Deschiderea barului ”Melody” în Mamaia în sezonul 1994 („Telegraf” 1994)

<
În această seară, în Mamaia, se va redeschide barul-casino ”Melody”. Ca în fiecare an, punctul principal de atracție îl reprezintă programul de cabaret. În acest sezon, prin strădania neobositului locatar de gestiune, dl. NICU CIUPALĂ, care a colaborat cu firma ”Valrom International Tour” din București, programul va fi cu totul și cu totul deosebit, cuprinzînd o pleiadă de vedete ale muzicii pop românești: Sanda Ladoși, Silvia Dumitrescu, Alina Coman, Otilia Romea, simpatica tînără speranță Ramona Ionică și talentatul Marius Dragomir, un june în plin avînt artistic. Spectacolul ”Super Show” beneficiază, bineînțeles, și de aportul unei trupe de balet modern: ansamblul condus de coregraful Sorin Andrei. Pe parcursul sezonului, pe scena cabaretului vor evolua și alte nume mari ale muzicii și revistei românești, multe dintre ele prezențe tradiționale la ”Melody”. Concluziile noastre:... după vizionare!
>

SURSA
Paul Pîrvu & Liviu Tramudana, „Telegraf”, Constanța, ?.07.1994, p.?.

44 de ani de la cea mai mare tragedie aviatică din Apuseni. Soția uneia dintre victime povestește clipele de coșmar

Vocea Transilvaniei 4 februarie 2014

Colegiul „Mihai Eminescu“ celebrează Unirea

Cuget Liber 28 noiembrie 2013

Incredibila pohtă a Olguței dezgroapă o enigmă uriașă a istoriei românilor: UNDE E MIHAI VITEAZUL?
Gândul 26 ianuarie 2013

academician Ioan Aurel Pop, Congresul internațional al istoricilor

MAGAZIN ISTORIC, Bucureşti, noiembrie 2010, pp. 13-15.

Bărbații în satul tradițional din județul Sălaj (BURGHELE 2006)

dr. Camelia Burghele (Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău), Rol și statut social în contextul ocupațiilor masculine din satul tradițional, „Tomis”, Constanța, XIII, 42, septembrie 2006, p. 7

Lucrarea de față își propune să abordeze ponderea muncilor specific masculine în gospodăria tradițională, precum și raportul acestora de complementaritate cu cele specific feminine, ca punct de plecare pentru o radiografie a rolurilor și statutelor sociale și culturale ale bărbatului și femeii în comunitatea tradițională, cu aplicație concretă pentru satele din arealul geografic al județului Sălaj.

O activitate ce ține de zona masculinului este ridicarea caselor. Până pe la 1900, casele din satele din zonă se construiau din lemn; ulterior, se folosește tehnica pământului bătut și a cărămizilor nearse și numai în ultima jumătate a secolului XX aceste materiale sunt înlocuite pe scară largă cu cărămida arsă.

Bătbații care lucrau la ridicatul caselor trebuiau să fie pricepuți: lemnul pentru case nu se tăia primăvara, pentru că era prea umed, și era preferată toamna sau iarna; era folosit mai ales lemn - gorun și fag - din pantele împădurite cu expunere nordică; cioplirea se făcea de meșter cioplitori care știau exact formele de îmbinare a lemnului; tehnicile de construcție erau foarte bine stăpânite de meșterii lemnari și dulgheri.

La sfârșitul secolului trecut, în satele de pe culmea Sălajului sau dealurile Sălajului bărbații mai practicau încă un meșteșug vechi, al împletitului funiilor și al frânghiilor. Funițele simple, împletite din două scoarde răscute, erau, de fapt, frânghiile, iar funiile erau împletite din mai multe funițe sau frânghii, între trei și nouă. Funițele erau folosite pentru legatul sarcinilor de vreascuri și în general atunci când trebuia să se lege ceva pentru transport, în vreme ce funiile mai groase se foloseau la legat carul înainte și înapoi, la legat lemnele în căruță sau în sanie, la trasul și aborâtul lemnelor din pădure, la trasul clopotelor din biserică și, dată fiind apropierea Someșului, funiile groase mai erau folosite și la ancorat podul plutior (bacul) și luntrile la Someș.

Pentru funii și funițe se foloseau fie fuior de cânepă sau  in, fie coajă de tei, desprinsă vara de pe copaci de bărbați, apoi topită. Împletitul se făcea pe scaunul de împletit numit funerniță, împletitoare, loabă de împletit funii, în cazul funiilor făcute în gospodărie, în vreme ce meșteri specializați în funărit și care desfăceau marfa prin târguri foloseau roți de funerit sau funernițe cu roată, ansambluri tehnice mai perfecționate. Bărbații lucrau la făcutul funiilor toamna, în zilele ploioase când nu se putea lucra la câmp, și iarna, în șură. În satele amintite  meșteșugul avea o răspândire notabilă pentru faptul că, relieful fiind deluros, munca câmpului se făcea cu atelaje trase de boi sau cai, care foloseau la transportul produselor acasă și unde erau necesare funiile și frânghiile.

