<
(...)
- Ah, Dinny, ce plăcut e acum după retragerea acestor hoarde de midieni*! Mandarinatul** în floare. Ai cunoscut măcar un sfert din ei? De ce fac oamenii nunți? Sau la ofițerul stării civile, sau sub cerul liber, o a treia cale de păstrare a bunei-cuviințe nu există. (...) Ar fi multe de spus în favoarea mahomedanismului, cu excepția faptului că acum și la ei moda să se limiteze la o singură soție și aia nu-i închisă în purdah***. Apropo, circulă un zvon că tînărul Desert a trecut la mahomedanism. (...) Pînă acum am auzit numai de două cazuri similare, petrecute în Orient, dar ăia erau francezi și doreau haremuri.
- Pentru așa ceva ar fi fost suficient să aibă bani, unchiule.
- Dinny, devii cinică. Oamenilor le place să aibă consfințirea religiei. Dar cu Desert n-ar putea să fie același caz; e o făptură foarte exigentă, după cîte îmi amintesc.
- Unchiule, religia are vreo importanță atîta timp cît oamenii nu-și fac rău unul altuia?
- Mă rog, ideile unor mahomedani în legătură cu drepturile femeii sînt puțin cam primitive. Dacă femeia e necredincioasă, mahomedanul e în stare s-o zidească de vie. Cînd am fost în Maroc, era acolo un șeic**** teribil!
Dinny se cutremură.
- Din vremuri imemoriale, după cum vine vorba, continuă Sir Lawrence, religia s-a făcut vinovată de cele mai înfiorătoare isprăvi care s-au petrecut pe acest pămînt. Mă întreb dacă tînărul Desert s-o fi convertit ca să aibă acces la Mecca. N-aș zice că-i în stare să creadă în ceva. Dar nu se știe niciodată, e o familie bizară.
(...)
- Ce procent din omenire mai practică astăzi religia, unchiule?
- În țările nordice? Dificil de spus. La noi, zece-cincisprezece la sută din adulți, poate. În Franța și în țările meridionale, unde există țărănime, poate ceva mai mult, cel puțin la suprafață.
- Dar despre oamenii care au fost aici în după amiaza de azi, ce ai de spus?
- Cea mai mare parte din ei s-ar simți șocați dacă le-ai spune că nu sînt buni creștini, și cea mai mare parte ar fi și mai șocați dacă le-ai cere să-și împartă jumătate din avere la săraci, ceea ce-i transformă în niște joviali farisei, sau saduceni*****, ce erau?
- Dar dumneata, unchiule Lawrence, ești un bun creștin?
- Nu, draga mea; dacă sînt ceva, sînt un soi de adept al lui Confucius******, care, după cum știi, a fost pur și simplu un filozof etic. Cea mai mare parte din casta noastră, în țara asta, sînt mai curînd confuceni decît creștini, dar fără să știe. Credință în străbuni și în tradiție, respect pentru părinți, onestitate, cumpătare în comportament, blîndețe față de animale și față de cei ce depind de noi, teama de a nu supăra pe alții și stoicism******* în fața durerii și a morții.
- Și de ce altceva ar mai fi nevoie, murmură Dinny, încrețindu-și nasul, în afară de dragostea pentru frumos?
- Frumosul? Asta-i o chestie de temperament.
- Și totuși asta-i divizează pe oameni mai mult decît orice altceva.
- Da, dar fără voia lor. (...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 356-357.
NOTE M. T.
* Madianiți = Popor nomad din nord-vestul Deșertului Arabiei, menționat în Vechiul Testament. (http://www.britannica.com/topic/Midianites)
** Mandarin= Înalt funcționar al Chinei imperiale. (http://www.merriam-webster.com/dictionary/mandarin)
*** Purdah = Practică musulmană, implementată mai ales în India, prin care femeile erau izolate față de străini prin voal în publi cși perdele în casă. (http://www.britannica.com/topic/purdah)
**** ȘEÍC1, șeici, s. m. 1. (În țările arabe) Căpetenie a unui trib, a unei formațiuni statale. 2. Șef al unei comunități religioase la musulmani. [Var.:șelh s. m.] – Din tc. șeyh.
Sursa: DEX '09 (2009)***** Facțiuni din societatea evreilor antici, menționate în Biblie.(http://www.crestinortodox.ro/istoria-bisericii/istoria-bisericii-primele-trei-secole/partidele-70577.html)
****** Kung Fu-tzi (Confucius în latină) (551 î. H. - 479 î. H.)(http://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/confucianismul/invatatura-confucius-71822.html)
******* http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-etica-religioasa/etica-stoica-71739.html
miercuri, 28 octombrie 2015
marți, 27 octombrie 2015
Originile antice ale familiilor moderne (GALSWORTHY 1932)
<
(...)
- O! exclamă Adrian și se uită la ea. Mi-ar plăcea să discut cu el despre tipul hitit*. Cred că știi că ceea ceea ce obișnuim noi să considerăm drept caracteristici ale tipului evreiesc sînt trăsături pur hitite, conform cu anticele desene hitite?
- Dar de fapt nu era unul și același trib?
- Nicidecum, Dinny. Israeliții erau arabi. Ceea ce erau hitiții, rămîne abia să descoperim. Evreul modern de la noi și din Germania este, probabil, mai curînd hitit decît semit**.
(...)
- Fiindcă veni vorba de hitiți, continuă Diana, adeseori m-am gîndit că familiile astea foarte vechi din Cornwall***, cum e familia Desert, au ceva de fenicieni**** în ei. Uite, de pildă, Lordul Mullyon. Ciudat tip!
- Fantezie pură, iubita mea. Trăsături de fenicieni ai să găsești mai curînd la oamenii simpli. Cei din familia Desert trebuie să se fi căsătorit de sute de ani cu reprezentanți a unor familii din afara Cornwall-ului. Cu cît mergi mai sus mai sus pe treptele sociale, cu atît întîlnești mai puține șanse de prezervare a filonului originar.
- Sînt o familie veche? se informă Dinny.
- Antici și foarte bizari. Dar tu îmi cunoști părerile în legătură cu familiile vechi, Dinny, așa că n-am să mai stărui asupra acestui subiect.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 339.
NOTE M.T.
* Hitiți = Popor indo-european care s-a așezat în mileniul III î. H. în Asia Mică, unde au devenit o mare putere în mileniul II î. H. (http://www.crestinortodox.ro/religie/hititii-cum-fost-descoperit-imperiul-hitit-119790.html)
** SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. Sémite. Sursa: DEX '09 (2009)
*** Comitat în peninsula cu același nujme din sud-vestul Angliei. (http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/1469-8219.00027/abstract)
**** Fenicieni = Popor așezat în orașe-porturi pe coastele Siriei, Libanului și Israelului, care în mileniile II-I î. H. a colonizat țărmurile Mării Mediterane. (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-fenicienii/17761/)
(...)
- O! exclamă Adrian și se uită la ea. Mi-ar plăcea să discut cu el despre tipul hitit*. Cred că știi că ceea ceea ce obișnuim noi să considerăm drept caracteristici ale tipului evreiesc sînt trăsături pur hitite, conform cu anticele desene hitite?
- Dar de fapt nu era unul și același trib?
- Nicidecum, Dinny. Israeliții erau arabi. Ceea ce erau hitiții, rămîne abia să descoperim. Evreul modern de la noi și din Germania este, probabil, mai curînd hitit decît semit**.
(...)
- Fiindcă veni vorba de hitiți, continuă Diana, adeseori m-am gîndit că familiile astea foarte vechi din Cornwall***, cum e familia Desert, au ceva de fenicieni**** în ei. Uite, de pildă, Lordul Mullyon. Ciudat tip!
- Fantezie pură, iubita mea. Trăsături de fenicieni ai să găsești mai curînd la oamenii simpli. Cei din familia Desert trebuie să se fi căsătorit de sute de ani cu reprezentanți a unor familii din afara Cornwall-ului. Cu cît mergi mai sus mai sus pe treptele sociale, cu atît întîlnești mai puține șanse de prezervare a filonului originar.
- Sînt o familie veche? se informă Dinny.
- Antici și foarte bizari. Dar tu îmi cunoști părerile în legătură cu familiile vechi, Dinny, așa că n-am să mai stărui asupra acestui subiect.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 339.
NOTE M.T.
* Hitiți = Popor indo-european care s-a așezat în mileniul III î. H. în Asia Mică, unde au devenit o mare putere în mileniul II î. H. (http://www.crestinortodox.ro/religie/hititii-cum-fost-descoperit-imperiul-hitit-119790.html)
** SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. Sémite. Sursa: DEX '09 (2009)
*** Comitat în peninsula cu același nujme din sud-vestul Angliei. (http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/1469-8219.00027/abstract)
**** Fenicieni = Popor așezat în orașe-porturi pe coastele Siriei, Libanului și Israelului, care în mileniile II-I î. H. a colonizat țărmurile Mării Mediterane. (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-fenicienii/17761/)
luni, 26 octombrie 2015
Relativ versus imuabil în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1932)
<
(...)
Desert se înclină spre ea.
- Îmi face impresia că ești o persoană leală. De pe unde ai cules lealitatea?
- Deviza familiei noastre este cuvîntul „leal”. Asta ar fi fost de natură să mă vindece, nu-i așa?
- Nu șțiu, răspunse el brusc, nu știu dacă înțeleg bine ce este lealitatea. Lealitatea față de ce? De cine? În lumea asta nu există nimic imuabil; totul e relativ. Lealitatea este îndemnul unei minți statice, sau o superstiție, sau, în orice caz, negarea curiozității.
- Există unele lucruri față de care merită, fără îndoială, să fii leal. Cafeaua, de pildă, sau religia ta.
O privi atît de ciudat, încît Dinny aproape că se sperie.
- Religia? Ai vreuna?
- Mă rog, în linii mari, presupun că da.
- Cum? Ești în stare să înghiți dogmele vreunei ședințe religioase? Consideri vreo legendă mai adevărată decît alta? Poți gîndi că un anumit mănunchi de crezuri despre Necunoscut poate avea mai mult valoare decît toate celelalte? Religie! Doar ai simțul umorului. Te părăsește la auzul acestui cuvînt?
- Nu; numai că religia ar putea fi, presupun, conștiința existenței unui spirit atotcuprinzător, și crezul etic care ar părea să-l slujească cel mai bine.
- Hm! O definiție foarte îndepărtată de sensul care se atribuie în general, dar chiar și așa, cum știi ce slujește cel mai bine un spirit atotcuprinzător?
- Asta o iau pe încredere.
(...)
Desert se uită la ea și începu să rîdă.
- Ești minunată. O să luăm amîndoi. Familia dumitale e foarte formalistă?
- Nu tocmai formalistă, dar e o familie care crede în tradiție și în trecut.
- Și dumneata?
- Nu șțiu. Cert că-mi plac lucrurile vechi, și locurile vechi, și oamenii vechi. Îmi place tot ce e tocit ca o monedă. Îmi place să simt că am rădăcini. Întotdeauna am îndrăgit istoria. Și, în același timp, nu te poți abține să nu-ți vină să rîzi. E ceva comic în felul cum sîntem cu toții legați, ca găinile cărora li se face un semn cu cretă pe plisc.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 332-334.
duminică, 25 octombrie 2015
Democrație versus conservatorism în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Eu și cu bătrînul Tasburgh l-am convins pe Bentworth să discute cu Ministrul de Interne și ieri seară „Moșierul” mi-a trimis această notă: „Tot ce am putut scoate de la Walter e că va trata cazul cu strictă obiectivitate, fără să țină seamă de statusul social - ce expresie! - al nepotului dumitale. Am spus întotdeauna că individul ăsta ar fi trebuit să rămînă liberal!”
