<
(...)
Ca și majoritatea indienilor mahomedani, era înalt de peste șase picioare* și avea un corp musculos și puternic, în vinele căruia cuurgea un sînge amestecat, arab și turcesc, afgan și persan, poate chiar și o picătură de sînge unguresc și tătărăsc. În adevăr, nu avea nimic din caracteristicile indianului hindus. Cînd statea în preajma Maiorului Safka, tot atît de voinic și frumos ca și el, diferența dintre ei era izbitoare. Mahomedanul exprima numai sălbăticie și violență, iar brahmanul** numai bunătate și blîndețe. Sinceritatea și pozitivismul*** lui Rașid erau înlocuite la hindus de un tact desăvîrșit și de gustul pentru intrigă. Mahomedanului îi plăcea acțiunea, era romantic și vizionar. Hindusul era pasiv și mistic. „Acesta este poate și motivul, gîndi Ransome, că doar cîteva milioane de mahomedani s-au putut impune față de peste trei sute de milioane de hinduși.****”
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 75.
NOTE M. T.
* PICIÓR, picioare, s. n. (...) 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. (...) – Lat. petiolus. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/picior)
** BRAHMÁN, -Ă, brahmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Membru al castei sacerdotale, considerată cea mai înaltă dintre cele patru caste indiene; preot al lui Brahma. 2. Adj. Brahmanic. – Din fr. brahmane. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/brahman) (http://www.hinduwebsite.com/brahmanmain.asp)
*** POZITIVÍSM s. n. 1. (În general) Concepție care recunoaște științei monopolul cunoașterii despre Univers; (în sens strict) filosofia lui A. Comte, care susține că cea mai înaltă formă de cunoaștere este descrierea fenomenelor senzoriale. ◊ Pozitivism logic = mișcare modernă în filosofie care a încercat să introducă metodologia matematicii și a științelor naturii, în domeniul filosofiei, marcând începutul cercetării analitice în cercetarea filosofică. ♦ Curent în științele juridice care combate orice tendință metafizică în drept, admițând numai existența dreptului pozitiv, practic. 2. Interes exagerat pentru problemele practice. – Din fr. positivisme. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/pozitivism)
**** Imperiul Marilor Moguli (1526-1857), condus de o dinastie musulmană din Asia Centrală, a stăpânit, la apogeul său de la 1707, aproape tot subcontinentul indian. Începând din secolul XVIII, teritoriul său a fost cucerit treptat de Marea Britanie. (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-india-islamica-mogulii-mughals/24069/)
Se afișează postările cu eticheta arab. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta arab. Afișați toate postările
luni, 13 iunie 2016
vineri, 20 noiembrie 2015
Aventură versus căsătorie în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1932)
<
(...)
Sir Lawrence o bătu pe umăr și ieși grăbit din cameră. Și el era stăpînit de un sentiment straniu. Aflat din nou în biroul lui, rămase pe gînduri. Fuga lui Desert era singura soluție posibilă. Dintre toți cei afectați de această întîmplare, el avea viziunea cea mai clară și cea mai reală asupra psihologiei lui Desert. Adevărat, probabil, că tînărul avea în el o vînă de aur, pe care firea lui făcea tot posibilul s-o ascundă. Dar să trăiești alături de el? Pentru nimic în lume. Laș? De bună seamă că nu era! Experiența lui nu fusese o chestiune simplă, așa cum o vedeau Jack Mushkam și toți pukka-sahibii*, cu superstiția lor că ce-i alb e alb și ce-i negru e negru și nu invers. Nu! Nu! Tînărul Desert fusese prin în capcană într-un mod foarte ciudat. dată fiind natura lui complexă, cu revoltele, umanitarismul, lipsa lui de credință, dată fiind intimitatea lui cu arabii, cazul lui Desert se deosebea de cel al unui englez obișnuit cum se deosebește creta de brînză. Dar, indiferent de acest lucru, nu era un om cu care să poți împărți viața. Bine că scăpase biata Dinny de asemenea pacoste! Ce feste mai juca și soarta! De ce se oprise alegerea ei tocmai asupra lui Desert? Dar dacă-i vorba pe așa, acolo unde intervine dragostea nu mai poți formula nici un „de ce”? Dragostea nu cunoaște legi, nici măcar pe acelea ale bunului simț. (...) Dar - Dumnezeule mare! - căsătoria e o poveste la care te înhami pe viață; da, chiar și în ziua de azi, căsătoria nu e o glumă trecătoare. Ca să pornești într-o căsătorie, ai nevoie de tot norocul și de toate posibilitățile de a da și a lua de care poți face rost. Or la Desert nu prea existau multe posibilități de a da și a lua - prea neliniștit, prea discordant, și poet pe deasupra! Și mîndru, acea mîndrie pornită dintr-o proprie subestimare, pe care nimic nu o poate domoli! Da, o aventură cu el, una dintre legăturile acelea vremelnice pe care le practică tinerii de azi - posibil; dar Dinny nu era făcută pentru așa ceva; pînă și Desert trebuie să fi simțit acest lucru. La Dinny, ar fi părut absolut deplasat să detașezi fizicul de psihic.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 92-93.
NOTĂ M. T.
* pukka sahib = 1. autentic; 2. superior. Termen folosit pentru elita din colonia britanică India. (https://answers.yahoo.com/question/index?qid=20060626220207AA2bj1q)
** Ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol - http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol
(...)
Sir Lawrence o bătu pe umăr și ieși grăbit din cameră. Și el era stăpînit de un sentiment straniu. Aflat din nou în biroul lui, rămase pe gînduri. Fuga lui Desert era singura soluție posibilă. Dintre toți cei afectați de această întîmplare, el avea viziunea cea mai clară și cea mai reală asupra psihologiei lui Desert. Adevărat, probabil, că tînărul avea în el o vînă de aur, pe care firea lui făcea tot posibilul s-o ascundă. Dar să trăiești alături de el? Pentru nimic în lume. Laș? De bună seamă că nu era! Experiența lui nu fusese o chestiune simplă, așa cum o vedeau Jack Mushkam și toți pukka-sahibii*, cu superstiția lor că ce-i alb e alb și ce-i negru e negru și nu invers. Nu! Nu! Tînărul Desert fusese prin în capcană într-un mod foarte ciudat. dată fiind natura lui complexă, cu revoltele, umanitarismul, lipsa lui de credință, dată fiind intimitatea lui cu arabii, cazul lui Desert se deosebea de cel al unui englez obișnuit cum se deosebește creta de brînză. Dar, indiferent de acest lucru, nu era un om cu care să poți împărți viața. Bine că scăpase biata Dinny de asemenea pacoste! Ce feste mai juca și soarta! De ce se oprise alegerea ei tocmai asupra lui Desert? Dar dacă-i vorba pe așa, acolo unde intervine dragostea nu mai poți formula nici un „de ce”? Dragostea nu cunoaște legi, nici măcar pe acelea ale bunului simț. (...) Dar - Dumnezeule mare! - căsătoria e o poveste la care te înhami pe viață; da, chiar și în ziua de azi, căsătoria nu e o glumă trecătoare. Ca să pornești într-o căsătorie, ai nevoie de tot norocul și de toate posibilitățile de a da și a lua de care poți face rost. Or la Desert nu prea existau multe posibilități de a da și a lua - prea neliniștit, prea discordant, și poet pe deasupra! Și mîndru, acea mîndrie pornită dintr-o proprie subestimare, pe care nimic nu o poate domoli! Da, o aventură cu el, una dintre legăturile acelea vremelnice pe care le practică tinerii de azi - posibil; dar Dinny nu era făcută pentru așa ceva; pînă și Desert trebuie să fi simțit acest lucru. La Dinny, ar fi părut absolut deplasat să detașezi fizicul de psihic.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 92-93.
NOTĂ M. T.
* pukka sahib = 1. autentic; 2. superior. Termen folosit pentru elita din colonia britanică India. (https://answers.yahoo.com/question/index?qid=20060626220207AA2bj1q)
** Ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol - http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol
marți, 10 noiembrie 2015
Instinct de conservare versus islamizare forțate la un englez din perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)
<
(...)
Adrian o porni spre Bloomsbury. Și în timp ce mergea, încerca să se plaseze în locul cuiva amenințat de o moarte bruscă. Nici o speranță într-o viață viitoare, nici o șansă de a-i mai revedea pe cei dragi; nici o făgăduială sigură sau chiar vagă, că vei mai trăi conștient, vreodată, o experiență analogă vieții actuale. „Numai cînd îți cade pe cap, din senin, o asemena calamitate, își spuse Adrian, și te afli singur în fața ei, numai atunci te poți supune la probă. Altfel, nici unul dintre noi nu poate ști cum ar reacționa”.
Frații lui, militarul și preotul, ar fi accepta moartea ca pe o chestiune de simplă datorie; chiar și fratele lui judecătorul, deși acesta din urmă s-ar fi lansat în argumentări și poate că l-ar fi convertit pînă la urmă pe călău. „Dar eu? gîndi Adrian. Ce stupid să mori în felul acesta pentru o credință în care nu crezi, într-un colț uitat al lumii, fără să ai măcar satisfacția de a ști că moartea ta poate fi de folos cuiva, sau că va fi măcar cunoscută”. Pus în fața unui asemenea impas, nevoit să iei o hotărîre pe loc, atunci cînd nu ai de apărat un prestigiu profesional sau oficial, nu stai să cumpănești și să chibzuiești, ci te lași în voia instinctului de conservare. Temperamentul tău e cel care ia hotărîrea. și dacă temperamentul lui, al lui Adrian, ar fi fost ca cel al tînărului Desert, judecînd după versurile sale; dacă ar fi fost deprins să se afle în contradicție cu semenii săi sau cel puțin lipsit de puncte comune cu aceștia; disprețuind convenționalismul și capetele pătrate englezești; simpatizînd, poate, în taină, mai curînd cu arabii decît cu compatrioții săi, n-ar fi luat și el, fără greș, hotărîrea pe care o luase Desert? „Dumnezeu știe cum aș fi reacționat, gîndi Adrian, dar îl înțeleg, și, într-un fel, îl compătimesc. (...)” Și, întrucît reușise să ajungă la o concluzie, se simți ușurat...
