Inventarea muzicuței în Germania în 1821 („Litoral” 1971)

<
Muzicuța - cel mai mic și cel mai răspândit instrument - își aniversează în acest an  a 150 a aniversare. Ea a fost inventată în 1821 de berlinezul Friedrich Buschmann după instrumentul popular chinezesc - „sheng”. (...)
>

SURSA
***, Muzicuța la 150 de ani „Litoral”, Constanța, (15 iunie - 15 septembrie) 1971, p. 4.

 Angela Sabău, Claca, un vechi obicei popular, reînviat la Muzeul Satului din Baia Mare, Adevărul, 7 august 2017

Cinema în Constanța la 26 august 1972

<
DACĂ E MARȚI, E BELGIA! - „Republica” (orele: 9,15 - 11,30 - 13,45 - 16,30 - 18,45 - 21) și grădina „Tomis” - ora 20
PESCĂRUȘUL - „Popular” (orele: 9 - 11,15 - 13,30 - 16 - 18,15 - 20,30)
FERMA DIN ARIZONA - 2 serii - grădina „Victoria” (ora 20)
BĂTĂLIA PENTRU ROMA - 2 serii - „Progresul” (orele: 9 - 12,30 - 16 - 19,30)
PĂDUREA PIERDUTĂ - „23 August” (orele: 14 - 16 - 18,15 - 20,30)
MICUL SCĂLDĂTOR - „Tineretului” (orele: 14,30 - 16,30 - 18,30 - 20,30)
OSCEOLA - „Bulevard” (orele: 14,30 - 16,30 - 18,30 - 20,30)
>

SURSA
UNDE MERGEM AZI - CINEMA: CONSTANȚA, „Litoral”, Constanța, 26 august 1972, p.?.

ICSAP Constanța în 1983 („Tomis” 1983)

Conform secretarului de partid al ICSAP Constanța, Ilie Joian, și președintei comitetului de sindicat, Niculina Siserman, pe primele două locuri în întrecerea socialistă din trimestrul I al anului 1983 s-au situat cofetăria „Tomis” (șef Alexandrina Vătămanu) și restaurantul „Marinarul” (șef C. Garabeteanu).
Potrivit directorului adjunct al întreprinderii, ing. Virginia Popovici, în trimestrul I al anului 1983 au urmat cursuri de perfecționare 270 de lucrători gestionari, șefi de unități, bucătari gestionari și casieri linie de autoservire. Prima etapă a cursurilor a fost una legislativă și moral-politică, iar cea de a doua practică. În luna mai urma să aibă loc o testare legislativă a 1300 de angajați, o atenție specială fiind acordată zilierilor și nou angajaților.
Renovarea localurilor ICSAP pentru sezonul 1983 a început în noiembrie 1982, conform lui Nicolae Florescu, director adjunct al ICSAP Constanța. Au fost modernizate 36 restaurante, braserii, berării, bufete, terase, 27 cofetării și patiserii, 5 unități Gospodina, 36 de chioșcuri și 13 laboratoare. Printre aceste unități s-au numărat restaurantele „Tic-Tac”, „Pescarul”, „Cina”, „Năvodari”, „Delfinul”, „Egreta”, „Intim”, „Privighetoarea”, „Gară”, berăriile „Central” și „Pelican”, zahanaua „Midia”.
Oferta de produse era în responsabilitatea Luminiței Șerban, șefa compartimentului producție. Astfel, restaurantele „Tic-Tac”, „Pescăruș” și „Zorile” pregăteau preparate și semipreparate tip „Gospodina” atît pentru clienții proprii, cît și pentru magazinele alimentare. Alte unități tip „Gospodina” - „Tic-Tac”, „Dacia”, „La minut”, „Popular” și cea de la parterului M16 de pe str. Ștefan cel Mare pregătesc 20 de preparate, inclusiv pentru comenzi la domiciliu. Deasemenea, „Zorile”, „Delfinul” și „Doi cocoși” tindeau să se profileze pe preparate din pește și pentru bufete de întreprinderi, iar alte șase unități erau destinate a deveni și săli de expoziții pentru produse culinare.

SURSA
Publicitate, „Tomis”, Constanța, mai 1983.