- Aș dori să-l trateze cu strictă obiectivitate! strigă Dinny; în cazul ăsta Hubert ar fi în siguranță. Detest însă servilismul față de ceea ce numesc ei „democrație”!
- Este reacția la conservatorismul de altădată, Dinny, și, ca orice reacție, a fost împinsă prea departe. În tinerețea mea toată lumea credea în privilegiul de clasă. Acum e exact pe dos; rangul social constituie un handicap în fața justiției, și nu-i ușor să amesteci vîrtejul cu lingura, încerci să fii onest și nu poți.
- Mă întrebam, unchiule, în timp ce veneam aici, la ce bun că dumneata, și Hubert, și tata, și unchiul Adrian, și tone de alți oameni v-ați împlinit misiunile cu credință, vreau să spun, în afară de pîinea cea de toate zilele ce-ați obținut?
- Întreab-o pe mătușa-ta, răspunse Hillary.
- Mătușă May, la ce bun?
- Nu știu, Dinny, Eu am fost învățată să cred că toate astea au un rost, așa încît eu cred mai departe la fel. Dacă te-ai mărita și avea o familie, probabil că n-ai mai pune asemenea întrebări.
- Știam că mătușa May o să se eschiveze de la răspuns. E rîndul dumitale, unchiule.
- Ei, Dinny, nici eu nu știu. Așa cum a spus ea, facem și noi ce ne-am deprins să facem; asta-i tot.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, pp. 295-296.
(...)
- Eu și cu bătrînul Tasburgh l-am convins pe Bentworth să discute cu Ministrul de Interne și ieri seară „Moșierul” mi-a trimis această notă: „Tot ce am putut scoate de la Walter e că va trata cazul cu strictă obiectivitate, fără să țină seamă de statusul social - ce expresie! - al nepotului dumitale. Am spus întotdeauna că individul ăsta ar fi trebuit să rămînă liberal!”
- Aș dori să-l trateze cu strictă obiectivitate! strigă Dinny; în cazul ăsta Hubert ar fi în siguranță. Detest însă servilismul față de ceea ce numesc ei „democrație”!
- Este reacția la conservatorismul de altădată, Dinny, și, ca orice reacție, a fost împinsă prea departe. În tinerețea mea toată lumea credea în privilegiul de clasă. Acum e exact pe dos; rangul social constituie un handicap în fața justiției, și nu-i ușor să amesteci vîrtejul cu lingura, încerci să fii onest și nu poți.
- Mă întrebam, unchiule, în timp ce veneam aici, la ce bun că dumneata, și Hubert, și tata, și unchiul Adrian, și tone de alți oameni v-ați împlinit misiunile cu credință, vreau să spun, în afară de pîinea cea de toate zilele ce-ați obținut?
- Întreab-o pe mătușa-ta, răspunse Hillary.
- Mătușă May, la ce bun?
- Nu știu, Dinny, Eu am fost învățată să cred că toate astea au un rost, așa încît eu cred mai departe la fel. Dacă te-ai mărita și avea o familie, probabil că n-ai mai pune asemenea întrebări.
- Știam că mătușa May o să se eschiveze de la răspuns. E rîndul dumitale, unchiule.
- Ei, Dinny, nici eu nu știu. Așa cum a spus ea, facem și noi ce ne-am deprins să facem; asta-i tot.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, pp. 295-296.
sâmbătă, 24 octombrie 2015
5 noiembrie 1605 - Complotul prafului de pușcă în Anglia
La 6 noiembrie 1605, ziua în care regele Iacob I urma să deschidă Parlamentul, a fost demascat un complot pus la cale de catolici oprimați, menit să facă să sară în aer atît regele, cît și Parlamentul*. De atunci, ziua complotului e comemorată prin arderea în efigie a capilor conspirației.
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 284, nota 1.
NOTĂ M.T.
* Complotul prafului de pușcă (https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/08/25/guy-fawkes-si-complotul-prafului-de-pusca/)
vineri, 23 octombrie 2015
Independența și libertatea individuală: vechi privilegii umane (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
Își amintea de ceea ce simțise în copilărie, la treisprezece ani, cînd Hubert, care încă nu împlinise optsprezece ani, plecase la război. Și atunci fusese cumplit, dar acum era mult mai rău; și Dinny se întreba de ce. (...) Numai pentru că toate acele vechi primejdii fuseseră îndurate de bunăvoie; în timp ce situația actuală îi fusese impusă. Era legat de mîini și de picioare, și lipsit de cele două mari privilegii pentru asigurarea cărora ființele umane, grupate în colectivități, și-au orientat toate puterile de mii de ani încoace, pînă ce - pînă ce- au devenit bolșevici. Privilegii pentru orice ființă umană, dar mai ales pentru oameni ca ei, crescuți fără nici un altfel de constrîngere decît cea a conștiințelor lor.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 268.
(...)
Își amintea de ceea ce simțise în copilărie, la treisprezece ani, cînd Hubert, care încă nu împlinise optsprezece ani, plecase la război. Și atunci fusese cumplit, dar acum era mult mai rău; și Dinny se întreba de ce. (...) Numai pentru că toate acele vechi primejdii fuseseră îndurate de bunăvoie; în timp ce situația actuală îi fusese impusă. Era legat de mîini și de picioare, și lipsit de cele două mari privilegii pentru asigurarea cărora ființele umane, grupate în colectivități, și-au orientat toate puterile de mii de ani încoace, pînă ce - pînă ce- au devenit bolșevici. Privilegii pentru orice ființă umană, dar mai ales pentru oameni ca ei, crescuți fără nici un altfel de constrîngere decît cea a conștiințelor lor.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 268.
„Călători și călătorii” (UNIVERSITATEA BUCUREȘTI 2015)
Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, Universitatea București
Conferință internațională de Științe ale Comunicării și Studii Culturale, 23-24 oct. 2015
Călători și călătorii. A privi, a descoperi
A călători, călătorie, călător - o familie de cuvinte care surprinde, așa cum scria Franck Michel, „dorul de ducă”, stârnit de contactul cu alte persoane, cu o carte sau, în universul contemporan, cu mijloacele de comunicare în masă. A călători înseamnă a te desprinde de locul căruia îi aparții și a te îndrepta spre teritorii ispititoare, fascinante sau, dimpotrivă, terifiante. Un verb care te proiectează în proximitatea străinului, pe care visezi să-l descoperi și să ți-l faci prieten la el acasă.
Vorbind de impulsurile nomadului, Michel Maffesoli amintește de o tradiție a budismului zen, potrivit căreia „non-apartenența la un loc” este un imperativ pentru realizarea de sine. De la a te aventura în lumea largă pe propriile picioare, până la a te urca în șeaua calului, de la te lăsa purtat de litiere, căruțe, trăsuri, corăbii sau feribot, de la a te așeza în vagonul confortabil al trenului sau pe banchet automobilului, până la a te ridica de la pământ grație avionului, de-a lungul istoriei deplasarea a ajutat ființa umană să se deschidă către ce e diferit, să întâlnească oameni noi și moravuri pe măsură, să confrunte peisajul de acasă cu arhitectura naturală și urbană a unui altundeva.
Viața de-a lungul drumului s-a dovedit adesea provocatoare și, nu de puține ori, periculoasă în parcurgerea diverselor forme de relief, a căilor, a trecătorilor sau în căutarea popasurilor la hanuri, taverne și alte adăposturi temporare. Au existat zei, eroi sau sfinți invocați pentru a-i proteja pe călători în trecerile și în petrecerile lor de la anticul Hermes, la Hristofor, patronul călătorilor din Evul Mediu încoace și, mai recent, al automobiliștilor.
Spre deosebire de omul medieval, care nu cunoaște călătoria ca divertisment (Jean Verdon), individul contemporan est antrenat la drum frecvent din rațiunea respectivă. Această irepresibilă nevoie de a rătăci prin locuri necunoscute pentru a-ți dobândi liniștea, limpezi mintea sau cunoaște alte teritorii, alte culturi, această sete de a înghiți mii de kilometri este alimentată astăzi de industria turistică, ale cărei strategii de convingere sunt din ce în ce mai rafinate. Întregul demers de persuadare a unui public tot mai pretențios pare să stea sub semnul unui proverb care circula cândva în spațiul public american: „Fii sigur că-ți alegi ruta cu grijă! Vei fi pe ea multă vreme”. Instrucțiunile de călătorie semnate de „experții” plimbărilor îndepărtate, care învață ochiul cum să privească, sunt tot mai numeroase, atât în formatul clasic, cât și în cadrul platformelor online. În ciuda popularității de care se bucură acum, ele constituie un tip de literatură cu o lungă tradiție culturală.
Conferința își propune să reunească specialiști din arii profesionale diverse, care să abordeze din multiple perspective tema călătoriei și a călătorului. Direcțiile de studiu și dezbatere academică vizează dimensiunea culturală a temei, în sincronie și diacronie, cu reflecții asupra finalității, mijloacelor, instrumentelor, agenților și temelor aferente călătoriei, dar intenționează să surprindă și modalităților actuale de cercetare a unui asemenea subiect, de la strategii de marketing, relații publice, branding și advertising la surse de documentare și informare de ultimă oră.
Axe tematice
1. Dimensiuni culturale ale călătoriei
1.1. Călătoria în arte și patrimoniu
- Călătorii reale, fantastice, onirice, virtuale în text și imagine
- Scrierile de călătorie ca gen: jurnale, memorii, scrisori, ghiduri etc
- Călătorii fondatoare și traseele obiectelor
- De la cabinetele de curiozități la muzeele lumii
- Călătorii de cercetare: experiența terenului etnografic și antropologic
1.2. Călătoria: comportamente, rituri, practici și sensibilități
- Transhumanță, nomadism, peregrinare
- Pelerinaje, procesiuni, călătorii spirituale și inițiatice
- Experiențe ale voiajului și tipologii ale călătorilor: hedoniștii, turiștii, intelectualii, îndrăgostiții de exotic etc.
- Diferențe culturale, diferențe geografice: exotismul
- Rituri liminare, tranziții, mutații culturale
- Zei, eroi, sfinți ai călătoriei
- Călătorie ca formă a întâlnirii cu Celălalt
1.3. Istorii ale călătoriei: cauze, scopuri, roluri, mijloace
- Călătorii temporare versus deplasări definitive
- Imaginarul profesional al călătoriei: marinari, negustori, diplomați, curieri, exploratori, misionari etc
- A te deplasa: microistorii culturale ale mijloacelor de transport
- Artefacte ale călătorului: echipamente (vestimentație, accesorii), instrumente (hărți, compasuri, aparate foto, video), suveniruri.
1.4 Spațiul călătoriei
- Spațiul și călătoria: drumuri pe apă, pe uscat și în aer
- Dificultățile călătoriei: natura și oamenii
1.5. Panel tematic - Centrul de excelență în studiul imaginii
1.1. Călătoria în arte și patrimoniu
- Călătorii reale, fantastice, onirice, virtuale în text și imagine
- Scrierile de călătorie ca gen: jurnale, memorii, scrisori, ghiduri etc
- Călătorii fondatoare și traseele obiectelor
- De la cabinetele de curiozități la muzeele lumii
- Călătorii de cercetare: experiența terenului etnografic și antropologic
1.2. Călătoria: comportamente, rituri, practici și sensibilități
- Transhumanță, nomadism, peregrinare
- Pelerinaje, procesiuni, călătorii spirituale și inițiatice
- Experiențe ale voiajului și tipologii ale călătorilor: hedoniștii, turiștii, intelectualii, îndrăgostiții de exotic etc.
