Irina Constantziu-Vlassopol (1900 Iași - 1979 București) („TOMIS” 2007)

?, ?, „Tomis”, Constanța, XLII, 453, decembrie 2007, 89-90

(...)
Studiile ei s-au axat pe însușire noțiunilor de contabilitate, administrarea bunurilor materiale și finanțe. După ce a terminat, a lucrat la o întreprindere forestieră și apoi la sucursala Băncii Marmorosch Blank et Co din Cernăuți, unde și-a definitivat experiența de contabilitate, care i-a fost atât de utilă mai târziu, ca ofițer III de marină. la 18 februarie 1930, I. C. i s-a eliberat Livretul de marinar nr. 270 de către Căpitănia portului Brăila, devenind astfel, prima femeie ofițer din marina comercială română. În același an, se căsătorește cu Spiridon Vlassopol, retras din marina militară, pe care îl va încuraja să închirieze de la Serviciul Maritim Român cargoul „Oituz ” (5.400 t, construit la Rostock în 1905). Comandantul S. V. a fost deplin conștient că reușita companiei sale depindea de buna pregătire a echipajului și a angajat de la SMR 3 ofițeri  capabili, posesori de brevete internaționale, care au asigurat funcțiile de secund, ofițer II și pe cea de șef mecanic, iar postul de ofițer III a fost încredințat soției sale.
În registrele personalului navigant al Căpităniei portului Brăila apare înmatriculată mai întâi pe nava „Oituz”. apoi ca ofițer asistent  pe pasagerul „Dacia”, la 20 februarie 1930, și din nou ofițer asistent pe „Oituz ” în 1 octombrie 1930 -  1 aprilie 1932. Din iunie 1932 până în ianuarie 1936 a fost îmbarcată ca ofițer asistent  pe cargoul „Inginer N. Vlassopol”, acesta fiind noul nume al navei „Oituz”, rebotezată în memoria tatălui lui S. V. Navigând mulți ani împreună cu soțul său, I. C. și-a îmbogățit cunoștințele de navigație, astronomie și conducere a navei, deși îndatoririle sale erau specifice funcției: aprovizionarea cu hrană, evidența cheltuielilor și a conturilor cu agențiile din afară și străinătate, precum și navlosirile.
În 1936 cei doi divorțează, I. C. se debarcă pe motivând probleme de sănătate, iar S. V. pleacă cu cargourile companiei în străinătate, unde le-a înregistrat sub pavilion panamez. Meritele marinarului I. C. - V. au fost recunoscute prin Înalt Decret nr. 3117 din 4 septembrie 1937, când i s-a conferit „Medalia Maritimă clasa III Navigator”. Medalia și brevetul i-au fost înmânate de regele Carol II, cu prilejul Zilei Marinei, în august 1938, la Constanța. Acesta a fost ultimul moment strălucit din viața Irinei.
După cel de-al doilea război mondial, odată cu cu instaurarea regimului comunist, I. C. a suferit privațiunile celor supuși toți cei socotiți a avea „origine nesănătoasă”. Și-a câștigat o vreme existența ca femeie de serviciu la un bloc în București și a murit la sfârșitul anilor 70 în sărăcie și uitare.

Cenzura comunistă în Dobrogea (VI - 1972) (COMAN 2007)

Virgil Coman*, Cenzura în Dobrogea (VI), „Tomis”, Constanța, XLII, 448, iulie 2007, p. 90-91

Activitatea practică a cenzorilor Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor Constanța în 1972 „ s-a desfășurat pe fundamentul ideologic al evenimentelor politice ce au avut loc în această perioadă și s-a concretizat în cuprinderea tuturor sectoarelor cât și a întregului volum de muncă” (DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 2/1969-1975, f. 118). Însă, deși domeniile de activitate au rămas aceleași ,numărul intervențiilor a crescut datorită apariției ziarului cotidian de vară „Litoral” și a postului de radio „Radio-vacanța”), a tipăririi unui număr mai mare de materiale cu caracter propagandistic, editării bilunare a revistei „Tomis”, cât și datorită aparișiei în mod periodic a revistelor școlare și a celei universitare. Astfel, în cursul anului 1972 au fost supuse activității de control peste 6.500 de pagini.
Ca urmare a adoptării ultimelor documente de partid și de stat se impunea - după cum opinau împuterniciții DGPT Constanța - redimensionarea și așezarea pe baze noi a întregi activități, dar și creșterea exigenței în exercitarea sarcinilor ce le reveneau astfel încât stilul și metoda de lucru să se poată adapta cât mai rapid la noile condiții.
Pornind de la premisa că „apărarea purității liniei politico-ideologice a partidului este o cauză comună și trebuie să devină obiectul unui front unic de acțiune” cenzorii constănțeni începeau a milita pentru generalizarea autocenzurii, probabil, tocmai datorită creșterii în mod constant a volumului de muncă, dar și a propagării noii concepții și liniei politico-ideologice în domeniile de activitate supuse controlului (DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 2/1969-1975, f. 124).
Pentru a reliefa activitatea pe linia cenzurii a împuterniciților DGPT Constanța din 1972 vă prezentăm câteva extrase din documentele întocmite de aceștia.

