Asociație secretă în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...) Eu sînt un om fricos... foarte fricos, dar cu toate acestea am fost la strîmtoare mai de multe ori decît am păr în cap; și începi să-ți spui: Eu sînt fiu al vrăjilor. Foarte bine.
- Nu prea înțeleg, dar ascultă, pe aici nu e bine să vorbești cu glas tare în limba engleză.
- Nu face nimic; eu nu sînt decît un Babu, care încearcă să-ți arate că știe și el englezește. Toți Babuji fac paradă de cunoștințele lor în limba engleză, răspunse Hurree, ferindu-și mantua, care îi flutura pe umeri. Cum ți-am spus: Fiu al vrăjilor... ceea ce înseamnă că ești membru al asociației Sat Bhai, adică cei Șapte Frați, care este nu numai în Hindustan* ci și în Tantric**. Toată lumea cred că această asociație s-a dizolvat, dar eu am dovedit în notele mele că ea mai există și acum. (...) Sat Bhai este o asociație care numără foarte mulți membri, și s-ar putea ca înainte de ce ți-ar tăia cu blîndețe beregata, aceasta să-și dea o slabă speranță să mai trăiești. Afară de asta, tîmpiții de indigeni, de cumva nu se întîmplă să fie prea înfuriați, ezită întotdeauna cîteva clipe înainte de a ucide un om, cînd acesta afirmă că face parte dintr-o organizație specială. Prin urmare, cînd vei fi la mare strîmtoare, vei spune: Eu sînt fiu al vrăjilor, și s-ar putea să mai o fărîmă de noroc. Dar asta numai în cazuri extreme, și în scop de te pune în legătură cu un străin. (...) Acum închipuie-ți că eu sau oricare altul din Departamentul nostru, s-ar apropia de tine, deghizat cu totul altfel decît ești obișnuit să-l vezi. Nu mă vei putea recunoaște înainte de ce mă voi putea descoperi singur. (...) Voi veni la tine travestit în haine de negustor ladaki și-ți voi oferi să cumperi pietre prețioase. (...)
Kim repetă fraza principală.
- Foarte bine. Pe urmă îți voi arăta turcoazul meu, dacă mai rămîne timp și pentru asta, și-ți vei putea da seama cine sînt eu, așa că ne putem spune ce avem de spus și putem schimba scrisorile și documentele pe care le avem asupra noastră. Același lucru pentru fiecare dintre membrii grupării noastre. (...) Înainte de toate: Fiu al vrăjilor, în cazul cînd ești la strîmtoare. (...) Pe urmă vine ceea ce ți-am spus despre tarkeean, în cazul cînd vei avea de tratat chestiuni oficiale cu un străin. Ce e drept, deocamdată nu ai nici o însărcinare oficială. Tu ești numai un supliment... pus la încercare. Ce e drept, un specimen unic. Dacă ai fi de naștere asiatic, ai putea fi angajat numaidecît; această jumătate de an, însă, este destinată să te dezbare de obiceiurile englezești, înțelegi? Lama*** te așteaptă, din cauză că l-am informat în mod neoficial că ți-ai trecut toate examenele și în curînd vei intra în slujba guvernului. Oho, cred că știi că lucrezi contra unei alocații: dacă va fi cazul să dai o mînă de ajutor unui fiu al vrăjilor, nu ezita, ci încearcă. Acum dragă tovarășe, eu îți voi spune rămas bun și sper că vei fi la înălțimea misiunii ce ți s-a încredințat.
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim****, vol. II, tad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 58-60.

NOTE M. T.
* Hindustan („Țara hindușilor” în persană) = Regiune din N Indiei istorice. (https://www.britannica.com/place/Hindustan-historical-area-India)
** Tantra = Texte referitoarela practici ezoterice ale unor curente hinduse, budiste și jainiste. (https://www.britannica.com/topic/Tantra-religious-texts)
*** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.

Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)

**** Raluca Nicula, Rudyard Kipling - „Kim”, „Idei și stropi de suflet”, 8 februarie 2016 (http://ralucanicula.blogspot.ro/2016/02/rudyard-kipling-kim.html)

