Marea criza economică mondială din 1929 în Marea Britanie (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
- Da, foarte drăguț. Apropo, caută o slujbă.
- Mai sînt vreo trei milioane de oameni care caută o slujbă*.
- Inclusiv eu.
- Nu te-ai întors într-o Anglie prea veselă.
- Am înțeles, cît eram la Marea Roșie, că nu mai avem acoperire în aur, sau așa ceva. Ce înseamnă acoperire în aur?
- E ceva ce e bine să ai cînd n-ai și să n-ai cînd ai.
- Pricep.
- Se pare că tot necazul vine de la faptul că exporturile noastre, profiturile de pe urma transporturilor de mărfuri și cîștigurile făcute în străinătate, nu mai acoperă costurile importurilor; ceea ce înseamnă că ne mîncăm tot capitalul. Michael spune că oricine și-ar fi  putut da seama că ne paște așa ceva; dar ne așteptam ca lucrurile să se îndrepte peste noapte. Și nu s-au îndreptat. De aici Guvernul național și alegerile.
- Dacă rămân la putere, pot să mai facă ceva?
- Michael pretinde că da; dar el e un optimist notoriu. Unchiul Lawrence spune că pot stăvili panica, pot preveni ieșirea capitalurilor din țară, pot să mențină lira sterlină forte și să pună capăt speculei; dar că nimic nu poate salva cu adevărat situația, decît o bine definită reconstrucție pe plan general, ceea ce ar necesita douăzeci de ani; și în tot acest timp. noi am sărăci din ce în ce mai mult. Din nefericire, spune el, nici un guvern nu va putea împiedica să facem sport în loc să muncim, să strîngem banii la ciorap ca să plătim impozitele îngrozitoare, sau să fim preocupați mai mult de prezent decît de viitor. Mai zice că dacă ne facem iluzii că poporul va munci cu același efort ca în timpul războiului** ca să-și salveze țara, greșim; pentru că, acum, în loc să fim un singur popor împotriva unui inamic extern, sîntem două popoare împotriva inamicului din noi înșine, fiecare dintre ele avînd vederi opuse în ceea ce privește mijloacele de salvare.
- Socoate că socialiștii au vreun remediu?
- Nu; zice că socialiștii au uitat că nimeni nu-ți dă de mîncare dacă nu produci sau nu plătești pentru hrană. Unchiul Lawrence spune că într-o țară care se hrănește singură, numai comunismul sau liber-schimbismul pot avea vreo șansă. Vezi, pe toate le-am învățat. Și cu toții folosesc mereu cuvîntul Nemesis***.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell****, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de râu), ed. Miron, 1992, pp. 106-107.

NOTE M. T.
* Marea criză economică mondială din 1929-1933 a izbucnit în SUA din cauza supraproducției sistemului capitalist. (http://ziarullumina.ro/marea-criza-din-perioada-interbelica-a-durat-4-ani-45595.html
** Primul Război Mondial (1914-1918).
*** Nemesis = Zeița răzbunării în mitologia greacă. (http://www.samaelwings.com/grecorom/n.html#Nemesis)
**** Ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol. (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Conceptul de „a sluji” în elita engleză interbelică (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
Dacă l-ai fi studiat pe Hillary Cherell, preotul parohiei St. Augustine`s-in-the-Meads, iscodindu-l în aceea intimitate care se ascunde îndărătul oricăror aparențe, oricăror cuvinte, chiar și a oricăror gesturi omenești, ai fi descoperit că, în realitate, nu credea că activitatea lui pioasă ar duce la vreun rezultat. Dar „a sluji” era un lucru ce-i intrase în oase, în felul în care slujesc cei ce conduc și călăuzesc. Așa cum un cîine setter neinstruit, scos la plimbare, o va lua imediat razna, în timp ce un dulău dalmațian, însoțind un călăreț, o să urmeze din prima clipă copitele calului, tot astfel la Hillary era o trăsătură înnăscută, cu rădăcini în familiile celor care de generații întregi aprovizionaseră cu funcționari departamentele publice, să se cheltuiască conducînd, călăuzind și făcînd servicii celor din jur, fără a fi convins că prin călăuzirea și slujbele lui izbutește altceva decît să bată pasul pe loc, pasul îndatoririlor sale. Într-o epocă în care îndoiala adumbrea totul, iar tentația de a disprețui casta și tradiția era irezistibilă, Hillary ilustra un „ordin” născut ca să continue a-și face datoria, nu pentru că vedea în asta un profit pentru alții, ci pentru că a întoarce spatele datoriei ar fi echivalat cu o dezertare. Lui Hillary nici nu-i trecea prin cap să justifice în vreun fel „ordinul” sau să explice servitutea la care fuseseră condamnați, pe diferitele lor căi, tatăl lui diplomatul, unchiul lui episcopul, frații lui: militarul, custodele și judecătorul (căci Lionel căpătase numirea). El se vedea pe sine și pe ceilalți doar „trăgînd la jug”. Și apoi, fiecare din activitățile lui făgăduia cîte un scop amăgitor, spre care putea năzui, dar pe care, în inima sa, îl bănuia a fi gravat mai curînd în hîrtie decît în piatră.
(...)
>

John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 143-144.

GEORGE ENESCU LA CONSTANȚA

„Visul şi fantezia mi le-am explicat în muzică. Numai aci mă regăsesc şi mă revelez; numai aci trăiesc în libertate, nestingherit.”

