Mircea Handoca a pregătit pentru tipar în 1982 un volum de interviuri despre personalitatea scriitorului şi istoricului religiilor Mircea Eliade, cu ocazia aniversării a 75 de viaţă.
Dar această lucrare document de istorie literară şi sociologie literară a fost publicată de-abia în 1998 la editura bucureşteană Humanitas.
Arşavir Acterian, prieten şi coleg de generaţie, îl descria astfel în 1937 în revista ''Vremea'': ''Mircea Eliade e un poligraf cu minunate daruri şi cu o uluitoare putere de muncă. E un adevărat tip de Renaştere, un autentic umanist, rătăcit printr-o lume de specialişti, de ingineri, de politicieni''.
Mihai Şora a evocat ziua de 8 februarie 1946, când Eliade a deschis cursul de la Sorbona în prezenţa lui lui George Dumezil.
Sora scriitorului, Corina Alexandrescu, îşi aminteşte despre elevul Eliade şi mansarda în care a studiat şase ani în timpul tinereţii.
Indianistul Sergiu Al. George consideră romanul Noaptea de sânziene o transcendere a ideii de destin a grecilor antici şi explică astfel călătoria de studiu în India a savantului: ''El s-a dus în India pentru că avea o insatisfacţie faţă de cultura occidentală, dar aceasta decurgea tocmai din lipsa de autenticitate''.
Poetul Cezar Baltag, traducător al lucrării de referinţă Istoria credinţelor şi ideilor religioase, l-a cunoscut pe profesorul de la Universitatea din Chicago când era bursier Fulbright şi a reţinut ca esenţial în gândirea lui Eliade faptul că nu ''spectacularul'', nu ''catastroficul'', nu ''originalul'' deţin misterul bogăţiei acestei lumi, ci originarul şi că lumea este şi poate fi o ''aparenţă''.
Ion Biberi i-a datorat marelui scriitor revenirea la literatură după un grav accident şi l-a descris astfel pe conferenţiarul Mircea Eliade (1926-1927): ''Nu era un martor care rotunjeşte fraza, ci un mărturisitor de adâncimi sufleteşti''.
Poeta Ana Blandiana crede că literatura română îl poate revendica pe Eliade pentru că a scris în româneşte: ''Nu suntem destul de bogaţi pentru a ne putea permite să lăsăm un teritoriu vast şi fertil ca acela al operei sale în afara graniţelor recunoscute ale culturii noastre''.
Se afișează postările cu eticheta Eliade. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Eliade. Afișați toate postările
joi, 24 ianuarie 2019
luni, 6 ianuarie 2014
Eliade şi cultura spaniolă (GARRIGOS 2005)
Încă din studenţie Mircea Eliade* a manifestat interes pentru cultura spaniolă. El a promovat-o în anii '20 şi '30 nu numai în România, fiind ''un înaintaş al culturii spaniole în Europa orientală''. Astfel, în 1926 a comentat versiunea franceză a cărţii lui Miguel de Unamuno**, Agonia creştinismului, şi a scris un eseu despre personalitatea enciclopedică a lui Adolfo Bonilla San Martin***, pe care-l compara cu Farinelli****.
În 1928 a publicat un articol la moartea lui Vicente Blasco Ibanez*****, o personalitate, depăşită în opinia sa, numai de Unamuno. După Eliade, cei doi ''sunt rupţi din trupul acelui om unic al Spaniei, Don Quijote******''.
Pe Marcelino Menendez y Pelayo*******, a cărui operă l-a atras să cunoască literatura spaniolă, îl aprecia ca ''cel mai formidabil fenomen al veacului''. Opera lui Menendez, pe care l-a luat ca model, a cunoscut-o in 1928 la Roma, unde şi-a pregătit teza de licenţă de spre filozofia italiană renascentistă. La întoarcere a publicat două studii despre Menendez şi unul despre Franscisco Sanchez********, umanist din secolul XVI.
Dar admiraţia sa a fost aţintită asupra celor trei mari filozofi spanioli contemporani: Unamuno, Ortega y Gasset********* şi Eugenio D'Ors**********. Despre ei va scrie în 1933 în articolul ''În Spania şi la noi'' că sunt cei mari eseişti europeni şi cei mai originali în privinţa izvoarelor folosite.
La moartea lui Unamuno, în conferinţa ţinută la 26 ianuarie 1937 la Radio Bucureşti, Eliade subliniază că acesta ''creeează un imperialism spirtual iberic fondat pe un mare mit spaniol: Don Quijote'' şi consideră că este necesară spaniolizarea Europei. În acelaşi an îi mărturiseşte lui Claude-Henri Rocquet*********** despre cel dispărut: ''Opera sa este esenţială, fiindcă a reuşit să arate rădcinile <<viscerale>> ale culturii. [...] Insistă asupra importanţei spirituale a cărnii, a corpului, a sângelui, a tot ceea ce numea <<experienţa viscerală a spirtului>>''.
Mircea Eliade a cunoscut Spania după numirea sa ca ataşat cultural în Portugalia vecină în 1941. În jurnalul său ţinut în perioada în care a locuit în Portugalia (februarie 1941 - septembrie 1945) menţionează cele trei călătorii în Spania din anii 1942, 1943 şi 1944. În periplurile sale prin provinciile Castilia (Madrid) şi Andalusia (Marea Mediterană) a fost acaparat de capitala Madrid şi de marii pictori Velazquez************, El Greco*************, Murillo************** şi Goya***************. Pe ultimul îl consideră un revoluţionar deoarece a introdus etnografia în pictură prin pânzele şi desenele despre timpul liber, obiceiurile şi întâmplările zilnice. Iese în evidenţă ultima călătorie, cea din octombrie 1944 la Cordoba, unde participă la Congresul Portughez-Spaniol. Impresiile deosebite produse de acest oraş cu un luung trecut medieval arab îl determină să ţină un jurnal autonom, intitulat chiar Jurnalul din Cordoba şi comparabil ca valoare cu o altă lucrare a sa, India (1934), un rezultat al bursei sale de studiu de la sfârşitul anilor '20 în străvechea civilizaţie asiatică.
În pofida pasiunii dovedite a lui Eliade pentru Spania, prima traducere a operei sale în spaniolă s-a realizat în Argentina, deşi încă în 1936 i se plângea lui Corpus Braga că în Spania nu fusese tradus nici un scriitor român. De-abia în anii '90 a început traducerea lui Eliade în Spania, care a devenit ulterior a doua ţară, după Franţa, ca număr al lucrărilor eliadiene traduse.
SURSA
Joaquin Garrigos********, Pasiunea spaniolă, ''Origini'', Nocross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 20-22.
NOTE M. T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
** Miguel de Unamuno (1864 Bilbao/Spania- 1936 Salamanca/Spania) (http://migueldeunamuno.org/)
*** Adolfo Bonilla San Martin (1875 Madrid/Spania - 1926 Madrid/Spania) (http://www.filosofia.org/ave/001/a058.htm)
**** Carlo Broschi: pseudonim Farinelli (1705 Andria/Italia- 1782 Bologna/Italia) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/201875/Farinelli)
***** Vicente Blasco Ibanez (1867 Valencia/Spania - 1928 Menton/Franţa) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/68999/Vicente-Blasco-Ibanez)
****** Don Quijote - Personajul principal al romanului Don Quijote de la Mancha publicat de scriitorul spaniol Miguel Cervantes în 1605 şi 1615 (http://www.online-literature.com/cervantes/don_quixote/)
******* Marcelino Menendez y Pelayo (1856 Santander/Spania- 1912 Santander/Spania) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/374919/Marcelino-Menendez-y-Pelayo)
******** Franscisco Sanchez (1523 Braza/Spania - 1600 Valladolid/Spania) (http://www1.uprh.edu/rsoto/Francisco_S%C3%A1nchez_Brocense.pdf)
********* Jose Ortega y Gasset (1883 Madrid/Spania - 1955 Madrid/Spania) (http://plato.stanford.edu/entries/gasset/)
********** Eugenio D'Ors (1881 Barcelona/Spania - 1954 Villanueva y Geltru/Spania ) (http://www.spainisculture.com/en/artistas_creadores/eugenio_d_ors.html)
*********** Claude-Henri Rocquet (1933 Dunkerque/Franţa - ) (http://www.claudehenrirocquet.fr/)
************ Diego Velazquez (1599 Sevilla/Spania- 1660 Madrid/Spania) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/624772/Diego-Velazquez)
************* Domenicos Theotokopoulos - pseudonim El Greco (1541 Creta/[Veneţia]/Grecia - 1641 Toledo/Spania) (http://www.el-greco-foundation.org/)
************** Bartolome Murillo (1617 Sevilla/Spania - 1682 Sevilla/Spania) (http://www.spanisharts.com/prado/murillo.htm)
*************** Francisco Goya (1746 Fuendetodos/Spania - 1828 Bordeaux/Franţa) (http://www.franciscodegoya.net/)
În 1928 a publicat un articol la moartea lui Vicente Blasco Ibanez*****, o personalitate, depăşită în opinia sa, numai de Unamuno. După Eliade, cei doi ''sunt rupţi din trupul acelui om unic al Spaniei, Don Quijote******''.
Pe Marcelino Menendez y Pelayo*******, a cărui operă l-a atras să cunoască literatura spaniolă, îl aprecia ca ''cel mai formidabil fenomen al veacului''. Opera lui Menendez, pe care l-a luat ca model, a cunoscut-o in 1928 la Roma, unde şi-a pregătit teza de licenţă de spre filozofia italiană renascentistă. La întoarcere a publicat două studii despre Menendez şi unul despre Franscisco Sanchez********, umanist din secolul XVI.
Dar admiraţia sa a fost aţintită asupra celor trei mari filozofi spanioli contemporani: Unamuno, Ortega y Gasset********* şi Eugenio D'Ors**********. Despre ei va scrie în 1933 în articolul ''În Spania şi la noi'' că sunt cei mari eseişti europeni şi cei mai originali în privinţa izvoarelor folosite.
La moartea lui Unamuno, în conferinţa ţinută la 26 ianuarie 1937 la Radio Bucureşti, Eliade subliniază că acesta ''creeează un imperialism spirtual iberic fondat pe un mare mit spaniol: Don Quijote'' şi consideră că este necesară spaniolizarea Europei. În acelaşi an îi mărturiseşte lui Claude-Henri Rocquet*********** despre cel dispărut: ''Opera sa este esenţială, fiindcă a reuşit să arate rădcinile <<viscerale>> ale culturii. [...] Insistă asupra importanţei spirituale a cărnii, a corpului, a sângelui, a tot ceea ce numea <<experienţa viscerală a spirtului>>''.
Mircea Eliade a cunoscut Spania după numirea sa ca ataşat cultural în Portugalia vecină în 1941. În jurnalul său ţinut în perioada în care a locuit în Portugalia (februarie 1941 - septembrie 1945) menţionează cele trei călătorii în Spania din anii 1942, 1943 şi 1944. În periplurile sale prin provinciile Castilia (Madrid) şi Andalusia (Marea Mediterană) a fost acaparat de capitala Madrid şi de marii pictori Velazquez************, El Greco*************, Murillo************** şi Goya***************. Pe ultimul îl consideră un revoluţionar deoarece a introdus etnografia în pictură prin pânzele şi desenele despre timpul liber, obiceiurile şi întâmplările zilnice. Iese în evidenţă ultima călătorie, cea din octombrie 1944 la Cordoba, unde participă la Congresul Portughez-Spaniol. Impresiile deosebite produse de acest oraş cu un luung trecut medieval arab îl determină să ţină un jurnal autonom, intitulat chiar Jurnalul din Cordoba şi comparabil ca valoare cu o altă lucrare a sa, India (1934), un rezultat al bursei sale de studiu de la sfârşitul anilor '20 în străvechea civilizaţie asiatică.
În pofida pasiunii dovedite a lui Eliade pentru Spania, prima traducere a operei sale în spaniolă s-a realizat în Argentina, deşi încă în 1936 i se plângea lui Corpus Braga că în Spania nu fusese tradus nici un scriitor român. De-abia în anii '90 a început traducerea lui Eliade în Spania, care a devenit ulterior a doua ţară, după Franţa, ca număr al lucrărilor eliadiene traduse.
SURSA
Joaquin Garrigos********, Pasiunea spaniolă, ''Origini'', Nocross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 20-22.
NOTE M. T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
** Miguel de Unamuno (1864 Bilbao/Spania- 1936 Salamanca/Spania) (http://migueldeunamuno.org/)
*** Adolfo Bonilla San Martin (1875 Madrid/Spania - 1926 Madrid/Spania) (http://www.filosofia.org/ave/001/a058.htm)
**** Carlo Broschi: pseudonim Farinelli (1705 Andria/Italia- 1782 Bologna/Italia) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/201875/Farinelli)
***** Vicente Blasco Ibanez (1867 Valencia/Spania - 1928 Menton/Franţa) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/68999/Vicente-Blasco-Ibanez)
****** Don Quijote - Personajul principal al romanului Don Quijote de la Mancha publicat de scriitorul spaniol Miguel Cervantes în 1605 şi 1615 (http://www.online-literature.com/cervantes/don_quixote/)
******* Marcelino Menendez y Pelayo (1856 Santander/Spania- 1912 Santander/Spania) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/374919/Marcelino-Menendez-y-Pelayo)
******** Franscisco Sanchez (1523 Braza/Spania - 1600 Valladolid/Spania) (http://www1.uprh.edu/rsoto/Francisco_S%C3%A1nchez_Brocense.pdf)
********* Jose Ortega y Gasset (1883 Madrid/Spania - 1955 Madrid/Spania) (http://plato.stanford.edu/entries/gasset/)
********** Eugenio D'Ors (1881 Barcelona/Spania - 1954 Villanueva y Geltru/Spania ) (http://www.spainisculture.com/en/artistas_creadores/eugenio_d_ors.html)
*********** Claude-Henri Rocquet (1933 Dunkerque/Franţa - ) (http://www.claudehenrirocquet.fr/)
************ Diego Velazquez (1599 Sevilla/Spania- 1660 Madrid/Spania) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/624772/Diego-Velazquez)
************* Domenicos Theotokopoulos - pseudonim El Greco (1541 Creta/[Veneţia]/Grecia - 1641 Toledo/Spania) (http://www.el-greco-foundation.org/)
************** Bartolome Murillo (1617 Sevilla/Spania - 1682 Sevilla/Spania) (http://www.spanisharts.com/prado/murillo.htm)
*************** Francisco Goya (1746 Fuendetodos/Spania - 1828 Bordeaux/Franţa) (http://www.franciscodegoya.net/)
duminică, 5 ianuarie 2014
Activitatea diplomatică lui M. Eliade în Portugalia (ALEXANDRESCU 2005)
În 2005, în paginile revistei ''Origini''*, editată de scriitorul Gabriel Stănescu** în SUA, a apărut un fragment dintr-o lucrare în curs de apariţie*** despre perioada portugheză a lui Mircea Eliade**** a filologului Sorin Alexandrescu*****, nepot al scriitorului şi istoricului religiilor român.
Mircea Eliade şi-a început activitatea diplomatică în timpul regimului autoritar al regelui Carol II****** (1938-1940), fiind numit la 1 aprilie 1940 la reprezentanţa română de la Londra. Postul oficial ocupat de el la 10 februarie 1941 în cadrul legaţiei României la Lisabona nu este prea clar. În Memorii, mai întâi menţionează că l-a înlocuit pe ataşatul de presă Aron Cotruş*******, mutat la Madrid, pentru ca în pagina următoare să precizeze că fusese numit ''ataşat cultural şi, provizoriu, ataşat de presă'', aspect confirmat într-un CV trimis în 1951 lui Vintilă Horia********. Pe de altă parte, în Jurnalul portughez********* notează la mai multe date că este doar ataşat de presă: 3 iulie 1942, septembrie 1942, 11 februarie 1945 şi 10 aprilie 1945, zi în care vorbeşte de încheierea carierei sale diplomatice. În plus, în aprilie 1944 când serviciul de presă a fost transferat la Ministerul de Externe, Eliade a fost retrogradat de la ''consilier'' la ''secretar''.
În dosarul de la Ministerul de Externe cu titlul ''Dosar Eliade Mircea, consilier cultural 1940-1944'', studiat de politologul Florin Ţurcanu**********, se află două documente relevante: numirea ca ataşat de presă şi recomandarea ambasadorului Dimitrie Iuraşcu*********** din 11 octombrie 1941 ca Eliade să-şi continue activitatea în domeniul cultural, pe care îl consideră la fel de important ca cel al presei.
Încă de la începutul misiunii sale în ţara de limbă romanică, Eliade a considerat că ''reprezintă'' cultura română şi, în consecinţă, a promovat realizările culturii româneşti în cotidianul Acção şi în volumul său Românii, latinii Orientului************.
Intelectualul Mircea Eliade este conştient de impactul celor 4 ani de activitate diplomatică în Portugalia, aşa după cum a notat la 9 martie 1944: ''Aflu că ministrul Victor Cădere************* m-a lucrat la Bucureşti. Vrea în orice chip să scape deşi îşi dă bine seama că dacă România există astăzi ca realitate în Portugalia, iar nu ca relaţii diplomatice, se datorează în primul rând muncii şi prezenţei mele''.
Relaţiile sale cu colegii din ambasadă nu erau prea cordiale, singura menţiune pozitivă pe care o face Eliade are loc în contextul expoziţiei ''Expansiunea portugheză în lume'', în cadrul căreia a fost expus tabloul întâlnirii domnului Dan II al Ţării Româneşti************** cu un principe cruciat portughez. În raportul său, scriitorul-diplomat remarcă această ''idee care se datoreşte însărcinatului nostru cu afaceri la Lisabona, d. M. Cămărăşescu'', despre care adaugă că l-a recomandat lui Antonio Ferro***************, ministrul portughez al propagandei.
Atitudinea faţă de Leontin Constantinescu****************, şeful său la serviciul presă (9 octombrie 1941), oscilează între cea a unui subaltern şi cea a unui prieten, având în vedere că în 1945 vor pleca împreună la Paris, unde Eliade îl va ajuta. O atitudine opusă va avea Constantinescu într-o discuţie cu latinistul Nicolae Herescu*****************, un bun prieten al lui Eliade.
Despre Sergiu Lecca******************, care l-a înlocuit pe Constantinescu în 1942, Eliade ştie că este un agent secret care primeşte o leafă mare şi ''stă într-o singură cameră şi joacă tot timpul la ruletă la Estoril*******************''.
În legătură cu vizita oficială în Portugalia a celebrului ziarist Pamfil Şeicaru********************, Eliade notează cu amărăciune la 20 iulie 1941: ''Toate masacrele, toate lagărele, toate umilinţele... ca să ajungem din nou... la eternul nostru Pamfil care a terorizat toţi regii şi toate guvernele dar a căzut întotdeauna în picioare''.
O părere şi mai proastă are Eliade despre membrii Comisiei economice româneşti aflată în vizită în capitala Portugaliei. Aceştia se ocupau şi de afaceri personale cu lână, despre care se ştia în ţara gazdă, dar pe care ambasadorul Cădere se preface că nu le crede. Mai mult, aceste afaceri intră şi în domeniul wolframului, materie primă strategică pe care şi Germania o achiziţiona în secret din Portugalia. Ca urmare, Eliade a vrut să-şi dea demisia în semn de protest, dar a renunţat, deoarece era sigur că cei bănuiţi îşi şterseseră deja urmele şi se temea că, dezvăluind lucrurile, ar fi fost arestat în România ''ca legionar sau ca terorist''.
Cariera diplomatică a lui Eliade s-a încheiat brusc, la scurt timp după schimbarea de regim din România de la 23 august 1944. Când Constantin Vişoianu********************* preia de la Grigore Niculescu-Buzeşti********************** portofoliul externelor la 4 noiembrie, în al doilea guvern al generalului Constantin Sănătescu***********************, Eliade îşi pune întrebarea dacă noul ministru nu ''îşi va aduce aminte că sunt 'fascist' şi mă va tăia de pe listă''. La 20 decembrie 1944 Eliade află că ''sunt scos din cadre'', iar la 29 ianuarie 1945 ambasadorul Brutus Coste************************, succesorul lui Cădere, îi dă să citească telegrama oficială din 23 noiembrie 1944, care anunţa că fusese scos din minister la 1 noiembrie. Cum soţia sa Nina murise la 20 noiembrie, este posibil ca ambasadorul să-i fi tăinuit demiterea pentru a nu-i agrava durerea sufletească. Pe de altă parte, Coste a reuşit să obţină pentru Eliade un supliment de salariu în legătură cu moartea soţiei sale, dar la 1 februarie 1945 şi această resursă financiară i-a fost anulată. În aceste condiţii Coste îi asigură o indemnizaţie din fondurile ambasadei ''cât timp va fi el în post''. La 10 aprilie, cei trei demişi din ambasada de la Lisabona, Cădere, Constantinescu şi Eliade, sunt anunţaţi că ''ne putem întoarce în ţară, dacă dorim''. Eliade nu face greşeala filoenglezului Cădere, care la întoarcerea în România va fi condamnat la închisoare de regimul comunist. Treptat, situaţia financiară a lui Eliade s-a agravat până în septembrie 1945, când pleacă la Paris. În timpul şederii sale la Lisabona, Eliade a scris şi cartea Salazar şi revoluţia din Portugalia*************************, avându-l ca subiect chiar pe dictatorul de dreapta al Portugaliei, Antonio Oliveira da Salazar**************************. Ca urmare, S. Alexandrescu îşi pune următoarea întrebare pentru a explica îndepărtarea lui Eliade din minister în toamna tot mai tulbure a anului 1944: <Sau poate este vorba de o ''selecţie'' patronată, de nevoie sau din oportunism, de un ministru de Externe Grigore Niculescu Buzeşti care putuse citi în Scânteia din 3 octombrie 1944 denunţarea lui Eliade ca ''ideolog al mişcării legionare şi apologist al dictaturii lui Salazar'' şi care citise, desigur, trei atacuri violente contra lui Eliade în ziarul propriului partid PNŢ, Dreptatea, semnate de Oscar Lemnaru**************************** pe 3 septembrie, 28 septembrie şi 11 octombrie 1944, ultimul fiind o ameninţare directă în cazul că Eliade s-ar reîntoarce în ţară pentru că ''a reprezentat în străinătate hitlerismul românesc''?>.
SURSA
Sorin Alexandrescu, Viaţa la Lisabona, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 7-10.
NOTE M.T.
* ''Origini'' (http://origini.uv.ro/)
** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti - 2010 Bucureşti) (http://conexiuni.net/arhiva/2010_Decembrie/Laurentiu_Orasanu_Decembrie_2010.htm)
*** Mircea Eliade, dinspre Portugalia (http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=422&Itemid=117)
**** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
***** Sorin Alexandrescu (1937 Bucureşti - ) (http://www.cesi.ro/ro/info/cvs/s_alexandrescu.htm)
****** Carol II (1893 Sinaia/România - 1953 Estoril/Portugalia) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/96445/Carol-II)
******* Aron Cotruş (1891 Haşag/[Austro-Ungaria]/România - 1961 Cleveland/SUA) (http://www.cerculpoetilor.net/index.php?mod=10&idp=126&nume=Cotru%BA,)
******** Vintilă Horia (1915 Segarcea/România - 1992 Madrid/Spania) (http://www.alternativaonline.ca/Vintila%20Horia.html)
********* (21 aprilie 1941 - 5 septembrie 1945) (http://www.humanitas.ro/humanitas/jurnalul-portughez-si-alte-scrieri-vol-1-si-2)(http://www.romlit.ro/mircea_eliade_jurnalul_portughez)
********** Florin Ţurcanu (1967 România - ) (http://www.humanitas.ro/florin-turcanu)
*********** Dimitrie Iuraşcu (1890 Galaţi - 1964 Bucureşti) (http://www.bibnat.ro/Evenimente-culturale-s108-ev148-ro.htm)
************ Os Romenos, latinos do Oriente: 1943 (http://www.humanitas.ro/humanitas/jurnalul-portughez-si-alte-scrieri-vol-1-si-2)
************* Victor Cădere (1891 Cluj/[Austro-Ungaria]/România - 1980 Franţa) (ministru=ambasador) (http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/fise-de-intemnitare-ips-bartolomeu-si-parintele-boila--32922.html)
************** Dan II domn al Ţării Româneşti (1422-1426; 1427-1431) (http://www.nineoclock.ro/portuguese-romanian-ties-excellent-with-wide-potential-for-improvement/)
*************** Antonio Ferro (1890 Lisabona/Portugalia - 1956) (http://www.infopedia.pt/$antonio-ferro;jsessionid=-DKa00+lw57i20ny-h-EJw__)
****************** Sergiu Lecca (http://en.wikipedia.org/wiki/Radu_Lecca#cite_note-3)
******************* Estoril (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/estoril-terenul-joaca-al-monarhiei-europene-asteptare#)
******************** Pamfil Şeicaru (1894 Buzău/România - 1980 Munchen/Germania) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/exclusiv-venit-tara-secret-pamfil-seicaru-solicita-o-audienta-lui-ceaus)
********************* Constantin Vişoianu (1897 Urlaţi/România - 1994 Washington/SUA) (http://www.arhivaexilului.ro/ro/fise-biografice/docs/constantin-visoianu.html)
********************** Grigore Niculescu-Buzeşti (1908 Sărata/România - 1949 New York/SUA) (http://www.memoria.ro/marturii/perioade_istorice/inceputul_comunismului/formarea_comitetului_national_roman/926/)
*********************** Constantin Sănătescu (1885 Craiova - 1947 Bucureşti) (http://www.humanitas.ro/constantin-sanatescu)
************************ Brutus Coste (1910 Ciacova/[Austro-Ungaria]/România - 1984 New York/SUA) (http://www.alternativaonline.ca/BrutusCoste.html)
************************* Editura Vremea, Bucureşti, 1943 (http://www.orizonturiculturale.ro/ro_intalniri_Horia-Corneliu-Cicortas-interviu.html)
************************** Antonio Oliveira da Salazar (1889 Vimieiro/Portugalia - 1968 1970 Lisabona/Portugalia) (http://www.historiadeportugal.info/antonio-de-oliveira-salazar/)
**************************** Oscar Holtzmann (pseudonim Lemnaru) (1907 Bucureşti - 1968 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Oscar_Lemnaru)
Mircea Eliade şi-a început activitatea diplomatică în timpul regimului autoritar al regelui Carol II****** (1938-1940), fiind numit la 1 aprilie 1940 la reprezentanţa română de la Londra. Postul oficial ocupat de el la 10 februarie 1941 în cadrul legaţiei României la Lisabona nu este prea clar. În Memorii, mai întâi menţionează că l-a înlocuit pe ataşatul de presă Aron Cotruş*******, mutat la Madrid, pentru ca în pagina următoare să precizeze că fusese numit ''ataşat cultural şi, provizoriu, ataşat de presă'', aspect confirmat într-un CV trimis în 1951 lui Vintilă Horia********. Pe de altă parte, în Jurnalul portughez********* notează la mai multe date că este doar ataşat de presă: 3 iulie 1942, septembrie 1942, 11 februarie 1945 şi 10 aprilie 1945, zi în care vorbeşte de încheierea carierei sale diplomatice. În plus, în aprilie 1944 când serviciul de presă a fost transferat la Ministerul de Externe, Eliade a fost retrogradat de la ''consilier'' la ''secretar''.
