Fotbalul în România modernă (1954)

Primul regulament de fotbal modern a fost redactat în 1862 de Thrind Uppingham, rectorul celebrei universități engleze Cambridge.
În România primul balon de fotbal a fost adus încă din 1889, dar primul joc a avut loc de-abia în 1902.
Primul club de fotbal românesc s-a numit Olimpia, fiind înființat în 1905 la București. Primele cluburi de fotbal românești erau organizate ca societăți pe acțiuni și aveau legături cu presa sportivă. Cele mai renumite au fost Ripensia Timișoara (celebră prin „sfertul de oră” în care își învingea adversarii), Club Atletic Oradea (CAO) și Venus București.
Existau puține terenuri adecvate jocului de fotbal, pe acestea desfășurîndu-se de obicei jocuri internaționale. De aceea numărul cluburilor în perioada precomunistă nu a depășit 700, cel al jucătorilor profesioniști a fost sub 15.000. De asemenea existau doar vreo 60 de antrenori și maximum 200 de arbitri.

SURSA
***, Fotbal. Adnotări pe marginea regulamentului de joc, Cultură fizică și sport, Buucrești, 1954, 5-6.

„Fotbal bănos, fotbal păgubos” (BRUCKNER)

 Liviu Bruckner, Fotbal bănos, fotbal păgubos, „Tomis”, Constanța, 

(...) dintr-un interviu mai vechi luat lui Fănuș Neagu, în ziarul „Litoral”, o declarație a ilustrului brăilean: „Fotbalul este carnavalul meu de fiecare duminică. Mi se pare cel mai frumos joc pe care l-au născut oamenii pentru a se povesti pe ei înșiși”.  Dar, de ce fac apel la aceste nume de referință ale literaturii mondiale, asociindu-se fotbalului?  

Există o explicație. Una care ține de fenomen în întregul lui. Atâta timp cât acest sport adună milioane de spectatori (plătitori) la fiecare etapă de campionat, înseamnă că în jurul lui gravitează forțe capabile să-i asigure o viață fără griji și mai ales câștiguri pe măsura investițiilor.

Și cu aceasta să-mi îndrept privirile și spre ce a mai rămas din fotbalul constănțean. În fapt, un schelet, un fel de trup descărnat, gata să se dezmembreze la cel mai mic brânci. 

În fond, ce mai supraviețuiește din gloria „alb-albastră” a anilor când Steaua, Dinamo, Rapid erau bătute măr pe stadionul ce poartă numele celui mai mare fotbalist al României și unul dintre cei mari ai Planetei? Nimic palpabil, nimic de valoare. La fiecare meci, din tur, fie el disputat la lumina reflectoarelor (păcat de banii dați pe energia electrică), fie în plină zi, am văzut echipe cu jucători care își dau cu stângul în dreptul, de la Apemin Borsec, Juventus Colentina din Plopeni ori alte obscure localități cu echipe la fel de cenușii, la fel de necompetitive.

Întrebarea este, în aceste condiții, una de logică: de ce se cheltuiesc o groază de bani cu menținerea unei așa-zise platforme competiționale care, până la urmă, tot nonvaloare se cheamă?

Răspunsul este unul singur: dorința absurdă de a se cheltui fără rost ceea ce se primește de la niște sponsori, altfel oameni bine intenționați, dar care investesc fără rost într-o căruță ale cărei roți sunt gata să iasă din osii, pompând tot dolari, dar mai puțin, într-un rezervor spart ciur. Nu, nu sunt pesimist. Din contră. Mai cred (încă) în revitalizarea fotbalului constănțean, în readucerea lui pe linia pe linia de plutire, dar pentru aceasta este nevoie de o altă gândire,  În fond, de o altă... pălărie și cu cât se va căuta un cap nou, cu atât mai bine pentru el și viitorul lui. Altfel, căutăm arpacaș pentru colivă.

„Din păcate, închidem ochii prea des la toanele fotbaliștilor” („TOMIS” 1981)

 P. E., Nicolae Oglindă, președintele FC Constanța: „Din păcate, închidem ochii prea des la toanele fotbaliștilor”, „Tomis”, decembrie 1981

-Deci să localizăm. Data la care purtăm această discuție consemnează jumătatea lunii noiembrie, pentru fotbal însemnând și consumarea etapei a 15 a, etapă după care FC Constanța ocupă, din păcate, tovarășe președinte Nicolae Oglindă, același loc neonorant 18. Cauzele care au condus la această antiperformanță sunt sigur că vom avea timp să le descoperim, să le prezentăm, să încercăm să găsim, la urma urmei, și posibilități de înlăturare. Mai întâi, v-am ruga să ne spuneți, cum un economist, mare iubitor al sportului cu vele, al călătoriilor pe mare, a ajuns pe „corabia” fotbalului constănțean, serios, foarte serios avariată. Deci, cine a produs ruptura dintre yachting și cel care a înființat Clubul nautic Electrica?

