Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu (POPA 2025)

Cosmin Popa, Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu, Corint / Istorie, București, 2025, 411 p.

5 Într-un context în care nostalgia comunistă este tot mai des instrumentalizată politic, volumul lui Cosmin Popa, Economie, politică și corupție în România lui Nicolae Ceaușescu, oferă o demistificare necesară și temeinic argumentată a mitului eficienței economice a regimului ceaușist. Cu rigoare istorică și claritate analitică, autorul demonstrează cum dictatura a fost puternic marcată de corupție sistemică și de incapacitatea structurală a unui model politic și economic autoritar de a evita falimentul. O carte indispensabilă pentru înțelegerea lucidă a trecutului recent și pentru apărarea valorilor democratice în prezent.
FLORIN DANIEL ȘANDRU

Statistici, dosare din justiție, rapoarte ale comisiilor de control, documente ale ministerelor, stenograme ale serviciilor de cadre, Miliție și Securitate, raportări false, furturi, corupție, mecanismele ascunse ale partidului, miturile industrializării și cooperativizării, delirul economiei planificate, totul într-un volum de lectură căruia nu te poți dezlipi până la ultima pagină. După o documentare uriașă, istoricul Cosmin Popa alcătuiește un portret precis, rece, complet lipsit de figuri de stil, al unei lumi, care, în cele din urmă, a făcut implozie în 1989. Această carte este o realizare excepțională.

CĂTĂLIN ȘTEFĂNESCU

Deși Nicolae Ceaușescu nu a fost un ideolog, comunismul care a ieșit din mâinile lui a plantat în interiorul statului și societății unul dintre cei mai insinuanți și perfizi sâmburi: corupția, cu cele două fețe ale ei: ca mod de organizare a puterii, pe de o parte, un schelet al nomenclaturii bine arcuit sub ochiul panoptic al cuplului Ceaușescu și, pe de altă parte, ca reparație morală pentru oamenii care erau înfometați, istoviți, hăituiți de costurile unei dictaturi tot mai absurde. Această viciere a moralei publice este una moștenirile de cursă lungă ale comunismului, ale cărui costuri, arată demonstrația necesar de lucidă a lui Cosmin Popa, încă sunt pe nota de plată a românilor.

MAGDA GRĂDINARU

6 Lucrarea lui Cosmin Popa este necesară și binevenită într-o Românie îndemnată digital să creadă că Ceaușescu este un erou, iar comunismul mai bun decât democrația. Cosmin Popa este demitizant, direct și pune adevărul acolo unde îi este locul. Cartea sa urmărește - cu date, fapte, nume de oameni și fără teze - modul în care regimul comunist a lucrat în România. Cum au fost luate deciziile economice și sărăcirea populației, transformarea corupției în sistem de supraviețuire și care sunt polii politici ai perioadei, dincolo de Ceaușescu, sunt cele trei direcții de acțiune. O carte în care instrumentele precise ale istoricului sunt completate cu talent scriitoricesc, ce își stârnește curiozitatea. De fapt, asistăm la un curs academic coborât între oameni și care întregește calitatea de povestitor pe care autorul o arată în serialul video Historincul. Și, mai ales, lecția de istorie pe care am uitat să o predăm copiilor noștri în ultimele decenii.

CĂTĂLIN STRIBLEA

7 Listă de abrevieri

11 1. Cum funcționa, de fapt, ceaușismul

36 2. Primăvara „tehnocraților de partid” (1966-1970)

69 3. Întoarcerea la pământ

105 4. Corupția ca fond și motor al reformelor

118 5. Gurahonț și „curiosul caz de la Argeș”

137 6. Reformele economice ale anului 1967 sau planificarea minuțioasă a liberalizării

158 7. Umbrele unei perioade luminoase

168 8. Consumul, „victima” creșterii industriale

175 9. Partidul mută presiunea pe societate, iar Securitatea preia controlul asupra Miliției

221 10. Încercări de corectare și soluții stranii (1970-1979)

295 11. Obsesii locative la nivel înalt

315 12. Soluțiile în acțiune - noul mecanism economic (1979-1989)