1972 iunie 28, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 26 mai - 26 iunie 1972.
„Expoziții”
S-a vizionat Expoziția „Cartea 72” deschisă la Galeriile de Artă din Constanța. În standul rezervat scriitorilor dobrogeni erau introduse (organizatorii spun fără știrea lor) două cărți ale lui Grigore Sălceanu, vechi: Întâia sărutare - piesă în versuri în 3 acte editată de tiparul Glasul Patriei, Bucovina - Cernăuți și Flori de mare, poezii editate în 1928. Întrucât profilul expoziției nu încadra și tipăriturile vechi, ci se ocupa de cartea contemporană actuală și în plus la ceste două lucrări nu se cunoștea conținutul, s-a anunțat organul de partid care a hotărât scoaterea lor din expoziție.
Tov. Clara
DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 10/1972, f. 36-37.

1972 iulie 29, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din luna iulie 1972.
„Producție editorială”
În programul căminului cultural din Cobadin era inclus un material bibliografic privind presa și literatura între 1967-1972, articole care vorbeau de comuna Cobadin. Printre articolele respective apăreau și câteva lucrări mai vechi, unele chiar din secolul trecut, care nu aveau nici o  legătură cu tema anunțată. De pildă: Dobrogea. Cincizeci de ani de viață 1878-1928. Publicație tipărită cu prilejul reanexării Dobrogei. Indicativul statistic al satelor și unităților administrative din România - 1932. Indicatorul localităților din România - 1943. Marele dicționar geografic al României - 1898. S- a discutat cu reprezentantul căminului cultural și toate aceste lucrări au fost scoase.
Tov. Clara G.
DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 10/1972, f. 41-42.

1972 septembrie 27, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 26 august - 26 septembrie 1972.
„Producție editorială”
Muzeul de artă Constanța a adus la viză un catalog pentru expoziția retrospectivă Lucia Ioanid. Au fost următoarele observații:
- în prezentare operei pictoriței erau redate 5 fotocopii - peisaj din Balcic;
- în prezentarea cronologică a biografiei pictoriței se mergea la amănunt, cu aspecte ale vieții ei nesemnificative pentru viața și opera pictoriței, cum ar fi: „În 1965 iese la pensie cu 700 lei; în 1968 i se mărește pensia la 1000 lei etc.
- printre fotografiile de familie era prezentată pictorița la lucru pictînd pe Sfînta Maria cu Isus în brațe  la o biserică din orașul Constanța.
Aceste probleme au fost discutate cu Direcția Instructaj-Control și comitetul de cultură și educație socialistă al județului Constanța, care și-a însușit observațiile noastre și s-au făcut modificările respective. În placheta de versuri ce face corp comun cu acest catalog  erau prezentate poeziile scrise de autoare. S-a discutat cu Comitetul de cultură și educație socialistă una din poezii din care se degaja o atmosferă morbidă, tristă. S-a acceptat ca aceasta să fie eliminată din plachetă.
Tov. Clara G.
DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 10/1972, f. 60-61.

Virgil Coman (1973-2016) = Absolvent al Facultății de Istorie al Universității Ovidius Constanța. Director al Direcției Județene Constanța al Arhivelor Naționale.

120 de ani de la nașterea geografului C. Brătescu (VLADIMIROV 2002)

 Olimpiu Vladimirov, Constantin Brătescu - 120, „Tomis”, Constanța, noiembrie 2002, p. 70.

