GEORGE ENESCU LA CONSTANȚA

„Visul şi fantezia mi le-am explicat în muzică. Numai aci mă regăsesc şi mă revelez; numai aci trăiesc în libertate, nestingherit.”

(G. ENESCU – Ion Biberi, Lumea de mâine, 1945)

Călătorul Enescu la Constanţa

Prezenţa lui George Enescu la Constanţa nu a fost ocazionată numai de intensa sa activitate profesională. Astfel, la 13/26 septembrie 1906 el îi scria de la Sinaia mamei sale, anunţând-o că se va  plimba a doua zi prin oraşul-port, dar fără a detalia. Era, probabil, prima sa deplasare în vechiul Tomis.

Pe de altă parte, publicistul şi omul de cultură Romeo Profit semnala în 1970 o primă vizită în anul 1914, subliniind că evenimentul a fost înregistrat în presa locală. Tot Profit trimite la o lucrare memorialistică din 1939, în care era semnalată la 1 decembrie 1915 primirea maestrului la gară de către 500 de cetăţeni mobilizaţi de impresarul Komet.

Muzicianul Enescu la Constanţa

Maestrul a concertat la Constanţa în timpul unor turnee pe care le-a susţinut în ţară în perioada anterioară celui de-al doilea război mondial. O cronologie a acestor turnee a fost realizată în 1990 de biograful său Alex Cosmovici.

Astfel, oraşul lui Ovidiu l-a putut vedea pe Enescu concertând la 4/17 martie 1915 şi la 8/21 ianuarie 1916 în beneficiul orgii Ateneului, iar la 25 aprilie 1919 şi la 29-30 mai 1921 în scopuri de binefacere.

Apoi, în perioada interbelică a susţinut mai multe concerte profesionale în oraşul de pe litoral: în  decembrie 1923, la 24-25 ianuarie 1927, la 20-21 noiembrie 1928, la 13-14 decembrie 1930, la 28 octombrie 1936, la 9 noiembrie 1937.

Scriitoarea constănţeană Aurelia Lăpuşan consideră însă că primul concert al maestrului la Constanţa a avut loc la 8 februarie 1916. La sala “Elpis” (Teatrul pentru copii), Enescu a fost acompaniat la pian de către Theodor Fuchs. Printre cele şase piese interpretate s-au numărat “Arie” de Bach şi “Sonata în re major” de Haendel, muzicianul acceptând să biseze la sfârşitul concertului.

Acelaşi punct de vedere era împărtăşit de Romeo Profit. El preciza, pentru context, că impresarul a cerut autorităţilor reduceri de taxe, temându-se de o eventuală lipsă a spectatorilor din cauza concentrărilor, deşi consemnările de presă au înregistrat contrariul.

Gazetele locale “Dacia” şi “Farul” au omagiat prestaţia maestrului, ultima clamând onoarea oraşului de a fi audiat o personalitate a muzicii contemporane: “Ne-a fost dat şi nouă ca în uitata de toţi cetate a lui Ovidiu să primim pe marele nostru Enescu…”.  “Dacia” sublinia că muzicianul a fost condus cu alai, în urale, la hotel, conform unui obicei al timpului. Evenimentul nu a scăpat nici jurnaliştilor în devenire, cum erau cei de la publicaţia “Şoimii Dobrogei”, editată de Liceul “Mircea cel Bătrân”.

În “Farul” anului 1921, publicistul N. Sever Cărpenişan reitera respectul la superlativ al urbei tomitane faţă de cel a cărui stea muzicală se apropia de zenit: “Maestrul George Enescu este în afara criticei – ori dela care ar veni ea – dar ne facem o datorie de admiraţie şi de respect faţă de tot ce are România mai bun şi mai superior în arta muzicală, faţă de acela care nu-şi găseşte rival în Europa”.

În ceea ce priveşte ultimul popas muzical al lui Enescu în oraşul port, Aurelia Lăpuşan consideră că ar fi avut loc în 1923. Atunci s-au vândut toate biletele la spectacol, dar au fost prezente numai 20 de persoane. Această situaţie neplăcută s-ar fi explicat prin prezenţa simultană a “Teatrului Cărăbuş”, în cadrul căruia juca şi marele actor Tănase. În consecinţă, maestrul s-ar fi decis să nu mai concerteze în Constanţa.

