Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta islam. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta islam. Afișați toate postările

miercuri, 7 februarie 2018

Islam și mediu (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
În Evul Mediu, știința grecească a fost conservată și dezvoltată de învățâceii Islamului și Muhammad,* profetul Islamului, care se considera a fi un profet al aceluiași Dumnezeu, dar în aceeași tradiție ca și Moise** și Abraham***. Cultura Islamică a fost profund influențată de Iudeo-Creștinism și de ideile Greco-Romane, totuși constituie o distinctă eco-etică culturală sau istorică.
Coranul**** este mai puțin ambiguu decât Geneza***** în ceea ce privește relația omului cu natura. Explicitează unele teme pe care Geneza doar le sugera în scrierile. Potrivit Coranului, Allah a creat primul bărbat și prima femeie, Adam și soția sa, din lut sau pământ și a suflat peste creația respirația vieții. Toate celelalte lucruri au fost create pentru binele și în folosul omului. Adam și seminția lui sunt special făcuți pentru a fi trimișii lui Dumnezeu pe pământ. Potrivit Islamului, oamenii sunt în centrul creației și sunt scopul creației. Ca și în Coran este dreptul omului să domine lumea și să subjuge pământul. Într-adevăr, în Coran, nu doar animalele și plantele sunt subordonate omului, ci și râurile, marea și chiar soarele și luna. Dominația omului asupra pământului și a creației este redată în termeni clari.
Rolul umanității poate fi astfel ușor confundat cu tirania. Dominația omului pe pământ ar trebui să fie benefică și nu distructivă. Doctrinele Islamului sunt explicite în ceea ce privește relația omului cu natura, care ar trebui să se bazeze pe simțul administrării și nu al posesiei și dominării.
Creația lui Allah este o operă de artă divină. Întreaga lume și toate părțile sale sunt privite în Islam ca semne ale măririi, bunătății, bogăției Creatorului. A distruge, a deranja sau a sfida natura este un act de blasfemie. Cu toate că oamenii au drept de uzufruct asupra pământului, asta nu înseamnă că pot abuza fără să fie pedepsiți.
Sancțiunile pentru abuzul asupra naturii sunt de două feluri. Pământul este o locuință temporară și Allah premiază sau pedepsește faptele săvârșite asupra pământului în viața viitoare. Potrivit Islamului, omul este făcut din lut, adică din natură, însă valorizează cunoașterea științifică a naturii. Și cu cât învățăm mai mult despre lume, cu atât ne dăm seama că natura este formată din unități integrate și că distrugerea unei părți afectează tot restul.
Tradiția Islamică sprijină, poate chiar mai mult decât cea Iudeo-Creștină, o eco-etică directă biocentrică conservaționistă.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, pp. 40-41.

Note M. T.
* Muhammad (570 Mecca/Arabia Saudită - 632 Medina/Arabia Saudită) = Conform credinței islamice, Profetul Muhammad a primit revelațiile lui Allah prin intermediul îngerului Gibril/Gabriel în limba arabă. El a propăvăduit religia islamică printre arabi și a unificat triburile acestora din peninsulă.(www.historia.ro - Mohamed, ultimul profet)
** Moise (sec. XIII î. H.) = Cel mai important profet evreu, care a primit  Tora (Legea sfântă) de la Dumnezeu pe muntele Sinai și căruia îi sunt atribuite primele cinci cărți dn Vechiul Testament. (ziarullumina.ro - Nașterea lui Moise, renaștere a poporului evreu - 2008)
*** Abraham/Avraam/Avram (sec. XVII î. H.) = Profet și primul dintre cei tre patriarhi ai evreilor. (ziarullumina.ro - Avraam, primul patriarh după potop - 2007)
**** Coran ("a recita" în arabă) = Cartea sfântă a islamului, redactată de unul din secretarii lui Muhammad, după moartea acestuia. (www.historia.ro - Coranul și 10 lucruri de referință despre acesta)
***** Geneza ("genesis" în greacă) sau Facerea = Prima carte din Vechiul Testament, în care este descris modul în care Dumnezeu a creat lumea și omul. (www.crestinortodox.ro - Cum anume tâlcuiesc Sf. Părinți Facerea - 2012)

