Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Rotund. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rotund. Afișați toate postările

marți, 1 octombrie 2002

„Premiile Salonului Național de Carte Ovidius” („TOMIS” 2002)

 ?, Eveniment cultural 2002. Premiile Salonului Național de Carte Ovidius, „Tomis”, Constanța, oct. 2002, p. 34

Premiul Opera Omnia:
Mihai Șora
Adrian Rădulescu (post-mortem)

Premiul de excelență:
prof. univ. dr. Sorin Alexandrescu
scriitorul Constantin Novac
scriitorul Grigore Vieru

Premiul Special:
Dumitru Blajinu (Chișinău) - Pentru contribuții  deosebite aduse la promovarea folclorului românesc
Constantin Abăluță - Pentru valoarea lucrărilor editate la Constanța
Uniunea Scriitorilor din România - Pentru susținerea literaturii la Pontul Euxin

Diploma „Vivat Nostra Academia”
prof. univ. dr. Adrian Bavaru
IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului
prof. univ. dr. Paul Bran, rector al ASE București
contraamiral Gheorghe Marin, rector al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” Constanța
prof. univ. dr. Marin Voicu, Universitatea „Ovidius” Constanța
prof. univ. dr. Rodica Mihăilă, Centrul de Studii Americane

Poezie
Ioan Flora - „Medeea și mașinile ei de război” (Ed. Dacia)
Ioan Stoica - „În drum spre castel” (Ed. Ex Ponto)

Proză:
Ștefan Caraman - „Stăpânul lumii” (Ed. Ex Ponto)
Paul Sârbu - „Moartea în Deltă” (Ed. Ex Ponto)

Critică literară:
Nicolae Rotund - „Lecturi și înțelesuri” (Ed. Ex Ponto)

Eseu:
Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici și Ioan Stanomir - „În căutarea comunismului pierdut” (Ed. Paralela 45)
Dionisie Șincan - „Vorbe parlamentare” (Ed, Casa Radio)
Ileana Marin - „Infinitățile mitului” (Ed. Paralela 45)
Antologia îngrijită de Florentin Popescu și prefațată de Dan Condeescu: „I. L. Caragiale. Parodii în versuri și proză” (Ed. Muzeului Literaturii Române)

Cartea de știință:
Adrian Bavaru, Rodica Bercu - „Morfologia și anatomia plantelor” (Ed. Ex Ponto)
redacția prof. univ. dr. Vasile Sârbu -  „Patologie chirurgicală abdominală” (Ovidius University Press)
Liviu Buzoianu - „Civilizația greacă în zona vest pontică” (Ovidius University Press)
Marin Voicu - „Instituții de drept maritim” (Ed. Ex Ponto)
Vladimir Boskoff - „Varietăți cu structură metrică Barbilian” (Ed. Ex Ponto)
Ibram Nuredin - „Filosofia și istoria religiilor” (Ovidius University Press)

Lucrări monografice:
Aurelia Lăpușan, Ștefan Lăpușan - „Drumul pâinii în istoria Dobrogei” (Ed. Dobrogea)

(...)

sâmbătă, 8 decembrie 2001

„Colocvii tomitane”. Ediția a VII a („TOMIS” 2001)

 ***, „Colocvii tomitane”. Ediția a VII a, „Tomis”, Constanța, dec. 2001

Revista „Tomis”, Filiala „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România, Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanța, cu sprijinul Consiliului Local Municipal Constanța, al Ministerului Culturii și al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național, au organizat în zilele de 7-8 decembrie 2001 cea de a VII a ediție a manifestărilor culturale de anvergură națională „Colocvii tomitane”.

În sala „Ovidiana” a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, a avut loc simpozionul cu tema Scriitorul și societatea, precum și festivitatea de decernare a Premiilor Revistei „Tomis” și ale Filialei „Dobrogea” a USR de către juriul alcătuit din scriitorii Dan Cristea (președinte), Gabriel Dimisianu, Constantin Novac, Nicolae Motoc și Nicolae Rotund. Un alt moment al primei zile a fost rezervat înmânării Premiilor pentru contribuții deosebite în susținerea culturii scrise. Cele douăsprezece premii, atribuite unor personalități ale vieții literare și unor instituții culturale dobrogene, au fost decernate de un un juriu alcătuit din Ovidiu Dunăreanu (președinte), Dan Perșa, Eugen Coja, Corina Apostoleanu și Victor Corcheș.

