Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Laignel-Lavastine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Laignel-Lavastine. Afișați toate postările

miercuri, 1 ianuarie 2014

''The posterity of Mircea Eliade'' (ZAVATI GARDNER 2005)

NOTĂ M.T.: Traducere din limba engleză de M.T.

<<
Mircea Eliade* face parte din acea galerie specială de erudiţi români, binecunoscuţi şi apreciaţi dincolo de graniţele ţării. El face parte din foarte puţin norocoasa elită intelectuală a generaţiei sale. Dacă sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial** l-ar fi găsit în România, Mircea Eliade ar fi sfârşit în mod sigur încarcerat într-una din puşcăriile comuniste sau la tăiat stuf*** sau la muncă forţată în lagărul de muncă al Canalului Dunăre-Marea Neagră****, care, supranumit ''Canalul Morţii'', a costat peste 100.000 de vieţi.
Opera lui Mircea Eliade este binecunoscută cercetătorilor istoriei religiilor, prin a sa ISTORIE A CREDINŢELOR ŞI IDEILOR RELIGIOASE*****, în două volume (1976-1978), care tratează mituri şi credinţe religioase, or prin a sa ENCICLOPEDIE A RELIGIILOR, schiţată la Chicago, în timpul ultimilor săi ani de viaţă. La Universitatea din Chicago el a deţinut diverse poziţii academice începând cu 1956 şi a fost numit profesor şi coordonator al Catedrei de Istorie a Religiilor în 1985.
El a urmat cursurile Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Bucureşti (1925-1928), care i-au marcat educaţia intelectuală şi drumul în viaţă. Călătoria în Italia, unde şi-a pregătit teza de licenţă universitară: FILOSOFIA ITALIANĂ DE LA MARSILIO FICINO****** LA GIORDANO BRUNO*******, i-a deschis noi orizonturi.
Personalitatea complexă a lui Mircea Eliade a fost modelată în circumstanţe extreme, determinată de schimbarea balenţei de putere şi uimitoarea ascensiune a fascismului în Europa. Ideile extremei drepte s-au răspândit în întreaga Europă a epocii şi tânărul Mircea Eliade le-a absorbit ca un burete. Europa epocii a fost târâtă în marea tragedie a celui de Al Doilea Război Mondial********, care a fost o confruntare pe viaţă şi pe moarte.
Mircea Eliade a fost premiat cu o bursă de studiu în India, unde s-a aflat de la sfârşitul lui 1928 până în 1932. După ce a obţinut doctoratul în 1932, a fost numit asistent la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti în 1933. PROBLEMA RĂULUI ÎN FILOSOFIA INDIANĂ a fost tema cursului său inaugural.
În acelaşi timp, Mircea Eliade a fost un deschizător de drumuri prin studiile sale ştiinţifice despre filozofia şi religiile indiene, publicate la Roma şi Bucureşti.
Mircea Eliade apare ca o personalitate controversată, care a trăit în anii săi de formare intelectuală într-o foarte întunecată perioadă a istoriei umanităţii. Generaţia de intelectuali contemporani cu Mircea Eliade a urmat şi a fost captivată de charismaticul profesor universitar Nae Ionescu*********. El a fost profesor de filozofie şi logică la Universitatea din Bucureşti. şi publicist la ziarul CUVÂNTUL**********, care a format şi a atras mulţi tineri promiţători ai epocii către extrema dreaptă. Mircea Eliade a fost un membru al generaţiei sale. Din cauza opiniilor sale privind Mişcarea Legionară, în 1938 a fost întemniţat şi interogat de poliţia bucureşteană în legătură cu participarea sa la mişcarea fascistă. Ca urmare, a fost internat în lagărul de la Miercurea Ciuc. Nae Ionescu, care continua să influenţeze tânăra elită a epocii, fusese deja internat acolo în martie.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Mircea Eliade a fost numit ataşat cultural la Londra (1940) şi apoi consilier cultural la Lisabona (1941-1944). 1945 l-a găsit la Paris, unde a ţinut un curs liber de istorie a religiilor la ECOLE PRATIQUES DES HAUTES ETUDES***********. El a participat activ la conferinţe şi congrese în Italia, Germania şi Suedia.
Studiile sale: ŞAMANISMUL ŞI TEHNICILE ARHAICE ALE EXTAZULUI (1951)************, IMAGINI ŞI SIMBOLURI (1952)*************, YOGA (1954) l-au transformat într-o personalitate a domeniului. Universitatea din Chicago l-a solicitat ca visiting professor (1956-1957).
