<
(...)
Categoric, femeia din palatul de vară, cu tenul ei netede, strălucitor, admirabil fardată și cu veșminte din Paris, nu-l interesa de loc. Fusese prea perfectă, prea artificială pentru firea lui caldă și atît de sinceră. Știa că actul or sexual nu ar fi fost înfrumusețat nici de rîsete și nici de voioșie, ci numai de o foame vicioasă așa cum socoteau probabil toți aceia care învățaseră că iubirea reprezintă un păcat, dar cu toate acestea nu se puteau abține de la așa ceva. Bizarul amestec de ipocrizie și duritate pe care-l întîlnise în Occident avea o oarecare subtilitate, ea ca și cînd ura oamenilor față de acest act le procura prin ricoșeu o plăcere vicioasă și invertită care îi înfricoșa și îi revolta în același timp. Așa ceva el nu va înțelege niciodată. În Orient nici viciile și nici perversitățile nu provocau un sentiment de amărăciune, de corupție și de rușine.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 470.
NOTĂ M. T.
* Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
Se afișează postările cu eticheta viciu. Afișați toate postările

vineri, 8 iulie 2016
joi, 7 iulie 2016
Corupția din societatea britanică modernă (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
De altfel întreaga operație funebră avea un aer de improvizație, fiindcă asistența era alcătuită numai din culii* care stăteau în jur și se uitau la văduvă cu un fel de curiozitate animală. La Londra, gîndi Edwina, ar fi avut loc mai funeralii cu un serviciu religios oficiat la Sf. Margareta** sau Sf. George***, în prezența tuturor acelora care profitaseră de pe urma relațiilor lor cu decedatul în timpul vieții acestuia și toată acea lume ipocrită, mîncată de molii, care pretindea că decedatul lord Heston rămînea chiar și după moarte un personaj important, onorabil, un stîlp al Imperiului Britanic. Ar fi stat în strane, știind în adîncul inimii lor că răposatul fusese un nebun, un criminal, dar nu ar fi trădat prin nici un semn aceste simțăminte, pentru că, într-un fel, fiecare dintre aceștia era angajat în acel joc pe care Heston îl jucase în timpul vieții cu mai multă șiretenie și cu mai mult succes decît ei. Edwina își dădu brusc seama că această gigantică ipocrizie era un adevărat sistem, o contribuție majoră adusă de lumea anglo-saxonă civilizației occidentale, o contribuție tipic britanică. Toți ar fi pretins că nu văd viciile, abuzurile, slăbiciunile altora, pentru ca propriile lor cusururi să nu fie descoperite. Atîta vreme cît le acceptai jocul puteai să procedezi după bunul plac și să scapi cu fața curată. Nici Albert nu se sinchisise de cîți amanți avusese ea atîta vreme cît societatea nu aflase nimic despre ei. Sub învelișul acesta se aflau straturi de corupție putredă de care habar nu aveai, sau întorceai capul ca să nu le vezi. Dacă nu respectai jocul și rămîneai cinstit, te sfîșiau așa cum îi sfîșiaseră pe Byron**** și pe Oscar Wilde*****, pe Shelley****** și pe Hastings*******, precum și pe mulți alții.
„Iată de ce am scăpat cu fața curată atîta vreme, gîndi ea. În altă parte a lumii n-ar fi fost cu putință așa ceva.”
(...)
Țărîna să se întoarcă în țărînă. Cînd grămada va dispare, oamenii vor aduna cenușa rămasă, o vor pune într-o cutie metalică de biscuiți Hunter & Palmer și o vor trimite fratelui său, acel personaj șters pe care ea nu primise niciodată îngăduința să-l vadă, fiindcă nu se cuvenea ca eleganta Edwina Heston să bănuiască măcar sordida vulgaritate a originii mic-burgheze a soțului ei.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne********, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 457-8.
NOTE M. T.