Statutul funcționarului în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...)
- I se va plăti și simbrie? întrebă gembașul prevăzător.
- Douăzeci de rupii* pe lună, pentru hrană și apă, deocamdată.
(...)
Mulțumirea învățătorilor săi însă, nu nimic alături de mulțumirea lui Kim însuși, în clipa cînd superiorul Institutului St. Xavier** îl chemă la o parte, ca să-i comunice ordinul primit de la colonelul Creighton.
- Mi se pare O`Hara, că ți-au găsit o slujbă de topograf ajutor la Serviciul Irigațiilor: asta se datorește faptului că ai fost elev bun la matematici. Acesta este un mare noroc pentru tine, căci nu ai decît șaptesprezece ani; bineînțeles nu vei putea să devii pukka (permanent angajat) înainte de a-ți trece examenul din toamnă. Prin urmare, nu trebuie să-ți închipui că acum pleci în lume, ca să petreci după pofta inimii, și nici că s-a terminat cu orice grijă de aici înainte. Munca grea te așteaptă abia după ce vei pleca de aici. Numai după ce vei reuși să fii numit pukka, vei putea ajunge la patru sute cincizeci de rupii pe lună.
După aceea superiorul îi dădu cîteva sfaturi, privitoare la felul cum trebuie să se poarte, să vorbească, și să se îngrijească de moralitatea lui; în timp ce colegii lui mai în vîrstă, pe care nu se grăbea nimeni să-i bage în slujbe, începură să clevetească, cum numai tinerii anglo-indieni știu cleveti, despre favoritism și corupție. Tînărul Cazalet, care era fiul unui pensionar din Chunar***, spuse foarte limpede că interesul pe care colonelul Creighton îl arată lui Kim, era nici mai mult nici mai puțin, decît interesul pe care îl poartă un părinte fiului său; (...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim****, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 46-48.

NOTE M. T.
* RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rupie)
** Modelul real al Institutului St. Xavier din orașul Luknow (azi capitala statului federal Uttar Pradesh din N Indiei) a fost Colegiul La Martiniere, înființat în 1845. (http://lamartinierelucknow.org.md-10.webhostbox.net/about/history)
*** Chunar = Vechi oraș din N Indiei (azi în statul federal Uttar Pradesh), nod feroviar. (http://varanasi.nic.in/tourist/tourist8.html)

Educație europeană în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...) Va să zică te duci la școală? și ca un M. A.* de la Universitatea din Calcutta**, începu să-i explice avantajele educației. Îi atrase atenția că dacă va merge bine la limba latină și greacă, va putea să cîștige anumite premii; să nu uite nici de bucata Excursion a lui Wordsworth*** (toate acestea erau lucruri necunoscute pentru Kim). Tot așa și limba franceză este o chestiune vitală pentru un om cu carte, și mai bine decît oriunde se poate învăța la Chandernagore****, cîteva mile***** departe de Calcutta. Un băiat poate ajunge de asemenea destul de departe, cum a fost cazul chiar cu el, acordînd deosebită atenție pieselor de teatru  numite Lear și Iulius Caesar******, amîndouă cerute de profesorii cu care dai examenele. Lear nu era o piesă atît de încărcată cu date istorice, ca Iulius Caesar. Cartea costă patru annale*******, dar o poți cumpăra veche numai cu două, de la un anticar din bazar. Dar mai presus de Woodworth și chiar eminenții autori  Burke******** și Hare, rămînea totuși știința și arta topografiei. Un băiat care a făcut examenele din acest obiect, examene pentru care în treacăt fie zis, nu se găsesc cărți de ocazie, poate parcurge un ținut, numai cu un compas și un nivelator în mînă, dar deschizînd bine ochii, la întoarcere poate ridica o hartă topografică pe care o poate vinde pe o sumă destul de importantă de argint bătut. Dar cum se întîmplă cîteodată ca să nu poți lua cu tine aparate de măsurat, e mai bine ca un băiat să cunoască dinainte lungimea pasului său, așa că neavînd la îndemînă instrumentele „accesorii” cum le numea Hurree Chunder, să poată totuși să-și dea seama de distanțe. Pentru ca să poți o ține minte o mie de pași Hurree Chunder, după cele învățate de el în anii de experiență, îi propuse cel nai bun mijloc un șirag de mătănii din optzeci și una de boabe, sau din o sută opt, căci acest număr este divizibil și subdivizibil în o mulțime de multipli și submultipli. În timpul acestei conversații în limba engleză, Kim reuși să prindă firul principal al ideilor tovarășului său de drum și-l urmări cu mult interes. Aici era vorba de o știință nouă pe care un om cu mintea sănătoasă trebuia să o poarte în cap ca să nu o vadă nimeni și privind lumea largă care se întinde în fața lui, trebui să recunoască adevărul, că din ce un bărbat cunoaște mai multe lucruri, acestea îi pot fi cu atît mai folositoare.

(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*********, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 27-28.