A doua zi a „Colocviilor” a prilejuit elevilor și cadrelor didactice de la C. N. P. „C. Brătescu” o întâlnire cu scriitorii participanți, care au dialogat cu tinerii iubitori ai literaturii și au prezentat câteva recente aparițiii editoriale.

Ediția a VII a a „Colocviilor tomitane”, poate cea mai valoroasă de până acum, a fost onorată de prezența unor personalități de primă mărime ale vieții literare și culturale din România: Fănus Neagu, Eugen Uricariu, președinte al USR, Gabriel Dimisianu, Nicolae Prelipceanu, Dan Cristea, Marius Tupan, Gabriel Chifu, Vartan Arachelian, Denisa Comănescu, Aura Christi, Iulian Talianu, Liviu Capșa, Ion Coja, Geo Vasile, Adina Lipai, Olimpiu Vladimirov, Marian Dopcea, Dan Hanu, Florentin Popescu, Emilia Dabu și Ion Roșioru. Au mai participat: ec. Mihai Chicuș, director economic al USR, prof. Axenia Hogea, director al DJCCPN Tulcea, scriitorii constănțeni din Filiala „Dobrogea”, cadre didactice din Universitatea „Ovidius”, reprezentanți ai instituțiilor culturale constănțene și ai mass-media. În numărul din ianuarie 2002 vom reveni pe larg asupra acestui eveniment.


marți, 31 octombrie 2000

„Viața Filialei” („TOMIS” 2000)

 ***, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, 2000, octombrie

*

Sub egida Inspectoratului pentru Cultură al Județului Prahova, Primăriei Câmpina și Casei de Cultură „Geo Bogza„, în orașul Câmpina au avut loc „Galele APLER”, importantă manifestare a Asociațiilor Publicațiilor Literare și Editurilor din România. Dintre temele colocviilor și dezbaterilor menționăm: Cultura scrisă și viitorul ei în mileniul III, Acordarea unor facilități fiscale - imperativul culturii scrise, Difuzarea cărților și revistelor de cultură în impas? Filiala Dobrogea a fost reprezentată de secretarul ei executiv, scriitorul Constantin Novac, redactor șef al revistei Tomis.

*

Tradiționalul Salon de Carte organizat anual la Slobozia de Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” a inclus o zi specială dedicată scriitorilor de la „Tomis” și Editurii Ex Ponto. Un public tânăr, interesat și receptiv, a asistat la lansarea volumului „Provocări imergente” al poetului Nicolae Motoc. Despre carte și autor și-au exprimat opiniile: criticul literar Nicolae Rotund, prozatorul Ovidiu Dunăreanu și poetul Șerban Codrin. Profesorul Ioan Popișteanu, directorul Editurii „Ex Ponto”, a trecut în revistă preocupările și programul instituției pe care o conduce. La întâlnire au fost scriitorul Radu Cârneci, Corneliu Leu și Paul Prodan, directorul general al Tipografiei și Casei de Editură „Ex Ponto”.

*

Ovidiu Dunăreanu și Amelia Stănescu s-au întâlnit cu elevii Liceului „Omnia” din Constanța.

*

Ion Faiter și Tudor Costache au participat la simpozionul „Dobrogea - istorie și spiritualitate”, organizat în orașul Negru Vodă de UDTM și Consiliul Local.

*

Arthur Porumboiu a fost invitatul criticului și conferențiarului universitar Nicolae Rotund la Universitatea „Ovidius” din Constanța, unde au dialogat cu tinerii profesori înscriși la masterat. De asemenea, poetul a fost prezent la Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia la lansarea cărții de versuri „Poemele Evei” de Ana Ardeleanu, al cărei lector este.

*

Printre laureații concursului literar organizat în cadrul „Zilelor Voiculescu” de la Buzău - secțiunea sonet românesc - s-a numărat poetul Ion Roșioru. Fiul acestuia, Mădălin Roșioru, a obținut Premiul II la proză. 

