Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Popișteanu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Popișteanu. Afișați toate postările

vineri, 2 ianuarie 2009

„Unde sunt pescăriile de odinioară? (II)” (ANTIM)

 I. T. Antim, Unde sunt pescăriile de odinioară? (II)

Paginile scrise de un cercetător, A. Daia [1928], trezește în sufletele bătrânilor din Dobrogea umbra unei nostalgii. Călătorii, notează cercetătorul, vorbeau cu mult entuziasm de pescării, îndeosebi de cele de la Gurile Dunării. Pescăriile au mai trecut, să reținem și asta, prin anii vitregiți, ele fiind „aproape părăsite”. Pe vremea aceea erau socotite doar veniturile, producția pescăriilor nu era consemnată, dar veniturile din arendări, cum spuneam, la 400.000 lei aur. Abia între 1895 și 1927 a început să fie evidențiată „producția bălților din Dobrogea”. Să nu vă mirați, dar evidența era atât de strictă încât, de exemplu, scrumbiile erau consemnate până la ultima! Ca și azi, scrumbiile se aflau și atunci la mare căutare. După 1906 s-a început înzestrarea bălților și tot atunci au părut primele cherhanale, „încăpătoare și higienice”, după cum consemnează documentele. Șalăul, în treacăt fie spus, era considerat pește de lux. Domnul profesor Ioan Popișteanu, care a avut amabilitatea să ne pună la dispoziție materialele necesare acestei documentări, deși nu este pescar pătimaș, poartă cu el nostalgia după pescăriilor de odinioară. Pentru curioși am reținut o informație: în 1926 s-au făcut primele studii asupra pescuitului în Marea Neagră, iar un an mai târziu, iar un an mai târziu a fost înființată prima societate  de pescuit la mare. Ne oprim aici pentru că nu vrem să ne reproșeze careva că am căzut în patima poveștilor.

Firul unei întrebări rămâne întins cum rămâne pentru unii firul de la undiță: unde sunt pescăriile de odinioară? Nu cumva tradiția a eșuat ? Anii s-au scurs, timpul a trecut peste noi și acum, iată, în anul de grație 2009 suntem ispitiți tot mai mult să ne apropiem de mama natură, nu e rău, dar natura are nevoie de proiecte și de specialiști care să trezească noi inițiative, nu doar nostalgia după pescăriile de odinioară. Zona Metropolitană, zona cu cel mai mare vad de turiști pe timpul verii, ar trebui să fie privită cu alți ochi, iar pescăriile de la malul mării ar trebui să redevină acel rai de pe pământ unde turiștii să descopere farmecul unei cherhanale, nu cum se întâmplă acum când se întâmplă acum când se satură ascultând povești despre ce a fost odinioară.


sâmbătă, 2 decembrie 2000

„Viața filialei” („TOMIS” 2000)

 S. R., Viața filialei, „Tomis”, Constanța, 2000

*

Revista „Tomis”, Filiala „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România și Editura „Ex Ponto” au organizat la Cafeneaua Scriitorilor din Constanța lansarea noului volum de versuri al poetului Sorin Roșca, intitulat Sezonul indiferenței. Apărută în condiții grafice excepționale la „Ex Ponto” (coperta și ilustrațiile purtând semnătura artistului plastic Constantin Grigoruță), cartea a fost prezentată de profesorul Ioan Popișteanu, director al prestigioasei edituri constănțene. Despre autor și despre noua sa apariție editorială au vorbit scriitorii Ovidiu Dunăreanu, Ștefan Cucu și Corina Apostoleanu. Au participat scriitori, oameni de cultură și artă, reprezentanți ai prese scrise și audio vizuale.

*

La invitația Fundației Culturale Române, o delegație a Asociației Scriitorilor din China a efectuat o vizită de documentare în câteva orașe ale României. La Constanța, oaspeții chinezi s-au întreținut cordial cu reprezentanți ai Filialei „Dobrogea” a USR în cadrul unei mese rotunde organizate la Librăria USR. Au participat Fan Bin, director în cadrul Departamentului de Relații Internaționale a Federației Scriitorilor și Artiștilor din China, prozator Chen Jiangong, secretar general al Asociației Scriitorilor și Chen Xiaoguang, poetul și compozitorul Xu Peidong, scriitorii Constantin Novac, Nicolae Motoc, S. R., Dan Perșa,  Cristina Tamaș, Victor Corcheș și Traian Brătianu.

*

Prozatorul Ovidiu Dunăreanu a fost invitatul emisiunii culturale a postului Radio Constanța, în cadrul căreia a susținut un dialog cu ziaristul Virgil Mocanu despre poetul S. Roșca și noul său volum de versuri Sezonul indiferenței.

