Spionajul Rusiei în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
- Ce să-ți spun; după trecerea verii, în munți era un frig cumplit, răspunse Hurree Babu, plecîndu-se spre el. (...) Am trimis vorbă în mai multă rînduri că acești doi regi sînt vînduți celor de la miazănoapte*; iar Mahhub Ali care trecuse acum înainte și se găsea mult mai departe decît mine, confirmase bănuielile mele. Nu s-a făcut nimic, doar că mie mi-au înghețat picioarele și un deget mi-a căzut. Le-am trimis vorbă că drumurile pentru care eu plăteam bani săpătorilor, erau făcute numai pentru picioarele străinilor și dușmanilor.
- Pentru cine adică?
- Pentru ruși. Toți culacii** vorbeau numai de asta și făceau glume pe socoteala mea. () În primăvara următoare , după ce s-a topit zăpezile (...), dincolo de trecători se arătară doi străini, care spuneau că au venit să vîneze capre sălbatice, Aveau puști de vînătoare, dar aveau și lanțuri de măsurat, busole și nivelatoare.
- Îhî, lucrurile încep să se lumineze.
- Amîndoi au fost bine primiți de Hilas și Bunar. Străinii veniseră cu făgăduieli mari, și vorbeau în numele unui Kaisar*** care îi încărcase cu daruri. Începuseră să cutreiere din coame pînă în fundul văilor, și spuneau: „Aici este locul potrivit să ridicați un parapet; colo puteți ridica o fortificație. Aici este locul unde v-ați  putea împotrivi unei armate”, ... și cu toate acestea erau drumuri pentru care eu plătisem în fiecare lună rupii****. Guvernul știa, dar n-a făcut nimic. Ceilalți trei regi care nu fuseseră plătiți ca să păzească trecătorile, au trimis în grabă mare un crainic ca să-i dea în știre reaua credință a lui Bunar și Hilas. Cînd tot cee era de făcut fusese terminat și cei doi străini cu compase și nivelatoare împuiaseră capul celor cinci regi că în curînd o uriașă armată va mătura trecătorile (căci oamenii din munții sînt niște proști care cred orice le-ai spune), vine și ordinul: Hurree Babu pleacă spre miazănoapte și vezi ce fac acolo cei doi străini. I-am spus lui Creighton Sahib*****: „Acesta nu este un proces ca oricare altul, zic eu. (...) Pe cinstea mea, zic eu, de ce nu dai poruncă pe cale neoficială, să plece un om curajos și să-i otrăvească pe amîndoi ca să dai un exemplu? Cred, dacă-mi dați voie să vă spun adevărul, că această atitudine din partea dumneavoastră este o condamnabilă lipsă de energie”. Colonelul Creighton s-a întors spre mine rîzînd. Acesta este orgoliul vostru prostesc pe care-l aduceți din Anglia. Vă închipuiți că nimeni nu îndrăznește să uneltească contra voastră. Toate acestea nu sînt decît prostii cazone.
- Prin urmare te duci să urmărești pe cei doi străini?
- Nu, mă duc să-i întîlnesc. Au coborît la Simla****** cu coarnele și capele caprelor, pentru ca să le dea la preparat la Calcutta*******. În aparență sînt exclusiv sportsmeni și din partea guvernului li s-au acordat anumite înlesniri. Bineînțeles, noi procedăm întotdeauna în felul acesta, căci asta face parte din programul de urmări al Departamentului și este mîndria noastră.
- Prin urmare ce motiv am avea să ne temem de ei?
- Pe cinstea mea; nu trebuie să uiți că aceștia doi nu sînt negri, căci cu negri mă port cum te-ai purta cu niște jucării. Sînt ruși și mai ales oameni lipsiți de orice scrupul. N-aș vrea deloc că am de-a face cu ei, fără să mai fie cineva de față.
- Nu cumva au de gînd să te omoare?
- Asta n-ar fi nimic. Eu sînt un adept convins al lui Herbert Spencer********, pentru ca să pot da ochi cu acel nimic căruia i se zice moartea și care face parte din destinul meu, după cum bine știi. Oamenii aceștia însă m-ar putea bate.
- De ce?
Hurree Babu pocni enervat din degete.
- Bineînțeles, va trebui să intru în cantonamentul lor, ca unul care vine peste numărul de slujitori prevăzut, fie ca interpret, fie că aș intra ca un năuc și prost, venit să ceară ceva de pomană, sau ceva asemănător. Odată intrat acolo, va trebui să pun mîna pe tot ce-mi va ieși în cale, așa cred. (...) Doar că vezi dumneata Mister O Hara ... eu sînt asiat, și vezi dumneata... în cazul acesta originea mea pentru scopul pe care îl urmăresc, ar fi o piedică foarte serioasă. pe urmă mai sînt și bengalez*********... ceea ce înseamnă că sînt om fricos.
- Iepurele și bengalezul au fost făcuți de Dumnezeu.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim**********, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 118-120.

NOTE M. T.
* Rusia.
** CULÁC, culaci, s. m. Chiabur. – Din rus. kulak. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/culac/paradigma)
*** Kaisar / Kaiser (germană) = Împărat. Aici țarul Rusiei.

**** RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rupie)

***** SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)

****** Simla / Shimla = Din 1864, orașul a fost capitala de vară a coloniei britanice India. După obținerea independenței în 1947, a fost capitala statului federal Punjab din N Indiei, Azi este capitala statului federal Himachal Pradesh. (http://hpshimla.gov.in/sml_hist.htm)

******* Calcutta / Kolkata = Mare port pe coasta estică a Indiei. (https://www.kmcgov.in/KMCPortal/jsp/MunicipalHistoryHome.jsp)

******** Herbert Spencer (1820-1903) = Renumit sociolog și psiholog englez. (http://www.iep.utm.edu/spencer/)

 ******** Bengalis / Bengalees = Etnie indo-ariană din E Indiei și Bangladesh, de religie hindusă, musulmană, creștină și budistă. (https://www.britannica.com/topic/Bengali)

********* Descriere Editura ALL 2012 (http://www.all.ro/colectia_strada-fictiunii-clasic/kim.html)

Statutul funcționarului în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...)
- I se va plăti și simbrie? întrebă gembașul prevăzător.
- Douăzeci de rupii* pe lună, pentru hrană și apă, deocamdată.
(...)
Mulțumirea învățătorilor săi însă, nu nimic alături de mulțumirea lui Kim însuși, în clipa cînd superiorul Institutului St. Xavier** îl chemă la o parte, ca să-i comunice ordinul primit de la colonelul Creighton.
- Mi se pare O`Hara, că ți-au găsit o slujbă de topograf ajutor la Serviciul Irigațiilor: asta se datorește faptului că ai fost elev bun la matematici. Acesta este un mare noroc pentru tine, căci nu ai decît șaptesprezece ani; bineînțeles nu vei putea să devii pukka (permanent angajat) înainte de a-ți trece examenul din toamnă. Prin urmare, nu trebuie să-ți închipui că acum pleci în lume, ca să petreci după pofta inimii, și nici că s-a terminat cu orice grijă de aici înainte. Munca grea te așteaptă abia după ce vei pleca de aici. Numai după ce vei reuși să fii numit pukka, vei putea ajunge la patru sute cincizeci de rupii pe lună.
După aceea superiorul îi dădu cîteva sfaturi, privitoare la felul cum trebuie să se poarte, să vorbească, și să se îngrijească de moralitatea lui; în timp ce colegii lui mai în vîrstă, pe care nu se grăbea nimeni să-i bage în slujbe, începură să clevetească, cum numai tinerii anglo-indieni știu cleveti, despre favoritism și corupție. Tînărul Cazalet, care era fiul unui pensionar din Chunar***, spuse foarte limpede că interesul pe care colonelul Creighton îl arată lui Kim, era nici mai mult nici mai puțin, decît interesul pe care îl poartă un părinte fiului său; (...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim****, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 46-48.

NOTE M. T.
* RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rupie)
** Modelul real al Institutului St. Xavier din orașul Luknow (azi capitala statului federal Uttar Pradesh din N Indiei) a fost Colegiul La Martiniere, înființat în 1845. (http://lamartinierelucknow.org.md-10.webhostbox.net/about/history)
*** Chunar = Vechi oraș din N Indiei (azi în statul federal Uttar Pradesh), nod feroviar. (http://varanasi.nic.in/tourist/tourist8.html)

Modern versus tradițional în India colonială britanică în secolul XX (BROMFIELD 1933-7)