„Mihai Vasile, un coregraf de excepție” („TOMIS” 2004)

 ?, Mihai Vasile, un coregraf de excepție, „Tomis”, Constanța, mai 2004

Data de 21 aprilie 2004 a adus pe scena culturală a Constanței un eveniment folcloric marcat de dubla aniversare (50 de ani de activitate și 70 de ani de viață!) a unei personalități consacrate în domeniul coregrafiei dansului popular: Mihai Vasile. Spectacolul aniversar organizat într-o manieră exuberantă în sala Teatrului Ovidiu de către Consiliul Județean Constanța în colaborare cu Centrul Județean al Creației Populare Constanța a bucurat un public numeros și entuziasmat pentru acest tip de distracție într-un oraș care pare că și-a uitat de mult originile culturii populare (nu învinuim numai publicul, ci mai mult organizatorii care nu au încă îndrăzneala de a perpetua aceste manifestări foclorice). Scena constănțeană nu s-a bucurat numai de prezența artiștilor dobrogeni (Ansamblul Profesionist „Plaiuri dobrogene” al CJC condus de maestrul coregraf Mihai Vasile, solistele Elena Roisen și Camelia Chivu), dar și de celebri soliști și instrumentiști din toate zonele țării: Costel Șimu, Marian Postolache (nai), Dănila Gliga (taragot), Mioara Velicu, Dumitru Sopon etc. Varietatea repertoriului coregrafic l-a recomandat încă o dată publicului pe Mihai Vasile ca pe unul dintre cei mai importanți din domeniu. De altfel, cei care au citit pliantul de prezentare și-au confirmat o dată în plus valoarea incontestabilă și consacrată a acestei personalități constănțene: realizator coregrafic a numeroase spectacole constănțene și naționale, balerin la Opera din Constanța în cadrul spectacole de balet și operă, distins cu numeroase premii naționale și internaționale la festivaluri organizate în Finlanda, Turcia, Bulgaria, Germania, Iugoslavia, Franța, Italia etc. Poate că, dincolo de continuarea unor tradiții populare românești într-o manieră remarcabilă în propria țară, Mihai Vasile merită toată admirația mai ales pentru promovarea autenticității dansulu popular românesc în lume, în numeroase state pe care nici un șef de stat nu le-a cucerit așa cum a făcut-o maestrul nostru constănțean.

Istorie imediată (SOULET 1994)

Jean Francois Soulet, Istorie imediată, trad. și note M. Platon (Paris, 1994), pref. F. Constantiniu, Corint / Istorie universală - Microsinteze - 13, București, 2000, 140 p.

5 Prefață - Florin Constantiniu

7 Cuvânt înainte 

8 Capitolul I O istorie veche

I. Învățăturile părinților întemeietori
„Cel care știe pentru că a văzut”
O rigoare metodologică
O concepție aparte despre istorie
Lunga supremație a oralității

II. În serviciul prinților și al patriei
Vremea cronicarilor și a istoriografilor
Istoria imediată după Voltaire
Sprijin al propagandei napoleoniene
... și al patriotismului republican

III. Entuziasmele populare
A înțelege Revoluția Franceză
... înfrângerea din 1870 și Comuna
De la primul la al doilea război mondial

IV. Recunoașterea oficială
Istoria Rezistenței
„Pledoaria” lui Rene Remond
Contribuția jurnaliștilor, antropologilor, sociologilor și geografilor
Introducerea istoriei imediate în licee

42 Capitolul II O istorie cu drepturi depline

I. Două constrângeri
Lipsa de acces în arhivele publice
Contemporaneitatea faptelor studiate

II. ... Două avantaje
Arhivele publice
Anchete, statistici, sondaje
Documente particulare
Presa
Sursele iconografice și audiovizuale
Sursele orale

III. Și câteva principii metodologice de bază
Clara delimitare a câmpului de investigație
Punerea în perspectivă „verticală” a faptelor studiate
Punerea în perspectivă „orizontală”
O multiplă exploatare a singularului

89 Capitolul III O istorie necesară

I. Apelul la societate
Dovezi și ambiguități ale comenzii sociale
Întrebări asupra persecuțiilor suferite de către evrei
Asupra nazismului și petainismului...
... Și războaiele coloniale
Interogații identitare
Vârtejul accelerării istoriei

II. Pași greșiți
Regimul sovietic văzut de manualele școlare franceze
De ce un asemenea „derapaj”?
Lecțiile unei derive

III. Schiță a unui bilanț
În Franța... 
... și în străinătate

135 Bibliografie

coperta IV

Fără pretenția de a oferi formule exacte de încadrare a subiectului, încercarea de definire a istoriei imediate își găsește cea mai fericită formulă în cuvintele cu care autorul încheie prefața volumului său: „prin istorie imediată înțelegem ansamblul părții terminale a istoriei contemporane, incluzând-o atât pe cea a epocii actuale, cât și pe cea a ultimilor treizeci de ani; o istorie care are drept principală caracteristică faptul că a fost trăit de istoric sau de principalii săi martori.”

