Expoziţiile Muzeului de Etnografie din Târgu Mureş, vizitate gratuit de către persoanele îmbrăcate în ii (AGERPRES 23.06.2015)

Dorina Matiș & Mihai Simionescu, Expoziţiile Muzeului de Etnografie din Târgu Mureş, vizitate gratuit de către persoanele îmbrăcate în ii, „Agerpres”, București, 23 iunie 2015

 https://www.agerpres.ro/cultura/2015/06/23/expozitiile-muzeului-de-etnografie-din-targu-mures-vizitate-gratuit-de-catre-persoanele-imbracate-in-ii-14-44-19

120 de ani de la nașterea geografului C. Brătescu (VLADIMIROV 2002)

 Olimpiu Vladimirov, Constantin Brătescu - 120, „Tomis”, Constanța, noiembrie 2002, p. 70.

Fiu al învățătorului Ioan Brătescu, originar din Brăteștii Romanului, și al Caliopiei Ecaterina Caranfil, viitorul geograf român de reputație europeană Constantin Brătescu s-a născut la 30 septembrie 1882, în acea provincie a României care, privită pe hartă, „se arată ca o peninsulă adânc intrată în hotarul rotund al țării noastre”.

La Mineri (Câșla), județul Tulcea, veche așezare românească, a fost în clasele primare elev al propriului tată, iar apoi, la liceul tulcean „Spiru Haret” face parte din a doua serie de absolvenți, în 1901.

La îndemnul profesorului N. Alexandru, se înscrie la Facultatea de Litere (secția clasică) a Universității din București, dar, audiind cursurile marelui geograf Simion Mehedinți și având în memorie și în suflet meleagurile dragi ale copilăriei, se simte atras către geografie. Licențiat în 1906, ajunge asistentul lui S. M. în 1910 și, apreciat pentru seriozitatea și înzestrarea sa, este trimis la universitățile din Leipzig și Berlin, unde va aprofunda studiul etnografiei, antropologiei și zoomorfologiei. La revenirea în țară, este numit profesor de limba română și geografie la Școala Normală din Constanța, unde rămâne până în 1924. În timpul primului război mondial este mobilizat și ajunge la Iași, unde îi va cunoaște pe George Vâlsan și Gh. Munteanu Murgoci.

Doctor în geografie al Universității din București (1922), funcționează din 1024 la catedra de geografie a Universității din Cernăuți până în 1938, când este chemat la catedra de geografie generală și antropogeografie a Universității din București, urmând ilustrului său profesor S. M., ieșit la pensie.

Membru titular al Academiei Române (1935), C. B. se stinge din viață la 23 octombrie 1945, în plină activitate creatoare.

Un lung șir de lucrări științifice (peste 70) mărturisesc o personalitate proeminentă, de reputație națională și internațională, creator de școală geografică, „geograf al Dobrogei”, promotor al geografiei aplicate, al geografiei istorice și umane: „Metoda geografică în cercetările etnografice”, „Profile cuaternare ale Mării Negre”, „Delta Dunării. Geneza și evoluția sa morfologică și cronologică” (teza de doctorat), „Pământul Dobrogei. Clima Dobrogei. Fitogeografia și solurile Dobrogei. Populația Dobrogei”, „Oscilațiile de nivel ale apelor bazinului Mării Negre în cuaternar”, „Criterii pentru determinarea vârstei teraselor cuaternare”.

Vocația sa constructivă în planul culturii l-a făcut să se implice cu pasiune în etnografie, toponimie, istorie veche, folclor, creație poetică, publicistică.

Astfel, înființează și conduce revistele „Arhiva Dobrogei”, „Analele Dobrogei” (împreună cu Constantin Moisil, respectiv Ioan N. Roman) și „Societatea culturală dobrogeană” „pentru a promova studiul științific al trecutului și prezentului Dobrogei”. A fost președinte al „Ligii Culturale” din Constanța și fondator al „Muzeului regional al Dobrogei” (pe care l-a condu în calitate de director) și al Școlii Superioare de Comerț Constanța.