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 413-414.
(...)
Adrian o porni spre Bloomsbury. Și în timp ce mergea, încerca să se plaseze în locul cuiva amenințat de o moarte bruscă. Nici o speranță într-o viață viitoare, nici o șansă de a-i mai revedea pe cei dragi; nici o făgăduială sigură sau chiar vagă, că vei mai trăi conștient, vreodată, o experiență analogă vieții actuale. „Numai cînd îți cade pe cap, din senin, o asemena calamitate, își spuse Adrian, și te afli singur în fața ei, numai atunci te poți supune la probă. Altfel, nici unul dintre noi nu poate ști cum ar reacționa”.
Frații lui, militarul și preotul, ar fi accepta moartea ca pe o chestiune de simplă datorie; chiar și fratele lui judecătorul, deși acesta din urmă s-ar fi lansat în argumentări și poate că l-ar fi convertit pînă la urmă pe călău. „Dar eu? gîndi Adrian. Ce stupid să mori în felul acesta pentru o credință în care nu crezi, într-un colț uitat al lumii, fără să ai măcar satisfacția de a ști că moartea ta poate fi de folos cuiva, sau că va fi măcar cunoscută”. Pus în fața unui asemenea impas, nevoit să iei o hotărîre pe loc, atunci cînd nu ai de apărat un prestigiu profesional sau oficial, nu stai să cumpănești și să chibzuiești, ci te lași în voia instinctului de conservare. Temperamentul tău e cel care ia hotărîrea. și dacă temperamentul lui, al lui Adrian, ar fi fost ca cel al tînărului Desert, judecînd după versurile sale; dacă ar fi fost deprins să se afle în contradicție cu semenii săi sau cel puțin lipsit de puncte comune cu aceștia; disprețuind convenționalismul și capetele pătrate englezești; simpatizînd, poate, în taină, mai curînd cu arabii decît cu compatrioții săi, n-ar fi luat și el, fără greș, hotărîrea pe care o luase Desert? „Dumnezeu știe cum aș fi reacționat, gîndi Adrian, dar îl înțeleg, și, într-un fel, îl compătimesc. (...)” Și, întrucît reușise să ajungă la o concluzie, se simți ușurat...
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 413-414.
vineri, 6 noiembrie 2015
Englez tradițional versus englez islamizat forțat în perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)
<
(...) Dinny urmă:
- În ceea ce privește credința, Wilfrid e la fel cu cea mai mare parte dintre noi, oamenii de azi, numai că mult mai mult. Nu numai că nu crede în creștinism, dar aș putea spune că urăște orice fel de religie statornicită, gîndește că religia desparte oamenii, că a făcut omenirii mai mult rău și i-a pricinuit mai multă suferință decît orice altceva. Și apoi, știi, sau ai fi știut dacă i-ai fi citit poeziile, tată, războiul l-a umplut de amărăciune, după ce-a văzut felul în care se zvîrle cu viețile oamenilor, pur și simplu irosite, vărsate ca apa, la ordinele unora care nu știu ce fac.
Din nou generalul avu o mișcare convulsivă.
- Da, tată, dar l-am auzit și pe Hubert vorbind în felul ăsta. În orice caz, războiul i-a lăsat lui Wilfrid un soi de oroare în ceea ce privește irosirea vieților și o profundă neîncredere în tot ce înseamnă credincioși și credințe. Nu i s-au acordat decît cinci minute în care să decidă. Nu a fost lașitate, a fost doar dispreț amar pentru faptul că oamenii îi pot lua unii altora viața în numele unor crezuri care lui i se par toate la fel de deșarte. Și, pur și simplu, a ridicat din umeri și a acceptat. Din momentul în care a acceptat, a trebuit să-și țină cuvîntul și să treacă prin toate formele. Desigur, dumneata nu-l cunoști, așa că tot ce-ți spun e zadarnic.
(...)
- Sînt răscolit pînă în străfunduri. Va să zică religia strămoșilor noștri, de sute de ani, nu mai are nici o valoare? Va să zică tot ce-a făcut din noi cel mai mîndru popor din lume trebuie zvîrlit la gunoi în fața provocării unui arab. Va să zică oameni ca Lawrence*, John Nicholson**, Chamberlayne***, Sandeman**** și o mie alții, care și-au petrecut și și-au dat viața, ca niște bărbați viteji și adevărați, pentru a făuri ideea despre omul englez, trebuie aruncați la gunoi de fiecare englez amenințat cu un pistol?
Ceașca lui Dinny clănțăni pe farfurioară.
- Da, și dacă nu de fiecare englez, Dinny, atunci de ce de unul? De ce de ăsta?
(...) O coardă străveche fusese făcută să vibreze în ea, sau poate că i se comunicase emoția acestui om pe care îl admirase și-l iubise întotdeauna și pe care rareori îl văzuse atît de stîrnit încît să devină elocvent. Lui Dinny îi pierise glasul.
- Eu nu știu dacă sînt un om cucernic, adăugă generalul, mie mi-e suficientă credința străbunilor mei, și făcu un gest de parcă ar fi vrut să spună: „pe mine mă las la o parte”, dar, Dinny, eu n-aș îndura să mi se impună în felul ăsta și nu pot înțeleg cum de a îndurat el.
Dinny răspunse liniștit:
- N-am să încerc să te fac să înțelegi, tată; hai să spunem că nu poți. Cei mai mulți oameni au făcut în viața lor cîte ceva ce alți oameni n-ar fi putut înțelege, dacă ar știut. Deosebirea este că această întîmplare a lui Wilfrid este cunoscută.
(...)
- Va fi un paria*****, izbucni generalul, va fi un paria! Dinny! Dinny!
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 399-401.
NOTE M. T.
* Thomas Edward Lawrence (1888-1935) = Istoric medieval și ofițer britanic care a coordonat revolta arabilor împotriva Imperiului Otoman în timpul Primului Război Mondial (1916-1918).(http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/10-lucruri-care-nu-le-tiai-lawrence-al-arabiei)
** John Nicholson (1822-1857 India) = General britanic care s-a remarcat în colonia India. A murit în urma rănilor primite în luptele pentru reprimarea unei mari revolte indiene. (http://www.poemhunter.com/poem/a-ballad-of-john-nicholson/)
*** Familia Chamberlayne = https://www.houseofnames.com/chamberlayne-family-crest
**** Sir Robert Groves Sandeman (1835-1892 India) = Fiu de general britanic. Ofițer și administrator în colonia India. A luptat sub ordinele lui J. Nicholson. (https://archive.org/stream/sirrobertgsandem00tuckrich/sirrobertgsandem00tuckrich_djvu.txt)
***** PÁRIA1, paria, s. m. 1. (În India, în concepția brahmanilor) Persoană care se află în afara castelor și care este lipsită de orice drepturi; p. ext.grup social din care face parte o astfel de persoană. 2. Fig. Persoană sau colectivitate urgisită, disprețuită, căreia nu i se recunoaște niciun drept. [Pr.: -ri-a] – Din fr., it. paria. Sursa: DEX '09 (2009)
(...) Dinny urmă:
- În ceea ce privește credința, Wilfrid e la fel cu cea mai mare parte dintre noi, oamenii de azi, numai că mult mai mult. Nu numai că nu crede în creștinism, dar aș putea spune că urăște orice fel de religie statornicită, gîndește că religia desparte oamenii, că a făcut omenirii mai mult rău și i-a pricinuit mai multă suferință decît orice altceva. Și apoi, știi, sau ai fi știut dacă i-ai fi citit poeziile, tată, războiul l-a umplut de amărăciune, după ce-a văzut felul în care se zvîrle cu viețile oamenilor, pur și simplu irosite, vărsate ca apa, la ordinele unora care nu știu ce fac.
Din nou generalul avu o mișcare convulsivă.
- Da, tată, dar l-am auzit și pe Hubert vorbind în felul ăsta. În orice caz, războiul i-a lăsat lui Wilfrid un soi de oroare în ceea ce privește irosirea vieților și o profundă neîncredere în tot ce înseamnă credincioși și credințe. Nu i s-au acordat decît cinci minute în care să decidă. Nu a fost lașitate, a fost doar dispreț amar pentru faptul că oamenii îi pot lua unii altora viața în numele unor crezuri care lui i se par toate la fel de deșarte. Și, pur și simplu, a ridicat din umeri și a acceptat. Din momentul în care a acceptat, a trebuit să-și țină cuvîntul și să treacă prin toate formele. Desigur, dumneata nu-l cunoști, așa că tot ce-ți spun e zadarnic.
(...)
- Sînt răscolit pînă în străfunduri. Va să zică religia strămoșilor noștri, de sute de ani, nu mai are nici o valoare? Va să zică tot ce-a făcut din noi cel mai mîndru popor din lume trebuie zvîrlit la gunoi în fața provocării unui arab. Va să zică oameni ca Lawrence*, John Nicholson**, Chamberlayne***, Sandeman**** și o mie alții, care și-au petrecut și și-au dat viața, ca niște bărbați viteji și adevărați, pentru a făuri ideea despre omul englez, trebuie aruncați la gunoi de fiecare englez amenințat cu un pistol?
Ceașca lui Dinny clănțăni pe farfurioară.
- Da, și dacă nu de fiecare englez, Dinny, atunci de ce de unul? De ce de ăsta?
(...) O coardă străveche fusese făcută să vibreze în ea, sau poate că i se comunicase emoția acestui om pe care îl admirase și-l iubise întotdeauna și pe care rareori îl văzuse atît de stîrnit încît să devină elocvent. Lui Dinny îi pierise glasul.