<
(...) Dewan*-ul era un indian de modă veche, unul din cei mai străluciți exponenți ai străvechii Indii, care căuta soluții în trecut, inspirîndu-se din credința și cultura indiană. Înveșmântat în costumul său imaculat, participa la toate consiliile, împotrivindu-se cu încăpățînare și viclenie oricăror inovații aduse din Occident. Voia ca India să aparțină ei însăși, să se întoarcă la izvoarele ei din care își să își tragă puterea. Colonelul Moti reprezenta India nouă, dornică să adopte din Vest tot ce are bun și să nimicească tot ce este îmbătrînit, reacționar, negativist și chiar unele lucruri acceptabile, spre a porni totul de la zero. Simțămintele bătrînei Maharani** erau mai simple, fiindcă aceasta era feminină, intuitivă, nerăbdătoare. Ar fi vrut să vadă un nou Ranchipur*** răsărind în ființă mîine, un oraș care să fie un model pentru întreaga Indie nu este capabilă să-și rezolve propriile ei probleme. Maharani era animată de o imensă mîndrie pe care voia să o manifeste prin realizări și o îndrăzneală care nu ținea seama de nimic, caracteristică ei.
(...) Templele aveau zidurile înnegrite, blestematul palat de lemn fusese distrus, toate punctele de reper care legau pe oameni de trecut dispăruseră. Rămăseseră în picoare doar cîteva clădiri urîte, construite potrivit unor  planuri occidentale, și care se ridicau triumfătoare deasupra ruinelor străvechii Indii - școala serală pentru băieții paria****, casa inamicului său Rașid Ali Khan, școala de ingineri și clădirea lipsită de ornamente a spitalului. (...)
Cînd Dewan-ul întrebă cum de se făcea cum de distrugerea fusese atît de totală, Maharani încercă să-i explice că cel de-al doilea incendiu, izbucnit accidental, se întinsese datorită vînturilor musonului. Dar ea își dădu seama că bătrînul nu putea fi păcălit. Ochii lui negri, pătrunzători ca niște burghie, se îngustară la auzul numelui colonelului Moti, și Maharani îl văzu cum se înfioară. Moti, mai mult decît englezii, era dușmanul său și chiar și dușmanul Indiei. Dewan-ul se pricepea să-i ducă de nas pe englezi; oricît erau ei de stupizi, de încăpățînați și de tenaci îi putea păcăli dacă îi lua cu încetișorul.
De mai bine de șaizeci de ani lucra în felul său, potrivit unei străvechi diplomații, spre a-i împinge cu încetul pe englezi la ruină - așa cum îl împinsese pe lordul Heston într-o cursă în noaptea aceea la palat. În același timp salva tot ce putea fi salvat din străvechea Indie. Pînă acum strategia lui nu dăduse greș. Dacă ar mai trăi încă o sută de ani, ar apuca să vadă o Indie liberă și intactă, o Indie tradițională, demnă, încoronată de onoruri. Britanicii se vor autodistruge. Vor termina prin a fi înghițiți de India, așa cum fuseseră înghițiți toți invadatorii ei. Acum Moti și alți oameni de o seamă cu acesta se ridicau spre a distruge tot ce clădiseră cu atîta răbdare și tenacitate adevărații indieni printre care se număra și Dewan-ul. Moti și ceilalți radicali săi erau mai mult inamici săi săi și ai Indiei, decît ai englezilor. Britanicii se mărginiseră să privească India drept o mare sursă de venituri, cea mai mai bogată sursă de venituri cunoscută vreodată în lume. Dar nu se atinseseră de sufletul și de spiritul Indiei, fiindcă nu găsiseră necesar să își piardă vremea cu așa ceva.
Dar Moti și cu furioșii lui înțelegeau să nimicească sufletul Indiei așa cum Moti nimicise ruinele orașului Ranchipur.
(...) Maharani mai știa că Moti și „furioșii” săi urmăreau în final să o distrugă și pe ea și pe ceilalți prinți, începînd cu puternicul Nizam și cu bogatul Baroda și terminînd cu ultimii prințișori latifundiari. dar mai înainte de aceasta ea va îndeplini ceea ce „furioșii” nu vor putea să îndeplinească prea ușor după ce vor pune mîna pe frînele statului, fiindcă ea dispunea de o putere absolută înlăuntrul granițelor Ranchipurului, o putere pe care ei nu vor deține niciodată.
(...) Avea nevoie de bătrîn pentru un singur lucru - să-i mijlocească vinderea bijuteriilor. Nimeni pe lume n-ar putea să-i obțină un preț mai bun în tîrgurile din Occident. Toate vor fi cumpărate de cocote și de bogatele și vulgarele soții ale ariviștilor și speculanților îngrășați de pe urma declinului civilizației occidentale. Pietrele ei prețioase aveau să se întoarcă în magazinele din Place Vendome*****, Bond Street****** și Fifth Avenue*******. (...) Pentru ea era important doar faptul că în schimbul lor va obține milioanele de rupii******** necesare reconstituirii Ranchipurului și transformării orașului, a statelor și districtelor din jur, într-un laborator model care să servească drept exemplu restului Indiei și întregului Orient.

>

SURSA

Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*********, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 581-583.