Creșterea animalelor, ocupație de bază a locuitorilor zonei, cu o veche tradiție, cădea tot în sarcina bărbaților. Cercetări complexe de istorie și etnografie indică faptul că satele acestui areal, deși cunoșteau și practicau păstoritul local-agricol, ca multe alte sate din N Transilvaniei (cu vărarea oilor în hotar și iernare în sat, în gospodării sau în adăposturile din fânețele familiale din hotar), nu erau, totuși, caracterizate printr-un număr foarte mare de oi. Sfârșitul secolului XIX marchează o creștere a efectivelor ovine, observabilă în numărul de oi raportat la numărul de familii, în funcție de specificul geografic și de potențialul economic și agrar al satului respectiv. Un moment important în care se relevă importanța creșterii oilor este cel al măsurișului sau al împreunatului oilor, reper semnificativ în calendarul pastoral. Măsurișul se organiza cu știrea întregului sat și a proprietarilor de ori, în ultimele zile ale lunii aprilie sau în primele zile ale luni mai. Atunci de reuneau în turmă oile fără miei pentru pășunat și avea loc măsurare a laptelui oilor fiecărui proprietar, pentru o corectă repartizare, proporțională, în cursul anului.

O altă îndeletnicire bărbătească în satul tradițional din cuprinsul Sălajului era pomicultura.  Se cultivau pruni, mal ales roșii și bristiți; prunele roșii erau foarte bune pentru țuică, în vreme ce prunele bistrițe se foloseau pentru magiun sau se uscau și se mâncau iarna, în post. Merele erau și el la mare preț, atât pentru consumul direct, cât și pentru obținerea țuicii în amestec cu prunele. Soiurile se diversifică mult și pomicultura înregistrează un imbold special după constituirea unei școli de pomicultură, unde țăranii erau bine îndrumați; în acest context este foarte importantă activitate pomicultorului și colecționarului Silviu Papiriu Pop, cu impact maxim în zona limitrofă satului Buciumi, ale cărui fructe au câștigat, în perioada interbelică, numeroase premii la concursuri naționale de pomicultură.

Iarna, bărbații erau responsabili de tăiatul porcului, în ajunul Crăciunului. În fiecare sat erau câțiva bărbați care se pricepeau să sacrifice animalele și aceștia erau solicitați de tot satul.

Bibliografii la Biblioteca Județeană Constanța (BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ CONSTANȚA 2006)

 Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, Cartea și lectura la Pontul Euxin, Constanța, 2006.

(90-91)

(...) Volumul este completat cu iun indice de persoane.Lucrarea a avut ecou în lumea științifică, artistică și literară, astfel că autoarea [Constanța Călinescu] și-a continuat demersul bibliografic, publicînd în 1979, tot sub egida BJC (în colaborare cu Ion Faiter), un al doilea volum, intitulat, liric, Dimensiunile unor vocații.

Într-un scurt cuvînt înainte, lucrarea este salutată de eminescologul și bibliologul Augustin Z. N. Pop:  „Numai prin asemenea repertorieri de creatori și de valoroase creații regionale  se poate întocmi analitic harta spiritualității românești, de-a lungul vremii, adevărată laudă a patriei, făcând prezentă pe tabloul ei desfășurat tradiția sprijinitoare a uriașului efort cultural contemporan al românilor...”. Volumul are în obiectiv 28 de personalități (25 originare din Dobrogea), fiind structurat în două părți; se dă o mai mare extindere datelor biografice. De un real folos sunt materialele iconografice, multe inedite, și este notabil faptul că în bibliografii, în afara lucrărilor apărute în volum sau în periodice, se introduc proiecte, partituri, afișe, lucrări inedite. Trebuie menționat faptul că ambele volume, pe lângă documentația de bibliotecă, se bazează și pe manuscrise, fotografii, cărți și periodice aflate în colecțiile personale ale autorilor cuprinși în sumar. Organizarea materialului bibliografic este aceeași ca în primul volum: operele originale în ordine cronologică, referințele în ordine alfabetică.