Un foarte expresiv omagiu pentru epoca în care trăia şi activa Enescu i-a fost adus în decembrie 1930 de B. Caraiman, publicist la “Dacia”: “Enescu este una dintre cele mai mari glorii ale muzicii contemporane şi aduce neamului nostru mai multă cinste decât toţi politicienii noştri la un loc”.

Plecarea în exil

Plecarea definitivă a lui Enescu din România a avut loc într-un context politic problematic. În opinia biografilor săi, din cauza izbucnirii războiului mondial în 1939, nu şi-a mai putut îndeplini angajamentul de a concerta în SUA, deşi probabil, luase şi un aconto, conform uzanţelor. După încetarea războiului a considerat că era momentul pentru a se deplasa în America. Pe de altă parte, „Cuget liber”, oficiosul local al PCR, susţinea că fusese invitat de cel mai valoros elev al său, Yehudi Menuhin.

Înainte de a pleca, însă, a fost vizitat pe neaşteptate la Teţcani de premierul Petru Groza (1945-1952), sub pretextul unei întâlniri amicale. De fapt, acesta i-a solicitat să plece cu delegaţia reprezentanţei române la Washington, condusă de Mihai Ralea. România tocmai reluase relaţiile diplomatice cu SUA şi în opinia guvernului compania lui Enescu ar fi dat bine delegaţiei. Enescu a acceptat politicos invitaţia şi astfel a plecat în Lumea Nouă pe calea maritimă.

Din Bucureşti a plecat la 6 septembrie cu un tren de protocol guvernamental, fiind însoţit de soție şi Bedeţianu. După sosire, la Gara Maritimă a avut loc o întâlnire cu o delegaţie locală a ARLUS (Asociaţia Română pentru Legături cu Uniunea Sovietică) şi cea a Sindicatului Marinarilor Civili. Printre personalităţile prezente se numărau inginerul Agricola, I. Stoenescu, directorul filialei Băncii Naţionale, precum şi consilierul Legaţiei române, Vlad Măldărescu. Cu această ocazie a făcut o declaraţie de presă, în care nu a uitat să sugereze contextul în care va fi posibilă întoarcerea sa: “Să fie bună înţelegere între fii întregului popor, astfel ca atunci când mă voi înapoia, să găsesc feţe liniştite şi încredere într-un viitor fericit al ţării”.

În ceea ce priveşte iconografia, în colecţia Romeo Drăghici (prieten şi biograf) există o fotografie realizată pe vasul “Ardealul” aflat în portul Constanţa. Cei doi au fost surprinşi în timpul unei ultime discuţii. La rândul său, prietenul său muzician Ilie Kogălniceanu îşi aminteşte că în port a fost făcută o fotografie a maestrului cu câinele său Mutzi, care îl va însoţi în America.

A părăsit Constanţa şi ţara la 10 septembrie 1946, îmbarcându-se pe nava “Ardealul”, cu destinaţia New York. După turneele prelungite din SUA, a plecat în Franţa. De la Paris i-a scris lui Groza, explicându-i că nu poate reveni în ţară, deoarece era suferind şi urma un tratament. În cele din urmă va înceta din viaţă, bolnav, în capitala Franţei, în 1955.

Amintirea maestrului în oraşul lui Ovidiu

Personalitatea lui Enescu a fost mereu evocată în viaţa intelectuală a Constanţei. La scurt timp după moartea sa în străinătate, activitatea sa a devenit subiecul primei conferinţe dintr-o serie ţinută la Teatrul de Stat. La 14 decembrie 1958, criticul Andrei Tudor sublinia pentru auditoriul său că Enescu a fost un violonist de excepţie în interpretarea lui Bach. El a precizat că maestrul a concertat şi în localităţi dobrogene mici, precum Hârşova şi Babadag.

Capodopera enesciană Oedip nu a fost pusă în scenă la Constanţa decât după moartea maestrului, în 1958. Totuşi, după 30 de ani, ecourile acestei manifestări muzicale erau proaspete în memoria maestrului David Ohanesian. Cu această ocazie, el a interpretat rolul lui Oedip la “Teatrul Liric”, mărturisind că este un rol apropiat personalităţii sale muzicale.

Memoria celui important muzician român a fost păstrată şi în instituţia de referinţă în domeniul memoriei culturale constănţene, respectiv Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie.