*

S-a stins din viață, după o lungă și grea suferință, colegul și prietenul nostru Șerban Gheorghiu, poet și prozator, autor al unor volume dedicate mării și marinarilor, membru al USR, Filiala „Dobrogea”. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

marți, 31 octombrie 2000

„Viața Filialei” („TOMIS” 2000)

 ***, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, 2000, octombrie

*

Sub egida Inspectoratului pentru Cultură al Județului Prahova, Primăriei Câmpina și Casei de Cultură „Geo Bogza„, în orașul Câmpina au avut loc „Galele APLER”, importantă manifestare a Asociațiilor Publicațiilor Literare și Editurilor din România. Dintre temele colocviilor și dezbaterilor menționăm: Cultura scrisă și viitorul ei în mileniul III, Acordarea unor facilități fiscale - imperativul culturii scrise, Difuzarea cărților și revistelor de cultură în impas? Filiala Dobrogea a fost reprezentată de secretarul ei executiv, scriitorul Constantin Novac, redactor șef al revistei Tomis.

*

Tradiționalul Salon de Carte organizat anual la Slobozia de Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” a inclus o zi specială dedicată scriitorilor de la „Tomis” și Editurii Ex Ponto. Un public tânăr, interesat și receptiv, a asistat la lansarea volumului „Provocări imergente” al poetului Nicolae Motoc. Despre carte și autor și-au exprimat opiniile: criticul literar Nicolae Rotund, prozatorul Ovidiu Dunăreanu și poetul Șerban Codrin. Profesorul Ioan Popișteanu, directorul Editurii „Ex Ponto”, a trecut în revistă preocupările și programul instituției pe care o conduce. La întâlnire au fost scriitorul Radu Cârneci, Corneliu Leu și Paul Prodan, directorul general al Tipografiei și Casei de Editură „Ex Ponto”.

*

Ovidiu Dunăreanu și Amelia Stănescu s-au întâlnit cu elevii Liceului „Omnia” din Constanța.

*

Ion Faiter și Tudor Costache au participat la simpozionul „Dobrogea - istorie și spiritualitate”, organizat în orașul Negru Vodă de UDTM și Consiliul Local.

*

Arthur Porumboiu a fost invitatul criticului și conferențiarului universitar Nicolae Rotund la Universitatea „Ovidius” din Constanța, unde au dialogat cu tinerii profesori înscriși la masterat. De asemenea, poetul a fost prezent la Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia la lansarea cărții de versuri „Poemele Evei” de Ana Ardeleanu, al cărei lector este.

*

Printre laureații concursului literar organizat în cadrul „Zilelor Voiculescu” de la Buzău - secțiunea sonet românesc - s-a numărat poetul Ion Roșioru. Fiul acestuia, Mădălin Roșioru, a obținut Premiul II la proză. 

*

De curând, la Istanbul, în fața unui numeros public format mai ales din studenți, s-a lansat cartea „Domnule copil” (Cocuk Efendi), Editura Ex Ponto, 1999, ediție bilingvă româno-turcă, în prezența autorului, poetul Arthur Porumboiu. Bayar Amet, unul dintre traducători, Icten Gelal, președintele Uniunii Tătarilor Turco-Musulmani din Turcia și poetul Aledin Amet, conducătorul delegației române au relevat faptul că poezia nu are granițe de limbă. La manifestare au participat și membrii Ansamblului „Karadeniz” din Constanța.

*

„Sărbătorile Iașilor”, organizate de Primăria Municipiului Iași și Muzeul Literaturii Române din Iași, l-au avut invitat din Constanța pe poetul Sorin Roșca. El a participat la Casa N. Gane la vernisajul expoziției „Instrumente de scris” și la lansarea cărții „Iașii între adevăr și legendă” de Constantin Ostap și Ion Mitican.

*

Începând din luna octombrie a. c., poetul Șerban Codrin, director al Bibliotecii Județene Ialomița „Ștefan Bănulescu”, s-a transferat de la Asociația U. S. din București la Filiala Dobrogea. 

sâmbătă, 1 iulie 2000

„Viața filialei” („TOMIS” 2000)

 ***, Viața filialei, „Tomis”, Constanța, 2000

*

Prozatorul Constantin Novac a participat, în luna august, la Arles, în Franța, la finalizarea programului Povești și legende. Începută în primăvară, în Cipru, sub patronajul PHARE și organizată de Camera de Comerț și Biroul pentru Tineret al orașului Arles, manifestarea s-a bucurat de participarea unor reprezentanți din țara gazdă, Cipru, Grecia, Malta, Italia și România. În urma „atelierelor de creație”, s-a configurat o carte de povești care are la bază miturile fundamentale ale țărilor invitate, bilingvă - franceză/engleză - ce va vedea lumina tiparului în curând.

*

Scriitorii Nicolae Motoc, Ovidiu Dunăreanu, Sorin Roșca și Dan Perșa au fost - la Casa Scriitorilor de la Neptun - oaspeții criticului literar Alex. Ștefănescu, redactor șef al revistei „România literară”, al soției sale, scriitoarea Domnița Ștefănescu, și al romancierului Marius Tupan, redactor șef al revistei „Luceafărul”, cu care au făcut, într-o ambianță destinsă patronată de o veche și frumoasă prietenie și de frământarea albastră a mării, un schimb benefic de cărți și opinii privind viața literară contemporană.

*

Librăria Uniunii Scriitorilor din Constanța a fost gazda unei duble lansări de carte: Corabia de fildeș, antologie de Ovidiu Dunăreanu și Victor Corcheș și Ocrotiți în străinătate de Radu Bărbulescu. Ambele volume au apărut la editura constănțeană Ex Ponto, despre ele exprimându-și păreri critice: prof. Ioan Popișteanu, directorul editurii, și criticii literari Corina Apostoleanu, Ileana Marin și Angelo Mitchievici. 