370 13. În loc de concluzii

393 Bibliografie

407 Indice de nume

coperta III
Cosmin Popa este cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română, specializat în istoria Uniunii Sovietice, Rusiei șI Europei Centrale și Răsăritene în perioada comunistă și postcomunistă. Studii universitare la București și Moscova. Doctor în istorie al Universității București din 2007, cu studii postdoctorale între 2011 și 2013. Membru al Comisiei Mixte a Istoricilor din România și Federația Rusă, membru al Comisiei româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relațiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României. Împuternicit al Academiei Române pentru Programul Centenar (2018-2021). Autor a peste 80 de studii publicate în diverse reviste științifice. Printre volumele publicate menționăm: Nașterea Imperiului (2002; Premiul Uniunii Scriitorilor „CopyRO”, secțiunea Istorie, 2003); Între tentația imperiului și alianța strategică: URSS și Europa Centrală și de Est (1941-1953) (2012); Intelectualii lui Ceaușescu. Academia de Științe Social-Politice (1970-1989) (2018); Elena Ceaușescu sau anatomia unui dictaturi de familie (2021).

coperta IV
Cosmin Popa reușește un lucru remarcabil în cadrul unei istoriografii în care predomină accentul pe dimensiunea politică, ideologică sau culturală. El izbutește să reunească într-o sinteză inovatoare analiza fracturilor structurale ale economiei planificate a României ceaușiste. Se poate observa că impactul factorului politic este decisiv, fiind reprezentat, în ultimă instanță, de maniera imperativă și voluntaristă a lui Nicolae Ceaușescu. Autorul unifică ceea ce până acum constituia domeniul a două sfere tratate distinct într-o sinteză asupra fazei <dictaturii dezvoltării> în interiorul regimului totalitar comunist din România ceaușistă. Realizează astfel o cercetare modernă asupra economiei planificate românești, unde ambițiile politice trebuiau completate de costurile supradimensionate ale industriei. Soluția găsită de Nicolae Ceaușescu la eroziunea sistemului industriei planificate și extensiv dezvoltate a fost diminuarea drastică a consumului intern. Extinderea controlului Securității asupra mecanismelor industriei și marginalizarea deplină a funcțiilor sociale ale statutului constituie alte repere ale regimului abordate în această cercetare.
Florin Muller

Statutul funcționarului în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...)
- I se va plăti și simbrie? întrebă gembașul prevăzător.
- Douăzeci de rupii* pe lună, pentru hrană și apă, deocamdată.
(...)
Mulțumirea învățătorilor săi însă, nu nimic alături de mulțumirea lui Kim însuși, în clipa cînd superiorul Institutului St. Xavier** îl chemă la o parte, ca să-i comunice ordinul primit de la colonelul Creighton.
- Mi se pare O`Hara, că ți-au găsit o slujbă de topograf ajutor la Serviciul Irigațiilor: asta se datorește faptului că ai fost elev bun la matematici. Acesta este un mare noroc pentru tine, căci nu ai decît șaptesprezece ani; bineînțeles nu vei putea să devii pukka (permanent angajat) înainte de a-ți trece examenul din toamnă. Prin urmare, nu trebuie să-ți închipui că acum pleci în lume, ca să petreci după pofta inimii, și nici că s-a terminat cu orice grijă de aici înainte. Munca grea te așteaptă abia după ce vei pleca de aici. Numai după ce vei reuși să fii numit pukka, vei putea ajunge la patru sute cincizeci de rupii pe lună.
După aceea superiorul îi dădu cîteva sfaturi, privitoare la felul cum trebuie să se poarte, să vorbească, și să se îngrijească de moralitatea lui; în timp ce colegii lui mai în vîrstă, pe care nu se grăbea nimeni să-i bage în slujbe, începură să clevetească, cum numai tinerii anglo-indieni știu cleveti, despre favoritism și corupție. Tînărul Cazalet, care era fiul unui pensionar din Chunar***, spuse foarte limpede că interesul pe care colonelul Creighton îl arată lui Kim, era nici mai mult nici mai puțin, decît interesul pe care îl poartă un părinte fiului său; (...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim****, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 46-48.

