Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
joi, 12 februarie 2015
GEORGE ENESCU LA CONSTANȚA
vineri, 2 martie 2012
Debutul editorial cu poezie al publicistei A. Lăpușan („Tomis” 1996)
CUNOSCUTĂ MAI ALES CA PUBLICISTĂ și autoare de proză scurtă, AURELIA LĂPUȘAN debutează editorial și cu poezie. Referindu-se la poemele cuprinse în volumul „Chemarea dragostei”, ed. MUNTENIA, Constanța, 1995, criticul literar Alex. Ștefănescu remarca faptul că versurile sale sunt „evanescente și misterioase, încărcate de <<foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare>>”.
>
SURSA
Sorin Roșca, PERISCOP, „Tomis”, Constanța, ?.01(?).1996, p.?.
marți, 15 martie 2011
Revista „Ovidianum” a Universității „Ovidius” Constanța (CIUPINĂ & LĂPUȘAN 2011)
Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011
(...)
Președintele colegiului de redacție este prof. univ. dr. Victor Ciupină, redactor șef Aurelia Lăpușan, secretar general de redacție Cristina Tamaș, tehnoredactor Traian Voineagu, Mai târziu a fost angajată ca redactor Cristina Lazăr, absolventă a primei serii de studenți ai specializării jurnalism din cadrul Facultății de Litere și studentul informatician Gabriel Voicu, tehnoredactor.
În același timp a fost lansat un site al Universității, conceput și întreținut de Daniel Pomparău, student la Facultatea de Matematică și Informatică.
Odată cu apariția revistei proprii, cele mai importante evenimente legate de viața universității vor fi arhivate și folosite ca surse în diverse studii monografice, inclusiv în această lucrare.
Într-un cadru festiv, de mare încărcătură emoțională, rectorul Universității, prof. univ. dr. Victor Ciupină, a punctat importanța spațiului academic constănțean de-a lungul timpului, reperele care au dus la dezvoltarea europeană a învățământului superior ovidian de astăzi.
joi, 31 august 2000
„Viața filialei” („TOMIS” 2000 )
***, Viața filialei, „Tomis”, Constanța, 2000
*
În cadrul ședinței Consiliului de administrație al Fondului Literar - la care a participat în calitate de membru al acestui organism și scriitorul Constantin Novac, secretarul executiv al Filialei „Dobrogea” a US - a fost pus în discuție Concursul Național pentru burse și premii, după cum urmează: Premii. Pentru volume apărute în 1999 în următoarele domenii: a) Beletristică; b) Drept; c) Economie; d) Filologie; e) Învățământ; f) Informatică; g) Istorie; h) Mass-media; i) Științe agricole și silvice; j) științe exacte; k) Științe ale naturii și medicină. Volumele vor fi trimise pe adresa Fondului Literar, Calea Victoriei 115, cu specificația „pentru Concursul Premiilor Fondului Literar”, până la data de 1 septembrie 2000 (data poștei). Rezultatul deliberărilor va fi anunțat în noiembrie 2000. Burse. Se acordă câte două burse de șase luni pentru fiecare domeniu anunțat în continuare: a) Economie; b) Drept; c) Învățământ; d) Informatică; e) Istorie; f) Mass-media. Bursa se va achita lunar și este echivalentă cu 120 USD (în lei la cursul zilei). Solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții (atât pentru premii, cât și pentru burse): a) să fie membru al Fondului Literar; b) să depună volumul pentru premiu sau un proiect de cercetare care să nu beneficieze de altă finanțare; c) CV. Proiectul de cercetare trebuie să conțină următoarele date: a) Titularul proiectului; b) Descrierea proiectului; c) Termen de realizare; d) Finalitatea. Proiectele de cercetare se depun la sediul Fondului Literar, Calea Victoriei nr. 115 - București, cu specificația „pentru Concursul de Burse al Fondului Literar”, până la data de 1 septembrie 2000 (data poștei). Premiile vor fi acordate în luna noiembrie 2000, iar bursele vor fi operaționale cu data de 1 decembrie 2000.
*
În prima decadă a acestei luni, la Tulcea, o nouă ediție a Festivalului Național de Poezie și Eseu „Panait Cerna”. Juriul i-a avut în componență pe prozatorul Constantin Novac, redactor-șef al revistei „Tomis” - președinte, poetul Dumitru Mureșan, redactor-șef al revistei „Vatra”, poetul Olimpiu Vladimirov, director al Centrului Județean al Creației, poeta Emilia Dabu, poetul Sterian Vicol, redactor-șef al revistei „Porto Franco”. Premiul revistei „Tomis” a fost acordat tinerei poete din Medgidia, Elena Vlădăreanu.
