Tradiții de Sfântul Dumitru („Cuget Liber” 2015)

 Ana FULAŞ IONESCU, Sărbătoare religioasă. Tradiţii şi superstiţii de Sfântul Dumitru

„Cuget Liber”, Constanța, 26 octombrie, 2015

Masculin versus feminin la sfârșitul secolului XX (1992?1993)

<
Răsfoim cu simpatie  revista 22. Și ne cad ochii pe un amplu articol care se ocupă nedreapta împărțire a calităților și defectelor între cele două sexe. Treaba este pusă pe seama lucrării istoriei și a unor contexte sociale favorabile prejudecăților care și azi umbresc gîndirea și mentalitatea lumii. Se uită, totuși, că Dumnezeu -Tatăl încurajează această împărțire de la început cînd îl crează pe om după chipul și asemănarea sa. Ceea ce înseamnă că el însuși nu putea fi decît părtinitor: și ca bărbat l-a creat mai întîi pe bărbat. iar abia apoi a creat femeia și pentru asta n-a avut nevoie decît de una din coastele lui. Tot ce a urmat momentului prim a fost condiționat firesc, nu-i așa, o polarizare a calităților de partea genului masculin și a defectelor de partea genului feminin. Asta, dacă acceptăm ca pe o fatalitate viziunea biblică despre crearea cuplului inițial.
Lista - comparativă - de prejudecăți propusă de Mihaela Miroiu*, semnificativă din acest punct de vedere, care înșiruie pe două coloane, față în față, aceste atribute ca aparținînd exclusiv celor două sexe, începe cu doi termeni esențiali. Ce este masculin s-ar zice că este sacru, iar ce este feminin este profan. Pornind de aici lista de dihotomii ierarhizate, favorizînd mereu masculinul, apare fără sfîrșit: „Felul cum sînt gândiți termenii dualităților este o sursă perpetuă” de minimalizare a genului feminin și, prin aceasta, se prezintă într-o lumină dezavantajoasă sexul căruia „mai mult sau mai puțin univoc”, îi aparține și autoarea. Deci, luăm act, chiar dacă nu sîntem de acord, că tot ce este sacru (masculin) ține și de superior, pozitiv, spirit, minte, rațiune, pur, puternic, logos, cultură, creație, cosmos, necesitate, invarianță, adevăr, bine, lumină, etern..., iar ce este profan (feminin) ține de inferior, negativ, material, trup, pasiune, impur, slab, eros, natură, procreație, haos, hazard, schimbare, eroare, rău, întuneric, muritor.
Tragedia ar fi, avertizează Mihaela Miroiu („22” din penultimul număr din martie) că toate aceste dihotomii care cîntă pe „strunele” superiorității bărbatului sînt întreținute, izvorăsc din modul de a gîndi al multor femei. Și modul lor de a gîndi  nu este, nici pe de parte, numai un simplu reflex al filosofiei, prin excelență făcută de bărbați de-a lungul timpului, ci, mai ales, efectul educației prin care chiar ele, femeile mame, își educă fiicele, contribuind la perpetuarea falocrației  de la o generație la alta.
Am luat demersul doamnei Mihaela ca unul împotriva oricăror prejudecăți la adresa femeile și mai puțin ca pe un apel la înlocuirea extremismului falocratic cu cel al surorității.
>

SURSA
?, Lista de prejudecăți, „Tomis”, Constanța, 1992?1993.

NOTĂ M.T.
* Mihaela Miroiu (1955 Hunedoara - ) = Prof. univ. dr. (Facultatea de științe politice / SNSPA București). (http://www.snspa.ro/academic/profesori/facultatea-de-stiinte-politice/40-mihaela-miroiu)

Lecţia primită de profesor

Ne aflăm la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Un profesor de literatură italiană îşi examina elevii. Venise rândul unuia foarte slab pregătit. Profesorul „mirosi” că acel elev nu prea are treabă cu literatura, iar după ce-l puse să citească un fragment dintr-o operă literară, îi puse următoarea întrebare:

- „Mătăluţă ştii de câte feluri sunt verbele?”

- „Sunt masculine şi feminine”, răspunse prompt elevul.

La orice răspuns de genul acesta, un profesor ar da elevului nota 2! Şi asta pentru că verbele nu pot fi „masculine” sau „feminine”, ca substantivele. Înmărmurit, profesorul nostru exclamă:

- „N-am ştiut asta până acum! Dar dacă reuşeşti să mă convingi, am să te trec la examen. Prin urmare, dă-mi un exemplu de verb feminin”.

Elevul, fără să stea prea mult pe gânduri, răspunse: 

- „A naşte”, silindu-l astfel pe profesor să-l treacă.

''Cuget Liber'', Fun, Constanţa, 23 decembrie 2013

Doliu în handbalul românesc. A murit un mare arbitru


Cuget Liber 22 noiembrie 2013

Bărbații în satul tradițional din județul Sălaj (BURGHELE 2006)

dr. Camelia Burghele (Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău), Rol și statut social în contextul ocupațiilor masculine din satul tradițional, „Tomis”, Constanța, XIII, 42, septembrie 2006, p. 7

Lucrarea de față își propune să abordeze ponderea muncilor specific masculine în gospodăria tradițională, precum și raportul acestora de complementaritate cu cele specific feminine, ca punct de plecare pentru o radiografie a rolurilor și statutelor sociale și culturale ale bărbatului și femeii în comunitatea tradițională, cu aplicație concretă pentru satele din arealul geografic al județului Sălaj.

