„Ion Dragomir” („TOMIS” 1994)

 St. C., Ion Dragomir, „Tomis”, Constanța, 1994

În sala de lectură a Bibliotecii tomitane putea fi văzut, ani în șir, un bărbat brunet, mic de statură, cu fața arsă de soare și de vânt, brăzdată de timpuriu de semnele timpului. Stătea cu un teanc de reviste literare și de cărți în față, mișcându-i ritmic buzele și citind cu evlavie slovele, de parcă ar fi avut în față niște cărți de rugăciune. Scria apoi, scria mereu, cu palmele lui bătătorite, apăsând cu nădejde condeiul, de parcă ar fi înfipt plugul în brazdă. „Țăran la obârșie”, așa cum îl caracteriza, prin 1979, Grigore Hagiu, actualmente retras în paradisul fermei sale de la Valu lui Traian, Ion Dragomir a știut să transforme, precum Arghezi, „sapa-n condei și plugu-n călimară”. Perpetuu autodidact, poetul s-a smuls deseori din sfera activității prozaice pe care o practica zilnic, ca muncitor la „Chimpex”, intrând în lumea borgesciană a cărților.

Învățând să aștepte cu răbdare, ani de zile, până la sosirea momentului potrivit, favorabil, a acelui kairos cum spuneau elinii - poetul a dat la iveală, într-un singur an, patru cărți de poezie, având următoarele titluri: Bucium, Rouă, trandafiri și lacrimi, Aud foșnetul piramidei și Poezii la statuia lui Ovidiu, toate apărute la Editura Metafora din Basarabi-Constanța.

Ion Dragomir este un poet de mare forță, poate printre cei mai viguroși care s-au ivit până acum în spațiul pontic. Versurile lui sunt sincopate, parcă mitraliate, aruncate ca niște gloanțe care rar își greșesc ținta, sau ca niște săgeți dintr-un arc ținut prea mută vreme încordat.

Poetul dobrogean - descins de multă vreme aici din ținuturi moldave - este un om al faptei, al luptei cotidiene pentru existență, expresie a acelui goethean tatlig Mensch. Există, în poemele sale, numeroase sintagme legate de ideea de dârzenie, de faptă concretă, ca, spre exemplu: „brazdă și faptă de sămânță”, „prima faptă a mâinii”, „timpul faptei”, „ospățul faptei”. Transpare aici ideea lui vivere est militare (a trăi înseamnă a lupta): „Mai agresivă-i lupta și mai prețioasă-i victoria”; „Nu mă retrag din luptă / și nu sunt singurul ce caută să ajungă sus!”. Arta sa poetică este o expresie a continuei tensiuni interioare, cuvântul căpătând o extraordinară concretețe, forță de sugestie: „Cuvântul / crește precum vinul în strugure / și-n buzunar își are ascunse / cartușele /.../ Cuvântul se strigă, se rupe, se-mpreună /.../ este oul în care / nu te poți încredința / că va răsări sau nu / o pasăre / este cel dea-l treilea ochi al meu”.

Cel mai frecvent, mai expresiv „topos” al creației lui Ion Dragomir este „casa”, care devine o veritabilă divinitate tutelară, locul geometric în care se întâlnesc toate gândurile toate gândurile, sentimentele poetului: „Există în fiecare om o casă / Casa poate fi vândură sau de cumpărat / Casa poate fi îndoliată sau nelocuită / Casa poate fi întoarsă cu fața-n pământ sau dărâmată / Casa mea e plutitoare / Nimeni nu poate intra sau ieși ca jefuitor”. Poetul își construiește sentimentele precum ar înălța o casă: „Încep / a te iubi / așa cum trebuie să-ncep / a-mi acoperi casa / cu țigle”. Intrarea iubitei în casa sufletului poetului se desfășoară după un tainic ritual, poemul devenind o modernă „Cântare a cântărilor”: „Cu al șaptelea trandafir îți fac semn să intri în casa mea... / Cu primul trandafir te încalț, pentru drumuri neumblate... / Cu al doilea trandafir își potrivesc ochii după ochii rândunicii... / Cu al treilea trandafir gura ți-o fac stup de miere... / Cu al patrulea trandafir îți lustruiesc zâmbetul... / Cu al cincilea trandafir îți încălzesc mâinile... / Cu al șaselea trandafir te plimb prin mine... / Cu al șaptelea trandafir plec departe, departe de tine...”.

Poetul reeditează, într-o manieră aparte, mitul Meșterului Manole, reluând ideea jertfei, a suferinței asumate: „Casa zidită-i pe carne de om / și-i folositoare tot / omului”; „Pereții sunt cărămizi din sufletul tău, / mamă”; „Mamă... / ți-ai cusut lacrimile în pereți și pereții nu putrezesc”; „Când moare zidarul, în zid rămân mâinile și fața lui”.

Ion Dragomir este un poet al teluricului, al spațiului chtonian, cu care se contopește, se identifică necontenit: „Sunt zămislirea pământului, / sunt pământul trecut prin mare și prin / zestrea cerului /.../ Pământul privește-nainte prin ochii mei / Pământule, tu și cu mine unul suntem”; „Pământule, / azi ești altul în pulsul vinelor mele...”. Versurile au uneori caracter aforistic, lapidar: „Sunt / bulgăre de pământ / alergător pe pământ”, trimițându-se cu gândul la biblica expresie „Terra es et in terra reverteris!” (Pământ ești și în pământ te vei întoarce!)

Volumul Poezii  la statuia lui Ovidiu are un specific aparte, deosebindu-se de celelalte trei. Deși are un pronunțat caracter livresc, fiind încărcat de numeroase referințe culturale, de nume mitologice, de considerații arheologice, (...) salvează prin modernitatea expresiei artistice, prin prospețimea (...). Păstrând, în ansamblu, atmosfera Tristelor și Ponticelor, culoarea de epocă, Ion Dragomir nu folosește, la nivel stilsitico-lingvistic, expresii desuete, demonetizate, preferând cuvântul nud, needulcorat, de o mare expresivitate.

Întregul volum stă sub semnul lacrimii, cuvintele „plâns” și „lacrimă” revenind în chip obsesiv: „Străzile spun versuri scrise cu lacrimi”, „Între lacrima lui Ovidiu și cântecele geților crește grâul”, „Plânsul lui Ovidiu zornăie în plopii falezei / Ovidiu cu lacrima-i cât cele două mii de ani zdruncină universul”, „Ovidius îngropat în lacrimi plânge păstrat / în lacrima durerilor lui a ajuns până la noi”. Ion Dragomir îl reînvie pe marele exilat de la Tomis, acesta devenind contemporanul nostru: „Ovidiu iese din statuie / îi privește pe Saligny, pe Eminescu, / vorbește-n greaca veche cu Vasile Pârvan”. Poetul latin este definit în chip metaforic, prin imagini cu o neasemuită frumusețe: „Singurătate a trandafirului în pădurea de stejari, acesta-i Ovidiu”, „Viteză de pasăre-i poetul, (...) în strigăte topit, privire în mine rămasă / de pază”.

Dar există, din păcate, în volum, și unele versuri prozaice, plate, făcând parte parcă dintr-un articol despre Ovidiu: „Primul prefect de administrație românească al Constanței / Remus Opreanu - prin comitetul „Pro Ovidiu” / comandă sculptorului italian Ettore Ferrari / un monument, ca să / ni-l readucă pe Ovidiu / citind versuri geților”, „Plânsul lui Publius Ovidius Naso a fixat / cetatea Tomis în conștiința lumii”.

Ion Dragomir este un poet autentic, „născut și nu făcut”, care poate avea un cuvânt greu de spus în dialogul artistic de pe meleagurile euxine.

„„Tineretul liber” a vrut să cumpere meciul cu „Telegraf”!!!” („TELEGRAF”)

Sponsorul echipei „Telegraf”: grupul de firme „Conpress Six”
Sponsorul oficial al competiției: Coca-Cola
Organizator: cotidianul „Ziua”

Așa cum v-am promis, revenim cu amănunte legate de desfășurarea Cupei Presei la baschet.

Sâmbătă, echipa noastră a avut un adversar incomod, pe colegii de la „Tineretul Liber”. Pentru bucureșteni, partida avea o importanță maximă, o înfrângere însemnând eliminarea din competiție. Cei mai mari suporteri ai echipei „Telegraf” s-au dovedit a fi colegii de la „Canal 31”! Lucru explicabil, deoarece, fără victoria noastră, „canaliștii” ar fi cedat locul în sferturile de finală celor cu... o poziție pe zi (T. L.). Numai că, spre cinstea echipei noastre, ne-am apărat șansele, reușind să câștigăm la capătul unui meci dramatic. De remarcat că, înaintea partidei, reprezentanții adversarilor noștri i-au propus lui Radu Preda, căpitanul echipei, să le ... vindem meciul! În prima repriză, beneficiind de serviciile lui Preda și Boșog, ambii foarte preciși în aruncările de la distanță, „Telegraf” a terminat în avantaj: 16-9. Aceasta spre deliciul ineditei galerii formate din membrii echipei „Canal 31”. În partea a doua a jocului, pe fondul unei relaxări premature a echipei noastre, bucureștenii se apropie punct cu punct, cu 30 de secunde înainte de final reușind să egaleze! Preda pierde ușor o minge, urmează contraatacul și... 26-24, cu 10 secunde înaintea finalului! Toată lumea a amuțit, nici puținilor suporteri ai gazdelor nevenindu-le să creadă că pot câștiga. Repunem mingea, Boșog îi pasează precis lui Preda, acesta pătrunde în viteză, dar este faultat. Mai sunt 7 secunde. Preda ratase ultimele 5 aruncări! Cu un calm ieșit din comun, acesta transformă cele două aruncări, aducând egalitatea și prelungirile. Din acest moment, echipa noastră predă lecții de baschet, folosind inclusiv ultima poziție apărută în „T. L.” Scorul final, 33-30, consfințește o victorie meritată a „Telegrafului”, precum și calificarea, pe prima poziție a clasamentului, a echipei noastre. „Coach” C. Ceaciu (care a vegheat la conduita extra-sportivă a jucătorilor noștri) a folosit următorii jucători: Preda 17 p., Boșog 12 p., Tramudana 2 p, Calcan, Bădrăgan, Alexe, Wanya, Petriu.

În sferturile de finală vom întâni un adversar accesibil, colegii de la „Flacăra”. Optimismul nostru este cu atât mai justificat cu cât va reintra Ceaciu (care a ispășit suspendarea de două etape), unul din atuurile echipei.

„Un brad artificial costă... jumătate de milion!” (DRAGOMIR 1994)

 Marius Dragomir, Cu câteva săptămâni înaintea sărbătorilor, se consemnează un preț record. Un brad artificial costă... jumătate de milion! Jucăriile valorează între 3.000 (o rățușcă boccie) și 400.000 lei (un Moș Gerilă de calitate superioară), „Telegraf”, Constanța, 7 decembrie 1994

Dumnezeule! Parcă niciodată în ajunul sărbătorilor, magazinele nu își umileau cumpărătorii cu asemenea prețuri. Oriunde în lume, la sfârșitul anului, fiecare încercă pe cât posibil să ieftinească mărfurile. Ei bine, nu mică ne-a fost mirarea când avem să admirăm zilele trecute în Constanța, în magazinul de pe Tomis colț cu Ștefan cel Mare un brad artificial la prețul de aproape jumătate de milion. Vreo 480.000 de lei!!! Aceeași situație dramatică se înregistrează în raioanele de jucării, unde prețurile au explodat, pur și simplu. Maimuțoi, cățeluși, papagali, ursuleți, magazine bogate în ajunul sărbătorilor de iarnă. Și pentru că vorbeam de prețuri, am rămas uimiți când am constatat că o figură de animal costă cel mai frecvent de la 10 până la 60 mii lei. Cel mai ieftin de vinde acel soi de rățușcă boccie (în jur de 3.000 lei), care poate ține loc de sperietoare. Fiindcă tot suntem la figurine, am consemnat în același loc menționat mai sus un preț al fel de amețitor: este vorba despre un Moș Gerilă cu un sac fermecător despre care bănuim că este... suflat în aur, altfel nu s-ar putea explica prețul de aproape 4 sute de mii!

„TOMIS” 1994

 Sorin Roșca, „Tomis”, Constanța, decembrie 1994

*

În cocheta sală de conferințe a hotelului „Parc” din Mamaia s-au desfășurat lucrările simpozionului internațional cu tema „Etica magistraților - etica avocaților”. Au avut loc aprinse și interesante discuții pe marginea proiectului codului deontologic al magistraților.

*

Editura Institutului European din Iași a scos recent de sub tipar volumul „Mărturisiri din exil” al scriitorului Pavel Chihaia. Noua apariție culturală a fost lansată în eleganta librărie constănțeană „Sophia”, în prezența autorului.

* 

Un nou moment de mare satisfacție pentru constructorii de nave constănțeni: giganticul vrachier de 170.000 tdw „Saldanha” a fost lansat la apă și a primit botezul din partea doamnei Gudrun Grapow, soția părintelui vicar cpt. Okie Grapow, director al firmei beneficiare din Africa de Sud.

*

Cu prilejul inaugurării noului post de radio constănțean „Contact”, care emite pe lungimea de undă 91,1 MF, a fost lansat volumul de versuri „Angel radios” al cunoscutului poet și publicist George Stanca. Să fie de două ori într-un ceas bun!

*

O adevărată lecție au dat cei peste 2000 de membri ai societății handicapaților „Caritatea” din Constanța Guvernului României, în ceea ce privește ajutorarea sinistraților din localitățile Albești, Vârtop și Cotul Văii. Guvernul a promis, handicapații au trecut la fapte! Din puținul lor, au oferit articole de îmbrăcăminte celor mai afectate 15 familii rămase sub cerul liber, acum, în prag de iarnă.

„Piratul politicos” („TOMIS” 1994)

 Aura Dunitrache (traducere), Din istoria bătăliilor pe mare. „Piratul politicos”, „Tomis”, Constanța, noiembrie-decembrie 1994

Germania se afla deja în război cu Rusia, iar armatele Kaiserului erau masate la granița cu Belgia. Era aproape sigur că Franța va intra în război în zilele următoare. Numai Anglia stătea în expectativă. Putea ea, așa cum credea guvernul german, să rămână în afara conflictului care se răspândea cu repeziciune în toată Europa, ca urmare a asasinării Arhiducelui Ferdinand la Sarajevo? Sau ar fi reconsiderat Cabinetul englez, întâlnit într-o sesiune secretă, eforturile diplomatice ale lui Sir Edward Grey de a se retrage din Puterile Centrale [?] și să acționeze contra Germaniei? Sau vor reuși diviziile lui Moltke să violeze granițele Belgiei?

