<
Am publicat peste 1200 de scrisori emise de Mircea Eliade* în perioada 1923-1986. Nu de mult Editura Humanitas a încheiat tipărirea celui de-al treilea volum (ultimul) din monumentalul Corpus epistolar, intitulat Europa, Asia, America, apărut tot sub îngrijirea mea. În acest context nu-mi închipuiam că voi reuşi să găsesc şi alte epistole inedite, avându-l ca expeditor pe marele nostru scriitor. Şansa mi-a surâs însă recent, descoperind ciornele a trei scrisori, pe care le prezint, reproducându-le şi în facsimil.
(...)
Scrioarea către Nae Ionescu** a fost scrisă la sfârşitul verii anului 1926. Student în primul an la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, tânărul publicist e impresionat: ''N-am să uit niciodată prima lecţie de metafizică la care am asistat. Anunţase un curs despre ''Faust*** şi probleme salvării''. Amfiteatrul ''Titu Maiorescu****'' era arhiplin şi am găsit cu greu un loc în fund, tocmai în ultima bancă. A intrat un bărbat un bărbat brun, palid, cu sprâncenele negre, stufoase, arcuite mefistofelic şi ochii mari de un albastru sumbru, oţelit, neobosit de sclipitori; când îşi repezea privirile pe neaşteptate dintr-un perete în altul, parcă ar fi fulgerat în amfiteatru. Era slab, destul de înalt, îmbrăcat sobru, dar cu o neglijenţă elegantă. Şi avea cele mai frumoase şi mai expresive mâini pe care le-am văzut vreodată, cu degetele lungi subţiri, nervoase. Când vorbea,mâinile îi modelau gândirea, subliniau nuanţele, anticipau dificultăţile, semnele de întrebare''... (Memorii, ediţia a II a, Editura Humanitas, p. 107-107).
Magistrul i-a propus studentului său să devină colaborator la Cuvântul*****. Acesta îi promisese câteva texte despre Hasdeu******, Papini******* şi despre câţiva scriitori români contemporani. Eliade îşi justifica amânarea debutului prin scrisoarea transcrisă alăturat. Perioada de ezitare a începutului de colaborare la Cuvântul nu e amintită în memorialistică.
Ciudat este că toate misivele către Nae Ionescu s-au pierdut... Din cele ale magistrului către învăţăcel am publicat două texte fără relevanţă prea mare în volumul II din Mircea Eliade şi corespondenţii săi (Ed. Minerva, p. 244-245).
(...)
[Către Nae Ionescu]
Aceste câteva cuvinte vi le scriu ca nu cumva să rămâneţi cu neprietenească [lectură incertă] impresie despre mine. M-aţi rugat - iar eu am primit cu dragă inimă să scriu note şi articole la ''Cuvântul''. Iar până acum nu m-am ţinut de cuvânt. Nu am avut nici prilejul să trec pe la Redacţie, după cum făgăduisem. A fost o pricină unică: examenele. În timpul cât le-am pregătit nu am putut lucra ceva pentru ''Cuvântul'', acum de asemenea nu pot. Trebuie să mă odihnesc, iar în orele de studiu va trebui să le pregătesc mai mult lucrări ce se vor tipări la toamnă. Mă vedeţi publicând la Ad[evărul] lit[erar]********. Să nu vă mire. Am mare nevoie de cărţi şi Ad. lit. plăteşte bine articolele.
Sfârşind rândurile acestea de explicare, amintesc că făgăduinţa mea rămâne şi cum voi puţin timp liber, voi veni la Cuvântul.
>
SURSA
Mircea Handoca, Mircea Eliade inedit, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-60.
NOTE M. T.
