România la Olimpiada de vară de la Munchen din 1972 („Litoral” 1972)

<
- 170 de sportivi, aceasta este cifra celor ce ne vor reprezenta la marea întrecere olimpică de la Munchen. Prin numărul membrilor delegației țării noastre, România va fi una dintre țările cu o participare mare. Pe  primele locuri în acest clasament neoficial se situează Republica Federală Germania (țară organizatoare), Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii, Republica Democrată Germană, Japonia, Franța.
- Față de a 19 a ediție, România prezintă cu 70 de sportivi mai mulți. La Munchen vom concura la atletism, box, canotaj, caiac-canoe, gimnastică, handbal, haltere, înot, sărituri, lupte (libere și clasice), pentatlon modern, polo, scrimă, tir, volei. Cele mai numeroase delegații pe discipline sportive vor fi cele de la canotaj și caiac-canoe, volei, lupte și handbal.
(...)
>

SURSA
***, Breviar olimpic, „Litoral”, Constanța, august 1972.

Sânziana Ionescu, De ce au eşuat planurile lui Ceauşescu pentru agricultură în Dobrogea. Mituri demontate ale Epocii de Aur: „România era departe de a fi performantă“, Adevărul, 26 august 2017

 Mariana Iancu, Lagărul numit România: o expoziţie în premieră cu mărturii dureroase din perioada comunistă, Adevărul, 20 august 2017

 ***,  Monument istoric unic în România, vandalizat la o lună după restaurare, DIGI24, 7 august 2017

 Mariana Iancu, Marii eroi ai României, umiliţi la pensii de ofiţerii de carton. Cât încasează la bătrâneţe un general care a doborât 18 avioane în Al Doilea Război Mondial, Adevărul, 3 august 2017

 Ion Cristoiu, O ciudățenie în lumea politică românească: Sărăcia lui I. G. Duca, Evenimentul zilei, 2 august 2017

„Politically incorect” (DÂNCU 2015)

Vasile Dâncu, Politically incorect. Scenarii pentru o Românie posibilă, ed. II, Școala Ardeleană/Școala Ardeleană de Sociologie, Cluj-Napoca, 2015, 403 p.

Cuprins

7 România blocată. Paradoxul societății fără însușiri

Politica
23 Războaiele pentru minte, inimă și... politică
35 2014 - O politică paralizată de frică
41 Politica psihedelică
47 Sfârșitul unei civilizații politice? Despre cum mor partidele
57 Proiectul de fericire națională și bâlciul deșertăciunilor
69 România - un caz de miopie strategică
81 Lungul drum al căutării consensului politic
113 Mutații politice, politica-mutant și războiul nesfârșit al politicienilor

Statul
129 Statul român și inamicii săi
133 25 de ani. Ce nu s-a schimbat 
139 România peste 25 de ani. Dileme și ambiții pentru un scenariu noncatastrofic
149 O Românie invizibilă
157 Franzela exilului. Neînțelegerea și visul de a schimba România

Societatea
169 Cum moare Speranța? 
173 Singurătatea Estului și tristețea păpușilor de cârpă
179 Zidul care cade, ziduri care cresc
185 Între Big Brother și Mad Max
195 America din ceruri și de pe pământ. Un refresh pentru american dream?

201 Ieșirea din neîncredere
217 Salvați România rurală
225 Religie, cotidianitate și politică în România
Cultura
241 Lăsați școala în pace! Preliminarii la modernizarea școlii noastre
251 Arma cultural - nucleul unui soft power românesc
261 Obsesia imaginii frumoase și a brandului luminos
269 Tirania televiziunii
279 Insuportabila ușurătate a lumii kitsch. În apărarea piticilor de grădină
287 Mineriada și banalizarea răului
299 Republica ideilor singure
307 Când artiștii ies în stradă
Noi 
317 Generația înfrântă a României
331 Aceste mașini minunate și sclavii ei imperfecți
339 Societatea lichidă și fuga spre casă
347 Cu regalitatea nu-ți poți face selfie
353 Minerii - copiii orfani ai comunismului
365 În căutarea dușmanului interior
373 România oamenilor singuri

