„Domnul profesor Cioran” (ITU 1999)

 Ion Itu, Domnul profesor Cioran, „Astra”, Brașov, II, 13, 1999, p. 84

(...) Baciu optează pentru cea mai proastă dintre soluții. El rostește aceste cuvinte năucitoare: „După spusele profesorului meu de filosofie și logică, etica nu există!” E notat cu 6, ceea ce trebuie să-i fi apărut ca o salvare. După examen, Ion Chinezu îl invită pe tânărul său colaborator la o masă, la care se aflau Valeria Braniște-Căliman și Octavian Șuluțiu. Lipsea tocmai Cioran, tânărul profesor de filosofie și logică. Chinezu îi mărturisește elevului că i s-a acordat nota de trecere întrucât răspunsul a făcut deliciul comisiei.

Cioran va face tot posibilul ca relațiile sale de cancelarie să fie și mai dificile. Astfel, la apariția volumului Lacrimi și sfinți, el nu oferă exemplare cu dedicație nici directorului și nici profesorilor liceului, în afară de profesorii Șuluțiu și Baciu, precum și de fiul acestuia, viitorul memorialist. Scuza invocată atunci, că editura i-ar fi pus la dispoziție exemplare puține, și că nimeni nu i-ar fi înțeles cartea, trebuie contrazisă, deoarece autorul va oferi un exemplar pentru portarul liceului, cu următoarea dedicație: „Lui nenea Ion Ardeleanu, cu stimă, Emil Cioran”. Portarul ia cartea și o poartă ostentativ, sub braț, pe coridoarele liceului. Explicația este și în acest caz pur cioraniană. Portarul își merită darul, deoarece el distribuie zilnic corespondența, contra 1 leu ciubuc, iar profesorilor nu le lua nimic, știind că ei dau un ciubuc lunar, de care autorul autografului putea fi scutit.

Firește profesoratul lui Cioran la liceul „Andrei Șaguna” din Brașov este consemnat și în actele de cancelarie. Dosarul Statelor de plată păstrate în Arhiva liceului (10) îl menționează pe Cioran ca profesor suplinitor de la 1 septembrie 1936 până la 30 noiembrie 1937, cu obligația unui orar săptămânal de 15 ore. El este remunerat cu un salariu de 4.350 lei pe lună, din care 316 i se rețin pentru chirie. Încasează lunar, deci cu cele 15 semnături de rigoare, 4.049 lei, în timp ce prietenul Șuluțiu, colegul de la română și franceză, încasează, ca profesor definitiv, un salar de 5.450 lei.

Tânărul Cioran nu va fi scutit, în scurtul său exercițiu profesoral, nici de pacostea controlului la clasă. Registrul de inspecții al liceului (11) consemnează pentru anul școlar 1936/1937 o inspecție la 17/18 mai 1937. Sunt vizitate 9 cadre didactice de inspectorul I. Sandu de la Sibiu. Aceștia sunt profesori de clasele I-IV și un pedagog. Singurul la clasele liceale este, la număru 3 al Procesului verbal de inspecție, profesorul suplinitor de filosofie Emil Cioran, vizitat tocmai la clasa VII, la care era elev și Ș. Baciu. Inspectorul notează : „Se face rezumarea cunoștințelor învățate în cursul anului școlar. Se insistă asupra filosofiei lui A. Compte. Elevii dau în general răspunsuri bune. profesorul are o bogat cultură filosofică, operează cu mare ușurință cu termenii filosofiei și e în măsură să trezească în sufletul elevilor interesul pentru studiul problemelor filosofice. Ar fi de dorit să se insiste mai mult asupra noțiunilor fundamentale și să se lucreze cu clasa întreagă.” Ar fi fost de dorit, desigur. După cum ar fi fost de dorit ca și numel lui A. Comte să apară în Procesul verbal fără forma barbară cu p. Textul este redacta cu o caligrafie de abecedar. Și semnat: „Inspector I. Sandu, inspector delegat al VCA Sibiu”.

Destinul profesoratului brașovean al tânărului Cioran se încheie imediat după începutul anului școlar următor. Plecat de la Brașov, el se reîntâlnește cu Ș. Baciu, toamna, la București, înainte de plecarea definitivă în Franța. Fostul elev îi povestește întâmplarea de la examenul de bacalaureat, pe care fostul profesor o ascultă jenat. Memorialistul rămâne cu impresia că povestea îi este cunoscută profesorului din altă parte. Cei doi se vor reîntâlni, pentru o revedere fugace, 20 de ani mai târziu, într-un bistrou parisian din Cartierul Latin, tot „pe-o zi cețoasă de toamnă”. Baciu tocmai sosise de la Rio de Janeiro. Companionii evocă amintirile din Brașov, București, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, „care trăiau la fel de intens în sufletele lor”. Și se despart tot atât de rapid, pentru a se reuni definitiv în eternitate.

Note 
1.Ștefan Baciu, Praful de pe tobă (unde se acordă subiectului un capitol special), Eminescu, 1993, p. 395.
2.Octavian Șuluțiu, Brașov, monografie, 1937.
3.Ș. Baciu, loc. cit., p. 400.
4.Idem, p. 103.
5.Idem, p. 365.
6.Idem, p. 262.
7.Idem, p. 486.
8.Idem, p. 530.
9.Idem, p. 397.
10.Dosar State de plată pe anii 1936/1937.
11.Registrul de inspecții școlare pe anii 1924-1940.