Istoria orașului Kovrov din Rusia centrală (KAZAKIEVICI 1952)

<
(...)
Orașul Kovrov* est așezat pe malurile înalte ale rîului Kliazma și a fost întemeiat în secolul al XII lea de vînătorul Epifan - cel puțin așa glăsuiește legenda. Patru secole mai tîrziu, orașul era în stăpînirea unei ramuri a prinților Starodubski - anume a prinților Kovrov, sau Kovrî, așa cum stă scris într-un adaus la letopisețul lui Nestor**. Acest oraș, care seamănă ca două picături de apă cu multe alte reședințe de județ din Rusia centrală - cu biserici, cu șiruri de prăvălii din piatră roșie, mărginite de case cu două caturi, primul din cărămidă, al doilea din lemn - avea în pragul revoluției treizeci și trei de cîrciumi, un liceu, o școală urbană și un spital, vreo cîteva filaturi de bumbac, o întreprindere de topit untură, o moară, precum și atelierele de cale ferată ale sectorului Moscova-Nijogorod. În anii Puterii sovietice orășelul se dezvoltase, devenind mare și zgomotos, plin de un tineret sănătos și dornic de învățătură, un tineret în sîngele și înfățișarea căruia trăiau generațiile de vînători și plugari care trudiseră pe meleagurile acelea.
Dintr-un oraș de țesători și filatoare, Kovrov se transformase într-un oraș al metalurgiștilor, iar atelierele de cale ferată deveniseră o coșcogeamite uzină ce fabrica acum excavatoare puternice, pe care le puteai întîlni acum pe toate șantierele mari și mici, de la Komsomolsk pînă la Moscova.
(...)
Bătrînul îi arătă dealul Șirin, unde aveau loc adunările și demonstrațiile. Tot acolo, pe vremuri, se măsurau voinicii în lupta cu pumnii.
Kovrov era un oraș al metalurgiștilor și al țesătorilor una din multele așezări muncitorești rusești care nu și-au precupețit sîngele și energia luptînd pentru cauza revoluției și socialismului. Cînd, la Moscova, izbucnise răscoala socialiștilor-revoluționari de stînga***, Kovrov trimisese în ajutorul muncitorilor din Moscova pe ostașii regimentului 250 infanterie și bolșevici**** din localitate, în frunte cu Abelman, președintele sovietului***** și secretarul comitetului județean de partid. În timpul înăbușirii răscoalei, Abelman căzuse ca un erou la datorie. În cinstea lui, o barieră****** a Moscovei primise numele acestui om neînfricat. Bolșevicii și muncitorii din Kovrov trimiseseră oameni și pentru zdrobirea răscoalei gardiștilor albi******* din Murom, apoi înăbușiseră rebeliunea chiaburilor******** din plășile********* Kliucinovskaia și Belkovskaia. După aceea, munciseră cu avînt și perseverență ca să-și refacă fabricile și uzinele, în 1931 construiseră primul excavator, iar după doi ani trecuseră la fabricarea lui în serie.
- Iar în Marele Război pentru Apărarea Patriei**********... bătrînul se înecă, apoi încheie cu voce sugrumată: ...au dat tot ce-au putut...
>

SURSA
Emmanuil Kazakievici, Inimă de prieten - Emmanuil Kazakievici, Povestiri, trad. M. Spiritdoneanu & V. Rădulescu, Editura pentru Literatură Universală, București, 1964, pp. 180-181, 394-395.

