Masacrele de pe Frontul de Vest în Primul Război Mondial (FITZGERALD 1925)

<

(...)
- După aceea a venit războiul*, bătrâne. Pentru mine a fost o mare ușurare și mi-am căutat moartea din toate puterile, însă s-ar fi spus că eram vrăjit încă de la început. În pădurea Argonne** mi-am împins rămășițele batalionului de mitraliori atât de mult înainte, încît la un moment dat se făcuse un gol de cîte o jumătate de milă în dreapta și în stînga noastră, pe unde infanteria nu putea să înainteze. Am stat așa două zile și două nopți, 130 de oameni cu 16 mitraliere, și cînd ne-a ajuns infanteria a găsit semnele și numerele a trei divizii*** germane diferite în grămada de leșuri din jurul nostru. Am fost avansat maior și toate guvernele aliate mi-au dat câte o decorație – chiar și Muntenegrul, micuțul Muntenegru de pe coasta Adriaticei!

Micuțul Muntenegru! Îl și vedeai cum ridică în palmă aceste cuvinte și le privește dînd din cap încîntat și surîzîtor. Surîsul acesta îți arăta că el înțelegea perfect istoria tulbure a Muntenegrului și simpatiza din inimă cu luptele curajoase ale poporului muntenegrean****. Cântărea exact, cu înțelegere, complexul de împrejurări și interese naționale care-i meritaseră acest omagiu pornit din inima caldă, micuță a Muntenegrului. Neîncrederea mea se înecase acum într-un fel de fascinație; aveam senzația  că răsfoiam captivat un teanc de reviste colorate.

Scoase mîna din buzunar și o bucată de metal atîrnată de o panglică îmi căzu în palmă.

-Uite, asta-i decorația din Muntenegru.

Spre surprinderea mea, lucrul părea să fie autentic. „Orderi de Danilo*****” spunea legenda circulară. „Montenegro, Nicolas Rex”

-Uită-te și pe partea cealaltă.

„Maiorului Jay Gatsby”, am citit eu „Pentru curajul său extraordinar”.
(...)
>

SURSA

F. Scott Fitzgerald, Marele Gatsby******, traducere de Mircea Ivănescu, Editura ”Noua Europă”, Craiova, 1991, pp. 53-54.

NOTE M.T.

*SUA au intrat în război de partea Antantei (Marea Britanie, Franța, Rusia, Belgia, Serbia, Muntenegru, România) prin declarația de război împotrriva Germaniei de la 6 aprilie 1917.

**Argonne – Localitate în Franța. Armata americană a fost integrată pe Frontul de Vest, alături de armatele franceze, britanice, canadiene și belgiene.

***Divizie – Mare unitate care putea ajunge la un efectiv de 10.000 de militari, în funcție de armată și moment.

****Principatul Muntenegrului a fost dependent în Evul Mediu de Imperiul Bizantin, regatul Serbiei, Republica Veneția și Imperiul Otoman. În urma războiului din 1682-1699 devine autonom față de sultanul otoman sub conducerea vlădicii Danilo Petrovic Njegos. Principatul devine independent față de sultan după războiul din 1877-1878 și devine regat în 1910 sub conducerea lui Nicolae. Participă la Războaiele Balcanice din 1912-1913. În Primul Război Mondial se alătură Serbiei atacată de Austro-Ungaria, aliatul Germaniei și este ocupat în 1915-1918. După dezintegrarea Austro-Ungariei la sfârșitul Primului Război Mondial, Muntenegrul se unifică cu Serbia în Regatul sîrbilor, croaților și slovenilor, numit din 1929 Iugoslavia. În 2006 Muntenegrul devine independent cu o populuație de peste 600.000 de locuitori, care include minoritățile albaneză, sârbă și bosniacă.