NOTE M. T.
* RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rupie)
** Modelul real al Institutului St. Xavier din orașul Luknow (azi capitala statului federal Uttar Pradesh din N Indiei) a fost Colegiul La Martiniere, înființat în 1845. (http://lamartinierelucknow.org.md-10.webhostbox.net/about/history)
*** Chunar = Vechi oraș din N Indiei (azi în statul federal Uttar Pradesh), nod feroviar. (http://varanasi.nic.in/tourist/tourist8.html)

Sexul în Occident versus sexul în Orient (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Categoric, femeia din palatul de vară, cu tenul ei netede, strălucitor, admirabil fardată și cu veșminte din Paris, nu-l interesa de loc. Fusese prea perfectă, prea artificială pentru firea lui caldă și atît de sinceră. Știa că actul or sexual nu ar fi fost înfrumusețat nici de rîsete și nici de voioșie, ci numai de o foame vicioasă așa cum socoteau probabil toți aceia care învățaseră că iubirea reprezintă un păcat, dar cu toate acestea nu se puteau abține de la așa ceva. Bizarul amestec de ipocrizie și duritate pe care-l întîlnise în Occident avea o oarecare subtilitate, ea ca și cînd ura oamenilor față de acest act le procura prin ricoșeu o plăcere vicioasă și invertită care îi înfricoșa și îi revolta în același timp. Așa ceva el nu va înțelege niciodată. În Orient nici viciile și nici perversitățile nu provocau un sentiment de amărăciune, de corupție și de rușine.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 470.

NOTĂ M. T.
* Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Corupția din societatea britanică modernă (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
De altfel întreaga operație funebră avea un aer de improvizație, fiindcă asistența era alcătuită numai din culii* care stăteau în jur și se uitau la văduvă cu un fel de curiozitate animală. La Londra, gîndi Edwina, ar fi avut loc mai funeralii cu un serviciu religios oficiat la Sf. Margareta** sau Sf. George***, în prezența tuturor acelora care profitaseră de pe urma relațiilor lor cu decedatul în timpul vieții acestuia și toată acea lume ipocrită, mîncată de molii, care pretindea că decedatul lord Heston rămînea chiar și după moarte un personaj important, onorabil, un stîlp al Imperiului Britanic. Ar fi stat în strane, știind în adîncul inimii lor că răposatul fusese un nebun, un criminal, dar nu ar fi trădat prin nici un semn aceste simțăminte, pentru că, într-un fel, fiecare dintre aceștia era angajat în acel joc pe care Heston îl jucase în timpul vieții cu mai multă șiretenie și cu mai mult succes decît ei. Edwina își dădu brusc seama că această gigantică ipocrizie era un adevărat sistem, o contribuție majoră adusă de lumea anglo-saxonă civilizației occidentale, o contribuție tipic britanică. Toți ar fi pretins că nu văd viciile, abuzurile, slăbiciunile altora, pentru ca propriile lor cusururi să nu fie descoperite. Atîta vreme cît le acceptai jocul puteai să procedezi după bunul plac și să scapi cu fața curată. Nici Albert nu se sinchisise de cîți amanți avusese ea atîta vreme cît societatea nu aflase nimic despre ei. Sub învelișul acesta se aflau straturi de corupție putredă de care habar nu aveai, sau întorceai capul ca să nu le vezi. Dacă nu respectai jocul și rămîneai cinstit, te sfîșiau așa cum îi sfîșiaseră pe Byron**** și pe Oscar Wilde*****, pe Shelley****** și pe Hastings*******, precum și pe mulți alții.
„Iată de ce am scăpat cu fața curată atîta vreme, gîndi ea. În altă parte a lumii n-ar fi fost cu putință așa ceva.”
(...)
Țărîna să se întoarcă în țărînă. Cînd grămada va dispare, oamenii vor aduna cenușa rămasă, o vor pune într-o cutie metalică de biscuiți Hunter & Palmer și o vor trimite fratelui său, acel personaj șters pe care ea nu primise niciodată îngăduința să-l vadă, fiindcă nu se cuvenea ca eleganta Edwina Heston să bănuiască măcar sordida vulgaritate a originii mic-burgheze a soțului ei.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne********, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 457-8.