NOTĂ M.T.
* Kovrov = Localitate în Rusia, oraș din secolul XVIII. Azi aparține regiunii Vladimir, având o populație de 145000 de persoane. (http://kovrov-gorod.ru/)
** Cronica vremurilor trecute - O istorie a Rusiei Kievene din perioada 850-1110, scrisă la puțin timp după aceea.
*** Partidul Socialist Revoluționar = Partid de stânga înființat în 1901, cu ideologie preponderent țărănească și cu activități teroriste, și care în 1917 se va scinda aripa de dreapta (moderată) și cea de stînga (radicală). (http://www.contributors.ro/global-europa/revolu%C8%9Bia-rusa-din-februarie-1917-origini-semnifica%C8%9Bii-implica%C8%9Bii-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%C8%99i-marius-stan/)
**** Bolșevic = 1. S. m. și f. Adept al bolșevismului. 2. Adj. Care aparține bolșevismului sau bolșevicilor (1), care se referă la bolșevism sau la bolșevici; propriu, caracteristic bolșevicilor sau bolșevismului. – Din rus. bol’ševik, fr. bolchevik. 
Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/bol%C8%99evic) Facțiune a Partidului Social Democrat Rus condusă de V. I. Lenin, care, după ce a devenit majoritară în 1903, va promova marxismul revoluționar. (http://www.marxist.com/bolshevism-old/)
***** Soviet = Consiliu local muncitoresc, baza politică și administrativă a regimului comunist instalat de V.I. Lenin prin lovitura de stat din 25 octombrie / 7 noiembrie 1917. (https://www.marxists.org/archive/reed/1918/soviets.htm)
****** Barieră =  2. Punct de intrare în oraș, unde se încasau în trecut taxele pentru mărfurile aduse spre vânzare; – Din fr. barrière. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/barier%C4%83)
******* Alb = Combatant împotriva bolșevismului în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920). – Alb + gardist(după rus. belogvardeeț). Sursa: DEX '09  (2009)  (https://dexonline.ro/definitie/albgardist)(http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/rusia-ntre-r-zboi-i-revolu-ie-1914-1921)
******** Chiabur = Țăran înstărit, bogat.- Din tc kibăr. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/chiabur)(http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Special/1989+Anul+care+a+schimbat+lumea/Imagini+document+Chiaburii+dusmani+ai+poporului)
********* PLÁSĂ =  II. 1. Parte dintr-o moșie în Evul Mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ în vechea împărțire administrativă a României; – Din sl. plasa. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/lexem/plas%C4%83/43433)
********** Marele Război pentru Apărarea Patriei = Războiul împotriva Germaniei naziste din 1941-1945, parte a celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Manual de provocare a râsului” („TOMIS” 2004)

 ***, Manual de provocare a râsului, „Tomis”, Constanța, 2004

Teatrul „Ovidius” și-a înveșmântat copiii în hainele colorate ale commediei dell arte și va expune publicului un spectacol de toată frumusețea. Căci este vorba de o premieră cu piesa „Bârfele femeilor” de Carlo Goldoni. După spusele lui Gavril Borodan, textul a fost tradus special pentru regretatul regizor Vlad Mugur, care a montat un spectacol la Craiova. Textul a rămas în posesia teatrului și reprezintă un proiect mai vechi al actualului regizor, care s-a îndrăgostit de la prima... citire. Teatrul „Ovidius” se dă de trei ori peste cap și se pleacă în fața constănțenilor cu o nouă producție, rodul ingeniozității celor forțați „să facă artă” la limită și al dragostei lor pentru teatru. „Îndrăgostiții” se prezintă în felul următor: Laura Crăciun, Marian Bucur, Iulian Lincu, Nucu Stângaciu, Daniela Trifan, Clara Ghiuvelechian, Alexandra Axente, Maria Nestor, Gabriela Belu, Cosmin Mihale, Daniela Vîtcu, Cristina Oprean, Emanuel Cristoiu, Gelu Ciobanu, Roman Florentin, Gavril Borodan (ilustrația muzicală și regia) și Eugenia Tărășescu Jianu (scenografie). Conferința de presă organizată cu acest prilej trage cortina și ne oferă un cadou neașteptat: o echipă tânără, dinamică, haioasă, al cărei numitor comun  este, bineînțeles, dragostea pentru teatru. Renumita scenografă E. Tărășescu-Jianu a luat în mână hățurile arhitectonici vizuale și, cu talent și ingeniozitate, a creat fundalul estetic pentru derularea spectacularului „fir roșu”.

Aplauze, aplauze!

„Mircea Streinul și „Junimea literară” din Cernăuți” (HAVRILIUC 199?)

 Nicolae Havriliuc, Mircea Streinul și „Junimea literară” din Cernăuți, „Tomis”, Constanța, 199?