În atenția bibliotecii a fost și valorificarea colecțiilor de publicații periodice ; astfel, în 1970, apare indicele revistei „Tomis” pe anii 1966-1969, întocmit de Stela Motoc, indice parțial adnotat, instrument de bază în studierea anilor de început ai celei mai importante reviste de cultură dobrogene, sursă prețioasă de documentare pentru cercetătorii spațiului pontic. Reviste dobrogene: „Arhiva Dobrogei” și „Analele Dobrogei” este titlul a două publicații ce au apărut în prima jumătate a secolului XX, un adevărat tezaur documentar pentru studierea ținutului euxin, lucrare realizată în 1972 de împătimiții bibliologi Constanța Călinescu și Ion Faiter. În pofida ingerințelor cenzurii (care a lipsit lucrarea de autori și articole de mare importanță), volumul a avut meritul de a propune publicului însetat de cunoaștere, pentru prima oară după război, studii și materiale esențiale pentru trecutul României de la mare. Autorii au anexat, în afara indicelui de persoane, un indice toponimic, cuprinzând localitățile amintite în cuprinsul celor două reviste, cu precizarea schimbărilor survenite în denumirile lor începând cu 1878.

Publicațiile periodice vor constitui și baza cercetării bibliografice Orizonturi lirice dobrogene de Victor Corcheș și Gavril Voșloban (1984). După o introducere de istorie literară, care trece în revistă creația literară de la Pontul Euxin, autorii purced la o bibliografie pe autori, cu trei secțiuni: I. autori considerați dobrogeni; II. autori din restul țării publicați în periodice locale; III. autori din teritoriul pontic și din afara lui cu prezențe locale intermitente, trasee lirice nefixate, precum și listă de autori (numerotată de la 1 la 1291) ale căror date bibliografice se află doar în fișierul bibliotecii. Lcrarea este completată de o Bibliografie generală și de Lista periodicelor consultate (311 titluri apărute pe teritoriul dobrogean). În timp, volumul și-a dovedit utilitatea (în ciuda tirajului extrem de redus), fiind folosit intens de cei care au studiat fenomenul liric euxin. Remarcabil este faptul că, chiar în condițiile cenzurii, au putut fi evidențiate nume de autori și titluri de publicații periodice din fostele județe Durostor și Caliacra.

Preocupările privind valorificarea bibliografică a periodicelor apărute în dreapta Dunării vor cunoaște un moment de vârf prin publicarea în 1985 a volumului Presa dobrogeană (1879-1980), bibliografie comentată și adnotată de Dumitru Constantin Zamfir și Octavian Georgescu. Sunt descrise științific, detaliat, 508 publicații periodice (și de această dată cenzura a operat amputări, fiind eliminate o serie de titluri ce au apărut în județele Constanța și Tulcea și totalitatea titlurilor apărute în județele Durostor și Caliacra). Cu un Index de persoane, un Index cronologic și un index geografic, lucrarea s-a dovedit prin larga utilizare, un instrument științific prețios pentru cei interesați de un fascinant domeniu al manifestării spiritualității dobrogene: presa.

Seria Contribuții la bibliografia Dobrogei a fost îmbogățită în 1985 cu o lucrare a cărei apariție este justificată de trecutul, atât de bogat în evenimente, al provinciei românești de la mare: Arheologia și istoria veche a Dobrogei de Ștefan Cucu.

Cu competență și acribie, autorul ordonează, după criterii tematice, un imens material informațional (2379 note bibliografice) - cărți și articole din aproape 200 periodice românești și străine. Volumul are meritul de a include, pe lângă lucrările de specialitate și publicații nespecializate (îndeosebi presa locală, apărută începând cu 1878), fapt care îl face utilizabil unui cerc larg de beneficiari (publiciști, cadre didactice, studenți, elevi). Autorul completează bibliografia cu un substanțial studiu introductiv, un indice de persoane și unul geografic.

„România NATO” (ISPAIM 1999)

 Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, România NATO. Parteneriat și cooperare, Ed. Militară, București, 1999

7 secretar de stat pentru politica de apărare Ion Mircea Plângu, Cuvânt înainte 

13 1.col. Nicolae Uscoi, România și accederea într-un NATO în transformare

22 2.I. M. P., România și accederea într-un NATO în transformare

28 3.Constantin Dudu Ionescu, Parteneriatul pentru pace - parteneriat pentru democrație

36 4.dr. Ioan Mircea Pașcu, Securitatea europeană și extinderea NATO

39 5.George Niculescu, Elemente ale noului concept strategic al NATO

43 6.gl. bg. dr. Mihail E. Ionescu, Componenta militară a strategiei României pentru aderarea la NATO

56 7.gl. bg. dr. Simion Boncu, Relațiile militare ale României cu statele membre și partenere

73 8.dr. Adrian Pop, Funcțiile NATO în era bipolară și după

82 9.col. dr. Constantin Moștoflei, Extinderea NATO și exigențele aderării la Alianță

90 10.Lucian Vreja, NATO și pacea Europei

104 11.Adina Tăgârță & Ana Serafim, Importanța Parteneriatului pentru Pace la întărirea stabilității și securității europene

