<
(...)
- I se va plăti și simbrie? întrebă gembașul prevăzător.
- Douăzeci de rupii* pe lună, pentru hrană și apă, deocamdată.
(...)
Mulțumirea învățătorilor săi însă, nu nimic alături de mulțumirea lui Kim însuși, în clipa cînd superiorul Institutului St. Xavier** îl chemă la o parte, ca să-i comunice ordinul primit de la colonelul Creighton.
- Mi se pare O`Hara, că ți-au găsit o slujbă de topograf ajutor la Serviciul Irigațiilor: asta se datorește faptului că ai fost elev bun la matematici. Acesta este un mare noroc pentru tine, căci nu ai decît șaptesprezece ani; bineînțeles nu vei putea să devii pukka (permanent angajat) înainte de a-ți trece examenul din toamnă. Prin urmare, nu trebuie să-ți închipui că acum pleci în lume, ca să petreci după pofta inimii, și nici că s-a terminat cu orice grijă de aici înainte. Munca grea te așteaptă abia după ce vei pleca de aici. Numai după ce vei reuși să fii numit pukka, vei putea ajunge la patru sute cincizeci de rupii pe lună.
După aceea superiorul îi dădu cîteva sfaturi, privitoare la felul cum trebuie să se poarte, să vorbească, și să se îngrijească de moralitatea lui; în timp ce colegii lui mai în vîrstă, pe care nu se grăbea nimeni să-i bage în slujbe, începură să clevetească, cum numai tinerii anglo-indieni știu cleveti, despre favoritism și corupție. Tînărul Cazalet, care era fiul unui pensionar din Chunar***, spuse foarte limpede că interesul pe care colonelul Creighton îl arată lui Kim, era nici mai mult nici mai puțin, decît interesul pe care îl poartă un părinte fiului său; (...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim****, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 46-48.
NOTE M. T.
* RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rupie)
** Modelul real al Institutului St. Xavier din orașul Luknow (azi capitala statului federal Uttar Pradesh din N Indiei) a fost Colegiul La Martiniere, înființat în 1845. (http://lamartinierelucknow.org.md-10.webhostbox.net/about/history)
*** Chunar = Vechi oraș din N Indiei (azi în statul federal Uttar Pradesh), nod feroviar. (http://varanasi.nic.in/tourist/tourist8.html)
Se afișează postările cu eticheta serviciu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta serviciu. Afișați toate postările
marți, 11 octombrie 2016
luni, 10 octombrie 2016
Bugetul Servciului Secret din India colonială britanică (KIPLING 1900-1)
<
(...)
Unul din marile avantaje ale Serviciului Secret este că oamenii lui nu sînt plictisiți cu nici un fel de conturi ale sumelor cheltuite. Bineînțeles, serviciul este redus la cea mai chinuitoare uniformitate, dar a fondurile sînt administrate de cîțiva oameni, care nu sînt obligați să prezinte ordonanțe de plată, pentru a fi vizate de cineva și nici deconturi ale sumelor întrebuințate. Din cauza asta, lui Mahhub îi străluciră ochii, ca oricărui Sikh* despre care se știe că are cultul banului. Pînă și înfățișarea lui Lurgan se schimbă. Se gîndi la anii ce vor veni cînd Kim va face parte și el din marele lanț al primejdiei, care vîntură toată India, de la miazănoapte la miazăzi, fără să se oprească nici pentru o singură clipă, fie ziua fie noaptea. Prevedea, că de pe urma acestui ucenic al său, se va alege și el cu mare cinste în fața unor anumite persoane cu trecere. Tot Lurgan Sahib** făcuse din E. 23, un simplu băiat de la țară, obraznic, sălbatic și mincinos, venit din partea de apus a acestei provincii din nordul țării, ceea ce E. 23 era acum.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim***, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, p. 47.
NOTE M. T.