*****Danilo II (1851-1860) – A proclamat în 1852 Muntenegrul principat ereditar. În 1855 a promulgat Constituția, cunoscută sub titlul Codul lui Danilo.
****** Iulia Brad, „Marele Gatsby” de Scott Fitzgerald, 6 iunie 2014 (https://iuliabrad.wordpress.com/2014/06/06/marele-gatsby-de-scott-fitzgeraldrecenzie-roman-must-read/)

Institutul Pedagogic Constanța în 1971 (LĂPUȘAN & CIUPINĂ 2011)

 Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011, p. 134

(...) Mircea Alexandu Ieniștea, Nistor Ignat, Ioan Vladimir Iliescu, Margareta Iordan, Ion Lungu, Dumitru Lupu, Victor Mageru, Vasile Manea, Vasilica Mănescu, Arie Matache Grumberg, Faruc Mememt, Nicolae Șt. Mihăilescu, Marin Mincu, Vasile Mîrza, Adriana Moldoveanu, Dumitru Mondescu, Maria Munteanu, Virgil Nicolae, Gheorghe Niculescu, Mirela Niculescu, Alexandrina Novac, Maria Pascu, Mircea Peahă, Petre Petculescu, Ion Petrescu Burloiu, Dumitru Popescu, Enache Puiu, Valeria Petrescu, Nicolae Rășanu, Cornel Regman, Vladimir Robu, Gheorghe Rotariu, Anișoara Sălăgeanu Lupoi, Gheorghe Sălăgeanu, Gheorghe Saricu, Lucius Săveanu, Oltenia Skolka, Emilian Ștefănescu, Diomod Strungariu, Nadejda Talpă, Dem. Teodorescu, Ana Toșa-Turdeanu, Vasile Tutoveanu, Maria Vanță, Rodica Vasilescu Ureche, Gheorghe Vericeanu, Ștefan Zisulescu(135).

Cu prilejul aniversării este editată lucrarea Un deceniu de activitate. 1961-1971, sub egida Institutului pedagogic Constanța, volum redactat de lect. univ. Vladimir Robu, conf. univ. N. Mihăilescu, secretar șef A. Blaga. Printre alte raportări, se prezenta faptul că „institutul se află instalat cu spațiul de învățământ, cu serviciile administrative și cu unele ateliere în două localuri, dispune de două cămine, o cantină, două săli amenajate pentru educație fizică, un teren de sport și o bază nautică de yachting pe malul lacului Siut-Ghiol(136). Dispunea de 14 săli de cursuri și seminarii, repartizate, în general, pe facultăți. Pentru facultățile de fizică-chimie și științe naturale erau amenajate 20 de laboratoare. Biblioteca institutului, un punct de referință pentru cercetare, dispunea nu doar de un important fond de cărți și publicații, ci și de sute de documente microfilmate, fotocopiate sau xerocopii, „unele lucrări de materiale documentare de primă importanță nemaifiind în celelalte biblioteci din Constanța”(137).

Institutul pedagogic de 3 ani Constanța avea, la acea dată, 5 facultăți, 940 de studenți, din care 656 la fără frecvență, 600 de bursieri, (...) căminiști, 750 abonați la cantină. Suprafața utilă a institutului era de 6.066 mp, a dormitoarelor 6.614 mp. Numărul cadrelor didactice - 75. Pe această bază au fost posibile realizările din anii ce vor urma.

Cercetarea științifică se efectua multidisciplinar, fiind axată pe teme majore, precum studiul sistematic și ecologic al faunei litorale din sectorul românesc al Mării Negre, cercetări asupra florei și vegetației din Dobrogea, contribuțiile productivității culturilor irigate din Dobrogea etc(139).  

Se află în România și vizitează și Constanța în zilele de 8-11 august 1972, prof. dr. Charles Mercieca din SUA, secretarul general al Asociației Internaționale a Educatorilor pentru Pacea Lumii (IAEWP) și președinte al Comitetului Internațional pentru Crearea Universității Mondiale(140). „Scopul vizitei lui Charles Mercieca era acela de a cunoaște învățământul românesc și a se ocupa împreună cu prof. George Văideanu, directorul Institutului de științe pedagogice, cancelar pentru Europa de est a proiectatei universității mondiale a Europei, de pregătirea Convenției europene a IAEWP ce putea avea loc în România sau în Olanda(141). Membrii secretariatului asociației doreau ca România să devină centrul pentru Europa de est, oferindu-se fonduri de cercetare și pentru susținerea unei publicații, Educația pentru pace, difuzată în mai multe țări.