*

Prozatorul Constantin Cioroiu a predat aceleiași edituri romanul Singur cu Tebaida, în care autorul reconstituie universul sufletesc al adolescenții și atmosfera plină de farmec și culoare din perioada postbelică a Constanței anilor 46-47.

*

Eseistul și poetul Ștefan Cucu a definitivat și predat, tot editurii amintite mai sus, incitantul volum Scriitori contemporani, care reunește portrete literare, realizate în ultimul deceniu, ale unor scriitori din spațiul pontic.

*

Se află sub tipar, la Tipografia Ifcon, ediția a doua, revăzută și adăugită, a compendiului bio-bibliografic Scriitori de la Tomis, realizat de Ovidiu Dunăreanu. Lucrarea cuprinde pe cei treizeci și șase de membri ai Uniunii Scriitorilor din România care fac parte din Filiala „Dobrogea și este editată de revista „Tomis” cu sprijinul Ministerului Culturii.

*

Scriitoarea Hortensia Teodorescu a fost președinte al juriului la Concursul literar organizat de Fundația Culturală „Sorin Tudor”, fundație inițiată și condusă de prozatorul Costache Tudor. Participarea la concurs, exclusiv feminină, s-a finalizat cu editarea unei plachete de proză scurtă purtând titlul La țărmul cu dragoste. La festivitatea de acordare a premiilor, desfășurară în sala Cercului Militar din Constanța, alături de apropiații fundației și reprezentanții presei, au fost prezenți scriitorii: Radu Bărbulescu de la Munchen, aflat în concediu pe litoral, Victor Corcheș, Ana Ruse, Olimpiu Vladimirov, Mircea Lungu, Valentin Donici, Simion Tavitian, Geo Vlad.

*

Ofițer superior activ, cu grad de colonel, prozatorul Vasile Mizdrea se află în librării cu o nouă carte, Hotarul singurătății (Ex Ponto). Aceasta confirmă vocația sa de romancier, dovedită încă din volumele anterioare: Noaptea cocorilor albi (1985) și Jocul destinului (1998). La lansările care s-au organizat în unități militare și instituții de cultură din Constanța, autorul a fost susținut de prof. Ioan Popișteanu, directorul editurii, Ovidiu Dunăreanu, lectorul de carte și prof. Paul Prodan, directorul Tipografiei Ifcon, unde s-a tipărit romanul.

miercuri, 31 mai 2000

„Tomis Yacht 2000”

Manifestare estivală unică pe plan național, târgul „Tomis Yacht”, specializat în ambarcațiuni de agrement, sportive și de pescuit, motoare și accesorii, echipamente și accesorii de scufundare, mobilier de grădină, terase și camping, articole diverse destinate petrecerii timpului liber, a ajuns în acest an la cea de a VI a ediție. Având ca organizatori Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, Compania Națională a Administrația Porturilor Maritime, în colaborare cu Yachting Club Constanța și Televiziunea MTC, în pitorescul port turistic Tomis au fost prezente 30 de firme din întreaga țară, care au expus o mare varietate de produse specifice.

Cu acest prilej a fost organizată regata Tomis Yacht 2000 pentru ambarcațiuni cu vele și simpozionul național cu tema „Construcția de ambarcațiuni de agrement în perspectiva relansării și sprijinirii activității turistice pe litoral și a turismului maritim”, găzduit de hotelul Palace.

Succesul acestei ediții s-a datorat firmelor participante și organizatorilor, eforturilor și inițiativelor domnilor Cornel Florea, președintele CCINAC, Ioan Popișteanu, vicepreședinte al YCC, și conducerii CNAPM, domnului director Laurențiu Mironescu în special.

joi, 13 aprilie 2000

„Salonul literar de la Buzău” („TOMIS” 2000)

 O. D., Salonul literar de la Buzău, „Tomis”, Constanța, apr. 2000, p. 15

Cu trei decenii în urmă, un grup de entuziaști - scriitori și oameni ai bibliotecii - avându-i în frunte pe Alexandru Oprescu și Nicolae Havriliuc - înființau, în cadrul Bibliotecii Județene din Buzău, un redutabil salon literar. Acesta se năștea dintr-o necesitate firească de afirmare în plan național a valorilor literar-culturale din spațiul de la curbura Carpaților. Patronat de bibliotecă, „Salonul” s-a impus ca o manifestare de elită, constituind în timp, în lipsa unei publicații de profil, o revistă „vorbită”, o exigentă școală literară, o rampă de lansare pentru tineri de talent, un prilej de întâlnire cu personalitățile literelor și culturii românești, invitate constant la reuniuni și o formă de rezistență intelectuală în perioada totalitară a creatorilor din orașul de pe malul Buzăului.

Momentul aniversar al celor treizeci de ani de existență a „Salonului” s-a desfășurat pe durata a două zile la Buzău, Pârscov și Beceni.

