Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
luni, 30 decembrie 2013
''Întâlniri cu Mircea Eliade'' (GLIGOR & RICKETS 2005)
Sub acest titlu a apărut la editura ''Casa Cărţii de Ştiinţă'' Cluj-Napoca 2005 o extrem de interesantă lucrare, redat [? M.T.] al colaborării între Mihaela Gligor*, o tânără doctorandă la Cluj şi distinsul exeget american al oprei lui Mircea Eliade**, Mac Linscott Ricketts***. Meritul pentru ideea, iniţiativa şi munca propriu-zisă revine Mihaelei Gligor, care a avut şi marele noroc că a cerut sprijinul şi îndrumarea profesorului Ricketts, care i s-a oferit cu caracteristica, aproape părinteasca sa amabilitate şi recunoscuta sa expertiză şi judecată profundă şi totdeauna cumpănită. Şi rezultatul acestei colaborări este această lucrare care, adăugată eforturilor anterioare ale lui Mircea Handoca****, este o importantă contribuţie în domeniul operei lui Eliade, îndeosebi după salvele recente şi cu atâta răsunet ale celor două cărţi apărute în ulitmii doi ani. Mă refer la cacofonia Alexandrei Laignel-Lavastine***** (Cioran******, Eliade, Ionesco*******. L'Oubli du fascism) şi la lucrarea lui Florin Ţurcanu******** ''Mircea Eliade. Le prisonnier de l'histoire'', o carte scrisă cu netăgăduit talent, dar şi incredibil de tendenţioasă.
Acest aspect al operei lui Ţurcanu reiese aşa de clar din introducerea scrisă de Jacques Juillard********* dar şi din simplul fapt că autorul găseşte indicat să dedice, din cele 540 de pagini de text, numai 175 de pagini ultimilor 41 de ani ai vieţii lui Eliade. Şi care 41 de ani au dăruit omenirii capodoperele literare, dar şi ştiinţifice prin care, după Moshe Idel********** (şi a multor altora), Eliade a devenit cel mai important personaj care a scris despre religie în secolul XX.
În afară de propriile lor contribuţii (Gligor şi Rockerts) această carte cuprinde articole scrise de 17 contributori***********, care aproape toţi l-au cunoscut pe Eliade şi au lucrat cu el. Ca atare vorbim de persoane care au avut ocazia să-l cunoască personal şi să-i observe marile lui calităţi, dar şi unele slăbiciuni.
Multe din capitolele acestei cărţi a Mihaelei Gligor şi a lui Mac Ricketts sunt inedite, apar acum pentru oară.
(...)
Dorim să încheiem această recenzie citând din prefaţa lui Mac Liscott Rickets. Vorbind despre influenţa Eliade asupra studenţilor săi, Rickets ne spune: ''Vieţi au fost schimbate ca rezultat al contactului cu el (ME na), dar nu în chip uniform. În oarecare măsură, ca iubitul său profesor Nae Ionescu, Eliade a căutat să evoce mai degrabă decât să impună în relaţiile sale cu studenţii şi colegii săi.''
Iar de la David T. Brent această observaţie atât de pertinentă: ''Eu cred că poate după război şi după dezastrul României, el a fost aşa de decepţionat de istorie, încât ea nu i-a mai păsat''.
>
SURSA
Francis Dworschak************, Întâlniri cu Mircea Eliade, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 62-65.
NOTE M. T.