3.4. „Ovidianum” - asociație internațională dedicată poetului

În perioada 25-31 august 1972, se desfășoară la Constanța ample manifestări prilejuite de primul Congres internațional al Asociației științifice internaționale pentru cultivarea studiilor ovidiene numită „Ovidianum”. Asociația a fost întemeiată din inițiatică românească pentru intensificarea studiului (...).   

 

135 = Bibliografia lucrărilor științifice ale cadrelor didactice din Institutul Pedagogic Constanța, realizată în cadrul serviciului bibliografic de Iona Popișteanu, Gabriela Comîrzan și Ana Popișteanu.  

136 = Un deceniu de activitate. 1961-1971, Institutul Pedagogic Constanța, 1971.

137 =  Un deceniu de activitate. 1961-1971, Institutul Pedagogic Constanța, 1971.

138 = Arhiva MECST, dosar 261, 1971, f. 61.

139 = G. Octavian, Aspecte ale cercetării științifice la Institutul pedagogic din Constanța, „Tomis”, VIII, nr. 22, 25 noiembrie 1973, p. 15.

140 = Asociației Educatorilor pentru Pacea Mondială era o asociație neguvernamentală cu caracter internațional, înființată în 1969, condusă de prof. C. Marcieca de la Universitatea din Alabama, SUA, cu 500 de membri, având scop promovarea înțelegerii internaționale și a păcii mondiale prin intermediul educației. Publicație proprie: „Educația pentru pace”.

Slavii în România

(...) și catedrala Vinga, din Arad, ambele monumente istorice și, de asemenea, adevărate embleme ale spiritului creator al acestor oameni. Biserica rusă din București, în vârstă de 100 de ani, este un important monument de arhitectură și artă religioasă, azi paraclis universitar, considerată ultima ctitorie a țarului Nicolae.
Ucrainenii din România au înscris în patrimoniul UNESCO biserica de lemn din Poienile de sub munte, județul Maramureș, și Biserica din Telița, județul Tulcea. Din patrimoniul ucrainean și, implicit românesc, face parte și biserica din Dunavățu de Jos, județul Tulcea, singura care are semilună pe cruce, construită în timpul Imperiului Otoman. Cimitirul din Sulina este un loc unic în Europa, unde odihnesc întru cele veșnice atât creștini, cât și musulmani, evrei, într-o conviețuire etnică și armonie absolută, de invidiat.
Popoarele moderne de azi, cehii, slovacii, polonezii, rușii, ucrainenii, bulgarii, sârbii, croații și slovenii au origine comună, făcând parte din neamul slavilor, care, încă din mileniul I î. H., trăia pe un vast teritoriu cuprins între fluviile Vistula din Polonia și Niprul mijlociu. În valuri succesive, au venit în România din secolul VII. Influența lor asupra majoritarilor a fost una remarcabilă, precizează lingviștii, moștenirea lor fiind adaptarea din limbile slave a sunetelor „ă” (a plăti, grădină, rană), și „î, â” (a învârti). Cercetătorii spun că am împrumutat cuvinte, expresii, proverbe, folclor, mitologie, element de port, tradiții, de la întâmpinarea cu pâine și sare până la colivă și cozonac și de la zmei la vârcolaci. Se poate dezbate cu argumente lingvistice, etnografice, istorice supremația și paternitatea acestor obiceuri.

„50 de ani de existență a Bibliotecii orășenești Hârșova” (VLAD 2001)

Geo Vlad, Eterna sărbătoare a cărții. 50 de ani de existență a Bibliotecii orășenești Hârșova, „Agora”, Constanța, I, 3, septembrie 2001

Revigorare spirituală la Hârșova? După toate aparențele, da!