Neobositul cărturar și director al Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu”, fermentul acestei manifestări, A. Oprescu, a avut inițiativa, ca, în afara unor personalități din capitală, să invite și un grup de scriitori și editori din Constanța, membri ai Filialei „Dobrogei” a Uniunii Scriitorilor, reprezentanți ai revistei Tomis, unii dintre ei legați prin destin sau afinități sufletești de ținutul buzoian. Au onorat invitația: Arthur Porumboiu, Ovidiu Dunăreanu, Nicolae Rotund, prof. Ioan Popișteanu (directorul editurii „Ex Ponto”), Paul Prodan (director al Tipografiei „Infcon”). Aniversarea „Salonului” a concis cu deschiderea „Zilelor Vasile Voiculescu”, la care a participat Ionică Voiculescu, fiul marelui scriitor.

Invitatul de onoare, prof. univ. dr. doc. Gheorghe Bulgăr a fost aniversat la cei optzeci de ani de viață și distins cu premiul „Omnia” din partea bibliotecii.

În cadrul unui medalion, poetul A. Porumboiu - născut la Dimiana - a primit premiul de excelență pentru toată activitatea scriitoricească. În aceeași seară, s-au lansat, în prezența autorilor, cărțile: Detenția și sfârșitul lui Vasile Voiculescu de Florentin Popescu, Corabia de fildeș - antologie a poeților dobrogeni uitați - de O. Dunăreanu și V. Corcheș, Clopotele Atosului de Bucur Chiriac. S-au acordat treizeci de premii scriitorilor buzoieni și susținătorilor „Salonului”.

La Pârscov s-a vizitat casa muzeu „Vasile Voiculescu”, iar cititorilor bibliotecii comunale le-a fost prezentată noua carte semnată de F. Popescu. La Beceni, primarul Dorel Porumboiu a ținut să organizeze, pentru elevii și cadrele didactice ale liceului din localitate, o șezătoare literară, în care „protagoniști” au fost unchiul său, poetul A. Porumboiu și cartea acestuia, Nume pe apă (Ex Ponto).

luni, 4 ianuarie 1999

„Viața filialei” („TOMIS” 1999)

 ***, Viața filialei, „Tomis”, Constanța, 1999

*

Încă de la înființare, Editura „Ex Ponto” din Constanța s-a impus repede atenției publice ca o casă editorială deschisă pentru valorile culturii naționale, dar mai ales pentru valorile autentice ale spațiului euxin. De curând, conducerea editurii și Tipografiei „Infcon” SA, reprezentată prin Ioan Popișteanu, directorul editorii, Paul Prodan, directorul tipografiei, Doina Crișan, director economic, Constantin Zamfir, consilier editorial, s-a întâlnit cu cei mai apropiați colaboratori și consultanți, din dorința firească de a supune dezbaterii planurile și programele  editoriale și de dezvoltare a activității acestor instituții pe anul în curs. Schimbul de opinii a relevat necesitatea unui plan structurat cu oferte sigure, extinderea relațiilor de difuzare pe întreg teritoriul țării, colaborarea și cu scriitori din alte domenii decât cel literar, publicarea unor traduceri de marcă din literatura universală, un târg de carte complex la Constanța dublat de un Festival Național de Poezie, îmbunătățirea condițiilor de tipărire a revistei „Tomis”, prezența la târgurile de carte importante din țară și străinătate. Au participat la dialog scriitorii Constantin Novac, Nicolae Motoc, Ovidiu Dunăreanu, criticul Nicolae Rotund și artiștii plastici Ion Tițoiu și Ion Codrescu.

*

Editura „Ex Ponto”, revista „Tomis” și Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România au organizat la Casa de Cultură din Medgidia lansarea celui de-al doilea volum de versuri al poetului Dima Zăinescu din acest oraș, intitulat „Fruct de noroc”. Au vorbit despre carte și autor C. Novac, N. Motoc, N. Rotund, I. Codrescu, din partea Filialei, și I. Popișteanu, P. Prodan și C. Zamfir, din partea editurii.

*

Cu ocazia sărbătorii a 15 ani de existență, Asociația Artiștilor Plastici „Amfora” din Constanța a acordat diplome pentru întreaga activitate, consecvență și camaraderie artistică în promovarea actelor de cultură unor personalități dobrogene și unor ziare, posturi de radio și televiziune din Constanța, care au fost cu gândul, sufletul și fapta alături de ea. Filiala Dobrogea și „Tomis” au fost onorate prin conferirea de diplome scriitorilor C. Novac, secretar al Filialei și redactor șef al revistei, O. Dunăreanu, redactor, și Sorin Roșca, reporter.

*

Amet Aledin, una dintre „Vocile tinere” descoperite și susținute de „Tomis”, și-a lansat la Cercul Militar Constanța, cu sprijinul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România - volumul de debut în poezie „Dincolo de semn”, apărut la „Ex Ponto”. Despre semnificația momentului a vorbit S. Roșca din partea revistei. Din partea Filialei au avut intervenții N. Motoc (lectorul cărții), Arthur Porumboiu și O. Dunăreanu.

joi, 31 decembrie 1998

„TOMIS” 1998

 *

Poetul, criticul și prozatorul Nicolae Motoc, în calitate de consultant al Editurii „Ex Ponto” - condusă de profesorul Ioan Popișteanu - a îngrijit un număr apreciabil de volume ale unor scriitori tineri sau aflați în pragul consacrării, dintre care remarcăm: „Pur” de Ion Roșioru, „Noris” de Ana Ardeleanu, „Povara umbrei” de Jean Drăgan, „Dincolo de semn” de Amet Aledin, „Fruct de noroc” de Dima Zainea, „Antecameră” de Gabriela Apostol.