NOTE M.T.
* Dewan = Cuvânt persan care desemna în civilizația islamică un ministru important. (http://www.etymonline.com/index.php?term=divan)
** Maharani = Cuvânt sanscrit care desemna în civilizația hindusă pe soția Maharajahului sau pe femeia- Maharajah.
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah)
*** Ranchipur = Oraș imaginar din India și capitală a unui stat princiar din India colonială britanică, unde se desfășoară acțiunea romanului.
**** PÁRIA¹, paria, s. m. 1. (În India, în concepția brahmanilor) Persoană care se află în afara castelor și care este lipsită de orice drepturi; p. ext.grup social din care face parte o astfel de persoană. 2. Fig. Persoană sau colectivitate urgisită, disprețuită, căreia nu i se recunoaște niciun drept. [Pr.: -ri-a] – Din fr., it. paria. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/paria)
***** Place Vendome = Piața arondismentului 1 din centrul Parisului, unde împăratul Napoleon I a ridicat o columnă în cinstea marii sale victorii de la Austerlitz (1805). Cunoscută în epoca contemporană prin hotelurile de lux, precum Ritz. (http://www.tvl.ro/paris/obiective-turistice/place-vendome.html)
****** Bond Street = Celebră stradă comercială din Londra. (http://www.bondstreet.co.uk/history/)
******* Fifth Avenue = Importantă arteră comercială din cartierul new-yorkez Manhattan. (http://visit5thavenue.com/)
******** RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr.roupie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rupie)
********* Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Oraș nou versus oraș vechi în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Trei avioane sosiră în acea zi de dincolo de Muntele Abana, aducînd pe colonelul Moti de la Institutul de boli tropicale, pe încă doi specialiști în acest domeniu și noi provizii de permanganat, de cloruri și de alte medicamente de care spitalul avea nevoie disperată. Colonelul era un bărbat subțire, osos, de vreo patruzeci de ani, cu ochi negri pătrunzători, animați de o expresie mîndră, plină de dîrzenie. Era un sikh capabil, cu convingeri radicale, acuzat de unii că ar fi comunist sau chiar anarhist. India și Orientul nu se puteau lipsi de serviciile lui, pentru că era un expert fără egal în lume în domeniul bolilor tropicale. (...)
(...) Pretutindeni se adunau grupuri compacte de hinduși* care vociferau și amenințau să treacă la acte de violență, dar colonelul Moti și asistenții lui nici nu-i mai lua în seamă. Aceștia primiseră din partea Maharanei** autorizația de a acționa așa cum vor crede de cuviință, iar zvelții soldați sikhs***, care-i apărau cu baionetele scoase, nu așteptau decît să riposteze cu brutalitate și eventual să împrăștie moartea.
Însuși colonelul fusese cuprins de un fel de frenezie mistică. Pentru prima dată i se acorda mînă liberă să distrugă, să anihileze cuiburile de șobolani, de țînțari și de păduchi, să dărîme și să ardă casele insalubre, să nimicească microbii de pe fructe, legume și dulciuri. Această frenezie era alimentată și de convingerea lui că în acest chip făcea să se năruie  - în chip simbolic - străvechea ignoranță, superstițiile și credințele vetuste care înlănțuiseră poporul său atîtea milenii. Ura lui împotriva șobolanilor, a păduchilor și a microbilor era depășită de ura sa cumplită împotriva preoților brahmani****. Ori de cîte ori se apropiau de el oamenii lui spre a protesta, îi scuipa și le poruncea în hindustani***** să-și vadă drum. De treizeci de ani visa să distrugă lumea veche, spre a îngădui uneia noi să se nască. Acum i se oferea această șansă, și uza de ea cu toată dîrzenia.
În felul acesta un al doilea incendiu curăța orașul Ranchipur******.
(...)
Din ușa vărgatului cort de vînătoare plasat pe deal, în preajma marelui palat, bătrîna Maharani urmărea cu privirile operațiile de distrugere, puțin înfricoșată la început, iar după ce înțelese deplin scopul acestei distrugeri, satisfăcută și recunoscătoare față de fanaticul colonel Moti. Evident, nimicirea totală a orașului era binevenită, dar Maharani n-ar fi avut curajul să ordone această măsură, fiindcă era reținută încă de străvechile tradiții, obiceiuri și superstiții, de care nu se putea încă dezbăra. Și în vreme ce stătea colo, împreună cu bătrîna principesă de Bewanagar, ajunse treptat la concluzia că cutremurul și inundația fuseseră în felul lor binevenite. Bătrînul Maharajah dusese o luptă lentă, făcînd adeseori compromisuri, din pură necesitate, cu vastul  și imponderabilul trecut. Acum totul fusese măturat și un nou oraș se va ridica din pămîntul curățat, un nou oraș cu temple din beton și oțel, un nou oraș în care nu vor exista cartiere insalubre pentru populația paria și nici cocioabe întunecoase, mediu prielnic proliferării ciumei și febrei tifoide, care abia așteptau să lovească prin surprindere ca veninoasele vipere Russell. Iar cînd se va reconstitui barajul, puțurile orașului - focare de infecție - vor fi închise pe veci, iar apa proaspătă și curată va fi adusă din munți prin conducte.
Spectacolul acestei distrugeri provocă bătrînei Maharani o satisfacție sălbatică pură. Așa distruseseră cei din poporul mahratta******* orașe și sate în cursul sîngeroaselor lor raiduri. Aceasta îi făcea pe bangalezi******** să bage frica în copiii lor spunîndu-le „Dacă n-ai să fii cuminte, au să vină mahrattii să te ia.”
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne**********, trad. I . Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 569-571.

NOTE M. T.
* HINDÚS, -Ă, hinduși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Denumire folosită în trecut pentru populația din India. 2. Adj. Care aparține Indiei sau hindușilor (1), privitor la India sau la hinduși. 3. Adj., s. m. și f. Hinduist. – Din fr. hindou. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/hindus)
** Maharani = Termen în limba sanscrită care desemna pe soția maharajahului sau pe femeia- maharajah.
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah)
*** Sikhism = Religie monoteistă întemeiată în secolul XV în regiunea Punjab din vestul Indiei. Statul sikh a fost cucerit de britanici în urma a două războaie care s-au încheiat în 1849.(http://www.bbc.co.uk/religion/religions/sikhism/history/history_1.shtml)
**** BRAHMÁN, -Ă (‹ fr.) s. n., s. m. și f. 1. Cuvînt sanscrit desemnînd, în gîndirea indiană, absolutul, sufletul universal sau divinitatea impersonală abstractă din care provine tot ce există și din care orice ființă, animal sau plantă, deține o particulă, sufletul individual (ātman). 2. S. m. și f.Membru al clasei sacerdotale considerată cea mai înaltă din cele patru caste principale: avînd ca îndatoriri îndeplinirea sacrificiilor, studiulVedelor și explicarea lor, binefacerile. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/brahman)
***** Hindustani = Limbă indo-ariană care a început să se dezvolte în secolul XIII ca reacție la dominația musulmană și care este vorbită de mai multe etnii din nordul Indiei și Pakistan. (https://www.britannica.com/topic/Hindustani-language)
****** Ranchipur = Oraș princiar imaginar în India colonială britanică, unde se desfășoară acțiunea romanului
******* Mahrattta / Maratha = Castă războinică hindusă care a întemeiat în secolul XVII un stat în vestul Indiei, pentru a se opune Marilor Moguli musulmani din nord. Statul mahratta / maratha a fost cucerit de britanici în urma a trei războaie care s-au încheiat în 1818. (http://www.gatewayforindia.com/history/maratha.htm)
******** Bengali = Populație din Bangladesh și statul federal indian West Bengal, a cărui limbă este cea mai estică din familia indo-europeană. (http://www.virtualbangladesh.com/the-basics/history-of-bangladesh/)
********* Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Biografia baronului francez Adrets (1512?1513 - 1587)