NOTE M. T.
* CÚLI, culi, s. m. (Rar) Muncitor asiatic sau african necalificat, care lucrează (cu ziua) pentru o remunerație mică. – Din engl., fr. coolie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/culi)
** Biserica Sf. Margareta a fost construită în secolul XII de călugări benedictini catolici. Se află lângă Palatul Westminster al Parlamentului. După victoria Reformei protestante în Anglia, în secolul XVI, a devenit în 1614 biserica parohială anglicană a Camerei Comunelor (inferioară). A fost înscrisă în 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial al UNESCO. (http://www.westminster-abbey.org/st-margarets-church)
*** Biserica St. George a fost construită în 1721-1724, în baza legii din 1711, care prevedea construirea a 50 de biserici noi pentru a acoperi dezvoltarea recentă a capitalei britanice. (http://www.stgeorgeshanoversquare.org/history.html)
**** George Byron (1788 Londra - 1824 Grecia) = Al șaselea baron Byron. Unul din cei mai importanți poeți romantici englezi, cu o viață extravagantă. Implicat în mișcări revoluționare, a murit în timpul războiului de eliberare a Greciei de sub dominația otomană. (Hanson, Marilee. "Lord Byron; The Life of George Noel Gordon – Facts & Information" <a href="http://englishhistory.net/byron/life-of-lord-byron/">http://englishhistory.net/byron/life-of-lord-byron/</a>, February 1, 2015)
***** Oscar Wilde (1854 Dublin - 1900 Paris) = Scriitor irlandez de limbă engleză. Aparține curentului estetizant. Condamnat la doi închisoare pentru relație homosexuală publică cu lordul Douglas. (http://www.amosnews.ro/arhiva/istorii-mai-putin-stiute-oscar-wilde-america-10-01-2009)
****** Percy Shelley (1792 - 1822) = Important poet romantic englez. Prieten cu Byron. Din cauza vederilor sale politice radicale, unele lucrări ale sale au fost interzise. (http://www.poetryfoundation.org/poems-and-poets/poets/detail/percy-bysshe-shelley)
******* Warren Hastings (1732 - 1818) = Guvernator în Bengal (India). După demnisie, a fost acuzat de corupție și achitat după un lung proces care l-a sărăcit. Cunoscut pentru înclinațiile sale literare. (http://www.poetryfoundation.org/poems-and-poets/poets/detail/warren-hastings)
******** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Pace, inteligență, conștiință, crimă și morală creștină în cel de-al doilea război mondial (GREENE 1943)

În 1943, scriitorul englez Graham Greene a publicat romanul de spionaj Ministry of Fear. Acțiunea se petrece în Marea Britanie, chiar în timpul celui de-al doilea război mondial (1939-1945), după ce resturile înfrânte ale armatei britanice fuseseră evacuate din portul francez Dunkerque și Franța capitulase (iunie 1940). Arthur Rowe, personajul principal, este implicat din întâmplare în destructurarea unei rețele de spionaj progermane. El câștigase, apparent întâmplător, un cozonac la o tombolă organizată de asociația refugiatelor din Europa ocupată de naziști, dar la sfârșitul evenimentului organizatorii insistaseră în fel și chip să returneze cozonacul, ceea ce el refuzase ferm, partial și pentru că alimentele erau raționalizate. În imobilul în care era găzduit Rowe apare imediat un nou chiriaș, care îl vizitează sub pretextul de a asculta știrile la radio, dar la un moment dat individul impinge discuția într-o direcție bizară.