Întâile activități literare ale lui Mircea Streinul din cadrul Societății culturale liceale „Steluța” (condusă de prof. Arcadie Dugan), de la Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuți, ca și redactarea revistei școlare „Caietul celor 4” (împreună cu Neculai Roșca, Nicolae Pavlovici și Teodor Plop) din 1928, îl recomandă printre tinerii talentați, deciși să lupte pentru afirmarea cuvântului și gândului românesc în Bucovina. După ce profesorul de istorie Isidor Pochmarski îi evidențiază talentul de prozator, Mircea Streinu, prin intermediul Nicolae Tcaciuc-Albu (considerat un prim mentor spiritual), este prezentat revistei literare „Junimea literară” condusă de Ion I. Nestor, rectorul Universității din Cernăuți și distinsă figură a vieții politice liberale din Bucovina. Universitarul cernăuțean, din dorința de a înscrie frământările culturale ale bucovinenilor pe un făgaș de creație românească, va oferi, stimulând talentele, paginile revistei „Junimea literare” tinerilor condeieri dornici de afirmare. În aceste împrejurări are loc debutul lui Mircea Streinu cu fragmentul de proză Van Paloș, dedicat amintirii tatălui său (nr. 5-8, mai-august 1929), preotul Gavril Streinul, mort în 1922. În același număr vor publica Dragoș Vitencu, Traian Chelariu, Iulian Vesper. Publicarea lui Mircea Streinu în prestigioasa revistă „Junimea literară” pregătește un început de drum literar și anunță un nume ce trebuie luat în atenție. Nu întâmplător, între noiembrie 1929 și februarie 1930, ele devine colaborator permanent la pagina de literatură și artă a cotidianului „Tribuna”. În 1930, „Junimea literară” (nr. 5-8, mai august) îi publică o nouă proză Din carnetul domnului Boja (scrisă împreună cu N. Pavlovici). Textul impresionează prin plastica imaginii. În cadru pătrunde un personaj ce asistă la o scenă bănuită de adulter. Natura se află în consonanță cu stările sufletești. Povestirea va fi reluată peste ani și introdusă în romanul Prăvălia diavolului. Investit cu atribuțiile redactorului în 1931, Mircea Streinul poate fi întâlnit frecvent în paginile „Junimii literare”. Îi apar în acel an poeziile (unele semnate cu pseudonimul Andrei Pajeră) Frângerea pâinii (gesturi umane decupate dintr-un tablou biblic), Rânduri pe o margine de carte, Isus binecuvântând stelele (imaginarul poetic întreținut de expresia lirică gândiristă), poemul în proză Odaia înserată (amintirea copilăriei apare ca o icoană), Poveste la han (descriptivul fixând un peisaj nocturn), Pâclă (scrisă împreună cu Ion Roșca, povestirea surprinde zbuciumul sufletesc al personajului la despărțire de ființa iubită) și așa numitele dări de seamă. Impresiile, cu unele note critice, începute în „Tribuna” vor fi continuate în paginile „Junimii literare”, când prezintă autorii: Teodor Scorțescu - Popi (admiră nuvela pentru „zugrăvirea moravurilor”, Mihail Sadoveanu - Baltagul (remarcă peisajul și dragostea sadoveniană), C. Narly - Ispite și biruinți (notează eleganta discreție a poetului), Hugo Marti - Intermezzo românesc (subliniază străduința scriitorului elvețian de a schimba percepția lumească despre România, văzută un loc al răului), Simion Reli - Din trecutul unui oraș - Siret (situează autorul între erudiție și putere de evocare). Deși anul 1932 îi aduce o schimbare în viața de jurnalist - numirea în funcția de redactor-șef la ziarul „Glasul Bucovinei” - Mircea Streinu va desfășura o activitate redacțională la „Junimea literară” prin corelare și completare reciprocă. Acum îi apar poeziile Catrene, ciclul Spuneri de moarte (în cadrul primei antologii a tinerei literaturi bucovinene, inițiată de Ion I. Nistor), proza Vacanțe (evocare a copilăriei cu tristețile și bucuriile ei). La rubrica de prezentare a cărții, Mircea Streinul: Ion Pillat - Caietul verde (admiră iscusința poetului de a uni „fiorul clasicismului helen cu flamura ortodoxismului); Gh. N. Dumitrescu-Bistrița - Cântece patriotice școlare (lauda osârdia autorului părinte de a cultiva în sufletul copiilor dragostea pentru muzică); Al. Robot - Copilul minune (acuză agramatismul autorului pe fondul unei mai vechi dispute). Împreună cu Gh. Antonescu recenzează revistelor: „Cuget moldovenesc”, „Datina”, „Discobolul”, „Grai moldovenesc”, „Îndrumarea”, „Răboj”, „Boabe de grâu”, „Cele trei Crișuri”, „Convorbiri literare”, „Azi”, „Adevărul literar și artistic”, „Făt Frumos” etc, În 1933 textele semnate de Mircea Streinul în „Junimea literară” sunt poezii, recenzii de carte și de reviste literare. Publică poeziile Soliloqui, Exegeză, Recunoaștere. Îl recomandă pe Georg Kaiser cu Papiermuhle. Recenziile de reviste („Pană literară”, „Îndrumarea”, „Viață literară”, „Societatea de mâine”) este urmată de numeroase informații despre editura „Iconar”. (Se anunță instituirea unui premiu de două mii de lei de către colecția „Iconar” pentru cel mai bun manuscris.) La rubrica „Vitrina cărții”, Mircea Streinul face obișnuitul tur de orizont recomandând cititorilor câțiva dintre autori și cărțile lor: Mircea Eliade - Întoarcerea din rai, D. D. Roșca - Existența tragică, Al. O. Teodoreanu - Tămâie și otravă, Eugen Ionescu - Nu, Ioan Georgescu - Cântece din umbră, Emil Gulian - Duh de basm, M. Celarianu - Polca pe furate, Gherghinescu Vania - Amvonul de azur, N. Cantonieru - Întâmplări omenești etc.