*

De curând, la Istanbul, în fața unui numeros public format mai ales din studenți, s-a lansat cartea „Domnule copil” (Cocuk Efendi), Editura Ex Ponto, 1999, ediție bilingvă româno-turcă, în prezența autorului, poetul Arthur Porumboiu. Bayar Amet, unul dintre traducători, Icten Gelal, președintele Uniunii Tătarilor Turco-Musulmani din Turcia și poetul Aledin Amet, conducătorul delegației române au relevat faptul că poezia nu are granițe de limbă. La manifestare au participat și membrii Ansamblului „Karadeniz” din Constanța.

*

„Sărbătorile Iașilor”, organizate de Primăria Municipiului Iași și Muzeul Literaturii Române din Iași, l-au avut invitat din Constanța pe poetul Sorin Roșca. El a participat la Casa N. Gane la vernisajul expoziției „Instrumente de scris” și la lansarea cărții „Iașii între adevăr și legendă” de Constantin Ostap și Ion Mitican.

*

Începând din luna octombrie a. c., poetul Șerban Codrin, director al Bibliotecii Județene Ialomița „Ștefan Bănulescu”, s-a transferat de la Asociația U. S. din București la Filiala Dobrogea. 

joi, 13 aprilie 2000

„Salonul literar de la Buzău” („TOMIS” 2000)

 O. D., Salonul literar de la Buzău, „Tomis”, Constanța, apr. 2000, p. 15

Cu trei decenii în urmă, un grup de entuziaști - scriitori și oameni ai bibliotecii - avându-i în frunte pe Alexandru Oprescu și Nicolae Havriliuc - înființau, în cadrul Bibliotecii Județene din Buzău, un redutabil salon literar. Acesta se năștea dintr-o necesitate firească de afirmare în plan național a valorilor literar-culturale din spațiul de la curbura Carpaților. Patronat de bibliotecă, „Salonul” s-a impus ca o manifestare de elită, constituind în timp, în lipsa unei publicații de profil, o revistă „vorbită”, o exigentă școală literară, o rampă de lansare pentru tineri de talent, un prilej de întâlnire cu personalitățile literelor și culturii românești, invitate constant la reuniuni și o formă de rezistență intelectuală în perioada totalitară a creatorilor din orașul de pe malul Buzăului.

Momentul aniversar al celor treizeci de ani de existență a „Salonului” s-a desfășurat pe durata a două zile la Buzău, Pârscov și Beceni.

Neobositul cărturar și director al Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu”, fermentul acestei manifestări, A. Oprescu, a avut inițiativa, ca, în afara unor personalități din capitală, să invite și un grup de scriitori și editori din Constanța, membri ai Filialei „Dobrogei” a Uniunii Scriitorilor, reprezentanți ai revistei Tomis, unii dintre ei legați prin destin sau afinități sufletești de ținutul buzoian. Au onorat invitația: Arthur Porumboiu, Ovidiu Dunăreanu, Nicolae Rotund, prof. Ioan Popișteanu (directorul editurii „Ex Ponto”), Paul Prodan (director al Tipografiei „Infcon”). Aniversarea „Salonului” a concis cu deschiderea „Zilelor Vasile Voiculescu”, la care a participat Ionică Voiculescu, fiul marelui scriitor.

Invitatul de onoare, prof. univ. dr. doc. Gheorghe Bulgăr a fost aniversat la cei optzeci de ani de viață și distins cu premiul „Omnia” din partea bibliotecii.

În cadrul unui medalion, poetul A. Porumboiu - născut la Dimiana - a primit premiul de excelență pentru toată activitatea scriitoricească. În aceeași seară, s-au lansat, în prezența autorilor, cărțile: Detenția și sfârșitul lui Vasile Voiculescu de Florentin Popescu, Corabia de fildeș - antologie a poeților dobrogeni uitați - de O. Dunăreanu și V. Corcheș, Clopotele Atosului de Bucur Chiriac. S-au acordat treizeci de premii scriitorilor buzoieni și susținătorilor „Salonului”.