(G. ENESCU – Ion Biberi, Lumea de mâine, 1945)

Călătorul Enescu la Constanţa

Prezenţa lui George Enescu la Constanţa nu a fost ocazionată numai de intensa sa activitate profesională. Astfel, la 13/26 septembrie 1906 el îi scria de la Sinaia mamei sale, anunţând-o că se va  plimba a doua zi prin oraşul-port, dar fără a detalia. Era, probabil, prima sa deplasare în vechiul Tomis.

Pe de altă parte, publicistul şi omul de cultură Romeo Profit semnala în 1970 o primă vizită în anul 1914, subliniind că evenimentul a fost înregistrat în presa locală. Tot Profit trimite la o lucrare memorialistică din 1939, în care era semnalată la 1 decembrie 1915 primirea maestrului la gară de către 500 de cetăţeni mobilizaţi de impresarul Komet.

Muzicianul Enescu la Constanţa

Maestrul a concertat la Constanţa în timpul unor turnee pe care le-a susţinut în ţară în perioada anterioară celui de-al doilea război mondial. O cronologie a acestor turnee a fost realizată în 1990 de biograful său Alex Cosmovici.

Astfel, oraşul lui Ovidiu l-a putut vedea pe Enescu concertând la 4/17 martie 1915 şi la 8/21 ianuarie 1916 în beneficiul orgii Ateneului, iar la 25 aprilie 1919 şi la 29-30 mai 1921 în scopuri de binefacere.

Apoi, în perioada interbelică a susţinut mai multe concerte profesionale în oraşul de pe litoral: în  decembrie 1923, la 24-25 ianuarie 1927, la 20-21 noiembrie 1928, la 13-14 decembrie 1930, la 28 octombrie 1936, la 9 noiembrie 1937.

Scriitoarea constănţeană Aurelia Lăpuşan consideră însă că primul concert al maestrului la Constanţa a avut loc la 8 februarie 1916. La sala “Elpis” (Teatrul pentru copii), Enescu a fost acompaniat la pian de către Theodor Fuchs. Printre cele şase piese interpretate s-au numărat “Arie” de Bach şi “Sonata în re major” de Haendel, muzicianul acceptând să biseze la sfârşitul concertului.

Acelaşi punct de vedere era împărtăşit de Romeo Profit. El preciza, pentru context, că impresarul a cerut autorităţilor reduceri de taxe, temându-se de o eventuală lipsă a spectatorilor din cauza concentrărilor, deşi consemnările de presă au înregistrat contrariul.

Gazetele locale “Dacia” şi “Farul” au omagiat prestaţia maestrului, ultima clamând onoarea oraşului de a fi audiat o personalitate a muzicii contemporane: “Ne-a fost dat şi nouă ca în uitata de toţi cetate a lui Ovidiu să primim pe marele nostru Enescu…”.  “Dacia” sublinia că muzicianul a fost condus cu alai, în urale, la hotel, conform unui obicei al timpului. Evenimentul nu a scăpat nici jurnaliştilor în devenire, cum erau cei de la publicaţia “Şoimii Dobrogei”, editată de Liceul “Mircea cel Bătrân”.

În “Farul” anului 1921, publicistul N. Sever Cărpenişan reitera respectul la superlativ al urbei tomitane faţă de cel a cărui stea muzicală se apropia de zenit: “Maestrul George Enescu este în afara criticei – ori dela care ar veni ea – dar ne facem o datorie de admiraţie şi de respect faţă de tot ce are România mai bun şi mai superior în arta muzicală, faţă de acela care nu-şi găseşte rival în Europa”.

În ceea ce priveşte ultimul popas muzical al lui Enescu în oraşul port, Aurelia Lăpuşan consideră că ar fi avut loc în 1923. Atunci s-au vândut toate biletele la spectacol, dar au fost prezente numai 20 de persoane. Această situaţie neplăcută s-ar fi explicat prin prezenţa simultană a “Teatrului Cărăbuş”, în cadrul căruia juca şi marele actor Tănase. În consecinţă, maestrul s-ar fi decis să nu mai concerteze în Constanţa.

Un foarte expresiv omagiu pentru epoca în care trăia şi activa Enescu i-a fost adus în decembrie 1930 de B. Caraiman, publicist la “Dacia”: “Enescu este una dintre cele mai mari glorii ale muzicii contemporane şi aduce neamului nostru mai multă cinste decât toţi politicienii noştri la un loc”.

Plecarea în exil

Plecarea definitivă a lui Enescu din România a avut loc într-un context politic problematic. În opinia biografilor săi, din cauza izbucnirii războiului mondial în 1939, nu şi-a mai putut îndeplini angajamentul de a concerta în SUA, deşi probabil, luase şi un aconto, conform uzanţelor. După încetarea războiului a considerat că era momentul pentru a se deplasa în America. Pe de altă parte, „Cuget liber”, oficiosul local al PCR, susţinea că fusese invitat de cel mai valoros elev al său, Yehudi Menuhin.

Înainte de a pleca, însă, a fost vizitat pe neaşteptate la Teţcani de premierul Petru Groza (1945-1952), sub pretextul unei întâlniri amicale. De fapt, acesta i-a solicitat să plece cu delegaţia reprezentanţei române la Washington, condusă de Mihai Ralea. România tocmai reluase relaţiile diplomatice cu SUA şi în opinia guvernului compania lui Enescu ar fi dat bine delegaţiei. Enescu a acceptat politicos invitaţia şi astfel a plecat în Lumea Nouă pe calea maritimă.