Între atâtea elogii, de validare a unei autorități științifice europene, unele strălucesc asemenea unor medalii înfruntând vremurile: „Putem afirma, fără teamă de eroare, că de la Herodot, părintele istoriei, geografiei și etnografiei, nimeni n-a privit cu mai mult interes și cu mai multă înțelegere ținuturile Dunării de Jos decât geograful și etnograful Constantin Brătescu” (Simion Mehedinți, 1938); „Într-un timp nu prea îndepărtat, razele soarelui și ale lunii vor lumina, pe lângă statuia lui Eminescu, a lui Pârvan și a altor aleși, fruntea turnată în bronz a celui care a fost Constantin Brătescu, pentru ca generațiile care vin să știe că, aici, un om de înaltă valoare spirituală s-a dăruit până la ultima fărâmă de energie pentru cultura Dobrogei și a țării” (Gr. Sălceanu, 1970); „Geograf al Dobrogei, Constantin Brătescu, până azi nedepășit de nimeni” (Vintilă Mihăilescu, 1970).

Dacă mai avem nevoie de modele întru comportament civic și profesional (și cu siguranță avem) într-un mileniu al informațiilor debordante și al globalizării, spiritul brătescian se numără printre cele mai notabile proiectări în național.

„Trei prozatori dobrogeni” (ROȘIORU 1994)

 Ion Roșioru, Trei prozatori dobrogeni, „Tomis”, Constanța, 1994, februarie

În ciuda obstacolelor culturale pe care le implică tranziția către economia de piață, geografia literară a ținutului dintre Dunăre și mare se îmbogățește cu noi repere scriitoricești, realitate ce te îmbie să-l parafrazezi fără nici un fel de emfază pe cronicar cum că „nasc și în Dobrogea oameni”, editurile de la Pontul Euxin făcându-și și ele o datorie de onoare de a moși aceste veniri pe lume postdecembriste.

Spațiul dobrogean e prea încărcat de istorie și de mirajul stepei ca descifrarea lui să poată fi vreodată epuizată. Un plonjon cu un veac îl face Florica Stanciu cu romanul Umbre la fereastra cetății (Europolis, 1993). Acțiunea trepidantă, rocambolesc-picarescă, fie a celor trei militari veniți în misiune secretă, fie a lui Marcu Z., tânăr farmacist care își caută sora refugiată aici deoarece logodnicul ei omorâse un rival într-un duel, alternează cumpătat cu evocările socio-politice și îndeosebi etnografice, cartea delectând și instruind în egală măsură.

Farmacistul, devenit etnograf al Dobrogei, ca altădată Ion Ionescu de la Brad, își va afla sora și cumnatul stabiliți în Cogealac, sat nemțesc pe atunci, și se stabilește și el aici. Însă nu peste mult timp vor fi atacați de o bandă feroce de tâlhari, cum erau destule în acea Dobroge turcită, încurajați de stăpânirea care închidea foarte ușor ochii la fărădelegile răufăcătorilor aducători de peșcheșuri copioase. Farmacistului i se taie limba, stăpânii casei sunt masacrați, iar copiii lor luați în robie. De aici încolo, firul epic al acestei povești de groază se va înnoda de a celor trei militari, care, dându-se drept negustori pașnici, studiau Dobrogea pentru ca atunci când războiul, inevitabil, de neatârnare se va declanșa, armatele române să nu lupte pe un teren total necunoscut. Adevărați muschetari, Costea, Gore și Ion vor aneantiza banda fraților Itoff și, prin mai multe peripeții, îi vor repune în drepturi pe cei doi orfani și pe unchiul lor. O poveste de dragoste se întrevede între tânărul Gore și Maria, love-story cu happy-end, situată la antipodul celei dintre Așchime, fiul comandantului turc din Babadag. și nu mai puțin frumoasa cercheză Ghiulfem, sfârșită tragic, pe fondul unui îndelungat conflict etnic, în timpul unei serbări a cărei descriere constituie una dintre cele mai frumoase pagini ale cărții Floricăi Stanciu.

Situată la confluența organică dintre o temeinică documentație etnografică, folclorică, geografică și istorică și ficțiunea romanescă, cartea Floricăi Stanciu devine o mărturie de referință despre dârzenia românilor în fața vitregiilor istoriei de pe cât de întinsele pe atât de zbuciumatele meleaguri dobrogene.