<(...)
În clipa aceea începu buletinul de știri, cu obișnuita formulă: „..Spicherul* de astă-seară este Joseph Mcleod”.
Străinul se ghemui în fotoliu, ascultînd într-o atitudine arogantă, ca și cum auzea niște povești al căror substrat real ar fi fost singurul în măsură să-l cunoască.
-Știrile de astă-seară sînt ceva mai îmbucurătoare, observă Rowe.
-Propagandă! replica individul.
(...)
-Sîntem amîndoi oameni inteligenți, auzi Rowe vocea străinului.Putem vorbi deschis... despre unele lucruri.
Rowe nu pricepea ce voia celălalt. Undeva, la vreo două mile deasupra capetelor lor, huruia un bombardier inamic, care zbura de-a lungul estuarului.
(...)
-N-are rost ca niște oameni ca noi să se certe pentru un fleac, spuse străinul așezîndu-se pe marginea fotoliului, ca să fie mai aproape de Rowe și punîndu-și astfel în lumină umărul diform. Ce război stupid! urmă el. Ce rost are ca eu și cu dumneata... oameni inteligenți... Ni se tot vorbește de democrație. Dar eu și cu dumneata nu înghițim chestii dintr-astea. Dacă vrei democrație - nu spun că vrei, dar să zicem că vrei - atunci du-te în Germania, căci numai acolo o poți găsi. Dumneata ce vrei de fapt? adăugă el brusc.
-Vreau pace, răspunse Rowe.
-Exact același lucru îl vrem și noi.
-N-aș crede că doresc aceeași pace.
Străinul nu-l auzi, căci se asculta numai pe sine:
-Îți putem oferi pacea. Noi luptăm pentru pace.
-Cine „noi”?
-Prietenii mei și cu mine.
-Adversari ai războiului pe temeiuri de conștiință?
Umărul diform avu o tresărire nervoasă.
-Conștiința asta poate fi uneori o povară.
-Ce-am fi putut face altceva? Să-i fi lăsat să ocupe și Polonia**, fără să protestăm măcar?
-Dumneata și cu mine cunoaștem bine lumea, și știm că Polonia era una din cele mai corupte țări din Europa***, rosti individual, aplecîndu-se și deplasînd puțin fotoliul, astfel încît părea să se îndrepte spre Rowe printr-un soi de mecanism.
-Cine sîntem noi să judecăm?
Fotoliul se apropie și mai mult, scîrțiind.
-Exact! Un guvern ca acela pe care l-am avut atunci***...și pe care-l mai avem...
-E o crimă ca oricare alta, spuse Rowe cu glas șoptit. Implică atîția nevinovați... Nu-i nici o scuză că prima victim e... necinstită, sau că judecătorul e bețiv...
Străinul îl întrerupse, cu o insuportabilă aroganță:
-Greșești, domnule! Uneori, chiar și o crimă e scuzabilă. Doar s-au văzut destule cazuri, le cunoaștem cu toții, nu-i așa?...
-O crimă, repeat Rowe cu amărăciune; nu se simțise niciodată sigur de ceva, ca omul acesta. Doar stă scris că răul nu poate adduce nimic bun.
-Baliverne! rînji omulețul. Morala creștină! Dumneata ești inteligent. De aceea, te întreb: ai respectat vreodată întocmai această poruncă*****?
-Nu... nu...******
-Firește că nu! Am luat noi informații despre dumneata, dar chiar și fără ele aș fi putut să-mi dau seama că... ești un om intelligent.
S-ar fi zis că „inteligența”este parola ce deschidea porțile unei elite restrînse și exclusiviste.
-Am știut din clipa în care te-am văzut că n-ai spirit de turmă.
(...)
Individul avea un fel ciudat de a fărîmița bucata de cozonac, pesemne din pricina nervozității. „Trebuie să fie groaznic să fii infirm în timp de război”, își spuse Rowe, simțindu-se răscolit pînă-n adîncul finite de primejdioasa lui milă.
-Spuneai că ați luat informații despre mine, dar cine sînteți voi?
Tăie și pentru sine o felie de cozonac, dar se simți iscodit de ochii individului, care-l privea ca un flămînd ce se uită rînjind prin vitrina unui restaurant la masa vreunui gurmand. 
(...)
Individul îl întrerupse, apucîndu-l nervos de încheietură cu o mînă osoasă, prinsă de un brat enorm.
-Știi prea bine căa fost o greșeală.Cozonacul ăsta nu-ți era destinat.
-Ce vrei să spui? Doar l-am cîștigat eu!
-Nu dumneata trebuia să-l cîștigi. Nici n-ai indicat greutatea exacta.
-Acum e cam tîrziu să ne mai facem scrupule, nu crezi? Doar am și mîncat aproape o jumătate din el!
Fără să ia seama argumentul, infirmul spuse:
-Ei m-au trimis aici să-l iau înapoi. Îți plătim un preț rezonabil.
-Cine sînt „ei”?
Știa însă bine despre cine era vorba. Îi venea să rîdă gîndindu-se la grupul acela caraghios - parcă-i vedea cum vin, pe gazon, spre el: bătrîna cu pălăria pleoștită (negreșit că picta acuarele în orele libere), cucoana aceea bizară care condusese licitația și uluitoarea doamnă Bellairs*******. Își trase mina din strînsoarea celuilalt, zîmbind:
-Ce fel de joc e ăsta? La ce vă mai poate folosi acum cozonacul?
Își spunea că nici o licitație nu fusese privită vreodată cu atîta seriozitate.
(...)
Cînd Rowe se întoarse cu ceainicul, văzu că străinul turna lapte în cesti și își tăiase încă o bucată de cozonac. Părea să se simtă la el acasă; trăsese și mai aproape radiatorul cu gaz. Îi făcu lui Rowe semn să se așeze, ca și cum el ar fi fost gazda; de altfel, parcă și uitase disputa de adineauri.
-În lipsa dumitale, m-am gîndit că numai niște intelectuali ca noi******** pot fi oameni într-adevăr liberi, dezbărați de convenții, de prejudecata patriotismului, de orice sentimentalism... Nu avem ceea ce se cheamă interese special. Adică, nu sîntem acționari ai vreunei societăți și puțin de pasă dacă se duce de rîpă. Iată o imagine potrivită, nu găsești?
-De ce folosești mereu pluralul?
-Uite de ce, zise schilodul: pentru că nimic nu dovedește că ai fi un participant activ. Iar noi, firește, știm de ce, nu-i așa?
Și clipi din ochi cu subînțeles
(...)
De data asta nu auziseră avionul.
(...)
Zidul din față și întreg acoperișul se năruiseră, iar schilodul zăcea lîngă fotoliu, cu un brat atîrnîndu-i slobod; lăsase să cadă la picioarele lui Rowe o bucățică de cozonac, neatinsă.
(...)
>