- Eu nu știu dacă sînt un om cucernic, adăugă generalul, mie mi-e suficientă credința străbunilor mei, și făcu un gest de parcă ar fi vrut să spună: „pe mine mă las la o parte”, dar, Dinny, eu n-aș îndura să mi se impună în felul ăsta și nu pot înțeleg cum de a îndurat el.
Dinny răspunse liniștit:
- N-am să încerc să te fac să înțelegi, tată; hai să spunem că nu poți. Cei mai mulți oameni au făcut în viața lor cîte ceva ce alți oameni n-ar fi putut înțelege, dacă ar știut. Deosebirea este că această întîmplare a lui Wilfrid este cunoscută.
(...)
- Va fi un paria*****, izbucni generalul, va fi un paria! Dinny! Dinny!
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 399-401.
NOTE M. T.
* Thomas Edward Lawrence (1888-1935) = Istoric medieval și ofițer britanic care a coordonat revolta arabilor împotriva Imperiului Otoman în timpul Primului Război Mondial (1916-1918).(http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/10-lucruri-care-nu-le-tiai-lawrence-al-arabiei)
** John Nicholson (1822-1857 India) = General britanic care s-a remarcat în colonia India. A murit în urma rănilor primite în luptele pentru reprimarea unei mari revolte indiene. (http://www.poemhunter.com/poem/a-ballad-of-john-nicholson/)
*** Familia Chamberlayne = https://www.houseofnames.com/chamberlayne-family-crest
**** Sir Robert Groves Sandeman (1835-1892 India) = Fiu de general britanic. Ofițer și administrator în colonia India. A luptat sub ordinele lui J. Nicholson. (https://archive.org/stream/sirrobertgsandem00tuckrich/sirrobertgsandem00tuckrich_djvu.txt)
***** PÁRIA1, paria, s. m. 1. (În India, în concepția brahmanilor) Persoană care se află în afara castelor și care este lipsită de orice drepturi; p. ext.grup social din care face parte o astfel de persoană. 2. Fig. Persoană sau colectivitate urgisită, disprețuită, căreia nu i se recunoaște niciun drept. [Pr.: -ri-a] – Din fr., it. paria. Sursa: DEX '09 (2009)
duminică, 1 noiembrie 2015
Englez versus islamizare forțată în epoca interbelică (GALSWORTHY 1932)
<
(...)
- Cînd Yule a fost în deșertul arab, începu Jack Mushkam, a auzit niște beduini împăunîndu-se că un englez ar fi fost atacat de niște arabi și silit să devină mahomedan. Yule aproape că s-a încăierat cu ei, spunîndu-le că nici un englez n-ar face una ca asta. Dar, după ce s-a înapoiat în Egipt, a zburat pînă în deșertul Libiei, și acolo a întîlnit alt convoi de beduini, venind dinspre sud, exact cu aceeași poveste, numai că mai amănunțită, pentru că putea localiza întîmplarea la Darfur*, ba chiar cunoșteau și numele englezului, Desert. Pe urmă, cînd sosi la Khartum**, Yule constată că se discuta curent despre faptul că tînărul Desert se convertise. Bineînțeles că a pus lucrurile cap la cap. Dar, desigur, e o deosebire capitală între a-ți schimba religia de bunăvoie, și a o face sub amenințarea pistolului. Și un englez care face așa ceva înseamnă că ne trădează pe noi toți.
(...)
- Dar, dragul meu Jack, dacă un om e destul de nesăbuit încît să se convertească la mahomedanism într-o țară mahomedană, te îndoiești un singur minut că o să se răspîndească imediat zvonul că a fost forțat s-o facă?
Yule, care se închircise de ajunsese pe marginea fotoliului, spuse:
- (...) S-ar putea să nu fie nimic adevărat, dar fie că e sau nu, inutil să vă spun că o poveste ca aceasta, dacă rămîne nedezmințită, ia proporții, trecînd din gură în gură, și aduce un mare prejudiciu nu numai persoanei în cauză, dar și prestigiului nostru. Consider că avem obligația să aducem la cunoștința domnului Desert ce zvonuri anume răspîndsc beduinii pe seama lui.
- Ei bine, se află la Londra, replică Sir Lawrence cu gravitate.
- Știu, răspunse Jack Mushkam. L-am văzut mai deunăzi și este membru al acestui club.
Sir Lawrence era năpădit de valuri de groază. (...)
- Desert a fost cavalerul de onoare al fiului meu. Aș vrea să discut cu Michael povestea asta, Jack. Nădăjduiesc că domnul Yule n-o să-i dea deocoamdată nici un fel de curs.
- Pentru nimic în lume, se grăbi Yule să răspundă. (...)
- Și tu, Jack?
- Nu mă sinchisesc eu de el; dar refuz să cred o treabă ca asta despre un englez, pînă cînd nu mi se arată dovezile negru pe alb. (...)
Uite, poemul ăsta de Doyle*** despre caporalul din The Buffs****, care, adus în fața unui general chinez și pus să aleagă între a se prosterna cu fruntea la pămînt în fața capturatorului sau a muri, a răspuns: „Noi în Buffs nu facem asemena lucruri” și a preferat să moară. Ei bine! Printre oamenii de oarecare rang social și de oarecare tradiție, există și azi aceeași mentalitate. Războiul oferise exemple cu duiumul. E posibil ca tînărul Desert să fi trădat într-adevăr tradiția? Neverosimil. Și totuși, în pofida comportamentului său excelent în timpul războiului, s-ar putea să aibă în el și o vînă de lașitate? Sau poate că din cînd în cînd, îl invadează un val de revoltă amară care-l împinge spre un cinism total, așa că-și bate joc de tot numai de dragul de a-și bate joc?
Printr-un puternic efort mintal, Sir Lawrence încercă să se plaseze întru-un impas similar. nefiind un om credincios, tot ce izbuti să simtă se limită la gîndul: „Într-o asemenea chestiune nu mi-ar plăcea ca altul să-mi dicteze ce trebuie să fac”.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 370-372.
NOTE M. T.
* Darfur - Regiune din vestul Sudanului. Sudanul a fost un condominium anglo-egiptean în perioada 1899-1956. (http://www.nytimes.com/2004/05/15/opinion/15iht-edofahey_ed3_.html)
** Khahrtum = Capitala Sudanului. (http://dictionary.reference.com/browse/khartoum)
*** http://www.bartleby.com/246/562.html
**** The Buffs (Împătimiții - engleză) = Regimentul regal din diviziunea estică a comitatului englez Kent. Istoricul unității începe în 1572. (http://www.nam.ac.uk/research/famous-units/buffs-royal-east-kent-regiment)
(...)
- Cînd Yule a fost în deșertul arab, începu Jack Mushkam, a auzit niște beduini împăunîndu-se că un englez ar fi fost atacat de niște arabi și silit să devină mahomedan. Yule aproape că s-a încăierat cu ei, spunîndu-le că nici un englez n-ar face una ca asta. Dar, după ce s-a înapoiat în Egipt, a zburat pînă în deșertul Libiei, și acolo a întîlnit alt convoi de beduini, venind dinspre sud, exact cu aceeași poveste, numai că mai amănunțită, pentru că putea localiza întîmplarea la Darfur*, ba chiar cunoșteau și numele englezului, Desert. Pe urmă, cînd sosi la Khartum**, Yule constată că se discuta curent despre faptul că tînărul Desert se convertise. Bineînțeles că a pus lucrurile cap la cap. Dar, desigur, e o deosebire capitală între a-ți schimba religia de bunăvoie, și a o face sub amenințarea pistolului. Și un englez care face așa ceva înseamnă că ne trădează pe noi toți.
(...)
- Dar, dragul meu Jack, dacă un om e destul de nesăbuit încît să se convertească la mahomedanism într-o țară mahomedană, te îndoiești un singur minut că o să se răspîndească imediat zvonul că a fost forțat s-o facă?
Yule, care se închircise de ajunsese pe marginea fotoliului, spuse:
- (...) S-ar putea să nu fie nimic adevărat, dar fie că e sau nu, inutil să vă spun că o poveste ca aceasta, dacă rămîne nedezmințită, ia proporții, trecînd din gură în gură, și aduce un mare prejudiciu nu numai persoanei în cauză, dar și prestigiului nostru. Consider că avem obligația să aducem la cunoștința domnului Desert ce zvonuri anume răspîndsc beduinii pe seama lui.
- Ei bine, se află la Londra, replică Sir Lawrence cu gravitate.
- Știu, răspunse Jack Mushkam. L-am văzut mai deunăzi și este membru al acestui club.
Sir Lawrence era năpădit de valuri de groază. (...)
- Desert a fost cavalerul de onoare al fiului meu. Aș vrea să discut cu Michael povestea asta, Jack. Nădăjduiesc că domnul Yule n-o să-i dea deocoamdată nici un fel de curs.
- Pentru nimic în lume, se grăbi Yule să răspundă. (...)
- Și tu, Jack?
- Nu mă sinchisesc eu de el; dar refuz să cred o treabă ca asta despre un englez, pînă cînd nu mi se arată dovezile negru pe alb. (...)
Uite, poemul ăsta de Doyle*** despre caporalul din The Buffs****, care, adus în fața unui general chinez și pus să aleagă între a se prosterna cu fruntea la pămînt în fața capturatorului sau a muri, a răspuns: „Noi în Buffs nu facem asemena lucruri” și a preferat să moară. Ei bine! Printre oamenii de oarecare rang social și de oarecare tradiție, există și azi aceeași mentalitate. Războiul oferise exemple cu duiumul. E posibil ca tînărul Desert să fi trădat într-adevăr tradiția? Neverosimil. Și totuși, în pofida comportamentului său excelent în timpul războiului, s-ar putea să aibă în el și o vînă de lașitate? Sau poate că din cînd în cînd, îl invadează un val de revoltă amară care-l împinge spre un cinism total, așa că-și bate joc de tot numai de dragul de a-și bate joc?