La Pârscov s-a vizitat casa muzeu „Vasile Voiculescu”, iar cititorilor bibliotecii comunale le-a fost prezentată noua carte semnată de F. Popescu. La Beceni, primarul Dorel Porumboiu a ținut să organizeze, pentru elevii și cadrele didactice ale liceului din localitate, o șezătoare literară, în care „protagoniști” au fost unchiul său, poetul A. Porumboiu și cartea acestuia, Nume pe apă (Ex Ponto).

marți, 31 august 1999

„Viața Filialei” („TOMIS” 1999)

 ***, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, 1999, august?

*

Reluată după un deceniu, în 1998, Tabăra de creație literară și video-poem „Carsium” de la Hârșova, organizată de Consiliul Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției Populare Constanța, a inclus în acest an, pe lângă numeroase manifestare - expoziții de pictură, lansări de carte, dialoguri literare, spectacole de muzică și poezie - și o întâlnire cu reprezentanții Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor și ai revistei „Tomis”, la care au participat scriitorii Constantin Novac, Sorin Roșca și Ovidiu Dunăreanu. Biblioteca Orășenească Hârșova a găzduit un stand de noutăți editoriale amenajat de Librăria U. S. din Constanța și lansarea volumelor „Patrulaterul cenușiu” și „Înțelepciunea ascetului” semnate de Arthur Porumboiu. Tabăra a fost onorată de prezența scriitorilor Arthur Porumboiu, Ion Dragomir, Alexandru Uluiu, Ana Ruse, Ananie Gagniuc, Geo Vlad. Este de remarcat faptul că, spre deosebire de celelalte ediții, ediția de acum a avut ca participanți foarte mulți tineri, semn de bun augur al revigorării energiilor creatoare în această parte a țării.

*

Intrate deja în tradiție, întâlnirile dintre scriitorii constănțeni și ialomițeni își arată din ce în ce mai pregnant roadele roadele atât în paginile revistei „Tomis”, cât și în publicațiile din județul învecinat. Cea mai recentă dintre aceste întâlniri a prilejuit scriitorilor Constantin Novac, Nicolae Motoc, Șerban Codrin și Ioan Neșu o trecere în revistă a principalelor probleme cu care se confruntă în clipa de față  instituțiile culturale din România, fiind stabilit totodată un calendar al viitoarelor manifestări culturale comune.

*

Nicolae Rotund în calitate de consultant al Editurii „Ex Ponto” a îngrijit apariția în colecția „Romane interbelice” a volumului „Casa cu fete” de Carol Roman, iar în colecția „Cartea de literatură a elevului” a lucrărilor „Schițe și povestiri” de Emil Gârleanu și „Nuvele, povestiri, basme” de Barbu Ștefănescu Delavrancea. De asemenea, criticul este pe cale să definitiveze lucrarea „Trei secole de pamflet”, eseu despre pamfletul românesc.

*

Ovidiu Dunăreanu, Sorin Roșca și Dan Perșa au participat în această lună la ediția 1999 a sesiunii naționale de etnologie „Migrația semnelor de cultură populară în România”, organizată de Centrul Județean al Creației Populare la Mangalia - 2 Mai. Devenită tradițională, manifestarea a reunit prestigioși specialiști în domeniu din marile centre și zone etno-culturale ale țării.

*

 Aurelia Lăpușan împreună cu Ștefan Lăpușan au scos de sub tipar o nouă carte din seria monografiilor dobrogene intitulată „Techirghiol pentru Europa”. Lucrarea cuprinde foarte multe documente de arhivă, ilustrații și informații inedite acoperind peste un secol de istorie și viață culturală dobrogeană. Scriitoarea mai are în lucru „Un curs de inițiere în jurnalistică” și un volum de interviuri cu mari personalități ale spiritualității românești pe care le-a cunoscut în treizeci de ani de activitate de ziaristă.

*

Sanda Ghinea a încheiat o nouă carte pentru copii, „Familie la minut” și scrie la o alta de epigrame, care va cuprinde portretele făcute scriitorilor  constănțeni în cadrul „Cafenelei literare”.