* CÚLI, culi, s. m. (Rar) Muncitor asiatic sau african necalificat, care lucrează (cu ziua) pentru o remunerație mică. – Din engl., fr. coolie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/culi)
** Biserica Sf. Margareta a fost construită în secolul XII de călugări benedictini catolici. Se află lângă Palatul Westminster al Parlamentului. După victoria Reformei protestante în Anglia, în secolul XVI, a devenit în 1614 biserica parohială anglicană a Camerei Comunelor (inferioară). A fost înscrisă în 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial al UNESCO. (http://www.westminster-abbey.org/st-margarets-church)
*** Biserica St. George a fost construită în 1721-1724, în baza legii din 1711, care prevedea construirea a 50 de biserici noi pentru a acoperi dezvoltarea recentă a capitalei britanice. (http://www.stgeorgeshanoversquare.org/history.html)
**** George Byron (1788 Londra - 1824 Grecia) = Al șaselea baron Byron. Unul din cei mai importanți poeți romantici englezi, cu o viață extravagantă. Implicat în mișcări revoluționare, a murit în timpul războiului de eliberare a Greciei de sub dominația otomană. (Hanson, Marilee. "Lord Byron; The Life of George Noel Gordon – Facts & Information" <a href="http://englishhistory.net/byron/life-of-lord-byron/">http://englishhistory.net/byron/life-of-lord-byron/</a>, February 1, 2015)
***** Oscar Wilde (1854 Dublin - 1900 Paris) = Scriitor irlandez de limbă engleză. Aparține curentului estetizant. Condamnat la doi închisoare pentru relație homosexuală publică cu lordul Douglas. (http://www.amosnews.ro/arhiva/istorii-mai-putin-stiute-oscar-wilde-america-10-01-2009)
****** Percy Shelley (1792 - 1822) = Important poet romantic englez. Prieten cu Byron. Din cauza vederilor sale politice radicale, unele lucrări ale sale au fost interzise. (http://www.poetryfoundation.org/poems-and-poets/poets/detail/percy-bysshe-shelley)
******* Warren Hastings (1732 - 1818) = Guvernator în Bengal (India). După demnisie, a fost acuzat de corupție și achitat după un lung proces care l-a sărăcit. Cunoscut pentru înclinațiile sale literare. (http://www.poetryfoundation.org/poems-and-poets/poets/detail/warren-hastings)
******** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Labels:
abuz,
anglo-saxonă,
britanică,
civilizație,
corupție,
culi,
funeralii,
Imperiul Britanic,
Londra,
lord,
mic-burghez,
occidentală,
personaj,
Sf. George,
Sf. Margareta,
sistem,
societate,
viciu,
vulgaritate
luni, 8 septembrie 2014
Educație vest-europeană versus stil de viață est-european (SADOVEANU 1934)
<
(...)
Domnul Bernard simți o vagă dorință să ia și el parte la discuție. Îi aburea deci în mădulare acea înclinare la lene surprinzătoare, de care încercase a se mai scutura o dată. În orice caz, în sfatul lui cu țărcile, ar fi fost gata să expuie considerații serioase asupra vieții lui din trecut și asupra educației care făcuse din el un om în adevăratul sens al cuvîntului. În această parte de lume, unde se găsește de cîtva timp, energiile unităților nu se coordonează; oamenii tind la independență și la libertate primitivă; sînt foarte aproape de edenul* preistoric; pe cînd în Apus legea munci are un caracter așa de înfricoșat, încît omul nu se poate sustrage ei fără decădere. Fiu și nepot de ingineri și oameni de afaceri, domnul Bernard nu navigase încă în viață pe socoteala lui proprie. Ținea de un grup uman și de o lege neînduplecată, care-i ordona în ce chip să-și puie pe el hainele, cu ce ritual să treacă la masă, la ce oră fixă să se ducă la profesorul său, în ce zi și în ce clipă să îngenuncheze la un confesional. Mama sa doamna, Iustina Bernard trăise ca o femeie sfântă, într-un devotament și o tristeță continuă. N-avusese alt rost și alt scop al vieții decît căminul său și pe micul Bernard și murise zîmbind unui apus de soare. Tatăl său fusese om cu mustăți roșii aspre și cu fruntea încrețită. Punctual și neînduplecat în serviciul acelui departament cețos din provinciile de nord, supraveghea cu stricteță examenele și lucrările fiului său. Și de la el și de la mătuși nalte, sterpe și serioase moștenise deprinderea ordinea celei mai meticuloase și sume însemnate în renta bună a statului francez. Acum, în scaunul lui comod, sub bolta de smaragd curat a unei poieni, într-o pădure în care se amestecau o mie de esențe și miresme, îtr-un soare de o blîndeță și de o dulceață care vesteau toamna, aduna în el un fel de plăcere de a da felurite lămuriri țărcilor, care-și anticipau replicile, rîzînd.