Otto Weddigen, comandantul lui U-9, era pe deplin conștient de situația internațională. Dar, la fel ca mulți alți ofițeri profesioniști, a căror datorie era să execute ordinele fără împotrivire, el acorda puțină atenție politicii. În ceea ce-l privea, luna august 1914 era marcată de un singur eveniment - logodna sa. Deși un înflăcărat patriot, el dorea din toată inima să mai întârzie câteva săptămâni până ce Irma va deveni mireasa lui. Apoi, putea să se întâmple orice.

La fel ca și contemporanul său Max Horton, tânărul oberleutnant Weddigen și-a câștigat reputația ca urmare a unor exerciții efectuate în timp de pace. Când luase parte la manevrele din mai 1913, el a lovit trei nave cu o singură salvă de patru torpile - două de la pupa și, după puțin timp, două de la prova. Mai târziu, și-a câștigat reputația ca bun navigator când a manevrat U-9 pe timpul unei furtuni violente. Apoi a câștigat respectul echipajului său când a sărit în apa înghețată a Mării Nordului pentru salvarea unui marinar  ce căzuse peste bord, fapt care l-a costat un braț rupt.

Ambițiile sale au fost repede spulberate când U-9 a întâmpinat o furtună violentă la nord de Olanda. Vremea înrăutățindu-se cu fiecare minut, Weddigen a schimbat direcția spre vest pentru a scăpa de mânia mării. Furtuna a ținut două zile. În dimineața celei de a treia zile, submarinul de afla la 22 mile vest-nord-vest de Scheveningen. Vizibilitatea era aproape bună, deși valurile perseverau în înălțime, iar vântul se transformase în briză. Prin periscop nu se zărea nici un fel de navă în zonă, așa că U-9 s-a ridicat la suprafață pentru a-și încărca bateriile, operație care, de obicei, trebuia efectuată în timpul nopții. 30 de minute mai târziu, când își lua micul dejun, a fost chemat în camera de comandă. Spiess, căpitanul său, avea dreptate. Se zărea o navă și după aceea un mare fum negru, ceea ce presupunea că nava era urmată de altele.

„Intrați în imersiune! Să încercăm să privim mai de aproape!” Erau trei crucișătoare, probabil clasa Birmingham. Întorcându-se către Spiess, a spus: „Pregătiți-vă pentru atacul cu torpile”.

Conform cronometrului, era exact 7,29 a. m., ora Europei Centrale. Torpilele fiind lansate, treizeci și una de secunde mai târziu echipajul de pe U-9 a auzit o explozie subacavatică.

Torpila a nimerit Aboukir la prova. Crezând că Aboukir s- a lovit de o mină, cele două crucișătoare, Hogue și Cressy, s-au întors că-i acorde ajutor. Nici una n-a realizat că se aflau în pericol, nebănuind prezența unui submarin în zonă.

U-9 s-a ridicat la adâncimea periscopului și Weddigen a încercat să salveze situația. Aboukir începea să se scufunde, iar compartimentele sale lansaseră bărcile la apă pentru a salva supraviețuitorii.

Weddigen a ordonat lansarea altor torpile. Ținta aleasă era un distrugător de 12.000 tone. Exploziile care s-au auzit au confirmat succesul, deși Hogue a început să deschidă focul asupra submarinului. Fântâni arteziene s-au format în jurul submarinului, iar U-9 a scăpat intrând în imersiune.

Hogue a început să se scufunde și în timp de 15 minute s-a alăturat lui Aboukir pe fundul apei. În mai puțin de o oră, Royal Navy a pierdut două nave vechi, dar bune. Necrezând că un singur submarin putea provoca un asemenea dezastru, englezii presupuneau că au fost atacați de un convoi de U-boot-uri. 

Acum U-9 și-a îndreptat tunurile spre ultimul crucișător supraviețuitor lansând două torpile. Prima și-a greșit ținta cu vreo 20 de picioare, iar cea de-a doua a lovit traversa.

Când Weddigen s-a ridicat la suprafață pentru a constata avariile produse lui Cressy, a fost nevoit să se scufunde rapid, deoarece tunarii, rămași la posturi, au început să deschidă focul. Ultima torpilă lansată de U-9 a lovit în plin pe Cressy. Weddigen a continuat să privească spectacolul sfâșietor al morții ce bântuia la bordul lui Cressy până ce acesta  a dispărut sub valuri. U-9, un submarin de 493 tone, cu un echipaj de 28 de oameni, a distrus în total trei crucișătoare cu un tonaj de 12.000 tone fiecare, cu pierderea a 1460 de vieți - o cifră ce include o serie de pensionari reactivați și un număr de cadeți în vârstă de 14 ani, trimiși pe mare la izbucnirea războiului.

Weddigen scria despre Cressy: „Tunarii erau la locul lor căutându-și cu disperare dușmanul. Au fost curajoși până în ultima clipă neștirbind numele patriei lor.”

Britanicii, însă, nu au fost așa de generoși cu laudele. Ei presupuneau că atacul fusese desfășurat de mai multe U-boot-uri; The Times remarca chiar prezența unui martor ocular care ar fi depistat trei periscoape. Sentimentul pierderii a 60 de ofițeri și a 1400 de marinari n-ar fi fost atât de chinuitor dacă totul s-ar fi întâmplat într-un atac deschis, dar în condițiile în care a avut loc a fost o mare durere. Nu aceleași lacrimi de crocodil au fost vărsate când Max Horton a scufundat crucișătorul Hela, în condiții similare și soldat cu pierderea a numeroase vieți.

Părăsind Wilhelmshaven pe 13 octombrie, alături de U-17, cele două submarine au traversat Marea Nordului cui intenția de a patrula în apele de la Scapa Flow. Două zile mai târziu, submarinul a interceptat o escadră de crucișătoare. Neavând o poziție favorabilă pentru declanșarea unui atac, Weddigen era gata să renunțe.

Dar, văzând că dușmanul și-a redus viteza și se îndrepta spre el, s-a răzgândit. Endymion a fost prima navă care s-a oprit, apoi Hawke care a lansat la apă o șalupă pentru a colecta corespondența de la surata sa. Se pare că, în ciuda pierderii lui Aboukir, Hogue și Cressy, navele britanice nu erau pe deplin conștiente de pericolul atacurilor submarine, lansându-se într-o asemenea acțiune în apele patrulate de dușmani. Weddigen a mulțumit ștelei sale norocoase și a profitat de avantajele oferite de zeița Fortuna.

Weddigen a trimis de la 500 iarzi distanță o torpilă către Hawke, care, fără nici o apărare subacvatică, a dispărut sub apă în mai puțin de 8 minute. Față de situația anterioară când Hogue și Cressy se repeziseră să ajute nava Aboukir, acum cele două crucișătoare au părăsit imediat zona, lăsând supraviețuitorii să se descurce singuri. Din totalul de echipaj de 544, numai 73 au reușit să se salveze când navele aflate în apropierea dezastrului au încercat să-i pescuiască.

Weddigen primise deja Crucea de Fier cl. I pentru tripla victorie din septembrie, iar acum i se acordase Medalia pentru Merit - fiind primul ofițer din navigație care a fost astfel onorat - medalia fiindu-i înmânată de Kaiser Wilhelm însuși. După un concediu de boală, el a primit comanda submarinului U-29, chiar dacă nu așa de mare ca U-9, care poseda torpile de 19,7 inci, în loc de 17,7 inci.

În martie 19515, Weddigen a părăsit Wilhelmshaven în căutare de noi ținte. Hotărârea comandamentului naval a fost ca U-boot-urile să nu mai atace orice tip de navă, ci numai cargourile.

Trecând cu bine prin apărarea antisubmarină de la Strâmtoarea Dover, U-29 și-a început campania în vecinătatea Insulelor Scilly pe 11 martie. Nava amenințată a fost Adenwen. Respectând spiritul și legea internațională, el a acordat 10 minute echipajului să-și adune lucrurile și să părăsească nava în bărcile de salvare. Deviza sa „nici o viață să nu se piardă” a fost relatată presei de către supraviețuitorii ajunși la țărm, iar Times l-a poreclit „piratul politicos”. Purtarea sa în acest caz ca și în multe altele a fost exemplară. Când un membru al Adenwen a căzut în  apă în timp ce încerca să treacă în barca de salvare, Weddigen personal i-a trimis acestuia haine uscate.

Puțin mai târziu, el a scufundat nava franceză August Consell după ce și-a cerut scuze comandantului pentru acțiunea sa, trimițând în acest timp complimente lordului Churchill. În ziua următoare, a interceptat un convoi de patru nave și după ce a asigurat securitatea echipajului, le-a trimis pe toate patru la fund cu o singură torpilă.

Weddigen scufunda navele folosind de regulă o singură torpilă. U-29 avea două tunuri de punte de 3,4 inci care limita atacurile pe  care lea-r fi putut declanșa în acțiunea sa de patrulare. Folosind deja 6 torpile din stocul limitat, el s-a îndreptat spre nord cu speranța că va putea folosi torpilele rămase scufundând o navă dușmană. Câțiva experți au precizat că Weddigen s-a decis să se îndrepte spre nord în apropiere de coastele Scoției pentru că nu ar fi vrut să riște trecând din nou prin apărarea antisubmarină de la Strâmtoarea Dover. Dar alegerea tutei a fost probabil determinată de o ocmbinație a celor două ipoteze.

Încărcându-și bateriile în timpul nopții, U-29 a stat un timp pe fundul apei. Weddigen a interceptat întreaga flotă britanică în zorii zilei de 18. Nevenindu-i să creadă în norocul ce i-a fost hărăzit, comandantul lu U-29 a intrat în imersiune folosind motoarele electrice la viteza maximă și căutând un prielnic care să-i permită atacarea primei nave din escadră. Apoi, după un interval de timp, a adus submarinul la adâncimea periscopului și a ales nava Neptune ca țintă inițială. Dar, datorită navigației în zig-zag a acesteia, torpila lansată a eșuat.

Bulele de apă formate în urma torpilei au prevenit celelalte nave aflate în vecinătate. U-boot-ul a alertat paza tocmai când Weddigen se hotărâse să atace a patra navă din escadră. Concentrat asupra găsirii unei poziții cât mai bune de atac și derutat de manevrele executate de aceste nave mari ce navigau spre el cu o viteză de aproape 17 noduri, a fost foarte surprins când a constatat apropierea lui Dreadnought dinspre tribord.

Ofițerul de pază, lt. cdr. Piercy, a zărit periscopul lui U-29 și a reacționat cu promptitudine la strigătul de prevenire al comandantului Alderson. Temerarire, nava următoare, a zărit de asemenea U-boot-ul, dar Alderson manevrând nava sa de 17.900 tone ca un distrugător rapid în atac și-a schimbat poziția către port și aproape simultan prova sa a intrat în forță în submarin distrugându-i instalația de presiune.

U-29 s-a resimțit în urma impactului, iar ofițerii de pe puntea lui Dreadnought au putut vedea numărul de înregistrare al submarinului înainte ca acesta să se scufunde. Distrugătorul Blanche, trecând câteva momente mai târziu, a putut vedea „mult ulei și bule de aer la suprafață”. Nu erau supraviețuitori și nici urmă de navă. Doar o pată mare, neagră, arăta că acolo se afla mormântul lui U-29.

Succesele lui Otto Weddigen asupra lui Aboukir, Cressy și Hogue au fost comparate cu legenda lui David și a lui Goliat. În final, oricum Giliat - în postura lui Royal Navy - a câștigat.

„Periscop” (ROȘCA 1994)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, noiembrie-decembrie 1994

*

În vreme ce pe mândrele plaiuri mioritice edificarea Tranziției multilateral dezvoltate se desfășoară din plin, în conformitate cu avântatele îndemnuri ale marelui șlagăr „Noi suntem români”, în vreme ce până și banala hârtie de ziar a ajuns o extrem de complicată problemă națională, pogorâtă din senin taman în spinarea guvernului Văcăroiu, care tocmai desăvârșește o nouă capodoperă (impozitul pe folosirea lui în din a), iată că la Constanța a făcut un popas nava „World Renaissance”, având la bord 400 de scriitori și numeroși oameni de afaceri „din 329 de țări europene”, cum bine zice Aurelia Lăpușan din „Cuget liber” (nimeni nu s-a prins că celor 328 de țări din Europa trebuie să le adaugi Țara Vrancei). Mulți dintre scriitorii acestor binecuvântate meleaguri pontice au rămas ca la dentist aflând că 400 de confrați fac agrement gratuit pe mările și prin porturile bătrânului continent, în timp ce lor nu le asigură nimeni nici măcar o pastă de pix, darmite o croazieră pe canalul Dunăre-Marea Neagră!

*

Ministerul Culturii și Uniunea Democratică a Tătarilor Turco-Musulmani din România au organizat la Constanța simpozionul „Originea Tătarilor. Locul și rolul lor în România și în lumea turcă”. Alături de reprezentanții locali ai comunității turco-tătare au răspuns invitației de a participa personalități ale vieții științifice și culturale, între care academician prof. dr. Virgil Cândea și prof. dr. Șerban Papacostea. Numeroși istorici, muzeografi, specialiști, bibliografi, reprezentanți ai cultelor, ziariști, oameni de cultură și studenți au umplut până la refuz sala de festivități a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie. Au onorat cu prezența lor această manifestare personalități ale comunități turco-tătare din Canada, Turcia, SUA, Ungaria, Tataristan, Crimeea, precum și oficiali constănțeni. Editura „Kriterion” a organizat un stand de carte, marcând 25 de ani de activitate editorială.

*

Cu prilejul înființării la Trieste (Italia) a Societății Est și Central Europene de Ecologie Matematică, la care au aderat Rusia, Bulgaria, România, Bosnia-Herțegovina, Croația, Ucraina și Slovacia, dr. Dumitru Iacobaș, de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, a fost ales în funcția de președinte al acestui important for științific.