* Sikhism = Religie monotesită înființată în secolul XV în regiunea Punjab (N Indiei și N Pakistanului). Cucerirea statului Sikh de către britanici s-a încheiat în 1849. (http://www.bbc.co.uk/religion/religions/sikhism/history/history_1.shtml)
** SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) Sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
*** Descriere Libris.ro / editura All 2012 (http://www.libris.ro/kim-rudyard-kipling-ALL978-973-724-457-4--p602715.html)
(...)
Unul din marile avantaje ale Serviciului Secret este că oamenii lui nu sînt plictisiți cu nici un fel de conturi ale sumelor cheltuite. Bineînțeles, serviciul este redus la cea mai chinuitoare uniformitate, dar a fondurile sînt administrate de cîțiva oameni, care nu sînt obligați să prezinte ordonanțe de plată, pentru a fi vizate de cineva și nici deconturi ale sumelor întrebuințate. Din cauza asta, lui Mahhub îi străluciră ochii, ca oricărui Sikh* despre care se știe că are cultul banului. Pînă și înfățișarea lui Lurgan se schimbă. Se gîndi la anii ce vor veni cînd Kim va face parte și el din marele lanț al primejdiei, care vîntură toată India, de la miazănoapte la miazăzi, fără să se oprească nici pentru o singură clipă, fie ziua fie noaptea. Prevedea, că de pe urma acestui ucenic al său, se va alege și el cu mare cinste în fața unor anumite persoane cu trecere. Tot Lurgan Sahib** făcuse din E. 23, un simplu băiat de la țară, obraznic, sălbatic și mincinos, venit din partea de apus a acestei provincii din nordul țării, ceea ce E. 23 era acum.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim***, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, p. 47.
NOTE M. T.
* Sikhism = Religie monotesită înființată în secolul XV în regiunea Punjab (N Indiei și N Pakistanului). Cucerirea statului Sikh de către britanici s-a încheiat în 1849. (http://www.bbc.co.uk/religion/religions/sikhism/history/history_1.shtml)
** SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) Sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
*** Descriere Libris.ro / editura All 2012 (http://www.libris.ro/kim-rudyard-kipling-ALL978-973-724-457-4--p602715.html)
miercuri, 5 octombrie 2016
Fellow of Royal Society (KIPLING 1900-1)
<
(...)
- Vrea să întrebe pe bătrînul despre lamaism*, și să-i ceară informații despre dansurile demonice, despre descîntece și vrăji. Mie mi se pare că Hurree Babu a început să fie prea bătrîn, pentru însărcinarea pe care o are. Acum vrea să adune informații despre datini și obiceiuri; serios, vrea să devină F. R. S. (Fellow of Royal Society**), membru al Societății Regale.
(...)
- (...) Mi se pare foarte ciudat că vrea să devină F. R. S. În orice caz, este o dorință explicabilă, din punct de vedere omenesc. Cred că domeniul etnologic, Hurree se va comporta în mod strălucit.
Nici banii pe cari-ar fi putu cîștiga, și nici perspectiva transferării într-o garnizoană mai importantă, nu ar fi putut determina pe colonelul Creighton să renunțe la lucrările lui, în biroul Serviciului Etnografic, cu toate acestea singura ambiție a vieții sale era să poată adăuga la iscălitura sa pe actele oficiale, cele trei litere F. S. N. După cît știa el, anumite onoruri puteau fi obținute grație relațiilor prietenești, pe care le aveai și abilității de care dădeai dovadă, dar era convins că nimic în lume, afară de muncă neîntreruptă - dosare, care reprezentau străduința unie vieți întregi - nu ar putea deschide drumul de a intra în această Societate, pe care ani de-a rîndul, o bombardase cu tot felul de monografii, asupra ceremoniilor stranii din fundul întunericului asiatic și a obiceiurilor necunoscute încă. Era profund convins că din zece bărbați, nouă ar fi gata să în orice clipă să evadeze din mijlocul plictiselii chinuitoare a unei serate organizate de R. S.; Creighton, însă, era exact al zecelea dintre aceștia și sufletul lui tînjea după afluența sălilor pline din orașul acela fericit căruia i se zice Londra, unde bărbații cu părul alb și alții cu chelie, care habar nu aveau ce va să zică o armată, mișună în jurul experimentelor lor spectroscopice, a florei stepelor acoperite de zăpezi, a aparatelor electrice de măsurat în timpul zborului, și a mașinilor de disecat în a mia parte un ochi de muscă purtătoare de friguri. la drept vorbind, pe el, singură Societatea Geografică l-ar fi putut pasiona, dar bărbații sînt ca și copiii cînd își aleg jucăriile. Tocmai din cauza aceasta zîmbi, auzind că Hurree Babu este preocupat de un astfel de gînd.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim***, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 44-46.