*

Romanul Raport de gardă (Muntenia, 1993) al lui Nicolae Necula te face să te gândești la un proces de reabilitare a lui Charles Bovary, încarnat aici de chirurgul Mihai Strîmbeanu care, ca medic, se îndrăgostește și se căsătorește rapid cu o pacientă, Ileana, studentă în anul II la medicină. Narațiunea începe cu o operație în timpul căreia medicul descoperă sub bisturiu pe aceea de care se despărțise cu 10 ani în urmă și care, demnă urmașă a celebrei eroine flaubertiene, își făcuse de cap mai mult decât lamentabil. Nu și-a revenit bine din convalescență și Emma bucureșteană vrea să adauge la palmaresul cuceririlor ei erotice chiar pe fostul ei soț, medic exemplar din punct de vedere profesional și exercitându-și profesia într-un spital de provincie din zona Prahovei. Între timp, Mihai Strîmbeanu o cunoscuse și „compătimea” cu ea, în afara oricăror obligații, „doar ca mijloc de igienă fizică și afectivă”, pe asistenta șefă din secția sa, Silvia Veștea, văduva unui aviator mort nu de mult într-un stupid accident de zbor. Asistenta tocmai rămăsese însărcinată și, sfătuită de ai săi, se hotărăște să-și păstreze copilul, însă medicul nu va afla decât în finalul cărții acest detaliu care va atârna greu în hotărârea de a pune capăt provizoratului său erotic și tribulațiilor de o aceeași natură. Dincolo însă de această tramă romanescă individualizatoare, cartea de exact 300 de pagini e o amplă radiografie a ultimilor ani ai totalitarismului românesc, a ravagiilor de care acesta în stare în rețeaua sanitară românească și ea se poate constitui ca o piesă de rezistență la dosarul procesului pe care literatura nu va obosi niciodată să-l intenteze comunismului adus astfel cu forța într-o instanță morală. Citite acum, la patru ani de la Revoluție, faptele incriminate, cu umor mucalit ori cu mânie scrâșnită, par, totuși, pale și desuete, pentru că lumea a cunoscut o saturație „dezvăluiristică” datorită presei care și-a trăit și-și mai trăiește beția propriei libertăți de a scotoci și de a se exprima.

Așa cum ne avertizează autorul, medicii sunt și ei oameni, cu calități și defecte. Scriitorul nu „partizanează”, deși ar avea motive s-o facă în cazul protagonistului sau a lui Doru Scutelnicu. Se vorbește mult, se povestește mult despre ravagiile comunismului, ca într-un ritual de exorcizare, de eliberare de o obsesie prin confesare perpetuă. Cartea se termină într-o notă optimistă, cea a solidarității umane care se rostogolește coagulant dinspre Timișoara. Citind-o afli în ea un antidot împotriva nostalgiei roșii, cu atât mai mult cu cât frumoasele intenții ale Revoluției par să atârne suspendate undeva, la mijloc de drum.

*

Tangențe tematice cu romanul lui Nicolae Necula are și Amurguri (Ed. Muntenia, Constanța) al Cristinei Tamaș. Fundalul istoric și politic e același, eroii centrali adunându-se sub o aceeași zodie flaubertiană a „Educației sentimentale” și ilustrând adevărul repetat până la saturație că orice roman nu poate fi decât istoria unui eșec. Scriere cvasi-lineară, Amurguri pune pe tapet condiția femeii singure într-o lume în care aspirația spre libertatea interioară îi e strivită sub noianul a tot felul de conveniențe. Dramatismul unui destin feminin de excepție îl dă faptul că eroina, profesoară de franceză și ghid într-un hotel în timpul vacanțelor de vară, acceptă înotul împotriva curentului suspiciunilor celor mai diverse: familiale, colegiale, religioase, morale, politice. Reperele epice ale sorții Elvirei ar fi următoarele: s-a despărțit de soț, „un carierist pe care dosarul meu de fiică de preot îl încurca și (...) s-a recăsătorit cu o fată dintr-o familie de muncitori”, a cunoscut un pictor francez care venea în fiecare vară să petreacă 15 zile pe litoral, deci iubirea, cu toate că și el era căsătorit și aparținea altei religii (Bahai) se reduce la 150 de zile într-un deceniu, din ea rezultând un copil, ceea va atrage mânia preotului bunic, care va ierta totul căci micuțul va veni pe lume în noaptea de Paște. Cam în aceeași perioadă va fi răpus de o boală incurabilă Gerard, pictorul francez, și Elvira va merge la înmormântare  fiind susținută moral și oarecum material de Jean, un ziarist, prieten al celui dispărut, devenit peu a peu, candidat la mâna Elvirei și disputându-și această dorință cu un medic român, tipul dur al bărbatului, care o cunoscuse când aceasta îl cunoscuse pe micul Vlad. Opțiunea Elvire pentru o lume sau alta e grea și anevoioasă, însă luciditatea de femeie încercată de viață o ajută să străbată întreg slalomul jalonat de iluzii și tentații care pot implica tot atâtea umilințe, și să opteze pentru a rămâne aici cu fruntea sus în fața minunatelor amurguri marine.