115 12.cpt. Vasile Murariu, Procesul de adaptare internă și externă a Alianței Nord-Atlantice la provocările noului mediu de securitate internațională

125 13.col. Ilie Tănase, Reforma și modernizarea armatei României din perspectiv aderării la NATO

136 14.lt.col.dr. Ștefan Pâslaru, Evoluția relațiilor România-NATO

150 15.lt. col. Mihai Velea, Participarea Armatei României la acțiuni sub egida Parteneriatului pentru Pace

160 16.Lt. cdor Cristian Mureșeanu, Realizarea interoperabilității Armatei Române cu structurile NATO

173 17.lt. col. Teodor Repciuc, Transparența politicii de apărare și a bugetului Ministerului Apărării Naționale

187 18.Șerban Pavelescu, Buna vecinătate - factor important în asigurarea integrării României în NATO

197 19.Conceptul Strategic al Alianței Nord-Atlantice (Washington, 23-24 aprilie 1999)

217 20 Planul de acțiune pentru aderare (MAP)

217

„Ethnie et confession en Transylvanie” (BOCȘAN & LUMPERDEAN & POP 1996)

Nicolae Bocșan & Ioan Lumperdean & Ioan Aurel Pop, Ethnie et confession en Transylvanie (du XIIIe siecle au XIXe siecle), Fundația Culturală Română, Cluj-Napoca, 1996, 205 p.

5 Ioan Aurel Pop, Ethnie et confession. Genese medievale de la nation roumain moderne

61 Ioan Lumperdean, Nation et confession au XVIII siecle. Options et preocupations pour l union eclesiastique des Roumains de Transylvanie

93 Nicolae Bocșan, Nation et confession en Transylvanie au XIX siecle. Le cas de la Metropolie roumaine

183 Index

„Periscop” (ROȘCA 1995)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, aprilie 1995

*

Aniversarea a cinci ani de la înființarea Universității „Ovidius” din Constanța a fost marcată printr-o emoționantă adunare festivă, la care au participat, alături de studenți și cadre didactice din localitate, delegații ale centrelor universitare din București, Craiova, Iași, Cluj, precum și prof. dr. Marie Squillante, prof. dr. Mireille Bellet și prof. dr. J. Cozic de la Facultatea de Medicină din Brest, Franța. Din partea autorităților locale a fost prezent domnul Gheorghe Mihăieși, președintele Consiliului Județean. Demn de menționat gestul domnului Petre Roman, semnatarul Hotărîrii guvernamentale de înființare a universității, care a trimis un mesaj de felicitare, dar de neînțeles atitudinea Ministerului Învățământului, care nu a catadicsit să trimită nici măcar un șofer sau o femeie de serviciu! Remarcabile intervențiile celor doi decani, Vasile Sârbu și Adrian Bavaru. Ca o confirmare a faptului, semnalat de domniile lor, că centrul universitar Constanța este pândit de pericole, iată că (...) Nazarcea a chemat din nou în judecată Universitatea „Ovidius”, revendicând încă și încă o dată terenul pe care a și început construcția campusului. Iartă-i Doamne, că nu știu pe ce lume trăiesc!

*

„Ars Medica Tomitana” este numele primei reviste universitare medicale dobrogene, al cărui prim număr a văzut lumina tiparului la Constanța, ci prilejul a cinci ani de la înființarea Universității „Ovidius”. Impresionează deopotrivă conținutul dens, de înalt nivel științific, precum și excepționalele condiții grafice, asigurate de editura Europolis și tipografia Europrint 94, grație sponsorizărilor efectuate de Fundația „Inimă și speranță”, SC Europolis 90 și Camera Medicilor din Constanța. Sincere felicitări domnului conf. dr. Vasile Sârbu, redactor șef, întregului colectiv de redacție, tuturor colaboratorilor din țară și străinătate!

*

A fost constituită Fundația „Mircea cel Bătrân”, asociație cu caracter non-politic și nelucrativ, având statut de asociație autonomă și independentă. În cadrul unei conferințe de presă organizate la Cercul Militar Constanța, dl. Petrică Gheorghiu, președintele noii Fundații, a precizat că scopul acestei asociații este de a promova și populariza marile valori ale neamului românesc, clasice și contemporane, din domeniile artei, culturii, științei și istoriei naționale, de a sprijini școala și biserica, precum și alte instituții cu caracter național. Între principalele obiective, menționăm încurajarea și sprijinirea tinerelor talente de excepție din domeniul creației literar-artistice și științifice, sprijinirea vieții culturale la sate, având ca scop revitalizarea caselor de cultură, înființarea unei edituri pentru tipărirea publicațiilor proprii și a altor reviste și tipărituri.