NOTE M. T.
* LAMAÍSM s. n. Doctrină religioasă a unei secte budiste, răspândită în special în Tibet și în Mongolia. – Din fr. lamaïsme. Sursa: DEX '09 (2009)
** Societatea Regală de științe a fost înființată la 28 noiembrie 1660 la Gresham College din Londra, având ca patron pe regele Carol II. (https://royalsociety.org/about-us/history/)
*** Descriere Editura All: 15 noiembrie 2012 (http://www.all.ro/colectia_strada-fictiunii-clasic/kim.html)
(...)
- Vrea să întrebe pe bătrînul despre lamaism*, și să-i ceară informații despre dansurile demonice, despre descîntece și vrăji. Mie mi se pare că Hurree Babu a început să fie prea bătrîn, pentru însărcinarea pe care o are. Acum vrea să adune informații despre datini și obiceiuri; serios, vrea să devină F. R. S. (Fellow of Royal Society**), membru al Societății Regale.
(...)
- (...) Mi se pare foarte ciudat că vrea să devină F. R. S. În orice caz, este o dorință explicabilă, din punct de vedere omenesc. Cred că domeniul etnologic, Hurree se va comporta în mod strălucit.
Nici banii pe cari-ar fi putu cîștiga, și nici perspectiva transferării într-o garnizoană mai importantă, nu ar fi putut determina pe colonelul Creighton să renunțe la lucrările lui, în biroul Serviciului Etnografic, cu toate acestea singura ambiție a vieții sale era să poată adăuga la iscălitura sa pe actele oficiale, cele trei litere F. S. N. După cît știa el, anumite onoruri puteau fi obținute grație relațiilor prietenești, pe care le aveai și abilității de care dădeai dovadă, dar era convins că nimic în lume, afară de muncă neîntreruptă - dosare, care reprezentau străduința unie vieți întregi - nu ar putea deschide drumul de a intra în această Societate, pe care ani de-a rîndul, o bombardase cu tot felul de monografii, asupra ceremoniilor stranii din fundul întunericului asiatic și a obiceiurilor necunoscute încă. Era profund convins că din zece bărbați, nouă ar fi gata să în orice clipă să evadeze din mijlocul plictiselii chinuitoare a unei serate organizate de R. S.; Creighton, însă, era exact al zecelea dintre aceștia și sufletul lui tînjea după afluența sălilor pline din orașul acela fericit căruia i se zice Londra, unde bărbații cu părul alb și alții cu chelie, care habar nu aveau ce va să zică o armată, mișună în jurul experimentelor lor spectroscopice, a florei stepelor acoperite de zăpezi, a aparatelor electrice de măsurat în timpul zborului, și a mașinilor de disecat în a mia parte un ochi de muscă purtătoare de friguri. la drept vorbind, pe el, singură Societatea Geografică l-ar fi putut pasiona, dar bărbații sînt ca și copiii cînd își aleg jucăriile. Tocmai din cauza aceasta zîmbi, auzind că Hurree Babu este preocupat de un astfel de gînd.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim***, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 44-46.
NOTE M. T.
* LAMAÍSM s. n. Doctrină religioasă a unei secte budiste, răspândită în special în Tibet și în Mongolia. – Din fr. lamaïsme. Sursa: DEX '09 (2009)
** Societatea Regală de științe a fost înființată la 28 noiembrie 1660 la Gresham College din Londra, având ca patron pe regele Carol II. (https://royalsociety.org/about-us/history/)
*** Descriere Editura All: 15 noiembrie 2012 (http://www.all.ro/colectia_strada-fictiunii-clasic/kim.html)
luni, 22 august 2016
Serviciul de Siguranță al Indiei coloniale britanice (KIPLING 1900-1)
<
(...)