Printr-un puternic efort mintal, Sir Lawrence încercă să se plaseze întru-un impas similar. nefiind un om credincios, tot ce izbuti să simtă se limită la gîndul: „Într-o asemenea chestiune nu mi-ar plăcea ca altul să-mi dicteze ce trebuie să fac”.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 370-372.
NOTE M. T.
* Darfur - Regiune din vestul Sudanului. Sudanul a fost un condominium anglo-egiptean în perioada 1899-1956. (http://www.nytimes.com/2004/05/15/opinion/15iht-edofahey_ed3_.html)
** Khahrtum = Capitala Sudanului. (http://dictionary.reference.com/browse/khartoum)
*** http://www.bartleby.com/246/562.html
**** The Buffs (Împătimiții - engleză) = Regimentul regal din diviziunea estică a comitatului englez Kent. Istoricul unității începe în 1572. (http://www.nam.ac.uk/research/famous-units/buffs-royal-east-kent-regiment)
marți, 27 octombrie 2015
Originile antice ale familiilor moderne (GALSWORTHY 1932)
<
(...)
- O! exclamă Adrian și se uită la ea. Mi-ar plăcea să discut cu el despre tipul hitit*. Cred că știi că ceea ceea ce obișnuim noi să considerăm drept caracteristici ale tipului evreiesc sînt trăsături pur hitite, conform cu anticele desene hitite?
- Dar de fapt nu era unul și același trib?
- Nicidecum, Dinny. Israeliții erau arabi. Ceea ce erau hitiții, rămîne abia să descoperim. Evreul modern de la noi și din Germania este, probabil, mai curînd hitit decît semit**.
(...)
- Fiindcă veni vorba de hitiți, continuă Diana, adeseori m-am gîndit că familiile astea foarte vechi din Cornwall***, cum e familia Desert, au ceva de fenicieni**** în ei. Uite, de pildă, Lordul Mullyon. Ciudat tip!
- Fantezie pură, iubita mea. Trăsături de fenicieni ai să găsești mai curînd la oamenii simpli. Cei din familia Desert trebuie să se fi căsătorit de sute de ani cu reprezentanți a unor familii din afara Cornwall-ului. Cu cît mergi mai sus mai sus pe treptele sociale, cu atît întîlnești mai puține șanse de prezervare a filonului originar.
- Sînt o familie veche? se informă Dinny.
- Antici și foarte bizari. Dar tu îmi cunoști părerile în legătură cu familiile vechi, Dinny, așa că n-am să mai stărui asupra acestui subiect.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 339.
NOTE M.T.
* Hitiți = Popor indo-european care s-a așezat în mileniul III î. H. în Asia Mică, unde au devenit o mare putere în mileniul II î. H. (http://www.crestinortodox.ro/religie/hititii-cum-fost-descoperit-imperiul-hitit-119790.html)
** SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. Sémite. Sursa: DEX '09 (2009)
*** Comitat în peninsula cu același nujme din sud-vestul Angliei. (http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/1469-8219.00027/abstract)
**** Fenicieni = Popor așezat în orașe-porturi pe coastele Siriei, Libanului și Israelului, care în mileniile II-I î. H. a colonizat țărmurile Mării Mediterane. (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-fenicienii/17761/)
(...)
- O! exclamă Adrian și se uită la ea. Mi-ar plăcea să discut cu el despre tipul hitit*. Cred că știi că ceea ceea ce obișnuim noi să considerăm drept caracteristici ale tipului evreiesc sînt trăsături pur hitite, conform cu anticele desene hitite?
- Dar de fapt nu era unul și același trib?
- Nicidecum, Dinny. Israeliții erau arabi. Ceea ce erau hitiții, rămîne abia să descoperim. Evreul modern de la noi și din Germania este, probabil, mai curînd hitit decît semit**.
(...)
- Fiindcă veni vorba de hitiți, continuă Diana, adeseori m-am gîndit că familiile astea foarte vechi din Cornwall***, cum e familia Desert, au ceva de fenicieni**** în ei. Uite, de pildă, Lordul Mullyon. Ciudat tip!
- Fantezie pură, iubita mea. Trăsături de fenicieni ai să găsești mai curînd la oamenii simpli. Cei din familia Desert trebuie să se fi căsătorit de sute de ani cu reprezentanți a unor familii din afara Cornwall-ului. Cu cît mergi mai sus mai sus pe treptele sociale, cu atît întîlnești mai puține șanse de prezervare a filonului originar.
- Sînt o familie veche? se informă Dinny.
- Antici și foarte bizari. Dar tu îmi cunoști părerile în legătură cu familiile vechi, Dinny, așa că n-am să mai stărui asupra acestui subiect.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 339.
NOTE M.T.
* Hitiți = Popor indo-european care s-a așezat în mileniul III î. H. în Asia Mică, unde au devenit o mare putere în mileniul II î. H. (http://www.crestinortodox.ro/religie/hititii-cum-fost-descoperit-imperiul-hitit-119790.html)
** SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. Sémite. Sursa: DEX '09 (2009)
*** Comitat în peninsula cu același nujme din sud-vestul Angliei. (http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/1469-8219.00027/abstract)
**** Fenicieni = Popor așezat în orașe-porturi pe coastele Siriei, Libanului și Israelului, care în mileniile II-I î. H. a colonizat țărmurile Mării Mediterane. (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-fenicienii/17761/)
joi, 29 mai 2014
Țara negrilor și Țara arabilor în Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)
„-Oare suntem tot în țara negrilor, domnule Fergusson?
-Da, Joe, și așteptăm să ajungem în țara arabilor.
- Arabi, domnule, arabi adevărați, cu cămile?
-Nu, fără cămile.
Asemenea animale sunt rare, ca să nu spun necunoscute, în aceste ținuturi. Ar
trebui să mergem câteva grade mai spre nord, pentru a le întâlni.”
(XXIX)
J. VERNE, Cinci
săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3,
București, 1978, 215 p.
marți, 27 mai 2014
Ținutul Nigritei din Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)
„(…) la hotarele Nigritiei{72}. Primii locuitori ai acestui ținut, arabii Chuas, își pășteau turmele nomade.Vârfurile semețe ale munților Atlantica, pe care nu călcase nici
picior de european (…).”
„(…) că este Benue, unul din cei mai mari afluenți ai Nigerului, acela pe care indigenii
l-au supranumit Izvorul apelor.
-Fluviul
acesta, le spuse doctorul însoțitorilor săi, va ajunge într-o zi să fie
calea naturală de comunicație cu interiorul Nigritiei. Unul dintre curajoșii noștri căpitani a pătruns în susul apei pe vaporul La Pleiade în localitatea
Yola. Vedeți dar că suntem într-o regiune explorată.
Numeroși sclavi munceau câmpul cultivând sorgul, un fel de mei care formează baza lor alimentară. ”
J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.
duminică, 25 mai 2014
Primii exploratori europeni în Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)
„-Domnule, întrebă Joe, ați vorbit despre primii europeni care au explorat
ținutul. Care sunt ei, vă rog?
-Dragul meu, ne aflm pe drumul urmat de maiorul Denham; el a fost primit de sultanul din Mandara, chiar la Mosfeia. Părăsise Bornu-ul și-l întovărășise pe șeic,
într-o expediție contra felatahilor;
a asistat la atacul orașului care
rezista curajos gloanțelor arabe,
numai cu săgețile sale, reușind să pună pe fug trupele șeicului. Toate astea însă nu erau decât un pretext pentru omoruri,
jafuri și prădăciuni. Maiorul a fost
jefuit cu desăvârșire, dezbrăcat de haine, și nu s-ar fi întors niciodată la Kuka, orașul capitală al regiunii Bornu,
dacă, pentru a scăpa din mâna învingătorilor, nu s-ar fi ascuns sub burta unui
cal ce fugea în galop nebun.
-Dar cine era maiorul Denham?
-Un curajos englez care, din anul 1822 până
în 1824, a condus o expediție în Bornu, întovărășit de căpitanul Clapperton și de doctorul Udney. Ei au plecat din Tripoli în luna martie, au ajuns la Murzuk,
capitala Fezzanului și, mergnd pe
drumul pe care l-a urmat mai târziu doctorul
Barth pentru a se întoarce în Europa,
ajuns, la 16 februarie 1823, la Kuka, în apropierea Lacului Ciad. Denham a întreprins diferite explorări în Bornu, Mandara și pe
malurile orientale ale lacului. În acest timp, la 15 decembrie 1823, căpitanul
Clapperton și doctorul Udney
intrară în Sudan și ajunseră până la Sakaton, și Udney muri de oboseală și epuizare, în orașul Murmur.
-Această parte a Africii, spuse Kennedy, a pricinuit așadar, pierderi printre
oamenii de știință!
-Da, ținutul este fatal. Mergem direct spre regiunea Barghimi, pe care Vogel a străbătut-o în 1856, pentru a pătrunde până la Wadai, unde a dispărut. Tânărul acesta,
în vârstă de douăzeci și trei de ani, a fost trimis pentru a conlucra cu doctorul Barth; ei se întâlniră la 1 decembrie 1854. Apoi Vogel începu să exploreze ținutul. Către
sfârșitul anului 1856, el îți făcea
cunoscut, în ultimele sale scrisori,
intenția de a cerceta ținutul Wadai,
în care nici un european nu ajunsese
încă. Se pare că a pătruns până Wara,
capitala ținutului unde, după unii,
a fost făcut prizonier, iar după alții
a fost omorât, pentru că ar fi încercat ascensiunea unui munte sfânt din regiunea aceea. Dar moartea exploratorilor nu
trebuie acceptată așa de ușor deoarece aceasta presupune că nu mai e nevoie să
fie căutați. Astfel, de câte ori nu a fost anunțată oficial moartea doctorului Barth, ceea ce, pe drept,
l-a supărat foarte mult. Este deci posibil ca Vogel să fi fost făcut prizonier
de sultanul din Wadai, care nădăjduise
să obțină bani pentru răscumpărarea lui. Baronul
de Neimans porni el spre Wadai,
dar muri în drum, la Cairo, în 1855. Știm acum că domnul de Heuglin se găsește pe urmele lui Vogel cu o expediție trimisă de la Leipzig. (…)
Mandara își desfășura în văzul călătorilor
minunatele sale bogății: pădurile de salcâmi și plante erbacee din câmpiile de indigo și bumbac. (…)
Doctorul arăta tovarășilor săi, pe harta lui Barth, cursul apei:
-Vedeți, spuse el, că lucrările acestui savant
sunt foarte precise. Ne îndreptăm direct spre districtul Loggui, poate chiar spre capitala Kernak. Acolo a murit, în vârstă de abia douăzeci și doi
de ani, sărmanul Toole. Era un tânăr
englez din regimentul 80, care-și găsi moartea după ce se întâlnise cu maiorul Denham. Acest ținut imens poate
fi foarte bine numit cimitirul
europenilor.”