Din Bucureşti a plecat la 6 septembrie cu un tren de protocol guvernamental, fiind însoţit de soție şi Bedeţianu. După sosire, la Gara Maritimă a avut loc o întâlnire cu o delegaţie locală a ARLUS (Asociaţia Română pentru Legături cu Uniunea Sovietică) şi cea a Sindicatului Marinarilor Civili. Printre personalităţile prezente se numărau inginerul Agricola, I. Stoenescu, directorul filialei Băncii Naţionale, precum şi consilierul Legaţiei române, Vlad Măldărescu. Cu această ocazie a făcut o declaraţie de presă, în care nu a uitat să sugereze contextul în care va fi posibilă întoarcerea sa: “Să fie bună înţelegere între fii întregului popor, astfel ca atunci când mă voi înapoia, să găsesc feţe liniştite şi încredere într-un viitor fericit al ţării”.

În ceea ce priveşte iconografia, în colecţia Romeo Drăghici (prieten şi biograf) există o fotografie realizată pe vasul “Ardealul” aflat în portul Constanţa. Cei doi au fost surprinşi în timpul unei ultime discuţii. La rândul său, prietenul său muzician Ilie Kogălniceanu îşi aminteşte că în port a fost făcută o fotografie a maestrului cu câinele său Mutzi, care îl va însoţi în America.

A părăsit Constanţa şi ţara la 10 septembrie 1946, îmbarcându-se pe nava “Ardealul”, cu destinaţia New York. După turneele prelungite din SUA, a plecat în Franţa. De la Paris i-a scris lui Groza, explicându-i că nu poate reveni în ţară, deoarece era suferind şi urma un tratament. În cele din urmă va înceta din viaţă, bolnav, în capitala Franţei, în 1955.

Amintirea maestrului în oraşul lui Ovidiu

Personalitatea lui Enescu a fost mereu evocată în viaţa intelectuală a Constanţei. La scurt timp după moartea sa în străinătate, activitatea sa a devenit subiecul primei conferinţe dintr-o serie ţinută la Teatrul de Stat. La 14 decembrie 1958, criticul Andrei Tudor sublinia pentru auditoriul său că Enescu a fost un violonist de excepţie în interpretarea lui Bach. El a precizat că maestrul a concertat şi în localităţi dobrogene mici, precum Hârşova şi Babadag.

Capodopera enesciană Oedip nu a fost pusă în scenă la Constanţa decât după moartea maestrului, în 1958. Totuşi, după 30 de ani, ecourile acestei manifestări muzicale erau proaspete în memoria maestrului David Ohanesian. Cu această ocazie, el a interpretat rolul lui Oedip la “Teatrul Liric”, mărturisind că este un rol apropiat personalităţii sale muzicale.

Memoria celui important muzician român a fost păstrată şi în instituţia de referinţă în domeniul memoriei culturale constănţene, respectiv Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie.

Bibliografie

Cosma Viorel (ed.), George Enescu, Scrisori, vol. 1, Editura Muzicală, Bucureşti, 1974

Cosmovici Alex, George Enescu, în lumea muzicii şi în familie, Editura Muzicală, Bucureşti, 1990.

Ghibu, Veturia, Amintiri despre George Enescu. Corespondenţă muzicală, Albatros, Bucureşti, 2000, p. 130.

Kogălniceanu Ilie, Destăinuiri despre George Enescu, Editura Minerva, Bucureşti, 1996.

Lăpuşan, Aurelia, Presa şi teatru în Dobrogea, Mondograf, Constanţa, 2000, p. 93-94.

Manolache Laura (ed.), George Enescu, Interviuri din presa românească, vol. I (1898-1936), Editura Muzicală, Bucureşti, 1988.

Rădulescu Adrian, Lascu Stoica, Haşotti Puiu, Ghid de oraş. Constanţa, Editura Sport Turism, 1985

„Cuget liber”, 15.09.1946

„Dacia”, 13.12.1930

„Dobrogea Nouă”, 05.09.1970

„Litoral”, 17.09.1988

Isaac Bshevis Singer - „Conacul” / 1967 (BOXALL 2006)

<
Coancul
Isaac Bashevis Singer

n. 1904 (Polonia), m. 1991 (SUA)
Prima ediție 1967
Premiul Nobel pentru Literatură 1978
Titlul original The Manor