Fiu al învățătorului Ioan Brătescu, originar din Brăteștii Romanului, și al Caliopiei Ecaterina Caranfil, viitorul geograf român de reputație europeană Constantin Brătescu s-a născut la 30 septembrie 1882, în acea provincie a României care, privită pe hartă, „se arată ca o peninsulă adânc intrată în hotarul rotund al țării noastre”.

La Mineri (Câșla), județul Tulcea, veche așezare românească, a fost în clasele primare elev al propriului tată, iar apoi, la liceul tulcean „Spiru Haret” face parte din a doua serie de absolvenți, în 1901.

La îndemnul profesorului N. Alexandru, se înscrie la Facultatea de Litere (secția clasică) a Universității din București, dar, audiind cursurile marelui geograf Simion Mehedinți și având în memorie și în suflet meleagurile dragi ale copilăriei, se simte atras către geografie. Licențiat în 1906, ajunge asistentul lui S. M. în 1910 și, apreciat pentru seriozitatea și înzestrarea sa, este trimis la universitățile din Leipzig și Berlin, unde va aprofunda studiul etnografiei, antropologiei și zoomorfologiei. La revenirea în țară, este numit profesor de limba română și geografie la Școala Normală din Constanța, unde rămâne până în 1924. În timpul primului război mondial este mobilizat și ajunge la Iași, unde îi va cunoaște pe George Vâlsan și Gh. Munteanu Murgoci.

Doctor în geografie al Universității din București (1922), funcționează din 1024 la catedra de geografie a Universității din Cernăuți până în 1938, când este chemat la catedra de geografie generală și antropogeografie a Universității din București, urmând ilustrului său profesor S. M., ieșit la pensie.

Membru titular al Academiei Române (1935), C. B. se stinge din viață la 23 octombrie 1945, în plină activitate creatoare.

Un lung șir de lucrări științifice (peste 70) mărturisesc o personalitate proeminentă, de reputație națională și internațională, creator de școală geografică, „geograf al Dobrogei”, promotor al geografiei aplicate, al geografiei istorice și umane: „Metoda geografică în cercetările etnografice”, „Profile cuaternare ale Mării Negre”, „Delta Dunării. Geneza și evoluția sa morfologică și cronologică” (teza de doctorat), „Pământul Dobrogei. Clima Dobrogei. Fitogeografia și solurile Dobrogei. Populația Dobrogei”, „Oscilațiile de nivel ale apelor bazinului Mării Negre în cuaternar”, „Criterii pentru determinarea vârstei teraselor cuaternare”.

Vocația sa constructivă în planul culturii l-a făcut să se implice cu pasiune în etnografie, toponimie, istorie veche, folclor, creație poetică, publicistică.

Astfel, înființează și conduce revistele „Arhiva Dobrogei”, „Analele Dobrogei” (împreună cu Constantin Moisil, respectiv Ioan N. Roman) și „Societatea culturală dobrogeană” „pentru a promova studiul științific al trecutului și prezentului Dobrogei”. A fost președinte al „Ligii Culturale” din Constanța și fondator al „Muzeului regional al Dobrogei” (pe care l-a condu în calitate de director) și al Școlii Superioare de Comerț Constanța.

Între atâtea elogii, de validare a unei autorități științifice europene, unele strălucesc asemenea unor medalii înfruntând vremurile: „Putem afirma, fără teamă de eroare, că de la Herodot, părintele istoriei, geografiei și etnografiei, nimeni n-a privit cu mai mult interes și cu mai multă înțelegere ținuturile Dunării de Jos decât geograful și etnograful Constantin Brătescu” (Simion Mehedinți, 1938); „Într-un timp nu prea îndepărtat, razele soarelui și ale lunii vor lumina, pe lângă statuia lui Eminescu, a lui Pârvan și a altor aleși, fruntea turnată în bronz a celui care a fost Constantin Brătescu, pentru ca generațiile care vin să știe că, aici, un om de înaltă valoare spirituală s-a dăruit până la ultima fărâmă de energie pentru cultura Dobrogei și a țării” (Gr. Sălceanu, 1970); „Geograf al Dobrogei, Constantin Brătescu, până azi nedepășit de nimeni” (Vintilă Mihăilescu, 1970).