Pentru nimic în lume lui Kim însă nu i-ar fi trecu tprin minte să bănuiască pe Mahbub Ali, cunoscut ca unul dintre cei mai buni geambași din Punjab*, negustor bogat și vrednic ale cărui caravane pătrundeau pînă în fundurile întunecate de dincolo de munți, că ar putea fi trecut într-unul din registrele păstrate sub lacăt de către Serviciul de Siguranță al Indiei, la matricola C. 25 1. B. De două trei ori pe an C. 25 trimitea cîte o poveste cam stîngaci însăilată, dar care întotdeauna, după ce era controlată de R. 17 și M. 4, se dovedea perfect adevărată. În aceste povestiri se ocupa cu tot felul de mișcări din țările de dincolo de munți, cu exploratorii care erau străini și nu englezi, și în același timp cu comerțul clandestin de arme. În realitate aceste rapoarte nu erau decît o parte foarte neînsemnată a „informațiilor primite” care determinau atitudinea Guvernului Indiei**. Se întîmplase încă acum de curînd că cinci rajahle*** care se confederaseră, (altceva mai bun de făcut nici n-aveau, decît o confederație), primiseră știre de la o țară din partea de miazănoapte**** care le era prietenă, că din teritoriile lor ies anumite vești care trec în India Britanică. Șefii guvernelor din acest țări fură la început foarte supărați din cauza aceasta și luară fără întîrziere măsuri, cum se obișnuiește să se ia în Orient. Între alții bănuiau și pe coțcarul acesta de geambaș cu barbă roșie, ale cărui caravane tăiau poteci adînci în zăpezile neumblate ale teritoriilor lor depărtate. Cel puțin de data aceasta caravana lui era să cadă de două ori în cursă și schimbase focuri de armă cu niște tîlhari, dintre care oamenii lui Mahbub aveau trei inși pe conștiință; în orice caz aceștia puteau să fie și năimiți de cineva, dar se putea să fi dat lovitura chiar pe socoteala lor. Din cauza aceasta Mahbub se feri să mai facă popas la Peshawar***** care era oraș nesănătos și venise întins la Lahore******, unde prevedea că lucrurile vor lua o întorsătură neașteptată, căci el își cunoștea foarte bine compatrioții.
Aici Mahbub Ali căută să scape de un lucru pe care nu ar fi vrut pentru nimic în lume să-l păstreze asupra lui mai mult decît ar fi fost necesar: o foaie subțire de hârtie, împăturită mărunt de tot și învelită în pînză cerată, care nu era altceva decît un raport nesemnat și fără adresă, într-un colț cu cinci împunsături aproape invizibile făcute cu acul. Aceste împunsături trădau cu nerușinare pe cele cinci rajahle, puterea amică de al miazănoapte, un bancher hindustan din Peshawar, o firmă belgiană care se ocupa cu cu contrabanda de arme și un prinț mahomedan de la miazăzi, persoană foarte importantă și pe jumătate independentă. Acest raport era făcut de R. 17 și Mahbub îl luase în primire dincolo de trecătoarea Dora, din cauză că datorită unor împrejurări independente de voința lui, acest agent nu-și putea părăsi postul de observație. În comparație cu acest raport pe care îl ducea C. 25, însăți dinamita nu era decît o jucărie, și chiar un oriental, cu tot disprețul înnăscut pentru valoarea timpului, își putea da destul de bine seama, că din ce va putea scăpa de el mai devreme, va fi cu atît mai bine.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*******, trad. Jul. Giurgea, vol. I, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 34-35.
NOTE M. T.