* 

„Salonul de Paști” se intitulează expoziția de sculptură și icoane organizată la Galeriile „Amfora” de către Inspectoratul Județean de Cultură și Școala de Arte, marcând debutul postum al sculptorului Ioan Paul Dorin Pop. Vom reveni cu o amplă cronică în numărul viitor.

*

Librăria „Eminescu” din Constanța a găzduit lansarea volumului „Doi poeți damnați. Constantin Oprișan și Ștefan Vlădoiu”, apărut prin grija Fundației „Profesor George Manu”, la editura bucureșteană Majadahonda.

*

La Cercul Militar Constanța a fost organizat simpozionul „84 de ani de la nașterea legendarului pilot Horia Agarici”. Au participat veterani de război care l-au cunoscut pe faimosul erou dobrogean, cadre militare, oameni de cultură și artă, ziariști. Singurul care a reușit să-și amintească în întregime cântecul „Agarici, Agarici, bagă spaima-n bolșevici” a fost prietenul nostru Geo Vlad! Cu memoria și vocea sa, parcă-l și văd mâine, poimâine, răcan prin Transnistria...

„Despre Eminescu, despre mare” (BHOSE 1991)

 Octavian Georgescu, Amita Bhose: Despre Eminescu, despre mare, „Tomis”, 1991?, octombrie?

Participant la simpozionul „Marea și navigația în limbile și literaturile clasice”, organizat la Constanța în cadrul ultimei ediții Pontica, dr. Amita Bhose, profesoară de sanscrită și bengală la Universitatea din București, autoarea volumului „Eminescu și India”, a avut amabilitatea să accepte un interviu, care s-a desfășurat, am spune peripatetic, într-o plimbare peninsulară a orașului, străjuită de statuile lui Ovidiu și Eminescu. Dialogul debutează cu ideea de unicat a Șarpelui Glykon (Binevoitorul), văzută la Muzeul de Istorie și Arheologie.

- Ovidiu, Dante, Byron, Pușkin... înșir eu numele câtorva exilați celebri, ale căror elemente biografice consună în timp...

- Nu numai datele fizice ale exilului le-au smuls accente tragice, spune dr. Bhose, ci contrastul real-ideal sau dintre contingent și absolut. Eroul exilat al lui Kalidasa din „Meghaduta” („Norii mesageri”) își exprimă pe rând dorul de natură, de iubită, dar mai presus este la el setea de absolut. Eminescu dă o expresie remarcabilă acestei „situări” atât în explicația de pe manuscrisul poemului „Luceafărul”, cât și, cu maximă concentrare, în catrenul final (în care e refuz, dar și regret, rod al unei adânci ruminații, efect al unei scindări tragice).

Respiră aerul salin cu savoare, privește clădirile ca și cum le-ar „filma” încet, își reprimă parcă o exclamație când îi arăt presupusul hotel „D`Angleterre”, al cărui antet apare pe o scrisoare trimisă de Eminescu în iunie 1881 din Constanța (cui altcuiva decât Veronicăi), publicată de Augustin Z. N. Pop întâi în „Tomis”.

- Eminescu intuia poate ca nimeni altul ritmul universal și etern al mării, spune dr. Bhose, și mi s-a părut imposibil ca el să nu fi văzut marea.

- Publicarea scrisorii a venit ca o confirmare documentară a impactului Poetului cu marea - și unde?, la el acasă, în România.

- Imaginată, gândită, materializată poetic, imaginea mării văzută apoi cu ochii trebuie să fi fost grozavă, ca o explozie care va nutri apoi simțirea și cugetul său înalt.

- Lucian Blaga, zic, a observat obsesia „ondulării acvatice” în lirica eminesciană, alături de ondularea deal-vale specifică spațiului mioritic. Ambele mi se par date ale viziunii existențiale și cosmice la Eminescu.

- Cu adaosul că lait-motivul „valurile, vânturile” din cunoscuta sa poezie nu este doar un procedeu prozodic, ci un simbol al cugetării poetului; el revine în diferite feluri și în alte creații; alte simboluri caută un reazem în „noaptea veșnicei uitări / în care toate curg”; acest reazem va fi marea și, nu întâmplător, acel „scenariu” al epitafului său (cum ar  spune Eliade) este în cadrul mării.

- Unii au văzut în „Mai am singur un dor” doar expresia conștiinței sale valorice, citând posibile modele în „testamentele” lui Properțiu, Horațiu etc.

- Nu cred că „Mai am un singur dor” este un act de orgoliu literar, ca la alți antici sau moderni, ci rezultatul unei meditații filozofice exprimate poetic, în care regăsim, ca pretutindeni în opera sa reprezentări simbolice caracteristice atât spațiului românesc, cât și unor izvoare străvechi, aflate în textele sanscrite de care Eminescu s-a simțit atras întreaga sa viață.