Bibliografie

Cosma Viorel (ed.), George Enescu, Scrisori, vol. 1, Editura Muzicală, Bucureşti, 1974

Cosmovici Alex, George Enescu, în lumea muzicii şi în familie, Editura Muzicală, Bucureşti, 1990.

Ghibu, Veturia, Amintiri despre George Enescu. Corespondenţă muzicală, Albatros, Bucureşti, 2000, p. 130.

Kogălniceanu Ilie, Destăinuiri despre George Enescu, Editura Minerva, Bucureşti, 1996.

Lăpuşan, Aurelia, Presa şi teatru în Dobrogea, Mondograf, Constanţa, 2000, p. 93-94.

Manolache Laura (ed.), George Enescu, Interviuri din presa românească, vol. I (1898-1936), Editura Muzicală, Bucureşti, 1988.

Rădulescu Adrian, Lascu Stoica, Haşotti Puiu, Ghid de oraş. Constanţa, Editura Sport Turism, 1985

„Cuget liber”, 15.09.1946

„Dacia”, 13.12.1930

„Dobrogea Nouă”, 05.09.1970

„Litoral”, 17.09.1988

Recordurile lui Ilie Floroiu, în picioare de 35 de ani

Cuget Liber, Constanța, 4 iulie 2013

Cinema pe litoral la 26 august 1972 („Litoral” 1972)

<
CREIERUL - „Farul” Mangalia
PARADISUL ÎNDRĂGOSTIȚILOR - „Albatros” Mamaia
AVENTURI LA MAREA NEAGRĂ - 2 serii - „Lumina” Techirghiol
TREI DIN VIRGINIA - Eforie Sud
B.D. LA MUNTE ȘI LA MARE - Eforie Nord, grădina „Perla”
CASA DE SUB ARBORI - Eforie Nord, grădina „Neon”
BALADA LUI CABLE HOGUE - grădina „Jupiter”
ASTĂ-SEARĂ DANSĂM ÎN FAMILIE - grădina „Venus”
>

SURSA
UNDE MERGEM AZI - CINEMA: LITORAL, „Litoral”, Constanța, 26 august 1972, p.?.

„Strada și afișele” (ȘEITAN)

 Gheorghe Șeitan, Strada și afișele, „Tomis”, Constanța, 199?

Strada, pe lângă funcțiile sale esențiale, oferă posibilitatea de a informa direct, la zi, pietonul asupra unor date și evenimente diverse, cu o gamă complexă de implicații în viața oricărui oraș.

În acest sens, afișul de interes cultural sau comercial, confecționat din hârtie, panoul din tablă sau pânză, care printr-o regretabilă inerție peticesc străzile Constanței și ale litoralului, lipite pe toate zidurile și pe toate gardurile prin „grija” IGC, ocupă primul loc. De mărimi și culori diferite, lipite cum se nimerește, afișele și , în general, afișajul din Constanța, riscă să întâmpine și în acest an sezonul de vară sub aceeași formă „sistematic” întâmplătoare, care se datorește muncii de coordonare pe care o desfășoară serviciul respectiv din IGC.

Numărul panourilor de afișaj, amplasarea lor corespunzătoare, forma și calitatea acestora, ordinea și normele de afișare sunt amănunte lipsite de importanță pentru sus-zisa întreprindere, efortul acesteia reducându-se, de fapt, la încasarea taxelor respective.

Abundența manifestărilor cultural-artistice și sportive, amplificare acestora în perioada estivală, atât în oraș, cât și pe litoral, determină în același timp o creștere a volumului și a ariei de răspândire a afișajului, fapt care impune de la sine o anumită atitudine, o anumită îndrumare, am zice, din partea Comitetului de cultură municipal și a DSAPC, care se lasă de prea mult timp așteptate.

O contribuție nefastă, mai ales pe linia fermei și conținutului afișelor, o aduc și autorii a căror „fantezie” nu ține seama de cele mai elementare reguli ale scrierii corecte. Așa se face că în vitrina restaurantului „Continental” trebuie să descifrăm denumirea agramată a unei orchestre: „variate ritmica” (!!!). La fel, afișele clubului „Farul” în repetate rânduri ne propun noi forme lingvistice, cum ar fi „Progesul” în loc de „Progresul”. Sau ce să mai spunem despre afișul teatrului din Brăila care transformă  titlul comediei „O zi de odihnă” de V. Kataev în misteriosul OZN (obiecte zburătoare necunoscute)?

