Artiști din Bulgaria la Constanța („Cuget Liber” 2015)

Ana Fulaș-Ionescu, Artiștii plastici bulgari din Dobrich expun la Art Gallery

„Cuget liber”, Constanța, 5 octombrie 2015

15 artişti prezintă 40 de lucrări la Medgidia

Cuget Liber 14 august 2013

Revista „Kalende” în 1942-1944 (IORDACHE 2002)

„Calende”, Pitești, nr. 2/aprilie-iunie 2002, p. 6

Scrisoarea doamnei Ileana Iordache nu este doar emoționantă, dar conține și câteva informații cu valoare de document pe care „Calende” le va dezvolta în numerele viitoare din 2002, dar și din 2003, când se vor împlini 75 de ani de la apariția primului număr al revistei „Kalende”.
„(...) Trebuie însă să vă reamintesc și un alt moment, foarte important al revistei „Kalende”, cel dintre anii 1942-1944, care a scăpat atenției redacției revistei Dvs., atunci când director al revistei a fost singur, Vladimir Streinu.
Momentul este foarte important deoarece este vorba de perioada de după îndepărtarea lui V. Streinu, Ș. Cioculescu, T. Vianu, P. Constantinescu, Perpessicius de la „Revista Fundațiilor Regale” de către noul ei director, prof. D. Caracostea, timp de „șase luni” până când vor înțelege să se „reculeagă și să se adapteze noilor directive” (venirea legionarilor la putere).
Toși s-au „recules”, definitiv însă, încetând orice colaborare la RFR până după 23 August 1944 și toți, plus cei mai de seamă scriitori (T. Arghezi, E. Lovinescu, M. Sadoveanu, L. Blaga, Al. Philippide și alții) s-au regăsit colaborând la noua serie, a doua, a revistei „Kalende”, 1942-1944, reînființată sub direcția lui V. Streinu.
Despre cei îndepărtați de la RFR, în Necrologul lui P. Constantinescu, V. Streinu spunea că ei au înțeles să rămână pe  „vechea lor poziție, intelectualistă, disociativă, antimistagogică și antipoliticianistă”.
Sunt convinsă că revista „Calende”, în viitoarele numere ale anului 2002,  va menționa pe coperta interioară, alături de momentul „Kalende” 1928-1929 cu T. Șoimaru,V. Streinu, Ș. Cioculescu și P. Constantinescu directori și pe cel al reapariției revistei „Kalende” 1942-1944, seria a doua, director V. Streinu.
În măsura în care considerați că este necesar, vă stau la dispoziție cu orice fel de  plus de date în legătură cu viața, activitatea și opera tatălui meu, V. Streinu.
Vă urez succes în continuare și vă mulțumesc anticipat!”

„Mircea Streinul și „Junimea literară” din Cernăuți” (HAVRILIUC 199?)

 Nicolae Havriliuc, Mircea Streinul și „Junimea literară” din Cernăuți, „Tomis”, Constanța, 199?