O saga istorică (completată cu o continuare, Moșia) Conacul descrie evenimentele prin care trec un negustor polonez și familia sa, în „ascensiunea” lor pe scara socială, la sfârșitul secolului al XIX lea. Singer îl prezintă pe istețul său erou evreu, Calman Jakoby, negustor de grâne, căruia i s-a lăsat în administrare „conacul” din titlu - proprietatea unui fost conte polonez confiscată de țar, după rebeliunea poloneză eșuată, din 1863. Jakoby prosperă într-o vreme când evreii începeau să joace un rol activ în industria, comerțul, artele și societatea poloneză. Dilema lui Jakoby, însă, este cum să împace profitul de pe urma oportunității create de revoluția industrială, urbanizare și înflorirea afacerilor, cu necesitatea de a rămâne credincios adânc înrădăcinatelor tradiții și ritualuri religioase evreiești.
Spiritualul și socialul nu se împacă bine împreună pentru Calman, în acest mediu în plină modernizare, mai ales când este vorba și de statutul social la care aspiră Zelda, soția sa, precum și necesitatea de a-ți vedea măritate cele patru fiice. Măritișul și zestrea sînt totul - „Proprii copii s-au născut cu durere, dar nepoții sunt profit curat” -, iar măritișul fetelor nu este un lucru simplu și Calman este prins în multe situații care îl plasează între strictețea iudaismului și atracția diavolească a zeului ban, Mamon.
Scris între anii 1953-1955, în idiș, la fel ca majoritatae romanelor sale, a fost mai întâi publicat în serial în ziarul evreiesc Daily Forward, unde Singer lucra ca ziarist (împreună cu fratele său, romancierul Israel) după ce a emigrat din Polonia în Statele Unite, în anul 1935. JHa.
>

SURSA
Peter Boxall (coord.), 1001 de cărți de citit într-o viață, trad. C. Ion & G. Tănase, ed. RAO, 2007, p. .

„Introducere în sistemul mass-media” (COMAN 1999)

Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Polirom/Media (M. Coman), Iași, 1999

(2) M. C. s- a născut la 26 martie 1953 în Făgăraș. Absolvent al Facultății de Litere, Universitatea București, în 1976. Doctor în filologie (1984). Profesor la școala generală nr. 30 între 1976 și 1983; redactor și secretar responsabil de redacție la Scânteia Tineretului (1983-1989). Director al editurii Ion Creangă (1989-1990), conferențiar și ulterior profesor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București; decan al acestei facultăți (1990-1998); în prezent, este decan al Facultății de Jurnalism al Universității Media; Președinte al Rețelei Școlilor de Jurnalism din Europa Centrală și de Est, consilier al ORBICOM (Rețeaua Catedrelor de Comunicare ale UNESCO), director al revistei științifice The Global Network. Cărți publicate: Izvoare mitice (1980), Sora Soarelui (1983), Mitos și Epos (1985), Mitologia populară românească (I/1986, II/1988), Punctul și spirala (1992), Bestiarul mitologic românesc (1996), Din culisele celei de a patra puteri (1996). Studii și monografii în revistele Reseaux, Gazette, Communication, Cahiers du journalisme și în cărți, precum La transition en Roumanie (1995, Montreal), Valeriana (1996, Cracovia), Medialandschaft im Umbruch (1994, Berlin), Telerevolution culturelles: Russie, Chine, L Europe de  l est (Paris, 1998).

7 Cuvânt înainte

13 Sistemul mass-media
Cei trei M: comunicare, societate și cultură de masă
Caracteristicile comunicării de masă
Tipologia instituțiilor de presă

33 Dimensiunea economică a sistemului mass-media
Caracteristicile produselor mass-media
Investiții, costuri și strategii ale profitului
Trustizarea și asocierea în rețele
Mass-media și piața duală a produselor
Finanțarea alternativă a presei

55 Industriile culturale în lumea modernă
De la dimensiunea politică la dimensiunea economică
Caracteristicile industriilor culturale
Cererea, producția și distribuția mărfurilor culturale

69 Funcțiile socio-culturale ale mass-media
Funcții, roluri și efecte
Tipologii și terminologii
Funcția de informare
Funcția de interpretare
Funcția de „legătură”
Funcția de culturalizare
Funcția de divertisment

87 Rolul presei în societate
Libertate sau control
Modelul autoritarist
Modelul comunist
Modelul liberal
Modelul serviciului public

105 Efecte ale comunicării de masă

Forme de exercitare a influenței mass-media
Teoriile efectelor puternice
Teoriile efectelor limitate
Teoriile efectelor slabe

133 Mass-media și schimbarea socială
„The media is message”
Comunicare și dezvoltare
Imperialism cultural, globalism și „glocalism”

145 Mass-media și viața politică
De la spațiul public la opinia publică
Presa ca a patra putere
Un teritoriu al luptelor neîntrerupte: comunicarea politică
Când Puterea ascultă de Presă

169 Statutul jurnalismului în ansamblul profesiilor contemporane
Cine este jurnalistul?
Jurnaliști și comunicatori
Jurnaliști, colaboratori și animatori - o conviețuire tensionată
Jurnalistul și nostalgiile sale
Profesie, profesionalism, profesionalizare

Un câmp profesional eclectic

191 Organizarea activității în instituțiile de presă
Presiuni, costuri, norme de comportament
Structura instituției de mass-media
Reporterul
Editorul
Cooperare și conflict
Birocratizarea proceselor de producție
Birocrațiile nebirocratice

213 Munca jurnalistului - între improvizație și proceduri de rutină
Fabricarea știrilor
Evenimente neașteptate, evenimente banale și pseudo-evenimente
Universurile multiple ale informației

231 Încheiere

233 Bibliografie

coperta 4: Mass-media au devenit, în lumea modernă, un fel de centru gravitațional în raport cu care se poziționează toate celelalte segmente ale societății - sistemul economic, sistemul politic, sistemul ideologic, sistemul cultural, sistemul tehnologic, sistemele și subsistemele sociale. Cartea de față încearcă să dezvăluie modul în care funcționează sistemul mass-media, atât în angrenajele proprii, cât și în interferențele lui cu celelalte sisteme ale societății. - M. Coman