Filme în cinematografele de pe litoralul județului Constanța în vara anului 1973

 Constanța

„Lumea se distrează” - Popular (8,30 - 10,30 - 12, 30 - 14, 30 - 16, 30)

„Lumea se distrează” - grădina Victoria (20,30)

„Bătrânii se distrează” - Popular (18,15 - 20,30)

„Rond de noapte” - Republica (9 - 11,15 - 13,30 - 16 - 18,15 - 20,30)

„Pe aripile vântului” (2 serii) - grădina Tomis (20,15)

„Alfred cel Mare” - Progresul (10 - 20,30 - 15 - 17,30 - 20)

„Soarta unui combatant din corpul de autoapărare” - 23 August (15 - 17,30 - 20)

„Nici un om pentru Camp Dietrick” - Tineretului (16 - 18 - 20)

„Legenda lui Rustam” - Bulevard (16 - 18 - 20)

Litoral

„Ciprian Porumbescu” (2 serii) - Farul / Mangalia 

„Ce se întâmplă doctore?” - Albatros / Mamaia

„Monte Carlo” - Lumina / Techirghiol

„Copiii căpitanului Grant” - Eforie Sud (sală și grădină)

„Ultimul cartuș” - grădina Perla / Eforie Nord

 „Fluturii sunt liberi” - grădina Neon /Eforie Nord

„Ceața” - grădina Jupiter

Echipa de rugby Chimia Năvodari în barajul de promovare în prima divizie („LITORAL” 1973)

 De doi ani la conducerea rugbiului constănțean se află un grup de oameni inimoși, iubitori ai acestui sport plin de bărbăție, spectaculos, în care pregătirea fizică și tehnică sunt capitole ce nu pot să lipsească din bagajul unui rugbist de performanță. De altfel, în ultimii doi ani, rugbiul ca disciplină sportivă a fost introdus în școlile profesionale. Ca rezultat, la un an după această inițiativă, 12 echipe constănțene promovau în divizia secundă a țării.

Dezvoltarea sportului cu balonul oval a continuat nu numai prin prezența Farului în prima divizie a țării, prin participarea unor sportivi de aici în echipa reprezentativă a țării (Bucos, Cristea, Drăgan), dar și printr-o luptă de spectacol, de frumusețe bărbătească în campionatul republican, al diviziei B, acolo unde, săptămână de săptămână, reprezentantele asociațiilor constănțene se confruntau într-un campionat excelent organizat (merite revenind comisiei județene de rugbi), de bună valoare tehnică.

În 1973, la terminarea campionatului diviziei secunde, Chimia Năvodari devine câștigătoarea seriei de la Constanța și participă, sub îndrumarea antrenorului Traian Doiciu, la barajul pentru promovarea în prima divizie. A fost o luptă acerbă cu echipe ce vizau același obiectiv, dispută din care rugbiștii constănțeni au ieșit învingători, nepierzând nici un meci. Ei au câștigat cu 11-3 la Constructorul București, cu 14-0 la URA Tecuci și au terminat 6-6 cu Agronomia Cluj. În felul acesta, începutul sezonului 1973-1974 consemnează la Constanța o nouă divizionară A, situând mișcarea sportivă rugbistică din această parte a țării pe planul imediat următor Capitalei.

Despre pregătirile echipei ne-a vorbit antrenorul T. Doiciu: „Antrenamentele le-am început la 4 februarie, punând accent pe pregătirea fizică. Având la dispoziție o înaintare cu gabarit impresionant (5 jucători peste 100 kg) și cu mare putere de luptă, Chimia a terminat campionatul cu o singură înfrângere, înscriind 500 de puncte și primind 24.”

Dar, am fi nedrepți dacă în prezentarea succintă a rugbiului constănțean nu am vorbi și despre munca ce se desfășoară pentru depistarea tinerelor talente ce activează în cadrul campionatului republican de juniori.

Grădina restaurant „Farul” din Constanța („LITORAL” 1973)

 Câteva ore de plăcută destindere puteți petrece în fiecare seară în intima grădină-restaurant „Farul” din Constanța. Personalul acestei unități aparținând ICSAP vă oferă, cu solicitudine, serviciile sale, punându-vă la dispoziție și un mare număr de produse culinare de cea mai bună calitate. Un bogat program muzical susține aici grupul vocal instrumental condus de saxofonistul Ionel Tudor, solist vocal fiind Constantin Cârnici.

