Portul rus Nikolaevsk la Oceanul Pacific în 1863 (VERNE)

<
(...) Celelalte nave aveau destinația Nikolaevsk*, Ohotsk**, Ayan***, principalele porturi din această regiune, sau ieșeau din ele îndreptîndu-se spre larg.
Încă de pe atunci, Nikolaevsk, capitala provinciei Amur, situată aproape la gura marelui fluviu cu acest nume****, era un oraș important, al cărui comerț căpăta din an în an o extindere tot mai mare. El oferea un port foarte bine adăpostit în Strîmtoarea Tartariei, care desparte litoralul de lunga insulă Sahalin*****.
(...)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare******, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, p. 107.

NOTE M. T.
* Nikolaevsk = Oraș rus întemeiat în 1850 de Ghenadi Neveslkoi la vărsarea fluviului Amur în Marea Ohotsk, cu ieșire în Oceanul Pacific. Numele său era un omagiu adus țarului domnitor Nicolae I (1825-1855). (https://en.wikisource.org/wiki/1911_Encyclop%C3%A6dia_Britannica/Nikolayevsk_(Siberia))
** Ohotsk = Oraș rus întemeiat în 1647 de Semion Șelkovnikov pe coasta Mării Ohotsk, situat la nord de Nikolaevsk. (Wikipedia)
*** Ayan = Noua bază a Companiei Ruso-Americane începând din 1840, la o distanță de 430 km sud de fosta bază Ohotsk. (Wikipedia)
**** Fluviul Amur constituie granița dintre Rusia și China din 1689. (Wikipedia)
***** Sahalin = Insulă de 72000 kmp care delimitează Marea Ohotsk de Marea Japoniei, situată  la nord de Japonia și despărțită de coasta Rusiei prin Strâmtoarea Tătară. Disputată de Rusia și Japonia în secolele XIX și XX. (http://www.karafuto.com/timetab.html)
****** Șarpele de mare-Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)

Indian teton versus tratat americano-spaniol (COOPER 1827)

<
(...)
La fel ca și restul bandei, de altfel, și după obiceiul tuturor indienilor, acest războinic, care nu-și îngăduia să arunce nici o singură privire fără rost asupra cuiva, căci asta ar fi însemnat să se înjosească, nu trecuse cu vederea vreun amănunt din îmbrăcămintea și purtarea străinilor. Cunoștea pînă și culoarea ochilor fiecăruia dintre aceste cuțite-lungi*, pe care îi întîlnise în împrejurări atît de ciudate; și chibzuise îndelung doar o descoperi ce oare îi silise pe acești oameni, ce alcătuiau un grup atît de curios, să ajungă pînă  la colibele asprilor locuitori de pe cîmpiile lui natale**. El se oprise asupra feluritelor însușiri fizice ale albilor, cîntărise ceea ce sînt în stare să facă și ceea ce credea el că și-au pus în gînd. Războinici nu erau, deoarece cuțitele-lungi, la fel ca și indienii sioux, își lăsau femeile acasă cînd porneau la luptă. Același lucru se putea spune și despre vînători, ba chiar și despre neguțători, vînătoarea și negustoria fiind aproape singurele îndeletniciri pe care le aveau albii cînd apăreau în satele indienilor. Auzise despre un mare consiliu la care Manahashah, sau cuțitele-lungi, și Washeomantiqua, sau spaniolii, fumaseră împreună***; cu acest prilej cei din urmă au vîndut celor dintîi drepturile asupra acelor întinse regiuni**** pe unde rătăcise poporul său, în libertate, timp de multe sute de ani - lucru pe care mintea lui numai cu greu putea să-l înțeleagă. Mintea lui simplă nu pricepea pe ce temei un popor putea să ridice pretenții la bunurile altui popor; și e ușor de înțeles că, după ce trapper-ul***** îi atrase atenția asupra doctorului, sălbaticul fu gata să-și închipuie că în timpul acelui consiliu cuțitele-lungi folosiseră cine știe ce băuturi magice, în care sălbaticul credea cu toată tăria, pentru a cîștiga ceea ce doreau.
(...)
>

SURSA
Fenimore Cooper, Preria, trad. C. Tănăsescu, vol. II, ed. Minerva / seria Biblioteca pentru toți nr. 838, București, 1975, p.