Timp de o săptămână, pulsul orașului a cunoscut un ritm mai alert, datorită complexului program de manifestări culturale aflat sub genericul Eterna sărbătoare a cetății, organizate cu prilejul aniversării a a50 de ani de existență a Bibliotecii orășenești. Templu al cărții și oază de desfătare spirituală, Biblioteca din Hârșova a însemnat și înseamnă un loc de reculegere și răspunsuri la întrebări. Amenajată într-un spațiu generos, în condiții de invidiat, dotată cu un fond de carte care răspunde celor mai pretențioase exigențe, actuala instituție datorează mult unui grup de animatori profesioniști, care s-au dăruit exemplar - în 1983 - să ctitorească această bijuterie culturală (Constantin Dumitru Zamfir, Ovidiu Petcu, Ștefan Iordache de la Biblioteca Județeană Constanța), alături de care s-a situat omul - dăruit orașului timp de câteva decenii - Gh. Cabuz (atunci primar, azi consilier).

Programul manifestărilor a cuprins evocări, dezbateri și simpozioane literare, avându-i ca animatori pe profesorii Constantin Nicolae, Ion Roșioru, Alexandra Topor, Teodor Popescu și educatoarele Victoria Bărea, Aneta Popescu.

Ziua de 8 iunie a încununat programul cu dezbaterea Rolul și locul bibliotecii publice în viața spirituală a orașului (moderator prof. Teodor Popescu), în care au fost antrenate Anica Mihai, I. Roșioru, Ovidiu Dunăreanu, Șerban Codrin (Slobozia), C. D. Zamfir, Constantin Antonescu (directorul CJICP), G. Vlad, care au evocat evoluția și destinul bibliotecii hârșovene, efigii de oameni care au trudit printre tomurile ei, figuri de copii care au crescut și au devenit personalități de marcă în viața spirituală a țării, momente de împliniri și perioade dramatice. Am remarcat chipurile profesorilor Ilie Grigore, Alex Dogaru, Constantin Moroianu, Mihai Țugulan, inginerii Cristian Călin (proiectantul spațiului actual), Maria Cârlan (director al Casei de Cultură), Nina Mazilu, economistul Cornel Letca, alți reprezentanți ai școlilor, care au gustat eseurile despre carte, bibliotecă și cultură, urmate de un Florilegiu liric din versurile poeților dobrogeni și ialomițeni, inspirate de realitățile Hârșovei.

Un dialog sincer și autentic, spontan și nesofisticat s-a iscat în sălile Casei de Cultură, unde a fost vernisată o expoziție de artă plastică, opera celor trei plasticieni locali: veteranul Petre Roșca - nume de referință în pictura contemporană (membru al UAP), Mircea Silvestru, - vechi militant pe simezele hârșovene și debutanta Viorica Grigore.

Peisajele inspirate din frumusețile de la poalele Cetății Carsium, ruinele legendare de pe malul fluviului, Dunărea cu pădurile ei, portrete umane, flori, surprinse într-o gamă cromatică diversă și bogată, încântă privirile și sufletele degustătorilor de culori.

Apoi, moderatorul festivalului spiritual - profesorul Dorel Popescu - un intelectual rafinat, dăruit actului de cultură, ne invită în sala amfiteatru a Casei de Cultură, unde, după mulți ani de tăcere, pe scena puțin îmbrăcată și slab luminată, evoluează cel mai tânăr ansamblu folcloric de pe aceste meleaguri - Carsium.

O revărsare de cântec românesc și dansuri populare din variate zone folclorice - ne-a ținut cu sufletul la gură, în aplauzele generoase ale unei săli pline de fani ai folclorului românesc autentic, un spectacol anti-manele.

Artiștii au fost 8 dansatori (coregraf Ion Niță), un grup vocal folcloric feminin și câteva soliste, sub îndrumarea magului Sever Costea - veteran al culturii dobrogene, profesor, compozitor, dirijor, instructor și instrumentist - care din 1952 își dăruiește talentul și pasiunea perpetuării folclorului românesc. Animatorul care, în deceniile 7 și 8 ale secolului trecut, realizase celebrul grup Privighetorile Hârșovei, cu care străbătea meridianele țării și ale Europei, până în Anglia și Franța, revine în actualitate.