„Educația copy-right-ului” (NOVAC 1999)

 Constantin Novac, Educația copy-right-ului, „Tomis”, noi. 1999

Imperativul actual al societății românești, reluat obsesiv în literă și spirit de către politicienii vremii și nu numai de ei, este alinierea la standardele europene. Întârziați cu câteva decenii de socialism multilateral dezvoltat, căruia îi adăugăm fără entuziasm și parte din deceniul aflat pe sfârșit, ne opintim să ne edificăm reperele unui viitor fără viza Schengen. Este cert că, fără reconsiderarea dreptului de proprietate (garantat sau numai protejat), nu putem accede la o societate liberă și prosperă. După cum ne pare la fel de cert că garantarea sau protecția proprietății private presupune o amplă campanie educativă (fără a-i elimina latura coercitivă) în spațiul mentalităților. Există deja semne îmbucurătoare de ordin legislativ, instituțional, organizatoric și moral că, din acest punct de vedere, nu mai suntem cei de ieri. Ciudat mi se pare însă faptul că toate disputele, înverșunările, patimile se învârt în jurul proprietății materiale - pământ, păduri, case, fabrici - acordând un minim interes problemelor legate de proprietatea intelectuală, cu atât mai ciudat și mai păgubitor cu cât civilizația postindustrială către care tindem socotește ideea ca fiind primordială, atâta vreme cât aceasta se pretinde, în ordinea progresului, singura capabilă de a transcende făcutul, oricât de valoros ar fi el.

Există, ce-i drept, o legislație în domeniu care ne instalează în rândul țărilor preocupate de recunoașterea și protejarea operei de creație intelectuală. Au fost inițiate organisme precum Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, cu unitățile sale asociate de gestiune colectivă a acestor drepturi, printre care și Fondul Literar, organisme menite să aplice prevederile legislative în varii domenii de activitatea creatoare spirituală. Afiliată la instituții internaționale de profil, cosemnatară a unor convenții sau documente emanate de uniuni mondiale prestigioase, România dovedește faptul că e capabilă să evalueze consecințele pozitive sau negative ale globalizării informației cu vocație de protecție. Nu sunt de ignorat nici cele câteva tentative românești de a glosa pe marginea subiectului în cauză, cu meritul de a fi demonstrat complexitatea fenomenului. Practic însă, toate aceste demersuri nu sunt dublate de interesul activ pentru edificarea unei mentalități, a unui respect general față de bunul încorporat într-o carte, într-un CD sau într-un proiect științific. În umbra acestui dezinteres, creatorii tratează cu o reticență inexplicabilă oferta de protecție a organismelor internaționale specializate, spațiu în care profitorii își exersează cu folos inteligența nativă, iar beneficiarii actului intelectual-cultural puțin se sinchisesc dacă se apleacă asupra originalului sau a unei copii banale. În concepția celor mai mulți dintre noi, sfera infracționalității se limitează la aspectele concrete de vătămare socială. E un handicap serios pe care îl vom resimți tot mai mult pe măsură ce evoluăm spre o societate complexă, întemeiată pe o tehnologie sofisticată, pe conștiința acută a dreptului individual și pe principiile unei economii de piață care tinde să umbrească acest drept în beneficiul întreprinzătorilor comanditari. mai simplu spus, în țările civilizate extensia copierii aflate în creștere în toate domeniile este însoțită de crearea unei infrastructuri care, fără a ignora legea profitului, ba dimpotrivă, promovează, alături de celelalte tipuri educaționale instituționalizate (estetică, ecologică etc) educația copy-right-ului. Se pornește de la premisa aparent paradoxală că actul de copiere ilegală reprezintă o amenințare a fluxului informațional și nicidecum o optimizare a acestuia prin multiplicarea ofertei. Sigur că pentru orice societate este foarte important accesul rapid, în termeni nebirocratici, la operele literare și științifice. Dar copierea ilegală poate afecta serios aspectul creativ al vieții intelectuale și culturale. Creativitatea intelectuală fiind considerată așadar de o importanță vitală pentru progresul unei națiuni, copy-right-ul îi asigură nu numai conservarea paternității, ci și baza ei financiară. Ceea ce vrea să releve că respectul pentru copy-right, dincolo sau împreună cu aspectul său moral, înseamnă încurajarea creativității. Specialiști într-un domeniu aflat la noi abia în față, inși care au edificat organisme miliardare (în dolari) transnaționale, însărcinate de organismele asociate să vegheze asupra operelor cu vocație de protecție avertizează asupra pericolului de a confunda liberul acces la informație, principiu unanim acceptat de autori, cu ideea „cursului liberei informații”. Deosebirea stă în profit, sâmburele, pentru noi, încă tare al economiei de piață.

Se impune, așadar, o accentuare a interesului pentru dreptul la proprietatea intelectuală, drept pe care, deși îl stăpânim noțional, nu-l conștientizăm pe de-a întregul. Ne lipsesc mentalitatea și, deopotrivă, terminologia accesibilă celor care au idei, dar nu știu să le valorifice cu folos. Regimul juridic confruntat cu asaltul noilor tehnologii apte să afecteze procesul de creație și să submineze astfel structurile tradiționale ale dreptului de autor, o dată devenit mai flexibil, va putea sluji supraviețuirii culturii prin protejarea adevăraților ei promotori. Și, în fine, relevarea sistematică și nuanțată a motivației economice în măsură să nască și la noi capitaliști ai copy-right-ului, cu toate consecințele benefice pentru societate.