În dosarul de la Ministerul de Externe cu titlul ''Dosar Eliade Mircea, consilier cultural 1940-1944'', studiat de politologul Florin Ţurcanu**********, se află două documente relevante: numirea ca ataşat de presă şi recomandarea ambasadorului Dimitrie Iuraşcu*********** din 11 octombrie 1941 ca Eliade să-şi continue activitatea în domeniul cultural, pe care îl consideră la fel de important ca cel al presei.
Încă de la începutul misiunii sale în ţara de limbă romanică, Eliade a considerat că ''reprezintă'' cultura română şi, în consecinţă, a promovat realizările culturii româneşti în cotidianul Acção şi în volumul său Românii, latinii Orientului************.
Intelectualul Mircea Eliade este conştient de impactul celor 4 ani de activitate diplomatică în Portugalia, aşa după cum a notat la 9 martie 1944: ''Aflu că ministrul Victor Cădere************* m-a lucrat la Bucureşti. Vrea în orice chip să scape deşi îşi dă bine seama că dacă România există astăzi ca realitate în Portugalia, iar nu ca relaţii diplomatice, se datorează în primul rând muncii şi prezenţei mele''.
Relaţiile sale cu colegii din ambasadă nu erau prea cordiale, singura menţiune pozitivă pe care o face Eliade are loc în contextul expoziţiei ''Expansiunea portugheză în lume'', în cadrul căreia a fost expus tabloul întâlnirii domnului Dan II al Ţării Româneşti************** cu un principe cruciat portughez. În raportul său, scriitorul-diplomat remarcă această ''idee care se datoreşte însărcinatului nostru cu afaceri la Lisabona, d. M. Cămărăşescu'', despre care adaugă că l-a recomandat lui Antonio Ferro***************, ministrul portughez al propagandei.
Atitudinea faţă de Leontin Constantinescu****************, şeful său la serviciul presă (9 octombrie 1941), oscilează între cea a unui subaltern şi cea a unui prieten, având în vedere că în 1945 vor pleca împreună la Paris, unde Eliade îl va ajuta. O atitudine opusă va avea Constantinescu într-o discuţie cu latinistul Nicolae Herescu*****************, un bun prieten al lui Eliade.
Despre Sergiu Lecca******************, care l-a înlocuit pe Constantinescu în 1942, Eliade ştie că este un agent secret care primeşte o leafă mare şi ''stă într-o singură cameră şi joacă tot timpul la ruletă la Estoril*******************''.
În legătură cu vizita oficială în Portugalia a celebrului ziarist Pamfil Şeicaru********************, Eliade notează cu amărăciune la 20 iulie 1941: ''Toate masacrele, toate lagărele, toate umilinţele... ca să ajungem din nou... la eternul nostru Pamfil care a terorizat toţi regii şi toate guvernele dar a căzut întotdeauna în picioare''.
O părere şi mai proastă are Eliade despre membrii Comisiei economice româneşti aflată în vizită în capitala Portugaliei. Aceştia se ocupau şi de afaceri personale cu lână, despre care se ştia în ţara gazdă, dar pe care ambasadorul Cădere se preface că nu le crede. Mai mult, aceste afaceri intră şi în domeniul wolframului, materie primă strategică pe care şi Germania o achiziţiona în secret din Portugalia. Ca urmare, Eliade a vrut să-şi dea demisia în semn de protest, dar a renunţat, deoarece era sigur că cei bănuiţi îşi şterseseră deja urmele şi se temea că, dezvăluind lucrurile, ar fi fost arestat în România ''ca legionar sau ca terorist''.
Cariera diplomatică a lui Eliade s-a încheiat brusc, la scurt timp după schimbarea de regim din România de la 23 august 1944. Când Constantin Vişoianu********************* preia de la Grigore Niculescu-Buzeşti********************** portofoliul externelor la 4 noiembrie, în al doilea guvern al generalului Constantin Sănătescu***********************, Eliade îşi pune întrebarea dacă noul ministru nu ''îşi va aduce aminte că sunt 'fascist' şi mă va tăia de pe listă''. La 20 decembrie 1944 Eliade află că ''sunt scos din cadre'', iar la 29 ianuarie 1945 ambasadorul Brutus Coste************************, succesorul lui Cădere, îi dă să citească telegrama oficială din 23 noiembrie 1944, care anunţa că fusese scos din minister la 1 noiembrie. Cum soţia sa Nina murise la 20 noiembrie, este posibil ca ambasadorul să-i fi tăinuit demiterea pentru a nu-i agrava durerea sufletească. Pe de altă parte, Coste a reuşit să obţină pentru Eliade un supliment de salariu în legătură cu moartea soţiei sale, dar la 1 februarie 1945 şi această resursă financiară i-a fost anulată. În aceste condiţii Coste îi asigură o indemnizaţie din fondurile ambasadei ''cât timp va fi el în post''. La 10 aprilie, cei trei demişi din ambasada de la Lisabona, Cădere, Constantinescu şi Eliade, sunt anunţaţi că ''ne putem întoarce în ţară, dacă dorim''. Eliade nu face greşeala filoenglezului Cădere, care la întoarcerea în România va fi condamnat la închisoare de regimul comunist. Treptat, situaţia financiară a lui Eliade s-a agravat până în septembrie 1945, când pleacă la Paris. În timpul şederii sale la Lisabona, Eliade a scris şi cartea Salazar şi revoluţia din Portugalia*************************, avându-l ca subiect chiar pe dictatorul de dreapta al Portugaliei, Antonio Oliveira da Salazar**************************. Ca urmare, S. Alexandrescu îşi pune următoarea întrebare pentru a explica îndepărtarea lui Eliade din minister în toamna tot mai tulbure a anului 1944: <Sau poate este vorba de o ''selecţie'' patronată, de nevoie sau din oportunism, de un ministru de Externe Grigore Niculescu Buzeşti care putuse citi în Scânteia din 3 octombrie 1944 denunţarea lui Eliade ca ''ideolog al mişcării legionare şi apologist al dictaturii lui Salazar'' şi care citise, desigur, trei atacuri violente contra lui Eliade în ziarul propriului partid PNŢ, Dreptatea, semnate de Oscar Lemnaru**************************** pe 3 septembrie, 28 septembrie şi 11 octombrie 1944, ultimul fiind o ameninţare directă în cazul că Eliade s-ar reîntoarce în ţară pentru că ''a reprezentat în străinătate hitlerismul românesc''?>.
SURSA
Sorin Alexandrescu, Viaţa la Lisabona, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 7-10.
NOTE M.T.
* ''Origini'' (http://origini.uv.ro/)
** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti - 2010 Bucureşti) (http://conexiuni.net/arhiva/2010_Decembrie/Laurentiu_Orasanu_Decembrie_2010.htm)
*** Mircea Eliade, dinspre Portugalia (http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=422&Itemid=117)
**** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
***** Sorin Alexandrescu (1937 Bucureşti - ) (http://www.cesi.ro/ro/info/cvs/s_alexandrescu.htm)
****** Carol II (1893 Sinaia/România - 1953 Estoril/Portugalia) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/96445/Carol-II)
******* Aron Cotruş (1891 Haşag/[Austro-Ungaria]/România - 1961 Cleveland/SUA) (http://www.cerculpoetilor.net/index.php?mod=10&idp=126&nume=Cotru%BA,)
******** Vintilă Horia (1915 Segarcea/România - 1992 Madrid/Spania) (http://www.alternativaonline.ca/Vintila%20Horia.html)
********* (21 aprilie 1941 - 5 septembrie 1945) (http://www.humanitas.ro/humanitas/jurnalul-portughez-si-alte-scrieri-vol-1-si-2)(http://www.romlit.ro/mircea_eliade_jurnalul_portughez)
********** Florin Ţurcanu (1967 România - ) (http://www.humanitas.ro/florin-turcanu)
*********** Dimitrie Iuraşcu (1890 Galaţi - 1964 Bucureşti) (http://www.bibnat.ro/Evenimente-culturale-s108-ev148-ro.htm)
************ Os Romenos, latinos do Oriente: 1943 (http://www.humanitas.ro/humanitas/jurnalul-portughez-si-alte-scrieri-vol-1-si-2)
************* Victor Cădere (1891 Cluj/[Austro-Ungaria]/România - 1980 Franţa) (ministru=ambasador) (http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/fise-de-intemnitare-ips-bartolomeu-si-parintele-boila--32922.html)
************** Dan II domn al Ţării Româneşti (1422-1426; 1427-1431) (http://www.nineoclock.ro/portuguese-romanian-ties-excellent-with-wide-potential-for-improvement/)
*************** Antonio Ferro (1890 Lisabona/Portugalia - 1956) (http://www.infopedia.pt/$antonio-ferro;jsessionid=-DKa00+lw57i20ny-h-EJw__)
**************** Leontin Constantinescu (1913 Craiova/România - 1981 Saarbrucken/ Germania) (http://www.crispedia.ro/Leontin_Jean_Constantinescu)
***************** Nicolae Herescu (1903 Turnu Severin/România - 1961 Zurich/Elveţia) (http://www.crispedia.ro/Nicolae_I__Herescu)****************** Sergiu Lecca (http://en.wikipedia.org/wiki/Radu_Lecca#cite_note-3)
******************* Estoril (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/estoril-terenul-joaca-al-monarhiei-europene-asteptare#)
******************** Pamfil Şeicaru (1894 Buzău/România - 1980 Munchen/Germania) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/exclusiv-venit-tara-secret-pamfil-seicaru-solicita-o-audienta-lui-ceaus)
********************* Constantin Vişoianu (1897 Urlaţi/România - 1994 Washington/SUA) (http://www.arhivaexilului.ro/ro/fise-biografice/docs/constantin-visoianu.html)
********************** Grigore Niculescu-Buzeşti (1908 Sărata/România - 1949 New York/SUA) (http://www.memoria.ro/marturii/perioade_istorice/inceputul_comunismului/formarea_comitetului_national_roman/926/)
*********************** Constantin Sănătescu (1885 Craiova - 1947 Bucureşti) (http://www.humanitas.ro/constantin-sanatescu)
************************ Brutus Coste (1910 Ciacova/[Austro-Ungaria]/România - 1984 New York/SUA) (http://www.alternativaonline.ca/BrutusCoste.html)
************************* Editura Vremea, Bucureşti, 1943 (http://www.orizonturiculturale.ro/ro_intalniri_Horia-Corneliu-Cicortas-interviu.html)
************************** Antonio Oliveira da Salazar (1889 Vimieiro/Portugalia - 1968 1970 Lisabona/Portugalia) (http://www.historiadeportugal.info/antonio-de-oliveira-salazar/)
**************************** Oscar Holtzmann (pseudonim Lemnaru) (1907 Bucureşti - 1968 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Oscar_Lemnaru)
sâmbătă, 4 ianuarie 2014
Cele 3 propuneri la Premiul Nobel pentru scriitorul M. Eliade (STĂNESCU 2005)
În ultimele decenii ale secolului XX reprezentanţi ai unor ''culturi mici'' europene au primit Premiul Nobel pentru Literatură: Odyseas Elytis* (Grecia 1979), Czeslav Milosz** (Polonia 1980) etc., acaparat până atunci de ''culturile mari'' (engleză, americană, franceză, germană, italiană), promotarele a ceea ce în limbaj antropologic se numeşte ''imperialism cultural''.
Scriitorul şi istoricul religiilor român Mircea Eliade***, aflat în exil în Franţa şi SUA din 1945, a fost subiectul a trei propuneri pentru Nobelul literar, acordat anual de Academia Suedeză**** în baza testamentului omului de afaceri suedez Alfred Nobel*****.
Prima propunere a fost iniţiată de către profesorul Gheorghe Bulgăr******, A. Guillermou******* (traducătorul în franceză al romanelor eliadiene Maitrey, Noaptea de Sânziene, Pe strada Mântuleasa), lingvistul Alf Lombard******** şi J. Goudet*********, rectorul universităţii ''Jean Moulin'' din Lyon (Franţa). Expunerea de motive a fost redactată la 10 februarie 1980 în numele universităţii franceze în următorii termeni: ''Un mare scriitor şi filosof, bine cunoscut în medile literare şi ştiinţifice din lumea întreagă, Mircea Eliade, profesor la Universitate din Chicago (SUA), de origine română, autor al celebrei Istorii a religiilor, 3 volume, şi a altor zeci de studii asupra folclorului şi civilizaţiilor popoarelor, prozator recunoscut, mai ales după publicarea, în Franţa, a romanelor sale: Maitrey, Domnişoara Christina, Noaptea de Sânziene etc. - Mircea Eliade este un mare umanist care a realizat o sinteză uimitoare între culturile populare occidentale şi cele orientale, între spirtualitatea tradiţională a Europei şi descoperirile ştiinţei moderne. Deci, de multă vreme, el are dreptul la Premiul Nobel, după părerea obiectivă a criticilor şi savanţilor occidentali, căci, iată o mărturisire convingătoare a scriitorului francez De Clezio**********: 'Fiecare nouă carte a lui Mircea Eliade este un eveniment în gândirea occidentală (<<La Quinzaine litt., 15 martie 1979>>)', care adaugă: '<<Mitul eternei reîntoarceri>> a aceluiaşi autor, este unul dintre cele mai înalte monumente ale gândirii occidentale'. Originalitatea expresivă aartei sale literare şi profunzimea analizelor trebuie să convingă Marele juriu al Premiului Nobel să-i acorde lui Mircea Eliade această înaltă distincţie''.
Alf Lombard a revenit în 1981 cu o nouă expunere de motive, în care sublinia caracterul universal al operei lui Mircea Eliade.
Cea de-a treia propunere datează din 11 ianuarie1984 şi a aparţinut scriitorului Paul Goma***********, căruia i s-a făcut onoarea de a propune Comitetului Nobel un nume pentru anul respectiv. Aflat şi el în exil din 1977, Goma l-a propus pe Eliade ca scriitor originar din Estul comunist. În scrisoarea sa, scriitorul basarabean apreciază că Eliade nu este numai un istoric al religiilor de renume mondial care nu are nevoie de prezentare, ci şi ''un scriitor de prim rang ale cărui romane, nuvele fantastice şi eseuri au fost publicate în engleză, franceză, suedeză, germană, spaniolă, portugheză, japoneză, sârbă etc şi care în România a deschis calea tuturor experienţelor moderne ale scriiturii''. Goma nu prezintă vasta operă a lui Eliade şi se rezumă să citeze un singur titlu bibliografic: Douglas Allen************ & Dennis Doeing*************, Mircea Eliade. An Annotated Bibliography, Garland Publishing, New York & London, 1980, 262 p. În final, exilatul basarabean subliniază: ''Cred că încununând pe Mircea Eliade - în ciuda faptulu că e cetăţean american - Academia Suedeză şi-a îndreptat atenţia asupra României (care nu a fost niciodată onorată de alegerea dvs.) şi care-l consideră pe Mircea Eliade ca fiind unul dintre scriitorii săi cei mai reprezentativi, dacă nu cel mai reprezentativ''.
În scrisoarea de răspuns din 11 februarie 1984, Eliade îi mărturiseşte lui Goma: ''Sper că nu vei suferi prea mult când vei afla rezultatul. Am mai fost propus pentru Nobel, dar răspunsul a fost întotdeauna Niet! Motivele sunt multe, şi nu sunt mărunte''. Nominalizatul la Nobelul literar i-a promis lui Goma că-i va detalia contextul rezultatului negativ.
Gabriel Stănescu**************, editorul revistei ''Origini'' din SUA, bănuieşte că motivul principal al celor trei refuzuri este ''un episod dramatic al anilor '30 din biografia lui Eliade: adeziunea sa la Mişcarea Legionară''. În plus, el consideră lui Paul Goma să dezvăluie motivele promise de Eliade.
SURSA
Gabriel Stănescu, Nobelul refuzat, ''Origini'', Nocross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 31-32.
NOTE M.T.
* Odyseas Elytis (1911-1996) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1979/elytis-bio.html)
** Czeslav Milosz (1911 Seteniai/Rusia/[Lituania] - 2004 Cracovia/Polonia) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1980/milosz-bio.html)
*** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
**** (http://www.nobelprize.org)
***** Alfred Nobel (1833 Stockholm/Suedia - 1896 Sanremo/Italia) (http://www.nobelprize.org/alfred_nobel/biographical/)
****** Gheorghe Bulgăr (1920 Sanislău - 2002 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Gheorghe_Bulgar)
******* A. Guillermou (1913 Toulon/Franţa - 1998 Paris/Franţa) (http://www.crispedia.ro/Alain_Guillermou)
******** Alf Lombard (1902 Paris/Franţa - 1996 Lund/Suedia) (http://de.cyclopaedia.net/wiki/Alf-Lombard)
********* Jacques Goudet (http://www.univ-lyon3.fr/fr/presentation/vue-d-ensemble/historique/une-histoire-guidee-par-la-production-et-la-diffusion-des-savoirs-156528.kjsp?RH=INS-ACCUEIL)
********** Jean-Marie Gustave Le Clezio (1940 Nisa/Franţa - ) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/2008/clezio-bio.html)
*********** Paul Goma (1935 Mana/România/[Republica Moldova] - ) (http://www.paulgoma.com/paul-goma-biografie-si-bibliografie-1909-2007/)
************ Douglas Allen ( - ) (http://www.umit.maine.edu/~douglas.allen/index.htm)
************* Dennis Doeing (1945 Niagara Falls/SUA - ) (http://www.scribd.com/doc/158702830/Dennis-A-Doeing-Mircea-Eliade)
************** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti - ) (http://www.crispedia.ro/Gabriel_Stanescu)
Scriitorul şi istoricul religiilor român Mircea Eliade***, aflat în exil în Franţa şi SUA din 1945, a fost subiectul a trei propuneri pentru Nobelul literar, acordat anual de Academia Suedeză**** în baza testamentului omului de afaceri suedez Alfred Nobel*****.
Prima propunere a fost iniţiată de către profesorul Gheorghe Bulgăr******, A. Guillermou******* (traducătorul în franceză al romanelor eliadiene Maitrey, Noaptea de Sânziene, Pe strada Mântuleasa), lingvistul Alf Lombard******** şi J. Goudet*********, rectorul universităţii ''Jean Moulin'' din Lyon (Franţa). Expunerea de motive a fost redactată la 10 februarie 1980 în numele universităţii franceze în următorii termeni: ''Un mare scriitor şi filosof, bine cunoscut în medile literare şi ştiinţifice din lumea întreagă, Mircea Eliade, profesor la Universitate din Chicago (SUA), de origine română, autor al celebrei Istorii a religiilor, 3 volume, şi a altor zeci de studii asupra folclorului şi civilizaţiilor popoarelor, prozator recunoscut, mai ales după publicarea, în Franţa, a romanelor sale: Maitrey, Domnişoara Christina, Noaptea de Sânziene etc. - Mircea Eliade este un mare umanist care a realizat o sinteză uimitoare între culturile populare occidentale şi cele orientale, între spirtualitatea tradiţională a Europei şi descoperirile ştiinţei moderne. Deci, de multă vreme, el are dreptul la Premiul Nobel, după părerea obiectivă a criticilor şi savanţilor occidentali, căci, iată o mărturisire convingătoare a scriitorului francez De Clezio**********: 'Fiecare nouă carte a lui Mircea Eliade este un eveniment în gândirea occidentală (<<La Quinzaine litt., 15 martie 1979>>)', care adaugă: '<<Mitul eternei reîntoarceri>> a aceluiaşi autor, este unul dintre cele mai înalte monumente ale gândirii occidentale'. Originalitatea expresivă aartei sale literare şi profunzimea analizelor trebuie să convingă Marele juriu al Premiului Nobel să-i acorde lui Mircea Eliade această înaltă distincţie''.
Alf Lombard a revenit în 1981 cu o nouă expunere de motive, în care sublinia caracterul universal al operei lui Mircea Eliade.
Cea de-a treia propunere datează din 11 ianuarie1984 şi a aparţinut scriitorului Paul Goma***********, căruia i s-a făcut onoarea de a propune Comitetului Nobel un nume pentru anul respectiv. Aflat şi el în exil din 1977, Goma l-a propus pe Eliade ca scriitor originar din Estul comunist. În scrisoarea sa, scriitorul basarabean apreciază că Eliade nu este numai un istoric al religiilor de renume mondial care nu are nevoie de prezentare, ci şi ''un scriitor de prim rang ale cărui romane, nuvele fantastice şi eseuri au fost publicate în engleză, franceză, suedeză, germană, spaniolă, portugheză, japoneză, sârbă etc şi care în România a deschis calea tuturor experienţelor moderne ale scriiturii''. Goma nu prezintă vasta operă a lui Eliade şi se rezumă să citeze un singur titlu bibliografic: Douglas Allen************ & Dennis Doeing*************, Mircea Eliade. An Annotated Bibliography, Garland Publishing, New York & London, 1980, 262 p. În final, exilatul basarabean subliniază: ''Cred că încununând pe Mircea Eliade - în ciuda faptulu că e cetăţean american - Academia Suedeză şi-a îndreptat atenţia asupra României (care nu a fost niciodată onorată de alegerea dvs.) şi care-l consideră pe Mircea Eliade ca fiind unul dintre scriitorii săi cei mai reprezentativi, dacă nu cel mai reprezentativ''.
În scrisoarea de răspuns din 11 februarie 1984, Eliade îi mărturiseşte lui Goma: ''Sper că nu vei suferi prea mult când vei afla rezultatul. Am mai fost propus pentru Nobel, dar răspunsul a fost întotdeauna Niet! Motivele sunt multe, şi nu sunt mărunte''. Nominalizatul la Nobelul literar i-a promis lui Goma că-i va detalia contextul rezultatului negativ.
Gabriel Stănescu**************, editorul revistei ''Origini'' din SUA, bănuieşte că motivul principal al celor trei refuzuri este ''un episod dramatic al anilor '30 din biografia lui Eliade: adeziunea sa la Mişcarea Legionară''. În plus, el consideră lui Paul Goma să dezvăluie motivele promise de Eliade.
SURSA
Gabriel Stănescu, Nobelul refuzat, ''Origini'', Nocross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 31-32.
NOTE M.T.
* Odyseas Elytis (1911-1996) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1979/elytis-bio.html)
** Czeslav Milosz (1911 Seteniai/Rusia/[Lituania] - 2004 Cracovia/Polonia) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1980/milosz-bio.html)
*** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
**** (http://www.nobelprize.org)
***** Alfred Nobel (1833 Stockholm/Suedia - 1896 Sanremo/Italia) (http://www.nobelprize.org/alfred_nobel/biographical/)
****** Gheorghe Bulgăr (1920 Sanislău - 2002 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Gheorghe_Bulgar)
******* A. Guillermou (1913 Toulon/Franţa - 1998 Paris/Franţa) (http://www.crispedia.ro/Alain_Guillermou)
******** Alf Lombard (1902 Paris/Franţa - 1996 Lund/Suedia) (http://de.cyclopaedia.net/wiki/Alf-Lombard)
********* Jacques Goudet (http://www.univ-lyon3.fr/fr/presentation/vue-d-ensemble/historique/une-histoire-guidee-par-la-production-et-la-diffusion-des-savoirs-156528.kjsp?RH=INS-ACCUEIL)
********** Jean-Marie Gustave Le Clezio (1940 Nisa/Franţa - ) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/2008/clezio-bio.html)
*********** Paul Goma (1935 Mana/România/[Republica Moldova] - ) (http://www.paulgoma.com/paul-goma-biografie-si-bibliografie-1909-2007/)
************ Douglas Allen ( - ) (http://www.umit.maine.edu/~douglas.allen/index.htm)
************* Dennis Doeing (1945 Niagara Falls/SUA - ) (http://www.scribd.com/doc/158702830/Dennis-A-Doeing-Mircea-Eliade)
************** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti - ) (http://www.crispedia.ro/Gabriel_Stanescu)
vineri, 3 ianuarie 2014
Cum se făcea rost de o carte a lui M. Eliade în timpul regimului comunist (GEANĂ 2005)
Profesorul universitar Gherorghiţă Geană*, doctor în antropologie, a povestit în paginile revistei ''Origini''** cum a făcut rost în octombrie 1981 la Bucureşti de traducerea primului volum din celebra lucrare Istoria credinţelor şi ideilor religioase*** a lui Mircea Eliade****.
Invitat de prietenul său Valeriu Bărbuceanu, clarinetist la Filarmonică, la un concert la Ateneu, Geană a intrat mai întâi la librăria ''Dacia'', aflată în apropiere. Bărbuceanu îi adusese cadou în urma unui turneu la Paris o altă importantă lucrare a istoricului religiilor aflat în exil: Mythes, reves et misteres*****. Cum se auzise în oraş că urma să apară noua carte, antropologul a discutat cu vânzătoarea, de la care a aflat că chiar a doua zi la ora 8 urmau să fie puse în vânzare cele 20 de exemplare disponibile pe baza unei liste.
Cozile la alimente erau deja o realitate în România lui Ceauşescu, dar o listă pentru o carte era ceva cu totul nou, chiar dacă procurarea unei cărţi valoroase presupunea şi ea o strategie: culegerea informaţiei din reţeaua cunoscătorilor interesaţi, parcurgerea în ziua respectivă a circuitului principalelor librării ale capitalei (Facultatea de Istorie, ''Eminescu'', ''Dacia'', ''Minerva'', ''Sadoveanu''), solicitarea unui prieten sau coleg de a cumpăra încă un exemplar dacă se permitea acest lucru sau stabilirea unei ''pile'' printre vânzătoare. Ultima şansă era talciocul, o microzonă de piaţă liberă tolerată de sistemul comunist.