Iulia Pană a terminat noul său volum de versuri „Groapa cu scorpioni” și se gândește să nu-l mai editeze la București, ci în Constanța, la Editura „Ex Ponto”.

*

Ion Codrescu a fost distins cu premiul pentru poezie la Concursul Internațional din Niș (Iugoslavia).

luni, 4 ianuarie 1999

„Viața filialei” („TOMIS” 1999)

 ***, Viața filialei, „Tomis”, Constanța, 1999

*

Încă de la înființare, Editura „Ex Ponto” din Constanța s-a impus repede atenției publice ca o casă editorială deschisă pentru valorile culturii naționale, dar mai ales pentru valorile autentice ale spațiului euxin. De curând, conducerea editurii și Tipografiei „Infcon” SA, reprezentată prin Ioan Popișteanu, directorul editorii, Paul Prodan, directorul tipografiei, Doina Crișan, director economic, Constantin Zamfir, consilier editorial, s-a întâlnit cu cei mai apropiați colaboratori și consultanți, din dorința firească de a supune dezbaterii planurile și programele  editoriale și de dezvoltare a activității acestor instituții pe anul în curs. Schimbul de opinii a relevat necesitatea unui plan structurat cu oferte sigure, extinderea relațiilor de difuzare pe întreg teritoriul țării, colaborarea și cu scriitori din alte domenii decât cel literar, publicarea unor traduceri de marcă din literatura universală, un târg de carte complex la Constanța dublat de un Festival Național de Poezie, îmbunătățirea condițiilor de tipărire a revistei „Tomis”, prezența la târgurile de carte importante din țară și străinătate. Au participat la dialog scriitorii Constantin Novac, Nicolae Motoc, Ovidiu Dunăreanu, criticul Nicolae Rotund și artiștii plastici Ion Tițoiu și Ion Codrescu.

*

Editura „Ex Ponto”, revista „Tomis” și Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România au organizat la Casa de Cultură din Medgidia lansarea celui de-al doilea volum de versuri al poetului Dima Zăinescu din acest oraș, intitulat „Fruct de noroc”. Au vorbit despre carte și autor C. Novac, N. Motoc, N. Rotund, I. Codrescu, din partea Filialei, și I. Popișteanu, P. Prodan și C. Zamfir, din partea editurii.

*

Cu ocazia sărbătorii a 15 ani de existență, Asociația Artiștilor Plastici „Amfora” din Constanța a acordat diplome pentru întreaga activitate, consecvență și camaraderie artistică în promovarea actelor de cultură unor personalități dobrogene și unor ziare, posturi de radio și televiziune din Constanța, care au fost cu gândul, sufletul și fapta alături de ea. Filiala Dobrogea și „Tomis” au fost onorate prin conferirea de diplome scriitorilor C. Novac, secretar al Filialei și redactor șef al revistei, O. Dunăreanu, redactor, și Sorin Roșca, reporter.

*

Amet Aledin, una dintre „Vocile tinere” descoperite și susținute de „Tomis”, și-a lansat la Cercul Militar Constanța, cu sprijinul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România - volumul de debut în poezie „Dincolo de semn”, apărut la „Ex Ponto”. Despre semnificația momentului a vorbit S. Roșca din partea revistei. Din partea Filialei au avut intervenții N. Motoc (lectorul cărții), Arthur Porumboiu și O. Dunăreanu.

joi, 31 decembrie 1998

„TOMIS” 1998

 *

Poetul, criticul și prozatorul Nicolae Motoc, în calitate de consultant al Editurii „Ex Ponto” - condusă de profesorul Ioan Popișteanu - a îngrijit un număr apreciabil de volume ale unor scriitori tineri sau aflați în pragul consacrării, dintre care remarcăm: „Pur” de Ion Roșioru, „Noris” de Ana Ardeleanu, „Povara umbrei” de Jean Drăgan, „Dincolo de semn” de Amet Aledin, „Fruct de noroc” de Dima Zainea, „Antecameră” de Gabriela Apostol.