„Dumitru Antonescu - titular la echipa reprezentativă” („LITORAL” 1972)

 Pentru cei ce i-au urmărit îndeaproape cariera sportivă, faptul că fundașul central al Farului, Dumitru Antonescu, a devenit titular al primei noastre reprezentative de fotbal, nu constituie o surpriză. Remarcat în permanență pentru constanța jocului său, pentru sportivitatea cu care a evoluat întotdeauna în unsprezecele Farului, pentru dăruirea cu care a apărat culorile clubului (amintiți-vă de comportarea sa excelentă în postura inedită de portar din jocul cu UTA), D. A. își vede visul împlinit, visul oricărui sportiv de performanță: titularizarea în echipa reprezentativă a țării. Debutul lui D. A. are loc în condițiile în care fotbalul românesc este angajat într-o nouă competiție supremă, preliminariile campionatului mondial și,  așa cum, cu patru ani în urmă, un alt fotbalist constănțean, Marin Tufan, și-a făcut din plin datoria, suntem că și A. va evolua duminică în nota sa obișnuită, adică foarte bine. Succes, Dumitru Antonescu!

„Prima victorie a constănțenilor” („LITORAL” 1972)

 ***, Prima victorie a constănțenilor, „Litoral”, Constanța, 1972, august?

Pe teren propriu, Farul a obținut primele două puncte din actualul campionat, învingând pe CFR Cluj cu 1-0, prin golul înscris de Tufan. Din păcate, partida s-a situat în rare momente la un nivel tehnic bun, ambele formații încercând să suplinească unele deficiențe tehnice printr-o pregătire fizică bună. Farul a fost totuși superioară partenerei sale, obținând o victorie meritată

„Unde mergem azi” („LITORAL” 1972)

 ***, Unde mergem azi, „Litoral”, Constanța, 1972, ?

(...)

CINEMA

(...)

„Waterloo” - Mangalia: „Farul”

„Ultima relicvă” - Techirghiol: „Lumina”

„Bănuit e mortul” - Eforie Sud

MUZEE

Muzeul de Artă Constanța - Colecția de sculptură Ion Jalea și Arta populară - Deschis zilnic între orele 10-18. Luni închis

Acvariu - Deschis zilnic între orele 9-21

Planetariu - Spectacole la ore fixe: 10, 30; 12,30; 14,30; 16,30; 18,30; 20; 21. Luni închis.

Monumentul și cetatea Adamclisi - Zilnic între orele 8-20.

Expoziția de curiozități „Mercurius” de la Edificiul roman cu mozaic - Deschis zilnic între orele 9-21.

Muzeul Mangalia - Deschis zilnic între orele 9-17. Luni închis.

„„Bune” sunt și două... seturi, dar...!” („LITORAL” 1972)

 ***, „Bune” sunt și două... seturi, dar...!, „Litoral”, Constanța, 1972

Noua echipă feminină de volei a Farului începe... să se pună pe picioare. Duminică, în București, în meciul susținut în sala „Floreasca” cu formația Institutului de Educație Fizică și Sport (medalie de bronz în campionatul trecut), constănțencele au trecut pe lângă o nouă victorie cu 3-0, desfășurând un joc dinamic și eficace, mai ales în primele două seturi, pe care și le-au adjudecat. Din păcate, începând din setul III (când conduceau cu 8-1), și-au pierdut siguranța, timorate de arbitrajul flagrant părtinitor pentru gazde (al unor „cavaleri” ai fluierului bucureșteni!), dar și din cauza unor greșeli copilărești ce au permis IEFS-ului o victorie la care acesta nu mai spera. Oricum, E. Cernega, I. Șchiopu, C. Marinescu, V. Lutch și celelalte voleibaliste constănțene au dovedit că dispun încă de multe resurse nevalorificate: ceea ce au datoria s-o facă duminica viitoare, pe teren propriu, când suporterii așteaptă de la el, neapărat, o victorie în fața echipei Constructorul București.