- Diferențe culturale, diferențe geografice: exotismul
- Rituri liminare, tranziții, mutații culturale
- Zei, eroi, sfinți ai călătoriei
- Călătorie ca formă a întâlnirii cu Celălalt
1.3. Istorii ale călătoriei: cauze, scopuri, roluri, mijloace
- Călătorii temporare versus deplasări definitive
- Imaginarul profesional al călătoriei: marinari, negustori, diplomați, curieri, exploratori, misionari etc
- A te deplasa: microistorii culturale ale mijloacelor de transport
- Artefacte ale călătorului: echipamente (vestimentație, accesorii), instrumente (hărți, compasuri, aparate foto, video), suveniruri.
1.4 Spațiul călătoriei
- Spațiul și călătoria: drumuri pe apă, pe uscat și în aer
- Dificultățile călătoriei: natura și oamenii
1.5. Panel tematic - Centrul de excelență în studiul imaginii
2. Branding, advertising, marketing și relații publice
2.1. Branding și branduri turistice
- Călătoria spre Celălalt: branduri ale glocalizării
- Identitate, alteritate, stereotip în construcția brandului de țară
- Good Country Index - mitologii publicitare pentru proiectarea spațiului perfect
- Brandingul locurilor: aplicații și strategii de comunicare, advertising și relații publice
- Diplomația publică, lobby-ul național și imaginea de țară
- Made în România: promovarea brandurilor românești
2.2. Marketing și advertising pentru turism
- Timbre și ilustrate: între propagandă și marketingul destinațiilor
- Voiajori și consumatori: trend-uri și obiceiuri de consum în turism
- Marketingul călătoriei: târgurile de turism naționale și internaționale
- Călătorii digitale și marketing experiențial sau despre virtualizarea călătoriilor prin intermediul noilor tehnologii
- Agenții de turism și strategii specifice de promovare
- „Consumer Journey” - tendințe contemporane în construcția strategiilor de promovare și PR, cu aplicații în domeniul turismului
- Piața internațională / piața românească de turism: perspectivă comparatistă
2.3 Etică și politică - riscuri actuale pentru industria turismului
- Risc, etică și responsabilitate socială în domeniul turistic
- Crizele internaționale și turismul
2.1. Branding și branduri turistice
- Călătoria spre Celălalt: branduri ale glocalizării
- Identitate, alteritate, stereotip în construcția brandului de țară
- Good Country Index - mitologii publicitare pentru proiectarea spațiului perfect
- Brandingul locurilor: aplicații și strategii de comunicare, advertising și relații publice
- Diplomația publică, lobby-ul național și imaginea de țară
- Made în România: promovarea brandurilor românești
2.2. Marketing și advertising pentru turism
- Timbre și ilustrate: între propagandă și marketingul destinațiilor
- Voiajori și consumatori: trend-uri și obiceiuri de consum în turism
- Marketingul călătoriei: târgurile de turism naționale și internaționale
- Călătorii digitale și marketing experiențial sau despre virtualizarea călătoriilor prin intermediul noilor tehnologii
- Agenții de turism și strategii specifice de promovare
- „Consumer Journey” - tendințe contemporane în construcția strategiilor de promovare și PR, cu aplicații în domeniul turismului
- Piața internațională / piața românească de turism: perspectivă comparatistă
2.3 Etică și politică - riscuri actuale pentru industria turismului
- Risc, etică și responsabilitate socială în domeniul turistic
- Crizele internaționale și turismul
3. Itinerarii prin lumea informației
3.1. Bibliotecile și călătoria informației
- Biblioteca: un spațiu al călătoriei
- Biblioteci tradiționale versus biblioteci virtuale
- Biblioteci-voiajoare: călătorii livrești, itinerariile cărților
- Bibliotecari-călători și aventurile lor
3.2. Călătoria și informația digitală
- Surse de documentare pentru călătorii
- Tehnologii multimedia pentru călătorii
- Forme și imagini ale călătoriei în noile media
- Marketingul centrelor info-documentare
3.3. Excurs prin lumea muzeelor și arhivelor
- Organizarea memoriei materiale a călătoriei în muzee, expoziții, arhive
- Vizitatorul în muzeu - o țintă în marketing și un beneficiar de informație
- Colecții și colecționari / ctitori de muzee
- Muzeul real - muzeul virtual - muzeul itinerant
3.1. Bibliotecile și călătoria informației
- Biblioteca: un spațiu al călătoriei
- Biblioteci tradiționale versus biblioteci virtuale
- Biblioteci-voiajoare: călătorii livrești, itinerariile cărților
- Bibliotecari-călători și aventurile lor
3.2. Călătoria și informația digitală
- Surse de documentare pentru călătorii
- Tehnologii multimedia pentru călătorii
- Forme și imagini ale călătoriei în noile media
- Marketingul centrelor info-documentare
3.3. Excurs prin lumea muzeelor și arhivelor
- Organizarea memoriei materiale a călătoriei în muzee, expoziții, arhive
- Vizitatorul în muzeu - o țintă în marketing și un beneficiar de informație
- Colecții și colecționari / ctitori de muzee
- Muzeul real - muzeul virtual - muzeul itinerant
Comitet științific
prof. univ. dr. Ioan Pânzaru, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, UB, director al CEREFREA
prof. univ. dr. Liviu Papadima, Facultatea de Litere, UB, prorector al UB
prof. univ. dr. Sorin Alexandrescu, director al Centrului de excelență în studiul imaginii, UB
prof. univ. dr. Monica Spiridon, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Mihai Dinu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Ioan Pânzaru, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, UB, director al CEREFREA
prof. univ. dr. Liviu Papadima, Facultatea de Litere, UB, prorector al UB
prof. univ. dr. Sorin Alexandrescu, director al Centrului de excelență în studiul imaginii, UB
prof. univ. dr. Monica Spiridon, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Mihai Dinu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
Consultanți științifici
prof. univ. dr. Carmen Mușat, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Iuliana Botezan, Universitatea Complutense, Madrid
prof. univ. dr. Ionel Enache, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Adina Berciu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
CP 1 dr. Adi Mihalache, Institutul de Istorie A. D. Xenopol al Academiei Române, Iași
prof. univ. dr. Carmen Mușat, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Iuliana Botezan, Universitatea Complutense, Madrid
prof. univ. dr. Ionel Enache, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Adina Berciu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
CP 1 dr. Adi Mihalache, Institutul de Istorie A. D. Xenopol al Academiei Române, Iași
Comitet organizatoric
conf. univ. dr. Cristina Popescu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
conf. univ. dr. Alexandru Crăciun, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Silvia Barucieff, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Cristina Bogdan, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Ana Maria Teodorescu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. dr. Gabriela Băran, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. dr. Gabriela Jurubiță, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. drd. Simona Fortin, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
conf. univ. dr. Laura Mesina, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB (panel CESI)
conf. univ. dr. Cristina Popescu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
conf. univ. dr. Alexandru Crăciun, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Silvia Barucieff, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Cristina Bogdan, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Ana Maria Teodorescu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. dr. Gabriela Băran, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. dr. Gabriela Jurubiță, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. drd. Simona Fortin, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
conf. univ. dr. Laura Mesina, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB (panel CESI)
joi, 22 octombrie 2015
Concurența familiilor englezești din perioada interbelică în ce privește vechimea (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Ei, destul de mult! Are de gînd să scrie o carte.
- Despre ce?
- Despre familiaTasburgh. A fost aia pe care ra cît pe-aci s-o îngroape și după aceea a trăit în Franța, numai că prin naștere era o Fitzherbert. Pe urmă a mai fost ăla care a luptat în bătălia de la... cum îi zice? ...Nu Spaghetti - cealaltă, mîncare pe care ne-o servește din cînd în cînd Augustine...
- Navarino?* Dar a participat într-adevăr?
- Da, dar s-a spus că n-a participat. Și pastorul vrea să facă lumină în chestiunea asta. Pe urmă a mai existat un Tasburgh decapitat, care a fost dat uitării și neconsemnat nicăieri. Pastorul l-a mirosit.
- Sub domnia cui?
- Mie domniile nu-mi intră niciodată în cap, Dinny. Eduard al șaselea** - sau al patrulea***, așa ceva. Unul sîngeros. Pe urmă, a mai fost ăla care s-a căsătorit cu cineva din familia noastră. Roland îl chema - sau l-o fi chemînd altfel? Dar a făcut nu șțiu ce, ceva grozav - și i-au luat pămînturile. Recalcitrant - ce-nseamnă asta?
- Înseamnă, mătușico, că era catolic în timpul unei domnii protestante.
- Întîi i-au ars casa. E în Mercurius Rusticus**** sau în nu știu ce altă carte. Pastorul zice că era foarte iubit. I-au dat foc la casă în două rînduri, așa mi se pare, și pe urmă au prădat-o - sau o fi fost invers? Avea un șanț de întăritură. Există o listă cu tot ce i-au luat.
- Ce palpitant!
- Dulcețuri, și argintărie, și pui, și rufărie, cred că i-au luat și umbrela, sau în tot cazul ceva caraghios.
- Cînd s-a petrecut asta, mătușico?
- În timpul Războiului Civil*****. El era regalist. Acum îmi aduc aminte că pe el nu-l chema Roland, ci pe ea o chema Elisabeth, după tine, Dinny. Istoria se repetă.
(...)
- Pe urmă a mai fost ultimul amiral - sub William al patrulea****** - care a murit din beție, amiralul, nu William. Pastorul zice că nu, așa că scrie cartea ca să dovedească. Zice a că a răcit și a luat rom ca să-i treacă, și i-a căzut greu - expresia asta de unde am luat-o?
- Eu o folosesc uneori, mătușico.
- Da. Așa că sînt o sumedenie, vezi bine, în afară de ăia, plicticoși, și merg îndărăt pînă la Eduard Confesorul*******, sau nu mai știu pînă la care. Vrea sa aducă dovezi că familia lor e mai veche decît a noastră. Ce stupid!
- Mătușa mea dragă! murmură Clare. Cine o să citească asemenea carte?
- Nu cred că va fi citită. Dar el o să fie încîntat să-și hrănească snobismul cu ea;
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, pp. 249-250.
NOTĂ M.T.
* Navarino = Localitate pe țărmul vestic al Peninsulei Peloponez din Grecia. În timpul Războiului de independență al Greciei (1821-1829), la 20 octombrie 1827, flota anglo-franco-rusă a distrus flota otomano-egipteană. (http://www.ipta.demokritos.gr/erl/navarino.html)
** Eduard VI Tudor (1536-1553) = Rege al Angliei în perioada 1547-1553. A continuat promovarea confesiunii protestante, începută de tatăl său, Henric VIII, inclusiv prin violență. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensofEngland/TheTudors/EdwardVI.aspx)
*** Eduard IV York (1442-1483) = Rege al Angliei în perioadele 1461-1470 și 1471-1483. A fost unul din protagoniștii Războiului celor două Roze (alb și roșu), respectiv Războiul civil între casele Lancaster și York.