NOTE M.T.
* Cuțite-lungi = Denumire dată de indieni în general albilor, care erau înarmați cu săbii, și în particular americanilor, a căror cavalerie asigura paza forturilor de la granița indiană.
** Câmpia din Vestul SUA = Prerie.
*** Obiceiul fumatului la indienii din America de Nord semnifica starea de pace și prietenie. (http://piparul.blogspot.ro/2008/06/istorie.html)
**** Louisiana = Regiune de 2, 144 milioane kmp de o parte și de alta a fluviului Mississippi, cumpărată în 1803 de SUA de la Franța, după ce în 1763-1800 a aparținut Spaniei. (http://www.encyclopediaofarkansas.net/encyclopedia/entry-detail.aspx?entryID=2383) (http://en.wikipedia.org/wiki/Louisiana_Purchase#mediaviewer/File:LouisianaPurchase.png)
***** Trapper (engleză) = Vânător din Vestul sălbatic al SUA care folosea capcane (trap în engleză).

Ținutul Nigritei din Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

„(…) la hotarele Nigritiei{72}. Primii locuitori ai acestui ținut, arabii Chuas, își pășteau turmele nomade.Vârfurile semețe ale munților Atlantica, pe care nu călcase nici picior de european (…).”

„(…) că este Benue, unul din cei mai mari afluenți ai Nigerului, acela pe care indigenii l-au supranumit Izvorul apelor.

-Fluviul acesta, le spuse doctorul însoțitorilor săi, va ajunge într-o zi să fie calea naturală de comunicație cu interiorul Nigritiei. Unul dintre curajoșii noștri căpitani a pătruns în susul apei pe vaporul La Pleiade în localitatea Yola. Vedeți dar că suntem într-o regiune explorată.

Numeroși sclavi munceau câmpul cultivând sorgul, un fel de mei care formează baza lor alimentară. ”

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Așezarea Kazeh din Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

(XV)

„Kazeh, punct important din Africa centrală, nu este totuși un oraș. La drept vorbind, în regiune nu există orașe. Kazeh nu este decît o așezare ascunsă în 6 rîpe imense. Sunt închise acolo căsuțe sărăcăcioase, colibe de sclavi, cu cîte o curticică și grădini cultivate; ceapa, cartofii, vinetele, dovlecii și ciupercile, cu un gust neîntrecut, cresc acolo de minune.

Unyamwezy este Țara Lunii prin excelență, parcul roditor și splendid al Africii. În centru se găsește districtul Unyanembe, un ținut minier, unde trăiesc în trîndăvie  cîteva familii. Aceștia au făcut multă vreme negoț cu gumă, fildeș, stambă și sclavi în interiorul Africii și în Arabia. Caravanele lor au străbătut regiunile ecuatoriale; ele pornesc și acum în căutarea obiectelor de lux pentru negustorii îmbogățiți, care duc în ținutul acesta fermecător, între femei și servitori, cea mai orizontală și mai puțin agitată existență, stînd mai tot timpul întinși, rîzînd, fumînd sau dormind.

În jurul acestor rîpe se găsesc numeroase căsuțe sărăcăcioase de indigeni, apoi întinderi vaste, unde se țin tîrgurile, cîmpii de cînepă și ciumăfaie, pomi frumoși și umbrare răcoroase. Acesta-i Kazehul. Aici e locul de întînire al caravanelor: cele din  S, cu sclavii și încărcătura lor de fildeș; cele din V aducînd pentru triburile din regiunea Marilor Lacuri bumbac și obiecte de sticlă.

În aceste tîrguri domnește o permanentă agitație, un zgomot infernal, pe care-l fac strigătele hamalilor metiși, sun. tobelor și al trîmbițelor, nechezatul catîrilor, zbieretele măgarilor, cîntecele femeilor, țipetele copiilor, lovturile bastoanelor din lemn de palmier ale jemadarului () bătînd măsura acestei simfonii pastorale. Aici se expun în dezordine, și se poate spune, într-o dezordine fermecătoare, stofe bătătoare la ochi, mărgele, colți de rinocer, dinți de rechin, miere, tutun și bumbac. Aici se practică negoțurile cele mai ciudate, unde fiecare obiect nu are decît valoarea dorinței pe care o trezește.”

„Mi-amintesc că Burton și Speke n-au avut decît cuvinte de laudă pentru ospitalitatea locuitorilor orașelor.”