Clasament final al Diviziei A la fotbal ediția 1971-1972

1.FC Argeș 30 j 19 v 3 e 8 î 51-35 g 41 p

2.UTA 30 15 7 8 51-29 37 

3.„U” Cluj 30 16 5 9 39-27 37

4.ASA Tg. Mureș 30 14 7 9 35-30 35

5.Steagul Roșu Brașov 30 13 8 9 37-21 34

6.Sport Club Bacău 30 14 4 12 41-41 32

7.Dinamo 30 12 7 11 46-36 31

8.„U” Craiova 30 13 5 17 42-35 31

9.Steaua 30 11 8 11 36-27 30

10.Rapid 30 13 4 13 40-39 30

11.Farul 30 9 9 12 28-38 27

12.Jiul Petroșani 30 10 7 13 26-28 27

13.CFR Cluj 30 9 7 14 27-37 25

14.Petrolul Ploiești 30 9 7 14 23-40 25

15.Politehnica 30 6 12 12 30-42 24

16.Crișul Oradea 30 3 8 19 17-54 14

„Sunt jucătorii din provincie mai slabi decât cei din București” („LITORAL” 1971)

 ?, Sunt jucătorii din provincie mai slabi decât cei din București?, „Litoral”, Constanța, 1971?

În fotbalul nostru de performanță se întâmplă un fenomen: de doi ani echipele provinciale domină campionatul. Dar în echipa reprezentativă pătrund în proporție de 80% jucătorii bucureșteni. Până la partida cu Finlanda, în unsprezecele reprezentativei noastre figurau doar doi jucători din provincie (Dobrin și Dembrovschi). Oare acesta să fie potențialul maximal echipelor din restul țării? Desigur că nu. Iată care este opinia a doi jucători din provincie.

Nicolae Dobrin: „După campionatele mondiale din Mexic și după incidentul cu Ozon, m-am hotărât să nu mai dau declarații. Iată că mă puneți în situația de a încălca a ceastă hotărâre. Cred, dar nu sunt convins, că în provincie sunt foarte mulți jucători valoroși. La FC Argeș sunt 2-3 jucători care pot juca oricând în echipa reprezentativă. Nici la Farul nu lipsesc valorile. La Universitatea Craiova, la Cluj, la Petroșani, la Tg. Mureș sunt alți fotbaliști de certă valoare. Principalul este însă ca aceștia să fie depistați, să li se acorde încredere.”

Marin Tufan: „După jocul de la Lausanne toți mi-au spus că am câștigat dreptul de titular în echipa reprezentativă. Dar în următoarea confruntare am figurat ca rezervă. Apoi, în Mexic, nimeni nu s-a mai uitat la mine. Desigur că la ora actuală sunt alți jucători mai buni decât mine. Dar aceasta nu înseamnă că aceștia sunt numai din București. Cred că antrenorii lotului reprezentativ trebuie să acorde mai multă atenție și mai multă încredere jucătorilor din provincie.”

„Constantin Pleșa” („LITORAL” 1970)

 ***, Constantin Pleșa, „Litoral”, Constanța, 15 iunie - 15 sep. 1970

Între stadionul din Medgidia  și Wembley-ul londonez este o distanță mare, o distanță pe care fundașul stâng al Farului, Constantin Pleșa, a parcurs-o într-un timp relativ scurt, când, junior fiind, a îmbrăcat tricoul echipei naționale. Apoi au urmat anii de stagnare. Cauza: o viață neordonată, superficialitate în pregătire. Și dacă astăzi vi-l prezentăm ca titular al Farului, meritul este numai al lui. El a reușit să se debaraseze de tot ceea ce îi dăuna, devenind, prin muncă și seriozitate unul din cei mai constanți jucători ai Farului. „Mi-am dat seama că viața neordonată, că superficialitatea în pregătire mă vor scoate efectiv din echipă. A fost greu la început să revin la un regim de antrenament ordonat. Dar, treptat am reușit. Astăzi pot să spun că forma mea sportivă a ajuns la o cotă înaltă. Acum evoluez pe postul de fundaș stânga și mă descurc destul de bine. În viitorul campionat, trebuie să-mi ordonez mai bine jocul, să deposedez adversarul cu mai multă eficacitate și să-mi măresc viteza. Pentru aceasta, sunt necesare ore în plus de pregătire, dar nu mă tem.”

La 28 de ani, Constantin Pleșa, printr-o pregătire constantă, poate să-și aducă un aport și mai mare la succesele viitoare ale fotbalului constănțean. Resursele lui fizice și tehnice nu au fost încă total valorificate. Suporterii au încredere în el. Fundașul stânga, cu acțiuni temerare în atac, poate să realizeze în viitorul campionat un joc tehnic, spectacular, așa cum îl dorim cu toții.