Interviu cu Ion Lăncrănjan (ARION 1982)

 George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982

G. A. - Care este crezul dvs. artistic?

I. L - (...) Filonul tragic, Filonul popular, Romanul politic și Nevoia de adevăr (...)

- (...) Am tins și tind spre ceea ce este revelator și fundamental în viață, spre abordarea unor conflicte cruciale fără a considera, nici măcar în treacăt (precizarea aceasta vizează pe mărunțitorii de literatură, criticii literari, pe toți iorguleștii și pe toți culcerii actualității), că această simplă abordarde rezolvă totul, automat.

- (...) Aș mai spune, delimitîndu-mă astfel de anumite „opinii critice”, că nu trebuie să se facă nici un fel de confuzie între tragism și negativism, cum se mai întâmplă uneori.

- E vorba de termeni din sfere diferite, tragismul ținînd de estetică, negativismul fiind un termen curent, din sfera mai largă a limbajului politic. Tragismul nu poate fi înțeles decît prin întruchiparea artistică pe care o capătă un anumit conflict, ținînd, așadar, de reflectare, în timp ce negativismul ține de numeroase lucruri, de declarație, de etichetă. Aș reliefa, în ce privește tragismul, fără a încerca o redefinire, caracterul său profund regenerator, limpezitor și optimist. E de-a dreptul ciudată spaima celor care cred că dacă eroii unei scrieri literare pier, piere lumea, nu mai avem nici o perspectivă în fața noastră – „ce ne facem, unde e progresul?” De-a lungul celor 8 ani, cît a trecut de la data la care am predat unei edituri Drumul cîinelui și pînă cînd a văzut lumina tiparului, mi s-a spus, în toate felurile, cu blîndețe sau mai abrupt, că această scriere nu are nici o perspectivă.

G. A. - (…) Din scrierile dvs. , după unii, transpare regretul față de trecerea țărănimii într-o altă clasă socială. Proces istoric firește implacabil, (…).

I. L: - (…) (Cordovanii este romanul cooperativizării și e de mirare că nu a fost observat acest lucru), (…). (…) Mărturisesc că atunci cînd am scris Cordovanii am scris întreaga carte ca un țăran care trebuie să intre în colectivă. Rîzînd cu un ochi și plîngînd cu altul. Îmbrățișînd o nouă formă de conviețuire socială, regetînd-o pe cealaltă, ceea ce e omenște să se întîmple.

- (…) Sper să nu fiu catalogat neosemănătorist dacă voi spune că țăranul a fost, veacuri la rînd, om al muncii, principe și filosof, în același timp.

- (…) Romanul Fiul secetei sintetizează, sper, aceste preocupare. În centrul acestui roman se află un revoluționar de azi, din România socialistă, un erou pozitiv, ceea ce nu înseamnă că acest erou va fi „total”. (…) Fiindcă noi am făcut și mai facem aceeași greșeală, considerînd eroul pozitiv ca o sumă de trăsături aprioric fixate.

- Popor român s-a păstrat în istorie printr-o dorință extraordinară, dusă dincolo de orice limită, de a fi și de a dăinui. (…) L-a păstrat în istorie și-l va păstra în veci bunătatea lui extraordinar de mare, care nu trebui confundată cu lipsa de demnitate.

-(…) Literatura nu poate și nu trebuie să fie o simplă lozincă. (…) Ea trebuie să cunoască neliniștea întrebărilor, nu trebuie să se ferească însă nici de fermitatea răspunsurilor. Trebuie să afirme, dar și să nege. Prin conflict, nu prin afirmații, (…). Iar conflictul se află în miezul luptei dintre nou și vechi – e fratele contradicției, cum se zice.

- (…) Noi, ca scriitori, nu trebuie să ne sfiim să spunem deschis și franc că sîntem scriitori comuniști.

G. A. - Poate un scriitor să nu trăiască potrivit idealurilor pe care le propagă în cărțile sale?

I. L. - (…) Cred că un scriitor nu poate realiza o operă dacă nu se realizează pe sine ca om, ca personalitate.

- (…) Sînt partizanul unui eticism superior și convingător, de extracție transilvană, fiind totodată dușmanul didacticismului și al „demagogiei artistice”.