*

Sorin Roșca a predat aceleeași edituri volumul de poeme „Sezonul indiferenței”, care se bucură re recomandările unor importanți critici și scriitori contemporani și de prezentarea grafică a artistului plastic Constantin Grigoruță.

*

Criticul literar Nicolae Rotund, conferenția doctor la Facultatea de Litere a Universității „Ovidius”, dialoghează în noua sa carte „Starea literaturii” (Editura „Ex Ponto”) cu criticii literari Mircea Martin, Nicolae Ciobanu, Pompiliu Marcea, Valeriu Cristea, Ștefan Cazimir, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Ion Vasile Șerban, George Munteanu, Cornel Regman, Cornel Ungureanu, Gheorghe Grigurcu, Alex. Ștefănescu și cu prozatorii Augustin Buzura, Ileana Vulpescu, Constantin Novac, Florin Șlapac și Nicolae Motoc.

*

Cristina Tamaș și-a susținut la Iași, cu prof. univ. dr. Constantin Ciopraga, teza de doctorat cu tema „Fenomenul Baudelaire și poezia română modernă”, și a debutat în teatru cu piesa „Omul din cerc” - în regia lui Dan Puican - prezentată la „Teatru radiofonic”.

*

Constantin Cioroiu pregătește, în calitatea de redactor coordonator, un nou număr al revistei „Biblion” și volumul de „Referate și comunicări” prezentate la sesiune care a marcat împlinirea a 90 de ani de la înființarea Cenaclului Literar „Ovidiu” - ambele editate de Biblioteca Județeană Constanța - și a definitivat romanul „Singur cu Tebaida”, din care a publicat până câteva fragmente în revista „Tomis”.

*

Ion Codrescu, la invitația Universității „Kokushikan”, a efectuat o călătorie de studii în Japonia, unde a susținut recitaluri de poezie și a deschis expoziții de grafică. De asemenea, a primit bursa „Tyrone Guthrie”, oferită de Consiliul Artei și Uniunii Scriitorilor din Irlanda.

*

Emilia Dabu și-a lansat la Centrul Român de Afaceri „Marea Neagră” din Mangalia, volumul de versuri „Ne-a mai rămas iubirea” (Editura „Cara”), avându-i ca invitați din partea Filialei USR și revistei „Tomis” pe Ovidiu Dunăreanu și Sorin Roșca.

*

Ion Dragomir împreună cu Arthur Porumboiu, Tudor Costache și Ioan T. Ștefan au editat un nou număr al revistei de cultură și divertisment „Metafora”.

*

Șerban Gheorghiu și-a lansat, la Biblioteca Județeană Constanța, cartea document „Struma” (Editura Fundației „Andrei Șaguna”), o tragedie a vaporului cu același nume scufundat în Marea neagră în timpul celui dea-l doilea război mondial.

*

Sanda Ghinea la secția pentru copii a aceleiași biblioteci volumul de versuri „Anul nou într-o poveste” (Editura „Ex Ponto”). O secvență din carte a fost pusă în scenă de elevii Școlii Generale nr. 35, conduși de învățătoarea Enuță Mirela. 

*

Aurelia Lăpușan împreună cu Rodica Simionescu  de la Radio Constanța au fost selecționate de Asociația Feministă „Ariadna” - care reprezintă femeile din presă - pentru a urma, în perioada 10-24 ianuarie, un curs de jurnalistică la Amsterdam.

*

Hortensia Teodorescu a terminat volumul de proză pentru copii „Povești pentru ochi albaștri” și așteaptă un editor generos ca să i-l tipărească.

*

La Comitetul Filialei se află depuse pentru a fi luate în discuție dosarele de creație aparținând autorilor constănțeni Iulia Pană, Dumitru Ene Zărnești, Marian Moise, Adrian Doxan și Mircea Popescu.

luni, 14 decembrie 1998

„Viața filialei” („TOMIS” 1998)

***, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, decembroie 1998


 *

La Muzeul de Artă din Constanța, în cadrul deschiderii „Colocviilor tomitane” (asupra cărora vom reveni pe larg în numărul din ianuarie), vineri, 11 decembrie, s-a organizat o expoziție de noutăți editoriale cu vânzare, de către editurile Ex Ponto, Europolis, Leda și Metafora și a avut loc vernisajul unei expoziții de caricatură, semnată de Leonte Năstase, reprezentând chipurile membrilor Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România.