miercuri, 24 ianuarie 2018

Religie și mediu (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
Timp de mii de ani, oamenii au trăit aproape de natură și au folosit resursele sale într-o manieră durabilă. Ei au gestionat și au folosit mediul lor înconjurător pentru a-și întreține comunitățile fără a altera natura.
Culturile tradiționale conțin vaste cunoștințe, acumulate de-a lungul secolelor, despre potențialul unor resurse naturale unice, a propriului lor mediu. De exemplu, parametrii culturali și religioși dezvoltați în baza hinduismului* și budismului** au profunde implicații ecologice și conțin elementele relațiilor culturale om-natură.
Modelul durabil de utilizare al mediului și respectul pentru acesta al comunităților ancestrale a demonstrat că o societate tradițională co-există mai bine cu natura, și practicile lor culturale și religioase pot deveni baza unui trai durabil.
Există locuri în lume în care nu se promovează principiile "educației ecologice", dar unde multe din principalele obiective ale acesteia sunt deja larg practicate, ca un rezultat al unor credințe culturale sau religioase păstrate de-a lungul generațiilor.
Eticul poate fi gândit ca un ideal comportamentului uman, iar un etic ecologic ca un ideal de comportament uman cu respect pentru mediu și natură. Una dintre direcțiile noi ale eco-eticii este creșterea respectului pentru natură, în intenția de a stimula acțiunile de conservare a capitalului natural, încurajând legi și reguli naționale și internaționale. Se știe deja, că în contextul familiar al interacțiilor sociale, respectarea strictă a literei legii trebuie completată de morală individuală și de conștiințã, de idealul comportamentului uman, ca un ultim scop al educației pentru mediu.
Multe comunități au stabilit reguli care să preîntâmpine degradarea mediului. Aceste tipuri de reguli și legi reflectă o nouă morală colectivă în ceea ce privește mediul. O eco-etică, creată sau inoculată, va descuraja practicile negative față de natură. Se poate ca niciodată să nu ajungem să fim într-o armonie perfectă cu natura, dar existența unei eco-etici, parțial tradusă în legi, dar integrată în conștiință și sensibilitate, poate conduce individualitățile în acea direcție considerată a fi scop ultim al educației pentru mediu, și anume comportamentul care respectă natura.
(...)
Trecând în revistă culturile și religiile tradiționale, pentru a vedea ce au în comun cu privire la relația umanității și a responsabilității acesteia vis-a-vis de mediu, cu alte cuvinte elementele eco-eticii universale, se evidențiază rolul istoric al educației pentru mediu. O atitudine etică față de mediu, personală și profesională, individuală și colectivă, universal valabilă, este scopul acestui nou teren al educației, făcând din educația pentru mediu un instrument indispensabil pentru dezvoltarea durabilă.
Eco-etica demonstrată în diferite credințe poate fi dezvoltată în două direcții complementare. În primul rând, în interiorul sau în exteriorul sistemului educațional de către preoți, rabini și alți clerici care cunosc problemele de mediu.
În al doilea rând, pot fi dezvoltate în alianță cu conceptele și direcțiile de cercetare contemporane și ale ecologiei. Câțiva cercetători moderni chiar demonstrează că se pot descoperi intuitiv valori tradiționale. De exemplu, Taoismul*** pare să fi înțeles natura ciclică a proceselor biologice, Hinduismul și Jainismul**** continuitatea vieții etc. Atitudinile ecologice tradiționale, bazate pe astfel de idei, pot fi frecvent întărite, îmbogățite și dezvoltate prin mijloace ale detaliatelor științe contemporane.
Educația pentru mediu și a sa componentă etica nu doar își găsește rădăcinile în lumea acestor culturi și religii, dar progresul cere ca acestea să fie solid ancorate în ele.
Religia este de asemenea un concept dificil de definit. O simplă definiție ar fi: set de credințe personale și sociale care presupune și o identificare cu o forță supranaturală în afara lumii naturale sau umane. Religia are în general următoarele caracteristici:
- O credință într-o ființă supranaturală;
- Un cod al moralei;
- O distincție între sacru și profan;
- Acte ceremoniale sau rituale care se desfășoară în jurul unor obiecte sacre sau simbolice;
- Rugăciuni, comunicări cu ființa supranaturală;
- O viziune particulară asupra vieții sau o idee generală a universului și a locului sinelui în univers.
Religiile pot fi grupate în trei categorii: Monoteism: credința într-un singur Dumnezeu suprem - Creștinism*****, Iudaism******, Islamism*******; Politeism: credința în mai mulți zei - Hinduism; Animism********: tradiții religioase care cred că puterea divină este deținută de aspecte fizice ale lumii cum ar fi: flora, fauna etc.
>

Sursa
Carmen Bucovală & Mihaela Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, pp. 35-36, 41.