NOTE M. T.
* M. A. = Absolvent de universitate anglo-saxonă.
** Universitatea din Calcutta = A fost înființată în 1857 de Consiliul de Conducere al Companiei Indiilor Răsăritene, simultan cu instituțiile de învățământ superior din Madras și Bombay, după modelul Universității din Londra. (http://www.caluniv.ac.in/about/Defining-Events.html). Calcutta / Kolkata, mare port pe coasta de est a subcontinentului indian, a fost capitala Indiei coloniale britanice în perioada 1772-1911. (https://www.britannica.com/place/Kolkata)
*** The Excursion: Being a portion of the Recluse, lung poem publicat în 1814 de poetul romantic englez William Woodsworth (1770-1850). (http://www.bl.uk/people/william-wordsworth) (https://www.britannica.com/topic/The-Excursion)
**** Chandernagore / Chandannagar = Oraș la 35 km nord de Calcutta, azi în statul federal Bengalul de Vest. Colonie franceză în perioadele 1673-1757; 1763-1794; 1816-1950 și colonie britanică în perioadele 1757-1763 și 1794-1816. (https://www.britannica.com/place/Chandannagar)
***** MÍLĂ2, mile, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru distanțe egală cu 1609,3 m (folosită în Marea Britanie și în SUA). ◊ Milă marină = unitate de măsură pentru distanțe, folosită în navigație, egală cu 1852m. – Din pol. mila. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/mil%C4%83)
****** Regele Lear și Iulius Caesar sunt două tragedii celebre scrise în 1605 și 1599 de marele dramaturg englez William Shakespeare (1564-1616). (http://www.opensourceshakespeare.org/views/plays/playmenu.php?WorkID=kinglear) (http://www.opensourceshakespeare.org/views/plays/playmenu.php?WorkID=juliuscaesar) (http://www.descopera.ro/stiinta/928936-marele-mister-al-lui-shakespeare-cine-a-fost-shakespeare)
******* anna = Termen din sistemul monetar musulman din India istorică. Diviziune a rupiei, fiind egală cu 1/16 din aceasta. (http://britishcoins.indian-coins.com/news_fea_map.html)
******** Edmund Burke (1729 Dublin / Irlanda - 1797 Anglia = Parlamentar whig (liberal) și filozof britanic. (http://www.bbc.co.uk/history/historic_figures/burke_edmund.shtml)
********* Prezentare Elefant.ro / Allfa 2012 (http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixivii-rudyard-kipling/kim-201054.html)

Educație vest-europeană versus stil de viață est-european (SADOVEANU 1934)

<
(...)
Domnul Bernard simți o vagă dorință să ia și el parte la discuție. Îi aburea deci în mădulare acea înclinare la lene surprinzătoare, de care încercase a se mai scutura o dată. În orice caz, în sfatul lui cu țărcile, ar fi fost gata să expuie considerații serioase asupra vieții lui din trecut și asupra educației care făcuse din el un om în adevăratul sens al cuvîntului. În această parte de lume, unde se găsește de cîtva timp, energiile unităților nu se coordonează; oamenii tind la independență și la libertate primitivă; sînt foarte aproape de edenul* preistoric; pe cînd în Apus legea munci are un caracter așa de înfricoșat, încît omul nu se poate sustrage ei fără decădere. Fiu și nepot de ingineri și oameni de afaceri, domnul Bernard nu navigase încă în viață pe socoteala lui proprie. Ținea de un grup uman și de o lege neînduplecată, care-i ordona în ce chip să-și puie pe el hainele, cu ce ritual să treacă la masă, la ce oră fixă să se ducă la profesorul său, în ce zi și în ce clipă să îngenuncheze la un confesional. Mama sa doamna, Iustina Bernard trăise ca o femeie sfântă, într-un devotament și o tristeță continuă. N-avusese alt rost și alt scop al vieții decît căminul său și pe micul Bernard și murise zîmbind unui apus de soare. Tatăl său fusese om cu mustăți roșii aspre și cu fruntea încrețită. Punctual și neînduplecat în serviciul acelui departament cețos din provinciile de nord, supraveghea cu stricteță examenele și lucrările fiului său. Și de la el și de la mătuși nalte, sterpe și serioase moștenise deprinderea ordinea celei mai meticuloase și sume însemnate în renta bună a statului francez. Acum, în scaunul lui comod, sub bolta de smaragd curat a unei poieni, într-o pădure în care se amestecau o mie de esențe și miresme, îtr-un soare de o blîndeță și de o dulceață care vesteau toamna, aduna în el un fel de plăcere de a da felurite lămuriri țărcilor, care-și anticipau replicile, rîzînd.
Toate se armonizau în juru-i. Pînă și ritmul acela dezordonat al muncii meșterilor lemnari avea o legătură cu sărbătoarea fără noimă de a doua zi, cînd tot pămîntul lucrează, numai oamenii din Necșeni și din Bălănești și de la lingurari stau cu brațele încrucișate, de și mîni poate să bată asupra holdelor și așezărilor lor un vifor de iarnă. Această descumpănire și variație în schimbări neașteptate se oglindește și-n limba acelor localnici. Se amuzează de departe de toate replicile lor nostime. În cîțiva ani a desprins așa de limba țării și se desfătează în așa măsură de metaforele ei strălucitoare, încît s-ar putea spune că o vorbește mai bine decît Lupu Mavrocosti. Însă Lupu Mavrocosti, care vorbește mai bucuros o limbă franceză impecabilă, se integrează perfect în peisagiu, în pădurea aceasta, în orizontul cu desenuri moi și între satele acestea primitive, care-și viața între sărbători, praznice, zile de frupt și de post, zile cînd se mănîncă pește și cînd nu se mănîncă pește, zile cînd e îngăduită carnea și cînd nu e îngăduită, și care în definitiv nu mănîncă aproape nimic, ori, dacă mănîncă, preferă cîteva buruiene.
E adevărat că sînt și zile de mîncare și băutură; dar iarăși e adevărat că oamenii, ca și peisagiile, au și altă bucurie care e-n aer, în lumina și spuma sufletului lor. Abia acum observă domnul Bernard că plăcerea de a trăi în țara asta e aproape un vițiu.