J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.
duminică, 6 aprilie 2014
Exploratori europeni pe Nilul de Sus (VERNE 1863)
-A.D.! reluă doctorul Fergsson. Andrea Debono! Chiar semnătura călătorului care a înaintat cel mai
mult de-a lungul Nilului.”
„-(…) Desigur că acestea sunt triburile sălbatice, semnalate de
Domnii Petherick, d Amoud,
Miani și acel tânăr călător, domnul
Lejean, căruia îi datorăm cele mai
bune lucruri cu privire la Nilul de sus.”
„-E muntele
Logwek, muntele tremurător al arabilor;ținutul
a fost vizitat de domnul Debono,
care l-a parcurs sub numele de Latif
Efendi. Triburile din
vecinătatea Nilului se dușmănesc și
duc între ele un război de exterminare. Fără îndoială că-ți dai seama ce
pericole a avut de înfruntat acest explorator.”
(XIX)
J. VERNE, Cinci
săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3,
București, 1978, 215 p.
vineri, 4 aprilie 2014
Povestirile arabilor despre Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)
„-Fără îndoială că străbatem acum ceea ce se presupune
a fi regatul Usoga. Unii geografi au susținut că există în
centrul Africii o depresiune vastă,
un lac imens. (…)
- După povestirile arabilor. Arabii
povestesc multe, poate chiar prea multe. Câțiva călători, sosiți la Kazeh
sau la Marile Lacuri, au văzut sclavi veniți din ținuturile centrale au
întrebat despre arta lor, au făcut legătura între aceste mărturii și au tras
anumite concluzii. Povestirile acestea au totdeauna un miez de adevăr , vezi
tu, nu se înșelau cu privire la originea Nilului.”
(XIX)
J. VERNE, Cinci
săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3,
București, 1978, 215 p.
miercuri, 1 ianuarie 2014
Identitatea americană (CUȚITARU 2005)
Codrin Liviu Cuțitaru, O (altă) identitate americană, „Însemnări ieșene”, Iași, II/2005, 1/ianuarie, 33-35.
I
Dimensiunea mitică a Vestului Sălbatic nu are, desigur, doar un conținut geografic sau pur peisagistic. Însăși istoria locului speculează cu bună știință fabulosul și legendarul, sprijinindu-se într-o manieră quasitotală pe ideea temporalității arhaice, sacre, primordiale sau ciclice, lucru nemaiîntâlnit nici măcar la popoarele milenare, cu vocație prin excelență mitologizantă, cum ar fi arabii, chinezii sau grecii. faptul rămâne cu atât mai verosimil cu cât toată lumea știe și afirmă „tinerețea” americanității, dinamismul și pragmatismul înaintării sale în istorie.
Într-un fel, nu cred că ar trebui să vedem aici un paradox, sau, oricum, unul insurmontabil. Mitizarea Vestului american nu este o creație propriu-zisă a celor identificați astăzi ca „americani”, ci , categoric, a celor care i-au precedat cronologic și etnopsihologic, numiți vag ironic „americanii nativi”, aborigenii cu alte cuvinte, faimoasele „piei roșii” din literatura/cinematografia western, de inspirație romantică și coloratură eroică.
Doi factori imprevizibili au dus la un fapt cultural unic pe mapamond, neglijat în mod surprinzător, aș îndrăzni să afirm, de către teoreticienii noului istoricism. Este vorba de spre suprapunerea fenomenologică și faptică a istoriei (realității) cu mitul (ficțiunea). Cele două elemente sunt genocidul și oralitatea. Civilizația vechilor indieni a fost distrusă aproape integral de către primele colonizatoare ale bătrânului continent, iar (lucru absolut uimitor) această civilizație suficient de sofisticată - mai ales în ramificațiile sale sudice, astăzi devenite America Latină - este întemeiată în mo fundamental pe oralitate, luându-și majoritatea secretelor cu cine, în mormânt. partea cea mai complicată însă se leagă de urmările catastrofei culturale și istorice, conferind aura de unicitate a fenomenului deja menționat. Nici exterminarea nu a fost, în cele din urmă absolută, pentru a transforma cultura indienilor americani într-o Atlantidă modernă, dispărută abrupt și total din istorie, învăluită într-un impenetrabil mister, nici oralitatea nu s-a dovedit un canal de perpetuare etnopsihologică atât de fragil pentru a acoperi vârstele inițiale ale grupului în completă obscuritate. Din existența triburilor de aborigeni a supraviețuit numai atât și numai într-o asemenea măsură încât să inducă istoriei un sens mitologizant și, fapt singular în lume, o configurație mitologizată.
Centrul de greutate al civilizației indiene, în interiorul Americii de Nord, se află, desigur, pe spațiul desfășurării plane, infinite, ale Vestului Sălbatic (Arizona, New Mexico, Colorado, Texas, Nevada, California), comparabil prin simbolistica sa stâncoasă și aridă de „epocă a pietrei”, cu conținutul arhetipal al timpului sacru. Arheologii clasifică această cultură arhaică a deșertului în 3 grupuri principale, cu evoluții mai mault sau mi puțin complementare: colectivitatea Mogollon, numită după munții sudici ai Arizonei, comunitatea Hokoham, un cuvânt din dialectul Pima care înseamnă „cei care au migrat” și grupul Anasazi, termen din limba Navajo, referindu-se la „cei bătrâni”. Dispunerea acestor seminții este una geografică. Dacă Mogollonii au preferat extinderea sudică, având legături indiscutabile cu marile civilizații precolumbiene (aztecii, incașii, mayașii) ale Americii Latine, Hohokamii s-au dezvoltat în interiorul vestic propriu-zis, ilustrând foarte timpuriu ideea migrației, iar Anasazii au urcat în N, spre Nevada de azi, dând naștere uneia dintre cele mai reprezentative culturi aborigene, Navajo. Existența acestor colectivități ca tare, nereprezentată științific într-un mod convingător, pare a întări o teorie modernă, enunțată la sfârșitul anilor 50 de M. Eliade. Mă gândesc, fără îndoială, la mitul eternei reîntoarceri. Întreaga istorie (legendă) a indienilor Vestului Sălbatic are o traiectorie ciclică, revigorând periodic un arhetip, un mit primordial al divizării și răspândirii în teritoriu.
Ideea reciclării mitice a istoriei prelungește chiar la nivelul mental de reprezentare a realității, justificând o altă teorie modernă interesantă, aparținând altui român preocupat de arhetipuri, Vasile Lovinescu. El lega dorința comunităților arhaice de a se proiecta circular în spațialitatea unui mit ab origine cu spaima colectivă de imprevizibilitatea viitorului istoric. Opresiunea cronologiei dialectice este oprită prin devierea curgerii liniare a evenimențialului și conectării lui sferice la timpul sacru. De aceea, căpetenia absolută, eroul temporalității primare nu moare niciodată, ci este doar ocultat, putând reveni/reînvia oricând și, implicit, readuce istoria la forma ei arhetipală, ideală. Liderul militar și spiritual devine, prin urmare, după Lovinescu, un monarh ascuns.
Urmașii Mogollonilor, din sudul Arizonei, eroizează (mitologizează) în acest fel chiar geografia. Infinitele arhitecturi naturale din stânci - unele de-a dreptul neverosimile prin echilibristica inefabilă, îndreptată împotriva oricărei legi fizice, pe care o sugerează - capătă pentru ei un conținut sacru, o variantă simbolică a arhetipului ocultat. Apașii din munții Chiricahua (sudul extrem al Arizonei) susțin că liderul invincibil, Chicose (căpetenia), monarhul ascuns cu alte cuvinte, doarme, așteptând momentul prielnic reciclării istoriei și emancipării etniei rămase în stagnare. Ei îți indică o formațiune uriașă de stânci, vizibilă plenar din vârful munților, ce ilustrează, dincolo de posibilitatea oricărui dubiu, pe Cochise dormind. Simpla contemplare a orizontului geografic poate însemna astfel reactivarea timpului sacru și conectarea la arhetip.
Cu ani în urmă, am privit eu însumi în zare, spre locul indicat, simbolic numit de arizonieni „Capul lui Cochise”, și, pentru o secundă, am înțeles sensul epifaniei joyceiene. Cu nas acvilin, bine desenat pe cerul senin, cu coamă lungă și subțire, specifică straturilor nobiliare de apași, un profil autentic de indian se contura pregnant și gigantic pe fundalul albastru. El sugera adormirea sau, mai precis, somnul extatic. Zâmbetul ascuțit, ușor ironic, din colțul buzelor trezea însă fiori de gheață.
II
Până la un punct, psihologia contemporană a nativului american sugerează comportamentul bizar al unui personaj din proza secolului trecut, numit Bartleby. Melville își plasează eroul pe celebra Wall Street new-yorkeză, ca funcționar mărunt în birourile unui avocat plin de succces, devenit, deloc întâmplător, narator al textului.