Ansamblul folcloric Carsium va evolua la Festivalul Folcloric de la Velico Târnovo (Bulgaria), în perioada 29.06 - 15.07 a.c., având sprijin logistic din partea Centrului Județean al Creației Populare.

(Constantin Antonescu)

*

Spre finalul manifestării a fost întâmpinată soprana Florența Marinescu, proaspăt numită director în Direcția Județeană de Cultură și Culte. Hârșovenii au primit din parte-i... promisiuni (mai ales pentru proiectatul Muzeu Arheologic!).

Și o întrebare retorică: Nimeni, nimeni din mass media constănțeană nu a auzit de aceste evenimente? Condamnabilă nepăsare pentru  cultura din județ!

Memoriile ambasadorului comunist Nicolae M. Nicolae („TOMIS” 2001)

„Încă o dată, literatura memorialistică vine să-ș motiveze cu aplomb poziția de lider în topul preferințelor cititorului român de după 1990. Drept argument, care justifică incontestabilul succes de care se bucură astăzi acest gen, ni se propune volumul de memorii al d-lui Nicolae M. Nicolae, intitulat O lume așa cum am cunoscut-o (Ed. ProDomo, București, 2000). Cartea se citește pe nerăsuflate și nu va putea lipsi, cu siguranță, din bibliografia niciunei lucrări de referință având ca temă istoria României din ultimele decenii ale secolului XX. Chiar și o simplă trecere în revistă a câtorva din cele 46 de titluri din capitolele componente este revelatoare în privința personalităților invocate, incită la lectură (20 minute președinte: Hubert Humphrey, Un român laureat al Premiului Nobel: Emil Palade, Altceva despre Nicolae Ceaușescu, Un președinte atipc al Consiliului de Miniștri: Ion Gheorghe Maurer, Și rabinii mai uită câteodată:; Moses Rosen, Teatrul la el acasă: Toma Caragiu, Greu e drumul spre adevăr: Ion Mihai Pacepa etc).
Situațiile deosebite prin care a trecut, personalitățile de prim rang pe care a avut șansa să le cunoască (celor pomenite mai sus le putem adăuga pe cele ale lui Nixon, Carter, Kissinger, Dobrânin, Haim Bar Lev, Averrel Harriman etc) constituie darul cel mai de preț oferit de biografia sa spectaculoasă. N. M. Nicolae s-a născut la Silistra (azi în Bulgaria) în 1924. După ce și-a făcut studiile secundare la liceul „Cantemir Vodă” din București, urmând în paralel cursurile de vioară ale Academie Regale de Muzică, absolvă Școala Politehnică București, devenind inginer electromecanic în 1948. După un stagiu de specializare la Leningrad, lucrează în sectorul de profil. Între 1066-1976 a ocupat funcțiile de ministru adjunct, prim-adjunct și secretar de stat la Ministerul Comerțului Exterior. Din 1976 până în 1978 este ambasador la Washington, apoi președinte al Comisiei de Planificare și Prognoză din cadrul Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie. Se pensionează în 1984.
În cele aproximativ 300 de pagini ale cărții este condensată o importantă cantitate de informații, de cele mai multe ori inedită, insoțite de comentarii care atestă nu numai bogata experiență a autorului în domeniile economiei și diplomației, implicarea sa în acțiuni de maximă importanță pentru politica externă a țării, dar și o remarcabilă capacitate de sinteză, un rafinat simț al observației și un admirabil talent de narator. Așa cum subliniază și reputatul cercetător în domeniul istoriei Florin Constantiniu, membru corespondent al Academiei Române, autorul prefaței, principalul merit al acestei lucrări est confeir d efaptul că N.M. Nicolae surprinde cele două schimbări cu urmări extrem de importate, atât pentru relațiile României cu SUA, cât ș pentru politica externă a regimului Ceaușescu, în general. De la încurajarea diferențierilor inter socialiste, care avantajau România, în timpul președinției lui J. Carter accentul este mutat pe problemele intra-socialiste, în special pe respectarea drepturilor omului, capitol absolut deficitar pentru România acelor ani. Ceaușescu nu a înțeles această schimbare, fapt care i-a fost fatal.
O lume așa cum am cunoscut-o este nu numai o carte de succes, scrisă și concepută cu remarcabil talent, ci și o extrem de valoroasă sursă pentru tinerii cercetători din domeniile istoriei și politologiei.”