Imediat, cei doi prieteni s-au înscris pe listă, constatând că primiseră numerele 8 şi 9. După terminarea concertului la 21,30, au revenit la librărie, unde lista fusese preluată de unul dintre fruntaşii înscrişi şi depăşise 40 de persoane. Ultimii veniţi sperau că vor fi mai mult de 20 de exemplare sau că unii dintre cei deja înscrişi nu vor fi prezenţi la momentul vânzării. La ora 23 s-a anunţat surprinzător că lista va fi strigată din oră în oră, iar cei absenţi urmau să-şi piardă locul. Cum nopţile de toamnă începeau să se răcească, cei doi s-au repezit acasă pentru a se îmbrăca gros, Geană fiind decis în calitatea sa de ''social scientist'' să obţină cartea. La întoarcere au constatat că se formaseră grupuri de discuţie în pasajul Kretzulescu şi pe pajiştea bisericii omonime, iar unii dintre ''listaşi'' îşi transformaseră autoturismul personal în dormitor. Treptat, numărul înscrişilor a început să crească, mai ales după ora 4, când se formau cozile la alimente. La ora 7, când s-a format coada din rânduri de câte doi, numărul celor înscriţi ajunsese la circa 200!. La ora 8 s-a deschis librăria şi a început vânzarea, moment în care cei din spate au început să preseze în speranţa de a produce o busculadă pentru a putea pătrunde înăuntru, ceea ce însă nu au reuşit. Astfel, cei doi prieteni au reuşit să se numere printre norocoşii cumpărători ai lucrării celebrului profesor român de la Universitatea din Chicago.
SURSA
Gheorghiţă Geană, O experienţă participativă şi semnificaţiile ei, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 40-41.
NOTE M.T.
* Gheorghiţă Geană (1942 Mărăşeşti - ) (http://adevarul.ro/news/societate/gheorghita-geana-antropolog-ce-autoritate-profesoara-haine-saracute-fata-elevilor-imbracati-moda-1_50ad93227c42d5a663978cbd/index.html)
** www.origini.uv.ro
*** Histoire des croyances et des idees religieuses, Payot, Paris, 1976
**** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
***** 1957.
Invitat de prietenul său Valeriu Bărbuceanu, clarinetist la Filarmonică, la un concert la Ateneu, Geană a intrat mai întâi la librăria ''Dacia'', aflată în apropiere. Bărbuceanu îi adusese cadou în urma unui turneu la Paris o altă importantă lucrare a istoricului religiilor aflat în exil: Mythes, reves et misteres*****. Cum se auzise în oraş că urma să apară noua carte, antropologul a discutat cu vânzătoarea, de la care a aflat că chiar a doua zi la ora 8 urmau să fie puse în vânzare cele 20 de exemplare disponibile pe baza unei liste.
Cozile la alimente erau deja o realitate în România lui Ceauşescu, dar o listă pentru o carte era ceva cu totul nou, chiar dacă procurarea unei cărţi valoroase presupunea şi ea o strategie: culegerea informaţiei din reţeaua cunoscătorilor interesaţi, parcurgerea în ziua respectivă a circuitului principalelor librării ale capitalei (Facultatea de Istorie, ''Eminescu'', ''Dacia'', ''Minerva'', ''Sadoveanu''), solicitarea unui prieten sau coleg de a cumpăra încă un exemplar dacă se permitea acest lucru sau stabilirea unei ''pile'' printre vânzătoare. Ultima şansă era talciocul, o microzonă de piaţă liberă tolerată de sistemul comunist.
Imediat, cei doi prieteni s-au înscris pe listă, constatând că primiseră numerele 8 şi 9. După terminarea concertului la 21,30, au revenit la librărie, unde lista fusese preluată de unul dintre fruntaşii înscrişi şi depăşise 40 de persoane. Ultimii veniţi sperau că vor fi mai mult de 20 de exemplare sau că unii dintre cei deja înscrişi nu vor fi prezenţi la momentul vânzării. La ora 23 s-a anunţat surprinzător că lista va fi strigată din oră în oră, iar cei absenţi urmau să-şi piardă locul. Cum nopţile de toamnă începeau să se răcească, cei doi s-au repezit acasă pentru a se îmbrăca gros, Geană fiind decis în calitatea sa de ''social scientist'' să obţină cartea. La întoarcere au constatat că se formaseră grupuri de discuţie în pasajul Kretzulescu şi pe pajiştea bisericii omonime, iar unii dintre ''listaşi'' îşi transformaseră autoturismul personal în dormitor. Treptat, numărul înscrişilor a început să crească, mai ales după ora 4, când se formau cozile la alimente. La ora 7, când s-a format coada din rânduri de câte doi, numărul celor înscriţi ajunsese la circa 200!. La ora 8 s-a deschis librăria şi a început vânzarea, moment în care cei din spate au început să preseze în speranţa de a produce o busculadă pentru a putea pătrunde înăuntru, ceea ce însă nu au reuşit. Astfel, cei doi prieteni au reuşit să se numere printre norocoşii cumpărători ai lucrării celebrului profesor român de la Universitatea din Chicago.
SURSA
Gheorghiţă Geană, O experienţă participativă şi semnificaţiile ei, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 40-41.
NOTE M.T.
* Gheorghiţă Geană (1942 Mărăşeşti - ) (http://adevarul.ro/news/societate/gheorghita-geana-antropolog-ce-autoritate-profesoara-haine-saracute-fata-elevilor-imbracati-moda-1_50ad93227c42d5a663978cbd/index.html)
** www.origini.uv.ro
*** Histoire des croyances et des idees religieuses, Payot, Paris, 1976
**** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
***** 1957.
joi, 2 ianuarie 2014
Scriitorul V. Andru despre M. Eliade şi India (''ORIGINI'' 2005)
Înainte de a călători în India la sfârşitul lui 1991, Vasile Andru* citise din opera lui Mircea Eliade** doar tratatul despre Yoga, eseurile sapienţiale şi Istoria religiilor. Jurnalele şi memoriile acestuia le-a parcurs de-abia în 1995 şi ca urmare Eliade nu a fost pentru el un ''ghid spiritual'' atunci când a luat contact cu India. Apropierea lui Andru de India s-a realizat ca un practician al sapienţei, spre deosebire de Eliade, pe care îl consideră ''un mare erudit''. În acest sens, Andru a învăţat limba sanscrită doar cât a fost necesar să-şi treacă examenul, chiar dacă a obţinut ''foarte bine''. Pentru Andru, istoricul religiilor nu a fost un mentor, dar a fost ''o autoritate, un omniscient''. El a negat că a propus canonizarea lui Eliade, alături de Eminescu, arătând că doar a pus ''o întrebare cu tâlc, un challenge''.
Andru a plecat prima dată în India cu o bursă de studii obţinută prin concurs la Academia Sivananda***. Spre deosebire de Eliade, care a călătorit în nordul Indiei (Bengal), Andru a făcut stagiul Vedanta în sudul marii ţări asiatice, în munţii Sahiadri din statul Kerala. În seria sa erau 144 de cursanţi din 22 ţări, un tânăr canadian mărturisindu-i că a ajuns în India după ce a citit lucrarea lui Eliade despre Yoga.
Spre deosebire de Eliade, care a ajuns în India când avea 23 de ani, Andru a călătorit acolo când împlinise 49 de ani. De aceea, el nu a mers acolo ''în căutarea absolutului'', spre deosebire de Eliade, care a fost ''un magistru, iar nu un ascet'' şi care s-a întors din India ''însetat de relativităţi''. Pentru Andru diferenţa faţă de Eliade se explică prin faptul că a fost născut în apropierea chiliei lui Daniil Sihastrul**** şi a conştientizat astfel că ''aici se întrezăreşte absolutul meu''. Ulterior, în stagiul de la ashramul***** Neyyar Dam, Andru i-a destăinuit unei tinere grecoaice că a sosit în India ''cu Calea găsită de-acasă!'' şi că a venit ''ca şi la neamuri indo-europene'' la ''aceste rude cuminţi de la tropice.'' În final, scriitorul caracterizează India ca o treia patrie, după România şi Raiul.
La mânăstirea Rashikesh, ultimul popas al ascezei indiene a lui Eliade, Andru a remarcat că locul ''mai sălbatic'' s-a transformat azi într-un ''adevărat oraş călugăresc'', ''un fel de Vatican al Indiei''. Eliade a locuit la o mânăstire de pe malul drept al marelui fluviu Gange, Swarga asharm, în timp ce Andru a locuit pe malul opus, la mânăstirea Sivananda, numită ''Divine Life Society''. Dar a vizitat zilnic mânăstirea lui Eliade, precum şi schitul Lakshmi, unde acesta discuta cu Sivananda, al cărui ucenic, Swamiji Vishnudevanda, a devenit îndrumătorul lui Andru. El a constatat că Eliade nu este este cunoscut în mediile monastice, ci în universităţile indiene. Astfel, în biblioteca ashramului Sivananda nu a găsit nici o carte a lui Eliade, dar când le-a vorbit călugărilor despre predecesorul său, aceştia, impresionaţi, au cerut lucrări ale acestuia.
Andru a constatat cu uimire că, spre deosebire de el, care ''sufer enorm când trece ceva timp fără să văd India'', Eliade nu a mai fost interesat să revină şi să-şi păstreze ''imaginea'' acolo.
În marele oraş-port Calcutta, unde a mers la mânăstirea Maicii Teresa******, Andru a reuşit să o contacteze pe sora lui Maitrey, Chitrita Devi, alintată Chabu în celebrul roman scris de Eliade după întoarcerea din India. Aceasta este scriitoare, traducătoare şi editoare şi nu a vorbit cu plăcere despre savant, deoarece el a lăsat familiei şi cunoscuţilor ''o amintire grea, deprimantă''. Ea consideră scandalos faptul că în roman Eliade a păstrat numele personajelor, dar a inventat alte vieţi, şi explică îndepărtarea lui Eliade de India ''din jenă pentru dezastrul produs în familia Dasgupta''. Mai mult, ea a fost surprinsă de răceala cu care scriitorul a primit-o la Chicago, la bătrâneţe, pe Maitraye Devi, acesta fiind modul în care scrie Chitrita numele surorii sale decedată între timp. Cu sentimentul dragostei reaprins în inimă şi decepţionată de răceala lui Eliade, eroina romanului a scris la rândul ei cartea Na hanya te (Aceasta nu moare) şi a vizitat Bucureştiul în 1973, ceea ce l-a supărat pe Eliade. Andru a obţinut acordul doamnei Dorina Al-George, văduva orientalistului Sergiu Al-George*******, de a copia scrisorile eroinei către soţul ei din 1972-1973, pe care le caracterizează ca fiind ''emoţionante''.
În final, Andru a apreciat ca ''o intuiţie capitală'' teza marelui istoric al religiillor potrivit căreia ''sacrul este cel mai ades camuflat în profan'' şi o explică astfel: ''Sacrul este la vedere pentru cei cu ochii deschişi şi cu mintea deschisă; şi stă camuflat de profan pentru omul opacizat, grăbit, hăituit de griji, drogat de funcţii mari, somnolent, nevrozat, alienat.''
SURSA
George Ştefan, ''Când mergi în India, calci obligatoriu pe urmele lui Eliade''. Interviu cu scriitorul Vasile Andru, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 51-52.
NOTE M.T.
* Vasile Andrucovici: pseudonim Andru (1942 Bahrineşti/[România]/Ucraina - ) (http://www.vasileandru.ro/)
** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
*** Academia Sivananda (http://www.sivananda.org/)
**** Daniil Sihastrul (secolul XV Moldova) (http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/chilia-sfantului-daniil-sihastrul-67959.html)
***** ashram (http://www.merriam-webster.com/dictionary/ashram)
****** Maica Teresa (1910 Skopje/[Imperiul Otoman]/Republica Macedonia - 1997 Calcutta/India) (http://albaniaperomaneste.wordpress.com/istorie/personalitati/maica-theresa/)
******* Sergiu Al-George (1922 Târgu-Mureş - 1981 Bucureşti) (http://www.mesagerul.ro/2013/03/11/sangeorzanul-sergiu-al-george-vazut-de-indieni)
Andru a plecat prima dată în India cu o bursă de studii obţinută prin concurs la Academia Sivananda***. Spre deosebire de Eliade, care a călătorit în nordul Indiei (Bengal), Andru a făcut stagiul Vedanta în sudul marii ţări asiatice, în munţii Sahiadri din statul Kerala. În seria sa erau 144 de cursanţi din 22 ţări, un tânăr canadian mărturisindu-i că a ajuns în India după ce a citit lucrarea lui Eliade despre Yoga.
Spre deosebire de Eliade, care a ajuns în India când avea 23 de ani, Andru a călătorit acolo când împlinise 49 de ani. De aceea, el nu a mers acolo ''în căutarea absolutului'', spre deosebire de Eliade, care a fost ''un magistru, iar nu un ascet'' şi care s-a întors din India ''însetat de relativităţi''. Pentru Andru diferenţa faţă de Eliade se explică prin faptul că a fost născut în apropierea chiliei lui Daniil Sihastrul**** şi a conştientizat astfel că ''aici se întrezăreşte absolutul meu''. Ulterior, în stagiul de la ashramul***** Neyyar Dam, Andru i-a destăinuit unei tinere grecoaice că a sosit în India ''cu Calea găsită de-acasă!'' şi că a venit ''ca şi la neamuri indo-europene'' la ''aceste rude cuminţi de la tropice.'' În final, scriitorul caracterizează India ca o treia patrie, după România şi Raiul.
La mânăstirea Rashikesh, ultimul popas al ascezei indiene a lui Eliade, Andru a remarcat că locul ''mai sălbatic'' s-a transformat azi într-un ''adevărat oraş călugăresc'', ''un fel de Vatican al Indiei''. Eliade a locuit la o mânăstire de pe malul drept al marelui fluviu Gange, Swarga asharm, în timp ce Andru a locuit pe malul opus, la mânăstirea Sivananda, numită ''Divine Life Society''. Dar a vizitat zilnic mânăstirea lui Eliade, precum şi schitul Lakshmi, unde acesta discuta cu Sivananda, al cărui ucenic, Swamiji Vishnudevanda, a devenit îndrumătorul lui Andru. El a constatat că Eliade nu este este cunoscut în mediile monastice, ci în universităţile indiene. Astfel, în biblioteca ashramului Sivananda nu a găsit nici o carte a lui Eliade, dar când le-a vorbit călugărilor despre predecesorul său, aceştia, impresionaţi, au cerut lucrări ale acestuia.
Andru a constatat cu uimire că, spre deosebire de el, care ''sufer enorm când trece ceva timp fără să văd India'', Eliade nu a mai fost interesat să revină şi să-şi păstreze ''imaginea'' acolo.
În marele oraş-port Calcutta, unde a mers la mânăstirea Maicii Teresa******, Andru a reuşit să o contacteze pe sora lui Maitrey, Chitrita Devi, alintată Chabu în celebrul roman scris de Eliade după întoarcerea din India. Aceasta este scriitoare, traducătoare şi editoare şi nu a vorbit cu plăcere despre savant, deoarece el a lăsat familiei şi cunoscuţilor ''o amintire grea, deprimantă''. Ea consideră scandalos faptul că în roman Eliade a păstrat numele personajelor, dar a inventat alte vieţi, şi explică îndepărtarea lui Eliade de India ''din jenă pentru dezastrul produs în familia Dasgupta''. Mai mult, ea a fost surprinsă de răceala cu care scriitorul a primit-o la Chicago, la bătrâneţe, pe Maitraye Devi, acesta fiind modul în care scrie Chitrita numele surorii sale decedată între timp. Cu sentimentul dragostei reaprins în inimă şi decepţionată de răceala lui Eliade, eroina romanului a scris la rândul ei cartea Na hanya te (Aceasta nu moare) şi a vizitat Bucureştiul în 1973, ceea ce l-a supărat pe Eliade. Andru a obţinut acordul doamnei Dorina Al-George, văduva orientalistului Sergiu Al-George*******, de a copia scrisorile eroinei către soţul ei din 1972-1973, pe care le caracterizează ca fiind ''emoţionante''.
În final, Andru a apreciat ca ''o intuiţie capitală'' teza marelui istoric al religiillor potrivit căreia ''sacrul este cel mai ades camuflat în profan'' şi o explică astfel: ''Sacrul este la vedere pentru cei cu ochii deschişi şi cu mintea deschisă; şi stă camuflat de profan pentru omul opacizat, grăbit, hăituit de griji, drogat de funcţii mari, somnolent, nevrozat, alienat.''
SURSA
George Ştefan, ''Când mergi în India, calci obligatoriu pe urmele lui Eliade''. Interviu cu scriitorul Vasile Andru, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 51-52.
NOTE M.T.
* Vasile Andrucovici: pseudonim Andru (1942 Bahrineşti/[România]/Ucraina - ) (http://www.vasileandru.ro/)
** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
*** Academia Sivananda (http://www.sivananda.org/)
**** Daniil Sihastrul (secolul XV Moldova) (http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/chilia-sfantului-daniil-sihastrul-67959.html)
***** ashram (http://www.merriam-webster.com/dictionary/ashram)
****** Maica Teresa (1910 Skopje/[Imperiul Otoman]/Republica Macedonia - 1997 Calcutta/India) (http://albaniaperomaneste.wordpress.com/istorie/personalitati/maica-theresa/)
******* Sergiu Al-George (1922 Târgu-Mureş - 1981 Bucureşti) (http://www.mesagerul.ro/2013/03/11/sangeorzanul-sergiu-al-george-vazut-de-indieni)
miercuri, 1 ianuarie 2014
''The posterity of Mircea Eliade'' (ZAVATI GARDNER 2005)
NOTĂ M.T.: Traducere din limba engleză de M.T.
<<
Mircea Eliade* face parte din acea galerie specială de erudiţi români, binecunoscuţi şi apreciaţi dincolo de graniţele ţării. El face parte din foarte puţin norocoasa elită intelectuală a generaţiei sale. Dacă sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial** l-ar fi găsit în România, Mircea Eliade ar fi sfârşit în mod sigur încarcerat într-una din puşcăriile comuniste sau la tăiat stuf*** sau la muncă forţată în lagărul de muncă al Canalului Dunăre-Marea Neagră****, care, supranumit ''Canalul Morţii'', a costat peste 100.000 de vieţi.
Opera lui Mircea Eliade este binecunoscută cercetătorilor istoriei religiilor, prin a sa ISTORIE A CREDINŢELOR ŞI IDEILOR RELIGIOASE*****, în două volume (1976-1978), care tratează mituri şi credinţe religioase, or prin a sa ENCICLOPEDIE A RELIGIILOR, schiţată la Chicago, în timpul ultimilor săi ani de viaţă. La Universitatea din Chicago el a deţinut diverse poziţii academice începând cu 1956 şi a fost numit profesor şi coordonator al Catedrei de Istorie a Religiilor în 1985.
El a urmat cursurile Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Bucureşti (1925-1928), care i-au marcat educaţia intelectuală şi drumul în viaţă. Călătoria în Italia, unde şi-a pregătit teza de licenţă universitară: FILOSOFIA ITALIANĂ DE LA MARSILIO FICINO****** LA GIORDANO BRUNO*******, i-a deschis noi orizonturi.
Personalitatea complexă a lui Mircea Eliade a fost modelată în circumstanţe extreme, determinată de schimbarea balenţei de putere şi uimitoarea ascensiune a fascismului în Europa. Ideile extremei drepte s-au răspândit în întreaga Europă a epocii şi tânărul Mircea Eliade le-a absorbit ca un burete. Europa epocii a fost târâtă în marea tragedie a celui de Al Doilea Război Mondial********, care a fost o confruntare pe viaţă şi pe moarte.
Mircea Eliade a fost premiat cu o bursă de studiu în India, unde s-a aflat de la sfârşitul lui 1928 până în 1932. După ce a obţinut doctoratul în 1932, a fost numit asistent la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti în 1933. PROBLEMA RĂULUI ÎN FILOSOFIA INDIANĂ a fost tema cursului său inaugural.
În acelaşi timp, Mircea Eliade a fost un deschizător de drumuri prin studiile sale ştiinţifice despre filozofia şi religiile indiene, publicate la Roma şi Bucureşti.
Mircea Eliade apare ca o personalitate controversată, care a trăit în anii săi de formare intelectuală într-o foarte întunecată perioadă a istoriei umanităţii. Generaţia de intelectuali contemporani cu Mircea Eliade a urmat şi a fost captivată de charismaticul profesor universitar Nae Ionescu*********. El a fost profesor de filozofie şi logică la Universitatea din Bucureşti. şi publicist la ziarul CUVÂNTUL**********, care a format şi a atras mulţi tineri promiţători ai epocii către extrema dreaptă. Mircea Eliade a fost un membru al generaţiei sale. Din cauza opiniilor sale privind Mişcarea Legionară, în 1938 a fost întemniţat şi interogat de poliţia bucureşteană în legătură cu participarea sa la mişcarea fascistă. Ca urmare, a fost internat în lagărul de la Miercurea Ciuc. Nae Ionescu, care continua să influenţeze tânăra elită a epocii, fusese deja internat acolo în martie.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Mircea Eliade a fost numit ataşat cultural la Londra (1940) şi apoi consilier cultural la Lisabona (1941-1944). 1945 l-a găsit la Paris, unde a ţinut un curs liber de istorie a religiilor la ECOLE PRATIQUES DES HAUTES ETUDES***********. El a participat activ la conferinţe şi congrese în Italia, Germania şi Suedia.
Studiile sale: ŞAMANISMUL ŞI TEHNICILE ARHAICE ALE EXTAZULUI (1951)************, IMAGINI ŞI SIMBOLURI (1952)*************, YOGA (1954) l-au transformat într-o personalitate a domeniului. Universitatea din Chicago l-a solicitat ca visiting professor (1956-1957).
În următorii ani multe instituţii academice l-au omagiat. Mircea Eliade a devenit o celebritate menţionată cu veneraţie în cercurile intelectuale şi academice.
Mircea Eliade a avut o ascensiune meteorică în lumea universitară. Înclinaţiile sale politice din tinereţe i-au umbrit fără îndoială imaginea. Afilierea sa la Mişcarea Legionară************** înainte de plecarea în Occident nu poate fi scoasă din CV-ul său. A fost Mircea Eliade scriitorul o nouă definiţie pentru om, vis-a-vis de istorie? El a căutat-o în ape foarte tulburi!
În tinereţea sa, poate şi-a căutat propria identitate? A trecut Mircea Eliade printr-o criză a valorilor? A fost descurajat şi deziluzionat în căutarea explicării locului omului în istorie? A suferit o profundă criză de identitate, pentru care a încercat diverse remedii?
Dezbaterea ÎMPOTRIVA lui Mircea Eliade cu cărţi gen: CIORAN, ELIADE, IONESCO. UITAREA FASCISMULUI de Alexandra Laignel-Lavastine*************** (2002) şi MIRCEA ELIADE, PRIZONIERUL ISTORIEI de Florin Ţurcanu**************** (2003) accentuează afilierea scriitorului la Mişcarea Legionară, în timp ce dezbaterea PRO Mircea Eliade cu FOŞTI PRIETENI ŞI ÎNTÂMPLĂRI UITATE de Marc Linscott Ricketts***************** (2003), abordează evoluţia scriitorului din alte puncte de vedere, cum ar fi semnificaţia valorii operei sale.
Se pare că Andre Gide****************** şi James Joyce******************* l-au influenţat pe Mircea Eliade în proza sa. Proza sa modernă a creat o atmosferă anxioasă a deznădejdii. Personajele sale sunt pierdute în lumea înconjurătoare. Experienţa personajelor se dezvăluie ca într-un Reality TV show. De exemplu, în LUMINA CE SE STINGE (1934), autorul este în căutarea propriei sale identităţi.
În ÎNCERCAREA LABIRINTULUI********************, viaţa este un labirint al semnelor, pe care omul le descoperă în timpul călătoriei sale prin iniţieri.
În romanele sale de introspecţie: ISABEL ŞI APELE DIAVOLULUI, MAITREY, ÎNTOARCEREA DIN RAI, HULIGANII*********************, Mircea Eliade studiază complet aspectul libertăţii individului, dincolo de norme şi convenţii morale.
Câteva din scrierile sale literare sale îşi au rădăcinile în folclorul românesc: DOMNIŞOARA CHRISTINA, ŞARPELE********************** sau tradiţiile indiene, pe care le-a studiat continuu în cursul vieţii sale: SECRETUL DOCTORULUI HONIGBERGER, NOPŢILE LA SERAMPORE***********************.
Actuale sunt scrierile în format de jurnal sau de memorii: ŞANTIER, ROMANUL ADOLESCENTULUI MIOP, MEMORII, JURNAL ( publicate în 1935, 1988, 1991 şi 1993).
Nu trebui uitate excepţionalele scrieri estetice ale lui Mircea Eliade: SOLILOCVII, COMENTARII LA LEGENDA MEŞTERULUI MANOLE************************.
Mircea Eliade a trăit o dilemă complexă, agonizând între omul biblic pentru care suferinţa are sens şi omul modern care şi-a pierdut acest sens (conform lui Nietzische*************************).
Mircea Eliade continuă să existe, dincolo de mormânt, prin opera sa. Complexa sa personalitate creativă continuă să fascineze şi să determine realizarea multor alte studii.
Lucrările lui Mircea Eliade pot fi găsite pe rafturile bibliotecilor universitare sau pot fi cumpărate din marile librării sau pe Internet în Regatul Unit. Mediul academic sau specialiştii interesaţi consideră încă relevante: FĂURARI ŞI ALCHIMIŞTI (1962), CĂUTAREA (1969), OCULTISM, VRĂJITORIE ŞI MODE CULTURALE (1976), O ISTORIE A IDEILOR RELIGIOASE (1978), MODELE ÎN COMPARAREA RELIGIILOR (1979), AUTOBIOGRAFIE (1981), COLOANA FĂRĂ SFÂRŞIT (1984), ENCICLOPEDIA RELIGIILOR (1986), JURNAL (1990), AŞTEPTÂND ZORII (1991), GHIDUL CONCIS HARPER COLLINS AL RELIGIILOR LUMII (2000)**************************, coautorii ultimei fiind Ioan P. Culianu*************************** şi Hillary S. Wiesner****************************.
>>
SURSA
Mariana Zavati Gardner*****************************, The Posterity of Mircea Eliade, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, 82-83.