Toate se armonizau în juru-i. Pînă și ritmul acela dezordonat al muncii meșterilor lemnari avea o legătură cu sărbătoarea fără noimă de a doua zi, cînd tot pămîntul lucrează, numai oamenii din Necșeni și din Bălănești și de la lingurari stau cu brațele încrucișate, de și mîni poate să bată asupra holdelor și așezărilor lor un vifor de iarnă. Această descumpănire și variație în schimbări neașteptate se oglindește și-n limba acelor localnici. Se amuzează de departe de toate replicile lor nostime. În cîțiva ani a desprins așa de limba țării și se desfătează în așa măsură de metaforele ei strălucitoare, încît s-ar putea spune că o vorbește mai bine decît Lupu Mavrocosti. Însă Lupu Mavrocosti, care vorbește mai bucuros o limbă franceză impecabilă, se integrează perfect în peisagiu, în pădurea aceasta, în orizontul cu desenuri moi și între satele acestea primitive, care-și viața între sărbători, praznice, zile de frupt și de post, zile cînd se mănîncă pește și cînd nu se mănîncă pește, zile cînd e îngăduită carnea și cînd nu e îngăduită, și care în definitiv nu mănîncă aproape nimic, ori, dacă mănîncă, preferă cîteva buruiene.
E adevărat că sînt și zile de mîncare și băutură; dar iarăși e adevărat că oamenii, ca și peisagiile, au și altă bucurie care e-n aer, în lumina și spuma sufletului lor. Abia acum observă domnul Bernard că plăcerea de a trăi în țara asta e aproape un vițiu.
(...)
>
SURSA
Mihail Sadoveanu, Nopțile de Sînziene, ed. Albatros, București, 1990, p. 117-118.
NOTĂ M.T.
* Eden = Grădină descrisă în cartea Genezei din Biblie, în care au trăit Adam și Eva, după ce au fost creați de Dumnezeu. (http://www.ldolphin.org/eden/)

Bălănești,
cămin,
confesional,
Eden,
examen,
Franța,
inginer,
lege,
libertate,
limbă,
lingurar,
meșter,
Necșeni,
om de afaceri,
pădure,
primitivă,
profesor,
sat,
sărbătoare,
viciu
luni, 30 decembrie 2013
Autorităţile religioase din Arabia Saudită interzic celebrarea Anului Nou după calendarul occidental
Adevărul 30 decembrie 2013
Adevărul 30 decembrie 2013
Labels:
Al Jazeera,
Anul Nou,
Arabia Saudită,
autoritate,
calendar,
comisie,
creştin,
decret,
Emiratele Arabe Unite,
fundamentalism,
gregorian,
interdicţie,
islam,
magazin,
Mutawa,
religie,
viciu,
virtute
vineri, 22 ianuarie 1971
Ducele-filozof Francois de la Rochefocauld (1613 Franța -1680 Franța ) despre viciu și virtute
„Fluviile intră în compoziția mării, așa cum viciile intră în cea a virtuților.”
(Henri Queffelec, La Boudeuse sau ocolul lumii făcut de
Bougainville, trad. E. Grozea (fr. 1986), Eminescu/Clepsidra 37, 1990, p.
15)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)