**** Mercurius Rusticus = Scriere a lui Bruno Ryves, preot anglican regalist, apărută în 19 numere. (https://www.royalcollection.org.uk/collection/1023913/mercurius-rusticus-or-the-countries-complaint-of-the-barbarous-outrages-committed)
***** Războiul civil din perioada 1642-1649 s-a defășurat între regele Carol I Stuart al Angliei și al Scoției (1625-1649) și Parlament, încheindu-se cu capturarea și execuția regelui. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/CharlesI.aspx)
****** William IV Hanovra (1765-1837) = Rege al Marii Britanii în perioada 1830-1837. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheHanoverians/WilliamIV.aspx)
******* Eduard III Confesorul (1003-1066) = Antepenultimul rege anglo-saxon în perioada 1042-1066. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensofEngland/TheAnglo-Saxonkings/EdwardIIItheConfessor.aspx)
(...)
- Ei, destul de mult! Are de gînd să scrie o carte.
- Despre ce?
- Despre familiaTasburgh. A fost aia pe care ra cît pe-aci s-o îngroape și după aceea a trăit în Franța, numai că prin naștere era o Fitzherbert. Pe urmă a mai fost ăla care a luptat în bătălia de la... cum îi zice? ...Nu Spaghetti - cealaltă, mîncare pe care ne-o servește din cînd în cînd Augustine...
- Navarino?* Dar a participat într-adevăr?
- Da, dar s-a spus că n-a participat. Și pastorul vrea să facă lumină în chestiunea asta. Pe urmă a mai existat un Tasburgh decapitat, care a fost dat uitării și neconsemnat nicăieri. Pastorul l-a mirosit.
- Sub domnia cui?
- Mie domniile nu-mi intră niciodată în cap, Dinny. Eduard al șaselea** - sau al patrulea***, așa ceva. Unul sîngeros. Pe urmă, a mai fost ăla care s-a căsătorit cu cineva din familia noastră. Roland îl chema - sau l-o fi chemînd altfel? Dar a făcut nu șțiu ce, ceva grozav - și i-au luat pămînturile. Recalcitrant - ce-nseamnă asta?
- Înseamnă, mătușico, că era catolic în timpul unei domnii protestante.
- Întîi i-au ars casa. E în Mercurius Rusticus**** sau în nu știu ce altă carte. Pastorul zice că era foarte iubit. I-au dat foc la casă în două rînduri, așa mi se pare, și pe urmă au prădat-o - sau o fi fost invers? Avea un șanț de întăritură. Există o listă cu tot ce i-au luat.
- Ce palpitant!
- Dulcețuri, și argintărie, și pui, și rufărie, cred că i-au luat și umbrela, sau în tot cazul ceva caraghios.
- Cînd s-a petrecut asta, mătușico?
- În timpul Războiului Civil*****. El era regalist. Acum îmi aduc aminte că pe el nu-l chema Roland, ci pe ea o chema Elisabeth, după tine, Dinny. Istoria se repetă.
(...)
- Pe urmă a mai fost ultimul amiral - sub William al patrulea****** - care a murit din beție, amiralul, nu William. Pastorul zice că nu, așa că scrie cartea ca să dovedească. Zice a că a răcit și a luat rom ca să-i treacă, și i-a căzut greu - expresia asta de unde am luat-o?
- Eu o folosesc uneori, mătușico.
- Da. Așa că sînt o sumedenie, vezi bine, în afară de ăia, plicticoși, și merg îndărăt pînă la Eduard Confesorul*******, sau nu mai știu pînă la care. Vrea sa aducă dovezi că familia lor e mai veche decît a noastră. Ce stupid!
- Mătușa mea dragă! murmură Clare. Cine o să citească asemenea carte?
- Nu cred că va fi citită. Dar el o să fie încîntat să-și hrănească snobismul cu ea;
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, pp. 249-250.
NOTĂ M.T.
* Navarino = Localitate pe țărmul vestic al Peninsulei Peloponez din Grecia. În timpul Războiului de independență al Greciei (1821-1829), la 20 octombrie 1827, flota anglo-franco-rusă a distrus flota otomano-egipteană. (http://www.ipta.demokritos.gr/erl/navarino.html)
** Eduard VI Tudor (1536-1553) = Rege al Angliei în perioada 1547-1553. A continuat promovarea confesiunii protestante, începută de tatăl său, Henric VIII, inclusiv prin violență. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensofEngland/TheTudors/EdwardVI.aspx)
*** Eduard IV York (1442-1483) = Rege al Angliei în perioadele 1461-1470 și 1471-1483. A fost unul din protagoniștii Războiului celor două Roze (alb și roșu), respectiv Războiul civil între casele Lancaster și York.
**** Mercurius Rusticus = Scriere a lui Bruno Ryves, preot anglican regalist, apărută în 19 numere. (https://www.royalcollection.org.uk/collection/1023913/mercurius-rusticus-or-the-countries-complaint-of-the-barbarous-outrages-committed)
***** Războiul civil din perioada 1642-1649 s-a defășurat între regele Carol I Stuart al Angliei și al Scoției (1625-1649) și Parlament, încheindu-se cu capturarea și execuția regelui. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/CharlesI.aspx)
****** William IV Hanovra (1765-1837) = Rege al Marii Britanii în perioada 1830-1837. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheHanoverians/WilliamIV.aspx)
******* Eduard III Confesorul (1003-1066) = Antepenultimul rege anglo-saxon în perioada 1042-1066. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensofEngland/TheAnglo-Saxonkings/EdwardIIItheConfessor.aspx)
miercuri, 21 octombrie 2015
Scriitori vulgari versus Biblie în societatea engleză interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- L-am pus acolo pentru unchiul tău. Mi-a citit Călătoriile lui Gulliver*, Dinny. Scriitorul ăla era grosolan de tot, știi.
- Nu așa de grosolan ca Rabelais**, sau chiar ca Voltaire***.
- Tu citești cărți vulgare?
- Oh, mă rog, ăștia sînt clasici.
- Se spune că este o carte, Achilles (1) sau așa ceva; unchi-tău a cumpărat-o la Paris, dar i-au confiscat-o la graniță, la Dover****. Ai citit-o?
- Nu, zise Dinny.
- Eu am citit-o, interveni Clare.
- Din cîte mi-a povestit unchiu-tău, nu s-ar fi cuvenit s-o citești.
- O, în zilele noastre se citește orice, mătușico, nu are nici o importanță!
Lady Mont își mută privirea de la o nepoată la cealaltă.
- Mă rog, zise ea criptic, există și Biblia. (...)
(1) E vorba de Ulysses***** de James Joyce.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 248-249.
NOTE M.T.
* Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver, Irlanda, 1726 - (http://www.cutezatorii.ro/index.php?id=53&act=C%C4%83l%C4%83toriile%20lui%20Gulliver)
** Francois Rabelais (1494-1553) = Scriitor și medic francez. Personalitate a Renașterii. (http://www.britannica.com/biography/Francois-Rabelais)
*** Francois Marie Arouet (Volatire) (1694-1778) = Filozof francez. Personalitate a Iluminismului. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/zece-lucruri-tiut-voltaire)
**** Dover = Port pe coasta sud-estică a Angliei. Cel mai apropiat punct de coasta franceză. (http://www.doverport.co.uk/about/history/)
***** James Joyce, Ulysses, Paris, 1922 = Roman reprezentativ al modernismului. (http://www.theguardian.com/books/2009/jun/16/jamesjoyce-classics)
(...)
- L-am pus acolo pentru unchiul tău. Mi-a citit Călătoriile lui Gulliver*, Dinny. Scriitorul ăla era grosolan de tot, știi.
- Nu așa de grosolan ca Rabelais**, sau chiar ca Voltaire***.
- Tu citești cărți vulgare?
- Oh, mă rog, ăștia sînt clasici.
- Se spune că este o carte, Achilles (1) sau așa ceva; unchi-tău a cumpărat-o la Paris, dar i-au confiscat-o la graniță, la Dover****. Ai citit-o?
- Nu, zise Dinny.
- Eu am citit-o, interveni Clare.
- Din cîte mi-a povestit unchiu-tău, nu s-ar fi cuvenit s-o citești.
- O, în zilele noastre se citește orice, mătușico, nu are nici o importanță!
Lady Mont își mută privirea de la o nepoată la cealaltă.
- Mă rog, zise ea criptic, există și Biblia. (...)
(1) E vorba de Ulysses***** de James Joyce.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 248-249.
NOTE M.T.
* Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver, Irlanda, 1726 - (http://www.cutezatorii.ro/index.php?id=53&act=C%C4%83l%C4%83toriile%20lui%20Gulliver)
** Francois Rabelais (1494-1553) = Scriitor și medic francez. Personalitate a Renașterii. (http://www.britannica.com/biography/Francois-Rabelais)
*** Francois Marie Arouet (Volatire) (1694-1778) = Filozof francez. Personalitate a Iluminismului. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/zece-lucruri-tiut-voltaire)
**** Dover = Port pe coasta sud-estică a Angliei. Cel mai apropiat punct de coasta franceză. (http://www.doverport.co.uk/about/history/)
***** James Joyce, Ulysses, Paris, 1922 = Roman reprezentativ al modernismului. (http://www.theguardian.com/books/2009/jun/16/jamesjoyce-classics)
marți, 20 octombrie 2015
Tradiție versus modernitate la un preot anglican în perioada interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Știi foarte bine ce vreau să spun: dumneata întrupezi întreaga veche tradiție: „la dispoziția dumneavoastră ”, și așa mai departe; și totuși așa de teribil de modern. și tolerant, și lipsit de prejudecăți...
- Hm! făcu Hillary, emițînd un rotocol de fum.
- Sînt sigură că dumneata crezi în controlul nașterilor.
- Mă rog, replică Hillary, poziția noastră, a preoților, în problema aceasta e cam ironică. Pe vremuri, a susține teza limitării populației era considerat drept o lipsă de patriotism. Dar în ziua de azi, cînd toate zborurile astea și gazele otrăvitoare hrănesc cu prisosință țărîna, cînd șomajul crește violent, mi-e teamă că e o lipsă de patriotism să nu susții limitarea populației din țara noastră. Cît despre principiile creștine - fiind patrioți, n-am ținut seama în timpul războiului* de principiul creștin „să nu ucizi” - tot așa și acum, fiind patrioți, nu putem aplica, în mod logic, principiul creștin „să nu limitezi”. Oricum, în ce privește mahalalele, controlul nașterilor e esențial.
- Apoi dumneata nu crezi nici în iad...
- Ba cred, ăsta a fost făurit.
- Ești un adept al duminicilor închinate jocurilor sportive, nu-i așa?
Hillary încuviință dînd din cap.
- Și al băilor de soare în pielea goală?
- Aș fi, dacă ar exista soare.
- Și al femeilor care poartă pijama și fumează.
- Dar nu tutun prost; sînt categoric împotriva tutunului prost.
- Găsesc că e nedemocratic.
- N-am ce-i face, Dinny. Adulmecă! Și pufăi o gură de fum în direcția ei.
Dinny trase pe nări.
- Are și latakia (1) în amestec, miroase bine; dar femeile nu pot să fumeze bine. presupun că avem cu toții, pe undeva, o idee fixă, și a dumitale e: „nu tutun prost!” În afara de asta însă, ești uimitor de modern, unchiule. Cînd mă aflam la tribunal și priveam la toate mumiile de acolo, mi s-a părut că unica față cu adevărat modernă e a dumitale.
- Ăsta-i un oraș conservator, cu catedrală, draga mea.