*

După 30 de ani de muncă, compartimentul de informare bibliografică al Bibliotecii Județene Constanța a elaborat „Bibliografia Dobrogei”, instrument de mare valoare documentară, în care sunt cuprinse publicațiile tipărite pe teritoriul Dobrogei și cele privind Dobrogea, articole, poezii, fragmente de text, iconografie etc. Prin tipărirea acestei prețioase lucrări, „Bibliografia Dobrogei” ar putea deveni un excepțional îndrumar practic la dispoziția celor interesați. Pe această temă a fost organizat colocviul „Bibliografia locală, azi” inițiativă a filialei Constanța a Asociației Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice.

*

Prestigioasei cercetătoare biochimie marină, conf. dr. Natalia Roșoiu de la Facultatea de Medicină a Universității „Ovidius”, i s-a înmânat Premiul Academiei Române pentru monografia „Substanțe biologice active din organisme marine”, realizată în colaborare cu prof. univ. Mihai Șerban, membru corespondent al Academiei. 

„Efigii Măcinene” (ROȘCA 1994)

S. R., Efigii Măcinene, „Tomis”, Constanța, noiembrie-decembrie 1994

În excepționala organizare a Inspectoratului pentru Cultură al Județului Tulcea, a Consiliului Local și a Casei de Cultură, au avut loc la Măcin manifestările celei de a doua ediții a Zilelor Culturii, sub genericul „Efigii Măcinene”. Ca o dovadă a faptului că ediția din 1993 s-a bucurat de succes, oaspeți de marcă au onorat cu prezența lor această reuniune cultural-științifică, participând cu lucrări de înaltă ținută la simpozioanele organizate cu acest prilej. Astfel, eminentul profesor dr. Gheorghe Buzatu, prof. univ. Emil Eamandi, prof. Sorin Mureșanu și prof. Vasile Popa au prezentat tema „23 August-12 septembrie-25 octombrie 1944 în perspectivă istorică”, iar dr. Eugen Dijmărescu, vicepreședinte al Senatului României, a susținut tema „Reformă și tranziție - condiționări, limite, alternative”. Cele câteva lansări de carte, spectacolul oferit de Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, cu apreciatul actor George Motoi la „timonă”, întâlnirea cu scriitorul Ioan Lăcustă și concursurile de creație literară și plastică sunt tot atâtea repere ale acestei ediții, la care au participat scriitorii Sorin Roșca și Ovidiu Dunăreanu, preot lector univ. Nichita Runcan, prof. Ernesto Mihăilescu, sculptorul Stelian Bâscă, ing. Lucian Matei, primarul orașului Măcin și, nu în ultimul rând, Chiazim Baear, directorul Casei de Cultură Măcin. Felicitări și succes ediției 19965

„Concursul revistei „Observator” - Munchen” („TOMIS” 1994)

 ***, Concursul revistei „Observator” - Munchen, „Tomis”, Constanța, noiembrie-decembrie 1994

Pentru cea de a treia ediție a concursului cu premii pentru poezie, proză, eseu, reportaj bazată pe recent deschiselor arhive, epigramă etc, redacția OBSERVATOR invită pe eventualii candidați să-și expedieze manuscrisele - nu mai ample de 15 pagini pe două rânduri - la adresa Gorzerstrasse 105 A, 815549 Munchen, Deutschland, Radu Bărbulescu, până la data de 5 martie 1995. Rezultatele concursului și premierea vor fi anunțate și apoi susținute la Constanța în cursul lunii mai, la o dată ce va fi comunicată în timp util. Condițiile de prezentare a manuscriselor sunt cele obișnuite.

Discursul lui A. Soljenițân în fața Dumei de Stat a Rusiei la 28 octombrie 1994 („TOMIS” 1994)

S. F., „Tomis”, Constanța, 19 (4?5)

Aleksandr Soljenițân este prezent în „Contrapunct” nr. 13 cu textul discursului rostit în fața Dumei de Stat intitulat Vindecarea Rusiei mai este încă posibilă. De reținut ce zice rusul: „Din Asia Centrală și Transcaucazia este timpul să plecăm definitiv. Astăzi, Asia Centrală și Azerbaidjanul se îndreaptă, cu înverșunare, spre lumea musulmană și se vor vărsa inevitabil în ea. Lumea musulmană crește, aceasta va fi unul din fenomenele grandioase ale secolului XXI. Noi nu trebuie să ne amestecăm acolo.
Dar, în același timp, nu putem refuza Belarus-ul. Belarus tindea spre noi, iar noi l-am refuzat din considerente de buzunar, economice, care la noi sunt mai presus de toate! De parcă n-am observa că în masele populare bieloruse și ucrainene crește înțelegerea faptului că milioane de oameni au trecut printr-o ruptură dureroasă a legăturilor de rudenie, că suntem popoare înrudite, că trebuie să fim împreună.
Iar în cea ce privește Kazahstanul... Din Kazahstan nu putem fugi nicidecum”.

„Periscop” (ROȘCA 1994)

*

Sala Polivalentă a complexului hotelier „Steaua de Mare” din Eforie Nord a găzduit lucrările simpozionului internațional cu tema „Statutul jurnalistului european”, organizat de Societatea Ziariștilor din România. Au participat reprezentați ai mass-media din Italia, Franța, Portugalia, Cipru, Croația, Polonia, Bulgaria, Grecia, Rusia, Slovacia, Republica Moldova și România. 

*

Un succes fără precedent al partidului condus de senatorul C. V. Tudor: atât președintele Ion Iliescu, cât și ministrul culturii, poetul Marin Sorescu, au acceptat propunerea de instalare a bustului savantului N. Iorga pe soclul fostei statui a lui Lenin din Piața Presei Libere, care se va numi Piața Nicolae Iorga. Păcat că în timpul vizitei la Constanța, fugărit prin oraș de revoluționarii lui Cercel, CVT n-a avut răgazul pentru a admira monstruozitățile sculpturale din preajma Primăriei și Prefecturii... Să așteptăm însă cu încredere viitoarea sa vizită!

*

Din informațiile oferite de dr. Sorin Rugină, medic la secția Boli contagioase a Spitalului Municipal, aflăm ce mai aduc ai noștri de prin Turcia. După geci din piele de piele, blugi, cingo, napolitane și sugiuc, acum e la modă... holera! Primii 31 de „importatori” ai microbului, preluat din localitatea Iketele au și sosit, dar mai sunt așteptați încă 40! Cu SIDA am dat (...) întregii țări, cu holera așijderea. De ce-or fi zicând unii că „tot Banatu-i fruncea?” Ia băgați-vă mințile-n cap, măi., că aducem și ciuma bubonică, dacă ne supărăm!

*

S-au împlinit zece ani de funcționare a unui prestigios lăcaș de cultură și instruire dobrogean: Casa de Cultură a Tineretului din Mangalia. Din inițiativa unui comitet de organizare condus de Irina Todașcu, director al acestei instituții, au avut loc pe parcursul ultimei săptămâni a lunii octombrie, lansări și prezentări de carte și discuri, întâlniri cu membrii trupei de teatru și a opta ediție a Festivalului de Muzică Ușoară „Ancora de Aur”. Felicitări și „La mulți ani!”

*

Muzeul de Artă din Constanța a găzduit a patra ediție a Salonului Internațional de Benzi Desenate, organizat de Asociația Arhitecților din Constanța, Asociația Realizatorilor de Bandă Desenată din România, Aliance Francaise Constanța și Serviciul Cultural al Ambasadei Franței la București. Prezent la deschiderea salonului, Paul Laffont, atașat cultural al Ambasadei Franței, a ținut să aprecieze în termeni elogioși sprijinul primit din partea Inspectoratului pentru Cultură Constanța, Muzeului de Artă, Liceului de Artă, Palatului Copiilor și ziarelor „Cuget liber” și „Azi”.

*

Noi contribuții la o posibilă „Istorie a privatizării la Constanța”. Aldo Scoglamiglio, simpaticul patron al firmei constănțene Aldo Secondo SRL s-a întors de la Napoli cu traista plină de rețete ale unor specialități peninsulare: pizza, spaghette, crochete și multe altele. Ținând cont că se apropie Sărbătorile de iarnă, domnia sa ne-a asigurat că nu prețurile vor fi cât roata de la căruță, ci delicioasele sale pizza! Nu se lasă mai prejos nici dinamicul Turgut Celiparmak, un alt „stranier” de-al nostru, patronul firmei Folette SRL, care și-a transformat fostul magazin de textile de lângă Poșta veche în restaurant cu specific turcesc. Dacă noi ezităm, cu gândul la sarmale, domnia lui afirmă că nimeni nu gătește aici kebaburi, vinete umplute și iskembe mai grozave! Dinspre Doi Dibaci SRL și al său patron Costin Geană, vești pline de optimism: un sediu nou pe str. Lucaci nr. 19, peste drum de Universitate, exclusivitatea pentru Constanța pentru produsele firmei A TI, o gamă record de produse alimentare pentru Crăciun și Revelion. Aceleași vești bune de la Otilia SRL, patron Gheorghe Bubuleandră, care concurează cu succes mai „tânărul” „Dramex”, precum și de la Casa Internațional, patron Vasile Bîrzu, care a pus în vânzare celebrele televizoare NEI la cel mai mic preț de pe piață în magazinul să de pe bd. Tomis. Competiția continuă!

*

Sesiunea științifică „Epos arheologic și istoric la Dunărea de Jos”, organizată de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța  și Muzeul Dunării de Jos Călărași, a fost dedicată eminentului cercetător și arheolog, care a împlinit în decembrie 1994 70 de ani. Bucurându-se de participarea cercetătorilor istoriei și arheologiei, sesiunea a prilejuit audierea câtorva zeci de comunicări de interes și o deplasare de studiu pe traseul Călărași-Ostrov-Păcuiul lui Soare-Adamclisi-Constanța.

*

S-au împlinit zece ani de la înființarea cenaclului literar „Metafora” din Basarabi, astăzi Asociația Literară „Metafora”, cu publicație proprie, editură și rețea de difuzare! Felicitări lui Ioan T. Ștefan și colaboratorilor săi pentru ce au realizat, precum și urarea „La mulți ani!”

*

Au apărut numerele 16-17 ale publicației „Albatrosul”, supliment literar-artistic al ziarului „Cuget liber”. De la număr la număr mai incisivă și mai elevată, publicația se bucură de prezența în paginile sale a unor nume de prestigiu: Sorin Preda, Dinu Ghezzo, Alexandru Preda, Florin Șlapac, Nicolae Motoc, Constantin Novac, Emilia Dabu, Elena Plămadă etc. Pentru numerele viitoare și-a anunțat colaborarea cunoscutul scriitor Nicolae Paul Mihail, prietenul și colaboratorul de o viață al lui Eugen Barbu.

„Concurs de debut editorial” („TOMIS” 1994)

 ***, Concurs de debut editorial „Lucian Blaga”, „Tomis”, Constanța, octombrie 1994

Editura „Muntenia” din Constanța în colaborare cu revista „Tomis” organizează, în întâmpinarea aniversării centenarului nașterii lui Lucian Blaga, un concurs de manuscrise de poezie. Detalii în mass-media centrală și locală începând cu luna ianuarie 1995.

„Marin Porumbescu” (DUNĂREANU 1994)

 Ovidiu Dunăreanu, Marin Porumbescu, „Tomis”, Constanța, octombrie 1994

Pe terasa lui Marin Porumbescu am ajuns în decursul a două decenii de câteva ori. De fiecare dată însă m-a încercat același sentiment ciudat și nemărturisit. Suspendată în văzduh, lângă hotarul dintre apă, pământ și cer al micului port Tomis ea mi s-a părut a fi un semn al focului. În pasiunea acestui faun marin flăcările clipei fremătătoare se întâlneau cu adânci și ascunse oxidări, invizibile cu ochiul liber. Dar acolo nu puteai avea ochiul liber, aveai dinainte spirala unei fosile și vedeai cu câteva mii de ani în urmă. Privirea îți cădea pe înțeleapta față a unei broaște țestoase și-n ochi îți luneca un viitor, pentru care nu găseai încă un nume. Terasa era un microscop de văzut timpul la dimensiuni neașteptate. Parcă nici pescărușii nu planau într-un timp de mărime naturală. Acolo, sub puterea miracolelor ei, și-a zămislit scriitorul cărțile: Ucigașul de papagali, Gușterii și patru pipe, Ceasul viu, Păsări subterane. Ele vorbesc despre semnele vii ale unei lumi mai bune și mai frumoase. (Numai ce e frumos poate deveni și bun).

Terasa însăși a fost o „carte” tulburătoare. O „carte” în care cele mai disparate ipostaze ale materiei - piatra și limfa, lemnul și rugina, metalul și lacrima erau silite să vorbească omului. De-acum, totul a devenit amintire. De-acum, cel ce le-a însuflețit cu ardoarea spiritului și sufletului său, scriitorul Marin Porumbescu, obosit de ani, de boală și uitare, de singurătate și frig, s-a retras grăbit dincolo de hotarele firescului în legendă, lăsând în noi un sfârșit de octombrie cernit și gol.

„Festivalul internațional de haiku” (CORDONEANU 1994)

 Vera Cordonescu, Festivalul internațional de haiku, „Tomis”, Constanța, octombrie 1994

Dedicată tricentenarului Matsuo Basho, a II a ediție a Festivalului organizat de Societatea de haiku din Constanța s-a bucurat, sub președinția poeților Aurel Rău și Constantin Abăluță, de prezența a numeroși invitați din țară și din străinătate: Kinuko Jambor, consilier al Asociației Internațională de Haiku (Japonia), David Cobb, secretar al Societății Britanice de Haiku, Hames W. Hackett (SUA), Marijan Cekolj, președintele Societății Croate de Haiku, redactor șef al revistei „Vrabac”, Colin Blundell, director al editorii Hub (Marea Britanie), Richard Jambor (SUA), Sam Cannarozzi (Franța), Catherine Mair (Noua Zeelandă), Jean Antonioni (Franța), Robert Bebek (Croația), dr. Dumitru Radu (Bacău) și alții.