Cunoscând îndeaproape universul spiritual al generației tinere de condeieri bucovineni, M. Streinul va încerca, sub titlul „Indice” (nr. 10-12, 1933, nr. 1-4, 1934), să surprindă, într-un portret de grup, câteva aspecte distincte ale tinerilor creatori, considerând că Bucovina deține „un loc important în mișcarea literară românească”. În sprijinul acestei afirmații, Streinul are în vedere poeți și critici literari - Eugen Jebeleanu, Petre Manoliu, Șerban Cioculescu, Perpessicius, Ov. Papadima, N. Roșu - ce au scris despre fenomenul literar din Bucovina. Această schiță de istorie literară (văzută ca un exercițiu pentru antologia Poeți tineri bucovineni, 1938, sau pentru capitolul „Literatura bucovineană” din Istoria literaturii române, scrisă împreună cu Dan. C. Pantazescu în 1941) face „un sumar al literaturii tinerilor scriitori bucovineni” din unghiul creatorului, dar în atenția „criticului din Capitală”. Autorii din sumar sunt împărțiți în trei grupe. Din primul eșalon fac parte: N. Tcaciuc-Albu, Iulian Vesper, George Drumur, Ion Roșca, Neculai Roșca, Teofil Lianu, Ghedeon Coca; urmează „alți lirici bucovineni realizați”: Dragoș Vitencu, Tudor Ulmanu, Barbu Slușanschi, E. Ar. Zaharia, Procopie Miliște, Vasile I. Posteucă, Aspazia Munte, George Nimigeanu. La „promisiuni pentru viitor” sunt cuprinși Ionel Crețeanu, Arcadenie Cerneanu, Aurel Putneanu, Mircea Grunichievici, Cristofor Vitencu, Nela Ropceanu, Sextil Dascăl. Dintre prozatori îi menționează pe Oltea I. Nistor (Spre Orient), Traian Chelariu (nuvele), Gheorghe Antonescu (Compromis), Neculai Pavel și Mihai Cazacu. În același număr, Mircea Streinul, semnând „Viața culturală la Cernăuți”, comentează evenimentele culturale din prima jumătate a anului 1934: aniversarea celor treizeci de ani de la înființarea revistei „Junimea literară”, expoziția de carte bucovineană deschisă la Universitate, activitatea Teatrului Național sub direcția lui Leca Morariu, șezători și concerte ale societăților muzicale „Armonia” și „Tudor Flondor”, activitatea societăților studențești „Junimea”, „Dacia”, „Arboroasa” și a societății școlare „Steluța”.

