Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Costea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Costea. Afișați toate postările

joi, 1 septembrie 2011

„Euromentor” (UNIVERSITATEA „D. CANTEMIR” 2011)

Universitatea creștinîă „Dimitrie Cantemir”, „Euromentor. Studii despre educație”, Pro Universitaria, București, II, 3, septembrie 2011

7 Alexandru Surdu - Prima școală românească

13 Gabriela Pohoață - Ion Petrovici - profesorul filosof „lucid într-o lume buimacă”

21 Octavia Costea - Aspecte ale receptării textului literar în școală

36 Florentina Alexandru - Profesorul de limbi străine - un factor cheie în dezvoltarea unei cariere profesionale transnaționale

49 Iuliana Paștin - Pour une description des manuels de francais langue etrangere - une necessite dans la preparation pedagogique des etudiants de la Faculte de langues et literatures etrangeres

61 Niadi-Corina Cernica - Revoluția tiparului și începutul modernității

68 Elena Ianoș-Schiller - Educație, mentalitate și cultură

87 Monica Licu - Abordări moderne ale inteligenței

93 Claudia Vlacicu - Principii cheie pentru crearea unui mediu de învățare eficient

104 Maria Condor & Chira Monica - Consilierea școlară și profesională

luni, 3 septembrie 2001

„50 de ani de existență a Bibliotecii orășenești Hârșova” (VLAD 2001)

Geo Vlad, Eterna sărbătoare a cărții. 50 de ani de existență a Bibliotecii orășenești Hârșova, „Agora”, Constanța, I, 3, septembrie 2001

Revigorare spirituală la Hârșova? După toate aparențele, da!

Timp de o săptămână, pulsul orașului a cunoscut un ritm mai alert, datorită complexului program de manifestări culturale aflat sub genericul Eterna sărbătoare a cetății, organizate cu prilejul aniversării a a50 de ani de existență a Bibliotecii orășenești. Templu al cărții și oază de desfătare spirituală, Biblioteca din Hârșova a însemnat și înseamnă un loc de reculegere și răspunsuri la întrebări. Amenajată într-un spațiu generos, în condiții de invidiat, dotată cu un fond de carte care răspunde celor mai pretențioase exigențe, actuala instituție datorează mult unui grup de animatori profesioniști, care s-au dăruit exemplar - în 1983 - să ctitorească această bijuterie culturală (Constantin Dumitru Zamfir, Ovidiu Petcu, Ștefan Iordache de la Biblioteca Județeană Constanța), alături de care s-a situat omul - dăruit orașului timp de câteva decenii - Gh. Cabuz (atunci primar, azi consilier).

Programul manifestărilor a cuprins evocări, dezbateri și simpozioane literare, avându-i ca animatori pe profesorii Constantin Nicolae, Ion Roșioru, Alexandra Topor, Teodor Popescu și educatoarele Victoria Bărea, Aneta Popescu.

Ziua de 8 iunie a încununat programul cu dezbaterea Rolul și locul bibliotecii publice în viața spirituală a orașului (moderator prof. Teodor Popescu), în care au fost antrenate Anica Mihai, I. Roșioru, Ovidiu Dunăreanu, Șerban Codrin (Slobozia), C. D. Zamfir, Constantin Antonescu (directorul CJICP), G. Vlad, care au evocat evoluția și destinul bibliotecii hârșovene, efigii de oameni care au trudit printre tomurile ei, figuri de copii care au crescut și au devenit personalități de marcă în viața spirituală a țării, momente de împliniri și perioade dramatice. Am remarcat chipurile profesorilor Ilie Grigore, Alex Dogaru, Constantin Moroianu, Mihai Țugulan, inginerii Cristian Călin (proiectantul spațiului actual), Maria Cârlan (director al Casei de Cultură), Nina Mazilu, economistul Cornel Letca, alți reprezentanți ai școlilor, care au gustat eseurile despre carte, bibliotecă și cultură, urmate de un Florilegiu liric din versurile poeților dobrogeni și ialomițeni, inspirate de realitățile Hârșovei.

Un dialog sincer și autentic, spontan și nesofisticat s-a iscat în sălile Casei de Cultură, unde a fost vernisată o expoziție de artă plastică, opera celor trei plasticieni locali: veteranul Petre Roșca - nume de referință în pictura contemporană (membru al UAP), Mircea Silvestru, - vechi militant pe simezele hârșovene și debutanta Viorica Grigore.

Peisajele inspirate din frumusețile de la poalele Cetății Carsium, ruinele legendare de pe malul fluviului, Dunărea cu pădurile ei, portrete umane, flori, surprinse într-o gamă cromatică diversă și bogată, încântă privirile și sufletele degustătorilor de culori.

Apoi, moderatorul festivalului spiritual - profesorul Dorel Popescu - un intelectual rafinat, dăruit actului de cultură, ne invită în sala amfiteatru a Casei de Cultură, unde, după mulți ani de tăcere, pe scena puțin îmbrăcată și slab luminată, evoluează cel mai tânăr ansamblu folcloric de pe aceste meleaguri - Carsium.