(...)
>

SURSA
Mihail Sadoveanu, Nopțile de Sînziene, ed. Albatros, București, 1990, p. 117-118.

NOTĂ M.T.
* Eden = Grădină descrisă în cartea Genezei din Biblie, în care au trăit Adam și Eva, după ce au fost creați de Dumnezeu. (http://www.ldolphin.org/eden/)

Lecţia primită de profesor

Ne aflăm la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Un profesor de literatură italiană îşi examina elevii. Venise rândul unuia foarte slab pregătit. Profesorul „mirosi” că acel elev nu prea are treabă cu literatura, iar după ce-l puse să citească un fragment dintr-o operă literară, îi puse următoarea întrebare:

- „Mătăluţă ştii de câte feluri sunt verbele?”

- „Sunt masculine şi feminine”, răspunse prompt elevul.

La orice răspuns de genul acesta, un profesor ar da elevului nota 2! Şi asta pentru că verbele nu pot fi „masculine” sau „feminine”, ca substantivele. Înmărmurit, profesorul nostru exclamă:

- „N-am ştiut asta până acum! Dar dacă reuşeşti să mă convingi, am să te trec la examen. Prin urmare, dă-mi un exemplu de verb feminin”.

Elevul, fără să stea prea mult pe gânduri, răspunse: 

- „A naşte”, silindu-l astfel pe profesor să-l treacă.

''Cuget Liber'', Fun, Constanţa, 23 decembrie 2013

Cum era organizată şcoala de pescari şi vânători din Constanţa, în 1938

Cuget Liber 8 aprilie 1938

UMOR - Cel mai tare examen de intrare în poliţie

La un examen de intrare în poliţie, s-au prezentat trei concurenţi, doi dintre ei fiind pilele cuiva mare din poliţie. 

Intră primul concurent, pila domnului colonel X, şi examinatorul întreabă: 

- După cum ştiţi, în anul 1907 a avut loc o mare răscoală ţărănească, la care au participat peste 40.000 de ţărani. Puteţi să-mi spuneţi în ce an a avut loc această răscoală? 
Candidatul: În anul 1907. 
Examinatorul: Perfect, sunteţi admis. 
Intră al doilea concurent, pila domnului general Y. 

Examinatorul: După cum ştiţi, în anul 1907 a avut loc o mare răscoală ţărănească, la care au participat peste 40.000 de ţărani. Puteţi să-mi spuneţi câţi ţărani au participat la această răscoală? 
Candidatul: Peste 40.000. 
Examinatorul: Perfect, sunteţi admis. 
Intră al treilea concurent, fără nicio pilă. 
Examinatorul: După cum ştiţi, în anul 1907 a avut loc o mare răscoală ţărănească, la care au participat peste 40.000 de ţărani. Puteţi să-mi scrieţi numele şi adresa fiecăruia?