SURSA
Graham Greene, Ministerul groazei, ediția II revizuită, traducere Petre Solomon, editura Sirius, București, 1991, paginile 16-21.


NOTE M.T.
*Speaker=Vorbitor (engleză)
**Atacarea Poloniei de către Germania nazistă la 1 septembrie 1939 a constituit momentul de început al celui de-al doilea război mondial. La 3 septembrie, ca urmare a garanțiilor de securitate acordate Poloniei în aprilie, Franța și Marea Britanie au declarat război Germaniei.
***Statul polonez refăcut în 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial, a fost o democrație. Lovitura de stat militară din 1926 a dus la putere pe mareșalul J. Pilsudski, artizanul militar al recuceririi independenței față de Rusia, Austria și Germania. Regimul autoritar a continuat și după moartea lui Pilsudki în 1936.
****Aluzie la guvernul conservator condus de Neville Chamberlain în perioada 1937-10 mai 1940, care a dus o politică conciliatoare față de politica tot mai agresivă a liderului nazist Adolf Hitler.
*****Să nu ucizi=A șasea poruncă din Vechiul Testament.
******Rowe își eutanasiase soția pe care o iubea, dar care suferea de o boală incurabilă.
*******Participanți la evenimentul tombolei.
********Rowe fusese ziarist.

Banii, pe cale de disparitie. Prima tara din Europa care a introdus bancnotele vrea sa renunte total la numerar

InCont 31 decembrie 2012

L. Sciascia (Italia)- „Fiecăruia ce i se cuvine” / 1966 (BOXHALL 2006)

<
Fiecăruia ce i se cuvine
Leonardo Sciascia

n. 1921 (Sicilia), m. 1989
Prima ediție 1966, de Adelphi Edizione (Milano)
Titlu alternativ Binecuvântarea unui om
Titlu original A ciascuno il suo

Leonardo Sciascia a crescut în Sicilia influențată de fascism. Și-a început cariera ca profesor de școală, iar, mai târziu, a devenit unul din cei mai controversați politicieni italieni, fiind deputat din partea Partidului Radical în parlamentele italian și european. Dragostea pentru patrie și aversiunea față de crima organizată și corupția din politică vor deveni sursele principale de inspirație pentru operele sale.
(...)
Un roman polițist care încearcă să înțeleagă motivația psihologică și amploarea influenței niciodată menționatei, dar permanent implicit sugeratei Cosa Nostra sau Mafia, Fiecăruia ce i se cuvine e, totodată, o critică incisivă la adresă unei societăți înrădăcinate într-o tradiție a tăcerii, alimentată cu minciuni, complicitate și vărsare de sânge. SMu

„Implicarea în politică era o pierdere de timp; dacă nu știai asta, era fie pentru că descoperiseși că politica e profitabilă, fie pentru că te născuseși orb.”
>

SURSA
Peter Boxhall (coord.), 1001 de cărți de citit într-o viață, p. 595.