Întâile activități literare ale lui Mircea Streinul din cadrul Societății culturale liceale „Steluța” (condusă de prof. Arcadie Dugan), de la Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuți, ca și redactarea revistei școlare „Caietul celor 4” (împreună cu Neculai Roșca, Nicolae Pavlovici și Teodor Plop) din 1928, îl recomandă printre tinerii talentați, deciși să lupte pentru afirmarea cuvântului și gândului românesc în Bucovina. După ce profesorul de istorie Isidor Pochmarski îi evidențiază talentul de prozator, Mircea Streinu, prin intermediul Nicolae Tcaciuc-Albu (considerat un prim mentor spiritual), este prezentat revistei literare „Junimea literară” condusă de Ion I. Nestor, rectorul Universității din Cernăuți și distinsă figură a vieții politice liberale din Bucovina. Universitarul cernăuțean, din dorința de a înscrie frământările culturale ale bucovinenilor pe un făgaș de creație românească, va oferi, stimulând talentele, paginile revistei „Junimea literare” tinerilor condeieri dornici de afirmare. În aceste împrejurări are loc debutul lui Mircea Streinu cu fragmentul de proză Van Paloș, dedicat amintirii tatălui său (nr. 5-8, mai-august 1929), preotul Gavril Streinul, mort în 1922. În același număr vor publica Dragoș Vitencu, Traian Chelariu, Iulian Vesper. Publicarea lui Mircea Streinu în prestigioasa revistă „Junimea literară” pregătește un început de drum literar și anunță un nume ce trebuie luat în atenție. Nu întâmplător, între noiembrie 1929 și februarie 1930, ele devine colaborator permanent la pagina de literatură și artă a cotidianului „Tribuna”. În 1930, „Junimea literară” (nr. 5-8, mai august) îi publică o nouă proză Din carnetul domnului Boja (scrisă împreună cu N. Pavlovici). Textul impresionează prin plastica imaginii. În cadru pătrunde un personaj ce asistă la o scenă bănuită de adulter. Natura se află în consonanță cu stările sufletești. Povestirea va fi reluată peste ani și introdusă în romanul Prăvălia diavolului. Investit cu atribuțiile redactorului în 1931, Mircea Streinul poate fi întâlnit frecvent în paginile „Junimii literare”. Îi apar în acel an poeziile (unele semnate cu pseudonimul Andrei Pajeră) Frângerea pâinii (gesturi umane decupate dintr-un tablou biblic), Rânduri pe o margine de carte, Isus binecuvântând stelele (imaginarul poetic întreținut de expresia lirică gândiristă), poemul în proză Odaia înserată (amintirea copilăriei apare ca o icoană), Poveste la han (descriptivul fixând un peisaj nocturn), Pâclă (scrisă împreună cu Ion Roșca, povestirea surprinde zbuciumul sufletesc al personajului la despărțire de ființa iubită) și așa numitele dări de seamă. Impresiile, cu unele note critice, începute în „Tribuna” vor fi continuate în paginile „Junimii literare”, când prezintă autorii: Teodor Scorțescu - Popi (admiră nuvela pentru „zugrăvirea moravurilor”, Mihail Sadoveanu - Baltagul (remarcă peisajul și dragostea sadoveniană), C. Narly - Ispite și biruinți (notează eleganta discreție a poetului), Hugo Marti - Intermezzo românesc (subliniază străduința scriitorului elvețian de a schimba percepția lumească despre România, văzută un loc al răului), Simion Reli - Din trecutul unui oraș - Siret (situează autorul între erudiție și putere de evocare). Deși anul 1932 îi aduce o schimbare în viața de jurnalist - numirea în funcția de redactor-șef la ziarul „Glasul Bucovinei” - Mircea Streinu va desfășura o activitate redacțională la „Junimea literară” prin corelare și completare reciprocă. Acum îi apar poeziile Catrene, ciclul Spuneri de moarte (în cadrul primei antologii a tinerei literaturi bucovinene, inițiată de Ion I. Nistor), proza Vacanțe (evocare a copilăriei cu tristețile și bucuriile ei). La rubrica de prezentare a cărții, Mircea Streinul: Ion Pillat - Caietul verde (admiră iscusința poetului de a uni „fiorul clasicismului helen cu flamura ortodoxismului); Gh. N. Dumitrescu-Bistrița - Cântece patriotice școlare (lauda osârdia autorului părinte de a cultiva în sufletul copiilor dragostea pentru muzică); Al. Robot - Copilul minune (acuză agramatismul autorului pe fondul unei mai vechi dispute). Împreună cu Gh. Antonescu recenzează revistelor: „Cuget moldovenesc”, „Datina”, „Discobolul”, „Grai moldovenesc”, „Îndrumarea”, „Răboj”, „Boabe de grâu”, „Cele trei Crișuri”, „Convorbiri literare”, „Azi”, „Adevărul literar și artistic”, „Făt Frumos” etc, În 1933 textele semnate de Mircea Streinul în „Junimea literară” sunt poezii, recenzii de carte și de reviste literare. Publică poeziile Soliloqui, Exegeză, Recunoaștere. Îl recomandă pe Georg Kaiser cu Papiermuhle. Recenziile de reviste („Pană literară”, „Îndrumarea”, „Viață literară”, „Societatea de mâine”) este urmată de numeroase informații despre editura „Iconar”. (Se anunță instituirea unui premiu de două mii de lei de către colecția „Iconar” pentru cel mai bun manuscris.) La rubrica „Vitrina cărții”, Mircea Streinul face obișnuitul tur de orizont recomandând cititorilor câțiva dintre autori și cărțile lor: Mircea Eliade - Întoarcerea din rai, D. D. Roșca - Existența tragică, Al. O. Teodoreanu - Tămâie și otravă, Eugen Ionescu - Nu, Ioan Georgescu - Cântece din umbră, Emil Gulian - Duh de basm, M. Celarianu - Polca pe furate, Gherghinescu Vania - Amvonul de azur, N. Cantonieru - Întâmplări omenești etc.