SURSA
***, Fun, CUGET LIBER, Constanța, 18 martie 2013

Un student provincial în Parisul monden al secolelor XVIII-XIX (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
Cu toate astea, la început am învățat cu rîvnă, am urmat regulat cursurile; mă apucasem de carte pe viață și pe moarte, renunțînd la distracții, atît de mult îmi stîrniseră imaginația comorile științei, de care capitala era plină. N-a trecut mult și legături nechibzuite - ale căror primejdii se ascundeau sub vălul prieteniei nebunesc de încrezătoare care-i seduce pe toți tinerii - mă aruncară în lumea distracțiilor pariziene. Teatrele, actorii - pentru care mă împătimisem - începută a mă demoraliza. Spectacolele unei capitale sînt cît se poate de funest pentru tineri, căci le produc emoții vii, împotriva cărora luptă aproape întotdeauna zadarnic: iată de ce consider că societatea, cu legile ei, este complicea tulburărilor pe care le comit. Legislația noastră, ca să spun așa, închide ochii în fața patimilor care-l frămîntă pe tînărul între douăzeci și douăzeci și cinci de ani. La Paris, totul îl asaltează, poftele lui sînt necontenit ațîțate; religia îi predică binele, legile i-l poruncesc, în timp ce realitatea și moravurile îl împing spre rău; pînă și bărbatul cel mai cumsecade și femeia cea mai pioasă își bat joc de castitate. În sfîrșit, acest mare oraș pare că și-a menit să încurajeze viciul, căci piedicile pe care le așează în calea tînărului ce ar voi să-și o facă o situație în mod cinstit sînt încă și mai numeroase decît capcanele care se întind neîncetat patimilor sale pentru a-l ușura de bani. Multă vreme am frecventat, seară de seară, teatrele, deprinzîndu-mă încet-încet cu lenea. Începusem a-mi neglija îndatoririle, adeseori amînam pe a doua zi chiar și cele mai urgente ocupații; curînd, în loc de a mă instrui, mă limitam la lucrările strict necesare pentru obținerea examenelor pe care trebuia să le trec ca să devin doctor. La cursuri, nici nu mai eram atent la profesorii care, după impresia mea, spuneau verzi și uscate. Îmi sfărîmam idolii, deveneam parizian. pe scurt, duceam un trai nesigur de tînăr provincial care, aruncat în capital, mai păstrează cîteva sentimente autentice, mai crede în unele reguli de morală, dar care se corupe prin puterea exemplelor nefaste, deși încearcă să se ferească de ele.
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 195-196.

I. L. Caragiale și lustragiul Osman din Constanța (TOMIS 2003)

 Titus Rusu, „Tomis”, Constanța, mai 2003

(...)
La Canara, Horia Roman a auzit, în 1928, pentru prima dată, istoria cu I. L. Caragiale și lustragiul Osman. Acasă, tatăl săpu i-a repetta-o cu „lux d eamănunte”. O reproducem mai jos, după Cenușa visurilor noastre: 
„Suntem în anul 1902. Caragiale, descins de câteva minute la Constanța, se duse la lustragiu, să-și facă ghetele.
Lustragiii, la Constanța, erau toți tătari și - deși născuți pe pământ românesc - vorbeau limba noastră fără nici un fel de gramatică, ba și cu un teribil accent. Purtau șalvari și fes. Reprezentau o notă pitorească prin violentele contraste de culori ale îmbrăcăminții și păreau un fel de pictură tahitiană de Gaugain, rătăcită, cine știe cum, pe ulițele bătrânului Tomis.
Pe ulițele bătrânului Tomis, ajuns prin secole Kustenge și abia mai târziu Constanța. Între Caragiale și lustragiu începu acest dialog:
- Marea Neagră e mare, Osmane?
-E mare, bre! răspunse Osman.
- Dar Dunărea o cunoști, Osmane?
-O cunoști, bre, văzut Cernavodă, îngăimă Osman.
Bătrânul Osman, om cu păr alb și neczuri, nu prea avea mare chef de vorbă și se zorea să termine lustruitul ghetelor. Dar Caragiale nu-i dădea răgaz: 
- Dar Dunărea e mare?
- E mare! răspunse Osman.
- Păi dacă Dunărea e mare, Marea cum e?
- E mare, bre, răspunse Osman.
Iar Caragiale:
- Nu mai înțeleg nimc, Osmane, cine mare? Marea sau Dunărea?
- Dunărea e mare, bre, și marea e mare.
Întrebările insistente ale lui Caragiale și răspunsurile din ce în ce mai încurcate ale bătrânului tătar mai durară câteva minute, întrr-un zig-zag de replici demne de logica lui Eugen Ionescu, după care, nemaiînțelegând nimic, încălzit și plin de nervi, bătrânul se ridică în picioare plin de nervi, lăsându-l pe Caragiale cu o ghetă lustruită și una nu. Își luă mica lui prăvălie ambulantă, cu perii și creme, și porni bombănind. Din celălalt colț al străzii se răsti la Caragiale:
-Marea - mare, bre... Dunărea mare, bre... Tu pezevenghi mare...”
Istoria a dispărut demult din folclorul constănțean. Prin 1960 unii intelectuali în vârstă o mai povesteau.
Avocatul Aram Agop ne-a relatat că, în 1935, când a dat examen la drept comercial, profesorul Fințescu l-a rugat să transmită salutări unui lustragiu tătar din Constanța, cu care, vara, discuta literatură. În timp ce lustragiul îi văxuia pantofii...
(...)

„Domnul profesor Cioran” (ITU 1999)

 Ion Itu, Domnul profesor Cioran, „Astra”, Brașov, II, 13, 1999, p. 84

(...) Baciu optează pentru cea mai proastă dintre soluții. El rostește aceste cuvinte năucitoare: „După spusele profesorului meu de filosofie și logică, etica nu există!” E notat cu 6, ceea ce trebuie să-i fi apărut ca o salvare. După examen, Ion Chinezu îl invită pe tânărul său colaborator la o masă, la care se aflau Valeria Braniște-Căliman și Octavian Șuluțiu. Lipsea tocmai Cioran, tânărul profesor de filosofie și logică. Chinezu îi mărturisește elevului că i s-a acordat nota de trecere întrucât răspunsul a făcut deliciul comisiei.