* Punjab = Regiune din NV coloniei britanice India, locuită în majoritate de sikh, al căror stat a fost cucerit de britanici în 1849. A fost împărțită de India și Pakistan în urma războiului din 1947, când și-au proclamat independența față de Marea Britanie. (http://www.learnpunjabi.org/eos/PUNJAB.html)
** Colonia britanică India (1858-1947) înlocuia Compania Indiei de Est (1600-1858) și cuprindea teritoriile actualelor state India, Pakistan, Bangladesh, Nepal, Sri Lanka și Birmania. Era o colonie a Coroanei și era condusă de un secretar de stat în guvernul britanic și de un vicerege-guvernator, care conducea conglomeratul de teritorii fie direct prin funcționari, fie indirect prin prinții locali. (http://www.sscnet.ucla.edu/southasia/History/British/BrIndia.html)
*** RAJÁH, rajahi, s. m. Titlu purtat de conducătorul statului în India antică, devenit mai târziu titlu princiar. ♦ Persoană având acest titlu. – Din fr. rajah. Sursa: DEX '09 (200) (https://dexonline.ro/definitie/rajah) (http://www.royalark.net/India/India.htm)
**** Aluzie la Rusia, a cărei politică expansionistă în Asia Centrală avea ca ultim obiectiv ieșirea la Oceanul Indian.
***** Peshawar = Oraș important în NV Pakistanului, la granița cu Afganistanul. (http://kp.gov.pk/page/history_march_of_time)
****** Lahore = Al doilea oraș al Pakistanului, la granița cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
******* Raluca Nicula, „Idei și stropi de suflet”, 8 februarie 2016 (http://ralucanicula.blogspot.ro/2016/02/rudyard-kipling-kim.html)
(...)
Pentru nimic în lume lui Kim însă nu i-ar fi trecu tprin minte să bănuiască pe Mahbub Ali, cunoscut ca unul dintre cei mai buni geambași din Punjab*, negustor bogat și vrednic ale cărui caravane pătrundeau pînă în fundurile întunecate de dincolo de munți, că ar putea fi trecut într-unul din registrele păstrate sub lacăt de către Serviciul de Siguranță al Indiei, la matricola C. 25 1. B. De două trei ori pe an C. 25 trimitea cîte o poveste cam stîngaci însăilată, dar care întotdeauna, după ce era controlată de R. 17 și M. 4, se dovedea perfect adevărată. În aceste povestiri se ocupa cu tot felul de mișcări din țările de dincolo de munți, cu exploratorii care erau străini și nu englezi, și în același timp cu comerțul clandestin de arme. În realitate aceste rapoarte nu erau decît o parte foarte neînsemnată a „informațiilor primite” care determinau atitudinea Guvernului Indiei**. Se întîmplase încă acum de curînd că cinci rajahle*** care se confederaseră, (altceva mai bun de făcut nici n-aveau, decît o confederație), primiseră știre de la o țară din partea de miazănoapte**** care le era prietenă, că din teritoriile lor ies anumite vești care trec în India Britanică. Șefii guvernelor din acest țări fură la început foarte supărați din cauza aceasta și luară fără întîrziere măsuri, cum se obișnuiește să se ia în Orient. Între alții bănuiau și pe coțcarul acesta de geambaș cu barbă roșie, ale cărui caravane tăiau poteci adînci în zăpezile neumblate ale teritoriilor lor depărtate. Cel puțin de data aceasta caravana lui era să cadă de două ori în cursă și schimbase focuri de armă cu niște tîlhari, dintre care oamenii lui Mahbub aveau trei inși pe conștiință; în orice caz aceștia puteau să fie și năimiți de cineva, dar se putea să fi dat lovitura chiar pe socoteala lor. Din cauza aceasta Mahbub se feri să mai facă popas la Peshawar***** care era oraș nesănătos și venise întins la Lahore******, unde prevedea că lucrurile vor lua o întorsătură neașteptată, căci el își cunoștea foarte bine compatrioții.