*Mircea Eliade (1907 Bucureşti - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
**Nae Ionescu (1890 Brăila - 1940 Bucureşti) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/nae-ionescu-un-personaj-controversat)
***Faust (http://www.bookblog.ro/altele/faust/)
****Titu Maiorescu (1840 Craiova - 1917 Bucureşti) (http://www.istoria.md/articol/544/Titu_Maiorescu,_biografie)
*****''Cuvântul'' (http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2007-01-20/cuvantul-lui-nae-ionescu.html)
******Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838 Crisitneştii Hotinului/Basarabia[Rusia ţaristă] - 1907 Câmpina/România) (http://www.muzeulhasdeu.ro/index.php?meniu=13)
*******Giovanni Papini (1881 Florenţa - 1956 Florenţa) (http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Giovanni+Papini)
********''Adevărul literar'' (http://adevarul.ro/cultura/arte/ieri-azi-literarul-filele-vremii-1_50ad43207c42d5a66391cc21/index.html)
Se afișează postările cu eticheta Faust. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Faust. Afișați toate postările
vineri, 20 decembrie 2013
miercuri, 18 decembrie 2013
''Mircea Eliade: Phantastische Geschichten'' (CATANOY 1979)
La 71 de ani, Mircea Eliade, eminent savant (predă istoria religiilor la Universitatea din Chicago), eseist şi romancier, rămâne unul din cei mai evoluaţi din punct de vedere metafizic scriitori contemporani. Cele aproape 20 de volume de literatură, scrise în română, incluzând romane şi povestiri fantastice, le-a populat cu personaje simbolice. Numele lor au fost schimbate de la o carte la alta, dar ele au rămas fixate în căutarea înţelegerii existenţei lor. Pentru cititiorii care nu au citit lucrările ştiinţifice ale lui Eliade, monologurile şi comentariile personajelor sale dematerializate par un minunat şi inteligent curs de istorie a religiilor sau de filozofie (cititorule caută în cărţile tale: Hinduism, Yoga, Taoism, Rig-Veda, Chronicum Laurissense breve, Platon, Nietzsche, Jung etcaetera).
Măiestria lui Eliade este demonstrată în mod repetat în vasta colecţie de povestiri fantastice scrise între 1945 şi 1971. Ca de obicei, el se orientează cu încredere prin lumea misterelor pe care o cunoaşte atât de bine, manipulând cu abilitate renumita sa tehnică: problema ''timpului'', vizualizată ca o complexă reţea de plane în care evenimentele spaţiale au loc paralel cu sau independent unul de altul; ''sindromul faustian'' (drama cunoaşterii); prezenţa ''fiinţelor mitice''; ''drumul morţii' şi ecoul şi legătura ''alegoriilor'' în schimbări du-te-vino.
Leana şi Adrian, din povestirea În curte la Dionis de exemplu, sunt variante eliadeşti ale lui Orfeu şi Euridice, care ajung în mod surprinzător la momentul morţii, deoarece nimeni nu înţelege mesajul orfic scris în sunetul cântecului lui Dionis, al cărui mister rămâne subtextul pentru toate actele cunoaşterii, iubirii şi înţelegerii. În Makranthropus (Gigantul) Cucoanes devine o victimă a anomaliei glandei sale pineale, care-i transformă corpul într-o monstruoasă excrescenţă (poate o variaţiune gotică a Sânului lui Roth). Altă povestire, Adio, împărtăşeşte din intepretările esoterice şi teologice ale condiţiei umane după moartea lui Dumnezeu.
Celelalte povestiri sunt şi mai iraţionale, aproape imposibil de rezumat în câteva cuvinte. În plus, ele sunt pline de poveşti-intrigă secundare în interiorul povestirii - îndemnând cititorul să se concentreze asupra multiplelor referinţe simbolice: o fundătură întortocheată din care nu există ieşire. Totuşi, Eliade merită să fie apărat. Stilul său este clar şi nesofisticat, şerpuind ca un râu silenţios. Limbajul este clasic şi cuvintele înseamnă mai mult decât o acoperire sau un cadru. Deşi scenariul său metafizic are afinităţi cu Borges, Eliade este greu de încadrat. Rareori el lasă extravaganţa barocă să-i umbrească viziunea asupra lumii. Aceasta este o viziune eclectică în care nevoia cunoaşterii absolute îi transformă pe toţi cititorii în ontologişti de facto.
Sună bizar, dar scrierile literare ale lui Eliade sunt mai puţin cunoscute în Europa (excelenta traducere a lui Silberman în Germania; versiunea Guillermou în Franţa) decât în Statele Unite. De ce editurile anglo-americane continuă să ignore scrierile sale beletristice rămâne o enigmă. Cred că este timpul să se admită că Eliade nu este doar un guru cu o gândire polivalentă, dar este de asemenea şi o strălucită personalitate literară ca şi confraţii săi Ionescu sau Cioran.
(''World Literature Today'', fostul ''Book Abroad'', primăvara 1979)
SURSA
Nicolas Catanoy, Mircea Eliade: Phantastische Geschichten, Edith Silberman, tr. Frankfurt a. M. Insel., 1978, ''Origini'', Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 26-27
NOTĂ M. T.