NOTE M.T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA ) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
**Al Doilea Război Mondial (1939-1945)
*** Lagărele din Delta Dunării: Bacu 4, Grindu, Periprava (http://stiri.tvr.ro/ioan-ficior-al-doilea-tortionar-pentru-care-este-ceruta-urmarirea-penala-pentru-genocid_35037.html) (http://brasov100la100.ro/octav-bjoza-a-trait-patru-ani-de-detentie-in-lagare-si-inchisori-comuniste)
**** Canalul Dunăre-Marea Neagră: 14 lagăre (1950-1953) (http://adevarul.ro/locale/constanta/canalul-dunare-marea-neagra-lagarul-munca-fortata-7_514af31000f5182b8537e8ab/index.html) (http://www.telegrafonline.ro/1339966800/articol/202693/sfintii_romani_cinstiti_la_manastirea_de_la_galesu.html)
***** În limba franceză.
****** Marsilio Ficino (1433 Florenţa/Italia - 1499 Florenţa) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/206014/Marsilio-Ficino)
******* Giordano Bruno (1548 Nola/Italia - 1600 Roma/Italia) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/82258/Giordano-Bruno)
******** Al Doilea Război Mondial (1939-1945)
********* Nae Ionescu (1890 Brăila - 1940 Bucureşti) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/nae-ionescu-un-personaj-controversat)
********** ''Cuvântul'' (http://www.miscarea.net/w/?p=2606)
*********** ECOLE PRATIQUES DES HAUTES ETUDES (http://www.ephe.sorbonne.fr/)
************ În limba franceză.
************* În limba franceză.
************** Mişcarea Legionară (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/10-lucruri-stiut-miscarea-legionara)
*************** Alexandra Laignel-Lavastine (http://convorbiri-literare.dntis.ro/PAPUCnov3.html)
**************** Florin Ţurcanu (1967 - ) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Florin_%C8%9Aurcanu_(istoric))
***************** Marc Linscott Ricketts (http://maclinscottricketts.blogspot.ro/)
****************** Andre Gide (1869 Paris/Franţa - 1951 Paris/Franţa) (http://www.andregide.org/)
******************* James Joyce (1882 Dublin/Irlanda[Marea Britanie] - 1941 Berna/Elveţia ) (http://jamesjoyce.ie/)
******************** ÎNCERCAREA LABIRINTULUI: ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
********************* ISABEL ŞI APELE DIAVOLULUI: 1929; MAITREY: 1933; ÎNTOARCEREA DIN RAI: 1934; HULIGANII: 1935 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
********************** DOMNIŞOARA CHRISTINA: 1936; ŞARPELE: 1937 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
*********************** SECRETUL DOCTORULUI HONIGBERGER: 1940; NOPŢILE LA SERAMPORE: 1940 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
************************ SOLILOCVII: 1932; COMENTARII LA LEGENDA MEŞTERULUI MANOLE: 1943 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
************************* Friederich Nietzische (1844 Rocken/Prusia - 1900 Weimar/Germania) (http://www.iep.utm.edu/nietzsch/)
************************** În limmba: engleză, engleză, engleză, engleză, engleză, engleză, franceză, engleză, engleză, engleză, engleză.
*************************** Ioan P. Culianu (1950 Iaşi/România - 1991 Chicago/SUA) (http://www.icr.ro/praga/anti-comunism-personalitati/ianuarie-ioan-petru-culianu.html)
**************************** Hillary S. Wiesner (http://mihneamaruta.ro/2011/05/29/interviu-ileana-petre-culianu-nu-era-din-lumea-noastra/)
***************************** Mariana Zavati Gardner (1952 Bacău/România - ) (http://www.bacauexpres.ro/poeta-bacauana-mariana-zavati-gardner-omagiata-in-revista-plumb.html)
<<
Mircea Eliade* face parte din acea galerie specială de erudiţi români, binecunoscuţi şi apreciaţi dincolo de graniţele ţării. El face parte din foarte puţin norocoasa elită intelectuală a generaţiei sale. Dacă sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial** l-ar fi găsit în România, Mircea Eliade ar fi sfârşit în mod sigur încarcerat într-una din puşcăriile comuniste sau la tăiat stuf*** sau la muncă forţată în lagărul de muncă al Canalului Dunăre-Marea Neagră****, care, supranumit ''Canalul Morţii'', a costat peste 100.000 de vieţi.
Opera lui Mircea Eliade este binecunoscută cercetătorilor istoriei religiilor, prin a sa ISTORIE A CREDINŢELOR ŞI IDEILOR RELIGIOASE*****, în două volume (1976-1978), care tratează mituri şi credinţe religioase, or prin a sa ENCICLOPEDIE A RELIGIILOR, schiţată la Chicago, în timpul ultimilor săi ani de viaţă. La Universitatea din Chicago el a deţinut diverse poziţii academice începând cu 1956 şi a fost numit profesor şi coordonator al Catedrei de Istorie a Religiilor în 1985.
El a urmat cursurile Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Bucureşti (1925-1928), care i-au marcat educaţia intelectuală şi drumul în viaţă. Călătoria în Italia, unde şi-a pregătit teza de licenţă universitară: FILOSOFIA ITALIANĂ DE LA MARSILIO FICINO****** LA GIORDANO BRUNO*******, i-a deschis noi orizonturi.
Personalitatea complexă a lui Mircea Eliade a fost modelată în circumstanţe extreme, determinată de schimbarea balenţei de putere şi uimitoarea ascensiune a fascismului în Europa. Ideile extremei drepte s-au răspândit în întreaga Europă a epocii şi tânărul Mircea Eliade le-a absorbit ca un burete. Europa epocii a fost târâtă în marea tragedie a celui de Al Doilea Război Mondial********, care a fost o confruntare pe viaţă şi pe moarte.
Mircea Eliade a fost premiat cu o bursă de studiu în India, unde s-a aflat de la sfârşitul lui 1928 până în 1932. După ce a obţinut doctoratul în 1932, a fost numit asistent la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti în 1933. PROBLEMA RĂULUI ÎN FILOSOFIA INDIANĂ a fost tema cursului său inaugural.
În acelaşi timp, Mircea Eliade a fost un deschizător de drumuri prin studiile sale ştiinţifice despre filozofia şi religiile indiene, publicate la Roma şi Bucureşti.
Mircea Eliade apare ca o personalitate controversată, care a trăit în anii săi de formare intelectuală într-o foarte întunecată perioadă a istoriei umanităţii. Generaţia de intelectuali contemporani cu Mircea Eliade a urmat şi a fost captivată de charismaticul profesor universitar Nae Ionescu*********. El a fost profesor de filozofie şi logică la Universitatea din Bucureşti. şi publicist la ziarul CUVÂNTUL**********, care a format şi a atras mulţi tineri promiţători ai epocii către extrema dreaptă. Mircea Eliade a fost un membru al generaţiei sale. Din cauza opiniilor sale privind Mişcarea Legionară, în 1938 a fost întemniţat şi interogat de poliţia bucureşteană în legătură cu participarea sa la mişcarea fascistă. Ca urmare, a fost internat în lagărul de la Miercurea Ciuc. Nae Ionescu, care continua să influenţeze tânăra elită a epocii, fusese deja internat acolo în martie.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Mircea Eliade a fost numit ataşat cultural la Londra (1940) şi apoi consilier cultural la Lisabona (1941-1944). 1945 l-a găsit la Paris, unde a ţinut un curs liber de istorie a religiilor la ECOLE PRATIQUES DES HAUTES ETUDES***********. El a participat activ la conferinţe şi congrese în Italia, Germania şi Suedia.
Studiile sale: ŞAMANISMUL ŞI TEHNICILE ARHAICE ALE EXTAZULUI (1951)************, IMAGINI ŞI SIMBOLURI (1952)*************, YOGA (1954) l-au transformat într-o personalitate a domeniului. Universitatea din Chicago l-a solicitat ca visiting professor (1956-1957).
În următorii ani multe instituţii academice l-au omagiat. Mircea Eliade a devenit o celebritate menţionată cu veneraţie în cercurile intelectuale şi academice.
Mircea Eliade a avut o ascensiune meteorică în lumea universitară. Înclinaţiile sale politice din tinereţe i-au umbrit fără îndoială imaginea. Afilierea sa la Mişcarea Legionară************** înainte de plecarea în Occident nu poate fi scoasă din CV-ul său. A fost Mircea Eliade scriitorul o nouă definiţie pentru om, vis-a-vis de istorie? El a căutat-o în ape foarte tulburi!
În tinereţea sa, poate şi-a căutat propria identitate? A trecut Mircea Eliade printr-o criză a valorilor? A fost descurajat şi deziluzionat în căutarea explicării locului omului în istorie? A suferit o profundă criză de identitate, pentru care a încercat diverse remedii?
Dezbaterea ÎMPOTRIVA lui Mircea Eliade cu cărţi gen: CIORAN, ELIADE, IONESCO. UITAREA FASCISMULUI de Alexandra Laignel-Lavastine*************** (2002) şi MIRCEA ELIADE, PRIZONIERUL ISTORIEI de Florin Ţurcanu**************** (2003) accentuează afilierea scriitorului la Mişcarea Legionară, în timp ce dezbaterea PRO Mircea Eliade cu FOŞTI PRIETENI ŞI ÎNTÂMPLĂRI UITATE de Marc Linscott Ricketts***************** (2003), abordează evoluţia scriitorului din alte puncte de vedere, cum ar fi semnificaţia valorii operei sale.
Se pare că Andre Gide****************** şi James Joyce******************* l-au influenţat pe Mircea Eliade în proza sa. Proza sa modernă a creat o atmosferă anxioasă a deznădejdii. Personajele sale sunt pierdute în lumea înconjurătoare. Experienţa personajelor se dezvăluie ca într-un Reality TV show. De exemplu, în LUMINA CE SE STINGE (1934), autorul este în căutarea propriei sale identităţi.
În ÎNCERCAREA LABIRINTULUI********************, viaţa este un labirint al semnelor, pe care omul le descoperă în timpul călătoriei sale prin iniţieri.
În romanele sale de introspecţie: ISABEL ŞI APELE DIAVOLULUI, MAITREY, ÎNTOARCEREA DIN RAI, HULIGANII*********************, Mircea Eliade studiază complet aspectul libertăţii individului, dincolo de norme şi convenţii morale.
Câteva din scrierile sale literare sale îşi au rădăcinile în folclorul românesc: DOMNIŞOARA CHRISTINA, ŞARPELE********************** sau tradiţiile indiene, pe care le-a studiat continuu în cursul vieţii sale: SECRETUL DOCTORULUI HONIGBERGER, NOPŢILE LA SERAMPORE***********************.
Actuale sunt scrierile în format de jurnal sau de memorii: ŞANTIER, ROMANUL ADOLESCENTULUI MIOP, MEMORII, JURNAL ( publicate în 1935, 1988, 1991 şi 1993).
Nu trebui uitate excepţionalele scrieri estetice ale lui Mircea Eliade: SOLILOCVII, COMENTARII LA LEGENDA MEŞTERULUI MANOLE************************.
Mircea Eliade a trăit o dilemă complexă, agonizând între omul biblic pentru care suferinţa are sens şi omul modern care şi-a pierdut acest sens (conform lui Nietzische*************************).
Mircea Eliade continuă să existe, dincolo de mormânt, prin opera sa. Complexa sa personalitate creativă continuă să fascineze şi să determine realizarea multor alte studii.
Lucrările lui Mircea Eliade pot fi găsite pe rafturile bibliotecilor universitare sau pot fi cumpărate din marile librării sau pe Internet în Regatul Unit. Mediul academic sau specialiştii interesaţi consideră încă relevante: FĂURARI ŞI ALCHIMIŞTI (1962), CĂUTAREA (1969), OCULTISM, VRĂJITORIE ŞI MODE CULTURALE (1976), O ISTORIE A IDEILOR RELIGIOASE (1978), MODELE ÎN COMPARAREA RELIGIILOR (1979), AUTOBIOGRAFIE (1981), COLOANA FĂRĂ SFÂRŞIT (1984), ENCICLOPEDIA RELIGIILOR (1986), JURNAL (1990), AŞTEPTÂND ZORII (1991), GHIDUL CONCIS HARPER COLLINS AL RELIGIILOR LUMII (2000)**************************, coautorii ultimei fiind Ioan P. Culianu*************************** şi Hillary S. Wiesner****************************.
>>
SURSA
Mariana Zavati Gardner*****************************, The Posterity of Mircea Eliade, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, 82-83.
NOTE M.T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA ) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
**Al Doilea Război Mondial (1939-1945)
*** Lagărele din Delta Dunării: Bacu 4, Grindu, Periprava (http://stiri.tvr.ro/ioan-ficior-al-doilea-tortionar-pentru-care-este-ceruta-urmarirea-penala-pentru-genocid_35037.html) (http://brasov100la100.ro/octav-bjoza-a-trait-patru-ani-de-detentie-in-lagare-si-inchisori-comuniste)
**** Canalul Dunăre-Marea Neagră: 14 lagăre (1950-1953) (http://adevarul.ro/locale/constanta/canalul-dunare-marea-neagra-lagarul-munca-fortata-7_514af31000f5182b8537e8ab/index.html) (http://www.telegrafonline.ro/1339966800/articol/202693/sfintii_romani_cinstiti_la_manastirea_de_la_galesu.html)
***** În limba franceză.
****** Marsilio Ficino (1433 Florenţa/Italia - 1499 Florenţa) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/206014/Marsilio-Ficino)
******* Giordano Bruno (1548 Nola/Italia - 1600 Roma/Italia) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/82258/Giordano-Bruno)
******** Al Doilea Război Mondial (1939-1945)
********* Nae Ionescu (1890 Brăila - 1940 Bucureşti) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/nae-ionescu-un-personaj-controversat)
********** ''Cuvântul'' (http://www.miscarea.net/w/?p=2606)
*********** ECOLE PRATIQUES DES HAUTES ETUDES (http://www.ephe.sorbonne.fr/)
************ În limba franceză.
************* În limba franceză.
************** Mişcarea Legionară (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/10-lucruri-stiut-miscarea-legionara)
*************** Alexandra Laignel-Lavastine (http://convorbiri-literare.dntis.ro/PAPUCnov3.html)
**************** Florin Ţurcanu (1967 - ) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Florin_%C8%9Aurcanu_(istoric))
***************** Marc Linscott Ricketts (http://maclinscottricketts.blogspot.ro/)
****************** Andre Gide (1869 Paris/Franţa - 1951 Paris/Franţa) (http://www.andregide.org/)
******************* James Joyce (1882 Dublin/Irlanda[Marea Britanie] - 1941 Berna/Elveţia ) (http://jamesjoyce.ie/)
******************** ÎNCERCAREA LABIRINTULUI: ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
********************* ISABEL ŞI APELE DIAVOLULUI: 1929; MAITREY: 1933; ÎNTOARCEREA DIN RAI: 1934; HULIGANII: 1935 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
********************** DOMNIŞOARA CHRISTINA: 1936; ŞARPELE: 1937 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
*********************** SECRETUL DOCTORULUI HONIGBERGER: 1940; NOPŢILE LA SERAMPORE: 1940 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
************************ SOLILOCVII: 1932; COMENTARII LA LEGENDA MEŞTERULUI MANOLE: 1943 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
************************* Friederich Nietzische (1844 Rocken/Prusia - 1900 Weimar/Germania) (http://www.iep.utm.edu/nietzsch/)
************************** În limmba: engleză, engleză, engleză, engleză, engleză, engleză, franceză, engleză, engleză, engleză, engleză.
*************************** Ioan P. Culianu (1950 Iaşi/România - 1991 Chicago/SUA) (http://www.icr.ro/praga/anti-comunism-personalitati/ianuarie-ioan-petru-culianu.html)
**************************** Hillary S. Wiesner (http://mihneamaruta.ro/2011/05/29/interviu-ileana-petre-culianu-nu-era-din-lumea-noastra/)
***************************** Mariana Zavati Gardner (1952 Bacău/România - ) (http://www.bacauexpres.ro/poeta-bacauana-mariana-zavati-gardner-omagiata-in-revista-plumb.html)
luni, 30 decembrie 2013
''Întâlniri cu Mircea Eliade'' (GLIGOR & RICKETS 2005)
<
Sub acest titlu a apărut la editura ''Casa Cărţii de Ştiinţă'' Cluj-Napoca 2005 o extrem de interesantă lucrare, redat [? M.T.] al colaborării între Mihaela Gligor*, o tânără doctorandă la Cluj şi distinsul exeget american al oprei lui Mircea Eliade**, Mac Linscott Ricketts***. Meritul pentru ideea, iniţiativa şi munca propriu-zisă revine Mihaelei Gligor, care a avut şi marele noroc că a cerut sprijinul şi îndrumarea profesorului Ricketts, care i s-a oferit cu caracteristica, aproape părinteasca sa amabilitate şi recunoscuta sa expertiză şi judecată profundă şi totdeauna cumpănită. Şi rezultatul acestei colaborări este această lucrare care, adăugată eforturilor anterioare ale lui Mircea Handoca****, este o importantă contribuţie în domeniul operei lui Eliade, îndeosebi după salvele recente şi cu atâta răsunet ale celor două cărţi apărute în ulitmii doi ani. Mă refer la cacofonia Alexandrei Laignel-Lavastine***** (Cioran******, Eliade, Ionesco*******. L'Oubli du fascism) şi la lucrarea lui Florin Ţurcanu******** ''Mircea Eliade. Le prisonnier de l'histoire'', o carte scrisă cu netăgăduit talent, dar şi incredibil de tendenţioasă.
Acest aspect al operei lui Ţurcanu reiese aşa de clar din introducerea scrisă de Jacques Juillard********* dar şi din simplul fapt că autorul găseşte indicat să dedice, din cele 540 de pagini de text, numai 175 de pagini ultimilor 41 de ani ai vieţii lui Eliade. Şi care 41 de ani au dăruit omenirii capodoperele literare, dar şi ştiinţifice prin care, după Moshe Idel********** (şi a multor altora), Eliade a devenit cel mai important personaj care a scris despre religie în secolul XX.
În afară de propriile lor contribuţii (Gligor şi Rockerts) această carte cuprinde articole scrise de 17 contributori***********, care aproape toţi l-au cunoscut pe Eliade şi au lucrat cu el. Ca atare vorbim de persoane care au avut ocazia să-l cunoască personal şi să-i observe marile lui calităţi, dar şi unele slăbiciuni.
Multe din capitolele acestei cărţi a Mihaelei Gligor şi a lui Mac Ricketts sunt inedite, apar acum pentru oară.
(...)
Dorim să încheiem această recenzie citând din prefaţa lui Mac Liscott Rickets. Vorbind despre influenţa Eliade asupra studenţilor săi, Rickets ne spune: ''Vieţi au fost schimbate ca rezultat al contactului cu el (ME na), dar nu în chip uniform. În oarecare măsură, ca iubitul său profesor Nae Ionescu, Eliade a căutat să evoce mai degrabă decât să impună în relaţiile sale cu studenţii şi colegii săi.''
Iar de la David T. Brent această observaţie atât de pertinentă: ''Eu cred că poate după război şi după dezastrul României, el a fost aşa de decepţionat de istorie, încât ea nu i-a mai păsat''.
>
SURSA
Francis Dworschak************, Întâlniri cu Mircea Eliade, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 62-65.
NOTE M. T.
* Mihaela Gligor (1977 România - ) (http://aboutmihaelagligor.blogspot.ro/)
** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
*** Mac Linscott Rickets ( - ) (http://maclinscottricketts.blogspot.ro/)
**** Mircea Handoca (1929 Botoşani - ) (http://www.crispedia.ro/Mircea_Handoca)
***** Alexandra Laignel-Lavastine (1966 - ) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandra_Laignel-Lavastine)
****** Emil Cioran (1911 Răşinari/Austro-Ungaria - 1995 Paris/Franţa) (http://emilcioran.com/)
******* Eugen Ionescu (1909 Slatina/România - 1994 Paris/Franţa) (http://www.crispedia.ro/Eugen_Ionescu)
******** Florin Ţurcanu (1967 - ) (http://www.romlit.ro/o_problem_deschis)
********* Jacques Juillard (1933 Brenod/Franţa - ) (http://fr.wikipedia.org/wiki/Jacques_Julliard)
********** Moshe Idel (1947 Târgu-Neamţ - ) (http://www.polirom.ro/catalog/autori/idel-moshe/)
*********** Douglas Allen, Gregory D. Alles, Matei Călinescu, Fred W. Clothey, Dennis Doeing, Nancy Auer Falk, Norman J. Giradot, Mircea Handoca, Martin E. Marty, Charles H. Long, Jerome H. Long, William W. Quinn Jr., Carl Olson, Liviu Bordaş, Bryan Rennie, David T. Brent
************ Francis Dworschak (1922 Râmnicu-Vâlcea - ) (http://www.alternativaonline.ca/FranciscIonDworschak.html)
Sub acest titlu a apărut la editura ''Casa Cărţii de Ştiinţă'' Cluj-Napoca 2005 o extrem de interesantă lucrare, redat [? M.T.] al colaborării între Mihaela Gligor*, o tânără doctorandă la Cluj şi distinsul exeget american al oprei lui Mircea Eliade**, Mac Linscott Ricketts***. Meritul pentru ideea, iniţiativa şi munca propriu-zisă revine Mihaelei Gligor, care a avut şi marele noroc că a cerut sprijinul şi îndrumarea profesorului Ricketts, care i s-a oferit cu caracteristica, aproape părinteasca sa amabilitate şi recunoscuta sa expertiză şi judecată profundă şi totdeauna cumpănită. Şi rezultatul acestei colaborări este această lucrare care, adăugată eforturilor anterioare ale lui Mircea Handoca****, este o importantă contribuţie în domeniul operei lui Eliade, îndeosebi după salvele recente şi cu atâta răsunet ale celor două cărţi apărute în ulitmii doi ani. Mă refer la cacofonia Alexandrei Laignel-Lavastine***** (Cioran******, Eliade, Ionesco*******. L'Oubli du fascism) şi la lucrarea lui Florin Ţurcanu******** ''Mircea Eliade. Le prisonnier de l'histoire'', o carte scrisă cu netăgăduit talent, dar şi incredibil de tendenţioasă.
Acest aspect al operei lui Ţurcanu reiese aşa de clar din introducerea scrisă de Jacques Juillard********* dar şi din simplul fapt că autorul găseşte indicat să dedice, din cele 540 de pagini de text, numai 175 de pagini ultimilor 41 de ani ai vieţii lui Eliade. Şi care 41 de ani au dăruit omenirii capodoperele literare, dar şi ştiinţifice prin care, după Moshe Idel********** (şi a multor altora), Eliade a devenit cel mai important personaj care a scris despre religie în secolul XX.
În afară de propriile lor contribuţii (Gligor şi Rockerts) această carte cuprinde articole scrise de 17 contributori***********, care aproape toţi l-au cunoscut pe Eliade şi au lucrat cu el. Ca atare vorbim de persoane care au avut ocazia să-l cunoască personal şi să-i observe marile lui calităţi, dar şi unele slăbiciuni.
Multe din capitolele acestei cărţi a Mihaelei Gligor şi a lui Mac Ricketts sunt inedite, apar acum pentru oară.
(...)
Dorim să încheiem această recenzie citând din prefaţa lui Mac Liscott Rickets. Vorbind despre influenţa Eliade asupra studenţilor săi, Rickets ne spune: ''Vieţi au fost schimbate ca rezultat al contactului cu el (ME na), dar nu în chip uniform. În oarecare măsură, ca iubitul său profesor Nae Ionescu, Eliade a căutat să evoce mai degrabă decât să impună în relaţiile sale cu studenţii şi colegii săi.''
Iar de la David T. Brent această observaţie atât de pertinentă: ''Eu cred că poate după război şi după dezastrul României, el a fost aşa de decepţionat de istorie, încât ea nu i-a mai păsat''.
>
SURSA
Francis Dworschak************, Întâlniri cu Mircea Eliade, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 62-65.
NOTE M. T.
* Mihaela Gligor (1977 România - ) (http://aboutmihaelagligor.blogspot.ro/)
** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
*** Mac Linscott Rickets ( - ) (http://maclinscottricketts.blogspot.ro/)
**** Mircea Handoca (1929 Botoşani - ) (http://www.crispedia.ro/Mircea_Handoca)
***** Alexandra Laignel-Lavastine (1966 - ) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandra_Laignel-Lavastine)
****** Emil Cioran (1911 Răşinari/Austro-Ungaria - 1995 Paris/Franţa) (http://emilcioran.com/)
******* Eugen Ionescu (1909 Slatina/România - 1994 Paris/Franţa) (http://www.crispedia.ro/Eugen_Ionescu)
******** Florin Ţurcanu (1967 - ) (http://www.romlit.ro/o_problem_deschis)
********* Jacques Juillard (1933 Brenod/Franţa - ) (http://fr.wikipedia.org/wiki/Jacques_Julliard)
********** Moshe Idel (1947 Târgu-Neamţ - ) (http://www.polirom.ro/catalog/autori/idel-moshe/)
*********** Douglas Allen, Gregory D. Alles, Matei Călinescu, Fred W. Clothey, Dennis Doeing, Nancy Auer Falk, Norman J. Giradot, Mircea Handoca, Martin E. Marty, Charles H. Long, Jerome H. Long, William W. Quinn Jr., Carl Olson, Liviu Bordaş, Bryan Rennie, David T. Brent
************ Francis Dworschak (1922 Râmnicu-Vâlcea - ) (http://www.alternativaonline.ca/FranciscIonDworschak.html)
duminică, 29 decembrie 2013
''Changing Religious Worlds: The Meaning and End of Mircea Eliade'' (RENNIE 2001)
<
În ultimul timp, şi mai ales după moartea sa, au apărut numeroase lucrări care discută contribuţia lui Mircea Eliade* la studiul şi istoria religiilor lumii, mergându-se de la elogii până la i se nega o valoare esenţială în acest domeniu. Nu demult, [2001] a apărut sub editarea lui Bryan Rennie** o culegere de articole cu un titlu incitant: Changing Religious Worlds: The Meaning and End of Mircea Eliade, culegere foarte interesantă, conţinând lucrări ale unor filosofi şi profesori de religie cunoscuţi în domeniu, o lucrare de referinţă pentru orice studiu al istoriilor religiilor, care, prefigurând un sfârşit al erei eliadiene, reuşesc de fapt să întărească valoarea lui Mircea Eliade în cultura universală. Culegerea include şi articole cu referiri la ceea ce a devenit ''afacerea Eliade'' printre lucrările de specialitate, serioase, discutând admirativ ideile şi contribuţia filozofului şi istoricului religiilor român. Se admite chiar că aceste dezbateri nu reflectă o problematică Eliade, ci mai degrabă problematica ştiinţei în sine, a studiului religiilor, care s-ar afla într-o criză de definire a conceptelor operante. ''Această criză [în care Eliade a devenit punctual central n. n.] este deci despre soarta studiului religiei definit ca întreprindere intelectuală şi instituţională, apolitical, autonomă şi integral. Şi deci toţi cercetărorii studiului religiei au interes în afacerea Eliade'' [McCutcheon***, p. 22, op. cit.]