Cioran va face tot posibilul ca relațiile sale de cancelarie să fie și mai dificile. Astfel, la apariția volumului Lacrimi și sfinți, el nu oferă exemplare cu dedicație nici directorului și nici profesorilor liceului, în afară de profesorii Șuluțiu și Baciu, precum și de fiul acestuia, viitorul memorialist. Scuza invocată atunci, că editura i-ar fi pus la dispoziție exemplare puține, și că nimeni nu i-ar fi înțeles cartea, trebuie contrazisă, deoarece autorul va oferi un exemplar pentru portarul liceului, cu următoarea dedicație: „Lui nenea Ion Ardeleanu, cu stimă, Emil Cioran”. Portarul ia cartea și o poartă ostentativ, sub braț, pe coridoarele liceului. Explicația este și în acest caz pur cioraniană. Portarul își merită darul, deoarece el distribuie zilnic corespondența, contra 1 leu ciubuc, iar profesorilor nu le lua nimic, știind că ei dau un ciubuc lunar, de care autorul autografului putea fi scutit.

Firește profesoratul lui Cioran la liceul „Andrei Șaguna” din Brașov este consemnat și în actele de cancelarie. Dosarul Statelor de plată păstrate în Arhiva liceului (10) îl menționează pe Cioran ca profesor suplinitor de la 1 septembrie 1936 până la 30 noiembrie 1937, cu obligația unui orar săptămânal de 15 ore. El este remunerat cu un salariu de 4.350 lei pe lună, din care 316 i se rețin pentru chirie. Încasează lunar, deci cu cele 15 semnături de rigoare, 4.049 lei, în timp ce prietenul Șuluțiu, colegul de la română și franceză, încasează, ca profesor definitiv, un salar de 5.450 lei.

Tânărul Cioran nu va fi scutit, în scurtul său exercițiu profesoral, nici de pacostea controlului la clasă. Registrul de inspecții al liceului (11) consemnează pentru anul școlar 1936/1937 o inspecție la 17/18 mai 1937. Sunt vizitate 9 cadre didactice de inspectorul I. Sandu de la Sibiu. Aceștia sunt profesori de clasele I-IV și un pedagog. Singurul la clasele liceale este, la număru 3 al Procesului verbal de inspecție, profesorul suplinitor de filosofie Emil Cioran, vizitat tocmai la clasa VII, la care era elev și Ș. Baciu. Inspectorul notează : „Se face rezumarea cunoștințelor învățate în cursul anului școlar. Se insistă asupra filosofiei lui A. Compte. Elevii dau în general răspunsuri bune. profesorul are o bogat cultură filosofică, operează cu mare ușurință cu termenii filosofiei și e în măsură să trezească în sufletul elevilor interesul pentru studiul problemelor filosofice. Ar fi de dorit să se insiste mai mult asupra noțiunilor fundamentale și să se lucreze cu clasa întreagă.” Ar fi fost de dorit, desigur. După cum ar fi fost de dorit ca și numel lui A. Comte să apară în Procesul verbal fără forma barbară cu p. Textul este redacta cu o caligrafie de abecedar. Și semnat: „Inspector I. Sandu, inspector delegat al VCA Sibiu”.

Destinul profesoratului brașovean al tânărului Cioran se încheie imediat după începutul anului școlar următor. Plecat de la Brașov, el se reîntâlnește cu Ș. Baciu, toamna, la București, înainte de plecarea definitivă în Franța. Fostul elev îi povestește întâmplarea de la examenul de bacalaureat, pe care fostul profesor o ascultă jenat. Memorialistul rămâne cu impresia că povestea îi este cunoscută profesorului din altă parte. Cei doi se vor reîntâlni, pentru o revedere fugace, 20 de ani mai târziu, într-un bistrou parisian din Cartierul Latin, tot „pe-o zi cețoasă de toamnă”. Baciu tocmai sosise de la Rio de Janeiro. Companionii evocă amintirile din Brașov, București, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, „care trăiau la fel de intens în sufletele lor”. Și se despart tot atât de rapid, pentru a se reuni definitiv în eternitate.

Note 
1.Ștefan Baciu, Praful de pe tobă (unde se acordă subiectului un capitol special), Eminescu, 1993, p. 395.
2.Octavian Șuluțiu, Brașov, monografie, 1937.
3.Ș. Baciu, loc. cit., p. 400.
4.Idem, p. 103.
5.Idem, p. 365.
6.Idem, p. 262.
7.Idem, p. 486.
8.Idem, p. 530.
9.Idem, p. 397.
10.Dosar State de plată pe anii 1936/1937.
11.Registrul de inspecții școlare pe anii 1924-1940.