387 Politically incorect (Dincolo de Colectiv)

 Cristina Mac, Studiul unei fosile descoperite în România, dovadă a încrucișării dintre omul modern și neanderthalieni în Europa, Agerpres, București, 22 iunie 2015

Supercentenarii României. Gheorghe Solomon, românul „călare” pe trei veacuri

JURNALUL NAȚIONAL, București, 18 iunie 2015

Gilles Duguay, fost ambasador al Canadei in Romania in perioada 1995-1998: Sunteti situati la rascrucea istoriei, aveti obligatia sa fiti, mai mult ca oricind, o Romanie Mare!

Romanian Global News 25 mai 2015

Români și spanioli la începutul secolului XX (MINULESCU 1929)

<
(...)
Îmi place Spania. N-aș putea spune pentru ce anume, îmi place Spania mai mult ca alte țări, pe care nu le cunosc decît tot din cărțile de istorie și atlas geografic. Îmi place Spania însă mai mult ca Germania, Anglia, Franța și chiar Italia, pe care, eu cel puțin, o socotesc cea mai apropiată rubedenie a noastră din Europa. Îmi place Spania poate pentru că este țara oamenilor cu nume sonore fără mustăți, țara luptelor cu tauri și cu morile de vînt și țara pandișpanului, care, ca și mămăliga noastră națională, este hrana de toate zilele a spaniolilor. Îmi place Spania mai ales de cînd am aflat că „Jurămintele femeilor sînt scrise pe nisip” este un proverb spaniol!...
Spaniolii trebuie să cunoască femeile mai bine ca românii. Noi nu prea avem proverbe în care să fie vorba de femei. Și totuși, femeile din România se aseamănă foarte mult cu cele din Spania.
(...)
>

SURSA
Ion Minulescu, Corigent lalimba română, ed. Minerva, București, 1974, pp. 53-54.

Grădina publică a Slatinei, orășel de provincie în România începutului de secol XX (MINULESCU 1929)

<
(...)
Grădina publică din Slatina nu seamănă cu grădina publică din Pitești. Cea din Slatina e lung și îngustă. Trei alei paralele, ca niște terase cu balustrade din lemn cîinesc, răsar timide din coasta unui deal care se sfîrșește în șosea. Cum stă proptită în grilajul de fier, grădina publică cea mare din Slatina pare corabia lui Noe eșuată pe muntele Ararat.
Grădina publică a unui oraș de provincie este ca ograda unei locuințe de țară: găini, rațe, gîște, curcani și mai ales bibilici - adică publicul obișnuit, cunoștințele de toate zilele, sau, în cel mai rău caz, cîte un străin blajin, cu care poți intra în vorbă foarte ușor, imediat după îndeplinirea formalităților de rigoare. Leii, tigrii și leoparzii lipsesc. În România, orașele de provincie nu prezintă avantajele pădurilor africane. Animalele sălbatice se trag spre capitala țării. Din în cînd, însă, poți întîlni rătăcind și prin provincie și cîte o girafă, o cămilă sau un hipopotam. Președintele tribunalului, bunăoară, este poreclit „girafă”, nevasta colonelului „cămilă”, iar administratorul financiar „hipopotam”. Cel mai popular din toți, însă, este „nenea Ghiță” , berbecul Regimentului 3 infanterie, care nu se dezlipește de capelmaistrul muzicii militare fie paradă, fie nuntă, fie înmormîntare, fie concert în grădina publică.
Restul publicului e complet lipsit de orice altă personalitate. Luat în întregime, pare un pachet de cofeturi colorate, cu care la Slatina se presară colivele preparate special pentru pomenirea răposaților.
Tineri de ambe sexe se perindă cu aceeași monotonie exasperantă ca enorma curea de transmisiune a unui motor de uzină. Cei mai în vîrstă stau pe băncile vopsite cu verde, unde discută sau trag cu ochii și urechile la cei care trec care trec prin fața lor.
Cînd cîntă muzica nu se mai aude nimic. După ce tace însă, glumele se amestecă cu pașii de pe nisipul aleelor, și în grădina publică cea mare din deal parcă ar curge Oltul din vale...
(...)
>

SURSA
Ion Minulescu, Corigent la limba română**, ed. Minerva, București, 1974, pp. 47-48.