(...)
>
SURSA
Ana Chelaru****, 'Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai', ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, p. 83.
NOTE M. T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
** Bryan Rennie (1954 Ayr/Scoţia/Marea Britanie- ) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/)
*** Russell McCutcheon ( Canada - ) (http://rel.as.ua.edu/mccutch.html)
**** Ana Chelaru ( - )
În ultimul timp, şi mai ales după moartea sa, au apărut numeroase lucrări care discută contribuţia lui Mircea Eliade* la studiul şi istoria religiilor lumii, mergându-se de la elogii până la i se nega o valoare esenţială în acest domeniu. Nu demult, [2001] a apărut sub editarea lui Bryan Rennie** o culegere de articole cu un titlu incitant: Changing Religious Worlds: The Meaning and End of Mircea Eliade, culegere foarte interesantă, conţinând lucrări ale unor filosofi şi profesori de religie cunoscuţi în domeniu, o lucrare de referinţă pentru orice studiu al istoriilor religiilor, care, prefigurând un sfârşit al erei eliadiene, reuşesc de fapt să întărească valoarea lui Mircea Eliade în cultura universală. Culegerea include şi articole cu referiri la ceea ce a devenit ''afacerea Eliade'' printre lucrările de specialitate, serioase, discutând admirativ ideile şi contribuţia filozofului şi istoricului religiilor român. Se admite chiar că aceste dezbateri nu reflectă o problematică Eliade, ci mai degrabă problematica ştiinţei în sine, a studiului religiilor, care s-ar afla într-o criză de definire a conceptelor operante. ''Această criză [în care Eliade a devenit punctual central n. n.] este deci despre soarta studiului religiei definit ca întreprindere intelectuală şi instituţională, apolitical, autonomă şi integral. Şi deci toţi cercetărorii studiului religiei au interes în afacerea Eliade'' [McCutcheon***, p. 22, op. cit.]
(...)
>
SURSA
Ana Chelaru****, 'Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai', ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, p. 83.
NOTE M. T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
** Bryan Rennie (1954 Ayr/Scoţia/Marea Britanie- ) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/)
*** Russell McCutcheon ( Canada - ) (http://rel.as.ua.edu/mccutch.html)
**** Ana Chelaru ( - )
sâmbătă, 28 decembrie 2013
''Mircea Eliade în conştiinţa contemporanilor săi din exil'' (STĂNESCU 2004)
<
Crestomaţia ''Mircea Eliade* în conştiinţa contemporanilor săi din exil'', apărută din iniţiativa şi prin osârdia domnului Gabriel Stănescu**, editorul Revistei ''ORIGINI''***, în Editura ''CRITERION PUBLISHING'' (2004, 375 pagini), reprezintă un veritabil ''MEMENTO!'' închinat celui ce ''s-ar putea înscrie foarte bine în nevoia spiritului uman de a evada din această viaţă, de a trece dincolo de limitele realităţii sensibile, ilustrând acea serie de experienţe nu neapărat mistice, ci mai degrabă general umane de care aminteşte în ''Încercarea labirintului'' însuşi istoricul religiilor'' (Gabriel Stănescu) şi care şi-a înscris, absolut pe drept, numele printre cele mai strălucite personalităţi ale secolului al XX lea.
Crestomaţia ''Mircea Eliade în conştiinţa contemporanilor săi din exil'', întrunind semnăturile a 64 de personalităţi şi a unui număr mult mai mare de amintiri, studii, reflecţii, aprecieri (Vasile Posteucă**** semnează 7 titluri; Ion Negoiţescu*****, patru; I. [L. - notă M.T.] M. Arcade******, 3 titluri), se citeşte cu cel mai mare şi suţinut interes, ''coborârea'' în epocă (multe evenimente sunt cunoscute cititorilor şi-i predispun la reflecţii!), cunoaşterea unor taine şi împrejurări relevante, multă vreme necunoscute, reprezentând tot atâtea îndemnuri la riguroasă şi atentă lectură.
Se-nţelege că nimeni, în contextul unei cronici, nu poate prezenta vasta problematică cuprinsă în cele 375 de pagini ale acestui volum apărut în condiţii grafice de excepţie (atât coperta I, având în centru cu totul remarcabilul portret semnat de George Tomaziu*******, cât şi coperta a IV a, reprezentându-l pe Mircea Eliade în lumea cărţilor, subliniază vibraţiile unui spirit universal!), aceasta cu atât mai mult cu cât, în ciuda unor justificate ''apropieri'' prilejuite de dureroasa dispariţie a maestrului (''De ce îmi este atât de greu să scriu la dispariţia lui Mircea? Poate pentru că orice cuvânt trădează, reifică. Prezenţa lui atât de vie îmi pare că se risipeşte la atingerea oricărui cuvânt cu care încer s-o exprim'' - Sorin Alexandrescu********), fiecare autor se poartă în nume şi-n interpretări proprii în alte sfere, momente şi situaţii cu mare încărcătură emoţională.
(...)
>
SURSA
Augustin Macarie*********, Mircea Eliade şi ''Teroarea istoriei'', ''Origini'', VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, p. 86.
NOTE M. T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti/România - ) (http://www.crispedia.ro/Gabriel_Stanescu)
*** ''Origini'': Romanian Roots - A review of literature, ideas, amd the arts sponsored by ''Literart XXI'' & Criterion Publishing (http://origini.uv.ro/index.html)
**** Vasile Posteucă (1912 Stăneştii de Jos/Rusia - 1972 Chicago/SUA) (http://www.crispedia.ro/Vasile_Posteuca)
***** Ion Negoiţescu (1921 Cluj/România - 1993 Munchen/Germania) (http://dbpedia.org/page/Ion_Negoi%C8%9Bescu)
****** Leonid Mămăligă: pseudonim L. M. Arcade (1921 Vaslui/România - 2001 Paris/Franţa) (http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-lmarcade-poezia-zilei.html)
******* George Tomaziu (1915 Dorohoi/România - 1990 Paris/Franţa) (http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Tomaziu)
******** Sorin Alexandrescu (1937 Bucureşti - ) (http://romania-on-line.net/whoswho/AlexandrescuSorin.htm)
********* Augustin Macarie (http://www.colegiimei.ro/profesor/Macarie_-Augustin-1263.html) (http://viatadepretutindeni.wordpress.com/about/opinii-despre-vdp/augustin-macarie-focul-sacru-al-demnitatii-si-solidaritatii-nationale/)
Crestomaţia ''Mircea Eliade* în conştiinţa contemporanilor săi din exil'', apărută din iniţiativa şi prin osârdia domnului Gabriel Stănescu**, editorul Revistei ''ORIGINI''***, în Editura ''CRITERION PUBLISHING'' (2004, 375 pagini), reprezintă un veritabil ''MEMENTO!'' închinat celui ce ''s-ar putea înscrie foarte bine în nevoia spiritului uman de a evada din această viaţă, de a trece dincolo de limitele realităţii sensibile, ilustrând acea serie de experienţe nu neapărat mistice, ci mai degrabă general umane de care aminteşte în ''Încercarea labirintului'' însuşi istoricul religiilor'' (Gabriel Stănescu) şi care şi-a înscris, absolut pe drept, numele printre cele mai strălucite personalităţi ale secolului al XX lea.
Crestomaţia ''Mircea Eliade în conştiinţa contemporanilor săi din exil'', întrunind semnăturile a 64 de personalităţi şi a unui număr mult mai mare de amintiri, studii, reflecţii, aprecieri (Vasile Posteucă**** semnează 7 titluri; Ion Negoiţescu*****, patru; I. [L. - notă M.T.] M. Arcade******, 3 titluri), se citeşte cu cel mai mare şi suţinut interes, ''coborârea'' în epocă (multe evenimente sunt cunoscute cititorilor şi-i predispun la reflecţii!), cunoaşterea unor taine şi împrejurări relevante, multă vreme necunoscute, reprezentând tot atâtea îndemnuri la riguroasă şi atentă lectură.
Se-nţelege că nimeni, în contextul unei cronici, nu poate prezenta vasta problematică cuprinsă în cele 375 de pagini ale acestui volum apărut în condiţii grafice de excepţie (atât coperta I, având în centru cu totul remarcabilul portret semnat de George Tomaziu*******, cât şi coperta a IV a, reprezentându-l pe Mircea Eliade în lumea cărţilor, subliniază vibraţiile unui spirit universal!), aceasta cu atât mai mult cu cât, în ciuda unor justificate ''apropieri'' prilejuite de dureroasa dispariţie a maestrului (''De ce îmi este atât de greu să scriu la dispariţia lui Mircea? Poate pentru că orice cuvânt trădează, reifică. Prezenţa lui atât de vie îmi pare că se risipeşte la atingerea oricărui cuvânt cu care încer s-o exprim'' - Sorin Alexandrescu********), fiecare autor se poartă în nume şi-n interpretări proprii în alte sfere, momente şi situaţii cu mare încărcătură emoţională.
(...)
>
SURSA
Augustin Macarie*********, Mircea Eliade şi ''Teroarea istoriei'', ''Origini'', VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, p. 86.
NOTE M. T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti/România - ) (http://www.crispedia.ro/Gabriel_Stanescu)
*** ''Origini'': Romanian Roots - A review of literature, ideas, amd the arts sponsored by ''Literart XXI'' & Criterion Publishing (http://origini.uv.ro/index.html)
**** Vasile Posteucă (1912 Stăneştii de Jos/Rusia - 1972 Chicago/SUA) (http://www.crispedia.ro/Vasile_Posteuca)
***** Ion Negoiţescu (1921 Cluj/România - 1993 Munchen/Germania) (http://dbpedia.org/page/Ion_Negoi%C8%9Bescu)
****** Leonid Mămăligă: pseudonim L. M. Arcade (1921 Vaslui/România - 2001 Paris/Franţa) (http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-lmarcade-poezia-zilei.html)
******* George Tomaziu (1915 Dorohoi/România - 1990 Paris/Franţa) (http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Tomaziu)
******** Sorin Alexandrescu (1937 Bucureşti - ) (http://romania-on-line.net/whoswho/AlexandrescuSorin.htm)
********* Augustin Macarie (http://www.colegiimei.ro/profesor/Macarie_-Augustin-1263.html) (http://viatadepretutindeni.wordpress.com/about/opinii-despre-vdp/augustin-macarie-focul-sacru-al-demnitatii-si-solidaritatii-nationale/)
luni, 23 decembrie 2013
O adresă a lui C. Rădulescu-Motru către ministerul de externe din 1931 referitoare la M. Eliade (HANDOCA 2005)
<
(...)
La 20 noiembrie 1928, într-o recomandare către Ministerul de Finanţe, tot Rădulescu-Motru e cel care îl [M. E.] va recomanda cu căldură pentru obţinerea unei burse în India.
În 1931 doctorandul [M. E.] lui Dasgrupta îi va trimite Profesorului [C. R. M.] său din Bucureşti studiile sale de filozofie indiană, spre a fi publicate în revista condusă de el.
(...)
P. S.
În arhiva din ţară a lui Mircea Eliade - aflată în posesia mea [M. H.] - se află şi adresa lui C. Rădulescu-Motru către Ministerul de Externe - copiată de tatăl lui Mircea Eliade (propria manu).
Universitatea din Bucureşti
Facultatea de Filozofie şi Litere
No 81, iunie 1931
Laboratorul de Psihologie
Excelenţă,
Bursierul Facultăţii noastre de litere se bucură de burse foarte reduse şi acelea date după foarte multe tărăgănări. Fostul nostru licenţiat în filozofie, Mircea Eliade este într-un caz şi mai greu, fiindcă se găseşte la o mare depărtare şi dânsul studiază filozofia în India (Calcutta).
Timp de trei ani, după stăruinţele în parte şi ale subsemnatului, dânsul şi-a păstrat bursa.
Acum vrea să se înapoieze. Din bursă nu poate să scoată cheltuielile de transport. De aceea fac un apel călduros la D-voastră să-i acordaţi din fondurile speciale ale Ministerului de Externe un ajutor pentru repatriere, pentru a nu sili să cerşească acest ajutor de la guvernul imperial britanic.
Cu tot devotamentul
Prof. C. Rădulescu Motru
(...)
>
SURSA
Mircea Handoca, Mircea Eliade inedit, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-59.
(...)
La 20 noiembrie 1928, într-o recomandare către Ministerul de Finanţe, tot Rădulescu-Motru e cel care îl [M. E.] va recomanda cu căldură pentru obţinerea unei burse în India.
În 1931 doctorandul [M. E.] lui Dasgrupta îi va trimite Profesorului [C. R. M.] său din Bucureşti studiile sale de filozofie indiană, spre a fi publicate în revista condusă de el.
(...)
P. S.
În arhiva din ţară a lui Mircea Eliade - aflată în posesia mea [M. H.] - se află şi adresa lui C. Rădulescu-Motru către Ministerul de Externe - copiată de tatăl lui Mircea Eliade (propria manu).
Universitatea din Bucureşti
Facultatea de Filozofie şi Litere
No 81, iunie 1931
Laboratorul de Psihologie
Excelenţă,
Bursierul Facultăţii noastre de litere se bucură de burse foarte reduse şi acelea date după foarte multe tărăgănări. Fostul nostru licenţiat în filozofie, Mircea Eliade este într-un caz şi mai greu, fiindcă se găseşte la o mare depărtare şi dânsul studiază filozofia în India (Calcutta).
Timp de trei ani, după stăruinţele în parte şi ale subsemnatului, dânsul şi-a păstrat bursa.
Acum vrea să se înapoieze. Din bursă nu poate să scoată cheltuielile de transport. De aceea fac un apel călduros la D-voastră să-i acordaţi din fondurile speciale ale Ministerului de Externe un ajutor pentru repatriere, pentru a nu sili să cerşească acest ajutor de la guvernul imperial britanic.
Cu tot devotamentul
Prof. C. Rădulescu Motru
(...)
>
SURSA
Mircea Handoca, Mircea Eliade inedit, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-59.
vineri, 20 decembrie 2013
O scrisoare a lui M. Eliade către N. Ionescu din 1926 (HANDOCA 2005)
<
Am publicat peste 1200 de scrisori emise de Mircea Eliade* în perioada 1923-1986. Nu de mult Editura Humanitas a încheiat tipărirea celui de-al treilea volum (ultimul) din monumentalul Corpus epistolar, intitulat Europa, Asia, America, apărut tot sub îngrijirea mea. În acest context nu-mi închipuiam că voi reuşi să găsesc şi alte epistole inedite, avându-l ca expeditor pe marele nostru scriitor. Şansa mi-a surâs însă recent, descoperind ciornele a trei scrisori, pe care le prezint, reproducându-le şi în facsimil.
(...)
Scrioarea către Nae Ionescu** a fost scrisă la sfârşitul verii anului 1926. Student în primul an la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, tânărul publicist e impresionat: ''N-am să uit niciodată prima lecţie de metafizică la care am asistat. Anunţase un curs despre ''Faust*** şi probleme salvării''. Amfiteatrul ''Titu Maiorescu****'' era arhiplin şi am găsit cu greu un loc în fund, tocmai în ultima bancă. A intrat un bărbat un bărbat brun, palid, cu sprâncenele negre, stufoase, arcuite mefistofelic şi ochii mari de un albastru sumbru, oţelit, neobosit de sclipitori; când îşi repezea privirile pe neaşteptate dintr-un perete în altul, parcă ar fi fulgerat în amfiteatru. Era slab, destul de înalt, îmbrăcat sobru, dar cu o neglijenţă elegantă. Şi avea cele mai frumoase şi mai expresive mâini pe care le-am văzut vreodată, cu degetele lungi subţiri, nervoase. Când vorbea,mâinile îi modelau gândirea, subliniau nuanţele, anticipau dificultăţile, semnele de întrebare''... (Memorii, ediţia a II a, Editura Humanitas, p. 107-107).
Magistrul i-a propus studentului său să devină colaborator la Cuvântul*****. Acesta îi promisese câteva texte despre Hasdeu******, Papini******* şi despre câţiva scriitori români contemporani. Eliade îşi justifica amânarea debutului prin scrisoarea transcrisă alăturat. Perioada de ezitare a începutului de colaborare la Cuvântul nu e amintită în memorialistică.
Ciudat este că toate misivele către Nae Ionescu s-au pierdut... Din cele ale magistrului către învăţăcel am publicat două texte fără relevanţă prea mare în volumul II din Mircea Eliade şi corespondenţii săi (Ed. Minerva, p. 244-245).
(...)
[Către Nae Ionescu]
Aceste câteva cuvinte vi le scriu ca nu cumva să rămâneţi cu neprietenească [lectură incertă] impresie despre mine. M-aţi rugat - iar eu am primit cu dragă inimă să scriu note şi articole la ''Cuvântul''. Iar până acum nu m-am ţinut de cuvânt. Nu am avut nici prilejul să trec pe la Redacţie, după cum făgăduisem. A fost o pricină unică: examenele. În timpul cât le-am pregătit nu am putut lucra ceva pentru ''Cuvântul'', acum de asemenea nu pot. Trebuie să mă odihnesc, iar în orele de studiu va trebui să le pregătesc mai mult lucrări ce se vor tipări la toamnă. Mă vedeţi publicând la Ad[evărul] lit[erar]********. Să nu vă mire. Am mare nevoie de cărţi şi Ad. lit. plăteşte bine articolele.
Sfârşind rândurile acestea de explicare, amintesc că făgăduinţa mea rămâne şi cum voi puţin timp liber, voi veni la Cuvântul.
>
SURSA
Mircea Handoca, Mircea Eliade inedit, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-60.
NOTE M. T.
*Mircea Eliade (1907 Bucureşti - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
**Nae Ionescu (1890 Brăila - 1940 Bucureşti) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/nae-ionescu-un-personaj-controversat)
***Faust (http://www.bookblog.ro/altele/faust/)
****Titu Maiorescu (1840 Craiova - 1917 Bucureşti) (http://www.istoria.md/articol/544/Titu_Maiorescu,_biografie)
*****''Cuvântul'' (http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2007-01-20/cuvantul-lui-nae-ionescu.html)
******Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838 Crisitneştii Hotinului/Basarabia[Rusia ţaristă] - 1907 Câmpina/România) (http://www.muzeulhasdeu.ro/index.php?meniu=13)
*******Giovanni Papini (1881 Florenţa - 1956 Florenţa) (http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Giovanni+Papini)
********''Adevărul literar'' (http://adevarul.ro/cultura/arte/ieri-azi-literarul-filele-vremii-1_50ad43207c42d5a66391cc21/index.html)
Am publicat peste 1200 de scrisori emise de Mircea Eliade* în perioada 1923-1986. Nu de mult Editura Humanitas a încheiat tipărirea celui de-al treilea volum (ultimul) din monumentalul Corpus epistolar, intitulat Europa, Asia, America, apărut tot sub îngrijirea mea. În acest context nu-mi închipuiam că voi reuşi să găsesc şi alte epistole inedite, avându-l ca expeditor pe marele nostru scriitor. Şansa mi-a surâs însă recent, descoperind ciornele a trei scrisori, pe care le prezint, reproducându-le şi în facsimil.
(...)
Scrioarea către Nae Ionescu** a fost scrisă la sfârşitul verii anului 1926. Student în primul an la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, tânărul publicist e impresionat: ''N-am să uit niciodată prima lecţie de metafizică la care am asistat. Anunţase un curs despre ''Faust*** şi probleme salvării''. Amfiteatrul ''Titu Maiorescu****'' era arhiplin şi am găsit cu greu un loc în fund, tocmai în ultima bancă. A intrat un bărbat un bărbat brun, palid, cu sprâncenele negre, stufoase, arcuite mefistofelic şi ochii mari de un albastru sumbru, oţelit, neobosit de sclipitori; când îşi repezea privirile pe neaşteptate dintr-un perete în altul, parcă ar fi fulgerat în amfiteatru. Era slab, destul de înalt, îmbrăcat sobru, dar cu o neglijenţă elegantă. Şi avea cele mai frumoase şi mai expresive mâini pe care le-am văzut vreodată, cu degetele lungi subţiri, nervoase. Când vorbea,mâinile îi modelau gândirea, subliniau nuanţele, anticipau dificultăţile, semnele de întrebare''... (Memorii, ediţia a II a, Editura Humanitas, p. 107-107).
Magistrul i-a propus studentului său să devină colaborator la Cuvântul*****. Acesta îi promisese câteva texte despre Hasdeu******, Papini******* şi despre câţiva scriitori români contemporani. Eliade îşi justifica amânarea debutului prin scrisoarea transcrisă alăturat. Perioada de ezitare a începutului de colaborare la Cuvântul nu e amintită în memorialistică.
Ciudat este că toate misivele către Nae Ionescu s-au pierdut... Din cele ale magistrului către învăţăcel am publicat două texte fără relevanţă prea mare în volumul II din Mircea Eliade şi corespondenţii săi (Ed. Minerva, p. 244-245).
(...)
[Către Nae Ionescu]
Aceste câteva cuvinte vi le scriu ca nu cumva să rămâneţi cu neprietenească [lectură incertă] impresie despre mine. M-aţi rugat - iar eu am primit cu dragă inimă să scriu note şi articole la ''Cuvântul''. Iar până acum nu m-am ţinut de cuvânt. Nu am avut nici prilejul să trec pe la Redacţie, după cum făgăduisem. A fost o pricină unică: examenele. În timpul cât le-am pregătit nu am putut lucra ceva pentru ''Cuvântul'', acum de asemenea nu pot. Trebuie să mă odihnesc, iar în orele de studiu va trebui să le pregătesc mai mult lucrări ce se vor tipări la toamnă. Mă vedeţi publicând la Ad[evărul] lit[erar]********. Să nu vă mire. Am mare nevoie de cărţi şi Ad. lit. plăteşte bine articolele.
Sfârşind rândurile acestea de explicare, amintesc că făgăduinţa mea rămâne şi cum voi puţin timp liber, voi veni la Cuvântul.
>
SURSA
Mircea Handoca, Mircea Eliade inedit, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-60.
NOTE M. T.
*Mircea Eliade (1907 Bucureşti - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
**Nae Ionescu (1890 Brăila - 1940 Bucureşti) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/nae-ionescu-un-personaj-controversat)
***Faust (http://www.bookblog.ro/altele/faust/)
****Titu Maiorescu (1840 Craiova - 1917 Bucureşti) (http://www.istoria.md/articol/544/Titu_Maiorescu,_biografie)
*****''Cuvântul'' (http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2007-01-20/cuvantul-lui-nae-ionescu.html)
******Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838 Crisitneştii Hotinului/Basarabia[Rusia ţaristă] - 1907 Câmpina/România) (http://www.muzeulhasdeu.ro/index.php?meniu=13)
*******Giovanni Papini (1881 Florenţa - 1956 Florenţa) (http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Giovanni+Papini)
********''Adevărul literar'' (http://adevarul.ro/cultura/arte/ieri-azi-literarul-filele-vremii-1_50ad43207c42d5a66391cc21/index.html)
joi, 19 decembrie 2013
O scrisoare din 1923 sau 1924 a lui M. Eliade către o revistă (HANDOCA 2005)
<
Am publicat peste 1200 de scrisori trimise de Mircea Eliade în perioada 1923-1986. Nu de mult Editura Humanitas a încheiat tipărirea celui de-al treilea volum (ultimul) din monumentalul Corpus epistolar , intitulat Europa, Asia, America, apăruta tot sub îngrijirea mea. În acest context nu-mi închipuiam că voi reuşi să găsesc şi alte epistole inedite, avându-l ca expeditor pe marele nostru scriitor. Şansa mi-a surâs însă, recent, descoperind ciornele a trei scrisori, pe care le prezint, reproducându-le şi în facsimil.
Cronologic, prima misivă a fost scrisă în 1923 sau în 1924. Facem această supoziţie bazându-ne pe grafie şi pe... stil. Adolescentul miop era un non-conformist, căruia nu-i erau pe plac ''politeţurile''. Formulările stereotipe ale debutanţilor le lua peste picior. Însoţindu-şi schiţa de o scurtă scrisoare,liceanul Mircea Gh. Eliade nu cerşeşte rugămintea de a fi publicat.
În acelaşi fel neobişnuit şi dezinvolt e redactată şi scrisoarea colectivă afişată pe uşa mansardei sale din strada Melodiei, în iulie 1923:
''Domnilor,
Înţelegeţi odată că nu pot să vă dau afară. Înţelegeţi că odată ce stau în casă, am motivele mele să procedez astfel. Înţelegeţi că afişul scris cu două luni înainte nu e pus nici ca o excentricitate neurologică, ci e plămădit din lăcrimile orelor pierdute în vorbărie zadarnică. Aduceţi-vă aminte că nici unul din voi nu s-a conformat preceptelor sale şi mai aduceţi-vă aminte că viaţa e scurtă.
Am trei prieteni care stau aici în Bucureşti şi au voie să întârzie. Ceilalţi, convingeţi-vă că îmi faceţi mayre plăcere cu vizitele voastre, dar... cu riscul de a fi tratat ca prost crescut, egoist şi neprietenos,mai răriţi-le şi mai scurtaţi-le durata.
Dicitus...''
Revenind la primul text - expediat prin poştă la o revistă - remarcăm începutul surprinzător. Nici pomeneală de felul în care învăţase expeditorul că ar trebui să conţină partea introductivă a unui discurs: captatio benevolentiae. Acest verb la imperativ (Liniştiţi-vă!) poate fi interpretat drept ceva original dar şi ca o ''poză''. Ne amintim de capitolul Domnul redactor din Romanul adolescentului miop. Întâlnirea eroului nostru cu factotum-ul revistei îi provoacă dezgust şi oboseală. Interlocutorul e ironizat:
''Eu am, mă înţelegi, un volum de versuri şi n-am parvenit să găsesc încă un editor... Un editor, domnule, mă înţelegi? E o batjocură.
Domnul redactor se înflăcărase. Se scărpina la răstimpuri în cap. Eu îl priveam zâmbind. Mi-a vorbit mult. Şi la sfârşit, ne-am strâns mâinile, aplecându-ne fiecare din şale. Am recunoscut că izbânda a fost a domnului redactor''...
Nu e exclus ca ciorna alăturată să fi fost redactată în astfel de momente de lehamite. Nu cumva destinatarul era Emil Corbu de la Orizontul? Tot ce e posibil...
(...)
Pentru dl. Redactor.