Note M. T.
* hinduism = Religie apărută în mileniul II î. H. în valea Indusului, prin combinarea credinței autohtonilor cu a arienilor invadatori. (www.historia.ro - "Hinduismul, o parte a farmecului oriental")
** budism = Religie propăvăduită în secolul VI î. H., în nordul Indiei, de fostul prinț Siddharta Gautama, care a devenit ascet și a atins iluminarea prin meditație sub copacul boddhi. (www.mixdecultură.ro -"Budismul, religia fără zei" - 17 iulie 2013)
*** taoism = Religie apărută în China în mileniul I î. H. și propăvăduită de Lao Tzu prin cartea "Tao te-ching".  (www.taoismonline.org)
**** jainism = Jain Dharma estw o religie apărută în India în mileniul I î. H.  Are asemănări și deosebiri cu hibduismul, alături de care este printre cele mai vechi și vii religii din lume. (www.hinduwebsite.com/jainism)
***** creștinism = Conform Noului Testament din Biblie, religie propăvăduită în secolul I d. H. de Isus Hristos printre evreii din Palestina romană și devenită unversală după judecareea, executarea și învierea sa. (crestinortodox.ro - "Întemeierea Bisericii" - 06.07.2012)
****** iudaism= Conform Vechiului Testament din Biblie, religia iudaică are la bază legământul dintre Dumnezeu/ Yahve și patriarhul Avraam, primul evreu. (crestinortodox.ro - "Poporul ales" - 19.07.2012)
******* islam = Religie propăvăduită printre arabi de profetul Muhammad în sec. VII. El a unificat Peninsula Arabică în jurul orașelor sfinte Mecca și Medina. În timpul califilor succesori s-a redactat cartea sfântă Coran. (crestinortodox.ro - "Stâlpii religiei islamice" 17.07.2012)
******** anima (latină) = spirit, suflet. Termenul "animism" a fost introdus în 1871 de etnograful englez Edward Taylor în studiul Primitive Culture, pentru a desemna credința prereligioasă. (www.britannica.com)

marți, 21 iunie 2016

Islam versus creștinism în India colonială britanică (BLOMFIELD 1933-7)

<
(...)
Pe Ransome îl atrăsese încă de la început capacitatea lui Rașid de a urî. Mahomedanul acesta viguros cobora dintr-o stirpe care refuza să identifice credința cu blîndețea supusă și cu renunțarea la orice rezistență. Ura și zelul său pentru reforme nu degeneraseră, ca la creștini, în controverse teologice și opreliști în domniul moralei individuale. Rașid, potrivit credinței sale islamice, socotea lăcomia, ipocrizia și înșelătoria drept păcate mult mai grele decît adulterul, poligamia sau perversiunile. Biserica creștină, gîndea Ransome, după ce profitase în repetate rînduri de pe urma crimelor săvîrșite împotriva umanității, se dezinteresa acum de acestea și se preocupa mai mult de chestiuni sexuale și morbide. Rașid era puternic fiindcă avea un crez. El personifica noul islam, izvorât din concepția lui Mahomed. Ransome nu credea în nimic, fiind că în lumea creștină nu mai exista credință. Însă începuse să cunoască ura și își închipuia că în felul acesta putea să fie salvat.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 119.

NOTĂ M. T.
* Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

luni, 26 august 2013

Hanatul Buharei din Asia Centrală (VERNE 1892)


(58) „Hanatul Buharei și Samarkandului alcătuiau odinioară Sogdiana, o țară condusă de un satrap persan, locuită de tadjici, apoi de uzbeci, care au ocupat-o la sfârșitul sec. XV. (...)
Buhara era capitala hanatului, Roma Islamului. (...) Comerțul ei cu China a fost întotdeauna înfloritor. Acum are 80.000 de locuitori. (1)
n. 1 = În 1984 avea 204.000 locuitori.
(60) „Iată toate amintirile pe care le-am păstrat din Roma Turkestanului (1).
n. 1 = Azi se află în Uzbekistan.”