Aici Mahbub Ali căută să scape de un lucru pe care nu ar fi vrut pentru nimic în lume să-l păstreze asupra lui mai mult decît ar fi fost necesar: o foaie subțire de hârtie, împăturită mărunt de tot și învelită în pînză cerată, care nu era altceva decît un raport nesemnat și fără adresă, într-un colț cu cinci împunsături aproape invizibile făcute cu acul. Aceste împunsături trădau cu nerușinare pe cele cinci rajahle, puterea amică de al miazănoapte, un bancher hindustan din Peshawar, o firmă belgiană care se ocupa cu cu contrabanda de arme și un prinț mahomedan de la miazăzi, persoană foarte importantă și pe jumătate independentă. Acest raport era făcut de R. 17 și Mahbub îl luase în primire dincolo de trecătoarea Dora, din cauză că datorită unor împrejurări independente de voința lui, acest agent nu-și putea părăsi postul de observație. În comparație cu acest raport pe care îl ducea C. 25, însăți dinamita nu era decît o jucărie, și chiar un oriental, cu tot disprețul înnăscut pentru valoarea timpului, își putea da destul de bine seama, că din ce va putea scăpa de el mai devreme, va fi cu atît mai bine.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*******, trad. Jul. Giurgea, vol. I, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 34-35.
NOTE M. T.
* Punjab = Regiune din NV coloniei britanice India, locuită în majoritate de sikh, al căror stat a fost cucerit de britanici în 1849. A fost împărțită de India și Pakistan în urma războiului din 1947, când și-au proclamat independența față de Marea Britanie. (http://www.learnpunjabi.org/eos/PUNJAB.html)
** Colonia britanică India (1858-1947) înlocuia Compania Indiei de Est (1600-1858) și cuprindea teritoriile actualelor state India, Pakistan, Bangladesh, Nepal, Sri Lanka și Birmania. Era o colonie a Coroanei și era condusă de un secretar de stat în guvernul britanic și de un vicerege-guvernator, care conducea conglomeratul de teritorii fie direct prin funcționari, fie indirect prin prinții locali. (http://www.sscnet.ucla.edu/southasia/History/British/BrIndia.html)
*** RAJÁH, rajahi, s. m. Titlu purtat de conducătorul statului în India antică, devenit mai târziu titlu princiar. ♦ Persoană având acest titlu. – Din fr. rajah. Sursa: DEX '09 (200) (https://dexonline.ro/definitie/rajah) (http://www.royalark.net/India/India.htm)
**** Aluzie la Rusia, a cărei politică expansionistă în Asia Centrală avea ca ultim obiectiv ieșirea la Oceanul Indian.
***** Peshawar = Oraș important în NV Pakistanului, la granița cu Afganistanul. (http://kp.gov.pk/page/history_march_of_time)
****** Lahore = Al doilea oraș al Pakistanului, la granița cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
******* Raluca Nicula, „Idei și stropi de suflet”, 8 februarie 2016 (http://ralucanicula.blogspot.ro/2016/02/rudyard-kipling-kim.html)
joi, 16 iunie 2016
Serviciul capului de familie din Occidentul secolului XX (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Spectacolul trist al acestor femei singuratice strecură în sufletul lui Ransome dorința bruscă de a face ceva spre ale înveseli viața, dar ce anume și în ce mod nu ar fi putut încă să spună. Odată, de mult, vorbise despre ele cu Miss Macdaid și ea clătinase din cap cu gravitate.
- Nu e nimic de făcut, așa sînt ele. Și dacă s-ar afla la Birmingham, ar trăi tot așa ca aici, la Ranchipur. Își fac datoria. oriunde s-ar afla nu și-ar schimba felul de viață. Am încercat să mă arăt prietenoasă, dar n-am reușit decît să le trezesc neîncrederea. Mă dezaprobă, cred, pentru că îi prețuiesc pe indieni tot atît de mult ca pe ceilalți oameni. Ce vrei, își fac datoria, dar asta nu înseamnă că se simt ca la ele acasă.