Dacă mai avem nevoie de modele întru comportament civic și profesional (și cu siguranță avem) într-un mileniu al informațiilor debordante și al globalizării, spiritul brătescian se numără printre cele mai notabile proiectări în național.

„Mircea Streinul și „Junimea literară” din Cernăuți” (HAVRILIUC 199?)

 Nicolae Havriliuc, Mircea Streinul și „Junimea literară” din Cernăuți, „Tomis”, Constanța, 199?

Întâile activități literare ale lui Mircea Streinul din cadrul Societății culturale liceale „Steluța” (condusă de prof. Arcadie Dugan), de la Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuți, ca și redactarea revistei școlare „Caietul celor 4” (împreună cu Neculai Roșca, Nicolae Pavlovici și Teodor Plop) din 1928, îl recomandă printre tinerii talentați, deciși să lupte pentru afirmarea cuvântului și gândului românesc în Bucovina. După ce profesorul de istorie Isidor Pochmarski îi evidențiază talentul de prozator, Mircea Streinu, prin intermediul Nicolae Tcaciuc-Albu (considerat un prim mentor spiritual), este prezentat revistei literare „Junimea literară” condusă de Ion I. Nestor, rectorul Universității din Cernăuți și distinsă figură a vieții politice liberale din Bucovina. Universitarul cernăuțean, din dorința de a înscrie frământările culturale ale bucovinenilor pe un făgaș de creație românească, va oferi, stimulând talentele, paginile revistei „Junimea literare” tinerilor condeieri dornici de afirmare. În aceste împrejurări are loc debutul lui Mircea Streinu cu fragmentul de proză Van Paloș, dedicat amintirii tatălui său (nr. 5-8, mai-august 1929), preotul Gavril Streinul, mort în 1922. În același număr vor publica Dragoș Vitencu, Traian Chelariu, Iulian Vesper. Publicarea lui Mircea Streinu în prestigioasa revistă „Junimea literară” pregătește un început de drum literar și anunță un nume ce trebuie luat în atenție. Nu întâmplător, între noiembrie 1929 și februarie 1930, ele devine colaborator permanent la pagina de literatură și artă a cotidianului „Tribuna”. În 1930, „Junimea literară” (nr. 5-8, mai august) îi publică o nouă proză Din carnetul domnului Boja (scrisă împreună cu N. Pavlovici). Textul impresionează prin plastica imaginii. În cadru pătrunde un personaj ce asistă la o scenă bănuită de adulter. Natura se află în consonanță cu stările sufletești. Povestirea va fi reluată peste ani și introdusă în romanul Prăvălia diavolului. Investit cu atribuțiile redactorului în 1931, Mircea Streinul poate fi întâlnit frecvent în paginile „Junimii literare”. Îi apar în acel an poeziile (unele semnate cu pseudonimul Andrei Pajeră) Frângerea pâinii (gesturi umane decupate dintr-un tablou biblic), Rânduri pe o margine de carte, Isus binecuvântând stelele (imaginarul poetic întreținut de expresia lirică gândiristă), poemul în proză Odaia înserată (amintirea copilăriei apare ca o icoană), Poveste la han (descriptivul fixând un peisaj nocturn), Pâclă (scrisă împreună cu Ion Roșca, povestirea surprinde zbuciumul sufletesc al personajului la despărțire de ființa iubită) și așa numitele dări de seamă. Impresiile, cu unele note critice, începute în „Tribuna” vor fi continuate în paginile „Junimii literare”, când prezintă autorii: Teodor Scorțescu - Popi (admiră nuvela pentru „zugrăvirea moravurilor”, Mihail Sadoveanu - Baltagul (remarcă peisajul și dragostea sadoveniană), C. Narly - Ispite și biruinți (notează eleganta discreție a poetului), Hugo Marti - Intermezzo românesc (subliniază străduința scriitorului elvețian de a schimba percepția lumească despre România, văzută un loc al răului), Simion Reli - Din trecutul unui oraș - Siret (situează autorul între erudiție și putere de evocare). Deși anul 1932 îi aduce o schimbare în viața de jurnalist - numirea în funcția de redactor-șef la ziarul „Glasul Bucovinei” - Mircea Streinu va desfășura o activitate redacțională la „Junimea literară” prin corelare și completare reciprocă. Acum îi apar poeziile Catrene, ciclul Spuneri de moarte (în cadrul primei antologii a tinerei literaturi bucovinene, inițiată de Ion I. Nistor), proza Vacanțe (evocare a copilăriei cu tristețile și bucuriile ei). La rubrica de prezentare a cărții, Mircea Streinul: Ion Pillat - Caietul verde (admiră iscusința poetului de a uni „fiorul clasicismului helen cu flamura ortodoxismului); Gh. N. Dumitrescu-Bistrița - Cântece patriotice școlare (lauda osârdia autorului părinte de a cultiva în sufletul copiilor dragostea pentru muzică); Al. Robot - Copilul minune (acuză agramatismul autorului pe fondul unei mai vechi dispute). Împreună cu Gh. Antonescu recenzează revistelor: „Cuget moldovenesc”, „Datina”, „Discobolul”, „Grai moldovenesc”, „Îndrumarea”, „Răboj”, „Boabe de grâu”, „Cele trei Crișuri”, „Convorbiri literare”, „Azi”, „Adevărul literar și artistic”, „Făt Frumos” etc, În 1933 textele semnate de Mircea Streinul în „Junimea literară” sunt poezii, recenzii de carte și de reviste literare. Publică poeziile Soliloqui, Exegeză, Recunoaștere. Îl recomandă pe Georg Kaiser cu Papiermuhle. Recenziile de reviste („Pană literară”, „Îndrumarea”, „Viață literară”, „Societatea de mâine”) este urmată de numeroase informații despre editura „Iconar”. (Se anunță instituirea unui premiu de două mii de lei de către colecția „Iconar” pentru cel mai bun manuscris.) La rubrica „Vitrina cărții”, Mircea Streinul face obișnuitul tur de orizont recomandând cititorilor câțiva dintre autori și cărțile lor: Mircea Eliade - Întoarcerea din rai, D. D. Roșca - Existența tragică, Al. O. Teodoreanu - Tămâie și otravă, Eugen Ionescu - Nu, Ioan Georgescu - Cântece din umbră, Emil Gulian - Duh de basm, M. Celarianu - Polca pe furate, Gherghinescu Vania - Amvonul de azur, N. Cantonieru - Întâmplări omenești etc.