<
Comandant militar francez devenit hughenot, Francois Adrets* a rămas în memoria posterității pentru măcelărirea fără milă a catolicilor în timpul războaielor religioase din Franța secolului XVI.
Născut în Chateau de la Frette, Isere, Franța, Francois Adrets a servit în armata regală a regelui francez HENRIC AL II-LEA (1519-1559).  Adrets a ajuns ulterior la gradul de colonel al „legiunilor” de sud-est din Dauphine, Languedoc și Provence. Influențat de Reformă, Adrets a devenit hughenot în 1562.
Personalitatea sa reprezenta o îmbinare de aroganță și brutalitate. Adrets a comandat cîteva campanii sîngeroase împotriva catolicilor. Într-una din împrejurări, în urma bătăliei de la Montbrison, Adrets a silit 18 prizonieri de război să se sinucidă. Această comportare l-a îndepărtat de hughenoți și în cele din urmă a avut drept consecință arestarea lui în 1563. Grațiat în același an în virtutea Edictului de la Amboise, Adrets și-a petrecut restul de 23 de ani, acum catolic, retras la casa sa din La Frette, unde a murit la 2 februarie 1587.
>

SURSA
ADRETS, FRANCOIS DE BEAUMONT, baron des (1512/1513-1587), ?

NOTĂ M.T.
* Baronul des Adtrets (1513-1587) = (http://www.museemilitairelyon.com/spip.php?article32)

Grădina publică a Slatinei, orășel de provincie în România începutului de secol XX (MINULESCU 1929)

<
(...)
Grădina publică din Slatina nu seamănă cu grădina publică din Pitești. Cea din Slatina e lung și îngustă. Trei alei paralele, ca niște terase cu balustrade din lemn cîinesc, răsar timide din coasta unui deal care se sfîrșește în șosea. Cum stă proptită în grilajul de fier, grădina publică cea mare din Slatina pare corabia lui Noe eșuată pe muntele Ararat.
Grădina publică a unui oraș de provincie este ca ograda unei locuințe de țară: găini, rațe, gîște, curcani și mai ales bibilici - adică publicul obișnuit, cunoștințele de toate zilele, sau, în cel mai rău caz, cîte un străin blajin, cu care poți intra în vorbă foarte ușor, imediat după îndeplinirea formalităților de rigoare. Leii, tigrii și leoparzii lipsesc. În România, orașele de provincie nu prezintă avantajele pădurilor africane. Animalele sălbatice se trag spre capitala țării. Din în cînd, însă, poți întîlni rătăcind și prin provincie și cîte o girafă, o cămilă sau un hipopotam. Președintele tribunalului, bunăoară, este poreclit „girafă”, nevasta colonelului „cămilă”, iar administratorul financiar „hipopotam”. Cel mai popular din toți, însă, este „nenea Ghiță” , berbecul Regimentului 3 infanterie, care nu se dezlipește de capelmaistrul muzicii militare fie paradă, fie nuntă, fie înmormîntare, fie concert în grădina publică.
Restul publicului e complet lipsit de orice altă personalitate. Luat în întregime, pare un pachet de cofeturi colorate, cu care la Slatina se presară colivele preparate special pentru pomenirea răposaților.
Tineri de ambe sexe se perindă cu aceeași monotonie exasperantă ca enorma curea de transmisiune a unui motor de uzină. Cei mai în vîrstă stau pe băncile vopsite cu verde, unde discută sau trag cu ochii și urechile la cei care trec care trec prin fața lor.
Cînd cîntă muzica nu se mai aude nimic. După ce tace însă, glumele se amestecă cu pașii de pe nisipul aleelor, și în grădina publică cea mare din deal parcă ar curge Oltul din vale...
(...)
>

SURSA
Ion Minulescu, Corigent la limba română**, ed. Minerva, București, 1974, pp. 47-48.

NOTĂ M:T:
* Slatina = Oraș antic și medieval, situat pe rîul Olt, în regiunea istorică Oltenia. (http://adevarul.ro/locale/slatina/foto-slatina-anilor-1900-trotuare-pavate-bazalt-baluri-ofiterilor-oatmosfera-boema-1_519f014cc7b855ff561fd530/index.html)
** (http://readingmysticbooks-dap.blogspot.ro/2014/03/corigent-la-limba-romana-despre-romanul.html)

Tanar diplomat monden versus scriitor consacrat in Romania interbelica (PETRESCU 1933)