„Cițiva `waganga`, care puteau fi recunoscuți după insignele lor făcute din scoici conice înaintară cu îndrăzneală. Erau vrăjitorii locului. Purtau la cingătoare tigve mici, negre, unse cu grăsime, și alte  obiecte de magie, de o murdărie foarte impunătoare”

„(…) palatul sultanului, un fel de clădire pătrată, numită `ititenya`, (…). În afară, casa avea un pridvor, cu acoperiș de coceni sprijinit pe stîlpi de lemn, care aveau pretenția de a fi sculptați. Zidurile erau împodobite cu linii lungi de argilă roșcată, care încercau să reproduc figuri de oameni și de șerpi. Acoperișul nu se sprijinea chiar pe ziduri, așa că aerul putea pătrunde înăuntru. Ferestre nu existau, ci numai o deschizătură care ar fi vrut să se numească ușă.”
„Părul lor, despărțit într-un mare nr. de codițe, le cădea pe umeri. Tatuaje negre și albastre le brăzdau obrajii de tîmple pînă la gură. Urechile lor lăbărțate suportau discuri de lemn și plăci făcute din copal{50}. Erau îmbrăcați cu o pînză pictată în culori foarte vii. Sold. erau înarmați cu sulițe, arcuri, săgeți otrăvite, săbii scurte cu un singur tăiș, cu `sime`, paloșe lungi cu dinți ca de ferăstrău, și cu mici toporiște.”

„Fu primit de ceata nevestelor maiestății sale, în acordurile armonioase ale `upatu-ului`, un fel de țimbal făcut din fundul unei oale de aramp, și în bubuitul `hilindo-ului`, o tobă înaltă de vreo cinci picioare, scobită dintr-un trunchi de arbore, în care doi oameni loveau din răsputeri.

Cele mai multe dintre femei (…), punînd tabac și `thang` în pipe mari,(…). (…) La moartea sultanului urmau să fie îngropate de vii alături de el, ca să-l distreze în singurătatea veșniciei.”

„I se aduseră darurile menite să îmbuneze divinitatea, pe care indigenii le depuneau în colibe numite `mzimu`, venerate de toți: spice de orz și o băutură numită `pombe`.”

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Descoperirea lacului african Victoria de către locotenentul britanic Speke în secolul XIX (VERNE 1863)

„Acest lac fusese botezat, de către căpitanul Speke, Nyanza Victoria{51}. Lățimea lui putea să fie aici cam de nouăzeci de mile. Căpitanul găsise la extremitatea sa meridională un grup de insule, pe care le numise Arhipeleagul Bengalului. Își continuase cercetările până la Muanza, pe coasta de est, unde fusese bine primit de sultan. Făcuse lucrările de triangulație{52}pentru planul acestei regiuni, dar nu-și putuse procura o pirogă, ca să-l traverseze și ca să viziteze marea insulă Ukereue, foarte populată, guvernată de trei sultani, și care în timpul refluxului devine doar peninsulă.”

(XVIII)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Pedepse pentru criminali la popoarele africane în secolul XIX (VERNE 1863)

„Ceva mai departe, un alt sat oferea un spectacol la fel de respingător: cadavre mâncate pe jumătate, schelete când în praf, membre omenești risipite ici și colo, toate lăsate la dispoziția hienelor și șacalilor.

-Sunt, se vede, trupuri de criminali; așa cum se obișnuiește în Abisinia, aceștia sunt lăsați pradă fiarelor care îi devorează în liniște, după ce i-au ucis.

-Procedeul nu-i mult mai crud decât spânzurătoarea, spuse scoțianul. E doar mai murdar, asta-i tot.

-În regiunile sudice ale Africii, vorbi din nou doctoral, băștinașii se mulțumesc să-i închidă pe criminali în propria lor colibă împreună cu fiarele, și chiar cu familia. Se dă foc și totul arde. Asta se numește cruzime, iar dacă spânzurătoarea e mai puțin crudă, e în schimb la fel de barbară.”