Cartea trăiește și prin inserțiile intertextuale de ordin cultural, prin notele de voiaj (călătoria lui Jean și a Elvirei la Saint Malo și Mont Saint Michel), ca și prin aceea că face, cronologic vorbind, și câțiva pași postdecembriști și reușește să ia, chiar dacă în registru parodic, pulsul jalnic al învățământului românesc. Secvența de „paradă a dascălilor” școlii în care lucrează Elvira dovedește că prozatoarea își poate condimenta scrisul și cu alte ingrediente, ceea ce este salutar și reconfortant și ne face să-i așteptăm sincer celelalte două romane aflate în curs de apariție la Porto Franco și la Cartea Românească.

„Periscop” (ROȘCA 1994)

Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, ianuarie 1994

*

Prestigiul Universității constănțene „Ovidius” este în continuă creștere. În cursul lunii decembrie 1993, profesorul universitar doctor Silviu Sburlan a  devenit membru de onoare al prestigioasei universității Granada din Spania.

*

În organizarea Centrului Tradiției și Creației Populare Județene Constanța a avut loc a VI a ediție a Festivalului „Datini de iarnă” A fost vernisată la Galeriile „Amfora” expoziția taberei de cercetare etnografică Izvoarele, comuna Lipnița, precum și spectacolul de teatru popular „Crăciunul” în regia lui Costin Antonescu și C. Mazilu.

*

La Muzeul de Artă Constanța a avut loc lansarea volumului „Amurgul” purtând semnătura prozatoarei Cristina Tamaș. Romanul a văzut lumina tiparului la cunoscuta editură constănțeană „Muntenia”.

*

Sfârșitul anului 1993 a fost marcat printr-un moment deosebit pentru viața economică a orașului: deschiderea Bursei Maritime și de Mărfuri Constanța.

*

În sala de festivități a Consiliului Județean a avut loc un emoționant spectacol oferit de elevii școlii generale nr. 8 a copiilor handicapați din Constanța. Cu sprijinul nemijlocit al domnilor Emil Trandaș, Romeo Popescu, Viorel Borună, Dumitru Rădulescu și Nicolae Moroianu, cu aportul substanțial al firmelor Coca Cola, Apă Canal, SNC, Dobrogea, Romcereal, Goliat, Doi Dibaci, Comtexin, Columbia, Ovidius, Comtext, Traian, Malbera, Socep, Romtrans, Oil Terminal,  și al fundației Phoenix Caritas, copiilor le-au fost înmânate tradiționalele daruri de Crăciun. Un gest deosebit care merită cu prisosință semnalat.

*

Serbarea pomului de Crăciun organizat de filiala PDAR Constanța și SC Toplacer SA Topraisar în saloanele restaurantului „Continental” din Constanța s-a bucurat de prezența senatorilor Ioan Coja și Sabin Ivan, a domnului Dumitru Florea, președintele PDAR Constanța, Stela Palay, Viorel Delcă, Pafani Iancu, vicepreședinți, a domnilor Adrian Bavaru, Dumitru Manole și Constantin Trandafir. Ansamblul artistic al copiilor din Topraisar, condus de ec. Marinela Guțu, a oferit un excelent recital de colinde românești.

*

Două debuturi editoriale la început de an: „Drum de ape și cer”, sub semnătura lui Ion Drăgănescu, și „Dans”, purtând semnătura Mihaelei Mihai. Anul 1994 se anunță deosebit de bogat în astfel de evenimente, chiar dacă vom ajunge să cumpărăm cărțile în rate...