Traducere din engleză de M. T.
Măiestria lui Eliade este demonstrată în mod repetat în vasta colecţie de povestiri fantastice scrise între 1945 şi 1971. Ca de obicei, el se orientează cu încredere prin lumea misterelor pe care o cunoaşte atât de bine, manipulând cu abilitate renumita sa tehnică: problema ''timpului'', vizualizată ca o complexă reţea de plane în care evenimentele spaţiale au loc paralel cu sau independent unul de altul; ''sindromul faustian'' (drama cunoaşterii); prezenţa ''fiinţelor mitice''; ''drumul morţii' şi ecoul şi legătura ''alegoriilor'' în schimbări du-te-vino.
Leana şi Adrian, din povestirea În curte la Dionis de exemplu, sunt variante eliadeşti ale lui Orfeu şi Euridice, care ajung în mod surprinzător la momentul morţii, deoarece nimeni nu înţelege mesajul orfic scris în sunetul cântecului lui Dionis, al cărui mister rămâne subtextul pentru toate actele cunoaşterii, iubirii şi înţelegerii. În Makranthropus (Gigantul) Cucoanes devine o victimă a anomaliei glandei sale pineale, care-i transformă corpul într-o monstruoasă excrescenţă (poate o variaţiune gotică a Sânului lui Roth). Altă povestire, Adio, împărtăşeşte din intepretările esoterice şi teologice ale condiţiei umane după moartea lui Dumnezeu.
Celelalte povestiri sunt şi mai iraţionale, aproape imposibil de rezumat în câteva cuvinte. În plus, ele sunt pline de poveşti-intrigă secundare în interiorul povestirii - îndemnând cititorul să se concentreze asupra multiplelor referinţe simbolice: o fundătură întortocheată din care nu există ieşire. Totuşi, Eliade merită să fie apărat. Stilul său este clar şi nesofisticat, şerpuind ca un râu silenţios. Limbajul este clasic şi cuvintele înseamnă mai mult decât o acoperire sau un cadru. Deşi scenariul său metafizic are afinităţi cu Borges, Eliade este greu de încadrat. Rareori el lasă extravaganţa barocă să-i umbrească viziunea asupra lumii. Aceasta este o viziune eclectică în care nevoia cunoaşterii absolute îi transformă pe toţi cititorii în ontologişti de facto.
Sună bizar, dar scrierile literare ale lui Eliade sunt mai puţin cunoscute în Europa (excelenta traducere a lui Silberman în Germania; versiunea Guillermou în Franţa) decât în Statele Unite. De ce editurile anglo-americane continuă să ignore scrierile sale beletristice rămâne o enigmă. Cred că este timpul să se admită că Eliade nu este doar un guru cu o gândire polivalentă, dar este de asemenea şi o strălucită personalitate literară ca şi confraţii săi Ionescu sau Cioran.
(''World Literature Today'', fostul ''Book Abroad'', primăvara 1979)
SURSA
Nicolas Catanoy, Mircea Eliade: Phantastische Geschichten, Edith Silberman, tr. Frankfurt a. M. Insel., 1978, ''Origini'', Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 26-27
NOTĂ M. T.
Traducere din engleză de M. T.
sâmbătă, 31 august 1974
„Omenirea la răspântie” (MESAROVIC & PESTEL 1974)
Mihajlo Mesarovic & Eduard Pestel, Omenirea la răspântie. Al doilea raport către Clubul de la Roma, introd. M. Malița, trad. F. Ionescu, Editura Politică / Idei contemporane, București, 1975
V Introducere - Mircea Malița
3 Prefață
11 1.Prolog: De la creștere nediferențiată la creștere organică
20 2.Natura crizelor globale
28 3.Formarea sistemului mondial
42 4. Modelul cu mai multe nivele al sistemului mondial
63 5.Prea puțin și prea târziu
79 6.Întârzieri fatale
91 7.Lupta aprigă pentru resurse insuficiente
108 8.Independență și interdependență
122 9.Singura soluție posibilă
138 10.Pactul faustic: impasul tehnologic fundamental
151 11.Epilog
169 Anexa I. Colaboratori și consultanți
172 Anexa II. Țări grupate în regiunile 1-10
175 Anexa III. Note suplimentare
201 Anexa IV. Bibliografia comunicărilor științifice și a rapoartelor tehnice
205 Comentariu - Aurelio Peccei și Alexander King
Abonați-vă la:
Postări (Atom)