J. VERNE, Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40, București, 1989, p. 5-138.

marți, 29 mai 2012

Biografia sultanului Mahmud din Ghazna (971-1030) (AXELROD & PHILLIPS 1995)

<
Mahmud a făcut din sultanatul din Ghazna un vast imperiu, transformîndu-i capitala în centrul cultural al Asie Centrale și răspîndind islamismul în adîncul Indiei pe parcursul celor 17 invazii întreprinse.
M. era fiul lui Amir Sabuktigin, un sclav turc care a devenit conducătorul micului sultanat al Ghaznei în 977. M. avea 27 de ani în 998 cînd i-a succedat tatălui său la domnie. Cu pricepe diplomatică și vitejie militară, M. a extins Ghazna pînă cînd a înglobat Cașmirul, Punjabul și o mare parte din Iran.
El a început prin încheierea unei alianțe cu puternicul calif din Bagdad, din clanul Abasizilor, a cărui recunoaștere avea să valideze multe dintre cuceririle lui. La începutul domniei sale, M. a făgăduit să invadeze anual India, și într-adevăr a întreprins acolo nu mai puțin de 17 expediții între anii 1001 și 1026. La prima invazie, el a mers în fruntea a 15.000 călăreți. La Peshawar a fost înfruntat de 12.000 cavaleriști, 30.000 de ostași de infanterie și 300 de elefanți, sub comanda lui Jaipal, conducătorul Punjabului. Deși forțele lui erau net inferioare numeric, M. l-a înfrînt pe Jaipal, ucigînd vreo 15.000 dintre oamenii lui și capturîndu-l pe însuși rajah, împreună cu 15 dintre rudele și comandanții săi. Deși M. era un cuceritor agresiv și neobosit, el l-a eliberat în cele din urmă pe Jaipal. Însă rajahul a abdicat imediat în favoarea fiului său, Anandpal, apoi s-a urcat pe propriul rug funerar și s-a sinucis.
Între timp, Anandpal a creat o alianță a tuturor rajahilor din India și a alcătuit treptat o armată uriașă pentru a respinge asalturile anuale împotriva subcontinentului. Prin 1008, el a desfășurat o mare forță împotriva lui M. între Und și Peshawar. Timp de 40 de zile și nopți armatele au stat față în față. În sfîrșit, Anandpal a atacat, aruncîndu-i în luptă pe cei 30.000 de crînceni oșteni din tribul Khokar, care s-au năpustit asupra armatei lui M., fiind pe punctul de a cîștiga bătălia. însă în pragul înfrîngerii, sorții s-au schimbat cînd elefantul lui Anandpal s-a speriat și a fugit de pe cîmpul de luptă. Văzîndu-l pe conducătorul lor bătnd în retragere după toate aparențele, forțele indiene au intrat în panică, au rupt rîndurile și au fugit. M., victorios acum, a pătruns adînc în India, anexînd Punjabul și prădîndu-i bogățiile.
Cu banii adunați pe parcursul multiplelor invazii, M. a transformat orașul-capitală al Ghaznei într-o metropolă bogată, cu clădiri mărețe. El a încurajat dezvoltarea artelor și a învățămîntului, astfel că în curînd orașul său avea să rivalizeze cu însuși Bagdadul ca centru cultural.
Deși a anexat o mare parte din India, el a tratat poporul pe care îl cucerise cu un respect considerabil. Este adevărat că în 1024, cînd a jefuit orașul Somnath, el a pîngărit templul hindus de aici, spărgînd sacrul său lingam; în general, însă, era tolerant cu credințele non-islamice. Deși a încercat să răspîndească islamismul în India, el a menținut numeroasele trupe hindu sub comanda indienilor și nu a aplicat persecuția religioasă.
>

SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, 1995, București, p. 308/MAHMUD DIN GHAZNA (971-1030).

joi, 5 noiembrie 1998

Istoria arabilor (SOURDEL 1998)

Dominique Sourdel, Istoria arabilor, trad. I. Cojocariu (ed. XIV, Paris, 1998), cuv. înainte N. Anghelescu, pref. și note R. G. Păun, Corint / Istorie universală – Microsinteze – 18, București, 2001, 148 p.