*
La începutul acestei luni, Editura „Ex Ponto” a scos de sub tipar o frumoasă și interesantă carte de „Restituiri”, Corabia de fildeș, avându-i ca autori pe prozatorul și publicistul literar Ovidiu Dunăreanu și pe istoricul literar și eseistul Victor Corcheș. Poeți uitați sau ignorați de vreme și de societate - Alexandru Gherghel, Dumitru Olaru, Dimitrie Batova, Liuben Dumitru, Vasile Culică, Boris Deșliu - sunt aduși în fața cititorilor de azi. Volumul nu se dorește a fi o antologie exhaustivă, ci o restituire a ceea ce are reprezentativ fiecare autor în parte.
*
Prozatoarea și poeta Aurelia Lăpușan și-a lansat cea de a opta sa carte Presă și teatru în Dobrogea. Această primă cercetare asupra fenomenului teatral și receptarea lui în presa locală încununează activitatea de trei decenii a autoarei. Lucrarea are un bogat instrument bibliografic, peste 200 de ilustrații, unele din ele inedite. Lansarea a avut loc la Teatrul „Ovidiu” în prezența actorilor și ziariștilor constănțeni, fiind circumscrisă celei de a treia ediții a Zilelor culturale româno-elene.
*
La sediul central din Constanța al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România s-a organizat lansarea lucrării Romanya turc-tatar ederbiyati (Literatura turco-tătară), vol. 1 și 2, de conf. dr. Nedret Mahmut. Din partea filialei au participat Yasar Memedemin, Emin Ermel, Sorin Roșca, Ovidiu Dunăreanu, Victor Corcheș.
*
Două tinere ziariste constănțene - Anca Govor, șef departament cultură la ziarul „Observator” și Daniela Măiță de la ziarul „Telegraf” - s-au întrecut în a acorda, în ultimul, cu obiectivitate, consecvență și înțelegere, o atenție deosebită vieții filialei dobrogene a US și scriitorilor care o formează. le mulțumim și pe această cale, încurajându-le să țină aproape de noi.
marți, 31 august 1999
„Viața Filialei” („TOMIS” 1999)
***, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, 1999, august?
*
Reluată după un deceniu, în 1998, Tabăra de creație literară și video-poem „Carsium” de la Hârșova, organizată de Consiliul Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției Populare Constanța, a inclus în acest an, pe lângă numeroase manifestare - expoziții de pictură, lansări de carte, dialoguri literare, spectacole de muzică și poezie - și o întâlnire cu reprezentanții Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor și ai revistei „Tomis”, la care au participat scriitorii Constantin Novac, Sorin Roșca și Ovidiu Dunăreanu. Biblioteca Orășenească Hârșova a găzduit un stand de noutăți editoriale amenajat de Librăria U. S. din Constanța și lansarea volumelor „Patrulaterul cenușiu” și „Înțelepciunea ascetului” semnate de Arthur Porumboiu. Tabăra a fost onorată de prezența scriitorilor Arthur Porumboiu, Ion Dragomir, Alexandru Uluiu, Ana Ruse, Ananie Gagniuc, Geo Vlad. Este de remarcat faptul că, spre deosebire de celelalte ediții, ediția de acum a avut ca participanți foarte mulți tineri, semn de bun augur al revigorării energiilor creatoare în această parte a țării.
*
Intrate deja în tradiție, întâlnirile dintre scriitorii constănțeni și ialomițeni își arată din ce în ce mai pregnant roadele roadele atât în paginile revistei „Tomis”, cât și în publicațiile din județul învecinat. Cea mai recentă dintre aceste întâlniri a prilejuit scriitorilor Constantin Novac, Nicolae Motoc, Șerban Codrin și Ioan Neșu o trecere în revistă a principalelor probleme cu care se confruntă în clipa de față instituțiile culturale din România, fiind stabilit totodată un calendar al viitoarelor manifestări culturale comune.
*
Nicolae Rotund în calitate de consultant al Editurii „Ex Ponto” a îngrijit apariția în colecția „Romane interbelice” a volumului „Casa cu fete” de Carol Roman, iar în colecția „Cartea de literatură a elevului” a lucrărilor „Schițe și povestiri” de Emil Gârleanu și „Nuvele, povestiri, basme” de Barbu Ștefănescu Delavrancea. De asemenea, criticul este pe cale să definitiveze lucrarea „Trei secole de pamflet”, eseu despre pamfletul românesc.
*
Ovidiu Dunăreanu, Sorin Roșca și Dan Perșa au participat în această lună la ediția 1999 a sesiunii naționale de etnologie „Migrația semnelor de cultură populară în România”, organizată de Centrul Județean al Creației Populare la Mangalia - 2 Mai. Devenită tradițională, manifestarea a reunit prestigioși specialiști în domeniu din marile centre și zone etno-culturale ale țării.