(XX)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Fotbalul în România comunistă a anului 1954

În România primul meci de fotbal a avut loc în 1902, fotbalul dezvoltându-se apoi în sistem profesionist.
După instaurarea regimului comunist în 1945-1947 de către armata sovietică, fotbalul a suferit transformări, ca și întreg domeniul sportiv, „pe principii noi, sănătoase, care urmăresc în primul rând întărirea sănătății oamenilor muncii și dezvoltarea lor multilaterală, pentru a deveni capabili să depună o muncă de înaltă productivitate și să apere cuceririle clasei muncitoare”.
Astfel, numărul de jucători a crescut de la 15.000 în perioada precomunistă la 115.000 în 1954, iar numărul echipelor de la 700 la 6.000. Multe echipe reprezentau instituții rurale: cooperative agricole de producție (GAP/CAP), întreprinderi agricole de stat (GAS/IAS), stațiuni de mecanizare și tractoare (SMT) și cămine culturale.
Din cele 33 de meciuri internaționale disputate în 1953, echipele românești au câștigat 20, au remizat 8 și a pierdut 5. „În aceste întâlniri, jucătorii au dat dovadă de un înalt patriotism și de o mare combativitate. Dezvoltarea calităților morale și de voință ale fotbaliștilor constituie o preocupare pricipală a antrenorilor. Aceasta face parte din întregul proces de instruire și antrenament - proces care se desăvârșește cu ajutorul experienței Uniunii Sovietice unde maeștrii sportului a ridicat această disciplină pe o treaptă superioară de dezvoltare. Întreaga activitate este fundamentată pe baze științifice.”
Competițiile de fotbal în Republica Populară Română erau reprezentate de campionate, organizate pe categorii, și de cupe.
Campionatele pentru juniorii de 16-18 ani erau similare cu cele pentru seniori, jucându-se tur-retur.
Prima treaptă era reprezentată de campionatele raionale și orășenești, organizate pe 1-2 serii de către comisiile raionale și orășenești de fotbal de pe lângă comitetele de Cultură Fizică și Sport raionale și orășenești. Căștigătoarele promovau în categoria superioară, respectiv campionatul regional.
Campionatele regionale erau organizate pe 1-3 serii de câte 8-12 echipe de către comisiile regionale de fotbal, supervizate de Comisia centrală de fotbal. Câștigătoarele seriilor jucau baraj titlul de campionă regiunii, iar acestea participau la campionatul de promovare în categoria B, jucat pe grupe în orașe neutre.
Categoriile B și A formau campionatul republican, fiind organizate direct de Comisia centrală de fotbal.. Categoria B desemna echipele ce promovau în A și cele ce retrogradau în campionatele regionale. Campionatul categoriei A cuprindea 14 echipe, care practicau un fotbal bazat pe „principiile jocului modern, adică pe mișcare permanentă și superioritate numerică în acțiuni”. Cîștigătoarea devenea campioana țării, iar ultimele clasate retrogradau în B.
Clasamentul se alcătuia pe baza următoarei reguli: 2 puncte pentru victorie, 1 punct pentru remiză și 0 puncte pentru înfrângere. Departajarea echipelor cu punctaj egal se făcea pe 3 trepte: I.) golaveraj: prin împărțirea numărului de goluri marcate la cel al golurilor primite; II.) număr de victorii; III.) rezultatele jocurilor dintre echipele comparate. Criteriile clasamentului erau stabilite de Comisia centrală de fotbal.
Numărul echipelor de seniori participante la Cupa României a crescut de la 156 în 1950 la 2330 în 1954, juniorilor fiindu-le rezervată Cupa orașelor. Aceste două competiții se disputau eliminatoriu, finalele jucându-se la București.
Calendarul competițional se desfășura între jumătatea lui martie și începutul lui decembrie, cu o pauză în 15 iulie - 15 august.



SURSA
***, Fotbalul. Adnotări pe marginea regulamentului de joc, Cultură fizică și sport, București, 1954: 6-7,

Moda bărbătească în Anglia secolului XIX (C. Bronte 1849)

În 1849, tânăra scriitoare englezoaică Charlotte Bronte a publicat romanul social Shirley, a cărui acțiune se petrece în 1811-1812, în regiunea nordică Yorkshire. Domnul Yorke, în vârstă de 55 de ani, tipul gentlemanului din Yorkshire, discută despre căsătorie și modă cu fiul său adolescent și cu Robert Moore, un industriaș textilist de 35 de ani.