5 Cuvânt înainte - Nadia Anghelescu

9 Prefață - Radu G. Păun

11 Avertisment


14 Capitolul I Arabii înainte de apariția Islamului
I. Primul mileniu
II. Statele din Arabia de Sud
III. Arabia Centrală

28 Capitolul II Islamul și cuceririle
I. Apariția Islamului
II. Cuceririle arabe
III. Războiul împotriva bizantinilor
IV. Mesopotamia, Persia, Transoxiana
V. Egiptul și Africa de Nord
VI. Peninsula Iberică
VII. Arabii și populațiile cucerite

41 Capitolul III Imperiul arab (secolele VII-VIII)
I. Primele lupte între clanuri
II. Instaurarea regimului omayyad și domnia lui Mu awiya
III. Epoca lui Abd al-Malik
IV. Declinul regimului omayyad

60 Capitolul IV Arabii în Orient (secolele VIII-IX) 
I. Noua dinastie
II. Declinul puterii califilor și dezmembrarea Imperiului 
III. Societatea în Imperiul arabo-islamic 
IV. Cultura și civilizația lumii arabo-islamice

83 Capitolul V Occidentul arab în secolele VIII-XV

105 Capitolul VI Arabii, turcii și mongolii în Orient
I. Selgiucizii și postselgiucizii
II. Mongolii și mamelucii

121 Capitolul VII Renașterea lumii arabe în secolele XIX-XX
I. Egiptul până în 1882
II. Orientul Apropiat arab până în anul 1908
III. Evoluția Orientului Apropiat între 1908 și 1914
IV. Lumea arabă între 1914 și 1945

143 Bibliografie


147 Cuprins


coperta IV

Cartea de faţă, datorată unuia din cei mai importanţi specialişti în materie, profesorul Dominique Sourdel, este destinată unui public larg, care are acum prilejul să ia cunoştinţă de îndelungata tradiţie de civilizaţie dezvoltată de secole în Orientul Apropiat, și care poate desluși trăsăturile unui tip de cultură în care religia este totul, de la haina pe care o poartă individul, până la cele mai înalte decizii politice luate de conducători.

O civilizație ce se deosebește fundamental, ca principii și mod de viață, de ceea ce numim îndeobște „cultura și civilizația occidentală”, cu care însă a întreținut relații mai strânse decât ne-am putea închipui la prima vedere.

vineri, 27 iulie 1990

„Triumful națiunilor” (CARRERE 1991)

 Helene Carrere d`Encausse, Triumful națiunilor sau Sfârșitul imperiului sovietic, ed. II, trad. S. Oprescu (Paris 1991), Remember SIC Press Group/Politica la zid 2, București, 1993, 316 p.


5 „Tovarăși, avem tot dreptul să spunem că am rezolvat problema naționalităților. Revoluția a deschis calea egalității în drepturi în plan atât juridic, cât și social și economic, ea a contribuit din plin la egalizarea nivelelor de dezvoltare economică, socială și culturală din toate republicile și regiunile, ale tuturor popoarelor. Prietenia dintre popoarele sovietice este una dintre cele mai mari cuceriri ale Revoluției din Octombrie. Fenomen unic în istoria mondială, această prietenie este pentru noi reazemul principal al puterii și solidității statului sovietic.” Mihail Gorbaciov (Raportul la ședința comună a CC al PCUS, Sovietului Suprem al URSS și Sovietului Suprem al RSFSR cu ocazia celei de a 70 a aniversări a revoluției, Moscova, 2 nov. 1987, p. 47) 

„Este absolut necesar să reamintim că odinioară, înainte ca mișcarea istoriei ruse să fie oprită  [de revoluția din 1917], eram niște oameni normali, știam să deosebim binele de rău, știam să vedem și să auzim”. Aleksandr Țipko („Moskovskie Novosti”, nr. 26, 1990, p. 3) 


Cuprins


7 Introducere 


11 Partea întâi - Neputința de a înțelege

13 Capitolul I Ce fel de perestroika pentru imperiu?
Reușita imperială în declin
O derivă a comportamentelor locale
Reconstruirea imperiului
Rușii în ajutorul URSS-ului

25 Capitolul II „Mafiocrația”
De la corupție la mafie: problema uzbekă
Vechiul „răufăcător”
Corupția, pretext al rusificării: Kazahstanul