M. A. Asturias (Guatemala): „Domnul președinte” / 1946 (BOXALL 2006)

<
Domnul președinte
Miguel Angel Asturias

n. 1899 (Guatemala), m. 1974 (Spania)
Prima ediție 1946
Primul editor Editorial Costa-Amic (Mexico)
Titlul original El senor presidente

Această relatare despre perioada de dictatură din Guatemala, sub Estrada Cabrera (1898-1920), a inaugurat romanul dictatorului, gen ce va culmina Roa Bastos, Alejo (?) Carpentier și Garcia Marquez. Printre temele importante care apar aici se numără coruperea relațiilor umane în contact cu puterea absolută și capacitatea unui dictator de a schimba realitatea.
Uciderea întîmplătoare a unui ofițer de armată de către un cerșetor este pretextul declanșării persecuțiilor împotriva inamicilor politici - reprezentați de o altă figură oficială -, sarcină încredințată favoritului dictatorului, Miguel Cara de Angel. Urmează scene de tortură, răpiri, minciună și corupție. Curînd, toate personajele sunt implicate într-o intrigă a terorii și a trădării. Cara de Angel se îndrăgostește însă de Camila, fiica ofițerului ucis. Izbăvirea ce se întrezărește prin această iubire le este însă refuzată, dictatorul văzând în relația celor doi o amenințare și dovada unei trădări intolerabile. Într-un stil sibilinic el își distruge favoritul pentru a păstra status-quo-ul.
Importanța istorică a acestui  roman, scris în pragul marii renașteri a literaturii hispano- americane, rezidă în structură ce pornește de la acuratețea cronologică, ajungând la recluziune nesfârșită, în naratorul omniscient, ? în experimentarea diverselor moduri de exprimare și amestecul de impresionism avangardist (rezultatul unei îndelungatei gestații a textului) cu tradițiile populare și legendele autohtone. DMG
>




SURSA
Peter Boxall (coord.), 1001 de cărți de citit într-o viață, trad. C. Ion & G. Tănase, ed. RAO, 2007, p. 4??.

Obsesia națională a aderării la UE (IONESCU 2005)

Victor Ionescu, Obsesia națională, „Balcanii și Europa”, București, martie 2005, p. 11

Intrarea României în Uniunea Europeană a devent nu doar orientarea principală a politicii de pe malurile Dâmboviței, ci un fel de obsesie națională, un sindrom.
Undeva, Jean Francois Revel scria că societățile în faliment cronic, cel care și-au ratat evoluția către democrație și dezvoltare, în loc să caute înăuntrul lor - în incompetență și corupție - cauzele decăderii, obișnuiesc să-și pună pună eșecul pe seama Occidentului.
Cev amai avansată, societatea politică dâmbovițeană a descoperit altă cale: plângerea pe umărul oficialilor Uniunii Europene sau din țările mari ale acesteia. La rându-i, populației României, care și așa este bombardată cu informații dintre cele mai contradictorii despre evoluția noastră către UE, i se arată din când în când câte o nouă speritoare privind șansele integrării. Desigur, presa este purtătoarea cea mai „vehementă” a tuturor veștilor, bune sau rele, a tuturor marotelor și sperietorilor eurointegratoare, consemând și comentând spusele oricărui parlamentar european, fie el și reprezentant al unu grup de 20 de membri care este total nesemnificativ în marea sutelor de europarlamentari.
Ciudat este că nu numai poporul de rând, ci și politicienii au fost infestați de „obsesia națională” - a neintrării la timp în UE.  De aceea, făr a analiza măcar o secundă calitatea și cantitatea unor voci opuse României, ei se lansează rapid în „cruciade” de apărarea drepturilor noastre, uitând că Europa nu vorbe așteaptă, ci fapte. Câtă deosebire între atutidinea din vremea voievozilor  când, deși „panica domnea peste București”, cum scria Bolintineanu, „iar poporul inunda curțile domnești”, deoarece solii Porții veneau să ceară închinarea țării, voievozii erau fermi în apărarea drepturilor poporului și în a afirma unitatea națională, solii de atunci fiind bătuți „cu piroane în cap”.  Spaima mulțimii era firească și tipică. Ea se manifestă și astăzi.
Obsesia națională, necunoscută temerarilor voievozi din evul mediu, acționează în cazul politicienilor români ai începutului de secol XXI cu efectul capei roșii asupra taurului. În mod total nejustificat panica îi face pe aceștia să reacționeze „neeuropean”, uitând că în democrație fiecare are dreptul la opinia sa. „Fiare” în relațiile dintre ei, oamenii politici români devin „pisicuțe blânde” în fața oricărui coleg de la Strasbourg, neglijând să se „școlarizeze” în vederea participării lor directe la Parlamentul European, unde vor învăța că dictonul „homo homini lupus” se aplică în toate cazurile, cu unica excepție a interesului național. Dincolo de grupurile parlamentare opuse ideologic, dincolo de pozițiile diferite față de cutare sau cutare problemă, europarlamentarii demonstrează că singura certitudine cu valoare de permanență este faptul că ei reprezintă o entitate națională în Europa celor 25, pe viitor a celor 27.