Mulți se vor mira de această comparație stranie, cu atât mai mult cu cât mă voi referi explicit la „psihologia contemporană” a indienilor americani, refuzând, prin urmare, în descrierea de față, surprinderea unor atribute cu caracter tradițional. Este vorba mai curând despre un „spirit” dobândit din confruntarea istorică cu sistemul și foarte puțin despre un fond genetic comunitar. Nu alta pare a fi situația copistului melvillian care, trebuie să recunosc, m-a tulburat fără răspuns vreme îndelungată înainte de a ajunge în spațiul nord-american.
Taciturn și impenetrabil, muncind într-un ritm debordant, asemenea unei mașinării sofisticate. Bartleby se blochează, la un moment dat, într-un negativism total (aparent fără obiect), cu o vădită tentă suicidală, atât psihologic, cât și social. El repetă la infinit fraza „I would prefer not to” / „Aș prefera să nu” oricând este rugat să-și facă datoria, să vorbească despre sine, să-și explice problema, să-și părăsească biroul etc. Mulți critici au văzut aici un rafinat „om al preferințelor”, revoltat discret împotriva unui sistem opac cultural, dar opinia nu rezistă la o analiză atentă. Bartleby refuză fără discernământ, chiar încercările disperat generoase ale patronului său de a-l ajuta rămânând fără rezultat. Alții au descifrat în atitudinea criptică a personajului parabola conceptului marxist al alienării. Într-un sistem obtuz social, fundamentat pe acumularea economică necondiționată, individul se depersonalizează și, ulterior, dezumanizează, devenind o formă goală. Dar nici această interpretare nu se poate sprijini integral pe text, întrucât măcar un singur reprezentant al sistemului - dar nu oarecare, ci unul care era chiar în centrul lui, faimoasa Wall Street - încearcă o apropiere umană de Bartleby, riscându-și propria poziție de slujitor eficient și abil al mecanismului social.
De fapt, răspunsul la această ambiguitate trebuie căutat aici, în relația crispată de exasperare a avocatului cu angajatul său. Adevărata dramă nu se consumă la nivelul psihologiei lui Bartleby, mai curând schematică, unilaterală, anihilată în propriul ei automatism, ci la cel al transformării morale a tenacelui capitalist de pe Wall Street, juristul devenit narator. El pare să dezvolte un curios sentiment al responsabilității etice față de o victimă potențială, ajunsă simbolic în imediata ei apropiere. Bartleby rămâne un cod, un element de decor, menit să încifreze pentru avocat axioma elementară conform căreia, în interiorul unui sistem concurențial, ridicarea unuia înseamnă, nemijlocit, căderea celuilalt. Automatismele, clișeele și liniaritatea copistului nu fac decât să întărească funcția lui reprezentațională și întrucâtva anamnetică.
Dintr-o perspectivă macrosistemică, aceeași este relația dintre americanii colonizatori și cei aborigeni. Caracterul decorativ al pieilor roșii în America de astăzi se află dincolo de posibilitatea oricărui dubiu. Trăind în rezervații și aproape forțați să-și conserve valorile culturale, urmașii vechilor apași și-au însușit noua structură într-o manieră mecanică și simbolică. Nu cred că silențiozitatea epifanică a șefilor de trib din cinematograful modern este o trăsătură ereditară a comunităților de indieni, ci o achiziție actuală, legată indirect de misiunea lor istorică păost-colonizatoare de a sugera, de a aminti, de a păstra.
Înainte să ajung în Arizona, vizitând un mare muzeu al spiritualității americane din San Antonio (Texas), am fost la un moment dat, amuzat, și mai apoi intrigat de o situație cel puțin neobișnuită. Într-o cameră destinată tradițiilor feluritelor comunități de indieni texani, lângă o colibă apașă autentică, stătea, marțial, cu brațele încrucișate, un apaș la fel de real. Individul era el însuși o piesă de muzeu, arborând o impenetrabilitate, pe care, sunt convins, „tunicile roșii” (the redcoats) din garda regală britanică nu ar putea decât să o invidieze. Luminile aparatelor de fotografiat, zâmbetele vizitatorilor, ghionturile temătoare ale copiilor nu-i tulburau deloc nemișcarea, profesionalismul cu care își îndeplinea funcția decorativă fiind absolut exemplar.
În rezervațiile Navajo din sudul și nordul Arizonei, indieni asemănători, împopoțănați tradițional și colorați carnavalesc, te privesc nemișcați, cu fizionomii glaciale. Chiar atunci când vând ceva, aerul lor rămâne impenetrabil, golit de orice conceptualizare emoțională. Ei par oameni fără mimică, nu zâmbesc și vorbesc foarte rar. Dacă dansează sau cântă - ca parte a aceluiași ritual decorativ - o fac mecanic, abstract, aparent fără nici o implicare afectivă.
Am trăit o experiență revelatoare în acest sens. Alături de mănăstirea misionară San Xavier, fondată de Sfântul Franisc, astăzi la 9 mile S de Tucson, într-un târg similar celor din N Moldovei, indienii își expun săptmânal spre vânzare diverse obiecte vestimentare și, mai ales, bijuterii. Vizitând locul, cu ani în urmă, am văzut la intrare o tânără Navajo, comercializând sandvișuri cu fasole bătută. Curiozitatea consta în faptul că pasta maronie era introdusă într-o cocă simetric decupată dintr-un întreg ce semăna foarte mult cu clătita românească. Împins de curiozitate, am întrebat-o dacă îmi putea spune ingredientele necesare aluatului în chestiune. Ascultându-i replica sacadată și imperturbabilă, am izbucnit într-un râs greu reprimat, cu accente de obrăznicie ce, paradoxal, nu a părut să o deranjeze. Cu glas egal, într-o pronunție engleză aproximativă, femeia a rostit cu fermitate: „I would prefer not to” / „Aș prefera să nu”.
I
Dimensiunea mitică a Vestului Sălbatic nu are, desigur, doar un conținut geografic sau pur peisagistic. Însăși istoria locului speculează cu bună știință fabulosul și legendarul, sprijinindu-se într-o manieră quasitotală pe ideea temporalității arhaice, sacre, primordiale sau ciclice, lucru nemaiîntâlnit nici măcar la popoarele milenare, cu vocație prin excelență mitologizantă, cum ar fi arabii, chinezii sau grecii. faptul rămâne cu atât mai verosimil cu cât toată lumea știe și afirmă „tinerețea” americanității, dinamismul și pragmatismul înaintării sale în istorie.
Într-un fel, nu cred că ar trebui să vedem aici un paradox, sau, oricum, unul insurmontabil. Mitizarea Vestului american nu este o creație propriu-zisă a celor identificați astăzi ca „americani”, ci , categoric, a celor care i-au precedat cronologic și etnopsihologic, numiți vag ironic „americanii nativi”, aborigenii cu alte cuvinte, faimoasele „piei roșii” din literatura/cinematografia western, de inspirație romantică și coloratură eroică.
Doi factori imprevizibili au dus la un fapt cultural unic pe mapamond, neglijat în mod surprinzător, aș îndrăzni să afirm, de către teoreticienii noului istoricism. Este vorba de spre suprapunerea fenomenologică și faptică a istoriei (realității) cu mitul (ficțiunea). Cele două elemente sunt genocidul și oralitatea. Civilizația vechilor indieni a fost distrusă aproape integral de către primele colonizatoare ale bătrânului continent, iar (lucru absolut uimitor) această civilizație suficient de sofisticată - mai ales în ramificațiile sale sudice, astăzi devenite America Latină - este întemeiată în mo fundamental pe oralitate, luându-și majoritatea secretelor cu cine, în mormânt. partea cea mai complicată însă se leagă de urmările catastrofei culturale și istorice, conferind aura de unicitate a fenomenului deja menționat. Nici exterminarea nu a fost, în cele din urmă absolută, pentru a transforma cultura indienilor americani într-o Atlantidă modernă, dispărută abrupt și total din istorie, învăluită într-un impenetrabil mister, nici oralitatea nu s-a dovedit un canal de perpetuare etnopsihologică atât de fragil pentru a acoperi vârstele inițiale ale grupului în completă obscuritate. Din existența triburilor de aborigeni a supraviețuit numai atât și numai într-o asemenea măsură încât să inducă istoriei un sens mitologizant și, fapt singular în lume, o configurație mitologizată.
Centrul de greutate al civilizației indiene, în interiorul Americii de Nord, se află, desigur, pe spațiul desfășurării plane, infinite, ale Vestului Sălbatic (Arizona, New Mexico, Colorado, Texas, Nevada, California), comparabil prin simbolistica sa stâncoasă și aridă de „epocă a pietrei”, cu conținutul arhetipal al timpului sacru. Arheologii clasifică această cultură arhaică a deșertului în 3 grupuri principale, cu evoluții mai mault sau mi puțin complementare: colectivitatea Mogollon, numită după munții sudici ai Arizonei, comunitatea Hokoham, un cuvânt din dialectul Pima care înseamnă „cei care au migrat” și grupul Anasazi, termen din limba Navajo, referindu-se la „cei bătrâni”. Dispunerea acestor seminții este una geografică. Dacă Mogollonii au preferat extinderea sudică, având legături indiscutabile cu marile civilizații precolumbiene (aztecii, incașii, mayașii) ale Americii Latine, Hohokamii s-au dezvoltat în interiorul vestic propriu-zis, ilustrând foarte timpuriu ideea migrației, iar Anasazii au urcat în N, spre Nevada de azi, dând naștere uneia dintre cele mai reprezentative culturi aborigene, Navajo. Existența acestor colectivități ca tare, nereprezentată științific într-un mod convingător, pare a întări o teorie modernă, enunțată la sfârșitul anilor 50 de M. Eliade. Mă gândesc, fără îndoială, la mitul eternei reîntoarceri. Întreaga istorie (legendă) a indienilor Vestului Sălbatic are o traiectorie ciclică, revigorând periodic un arhetip, un mit primordial al divizării și răspândirii în teritoriu.