SORIN ROȘCA, Amintirile unui fost ambasador, „Tomis”, iulie 2001.

„Breviar tulcean” („TOMIS” 1996)

 Olimpiu V., Breviar tulcean, „Tomis”, Constanța, 1996, aprilie

*

Prozatorul tulcean Ștefan Caraman își delectează în continuare cititorii de pretutindeni, publicând, în revista „Flacăra” nr. 7/1996, povestirea „Cristoph colecționa timbre”

Ceea ce ne obligă să facem această mențiune este impresionanta prezentare pe care i-o face criticul Alex. Ștefănescu sub titlul „Un posibil maestru al gemului scurt?” „Ștefan Caraman progresează - într-un ritm alarmant - ca autor de proză scurtă. Multă vreme l-am considerat inofensiv pentru că locuiește la Tulcea, departe de București. Dar acum îmi este tot mai teamă că va face din Tulcea capitala prozei scurte românești”.

Dacă ne gândi m că tot de pe aceste meleaguri, cu ani în urmă, au „izbucnit” în literatura noastră contemporană „Provincialele” lui Valentin Barbu, „Cocoșul” lui Gheorghe Bogorodea și povestirile lui Gabriel Bădică, afirmația apreciatului critic îmbracă sâmburele unui adevăr cu optimismul care ne ferește de exagerări și gratuități.

*

Autor al volumului de versuri „Golgota tăcerii” (Edicop, București, 1993), prof. Gh. Dascălu din Babadag debutează editorial și cu... aforisme!

Volumul „Stropi de gând” (Romfel, București, 1995), prefațat de prof. univ. dr. Serafim Duicu, a fost lansat recent atât la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Babadag, cât și la Liceul „Spiru Haret”, bucurându-se de prezența unei numeroase asistențe, despre carte și autor exprimându-și opiniile ing. Mihai Nicolae, primarul municipiului Tulcea, scriitorul Ernesto Mihăilescu, consilier șef al Inspectoratului școlar județean, și prof. Cezar Calenic, directorul Liceului „Spiru Haret”. 

*

Între ultimele traduceri (din și în limba franceză) semnate de prof. Doina Postolache, director al Bibliotecii Județene „Panait Cerna” Tulcea, apărute la editura Lumina (Drobeta Turnu Severin), vom menționa „O femeie din Egipt” (memoriile soției fostului președinte al Egiptului, Anwar El Sadat) și volumul de poezie „A vie, a mort!” (o selecție din versurile poetului Florian Copcea).

Așteptăm cu același interes traducerea celor 36 de „Biografii de femei celebre”, aflată sub tipar la editura Agora (Iași).

*

Au apărut numerele 1 și 2 ale unei noi publicații tulcene, „Univers Delta Dunării”, periodic pe problematică de mediu, editat de Administrația Rezervației Biosfera Delta Dunării.

Am reținut din sumarul ultimului număr o tematică diversă, axată pe problemele specifice Administrației, dar și de interes general, incitantă pentru cele mai largi categorii de cititori.

Beneficiind de condiții grafice deosebite, publicația se înscrie ca o realizare de prestigiu, așteptată și necesară într-un domeniu cu certe priorități actuale.