Interviu cu Emil Botta (ARION 1979)

 George Arion, Interviuri, Eminescu, București, 1979

G. A. - (...) V-au influențat basmele românilor?

E. B. - Desigur. M-au tulburat. Și nu doar lumea lor feerică. Cruzimea lor chiar. Iată titlul unui basm de o cumplită frumusețe: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

G. A. - Ne mai pot spune ceva basmele astăzi?

E. B. - Tinerețe fără bătrânețe... este un basm care poate tulbura și pe un om al secolului XX care a văzut aselenizare.

G. A. - (...) Ce datorați, de pildă, cărților populare?

E. B. - Sînt cărțile în care se petrece nunta cerului cu pământul, cărțile cumințeniei și ale nebuniei. O nebunie care te face să umbli cu capul în nori. Nu zăpăcit, nu pierdut, dar sus, foarte sus. Le-am citit demult și de multe ori în tinerețile mele fiind. Și simțeam cum într-o clipă îmbătrînesc frumos, am pletele albe, de cea mai curată zăpadă. (...)

- (...) Doar Salvador Dali știa și mai și. Întru-n ziar parizian, după ce a citit tradiția baladei, el a declarat că Miorița este o operă suprarealistă. Oița năzdrăvană, oița care vorbește, i-a plăcut foarte mult. Și ce ilustrații va face Salvador!

G. A. - Într-o poezie spuneți: „Stăpîni să-mi fie cei doi rumâni / Dor și Neliniște”. Vreți să vă explicați?

E. B. - Vreau. Dar explic un lucru care mi se pare o clară nebuloasă, (...), ca un astronom privind prin telescop. Cei doi rumâni, Dor și Neliniște, sînt expresii ale acestui neam. Nu știu să mă fi gîndit la Rumândor al lui Budai-Deleanu. Dorul este al românului veșnic, al eternului, și poate neliniștea este a mea.

G. A. - Mai sînt actuali cronicarii?

E. B. - Mereu și meru vor fi, în spațioasa veșnicie. La început a fost cuvântul, Logosul. Dar cuvântul lor a fost. Ei, bătrîni ca vremea, au scris prima filă, în frumos chenar, cu înflorituri de sînge și aur, prima filă a Epopeii naționale.

G. A. - (...) Există însă opere în care fiii neamului nostru sînt evocați convențional. Ce uită scriitorii atunci cînd comit o astfel de eroare?

E. B. - „Scrie cu sînge și vei vedea că sîngele e spirit”, a spus un înțelept, înnebunind aproape căutînd adevărul. Poate că trebuie să ne smulgem inima din coșul pieptului, poate că trebuie să murim ca și ei și ca într-o legendă să înviem, atunci cînd evocăm istoria.

Filme în cinematografele de pe litoralul județului Constanța în vara anului 1973

 Constanța

„Lumea se distrează” - Popular (8,30 - 10,30 - 12, 30 - 14, 30 - 16, 30)

„Lumea se distrează” - grădina Victoria (20,30)

„Bătrânii se distrează” - Popular (18,15 - 20,30)

„Rond de noapte” - Republica (9 - 11,15 - 13,30 - 16 - 18,15 - 20,30)

„Pe aripile vântului” (2 serii) - grădina Tomis (20,15)

„Alfred cel Mare” - Progresul (10 - 20,30 - 15 - 17,30 - 20)

„Soarta unui combatant din corpul de autoapărare” - 23 August (15 - 17,30 - 20)

„Nici un om pentru Camp Dietrick” - Tineretului (16 - 18 - 20)

„Legenda lui Rustam” - Bulevard (16 - 18 - 20)

Litoral

„Ciprian Porumbescu” (2 serii) - Farul / Mangalia 

„Ce se întâmplă doctore?” - Albatros / Mamaia

„Monte Carlo” - Lumina / Techirghiol

„Copiii căpitanului Grant” - Eforie Sud (sală și grădină)

„Ultimul cartuș” - grădina Perla / Eforie Nord

 „Fluturii sunt liberi” - grădina Neon /Eforie Nord

„Ceața” - grădina Jupiter

„Momente din mișcarea comunistă și muncitorească în județul Constanța” (LUNGU 1971)

Ion Lungu & Ion Bitoleanu & Gheorghe Dumitrașcu & Gh. Lotcă & M. Stanciu, Momente din mișcarea comunistă și muncitorească în județul Constanța, Comitetul pentru cultură și artă al județului Constanța/Comisia pentru difuzarea științei și culturii, Constanța, 1971,235 p.,18 f.