Cunoscând îndeaproape universul spiritual al generației tinere de condeieri bucovineni, M. Streinul va încerca, sub titlul „Indice” (nr. 10-12, 1933, nr. 1-4, 1934), să surprindă, într-un portret de grup, câteva aspecte distincte ale tinerilor creatori, considerând că Bucovina deține „un loc important în mișcarea literară românească”. În sprijinul acestei afirmații, Streinul are în vedere poeți și critici literari - Eugen Jebeleanu, Petre Manoliu, Șerban Cioculescu, Perpessicius, Ov. Papadima, N. Roșu - ce au scris despre fenomenul literar din Bucovina. Această schiță de istorie literară (văzută ca un exercițiu pentru antologia Poeți tineri bucovineni, 1938, sau pentru capitolul „Literatura bucovineană” din Istoria literaturii române, scrisă împreună cu Dan. C. Pantazescu în 1941) face „un sumar al literaturii tinerilor scriitori bucovineni” din unghiul creatorului, dar în atenția „criticului din Capitală”. Autorii din sumar sunt împărțiți în trei grupe. Din primul eșalon fac parte: N. Tcaciuc-Albu, Iulian Vesper, George Drumur, Ion Roșca, Neculai Roșca, Teofil Lianu, Ghedeon Coca; urmează „alți lirici bucovineni realizați”: Dragoș Vitencu, Tudor Ulmanu, Barbu Slușanschi, E. Ar. Zaharia, Procopie Miliște, Vasile I. Posteucă, Aspazia Munte, George Nimigeanu. La „promisiuni pentru viitor” sunt cuprinși Ionel Crețeanu, Arcadenie Cerneanu, Aurel Putneanu, Mircea Grunichievici, Cristofor Vitencu, Nela Ropceanu, Sextil Dascăl. Dintre prozatori îi menționează pe Oltea I. Nistor (Spre Orient), Traian Chelariu (nuvele), Gheorghe Antonescu (Compromis), Neculai Pavel și Mihai Cazacu. În același număr, Mircea Streinul, semnând „Viața culturală la Cernăuți”, comentează evenimentele culturale din prima jumătate a anului 1934: aniversarea celor treizeci de ani de la înființarea revistei „Junimea literară”, expoziția de carte bucovineană deschisă la Universitate, activitatea Teatrului Național sub direcția lui Leca Morariu, șezători și concerte ale societăților muzicale „Armonia” și „Tudor Flondor”, activitatea societăților studențești „Junimea”, „Dacia”, „Arboroasa” și a societății școlare „Steluța”.