În drum spre monumentul poetului din fața mării, creație a sculptorului Oscar Han, inaugurată la 15 august 1934, prilej cu care cunoscuta militantă pentru emanciparea femeii Silvia Pankhurst, traducătoarea lui Eminescu în engleză (într-un volum prefațat de Bernard Shaw), a recitat în limba lui Shakespeare „Împărat și proletar”, observ că dr. Bhose rupe cu delicatețe o crăiță (rămasă ca prin minune la începutul iernii) pentru a o depune pe treapta de jos a monumentului.

- Este poate singura din florile mele preferate care există și în România, îmi explică, surâzând vag, pironită apoi cu ochii pe chipul meditativ al Luceafărului poeziei românești, dăltuit în bronz și în nemurire de Han.

Discutăm despre mare ca despre un leagăn al vieții, despre menirea de a fi om, despre polivalența lui Rabindranath Tagore, o întreb apoi ce proiecte are.

- Lucrez la un studiu intitulat, să zicem, „Brâncuși și India”. După Eminescu, geniul creator de care m-am simțit cel mai mult atrasă dintre valorile date lumii de către români, este Brâncuși. El este național și universal deopotrivă și e de ajuns să privești „Oul cosmic” pentru a simți în aceeași operă  perfecțiunea unei vibrații eterne. Totuși, ideea de a scrie despre Brâncuși mi-a venit într-o călătorie în ruinele Palmiriei, unde am văzut pe un basorelief trei figuri de femei, dintre care una semăna leit cu domnișoara Pogany.

„Întâlniri cu oameni” (ZAMFIRESCU 1989)

 Ion Zamfirescu, Întâlniri cu oameni. Întâlniri cu viața, Eminescu, București, 1989

5 Ateneiștii
Preliminarii
Conferințele Ateneului
În lumea ateneistă. Momente, stări de spirit, figuri
dr. Const. Angelescu
Gh. Adamescu
Ștefan C. Ioan
Radu Rosetti
Costin Petrescu
Ștefan Pop
Ion Petrovici
dr. D. Paulian
Gh. Țițeica
D. Pompei
V. Vâlcovici
Scrutare într-un bilanț

69 Cum i-am cunoscut
Mircea Florian
G. M. Cantacuzino
C. C. Giurescu
Const. Brăiloiu
Ion Marin Sadoveanu
Augustin Z. N. Pop
Nae Ionescu
George Fotino
Zoe Claudian
Șerban Cioculescu
Ion Chiricuță
Din nou în cancelaria de la „Lazăr” (Eftimie Metaxa, Grigore Orășanu, Virgil Hilt, I. Dimitriu-Bârlad, Ion Buricescu)

219 Treceri prin presa vremii
„Articolul de ziar”
Anii de colaborare la „Adevărul”
Sub starea de spirit a războiului. Perioada de la „Jurnalul”
Pledoarie pentru un om și pentru pace. Colaborarea la „Semnalul”
Cuvânt de încheiere

307 Ceea ce știu mai adânc

coperta IV: „Nu sunt un negator propriuz-zis al conceptelor de sincronie și protocronie; nu sunt, însă, nici un entuziast al lor. Atât primul concept, cât și celălalt, îmi par de factură livrescă; mai proprii deci pentru retorici de sistem pentru pătrundere și cuprindere de realități. Important, în viața unei culturi naționale, nu este car această cultură să proclame întreceri sau performanțe, ci să-și urmeze cu continuitate un mers al ei organic. Un mers organic, anume, în acord cu puterile ei de realizare; cu aspirațiile ei posibile; cu valorile acelea putând să-o aducă durabil în prețuirea și agregările lumii.

Rezum, în câteva cuvinte, ceea ce știu mai adânc din tot ce am trăit și am învățat până acum. Aici, pe această latitudine românească de istorie și cultură, se aștern de milenii cuprinsuri întregi de adevăr și umanitate. Regret că nu am decât această singură viață, pe care să i-o fi putut dărui”. Ion Zamfirescu

Bibliografie folclorică românească

Un obicei străvechi: strigarea peste sat, „Folclor literar”, I, Timișoara, 1967.

Amzulescu Al. I., Balada familială, Ed. Academiei RSR, 1983.

Bîrlea Ovidiu, Poetică folclorică, Univers, București, 1979.

Bîrlea Ovidiu, Folclorul românesc, I, Minerva, București, 1981.

Brăiloiu C., Sur une ballade roumaine (Mioritza), Kundig, Geneve, 1946 (trad, rom. „Elogiu folclorului românesc, EPL, București, 1969).