<(...)
-Dă-i înainte! Dă-i înainte! Hester (adresându-se nevestei), să știi că așa eram și eu cînd aveam anii lui, cel mai înverșunat dușman al însurătorii; numai că - ia seama! - cînd am ajuns la douăzeci și trei de ani - în vremea aceea mă plimbam prin Franța, prin Italia și numai Dumnezeu unul mai știe pe unde! - în fiece seară îmi încîrlionțam părul înainte de a mă vîrî în pat, și purtam ineluș în ureche, ba cred că și în nas mi-aș fi pus dacă așa ar fi fost moda - și tot ce-mi stătea în putință ca să mă fac plăcut și să le farmec pe cucoane. La fel o să se întîmple și cu Martin.
-Cu mine? Niciodată! Am mai multă minte. Ce fel de om puteai să fii, tată! În ce privește veșmintele, fac un legămînt: niciodată n-am să mă îmbrac mai cu grijă decît mă vedeți acum. Domnule Moore, mă îmbrac în albastru din cap până în picioare, iar la liceu rîd de mine și zic că sînt marinar. Dar eu rîd și mai tare de ei și le spun că sînt marinar. Dar eu rîd și mai tare de ei și le spun că sînt coțofene și papagali, cu surtucele lor de-o culoare, vesta de alta și pantalonii de a treia. Eu întotdeauna am să port haine albastre, nimic altceva decît doamne albastre: e sub demnitatea unei ființe omenești să se îmbrace în haine bălțate.
-Peste zece ani de-acum încolo, Martin, n-o să se afle croitor în stare să-ți arate atîtea culori deosebite cîte ar fi trebuință pentru gusturile tale pretențioase; nici o parfumerie n-o să aibă esențe îndeajuns de alese pentru simțurile tale fine .
Martin se uita disprețuitor, dar nu mai dădu nici un răspuns.
(...)
>


SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, vol. I, trad. D. mazilu, edit. Clip Impex, București, 1993, p. 170.

Ceaiul în societatea engleză din secolul XIX (C. BRONTE)

În 1849, scriitoarea englezoaică Charlotte Bronte a publicat romanul social Shirley, a cărui acțiune se petrece în 1811-1812 în regiunea nordică Yorkshire. Autoarea descrie momentul servirii ceaiului în societatea engleză provincială aflată în plină expansiune a sistemului social-economic capitalist.

<(...)
Pe vremea aceea, în Yorkshire, se obișnuia ca la ceai toată lumea să se adune în jurul mesei, foarte aproape de ea și cu genunchii vîrîți cuminte sub tăblie. Era lucru de primă importanță să existe cît mai multe farfurii cu pîine și cu unt, de soiuri variate și în cantități cît mai mari; se socotea de cuviință, totodată, ca pe platoul din mijloc să se afle un castron de sticlă plin cu marmeladă; printre gustări era frumos să se găsească vreo cîteva sorturi de plăcinte cu brînză și tartine; dacă se mai găsea și un platou cu șuncă roză la culoare, tăiată în felii subțiri și cu garnitură de pătrunjel, cu atît mai bine.
(...)>

SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, vol. I, trad. D. Mazilu, edit. Clip Impex, București, 1993, p. 121.

Anii europeni (Biroul de Informare al P. E. în România)

În fiecare an, Uniunea Europeană alege o temă de campanie, pentru a sensibiliza publicul și a atrage atenția guvernelor asupra unei probleme specifice. Deși aceste teme sunt numeroase și variate, toate sunt tratate cu prioritate de către instituțiile europene și statele membre.
Astfel, fiecare an european face obiectul unei campanii de sensibilizare a publicului la nivel de european și național. Temele se aleg cu câțiva ani înainte pentru a se putea realiza pregătirile necesare în vederea garantării succesului fiecărei campanii.

1983 - Anul european al IMM-urilor și al industriei artizanale.
1984 - Anul european al cetățenilor europeni
1985 - Anul european al muzicii.
1986 - Anul european al siguranței rutiere.
1987 - Anul european al mediului.
1988 - Anul european al cinematografului și televiziunii.
1989 - Anul european al informării asupra cancerului.
1990 - Anul european al turismului.
1992 - Anul european al al sănătății și al siguranței la locul de muncă.
1993 - Anul european al vârstnicilor și al solidarității între generații.
1994 - Anul european al al alimentației și al sănătății.
1995 - Anul european al al siguranței rutiere și al tinerilor șoferi.
1996 - Anul european al formării continue.
1997 - Anul european pentru combaterea rasismului și xenofobiei.
1998 - Anul european al democrației locale și regionale.
1999 - Anul european pentru combaterea violenței împotriva femeilor.
2001 - Anul european al limbilor.
2003 - Anul european al persoanelor cu handicap.
2004 - Anul european al educației prin sport.
2005 - Anul european al cetățeniei prin educație.
2006 - Anul european al mobilității lucrătorilor.
2007 - Anul european al egalității de șanse pentru toți.
2008 - Anul european al dialogului intercultural

Biroul de Informare al Parlamentului European în România, Parlamentul European: Anii Europeni și Capitalele Culturale.