„Despre globalizare” (SOROS 2002)

 George Soros, Despre globalizare, trad. S. Lupescu (eng. 2002), Polirom/Economie și Societate, Iași, 2000

7 Cuvânt înainte - Daniel Dăianu

13 Prefață la ediția în limba română

15 Prefață 

19 Mulțumiri

21 Introducere - Deficiențele capitalismului global

41 1.Comerțul internațional: Organizația Mondială a Comerțului
48 Drepturile muncii
50 Mediul, sănătatea și securitatea
52 Drepturile de proprietate intelectuală
54 Măsurile cu privire la protejarea investițiilor și anticorupție
56 Concurența și politica fiscală
57 Probleme organizaționale

59 2.Ajutorul internațional: Componenta absentă
69 Taxa Tobin
70 Propunerea privind Drepturile Speciale de Tragere (DST)
72 Explicații cu privire la Drepturile Speciale de Tragere
80 Aspecte de ordin legal
82 Avantajele propunerii

87 3.Reforma structurală: Băncile multilaterale pentru dezvoltare

97 4.Stabilitatea financiară: Fondul Monetar Internațional
103 O foarte succintă istorie a FMI
106 Cum stau lucrurile astăzi
112 Nu există soluții miraculoase
114 Câteva propuneri cu caracter practic

125 Concluzii: Către o Societate Deschisă Globală

147 Apendice: Propunere privind Drepturile Speciale de Tragere (DST)

153 Addenda

155 Finanțarea furnizării bunurilor publice la scară globală. O propunere de reformare și dezvoltare a asistenței internaționale pentru dezvoltare . Cuvântare la Conferința ONU privind Finanțarea Dezvoltării, Monterey, Mexic, 18 martie 2002

159 Conferința de la London Business School, 27 iunie 2002

171 Index

„Agenți secreți și misiuni confidențiale” (ȘTEFĂNESCU 1978)

Paul Ștefănescu,  Agenți secreți și misiuni confidențiale, Editura Militară, București, 1978, 118 p.

3 Introducere

11 Nepoții lui Sherlock Holmes

26 Spionajul electronic

34 Smith și BOAC

46 Filmul poliesteric

56 Sabotaje, corupție și comisioane 

- Povestea celor două dirijabile

- Enrico Mattei: victimă a sabotajului economic

- Scandalul Lockheed

- O Mata Hari a spionajului economic

76 „Operațiunea Petrol”

83 Spionajul economic prin laboratoare

92 Racolarea oamenilor de știință: formă a spionajului economic

111 Bariere în calea spionilor

coperta 4: Din toate faptele descrise în lucrare - indiferent de localizarea lor geografică - se desprinde o singură concluzie: păstrarea și apărarea secretului de stat este o îndatorire patriotică, o obligație de onoare a tuturor cetățenilor patriei noastre.