Ideea reciclării mitice a istoriei prelungește chiar la nivelul mental de reprezentare a realității, justificând o altă teorie modernă interesantă, aparținând altui român preocupat de arhetipuri, Vasile Lovinescu. El lega dorința comunităților arhaice de a se proiecta circular în spațialitatea unui mit ab origine cu spaima colectivă de imprevizibilitatea viitorului istoric. Opresiunea cronologiei dialectice este oprită prin devierea curgerii liniare a evenimențialului și conectării lui sferice la timpul sacru. De aceea, căpetenia absolută, eroul temporalității primare nu moare niciodată, ci este doar ocultat, putând reveni/reînvia oricând și, implicit, readuce istoria la forma ei arhetipală, ideală. Liderul militar și spiritual devine, prin urmare, după Lovinescu, un monarh ascuns.
Urmașii Mogollonilor, din sudul Arizonei, eroizează (mitologizează) în acest fel chiar geografia. Infinitele arhitecturi naturale din stânci - unele de-a dreptul neverosimile prin echilibristica inefabilă, îndreptată împotriva oricărei legi fizice, pe care o sugerează - capătă pentru ei un conținut sacru, o variantă simbolică a arhetipului ocultat. Apașii din munții Chiricahua (sudul extrem al Arizonei) susțin că liderul invincibil, Chicose (căpetenia), monarhul ascuns cu alte cuvinte, doarme, așteptând momentul prielnic reciclării istoriei și emancipării etniei rămase în stagnare. Ei îți indică o formațiune uriașă de stânci, vizibilă plenar din vârful munților, ce ilustrează, dincolo de posibilitatea oricărui dubiu, pe Cochise dormind. Simpla contemplare a orizontului geografic poate însemna astfel reactivarea timpului sacru și conectarea la arhetip.
Cu ani în urmă, am privit eu însumi în zare, spre locul indicat, simbolic numit de arizonieni „Capul lui Cochise”, și, pentru o secundă, am înțeles sensul epifaniei joyceiene. Cu nas acvilin, bine desenat pe cerul senin, cu coamă lungă și subțire, specifică straturilor nobiliare de apași, un profil autentic de indian se contura pregnant și gigantic pe fundalul albastru. El sugera adormirea sau, mai precis, somnul extatic. Zâmbetul ascuțit, ușor ironic, din colțul buzelor trezea însă fiori de gheață.
II
Până la un punct, psihologia contemporană a nativului american sugerează comportamentul bizar al unui personaj din proza secolului trecut, numit Bartleby. Melville își plasează eroul pe celebra Wall Street new-yorkeză, ca funcționar mărunt în birourile unui avocat plin de succces, devenit, deloc întâmplător, narator al textului.
Mulți se vor mira de această comparație stranie, cu atât mai mult cu cât mă voi referi explicit la „psihologia contemporană” a indienilor americani, refuzând, prin urmare, în descrierea de față, surprinderea unor atribute cu caracter tradițional. Este vorba mai curând despre un „spirit” dobândit din confruntarea istorică cu sistemul și foarte puțin despre un fond genetic comunitar. Nu alta pare a fi situația copistului melvillian care, trebuie să recunosc, m-a tulburat fără răspuns vreme îndelungată înainte de a ajunge în spațiul nord-american.
Taciturn și impenetrabil, muncind într-un ritm debordant, asemenea unei mașinării sofisticate. Bartleby se blochează, la un moment dat, într-un negativism total (aparent fără obiect), cu o vădită tentă suicidală, atât psihologic, cât și social. El repetă la infinit fraza „I would prefer not to” / „Aș prefera să nu” oricând este rugat să-și facă datoria, să vorbească despre sine, să-și explice problema, să-și părăsească biroul etc. Mulți critici au văzut aici un rafinat „om al preferințelor”, revoltat discret împotriva unui sistem opac cultural, dar opinia nu rezistă la o analiză atentă. Bartleby refuză fără discernământ, chiar încercările disperat generoase ale patronului său de a-l ajuta rămânând fără rezultat. Alții au descifrat în atitudinea criptică a personajului parabola conceptului marxist al alienării. Într-un sistem obtuz social, fundamentat pe acumularea economică necondiționată, individul se depersonalizează și, ulterior, dezumanizează, devenind o formă goală. Dar nici această interpretare nu se poate sprijini integral pe text, întrucât măcar un singur reprezentant al sistemului - dar nu oarecare, ci unul care era chiar în centrul lui, faimoasa Wall Street - încearcă o apropiere umană de Bartleby, riscându-și propria poziție de slujitor eficient și abil al mecanismului social.
De fapt, răspunsul la această ambiguitate trebuie căutat aici, în relația crispată de exasperare a avocatului cu angajatul său. Adevărata dramă nu se consumă la nivelul psihologiei lui Bartleby, mai curând schematică, unilaterală, anihilată în propriul ei automatism, ci la cel al transformării morale a tenacelui capitalist de pe Wall Street, juristul devenit narator. El pare să dezvolte un curios sentiment al responsabilității etice față de o victimă potențială, ajunsă simbolic în imediata ei apropiere. Bartleby rămâne un cod, un element de decor, menit să încifreze pentru avocat axioma elementară conform căreia, în interiorul unui sistem concurențial, ridicarea unuia înseamnă, nemijlocit, căderea celuilalt. Automatismele, clișeele și liniaritatea copistului nu fac decât să întărească funcția lui reprezentațională și întrucâtva anamnetică.
Dintr-o perspectivă macrosistemică, aceeași este relația dintre americanii colonizatori și cei aborigeni. Caracterul decorativ al pieilor roșii în America de astăzi se află dincolo de posibilitatea oricărui dubiu. Trăind în rezervații și aproape forțați să-și conserve valorile culturale, urmașii vechilor apași și-au însușit noua structură într-o manieră mecanică și simbolică. Nu cred că silențiozitatea epifanică a șefilor de trib din cinematograful modern este o trăsătură ereditară a comunităților de indieni, ci o achiziție actuală, legată indirect de misiunea lor istorică păost-colonizatoare de a sugera, de a aminti, de a păstra.
Înainte să ajung în Arizona, vizitând un mare muzeu al spiritualității americane din San Antonio (Texas), am fost la un moment dat, amuzat, și mai apoi intrigat de o situație cel puțin neobișnuită. Într-o cameră destinată tradițiilor feluritelor comunități de indieni texani, lângă o colibă apașă autentică, stătea, marțial, cu brațele încrucișate, un apaș la fel de real. Individul era el însuși o piesă de muzeu, arborând o impenetrabilitate, pe care, sunt convins, „tunicile roșii” (the redcoats) din garda regală britanică nu ar putea decât să o invidieze. Luminile aparatelor de fotografiat, zâmbetele vizitatorilor, ghionturile temătoare ale copiilor nu-i tulburau deloc nemișcarea, profesionalismul cu care își îndeplinea funcția decorativă fiind absolut exemplar.
În rezervațiile Navajo din sudul și nordul Arizonei, indieni asemănători, împopoțănați tradițional și colorați carnavalesc, te privesc nemișcați, cu fizionomii glaciale. Chiar atunci când vând ceva, aerul lor rămâne impenetrabil, golit de orice conceptualizare emoțională. Ei par oameni fără mimică, nu zâmbesc și vorbesc foarte rar. Dacă dansează sau cântă - ca parte a aceluiași ritual decorativ - o fac mecanic, abstract, aparent fără nici o implicare afectivă.
Am trăit o experiență revelatoare în acest sens. Alături de mănăstirea misionară San Xavier, fondată de Sfântul Franisc, astăzi la 9 mile S de Tucson, într-un târg similar celor din N Moldovei, indienii își expun săptmânal spre vânzare diverse obiecte vestimentare și, mai ales, bijuterii. Vizitând locul, cu ani în urmă, am văzut la intrare o tânără Navajo, comercializând sandvișuri cu fasole bătută. Curiozitatea consta în faptul că pasta maronie era introdusă într-o cocă simetric decupată dintr-un întreg ce semăna foarte mult cu clătita românească. Împins de curiozitate, am întrebat-o dacă îmi putea spune ingredientele necesare aluatului în chestiune. Ascultându-i replica sacadată și imperturbabilă, am izbucnit într-un râs greu reprimat, cu accente de obrăznicie ce, paradoxal, nu a părut să o deranjeze. Cu glas egal, într-o pronunție engleză aproximativă, femeia a rostit cu fermitate: „I would prefer not to” / „Aș prefera să nu”.
luni, 18 martie 2013
Umor
Un tânăr arab îl întreabă pe taică-su:
- Pentru ce purtăm pe cap pălăria asta bizară?
- Se numește burnuth, iar în deșert te apără de soare.
- Dar ce-i rochia asta pe care o purtăm?
- Este burka, iar în deșert, unde este foarte cald, îți protejează corpul...
- Ce-i cu pantofii ăștia cam urâți pe care-i purtăm în picioare?
- Sunt babouches și când mergi în deșert te protejează să nu te arzi la picoare.
- O ultimă întrebare. De ce locuim la Berlin?
SURSA
Dilemele unui tânăr arab, ”Cuget Liber”, Constanța, 30 septembrie 2013
- Pentru ce purtăm pe cap pălăria asta bizară?
- Se numește burnuth, iar în deșert te apără de soare.
- Dar ce-i rochia asta pe care o purtăm?
- Este burka, iar în deșert, unde este foarte cald, îți protejează corpul...
- Ce-i cu pantofii ăștia cam urâți pe care-i purtăm în picioare?
- Sunt babouches și când mergi în deșert te protejează să nu te arzi la picoare.
- O ultimă întrebare. De ce locuim la Berlin?
SURSA
Dilemele unui tânăr arab, ”Cuget Liber”, Constanța, 30 septembrie 2013
luni, 18 februarie 2013
UMOR: Pachet de salvare economică a României!
Să presupunem că... Guvernul acordă fiecăruia din noi 100.000 lei.
Dacă cheltuim acești bani prin hypermarketuri, ei vor ajunge în China.