Brăiloiu C., „Ale mortului” din Gorj, Despre bocetul de la Drăguș, Bocete din Oaș, „Opere - Oeuvres”, V, Ed. Muzical, București, 1981.

Bremond Claude, Logica povestirii, Univers, București, 1981.

Caracostea Dimitrie, Un examen de conștiință literară, „Drum drept”, X, 1915, nr. 46.

Caracostea Dimitrie, Lenore. O problemă de literatură comparată și folclor (1929); „Poezia tradițională română”, Vol. I, EPL, București, 1969, p. 311-415.

Constantinescu Nicolae, Fișe pentru un dicționar de folclor (III), „Analele Universității București. Limba și Literatura Română”, XXXII, 1983.

Densusianu Ovid, Flori alese din cîntecele poporului, 1920.

Eretescu C., Fața albă și-a spălat, „REF”, tom 19, nr. 1, 1974.

Fochi Adrian, Datini și eresuri populare de la sfîrșitul secolului XIX. Răspunsurile la chestionarele lui N. Densusinau, Minerva, Bucurști, 1976.

Fochi Adrian, Estetica oralității, Minerva, București, 1980.

Fochi Adraian, Una din universalele necunoscute ale folclorului românesc, „REF”, tom 29, nr. 2, 1984.

Marian Fl., Înmormântarea la români, 1892.

Mușlea Ion & Ovidiu Bîrlea, Tipologia folclorului din răspunsurile la chestionarele lui B. P. Hasdeu, Minerva, București, 1970.

Mușlea Ion, Le mort-mariage, une particularite du folklore balkanique (1925), „Cercetări etnografice și de folclor, II, Minerva, București, 1972, 

Neagu Fănuș, În văpaia lunii, pref. N. Balotă, notă biobliografică C. Popescu, Minerva/BPT, București, 1971.

Oprișan I., Folclor din Moldova de Jos, „Folcor din Moldova”, II, EPL, 1969.

Papahagi Tache, Paralele folclorice, ed. II, Minerva, București, 1970.

Pop Mihai , Obiceiuri tradiționale românești, ICED, București, 1976.

Popa Marian, Viscolul și carnavalul, Eminescu, București, 1980.

Popa Marian, Competență și performanță, Cartea Românească, București, 1983.

Popescu Dumitru R., Leul albastru, pref. și tabel cron. de C. Ungureanu, Minerva/BPT, 1981.

Popescu Dumitru R., Galaxia Grama, Cartea Românească, București, 1984.

Propp V. I.,  Morfologia basmului, Univers, București, 1970.

Roznovanu Mirela, Dumitru Radu Popescu, Albatros, București, 1981.

Sandu-Timoc Cristea, Ursitoarea, „Cîntece bătrînești și doine”, EPL, București, 1967

Sorescu M., Teoria sferelor de influență, Eminescu, București, 1969.

Stănescu C., Pref. la Ion Gheorghe, Proba logosului, Minerva/BPT, București, 1979.

Taloș Ion, Meșterul Manole, Minerva, București, 1973.

Vrabie Gheorghe, Voica sau călătoria fratelui mort, „Balada populară română”, Ed. Academiei RSR, București, 1966, p. 108-143.

Zumthor Paul, Text și textură. Interpretarea poeziei medievale, „Poetică și stilistică. orientări moderne”, Univers, București, 1972.

Cercetarea la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța în 1983 (RĂDULESCU 1983)

 Adrian Rădulescu, Dare de seamă asupra activității Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța în intervalul noiembrie 1982 - noiembrie 1983, „Pontica”, Constanța, XVI, 1983, p. 333-338

(...)

(337)

Rămîne ca în cazul săpăturilor de salvare, efortul să continue și pe timpul iernii acesteia, conduse de N. Georgescu și E. Bîrlădeanu la Mangalia, în necropola de lîngă stadion, și de C. Chera și V. Lungu la Constanța, în zonele de construcții din jurul teatrului și pe traiectul Canalului între Poarta Albă și capul Midia, unde excavările au căpătat un ritm alert.

Cercetările colectivului nostru au căpătat în ultimii ani o mult mai mare extensiune, prin includerea în planurile de lucru anuale a unor teme legate de istoria medievală și modern-contemporană, cu preeminența  firească a problemelor legate de mișcarea democratică și muncitorească din zona dobrogeană. Muzeografii Secției de istorie și cîțiva de la Oficiul județean al patrimoniului au elaborat subiecte interesante: Comerțul de tranzit prin Dobrogea în sec. XVIII - A. Murat; Viața politică în Dobrogea între anii 1911-1916 - A. Pop; Situația țărănimi dobrogene în deceniile premergătoare revenirii Dobrogei la țară - M. Vicol; Aspecte ale nemulțumirilor țăranilor privind aplicarea reformei agrare din 1921 în județul Constanța - S. Suceveanu; Dobrogea în 1946 - o nouă fază a alianțelor politice întreprinse de PCR - M. Drugă. Șirul exemplelor poate continua mult. Credem însă că cea mai bună cale de cunoaștere a activității de elaborare a colectivelor noastre o reprezintă răsfoirea celor două volume editate recent de muzeu: Studii și comunicări de istorie, volulmul II, și Pontica XV - ambele cu sumare elocvente pe linia aserțiunilor noastre.