*

În programul aceleiași manifestări, sâmbătă, 12 decembrie, la librăria Uniunii Scriitorilor din Constanța au fost lansate, în prezența autorilor, noile apariții editoriale: „Fratele negru - fratele roșu” de Ion Țugui (Leda), „Patrulaterul cenușiu” de Arthur Porumboiu (Ex Ponto) și „Țara dorobanților de fier” de Marian Moise (Menora, Constanța). Cărțile și autorii au fost prezentați de Ovidiu Dunăreanu, Dan Antonoaie, Valentin Sgarcea și Corina Apostoleanu.

*

În cadrul „Zilelor Bacăului”, ediția a II a, prilejuită de împlinirea a 590 de ani de atestare documentară a orașului de pe Bistrița, s-a desfășurat „Festivalul Național George Bacovia”, ediția a XIX a. Manifestarea a fost onorată de o participare prestigioasă: Alexandru Paleologu, Gabriel Dimisianu, Eugen Uricaru, Daniel Dimitriu, Sergiu Adam și mulți scriitori tineri, reprezentanți ai publicațiilor cultural literare din țară. Juriul, având ca președinte pe criticul G. Dimisianu, a acordat numeroase premii. Premiul pentru poezie: Arcadie Opaiț (Chișinău), Lucian Vasiliu, Calistrat Costin. Premiul pentru critică literară: Valeriu Cristea. Premiul „Opera omnia”: Alexandru Paleologu. Colegul nostru Dan Perșa a fost distins cu Premiul George Bacovia pentru proză pe anul 1998.

*

Pe 4-6.12.1998 au avut loc la Călărași festivitățile prilejuite de decernarea premiilor Concursului Național de Literatură „Al. Odobescu”, ediția a XVII a, organizate de Comitetul Județean pentru Cultură local. Un prestigios juriu, avându-l ca președinte pe Nicolae Breban, a a cordat premii unor cărți apărute în 1998. Printre premiați s-au numărat Ioana Crăciunescu, Horia Gârbea, Ștefan Caraman, Daniel Bănulescu, Pavel Șușară, Prozatorului Florin Șlapac i-a fost premiat volumul de proză scurtă „Salonul refuzaților” (Ex Ponto, 1998).

*

Ovidiu Dunăreanu este cuprins, alături de scriitori din America de Sud, Irlanda, Spania, Franța, Germania, Israel, România în antologia bilingvă (română și germană) „Călătorie spațială”, editată de Radu Bărbulescu la Munchen, la editura Observator.

*

Florin Șlapac este prezent în recent apăruta antologie „Generația 80 în proză scurtă” (Paralela 45), alcătuită de Viorel Marineasa și Gheorghe Crăciun .

*

Sunt prezenți în librării cu noutăți editoriale scriitorii: Nicolae Rotund, „Starea literaturii” (interviuri cu critici și prozatori; Ex Ponto); Sanda Ghinea, „Timpul dintre cuvinte” (Europolis) și „Anul Nou într-o poveste” (Ex Ponto); Emilia Dabu, „Ne-a mai rămas iubirea” (Cara 93). 

duminică, 30 august 1998

„Viața Filialei” (ROȘCA 1998)

 Sorin Roșca, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, 1998, august

*

În prezența unei numeroase și elevate asistențe a fost lansat la Muzeul de Artă din Constanța volumul de versuri Vedere din Mirador, Ed. Europolis, Constanța, 1998, purtând semnătura poetului Vasile Gh. Cojocaru, membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Dobrogea. Această nouă apariție editorială a fost prezentată de scriitorul Nicolae Motoc, redactor șef adjunct al revistei „Tomis”, membru în Consiliul de conducere al USR.