<
Luasem masa la restaurantul de pe strada Regala, in gradina, cu doi scriitori. Am mincat, tot timpul, enervat, feluri de mincare salcie, am baut apa calduta si lesioasa, vin cu gust de limonada. Toate acestea, pentru ca n-am avut curajul sa declar celor doi scriitori, cu care sunt prieten dealtfel, ca eu nu pot sta la alta masa decit la aceea la care sunt obisnuit, ca nu ma pot intelege cu alt chelner decit cu cel care ma slujeste de obicei. Unii cred ca asta e un inceput de manie (cuim mi se spune), oricum, mi-a fost frica sa le spun celor doi ca nu-mi place sa schimb masa la restaurant, caci ar fi zimbit indulgent si zimbetul acesta indulgent mi-ar fi taiat toata pofta de mincare. Ei sunt doi scriitori cunoscuti tuturor acelor care calatoresc cu trenul si profesorilor de limba romana, au un fel de certitudine in calmul si in politetea lor indiferenta si comoda, care contrasteaza cu graba si excesul de zel pe care-l vadesc eu in fiecare gest cind vorbesc cu ei. Imi spun cu un ton departat si deferent: ``Diplomatule``, ``Aviatorule``. Stiu ca si ei sunt maguliti sa stea la masa cu mine, din cauza numelui sia a situatiei mele in Ministerul de Externe, dar e in asta ceva gratuit, asa cum cei care imbraca un frac inchiriat il dispretuiesc si il afiseaza totusi. La rindul meu, am pentru ei stima pe care o ai pentru lucurile pe care n-ai sa le poti face. Admiram pe cei care joaca tenis si cu destula truda am devenit campion regional de tenis, am tinut sa se vorbeasca, sa se amestece in convorbire fraze despre modul in care dansez, iar fetele ma anunta la telefon sa viu negresit la bal ``si sa dansez numai cu ele``. Fac box, am trei cai de curse, dintre care unul a luat premiul ``Solon``, premiu fara insemnatate baneasca prea mare, desigur, dar pe care il ambitioneaza toti proprietarii, din cauza ca a fost cucerit de cai ilustri in trecut. Cu atit mai mare e meritul meu ca l-am cucerit cu un grajd de trei cai numai. Am avut doua accidente de automobil despre care a vorbit toata presa si indeosebi Le Progres (1) in cronica mondena. Am incercat trei recorduri cu avionul, numai dupa doi ani de pilotaj, caci abia de atunci incoace m-am decis, cu toate ca as fi avut prilejul inca din timpul razboiului*, cind am fost cerut la un centru de aviatie, dar era tocmai in timpul unor lupte grele de cavalerie la Sticlarie, si cind colonelul mi-a aratat, zimbind cu dispret perfect ascuns, ordinul Marelui Cartier**, parca ar fi plouat cu cenuse pe mine, asa ma simteam de prost.
- Du-te, te mai odihneste la poarta Cartierului, ca de zburat nu prea se zboara acolo. Aci e greu... miine divizionul dumitale trebuie sa atace Cosna.
Am ramas la escadron, spre marele necaz al ordonantei care se vedea restabilit la oras, dar si spre bucuria rosiorilor*** mei, care ma iubeau ca pe un frate. Toate le-am facut in viata, si tot ce mi-a starnit amorul-propriu e trecut in activitatea mea ca intr-un memoriu de cariera. Numai scriitor stiu ca oricit as vrea, orice as face si oricit m-as stoarce, n-as putea deveni niciodata, si de aceea stau cu sfiala alaturi de cei doi prieteni, caci zimbetele lor ma umilesc putin, nu mult, asa cit s-ar apleca o trestie sub apasarea vintului.

(1) Le Progres, organ al partidului conservator, fondat in 1918 de A, Marghiloman.  In ultimii ani (1929-1932) a avut ca director pe A. Chiriacescu (n. ed.)
(...)
>

SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 34-35.

NOTE M.T.
* Primul Razboi Mondial (1914-1918), la care Romania a participat din 1916.
** Marele Cartier General, structura de comanda suprema a armatei pe timp de razboi.
*** Rosiori, arma a cavaleriei romane.

Se întâmplă în România: un judecător a găsit un colonel din Securitate care nu a colaborat cu Securitatea

The Epoch Times România 22 februarie 2014

A murit generalul Alfonso Armada

Cuget Liber 3 decembrie 2013

Garda de corp a lui Nicu Ceauşescu, despre relaţia cu Nadia Comăneci: "N-a iubit-o niciodată, se întâlneau numai pentru o anumită treabă!"

Libertatea 24 septembrie 2013

Torţionarul Ion Ficior şi-a început cariera la Poarta Albă. Mărturiile unui constănţean: „Erau o haită de criminali“

Cuget Liber 31 august 2013

„Amintiri despre Marea Neagră, Dunăre şi Delta sa“

Cuget Liber 25 iulie 2013 

Magistratul D. Onica versus magistratul G. Râpeanu (RUSU 2000)