Cunoscând îndeaproape universul spiritual al generației tinere de condeieri bucovineni, M. Streinul va încerca, sub titlul „Indice” (nr. 10-12, 1933, nr. 1-4, 1934), să surprindă, într-un portret de grup, câteva aspecte distincte ale tinerilor creatori, considerând că Bucovina deține „un loc important în mișcarea literară românească”. În sprijinul acestei afirmații, Streinul are în vedere poeți și critici literari - Eugen Jebeleanu, Petre Manoliu, Șerban Cioculescu, Perpessicius, Ov. Papadima, N. Roșu - ce au scris despre fenomenul literar din Bucovina. Această schiță de istorie literară (văzută ca un exercițiu pentru antologia Poeți tineri bucovineni, 1938, sau pentru capitolul „Literatura bucovineană” din Istoria literaturii române, scrisă împreună cu Dan. C. Pantazescu în 1941) face „un sumar al literaturii tinerilor scriitori bucovineni” din unghiul creatorului, dar în atenția „criticului din Capitală”. Autorii din sumar sunt împărțiți în trei grupe. Din primul eșalon fac parte: N. Tcaciuc-Albu, Iulian Vesper, George Drumur, Ion Roșca, Neculai Roșca, Teofil Lianu, Ghedeon Coca; urmează „alți lirici bucovineni realizați”: Dragoș Vitencu, Tudor Ulmanu, Barbu Slușanschi, E. Ar. Zaharia, Procopie Miliște, Vasile I. Posteucă, Aspazia Munte, George Nimigeanu. La „promisiuni pentru viitor” sunt cuprinși Ionel Crețeanu, Arcadenie Cerneanu, Aurel Putneanu, Mircea Grunichievici, Cristofor Vitencu, Nela Ropceanu, Sextil Dascăl. Dintre prozatori îi menționează pe Oltea I. Nistor (Spre Orient), Traian Chelariu (nuvele), Gheorghe Antonescu (Compromis), Neculai Pavel și Mihai Cazacu. În același număr, Mircea Streinul, semnând „Viața culturală la Cernăuți”, comentează evenimentele culturale din prima jumătate a anului 1934: aniversarea celor treizeci de ani de la înființarea revistei „Junimea literară”, expoziția de carte bucovineană deschisă la Universitate, activitatea Teatrului Național sub direcția lui Leca Morariu, șezători și concerte ale societăților muzicale „Armonia” și „Tudor Flondor”, activitatea societăților studențești „Junimea”, „Dacia”, „Arboroasa” și a societății școlare „Steluța”.