- Mă rog, cred că procentul de modernitate al oamenilor este mult supraestimat.
- Tu nu trăiești la Londra, Dinny.Totuși, într-un fel ai dreptate. Exprimarea francă a unor anumite lucruri nu înseamnă propriu-zis schimbare. Deosebirea dintre zilele tinereții mele și cele de azi se rezumă la o deosebire de exprimare. Și noi aveam îndoieli, curiozitate, dorințe, dar nu le exprimam. Acum toate acestea sînt exprimate. Cunosc o mulțime de tineri universitari - vin să lucreze la Maidane, știi... Ei bine, ăștia au fost învățați încă din leagăn să spună tot ce le trece prin cap - și spun, nu glumă! Noi tăceam, înțelegi; dar și nouă ne treceau prin cap exact aceleași aceleași lucruri. Asta-i toată deosebirea. Asta și automobilele.
- Atunci eu sînt încă demodată. Nu mă pricep deloc la exprimare.
- Din pricină că ai simțul umorului, Dinny. Acționează ca o frînă și te face să fii mereu sub autocontrol. Puțini tineri din ziua de azi par să mai aibă simțul umorului; au de multe ori spirit - dar nu-i același lucru. Tinerii noștri scriitori, pictori, muzicieni, crezi că ar putea să mai creeze dacă s-ar lua singuri în rîs? Pentru că asta e adevărata probă a umorului.
(1) O marcă de tutun foarte scump, produs în localitatea Latakia, lîngă Beirut.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 240-242.
NOTĂ M.T.
* Primul Război Mondial (1914-1918)
(...)
- Știi foarte bine ce vreau să spun: dumneata întrupezi întreaga veche tradiție: „la dispoziția dumneavoastră ”, și așa mai departe; și totuși așa de teribil de modern. și tolerant, și lipsit de prejudecăți...
- Hm! făcu Hillary, emițînd un rotocol de fum.
- Sînt sigură că dumneata crezi în controlul nașterilor.
- Mă rog, replică Hillary, poziția noastră, a preoților, în problema aceasta e cam ironică. Pe vremuri, a susține teza limitării populației era considerat drept o lipsă de patriotism. Dar în ziua de azi, cînd toate zborurile astea și gazele otrăvitoare hrănesc cu prisosință țărîna, cînd șomajul crește violent, mi-e teamă că e o lipsă de patriotism să nu susții limitarea populației din țara noastră. Cît despre principiile creștine - fiind patrioți, n-am ținut seama în timpul războiului* de principiul creștin „să nu ucizi” - tot așa și acum, fiind patrioți, nu putem aplica, în mod logic, principiul creștin „să nu limitezi”. Oricum, în ce privește mahalalele, controlul nașterilor e esențial.
- Apoi dumneata nu crezi nici în iad...
- Ba cred, ăsta a fost făurit.
- Ești un adept al duminicilor închinate jocurilor sportive, nu-i așa?
Hillary încuviință dînd din cap.
- Și al băilor de soare în pielea goală?
- Aș fi, dacă ar exista soare.
- Și al femeilor care poartă pijama și fumează.
- Dar nu tutun prost; sînt categoric împotriva tutunului prost.
- Găsesc că e nedemocratic.
- N-am ce-i face, Dinny. Adulmecă! Și pufăi o gură de fum în direcția ei.
Dinny trase pe nări.
- Are și latakia (1) în amestec, miroase bine; dar femeile nu pot să fumeze bine. presupun că avem cu toții, pe undeva, o idee fixă, și a dumitale e: „nu tutun prost!” În afara de asta însă, ești uimitor de modern, unchiule. Cînd mă aflam la tribunal și priveam la toate mumiile de acolo, mi s-a părut că unica față cu adevărat modernă e a dumitale.
- Ăsta-i un oraș conservator, cu catedrală, draga mea.
- Mă rog, cred că procentul de modernitate al oamenilor este mult supraestimat.
- Tu nu trăiești la Londra, Dinny.Totuși, într-un fel ai dreptate. Exprimarea francă a unor anumite lucruri nu înseamnă propriu-zis schimbare. Deosebirea dintre zilele tinereții mele și cele de azi se rezumă la o deosebire de exprimare. Și noi aveam îndoieli, curiozitate, dorințe, dar nu le exprimam. Acum toate acestea sînt exprimate. Cunosc o mulțime de tineri universitari - vin să lucreze la Maidane, știi... Ei bine, ăștia au fost învățați încă din leagăn să spună tot ce le trece prin cap - și spun, nu glumă! Noi tăceam, înțelegi; dar și nouă ne treceau prin cap exact aceleași aceleași lucruri. Asta-i toată deosebirea. Asta și automobilele.
- Atunci eu sînt încă demodată. Nu mă pricep deloc la exprimare.
- Din pricină că ai simțul umorului, Dinny. Acționează ca o frînă și te face să fii mereu sub autocontrol. Puțini tineri din ziua de azi par să mai aibă simțul umorului; au de multe ori spirit - dar nu-i același lucru. Tinerii noștri scriitori, pictori, muzicieni, crezi că ar putea să mai creeze dacă s-ar lua singuri în rîs? Pentru că asta e adevărata probă a umorului.
(1) O marcă de tutun foarte scump, produs în localitatea Latakia, lîngă Beirut.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 240-242.
NOTĂ M.T.
* Primul Război Mondial (1914-1918)
luni, 19 octombrie 2015
Tradiție polițienească în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
Reflecțiile lui Adrian și ale nepoatei sale, cînd intrară împreună la procuratură, a doua zi, ar putea fi sintetizate în felul următor:
Ancheta unui investigator de decese îți evocă servirea la masa de duminică a tradiționalei fripturi de vacă și a budincii de Yorkshire, care se mîncau în alte vremuri. Azi, cînd după-amiezele de duminică sînt închinate jocurilor sportive, cînd crimele au devenit rare, iar sinucigașii nu mai sînt îngropați la răscruce de drumuri, fiecare dintre cele două tradiții ți-a pierdut din rațiunea inițială de a exista. Pe vremuri, Justiția și emisarii săi erau considerați dușmani ai omenirii, așa încît era firesc să interpui un arbitru civil între moarte și lege. Dar într-o epocă în care poliția e numită „o splendidă forță”, nu apare oarecum nefiresc faptul de a-i considera pe polițiști incapabili să decidă singuri cînd e necesar să intre în acțiune? Deci nu în incompetența poliției trebuie căutată rațiunea menținerii acestui ritual. Rațiunea constă, de bună seamă, în teama publicului de a nu se afla în necunoștință de cauză. Fiecare cititor de ziare simte că, în măsura în care el sau ea află mai multe despre ce e suspect, senzațional și dezgustător, cu atît sufletul lui sau al ei e mai purificat. Se știe că dacă n-ar exista ancheta investigatorului, adeseori nu s-ar publica în ziare nici un fel de informație despre decesele senzaționale; și niciodată n-ar exista două anchete. Și dacă, în loc de informație, poți asista la o anchetă, și dacă în loc de o anchetă poți asista la două, e cu atît mai plăcut! Senzația penibilă că-ți vîri nasul în treburile altora dispare din momentul în care te pierzi în gloată.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 231
(...)
Reflecțiile lui Adrian și ale nepoatei sale, cînd intrară împreună la procuratură, a doua zi, ar putea fi sintetizate în felul următor:
Ancheta unui investigator de decese îți evocă servirea la masa de duminică a tradiționalei fripturi de vacă și a budincii de Yorkshire, care se mîncau în alte vremuri. Azi, cînd după-amiezele de duminică sînt închinate jocurilor sportive, cînd crimele au devenit rare, iar sinucigașii nu mai sînt îngropați la răscruce de drumuri, fiecare dintre cele două tradiții ți-a pierdut din rațiunea inițială de a exista. Pe vremuri, Justiția și emisarii săi erau considerați dușmani ai omenirii, așa încît era firesc să interpui un arbitru civil între moarte și lege. Dar într-o epocă în care poliția e numită „o splendidă forță”, nu apare oarecum nefiresc faptul de a-i considera pe polițiști incapabili să decidă singuri cînd e necesar să intre în acțiune? Deci nu în incompetența poliției trebuie căutată rațiunea menținerii acestui ritual. Rațiunea constă, de bună seamă, în teama publicului de a nu se afla în necunoștință de cauză. Fiecare cititor de ziare simte că, în măsura în care el sau ea află mai multe despre ce e suspect, senzațional și dezgustător, cu atît sufletul lui sau al ei e mai purificat. Se știe că dacă n-ar exista ancheta investigatorului, adeseori nu s-ar publica în ziare nici un fel de informație despre decesele senzaționale; și niciodată n-ar exista două anchete. Și dacă, în loc de informație, poți asista la o anchetă, și dacă în loc de o anchetă poți asista la două, e cu atît mai plăcut! Senzația penibilă că-ți vîri nasul în treburile altora dispare din momentul în care te pierzi în gloată.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 231
duminică, 18 octombrie 2015
Rădăcinile și simțul datoriei la o familie englezească din perioadă interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Trebuie să recunosc, începu această femeiușcă rafinată, că reședința de la Condaford e cel mai liniștit loc în care am fost vreodată. Eu aș muri de atîta liniște, Dinny. Ruralitatea de la Lippinghall e nimic pe lângă asta.
- Vechi și fărîmicios, hm?
- Îi spun mereu lui Michael că ramura voastră de familie este unul dintre fenomenele cele mai puțin manifeste, dar cele mai interesante din Anglia. Sînteți cu totul lipsiți de sonoritate și cu desăvîrșire plasați în afara luminii reflectoarelor. Prea lipsiți de senzațional, ca să stîrniți interesul romancierilor, și totuși existați, și vă continuați existența, și pur și simplu nu înțeleg cum. Tot ce-i perisabil vă stă împotrivă, de la taxele de succesiune pînă la gramofoane. dar persistați pînă la sfîrșitul pămîntului, făcînd lucruri de care nimeni nu știe nimic și de care nimeni nu se sinchisește. Cei mai mulți dintre voi n-aveți nici măcar un Condaford în care să veniți acasă și să vă sfîrșiți zilele; și totuși aveți rădăcini, și un simț al datoriei. Eu n-am nici una, nici alta știi, și asta mi se trage de la faptul că sînt pe jumătate franțuzoaică. Familia tatălui meu, familia Forsyte, s-ar putea să aibă rădăcini, dar n-are simțul datoriei - nu în felul vostru; sau poate că mă gîndesc la un simț al utilității. Știi, Dinny, îl admir, dar mă plictisește de moarte. De pildă, pe tine te face să te duci și să-ți irosești viața tînără în povestea asta cu Ferse. Datoria e o boală, Dinny; o minunată boală.
- Și ce gîndești că ar trebui să fac în chestiunea asta?
- Să-ți dai frîu liber pornirilor. Nu-mi pot imagina o treabă care să te îmbătrînescă mai mult decît ce faci tu acum.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 189-190.
(...)
- Trebuie să recunosc, începu această femeiușcă rafinată, că reședința de la Condaford e cel mai liniștit loc în care am fost vreodată. Eu aș muri de atîta liniște, Dinny. Ruralitatea de la Lippinghall e nimic pe lângă asta.
- Vechi și fărîmicios, hm?