Începând cu nr. 7-14/1934, Traian Chelaru, întors de la studii din Paris și Roma, preia postul de secretar de redacție al „Junimii literare”, înlocuindu-l pe Mircea Streinul din colectivul de redactori al revistei. În cuprinsul numărului, Streinul semnează proza autobiografică Stan a început să lupte cu stelele (evocarea timpului copilăriei aduce în prim plan moartea tatălui, transfigurat prin învățătorul Axinte Ionescu). Redacția „Junimea literară”, în 1935, îl privește pe Streinul cu rezerve. În paginile revistei, el apare între „tolerat”, când i se recunosc meritele literare, și „exclus”, când i se aplică rețeta de tânăr rebel. Nr. 1/1935 tipărește, alături de cele două poezii ale sale, Clar trist, sufletele și Aproape de somn, un comentariu al lui Traian Chelariu la volumul Itinerar cu anexe în vis. Reproducem din comentariu câteva aspecte: „... trebuie să subliniez că lirica streiniană este cea mai reprezentativă a noilor necesități și tendințe estetice în Bucovina actuală. (...) Cei ce vor veni după Mircea Streinul îi vor datora, în Bucovina, norocul de a se fi putut folosi de o utilă experiență tematică și tehnică. (...) Nici un viitor istoric al literaturii bucovinene nu va putea trece peste poezia <iconaristă> (...) iar de <iconarism> nu poate fi vorba dacă nu e vorba și de Mircea Streinul.” În pagina „Cărți și reviste”, Mircea Streinul face scurte aprecieri la câteva apariții din „lotul ales al poeziei din 1934”: Inimi sub săbii (E. Jebeleanu), Cloșca cu puii de aur (D. Vrânceanu), Romanțe pentru mai târziu (I. Minulescu), Memnon (H. Stamatu), Cartea țării (A. Maniu), comentând, totodată, și activitatea editurilor „Fundația pentru literatură și artă Regele Carol II”, „Ciornei”, „Adevărul”, „Cartea Românească”, . Recenzează revistele „R. F. R.”, „Convorbiri literare”, „Gândirea”, „Pagini literare”, „Friza”, „Lanuri” etc. Absent în nr. 2, 3-4/1935, Mircea Streinul reapare cu o epigramă (Poetului manuscris tradus în nemțește - semnată Mircea Iconaru) în nr. 5-7/1935. Traian Chelariu, în același număr, recenzează revista „Icoana” (nr. 1) apărută în septembrie 1935 (în tipografia lui V. Blondovschi din Rădăuți), fără a face vreo referire la Mircea Streinul. Recenzia pertinentă și la obiect maschează o formă de amărăciune a lui T. Chelariu în fața neînțelegerilor care sapă la „temelia unirii” literare bucovinene. Stârnește nedumerirea că o publicație tipărită în septembrie să fie recenzată într-un număr al „Junimii literare” din mai-iunie. Explicația decalajului trebuie căutată în întârzierea apariției „Junimii literare”. E posibil ca  nr. 5-7/1935 să fi apărut prin octombrie sau noiembrie 1935. Și tot printre nedumeriri trebuie trecută publicarea unui alt text poetic „Apocalipsa” (ca semn al unei continuități ce nu se cădea întreruptă) în nr. 8-9 (august-septembrie 1935, cu pseudonimul Mircea Iconaru), când Mircea Streinul era tot mai preocupat de refacerea mișcării literare tinere și canalizarea forțelor creatoare pe făgașul deschis de revista „Icoana” (al cărei secretar de redacție a fost până la dispariția ei, din ianuarie 1938)

„Popasuri stelariene” (DRĂGĂNESCU 1991)