 Titus Rusu, Doi magistrați, „Tomis”, februarie 2000

În urma reformei învățământului din 1948, facultățile de drept au fost politizate, au devenit ideologice. Un avocat constănțean, absolvent în 1948, mi-a povestit cu umor, cum unii dintre colegii săi, pentru a nu fi încorporați, nu s-au prezentat la unul sau două examene. Anul următor, 1949, pe lângă materiile restante, au trebuit să mai dea examen la marxism-leninism și economie politică.
În 1952, când am devenit student, epurările erau terminate de mult. Majoritatea profesorilor proveneau din „apparatciki” și avocați fără procese. Aveam să aflu, cu stupoare, că decanul Belle nu era jurist. La data numirii ca decan era student în anul II fără frecvență. Anibal Teodorescu, fost decan și profesor, era închis fără hotărâre de condamnare. Nu i se putea reproșa nimic, în afară de faptul că a criticat regimul. Profesorii Istrate Micescu și Mihai Rarincescu au murit în închisoare.
Pe Grigore Râpeanu l-am avut profesor în anul I, la istoria general a statului și dreptului. Preda un curs obișnuit, politizat, probabil tradus din limba rusă.
În primăvara anului 1954, când eram în anul II, am fost surprins să-l văd pe Râpeanu pe culoarele facultății, în uniformă militară, cu gradul de colonel de justiție. Era de statură potrivită, slab, cu fața smeadă și riduri adânci. Parcă avea un cap de mort. Purta cizme care-i puneau în evidență picioarele subțiri și strâmbe. Studenții îl priveau curioși. S-a aflat repede că participa ca procuror în procesul grupului Pătrășcanu, la Tribunalul Suprem - Colegiul Militar. Privindu-l, ne dădeam seama că este frământat, zguduit, că trăia o dramă. După proces a fost numit procuror general adjunct militar. Coordona procuraturile militare.
În anul III ne-a predat dreptul penal - partea specială. Venea la curs în uniformă de procuror militar. Era destins, detașat. Vorbea inteligibil, coerent, cu voce tare, încât studenții puteau să ia ușor notițe. Ultima dată l-am văzut la Constanța, în septembrie 1957, după absolvirea facultății, la o ședință cu judecătorii și procurorii din regiunea Dobrogea. A fost mai dur decât ca prim secretar. Printre alții a fost criticat și Aurel Gherghe, procuror stagiar, absolvent al facultății în 1956. Aurică, respectuos, cu demnitate și calm, a respins reproșurile nedrepte care i s-au făcut. Râpeanu a reacționat brutal, neținând seama de argumentele fostului său student. Aurică avea un acut simț a demnității, onoarei, dreptății.
În 1968, într-o nouă conjunctură politică, Plenul Tribunalului Suprem a admis recursul extraordinar al procurorului general și a achitat pe toți inculpații. Pătrășcanu și Remus Koffler fuseseră executați de mult.
La puțin timp, Gherghe, care era procuror la Procuratura Generală, mi-a relatat pe larg cum s-a desfășurat procesul Pătrășcanu la care a asista din curiozitate. Procurorul general Augustin Alexa, fost lucrător la calea ferată, a citit monoton, stâlcind unele cuvinte, recursul redactat de Secția Judiciară Penală din Procuratura Generală. În sală era o căldură înăbușitoare. Alexa, gras, își ștergea cu batista transpirația abundentă de pe chelie și față. Judecătorii ascultau absenți, impasibili. Lipsea solemnitatea unui proces de asemenea anvergură. Era o indiferență totală. Sala era aproape goală.
Tot în 1968, la Constanța, asistentul Aurel Dincu de la Catedra de drept penal a Facultății de drept din București, mi-a descris ședința cu profesorii și studenții din aula facultății, la care s-a discutat despre procesul Pătrășcanu. Profesorul Râîpeanu a plâns și și-a blestemat mama care l-a făcut. Și alți profesori și studenți cu care am discutat, mi-au relatat, în esență, aceleași lucruri. prof. univ. dr. Tudor Popescu, o istorie vie a dreptului românesc, la o emisiune a TVR 1 a vorbit despre ședința din aula facultății și blestemul mamei.
Dincu mi-a relatat că Râpeanu i-ar fi confiat că în timpul procesului Pătrășcanu a fost însoțit tot timpul de un colonel de securitate, care l-a amenințat că-l împușcă dacă observă ceva suspect.Dincu, originar din Cernavodă, vărul lui Traian Poenaru, actualu procuror general al Parchetului Curții de Apel Constanța, avea să ajungă profesor de criminologie. Păcat că a plecat prematur dintre noi.
Prof. univ. dr. D. Horodișteanu mi-a spus că prin 1970, când își pregătea teza de dotorat, l-a vizitat pe Râpeanu acasă de mai multe ori. Locuia într-un apartament de nouă camere, la etajul I al unei vile de pe bd. Aviatorilor. Avea mobilă stil, obiecte de artă și o bibliotecă bogată. Locuia cu soția, casnică, și cu doi copii. Fata era translator la Ambasada Canadei. La un pahar cu vin, Râpeanu s-a confesat că avut îndoieli cu privire la vinovăția lui Pătrășcanu, însă a primit dispoziții de la persoane din conducerea partidului să susțină acuzarea. În 1968, după achitarea grupului Pătrășcanu, a fost chemat la CC, unde i s- aluat carnetul de partid, fără a fi exclus. Era în evidența organizație de partid din facultate, plătea cotizație lunară și participa la ședințe. Mergea la facultate cu autobuzul. Se plângea că nu-i ajunge leafa. A murit mai întâi soția lui Râpeanu. Prin anii 80, fiica și fiul lui au murit într-un accident de circulație pe valea Prahovei, în timp ce se întorceau cu autoturismul la București.
În 1968, i-am spus judecătorului Dimitrie Onica din București, căruia prietenii îi spuneau Mitru, cele relatate de Dincu. Mitru mi-a replicat că ar fi preferat să fie împușcat decât să fie nedrept. Cunoscându-l bine, l-am crezut. Mitru, după terminarea facultății, a urmat cursuri postuniversitare de trei ani pentru diplomație. A fost coleg cu Gh. Tinca, T. Meleșcanu, Marin Buhoară și alții. La absolvire, imputându-i-se o relație sentimentală „neprincipială”, nu a fost numit în Ministerul Afacerilor Externe. S-a întors judecător în București, unde a făcut o impresie bună. Ne întîlnim frecvent în Bucureși și Constanța. Ne știm din liceu. La 21 decembrie 1989 a fost arestat împreună cu mai mulți tineri care demonstrau pe bd. Magheru în fața sălii Dalles. La Jilava, când s-a aflat că este judecător la Tribunalul București, i s- a aplicat o corecție. A doua zi a fost pus în libertate. La început unii colegi nu l-au crezut, apoi au dat diferite explicații hilare cu privire la participarea lui la demonstrație alături de cei tineri. M-a amuzat replica unui coleg care susținea că este exclus ca Mitru să fi fost beat ziua la prânz, întrucât este știut că el „servește” doar seara. Mitru mi-a dat o explicație simplă și credibilă. Trecea pe bulevard și a văzut tinerii demonstrând în fața sălii Dalles. S-a simțit atras de ei ca de un magnet. Li s-a alăturat. Gestul putea să-i fie fatal.
Dimitrie Onica nu are brevet de revoluționar. A fost avansat judecător la Curtea Supremă de Justiție, iar la expirarea mandatului de șase ani, nu a fost reales. S-a pensionat și practică avocatura în București. Este un magistrat, un senior al dreptului.