*

Sorin Roșca a predat aceleeași edituri volumul de poeme „Sezonul indiferenței”, care se bucură re recomandările unor importanți critici și scriitori contemporani și de prezentarea grafică a artistului plastic Constantin Grigoruță.

*

Criticul literar Nicolae Rotund, conferenția doctor la Facultatea de Litere a Universității „Ovidius”, dialoghează în noua sa carte „Starea literaturii” (Editura „Ex Ponto”) cu criticii literari Mircea Martin, Nicolae Ciobanu, Pompiliu Marcea, Valeriu Cristea, Ștefan Cazimir, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Ion Vasile Șerban, George Munteanu, Cornel Regman, Cornel Ungureanu, Gheorghe Grigurcu, Alex. Ștefănescu și cu prozatorii Augustin Buzura, Ileana Vulpescu, Constantin Novac, Florin Șlapac și Nicolae Motoc.

*

Cristina Tamaș și-a susținut la Iași, cu prof. univ. dr. Constantin Ciopraga, teza de doctorat cu tema „Fenomenul Baudelaire și poezia română modernă”, și a debutat în teatru cu piesa „Omul din cerc” - în regia lui Dan Puican - prezentată la „Teatru radiofonic”.

*

Constantin Cioroiu pregătește, în calitatea de redactor coordonator, un nou număr al revistei „Biblion” și volumul de „Referate și comunicări” prezentate la sesiune care a marcat împlinirea a 90 de ani de la înființarea Cenaclului Literar „Ovidiu” - ambele editate de Biblioteca Județeană Constanța - și a definitivat romanul „Singur cu Tebaida”, din care a publicat până câteva fragmente în revista „Tomis”.

*

Ion Codrescu, la invitația Universității „Kokushikan”, a efectuat o călătorie de studii în Japonia, unde a susținut recitaluri de poezie și a deschis expoziții de grafică. De asemenea, a primit bursa „Tyrone Guthrie”, oferită de Consiliul Artei și Uniunii Scriitorilor din Irlanda.

*

Emilia Dabu și-a lansat la Centrul Român de Afaceri „Marea Neagră” din Mangalia, volumul de versuri „Ne-a mai rămas iubirea” (Editura „Cara”), avându-i ca invitați din partea Filialei USR și revistei „Tomis” pe Ovidiu Dunăreanu și Sorin Roșca.

*

Ion Dragomir împreună cu Arthur Porumboiu, Tudor Costache și Ioan T. Ștefan au editat un nou număr al revistei de cultură și divertisment „Metafora”.

*

Șerban Gheorghiu și-a lansat, la Biblioteca Județeană Constanța, cartea document „Struma” (Editura Fundației „Andrei Șaguna”), o tragedie a vaporului cu același nume scufundat în Marea neagră în timpul celui dea-l doilea război mondial.

*

Sanda Ghinea la secția pentru copii a aceleiași biblioteci volumul de versuri „Anul nou într-o poveste” (Editura „Ex Ponto”). O secvență din carte a fost pusă în scenă de elevii Școlii Generale nr. 35, conduși de învățătoarea Enuță Mirela. 

*

Aurelia Lăpușan împreună cu Rodica Simionescu  de la Radio Constanța au fost selecționate de Asociația Feministă „Ariadna” - care reprezintă femeile din presă - pentru a urma, în perioada 10-24 ianuarie, un curs de jurnalistică la Amsterdam.

*

Hortensia Teodorescu a terminat volumul de proză pentru copii „Povești pentru ochi albaștri” și așteaptă un editor generos ca să i-l tipărească.

*

La Comitetul Filialei se află depuse pentru a fi luate în discuție dosarele de creație aparținând autorilor constănțeni Iulia Pană, Dumitru Ene Zărnești, Marian Moise, Adrian Doxan și Mircea Popescu.

duminică, 30 august 1998

„Viața Filialei” (ROȘCA 1998)

 Sorin Roșca, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, 1998, august

*

În prezența unei numeroase și elevate asistențe a fost lansat la Muzeul de Artă din Constanța volumul de versuri Vedere din Mirador, Ed. Europolis, Constanța, 1998, purtând semnătura poetului Vasile Gh. Cojocaru, membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Dobrogea. Această nouă apariție editorială a fost prezentată de scriitorul Nicolae Motoc, redactor șef adjunct al revistei „Tomis”, membru în Consiliul de conducere al USR.

*

„Cafeneaua literară” din incinta Librăriei Uniunii Scriitorilor a găzduit ședința festivă de bilanț a „Cenaclului de marți”, în fond un adevărat parastas de șase ani, după cum apreciau cu ironie și amărăciune câțiva dintre cenacliști, nemulțumiți de inconsistența și caracterul sporadic al rezultatelor obținute de membrii acestei grupări literare studențești. Din partea Filialei Dobrogea a USR au au participat scriitorii Nicolae Motoc, Ovidiu Dunăreanu, Sorin Roșca și Dan Perșa.