*

Editat sub auspiciile Societății de Poezie a Noii Zeelande, în îngrijirea lui Iona Woodward, volumul „Black before the Sun” include, alături de texte ale unor poeți din întreaga lume, o poezie a discretei și sensibilei noastre concitadine Stela Șlapac. Antologia este editată de renumitul critic literar William Higginson, care consideră că multe dintre textele publicate sunt de o excepțională valoare artistică.

„Periscop” (ROȘCA 1992)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1992

*

„Terpres Todor Company” SRL Mangalia, al cărei patron este Gheorghe Todor, a devenit o firmă prestigioasă, dispunând de o librărie „Nichita Stănescu”) în Mangalia, de 14 chioșcuri în Constanța și pe litoral, de numeroși vânzători volanți. În 1991, în colaborare cu editura Cartea Românească, a organizat Târgul de carte de la Neptun, prilej cu care au avut loc întâlniri ale iubitorilor de literatură cu Gabriel Liiceanu, Octavian Paler, Ana Blandiana, Florin Iaru etc. În acest an, având ca sponsori principali firmele „arta grafică” și „Cartea Românească” organizează a doua ediție a Târgului de Carte. Suntem convinși că, într-un viitor nu prea îndepărtat, încă unul din visurile lui Gheorghe Todor va deveni realitate: Editura „Interpres Todor Company”. Îi dorim mult succes!

*

Într-o nouă și inspirată ținută grafică (semn că prietenul nostru Costin Antonescu este în continuare pe baricade!) a apărut numărul 2 al revistei trimestriale de etnografie și folclor „Datina”. După lectura celor opt pagini dense, abordând subiecte de mare interes (Fântâni și cișmele în Dobrogea de sud, Mitul marelui drum, Cântece de război, Plaja Ovidiu - simbol urbanistic, Plantele - univers magic, Etnografie și non-etnografie, Colonia meșteșugărească), te încearcă regretul că „Datina” nu are periodicitate lunară.

*

Prestigioasa revistă „Observator”, periodic românesc pentru cultură, politică, studii și opinii, care apare la Munchen sub îngrijirea scriitorului și publicistului Radu Bărbulescu, a decernat Premiul pentru eseu 1991-1992 colegei și prietenei noastre Doina Jela. căreia îi adresăm sincere felicitări!

*

Din informațiile primite de la profesorul Viorel Lungu, școala nr. 30 Constanța, rezultă că nu demult a intrat în țară o însemnată cantitate de argint și bronz, la care vameșii s-au uitat lung și admirativ, fără a putea aplica însă temutele taxe, cuvenite în astfel de împrejurări. Să nu vă închipuiți că  i-a apucat mila. Dimpotrivă, au fost încântați, fiindcă argintul și bronzul erau sub formă de.. medalii, obținute de  elevii constănțeni la Concursul de arte grafice figurative Tambre d Alpago, Italia, 1992. Meritorii câștigători sunt: Camelia Fântână, Aurelia Grasu, Olivia Bangal și Eugenia Andreescu, care au obținut Premiul I și medalii de argint, și Ramona Tătaru, Veronica Marica și Elena Tilică, ocupante ale locului III, medaliate cu bronz. Cu acest prilej, profesoarei Lidia Ștefănescu de la școala nr. 9 Constanța i-a fost acordată diploma de merit. Felicitări tuturor!

*

Firma „On Plonge” SRL Constanța este cunoscută datorită cochetului restaurant deschis pe digul de incintă al portului turistic Tomis, singurul loc din oraș unde se prepară specialități culinare cu specific marin (midii, rechin, rizeafcă, stavrid proaspăt etc). Nu demult, această societate comercială a deschis pe terasa Teatrului de vară Soveja un... anticariat! Noua unitate vinde și achiziționează la prețuri avantajoase cărți din toate domeniile.

*

Echipa bucureșteană din această vară a postului de radio Costinești se pare că avenit pe litoral doar pentru a face plajă. O culme a evidentei lipse profesionalism a fost întrebarea „Vă place să vă suiți în balerină?”, repetată exasperant sâmbătă, 11-07-1992, cu prilejul unei „anchete” în parcul de distracții. Nu intenționăm să jignim pe nimeni, dar astfel de emisiuni pot fi realizate și cu forțe locale, apelând la serviciile negustorilor de păstârnac din Piața Griviței sau la chelnerii căsuței „Prahova” din Satul de vacanță. Noi știm cât de bine s-ar pricepe aceștia la balerine, dar în mod sigur cu mai mult umor!