„Flașneta cu iluzii” (TUFIȘ 1993)

 Anca Tufiș, Flașneta cu iluzii, „Tomis”, Constanța, aprilie 1993

Dacă ar fi să definim cu foarte puține cuvinte coproducția cinematografică româno-moldavă sau moldo-română „Unde fugi maestre?”, în regia lui Bogdan Drăgulescu, după un scenariu de Constantin Munteanu și B. D., am face aceasta răspunzând (nu numai în locul „maestrului”): „Oriunde s-ar putea evita propria umbră”. Și aceasta pentru că, la sfârșitul unei pelicule în care ne aleargă haotic prin cartierele executate la indigo, cu tot cu aleile lor labirintice inundate de gunoaie, prin viața de zi cu zi” a celor greu încercați de adaptarea la „noile realități”, prin Chișinău și București, prin crize de conștiință, ne trezim aruncați într-un carusel de bâlci, în vârtejul căruia figurile umane nu se mai deosebesc de figurile de lemn vopsit, la fel de lipsite de respirație după atâta maraton și la fel de supărate pe Dumnezeu, vinovat, nu se poate desluși clar pentru ce. Poate pentru că în această cursă contra cronometru nimeni n-a reușit să bată recordul. Și pentru că ambiția tânărului regizor de a crea muzică pe sintetizator eșuează (uneori lamentabil) într-un recital de flașnetă. O flașnetă din a cărei cutie mâncată de carii ies anevoie, una după alta, scârțâind din toate încheieturile lor de lemn, iluziile.

Mai întâi iluzia că dacă ești ziarist la noua „Casă a Presei” și scrii „mii de rânduri despre vaci”, acestea drept recunoștință, vor rumega cele 403 poezii patriotice scrise cândva cu oarecare convingere. După aceea, iluzia că totul se poate schimba la comandă, vorba unui zelos redactor: „Trageți tare, da mai moale, că acum suntem în libertate și avem voie”. Iluzia că pomenindu-i până la refuz pe jurnaliștii americani, capitaliștii francezi și chiar pe Saddam Hussein, intrarea în occident se va deschide larg, precum peștera lui Ali Baba atunci când s-a rostit „Sesam”. Iluzia de Cenușăreasă neinvitată la bal a unui personaj masculin, care în toiul nopții așteaptă o zână ce poate transforma dovleacul într-o caleașcă rapidă cu destinația „trecut”, unde va poposi, proaspăt mirosind a „Stalicinaia”, înveșmântat în cele „3 kile de decorații rusești”, pe care și le admiră nostalgic după ce s-au culcat toți ai casei și doar imaginea din oglindă îi mai poate răspunde la marile probleme existențiale: „Dacă ești milos pe lumea asta, n-ajungi nicăierea”. Iluzia că fiind un „cadru” racolat din popor, cu ideologia „lămurită” pentru a face parte dintr-o brigadă artistică mărșăluind prin „întreprinderi și instituții” cu un program temeinic de cântece și versuri patriotice mobilizatoare, ba românești, ba rusești (după conjunctură și public spectator), poți adopta condiția de artist „neproductiv” la „standardele economiei de piață”, lădându-te plătit în „diversificata gamă de produse” a unităților mai sus menționate, spre suprema satisfacție a familiei dezlănțuite într-un slalom uriaș printre oglinzile aburite de emoția sarabandei de lenjerie intimă sau a grămezii de televizoare ce sporesc, în piramidă, imaginea nivelului de trai. Apoi iluzia consacrării în orașul luminilor, care eșuează în „Micul Paris”, unde „Coca Cola se zice tot Coca Cola”, „Eminescu se zice tot Eminescu” și de fapt „fericirea este totul să fie liniște”.