Liniştiţi-vă. Conştient de însuşirile şi posibilităţile mele literare, n-am să vă cer scuze în aceste rânduri de ''curajul'' pe care l-am avut trimiţîndu-vă o ''încercare'' a cărei ''soartă'' o aveţi între degete; n-am să mărturisesc că ''voi aştepta cu palpitantă nerăbdare revista ce cu onoare o conduceţi''; n-am să vă fac confesiuni. Ceva mai mult: n-am să mă umilesc în faţa Domniei Voastre, n-am să vă laud versurile şi nici n-o să aflaţi de la mine dacă mă entuziasmează sau nu menţiunile dumneavoastră critice. Nimic din toate acestea. Ca un tânăr conştient al veacului XX vă trimit o schiţă şi - fără rugăminţi, implorări sau ameninţări de sinucidere - vă amintesc că aveţi datoria s-o citţi cu luarea aminte până la capăt şi s-o publicaţi dacă veţi crede de cuviinţă.
Sfârşind rândurile de introducere - scrise ca să vă convingeţică nu aveţi în faţă proza unui sentimental cu veleităţi de glorie - nu vă adresez nici o rugăminte ''fierbinte'' şi vă comunic că n-am ataşat nici marcă pentru răspuns.
Totuşi mă aştept la un răspuns personal.
Mircea Eliade
(...)
SURSA
Mircea Handoca, Mircea Eliade inedit, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-59
>
Am publicat peste 1200 de scrisori trimise de Mircea Eliade în perioada 1923-1986. Nu de mult Editura Humanitas a încheiat tipărirea celui de-al treilea volum (ultimul) din monumentalul Corpus epistolar , intitulat Europa, Asia, America, apăruta tot sub îngrijirea mea. În acest context nu-mi închipuiam că voi reuşi să găsesc şi alte epistole inedite, avându-l ca expeditor pe marele nostru scriitor. Şansa mi-a surâs însă, recent, descoperind ciornele a trei scrisori, pe care le prezint, reproducându-le şi în facsimil.
Cronologic, prima misivă a fost scrisă în 1923 sau în 1924. Facem această supoziţie bazându-ne pe grafie şi pe... stil. Adolescentul miop era un non-conformist, căruia nu-i erau pe plac ''politeţurile''. Formulările stereotipe ale debutanţilor le lua peste picior. Însoţindu-şi schiţa de o scurtă scrisoare,liceanul Mircea Gh. Eliade nu cerşeşte rugămintea de a fi publicat.
În acelaşi fel neobişnuit şi dezinvolt e redactată şi scrisoarea colectivă afişată pe uşa mansardei sale din strada Melodiei, în iulie 1923:
''Domnilor,
Înţelegeţi odată că nu pot să vă dau afară. Înţelegeţi că odată ce stau în casă, am motivele mele să procedez astfel. Înţelegeţi că afişul scris cu două luni înainte nu e pus nici ca o excentricitate neurologică, ci e plămădit din lăcrimile orelor pierdute în vorbărie zadarnică. Aduceţi-vă aminte că nici unul din voi nu s-a conformat preceptelor sale şi mai aduceţi-vă aminte că viaţa e scurtă.
Am trei prieteni care stau aici în Bucureşti şi au voie să întârzie. Ceilalţi, convingeţi-vă că îmi faceţi mayre plăcere cu vizitele voastre, dar... cu riscul de a fi tratat ca prost crescut, egoist şi neprietenos,mai răriţi-le şi mai scurtaţi-le durata.
Dicitus...''
Revenind la primul text - expediat prin poştă la o revistă - remarcăm începutul surprinzător. Nici pomeneală de felul în care învăţase expeditorul că ar trebui să conţină partea introductivă a unui discurs: captatio benevolentiae. Acest verb la imperativ (Liniştiţi-vă!) poate fi interpretat drept ceva original dar şi ca o ''poză''. Ne amintim de capitolul Domnul redactor din Romanul adolescentului miop. Întâlnirea eroului nostru cu factotum-ul revistei îi provoacă dezgust şi oboseală. Interlocutorul e ironizat:
''Eu am, mă înţelegi, un volum de versuri şi n-am parvenit să găsesc încă un editor... Un editor, domnule, mă înţelegi? E o batjocură.
Domnul redactor se înflăcărase. Se scărpina la răstimpuri în cap. Eu îl priveam zâmbind. Mi-a vorbit mult. Şi la sfârşit, ne-am strâns mâinile, aplecându-ne fiecare din şale. Am recunoscut că izbânda a fost a domnului redactor''...
Nu e exclus ca ciorna alăturată să fi fost redactată în astfel de momente de lehamite. Nu cumva destinatarul era Emil Corbu de la Orizontul? Tot ce e posibil...
(...)
Pentru dl. Redactor.
Liniştiţi-vă. Conştient de însuşirile şi posibilităţile mele literare, n-am să vă cer scuze în aceste rânduri de ''curajul'' pe care l-am avut trimiţîndu-vă o ''încercare'' a cărei ''soartă'' o aveţi între degete; n-am să mărturisesc că ''voi aştepta cu palpitantă nerăbdare revista ce cu onoare o conduceţi''; n-am să vă fac confesiuni. Ceva mai mult: n-am să mă umilesc în faţa Domniei Voastre, n-am să vă laud versurile şi nici n-o să aflaţi de la mine dacă mă entuziasmează sau nu menţiunile dumneavoastră critice. Nimic din toate acestea. Ca un tânăr conştient al veacului XX vă trimit o schiţă şi - fără rugăminţi, implorări sau ameninţări de sinucidere - vă amintesc că aveţi datoria s-o citţi cu luarea aminte până la capăt şi s-o publicaţi dacă veţi crede de cuviinţă.
Sfârşind rândurile de introducere - scrise ca să vă convingeţică nu aveţi în faţă proza unui sentimental cu veleităţi de glorie - nu vă adresez nici o rugăminte ''fierbinte'' şi vă comunic că n-am ataşat nici marcă pentru răspuns.
Totuşi mă aştept la un răspuns personal.
Mircea Eliade
(...)
SURSA
Mircea Handoca, Mircea Eliade inedit, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 58-59
>
miercuri, 18 decembrie 2013
''Mircea Eliade: Phantastische Geschichten'' (CATANOY 1979)
La 71 de ani, Mircea Eliade, eminent savant (predă istoria religiilor la Universitatea din Chicago), eseist şi romancier, rămâne unul din cei mai evoluaţi din punct de vedere metafizic scriitori contemporani. Cele aproape 20 de volume de literatură, scrise în română, incluzând romane şi povestiri fantastice, le-a populat cu personaje simbolice. Numele lor au fost schimbate de la o carte la alta, dar ele au rămas fixate în căutarea înţelegerii existenţei lor. Pentru cititiorii care nu au citit lucrările ştiinţifice ale lui Eliade, monologurile şi comentariile personajelor sale dematerializate par un minunat şi inteligent curs de istorie a religiilor sau de filozofie (cititorule caută în cărţile tale: Hinduism, Yoga, Taoism, Rig-Veda, Chronicum Laurissense breve, Platon, Nietzsche, Jung etcaetera).
Măiestria lui Eliade este demonstrată în mod repetat în vasta colecţie de povestiri fantastice scrise între 1945 şi 1971. Ca de obicei, el se orientează cu încredere prin lumea misterelor pe care o cunoaşte atât de bine, manipulând cu abilitate renumita sa tehnică: problema ''timpului'', vizualizată ca o complexă reţea de plane în care evenimentele spaţiale au loc paralel cu sau independent unul de altul; ''sindromul faustian'' (drama cunoaşterii); prezenţa ''fiinţelor mitice''; ''drumul morţii' şi ecoul şi legătura ''alegoriilor'' în schimbări du-te-vino.
Leana şi Adrian, din povestirea În curte la Dionis de exemplu, sunt variante eliadeşti ale lui Orfeu şi Euridice, care ajung în mod surprinzător la momentul morţii, deoarece nimeni nu înţelege mesajul orfic scris în sunetul cântecului lui Dionis, al cărui mister rămâne subtextul pentru toate actele cunoaşterii, iubirii şi înţelegerii. În Makranthropus (Gigantul) Cucoanes devine o victimă a anomaliei glandei sale pineale, care-i transformă corpul într-o monstruoasă excrescenţă (poate o variaţiune gotică a Sânului lui Roth). Altă povestire, Adio, împărtăşeşte din intepretările esoterice şi teologice ale condiţiei umane după moartea lui Dumnezeu.
Celelalte povestiri sunt şi mai iraţionale, aproape imposibil de rezumat în câteva cuvinte. În plus, ele sunt pline de poveşti-intrigă secundare în interiorul povestirii - îndemnând cititorul să se concentreze asupra multiplelor referinţe simbolice: o fundătură întortocheată din care nu există ieşire. Totuşi, Eliade merită să fie apărat. Stilul său este clar şi nesofisticat, şerpuind ca un râu silenţios. Limbajul este clasic şi cuvintele înseamnă mai mult decât o acoperire sau un cadru. Deşi scenariul său metafizic are afinităţi cu Borges, Eliade este greu de încadrat. Rareori el lasă extravaganţa barocă să-i umbrească viziunea asupra lumii. Aceasta este o viziune eclectică în care nevoia cunoaşterii absolute îi transformă pe toţi cititorii în ontologişti de facto.
Sună bizar, dar scrierile literare ale lui Eliade sunt mai puţin cunoscute în Europa (excelenta traducere a lui Silberman în Germania; versiunea Guillermou în Franţa) decât în Statele Unite. De ce editurile anglo-americane continuă să ignore scrierile sale beletristice rămâne o enigmă. Cred că este timpul să se admită că Eliade nu este doar un guru cu o gândire polivalentă, dar este de asemenea şi o strălucită personalitate literară ca şi confraţii săi Ionescu sau Cioran.
(''World Literature Today'', fostul ''Book Abroad'', primăvara 1979)
SURSA
Nicolas Catanoy, Mircea Eliade: Phantastische Geschichten, Edith Silberman, tr. Frankfurt a. M. Insel., 1978, ''Origini'', Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 26-27
NOTĂ M. T.
Traducere din engleză de M. T.
Măiestria lui Eliade este demonstrată în mod repetat în vasta colecţie de povestiri fantastice scrise între 1945 şi 1971. Ca de obicei, el se orientează cu încredere prin lumea misterelor pe care o cunoaşte atât de bine, manipulând cu abilitate renumita sa tehnică: problema ''timpului'', vizualizată ca o complexă reţea de plane în care evenimentele spaţiale au loc paralel cu sau independent unul de altul; ''sindromul faustian'' (drama cunoaşterii); prezenţa ''fiinţelor mitice''; ''drumul morţii' şi ecoul şi legătura ''alegoriilor'' în schimbări du-te-vino.
Leana şi Adrian, din povestirea În curte la Dionis de exemplu, sunt variante eliadeşti ale lui Orfeu şi Euridice, care ajung în mod surprinzător la momentul morţii, deoarece nimeni nu înţelege mesajul orfic scris în sunetul cântecului lui Dionis, al cărui mister rămâne subtextul pentru toate actele cunoaşterii, iubirii şi înţelegerii. În Makranthropus (Gigantul) Cucoanes devine o victimă a anomaliei glandei sale pineale, care-i transformă corpul într-o monstruoasă excrescenţă (poate o variaţiune gotică a Sânului lui Roth). Altă povestire, Adio, împărtăşeşte din intepretările esoterice şi teologice ale condiţiei umane după moartea lui Dumnezeu.
Celelalte povestiri sunt şi mai iraţionale, aproape imposibil de rezumat în câteva cuvinte. În plus, ele sunt pline de poveşti-intrigă secundare în interiorul povestirii - îndemnând cititorul să se concentreze asupra multiplelor referinţe simbolice: o fundătură întortocheată din care nu există ieşire. Totuşi, Eliade merită să fie apărat. Stilul său este clar şi nesofisticat, şerpuind ca un râu silenţios. Limbajul este clasic şi cuvintele înseamnă mai mult decât o acoperire sau un cadru. Deşi scenariul său metafizic are afinităţi cu Borges, Eliade este greu de încadrat. Rareori el lasă extravaganţa barocă să-i umbrească viziunea asupra lumii. Aceasta este o viziune eclectică în care nevoia cunoaşterii absolute îi transformă pe toţi cititorii în ontologişti de facto.
Sună bizar, dar scrierile literare ale lui Eliade sunt mai puţin cunoscute în Europa (excelenta traducere a lui Silberman în Germania; versiunea Guillermou în Franţa) decât în Statele Unite. De ce editurile anglo-americane continuă să ignore scrierile sale beletristice rămâne o enigmă. Cred că este timpul să se admită că Eliade nu este doar un guru cu o gândire polivalentă, dar este de asemenea şi o strălucită personalitate literară ca şi confraţii săi Ionescu sau Cioran.
(''World Literature Today'', fostul ''Book Abroad'', primăvara 1979)
SURSA
Nicolas Catanoy, Mircea Eliade: Phantastische Geschichten, Edith Silberman, tr. Frankfurt a. M. Insel., 1978, ''Origini'', Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 26-27
NOTĂ M. T.
Traducere din engleză de M. T.
marți, 17 decembrie 2013
''O întrebare'' (MINCULESCU 2005)
<
Putem vorbi de o posteritate Mircea Eliade*? Stricto sensu**, nu şi cauza principală căreia i se datorează fenomenul, e uşor de aflat. Ea ţine de schimbarea conjuncturii politice mondiale, cu corolarul ei, schimbarea spiritualităţii, numită, în mod obişnuit, spiritul epocii.
Marile personalităţi literare şi artistice au fost întotdeauna un fel de oglindă a epocilor şi oricâte exemple am cita, ele vor ilustra în mod deplin acest adevăr.
Scriitorul Mircea Eliade acreat cea mai mare parte a operei sale între cele două războaie mondiale***, iar posteritatea sa ar fi trebuit să existe în anii de după cel de-al doilea război mondial, dar fractura politică şi spirituală între aceste două epoci e atât de mare încât ne interzice încă de la început vreo speranţă. Nu ne referim numai la ţara noastră unde se publicau, după război poeziile Mariei Banuş**** şi romanul Mitrea Cocor*****, ci la întreaga Europă şi la cele două Americi, unde se instalau operele unor Margueritte Duras******, Bertold Brecht*******, Samuel Becket********, Durrenmatt*********, F. G. Lorca**********. Suprarealismul confundându-se cu absurdul a înlocuit metafizicul şi transcendentul în artă, literatură, gândirea filozofică şi critică etc. Operele lui Mircea Eliade au fost timp de mai bine de douăzeci de ani interzise în România, iar un F. L. Celine sau un Ezra Pound existau la fondul secret, în biblioteci, asemenea operelor lui Nichifor Crainic, Nae Ionescu, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia, Radu Gyr şi alţii. Opera ştiinţifică a lui Mircea Eliade n-a avut nici ea o soartă mai bună. Aşa cum etnografia, istoria, istoria religiilor au devenit marxiste, apoi au făcut salturi spre structuralism, sfârşind în fantezie pură, tot aşa opera ştiinţifică a lui Mircea Eliade a scăzut în valoare relativă, fiind pusă sub semnul întrebării de către critici şi istoriografi. El a fost tolerat ca profesor al Universităţii din Chicago, tot aşa în aria culturii şi ştiinţei mondiale contemporane a fost marginalizat evitându-se comentariile sau determinările operei sale.
Am găsit Istoria religiilor la Paris, într-o librărie în secţia ştiinţifico-fantasică, tot aşa de nedrept cum admirabilele lucrări Pierre Corneille şi Poemes de Fresne ale lui Robert Brasillac, împuşcat după debarcarea aliaţilor în Franţa, nu mai figurează în dicţionarele literaturii franceze şi siturile internet.
Fără să fi fost un duşman al Noii Ordini Mondiale, pentru că nu avea cum să fie, Giovanni Papini nu există nici el în rafturile bibliotecilor şi librăriilor din Suedia şi, poate şi din alte ţări, după cum nu figurează nici pe siturile internet şi probabil că doar în Italia să mai fie încă citit şi publicat cu unele rezerve, fără îndoială.
Iată, deci, în ce context istoric punem azi problema posterităţii lui Mircea Eliade, cu precădere, bineînţeles, în ţara noastră.
Mai degrabă ar trebui să vorbim de o reînviere a operei sale în orizontul nostru spiritual, odată cu ultimii ani ai epocii Ceauşescu şi după aşa-zisa revoluţie din 1989.
Toţi cei care iubesc opera literară a lui Mircea Eliade şi-o pot procura acum din librării şi anticariate, o pot găsi în biblioteci şi îşi pot spune deschis părerea, cel mai adesea admirativă despre ea. Mulţi critici analizează acum această operă, apreciind-o sau exprimându-şi unele rezerve, chiar dacă faţă de ea părerile sunt, uneori, împărţite, valoarea operei ştiinţifice a marelui intelectual român nu poate fi negată. Aceasta este opinia unanimă şi justă.
Pentru a conchide, posteritatea lui Mircea Eliade va exista în măsura în care poporul nostru va fi înclinat şi de acum înainte spre metafizică şi fantastic. Emil Cioran a remarcat cu mare dreptate: ''Cultura română se află între două culturi majore, cea germană şi cea rusă'', amândouă caracterizate prin romantism, misticism şi fantastic, afirmăm noi, adăugând şi ideea că s-ar putea ca ele să exercite (cea germană în orice caz) o oarecare influenţă asupra ei.
Dar lui Goethe, Holderlin, Puşkin, Lermontov, trebuie să le adăugăm ascendenţa noastră dacică şi umbra marelui Ovidiu care se află veşnic lângă noi. Era el un metafizician? Fără îndoială, nu! Dar tristeţea este ea, oare, metafizică? Da! O spunem cu toată convingerea. Misterul operei lui Mircea Eliade şi al operelor marilor noştri scriitori, în general, provine şi din zbuciumata noastră experienţă de viaţă milenară. Literatura română va avea mereu o componentă mistică, iar Mircea Eliade va avea o posteritate, poate nu, imediat, dar, în viitor şi în eternitate, cu siguranţă.
>
SURSA
Ileana Minculescu, O întrebare, ''Origini'', Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 69-71.
NOTE M. T.
*Mircea Eliade (1907 Bucureşti - 1986 Chicago/SUA)
** Stricto sensu=în sens restrâns, propriu-zis; strict. (< lat. stricto sensu) (http://dexonline.ro/definitie/stricto%20sensu)
***Primul Război Mondial (1914-1918). Al Doilea Război Mondial (1939-1945).
****Maria Banuş (1914 Bucureşti -1999 Bucureşti) (http://www.romlit.ro/maria_banus)
*****Mitrea Cocor=Titlul romanului publicat în 1949 de către scriitorul Mihail Sadoveanu (1880-1961)(http://www.napocanews.ro/2010/01/cine-a-scris-romanul-mitrea-cocor.html)
******Margueritte Duras (Donnadieu) (1914 Vietnam [Franţa] - 1996 Paris) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Marguerite_Duras)
*******Bertold Brecht (1898 Augsburg/Germania - 1956 Berlin/RDG) (http://www.gradesaver.com/author/bertolt-brecht/)
******** Samuel Becket (1906 Dublin/Irlanda [Marea Britanie] - 1989 Paris) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1969/beckett-facts.html)
*********Friedrich Durrenmatt (1921 Elveţia-1990 Elveţia) (http://www.humanitas.ro/friedrich-durrenmatt)
********** Federico García Lorca (1898 Spania - 1936 Spania) (http://www.poets.org/poet.php/prmPID/163)
Putem vorbi de o posteritate Mircea Eliade*? Stricto sensu**, nu şi cauza principală căreia i se datorează fenomenul, e uşor de aflat. Ea ţine de schimbarea conjuncturii politice mondiale, cu corolarul ei, schimbarea spiritualităţii, numită, în mod obişnuit, spiritul epocii.
Marile personalităţi literare şi artistice au fost întotdeauna un fel de oglindă a epocilor şi oricâte exemple am cita, ele vor ilustra în mod deplin acest adevăr.
Scriitorul Mircea Eliade acreat cea mai mare parte a operei sale între cele două războaie mondiale***, iar posteritatea sa ar fi trebuit să existe în anii de după cel de-al doilea război mondial, dar fractura politică şi spirituală între aceste două epoci e atât de mare încât ne interzice încă de la început vreo speranţă. Nu ne referim numai la ţara noastră unde se publicau, după război poeziile Mariei Banuş**** şi romanul Mitrea Cocor*****, ci la întreaga Europă şi la cele două Americi, unde se instalau operele unor Margueritte Duras******, Bertold Brecht*******, Samuel Becket********, Durrenmatt*********, F. G. Lorca**********. Suprarealismul confundându-se cu absurdul a înlocuit metafizicul şi transcendentul în artă, literatură, gândirea filozofică şi critică etc. Operele lui Mircea Eliade au fost timp de mai bine de douăzeci de ani interzise în România, iar un F. L. Celine sau un Ezra Pound existau la fondul secret, în biblioteci, asemenea operelor lui Nichifor Crainic, Nae Ionescu, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia, Radu Gyr şi alţii. Opera ştiinţifică a lui Mircea Eliade n-a avut nici ea o soartă mai bună. Aşa cum etnografia, istoria, istoria religiilor au devenit marxiste, apoi au făcut salturi spre structuralism, sfârşind în fantezie pură, tot aşa opera ştiinţifică a lui Mircea Eliade a scăzut în valoare relativă, fiind pusă sub semnul întrebării de către critici şi istoriografi. El a fost tolerat ca profesor al Universităţii din Chicago, tot aşa în aria culturii şi ştiinţei mondiale contemporane a fost marginalizat evitându-se comentariile sau determinările operei sale.
Am găsit Istoria religiilor la Paris, într-o librărie în secţia ştiinţifico-fantasică, tot aşa de nedrept cum admirabilele lucrări Pierre Corneille şi Poemes de Fresne ale lui Robert Brasillac, împuşcat după debarcarea aliaţilor în Franţa, nu mai figurează în dicţionarele literaturii franceze şi siturile internet.
Fără să fi fost un duşman al Noii Ordini Mondiale, pentru că nu avea cum să fie, Giovanni Papini nu există nici el în rafturile bibliotecilor şi librăriilor din Suedia şi, poate şi din alte ţări, după cum nu figurează nici pe siturile internet şi probabil că doar în Italia să mai fie încă citit şi publicat cu unele rezerve, fără îndoială.
Iată, deci, în ce context istoric punem azi problema posterităţii lui Mircea Eliade, cu precădere, bineînţeles, în ţara noastră.
Mai degrabă ar trebui să vorbim de o reînviere a operei sale în orizontul nostru spiritual, odată cu ultimii ani ai epocii Ceauşescu şi după aşa-zisa revoluţie din 1989.
Toţi cei care iubesc opera literară a lui Mircea Eliade şi-o pot procura acum din librării şi anticariate, o pot găsi în biblioteci şi îşi pot spune deschis părerea, cel mai adesea admirativă despre ea. Mulţi critici analizează acum această operă, apreciind-o sau exprimându-şi unele rezerve, chiar dacă faţă de ea părerile sunt, uneori, împărţite, valoarea operei ştiinţifice a marelui intelectual român nu poate fi negată. Aceasta este opinia unanimă şi justă.
Pentru a conchide, posteritatea lui Mircea Eliade va exista în măsura în care poporul nostru va fi înclinat şi de acum înainte spre metafizică şi fantastic. Emil Cioran a remarcat cu mare dreptate: ''Cultura română se află între două culturi majore, cea germană şi cea rusă'', amândouă caracterizate prin romantism, misticism şi fantastic, afirmăm noi, adăugând şi ideea că s-ar putea ca ele să exercite (cea germană în orice caz) o oarecare influenţă asupra ei.
Dar lui Goethe, Holderlin, Puşkin, Lermontov, trebuie să le adăugăm ascendenţa noastră dacică şi umbra marelui Ovidiu care se află veşnic lângă noi. Era el un metafizician? Fără îndoială, nu! Dar tristeţea este ea, oare, metafizică? Da! O spunem cu toată convingerea. Misterul operei lui Mircea Eliade şi al operelor marilor noştri scriitori, în general, provine şi din zbuciumata noastră experienţă de viaţă milenară. Literatura română va avea mereu o componentă mistică, iar Mircea Eliade va avea o posteritate, poate nu, imediat, dar, în viitor şi în eternitate, cu siguranţă.
>
SURSA
Ileana Minculescu, O întrebare, ''Origini'', Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 69-71.
NOTE M. T.
*Mircea Eliade (1907 Bucureşti - 1986 Chicago/SUA)
** Stricto sensu=în sens restrâns, propriu-zis; strict. (< lat. stricto sensu) (http://dexonline.ro/definitie/stricto%20sensu)
***Primul Război Mondial (1914-1918). Al Doilea Război Mondial (1939-1945).
****Maria Banuş (1914 Bucureşti -1999 Bucureşti) (http://www.romlit.ro/maria_banus)
*****Mitrea Cocor=Titlul romanului publicat în 1949 de către scriitorul Mihail Sadoveanu (1880-1961)(http://www.napocanews.ro/2010/01/cine-a-scris-romanul-mitrea-cocor.html)
******Margueritte Duras (Donnadieu) (1914 Vietnam [Franţa] - 1996 Paris) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Marguerite_Duras)
*******Bertold Brecht (1898 Augsburg/Germania - 1956 Berlin/RDG) (http://www.gradesaver.com/author/bertolt-brecht/)
******** Samuel Becket (1906 Dublin/Irlanda [Marea Britanie] - 1989 Paris) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1969/beckett-facts.html)
*********Friedrich Durrenmatt (1921 Elveţia-1990 Elveţia) (http://www.humanitas.ro/friedrich-durrenmatt)
********** Federico García Lorca (1898 Spania - 1936 Spania) (http://www.poets.org/poet.php/prmPID/163)
luni, 22 aprilie 2013
duminică, 21 iunie 2009
Centenarul nașterii filosofului C. Noica (1909-1987) la Târgul de carte Bookfest București (OPREA 2009)
Centenarul Constantin Noica (1909-1987) a fost sărbătorit în cadrul Târgului de carte Bookfest de anul acesta prin lansarea volumelor „Despre Noica inedit” și „Constantin Noica în arhivele Securității”, apărute la Editura Humanitas. La eveniment au fost prezenți Gabriel Liiceanu și Emil Hurezeanu.
„Nu vă puteți imagina ce se înseamnă să ai lângă tine un însoțitor ca Noica. Nu vă puteți imagina ce se înseamnă să întâlnești în viață un om care, hipnotic, te putea pune pe un drum al tău”, a spus Liiceanu despre marele cărturar. în ceea ce privește volumul „Constantin Noica în arhivele Securității”, editorul, care a fost elevul lui Noica, a mărturisit că s-a cutremurat când l-a citit. „Am descoperit că era imposibil să scapi de o urmărire care se făcea cu ajutorul semenilor tăi”, a spus acesta despre maestrul care „și-a pus amprenta pe cultura română”.