*

Faptul că detectivii constănțeni au editat o publicație nu poate decât să ne bucure. Prin specificul meseriei, aceștia sunt deseori eroii unor întâmplări deosebite, fiind cei mai în măsură să informeze opinia publică despre ceea ce se petrece în „culisele” acestui oraș bântuit de lichele și mafioți. După lectura primului număr al săptămânalului „Deppa” aș fi rămas cu o impresie relativ bună dacă întâmplător nu aș fi cunoscut, din surse absolut sigure, amănunte în legătură cu ceea ce a pățit Radu Sebastian, directorul Administrației financiare a municipiului Constanța. În articolul „Big boss” din „Deppa”, Laurențiu Chifor afirmă că „atunci când cineva devine de prisos, Mafia îl elimină și aici am putea da cazul lui Radu Sebastian, care este internat în spital într-o stare gravă în urma unei bătăi”. În fața acestor afirmații am rămas, pe bună dreptate, ca la dentist. Probabil că metodele de investigare ale detectivilor noștri sunt extrem de sofisticate, dacă într-un timp atât de scurt au ajuns la concluzia că directorul este mafiot și, devenind de prisos, a fost eliminat, dacă un banal accident, cu urmări, ce-i drept, foarte grave (din cauza întunericului, Sebastian s-a lovit de un corp dur și de un perete într-un punct termic), s-a metamorfozat în „bătaie”. Ciudat mod, pentru o agenție de detectivi, de a-și face reclamă!

*

La Editura Medicală a apărut volumul Un masaj la îndemâna oricui - presopunctura, purtând semnătura domnului senator Sabin Ivan. O lucrare extrem de interesantă care se adresează publicului larg, în care autorul prezintă pe înțelesul tuturor celebre metode terapeutice ale medicinei chineze.

„Muzeul Brukenthal” (1979)

 ***, Muzeul Brukenthal. Mic ghid prin muzeu, Sibiu, 1979

director Cornel Irimie, [Prefață]

Ana Maria Haldner, Palatul și saloanele Brukenthal

Olimpia Tudoran, Galeria de artă

Corneliu Bucur, Etnografie și artă populară
1.Expoziția de artă populară
2.Muzeul tehnicii populare din Dumbrava Sibiului

Iuliu Paul, Istorie și arheologie

M. I. Doltu, Științe naturale

Doina Nagler, Biblioteca Brukenthal

Publicații editate de Muzeul Brukenthal - Sibiu

Monografii folclorice

 (30) (...) Monografiile. Partea informativă a atlasului ar putea fi completă cu monografii folclorice elaborate îndeosebi în perioada interbelică de școala filologică a lui Ovid Densusianu și de cea sociologică D. Gusti. Să cităm cele două monografii concepute de Ion Diaconu: Ținutul Vrancei și Folclor din Râmnicul-Sărat. Le-am selectat pe acestea întîi, deoarece autorul, în cele cîteva decenii în contact cu terenul, și-a precizat o concepție monografistă cu următoarele elemente mai mult sau mai puțin originale:

- Avînd în vedere lucrarea profesorului său, autorul Graiului din Țara Hațegului, Diaconu s-a fixat asupra unei zone delimitate istoric și etnografic, Țara Vrancei, pe care, spre deosebire de Densusianu (Hațegul), a urmărit-o îndeaproape vreme îndelungată. În felul acesta, ideea de monografie s-a transformat într-un proiect de atlas (sau album) folcloric. „Ca și în colecțiile noastre anterioare, am aranjat și acum materialul cu indicațiuni bibliografice, spre a putea înjgheba în curînd un atlas folcloric, ori ca să ușureze munca unei colecții critice a întregului nostru nostru folklor” (24).

- În realitatea vie a folclorului există un anume tip de evoluție dialectală, sesizabilă la nivelul biografiei individului reprezentativ. De aceea, monografia folclorică a unui grai dialectal trebuie făcută „într-o durată de om”, urmărindu-se transformările succesive, în vorbire și comportament ale subiectului purtător de valori artistice. (...)

(32) (...) Cealaltă, Folclor din Zona Codrului de D. Pop, înscrie o arie folclorică inedită și compactă din Munții Apuseni.