Începând cu nr. 7-14/1934, Traian Chelaru, întors de la studii din Paris și Roma, preia postul de secretar de redacție al „Junimii literare”, înlocuindu-l pe Mircea Streinul din colectivul de redactori al revistei. În cuprinsul numărului, Streinul semnează proza autobiografică Stan a început să lupte cu stelele (evocarea timpului copilăriei aduce în prim plan moartea tatălui, transfigurat prin învățătorul Axinte Ionescu). Redacția „Junimea literară”, în 1935, îl privește pe Streinul cu rezerve. În paginile revistei, el apare între „tolerat”, când i se recunosc meritele literare, și „exclus”, când i se aplică rețeta de tânăr rebel. Nr. 1/1935 tipărește, alături de cele două poezii ale sale, Clar trist, sufletele și Aproape de somn, un comentariu al lui Traian Chelariu la volumul Itinerar cu anexe în vis. Reproducem din comentariu câteva aspecte: „... trebuie să subliniez că lirica streiniană este cea mai reprezentativă a noilor necesități și tendințe estetice în Bucovina actuală. (...) Cei ce vor veni după Mircea Streinul îi vor datora, în Bucovina, norocul de a se fi putut folosi de o utilă experiență tematică și tehnică. (...) Nici un viitor istoric al literaturii bucovinene nu va putea trece peste poezia <iconaristă> (...) iar de <iconarism> nu poate fi vorba dacă nu e vorba și de Mircea Streinul.” În pagina „Cărți și reviste”, Mircea Streinul face scurte aprecieri la câteva apariții din „lotul ales al poeziei din 1934”: Inimi sub săbii (E. Jebeleanu), Cloșca cu puii de aur (D. Vrânceanu), Romanțe pentru mai târziu (I. Minulescu), Memnon (H. Stamatu), Cartea țării (A. Maniu), comentând, totodată, și activitatea editurilor „Fundația pentru literatură și artă Regele Carol II”, „Ciornei”, „Adevărul”, „Cartea Românească”, . Recenzează revistele „R. F. R.”, „Convorbiri literare”, „Gândirea”, „Pagini literare”, „Friza”, „Lanuri” etc. Absent în nr. 2, 3-4/1935, Mircea Streinul reapare cu o epigramă (Poetului manuscris tradus în nemțește - semnată Mircea Iconaru) în nr. 5-7/1935. Traian Chelariu, în același număr, recenzează revista „Icoana” (nr. 1) apărută în septembrie 1935 (în tipografia lui V. Blondovschi din Rădăuți), fără a face vreo referire la Mircea Streinul. Recenzia pertinentă și la obiect maschează o formă de amărăciune a lui T. Chelariu în fața neînțelegerilor care sapă la „temelia unirii” literare bucovinene. Stârnește nedumerirea că o publicație tipărită în septembrie să fie recenzată într-un număr al „Junimii literare” din mai-iunie. Explicația decalajului trebuie căutată în întârzierea apariției „Junimii literare”. E posibil ca  nr. 5-7/1935 să fi apărut prin octombrie sau noiembrie 1935. Și tot printre nedumeriri trebuie trecută publicarea unui alt text poetic „Apocalipsa” (ca semn al unei continuități ce nu se cădea întreruptă) în nr. 8-9 (august-septembrie 1935, cu pseudonimul Mircea Iconaru), când Mircea Streinul era tot mai preocupat de refacerea mișcării literare tinere și canalizarea forțelor creatoare pe făgașul deschis de revista „Icoana” (al cărei secretar de redacție a fost până la dispariția ei, din ianuarie 1938)

Interviu cu Ov. S. Crohmălniceanu (ARION 1979)

George Arion, Interviuri, Eminescu, București, 1979 

O. S. C. -Am diplomă de inginer constructor.

-(...) Am ales ingineria pentru că pe vremea ceea, deși nu se putea  trăi din matematică, cu atît mai puțin se putea trăi din literatură.

G. A. -La un moment dat ați debutat în critica literară!

O. S. C. -În 1943. În ziarul Ecoul. Unul din ziarele mari ale vremii. În coloanele lui se strecurau, pe cît posibil, alte opinii decît cele ale regimului Antonescu. Pagina 2 aparținea lui Miron Radu Paraschivescu. MRP, cu talentul său de a descoperi talente, a transformat această pagină într-o veritabilă revistă literară de stânga. În „limbajul esopic”, care nu putea fi urmărit totdeauna de cenzură, tinerii scriitori militau pentru o artă cu conținut revoluționar.

-Care au fost primele texte publicate?