3 Cuvânt către cititor

5.lector univ. G. D., Dezvoltarea social-economică a Dobrogei între anii 1878-1900

25 lector univ. I. B. & G. D., Mișcarea muncitorească și țărănească în județul Constanța, (1900-1910)

45 prof. M. S., Creșterea avântului revoluționar. Crearea PCR (1919-1921)

61 M. S. & I. Bîtlan & I. Coman, Contribuții la studiul perioadei stabilizării vremelnice și parțiale a capitalismului

79 G. D. & I. B. Mișcarea revendicativă și revoluționară a oamenilor muncii din județul Constanța în anii crizei economice 1929-1933

95 G. D. & conf. univ. dr. I. L., Comuniștii în fruntea luptei maselor populare pentru democrație și împotriva fascismului (1934-1938)

121 G. D. & I. B., Lupta oamenilor împotriva exploatării capitaliste, a dictaturii regale și pericolului fascist (1937-1940)

145 prof. G. L. & M. S., Forțele patriotice în frunte PCR împotriva fascismului și a războiului

165 G. L., Instaurarea guvernului de largă concentrare democratică

181 I. L. & G. D., Desfășurarea revoluției populare - trecerea la orânduirea socialistă (6 martie 1945 - iunie 1948

213 I. L., Edificarea societății socialiste - cauză a întregului popor

Scrieri ale lui Constantin Negruzzi (1808 jud. Iași - 1868 Iași)

Constantin Negruzzi, Alexandru Lăpușneanul, antologie, postfață și bibliografie I. D. Bălan, Minerva/Arcade, București, 1979, 187 p.

Cuprins

Amintiri de Junețe
7 Cum am învățat românește - „Curier de ambe sexele” 1838
16 Zoe - „Curier de ambe sexele” 1837
32 O alergare de cai (Ckayka) - „Dacia literară” 1840 (I. O alergare de cai; II. Olga; III. Tristeță; IV. Cîteva răvașe; 
60 Toderică (poveste) - „ Foaie științifică și literară” 1844

Fragmente istorice
73 Aprodul Purice (1486) - „Albina” 1837
89 Alexandru Lăpușneanul (1564-1569) - „Dacia literară” 1840
113 Sobieski și românii (1686) - „Calendar pentru poporul românesc pe anul 1845”
120 Cîntec vechi -„ Foaie pentru minte, inimă și literatură” 1843

Negru pe alb (Scrisori la un prieten)

127 Scrisoarea IV (Un poet necunoscut) 1838

132 Scrisoarea VII (Calipso) 1839

135 Scrisoarea IX (Fiziologia provințialului) 1840

139 Scrisoarea XII (Păcală și Tîndală) 1842

146 Scrisoarea XIX (Ochire retrospectivă) 1845

155 Cîntece populare a Moldaviei - „Dacia literară” 1840

165 Postfață

183 Bibliografie selectivă (I. Ediții; II. Referințe critice)

Scriitorul Mihail Sadoveanu (1880 Pașcani - 1961 Vânători/Neamț) despre scriitorul Ion Creangă (1837 Humulești/Neamț - 1889 Iași)

 II.2. Dialectologie folclorică

(26) (...) Al doilea exemplu: Mihail Sadoveanu a fost unul dintre primii, dacă nu chiar primul, care a semnalat valoarea supradialectală a scrierilor lui Creangă. Calificativul de scriitor popular aplicat humuleșteanului, pe motiv că folosea un lexic de circulație restrînsă și transcria subiecte folcloristice, nu-l convingea pe autorul Baltagului. El apreciază tehnica elaborată din Amintiri din copilărie sau din Povestea lui Harap Alb, acest opere reprezentînd „esența cea mai subtilă a graiului nostru popular, ca și cum geniul limbii noastre s-ar fi întrupat” (13). Același criteriu estetic îl identifică și aici, îndreptățind includerea scriitorului în familia creatorilor de excepție. După marea unire aromânilor, Sadoveanu aducea și argumente de ordin lingvistic în favoarea afirmațiilor sale. Pe urmele filologilor, constata persistența în circulație a formelor lexicale „mai estetice”, de fapt de origine latină, în comparație cu altele alogene. Același fenomen de estetizare și, implicit de generalizare, l-a cunoscut și lexicul scrierilor lui Creangă, față de care limba literară standard nu a rămas indiferentă. De aceea povestitorul moldovean, considerat, o vreme, scriitor dialectal și popular, a început să fie receptat din ce în ce mai mult ca artist național și savant.
(...)