* Mihaela Gligor (1977 România - ) (http://aboutmihaelagligor.blogspot.ro/)
** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
*** Mac Linscott Rickets ( - ) (http://maclinscottricketts.blogspot.ro/)
**** Mircea Handoca (1929 Botoşani - ) (http://www.crispedia.ro/Mircea_Handoca)
***** Alexandra Laignel-Lavastine (1966 - ) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandra_Laignel-Lavastine)
****** Emil Cioran (1911 Răşinari/Austro-Ungaria - 1995 Paris/Franţa) (http://emilcioran.com/)
******* Eugen Ionescu (1909 Slatina/România - 1994 Paris/Franţa) (http://www.crispedia.ro/Eugen_Ionescu)
******** Florin Ţurcanu (1967 - ) (http://www.romlit.ro/o_problem_deschis)
********* Jacques Juillard (1933 Brenod/Franţa - ) (http://fr.wikipedia.org/wiki/Jacques_Julliard)
********** Moshe Idel (1947 Târgu-Neamţ - ) (http://www.polirom.ro/catalog/autori/idel-moshe/)
*********** Douglas Allen, Gregory D. Alles, Matei Călinescu, Fred W. Clothey, Dennis Doeing, Nancy Auer Falk, Norman J. Giradot, Mircea Handoca, Martin E. Marty, Charles H. Long, Jerome H. Long, William W. Quinn Jr., Carl Olson, Liviu Bordaş, Bryan Rennie, David T. Brent
************ Francis Dworschak (1922 Râmnicu-Vâlcea - ) (http://www.alternativaonline.ca/FranciscIonDworschak.html)
marți, 10 mai 2005
Revista „Origini”, SUA, mai-iunie 2005
„Origini”, Narcross, Georgia, SUA, vol. IX, No. 4-5 (94-95), May- June 2005
3 Gabriel Stănescu - Proba timpului
7 Sorin Alexandrescu - Viața la Lisabona
11 Bryan Rennie - Mircea Eliade: Apologia proOperesuo
15 Cesare Segre - Și Mussolini a eșuat...
16 Julien Reis - Eliade, Mitul discordiei
16 Cesare Segre - Tragedia rezidă în istorie
17 Claude Henri Roquet - Camuflaje și evidențe în opera lui Mircea Elaide
20 Joaquin Garrigos - Pasiunea spaniolă
22 Flavia Teoc - Mircea Eliade, ca și Goethe....
25 Nicolas Catanoy - Mircea Eliade: Phantastische Geschichten
26 Mircea Handoca - Editarea operelor lui Mircea Eliade în România
30 Mircea Nicolau - Istoria unei eterne nostalgii
31 Gabriel Stănescu - Nobelul refuzat
33 Mircea Eliade - Catastrofă și Mesianism
35 Cristina Scarlat - Mircea Eliade pe scenele lumii
40 Gheorghiță Geană - O experiență participativă și semnificațiile ei
41 Mihaela Gligor - Mircea Eliade între spiritual și politic
45 Gheorghe Glodeanu - Fascinația Spectacolului
51 George Ștefan - Când mergi în India, calci obligatoriu pe urmele lui Eliade
53 Isabela Vasiliu-Scraba - Redescoperind pădurea
54 Ștefan Stoenescu - Doar niște deconstrucționisme postmoderne...
58 Mircea Handoca - Mircea Eliade inedit
61 Virginia Stănescu - Creștinismul cosmic
62 Francis Dworschak - Întâlniri cu Mircea Eliade
66 Horia Ion Groza - Enciclopedia Religiei
69 Ileana Minculescu - O întrebare
70 Mihai Posada - Zalmoxis
73 Svetlana Paleologu-Matta - Mircea Eliade și mitul politic al libertății
78 Constantin Virgil Negoiță - Ce a rămas după Eliade?
80 Nicolae Havriliuc Tentația originilor
81 Ion Grămadă - Caietele Mircea Eliade
82 Mariana Zavati Gardner - The posterity of Mircea Eliade
83 Ana Chelariu - „Pe un picior de plai, / Pe o gură de rai”
85 Silvia Vrânceanu - Românii din Chicago știu foarte puțin despre Mircea Eliade
86 Augustin Macarie - Mircea Eliade și „Teroarea Istoriei”
88 Mac Linscott Ricketts - Experiență pentru o sinteză
91 Pr. Gh. Calciu - Patimile, moartea și învierea Domnului
96 Rene Alecu de Flers - Radio Europa liberă și exilul românesc
98 Svetlana Paleologu-Matta - Pictura lui Sever Săsărman
99 Corneliu Florea - Jurnalul unui medic
101 Aristide Ionescu - O falsă concluzie
102 Ana Blandiana - Primim la redacție
102 Radu Negrescu-Șuțu - Nedumeriri
103 Erast Călinescu - Viața ca o vizită
105 Flavia Teoc - Cum ne promovăm cultura în străinătate?