Programul festivalului a cuprins comunicări, dezbateri, expoziții de grafică, cărți și reviste haiku, ateliere de lucru, spectacole, constituind un prilej de lansare a unor cărți: „Spiritul haiku” (antologie din scrierile lui R. Blyth, editată de Societatea Britanică de Haiku), „Ocolind iazul” (antologie în română și engleză realizată de Ion și Mihaela Codrescu, publicată de editura Muntenia), „Vântul întors de cinci ori” (antologia de tanka editată de Jane și Werner Reichhold, SUA), „Lebedele sălbatice - călătorie haiku” de Kenneth White  (traducere de Florina Dobrescu, publicată de editura Europolis), „Stropi de rouă” de Olga Duțu (Europolis), „99 de exerciții haiku” de Manuela Miga (editura Sakura București), „Ikebana en miettes” de Constantin Frosin (editura Alma, Galați).

Ideea interferenței dintre haiku și celelalte arte a fost ilustrată de spectacolul prezentat de S. Cannarozzi, de filmul „Călătorie spre nordul îndepărtat” de Francois Reichenbach, de „Lebedele sălbatice” de Kenneth White sau de reprezentarea, în premieră internațională, în interpretarea ansamblului din Constanța, a trei Cicluri de cântece compuse de  C. Blundell, ilustrând secvențe haiku de D. Cobb, James Kirkup și M. Basho.

Cu ocazia celei de a II a ediții a Festivalului, au fost acordate premiile revistei „Albatros” (redactor șef I. Codrescu, președintele Societății Haiku Constanța): premiul pentru debut - Dan Doman; premiul pentru o rubrică săptămânală de haiku în revistele „Luceafărul” și „Contemporanul” - C. Abăluță; premiul pentru publicarea în revista „Steaua” a poemelor, eseurilor și articolelor despre haiku - A. Rău, redactor șef al revistei; premiul pentru cea mai bună carte de haiku - „O mie de colibri” de Bant Mesoften (Belgia); premiu pentru traduceri ale poemelor haiku - J. Kirkup (Marea Britanie); premiul pentru eseuri - Bob Jones (Australia); premiul pentru răspândirea haiku-ului în lume - Sono Uchida (Japonia); premiul pentru editarea cărților de haiku - J. Reichhold (SUA); premiul pentru sprijinul acordat în editarea publicațiilor de haiku - editura Muntenia; Marele premiu pentru păstrarea spiritului haiku - J. Hackett.

În încheierea lucrărilor Festivalului, oaspeții străini au efectuat o excursie în țara gazdă spre a cunoaște frumusețile naturii, cultura, tradițiile folclorice ale României

„Femeile în magistratură” (RUSU 1994)

 Titus Rusu, Justiție și injustiții. Femeile în magistratură, „Tomis”, Constanța, septembrie 1994

Eugen Petit, fost șef de secție la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu o vastă activitate publicistică, a încercat în două articole publicate în „Curierul Judiciar” din 1930 să demonstreze că femeile sunt inapte pentru funcția de magistrat.

În 1932, senatorul Andre Bardon a propus parlamentului francez modificarea legii de organizare judecătorească în sensul admiterii femeilor în magistratură. Propunerea a fost respinsă.

Ca o ciudățenie menționez și prevederea din „Codul Duelului” Verger de Saint-Thomas, care excludea de la duel femeile, atât ca beligerante, cât și ca martore. Se considera că nu îndeplinesc condițiile de „onoare” pentru a participa la „justiția spadei”.

Pentru prima dată în magistratura română au fost numite trei femei: Sanda Rosetti, Yolanda Eminescu și Simona Popescu, prin Decretul nr. 438 din 15 februarie 1945. La solemnitatea de depunere a jurământului, în sala de ședințe a Secției I a Curții de Apel București, au vorbit Lucrețiu Pătrășcanu, ministrul Justiției, și Ella Negruzzi, prima femeie avocat din România, care și-a încheiat alocuțiunea afirmând că „ultimele lanțuri au căzut”.

Prima femeie judecător din Dobrogea a fost Maria Pogăneală, numită la Judecătoria Mixtă Constanța, la 24 iunie 1946. În condițiile în care, cu tact și inteligență, ea a evitat capcanele regimului totalitar, umanizând actul de justiție, timp de zece ani, după care, invocând motive medicale, a trecut în altă funcție.

Prima femeie procuror în Dobrogea a fost Lucia Brișcariu, absolventă a facultății în 1953. Următoare a fost Gabriela Timiraș, în 1955.

În prezent, aproximativ 82% dintre magistrații români sunt femei. Nu este locul să discutăm aici cauzele. Același fenomen se constată în domeniul medical și în învățământ.

În Canada am constatat atât la facultățile de drept, cât și în instanțe, parchete și barouri, că proporțiile dintre bărbați și femei sunt egale.

Până zilele trecute, Ministru de Justiție al Canadei a fost o doamnă, care a fost schimbată ca urmare a remanierii guvernamentale. Ministrul de Justiție al provinciei Quebec este Linda Goupil, o franțuzoaică. În USA ministrul justiției este o femeie. La fel și în Franța. Louise Arbour, procurorul Tribunalului Penal Internațional, este o canadiancă. La 27 mai 1999, Louise Arbour l-a inculpat pe președintele Slobodan Miloșevici pentru crime împotriva umanității. Ea este primul magistrat internațional care a pus sub inculpare un șef de stat aflat în funcție. Louise Arbour se va întoarce în septembrie la Ottawa și îl va înlocui pe judecătorul Peter Cory de la Curtea Supremă a Canadei, care a ieșit la pensie. În locul ei se preconizează numirea doamnei Carla del Ponte, elvețiancă.

În România a fost o singură femeie ministru al justiției, Maria Bobu, numită pe criterii politice, fiind soția lui Emil Bobu. Maria Bobu făcea parte dintre cei despre care regretatul coleg Aurică Taină spunea că (...). Dima Nistor, fost judecător la Tribunalul Militar Constanța, apoi avocat, care fusese coleg cu soții Bobu la Școala Juridică din București, povestea că tovarășa ministru a fost, în tinerețe, servitoare la Buzău.

Fostul colonel Oleg Gordievski a scris că în KGB au existat numeroase femei, printre care și juriste. În 1990 a fost aleasă Miss KGB în persoana Katiei Maiorova, prima deținătoare din lume a titlului de „regină a frumuseții a serviciilor secrete”. Domnișoara Maiorova purta o vestă antiglonț cu grația unui manechin și era capabilă să-și anihileze adversarul cu „o lovitură de karate în cap”.

Fostul ministru al justiției, Gavrilă Chiuzbaian, a organizat câteva concursuri de Miss Justiție la Sinaia. Sindrofia de la Sinaia alimenta și rubrici din „Academia Cațavencu”, cea mai amuzantă fiind „Jurnal de bordel”, semnată de Nutzy Spaima Constituții. Într-un text se conchidea: „Dura lex, sed lex, domnule ministru”. Nu mică mi-a fost surpriza când am aflat că Nutzy Spaima Constituții nu era pseudonimul lui Mircea Dinescu, ci a lui Ioan Groșan, autorul volumelor „Caravana cinematografică” și „Trenul de noapte”, pe care le citeam la apariție cu plăcere.

Recent au fost condamnați doi generali de către Secția Penală a Curții Supreme de Justiție. Completul de judecată care i-a condamnat pe cei doi generali a fost compus din Mihai Ciubotaru, președinte, Cornelia Marica și Margareta Teodorescu, judecători. Nu ne îngăduim să facem aprecieri asupra legalității și temeiniciei sentinței. Credem însă că este prima dată când, în conformitate cu legea, generali ai unei armate au fost condamnați de judecători femei.

Aș vrea să menționez câteva doamne magistrat care au onorat locul pe care l-au ocupat în justiția română. Mai întâi, fosta mea colegă de facultate și prietenă Turturică Didina, judecătoare la Tribunalul Orășenesc Constanța, al cărei soț, Staicu Ionel, și el judecător, a fost arestat pe nedrept. Neputând suporta nedreptatea și presiunea socială, la începutul anului 1963, Didina a tăiat cu lama venele de la mâinile fetiței, care avea câteva luni, apoi și le-a tăiat și ea, murind amândouă. Tragedia a zguduit Constanța. Staicu Ionel a fost pus în libertate după doi ani, în sarcina lui neputându-se reține nici o faptă penală. Omul era nevinovat.

Doamna procuror Doina Condulimazi, în prezent pensionară, și-a pus în slujba adevărului inteligența, imensa putere de muncă, pregătirea juridică și o conștiinciozitate ieșită din comun ca procuror de ședință.

Rodica Moscu, fiică de învățători din Vatra Moldovei, cu lecturi alese, iubitoare de muzică simfonică și artă plastică, seamănă cu un personaj romantic dint-o piesă a lui Anton Cehov. Și-a pus inteligența sensibilitatea, instinctul juridic, cultura, imaginația și farmecul în serviciul dreptății. Este judecător la Curtea Supremă de Justiție.

Tânăra doamnă Elena Vlad, procurorul șef al Secției Judiciare de la Parchetul Curții de Apel Constanța, delicată și dreaptă ca un principiu...

S-a înșelat distinsul jurist Eugen Petit. Viața a dovedit că femeile sunt apte pentru funcția de magistrat.

„Program de management pentru Delta Dunării” (BĂDICĂ 1994 )

 Gabriel Bădică, Program de management pentru Delta Dunării, „Tomis”, Constanța, 1994

Începând cu anul 1895, sub conducerea lui Grigore Antipa, Delta Dunării a fost administrată de stat, beneficiind inițial de o Lege a Pescuitului întocmită pe baza cunoașterii biologiei speciilor de pești, a potențialului productiv al zonelor și a rolului factorului hidrologic în dinamica populațiilor piscicole. În 1953, în deltă erau constituite primele întreprinderi de stat. Acest proces a culminat în deceniul nouă, când s-au înființat întreprinderile pentru exploatarea complexă a resurselor naturale din Delta Dunării, coordonate de Centrala Delta Dunării. Obiectivul acestor întreprinderi era de a produce cantități uriașe de pește, stuf, produse agricole, stabilite prin planuri care nu luau în considerare decât suprafețele exploatate, cărora li se anexau tehnologii menite, teoretic, să asigure producții maximale. La (numai) o sută de ani de la prima lege a pescuitului, Delta Dunării se află într-un declin evident, influențat, desigur, de o multitudine de factori. Tentativa de a stopa degradarea la care este supusă delta, în condițiile destul de contradictorii ale „tranziției”, cu o legislație incipientă, în care opoziția factorilor economici este foarte puternică, iar necunoașterea și neînțelegerea fenomenelor poate bloca inițiativele, aparține azi Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării.

În perioada 23 august - 15 septembrie, la Uzlina și Tulcea, ARBDD, în colaborare cu Euroconsult, a organizat primele patru „seminarii zonale de planificare a managementului” pentru activitățile din Delta Dunării, la reușita cărora au participat și numeroși cercetători de la ICPDD Tulcea, IRCM Constanța, Universitatea Galați, Institutul de Geografie București, precum și reprezentanți ai administrației locale, ai MAPPM și ai unor societăți comerciale care își desfășoară activitatea în deltă.

Astfel, în istoria acestui organism de importanță națională, înființat prin HG 983/1990, întărit de HG 264/1991 urmată de Legea 82/1993, este marcat de un eveniment deosebit. Căci abia după patru ani de la înființarea ARBDD pare să-și fi fixat nu atât un program managerial detaliat, nu atât un plan de acțiune strict etapizat, ci, în baza unor cercetări aprofundate, obiectivele esențiale, sistematizate în funcție de zonele vizate în procesul de refacere a biodiversității și de atenuare a fenomenelor degenerative din deltă. Spicuim din declarațiile domnului Gerard Fischer, coordonator, expert Euroconsult, referitoare la efortul depus de participanți: „Eurosconsult este format din aproximativ trei sute de specialiști care lucrează în domeniul protecției mediului și agriculturii, în multe țări, iar elaborarea programului de management al ARBDD se încadrează în programul de consultanță finanțat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, prin firma Euroconsult. Scopul acestui program a fost să asiste cadrul legal și conducerea rezervației în pregătirea planului de management. Specialiștii noștri au muncit aici un an și jumătate, iar cele mai multe eforturi s-au depus în ultimele săptămâni pentru realizarea planului de management, care va fi discutat și aprobat în ultimul workshop, în luna octombrie. ARBDD a repurtat un succes în mobilizarea tuturor celor care se ocupă de management în Delta Dunării, în îmbinarea tuturor cunoștințelor în probleme de management. Aceasta a constituit, de asemenea, o posibilitate de a avea o privire de ansamblu asupra tuturor sectoarelor. Bineînțeles că urmează o parte grea și anume implementarea planului.”

Reușind să definească, în fine, tabloul real al proceselor care afectează delta, cele patru simpozioane au deschis calea elaborării ARBDD a unor strategii generale atât în ceea ce privește modalitățile concrete de acțiune în teritoriul pe care îl administrează, cât și în legătură cu propriile direcții de dezvoltare organizațională.

Pentru că înțelegerea fenomenelor cu care se confruntă unul din cele mai fascinante spații, ce încă mai poate fi considerat sălbatic, de pe harta Europei, este în măsură să sensibilizeze opinia publică și organismele interesate, enumerăm unele dintre ele:
-creșterea conținutului apelor Dunării în azot și fosfor, cu efect negativ în Marea Neagră, care a devenit eutrofizată în zona litorală ca urmare a poluării din Dunăre;
-înlocuirea totală, posibil ireversibilă, a biodiversității specifice lagunei Sinoe cu o floră și o faună proprii acvatoriilor dulcicole, eutrofizarea acestui bazin, extinderea suprafețelor acoperite de vegetație dură;
-declinul unor specii valoroase de pești dulcicoli, cum sunt știuca, bibanul, caracuda, linul;
-regresul continuu al capturilor de sturioni, morunul fiind în prezent amenințată cu dispariția;
-dispariția totală a unor specii cuibăritoare odinioară în deltă (buha mare, călifarul roșu, cocorul mare), reducerea numărului și densității coloniilor altor specii de păsări;
-îmbătrânirea și reducerea populației din deltă, în condiții de existență dificile, uneori total improprii; 
-scăderea la o cincime în ultimii ani a numărului de turiști.

Aceste fenomene au un caracter progresiv accentuat și duc la alterarea vizibilă a echilibrelor biologice, dar și a celor aparținând cadrului social.