„Periscop” (ROȘCA 1995)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, februarie 1995

*

Cu excepția dlui Romeo Profit, care a publicat în cotidianul „Cuget liber” un articolaș al rubrica „In memoriam”, și acela plasat între informațiile meteo și programul tv, nimeni nu și-a amintit, la Constanța, că au trecut cinci ani de când a plecat dintre noi prozatorul și dramaturgul Eugen Lumezianu, remarcabil talent literar și pedagog de excepție. Este puțin probabil că această amnezie să fi fost generată de anafoarele tranziției sau de recentele probleme create de UDMR...

*

S-au împlinit 101 ani de la nașterea pictorului Lucian Grigorescu, prestigios fiu al municipiului Medgidia. Acest moment aniversar a prilejuit o adevărată sărbătoare culturală, onorată de prezența pictorului Ion Murariu, a istoricului de artă Doina Păuleanu, precum și de cvintetul constănțean „Armonic Brass”, care a susținut un excelent recital de muzică clasică și modernă. Un simpozion omagial, două expoziții de artă plastică, un minirecital al Teatrului Popular și înființarea unei fundații culturale purtând numele marelui artist al penelului, iată doar câteva repere ale program și variat, pentru care organizatorii, avându-i în frunte pe dl. Mircea Pintilie, primarul localității, merită sincere felicitări.

*

În foaierul Teatrului Liric din Constanța, în prezența dlui Gheorghe Mihăieși, președintele Consiliului Județean, a fost lansat primul compact disc înregistrat la Constanța. Între protagoniștii și realizatorii acestui CD menționăm pe cunoscuta soprană Felicia Filip.

*

Galeriile „Amfora” au găzduit a XIV a ediție a Salonului de iarnă al artiștilor plastici, care s-a bucurat de prezența a 34 de expozanți, între care Haralambie Fantaziu, Anca Donici, Paul Teodorescu, Constantin Preda, Gabriela Dima, Radu Crânguș.

*

Gruparea literară „Albatrosul” a decernat premiile literare „Ovidius” pe anul 1994. Un juriu format din scriitorul Arthur Porumboiu, traducătoarea de limbă engleză Daniela Drysdale și publicistul Marian Moise a premiat volumele „Floare albastră”, autor Emilia Dabu, „Aud foșnetul piramidei”, autor Ion Dragomir, versuri, precum și manuscrisele volumelor „13 interviuri”, autor Ovidiu Dunăreanu, publicistică și „Paznicul gerului”, autor Sorin Roșca, versuri.

Un sprijin substanțial la reușita ediției I a acestei inițiative a fost oferit de Biblioteca Județeană Constanța, cotidianul „Cuget liber”, dl. Marian Moise, director adj. al Administrației financiare, precum și de cunoscutele firme constănțene „Dobrogea” SA, „CLASS”, „Romaris” SRL, „Euxin” SA, „Argus” SA și „Blue Lory” SRL, cărora juriul și organizatorii le adresează și pe această cale călduroase mulțumiri.

*

O inițiativă demnă de toată lauda: în superba clădire de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 22, unde fusese amenajată magazia Inspectoratului școlar Constanța, au fost deschise o librărie școlară și o cochetă galerie de artă, cu vânzare, exponatele fiind realizate de elevi și profesori ai Liceului de artă.

*

Ioan T. Ștefan, fost primar al orașului Basarabi, fondatorul revistei și editurii „Metafora”, a debutat editorial cu romanul „Nedumerirea vameșului”, apărut în colecția „Aventuri pe litoral” a editurii pe care o conduce. Lansarea volumului său de debut a fost găzduită, în prezența unui numeros public, de librăria constănțeană „Mihai Eminescu”. Cu acest prilej a fost lansată inițiativa publicării unei Antologii a umorului, având ca autori nume deja consacrate ale umorului din Dobrogea. Vom reveni cu amănunte.

MInisterul de Finanțe și exercițiul financiar-contabil pe 1993 („TELEGRAF” 1994)

 Dan Nedelcu, Ministerul de Finanțe a modificat precizările 9107/1994 privind măsurile ce trebuie luate pentru închiderea exercițiului financiar-contabil pe 1993, „Telegraf”, Constanța, 30 ianuarie 1994

Pentru că luni, 31 ianuarie, expiră termenul de plată al impozitului pe profit, DGFP Constanța, prin N. Tănase, șef Serviciu Bilanțuri, reamintește agenților economici precizările Ministerului de Finanțe 4174/1/30.06.1993. În conformitate cu aceste precizări, pentru determinarea impozitului lunar se procedează (...).

La precizările MF 9107/1994 se fac următoarele corecturi privind măsurile ce trebuie luate pentru închiderea exercițiului financiar-contabil pe 1993: 

*Contul 501 - cheltuieli de circulație la data de 31.12.1993 nu va prezenta. În acest sens, sumele respective vor fi repartizate asupra Contului 530 - cheltuieli anticipate. 

*Precizările se referă la Legea 40/1992 și nu la Legea 40/1993

*La punctul 7 din precizări se va elimina paranteza (703-750)

*Cota de constituire a fondului de pensii și asigurările sociale pentru agricultori este de 3,5%.