În următorii ani multe instituţii academice l-au omagiat. Mircea Eliade a devenit o celebritate menţionată cu veneraţie în cercurile intelectuale şi academice.
Mircea Eliade a avut o ascensiune meteorică în lumea universitară. Înclinaţiile sale politice din tinereţe i-au umbrit fără îndoială imaginea. Afilierea sa la Mişcarea Legionară************** înainte de plecarea în Occident  nu poate fi scoasă din CV-ul său. A fost Mircea Eliade scriitorul o nouă definiţie pentru om, vis-a-vis de istorie? El a căutat-o în ape foarte tulburi!
În tinereţea sa, poate şi-a căutat propria identitate? A trecut Mircea Eliade printr-o criză a valorilor? A fost descurajat şi deziluzionat în căutarea explicării locului omului în istorie? A suferit o profundă criză de identitate, pentru care a încercat diverse remedii?
Dezbaterea ÎMPOTRIVA lui Mircea Eliade cu cărţi gen: CIORAN, ELIADE, IONESCO. UITAREA FASCISMULUI de Alexandra Laignel-Lavastine*************** (2002) şi MIRCEA ELIADE, PRIZONIERUL ISTORIEI de Florin Ţurcanu**************** (2003) accentuează afilierea scriitorului la Mişcarea Legionară, în timp ce dezbaterea PRO Mircea Eliade cu FOŞTI PRIETENI ŞI ÎNTÂMPLĂRI UITATE de Marc Linscott Ricketts***************** (2003), abordează evoluţia scriitorului din alte puncte de vedere, cum ar fi semnificaţia valorii operei sale.
Se pare că Andre Gide****************** şi James Joyce******************* l-au influenţat pe Mircea Eliade în proza sa. Proza sa modernă a creat o atmosferă anxioasă a deznădejdii. Personajele sale sunt pierdute în lumea înconjurătoare. Experienţa personajelor se dezvăluie ca într-un Reality TV show. De exemplu, în LUMINA CE SE STINGE (1934), autorul este în căutarea propriei sale identităţi.
În ÎNCERCAREA LABIRINTULUI********************, viaţa este un labirint al semnelor, pe care omul le descoperă în timpul călătoriei sale prin iniţieri.
În romanele sale de introspecţie: ISABEL ŞI APELE DIAVOLULUI, MAITREY, ÎNTOARCEREA DIN RAI, HULIGANII*********************, Mircea Eliade studiază complet aspectul libertăţii individului, dincolo de norme şi convenţii morale.
Câteva din scrierile sale literare sale îşi au rădăcinile în folclorul românesc: DOMNIŞOARA CHRISTINA, ŞARPELE********************** sau tradiţiile indiene, pe care le-a studiat continuu în cursul vieţii sale: SECRETUL DOCTORULUI HONIGBERGER, NOPŢILE LA SERAMPORE***********************.
Actuale sunt scrierile în format de jurnal sau de memorii: ŞANTIER, ROMANUL ADOLESCENTULUI MIOP, MEMORII, JURNAL ( publicate în 1935, 1988, 1991 şi 1993).
Nu trebui uitate excepţionalele scrieri estetice ale lui Mircea Eliade: SOLILOCVII, COMENTARII LA LEGENDA MEŞTERULUI MANOLE************************.
Mircea Eliade a trăit o dilemă complexă, agonizând între omul biblic pentru care suferinţa are sens şi omul modern care şi-a pierdut acest sens (conform lui Nietzische*************************).
Mircea Eliade continuă să existe, dincolo de mormânt, prin opera sa. Complexa sa personalitate creativă continuă să fascineze şi să determine realizarea multor alte studii.
Lucrările lui Mircea Eliade pot fi găsite pe rafturile bibliotecilor universitare sau pot fi cumpărate din marile librării sau pe Internet în Regatul Unit. Mediul academic sau specialiştii interesaţi consideră încă relevante: FĂURARI ŞI ALCHIMIŞTI (1962), CĂUTAREA (1969), OCULTISM, VRĂJITORIE ŞI MODE CULTURALE (1976), O ISTORIE A IDEILOR RELIGIOASE (1978), MODELE ÎN COMPARAREA RELIGIILOR (1979), AUTOBIOGRAFIE (1981), COLOANA FĂRĂ SFÂRŞIT (1984), ENCICLOPEDIA RELIGIILOR (1986), JURNAL (1990), AŞTEPTÂND ZORII (1991), GHIDUL CONCIS HARPER COLLINS AL RELIGIILOR LUMII (2000)**************************, coautorii ultimei fiind Ioan P. Culianu*************************** şi Hillary S. Wiesner****************************.
>>

SURSA
Mariana Zavati Gardner*****************************, The Posterity of Mircea Eliade, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, 82-83.