*

În cadrul emisiunii „O carte în discuție” a postului de televiziune MTC Constanța scriitorii Nicolae Rotund, O. Dunăreanu și S. Roșca, membri ai USR, au susținut un amplu dialog, având ca subiect recent apărutul volum de interviuri „Convorbiri pontice”, Ed. Ex Ponto, Constanța, 1998, autor O. Dunăreanu. Realizator al emisiunii a fost publicistul și criticul de teatru Ana Maria Munteanu.

*

Prozatorul Constantin Novac, secretar executiv al Filialei Dobrogea, redactor șef al revistei „Tomis”, a făcut parte din juriul celei de a XXIII a ediții a Concursului literar „Panait Cerna” din Tulcea, alături de scriitorii Nicolae Prelipceanu (președinte), Denisa Comănescu, Mariana Criș, Dumitru Mureșan, Olimpiu Vladimirov. Premiul revistei „Tomis” a fost decernat tânărului Ioan Dragoș din satul Lucăcești din Maramureș.

*

Inaugurarea la Slobozia a librăriei USR a prilejuit organizarea unei noi întâlniri între scriitori și oameni de cultură din județele Constanța și Ialomița, fiind puse bazele unei manifestări culturale care se va derula până la sfârșitul anului 1998. Cu acesta prilej, a fost lansat romanul Dignidad, Ed. Ex Ponto, Constanța, autor Nicolae Motoc, în prezentarea conf. univ. Nicolae Rotund, Ioan Popișteanu, directorul 
Editurii Ex Ponto, C. Novac. În încheiere, N. Motoc a făcut o confesiune despre roman și spiritul ialomițean. Din partea gazdelor au fost prezenți scriitorii Șerban Codrin și Ioan Neșu, precum și George Stoian, inspector șef al Inspectoratului pentru Cultură Ialomița.

vineri, 31 iulie 1998

„Viața Filialei” („TOMIS” 1998)

 S. R., Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, 1998, 

*

Scriitorii Constantin Novac, secretar executiv al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, Ovidiu Dunăreanu, Emilia Dabu și Sorin Roșca, membri ai USR, au participat, în calitate de gazde, la întâlnirea cu o delegație a scriitorilor din China, având în componență pe Chen Zhang Wu, membru în Comisia Națională a Asociației Scriitorilor Chinezi, Lu Lei, vicepreședinte al Asociației Scriitorilor Chinezi din provincia Guandong, Tian Dailin, editor al publicației „Guanxi Daily”, Zhou Da Xin și pe reputatul traducător Gao Xing. La întâlnirea de la Neptun au fost prezenți Eugen Uricaru, vicepreședinte al USR, și Mihai Chicuș, director economic al USR. În programul celor două zile au fost incluse vizite la muzeele de arheologie din Mangalia și Constanța, la Centrul Român de Afaceri „Marea Neagră” și Complexul hotelier „President” din Mangalia. Oaspeții chinezi au fost primiți de primarul municipiului Mangalia , ing. Zanfir Iorguș.

*

Centrul Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia a găzduit ediția din acest an a tradiționalei „Întâlniri cu scriitorii ialomițeni”, manifestare culturală onorată de prezența cunoscutului romancier Constantin Țoiu, sărbătorit de organizatori și de  asistență cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani. De interes s-au bucurat intervențiile scriitorilor Nicolae Motoc, membru în Consiliul USR, redactor-șef adjunct al revistei „Tomis”, Nicolae Stan, președinte al Consiliului Județean Ialomița, Șerban Codrin, director al Bibliotecii  Județene Ialomița, Florin Costinescu și a lui George Stoian, consilier șef al Inspectoratului pentru Cultură Ialomița. Din partea Filialei Dobrogea a USR a participat, în calitate de invitat, poetul Sorin Roșca.

*

Filiala Dobrogea a USR,  Editura Ex Ponto și Fundația culturală „Moise & Rosentzweig” au organizat al Librăria Uniunii Scriitorilor din Constanța lansarea volumului de interviuri Convorbiri pontice a scriitorului Ovidiu Dunăreanu. Noua apariție editorială a fost prezentată de profesorul Ioan Popișteanu, directorul Editurii Ex Ponto, Evelina Cârligeanu și Corina Apostoleanu, critici literari.

*

A 29 a ediție a „Zilelor Vasile Voiculescu”, o prestigioasă manifestare culturală organizată la Buzău, a coincis în acest an și cu aniversarea a 115 ani de la nașterea marelui scriitor. Poetul Arthur Porumboiu, membru al Filialei Dobrogea a USR, a participat la simpozion în calitate de invitat de onoare.

marți, 31 decembrie 1996

Comentariu la Radu Gyr („TOMIS” 1996)

?, Dreptul la neuitare, „Tomis”, Constanța, 199?