Analizele efectuate de specialiști au vizat „zonele tampon” (zone în care sunt permise unele activități economice), „zonele strict protejate” și „zonele de dezvoltare economică durabilă” și au fixat obiective pentru activitățile economice de turism, stuficultură, pescuit și piscicultură, agricultură etc, dar și pentru protecția și refacerea biodiversității deltaice. Au fost puse în discuție: 
-În domeniul legislativ - integrarea și armonizarea conceptelor de gestionare a resurselor pretabile exploatării economice cu cele privind protecția biodiversității, în cadrul pachetului celor trei legi aflate în curs de elaborare: Legea Protecției Mediului, Legea Apelor și Legea Pescuitului și Pisciculturii.
-elaborarea unui proiect de lege privind managementului integrat al zonei costiere (amenajarea, protecția și valorificarea ecosistemului costier, cu toate componentele sale).
-În domeniul instituțional -întărirea structurilor organizaționale ale ARBDD.
-În domeniul cooperării - corelarea strânsă între proiecte naționale și cele internaționale (GEF, BERD, PHARE) în curs de derulare, cu privire la protecția mediului în Dunăre, Delta Dunării și Marea Neagră.
-În domeniul monitoringului - realizarea unor sisteme de monitorizare a biodiversității.
-monitoringul liniei țărmului Mării Negre, al sistemului de dune și al reliefului submarin.
-În domeniul administrării - selectarea și aplicarea unui sistem de atribuire a drepturilor de exploatare a resurselor, adecvat scopului și perioadei de tranziție.
-elaborarea de criterii pentru stimularea introducerii, de către agenții economici, a unor metode și mijloace de captură selective și cu impact ameliorat asupra mediului.
-În domeniul reabilitării resurselor - producerea artificială de puiet de sturioni și deversarea acestuia;
-referitor la situația lagunei Sinoe, IRCM Constanța susține ideea refacerii, prin amenajări adecvate, a regimului hidrosalin existent în lagună până la realizarea actualelor construcții hidrotehnice;
-refacerea și conservarea habitatelor;
-refacerea zonelor inundabile din Lunca și Delta Dunării;
-prohibirea, în zona tampon, a pescuitului speciilor amenințate;
-recolonizarea cu specii dispărute din deltă.
-În domeniul socio-economic - asigurarea că întreaga activitate economică este o activitate durabilă;
-stoparea declinului numeric al populației locale;
-menținerea moștenirii culturale a populației locale.

Este greu de spus în ce măsură ARBDD va găsi mijloacele de realizare pentru acest important care implică, dincolo de susținerea sa de către puterea legislativă și executivă, intervenții subtile în social, precum și suportul agenților economici, care urmăresc, în primul rând, realizarea unor nivele de producție care să permită perpetuarea activităților economice vitale pentru populația județului. În acest sens, am reținut punctul de vedere al domnului Eugen Tarhon, Guvernatorul RBDD: „Administrația este dispusă în orice moment să colaboreze, să coopereze, să acționeze alături de orice for din România ca să facă ordine, să întroneze disciplina în acest sector de activitate. Noi avem misiunea să reconstruim ecologic acest colț de natură, avem misiunea să conservăm tot ce este bun. Stabilim cu foarte multă atenție resursele naturale durabile ale rezervației și le punem la dispoziția agenților economici, pentru ca aceștia să le exploateze, să le valorifice și peștele din RBDD să ajungă pe masa populației țării, pentru că marea majoritate a peștelui din această parte a României reprezintă un domeniu public național. Dacă pescăria va găsi o cale firească de organizare, ea va găsi în RBDD un aliat serios în a stabili pe cale științifică și a pune la dispoziție informațiile privind potențialul biologic al deltei.”

Repet, ARBDD acționează pe baza rezultatelor cercetărilor științifice, stabilind în fiecare an cantitățile de pește care se pot pescui, în condițiile protecției ecosistemelor, pentru ca potențialul piscicol să devină durabil. Zonele strict protejate sunt de 9% din întreaga suprafață a rezervației, din care luciu de apă 3%, ceea ce înseamnă destul de puțin. Dar în pregătirea pentru concesionarea zonelor pentru pescuit sunt prevăzute condiții speciale, care vor fi aplicate la licitații. Administrația a pus condiția ca agentul care va câștiga licitația să se angajeze prin contract față de ARBDD să deverseze anual în apele în care pescuiește o anumită cantitate de puiet.”

Este evident că schimbarea regimului de administrarea a deltei se impune și că ARBDD a ales, în stabilirea obiectivelor acestei schimbări, o strategie analitică, apelând la sprijinul cercetătorilor interesați de fenomenele care afectează Delta Dunării. Această strategie ar putea să determine un ritm rapid al implementării planurilor de management, dar și să întâlnească o reacție de opoziție puternică a factorilor economici, care să ducă la încetinirea și chiar la stoparea ei dacă nu se vor găsi căi de cointeresare a tuturor părților implicate în procesul declanșat de ARBDD. Unele accente din discursul domnului Eugen Tarhon vorbesc despre o deschidere către colaborare dar obiectivele exacte și imperioase ale rezervației  o pot situa pe poziții ireconciliabile. în situația în care Delta Dunării nu mai poate face obiectul nici unui compromis.

„Periscop” („TOMIS” 1994)

 ?, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1994, septembrie

*

Radio SKY Constanța, acest „copil teribil” pe 101,1 FM, a împlinit un an de la înființare, deși experții în materie îi preziceau decesul în cel mult trei săptămâni de la prima silabă emisă în eter. Principalul argument al „vizionarilor” era că Radio Sky își are sălașul la etajul 13 al blocului Capitol, cifră care nu figurează în agenda de lucru a îngerului de serviciu „Noroc și viață lungă” din departamentul Mass-Media al bunului Dumnezeu. Există deja bănuiala că în această bănuială de tranziție pot fi corupți chiar și îngerii din ceruri, suspectul numărul unu fiind desemnat în unanimitate de voturi directorul Andrei Gheorghe. Îi urăm din inimă, lui și echipei sale, tradiționalul „La Mulți ani!”.

*

O adevărată explozie de bucurie a provocat în mediul rural recenta și năstrușnica hotărâre guvernamentală prin care căminele culturale sătești, casele de cultură și bibliotecile comunale trec în subordinea consiliilor locale. Cu alte cuvinte, dacă în amintitele ruine, inspectoratul județean pentru cultură n-a reușit să organizeze nici măcar un parastas sau vreun recital de spiritism, din lipsă de fonduri, prin această subtilă manevră această problemă e ca și rezolvată. Dacă o ținem tot așa, grație acestor minți luminate cu feștila, vom ajunge curând prima țară din lume care a desființat granițele dintre cultură și agricultură! Atunci să vezi producții record de menuete și vernisaje de știuleți, păstăi și caprine!

*

Toate ca toate, dar un lucru părea clar pentru tot românul: constănțenii stau bine cu navigația, muzica și sportul, baletul și striptisul, dar cu adunarea, scăderea și împărțirea sunt la pământ! Ei bine, iată că nu e chiar așa.

La recentul Congres internațional al matematicienilor, care a fost găzduit în acest an de orașul Zurich, profesorii universitari doctori Mirela Ștefănescu, Gheorghe Lupu și Nicolae Costea, reprezentând Universitatea „Ovidius”, s-au aflat în centrul atenției generale prin excelentele comunicări științifice prezentate. Felicitări!

*

Au apărut numerele 1 și 2 pe 1994 ale revistei „Albatros”, publicație editată de Societatea de haiku din Constanța, al cărei președinte este profesorul Ion Codrescu. Masivul volum, cuprinzând peste 200 de pagini, prefațează a doua ediție a Festivalului de haiku, anul acesta dedicată lui Matsuo Basho, de la a cărui moarte se împlinesc 300 de ani.

*

Asociația Oamenilor de Știință din România, Institutul Astronomic al Academiei Române și Academia Navală „Mircea cel Bătrân” au organizat reuniunea științifică „Astronomia în cultură”, la lucrările căreia au participat somități ale vieții noastre științifice, între care academician Nicolae Teodorescu, general prof. dr. Vasile Cândea, dr. Magda Stavinschi și cpt. .r I ing. Corneliu Cristescu, comandantul Academiei Navale.

*

Librăria „Sophia” din Constanța a găzduit lansarea celei de a treia ediții, definitive, a romanului Blocada. Autorul, scriitorul Pavel Chihaia, aflat într-o vizită în România, a oferit autografe.

*

Târgul estival de carte de la Neptun, organizat de firma „Interpress Todor Company”, al cărei patron este Gheorghe Todor, a înlesnit editorilor, tipografilor și scriitorilor români acel contact direct menit a contracara impasul în care se află azi difuzarea de carte. Cu prilejul acestei a patra ediții, editurilor participante le-au fost acordate premii din partea organizatorilor.

Inaugurarea stației Radio Contact Constanța („TELEGRAF” 1994)

?, ?,  „Telegraf”, Constanța, sept. 1994, p. 4

Sâmbătă seara, în sediul din str. Mircea cel Bătrân, a avut loc deschiderea oficială a postului Radio „Contact”. Au participat câteva nume tari din lumea politicii românești, în special, din sectorul „liberal”, , majoritatea „prieteni politici” și... de afaceri cu dl. Călin Popescu Tăriceanu (directorul general al rețelei de posturi de radio Contact din România), dl.Viorel Cataramă, însoțit de nelipsita sa compagnioană, d-ra Adela Surugiu (fost manechin la Casa „Venus”), dl. Radu Boroianu, parlamentar liberal, dl. Dan Pascariu, ex-directorul BCR ș. a. Show-ul a fost pigmentat cu două scurte recitaluri, susținute de Laura Stoica și formația „Direcția 5” și de Loredana Groza. Ambele momente au fost mult gustate de veselul public prezent. Același public a gustat și toate... gustările de pe masă, devorând în timp record antreurile și lichidele oferite totuși, din abundență, de amfitrioni. În deschiderea seriei de prezentări făcute postului de radio de către realizatorii și patronii acestuia, a ținut un foarte elegant speach însuși dl. ambasador al Belgiei. De altfel, Radio „Contact” reprezintă o asociere între români și belgieni, Dl. C. P. Tăriceanu fiind directorul părții române. (...)

„În Cupa Presei se-nfierbântă spiritele” (VAL 1994)

 Claudiu Val, În Cupa Presei se-nfierbântă spiritele, „Telegraf”, Constanța, an III

Ieri, alte două meciuri din grupa II: Telegraf II Conpress - Radio Sky 2-2 (2-2) și Radio Costinești - Cuget Liber 4-1 (3-0).

În prima întâlnire, echipa noastră n-a mai repetat buna evoluție din partida cu MTC. Mai corect spus, am jucat slab, fără nerv și ambiție, cu excepțiile numite Făgădău și N. Constantinescu. Băieții lui Val Egor s-au apărat corect (portarul G. Ruse, norocos și inspirat!), bine evoluând cei doi Robert (Popa și Preda), L. Purcea, Vasile Drăghici („Procurorul”), S. Stancu și Gh. Gerald. Au înscris: Boboc și Cornel Avram (Telegraf), respectiv R. Popa (2). Asta e, am rămas datori, data viitoare va fi altfel!

Cel de-al doilea meci a fost disproporționat valoric, Cuget Liber prezentând o formație cu o medie de vârstă (și de... greutate!) ridicată, fără pretenții la victorie, dorind doar, conform declarațiilor unor jucători, să participe și să... să se distreze. Milcescu, Despina și portarul Dan Spiridon au făcut tot ce-au putut, dar.. Radio Costinești a efectuat, se pare, vreo patru „transferuri” nu prea... ortodoxe, astfel că au dominat net, marcând prin Ivașcu (2), V. Alexandru și Fl. Tudose. Pentru C. L. a înscris Milcescu.

Dacă pe teren disputa a fost sportivă (bine condusă, ca și în prima întâlnire, de arbitrul L. Cârjă), la nivel de conducere tehnică, au existat, în final, eufemistic vorbind, neînțelegeri. Cum competiția este în toi, nu turnăm gaz peste foc; dimpotrivă, apelăm la sportivitate și toleranță. Vorba lui nenea Iancu: „Ne vede lumea!”.

Azi, de la ora 17, un meci de atracție în grupa I: Radio Constanța - Rebus Sphinx!

Clasamentul grupei II
1.Radio Costinești 2 2 0 0 9-2 4
2.Telegraf Conpress 2 1 1 0 7-2 3
3.Incomod 1 1 0 0 3-1 2
4.Radio Sky 2 0 1 1 3-7 1
5.Cuget Liber 2 0 0 2 2-7 0
6.MTC TV 1 0 0 1 0-5 0

„Mult noroc și Dumnezeu să vă aibă în pază!” („TOMIS” 1994)

Aura Dumitrache (traducere), „Mult noroc și Dumnezeu să vă aibă în pază!”, „Tomis”, Constanța, 1994, august

Operațiunea Fall Weiss a început la 1 septembrie 1039 ora 4.45 a. m., constituind preludiul, cât și începutul celui dea-l doilea război mondial, când armatele lui Hitler invadaseră granițele Poloniei.

Pe 5 septembrie, Orzel a primit ordinul de a părăsi Golful Gdansk și a se deplasa spre Marea Baltică. Următoarele șase zile au trecu fără ca nici o singură navă, fie dușmană sau prietenă, să fie interceptată. Legăturile radio cu baza de la Gdansk s-a întrerupt. Sistemul hidraulic se deteriorase, iar comandantul Klockzowski se îmbolnăvise. În acest caz toată responsabilitatea pentru buna desfășurare a navigației lui Orzel apăsa pe umerii lui Jan Grudzinski. Convocând consiliul navei, acesta a hotărât să repare sistemul hidraulic prin andcoare și s-l interneze pe comandant în spital.

Examinând harta navală, Grudzinski a decis să se îndrepte spre Tallin, capitala Estoniei, țară neutră, și, conform Regulamentului Internațional Maritim pe timp de război, să ceară intrarea în port pentru reparații.

Orzel a ajuns la Talinn în următoarea dimineață, fiind întâmpinat de oficialitățile guvernamentale și însoțit de două patrule portuare. Cererea lui Grudzinski a fost primită cu zâmbete și strângeri de mâini, iar după o oră Orzel se afla în rada interioară a portului, unde se găsea la ancoră și cargobotul german Talassa. Acesta, la vederea pavilionului polonez a coborât zvastica lui colorată, deoarece, deși se afla într-un port neutru, nu dorea o confruntare cu polonezii. Orzel a fost tras la dană foarte inaccesibilă și îndepărtată, dar echipajul era fericit pentru rezultatul obținut.