În vreme ce stătea la fereastră și urmărea cu privirea siluetele dizgrațioase profilate pe fundalul pieței, Ransome pricepu deodată sensul vieții lor. Cazul bătrînelor domnișoare nu era unic și nici măcar neobișnuit. În Occident se găseau puzderie de făpturi, mărginite, resemnate, respectabile, cîștigînd doar atît ca să poată trăi de la o zi la alta, făpturi incolore lipsite de foc lăuntric. Din rîndul acestora se recrutau acei capi de familie care intrau la serviciu dimineața la opt și se întorceau acasă seara la opt, muncind din greu, naivi, devotați și patronului carele oferea un salariu de mizerie, neîndestulător pentru familia lor ajunsă în pragul inaniției. Ransome avu astfel revelația tragediei acestor două femei atît de singuratice. Nu trăiseră niciodată. Abia dacă respirau. Pentru ele India nu însemna nimic. Mediul în care crescuseră le făcuse să urască dragostea și bărbații încă de la vîrsta la care ar fi fost firesc să iubească.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 104
(...)
Spectacolul trist al acestor femei singuratice strecură în sufletul lui Ransome dorința bruscă de a face ceva spre ale înveseli viața, dar ce anume și în ce mod nu ar fi putut încă să spună. Odată, de mult, vorbise despre ele cu Miss Macdaid și ea clătinase din cap cu gravitate.
- Nu e nimic de făcut, așa sînt ele. Și dacă s-ar afla la Birmingham, ar trăi tot așa ca aici, la Ranchipur. Își fac datoria. oriunde s-ar afla nu și-ar schimba felul de viață. Am încercat să mă arăt prietenoasă, dar n-am reușit decît să le trezesc neîncrederea. Mă dezaprobă, cred, pentru că îi prețuiesc pe indieni tot atît de mult ca pe ceilalți oameni. Ce vrei, își fac datoria, dar asta nu înseamnă că se simt ca la ele acasă.
În vreme ce stătea la fereastră și urmărea cu privirea siluetele dizgrațioase profilate pe fundalul pieței, Ransome pricepu deodată sensul vieții lor. Cazul bătrînelor domnișoare nu era unic și nici măcar neobișnuit. În Occident se găseau puzderie de făpturi, mărginite, resemnate, respectabile, cîștigînd doar atît ca să poată trăi de la o zi la alta, făpturi incolore lipsite de foc lăuntric. Din rîndul acestora se recrutau acei capi de familie care intrau la serviciu dimineața la opt și se întorceau acasă seara la opt, muncind din greu, naivi, devotați și patronului carele oferea un salariu de mizerie, neîndestulător pentru familia lor ajunsă în pragul inaniției. Ransome avu astfel revelația tragediei acestor două femei atît de singuratice. Nu trăiseră niciodată. Abia dacă respirau. Pentru ele India nu însemna nimic. Mediul în care crescuseră le făcuse să urască dragostea și bărbații încă de la vîrsta la care ar fi fost firesc să iubească.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 104
joi, 15 octombrie 2015
Conceptul de „a sluji” în elita engleză interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
Dacă l-ai fi studiat pe Hillary Cherell, preotul parohiei St. Augustine`s-in-the-Meads, iscodindu-l în aceea intimitate care se ascunde îndărătul oricăror aparențe, oricăror cuvinte, chiar și a oricăror gesturi omenești, ai fi descoperit că, în realitate, nu credea că activitatea lui pioasă ar duce la vreun rezultat. Dar „a sluji” era un lucru ce-i intrase în oase, în felul în care slujesc cei ce conduc și călăuzesc. Așa cum un cîine setter neinstruit, scos la plimbare, o va lua imediat razna, în timp ce un dulău dalmațian, însoțind un călăreț, o să urmeze din prima clipă copitele calului, tot astfel la Hillary era o trăsătură înnăscută, cu rădăcini în familiile celor care de generații întregi aprovizionaseră cu funcționari departamentele publice, să se cheltuiască conducînd, călăuzind și făcînd servicii celor din jur, fără a fi convins că prin călăuzirea și slujbele lui izbutește altceva decît să bată pasul pe loc, pasul îndatoririlor sale. Într-o epocă în care îndoiala adumbrea totul, iar tentația de a disprețui casta și tradiția era irezistibilă, Hillary ilustra un „ordin” născut ca să continue a-și face datoria, nu pentru că vedea în asta un profit pentru alții, ci pentru că a întoarce spatele datoriei ar fi echivalat cu o dezertare. Lui Hillary nici nu-i trecea prin cap să justifice în vreun fel „ordinul” sau să explice servitutea la care fuseseră condamnați, pe diferitele lor căi, tatăl lui diplomatul, unchiul lui episcopul, frații lui: militarul, custodele și judecătorul (căci Lionel căpătase numirea). El se vedea pe sine și pe ceilalți doar „trăgînd la jug”. Și apoi, fiecare din activitățile lui făgăduia cîte un scop amăgitor, spre care putea năzui, dar pe care, în inima sa, îl bănuia a fi gravat mai curînd în hîrtie decît în piatră.