De asemenea, scriitorul Andrei Cornea a exprimat public că, la un moment dat, s-a gândit că un proiect ca cel al Școlii de la Păltiniș, patronat de Noica, ar fi imposibil în condițiile actuale. Cu timpul s-a răzgândit, ajungând la concluzia că România are nevoie de filosofi. lansarea celor două volume nu a fost lipsită de nici de aluziile la „binomul” tinichigii-filosofi , lansat de președintele Traian Băsescu la o ședință a Guvernului. Cornea a încercat să tracă afirmați președintelui, cum că în România există prea mulți filosofi și prea puțini tinichigii , prin prisma sistemului de gândire a lui Noica, aplicând conceptele de exactitate și adevăr : adevărul nu poate contrazice exactitatea, dar exactitatea poate contrazice adevărul. Astfel, afirmația șefului statului este exactă, potrivit lui Cornea, deoarece sunt în România foarte mulți absolvenți de științe umaniste care nu pot fi integrați în meserie. În alt sistem,. dacă filosof înseamnă „cel care duce mai departe”, iar cel care rămâne pe loc este „tinichigiul”, atunci România are prea mulți tinichigii și prea puțini filosofi, și-a încheiat Cornea demonstrația. „Eu, ca jurnalist, mă simt ca tinichigiul automobilului Siegfried al filosofului Liiceanu”, a adăugat Hurezeanu în debutul intervenției sale. „Eu mă simt mai aproape de Noica cel cumetresc puțin adus de spate, extrem de subtil, foarte atent la nuanțele trivialului”.
De asemenea, scriitorul Andrei Cornea a exprimat public că, la un moment dat, s-a gândit că un proiect ca cel al Școlii de la Păltiniș, patronat de Noica, ar fi imposibil în condițiile actuale. Cu timpul s-a răzgândit, ajungând la concluzia că România are nevoie de filosofi. lansarea celor două volume nu a fost lipsită de nici de aluziile la „binomul” tinichigii-filosofi , lansat de președintele Traian Băsescu la o ședință a Guvernului. Cornea a încercat să tracă afirmați președintelui, cum că în România există prea mulți filosofi și prea puțini tinichigii , prin prisma sistemului de gândire a lui Noica, aplicând conceptele de exactitate și adevăr : adevărul nu poate contrazice exactitatea, dar exactitatea poate contrazice adevărul. Astfel, afirmația șefului statului este exactă, potrivit lui Cornea, deoarece sunt în România foarte mulți absolvenți de științe umaniste care nu pot fi integrați în meserie. În alt sistem,. dacă filosof înseamnă „cel care duce mai departe”, iar cel care rămâne pe loc este „tinichigiul”, atunci România are prea mulți tinichigii și prea puțini filosofi, și-a încheiat Cornea demonstrația. „Eu, ca jurnalist, mă simt ca tinichigiul automobilului Siegfried al filosofului Liiceanu”, a adăugat Hurezeanu în debutul intervenției sale. „Eu mă simt mai aproape de Noica cel cumetresc puțin adus de spate, extrem de subtil, foarte atent la nuanțele trivialului”.
Noica, numit „ultimul mare metafizician al seclului XX”, întregește galeria marilor figuri ale culturii române din aceeași generație, precum Mircea Eliade, Emil Cioran sau Eugen Ionescu. Ultimii 12 ani i-a petrecut la Păltiniș, cu domiciliu forțat, unde însă a pus în mișcare o veritabilă școală de filosofie. „Școala de la Păltiniș”, supravegheată de Securitate, era frecventată de tineri intelectuali, fără să fie un simplu exercițiu didactic și cultural, ci mai curând o supraviețuire prin cultură în plan spiritual. Cărțile filosofului au fost interzise în timpul perioadei comuniste, fiind redus la tăcere timp de peste două decenii. Abia după 1989 a fost redescoperit și încadrat alături de personalitățile filosofiei române din secolul XX.
Maria Oprea
marți, 10 mai 2005
Revista „Origini”, SUA, mai-iunie 2005
„Origini”, Narcross, Georgia, SUA, vol. IX, No. 4-5 (94-95), May- June 2005
3 Gabriel Stănescu - Proba timpului
7 Sorin Alexandrescu - Viața la Lisabona
11 Bryan Rennie - Mircea Eliade: Apologia proOperesuo
15 Cesare Segre - Și Mussolini a eșuat...
16 Julien Reis - Eliade, Mitul discordiei
16 Cesare Segre - Tragedia rezidă în istorie
17 Claude Henri Roquet - Camuflaje și evidențe în opera lui Mircea Elaide
20 Joaquin Garrigos - Pasiunea spaniolă
22 Flavia Teoc - Mircea Eliade, ca și Goethe....
25 Nicolas Catanoy - Mircea Eliade: Phantastische Geschichten
26 Mircea Handoca - Editarea operelor lui Mircea Eliade în România
30 Mircea Nicolau - Istoria unei eterne nostalgii
31 Gabriel Stănescu - Nobelul refuzat
33 Mircea Eliade - Catastrofă și Mesianism
35 Cristina Scarlat - Mircea Eliade pe scenele lumii
40 Gheorghiță Geană - O experiență participativă și semnificațiile ei
41 Mihaela Gligor - Mircea Eliade între spiritual și politic
45 Gheorghe Glodeanu - Fascinația Spectacolului
51 George Ștefan - Când mergi în India, calci obligatoriu pe urmele lui Eliade
53 Isabela Vasiliu-Scraba - Redescoperind pădurea
54 Ștefan Stoenescu - Doar niște deconstrucționisme postmoderne...
58 Mircea Handoca - Mircea Eliade inedit
61 Virginia Stănescu - Creștinismul cosmic
62 Francis Dworschak - Întâlniri cu Mircea Eliade
66 Horia Ion Groza - Enciclopedia Religiei
69 Ileana Minculescu - O întrebare
70 Mihai Posada - Zalmoxis
73 Svetlana Paleologu-Matta - Mircea Eliade și mitul politic al libertății
78 Constantin Virgil Negoiță - Ce a rămas după Eliade?
80 Nicolae Havriliuc Tentația originilor
81 Ion Grămadă - Caietele Mircea Eliade
82 Mariana Zavati Gardner - The posterity of Mircea Eliade
83 Ana Chelariu - „Pe un picior de plai, / Pe o gură de rai”
85 Silvia Vrânceanu - Românii din Chicago știu foarte puțin despre Mircea Eliade
86 Augustin Macarie - Mircea Eliade și „Teroarea Istoriei”
88 Mac Linscott Ricketts - Experiență pentru o sinteză
91 Pr. Gh. Calciu - Patimile, moartea și învierea Domnului
96 Rene Alecu de Flers - Radio Europa liberă și exilul românesc
98 Svetlana Paleologu-Matta - Pictura lui Sever Săsărman
99 Corneliu Florea - Jurnalul unui medic
101 Aristide Ionescu - O falsă concluzie
102 Ana Blandiana - Primim la redacție
102 Radu Negrescu-Șuțu - Nedumeriri
103 Erast Călinescu - Viața ca o vizită
105 Flavia Teoc - Cum ne promovăm cultura în străinătate?
marți, 2 aprilie 2002
Interviu cu P. M. Gorcea („Calende” 2002)
Mircea Bîrsilă, Petre Mihai Gorcea: Orele de curs, ore de libertate spirituală, „Calende”, Pitești, nr. 2/aprilie-iunie 2002, p. 7-17.
Opera invitatului:
Nesomnul capodoperelor, Cartea Românească, București,1976, 256 p.
Structură și mit în proza contemporană, Cartea Românească, București,1982, 252 p.
Steaua din oglinda visului, Cartea Românească, București,1983, 306 p. (Premiul pentru critică al revistei „Argeș”, 1983)
Mateiu I. Caragiale, Cuget, simțire și credință, București, 1995, 120 p.
Eminescu, vol. I, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997, ed . II 1998, 184 p.
Eminescu, vol. I, ed. III adăugită, Paralela 45, Pitești, 2001.
Ediții și texte literare cu comentariu la Casa Editorială Cuget, simțire și credință: Mihai Eminescu, ed . I 1993, ed. II 1994; Mircea Eliade și Vasile Voiculescu, ed. I 1993 și ed. II 1994; Marin Preda, 1993; Mihail Sadoveanu, 1993.
Studii, articole, eseuri și cronici literare publicate în revistele: „Gazeta literară”, „România literară”, „Argeș”, „Calende”, „Luceafărul”, „Dreptatea”, „Cuget, simțire și credință”.
S-a născut la 28 ianuarie 1942, în Timișoara.
A fost o epocă sumbră? Fără doar și poate, inclusiv pentru familia mea
M. B. Sunteți de acord, Domnule Profesor, să încercați să vă autodefiniți printr-o formulă succintă?
P. M. G. Cred că, la cei 60 de ani ai mei, pot să o fac cu o marjă minimă de eroare: am fost și sunt un om al cărții.
M. B. Pasiunea pentru carte - o pasiune de excepție - este o moștenire familială sau, dimpotrivă, înseamnă o surprinzătoare schimbare de macaz?
P. M. G. Pentru mine, carte a însemnat cu mult mai mult decât o pasiune, fie ea și de excepție - a fost cu adevărat ceea ce anticii numeau destin , o forță care a acționat în chip surprinzător, ca o chemare irezistibilă, la nivelul ființei interioare. Sunt cel dintâi intelectual din familia mea. (...) Dacă ar fi fost să-i fi urmat, aș fi devenit și eu meșteșugar, câștigându-mi existența prin lucru și abilitate manuală. Am rămas de la dânșii cu un cult al lucrului bine făcut, dar nu voi proclama niciodată, în chip ipocrit, că aș avea vreo nostalgie pentru lumea lor artizanală.
Totuși, unul dintre acești meșteșugari din Timișoara copilăriei mele mi-a pus cartea în mână, cu mult înainte de a împlini eu vârsta școlară: este vorba de bunicul matern, de meserie tipograf. Avea un respect enorm pentru pagina tipărită și lua în mână cartea cu infinită delicatețe, ca într-un ritual.
(...)
P. M. G. Îmi vine greu să rezum la esențial amintirile contradictorii din vremea copilăriei mele. A fost o epocă sumbră? Fără doar și poate, inclusiv pentru familia mea. (...) Am fost un copil care trăia la maximum fascinația școlii, cu acea uimire naivă - am aflat aceasta mai târziu, de la Aristotel - stă la baza filosofiei și, deci, a culturii în genere.
M. B. Aș dori să insistați puțin asupra cestor aspecte sumbre, despre care, până acum, nu v-am auzit vorbind niciodată.
P. M. G. (...) Doi dintre unchii mei au murit pe frontul sovietic, alți trei s-au refugiat, la sfârșitul războiului, în țările apusene, lăsându-și familiile dezmembrate și niciodată apoi reîntregite, un alt unchi, Grigore Dorogan, s-a spânzurat în primele zile ale dictaturii comuniste. Doi tineri (un băiat și o fată) din ramura germană a familiei mele (bunica maternă era născută Weber) au fost, la vârsta de 18 ani, deportați în URSS, ca prizonieri de război (deși nu participaseră la nici o luptă și erau cetățeni ai României, țară la ora aceea aliată cu „marea prietenă de la răsărit”!!) - au fost „ridicați” în 1945 și s-au întors după opt ani de muncă grea, în 1953, amândoi bolnavi pentru tot restul vieții. Cum cele mai multe dintre rudele mele își construiseră sau își cumpăraseră case modeste, cu câte 3-4 camere, acestea au fost „naționalizate” și, în cel mai bun caz, au rămas să locuiască în ele în calitate de... chiriași. În fine, tatăl meu a fost exclus din PCR în 1952, sub bănuiala că ar fi colaborat cu legionarii (bănuială doar, căci dacă a fi fost certitudine, l-ar fi așteptat temnița) - după această excludere, a fost „mutat” din serviciu în serviciu, până a ajuns la liman într-o uzină bucureșteană.
M. B. Și copilul care erați atunci...?
P. M. G. Copilul de atunci a auzit multe, a înregistrat și a păstrat în memoria sa, dar, de înțeles, toate acestea le-a înțeles mai târziu, la vremea studenției. „El” era, repet, fascinat de școală și atras ca un magnet de lumea culturii...
M. B. A fost cultura, în principiu, un refugiu? Un scut indispensabil?
P. M. G. Nu numai, ci mai mult decât atât: o chemare, o vocație. Și pot să spun că,deși sunt încă departe de a-mi încheia socotelile cu viața, mă consider un om realizat, căci, în ciuda tuturor greutăților, mi-am urmat chemarea.
M. B. Totuși, epoca dv. de formare coincide cu perioada proletcultistă...
P. M. G. Am devenit elev în clasa întâi în toamna lui 1948, ceea ce înseamnă că am făcut parte din prima generație care a „beneficiat” integral de „reforma” comunistă a învățământului. Am luat bacalaureatul la Sfântul Sava, în 1959, evident, în tenebroasa epocă a proletcultismului. dar eu n-am avut de unde să știu asta, căci nu aveam acces la nici uun fel de informație care să contrabalanseze pe cea proletcultistă din manuale. Și totuși, a existat ceva neprevăzut de oficialități: manualele, majoritatea traduse din rusă, cuprindeau nenumărate inepții ideologice, dar profesorii de la clasă erau formați în școala românească de dinainte de instaurarea dictaturii comuniste. Spre cinstea lor, unii dintre profesorii mei predau cu totul altceva decât scria în acele manuale, fără s-o facă în chip ostentativ, și „ascultau” (la verificare) ceea ce predau ei și nu litera manualului. De la dânșii am înțeles că, pentru un adevărat Profesor, ora de clasă poate fi o „oră de libertate” spirituală, chiar și sub cele mai aspre dictaturi. Mai târziu, eu însumi am transformat orele mele de curs în ore de libertate spirituală - a fost și una din principalele pârghii psihice ale supraviețuii în cele câteva decenii de regim totalitar pe care l-am parcurs prin forța împrejurărilor. Cenzura comunistă nu s-a putut exercita asupra cuvântului nescris și netipărit al cursului.
M. B. Era pe vremea când mulți dintre autorii foarte importanți se aflau la index; au fost arse biblioteci întregi...
P. M. G. Așa este, dar copilul de atunci nu știa nimic din toate acestea - le-a aflat mai târziu, pe vremea studenției. Proletcultismul a adus două rele imense: a încercat să distrugă numeroase valori de primă mărime și să impună o lectură vulgar-sociologizantă, „marxistă”, a întregii literaturi rămase neatinsă. Nu mă pot lăuda că nu aș fi fost deloc influențat de acel mod de lectură - dimpotrivă, adolescentul neexperimentat de atunci a fost o pradă relativ ușoară pentru o asemenea falsă înțelegere. Dar nu m-am închistat niciodată în lozinci și formulele gata făcute și acest lucru m-a salvat realmente, căci am fost deschis totdeauna spre o înțelegere multiplă și nuanțată. Totuși, m-am debarasat greu și târziu de obișnuințele căpătate în anii interpretărilor sociologist-vulgare.
Și apoi au fost clasicii. Aceștia nu au fost interziși - ba, dimpotrivă, datorită dezideratului „culturii de masă”, au fost traduși masiv și editați la un preț convenabil. Cum nu am moștenit nici o carte, strângeam restul de bănuți de la cumpărarea pâinii sau a laptelui și reușeam, într-o săptămână, să cumpăr un volum din BPT sau din „clasicii universali” - așa a început edificarea bibliotecii personale, pe care o consider cea mai importantă realizare materială a vieții mele, mai importantă decât apartamentul sau automobilul...
Biblioteca personală: cea mai importantă realizare materială a vieții mele
(...)
P. M. G. Anii studenției mele (1959-1964) și cei imediat următori au marcat o cotitură esențială în viața culturală din România. Au fost ani extrem de importanți pentru formația mea, ani decisivi, în care, brusc, am avut revelația adevăratei fețe a comunismului. (...) În anii imediat următori lui 1960 a început să devină destul de clar falimentul comunismului de tip terorist, inițiat de Lenin și legat, pe atunci, numai de numele lui Stalin. Teroarea socială fusese dublată de acea teroare culturală care s-a numit proletcultism și s-a manifestat prin izolare în raport cu reala evoluție a culturii mondiale și prin răstălmăcire grosolană a fenomenelor culturale din trecut. Pe la 1960 s-a închegat o intelectualitate, formată nu numai din „foști”, ci și din oameni ai generațiilor noi, intelectualitate al cărei nivel informațional depășea limitele impuse de terorismul proletcultist de până atunci și, drept urmare, nu mai credea în dogmele marxist-leniniste, nu mai aprecia pseudovalorile proletcultismului (în poezie A. Toma sau M. Beniuc) și nu mai era de acord cu ostracizarea realelor valori ale culturii din vremurile apropiate, în special a celor din epoca interbelică. Această intelectualitate, de compoziție eterogenă, niciodată grupată într-un partid politic de opoziție, căci așa ceva era imposibil într-o dictatură comunistă, a presat în permanență, atât pe plan social, cât și, mai ales, pe plan cultural, asupra lumii activiștilor dogmatici și a acoliților lor. Organele de represiune ale statului au continuat să funcționeze, cenzura nu a fost niciodată desființată în realitate, dar valorile cultural reale trebuiau respectate, ca și oamenii care erau purtătorii lor. Timp de aproape trei decenii, până la prăbușirea subită a sistemului, istoria comunismului a fost o neîncetată luptă între o conducere opresivă și bine organizată, dar de un slab nivel al informației culturale, și o intelectualitate neorganizată, eterogenă, dificil de delimitat și acționând mai mult spontan, prudent, acoperit - dar având de partea ei... dreptatea. La suprafață, această mișcare s-a tradus, în câmpul culturii române, în special prin ceea ce s-a numit „revalorificarea moștenirii literare”, dar a fost departe de a se reduce numai la atât. Și este bine să evităm și o altă confuzie: această mișcare a început cu câțiva ani înainte de venirea lui Ceaușescu la utere și nu s-a datorat nici unui dictator comunist - dimpotrivă, Ceaușescu a luptat, prin tot felul de revoluții „culturale”, împotriva acestui fenomen, fiind el însuși, ca și consoarta sa, un om de o foarte joasă condiție intelectuală, iar în ultimii săi ani represiunea antiintelectuală a luat forme specifice și uneori halucinante.
(...)
Eminescu a constituit pentru mine o preocupare axială, încă din anii studenției
MB Ați debutat editorial destul de târziu (la 35 de ani). Întârzierea a fost determinată de factori de sorginte politico-socio-culturale sau doar de anumite exigențe strict personale?
PMG Am debutat editorial târziu din motive conjuncturale, dar și pentru că atunci am considerat că sunt temeinic pregătit să o fac. Între 1968 și 1971 m-am bucurat de a doua studenție, ca doctorand cu „scutire de producție”. Am citit enorm în acea perioadă.
MB Volumul de debut (Nesomnul capodoperelor) cuprinde trei eseuri - despre Sadoveanu, Arghezi și Rebreanu. Acele pagini sunt ultimul cuvânt al criticului literar P. M. G. despre respectivii scriitori?
PMG Nu, voi relua textele, amplificându-le, într-un viitor... apropiat.
MB De unde vine titlul acesta poetic al volumului de debut? De la titlul ultimului eseu?
PMG Volumul a fost scris la îndemnul stăruitor al regretatului poet și editor Mircea Ciobanu, fost coleg de promoție la facultate și bun prieten (chiar dacă drumurile noastre se intersectau rar...). Volumul lui de debut în poezie s-a numit Nesomnul cuvintelor - în semn de omagiu și de „frăție” intelectuală, mi-am intitulat propriul volum de debut Nesomnul capodoperelor. Îl consider unul dintre cei mai nedreptățiți poeți ai mult lăudatei și recent hulitei generații 60 - singurul care formează un pol opus, dar valoric egal, lui N. Stănescu. Consider că este de datoria mea să scriu despre M. Ciobanu, pe care îl consider un mare poet religios - și, acum, chiar în timpul discuției noastre, mă săgetează ideea de a scrie o carte în care să-l pun în paralel cu N. Stănescu - în fond, îi admir pe amândoi, deopotrivă. Desigur, voi scrie în același viitor .. apropiat, dar după ce isprăvesc ampla mea lucrare despre Eminescu.
MB Se gândea studentul PMG, în acei ani, că într-o zi va ajunge unul dintre cei mai de seamă eminescologi și, respectiv, Ministru Secretar de Stat în Ministerul Învățământului?
PMG Eminescu a constituit, pentru mine, o preocupare axială, încă din anii studenției. Când a aflat că subiectul tezei mele de licență este Luceafărul, N. Manolescu, pe atunci asistent în primul său an de carieră universitară, a exclamat: „Păcat! Despre Eminescu s-a spus totul - ar fi fost interesant să scrii despre alții...” Ca student eram de părere contrară - și așa am rămas și astăzi.Sunt convins că despre Eminescu s-au spus multe, dar s-au rostit extrem de puține adevăruri și că Ființa sa poetică, unică și irepetabilă, este încă prea puțin cunoscută în adevărul ei fundamental. Eminescu este un abis și cine se apropie de el cu adevărat - și nu la modul superficial-declarativ - rămâne fascinat pentru întreaga sa viață.
Cea mai frumoasă primire de care a avut parte vreuna din cărțile mele
MB Există o relație specială între cartea de debut și următoarea (Steaua din oglinda visului)? Din punctul meu de vedere Steaua... este una dintre cele mai interesante (și complexe) lecturi al căror obiect a fost celebrul poem Luceafărul. (...) A fost această carte o „victimă” a lipsei de interes pentru Eminescu în acei ani? Nu cumva însăși receptarea așa numitei critici universitare se afla, pe atunci, într-un moment de eclipsă?
PMG Fiecare carte își are destinul său - poate că volumul acesta ar fi trebui reeditat imediat după revoluție, dar nu am făcut-o pentru că am inclus-o în volumul III, programat pentu anul viitor, al exegezei Eminescu ce apare la editura Paralela 45. Totuși, cartea s-a bucurat de aprecierea de excepție a lui N. Steinhardt în revista „Astra” - cea mai frumoasă primire de care a avut parte vreuna din cărțile mele.
MB La apariția acestei cărți, Marin Mincu a reacționat cu înverșunare...
PMG N-aș vrea să vorbesc despre aceste insanități, dar, cu toată părerea de rău, sunt dator,din moment ce planează asupra mea, să mânjesc oleacă de hârtie cu ele. Pe la începutul toamnei 1983 am primit de la editura Cartea Românească vestea că volumul este gata tipărit, dar că s-a ivit o problemă gravă, pentru care sunt invitat la o ședință de redacție. Anume, criticul literar Ion Negoițescu, pe care îl citasem în lucrare, „fugise” în RFG și cenzura interzicea apariția numelui său pe orice pagină tipărită în țară... Ce era de făcut? Redactorii, a căror bunăvoință și onestitate consider că era în afară de orice discuție, mi-au explicat că, în cazul în care tirajul nu va ajunge în librării, editura (singura care nu era de stat, fiind proprietatea Uniunii Scriitorilor) va avea grave pierderi, mai ales că mai erau câteva cărți într-o situație similară. Am consimțit, nu fără ezitări, să renunțăm la fila ce cuprinde nota cu numele incriminat de cenzură - cum toate notele lămuritoare erau plasate la finele volumului, a dispărut astfel din tot tirajul fila penultimă, adică paginile 315-316, cuprinzând notele 28-62. Oricine poate verifica acest lucru, în orice bibliotecă publică sau particulară - va găsi cartea mea cu paginile și notele respective lipsă. În cele 35 de note mă refeream la un număr de cel puțin 40 de autori, indicând titlul și pagina citatului - trei dintre aceste note cuprindeau numele lui M. Mincu. În recenzia sa asupra cărții, Al. Piru și-a exprimat nedumerirea în legătură cu notele lipsă. După 6 luni, revista „Luceafărul” a publicat un articol vehement al lui M. Mincu, în care mă acuza de plagiat. Mi s-a refuzat orice drept al replică (refuz direct la „Luceafărul”, blocaj al cenzurii la revista „Argeș”). După revoluție, M. Mincu și-a strîns articolele într-un volum, inclusiv pamfletul cu pricina - în 2000, l-a mai reprodus o dată, considerându-l, probabil, una dintre operele sale fundamentale. Refuză orice discuție lămuritoare cu mine. În volumul II a l studiului Eminescu,volum ce va apărea anul următor, vo i relua Steaua din oglinda visului și voi reintroduce toate notele de pe fila sacrificată în 1983, inclusiv cele trei note care fac trimitere la M. Mincu, iar într-o anexă la finele aceluiași volum, voi expune mai pe larg, cu unele amănunte care ar îngreuna discuția noastră de acum, întreaga tărășenie.
MB Observ, Domnule Profesor, în lista cărților publicate de dv., un hiat între 1983 și 1995 - un gol de nu mai puțin 12 ani, în plină epocă de maturitate!
PMG Primele trei volume, publicat e până în 1983, aveau un caracter pronunțat eseistic. L afinele celui dintâi volum, scriam următoarele: „Această carte se vrea o invitație la noi și noi interpretări, spre o majoră cultură a lecturii literare în spiritualitatea românească.” Afirmația este valabilă pentru întreaga mea operă critică, iar forma cu adevărat majoră de cultură a lecturii literare o constituie ceea ce aș putea numi critică integrală. În 1983,la apariția eseului Steaua..., am hotârât să sistez șirul de abordări parțiale și să edific o exegeză integrală a lui Eminescu, urmată de una a lui M. Eliade. Atât volumul de muncă necesar pentru așa ceva, cât și precipitarea unor evenimente de altă natură, au dus acest interval, care este și mai mare, dacă îl considerăm întins până la 1998, când am editat primul volum al amplei exegeze despre Eminescu.
MB Mă număr printre cititorii pe care studiul despre proza lui Mateiu Caragiale i-a entuziasmat. Un studiu realizat dintr-un unghi, în întregime, nou. Un studiu esențial - și poate cel mai sclipitor - despre Craii de Curtea Veche, acest roman care se află pe primul loc în discutabilele topuri literare ale romanului nostru. În mod inexplicabil, studiul în discuție (Mateiu I. Caragiale. Eseu, 1995) este încă necunoscut. Vă simți nedreptățit (sau cel puțin mâhnit)?