Cuvântul de origine maghiară „tar”

TAR (pl. taruri, s. n.) este o veche unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 125 ocale. În Transilvania, este definit ca unitate de măsură pentru capacitate egală cu două berbințe.
Acest lexem mai poate definit ca:
1.Greutate, încărcătură, sarcină pe care o duce un om sau un animal.
Regional se folosește expresia: A purcede în tar = A rămân gravidă.
În Moldova, atunci când precede termenul calificat de care se leagă prin prepoziția de, se folosește ca un epitet pentru copil obraznic, agasant.
2. În unele regiuni mai este folosit și cu sensul de plută alcătuită din 4 table.
Termenul este împrumutat din magh. tar.

Orașul Kuka din Africa centrală la mijlocul secolului XIX (VERNE 1863)

Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

„XXXIII
(…) zări orașul Kuka, faimoasa capitală a regiunii Bornu. Putu s-o vadă câteva clipe înconjurată de zidurile ei de argilă albă. Câteva moschei destul de grosolan construite, se ridicau greoaie deasupra aglomerării de case arabe, asemănătoare unor zaruri, în curțile caselor și în piețele publice creșteau palmieri și arbori de cauciuc, împodobiți cu o boltă de frunziș lat de peste o sută de picioare. Joe observă că umbrelele acestea naturale, imense, erau în raport direct cu aria razelor soarelui, astfel că ajunse la concluzii plăcute în legătură cu natura care se dovedise atât de prevăzătoare. Kuka se compune, în realitate, din două orașe distincte, despărțite printr-un dendal, un bulevard larg de trei sute de stânjeni, care de obicei e ticsit de pietoni și călăreți. De o parte se ridică orașul bogat, cu case înalte și sănătoase; de cealaltă parte se înghesuie orașul sărac, îngrămădire tristă de colibe joase, conice, unde locuiește populația nevoiașă. Kennedy găsi că ar semăna cu un Edinburgh întins pe o câmpie, cu cele două orașe ale sale complet deosebite.”

Europa (HEN & LEONARD 1989)

Christian Hen & Jacques Leonard, Europa, trad. I. Traistaru (Paris, 1989), Humanitas / Economie - Repere - 8, București, 1992, 161 p.

5 Introducere

11. I. Cooperare sau integrare?

Ideile privind Europa în secolul XIX
Datele importante ale construcției europene

1.Alegerea cooperării
Structuri interguvernamentale
Statele membre ale organizațiilor de cooperare
Domenii de intervenție limitate

2. Alegerea integrării
Puțină istorie...
Integrarea negativă
Integrarea pozitivă
Instituțiile comunitare

3. Criza integrării
Limitele Pieței Comune
Blocajul instituțiilor
Ce fel de apărare pentru Europa?
O încercare de soluționare: Actul Unic European
În afara Tratatului: proiectele Uniunii Europene

58 II. Mijloacele bugetare ale Europei

1. Lupta pentru cucerirea puterii bugetare

2. Structura și evoluția cheltuielilor comunitare

3. Ce fel de resurse pentru Comunitatea Economică Europeană?
Crearea de resurse proprii, factor al integrării
Epuizarea resurselor proprii, frână a construcției europene
Reforma sistemului resurselor proprii 

78 III. Situația economică a CEE

1. Locul CEE în lume
Raporturile comerciale și financiare
Teoria uniunilor vamale regionale
Bunuri de investiții: slăbirea unui sector cheie
Între 1960 și 1970, investițiile internaționale se orientează spre Europa 
Adaptarea tehnologică și concurențială

2. Diferențe naționale și efecte ale integrării în cadrul CEE 
Creșteri net diferențiate
O complementaritate în creștere
Moneda: un dolar care perturbă Europa
Un dolar puternic reduce tensiunile în privința schimburilor valutare
O coerență de criză
Consecințele declinului demografic
Costurile non-Europei