NOTE M.T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA ) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
**Al Doilea Război Mondial (1939-1945)
*** Lagărele din Delta Dunării: Bacu 4, Grindu, Periprava (http://stiri.tvr.ro/ioan-ficior-al-doilea-tortionar-pentru-care-este-ceruta-urmarirea-penala-pentru-genocid_35037.html) (http://brasov100la100.ro/octav-bjoza-a-trait-patru-ani-de-detentie-in-lagare-si-inchisori-comuniste)
**** Canalul Dunăre-Marea Neagră: 14 lagăre (1950-1953) (http://adevarul.ro/locale/constanta/canalul-dunare-marea-neagra-lagarul-munca-fortata-7_514af31000f5182b8537e8ab/index.html) (http://www.telegrafonline.ro/1339966800/articol/202693/sfintii_romani_cinstiti_la_manastirea_de_la_galesu.html)
***** În limba franceză.
****** Marsilio Ficino (1433 Florenţa/Italia - 1499 Florenţa) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/206014/Marsilio-Ficino)
******* Giordano Bruno (1548 Nola/Italia - 1600 Roma/Italia) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/82258/Giordano-Bruno)
******** Al Doilea Război Mondial (1939-1945)
********* Nae Ionescu (1890 Brăila - 1940 Bucureşti) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/nae-ionescu-un-personaj-controversat)
********** ''Cuvântul'' (http://www.miscarea.net/w/?p=2606)
*********** ECOLE PRATIQUES DES HAUTES ETUDES (http://www.ephe.sorbonne.fr/)
************ În limba franceză.
************* În limba franceză.
************** Mişcarea Legionară (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/10-lucruri-stiut-miscarea-legionara)
*************** Alexandra Laignel-Lavastine (http://convorbiri-literare.dntis.ro/PAPUCnov3.html)
**************** Florin Ţurcanu (1967 - ) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Florin_%C8%9Aurcanu_(istoric))
***************** Marc Linscott Ricketts (http://maclinscottricketts.blogspot.ro/)
****************** Andre Gide (1869 Paris/Franţa - 1951 Paris/Franţa) (http://www.andregide.org/)
******************* James Joyce (1882 Dublin/Irlanda[Marea Britanie] - 1941 Berna/Elveţia ) (http://jamesjoyce.ie/)
******************** ÎNCERCAREA LABIRINTULUI: ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
********************* ISABEL ŞI APELE DIAVOLULUI: 1929; MAITREY: 1933; ÎNTOARCEREA DIN RAI: 1934; HULIGANII: 1935 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
********************** DOMNIŞOARA CHRISTINA: 1936; ŞARPELE: 1937 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
*********************** SECRETUL DOCTORULUI HONIGBERGER: 1940; NOPŢILE LA SERAMPORE: 1940 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
************************ SOLILOCVII: 1932; COMENTARII LA LEGENDA MEŞTERULUI MANOLE: 1943  (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade)
************************* Friederich Nietzische (1844 Rocken/Prusia - 1900 Weimar/Germania) (http://www.iep.utm.edu/nietzsch/)
************************** În limmba: engleză, engleză, engleză, engleză, engleză, engleză, franceză, engleză, engleză, engleză, engleză.
***************************  Ioan P. Culianu (1950 Iaşi/România - 1991 Chicago/SUA) (http://www.icr.ro/praga/anti-comunism-personalitati/ianuarie-ioan-petru-culianu.html)
****************************  Hillary S. Wiesner (http://mihneamaruta.ro/2011/05/29/interviu-ileana-petre-culianu-nu-era-din-lumea-noastra/)
***************************** Mariana Zavati Gardner (1952 Bacău/România - ) (http://www.bacauexpres.ro/poeta-bacauana-mariana-zavati-gardner-omagiata-in-revista-plumb.html)

luni, 30 decembrie 2013

''Întâlniri cu Mircea Eliade'' (GLIGOR & RICKETS 2005)