Însă toate zâmbetele afișate de oficialități n-au fost decât o fațadă. Estonia, înconjurată de Letonia și Lituania, se afla într-o poziție diplomatică dificilă. Rupte de restul Europei, cel trei țări baltice erau la mâna Rusiei - având o graniță comună - și a aliaților naziști. O singură mișcare greșită și independența lor precară s-ar fi putut spulbera peste noapte.

În intervalul de 24 de ore acordate, nava a fost reparată, aprovizionată, bunkerată și pregătită de plecare, când un soldat estonian a venit să-l anunțe pe comandant că este chemat de urgență la căpitănia portului. Aici, el a fost informat că și cargobotul german urma să părăsească portul și conform Codului Maritim Internațional, trebuie să fie o pauză de 6 ore între plecările a două nave beligerante. În concluzie, nava Orzel trebuia să aștepte șase ore până la plecare. Comandantul portului și-a cerut scuze invocând că respectă Convenția de la Haga.

Cu toate acestea, cargobotul Talassa nu dădea nici un semn că ar intenționa să plece. Peste puțin timp un ofițer estonian a sosit la bordul navei anunțându-l pe Grudzinski că, în urma unui document semnat de cele țări baltice la 1 septembrie, orice navă sau submarin ce se găsește în apele lor teritoriale trebuie dezarmate. În ciuda protestelor lui Grudzsinki că ar fi trebuit să fie informat despre acest document la acostare în port, au fost postați soldați înarmați pe puntea vasului și au fost confiscate hârtiile și instrumentele de navigație.

După plecarea acestuia, Grudzinski și-a convocat ofițerii informându-i despre această nouă situație apărută și promițându-le în același timp că vor evada îndată ce împrejurările le vor permite, chiar dacă această acțiune va presupune și vărsare de sânge. Astfel că au întocmit un plan de evadare și au hotărât să-i ajute pe estonieni în demilitarizarea navei.

În dimineața următoare, atașatul de pe lângă ambasada Angliei însărcinat cu probleme de navigație a dorit să prezinte omagiile sale comandantului polonez, dar nu a fost lăsat să urce la bordul navei de către gărzile înarmate de la cheu. Scoțând cartea sa de vizită și scriind câteva cuvinte pe dosul acesteia, a profitat de neatenția gărzilor și a făcut semn unui marinar de pe Orzel că are ceva pentru el. Acesta a venit și a luat cartea de vizită, dar neînțelegând nimic în engleză, i-a înmânat-o comandantului. Grudzinski a putut citi următorul mesaj: „Mult noroc și Dumnezeu să vă aibă în pază”. Aceste cuvinte au avut darul de a ridica moralul comandantului.

Câteva ore mai târziu, câțiva soldați au întărit garda la bordul submarinului, iar câțiva docheri civili au ajutat la fixarea unui tun pe chei, gata pregătit pentru atac. În acest timp, un ofițer de pe Orzel s-a îmbarcat pe o șalupă și, simulând că pescuiește, și-a notat adâncimea apei pe o hârtie.

Fiecare om de la bordul navei era ocupat așa încât ofițerii estonieni erau impresionați de sprijinul acordat de echipaj în demilitarizarea submarinului. Era duminică și muncitorii civilii erau fericiți să găsească o scuză pentru a opri lucrul. Au rămas numai gărzile înarmate, dar ele nu erau în pericol întrucât polonezii au cultivat relații de prietenie cu ei. După o cină împărțită cu soldații, echipajul s-a retras. Comandantul estonienilor și-a retras oamenii pe cheu, lăsând la bord până dimineața numai doi soldați.

S-a stabilit ca oră de plecare miezul nopții, când Grudzinski a dat semnalul. Soldatul estonian de la punte a fost imobilizat de două umbre apărute din întuneric. În camera de comandă colegul estonianului a avut și el aproape aceeași soartă leșinând la vederea unui revolver îndreptat spre el. Unul din membrii de echipaj a coborât pe cheu și a tăiat cablurile electrice lăsând întregul doc în întuneric. 

Această defecțiune bruscă a creat confuzie pe țărm și nimeni n-ar fi legat acest incident de submarinul polonez. Având posibilitatea de a evada, Orzel a eliberat cablurile de amarare și a părăsit docul. A fost un moment de panică când Orzel a nimerit într-un banc de mâl la puțin timp după ce a părăsit bazinul docului. Dar Grudzinski și-a păstrat calmul. A îndreptat pupa mai în adâncime pentru a putea ridica prova navei și a ordonat cu toată viteza înapoi. Submarinul s-a cutremurat și apoi s-a înclinat ușor lunecând în apă mai adânc. Grudzinski a menținut cârma tribord și vasul s-a învârtit până ce prova a început să se îndrepte spre larg. Zgomotul produs de intrarea în funcțiune în motoarelor diesel a atras atenția estonienilor care au intrat în alertă. Flăcările puștilor luminau cerul nopții. Mitralierele și gloanțele răsunau în întuneric, dar fără reflectoare era imposibil să se țintească exact și cu fiecare minut care trecea Orzel se distanța mai mult, plonjând în apa rece ca gheața a Balticei și reușind să ajungă în rada exterioară a portului. Trecând acest obstacol ai avut de înfruntat un altul. Reflectoarele de coastă nefiind afectate de întreruperea curentului din șantier au ajutat mitralierele în deschiderea focului. Dar Orzel a intrat în imersiune cât mai adânc, ceea ce asigura securitatea navei.

Prima prioritate era de a-i elibera pe cei doi estonieni.

S-a hotărât ca Suedia să fie țara spre care se vor îndrepta. Lipsa hârtii lor însă făcea ca navigația să devină o reală problemă. Cerând ajutor prin ajutor la baza navală Hel, care avea să fie cucerită peste câteva zile, submarinul Rys, grav avariat, a interceptat mesajul și comandantul acestuia s-a oferit să le dea hârtiile de care aveau nevoie. Dar Grudzinski a refuzat deoarece nu dorea să schimbe direcția. Rămânând sub apă ziua și ridicându-se la suprafață noaptea, Orzel a ajuns la Gotland la 19 septembrie, când a fost lansată la apă o barcă pentru cei doi prizonieri estonieni. Aceștia au protestat nedorind să părăsească nava cu toate cele întâmplate. Li s-au dat niște bani, câteva sticle de votcă și au fost instruiți în ce parte să vâslească. Submarinul se afla la două mile de coasta suedeză, dar estonienii înspăimântați de aspectul fragil al bărcii nu păreau a fi convinși de toate asigurările ce le erau date. În final, Gruzdzinki le-a înmânat o scrisoare pentru autoritățile estoniene din Tallin în care acestea erau informate de evadarea lui Orzel, absolvind de orice vină sau complicitate pe cei doi prizonieri. Cuun ultim salut estonienii au fost lăsați să-și găsească drumul.

Grudzinski și oamenii săi au continuat să patruleze Baltica pentru încă 16 zile fără să găsească o singură țintă. Vremea continua să fie frumoasă, cu vizibilitate bună, ceea ce îl obliga să rămână scufundat ziua, cât și cea mai mare parte a nopții. Nu era prea plăcută această existență, dar nu aveau încotro. Nu ți-au irosit însă timpul și au început să recompună hărțile de care aveau nevoie, din memorie. S-au dovedit a fi cât se poate de precise.

Submarinul a ajuns la intrarea în The Sound pe 12 octombrie, dar prezența patrulelor germane făcea imposibilă trecerea ei ziua, așa că Orzel s-a scufundat lăsarea nopții. Era întuneric și o noapte fără lună, iar strâmtoarea era foarte aglomerată. Erau gata chiar să se ciocnească cu un cargou, când s-a ridicat la suprafață. Căpitanul, speriat de eventualitatea unei coliziuni, a luminat zona pentru a evita un accident. Au intrat în imersiune rapid și cu ajutorul unei hărți de mână s-au hotărât să meargă direct de-a lungul malurilor strâmtorii de teama unor amplasamente de mine germane. Dar și așa riscurile pe care și le asumaseră erau foarte mari, o parte din echipaj purtând deja centurile de salvare. Ploaia făcea ca vizibilitatea să fie redusă, dar acest fapt favoriza submarinul și îl ajuta să se protejeze de dușman. Deși știm că hârtiile lipseau, Grudzinski a reușit să mențină submarinul la apă adâncă cu toate că știa că The Sound avea o adâncime insuficientă imersiunii complete în caz de nevoie. Cu un pilot și un comandant bun ei au reușit să traverseze cea mai periculoasă zonă și în zori Orzel se afla la 50 de picioare adâncime, intrând în Kategat și Skagerrak. Gruzdinski a trimis un radio amiralității britanice comunicând poziția și așteptând instrucțiuni. Deși știa foarte bine că mesajul putea fi interceptat și de dușmani, trebuia să riște. Dar Royal Navy a primit mesajul și a trimis distrugătorul Valorous care să-l escorteze pe Orzel la cea mai apropiată bază britanică.

A fost cel mai eroic voiaj care nu-și poate găsi asemănare în toată istoria submarinelor. În recunoașterea iscusinței cu care a fost comandat Orzel de la eroica evadare din Tallin și până la ieșirea în apele patrulate ale strâmtorii The Sound, fără hărți, arme, locotenentul Grudzinski a fost distins cu medalia Virtutea Militară, cea mai înaltă distincție militară.

„Neînțelegerea” (TUFIȘ 1994)

 Anca Tufiș, Scena. Neînțelegerea, „Tomis”, Constanța, august 1994

Criza morală, absurdul, negarea, revolta. Fericitul Sysif, conștient de măreția efortului său. La fel de fericit și de măreț ca Prometeu sau Dedal sau ca un rătăcitor prin deșert, fericit să zărească la linia orizontului fie și o Fata Morgana. Fericitul Columb care a găsit, totuși, un țărm. Tot dintr-o „neînțelegere”. Poate mai mult decât cele mai citate eseuri ale sale. „Vara” și „Jurnalul de bord” ne ajută să pătrundem în păienjenișul de fire care au urzit „Neînțelegerea”, piesă în care Albert Camus poate fi oricare din personaje. Martha, însetată de soare și mare purificându-se de suferință și crimă prin foc. Mama, care nu-și recunoaște propriul fiu pe care-l va regăsi dincolo de Styxul căruia l-a jertfit, Jan, care va plăti încăpățânarea de a nu accepta firescul sau Maria, țărmul îndepărtat, oaza de lumină și de liniște abandonată, lăsată la urmă, tocmai pentru că era cea mai accesibilă, cea mai firească soluție.

Intrată de curând în repertoriul dramaticul constănțean, în regia artistică a lui Gheorghe Jora, „Neînțelegerea” are toate șansele să țină afișul de acum înainte. Și aceasta pentru că este lucrată cu migală, cu sensibilitate, preponderentei nuanțe tragice nelipsindu-i o tentă de lirism, grație expresivității, a minuțiozității cu care a fost lucrat fiecare personaj. Atmosfera degajată este aceea a unei povești cu deznodământ tragic, de spus la gura sobei în serile cu multă melancolie și stihii dezlănțuite dincolo de fereastra întunecată. Odată pătrunși în (și de) această atmosferă, jocul luminilor palide și al umbrelor înșelătoare compune și descompune măști pe care spectatorii le simt perindându-se pe propriile chipuri. Zbuciumul neputincios al Marthei, întruchipată cu atâta forță de Diana Cheregi, ne face complici la crimele de care erau vinovate toate cele din jurul său: cătunul obscur, natura neiubită și neiubitoare de soare, zidul opac al dezumanizării care împresoară până la sufocare un suflet disperat a se mântui și purifica prin soare și mare. Ana Mirena, în rolul Mamei, compune după tipare clasice imaginea durerii surde, a suprafeței liniștite ce nu lasă să se întrezărească învolburarea adâncurilor, până la final, când optează pentru gestul suprem, dictat de vina tragică. Cele două personaje feminine, aflate într-o perfectă complementaritate sunt nimic altceva decât două ale armei cu care absurdul ucide ordinea (cât de) firească a lucrurilor. O singură disonanță în această atmosferă, pata de albă care face „tabloul” să respire, este Maria, interpretată ci discreție de Gabriela Belu. Vasile Cojocaru îi conferă lui Jan dimensiuni hamletiene, un perpetuu joc al lui a fi sau a nu fi și al lu a trăi sau a muri, joc pe care se încăpățânează să-l ducă până la final, cu seninătate, cu noblețe aristocratică. În rolul Bătrânului servitor, Alexandru Mereuță, o prezență fără replică, care se face însă simțită prin încărcătura pe care știe să o dea gestului, prin tensiunea pe care o provoacă simpla apariție.

Decorul realizat de Alexandru Radu, o componentă a atmosferei creată de acest spectacol, compune imaginea unui univers închis, în care toate elementele converg spre nicăieri. Din păcate, trebuie să recunoaștem ca mai puțin salutară prezența prea contemporanului fier de călcat electric, ceea ce nu reduce însă din dramatismul dialogului dintre Martha și Jan, una dintre cele mai reușite secvențe ale unei montări concepute în stilul teatrului academic.

„Persicop” (ROȘCA 1994)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, aug. 1994

*

CODECS - Centrul de Educație la Distanță din România, axat pe obținerea de cursuri și consultanță în management, își deschide cursurile în Constanța în noiembrie. Cei interesați pot obține informații la adresa: CODECS SA, PO box 67-26, 77198 București. Secretariat: str. A. Vlaicu nr. 77 (orele 10-18). Unul din obiectivele generale ale CODECS este crearea unei școli superioare de management în cooperare cu The Open University, The Open Business School, Marea Britanie. Absolvenților le vor fi acordate diplome recunoscute pe plan internațional.

* 

În cadrul cursurilor de vară „Eugeniu Coșeriu”, organizate în cadrul Facultății de Litere a Universității „Ovidius” Constanța, a avut loc simpozionul „Metodă și interdisciplinaritate”. La această manifestare științifică, ale cărei lucrări au fost conduse de prof. univ. dr. Marin Mincu, au participat personalități ale vieții științifice românești, între care prof. univ. E. Coșeriu, matematicianul și semioticianul Solomon Marcus, prof. univ. Mircea Muthu, prof. univ. Valeria Guțu-Romalo.