„Literatura universală în revistele dobrogene” („TOMIS”)

Revelator - pentru modul în care s-a desfășurat viața științifică și artistică a Dobrogei pînă la eliberare - este numărul mare de publicații care au apărut în acestă parte a țării, la Constanța, ca și la Tulcea și Hîrșova. Revistele dobrogene, mai ales cele cu profil specializat, au un pronunțat caracter local, oferă o abundență de informații istorice, geografice, culturale. Studiindu-le am fost surprinși de stăruința cu care s- a pus la dispoziția publicului - prin traduceri, conferințe, comunicări - marea literatură universală.

Oprindu-ne în articolul de față la acest fapt, relevantă este constatarea că traducerile sînt risipite cu dărnicie atît în revistele literare (Ovidiu), cît și în publicațiile literar-științifice (Cultura, Analele Dobrogei) sau chiar ale unor cotidiane (Farul Constanța și Dobrogea Jună). Care este sfera de cuprindere a acestor traduceri?

Pe linia unor tradiții culturale, este amplu reprezentată literatura latină. Se traduce din Ovidiu - reluîndu-se elegiile III 3, III 9 și IV 10) - de către diverși autori, de unde și calitatea diferită. I-am menționa pe D. Stoicescu - colaborator la Analele Dobrogei și Dobrogea literară - și pe St. Bezdechi. Din Horațiu sînt selectate poeme celebre: oda Taliarhului, către Leuconoe, către Dellius. De reținut sînt limbajul cu iz autohton al unor tălmăcitori (Ioan Micu), evocînd sonorități din Șt. O. Iosif. Același Micu, clasicist de formație, sub un titlu bogat în sugestii, „Motive și traduceri din poeți antici”, încearcă o scurtă antologie: Publius Terentius Afer, Vergiliu, Horațiu, Ovidiu, Seneca. (...)

Putem trage concluzii interesante dacă ne referim la autorii la care se apelează acum - parnasieni, simboliști - reprezentanții unor curente intrate pe panta declinului în Franța, curente ce își vor găsi expresia originală  la noi abia în preajma și după primul război mondial.

Din clasicii francezi întîlnim pe La Fontaine cu Țăranul de la Dunăre, tradus probabil din considerente patriotice, din romantism este ales V. Hugo ( Rugă, Un clasic, Dumnezeu, Napoleon II) - ale cărui poezii au fost tălmăcite de M. Rennert, Gr. Sălceanu - și Alfred de Vigny (Zăpada). Interesant să constatăm preferința categorică pentru Baudelaire. Ca titluri cităm poeme precum Pipa, Bufnițele, Omul și marea. Putem citi mult din Sully Prudhomme: Roua, Ochii, Iubire, Vasul zdrobit, Lebăda, În cumpăna.

Salsovia (pseudonimul lui C. Brătescu), convins prețuitor al pseudonimului Jose Maria de Heredia, dă excelente traduceri din el: Scoica (asemenea unei poezii blagiene), Moartea vulturului, Baia nimfelor, Fuga centaurilor și Pădurea de mărgean - o fascinantă imagine a lumilor colorate din adîncurile apelor. (...)

Dar cel care a izbutit să-i dea lui Heine în românește strălucirea originalului este Ion Bentoiu, profesor la liceul din Constanța, admirator al poetului german. Un cercetător avizat ca Touroutiu avea să spună despre Bentoiu că „... fără să avem conștiința unei exagerări, îl așezăm pe Bentoiu alături de cel mai iscusit traducător al lui Heine, Șt. O. Iosif („Heinrich Heine și heinismul în literatura română”, p. 111). Foarte solicitat a fost și Joseph von Eichendorff, sub semnătura constantă a lui M. Pricopie, ale cărui transpuneri se remarcă prin fluența versurilor și proprietatea expresiei. Procopie a tradus și Cîntecul clopotului de Schiller. Din acest reprezentant al liricii germane se mai publică Speranța (prelucrată în tinerețe și de Eminescu), Norocul, ca și unele strofe mai puțin semnificative. Șipentru că numele lui Schiller îl asociem cu cel al prietenului său de la Weimar, trebuie să amintim cu regret că Goethe este prezent cu o singură traducere, Harpistul, aparținînd  tot lui Procopie. (...)