- Îi spun mereu lui Michael că ramura voastră de familie este unul dintre fenomenele cele mai puțin manifeste, dar cele mai interesante din Anglia. Sînteți cu totul lipsiți de sonoritate și cu desăvîrșire plasați în afara luminii reflectoarelor. Prea lipsiți de senzațional, ca să stîrniți interesul romancierilor, și totuși existați, și vă continuați existența, și pur și simplu nu înțeleg cum. Tot ce-i perisabil vă stă împotrivă, de la taxele de succesiune pînă la gramofoane. dar persistați pînă la sfîrșitul pămîntului, făcînd lucruri de care nimeni nu știe nimic și de care nimeni nu se sinchisește. Cei mai mulți dintre voi n-aveți nici măcar un Condaford în care să veniți acasă și să vă sfîrșiți zilele; și totuși aveți rădăcini, și un simț al datoriei. Eu n-am nici una, nici alta știi, și asta mi se trage de la faptul că sînt pe jumătate franțuzoaică. Familia tatălui meu, familia Forsyte, s-ar putea să aibă rădăcini, dar n-are simțul datoriei - nu în felul vostru; sau poate că mă gîndesc la un simț al utilității. Știi, Dinny, îl admir, dar mă plictisește de moarte. De pildă, pe tine te face să te duci și să-ți irosești viața tînără în povestea asta cu Ferse. Datoria e o boală, Dinny; o minunată boală.
- Și ce gîndești că ar trebui să fac în chestiunea asta?
- Să-ți dai frîu liber pornirilor. Nu-mi pot imagina o treabă care să te îmbătrînescă mai mult decît ce faci tu acum.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 189-190.
sâmbătă, 17 octombrie 2015
Tânără englezoaică versus Dumnezeu în perioada interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Sînteți evlavioasă, domnișoară?
- Într-un anume fel, cred că da, răspunse Dinny cu îndoială.
- Eu n-am fost crescută astfel - tata și mama țineau la domnul Cherell, dar gîndeau că-i o greșeală; știți, tatăl meu era socialist, și obișnuia să spună că religia e o parte a sistemului capitalist. Desigur, noi cei de categoria noastră nu mergem la biserică. În primul rînd, nu avem timp. Și-apoi în biserică trebuie să stai atît de țeapăn... Mie una îmi place mișcarea. Și-apoi dacă există un Dumnezeu, de ce să fie bărbat? De asta mă răzvrătesc eu împotriva lui. Pentru că Dumnezeu e bărbat, de asta-s tratate fetele așa cum sînt. După pățania mea, m-am gîndit o mulțime la ce-a spus preotul tribunalului. Și-apoi un bărbat nu poate să creeze fără o femeie, asta în orice caz.
Dinny o privi fix.
- Ar fi trebuit să spui toate astea unchiului meu. E o idee.
- Se zice că acuma femeia-i egală cu bărbatul, continuă fata, dar nu-i așa, știți. Unde-am lucrat eu, nu era fată care să nu fie speriată de patron. Unde-i banul, acolo-i și puterea. și toți magistrații, și judecătorii, și preoții sînt bărbați, și toți generalii la fel. Ei au biciul în mînă, știți, dar fără noi, tot nu pot să facă nimic; dac-aș fi femeie adevărată, le-aș arăta eu lor.
Dinny păstra tăcerea. Fata asta devenise, de bună seamă, cinică din pricina experiențelor prin care trecuse, dar îndărătul spuselor ei se afla mult adevăr. Creatorul trebuia să fie bi-sexual, căci astfel întregul proces de creație s-ar fi născut mort. În asta există o inegalitate primordială, de care pînă acum nici nu-și dăduse seama. Dacă fata aceasta ar fi făcut parte din societatea ei, ar fi fost de acord, dar așa, era imposibil să te arăți lipsită de rezerve față de ea; și conștientă că e snoabă, apelă din nou la ironie.
- Ești un soi de rebelă - așa ar spune americanii.
- Sigur că-s rebelă, răspunse fata, după cîte am pătimit.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 134
(...)
- Sînteți evlavioasă, domnișoară?
- Într-un anume fel, cred că da, răspunse Dinny cu îndoială.
- Eu n-am fost crescută astfel - tata și mama țineau la domnul Cherell, dar gîndeau că-i o greșeală; știți, tatăl meu era socialist, și obișnuia să spună că religia e o parte a sistemului capitalist. Desigur, noi cei de categoria noastră nu mergem la biserică. În primul rînd, nu avem timp. Și-apoi în biserică trebuie să stai atît de țeapăn... Mie una îmi place mișcarea. Și-apoi dacă există un Dumnezeu, de ce să fie bărbat? De asta mă răzvrătesc eu împotriva lui. Pentru că Dumnezeu e bărbat, de asta-s tratate fetele așa cum sînt. După pățania mea, m-am gîndit o mulțime la ce-a spus preotul tribunalului. Și-apoi un bărbat nu poate să creeze fără o femeie, asta în orice caz.
Dinny o privi fix.
- Ar fi trebuit să spui toate astea unchiului meu. E o idee.
- Se zice că acuma femeia-i egală cu bărbatul, continuă fata, dar nu-i așa, știți. Unde-am lucrat eu, nu era fată care să nu fie speriată de patron. Unde-i banul, acolo-i și puterea. și toți magistrații, și judecătorii, și preoții sînt bărbați, și toți generalii la fel. Ei au biciul în mînă, știți, dar fără noi, tot nu pot să facă nimic; dac-aș fi femeie adevărată, le-aș arăta eu lor.
Dinny păstra tăcerea. Fata asta devenise, de bună seamă, cinică din pricina experiențelor prin care trecuse, dar îndărătul spuselor ei se afla mult adevăr. Creatorul trebuia să fie bi-sexual, căci astfel întregul proces de creație s-ar fi născut mort. În asta există o inegalitate primordială, de care pînă acum nici nu-și dăduse seama. Dacă fata aceasta ar fi făcut parte din societatea ei, ar fi fost de acord, dar așa, era imposibil să te arăți lipsită de rezerve față de ea; și conștientă că e snoabă, apelă din nou la ironie.
- Ești un soi de rebelă - așa ar spune americanii.
- Sigur că-s rebelă, răspunse fata, după cîte am pătimit.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 134
vineri, 16 octombrie 2015
Aviația într-un posibil război între marile puteri interbelice (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Mă întreb uneori, continuă Hallorsen cînd ajunseră la rațe, dacă viteza e într-adevăr rentabilă. Ce zici, căpitane?
Hubert ridică din umeri.
- Oricum, orele pe care le risipești călătorind cu mașina în locul trenului sînt aproape egale la număr cu orele pe care le economisești.
- Asta cam așa-i, încuvință Hallorsen. Dar adevărata economie o realizezi zburînd.
- Înainte de a ne lăuda zborul, să așteptăm mai bine să vedem unde duce.
- Ai dreptate, căpitane, Ne îndreptăm direct spre iad. Următorul război va fi de foarte durată pentru cei care vor lua parte la el. Să presupunem că s-ar încăiera Franța cu Italia; pînă în două săptămîni n-ar mai exista nici Roma, nici Paris, nici Florența, nici Veneția, nici Lyon, nici Milano, nici Marsilia. Nu vor rămîne din ele decît niște deșerturi otrăvite. Și asta, poate, fără ca flotele și armatele să fi schimbat vreun foc.
- Da. Și toate guvernele o știu. Eu sînt ostaș, totuși nu înțeleg de ce mai cheltuiesc sute de milioane de lire cu soldații și marinarii, care, probabil, nu vor fi niciodată folosiți. Nu poți comanda oștiri și flotă cînd centrii nervoși au fost distruși. Cît ar mai putea funcționa Franța și Italia dacă marile lor orașe ar fi gazate? Cu siguranță că Anglia și Germania n-ar mai putea supraviețui nici o săptămînă.
- Unchiul dumitale custodele îmi spunea că, în ritmul în care înaintează omul, vom ajunge curînd la stadiul de pești.
- Cum asta?
- De ce nu? Simplu! Inversînd procesul evoluției: pești, reptile, păsări, mamifere. Acum redevenim păsări, iar rezultatul va fi că în curînd vom începe să ne tîrîm și să ne strecurăm, iar cînd atmosfera va deveni de nerespectat va trebui să ne refugiem în mare.
- De ce n-am putea noi, cu toți, să ajungem la interzicerea războaielor?
- Cum se poate interzice războiul? întrebă Jean. Țările n-au niciodată încredere una în cealaltă.
- Noi, americanii, am accepta. Dar poate că Senatul nostru nu.
- Senatul ăsta al vostru, mormăi Hubert, pare să fie o chestie cam înecăcioasă.
- De ce? Seamănă cu Camera Lorzilor de la voi înainte de a fi convocată în 1910.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I, (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 179-180.
(...)
- Mă întreb uneori, continuă Hallorsen cînd ajunseră la rațe, dacă viteza e într-adevăr rentabilă. Ce zici, căpitane?
Hubert ridică din umeri.
- Oricum, orele pe care le risipești călătorind cu mașina în locul trenului sînt aproape egale la număr cu orele pe care le economisești.
- Asta cam așa-i, încuvință Hallorsen. Dar adevărata economie o realizezi zburînd.
- Înainte de a ne lăuda zborul, să așteptăm mai bine să vedem unde duce.
- Ai dreptate, căpitane, Ne îndreptăm direct spre iad. Următorul război va fi de foarte durată pentru cei care vor lua parte la el. Să presupunem că s-ar încăiera Franța cu Italia; pînă în două săptămîni n-ar mai exista nici Roma, nici Paris, nici Florența, nici Veneția, nici Lyon, nici Milano, nici Marsilia. Nu vor rămîne din ele decît niște deșerturi otrăvite. Și asta, poate, fără ca flotele și armatele să fi schimbat vreun foc.
- Da. Și toate guvernele o știu. Eu sînt ostaș, totuși nu înțeleg de ce mai cheltuiesc sute de milioane de lire cu soldații și marinarii, care, probabil, nu vor fi niciodată folosiți. Nu poți comanda oștiri și flotă cînd centrii nervoși au fost distruși. Cît ar mai putea funcționa Franța și Italia dacă marile lor orașe ar fi gazate? Cu siguranță că Anglia și Germania n-ar mai putea supraviețui nici o săptămînă.
- Unchiul dumitale custodele îmi spunea că, în ritmul în care înaintează omul, vom ajunge curînd la stadiul de pești.
- Cum asta?
- De ce nu? Simplu! Inversînd procesul evoluției: pești, reptile, păsări, mamifere. Acum redevenim păsări, iar rezultatul va fi că în curînd vom începe să ne tîrîm și să ne strecurăm, iar cînd atmosfera va deveni de nerespectat va trebui să ne refugiem în mare.
- De ce n-am putea noi, cu toți, să ajungem la interzicerea războaielor?
- Cum se poate interzice războiul? întrebă Jean. Țările n-au niciodată încredere una în cealaltă.
- Noi, americanii, am accepta. Dar poate că Senatul nostru nu.
- Senatul ăsta al vostru, mormăi Hubert, pare să fie o chestie cam înecăcioasă.