41 Partea a doua - Explozii

43 Capitolul III „Kazahstanul pentru kazahi!”
Nu conducerii rusești
„Noi suntem cei mai numeroși”
Fiecare pentru sine?
Din nou „internaționalismul”

59 Capitolul IV Libanizarea Caucazului
„Un popor, o republică!”
Un pogrom programat
Uneori, încercând să câștigi timp, nu faci decât să-l irosești
Pe ruși!
De la compromis la război civil
Libanizarea
Puterea sovietică sub semnul întrebării

87 Capitolul V Duminica neagră
Situația confuză din Abhazia
De la escaladare la masacru
Tienanmen la Tbilisi
Întrebări fără răspuns
„Un bun georgian este un georgian mort”

111 Capitolul VI Valiza ori sicriul
Ura față de celălalt
În centrul conflictului: respingerea imigranților
Universul disperării
Fraternitatea islamică?


129 Partea a treia - Sfârșitul federalismului

131Capitolul VII „Dubla putere”
Avangarda - fronturile populare baltice
Contagiunea
Concilierea națiunii cu democrația
Victorii simbolice - lanțurile unității
Victoria concretă : bătălia electorală
Victoria zilei de mâine: limba

161 Capitolul VIII De la suveranitate la independență
Câștigarea suveranității
David împotriva lui Goliat
Goliat încurcat
„Modelul” baltic

191 Capitolul IX Rusia împotriva URSS-ului
Salvarea trecutului 
Rusia privită în ochi
Gorbaciov și naționalismul rus
Pluralismul național rus
Viitorul politic al națiunii ruse
Sondajul real: alegerile din 1990


217 Patra a patra - După imperiu

219 Capitolul X De la Federație la Casa Comună
Provocarea constituțională
Un Centru puternic, republici puternice
Președinție imperială și federație
Legea asupra „non-secesiunii”
Instituțiile în ajutorul puterii

241 Capitolul XI Un popor nou: „Persoanele strămutate”
Câți sunt cei strămutați
Popoare în căutarea unui teritoriu
Ce să faci cu popoarele strămutate?


253 Concluzii - Națiune contra democrație sau națiune și democrație

261 Note


275 Addenda - Organizarea descompunerii Uniunii Sovietice
Care Uniune? Cine va face parte din ea?
Puciul și sfârșitul speranțelor „federale”
Comunitatea economică, substitut al Uniunii politice?
Un proiect nou, un nou eșec
Ucraina - Rusia, adevărata dezbatere
Tulburările interne din republici


309 Indicații bibliografice


316 De aceeași autoare

L-Empire eclate, Paris, Flammarion, 1978
Lenine, la revolution et le pouvoir, Paris, Flammarion, 1979
Staline, ordre par la terreur, Paris, Flammarion, 1979
Le Pouvoir confisque, Paris, Flammarion, 1980
Le Grand Frere, Paris, Flammarion, 1983
Le Destalinisation commence, Paris-Bruxelles, Complexe, 1986
Ni paix ni guerre, Paris, Flammarion, 1986
Le Grand Defi, Paris, Flammarion, 1987
Le Malheur russe, Essai sur le meutre politique,  Paris, Fayard, 1988
La Gloire des nations, Paris, Fayard, 1990; ed. II, adăugită, 1991
Victorieuse Russie, Paris, Fayard, 1992
L-URSS de la Revolution a la morte de Staline. 1917-1953, Paris, Seuil, 1993

Premii
„Aujourd-hui”, 1978
„Louise Weiss”, 1988

coperta IV „La începutul anilor 90, întrebarea atât de dragă a lui Lenin - Care pe care? - și-a găsit răspunsul în Uniunea Sovietică și în Europa pe care a dominat-o timp de o jumătate de secol. Răspuns lipsit de orice ambiguitate: sentimentul național a împins comunismul în istoria utopiilor moarte.

Acest eșec subit al comunismului, sub loviturile conjugate ale comunităților naționale hotărâte să-și determine singure destinul, a avut loc mai întâi în URSS. Firească întâietate: comunismul a pornit din Rusia; Uniunea Sovietică, urmașa Rusiei, s-a străduit să-l impună în exterior. numai din slăbiciunea ei se putea naște criza generală a sistemului reprezentat de ea. Solidaritatea între popoare, această comunitate de state sporită mereu și dorită de Moscova s-a întors, într-o bună zi, împotriva sistemului și i-a dat lovitura de grație.”


marți, 3 ianuarie 1978

„Imperiul Spulberat” (CARRERE 1978)

 Helene Carrere d`Encausse (membră a Academiei Franceze), Imperiul spulberat. Revolta națiunilor în URSS, trad. A. Ungureanu (Paris, 1978), Remember - SIC PRESS Group/Politica la zid 1, București, 1993, 316 p.