O revărsare de cântec românesc și dansuri populare din variate zone folclorice - ne-a ținut cu sufletul la gură, în aplauzele generoase ale unei săli pline de fani ai folclorului românesc autentic, un spectacol anti-manele.

Artiștii au fost 8 dansatori (coregraf Ion Niță), un grup vocal folcloric feminin și câteva soliste, sub îndrumarea magului Sever Costea - veteran al culturii dobrogene, profesor, compozitor, dirijor, instructor și instrumentist - care din 1952 își dăruiește talentul și pasiunea perpetuării folclorului românesc. Animatorul care, în deceniile 7 și 8 ale secolului trecut, realizase celebrul grup Privighetorile Hârșovei, cu care străbătea meridianele țării și ale Europei, până în Anglia și Franța, revine în actualitate.

Ansamblul folcloric Carsium va evolua la Festivalul Folcloric de la Velico Târnovo (Bulgaria), în perioada 29.06 - 15.07 a.c., având sprijin logistic din partea Centrului Județean al Creației Populare.

(Constantin Antonescu)

*

Spre finalul manifestării a fost întâmpinată soprana Florența Marinescu, proaspăt numită director în Direcția Județeană de Cultură și Culte. Hârșovenii au primit din parte-i... promisiuni (mai ales pentru proiectatul Muzeu Arheologic!).

Și o întrebare retorică: Nimeni, nimeni din mass media constănțeană nu a auzit de aceste evenimente? Condamnabilă nepăsare pentru  cultura din județ!

joi, 29 septembrie 1994

„Periscop” („TOMIS” 1994)

 ?, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1994, septembrie

*

Radio SKY Constanța, acest „copil teribil” pe 101,1 FM, a împlinit un an de la înființare, deși experții în materie îi preziceau decesul în cel mult trei săptămâni de la prima silabă emisă în eter. Principalul argument al „vizionarilor” era că Radio Sky își are sălașul la etajul 13 al blocului Capitol, cifră care nu figurează în agenda de lucru a îngerului de serviciu „Noroc și viață lungă” din departamentul Mass-Media al bunului Dumnezeu. Există deja bănuiala că în această bănuială de tranziție pot fi corupți chiar și îngerii din ceruri, suspectul numărul unu fiind desemnat în unanimitate de voturi directorul Andrei Gheorghe. Îi urăm din inimă, lui și echipei sale, tradiționalul „La Mulți ani!”.

*

O adevărată explozie de bucurie a provocat în mediul rural recenta și năstrușnica hotărâre guvernamentală prin care căminele culturale sătești, casele de cultură și bibliotecile comunale trec în subordinea consiliilor locale. Cu alte cuvinte, dacă în amintitele ruine, inspectoratul județean pentru cultură n-a reușit să organizeze nici măcar un parastas sau vreun recital de spiritism, din lipsă de fonduri, prin această subtilă manevră această problemă e ca și rezolvată. Dacă o ținem tot așa, grație acestor minți luminate cu feștila, vom ajunge curând prima țară din lume care a desființat granițele dintre cultură și agricultură! Atunci să vezi producții record de menuete și vernisaje de știuleți, păstăi și caprine!

*

Toate ca toate, dar un lucru părea clar pentru tot românul: constănțenii stau bine cu navigația, muzica și sportul, baletul și striptisul, dar cu adunarea, scăderea și împărțirea sunt la pământ! Ei bine, iată că nu e chiar așa.

La recentul Congres internațional al matematicienilor, care a fost găzduit în acest an de orașul Zurich, profesorii universitari doctori Mirela Ștefănescu, Gheorghe Lupu și Nicolae Costea, reprezentând Universitatea „Ovidius”, s-au aflat în centrul atenției generale prin excelentele comunicări științifice prezentate. Felicitări!

*

Au apărut numerele 1 și 2 pe 1994 ale revistei „Albatros”, publicație editată de Societatea de haiku din Constanța, al cărei președinte este profesorul Ion Codrescu. Masivul volum, cuprinzând peste 200 de pagini, prefațează a doua ediție a Festivalului de haiku, anul acesta dedicată lui Matsuo Basho, de la a cărui moarte se împlinesc 300 de ani.

*

Asociația Oamenilor de Știință din România, Institutul Astronomic al Academiei Române și Academia Navală „Mircea cel Bătrân” au organizat reuniunea științifică „Astronomia în cultură”, la lucrările căreia au participat somități ale vieții noastre științifice, între care academician Nicolae Teodorescu, general prof. dr. Vasile Cândea, dr. Magda Stavinschi și cpt. .r I ing. Corneliu Cristescu, comandantul Academiei Navale.

*

Librăria „Sophia” din Constanța a găzduit lansarea celei de a treia ediții, definitive, a romanului Blocada. Autorul, scriitorul Pavel Chihaia, aflat într-o vizită în România, a oferit autografe.

*

Târgul estival de carte de la Neptun, organizat de firma „Interpress Todor Company”, al cărei patron este Gheorghe Todor, a înlesnit editorilor, tipografilor și scriitorilor români acel contact direct menit a contracara impasul în care se află azi difuzarea de carte. Cu prilejul acestei a patra ediții, editurilor participante le-au fost acordate premii din partea organizatorilor.