<
Sub acest titlu a apărut la editura ''Casa Cărţii de Ştiinţă'' Cluj-Napoca 2005 o extrem de interesantă lucrare, redat [? M.T.] al colaborării între Mihaela Gligor*, o tânără doctorandă la Cluj şi distinsul exeget american al oprei lui Mircea Eliade**, Mac Linscott Ricketts***.  Meritul pentru ideea, iniţiativa şi munca propriu-zisă revine Mihaelei Gligor, care a avut şi marele noroc că a cerut sprijinul şi îndrumarea profesorului Ricketts, care i s-a oferit cu caracteristica, aproape părinteasca sa amabilitate şi recunoscuta sa expertiză şi judecată profundă şi totdeauna cumpănită. Şi rezultatul acestei colaborări este această lucrare care, adăugată eforturilor anterioare ale lui Mircea Handoca****, este o importantă contribuţie în domeniul operei lui Eliade, îndeosebi după salvele recente şi cu atâta răsunet ale celor două cărţi apărute în ulitmii doi ani. Mă refer la cacofonia Alexandrei Laignel-Lavastine***** (Cioran******, Eliade, Ionesco*******. L'Oubli du fascism) şi la lucrarea lui Florin Ţurcanu******** ''Mircea Eliade. Le prisonnier de l'histoire'', o carte scrisă cu netăgăduit talent, dar şi incredibil de tendenţioasă.
Acest aspect al operei lui Ţurcanu reiese aşa de clar din introducerea scrisă de Jacques Juillard********* dar şi din simplul fapt că autorul găseşte indicat să dedice, din cele 540 de pagini de text, numai 175 de pagini ultimilor 41 de ani ai vieţii lui Eliade. Şi care 41 de ani au dăruit omenirii capodoperele literare, dar şi ştiinţifice prin care, după Moshe Idel********** (şi a multor altora), Eliade a devenit cel mai important personaj care a scris  despre religie în secolul XX.
În afară de propriile lor contribuţii (Gligor şi Rockerts)  această carte cuprinde articole scrise de 17 contributori***********, care aproape toţi l-au cunoscut pe Eliade şi au lucrat cu el. Ca atare vorbim de persoane care au avut ocazia să-l cunoască personal şi să-i observe marile lui calităţi, dar şi unele slăbiciuni.
Multe din capitolele acestei cărţi a Mihaelei Gligor şi a lui Mac Ricketts sunt inedite, apar acum pentru oară.
(...)
Dorim să încheiem această recenzie citând din prefaţa lui Mac Liscott Rickets. Vorbind despre influenţa Eliade asupra studenţilor săi, Rickets ne spune: ''Vieţi au fost schimbate ca rezultat al contactului cu el (ME na), dar nu în chip uniform. În oarecare măsură, ca iubitul său profesor Nae Ionescu, Eliade a căutat să evoce mai degrabă decât să impună în relaţiile sale cu studenţii şi colegii săi.''
Iar de la David T. Brent această observaţie atât de pertinentă: ''Eu cred că poate după război şi după dezastrul României, el a fost aşa de decepţionat de istorie, încât ea nu i-a mai păsat''.
>

SURSA
Francis Dworschak************, Întâlniri cu Mircea Eliade, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 62-65.

NOTE M. T.
* Mihaela Gligor (1977 România - ) (http://aboutmihaelagligor.blogspot.ro/)
** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
*** Mac Linscott Rickets ( - ) (http://maclinscottricketts.blogspot.ro/)
**** Mircea Handoca (1929 Botoşani - ) (http://www.crispedia.ro/Mircea_Handoca)
***** Alexandra Laignel-Lavastine (1966 - ) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandra_Laignel-Lavastine)
****** Emil Cioran (1911 Răşinari/Austro-Ungaria - 1995 Paris/Franţa) (http://emilcioran.com/)
******* Eugen Ionescu (1909 Slatina/România - 1994 Paris/Franţa) (http://www.crispedia.ro/Eugen_Ionescu)
******** Florin Ţurcanu (1967 - ) (http://www.romlit.ro/o_problem_deschis)
********* Jacques Juillard (1933 Brenod/Franţa - ) (http://fr.wikipedia.org/wiki/Jacques_Julliard)
********** Moshe Idel (1947 Târgu-Neamţ - ) (http://www.polirom.ro/catalog/autori/idel-moshe/)
*********** Douglas Allen, Gregory D. Alles, Matei Călinescu, Fred W. Clothey, Dennis Doeing, Nancy Auer Falk, Norman J. Giradot, Mircea Handoca, Martin E. Marty, Charles H. Long, Jerome H. Long, William W. Quinn Jr., Carl Olson, Liviu Bordaş, Bryan Rennie, David T. Brent
************ Francis Dworschak (1922 Râmnicu-Vâlcea - ) (http://www.alternativaonline.ca/FranciscIonDworschak.html)