+ Am așteptat această întrebare fiindcă, de ce să n-o spun, suntem constănțeni, ne cunoaștem de ani buni și nu de puține ori m-am întrebat și eu ce am căutat la conducerea clubului FC Constanța. Aceasta nu înseamnă că vreau să „pasez” altora, acum, ceva din răspunderile ce-mi aparțin, dacă sunt cu adevărat. Am fost numit ca președinte al clubului FC Constanța atunci când nu prea erau candidați, cei ce au fost propuși înaintea mea refuzând această onoare, lăsându-mi mie răspunderea de a conduce acest club. Cu alte cuvinte, deși muncesc în sport de peste două decenii, deși am jucat fotbal cu rezultate satisfăcătoare, sincer să fiu nu m-am gândit niciodată că pot să ajung președinte de club fotbalistic și mai ales într-o perioadă în care echipa constănțeană manifestă multe lipsuri, existau multe semne de întrebare privind existența ei în prima divizie a țării. Nu m-am descurajat, deși puțini au fost cei care au înțeles să sprijine în continuare fotbalul, mă refer la acel sprijin adevărat, dezinteresat, de care duce lipsă fotbalul și încet-încet am pus bazele viitorului lot, am limpezit câteva din problemele financiare și administrative mari, foarte mari pe care le avea de rezolvat clubul. Dar campionatul se apropia cu pași vertiginoși și prima echipă a județului nu angajase un joc de verificare, ba, mai mult, perioada de pregătire la munte a fost făcută cu jumătate de lot și în condiții pe care nu aș vrea să le arăt. Și antrenorii munceau fără pasiune, tot așa cum o făceau unii dintre jucători. Dar acesta este climatul în care se muncește uneori în fotbal și, din păcate, în cel de performanță, fiindcă la celelalte nivele nu se muncește deloc.

-Incitant acest debut în discuția noastră: ați formulat câteva idei foarte interesante. Dar să sintetizăm. De ce FC Constanța se află pe locul 18? 

+ Aș vrea să vă răspund amintindu-vă că niciodată adevăratul marinar nu repară mai întâi coșul vaporului atunci când chila este spartă. Mai precis, FC Constanța se află pe ultimul loc fiindcă toți am privit numai în sus, la prima echipă, uitând că baza adevăratului fotbal se învață de la nouă ani, adică în echipele de copii și juniori. În Constanța, însă, nu avem un campionat de copii, iar cel de juniori este așa cum este. În afară de Clubul FC Constanța, care are trei antrenori la echipele de copii și juniori, în rest, la celelalte formații - și nu se știe cu adevărat câte sunt, fiindcă pe hârtie figurează multe - nu activează nici un cadru tehnic de specialitate. Atunci, de ce să ne mai mirăm că nu avem fotbaliști, că suportăm toanele unora dintre ei, că acoperim compromisuri, că slăbim exigența, că suntem acolo unde suntem și că nu de puține ori închidem ochii.

- Ce este de făcut, există șanse reale pentru redresarea fotbalului nostru?

+Eu zic că da. Avem, chiar în această situație, foarte grea - posibilități sunt - de a ne salva de la retrogradare. Când spun aceasta mă gândesc, în primul rând, că echipe ca FC Constanța mai sunt în divizia A. Dacă vom scăpa anul acesta de retrogradare, rămâne să luptăm în continuare, cu disperare, pentru a scăpa și în campionatul următor. Dar nu acesta este scopul. Nu aceasta înseamnă o reușită, o performanță. Până când nu vom avea jucători de clasă internațională crescuți propria noastră casă, în propriul nostru club, nu vom putea privi liniștiți spre dreptunghiul stadionului, nici noi, nici zecile de mii de iubitori ai acestui sport. Pentru realizarea acestui deziderat, sunt însă foarte multe lucruri de făcut.

- Cine trebuie să le facă?

+Desigur noi, cei plătiți pentru a dezvolta fotbalul avem principala obligație. Dar fiecare poate să contribuie mai mult sau mai puțin la sprijinirea acestui sport. Iată de ce, personal sunt dispus să ascult și mai ales să sprijin orice propunere constructivă.

„Sunt jucătorii din provincie mai slabi decât cei din București” („LITORAL” 1971)

 ?, Sunt jucătorii din provincie mai slabi decât cei din București?, „Litoral”, Constanța, 1971?

În fotbalul nostru de performanță se întâmplă un fenomen: de doi ani echipele provinciale domină campionatul. Dar în echipa reprezentativă pătrund în proporție de 80% jucătorii bucureșteni. Până la partida cu Finlanda, în unsprezecele reprezentativei noastre figurau doar doi jucători din provincie (Dobrin și Dembrovschi). Oare acesta să fie potențialul maximal echipelor din restul țării? Desigur că nu. Iată care este opinia a doi jucători din provincie.

Nicolae Dobrin: „După campionatele mondiale din Mexic și după incidentul cu Ozon, m-am hotărât să nu mai dau declarații. Iată că mă puneți în situația de a încălca a ceastă hotărâre. Cred, dar nu sunt convins, că în provincie sunt foarte mulți jucători valoroși. La FC Argeș sunt 2-3 jucători care pot juca oricând în echipa reprezentativă. Nici la Farul nu lipsesc valorile. La Universitatea Craiova, la Cluj, la Petroșani, la Tg. Mureș sunt alți fotbaliști de certă valoare. Principalul este însă ca aceștia să fie depistați, să li se acorde încredere.”

Marin Tufan: „După jocul de la Lausanne toți mi-au spus că am câștigat dreptul de titular în echipa reprezentativă. Dar în următoarea confruntare am figurat ca rezervă. Apoi, în Mexic, nimeni nu s-a mai uitat la mine. Desigur că la ora actuală sunt alți jucători mai buni decât mine. Dar aceasta nu înseamnă că aceștia sunt numai din București. Cred că antrenorii lotului reprezentativ trebuie să acorde mai multă atenție și mai multă încredere jucătorilor din provincie.”