Dacă cumpărăm benzină, vor ajunge la arabi.
Dacă cumpărăm calculatoare, vor ajunge în India și Hong Kong.
Dacă cumpărăm fructe, vor ajunge în Turcia, Spania, Italia, Egipt.
Dacă cumpărăm autoturisme mici și economice, vor ajunge în Japonia sau Germania.
Dacă cumpărăm unul dintre gadgeturi electronice, vor ajunge în Taiwan.
Și nu vor ajuta cu NIMIC economia românească.
Singura posibilitate de a păstra acești bani acasă, în România, este de a-i cheltui pe curve, pe gustosul vin românesc sau pe țuică, deoarece acestea sunt garantat produse autohtone!
Eu așa încerc să fac!
Dar e cam greu să-mi conving nevasta că fac aceste lucruri numai din patriotism!
SURSA
***, Fun, CUGET LIBER, Constanța, 18 februarie 2013
Dacă cheltuim acești bani prin hypermarketuri, ei vor ajunge în China.
Dacă cumpărăm benzină, vor ajunge la arabi.
Dacă cumpărăm calculatoare, vor ajunge în India și Hong Kong.
Dacă cumpărăm fructe, vor ajunge în Turcia, Spania, Italia, Egipt.
Dacă cumpărăm autoturisme mici și economice, vor ajunge în Japonia sau Germania.
Dacă cumpărăm unul dintre gadgeturi electronice, vor ajunge în Taiwan.
Și nu vor ajuta cu NIMIC economia românească.
Singura posibilitate de a păstra acești bani acasă, în România, este de a-i cheltui pe curve, pe gustosul vin românesc sau pe țuică, deoarece acestea sunt garantat produse autohtone!
Eu așa încerc să fac!
Dar e cam greu să-mi conving nevasta că fac aceste lucruri numai din patriotism!
SURSA
***, Fun, CUGET LIBER, Constanța, 18 februarie 2013
duminică, 30 decembrie 2012
duminică, 25 decembrie 2011
Orașul Kuka din Africa centrală la mijlocul secolului XIX (VERNE 1863)
Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.
„XXXIII
(…) zări orașul Kuka, faimoasa capitală a regiunii Bornu. Putu s-o vadă câteva clipe înconjurată de zidurile ei de argilă albă. Câteva moschei destul de grosolan construite, se ridicau greoaie deasupra aglomerării de case arabe, asemănătoare unor zaruri, în curțile caselor și în piețele publice creșteau palmieri și arbori de cauciuc, împodobiți cu o boltă de frunziș lat de peste o sută de picioare. Joe observă că umbrelele acestea naturale, imense, erau în raport direct cu aria razelor soarelui, astfel că ajunse la concluzii plăcute în legătură cu natura care se dovedise atât de prevăzătoare. Kuka se compune, în realitate, din două orașe distincte, despărțite printr-un dendal, un bulevard larg de trei sute de stânjeni, care de obicei e ticsit de pietoni și călăreți. De o parte se ridică orașul bogat, cu case înalte și sănătoase; de cealaltă parte se înghesuie orașul sărac, îngrămădire tristă de colibe joase, conice, unde locuiește populația nevoiașă. Kennedy găsi că ar semăna cu un Edinburgh întins pe o câmpie, cu cele două orașe ale sale complet deosebite.”
(…) zări orașul Kuka, faimoasa capitală a regiunii Bornu. Putu s-o vadă câteva clipe înconjurată de zidurile ei de argilă albă. Câteva moschei destul de grosolan construite, se ridicau greoaie deasupra aglomerării de case arabe, asemănătoare unor zaruri, în curțile caselor și în piețele publice creșteau palmieri și arbori de cauciuc, împodobiți cu o boltă de frunziș lat de peste o sută de picioare. Joe observă că umbrelele acestea naturale, imense, erau în raport direct cu aria razelor soarelui, astfel că ajunse la concluzii plăcute în legătură cu natura care se dovedise atât de prevăzătoare. Kuka se compune, în realitate, din două orașe distincte, despărțite printr-un dendal, un bulevard larg de trei sute de stânjeni, care de obicei e ticsit de pietoni și călăreți. De o parte se ridică orașul bogat, cu case înalte și sănătoase; de cealaltă parte se înghesuie orașul sărac, îngrămădire tristă de colibe joase, conice, unde locuiește populația nevoiașă. Kennedy găsi că ar semăna cu un Edinburgh întins pe o câmpie, cu cele două orașe ale sale complet deosebite.”
luni, 19 decembrie 2011
joi, 5 noiembrie 1998
Istoria arabilor (SOURDEL 1998)
Dominique Sourdel, Istoria arabilor, trad. I. Cojocariu (ed. XIV, Paris, 1998), cuv. înainte N. Anghelescu, pref. și note R. G. Păun, Corint / Istorie universală – Microsinteze – 18, București, 2001, 148 p.
5 Cuvânt înainte - Nadia Anghelescu
9 Prefață - Radu G. Păun
11 Avertisment
14 Capitolul I Arabii înainte de apariția Islamului
I. Primul mileniu
II. Statele din Arabia de Sud
III. Arabia Centrală
I. Primul mileniu
II. Statele din Arabia de Sud
III. Arabia Centrală
28 Capitolul II Islamul și cuceririle
I. Apariția Islamului
II. Cuceririle arabe
III. Războiul împotriva bizantinilor
IV. Mesopotamia, Persia, Transoxiana
V. Egiptul și Africa de Nord
VI. Peninsula Iberică
VII. Arabii și populațiile cucerite
I. Apariția Islamului
II. Cuceririle arabe
III. Războiul împotriva bizantinilor
IV. Mesopotamia, Persia, Transoxiana
V. Egiptul și Africa de Nord
VI. Peninsula Iberică
VII. Arabii și populațiile cucerite
41 Capitolul III Imperiul arab (secolele VII-VIII)
I. Primele lupte între clanuri
II. Instaurarea regimului omayyad și domnia lui Mu awiya
III. Epoca lui Abd al-Malik
IV. Declinul regimului omayyad
I. Primele lupte între clanuri
II. Instaurarea regimului omayyad și domnia lui Mu awiya
III. Epoca lui Abd al-Malik
IV. Declinul regimului omayyad
60 Capitolul IV Arabii în Orient (secolele VIII-IX)
I. Noua dinastie
II. Declinul puterii califilor și dezmembrarea Imperiului
III. Societatea în Imperiul arabo-islamic
IV. Cultura și civilizația lumii arabo-islamice
I. Noua dinastie
II. Declinul puterii califilor și dezmembrarea Imperiului
III. Societatea în Imperiul arabo-islamic
IV. Cultura și civilizația lumii arabo-islamice
83 Capitolul V Occidentul arab în secolele VIII-XV
105 Capitolul VI Arabii, turcii și mongolii în Orient
I. Selgiucizii și postselgiucizii
II. Mongolii și mamelucii
I. Selgiucizii și postselgiucizii
II. Mongolii și mamelucii
121 Capitolul VII Renașterea lumii arabe în secolele XIX-XX
I. Egiptul până în 1882
II. Orientul Apropiat arab până în anul 1908
III. Evoluția Orientului Apropiat între 1908 și 1914
IV. Lumea arabă între 1914 și 1945
I. Egiptul până în 1882
II. Orientul Apropiat arab până în anul 1908
III. Evoluția Orientului Apropiat între 1908 și 1914
IV. Lumea arabă între 1914 și 1945
143 Bibliografie
147 Cuprins
coperta IV
Cartea de faţă, datorată unuia din cei mai importanţi specialişti în materie, profesorul Dominique Sourdel, este destinată unui public larg, care are acum prilejul să ia cunoştinţă de îndelungata tradiţie de civilizaţie dezvoltată de secole în Orientul Apropiat, și care poate desluși trăsăturile unui tip de cultură în care religia este totul, de la haina pe care o poartă individul, până la cele mai înalte decizii politice luate de conducători.
O civilizație ce se deosebește fundamental, ca principii și mod de viață, de ceea ce numim îndeobște „cultura și civilizația occidentală”, cu care însă a întreținut relații mai strânse decât ne-am putea închipui la prima vedere.
marți, 2 august 1994
„Studenții străini vor fi amendați cu 180 dolari pentru fiecare restanță din toamnă” („TELEGRAF” 1994)
?, Pentru a combate absențele repetate la examenele din vară, Ministerul Învățământului ia măsuri drastice. Studenții străini vor fi amendați cu 180 dolari pentru fiecare restanță din toamnă. Pentru studenții români nu s-a stabilit încă un barem, „Telegraf”, Constanța, 2 aug. 1994
Așa cum bine se știe în mediile universitare, Constanța a devenit, pentru majoritatea studenților străini din România, un fel de tărâm al făgăduinței, un Mecca universitar. Transferul masiv al acestora, în special arabi și greci, către orașul Port Constanța are la bază două motivații, mai mult sau mai puțin subiective. Prima constă în faptul că „vămuirea” străinilor la examene a atins cote insuportabile în centrele universitare „cu tradiție” (Iași, Cluj, Timișoara, București), în vreme ce la Constanța ea este izolată și la valori mult mai mici. A doua motivație se referă la apropierea geografică a Constanței de țările lor de baștină. (...) Și asta pentru că majoritatea studenților străini au restanțe în toamnă. Pentru a-și da aceste restanțe ei sunt obligați să plătească integral sesiunea din toamnă. Adică 12$/zi x 15 zile = 180$. Înmulțind 180$ cu numărul de restanțe se poate ajunge la sume apreciabile. Considerăm această măsură decongestionantă și eficace. Din păcate, ea va duce cu siguranță și la o creștere a vămuirii de care aminteam, în examenele curente. Deja sunt semnale că „taxa” de trecerea unor examene nepregătite variază între 50 și 300$. Unii acordă circumstanțe profesorilor, care au salarii mai mici decât femeia de serviciu de la RENEL. (...)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)