Din tot acest noian de iluzii devin realizabile doar câteva imagini care frizează antologicul, susținute de Mircea Diaconu (recitând poezie revoluționară cu inflexiuni păunesciene sau gafând la fiecare pas cu o înduioșătoare și dezarmantă bună-credință), Mihai Mereuță (nostalgicul ce nu va înțelege în veci mersul istoriei, dar își clădește un viitor solid din calupurile de brânză vândute în piață și kilogramele de versuri care-i vor fi plătite corespunzător în calitate de poet-țăran), Horațiu Mălăele și Petre Nicolae (vajnicii apărători ai „crezului artistic”, înduioșând rusește o bandă de hoți de buzunare la Chișinău și dezlănțuindu-se apoi pe trei voci la București într-o odă a bucuriei de a fi român). Din păcate, scenariștii s-au grăbit să spună totul dintr-o singură suflare (devenită oftat spre final), iar regizorul s-a mulțumit cu încredințarea partiturilor unor voci masculine exersate. Corina Druc ne șoptește la ureche că este doar un element de butaforie. Cele câteva imagini cu încărcătură simbolică, lucrate sârguincios de Petre Petrescu, sunt departe de a ne sădi în suflet o primăvară, așa cum ne-am imaginat-o înaintea vizionării filmului. Aceasta nu pentru că am fi dorit neapărat să ascultăm trilul de privighetoare înainte de termen, ci, mai degrabă, din speranța de a asculta altceva în locul flașnetei mânuite în ritmul caruselului pus în mișcare de același „maestru”.

„Încetarea din viață a Prea Fericitului Părinte Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române” („BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ” 1977)

 „Biserica Ortodoxă Română”, Buletinul Oficial al Patriarhiei Române, XC, 4 / apr., 1977

Cuprins

233 Arhim. B. V. Anania, Justinian. Părintele nostru

Viața bisericească

236 Diac. P. I. David, Încetarea din viață a Prea Fericitului Părinte Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Ceremonia și slujba înmormîntării

Din activitatea Bisericii Ortodoxe Române la întruniri intercreștine:

293 Întîlniri interconfesionale peste hotare: Sesiunea Secretariatului internațional al Conferinței Creștine pentru pace - Vizita I.P.S. Mitropolit Nicolae al Banatului la comunitățile ortodoxe române din America și Canada - A XXVII a Adunare generale a Federației mondiale a studenților creștini de la Colombo (Sri Lanka) - Lucrările Comitetului executiv al Consiliului Ecumenic al Bisericilor - Traducerea în viață  a ”Actului Final” de la Helsinki - Sesiunea Comisiei Bisericilor pentru Afacerile Internaționale din cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor

Contacte ecumenice locale: Vizita făcută Bisericii Ortodoxe Române de Episcopul vechi catolic Gerhardus Anselmus van Kleef de Haarlem (Olanda) - Întîlnirea comună de la Iași a Prezidiului și Comitetului Consultativ al Conferinței Bisericilor Europene

302 Pastorala Prea Fericitului Părinte Justinian trimisă comunităților ortodoxe române de peste hotare cu prilejul Sfintelor Paști - 1977

304 Cronica

Pastorale, Scrisori irenice

305 Pastorala I. P. S. Iustin, Mitropolitul Moldovei și al Sucevei, locțiitor de patriarh, adresată clerului și credincioșilor din Arhiepiscopia Bucureștilor cu prilejul Învierii Domnului și Sfintelor Paști - 1977

310 Scrisoarea irenică a I. P. S. Iustin, Mitroplitul Moldovei și Sucevei, locțiitor de patriarh

312 Mesaje și Scrisori de felicitare

Partea oficială

317 Diac. P. I. David, Cutremurul din 4 martie 1977. Hotărîrî și măsuri luate de Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Comitetul de redacție
Președinte: Prea Fericitul Părinte Iustin, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Membri: P. S. Roman Ialomițeanul, episcop-vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor; P. S. Adrian Botoșăneanul, episcop-vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Iașilor; P. S. Nestor Severineanul,  episcop-vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei; P. S. Timotei Lugojeanul,  episcop-vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Timișoarei și Caransebeșului
Redactor responsabil: P. C. Pr. Ioan Gagiu, directorul Administrației Patriarhale

Colaboratori: Înalt Prea Sfinții Mitropoliți, Prea Sfinții Episcopi, Profesorii Institutelor teologice, ai Seminariilor teologice și ai Școlilor de cîntăreți bisericești, Prea Cucernicii Consilieri administrativi patriarhali și episcopali, protopopi, preoți candidați la titlul de doctor în teologie ș. a.