-Cîteva medalioane critice. (...) Aceste medalioane erau dedicate unor autori însemnați, dar despre care la noi nu se cunoșteau prea multe: Vachel Lindsay, Vlemir Hlebnikov, Erich Kastner. (...) Inventam texte ale acestor autori pe care le comentam cu toată seriozitatea. Făceam fără să știu ceea ce s-a numit mai tîrziu „critică creatoare”.

-Aveați 20 de ani cînd  a apărut Istoria lui G. Călinescu.

-În 1941 eram desenator tehnic la Galați. (...) aveam sentimentul că țin în mîini o adevărată comoară; (...). (...) Mii de articole injurioase s-au scris despre ea. Majoritatea, de către cei aserviți regimului antonescian ale cărui legi cartea lui G. C. le sfida. În atmosfera aceea de fanatism, de fascism, G. C. promova cu mult curaj o atitudine progresistă.

-A fost o perioadă cînd nici nu mai citeam reviste. Mi-era silă să întîlnesc în paginile lor texte scrise la comanda fasciștilor. Dar mai rămăseseră cîteva reviste în care intelectualii de valoare își exprimau, în măsura în care puteau să înșele cenzura, repulsia față de atmosfera de suspiciune și ură creată în epocă. Kalendele lui V. Streinu era una din aceste reviste. Acolo semnau Ș. Cioculescu, P. Constantinescu. Tot aici am întîlnit nume de tineri scriitori: D. Stelaru, I. Caraion, G. Dumitrescu, Ș.A. Doinaș, C. Tonegaru. Pe unii dintre ei i-am cunoscut apoi în Cenaclul Tineretului Progresist din București.

-După război ați intrat în redacția Contemporanului.

-Mai întîi am trecut pe la Lumea lui G. C. Acolo făceam recenzii, țineam un fel de „revista revistelor”. (...) Era perioada de reconstrucție și, încă student fiind, am reclădit o casă cu etaj de pe str. A. Odobescu. (...) Și, totuși, prin forța împrejurărilor, după ce mi-am luat diploma de inginer, am devenit consilier de presă la Comisia de redresare a economiei naționale. (...); am început să mă ocup de șantierul național Salva-Vișeu (bineînțeles de probleme generale.). Cariera mea de constructor s-a sfîrșit cînd am fost numit conferențiar la catedra Facultății de limba și literatura română din București.

-(...) Am rezistență față de nebulozitate, obscuritate, deși autorul meu preferat este Dostoievski. Poate că mă fascinează prin complementaritate.

-Cînd scriam la Ecoul, la Lumea, la Revista literară eram mai mult un amator, un cititor care a parcurs multe volume, e drept, dar care nu avea concluzii clare asupra literaturii. A venit perioada Contemporanul. Redactor-șef era Al. Buican. Prin 47-49, deși începuseră să se ivească semne acelei epoci care s-a numit mai apoi a dogmatismului, am trăit totuși acolo o atmosferă de efervescență revoluționară. În colegiul de redacție erau multe personalități care militaseră de mult în rîndurile PCR. (...) Atmosfera de lucru era foarte tovărășească. (...) Exista o discrepanță între atașamentul meu față de ideile revoluționare și formația mea de literat. Ele trebuiau să ajungă la o convergență. Printr-un proces intern și nu prin schimbarea peste noapte a cămășii. Cunoștințe politice aveam. Nu și de etică marxistă. (...) Citeam tot felul de broșuri traduse și nu le găseam nici un rost. Mai curînd te îndepărtau de artă. Ceea ce mi-era imposibil să accept printre altele era negarea brutală, fără nici o explicație, a unei opere de literatură și artă, mai ales moderne, despre care sensibilitatea mea îmi spunea că sînt opere de valoare. Nu puteam să cred că Brâncuși e o expresie a imperialismului burghez, că Picasso e un degenerat. Cînd am dat apoi de Plehanov, Voronski (prieten lui Lenin), Lukacs, W. Benjamin și L. Goldmann am înțeles că marxismul în critica literară înseamnă cu totul altceva.

-În acei ani a apărut și Poezia putrefacției sau putrefacța poeziei.