NOTĂ M:T:
* Slatina = Oraș antic și medieval, situat pe rîul Olt, în regiunea istorică Oltenia. (http://adevarul.ro/locale/slatina/foto-slatina-anilor-1900-trotuare-pavate-bazalt-baluri-ofiterilor-oatmosfera-boema-1_519f014cc7b855ff561fd530/index.html)
** (http://readingmysticbooks-dap.blogspot.ro/2014/03/corigent-la-limba-romana-despre-romanul.html)

Secretele Celei mai spectaculoase Căi Ferate din România, de îngrijire leagă Oltenia de Ardeal cu 39 de tuneluri, 35 de Poduri ȘI viaducte, pe o Lungime de 31 de kilometri

ADEVĂRUL 15 februarie 2015

Galaţiul interbelic (TEODOREANU 1935)

<
(...)
Catul Bogdan cunoştea Galaţiul de pe hartă: oraşul de pe marginea Dunării. Dar cu Dunărea se întîlnise şi la Porţile de Fier. Ştia fulgerul ei vast de coasă care răstoarnă în Marea Neagră toate apele României. Această Dunăre însă nu trecuse prin sufletul nici unui scriitor gălăţean, apărînd în literatură, aşa cum trecuseră teii Iaşiului prin sufletul lui Eminescu, devenind eminescieni, munţii Neamţului prin sufletul lui Hogaş, şi toate apele Moldovei prin sufletul lui Sadoveanu, devenind coardele vioarei lui.
Oraşele apar sufletului numai prin scriitorii lor; altminteri rămîn pe pămînt ca şi pe hartă, dincolo de suflet, în sicriul geografic.
Aşa că nu-l interesa oraşul negustorilor Dunării, portul practic, mahalaua danubiană, cosmopolită în mic.
Trăise anticipativ la Iaşi, chiar peronul gării, în tovărăşia lui Nathan Sabbetai, sosirea la Galaţi. De la gară la ''Palace-hotel'', de-acolo la restaurantul ''Sure'', de-acolo iar la hotel. Ştia că va întîlni mulţi greci măslinii, vorbind cu ''ţe'', amintind urechii zîmbetul de veche Moldovă, al lui Vasile Alecsandri cînd îl bufonizează pe kir Zuliardi*. Apoi efortul de a se adapta la patul procustian al vieţii de hotel, opereta zilnică a bacalaureatului în care trebuia să joace rolul corului din tragedia antică, în fruntea corpului didactic secundar pe care-l prezida - şi, în sfîrşit, cu o senzaţie liberatoare de plecare pe mare, întoarcerea la Iaşi ca într-o Veneţie.
(...)
Şi iată că intra în Galaţi ca într-un loc al tinereţii regăsită deodată într-un oraş necunoscut care era un tremur blond de tei, de stele şi lumini. Sora lui, moartă, tinereţea aici era.
(...)
>

SURSA
Ionel Teodoreanu, Lorelei, ed. Minerva / seria Arcade, 1991, Bucureşti, p. 46-47.

