Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 2 decembrie 2000

„Viața filialei” („TOMIS” 2000)

 S. R., Viața filialei, „Tomis”, Constanța, 2000

*

Revista „Tomis”, Filiala „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România și Editura „Ex Ponto” au organizat la Cafeneaua Scriitorilor din Constanța lansarea noului volum de versuri al poetului Sorin Roșca, intitulat Sezonul indiferenței. Apărută în condiții grafice excepționale la „Ex Ponto” (coperta și ilustrațiile purtând semnătura artistului plastic Constantin Grigoruță), cartea a fost prezentată de profesorul Ioan Popișteanu, director al prestigioasei edituri constănțene. Despre autor și despre noua sa apariție editorială au vorbit scriitorii Ovidiu Dunăreanu, Ștefan Cucu și Corina Apostoleanu. Au participat scriitori, oameni de cultură și artă, reprezentanți ai prese scrise și audio vizuale.

*

La invitația Fundației Culturale Române, o delegație a Asociației Scriitorilor din China a efectuat o vizită de documentare în câteva orașe ale României. La Constanța, oaspeții chinezi s-au întreținut cordial cu reprezentanți ai Filialei „Dobrogea” a USR în cadrul unei mese rotunde organizate la Librăria USR. Au participat Fan Bin, director în cadrul Departamentului de Relații Internaționale a Federației Scriitorilor și Artiștilor din China, prozator Chen Jiangong, secretar general al Asociației Scriitorilor și Chen Xiaoguang, poetul și compozitorul Xu Peidong, scriitorii Constantin Novac, Nicolae Motoc, S. R., Dan Perșa,  Cristina Tamaș, Victor Corcheș și Traian Brătianu.

*

Prozatorul Ovidiu Dunăreanu a fost invitatul emisiunii culturale a postului Radio Constanța, în cadrul căreia a susținut un dialog cu ziaristul Virgil Mocanu despre poetul S. Roșca și noul său volum de versuri Sezonul indiferenței.

*

S-a stins din viață, după o lungă și grea suferință, colegul și prietenul nostru Șerban Gheorghiu, poet și prozator, autor al unor volume dedicate mării și marinarilor, membru al USR, Filiala „Dobrogea”. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

vineri, 1 decembrie 2000

„Al șaselea Colocviu Național de Poezie Scurtă”

 ?, Al șaselea Colocviu Național de Poezie Scurtă, ?, 2000

În zilele de 18-19 noiembrie 2000, un mare număr de poeți, creatori de tanka, renku, haiku s-au întâlnit la Slobozia, la al VI lea Al șaselea Colocviu Național de Poezie Scurtă, care a avut loc la Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița.

S-au dezbătut probleme care frământă lumea poeziei haiku românești, soarta revistelor, alcătuirea unei antologii reprezentative, editarea unor lucrări de teorie literară. Au luat cuvântul: D. Alexandru (Piatra Neamț), I. Marinescu (Cluj), G. Isăilă (Sibiu), D. Radu (Bacău), C. Ifrim, D. Ifrim, M. Miga, V. Nicolitov, E. Dumitrescu, J. Cohn, V. Moldovan, B. Pascu, V. Busuioc, C. Atanasiu, V. Smărăndescu (București) Ș. Teodoru (New York), L. Văceanu, A. Bechir, R. Patrichi, A. Ruse, D. Zărnești, I. Dragomir, I. Ștefan (Constanța), A. Firiță (Bolintin Vale), Violeta Basa, A. Bănescu (Slobozia). Au fost prezentate eseurile Merii în floare de Violeta Basa și Poetica focului de Dumitru Radu. Au fost acordate Premiile Orion pe anii 1999 și 2000.

Grupul de arte marțiale condus de Angi Tănase a făcut o demonstrație.

Lui Șerban Codrin, conducătorul Școlii de tanka, renku și haiku de la Slobozia i s-a încredințat alcătuirea unei antologii românești reprezentative. În cadrul întâlnirii, s-a organizat o șezătoare literară, la care au citit toți cei prezenți.