*

Dovadă a prestigiului de care se bucură în lume, maestrul coregraf Oleg Danovschi a fost invitat să facă parte din juriul unui din cele mai importante festivaluri de balet, care se desfășoară anual la Varna, în Bulgaria.

*

O noutate pentru iubitorii de carte bună: la sediul Alianței Civice din Constanța, str. Ștefan cel Mare, a fost înființat un centru de difuzare a cărții Humanitas.

*

Noi contribuții pentru o posibilă istorie a privatizării la Constanța: SC Nuricom SRL, o firmă care, deși nu se află în Topul agenților economice, s-a făcut rapid cunoscută posesorilor de autoturisme din Constanța, datorită excelentelor prestări de servicii în domeniul „service auto”. Patronii Memet Salim și Memet Nuri au toate motivele să privească cu încredere viitorul.

*

În prezența consulului general al Turciei la Constanța, Ihsan Yucel, a prefectului Anghel Constantinescu, reprezentanți ai partidelor politice și ziariști, pe terasa hotelului „Rex”, a avut loc constituirea Federației Turco-Tătare din România, formată din UDTTMR și UDTR.

*

Felicitări sindicatului constructorilor „Sincon” pentru excelenta organizare a festivităților prilejuite de „Ziua Constructorului”! Atât programul sportiv, desfășurat pe stadionul de rugby „1 Mai”, cât și programul artistic realizat cu concursul ansamblului „Brâulețul”, cu participarea formațiilor de dans modern „Total Dance” și „M. C. Laufer” și a grupului umoristic „Limax”, au încântat sutele de participanți la sărbătoarea anuală a constructorilor.

„Tudor Baltă, fostul primar al Constanței, și-a dat demisia din PDAR” („TELEGRAF” 1994)

 ?, Începând de ieri, 1 august, Tudor Baltă, fostul primar al Constanței, și-a dat demisia din PDAR, „Telegraf”, Constanța, 2 august 1994

Într-o „Scrisoare deschisă adresată Biroului Executiv al PDAR, sucursala Constanța”, semnatarul acesteia, Tudor Baltă, fost primar al Constanței, afirmă: „Încă de la începutul anului asist la o serie de erori în lanț, care au condus la prăbușirea politică și morală a PDAR, datorate iresponsabilității și oportunismului politic al conducerii actuale de la Centru: desconsiderarea realităților economico-sociale, neinformarea organizațiilor din teritoriu, a membrilor acesteia prezentarea unor declarații personale ale conducerii actuale (...).

„Studenții străini vor fi amendați cu 180 dolari pentru fiecare restanță din toamnă” („TELEGRAF” 1994)

 ?, Pentru a combate absențele repetate la examenele din vară, Ministerul Învățământului ia măsuri drastice. Studenții străini vor fi amendați cu 180 dolari pentru fiecare restanță din toamnă. Pentru studenții români nu s-a stabilit încă un barem, „Telegraf”, Constanța, 2 aug. 1994

Așa cum bine se știe în mediile universitare, Constanța a devenit, pentru majoritatea studenților străini din România, un fel de tărâm al făgăduinței, un Mecca universitar. Transferul masiv al acestora, în special arabi și greci, către orașul Port Constanța are la bază două motivații, mai mult sau mai puțin subiective. Prima constă în faptul că „vămuirea” străinilor la examene a atins cote insuportabile în centrele universitare „cu tradiție” (Iași, Cluj, Timișoara, București), în vreme ce la Constanța ea este izolată și la valori mult mai mici. A doua motivație se referă la apropierea geografică a Constanței de țările lor de baștină. (...) Și asta pentru că majoritatea studenților străini au restanțe în toamnă. Pentru a-și da aceste restanțe ei sunt obligați să plătească integral sesiunea din toamnă. Adică 12$/zi x 15 zile = 180$. Înmulțind 180$ cu numărul de restanțe se poate ajunge la sume apreciabile. Considerăm această măsură decongestionantă și eficace. Din păcate, ea va duce cu siguranță și la o creștere a vămuirii de care aminteam, în examenele curente. Deja sunt semnale că „taxa” de trecerea unor examene nepregătite variază între 50 și 300$. Unii acordă circumstanțe profesorilor, care au salarii mai mici decât femeia de serviciu de la RENEL. (...)

„Unde ni sunt dramaturgii?” (SGARCEA 1994)

Val. Sgarcea, Unde ni sunt dramaturgii?, „Tomis”, Constanța, ug. 1994, p. 10

Dezbateri asupra lipsei quasitotale a textelor autohtone dramatice contemporane din repertoriul de zi al teatrelor ar fi oricând binevenite. S-ar limpezi  dileme, s-ar clarifica poziții. „Tirania regizorilor” - despre care s-a vorbit, pe bună dreptate, după anii 60, când experimentele unor Peter Brook și Jerzy Grotowsky aruncau mănușa în ograda autorilor trăgând spuza pe turta teatralității, pare a căpăta sensuri și forme noi în România posttotalitară. Mai întâi, e vorba de un refuz programatic, parțial justificat al creatorilor la scenă, o defulare s-ar zice, la gândul că P. Everac, D. Iacoban, Tărchilă, V. Stoenescu și alți „abonați permanenți” ai stagiunilor de până la 1990 ar mai avea ceva de zis. Saturația de contrafaceri, atât de evidentă, i-a determinat pe secretarii literari și directorii de scenă să alerge grabnic spre ceea ce până atunci nu puteau accede ori, dacă da, numai în urma unor tribulații de tot felul menite a încălzi „inimi responsabile”, oricum, încadrându-se în procentul „admis de sus”: texte din dramaturgia universală.

Țâfna răsfățaților autori enumerați aici e, oarecum justificată: „Noi, acum, ce ne facem?” Nu pot fi contestate reușite ale dramaturgiei din anii socialismului. Horia Lovinescu rămâne, oricând, o certitudine. cel puțin cu „Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă”, text sortit a aștepta ani în șir aprobări spre a fi reprezentat și care ar merita, azi, să figureze în orice antologie.

Schematismul, situațiile  confuze, lipsa unor mize majore, a verosimilității, dialogul tern ori diluat cu bună știință a „ultimelor indicații din domeniu”, iată hibele de fond ale unei dramaturgii pe care o află regizorii într-un moment ferice, în care și-ar fi dorit o reală vigoare a formelor de expresie. Unde să găsești un Strindberg, când te împiedici de „Un fluture pe lampă”?

Într-un ritm năucitor, conflictelor din uzină, în care secretarul BOB era concomitent moașă comunală și „Deus ex machina”, le-au luat locul (e drept, uneori fără discernământ) cele mai felurite situații. Naturalizate ori nu. Un proces oarecum similar eforturilor romantice din perioada lui Facca și Bălăceanu. Care, însă , aveau operă de pionierat și, în plus, nu se ploconeau mamei Europe.

„Răzbunarea” regizorilor a oscilat între Feydeau, Shakespeare, Mrozek, Ionesco. Fiecare după putință. S-au inițiat concursuri de dramaturgie. UNITER e o instituție care și-a onorat programul, în ciuda ghinioanelor specifice tranziției: piesa anului reprezintă, dacă nu un etalon, cel puțin o realitate de domeniul evidenței.

În materie de text dramatic, lucrurile par simple doar la prima vedere și doar pentru cei care, fatalmente, subestimează genul. Numai că, practic, lucrurile stau exact invers: scena ucide în doi timpi și trei mișcări (citește două părți și o pauză). Dacă „teatrul e mai tare decât viața”, societatea actuală bâjbâind în forme aleatorii, de unde, atunci texte pe măsura frământărilor? Totul ar trăda conjuncturalul într-o eră în care socialul însuți nu-și pare ajunge sineși de la o zi la alta. Ca să nu mai vorbim de presiunea politicului, în capcana căruia un autor ar cădea lesne. Și încă lamentabil.

„Teatrul ca literatură” după expresia consacrată  a lui Marian Popescu e, în clipa de față, o noțiune riscantă. Astfel stând lucrurile, ce anume hrănește imaginea des invocată de realizatori? De unde începe și unde ia sfârșit rostul cuvântului în textul dramatic? Dar în economia un ei reprezentații?

Câțiva regizori s-au gândit, în urmă, să-l joace pe Matei Vișniec, recentul debutant pe o scenă pariziană. Cu un deceniu în urmă, el reprezenta, e drept, o alternativă. Un text („Buzunarul cu pâine”, o fabulă extrem de îndrăzneață la adresa terorii comuniste, publicat în SLAST în iunie 1986)  l-a jucat, eclectic, subsemnatul pe cont propriu (și cu ceva „plăceri” ulterioare) la Sala Studio a Teatrului Dramatic din Constanța, un alt mai târziu. După ce, în 1985, Centrul Teatral „Thepsis” din Timișoara reprezentase, cu aceleași riscuri, „Sufleurul fricii”. O încercare imediat ulterioară a făcut, în 1987, regizorul Nic. Scarlat de la „Nottara”. În decurs de câteva zile însă până la deschiderea stagiunii și debutul său pe o scenă profesionistă, autorul s-a trezit... franțuzit. Definitiv, se pare. Azi, Vișniec este un autor cantonat, tematic, într-un univers concentraționar deja vu. Dinu Grigorescu, Horia Gârbea, Radu Iftimovici, Răzvan Petrescu, Alina Mungiu, Marcel Tohatan sunt nume vehiculate în dramaturgia actuală autohtonă. Dar rigorile genului sufocă bunele intenții. Pare că afirmația călinesciană - poet la 20 de ani, prozator la 30, dramaturg la 40 - ține cu tot dinadinsul a-și proba veridicitatea mai ales acum, când bâjbâim cu frenezie într-o realitate care ține cu tot dinadinsul să se miște vertiginos. Cu atât mai mult, în întreprinderi spectaculare care nu presupun doar creații - chiar dacă meritorii - izolate ci, înainte de toate, eforturi financiare. Curajul celor îndrituiți a hotărî repertoriul nostru cel de toate zilele. Hazardul, cel lucrător în toate.

Dacă în proză au fost optzeciștii, în poezie postmoderniștii, dramaturgii au izbutit să rămână, ca și-n alte dăți, cazuri izolate. Ori, mai simplu, navigator în derivă pe o are plină cu sirene. Când lumea aceasta se va așeza pe un făgaș (nu altul decât cel al normalității), când formele vor fi una cu fondul, conflictele (sperăm altele!) vor izbucni firesc trăgând, poate, după ele creații care să le obiectiveze. Până atunci... o scurtă tăcere. În teatru, tăcerea spune multe. Încercări: e și bine și nici nu-i rău. Castelele de nisip nu pot rezista. Un dramaturg se naște din scrâșnet, obidă, zvâcniri. Unde ni sunt, deci, dramaturgii?!...

„Doi copii constănțeni în vacanță de zece zile la Yokohama” (199?)

L. B.,  În cadrul concursului internațional de „Carte ilustrată”, doi copii constănțeni în vacanță de zece zile la Yokohama, 199?

În august, se va organiza la Yokohama cea de a treia ediție a concursului internațional de „Carte ilustrată” de copii, din orașele înfrățite: San Diego, Lyon, Bombay, Manila, Vancouver, Odessa, Shanghai și Constanța. menționăm că, la edițiile precedente, până în prezent două consecutive, câte doi copii din Constanța au fost invitați la Yokohama, pentru un sejur de zece zile. La această manifestare pot participa numai copii între 9 și 15 ani. Procurarea formularelor și relații suplimentare, în sediul Primăriei, camera 118, tel. 615591. 

„Vinalexul a luat cu asalt faleza culegând și mașinile turiștilor români sau străini” („TELEGRAF” 1994)

 Marius Dragomir, Vinalexul a luat cu asalt faleza „culegând” și mașinile turiștilor români sau străini, „Telegraf”, Constanța, 25 iulie 1994

Miercuri seara, faleza a fost luată de către mașinile VINALEX, pornite într-o goană furibundă după autoturisme. Orașul este împânzit de semne care avertizează asupra pericolului ridicării autoturismului, parcările sunt cum sunt și pe unde sunt. În schimb, societatea specializată în dificila și fina muncă de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar s-a apucat din nou de treabă. Zis și făcut, îi zărim din nou pe faleză pe băieții ridicători de mașini care au pus gând rău unui autoturism de Vâlcea, cu număr de înmatriculare 2VL5751 și pe care în doi timp și trei mișcări îl înhață. La apariția redactorilor ziarului Telegraf , băieții sunt ușor stingheriți și ne privesc cam ciudat. Se pregătesc pentru un BMW, parcat la fel de neregulamentar, al unui norvegian care, împreună cu familia, s-a oprit pentru o scurtă plimbare. Până să aibă loc ridicarea, în văzul unui public numeros și curios, șoferul BMW-ului își reia locul în autoturism, uitându-se lung și nedumerit la „vinalecși”. Cât de mult și-o fi căutat turistul vâlcean autoturismului și câte gânduri și-o fi făcut el, este lesne de neînțeles. Ne întrebăm însă dacă specialiștii în mașini ridicate sunt la fel de sprinteni și atunci când procedează la „încărcarea” autoturismelor de pe lângă Comandamentul din Portul Tomis (unde, de asemenea, staționează un la fel de vizibil indicator...).

Calendar 12 iulie 1994

Clipa de meditație: „Nicio slugă nu poate sluji la doi stăpâni, căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ține numai la unul și va nesocoti pe celălalt.” (Noul Testament - Luca)
Ortodox. Sfinții Mucenici Proclu și Iarie, Sfânta Veronica
1260 Bătălia de la Kreussenbrunn, în care Ottokar cel Mare, regele Cehiei, înfrânge pe Bela IV, regele Ungariei, aici fiind menționați și luptători români.
1771 Navigatorul englez James Cook se întoarce în țară după ocălătorie de 3 ani pe apele lumii.
1782 Are loc la Viena premiera operei „Răpirea din serai” de Wolfgang A. Mozart.
1797 Moare la București scriitorul român Ienăchiță Văcărescu. (n. 1735)
1868 Se semnează la Viena Convenția poștală româno-austro-ungară.
1904 Se naște poetul chilian Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1971.
1915 Apare primul număr din „Conservatorul Tulcei”, organd e presă al Partidului Conservator.
1931 Moare la Constanța profesorul Ioan. N. Roman, fost primar al orașelor Constanța și Medgidia.
1970 Se termină expediția plutei RA II, condusă de navigatorul Thor Heyendahl.
1990 Guvernul prezintă Parlamentului un program prin care introduce moratoriul asupra grevei.