5 „Uzbecii, la fel ca toate popoarele noastre, egale între ele, au un frate mai mare - este marele popor rus.” Șaraf Rașidov (Congresul XXV al PCUS) Pravda, 27 februarie 1976

„Tovarăși, numim Georgia țara soarelui. Dar, pentru noi, adevăratul soare nu a răsărit la est, ci la nord, în Rusia: este soarele ideilor lui Lenin.” Eduard Șevarnadze (Congresul XXV al PCUS) Pravda, 27 februarie 1976 


Cuprins 

7 [Introducere]

9 Capitolul I Când „Închisoarea popoarelor” a fost deschisă
De la națiunile dispersate în Uniunea de națiuni
Revizuirea leninistă și elaborarea unui veritabil proiect federal
Dialectica egalității și controlului
Federalismul stalinist: controlul fără egalitate
Reabilitarea „fratelui mai mare”: un nou sistem imperial
După Stalin: întoarcerea la utopie

41 Capitolul II Un popor sovietic? Sau popoare sovietice? Revoluția demografică 
Populația URSS-ului de la un recensământ la altul
Tendințe prezente ale demografiei sovietice
Două lumi demografice: europenii din URSS și „ceilalți”
Răspândirea rușilor și curentele migratoare
Populația sovietică a anului 2000

86 Capitolul III Schimbări demografice și conflicte economice
De la risipă la penurie: forța de muncă sovietică  la sfârșitul secolului
Civilizații refractare la migrații
Redistribuirea populației sau redistribuirea resurselor?
Migrații și stimulente materiale


119 Capitolul IV Forțele de integrare: puterea politică și militară
Viitorul în chestiune: federalismul sovietic
Realitatea federalismului
Partidul: partid al întregului popor sovietic?
Armata: instrument de integrare?

163 Capitolul V Limbile în URSS: Instrument de integrare sau de consolidare a națiunilor?
Egalitatea națiunilor printr-o egală dezvoltare a limbilor naționale
Limbile naționale aflate în progres
Educație și integrare națională
Rusificarea acceptată ca răul cel mai mic

188 Capitolul VI Integrarea în criză
„Apatrizii” în URSS
Rebelii
„Frații inamici”

217 Capitolul VII Religie și sentiment național
Catolicism și identitate națională
Islamul, ciment al organizării politice și sociale 
Cum poți fi astăzi musulman în URSS?
Islamul, un alt sistem de valori în societatea sovietică
Când comunismul devine un „sub-produs” al islamului

Capitolul VIII Homo Islamicus în societatea sovietică
Refuzul de a ieși din grup prin căsătorie
Coeziunea grupului prin modul de viață
Un nou conținut prin sărbătorile tradiționale
Un model particular de organizare socială

263 Concluzii

273 Note

305 Bibliografie sumară

309 Postfață: Helene trecând de rama oglinzii (Alina Ungureanu) 


De aceeași autoare
L-Empire eclate, Paris, Flammarion, 1978
Lenine, la revolution et le pouvoir, Paris, Flammarion, 1979
Staline, ordre par la terreur, Paris, Flammarion, 1979
Le Pouvoir confisque, Paris, Flammarion, 1980
Le Grand Frere, Paris, Flammarion, 1983
Le Destalinisation commence, Paris-Bruxelles, Complexe, 1986
Ni paix ni guerre, Paris, Flammarion, 1986
Le Grand Defi, Paris, Flammarion, 1987
Le Malheur russe, Essai sur le meutre politique,  Paris, Fayard, 1988
La Gloire des nations, Paris, Fayard, 1990; ed. II, adăugită, 1991
Victorieuse Russie, Paris, Fayard, 1992
L-URSS de la Revolution a la morte de Staline. 1917-1953, Paris, Seuil, 1993

Premii
„Aujourd-hui”, 1978
„Louise Weiss”, 1988