Începând cu nr. 7-14/1934, Traian Chelaru, întors de la studii din Paris și Roma, preia postul de secretar de redacție al „Junimii literare”, înlocuindu-l pe Mircea Streinul din colectivul de redactori al revistei. În cuprinsul numărului, Streinul semnează proza autobiografică Stan a început să lupte cu stelele (evocarea timpului copilăriei aduce în prim plan moartea tatălui, transfigurat prin învățătorul Axinte Ionescu). Redacția „Junimea literară”, în 1935, îl privește pe Streinul cu rezerve. În paginile revistei, el apare între „tolerat”, când i se recunosc meritele literare, și „exclus”, când i se aplică rețeta de tânăr rebel. Nr. 1/1935 tipărește, alături de cele două poezii ale sale, Clar trist, sufletele și Aproape de somn, un comentariu al lui Traian Chelariu la volumul Itinerar cu anexe în vis. Reproducem din comentariu câteva aspecte: „... trebuie să subliniez că lirica streiniană este cea mai reprezentativă a noilor necesități și tendințe estetice în Bucovina actuală. (...) Cei ce vor veni după Mircea Streinul îi vor datora, în Bucovina, norocul de a se fi putut folosi de o utilă experiență tematică și tehnică. (...) Nici un viitor istoric al literaturii bucovinene nu va putea trece peste poezia <iconaristă> (...) iar de <iconarism> nu poate fi vorba dacă nu e vorba și de Mircea Streinul.” În pagina „Cărți și reviste”, Mircea Streinul face scurte aprecieri la câteva apariții din „lotul ales al poeziei din 1934”: Inimi sub săbii (E. Jebeleanu), Cloșca cu puii de aur (D. Vrânceanu), Romanțe pentru mai târziu (I. Minulescu), Memnon (H. Stamatu), Cartea țării (A. Maniu), comentând, totodată, și activitatea editurilor „Fundația pentru literatură și artă Regele Carol II”, „Ciornei”, „Adevărul”, „Cartea Românească”, . Recenzează revistele „R. F. R.”, „Convorbiri literare”, „Gândirea”, „Pagini literare”, „Friza”, „Lanuri” etc. Absent în nr. 2, 3-4/1935, Mircea Streinul reapare cu o epigramă (Poetului manuscris tradus în nemțește - semnată Mircea Iconaru) în nr. 5-7/1935. Traian Chelariu, în același număr, recenzează revista „Icoana” (nr. 1) apărută în septembrie 1935 (în tipografia lui V. Blondovschi din Rădăuți), fără a face vreo referire la Mircea Streinul. Recenzia pertinentă și la obiect maschează o formă de amărăciune a lui T. Chelariu în fața neînțelegerilor care sapă la „temelia unirii” literare bucovinene. Stârnește nedumerirea că o publicație tipărită în septembrie să fie recenzată într-un număr al „Junimii literare” din mai-iunie. Explicația decalajului trebuie căutată în întârzierea apariției „Junimii literare”. E posibil ca  nr. 5-7/1935 să fi apărut prin octombrie sau noiembrie 1935. Și tot printre nedumeriri trebuie trecută publicarea unui alt text poetic „Apocalipsa” (ca semn al unei continuități ce nu se cădea întreruptă) în nr. 8-9 (august-septembrie 1935, cu pseudonimul Mircea Iconaru), când Mircea Streinul era tot mai preocupat de refacerea mișcării literare tinere și canalizarea forțelor creatoare pe făgașul deschis de revista „Icoana” (al cărei secretar de redacție a fost până la dispariția ei, din ianuarie 1938)

Vizor („TOMIS” 1983)

 ***, Vizor, „Tomis”, Constanța, 1983, decembrie 

* (...) în repetate rânduri, este aceea de a alcătui o colecție definitorie de pictură contemporană - patrimoniu virtual al unei așteptate secții de profil. Fără a fi restrictivă, tematica Simpozionului se axează, totuși, pe transpuneri, reprezentări, echivalări sau metafore ale spațiului și realităților constănțene. Asimilată ca o permanență a preocupărilor și investigațiilor plastice, imaginea Dobrogei ni se restituie, fastuos monumentală, în lucrările lui Marin Gherasim, incandescent solară în lucrările Sultanei Maitec și ale lui Mihai Horea, dramatică prin eclerajele nocturne, care captează ritmurile înalte ale efortului constructiv la Eugen Popa și Serfi Șerbănescu, aridă în geometria ei acut contemporană la Spiru Chintilă, lirică, în sensul celei mai ales tradiții a peisajului modern, la Vladimir Zamfirescu și Florin Niculiu, eroică, în sensul unei istorii multiseculare și a unui prezent incandescent la Gheorghe Pătrașcu, esențială în subtilitatea ei poetică, la Ion Sălișteanu ș. a.

