Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
duminică, 1 iulie 2001
Memoriile ambasadorului comunist Nicolae M. Nicolae („TOMIS” 2001)
Situațiile deosebite prin care a trecut, personalitățile de prim rang pe care a avut șansa să le cunoască (celor pomenite mai sus le putem adăuga pe cele ale lui Nixon, Carter, Kissinger, Dobrânin, Haim Bar Lev, Averrel Harriman etc) constituie darul cel mai de preț oferit de biografia sa spectaculoasă. N. M. Nicolae s-a născut la Silistra (azi în Bulgaria) în 1924. După ce și-a făcut studiile secundare la liceul „Cantemir Vodă” din București, urmând în paralel cursurile de vioară ale Academie Regale de Muzică, absolvă Școala Politehnică București, devenind inginer electromecanic în 1948. După un stagiu de specializare la Leningrad, lucrează în sectorul de profil. Între 1066-1976 a ocupat funcțiile de ministru adjunct, prim-adjunct și secretar de stat la Ministerul Comerțului Exterior. Din 1976 până în 1978 este ambasador la Washington, apoi președinte al Comisiei de Planificare și Prognoză din cadrul Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie. Se pensionează în 1984.
În cele aproximativ 300 de pagini ale cărții este condensată o importantă cantitate de informații, de cele mai multe ori inedită, insoțite de comentarii care atestă nu numai bogata experiență a autorului în domeniile economiei și diplomației, implicarea sa în acțiuni de maximă importanță pentru politica externă a țării, dar și o remarcabilă capacitate de sinteză, un rafinat simț al observației și un admirabil talent de narator. Așa cum subliniază și reputatul cercetător în domeniul istoriei Florin Constantiniu, membru corespondent al Academiei Române, autorul prefaței, principalul merit al acestei lucrări est confeir d efaptul că N.M. Nicolae surprinde cele două schimbări cu urmări extrem de importate, atât pentru relațiile României cu SUA, cât ș pentru politica externă a regimului Ceaușescu, în general. De la încurajarea diferențierilor inter socialiste, care avantajau România, în timpul președinției lui J. Carter accentul este mutat pe problemele intra-socialiste, în special pe respectarea drepturilor omului, capitol absolut deficitar pentru România acelor ani. Ceaușescu nu a înțeles această schimbare, fapt care i-a fost fatal.
O lume așa cum am cunoscut-o este nu numai o carte de succes, scrisă și concepută cu remarcabil talent, ci și o extrem de valoroasă sursă pentru tinerii cercetători din domeniile istoriei și politologiei.”
SORIN ROȘCA, Amintirile unui fost ambasador, „Tomis”, iulie 2001.
vineri, 5 februarie 1971
„Întâlnirea n-a mai avut loc” (CHABANNES 1959)
Jacques Chabannes, În cele patru vânturi ale lumii. Întâlnirea n-a mai avut loc, 2 vol., trad. C. Constantinescu (orig. fr. 1959), Prometeu, București, 1993, 254 p. + 310 p.
Cuprins vol. 1
5 Prolog
9 Partea întâi: Semnele de pe cer (1939-1940) (31 cap.)
133 Partea a doua: Biciul lui Dumnezeu (1940-1941) (27 cap.)
coperta 4: J. C. s-a născut la începutul secolului. Ziarist, dramaturg, eseist, romancier, producător de televiziune, se consideră el însuși încapabil de face mereu același același lucru. Obține premiul Scarron pentru „Prince Carolus”, marele premiu al romanului de aventuri pentru „L assasin est en retard” și marele premiu al Academiei Franceze pentru „Les quatre vents du monde”.
Cuprins vol. 2
1 Partea a treia: Fiara (1941-1944) (33 capitole)
coperta $: J. C. imprimă un suflu viu unui mănunchi de personaje angrenate cu mînă sigură într-o aventură care devine epopee. Acest prodigios amestec al războiului îi implică din 1939 pînă în 1944, de la Dunkerqueul evacuat la Leningradul asediat, de la Londra bombardată la Rezistența lioneză, de la Stalingradul eliberat pîna la Parisul ocupat, de la fuga lui Rudolf Hess la partidul comunist (?) al lui Chiang Kai Shek, de la Alger la New York, de la Cairo la Vichy, din biroul lui Goering la cuibul de vultur al partizanilor lui Tito. Pasionant ca un romane de aventuri , unde peripețiile și întâlnirile alternează, mergând de la tragi cla hazliu, această carte stufoasă, dar limpede, sensibilă, dar puternică, se dovedește a fi o reușită. Romancierii sunt cei care scriu în final istoria.