O activitate ce ține de zona masculinului este ridicarea caselor. Până pe la 1900, casele din satele din zonă se construiau din lemn; ulterior, se folosește tehnica pământului bătut și a cărămizilor nearse și numai în ultima jumătate a secolului XX aceste materiale sunt înlocuite pe scară largă cu cărămida arsă.

Bătbații care lucrau la ridicatul caselor trebuiau să fie pricepuți: lemnul pentru case nu se tăia primăvara, pentru că era prea umed, și era preferată toamna sau iarna; era folosit mai ales lemn - gorun și fag - din pantele împădurite cu expunere nordică; cioplirea se făcea de meșter cioplitori care știau exact formele de îmbinare a lemnului; tehnicile de construcție erau foarte bine stăpânite de meșterii lemnari și dulgheri.

La sfârșitul secolului trecut, în satele de pe culmea Sălajului sau dealurile Sălajului bărbații mai practicau încă un meșteșug vechi, al împletitului funiilor și al frânghiilor. Funițele simple, împletite din două scoarde răscute, erau, de fapt, frânghiile, iar funiile erau împletite din mai multe funițe sau frânghii, între trei și nouă. Funițele erau folosite pentru legatul sarcinilor de vreascuri și în general atunci când trebuia să se lege ceva pentru transport, în vreme ce funiile mai groase se foloseau la legat carul înainte și înapoi, la legat lemnele în căruță sau în sanie, la trasul și aborâtul lemnelor din pădure, la trasul clopotelor din biserică și, dată fiind apropierea Someșului, funiile groase mai erau folosite și la ancorat podul plutior (bacul) și luntrile la Someș.

Pentru funii și funițe se foloseau fie fuior de cânepă sau  in, fie coajă de tei, desprinsă vara de pe copaci de bărbați, apoi topită. Împletitul se făcea pe scaunul de împletit numit funerniță, împletitoare, loabă de împletit funii, în cazul funiilor făcute în gospodărie, în vreme ce meșteri specializați în funărit și care desfăceau marfa prin târguri foloseau roți de funerit sau funernițe cu roată, ansambluri tehnice mai perfecționate. Bărbații lucrau la făcutul funiilor toamna, în zilele ploioase când nu se putea lucra la câmp, și iarna, în șură. În satele amintite  meșteșugul avea o răspândire notabilă pentru faptul că, relieful fiind deluros, munca câmpului se făcea cu atelaje trase de boi sau cai, care foloseau la transportul produselor acasă și unde erau necesare funiile și frânghiile.

Creșterea animalelor, ocupație de bază a locuitorilor zonei, cu o veche tradiție, cădea tot în sarcina bărbaților. Cercetări complexe de istorie și etnografie indică faptul că satele acestui areal, deși cunoșteau și practicau păstoritul local-agricol, ca multe alte sate din N Transilvaniei (cu vărarea oilor în hotar și iernare în sat, în gospodării sau în adăposturile din fânețele familiale din hotar), nu erau, totuși, caracterizate printr-un număr foarte mare de oi. Sfârșitul secolului XIX marchează o creștere a efectivelor ovine, observabilă în numărul de oi raportat la numărul de familii, în funcție de specificul geografic și de potențialul economic și agrar al satului respectiv. Un moment important în care se relevă importanța creșterii oilor este cel al măsurișului sau al împreunatului oilor, reper semnificativ în calendarul pastoral. Măsurișul se organiza cu știrea întregului sat și a proprietarilor de ori, în ultimele zile ale lunii aprilie sau în primele zile ale luni mai. Atunci de reuneau în turmă oile fără miei pentru pășunat și avea loc măsurare a laptelui oilor fiecărui proprietar, pentru o corectă repartizare, proporțională, în cursul anului.

O altă îndeletnicire bărbătească în satul tradițional din cuprinsul Sălajului era pomicultura.  Se cultivau pruni, mal ales roșii și bristiți; prunele roșii erau foarte bune pentru țuică, în vreme ce prunele bistrițe se foloseau pentru magiun sau se uscau și se mâncau iarna, în post. Merele erau și el la mare preț, atât pentru consumul direct, cât și pentru obținerea țuicii în amestec cu prunele. Soiurile se diversifică mult și pomicultura înregistrează un imbold special după constituirea unei școli de pomicultură, unde țăranii erau bine îndrumați; în acest context este foarte importantă activitate pomicultorului și colecționarului Silviu Papiriu Pop, cu impact maxim în zona limitrofă satului Buciumi, ale cărui fructe au câștigat, în perioada interbelică, numeroase premii la concursuri naționale de pomicultură.

Iarna, bărbații erau responsabili de tăiatul porcului, în ajunul Crăciunului. În fiecare sat erau câțiva bărbați care se pricepeau să sacrifice animalele și aceștia erau solicitați de tot satul.