*
Aurelia Lăpușan împreună cu Ștefan Lăpușan au scos de sub tipar o nouă carte din seria monografiilor dobrogene intitulată „Techirghiol pentru Europa”. Lucrarea cuprinde foarte multe documente de arhivă, ilustrații și informații inedite acoperind peste un secol de istorie și viață culturală dobrogeană. Scriitoarea mai are în lucru „Un curs de inițiere în jurnalistică” și un volum de interviuri cu mari personalități ale spiritualității românești pe care le-a cunoscut în treizeci de ani de activitate de ziaristă.
*
Sanda Ghinea a încheiat o nouă carte pentru copii, „Familie la minut” și scrie la o alta de epigrame, care va cuprinde portretele făcute scriitorilor constănțeni în cadrul „Cafenelei literare”.
*
Iulia Pană a terminat noul său volum de versuri „Groapa cu scorpioni” și se gândește să nu-l mai editeze la București, ci în Constanța, la Editura „Ex Ponto”.
*
Ion Codrescu a fost distins cu premiul pentru poezie la Concursul Internațional din Niș (Iugoslavia).
sâmbătă, 9 martie 1996
„Viața Filialiei” („TOMIS” 1996)
***, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, martie 1996
*
De curând, în sediul revistei „Tomis”, a avut loc Adunarea Generală a Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România. Scriitorul Constantin Novac - secretarul executiv al „Filialei” o analiză a activității desfășurate în primul ei an de existență. În luările de cuvânt, membrii filialei au stabilit obiective și acțiuni care urmează a fi realizate în cursul acestui an. Ne rețin atenția: aniversarea a 30 de ani de la înființarea revistei „Tomis”; organizarea ediției a II a Colocviilor Tomitane, cu acordarea premiilor revistei „Tomis” și ale Filialei „Dobrogea” a USR.; preocuparea Filialei de a primi noi membri în USR; organizarea de întâlniri cu cititorii din centrele culturale ale Dobrogei (Sulina, Babadag, Medgidia, Mangalia); realizarea, cu concursul Inspectoratului Județean de Cultură, a unei antologii de reportaj dobrogean contemporan; acordarea de sprijin social scriitorilor, membri ai Filialei, care acuză dificultăți materiale majore.
* Scriitorii Nicolae Motoc și Vasile Cojocaru au participat la o emisiune, de mare audiență în rândul tinerilor, realizată de postul de televiziune MTC despre cărțile de debut în poezie.
* Prozatorul Ernesto Mihăilescu, inspector șef al Inspectoratului pentru Cultură al Județului Tulcea, și scriitorul Constantin Novac, redactor șef, și redactor șef adjunct al revistei „Tomis”, au realizat un dialog, la Casa Cărții și Biblioteca Județeană, cu factori responsabili de difuzarea presei și a cărții din orașul Tulcea.
*
Liceul de Artă din Constanța i-a avut ca invitați pe Cristina Tamaș și Ovidiu Dunăreanu. Despre cărțile a vorbit Virgil Mocanu, redactor al postului de radio Constanța. Cei doi au dialogat cu elevii claselor a XII a și au acordat autografe.
*
La serata de muzică și literatură „Femeia și marea”, organizată de Filiala Constanța a Ligii Navale Române, cu prilejul Zilei Femeii, au citit din cărțile lor Cristina Tamaș, Aurelia Lăpușan și Ana Ruse.
miercuri, 29 martie 1995
„Viața Filialei” (DUNĂREANU 1995)
Ovidiu Dunăreanu, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, 1995, martie
*
Faptul că Dobrogea este bogată în proză îl dovedesc și recentele lansări de carte. Aceste întâlniri cu cititorii s-au constituit în tot atâtea prilejuri de manifestare a unei solidarități literare, prin numărul scriitorilor participanți la ele, mai pregnant simțită în ultima vreme în Ținutul Mării, ca semn al rezistenței în fața veleitarismului, dificultăților și indiferenței generale.
*
Inspectoratul pentru Cultură al Județului Tulcea și Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din Dobrogea au organizat la Casa de Cultură a orașului Babadag lansarea romanului „Procesul unui intelectual” de Al. Prundea și a antologiei de proză contemporană „Vânzătorul de enigme”, editată de revista „Tomis”. Evenimentul a fost onorat de prezența scriitorilor Constantin Novac, Nicolae Motoc, Ernesto Mihăilescu, Florin Șlapac, O. Dunăreanu.
*
Muzeul de Artă Constanța găzduit lansarea volumului de proză scurtă „Spovedania unei femei” de Aurelia Lăpușan, apărut la editura constănțeană „Europolis”. Întâlnirea s-a bucurat de prezența unui public distins, format din scriitori, oameni de presă, radio și televiziune. Au vorbit despre autoare și cartea ei de debut scriitorul Corneliu Leu, editorul Olga Duțu și redactorul revistei noastre, Dan Perșa.