- De ce? Seamănă cu Camera Lorzilor de la voi înainte de a fi convocată în 1910.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I, (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 179-180.
joi, 15 octombrie 2015
Conceptul de „a sluji” în elita engleză interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
Dacă l-ai fi studiat pe Hillary Cherell, preotul parohiei St. Augustine`s-in-the-Meads, iscodindu-l în aceea intimitate care se ascunde îndărătul oricăror aparențe, oricăror cuvinte, chiar și a oricăror gesturi omenești, ai fi descoperit că, în realitate, nu credea că activitatea lui pioasă ar duce la vreun rezultat. Dar „a sluji” era un lucru ce-i intrase în oase, în felul în care slujesc cei ce conduc și călăuzesc. Așa cum un cîine setter neinstruit, scos la plimbare, o va lua imediat razna, în timp ce un dulău dalmațian, însoțind un călăreț, o să urmeze din prima clipă copitele calului, tot astfel la Hillary era o trăsătură înnăscută, cu rădăcini în familiile celor care de generații întregi aprovizionaseră cu funcționari departamentele publice, să se cheltuiască conducînd, călăuzind și făcînd servicii celor din jur, fără a fi convins că prin călăuzirea și slujbele lui izbutește altceva decît să bată pasul pe loc, pasul îndatoririlor sale. Într-o epocă în care îndoiala adumbrea totul, iar tentația de a disprețui casta și tradiția era irezistibilă, Hillary ilustra un „ordin” născut ca să continue a-și face datoria, nu pentru că vedea în asta un profit pentru alții, ci pentru că a întoarce spatele datoriei ar fi echivalat cu o dezertare. Lui Hillary nici nu-i trecea prin cap să justifice în vreun fel „ordinul” sau să explice servitutea la care fuseseră condamnați, pe diferitele lor căi, tatăl lui diplomatul, unchiul lui episcopul, frații lui: militarul, custodele și judecătorul (căci Lionel căpătase numirea). El se vedea pe sine și pe ceilalți doar „trăgînd la jug”. Și apoi, fiecare din activitățile lui făgăduia cîte un scop amăgitor, spre care putea năzui, dar pe care, în inima sa, îl bănuia a fi gravat mai curînd în hîrtie decît în piatră.
(...)
>
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 143-144.
(...)
Dacă l-ai fi studiat pe Hillary Cherell, preotul parohiei St. Augustine`s-in-the-Meads, iscodindu-l în aceea intimitate care se ascunde îndărătul oricăror aparențe, oricăror cuvinte, chiar și a oricăror gesturi omenești, ai fi descoperit că, în realitate, nu credea că activitatea lui pioasă ar duce la vreun rezultat. Dar „a sluji” era un lucru ce-i intrase în oase, în felul în care slujesc cei ce conduc și călăuzesc. Așa cum un cîine setter neinstruit, scos la plimbare, o va lua imediat razna, în timp ce un dulău dalmațian, însoțind un călăreț, o să urmeze din prima clipă copitele calului, tot astfel la Hillary era o trăsătură înnăscută, cu rădăcini în familiile celor care de generații întregi aprovizionaseră cu funcționari departamentele publice, să se cheltuiască conducînd, călăuzind și făcînd servicii celor din jur, fără a fi convins că prin călăuzirea și slujbele lui izbutește altceva decît să bată pasul pe loc, pasul îndatoririlor sale. Într-o epocă în care îndoiala adumbrea totul, iar tentația de a disprețui casta și tradiția era irezistibilă, Hillary ilustra un „ordin” născut ca să continue a-și face datoria, nu pentru că vedea în asta un profit pentru alții, ci pentru că a întoarce spatele datoriei ar fi echivalat cu o dezertare. Lui Hillary nici nu-i trecea prin cap să justifice în vreun fel „ordinul” sau să explice servitutea la care fuseseră condamnați, pe diferitele lor căi, tatăl lui diplomatul, unchiul lui episcopul, frații lui: militarul, custodele și judecătorul (căci Lionel căpătase numirea). El se vedea pe sine și pe ceilalți doar „trăgînd la jug”. Și apoi, fiecare din activitățile lui făgăduia cîte un scop amăgitor, spre care putea năzui, dar pe care, în inima sa, îl bănuia a fi gravat mai curînd în hîrtie decît în piatră.
(...)
>
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 143-144.
joi, 8 octombrie 2015
Vechimea familiei în societatea engleză interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Ba nu; am avut o dădacă scoțiană. Ferse e un nume scoțian?
- Poate că la origine. Dar Ferse vine din Sussexul de vest, de undeva din munți - o familie veche.
- Dumneata gîndești că familiile vechi sînt bizare?
- Nu văd de ce ar fi. Cînd într-o familie veche apare un caz de bizarerie, sare mai mult în ochi, în loc să treacă neobservat. Familiile vechi nu sînt închistate, ca oamenii de la țară.
(...)
- Unchiule, dumneata crezi că vechimea familiilor are importanță în sine?
- Ce înseamnă vechime? Într-un anume sens, toate familiile sînt la fel de vechi. Dar dacă te referi la o anumită calitate datorată împerecherii generațiilor în sînul aceleiași caste, ei bine, n-aș putea spune- există o anumită „rasare”, în sensul în care se poate aplica și la cîini și la cai; dar această trăsătură poate fi obținută în orice circumstanțe fizice favorabile - în depresiunile din preajma mării, de pildă; oriunde există condiții prielnice. O rasă bună generează o rasă bună - asta-i evident. Cunosc sate în nordul Italiei unde nu găsești o persoană de rang înalt; și toți sătenii sînt frumoși și rasați. Dar cîne vorba de progeniturile oamenilor de geniu sau ale celor ce dețin însușirile excepționale care împing oamenii în frunte - mi-e teamă că apare mai degrabă o distorsiune decît o simetrie. cel emai buine șanse le au poate familiile cu origine și tradiție militară sau navală; fizic robust și nu prea multă minte; dar cele din domeniile științei, legii, afacerilor, ajung la distorsiuni. Nu! Direcția în care cred eu că „vechimea” familiilor are oarecare înrîurire este un mai cert simț al orientării pe care-l dobîndesc copiii lor pe măsură ce cresc, o tradiție statornicită, un obiectiv statornic; și poate că unele șanse mai favorabile pe piața matrimonială; și, în majoritatea cazurilor, se orientează spre și mai multă viață la țară, cu mai mult curaj în a-și însuși o linie proprie și mai multă experiență în adoptarea ei. Ceea ce se numește „rasă” la făpturile umane este mai curînd un atribut spiritual decît fizic. Felul cum gîndești și simți se datorește în cea mai mare parte tradiției, deprinderii și educației. Dar te plictisesc, draga mea.
- Nu, nu, unchiule; mă interesează teribil. Deci dumneata crezi în transmiterea, din generație în generație, a unei atitudini în fața vieții și nu a unor trăsături înnăscute.
- Da, dar aceste două noțiuni sînt foarte strîns îmbinate.
- Și crezi că „vechimea” se perimează și în curînd nu vom mai avea nimic de transmis?
- Mă întreb. tradiția este extrem de puternică și în țara aceasta există un întreg mecanism care o menține vie. Vezi tu, există o sumă de munci directoare care trebuie împlinite; și oamenii cei mai apți pentru asemenea munci sînt cei care, încă de mici copii, au avut experiență în a adopta o linie proprie, și au fost învățați să să nu facă paradă cu vorbe și să ducă lucrurile la îndeplinire pentru că asta-i datoria lor. Ei, de exemplu, conduc departamentele publice și cred că vor continua să le conducă. Dar în zilele noastre, justificarea privilegiului de clasă este să alergi să pici.
- Foarte mulți dintre ei întîi pică și pe urmă aleargă. (...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 135-136.
(...)
- Ba nu; am avut o dădacă scoțiană. Ferse e un nume scoțian?
- Poate că la origine. Dar Ferse vine din Sussexul de vest, de undeva din munți - o familie veche.
- Dumneata gîndești că familiile vechi sînt bizare?
- Nu văd de ce ar fi. Cînd într-o familie veche apare un caz de bizarerie, sare mai mult în ochi, în loc să treacă neobservat. Familiile vechi nu sînt închistate, ca oamenii de la țară.
(...)
- Unchiule, dumneata crezi că vechimea familiilor are importanță în sine?
- Ce înseamnă vechime? Într-un anume sens, toate familiile sînt la fel de vechi. Dar dacă te referi la o anumită calitate datorată împerecherii generațiilor în sînul aceleiași caste, ei bine, n-aș putea spune- există o anumită „rasare”, în sensul în care se poate aplica și la cîini și la cai; dar această trăsătură poate fi obținută în orice circumstanțe fizice favorabile - în depresiunile din preajma mării, de pildă; oriunde există condiții prielnice. O rasă bună generează o rasă bună - asta-i evident. Cunosc sate în nordul Italiei unde nu găsești o persoană de rang înalt; și toți sătenii sînt frumoși și rasați. Dar cîne vorba de progeniturile oamenilor de geniu sau ale celor ce dețin însușirile excepționale care împing oamenii în frunte - mi-e teamă că apare mai degrabă o distorsiune decît o simetrie. cel emai buine șanse le au poate familiile cu origine și tradiție militară sau navală; fizic robust și nu prea multă minte; dar cele din domeniile științei, legii, afacerilor, ajung la distorsiuni. Nu! Direcția în care cred eu că „vechimea” familiilor are oarecare înrîurire este un mai cert simț al orientării pe care-l dobîndesc copiii lor pe măsură ce cresc, o tradiție statornicită, un obiectiv statornic; și poate că unele șanse mai favorabile pe piața matrimonială; și, în majoritatea cazurilor, se orientează spre și mai multă viață la țară, cu mai mult curaj în a-și însuși o linie proprie și mai multă experiență în adoptarea ei. Ceea ce se numește „rasă” la făpturile umane este mai curînd un atribut spiritual decît fizic. Felul cum gîndești și simți se datorește în cea mai mare parte tradiției, deprinderii și educației. Dar te plictisesc, draga mea.
- Nu, nu, unchiule; mă interesează teribil. Deci dumneata crezi în transmiterea, din generație în generație, a unei atitudini în fața vieții și nu a unor trăsături înnăscute.
- Da, dar aceste două noțiuni sînt foarte strîns îmbinate.
- Și crezi că „vechimea” se perimează și în curînd nu vom mai avea nimic de transmis?
- Mă întreb. tradiția este extrem de puternică și în țara aceasta există un întreg mecanism care o menține vie. Vezi tu, există o sumă de munci directoare care trebuie împlinite; și oamenii cei mai apți pentru asemenea munci sînt cei care, încă de mici copii, au avut experiență în a adopta o linie proprie, și au fost învățați să să nu facă paradă cu vorbe și să ducă lucrurile la îndeplinire pentru că asta-i datoria lor. Ei, de exemplu, conduc departamentele publice și cred că vor continua să le conducă. Dar în zilele noastre, justificarea privilegiului de clasă este să alergi să pici.
- Foarte mulți dintre ei întîi pică și pe urmă aleargă. (...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 135-136.
marți, 6 octombrie 2015
Clubul englez în centrul universului în perioada interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
Se întoarseră în St. James`s Street*.
- Strada aceasta, reluă el, este Mecca** bărbatului occidental, așa cum Rue de la Paix*** este Mecca femeii occidentale.
Își privi amuzat companionii. Ce perfecte specimene ale unui produs care stîrnea invidia și în același timp hazul tuturor celorlalte țări!
Peste toată întinderea Imperiului Britanic, oameni croiți mai mult sau mai puțin după această imagine execută treburile și joacă jocurile lumii britanice. Soarele nu apune niciodată asupra acestui tip; istoria a privit asupra acestui tip și a hotărît că va supraviețui. satira îl împunge la încheieturi și ricoșează dînd de o armură invizibilă. „Se plimbă liniștit de-a lungul zilelor Timpului, gîndi Sir Lawrence, prin toate locurile și străzile din lume, fără să exhibeze cine știe ce maniere, fără paradă de erudiție, de vigoare, sau de orice altceva, dar înzestrat cu convingerea irezistibilă că este ceea ce este”.