„Stagiunea teatrală la timpul prezent” („TOMIS” 1973)

 ?, Stagiunea teatrală la timpul prezent, „Tomis”, Constanța, 10 noiembrie 1973

Închiderea festivă a manifestării de mare amploare „Pontica - dialog cultural cu viața” a coincis cu premiera piesei „Răzvan și Vidra” de B. P. Hasdeu, în regia lui Mihai Dimiu și scenografia Elenei Forțu. prezentarea acestui spectacol marchează totodată și deschiderea noii stagiuni teatrale constănțene. În locul articolului festiv ori al salutului lapidar, am preferat modalitatea, și ea discutabilă, poate, a anchetei, la care am invitat să răspundă regizori și actori ai teatrului de dramă și comedie din Constanța.
1. Care a fost, din punctul dumneavoastră de vedere, evenimentul teatral al stagiunii 1972-1973? 
2. Vă satisface modul în care a fost organizată stagiunea estivală?
3. Cu ce gânduri începeți această nouă stagiune?  

Jean Ionescu, directorul Teatrului dramatic din Constanța

1) Pentru colectivul teatrului nostru, cât și din relația cu publicul constănțean, am reținut din multiplele manifestări pe care le-am prezentat, ca evenimente teatrale (în ordinea desfășurării) premiera Mascarada după Lermontov, premiera pe țară cu piesa Între noi doi n-a mai fost decât tăcere de Lia Crișan și de asemenea pe plan național, confruntarea oferită la Bacău prin Gala recitalurilor, premiile (3 din 7) cucerite de actrițele Ileana Ploscaru, Agatha Nicolau și Ana Mirena, cu recitalurile de teatru și poezie create în studioul teatrului nostru.

Sigur, stagiunea noastră a cuprins mai multe titluri de spectacole, un număr important de reprezentanții atât în sediu cât și în deplasările făcute în cuprinsul județului și în afara lui. Dacă am declara că suntem deplin satisfăcuți de stagiunea teatrală, cred că am greși; în artă, în general, nu poate funcționa automulțumirea, iar colectivul nostru este foarte conștient că are încă mult de și permanent de muncit pentru calitatea artistică ce se impune din evoluția rapidă și trepidantă a vieții noastre cotidiene.

În același timp, referindu-mă la relația cu publicul, în special cu tinerele generații de spectatori, trebuie să spunem că nu am reușit să stabilim încă un dialog cu privire la gândurile noastre de creație și dorințele lor, poate și fin vina noastră, dar cred că și din aceea a unor factori responsabili implicați în procesul complex de pregătire, educație și cultură a acestui tineret.

2) Stagiunea estivală, care consider că trebuie să devină eveniment în fiecare sezon, cred că ar necesita o mai profundă gândire, în special pe planul selectării manifestărilor. Sigur că stagiunea trecută a cuprins evenimente inedite și în privința calității și ca amploare artistică, susținute de bine cunoscute colective artistice ce face faima artei românești peste hotare. Totodată aș menționa că au existat și nenumărate spectacole insignifiante din punct de vedere artistic.

În ceea ce ne privește, în stagiunea estivală trecută am fost (...). (...)

3) (...) (...)  duce la alte evenimente de importanță națională - Congresul al XI lea al PCR și a 30 a aniversare a eliberării țării noastre, evenimente ce trebuie să se reflecte în manifestări artistice deosebite ale artei teatrale, constituind un prilej de exprimare a muncii noastre față de partidul și poporul nostru, dorind să-i slujim deopotrivă cu devotament.

Romeo Profit, secretar literar

1) Evenimentele pot fi judecate și într-un sens larg - pe plan național de pildă - și în sensul strict al desfășurării activității artistice a instituției. Aspirăm la ambele sensuri prin Hai la nouri de vânzare - idee și dăruire în realizarea ideii - și spectacolul lui Ion Maximilian cu piesa de debut a Liei Crișan Între noi doi n-a fost decât tăcere. 

Dar raportându-ne la stagiune mai în amănunt, îmbucurătoare sunt și notele de inedit sau calitate pe plan repertorial, și reluarea spectacolului antic sub cerul liber, și permanentizarea ideii de studio cu laboriosul experiment condus de tânărul colaborator Andrei Belgrader la piesa Neînțelegerea, și mai multe valoroase realizări actoricești de la Io, Mircea voievod la Ifigenia în Taurida (prima și ultima premieră a stagiunii), inclusiv afirmările din fragmentele prezentate în ciclul experimental de istorie a teatrului.

2) E greu să exprim o opinie favorabilă, dar nici să critici numai nu este normal, câtă vreme au fost asemenea spectacole de înaltă măiestrie, ca cele ale corului Madrigal sau ale Operei Române, asemenea efluvii de viață ca prezențele la festivalurile folclorice sau o ținută meritorie în general a instituțiilor constănțene.

Dacă lipsei de selecție - evidente încă - i s-ar substitui un riguros organizator care să invite ceea ce este de autentică valoare artistică, după principiul „non multa, sed multum”, am înfrumuseța într-adevăr litoralul și prin contribuția instituțiilor de spectacole.

3) Oficial - am spune - gândurile acestei noi stagiuni s-au materializat printr-un plan de repertoriu și de acțiuni. Dar limitele de cuprindere ale noului an teatral mai păstrează încă loc inițiativelor...