Lăudabila inițiativă a rafinatului om de cultură Ioan Popișteanu de a reintegra circuitului spiritual actual un scriitor precum Radu Gyr pe nedrept marginalizat de vâltorile vremurilor politice de tristă și odioasă amintire. Oarecum, tardiv, căci a părut în 1996 la Editura Ex Ponto, mi-a căzut în mână Calendarul meu. Prietenii, momente și atitudini literare, savuroasa carte inscriptibilă în sfera memorialisticii intersectate cu istoria și critica literară. Autorul se apleacă înțelegător și deloc lipsit de umor asupra anilor săi de ucenicie literară marcați de autori care-i frecventau familia sau pe care i-a frecventat el însuși: Elena Farago, A. de Herz, George Baiculescu etc, precum și de unii profesori craioveni cărora le aduce un pios omagiu, fără a putea uita în același timp obtuzitatea altora, acestu-i din urmă aspect datorându-i și faptul că a trebuit să-și aleagă pseudonimul sub care s-a consacrat cel ce era fiul actorului Ștefan Coco Demetrescu și al minunatei pianiste Eugenia Gherghel.
Depănându-și amintirile despre autori pe care i-a cunoscut personal, R. Gyr glisează imperceptibil spre pledoaria reabilitativă. Atfel, E. Farago este o simbolistă nedreptățită de istoria literaturii, condamnată la provincialism și etichetată exclusiv ca autoare de literatură pentru copii. Mulți alți poeți au fost prea curând mistuiți „în lacoma genune a uitării”, fie pe front, fie pradă tuberculozei (Nicolae Milcu), fie în accidente dubioase cum i s-a întâmplat unui N. Herescu abia descins la Paris. Polemica voalată nu întârzie nici ea să-și facă intrarea în text, justițiarul R. Gyr nefiind de acord cu acei critici care diminuează până la anihilare ecoul unor confrați trecuți prea devreme în lumea umbrelor. Și nu uită să atragă atenția că toate aceste tăceri sau bagatelizări se datorează comandamentelor ideologice care au forțat nota încercând să impună condeierii de orientare marxistă și să-i pună la index pe cei de alte credințe politice. Așa s-a ajuns ca, sub puterea comunistă, un Mihai Drumeș să se califice și să lucreze ca strungar, fără drept de semnătură public timp de un deceniu, întrucât prefacerile roșii îl prinseseră în poziția socială de proprietar al unei tipografii.
Radu Gyr este un portretist fascinant și crochiurile sale sunt memorabile. La poeți ca I. Pillat sau Lascarov-Moldoveanu apreciază omenia și bunătatea exemplară, dragostea sinceră față de tinerii care bat la porțile consacrării. Lipsit de „veninul invidiei” e și I. Minulescu, care-l săruta pe Gyr când acesta se aștepta să fie pălmuit pentru un mai vechi pamflet corosiv la adresa autorului Romanțelor pentru mai târziu. Generos și iertător este și Mihail Dragomirescu, cel care nu visa altceva decât o vie la țară și o bicicletă. Și tot astfel vor defila prin fața cititorului figurile impunătoare ale profesorilor săi de la universitate: T. Vianu, P. P. Negulescu, C. Rădulescu-Motru, Nae Ionescu, Demostene Russo (reputat bizantolog), I. Bianu (șoarece de bibliotecă), Nicolae Iorga (pierzându-se în digresiuni care-i dinamitau spiritul de sinteză și căruia nu-i iartă atât faptul că făcea confuzii de istorie literară dat fiind că lucra cu colaboratori neserioși, cât și obtuzitatea față de literatura modernă, marele savant preferând edulcorările sămănătoriste pe care le promova în publicațiile sale) sau Mihai Ralea (politician versatil, cu o cultură precară, prins de studenți cu inexactități și confuzii de nume proprii etc).

sâmbătă, 16 noiembrie 1996

„Ex Ponto” (DUNĂREANU 1996)

 Ovidiu Dunăreanu, Ex Ponto, „Tomis”, Constanța, 1996, noiembrie

Apariția unei edituri într-un spațiu cosmopolit, cum e cel al Constanței, care a fost vitregit decenii în șir de serviciile unor asemenea instituții, este astăzi, în perioada de tranziție, nu numai un gest de mare risc, dar și unul cu rezonanță aparte; o editură înseamnă, nu câștig, ci promovarea actului de cultură autentic prin ceea ce are mai nobil și mai rezistent spiritul uman - CARTEA.

Noua editură Ex Ponto, avându-i la conducere pe profesorul Ion Popișteanu, ing. Paul Prodan și ec, Doina Crișan, și-a lansat în forță ambițiosul program editorial, oferind cititorilor primele volume apărute în intervalul foarte scurt de timp de la înființare.

Sâmbătă, 16 noiembrie 1996, la Muzeul de Artă Constanța, au fost lansate volumele (în ordinea apariției): Calendarul meu de Radu Gyr (prezentare - poetul Adrian Popescu, bibliologul Constantin Em. Bucescu și fiica poetului, Monica Popa Gyr); Pe urmele adevărului de Sabin Ivan (prezentare prof. univ. dr. Puiu Enache); Anatomia descriptivă a membrului inferior și Anatomia descriptivă a membrului superior de Petru Bordei și Dan Ulmeanu;  Hepatologie practică de Florea Voinea (prezentate de prof. univ. dr. Vasile Sârbu, decanul Facultății de Medicină din Constanța, și dr. N. Rugină); Punctul mort, roman de Constantin Novac (prezentare Nicolae Motoc și Nicolae Rotund); Tudor Arghezi prozatorul de Nicolae Rotund (prezentare de Ion Popișteanu).