NOTĂ M.T.
* ''Kir Zuliardi'' = Piesă scrisă de Vasile Alecsandri în 1852. (http://www.romlit.ro/spal-varz)

Experiența americană a unui inginer român din perioada interbelică (TEODOREANU 1935)

<
(...)
Gabriela oftă. Căci o dată cu primăvara se ivise în Iaşi un bărbat care, deşi mai în vîrstă decît soţul ei, era un om viu, nu un scriitor. Îl cunoscuse în casa Agathei. Venise pentru o mare întrunire ţinută la Iaşi de partidul naţional-ţărănist. Îl ascultase vorbind la Circul ''Sidoli'' unei mulţimi nedisciplinate. O dominase aspru brutal, cu o vorbă încruntată ca şi sprîncenele lui groase, mefistofelic zburlite la rădăcina lor. Dădea impresia că nu minte. Vorbele lui n-aveau gesturi de marmură netedă; erau pietre colţuroase. Nici subtil, dar nici grosolan. Puternic, masiv, direct.
Ascultîndu-l, Gabriela devenise o fracţiune din mulţimea dominată. I-l prezentase Agatha, la care era invitat la masă. Se numea Ion Dragomir. Era inginer. Construise poduri şi în America. Se înapoiase în ţară bogat, adus nu de gîndul cîştigului sau odihnei, ci de comandamentul care dăduse lui Tudor Vladimirescu un destin, acelaşi cu al lui Avram Iancu. Dorea să purifice moravurile, să echilibreze finanţele ţării, să stîrpească abuzurile dimpreună cu legenda că nu pot fi stîrpite, - adică o serie de locuri comune, cînd le vezi scrise în ziare, sau cînd le auzi în gura oamenilor politici. Dar acest Ion credea în ele. Era onest şi crunt. ''Locurile comune'' deveneau realităţi care justificau omagiul devotamentului viguros, răbdător, lipsit de scepticism, convins de victorie. Spunea că America e lecţia imposibilului devine posibil, în contrast cu România, unde şi posibilul apare ca imposibil. Admiraţiile lui aveau întotdeauna şi o structură utilitară. În munţi şi păduri vedea exploatări, în ape, energia captabilă. Nici o lene lirică în contactul lui cu lumea. Vorbea despre România cum ar vorbi un sculptor despre un bloc splendid de marmură în care ar întrevedea statui. Actual prin cunoştinţe şi experienţă tehnică, era arhaic prin frusteţea patriotismului.
(...) Îi istorisise întîmplări din America, din Rusia sovietică, din China, raportînd tot ce văzuse la ţara lui. Nu venise de acolo cu nostalgii, aducea experienţe. Nu se sprijinea deloc pe lecturi, decît atît atunci cînd erau statistice. Cu toate că citise literatură, o socotea cam de sus, întocmai cum priveau războinicii de odinioară ţesutul şi împletitul femeilor. Gabriela îl stimulase prin întrebări inteligente, care dovedeau un interes real pentru spusele lui. De fapt, o interesa naratorul, nu naraţiunea, căci aceleaşi lucruri, spuse de un om oarecare, i-ar fi părut anoste şi prozaice. Dar tocmai aceasta era puterea lui: de a valorifica şi faptul brut.

(...)
>

SURSA
Ionel Teodoreanu, Lorelei, ed. Minerva / seria Arcade, Bucureşti, 1991, p. 262-263.

Frac versus opincă (TEODOREANU 1935)

<
(...)
Era deprins să intimideze el pe alții, nu să fie intimidat. Chiar cei care nu știau cine-i deveneau deferenți față de el, dacă erau bărbați; iar pe femei le intriga, dînd celor mai multe imboldul de a vorbi franțuzește, sau într-o limbă străină. Era greu să treacă neobservat. Dădea o primă impresie oriunde se afla: nu numai în străinătate, dar și în România. Părea în fiecare loc că vine din altă parte, că e ambasadorul unei țări depărtate. Cînd intra la un teatru, înainte de a întinde biletul, cei de la ușă se înclinau, întrebîndu-l: „Loja dumneavoastră?” Cînd pleca la drum, fără să-l mai întrebe, tregherul*îi ducea bagajele la clasa întîia. Iar cînd mergea pe stradă, cei care-l întîlneau aveau impresia că limuzina de lux îl urmărește de la distanță.
- Ești impunător, colega, îi spunea tatăl său, profesorul universitar Aristide Bogdan. Regret că nu-ți sînt fiu. M-aș fi tras din frac, nu din opincă.
Nici Aristide Bogdan nu se trăgea din „opincă”. Tatăl său fusese profesor secundar. Dar era un „democrat convins”: „opincile” erau ale demagogiei, nu ale originei.
Catul Bogdan, însă, dădea impresia că strămoșii săi sînt zugrăviți în alungire bizantină pe zidul bisericilor ctitorite de ei. Așa era el numai, în neamul lui - după tată -, deși părea că a moștenit înălțimea fină și cam dolentă a trupului de la strămoși a căror mînă, înainte de a se efemina bizantin pe mătăniile huzurului boieresc, mînuise pe cîmpuri istorice, în jurul voievozilor, spada vitează. Atfel de mîni avea: mai mult fine decît puternice, cu toate că erau mari și aparțineau unui bărbat. Fără inele totuși, deși ochiul care întîlnea aceste mîni căuta să-l descoperepe cel cu stemă.
(...)
>