Ion Drăgănescu, Popasuri  stelariene, „Tomis”, Constanța, noi.-dec. 1991

Pe Stelaru l-am cunoscut la Cernăuți în 1942. Era în timpul războiului când Bucovina revenise la patria mamă și Cernăuțiul își vindeca rănile după subjugarea sovietică. Lui Stelaru îi apăruse aici, la editura „Bucovina”, volumașul de versuri „Noaptea geniului” și venise să-și primească drepturile de autor. Subțirelele drepturi l-au ținut o săptămână și s-au irosit la „Pajura neagră”, o locantă patronată de Ion Maicon, care patrona și Teatrul Național cernăuțean. Prietenia cu el am legat-o în subredacția ziarului „Capitala”, gazetă bucureșteană care edita aici un supliment, „Capitala la Cernăuți”. Șeful subredacției era Vasile Porumbiță, dar munca redacțională o desfășura un mare gazetar, Sandu Pană. Câteva luni a colaborat aici și Stelaru cu reportaje de senzații din viața cernăuțeană. Dar într-o bună zi și Stelaru a dispărut. S-a întors la București fiindcă așa îi era firea: un veșnic nestatornic.

Fac aici un popas spre a vă spune că Stelaru, pe lângă marea lui împătimire pentru poezie a fost și un foarte talentat reporter. Colaborările lui în pagina II a ziarului „Timpul”, pagină intitulată „Popasuri” de care răspundea Gheorghe Dinu, alias Ștefan Roll, precum și în alte publicații ale vremii, îl situa în apropierea lui Blaga, Jebeleanu, Fox-Brunea și alții. Numai că el era un sporadic, nu persevera în acest gen. Și pentru că tot sunt în „respiro” să vă mai dau și alte amănunte. Stelaru era un mare îndrăgostit de artele plastice și muzică. A fost prieten statornic cu toții pictorii și sculptorii generației sale. Dar, dintre toți avea o pasiunea pentru Baba, Ciucurencu, Piliuță, Vlad, Caragea, Vlasiu. Muzical - pentru Enescu. Îmi spunea odată, după un concert al lui Enescu la Ateneu, în care marele muzician dirijase. „Când ridica mâinile, le cobora și iar le urca în văzduhul simfonic, mă cutremuram, aveam revelația că-l pe Mefisto, un Diavol sublim, pământean, dialogând cu cerul”.

Ne-am văzut în 1946, la București. Era același sfios, fugind chiar și de umbra lui, același înnegurat chiar și în zile însorite, același neînțeles și neajutorat. Ne-am cinstit, din puținele „foloase” pe care le aveam eu, împreună și cu actorii, și ei scăpătați, Petrică Aron și Tomazoglu, la o bodegă cu firma „La vaporul națiunii”, unde poposeau, aproape zilnic, Păstorel și Tudorică Mușatescu. I-am propus lui Stelaru să vină la Constanța. Nu mi-a răspuns, dar în ochii mai totdeauna cețoși, am văzut un licăr de lumină - semn că încuviințase.

Nu de mult timp, s-a ținut de cuvânt, a venit mai întâi la Negru Vodă, unde soția lui vremelnic a profesat al catedră, și apoi la Constanța. Aici a fost primit cu multă dragoste de foarte tinerii ucenici în ale scrisului și cu afecțiune și prețuire de către decanii de vârstă ai literelor constănțene: Al. Gherghel, Grigore Sălceanu, Mircea Mărcoi, Al. Pop-Scărișoreanu, Titus Cergău, Al. Aldea, Ion Dumitrescu Frasin, Aurel Dumitrescu, Al. Dratski.

După constituirea Uniunii Scriitorilor, prima filială a fost Filiala Constanța, pe care ne-a nășit-o Eugen Jebeleanu, trimis de la centru, și care l-a investit pe Dimitrie Stelaru ca secretar al Filialei.

Aș putea spune că anii 1948-1951 au fost fertili pentru existența filialei scriitoricești constănțene. Au apărut mai multe plachete de versuri, revista „Pagini dobrogene”, o culegere de versuri închinate lui Eminescu, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naștere, culegere prefață în versuri de Stelaru. În această perioadă Stelaru a devenit tată. S-a născut Eumene.

Rog cititorii să-mi ierte această stufoșenie de date și amănunte pentru a realiza aceste câteva pagini memorialistice. Existența lui Stelaru la Constanța însă necesită un studiu mai amplu. Poate cu un alt prilej, și dacă mi-o îngădui Dumnezeu, voi vorbi și despre alte popasuri stelariene.