Impresionați de acest debut, adresăm noii edituri constănțene tradiționala urare marinărească Vânt bun din pupa! 

miercuri, 15 mai 1985

„Caiet de Vacanță. Lumea 85” („LUMEA” 1985

 1 Radu Pascal - Ceaușescu-România. 1965-1985 Două decenii de afirmare prestigioasă în lume

14 Dan Mihai Bârliba - Preocupări și priorități în marcarea Anului Internațional al Tineretului. Repere și perspective

16 Ovidiu Adam - 40 de ani de la marea victorie asupra fascismului. Lecțiile mereu actuale ale unei istorii de luptă și jertfă eroică

19 Dumitru Tinu - Helsinki-după zece ani

25 Din cronica glorioasă a luptei împotriva fascismului. Românii pe „lungul drum bătut de gloanțe”
general maior (r) Emil Ionescu - Tisa
locotenent-colonel aviator (r) Ion Ionescu - Am fost pilot de bombardament
colonel (r) Ion Gheorghe - În statul major al diviziei 2 munte-un emoționant episod al luptelor din Cehoslovacia

36 Vasile Crișu - Reportaj pe glob. Siberia, Siberia...

39 A. M. Vasilevski - O viață dedicată apărării patriei

45 1000+1. „Creațiile ale anului 2000”

46 Ilie Olteanu - Reportaj pe glob. Hangzhou

48 Din cartea recordurilor

49 Cristian Popișteanu & Dan Ghibernea (introducere, selecție, note) - Churchill și Eden în anii războiului

65 1000+1. Congelarea-scurt istoric. Dinozaurii și stupefiantele

66 dr. E. P. - Bumerangul... cuvintelor

73 dr. Ilie Șerbănescu - „Paradoxurile” agriculturii mondiale

78 Doina Topor - Dresda, pasăre măiastră

80 1000+1. Dacă...

81 Caleidoscop
Noutăți despre preistoria „lumii noi”
Comunicații
Un zbor spre alte sisteme
Tradiție și petrol

85 Doina Topor - Centura de aur

86 1000+1. Aspirina

87 Vasile Crișu - Dicționar 
Sare
Zahăr
Cacao
Lapte

90 Florea Ceaușescu - Reportaj pe glob. Vestigiile Mexicului

92 1000.+1. Serial „Petru cel Mare” la televiziunea americană

93 C. V. - Reportaj pe glob. Zadar

84 Liana Enescu - Pretutindeni trăiesc
Aymara - poporul fără istorie
Oamenii de la capătul lumii
Guajiro sau arta supraviețuirii

99 1000+1
„Incoerență” în universitățile americane
Turnul Eiffel - „sondă de petrol”
În căutarea „îngerului morții”

100 Mihai Coruț & Romeo Nădășan - Omul și „civilizația continentului extraterestru”

111 col. ing. Gheorghe Zarioiu - Afacerea „OTRAG”

114 Stelian Țurlea - Miniaturi californiene

118 Dumitru Tinu - Din lumea capitalului. Carnet de reporter
Purgatoriul de la Delancey Street
Rond de noapte în Manhattan

120 Romeo Nădășan - A fi WASPE

122 M. Vlad - Unde să fugim de bombă?

126 Abecedarul păcii

131 1000+1. Un vecin deloc obișnuit

132 Ștefan Cârjă - Semnal
Pădurea de piatră
Groapa Marianelor!
Gibonii cântă

133 Din cartea recordurilor
Orașe
Cea mai mică
Automobil

134 Romeo Nădășan - Contrabanda cu opere de artă

138 Mirela Șelaru - Când operele de artă călătoresc

140 Australia. Jubileu cu un nou imn.

141 Florea Țuiu - TSUKUBA Expo 85

145 Valeriu Georgiadi - Caleidoscop. Cinematograful viitorului - fără lumină, fără cameră, fără staruri?

147 Eugen Preda - S-a întâmplat la Babelsberg 1945. Decizia de a folosi bomba atomică

159 1000+1
Chibriturile
Manechine

160 Adrian Dascălu - Din cartea recordurilor
Biografie
Cuvânt
Hoteluri

161 George G. Potra & Paraschiva Bădescu (traducere, prezentare, note) - Din culisele celui de-al doilea război mondial. Zborul din mai

184 Adrian Dascălu (traducere, adaptare) - Un transplant controversat

188 1000+1. 
50 de coroane...
Newman

189 Rodica Dumitrescu (Traducere, adaptare, note) - Orchestra neagră

198 Ștefan Zaides - „Jocul periculos al umbrelor”

207 Lumea zâmbește
Policalificare
Oscar
Evadare eșuată
În așteptarea farfuriilor... zburătoare
Amenzi

208 Caleidoscop. Din nou despre meteoritul Tungus