SURSA
Ionel Teodoreanu, Lorelei, ed. Minerva / seria Arcade, 1991, p. 29-30.

NOTĂ M.T.
* Tregher =  (înv. și reg.) Hamal. – Din germ. Träger. (http://dexonline.ro/lexem/tregher/58593)

UMOR Democraţie adevărată în România

Un român se întâlneşte cu un american:
- Eu câştig în America 5000 de dolari pe lună, din care mă costă 4000 masa şi casa. Ce fac cu restul de 1000 de dolari, nu interesează pe nimeni. Asta e democraţie.
- Eu câştig în România un milion de lei pe lună şi mă costă masa şi casa un milion şi jumătate. De unde iau diferenţa de cinci sute de mii de lei, nu interesează pe nimeni. Asta e democraţie.


''Cuget Liber'', Fun, Constanţa, 8 mai 2013

Mircea Lucescu a preluat naţionala obligat de comunişti? Dezvăluirile antrenorului după trei decenii

Adevărul 22 mai 2014

Superstiţii şi obiceiuri de Anul Nou

Digi 24 31 decembrie 2013

''Changing Religious Worlds: The Meaning and End of Mircea Eliade'' (RENNIE 2001)

<
În ultimul timp, şi mai ales după moartea sa, au apărut numeroase lucrări care discută contribuţia lui Mircea Eliade* la studiul şi istoria religiilor lumii, mergându-se de la elogii  până la i se nega o valoare esenţială în acest domeniu. Nu demult, [2001] a apărut sub editarea lui Bryan Rennie** o culegere de articole cu un titlu incitant: Changing Religious Worlds: The Meaning and End of Mircea Eliade, culegere foarte interesantă, conţinând lucrări ale unor filosofi şi profesori de religie cunoscuţi în domeniu, o lucrare de referinţă pentru orice studiu al istoriilor religiilor, care, prefigurând un sfârşit al erei eliadiene, reuşesc de fapt să întărească valoarea lui Mircea Eliade în cultura universală. Culegerea include şi articole cu referiri la ceea ce a devenit ''afacerea Eliade'' printre lucrările de specialitate, serioase, discutând admirativ ideile şi contribuţia filozofului şi istoricului religiilor român. Se admite chiar că aceste dezbateri nu reflectă o problematică Eliade, ci mai degrabă problematica ştiinţei în sine, a studiului religiilor, care s-ar afla într-o criză de definire a conceptelor operante. ''Această criză [în care Eliade a devenit punctual central n. n.] este deci despre soarta studiului religiei definit ca întreprindere intelectuală şi instituţională, apolitical, autonomă şi integral. Şi deci toţi cercetărorii studiului religiei au interes în afacerea Eliade'' [McCutcheon***, p. 22, op. cit.]
(...)
>

SURSA
Ana Chelaru****, 'Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai', ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, p. 83.

NOTE M. T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
** Bryan Rennie (1954 Ayr/Scoţia/Marea Britanie- ) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/)
*** Russell McCutcheon ( Canada - ) (http://rel.as.ua.edu/mccutch.html)
**** Ana Chelaru ( - )