Și fiindcă am abordat problema publicațiilor, amintim că pe lîngă cele două volume de specialitate, planul editorial, executat întocmai, am pus la dispoziția publicului vizitator  cantități suficiente de ghiduri, pliante și cărți poștale ilustrate, în limba română și în limbi de circulație internațională, astfel că am putut constata o normală activitate turistică.

Acestui bilanț care oglindește activitatea corpului de muzeografi din secțiile de arheologie, modernă și contemporană și patrimoniu, se impune să-i adăugăm frumoasele rezultate dobândite de către restauratorii laboratorului zonal. Prin grija acestora au fost puse la dispoziție în timp util materialele restaurate necesare publicării sau expunerii în sălile tuturor secțiilor din oraș și din județ - ceea ce a făcut să se îmbunătățească mult aspectul calitativ al circuitelor muzeale.

Sperăm că rezultatele vor fi și mai mari și mai bune în perioada imediat următoare, dat fiind că, prin grija Comitetului județean al PCR, am dobândit un nou sediu pentru laborator, mai spațios și mult mai convenabil pentru desfășurarea unor acțiuni complexe de restaurare.

Conchidem că toate resorturile acestui organism muzeal au funcționat mulțumitor. Este însă loc și de mai mult și de mai bine. Aceasta referindu-ne la volumul și calitatea cercetării; (...).

Monografii folclorice

 (30) (...) Monografiile. Partea informativă a atlasului ar putea fi completă cu monografii folclorice elaborate îndeosebi în perioada interbelică de școala filologică a lui Ovid Densusianu și de cea sociologică D. Gusti. Să cităm cele două monografii concepute de Ion Diaconu: Ținutul Vrancei și Folclor din Râmnicul-Sărat. Le-am selectat pe acestea întîi, deoarece autorul, în cele cîteva decenii în contact cu terenul, și-a precizat o concepție monografistă cu următoarele elemente mai mult sau mai puțin originale:

- Avînd în vedere lucrarea profesorului său, autorul Graiului din Țara Hațegului, Diaconu s-a fixat asupra unei zone delimitate istoric și etnografic, Țara Vrancei, pe care, spre deosebire de Densusianu (Hațegul), a urmărit-o îndeaproape vreme îndelungată. În felul acesta, ideea de monografie s-a transformat într-un proiect de atlas (sau album) folcloric. „Ca și în colecțiile noastre anterioare, am aranjat și acum materialul cu indicațiuni bibliografice, spre a putea înjgheba în curînd un atlas folcloric, ori ca să ușureze munca unei colecții critice a întregului nostru nostru folklor” (24).

- În realitatea vie a folclorului există un anume tip de evoluție dialectală, sesizabilă la nivelul biografiei individului reprezentativ. De aceea, monografia folclorică a unui grai dialectal trebuie făcută „într-o durată de om”, urmărindu-se transformările succesive, în vorbire și comportament ale subiectului purtător de valori artistice. (...)

(32) (...) Cealaltă, Folclor din Zona Codrului de D. Pop, înscrie o arie folclorică inedită și compactă din Munții Apuseni.

Am adus în discuție doar cîteva monografii pentru a arăta în ce măsură pot fi utilizate în spiritul dialectologiei folclorice sau reprezintă o direcție a acesteia. Avem în vedere numai pe acelea care își propun delimitarea unei zone pe baza criteriilor lingvistice și folclorice. monografiile pe sate (Monografia comunei ...), mai vechi sau mai noi, sau colecțiile pe județe (Folclor din județul ...), întrucît se întemeiază pe criterii confuze, prezintă un interes secundar, de aceea nu le luăm în discuție.

Grupul timocean dispune de două colecții de bază pentru dialectologia folclorică, ambele fiind realizate în etape concentrate și distincte. Ne referim la culegerea realizată de G. Giulgea și G. Vâlsan, De la românii din Serbia, remarcabilă prin bogăția de texte și prin asemănarea tipologică a acestora cu folclorul nord-dunărean. Cealaltă, realizată recent sub îngrijirea lui Radu Flora, cuprinde trei volume (I. Poezia lirică; II. Descîntece, poezie epică, genuri minore; III. Proza populară), dintre care primul a și apărut la Zrenjanin în 1979.