„Un crez de-o viață” (MOCANU 1996)

 Virgil Mocanu, Cartea de reportaj. Un crez de-o viață, „Tomis”, Constanța, aprilie 1996

Din câte cunosc, nici un condeier de la Pontul Euxin nu a tratat vreodată un subiect de o asemenea factură - original, incitant și unic - viața unei femei a cărei devoratoare pasiune a reprezentat-o marinăria.

Rodica Simionescu a descoperit, grație flerului de gazetar cu experiență, un filon rar, o pepită cu un număr greu de carate, pe care a exploatat-o cu meticulozitate și pricepere, în cartea de reportaj intitulată Angela Lefterescu, un căpitan de cursă lungă (Călărași, Editura Alas, 1995). Cu un an în urmă, autoarea a avut șansa de a o cunoaște pe Angela Lefterescu, căpitan de remorcher maritim, de supertraulere și a altor nave de pescuit oceanic, îmbarcată la 6 februarie 1982, în calitate de comandant pe nava „TW Ceahlău”. De la această ființă sensibilă, delicată, de o probitate morală și o competență profesionale incontestabile, Rodica Simionescu a aflat că „viața ei, casa ei, a fost Marea... Tot ce a trăit, ce s-a petrecut până în ziua când a urcat pe vapor, a rămas în urmă, de parcă ar fi fost vorba de o altă persoană”. Magia mării s-a exercitat asupră-i încă din copilărie, când petrecându-și verile la Eforie, a fost cucerită de farmecul peisajului și fascinată, la Balcic, de plimbările în larg cu barca, ale cărei pânze o fac să vibreze sincer.

Pe vasul „Steaua Română” a comandantului Nicolae Diaconescu îi este stârnit interesul pentru alcătuirea și modul de propulsie al unei nave, ceea ce o determină să înceapă a citi cărți despre vapoare și a învăța limbi străine. 

Renunțând la examenul de admitere la Facultatea de Medicină, după promovarea cu brio (a III a din 540 de candidați), la Suceava, a bacalaureatului, Demonul Mării o îndreaptă către Direcția Marinei Comerciale, unde e angajată ca ofițer-asistent pe una din navele acestei flote.

A trecut la comandă învățând timona, iar în 1946 a ajuns șef de echipaj pe nava „Filimon Sârbu”, unde, dându-și examenul de ofițer III maritim, devine căpitan secund. Pe o altă navă, „Octombrie Roșu”, îl cunoaște pe Mihai Lefterescu, inginer specialist în pescuit oceanic. După o scurtă idilă, se căsătorește cu acesta, abstrăgându-se o vreme chemării tainice a mării. Revelându-i-se infidelitatea tovarășului de viață, îl părăsește, revenind, ca urmare a insistențelor căpitanului de cursă lungă Petre Mureșan, la dragostea dintâia. La Întreprinderea de Pescuit Oceanic Tulcea își susține examenul pentru brevetul de căpitan de remorcher maritim, moment echivalent - cum afirmă R. S. - cu „o pagină unică în istoria navigației românești”. De ce? Pentru că nici o femeie nu mai realizase o asemenea performanță. Predecesoarea ei, Irina Constantin Vlassopol fusese doar ofițer-asistent pe vasul soțului ei, comandantul Spiridon Vlassopol. Visul devine realitate la 21 iulie 1971, când, după două voiaje întinse (Cap May - SUA și Africa de Sud) la bordul unei nave de pescuit maritim, intră în posesia brevetului de comandant de navă, fiind prima femeie comandant de navă în Marina Română.

R. S. impresionează prin documentarea minuțioasă pe care o întreprinde cu răbdarea și tactul unui orfevrier. Ea izbutește să refacă în pagini relevante traiectul luminos, pilduitor al destinului unui personaj de excepție.

Carte are valențele unui bildungsroman și trăsăturile unui memorial de călătorie pe mările și oceanele lumii. Spiritul de observați al eroinei, dublat de o prodigioasă memorie afectivă, proiectează în ochii cititorului peisaje terestre și peisaje marine notabile prin prospețimea și vigoarea percepției, dar și prin savoarea inefabilă a înregistrării și redării lor de către autoare. Ne referim la țărmul sud-african, la tabloul vast al joncțiunii Oceanelor Atlantic și Indian, detectabil la Cape Town, ca și la imaginea muntelui Masă retezat parcă de o mână hărăzită să făptuiască lucruri nemaivăzute și nemaiauzite. Pe fondul străbaterii spațiile marine și oceanice, sunt brodate descrieri de obiceiuri și tradiții cum este botezul la trecerea Ecuatorului ori relatarea unor întâmplări senzaționale, de felul aceleia ce nuanțează inteligența unor mamifere marine precum delfinii, care, pentru a salva o femeie prăbușită peste bord de sălbăticia devoratoare a rechinilor, fac un adevărat „scut” în jurul unui confrate pe spinarea căruia tronează triumfător imprudenta Afrodită.