107 IV.  Politicile economice comune 

1.Politicile stabilite
Politica agricolă comună (PAC)
„Orientare” sau „garanție”?
Sumele monetare compensatorii
Sistemul monetar și spațiul financiar european: un avans decisiv
Ecu în Sistemul Monetar European
Politica regională
Politica socială
Politica de cooperare cu „lumea a treia”

2. Viitorul politicilor comune
Politica industrială și spațiul industrial european
Protecția sectoarelor concurate
Ajutoarele pentru restructurarea sectoarelor în dificultate
Cooperarea științifică și tehnică și promovarea tehnologiilor și activităților noi
Programele specifice
Relațiile externe ale CEE

158 Bibliografie
Centralizarea documentației (28 titluri) a fost făcută de către Biroul de Informare a Comunităților Europene din Paris.

coperta IV

Care sunt instituțiile Europei? Ce rol are Parlamentul European?

Cum funcționează Comunitatea Economică Europeană? Există un declin economic al Europei? Care sunt strategiile vizavi de Japonia și Statele Unite? Va avea Europa o monedă unică? Este pusă în pericol suveranitatea  statelor europene prin Uniunea europeană?

Întrebări la care răspuns doi mari specialiști francezi în economia europeană și în problemele monetare și financiare internaționale.

Descentralizarea (FREGE 1986)

Xavier Frege, Descentralizarea, trad. L. Șabac și A. Petrescu (Paris 1986), Humanitas / Economie - Repere - 1, București, 1991, 159 p.

7 Introducere

13 I. Franța centralizată
1. Tablou generalizat al centralizării
2. Măsoară de zece ori și taie o dată
3. Cum este la ceilalți?

43 II. Argumente în favoarea descentralizării
1. În întâmpinarea transformărilor economice și sociale
2. Metafora „dezvoltării locale”
3. Prevenirea dezechilibrelor

77 III. Domeniile de activitate ale descentralizării
1. Agenda unei reforme
2. Drepturile și libertățile unităților teritoriale locale
3. O nouă repartiție a competențelor
4. Planificare regională și intervenționism economic
5. Noi finanțe publice locale?
6. Punerea în aplicare a noilor statute

126 IV. Aspectele prospective ale descentralizării
1. Probleme complexe
2. O nouă recunoaștere a statului
3. Contractualizarea crizei?
4. Autonomia reprezentanților aleși sau autonomia cetățenilor?

153 Anexe
1. Tehnopoli, parcuri științifice și zone pentru inovații și realizări științifice și tehnice (Zirst)
2. Concurența dintre teritorii și unități teritoriale, ținuturi și zone de locuri de muncă
3. Marile orașe în procesul descentralizării

158 Bibliografie
1. Lucrări generale
2. Lucrări speciale
3. Marile raporturi ale administrației

coperta IV

Ce modificări din societate justifică descentralizarea? Este ea inevitabilă? Care este noua repartiție între a competențelor între localități, departamente, regiuni și stat? Există între ele un transfer de mijloace? Oare descentralizarea trece asupra colectivităților locale răspunderea crizei?

Xavier Frege este profesor de științe economice, specialist în finanțe publice. În prezent lucrează la problematica descentralizării în cadrul administrației franceze.

„Omenirea la răspântie” (MESAROVIC & PESTEL 1974)

 Mihajlo Mesarovic & Eduard Pestel, Omenirea la răspântie. Al doilea raport către Clubul de la Roma, introd. M. Malița, trad. F. Ionescu, Editura Politică / Idei contemporane, București, 1975

V Introducere - Mircea Malița

3 Prefață 

11 1.Prolog: De la creștere nediferențiată la creștere organică

20 2.Natura crizelor globale

28 3.Formarea sistemului mondial

42 4. Modelul cu mai multe nivele al sistemului mondial

63 5.Prea puțin și prea târziu

79 6.Întârzieri fatale

91 7.Lupta aprigă pentru resurse insuficiente

108 8.Independență și interdependență

122 9.Singura soluție posibilă

138 10.Pactul faustic: impasul tehnologic fundamental

151 11.Epilog

169 Anexa I. Colaboratori și consultanți

172 Anexa II. Țări grupate în regiunile 1-10

175 Anexa III. Note suplimentare

201 Anexa IV. Bibliografia comunicărilor științifice și a rapoartelor tehnice

205 Comentariu - Aurelio Peccei și Alexander King