* Expoziția ediției a III a Simpozionului de grafică definește opera unor artiști contemporani de prestigiu, ca Ala Jalea Popa, Angela Balogh, Bogdan Stihi, Mariana Petrașcu, ca și a tinerilor creatori Alexandra Recepavici, Csechi Casia, Ion Tițoiu, fără a epuiza însă unele direcții extrem de fertile ale graficii românești, prin numărul redus al participanților - doisprezece - cât și prin absența unei generații intermediare. Și, dacă Simpozionul e definitoriu prin capacitatea de a reflecta personalități creatoare, relativ unitare prin raportare la spațiul dobrogean, el este, în schimb, privat de o idee organizatorică coordonatoare, menită să-l individualizeze ca manifestare. Muzeul de artă ar putea fructifica aceste lucrări în ansambluri expoziționale tematice, aceasta fiind și una din intenționalitățile care au stat la baza creării sale. Așteptăm, așadar, o a IV a ediție, prin care acest efort documentar comun să se valorifice ca manifestare în sine, analizabilă nu prin juxtapuneri de universuri particulare, ci ca o sinteză de demersuri proprii și asumate.

* La vernisajul Expoziției anuale județene a Filialei UAP Constanța, pictorul Ion Sălișteanu, personalitate marcante a plasticii românești, observa că: „Gruparea artistică constănțeană înregistrează un efort de cristalizare a unor viziuni artistice proprii, capabile să definească o mișcare plastică dobrogeană contemporană. Filiala locală dovedește, cu fiecare expoziție de amploare, că se poate număra printre cele mai laborioase și valoroase din țară, integrându-se plenar fenomenului artistic contemporan”. Dar, despre reușitele certe ale manifestării, pe larg, într-un număr viitor.

* Academician Alexandru Balaci, prof. univ. Horia Deleanu, scriitorul și criticul teatral Valentin Silvestru, dr. Romeo Profit, evocând personalitatea marelui dramaturg Horia Lovinescu, au oferit, totodată, noi și originale repere de înțelegere a operei celui care, de atâtea ori, și-a încredințat piesele, în premieră absolută, Teatrului dramatic Constanța. Un argument îl constituie, o dată mai mult, și spectacolul ce a urmat emoționantei evocări, Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă, veritabil „cântec de lebădă” al regretatului dramaturg, spectacol distins cu patru premii la Festivalul Național „Cântarea României”. Regia artistică: Gheorghe Jora; scenografia: Mihai Tofan. Cu: Iancu Lucian, Vasile Cojocaru, Maria Nestor, Virgil Andriescu.

* Teatrul liric din Constanța propune spectatorilor un spectacol de balet, care reunește premiera absolută a Dixtuor-ului - pe muzică de George Enescu și, în premieră, baletul Șeherezada de Rimski Korsakov, marcând debutul regizoral al balerinei Anca Tudor. Conducerea muzicală: Gheorghe Stanciu; scenografia: Șerban Jianu. Remarcăm, în chip deosebit, evoluția balerinei Rodica Uretru.

* O premieră plină de originalitate și prospețime în viața artistică tomitană: Cenaclul artelor de la Liceul Pedagogic, condus cu deosebită competență și pasiune de prof. Nina Preda și prof. Iordana Chirițescu, concentrând bucuria creatoare a unui mare număr de tineri, dornici nu numai de a-și desăvârși personalitatea, dar și de a dobândi o bogată și solidă cultură generală.