PMG Repet, fiecare carte își are destinul său. O voi tipări, poate chiar anul acesta, împreună cu un studiu despre I. L. Caragiale. Cred că noutatea formulei mele critice cere un anumit timp pentru a fi acceptată, atât de publicul mai larg, cât și de „specialiști”. Din păcate, la noi nu există o preocupare metacritică, în ciuda faptului că majoritatea criticilor este alcătuită din universitari. Criticii de succes din ultimele decenii mai practică încă impresionismul de la începutul de secol trecut - adică un lovinescianism rafinat. În materie de critică a criticii sunt aproape nuli.
Ar fi necesară, cred eu, apariția unui critic de tipul T. Maiorescu
MB Deși sunteți unul dintree cei mai generoși oameni pe care i-am cunoscut, nu v-ați implicat, totuși, în exercițiul critic de întâmpinare. Vă simțiți dator, sub acest aspect, față de literatura contemporană? (...)
PMG Cred că ai sesizat una din neputințele mele. (...) Eu sunt un „generos lup singuratic” - și sunt convins că este așezată toată ironia și tot paradoxul pe care îl conține această formulare. Lăsând metafora de o parte, critica de întâmpinare nu poate fi practicată decât în manieră impresionistă, manieră care nu este convenabilă structurii mele interioare - această strucură lăuntrică mă apropie de Matei Călinescu, Sorin Alexandrescu, Virgil Nemoianu sau Ioana Em. Petrescu, decât de lovinescianismul rafinat pe care-l practică Eugen Simion sau N. Manolescu. Nu pot să nu observ că , datorită „generozității” acestora din urmă, generozitate motivabilă în anii dictaturii comuniste prin necesitatea apărării scriitorilor de agresiunile ideologiei oficiale și ale organelor de represiune (cenzura), lista autorilor remarcabili s-a umflat așa de mult (cu toate că are, cu siguranță, multe lipsuri și nedreptăți), încât astăzi este extrem de greu pentru un om de cultură medie să diferențieze un poet autentic de un simplu făcător de versuri - ar fi necesară, cred eu, apariția unui critic de tipul T. Maiorescu, adică apariția unui critic sau a unui grup de critici care să pună mai stringent problema valorilor reale și a descurajării mediocrității, devenită astăzi sufocantă și agresivă. Și ar fi necesară, repet, o meta-critică, o critică ce ar face oarecare ordine în însăși lumea criticii, unde valorile sunt astăzi stabilite arbitrar și pe baza influenței personale.
Consider că este supralicitată, în critica de astăzi, ideea de generație. Așa cum arată și etimologia termenului, putem admite un fel de comunitate a unui grup de scriitori aflați la începutul evoluției lor literare, mai târziu însă traiectoria fiecăruia se diferențiază de cea a confraților, iar marile și autenticele valori sunt unice și irepetabile. Grupurile sunt întotdeauna apanajul mediocrităților și, de multe ori, terenul lor de manifestare agresivă. Fiecare poet, fiecare romancier trebuie discutat în parte, afilierea lui la o generație sau alta purtându-i deforma grav imagina reală. Dacă există afinități, ele sunt de un alt ordin și nu țin de data nașterii.
MB Ne apropiem de sfârșitul acestei convorbiri și nu ne-ați spus nimc despre cei trei ani petrecuți în Finlanda, ca lector universitar de limba română și nici despre anul în care ați fost Ministru Secretar de Stat în Ministerul Învățământului...
(...)
PMG În cel mult o lună voi preda editurii Paralela 45 volumul II al studiului Eminescu, proiectat în 4 volume (câte unul pe an). Am propus aceleeași edituri o caret intitulată Cei doi Caragiale, care cuprinde un eseu inedit despre I. L. Caragiale și o reeditare a eseului despre M. I. Caragiale. În anii următori, voi finaliza studiul despre M. Eliade, probabil în două volume, și voi da o formă scrisă cursului despre postmodernitate în literatură, curs pe care îl țin de mai mulți ani (ca și cel despre M. Eliade) la Universitatea din Pitești. (...) Festina lente!
(...)
Opera invitatului:
Nesomnul capodoperelor, Cartea Românească, București,1976, 256 p.
Structură și mit în proza contemporană, Cartea Românească, București,1982, 252 p.
Steaua din oglinda visului, Cartea Românească, București,1983, 306 p. (Premiul pentru critică al revistei „Argeș”, 1983)
Mateiu I. Caragiale, Cuget, simțire și credință, București, 1995, 120 p.
Eminescu, vol. I, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997, ed . II 1998, 184 p.
Eminescu, vol. I, ed. III adăugită, Paralela 45, Pitești, 2001.
Ediții și texte literare cu comentariu la Casa Editorială Cuget, simțire și credință: Mihai Eminescu, ed . I 1993, ed. II 1994; Mircea Eliade și Vasile Voiculescu, ed. I 1993 și ed. II 1994; Marin Preda, 1993; Mihail Sadoveanu, 1993.
Studii, articole, eseuri și cronici literare publicate în revistele: „Gazeta literară”, „România literară”, „Argeș”, „Calende”, „Luceafărul”, „Dreptatea”, „Cuget, simțire și credință”.
S-a născut la 28 ianuarie 1942, în Timișoara.
A fost o epocă sumbră? Fără doar și poate, inclusiv pentru familia mea
M. B. Sunteți de acord, Domnule Profesor, să încercați să vă autodefiniți printr-o formulă succintă?
P. M. G. Cred că, la cei 60 de ani ai mei, pot să o fac cu o marjă minimă de eroare: am fost și sunt un om al cărții.
M. B. Pasiunea pentru carte - o pasiune de excepție - este o moștenire familială sau, dimpotrivă, înseamnă o surprinzătoare schimbare de macaz?
P. M. G. Pentru mine, carte a însemnat cu mult mai mult decât o pasiune, fie ea și de excepție - a fost cu adevărat ceea ce anticii numeau destin , o forță care a acționat în chip surprinzător, ca o chemare irezistibilă, la nivelul ființei interioare. Sunt cel dintâi intelectual din familia mea. (...) Dacă ar fi fost să-i fi urmat, aș fi devenit și eu meșteșugar, câștigându-mi existența prin lucru și abilitate manuală. Am rămas de la dânșii cu un cult al lucrului bine făcut, dar nu voi proclama niciodată, în chip ipocrit, că aș avea vreo nostalgie pentru lumea lor artizanală.
Totuși, unul dintre acești meșteșugari din Timișoara copilăriei mele mi-a pus cartea în mână, cu mult înainte de a împlini eu vârsta școlară: este vorba de bunicul matern, de meserie tipograf. Avea un respect enorm pentru pagina tipărită și lua în mână cartea cu infinită delicatețe, ca într-un ritual.
(...)
P. M. G. Îmi vine greu să rezum la esențial amintirile contradictorii din vremea copilăriei mele. A fost o epocă sumbră? Fără doar și poate, inclusiv pentru familia mea. (...) Am fost un copil care trăia la maximum fascinația școlii, cu acea uimire naivă - am aflat aceasta mai târziu, de la Aristotel - stă la baza filosofiei și, deci, a culturii în genere.
M. B. Aș dori să insistați puțin asupra cestor aspecte sumbre, despre care, până acum, nu v-am auzit vorbind niciodată.
P. M. G. (...) Doi dintre unchii mei au murit pe frontul sovietic, alți trei s-au refugiat, la sfârșitul războiului, în țările apusene, lăsându-și familiile dezmembrate și niciodată apoi reîntregite, un alt unchi, Grigore Dorogan, s-a spânzurat în primele zile ale dictaturii comuniste. Doi tineri (un băiat și o fată) din ramura germană a familiei mele (bunica maternă era născută Weber) au fost, la vârsta de 18 ani, deportați în URSS, ca prizonieri de război (deși nu participaseră la nici o luptă și erau cetățeni ai României, țară la ora aceea aliată cu „marea prietenă de la răsărit”!!) - au fost „ridicați” în 1945 și s-au întors după opt ani de muncă grea, în 1953, amândoi bolnavi pentru tot restul vieții. Cum cele mai multe dintre rudele mele își construiseră sau își cumpăraseră case modeste, cu câte 3-4 camere, acestea au fost „naționalizate” și, în cel mai bun caz, au rămas să locuiască în ele în calitate de... chiriași. În fine, tatăl meu a fost exclus din PCR în 1952, sub bănuiala că ar fi colaborat cu legionarii (bănuială doar, căci dacă a fi fost certitudine, l-ar fi așteptat temnița) - după această excludere, a fost „mutat” din serviciu în serviciu, până a ajuns la liman într-o uzină bucureșteană.
M. B. Și copilul care erați atunci...?
P. M. G. Copilul de atunci a auzit multe, a înregistrat și a păstrat în memoria sa, dar, de înțeles, toate acestea le-a înțeles mai târziu, la vremea studenției. „El” era, repet, fascinat de școală și atras ca un magnet de lumea culturii...
M. B. A fost cultura, în principiu, un refugiu? Un scut indispensabil?
P. M. G. Nu numai, ci mai mult decât atât: o chemare, o vocație. Și pot să spun că,deși sunt încă departe de a-mi încheia socotelile cu viața, mă consider un om realizat, căci, în ciuda tuturor greutăților, mi-am urmat chemarea.
M. B. Totuși, epoca dv. de formare coincide cu perioada proletcultistă...
P. M. G. Am devenit elev în clasa întâi în toamna lui 1948, ceea ce înseamnă că am făcut parte din prima generație care a „beneficiat” integral de „reforma” comunistă a învățământului. Am luat bacalaureatul la Sfântul Sava, în 1959, evident, în tenebroasa epocă a proletcultismului. dar eu n-am avut de unde să știu asta, căci nu aveam acces la nici uun fel de informație care să contrabalanseze pe cea proletcultistă din manuale. Și totuși, a existat ceva neprevăzut de oficialități: manualele, majoritatea traduse din rusă, cuprindeau nenumărate inepții ideologice, dar profesorii de la clasă erau formați în școala românească de dinainte de instaurarea dictaturii comuniste. Spre cinstea lor, unii dintre profesorii mei predau cu totul altceva decât scria în acele manuale, fără s-o facă în chip ostentativ, și „ascultau” (la verificare) ceea ce predau ei și nu litera manualului. De la dânșii am înțeles că, pentru un adevărat Profesor, ora de clasă poate fi o „oră de libertate” spirituală, chiar și sub cele mai aspre dictaturi. Mai târziu, eu însumi am transformat orele mele de curs în ore de libertate spirituală - a fost și una din principalele pârghii psihice ale supraviețuii în cele câteva decenii de regim totalitar pe care l-am parcurs prin forța împrejurărilor. Cenzura comunistă nu s-a putut exercita asupra cuvântului nescris și netipărit al cursului.
M. B. Era pe vremea când mulți dintre autorii foarte importanți se aflau la index; au fost arse biblioteci întregi...
P. M. G. Așa este, dar copilul de atunci nu știa nimic din toate acestea - le-a aflat mai târziu, pe vremea studenției. Proletcultismul a adus două rele imense: a încercat să distrugă numeroase valori de primă mărime și să impună o lectură vulgar-sociologizantă, „marxistă”, a întregii literaturi rămase neatinsă. Nu mă pot lăuda că nu aș fi fost deloc influențat de acel mod de lectură - dimpotrivă, adolescentul neexperimentat de atunci a fost o pradă relativ ușoară pentru o asemenea falsă înțelegere. Dar nu m-am închistat niciodată în lozinci și formulele gata făcute și acest lucru m-a salvat realmente, căci am fost deschis totdeauna spre o înțelegere multiplă și nuanțată. Totuși, m-am debarasat greu și târziu de obișnuințele căpătate în anii interpretărilor sociologist-vulgare.
Și apoi au fost clasicii. Aceștia nu au fost interziși - ba, dimpotrivă, datorită dezideratului „culturii de masă”, au fost traduși masiv și editați la un preț convenabil. Cum nu am moștenit nici o carte, strângeam restul de bănuți de la cumpărarea pâinii sau a laptelui și reușeam, într-o săptămână, să cumpăr un volum din BPT sau din „clasicii universali” - așa a început edificarea bibliotecii personale, pe care o consider cea mai importantă realizare materială a vieții mele, mai importantă decât apartamentul sau automobilul...
Biblioteca personală: cea mai importantă realizare materială a vieții mele
(...)
P. M. G. Anii studenției mele (1959-1964) și cei imediat următori au marcat o cotitură esențială în viața culturală din România. Au fost ani extrem de importanți pentru formația mea, ani decisivi, în care, brusc, am avut revelația adevăratei fețe a comunismului. (...) În anii imediat următori lui 1960 a început să devină destul de clar falimentul comunismului de tip terorist, inițiat de Lenin și legat, pe atunci, numai de numele lui Stalin. Teroarea socială fusese dublată de acea teroare culturală care s-a numit proletcultism și s-a manifestat prin izolare în raport cu reala evoluție a culturii mondiale și prin răstălmăcire grosolană a fenomenelor culturale din trecut. Pe la 1960 s-a închegat o intelectualitate, formată nu numai din „foști”, ci și din oameni ai generațiilor noi, intelectualitate al cărei nivel informațional depășea limitele impuse de terorismul proletcultist de până atunci și, drept urmare, nu mai credea în dogmele marxist-leniniste, nu mai aprecia pseudovalorile proletcultismului (în poezie A. Toma sau M. Beniuc) și nu mai era de acord cu ostracizarea realelor valori ale culturii din vremurile apropiate, în special a celor din epoca interbelică. Această intelectualitate, de compoziție eterogenă, niciodată grupată într-un partid politic de opoziție, căci așa ceva era imposibil într-o dictatură comunistă, a presat în permanență, atât pe plan social, cât și, mai ales, pe plan cultural, asupra lumii activiștilor dogmatici și a acoliților lor. Organele de represiune ale statului au continuat să funcționeze, cenzura nu a fost niciodată desființată în realitate, dar valorile cultural reale trebuiau respectate, ca și oamenii care erau purtătorii lor. Timp de aproape trei decenii, până la prăbușirea subită a sistemului, istoria comunismului a fost o neîncetată luptă între o conducere opresivă și bine organizată, dar de un slab nivel al informației culturale, și o intelectualitate neorganizată, eterogenă, dificil de delimitat și acționând mai mult spontan, prudent, acoperit - dar având de partea ei... dreptatea. La suprafață, această mișcare s-a tradus, în câmpul culturii române, în special prin ceea ce s-a numit „revalorificarea moștenirii literare”, dar a fost departe de a se reduce numai la atât. Și este bine să evităm și o altă confuzie: această mișcare a început cu câțiva ani înainte de venirea lui Ceaușescu la utere și nu s-a datorat nici unui dictator comunist - dimpotrivă, Ceaușescu a luptat, prin tot felul de revoluții „culturale”, împotriva acestui fenomen, fiind el însuși, ca și consoarta sa, un om de o foarte joasă condiție intelectuală, iar în ultimii săi ani represiunea antiintelectuală a luat forme specifice și uneori halucinante.
(...)
Eminescu a constituit pentru mine o preocupare axială, încă din anii studenției
MB Ați debutat editorial destul de târziu (la 35 de ani). Întârzierea a fost determinată de factori de sorginte politico-socio-culturale sau doar de anumite exigențe strict personale?
PMG Am debutat editorial târziu din motive conjuncturale, dar și pentru că atunci am considerat că sunt temeinic pregătit să o fac. Între 1968 și 1971 m-am bucurat de a doua studenție, ca doctorand cu „scutire de producție”. Am citit enorm în acea perioadă.
MB Volumul de debut (Nesomnul capodoperelor) cuprinde trei eseuri - despre Sadoveanu, Arghezi și Rebreanu. Acele pagini sunt ultimul cuvânt al criticului literar P. M. G. despre respectivii scriitori?
PMG Nu, voi relua textele, amplificându-le, într-un viitor... apropiat.
MB De unde vine titlul acesta poetic al volumului de debut? De la titlul ultimului eseu?
PMG Volumul a fost scris la îndemnul stăruitor al regretatului poet și editor Mircea Ciobanu, fost coleg de promoție la facultate și bun prieten (chiar dacă drumurile noastre se intersectau rar...). Volumul lui de debut în poezie s-a numit Nesomnul cuvintelor - în semn de omagiu și de „frăție” intelectuală, mi-am intitulat propriul volum de debut Nesomnul capodoperelor. Îl consider unul dintre cei mai nedreptățiți poeți ai mult lăudatei și recent hulitei generații 60 - singurul care formează un pol opus, dar valoric egal, lui N. Stănescu. Consider că este de datoria mea să scriu despre M. Ciobanu, pe care îl consider un mare poet religios - și, acum, chiar în timpul discuției noastre, mă săgetează ideea de a scrie o carte în care să-l pun în paralel cu N. Stănescu - în fond, îi admir pe amândoi, deopotrivă. Desigur, voi scrie în același viitor .. apropiat, dar după ce isprăvesc ampla mea lucrare despre Eminescu.
MB Se gândea studentul PMG, în acei ani, că într-o zi va ajunge unul dintre cei mai de seamă eminescologi și, respectiv, Ministru Secretar de Stat în Ministerul Învățământului?
PMG Eminescu a constituit, pentru mine, o preocupare axială, încă din anii studenției. Când a aflat că subiectul tezei mele de licență este Luceafărul, N. Manolescu, pe atunci asistent în primul său an de carieră universitară, a exclamat: „Păcat! Despre Eminescu s-a spus totul - ar fi fost interesant să scrii despre alții...” Ca student eram de părere contrară - și așa am rămas și astăzi.Sunt convins că despre Eminescu s-au spus multe, dar s-au rostit extrem de puține adevăruri și că Ființa sa poetică, unică și irepetabilă, este încă prea puțin cunoscută în adevărul ei fundamental. Eminescu este un abis și cine se apropie de el cu adevărat - și nu la modul superficial-declarativ - rămâne fascinat pentru întreaga sa viață.
Cea mai frumoasă primire de care a avut parte vreuna din cărțile mele
MB Există o relație specială între cartea de debut și următoarea (Steaua din oglinda visului)? Din punctul meu de vedere Steaua... este una dintre cele mai interesante (și complexe) lecturi al căror obiect a fost celebrul poem Luceafărul. (...) A fost această carte o „victimă” a lipsei de interes pentru Eminescu în acei ani? Nu cumva însăși receptarea așa numitei critici universitare se afla, pe atunci, într-un moment de eclipsă?
PMG Fiecare carte își are destinul său - poate că volumul acesta ar fi trebui reeditat imediat după revoluție, dar nu am făcut-o pentru că am inclus-o în volumul III, programat pentu anul viitor, al exegezei Eminescu ce apare la editura Paralela 45. Totuși, cartea s-a bucurat de aprecierea de excepție a lui N. Steinhardt în revista „Astra” - cea mai frumoasă primire de care a avut parte vreuna din cărțile mele.
MB La apariția acestei cărți, Marin Mincu a reacționat cu înverșunare...
PMG N-aș vrea să vorbesc despre aceste insanități, dar, cu toată părerea de rău, sunt dator,din moment ce planează asupra mea, să mânjesc oleacă de hârtie cu ele. Pe la începutul toamnei 1983 am primit de la editura Cartea Românească vestea că volumul este gata tipărit, dar că s-a ivit o problemă gravă, pentru care sunt invitat la o ședință de redacție. Anume, criticul literar Ion Negoițescu, pe care îl citasem în lucrare, „fugise” în RFG și cenzura interzicea apariția numelui său pe orice pagină tipărită în țară... Ce era de făcut? Redactorii, a căror bunăvoință și onestitate consider că era în afară de orice discuție, mi-au explicat că, în cazul în care tirajul nu va ajunge în librării, editura (singura care nu era de stat, fiind proprietatea Uniunii Scriitorilor) va avea grave pierderi, mai ales că mai erau câteva cărți într-o situație similară. Am consimțit, nu fără ezitări, să renunțăm la fila ce cuprinde nota cu numele incriminat de cenzură - cum toate notele lămuritoare erau plasate la finele volumului, a dispărut astfel din tot tirajul fila penultimă, adică paginile 315-316, cuprinzând notele 28-62. Oricine poate verifica acest lucru, în orice bibliotecă publică sau particulară - va găsi cartea mea cu paginile și notele respective lipsă. În cele 35 de note mă refeream la un număr de cel puțin 40 de autori, indicând titlul și pagina citatului - trei dintre aceste note cuprindeau numele lui M. Mincu. În recenzia sa asupra cărții, Al. Piru și-a exprimat nedumerirea în legătură cu notele lipsă. După 6 luni, revista „Luceafărul” a publicat un articol vehement al lui M. Mincu, în care mă acuza de plagiat. Mi s-a refuzat orice drept al replică (refuz direct la „Luceafărul”, blocaj al cenzurii la revista „Argeș”). După revoluție, M. Mincu și-a strîns articolele într-un volum, inclusiv pamfletul cu pricina - în 2000, l-a mai reprodus o dată, considerându-l, probabil, una dintre operele sale fundamentale. Refuză orice discuție lămuritoare cu mine. În volumul II a l studiului Eminescu,volum ce va apărea anul următor, vo i relua Steaua din oglinda visului și voi reintroduce toate notele de pe fila sacrificată în 1983, inclusiv cele trei note care fac trimitere la M. Mincu, iar într-o anexă la finele aceluiași volum, voi expune mai pe larg, cu unele amănunte care ar îngreuna discuția noastră de acum, întreaga tărășenie.
MB Observ, Domnule Profesor, în lista cărților publicate de dv., un hiat între 1983 și 1995 - un gol de nu mai puțin 12 ani, în plină epocă de maturitate!
PMG Primele trei volume, publicat e până în 1983, aveau un caracter pronunțat eseistic. L afinele celui dintâi volum, scriam următoarele: „Această carte se vrea o invitație la noi și noi interpretări, spre o majoră cultură a lecturii literare în spiritualitatea românească.” Afirmația este valabilă pentru întreaga mea operă critică, iar forma cu adevărat majoră de cultură a lecturii literare o constituie ceea ce aș putea numi critică integrală. În 1983,la apariția eseului Steaua..., am hotârât să sistez șirul de abordări parțiale și să edific o exegeză integrală a lui Eminescu, urmată de una a lui M. Eliade. Atât volumul de muncă necesar pentru așa ceva, cât și precipitarea unor evenimente de altă natură, au dus acest interval, care este și mai mare, dacă îl considerăm întins până la 1998, când am editat primul volum al amplei exegeze despre Eminescu.
MB Mă număr printre cititorii pe care studiul despre proza lui Mateiu Caragiale i-a entuziasmat. Un studiu realizat dintr-un unghi, în întregime, nou. Un studiu esențial - și poate cel mai sclipitor - despre Craii de Curtea Veche, acest roman care se află pe primul loc în discutabilele topuri literare ale romanului nostru. În mod inexplicabil, studiul în discuție (Mateiu I. Caragiale. Eseu, 1995) este încă necunoscut. Vă simți nedreptățit (sau cel puțin mâhnit)?
PMG Repet, fiecare carte își are destinul său. O voi tipări, poate chiar anul acesta, împreună cu un studiu despre I. L. Caragiale. Cred că noutatea formulei mele critice cere un anumit timp pentru a fi acceptată, atât de publicul mai larg, cât și de „specialiști”. Din păcate, la noi nu există o preocupare metacritică, în ciuda faptului că majoritatea criticilor este alcătuită din universitari. Criticii de succes din ultimele decenii mai practică încă impresionismul de la începutul de secol trecut - adică un lovinescianism rafinat. În materie de critică a criticii sunt aproape nuli.
Ar fi necesară, cred eu, apariția unui critic de tipul T. Maiorescu
MB Deși sunteți unul dintree cei mai generoși oameni pe care i-am cunoscut, nu v-ați implicat, totuși, în exercițiul critic de întâmpinare. Vă simțiți dator, sub acest aspect, față de literatura contemporană? (...)
PMG Cred că ai sesizat una din neputințele mele. (...) Eu sunt un „generos lup singuratic” - și sunt convins că este așezată toată ironia și tot paradoxul pe care îl conține această formulare. Lăsând metafora de o parte, critica de întâmpinare nu poate fi practicată decât în manieră impresionistă, manieră care nu este convenabilă structurii mele interioare - această strucură lăuntrică mă apropie de Matei Călinescu, Sorin Alexandrescu, Virgil Nemoianu sau Ioana Em. Petrescu, decât de lovinescianismul rafinat pe care-l practică Eugen Simion sau N. Manolescu. Nu pot să nu observ că , datorită „generozității” acestora din urmă, generozitate motivabilă în anii dictaturii comuniste prin necesitatea apărării scriitorilor de agresiunile ideologiei oficiale și ale organelor de represiune (cenzura), lista autorilor remarcabili s-a umflat așa de mult (cu toate că are, cu siguranță, multe lipsuri și nedreptăți), încât astăzi este extrem de greu pentru un om de cultură medie să diferențieze un poet autentic de un simplu făcător de versuri - ar fi necesară, cred eu, apariția unui critic de tipul T. Maiorescu, adică apariția unui critic sau a unui grup de critici care să pună mai stringent problema valorilor reale și a descurajării mediocrității, devenită astăzi sufocantă și agresivă. Și ar fi necesară, repet, o meta-critică, o critică ce ar face oarecare ordine în însăși lumea criticii, unde valorile sunt astăzi stabilite arbitrar și pe baza influenței personale.
Consider că este supralicitată, în critica de astăzi, ideea de generație. Așa cum arată și etimologia termenului, putem admite un fel de comunitate a unui grup de scriitori aflați la începutul evoluției lor literare, mai târziu însă traiectoria fiecăruia se diferențiază de cea a confraților, iar marile și autenticele valori sunt unice și irepetabile. Grupurile sunt întotdeauna apanajul mediocrităților și, de multe ori, terenul lor de manifestare agresivă. Fiecare poet, fiecare romancier trebuie discutat în parte, afilierea lui la o generație sau alta purtându-i deforma grav imagina reală. Dacă există afinități, ele sunt de un alt ordin și nu țin de data nașterii.
MB Ne apropiem de sfârșitul acestei convorbiri și nu ne-ați spus nimc despre cei trei ani petrecuți în Finlanda, ca lector universitar de limba română și nici despre anul în care ați fost Ministru Secretar de Stat în Ministerul Învățământului...
(...)
PMG În cel mult o lună voi preda editurii Paralela 45 volumul II al studiului Eminescu, proiectat în 4 volume (câte unul pe an). Am propus aceleeași edituri o caret intitulată Cei doi Caragiale, care cuprinde un eseu inedit despre I. L. Caragiale și o reeditare a eseului despre M. I. Caragiale. În anii următori, voi finaliza studiul despre M. Eliade, probabil în două volume, și voi da o formă scrisă cursului despre postmodernitate în literatură, curs pe care îl țin de mai mulți ani (ca și cel despre M. Eliade) la Universitatea din Pitești. (...) Festina lente!
(...)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)