-A fost un moment dureros. A fost și o frământare în redacția Contemporanului. N-am vrut să scriem nici unul dintre tineri despre acest pamflet. A apărut totuși un articol fără să fim consultați. A urmat după aceea o perioadă din ce în ce mai dificilă. După ce am publicat articolul Pentru calitate în nuvelistica noastră am fost decretat cosmpolit. (...) Totul se făcea prin directive. În anii aceia aspri, cînd am avut ciocniri grave cu spiritul dogmatic și mi se interzisese să semnez, am fost tentat să mă întorc în inginerie.

-În cazul poeziei se susținea că poetul nu trebuie să-și dezvăluie subiectivitatea, ci să exprime exclusiv lumea obiectivă. Deci, poezie epică și nu lirică. Nu are nimeni nimic cu poezia epică. Dar din cauza modului îngust în care era înțeleasă, au apărut acele nuvele în versuri. (...) Se spunea că dacă baza orînduirii burgheze este de condamnat, atunci și producțiile pe care le generează sînt de blamat. Astfel, Arghezi, Blaga, Barbu, Bacovia și alți mari scriitori din perioada interbelică erau negați. Se ajunsese la un primitivism al expresiei lirice, în contradicție cu patosul revoluționar al vremurilor în care trăiam. Se enunțau anumite probleme (intelectualul ezitant, electrificarea satelor) și scriitorii se duceau pe teren, căutînd exemple de oameni care să ilustreze aceste teme, în loc să vadă ce se petrece pe șantiere, în uzine și mai ales în conștiința oamenilor.

-Vă mai recunoașteți în cărțile pe care le-ați scris în anii 50?

-Nu le repudiez. Chiar dacă nu-mi mai plac unele pagini. Spiritul acelor lucruri nu e străin de ceea ce fac azi. Am militat și militez pentru o artă revoluționară, angajată.

-Ce a însemnat și ce înseamnă pentru literatură, pentru artă în general, ultimul deceniu?

-O înlăturare hotărîtă a tutor piedicilor ridicate în calea creației literare și artistice de dogmatism. Un climat de libertate, în care totodată principiile și fidelitatea față de idealurile socialismului și comunismului sînt neclintit păstrate. O înțelegere că problemele ideologice se rezolvă prin discuții răbdătoare, prin argumente logice, prin confruntarea teoriilor cu practica și nu prin măsuri brutale administrative. O recîștigare a istoriei naționale, act fără de care nici o creație culturală autentică nu este posibilă. (...) Este un mod  de a construi în plan intelectual, în spiritul adevărat al marxismului.

-Cred că fenomenul cel mai salutar din romanul românesc actual este o evidentă revenire la realism. După ce unii prozatori și-au risipit destulă energie și talent în experiențe adesea sterile, mă bucur să văd că marea majoritate a romancierilor noștri care au ceva de spus abordează cu curaj realitățile vieții și problemele autentice ale omului contemporan.

-(...) Sigur, după explozia lirică la care am asistat acum cîțiva ani (A. Blandiana, C. Baltag, C. Bunea, I. Alexandru, N. Stănescu, M. Sorescu, A. Păunescu), ne sînt mai sensibile astăzi și o anumită batere pe loc, în unele cazuri, și proliferarea epigonismului.

- Critica marxistă este deschisă noutății și ar fi de neconceput să ignore noile metode (semiotice, structuraliste, arhetipale, freudiene etc) ivite în ultimii ani și cu unele rezultate evidente. Marxismul este o filozofie eminamente critică și puterea ei constă mai ales în facultatea de a aborda în spiritul dialecticii cunoașterii omenești și a le confrunta permanent cu practica social-politică a proletariatului revoluționar.

-Orice dascăl dorește să comunice de la catedră discipolilor un adevăr al său. Care ar fi acesta în cazul prof. C.?

- (...) 3 lucruri: că literatura română este de mare valoare și deci nu trebuie să avem complexe, că trebuie să asimilăm în mod critic cele mai moderne teorii în domeniul exegezei literare și că marxismul în critica literară este o concepție revoluționară, în stare să realizeze această asimilare păstrîndu-și caracterul propriu, că este o concepție rodnică și cu rezultatele cel mai solide.