Emilian Andrei, „Telegraf”, Constanța

Calendarul zilei de 6 iulie 1994 („Telegraf”)

Calendar creștin ortodox: Cuviosul Sisoe cel Mare; Sfânta Mucenică Lucia.
Calendar catolic: Sfânta Lucia Goretti, fecioară martiră (comerorare facultativă)
1413 Prima mențiune documentară a episcopiei din Rădăuți.
1484 Începe asediul cetății Chilia apărată de moldovenii conduși de pârcălabii Ivanco și Maxim, cetatea fiind cucerită de turci la 14 iulie.
1917 Frontul armatei ruse din Galiția este străpuns de ofensiva germano-austro-ungară.
1962 Moare, în urma unei crize cardiace, scriitorul american W. Faulkney (n. 1897), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1949).
1968 Explozia platformei petroliere britanice Piper Alpha în largul Mării Nordului; 166 de victime și pierderea a 12% din producția de petrol a Marii Britanii.
1992 Accidentul de aviație la aeroportul M. Kogălniceanu, în cursul unui antrenament al unui avion MIG, 2 morți.
1992 Încep să emită sezonier, p efrecvența 100,1 Mhz, „FM Radio Costinești” Constanța.
1993 Încep lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, unde se discută și reluarea dialogului cu Biserica Catolică.
1993 Se termină la București  procesul  primului terorist din istoria României, cunoscut sub numele de „Operaținea Autobuzul”.
1993 Președintele Georgiei, Eduard Șevarnadze, decretează legea marțială pe teritoriul Abhaziei.


EMILIAN ANDREI, „Telegraf”, Constanța, 6 iulie 1994

„Periscop” (ROȘCA 1994)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1994, iunie-iulie

*

Parcă îndârjită de zvârcolirile tot mai haotice ale balaurului cu șapte capete, cunoscut și sub denumirea de PREȚUL HÂRTIEI, editura constănțeană „Europolis” face ce face și ne invită, cel puțin o dată pe lună, la o lansare de carte. Ultima este intitulată „Fotograful cu maimuța Roxy” și are ca autor pe distinsa doamnă prof. univ. dr. docent Tatiana Slama-Cazacu.

*

După ce a susținut cu 30.000 de bani adevărați concertul din portul „Tomis” al inegalabilei noastre formații „Phoenix”, cunoscutul om de afaceri constănțean Simion Ștefan, patronul firmei „Elf Production”, ne-a făcut o altă surpriză: a organizat și sponsorizat concertul la Constanța al celebrei formații italiene „Ricchi e Poveri”. Mulțumim, dle Ștefan. și-i așteptăm pe „Quinn”!

*

De la an la an mai singur și mai trist, Mihai Eminescu privește din colțul falezei depărtările albastre ale mării, cutreierate doar de crucișătorul „USS Belknap”, nava amiral a Flotei VI americane, care tocmai și-a încheiat a treia vizită la Constanța. Dacă la bordul crucișătorului au urcat câteva sute de curioși, minunându-se de temutele rachete „Harpoon”, de tunurile automate și de salariile militarilor de peste ocean, la comemorarea poetului nostru național n-au participat decât elevii Școlii 24, câteva cadre didactice, trei curioși, patru sezoniști și doi ziariști. Ce să-i faci, bătrâne, vremurile e de tranziție!

*

Galeriile „Amfora” au găzduit o reușită expoziție de fotografie artistică, prilej pentru noi de a consemna debutul expozițional al tânărului Constantin Ciocan, fotoreporter al săptămânalului „Varianta”. Cele 40 de lucrări alb-negru sunt o probă a incontestabilului talent al autorului, tentat să surprindă și să imortalizeze pe peliculă cruda realitate a acestei nefericite perioade pe care o traversăm care cum putem. 

*

Doi oaspeți de seamă ai Orchestrei Simfonice constănțene într-un concert extraordinar de mare ținută: dirijorul Markand Thakar, conducătorul orchestrei Conservatorului Harid (SUA) și violonista Victoria Chiang din Florida, fostă asistentă a Universității Notre Dame de Paris.

*

Deși i s-a făcut cinstea de a găzdui Festivalul internațional de poezie a lumii latine, Constanța nu a fost reprezentată de nici un poet. Se pare că inițiatorii Festivalului, Fundația Culturală Română și Uniunea Latină, n-au auzit decât de Publius Ovidius Naso ca poet reprezentativ pentru aceste meleaguri, așa că n-aveau cum să-l invite să citească din creațiile sale, fiindcă era musai să rămână cineva pe soclul din Piața Ovidiu!

*

Casa de Cultură din Cernavodă a găzduit un eveniment mai puțin obișnuit pentru acest oraș: lansarea volumului „Libertatea are chipul lui Dumnezeu”, al cărui autor este deputatul Victor Ioan Pica, fost deținut politic, participant la luptele împotriva comunismului din munții Făgăraș. Semnalăm sprijinul acordat pentru reușita acestui act de cultură de către Aurel Gropoșilă, patronul prosperei firme „Gropper” din localitate.

*

Chiar în ziua memorabilei mascarade care a întors pe dos Constanța, dar pe care „nostalgicii” au taxat-o drept „vizita de o excepțională însemnătate a marelui C. V. Tudor, apărătorul națiunii”, zglobiul domn senator afirma, într-un amplu interviu oferit cotidianului „Cuget liber”, că este un individ foarte lucid, pentru simplul motiv că știe foarte bine istoria acestei țări. Cât de bine o știe, abia după bătălia cu revoluționarii lui Cercel aveam să constat, când acesta a uimit asistența cu următoarea afirmație: „Constanța este o extraordinară citadelă a României, chiar dacă la origine numele ei este turcesc”. Păi dacă e turcesc, atunci e clară treaba și cu luciditatea!

*

Cu prilejul inaugurării Centrului din Constanța al „Alianței Franceze”, în prezența d.lui Bernard Boyer, ambasadorul Franței la București, a fost deschis primul Târg de carte franceză, în cadrul căruia au fost prezentate peste 600 de titluri, remarcându-se excelente dicționare, enciclopedii, istorii literare, cataloage și albume de artă. Cu acest prilej, a fost deschisă într-un nou sediu Biblioteca Franceză, care numără peste 8000 de volume și numeroase publicații.

*

Laura Grigorescu din Mangalia este marea câștigătoare a ediției a IV a Festivalului național de interpretare a muzicii ușoare pentru elevi „Steluțele mării”. Felicitări și... la mai mare!

„Periscop” (ROȘCA 1994)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1994, mai 

*

Ministerul Culturii, Uniunea Scriitorilor din România, Inspectoratul pentru Cultură al Județului Tulcea, Centrul Județean Tulcea al Creației Populare și Biblioteca Județeană Tulcea organizează în perioada 1-3 iulie 1994 a XIX a ediție a Concursului de Poezie „Panait Cerna”, care își propune să stimuleze creația literară a tinerilor poeți ce nu au debutat editorial și nu au împlinit vârsta de 32 de ani. Concurenții vor trimite minim 10 poezii dactilografiate în trei exemplare pe adresa Inspectoratului pentru Cultură al Județului Tulcea, strada Isaccei nr. 20, cod 8000, tel. 040/51.60.72, semnate cu un motto, iar într-un alt plic închis, pe care vor dactilografia același motto, vor introduce datele personale și de creație, adresa și numărul de telefon. Ultima zi de primire a lucrărilor este 15 iunie a. c. Un juriu al cărui președinte este Laurențiu Ulici va oferi participanților numeroase premii. Cheltuielile de transport, masă și cazare pentru membrii juriului vor fi suportate de Inspectorat.

*

Tânărul și talentatul poet constănțean George Șoitu, student al Facultății de Drept din București, s-a numărat printre laureații ediției 1994 a Festivalului de Poezie „Lucian Blaga” de la Sebeș, unde a obținut premiul revistei „Vatra”. Felicitări și îl așteptăm cu un grupaj de versuri pentru unul din numerele viitoare ale revistei!

* 

Un remarcabil debut editorial, asupra căruia vom reveni pe larg în numărul viitor: volumul de versuri „Floare albastră” al poetei Emilia Dabu din Mangalia, apărut în condiții grafice deosebite la editura bucureșteană „Senin”. Grație sprijinului material oferit cu generozitate de Șantierul Naval „2 Mai” Mangalia și de familia Curt, a văzut lumina tiparului cea dintâi carte a unei autoare de primă mărime în lirica românească actuală. Se cuvin numai cuvinte de laudă pentru conducerea Casei de Cultură a Tineretului Mangalia pentru excelenta organizare a festivității de lansare a volumului, la care au participat - fapt puțin obișnuit după ianuarie 1990 - peste 200 de persoane!

*

Teatrul de revistă „Fantasio” ne va oferi în această vară numeroase surprize. După ce vom vedea ce e cu „Dragostea și tradiția” - revistă cu texte de Tudor Popescu, muzica Dumitru Lupu și Gigi Răsculescu, regia Andrei Mihalache - va urma un mare „Scandal la Fantasio” stârnit de Ananie Gagniuc, autorul textului și de maestrul Constantin Dinischiotu, autorul regiei. În pregătire se mai află un spectacol cu formația „Euxin” și un music-hall pentru copii.

*

Editura Fundației „Andrei Șaguna” din Constanța a scos de sub tipar o nouă și utilă carte: „Dreptul internațional public”, autor fiind conf. univ. dr. Dorin Clocotici. Lucrarea se adresează în special studenților și specialiștilor cu activitate pe plan internațional în domeniul comerțului, turismului, navigației, industriei, precum și lucrărilor vamali.

*

Complexul hotelier „Parc” din Mamaia a găzduit prima reuniune la nivel național din acest an a societăților neguvernamentale ale persoanelor cu handicap. Societatea constănțeană „Caritatea”, în colaborare cu fundația „Phoenix Caritas”, a asigurat o organizare de excepție, grație sprijinului acordat de directorul general al Finanțelor Publice Emil Trandaș, precum și datorită generoaselor sponsorizări ale unor firme, între care amintim „Dobrogea”, „Inturcom” Costinești, „Malbera”, Coca Cola, „Carmenco”, „Romtrans”, „Pilot Service”, „Ovdius”, „Argus”, cu aportul conducerii Complexului hotelier „Parc” Mamaia. Rămâne de văzut dacă succesul lucrărilor reuniunii „CONFAS 94” Constanța va avea ecoul scontat la nivel guvernamental.

*

Poetul Ion Dragomir a reușit o performanță de-a dreptul în aceste vremuri crâncene de „tranziție”: a publicat în mai puțin de două luni patru volume de poezie, intitulate „Aud foșnetul piramidei”, „Bucium”, „Rouă, trandafiri și lacrimi” și „Poezii la statuia lui Ovidiu”. S-ar putea ca  prin acest act de curaj, editura „Metafora” din Basarabi să fi intrat deja în istoria literaturii române contemporane, fiindcă Dragomir este un poet demarcă al acestor meleaguri.

*

Deși anumite guri rele îi prevesteau o moarte fulgerătoare, imediat după naștere, iată că publicația constănțeană „Albatrosul”, supliment literar-artistic al cotidianului „Cuget liber”, a împlinit un anișor de la apariție! O vârstă, ce-i drept, încă fragedă, dar „pruncul” a învățat deja să meargă cu demnitate către inimile iubitorilor de literatură adevărată, stă adică bine pe picioarele sale, fără „proptelele” binevoitoare ale grafomanilor cu moft și ambiț. Zbor înalt și viață îndelungată, chiar dacă mai e destul până să se însenineze!

*

O fericită și dătătoare de speranță coincidență face ca, în chiar ziua sărbătorii religioase „Izvorul Tămăduirii”, primarul municipiului Constanța, Cornel Neagoe, să fi împlinit 51 de ani. Îi urăm „La mulși ani!”, cu speranța că instituția pe care o conduce va deveni pentru noi, cetățenii acestui oraș, un veritabil „Izvor al Tămăduirii”. Auzi-ne Doamne și fă un gest și pentru noi, păcătoșii!

*

Cu un fast deosebit, firma „Bingo Europa” a inaugurat în fosta piscină a hotelului „Parc” din Mamaia cea mai mare și modernă sală de jocuri din România și una din cele mai mari din Europa la ora  actuală! Zeci de monitoare color, uriașe tabele electronice, mii de metri pătrați de mochetă, un personal foarte tânăr și temeinic mini-jupat, bodyguarzi la tot pasul, câștiguri ademenitoare și multe altele, adică o strălucitoare poartă către mirajul Occidentului, deschisă la doi pași de ștevia noastră tradițională. Sunt însă și unele ciudățenii pentru ai noștri, ca brazii, cu ceva troscomicină la „bord”. Spre exemplu, chestia cu „controlul corporal” de la intrare. La ce folosește el? Să nu pătrunzi cu niscaiva trotil sau cu vreun noroc exagerat de mare? Un prim incident s-a și soldat, din acest motiv, cu rănirea fraților Emil și Gabriel Dobre, care au vrut să testeze, probabil, pregătirea de luptă a bodyguarzilor. Solicităm de urgență patronilor explicațiile necesare!

*

Un pericol neașteptat planează asupra explozivului nostru senator Gheorghe Dumitrașcu. De această dată nu mai este vorba nici de Mossad, nici de periculoșii unguri, nici de capitalismul rapace și americănesc. Buba e în interior, adică în fericitul nostru spațiu mioritic. Deși binișor trecută prin felurite experiențe de viață, frumoasă și oareșcât divorțată, actrița Virginia Rogin declară în săptămânalul „VIP” următoarele: „Aș vrea să mă îndrăgostesc de senatorul Dumitrașcu, fiindcă sunt nebună după temperamentul lui”. Asta ne mai lipsea! Învățați să punem răul înainte, conștienți de inconștiența zăpăcitei, care poate periclita un întreg județ, ne punem întrebarea: dar dacă dl. senator are un moment de slăbiciune sau îi face zăluda farmece? Bat în lemn, fiindcă n-aș vrea să-l văd îndrăgostit lulea, oftând cu ochii pironiți în golul de dincolo de Gherman, votând absent vreo inițiativă a Opoziției!