- Da, rosti el cu glas tare, în pragul ușii de la The Coffee House. Consider acest loc drept centrul geometric al universului. Alții pot să pretindă că centrul e Polul Nord, Roma, Montmartre - eu susțin că e Coffee House, cel mai vechi club din lume și, presupun, cel mai prost, dacă e să judecăm după standardurile geometrice.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 128-129.
NOTE M.T.
* St. James`s Street = Veche stradă centrală în Londra, renumită pentru cluburile de gentlemani.
** Mecca = Oraș în SV Arabiei Saudite. Locul de naștere al Profetului Muhammad. Unul din cele trei Locuri Sfinte ale Islamului, alături de orașul saudit Medina și Ierusalim. Pelerinajul la Mecca este una din cele cinci obligații ale credinciosului musulman. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6733/30/)
*** Rue de la Paix = Renumită stradă comercilă din Paris, construită în 1806, la ordinul împăratului Napoleon I.
**** Montmartre = Cartier al Parisului din 1860, reședință a multor pictori din secolele XIX și XX. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9008/7/)
(...)
Se întoarseră în St. James`s Street*.
- Strada aceasta, reluă el, este Mecca** bărbatului occidental, așa cum Rue de la Paix*** este Mecca femeii occidentale.
Își privi amuzat companionii. Ce perfecte specimene ale unui produs care stîrnea invidia și în același timp hazul tuturor celorlalte țări!
Peste toată întinderea Imperiului Britanic, oameni croiți mai mult sau mai puțin după această imagine execută treburile și joacă jocurile lumii britanice. Soarele nu apune niciodată asupra acestui tip; istoria a privit asupra acestui tip și a hotărît că va supraviețui. satira îl împunge la încheieturi și ricoșează dînd de o armură invizibilă. „Se plimbă liniștit de-a lungul zilelor Timpului, gîndi Sir Lawrence, prin toate locurile și străzile din lume, fără să exhibeze cine știe ce maniere, fără paradă de erudiție, de vigoare, sau de orice altceva, dar înzestrat cu convingerea irezistibilă că este ceea ce este”.
- Da, rosti el cu glas tare, în pragul ușii de la The Coffee House. Consider acest loc drept centrul geometric al universului. Alții pot să pretindă că centrul e Polul Nord, Roma, Montmartre - eu susțin că e Coffee House, cel mai vechi club din lume și, presupun, cel mai prost, dacă e să judecăm după standardurile geometrice.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 128-129.
NOTE M.T.
* St. James`s Street = Veche stradă centrală în Londra, renumită pentru cluburile de gentlemani.
** Mecca = Oraș în SV Arabiei Saudite. Locul de naștere al Profetului Muhammad. Unul din cele trei Locuri Sfinte ale Islamului, alături de orașul saudit Medina și Ierusalim. Pelerinajul la Mecca este una din cele cinci obligații ale credinciosului musulman. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6733/30/)
*** Rue de la Paix = Renumită stradă comercilă din Paris, construită în 1806, la ordinul împăratului Napoleon I.
**** Montmartre = Cartier al Parisului din 1860, reședință a multor pictori din secolele XIX și XX. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9008/7/)
luni, 5 octombrie 2015
duminică, 4 octombrie 2015
Viață publică englezească versus viață publică americană în perioada interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
Cînd ajunseră în Piccadilly, generalul rosti un efort vizibil:
- Nu-mi plac toate renovările astea.
- Eu, domnule, cu excepția lui Devonshire House, cred că nici nu le observ.
- Nu, dar e curios, spiritul străzii Piccadilly e mai puternic decît strada însăși și nu-i poți distruge atmosfera. Cu toate că acum nu se mai observă nici un joben pe stradă, s-ar părea totuși că nu a intervenit nici o schimbare. Cînd am străbătut strada Piccadily după război, am avut exact aceeași senzație ca și atunci cînd m-am plimbat pe ea ca tinerel proaspăt revenit din India. Încerci senzația că te-ai întors acasă.
- Da; te roade o ciudată nostalgie după Piccadilly Street. Am simțit-o în Mesopotamia* și în Bolivia. Dacă închizi pleoapele, îți apare în fața ochilor.
- Inima vieții englezești, începu generalul, și se opri surprins că enunțase o sentință.
- Pînă și americanii o resimt, remarcă Hubert cînd dădură colțul în Half-Moon Street. Hallorsen îmi spunea că la ei n-au nimic de felul ăsta, „nici un focar al influenței naționale”, așa s-a exprimat dînsul.
- Și totuși au influență, replică generalul.
- Nu încape nici o îndoială, Sir, dar cum s-ar putea defini aceasta? Să fie oare generată de viteză?
- Unde-i duce viteza lor? Pretutindeni în general, și nicăieri în particular. Nu, eu cred că banii lor generează influența.
- Da, dar eu am observat la americani, și acesta este un punct de vedere asupra căruia mulți oameni greșesc, că se sinchisesc prea puțin de bani ca atare. Le place să facă bani repede; dar ar prefera mai curînd să-i piardă repede decît șă-i cîștige încet.
- Ciudat lucru să nu ai un miez, observă generalul.
- Țara lor e prea întinsă, domnule. dar au și ei un soi de miez - mîndria de țară.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 124.
NOTĂ M.T.
* Mesopotamia („Între râuri” - lb. greacă) = Denumirea antică a regiunii dintre fluviile Tigru și Eufrat, azi în Irak. Provincie otomană până la Primul Război Mondial (1914-1918), când a fost ocupată de Marea Britanie. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/10-lucruri-tiut-mesopotamia-antic)
(...)
Cînd ajunseră în Piccadilly, generalul rosti un efort vizibil:
- Nu-mi plac toate renovările astea.
- Eu, domnule, cu excepția lui Devonshire House, cred că nici nu le observ.
- Nu, dar e curios, spiritul străzii Piccadilly e mai puternic decît strada însăși și nu-i poți distruge atmosfera. Cu toate că acum nu se mai observă nici un joben pe stradă, s-ar părea totuși că nu a intervenit nici o schimbare. Cînd am străbătut strada Piccadily după război, am avut exact aceeași senzație ca și atunci cînd m-am plimbat pe ea ca tinerel proaspăt revenit din India. Încerci senzația că te-ai întors acasă.
- Da; te roade o ciudată nostalgie după Piccadilly Street. Am simțit-o în Mesopotamia* și în Bolivia. Dacă închizi pleoapele, îți apare în fața ochilor.
- Inima vieții englezești, începu generalul, și se opri surprins că enunțase o sentință.
- Pînă și americanii o resimt, remarcă Hubert cînd dădură colțul în Half-Moon Street. Hallorsen îmi spunea că la ei n-au nimic de felul ăsta, „nici un focar al influenței naționale”, așa s-a exprimat dînsul.
- Și totuși au influență, replică generalul.
- Nu încape nici o îndoială, Sir, dar cum s-ar putea defini aceasta? Să fie oare generată de viteză?
- Unde-i duce viteza lor? Pretutindeni în general, și nicăieri în particular. Nu, eu cred că banii lor generează influența.
- Da, dar eu am observat la americani, și acesta este un punct de vedere asupra căruia mulți oameni greșesc, că se sinchisesc prea puțin de bani ca atare. Le place să facă bani repede; dar ar prefera mai curînd să-i piardă repede decît șă-i cîștige încet.
- Ciudat lucru să nu ai un miez, observă generalul.
- Țara lor e prea întinsă, domnule. dar au și ei un soi de miez - mîndria de țară.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 124.
NOTĂ M.T.
* Mesopotamia („Între râuri” - lb. greacă) = Denumirea antică a regiunii dintre fluviile Tigru și Eufrat, azi în Irak. Provincie otomană până la Primul Război Mondial (1914-1918), când a fost ocupată de Marea Britanie. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/10-lucruri-tiut-mesopotamia-antic)
sâmbătă, 3 octombrie 2015
Regina protestantă engleză Elisabeta I versus catolici (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
Refugiată în sufragerie, față-n față cu portretul de care-i vorbise Jean, Dinny îl studia curioasă. Dedesubt erau gravate cuvintele: „1553, Catherine Tasburgh, născută Fitzherbert, aetate 35; soția lui Sir Walter Tasburgh”.
Deasupra rujei care înconjura gîtul lung, fața aceea îngălbenită de vreme putea fi într-adevăr fața lui Jean peste vreo cincisprezece ani: aceeași linie bruscă dinspre pomeții înalți spre bărbie, aceeași ochi prelungi, amăgitori, înconjurați de gene negre; pînă și mîinile, încrucișate pe stomac, erau aidoma cu ale lui Jean. Care o fi fost istoria acestui straniu prototip? O cunoșteau oare, și va fi ea repetată de urmașă?
- Seamănă extraordinar cu Jean, nu-i așa? întrebă tînărul Tasburgh. Era o mare amatoare de farse, asa se spune; cică și-ar fi înscenat propria înmormîntare și a șters-o din țară în 1560, cînd Elisabeth* a pornit prigoana împotriva catolicilor. Știi care era pe atunci soarta catolicilor? Înjunghierea în timpul slujbei era socotită drept o simplă întîmplare. Religia creștină! Ce mai! Și-mi închipui că doamna aceasta trebuie să fi fost amestecată în multe intrigi. Pariez că mărea viteza ori de cîte ori putea.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 109-110.
NOTĂ M.T.
* Regina engleză protestantă Elisabeta I Tudor (1558-1603) a încheiat procesul de trecere a țării la religia protestantă, început de tatăl ei, Henric VIII (1509-1547). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/elisabeta-i-etern-subiect-fascina-ie)
(...)
Refugiată în sufragerie, față-n față cu portretul de care-i vorbise Jean, Dinny îl studia curioasă. Dedesubt erau gravate cuvintele: „1553, Catherine Tasburgh, născută Fitzherbert, aetate 35; soția lui Sir Walter Tasburgh”.
Deasupra rujei care înconjura gîtul lung, fața aceea îngălbenită de vreme putea fi într-adevăr fața lui Jean peste vreo cincisprezece ani: aceeași linie bruscă dinspre pomeții înalți spre bărbie, aceeași ochi prelungi, amăgitori, înconjurați de gene negre; pînă și mîinile, încrucișate pe stomac, erau aidoma cu ale lui Jean. Care o fi fost istoria acestui straniu prototip? O cunoșteau oare, și va fi ea repetată de urmașă?
- Seamănă extraordinar cu Jean, nu-i așa? întrebă tînărul Tasburgh. Era o mare amatoare de farse, asa se spune; cică și-ar fi înscenat propria înmormîntare și a șters-o din țară în 1560, cînd Elisabeth* a pornit prigoana împotriva catolicilor. Știi care era pe atunci soarta catolicilor? Înjunghierea în timpul slujbei era socotită drept o simplă întîmplare. Religia creștină! Ce mai! Și-mi închipui că doamna aceasta trebuie să fi fost amestecată în multe intrigi. Pariez că mărea viteza ori de cîte ori putea.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 109-110.
NOTĂ M.T.
* Regina engleză protestantă Elisabeta I Tudor (1558-1603) a încheiat procesul de trecere a țării la religia protestantă, început de tatăl ei, Henric VIII (1509-1547). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/elisabeta-i-etern-subiect-fascina-ie)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)