Am adus în discuție doar cîteva monografii pentru a arăta în ce măsură pot fi utilizate în spiritul dialectologiei folclorice sau reprezintă o direcție a acesteia. Avem în vedere numai pe acelea care își propun delimitarea unei zone pe baza criteriilor lingvistice și folclorice. monografiile pe sate (Monografia comunei ...), mai vechi sau mai noi, sau colecțiile pe județe (Folclor din județul ...), întrucît se întemeiază pe criterii confuze, prezintă un interes secundar, de aceea nu le luăm în discuție.

Grupul timocean dispune de două colecții de bază pentru dialectologia folclorică, ambele fiind realizate în etape concentrate și distincte. Ne referim la culegerea realizată de G. Giulgea și G. Vâlsan, De la românii din Serbia, remarcabilă prin bogăția de texte și prin asemănarea tipologică a acestora cu folclorul nord-dunărean. Cealaltă, realizată recent sub îngrijirea lui Radu Flora, cuprinde trei volume (I. Poezia lirică; II. Descîntece, poezie epică, genuri minore; III. Proza populară), dintre care primul a și apărut la Zrenjanin în 1979.

Ion Bănescu (1851-1909) în istoria orașului Constanța

Nicolina Mihail Ursu, Activitatea lui Ion Bănescu în contextul modernizării Constanței, „Comunicări de istorie a Dobrogei”, Constanța, 1980, p. 151-158

(...)
Resume (158)

În cadrul acțiunilor de modernizare a orașului Constanța, la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, alături de administratori și intelectuali de prestigiu ca Remus Opreanu, Ioan N. Roman, Petru Vulcan etc, Ion Bănescu (1851-1909) a desfășurat o activitate susținută și fertilă. În calitate de inspector școlar, I. B. a pus bazele învățământului modern în județul Constanța. Călătorind prin localitățile provinciei, I. B., licențiat în drept și litere la Berlin, om de o vastă cultură, s-a interesat nu numai de necesitățile școlare, dar, de asemenea, de vestigiile arheologice, aspectele etnografice etc. Ela fondat școla pedagogică din Constanța și a fost unul dintre primii directori ai liceului „Mircea cel Bătrân”, instituție de prestigiu a orașului situat pe litoralul Mării Negre. El a primit o medalie și a fost ales membru al Societății Geografice Române pentru opera sa „Harta etnografică a Dobrogei”. Activitatea sa edilitară a început în prima zi a secolului nostru în calitate de președinte al Comisiei interimare a orașului. El a fost primar al Constanței (1 februarie 1905 - 11 aprilie 1907) și consilier de la 20 noiembrie 1908 până în ultima zi a laborioasei sale vieți. În acest funcții, el a manifestat o gândire dinamică și constructivă, a avut inițiative și idei  moderne, inovatoare. Luptând împotriva inerției și evitând animozitățile, I. B. a impus, printr-o colaborare strânsă cu specialiștii (ingineri, arhitecți etc.) ideea sistematizării orașului în perspectivă, amenajând străzile pe bază de planuri rectangulare, definind zonele orașului prin funcții exponențiale industriale, agricole, turistice etc). Tot lui I. B. i se datorează acțiuni de pionierat ca electrificarea orașului prin construirea primei uzinei electrice a Constanței și extinderea iluminatului de la o singură stradă la toate străzile principale, precum și alimentarea cu apă prin realizarea proiectului aducțiunii apei potabile din Dunăre (Cernavoda, uzina Hinog). Una din curajoasele sale acțiuni a fost dezafectarea plajei Viilor (în sudul orașului) devenită improprie, în ciuda protipendadei orașului și  a presei locale și a statutului de stațiune estivală a marii plaje de la Mamaia, legată de oraș printr-o cale ferată cu curse zilnice, plus câteva amenajări aferente care au servit ca bază pentru evoluția turistică ulterioară. Tot lui I. B. i se datorează parcelarea unei zone centrale (neamenajată urbanistic) și constituirea, acolo, a unui cartier a pentru populația mereu mai numeroasă a orașului, formată mai ales din muncitori portuari, meșteșugari, funcționari și familiile lor. În anii de activitate edilitară ai lui I. B. a fost amenajată faleza și bulevardul promenadei orașului și a fost realizată construirea Cazinoului Constanței.