22 decembrie 1989 la Constanța

plutonier Gavril Maftei (serviciul antiterorism)

După anunțul cu sinuciderea „trădătorului Milea”, s-a primit, prin telefonul guvernamental, următorul ordin de la generalul Iulian Vlad, personal, către șeful Securității Constanța, colonel Stoenescu: „Se suspendă orice mișcare în oraș. Toate cadrele vor sta în incinta unității. Nu trage nimeni nici măcar un foc de avertisment. Ne supunem noilor autorități”. Colonelul Stoenescu a adunat șefii de birouri, le-a transmis ordinul, urmînd ca aceștia să-și informeze subordonații. Au fost luate unele măsuri preventive. S-a ordonat ca fiecare să rămînă în locul în care își desfășura activitatea, cu armamentul, muniția și actele încuiate și sigilate în fișete. În jurul orei 14, o parte din cei adunați în centrul orașului, avînd în frunte numeroși condamnați de drept comun, proxeneți, traficanți, prostituate s-au îndreptat către sediul de pe bulevardul Lenin. Jumătate de oră mai tîrziu, în apropiere, s-au despărțit în două: 1.000 de persoane s-au dus în fața intrării principale, ceilalți ducîndu-se prin lateral, prin strada Renașterii, la Cazierul judiciar. Au forțat ușa metalică forțînd intrarea în garaj, un au (...) o parte din mașini. În interiorul clădirii au devastat fișetele rămase neîncuiate de la parter, au distrus telefoane, au sustras diferite bunuri. Colonelul Stoenescu împreună cu inspectorul-șef au ieșit la balcon încercînd să li se adreseze, dar au fost huiduiți și au trebuit să renunțe. La Miliția județeană a fost mult mai rău. Cadrele au fost lovite, li s-au rupt hainele, epoleții. Au fost eliberați toți arestații, care s-au adunat în curtea interioară și nu voiau să plece. A fost maltratat colonelul Tănase, șeful biroului Cercetări penale, fiind , în cele din urmă, salvat de un grup de tineri. „Clienții” din totdeauna ai Miliției au pătruns în camera „Corpuri delicte”, de unde au sustras țigări, cosmetice, electronică și video, încercînd apoi incendierea cu ajutorul unor baloți de paie. În jurul orei 16,30 a venit al doilea val de demonstranți, de această dată mai (...), care au pus sub protecție mare parte din bunuri, pînă la 18,30, cînd trupe ale marinei militare eau luat în primire zona.

Constantin Vălinescu
În vreme ce plutonierul Ivanciu era plecat la Miliția municipală, iar în sediul „Casei Albe” Lazăr Cercel își formase deja o gardă personală, contraamiralul Iordache a desemnat un Comitet provizoriu de organizare, în care intrau atît militari cît și civili selecționați în mod (...) dintre demonstranții adunați în centrul orașului. Au fost convocați urgent directorii principalelor unități economice pentru a se preîntîmpina, prin măsuri energice, dereglarea sistemului vital al orașului. Locțiitorul contraamiralului Iordache a fost numit, în această perioadă, Cpt. R1 (...). În timp ce acest proces organizatoric era în toi, s-au prezentat, din proprie inițiativă, la Muzeul Marinei, comandantul Miliției județene, colonelul Ciucur, comandantul Securității, colonelul Stoenescu, și comandantul Brigăzii de Securitate, colonelul Buriu. Aceștia s-au pus la dispoziția noastră necondiționat, cu mult înaintea apelului de la televiziune al generalului Vlad. Între timp, la „Casa Albă”zarva și haosul erau în toi, mai cu seamă că se găsie și ceva băuturică...

(VA URMA)