Premiera piesei „Hop, Signor” de M. Ghelderode la Teatrul Dramatic din Constanța la 25 februarie 1982 (CHEHIAIAN 1982)

 Carmen Chehiaian, ?, „Tomis”, Constanța, martie 1982 

Or, spectacolul ar fi câștigat în tensiune și dramatism dacă prim-planul ar fi fost ocupat, nu numai... la propriu, de povestea disc-jockey-ului, de singurătatea alienarea și zbuciumul acestui slujbaș al muzicii. Altfel, acesta rămâne doar maestrul de ceremonii, neobosit, puțin cinic, puțin blazat, puțin lehămetit, puțin din toate.

Actorul Vasile Cojocaru ne-a oferit un frumos recital, deși un recital într-o singură cheie. El a mizat, ca și regizorul, pe un joc detașat, lucid, sobru. Da, dar în acest fel ceva din esența, din sufletul personajului a rămas neatins. A fost, mai degrabă, evocat un fenomen și nu omenească. Emoția spectatorului a fost, cumva, blocată de galopul asurzitor al muzicii. Nici măcar „Concursul secolului” nu ne-a putut convinge definitiv de alienarea sutelor de mii de tineri ascultători „intoxicați” zi de zi și în proporție de masă, de muzica-drog, de muzica-iluzie etc. Maria nestor a încercat, e drept, să dea contur unui caz de tânăr sedus de acest miraj, fără rezultate pe deplin notabile, totuși. Eugen Mazilu a plăsmuit un personaj destul de simpatic, ros de ambiții mărunte și speranțe iluzorii. Longin Mărtoiu și Ana Mirena își intersectează și ei, din când în când, privirile, replicile, pașii cu cei de mai sus, încercând (și chiar reușind) să se integreze ritmului general al spectacolului.

Un spectacol care, deși a presupus o uriașă risipă de energie, nu a reușit să pună total în valoare, așa cum așteptam, posibilitățile multiple ale unor actori. (...)

Anecdotica e un pretext pentru a pune în mișcare și dialog aceste simboluri. Și, vrând să le evidențieze cât mai apăsat, dramaturgul le înconjoară cu un apăsat halou. De aceea, Marguerite nu putea fi decât gingașă și nefericită, Signor - bătrân, urât și caraghios ca un albatros care coboară din înălțimi pe pământ și tot atât expus batjocurii mulțimii ș.a.m.d. Dar, pentru ca să nu credem cumva e vorba doar de o dramă de alcov, dramaturgul aduce în scenă și Inchiziția, teroarea ei neagră mai bine zis, substanțializând astfel protecția socială a intrigii. Piesa a fost scrisă în 1938, deci, se poate presupune că filipica la adresa Inchiziției trebuie citită și ca o demascare a noii Inchiziții hitleriste.

Regizorul Gheorghe Jora a vădit o grijă de artizan în transpunerea scenică a dramei lui Jureal, zis Signor. Este meritoriu efortul depus pentru prospectarea generosului filon liric, romantic și grotesc, pe alocuri expresionist ori tenebros, al textului. Regizorul n-a avut însă puterea să opereze nici o reducție. Rezultatul e un spectacol de atmosferă și nu unul de idei. Căci se portretizează fără a se interioriza; (...).

Larose, călăul cu trandafiri la butonieră, găsește în Virgil Andriescu un interpret receptiv mai ales la poza romantică și la crezul justițiar, la dedesubtul malefic și oracular.

Ghelderode pune mare preț pe pitorescul și comentariul piticilor, bufonilor ori cerșetorilor, întrucât statutul lor social le permitea adesea să ia în derâdere, în gura mare, lucruri despre care nici în șoaptă nu se vorbea. Or, V. C. și E. M. prind cum nu se poate mai bine această idee și-i dau viață cu inteligență și vigoare. Ei fac din Meche și Suif purtătorii de cuvânt ai mulțimii care, sfidând Inchiziția, judecă totul cu nemilos realism.

Cuplul nobililor, în schimb, a funcționat fără vlagă, Longin Mărtoiu și Titus Gurgulescu fiind expozitivi și neconvingători, cheltuindu-și energia în dueluri mimate stângaci și în plimbări prudente de colo-colo în costume cu sclipici.

Scenografia semnată de Dan Jitianu și Daniela Codarcea se impune printr-o plăcută armonie cromatică.