Ion Maximilian

1) Premiera pe țară a unei piese contemporane originale „Între noi doi n-a fost decât tăcere” - s-a lansat astfel un nou dramaturg (Lia Crișan), s-a reafirmat o nouă tematică plină de actualitate și s-au confirmat cel puțin doi protagoniști (Ileana Ploscaru și Virgil Andriescu), precum și un alt gen de actori de calitate ai teatrului. Din păcate, evenimentul n-a beneficiat (din vina noastră) de popularizarea necesară.

2) Stagiunea de vară în actuala ei formă de organizare este sufocantă de cantitate în detrimentul calității: sute de spectacole, de manifestări, de serbări, de vizite, de întâlniri nu lasă să se vadă ceea ce ar putea sclipi în soarele și luna de mare. Noi, cei de la teatru, ne-am întrebat chiar dacă nu suntem o prezență de prisos atunci când aproape orice trupă, de orice calibru are acces și regim preferențial. 

3) O onorabilă și entuziastă cinstire a evenimentului 23 August 1974, cu o piesă de prima linie (n-aveam însă certitudinea titlului ei). Un Shakespeare (după ani de pauză): „Nevestele vesele din Windsor”.  

  

Ileana Ploscaru

1) Există oare actor să spună despre o stagiune că l-a satisfăcut sau că a răspuns așteptărilor lui? Și asta nu pentru că a jucat sau nu a jucat. Ci cât a realizat, cât s-a realizat, ce a creat nou, în ce măsură și-a dezvăluit noi valențe artistice, noi probabilități etc.

Dumneavoastră mă obligați să trag linie și să fac bilanțul stagiunii trecute. Ce s-ar putea spune? Că am jucat - e drept! Că am jucat roluri frumoase! Dar în adâncul sufletului nu pot să nu mă întreb: asta e toc ce pot da la „vârsta asta de teatru”?!! Și câte alte întrebări - pe care le păstrez numai pentru mine.

2) Caragiale considera teatrul „un factor foarte însemnat al culturii publice”.

Stagiunea estivală ar trebui și ar putea aduce un aport serios în această privință. Dar părerea mea este că până acum criteriul de alegere a repertoriului estival lasă de dorit. Nu există o selectare a spectacolelor. Ar trebui să existe o comisie care să aprecieze valoric calitatea acestora. Ar trebui ca stagiunea estivală - în ce ne privește - să reprezinte un festival al teatrului românesc. O adevărată demonstrație de valoare artistică a acestuia. Până acum multe teatre ce vin la stagiunea estivală s-au gândit numai la realizarea planului. Mai intervine din când în când concurența acelorași titluri! Ca să nu mai vorbesc de spectacolele improvizate cu orchestre și cântăreți...

Multe spectacole de gust îndoielnic și lipsite de valoare artistică înseamnă jignirea publicului și chiar alterarea gustului său.

Unde sunt spectacolele ce ne reprezintă arta teatrală peste hotare? Aș fi fericită să asist la „parada” celor mai bune spectacole ale stagiunii din întreaga țară  pe scenele stagiunii estivale.         

3) Gânduri multe, preocupări și o muncă intensă. Iată ce înseamnă pentru mine stagiunea 1973-1974. Nu pot să-mi dezvălui aici toate gândurile. Pot să spun că am doar enorm de lucru. Sper că la sfârșitul stagiunii sau poate la începutul celei viitoare, să se vadă roadele muncii ce-mi stă înainte.

Agatha Nicolau

1) Exigența și poate nevoia de certitudine mă fac să nu-mi fie prea aproape termenul de eveniment. Eveniment - întâmplare remarcabilă, așa scrie în dicționare. De ce întâmplare? întâmplarea, fie ea și remarcabilă, nu-i pe măsura responsabilității pe care noi actorii o avem în a da viață ideilor majore care animă întregul nostru popor azi. De aceea, socotesc necesar spectacolul bun, fără rezerve și am să vorbesc despre satisfacțiile pe care mi le-a adus stagiunea trecută. Distincțiile pe care le-a acordat juriul Galei recitalurilor dramatice de la Bacău, spectacolelor Hai la nouri de vânzare, în care am fost și eu „implicată”, și Nu, eu nu regret nimic, precum și căldura cu care aceste spectacole au fost primite de întreaga presă de specialitate a țării sunt o satisfacție. Prezența mea ca interpretă într-o tragedie antică și  acestei tragedii în repertoriu, studioul nostru care trăiește și fierbe, toate acestea sunt satisfacții care nu sunt deloc întâmplătoare - iar dacă vreți, sunt evenimente. 

2) Mi se pare că viciul nu este de gândire, ci de aplicare a gândurilor care ne animă în stagiunea estivală. Sunt prea frumoase locurile în care trăim și muncim, marea, nisipul și soarele se scaldă într-o baie de perfecțiune încât n-avem voie să nu selectăm mult mai riguros noi și celelalte teatre, să nu ne pregătim mai din vreme și mai serios pentru a întregi bucuria omului care se întâlnește cu marea. Litoralul trebui să găzduiască numai spectacole cu adevărat reprezentative și de calitate. Și în această direcție mai sunt multe de făcut.

3) Am avut fericirea să încep stagiunea jucând Vidra în recenta premieră a Teatrului, Răzvan și Vidra. M-am despărțit cu tristețe - sentiment firesc la un actor - de o perioadă de lucru interesantă și solicitantă (...).