„Studenții străini vor fi amendați cu 180 dolari pentru fiecare restanță din toamnă” („TELEGRAF” 1994)

 ?, Pentru a combate absențele repetate la examenele din vară, Ministerul Învățământului ia măsuri drastice. Studenții străini vor fi amendați cu 180 dolari pentru fiecare restanță din toamnă. Pentru studenții români nu s-a stabilit încă un barem, „Telegraf”, Constanța, 2 aug. 1994

Așa cum bine se știe în mediile universitare, Constanța a devenit, pentru majoritatea studenților străini din România, un fel de tărâm al făgăduinței, un Mecca universitar. Transferul masiv al acestora, în special arabi și greci, către orașul Port Constanța are la bază două motivații, mai mult sau mai puțin subiective. Prima constă în faptul că „vămuirea” străinilor la examene a atins cote insuportabile în centrele universitare „cu tradiție” (Iași, Cluj, Timișoara, București), în vreme ce la Constanța ea este izolată și la valori mult mai mici. A doua motivație se referă la apropierea geografică a Constanței de țările lor de baștină. (...) Și asta pentru că majoritatea studenților străini au restanțe în toamnă. Pentru a-și da aceste restanțe ei sunt obligați să plătească integral sesiunea din toamnă. Adică 12$/zi x 15 zile = 180$. Înmulțind 180$ cu numărul de restanțe se poate ajunge la sume apreciabile. Considerăm această măsură decongestionantă și eficace. Din păcate, ea va duce cu siguranță și la o creștere a vămuirii de care aminteam, în examenele curente. Deja sunt semnale că „taxa” de trecerea unor examene nepregătite variază între 50 și 300$. Unii acordă circumstanțe profesorilor, care au salarii mai mici decât femeia de serviciu de la RENEL. (...)

„Performanțe intelectuale” (TEODORU 1993)

 Vitalie Teodoru, Performanțe intelectuale. Ghid de informare documentară, Editis, București, 1993

Cuprins

I.1. Tehnica notițelor
I.2. Ergonomia învățării
I.3. Metode de învățare
I.4. Memorare eficientă
I.5. Pregătirea examenelor
I.6. Citirea rapidă
II.1.Tehnici euristice
(...)

III.1. Domeniul de preocupări al informării documentare

III.1.1. Istoricul transmiterii informațiilor

III.1.1.1. Prima revoluție informațională

III.1.1.2. A doua revoluție informațională

III.1.1.3. A treia revoluție informațională

III.1.1.4. A patra revoluție informțională

III.1.2. Explozia informațională și criza informării. Cauze, implicații, soluții.

III.1.3. Informarea documentară ca disciplină independentă

III.2. Informatica documentară

III.3. Surse de informare prin canale directe

III.4. Surse de informare formale

III.5. Publicații și servicii de specialitate din România

III.6. Limbaje documentare

III.7. Etapele de lucru ale sistemului de informare

III.8. Beneficiarii informării documentare

III.9. Eficiența activității de informare

(...)

Introducere
(...)
Se vorbește tot mai des de <explozie informațională>, de <abundență informațională>, sugerându-se de fapt prin aceste expresii, existența unui volum informațional imens și în același timp, dificultățile în accesarea, selectarea și evaluarea resurselor informaționale cu adevărat relevante. Richard Wurman apreciază că sentimentul de a fi copleșit de informații se datorează incapacității de a extrage dintr-un volum imens de resurse informaționale elementele cu adevărat relevante.
(...)

Bibliografie

(...)

Manolescu M. & Lăzărescu G., Metode și sisteme moderne în informarea tehnico-științifică, Editura tehnică, București, 1972.

Mâță C. (ed.), Biblioteca și perenitatea culturii românești, BCU, Iași, 1980.

Mihailov A. & Ciornyi S. & Ghiliarevski R., Informatica documentară, Editura tehnică, București, 1970.

Mureșan P., Învățarea eficientă și rapidă, Ceres, București, 1990.

Neacșu I., Metode și tehnici de învățare eficientă, Ed. Militară București, 1990.

Pinaud J. & Guebel S., Guide pratique de la documentation, Hachette, Paris, 1988.

Poenaru R., Să citim mai repede și mai eficient, Ed. Științifică, București, 1990.

Regneală M., Microformatele de informare tehnico-științifică, Ed. Științifică și Enciclopeidocă, București, 1988.

Revel J. F., La conaissance inutile, Grasset, Paris, 1988.