*

„Cafeneaua literară” din incinta Librăriei Uniunii Scriitorilor a găzduit ședința festivă de bilanț a „Cenaclului de marți”, în fond un adevărat parastas de șase ani, după cum apreciau cu ironie și amărăciune câțiva dintre cenacliști, nemulțumiți de inconsistența și caracterul sporadic al rezultatelor obținute de membrii acestei grupări literare studențești. Din partea Filialei Dobrogea a USR au au participat scriitorii Nicolae Motoc, Ovidiu Dunăreanu, Sorin Roșca și Dan Perșa.

*

În cadrul emisiunii „O carte în discuție” a postului de televiziune MTC Constanța scriitorii Nicolae Rotund, O. Dunăreanu și S. Roșca, membri ai USR, au susținut un amplu dialog, având ca subiect recent apărutul volum de interviuri „Convorbiri pontice”, Ed. Ex Ponto, Constanța, 1998, autor O. Dunăreanu. Realizator al emisiunii a fost publicistul și criticul de teatru Ana Maria Munteanu.

*

Prozatorul Constantin Novac, secretar executiv al Filialei Dobrogea, redactor șef al revistei „Tomis”, a făcut parte din juriul celei de a XXIII a ediții a Concursului literar „Panait Cerna” din Tulcea, alături de scriitorii Nicolae Prelipceanu (președinte), Denisa Comănescu, Mariana Criș, Dumitru Mureșan, Olimpiu Vladimirov. Premiul revistei „Tomis” a fost decernat tânărului Ioan Dragoș din satul Lucăcești din Maramureș.

*

Inaugurarea la Slobozia a librăriei USR a prilejuit organizarea unei noi întâlniri între scriitori și oameni de cultură din județele Constanța și Ialomița, fiind puse bazele unei manifestări culturale care se va derula până la sfârșitul anului 1998. Cu acesta prilej, a fost lansat romanul Dignidad, Ed. Ex Ponto, Constanța, autor Nicolae Motoc, în prezentarea conf. univ. Nicolae Rotund, Ioan Popișteanu, directorul 
Editurii Ex Ponto, C. Novac. În încheiere, N. Motoc a făcut o confesiune despre roman și spiritul ialomițean. Din partea gazdelor au fost prezenți scriitorii Șerban Codrin și Ioan Neșu, precum și George Stoian, inspector șef al Inspectoratului pentru Cultură Ialomița.

sâmbătă, 16 noiembrie 1996

„Ex Ponto” (DUNĂREANU 1996)

 Ovidiu Dunăreanu, Ex Ponto, „Tomis”, Constanța, 1996, noiembrie

Apariția unei edituri într-un spațiu cosmopolit, cum e cel al Constanței, care a fost vitregit decenii în șir de serviciile unor asemenea instituții, este astăzi, în perioada de tranziție, nu numai un gest de mare risc, dar și unul cu rezonanță aparte; o editură înseamnă, nu câștig, ci promovarea actului de cultură autentic prin ceea ce are mai nobil și mai rezistent spiritul uman - CARTEA.

Noua editură Ex Ponto, avându-i la conducere pe profesorul Ion Popișteanu, ing. Paul Prodan și ec, Doina Crișan, și-a lansat în forță ambițiosul program editorial, oferind cititorilor primele volume apărute în intervalul foarte scurt de timp de la înființare.

Sâmbătă, 16 noiembrie 1996, la Muzeul de Artă Constanța, au fost lansate volumele (în ordinea apariției): Calendarul meu de Radu Gyr (prezentare - poetul Adrian Popescu, bibliologul Constantin Em. Bucescu și fiica poetului, Monica Popa Gyr); Pe urmele adevărului de Sabin Ivan (prezentare prof. univ. dr. Puiu Enache); Anatomia descriptivă a membrului inferior și Anatomia descriptivă a membrului superior de Petru Bordei și Dan Ulmeanu;  Hepatologie practică de Florea Voinea (prezentate de prof. univ. dr. Vasile Sârbu, decanul Facultății de Medicină din Constanța, și dr. N. Rugină); Punctul mort, roman de Constantin Novac (prezentare Nicolae Motoc și Nicolae Rotund); Tudor Arghezi prozatorul de Nicolae Rotund (prezentare de Ion Popișteanu).

Impresionați de acest debut, adresăm noii edituri constănțene tradiționala urare marinărească Vânt bun din pupa