(...)
>
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 143-144.
(...)
Dacă l-ai fi studiat pe Hillary Cherell, preotul parohiei St. Augustine`s-in-the-Meads, iscodindu-l în aceea intimitate care se ascunde îndărătul oricăror aparențe, oricăror cuvinte, chiar și a oricăror gesturi omenești, ai fi descoperit că, în realitate, nu credea că activitatea lui pioasă ar duce la vreun rezultat. Dar „a sluji” era un lucru ce-i intrase în oase, în felul în care slujesc cei ce conduc și călăuzesc. Așa cum un cîine setter neinstruit, scos la plimbare, o va lua imediat razna, în timp ce un dulău dalmațian, însoțind un călăreț, o să urmeze din prima clipă copitele calului, tot astfel la Hillary era o trăsătură înnăscută, cu rădăcini în familiile celor care de generații întregi aprovizionaseră cu funcționari departamentele publice, să se cheltuiască conducînd, călăuzind și făcînd servicii celor din jur, fără a fi convins că prin călăuzirea și slujbele lui izbutește altceva decît să bată pasul pe loc, pasul îndatoririlor sale. Într-o epocă în care îndoiala adumbrea totul, iar tentația de a disprețui casta și tradiția era irezistibilă, Hillary ilustra un „ordin” născut ca să continue a-și face datoria, nu pentru că vedea în asta un profit pentru alții, ci pentru că a întoarce spatele datoriei ar fi echivalat cu o dezertare. Lui Hillary nici nu-i trecea prin cap să justifice în vreun fel „ordinul” sau să explice servitutea la care fuseseră condamnați, pe diferitele lor căi, tatăl lui diplomatul, unchiul lui episcopul, frații lui: militarul, custodele și judecătorul (căci Lionel căpătase numirea). El se vedea pe sine și pe ceilalți doar „trăgînd la jug”. Și apoi, fiecare din activitățile lui făgăduia cîte un scop amăgitor, spre care putea năzui, dar pe care, în inima sa, îl bănuia a fi gravat mai curînd în hîrtie decît în piatră.
(...)
>
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 143-144.
miercuri, 3 aprilie 2013
luni, 25 martie 2013
luni, 20 februarie 2012
Agenția Telemobil la Constanța în 1994 („Telegraf” 1994)
<
NOU ÎN CONSTANȚA!
serviciul de
TELEFONIE MOBILĂ CELULARĂ
TELEMOBIL
Cel mai nou, cel mai mic, cel mai ușor, cel mai inteligent telefon de buzunar NMT 450 din lume
la prețul de numai 899 USD
(în LEI la cursul oficial)
ABONAMENTUL LUNAR 25 USD
(în LEI la cursul oficial)
Serviciul oferă:
Legături telefonice naționale și internaționale
Transmisii fax
Se oferă GRATUIT următoarele servicii suplimentare:
* devierea apelurilor
* conferință în trei
* apel în așteptare
* restricționare apelurilor de intrare sau de ieșire
RELAȚII SUPLIMENTARE ȘI ÎNSCRIERI LA TELEFON: 018600091; 018600092. FAX: 638421
Telefonica ROMANIA
AGENȚIA TELEMOBIL - Constanța
>
SURSA
„Telegraf”, Constanța, 4 iulie 1994.
NOU ÎN CONSTANȚA!
serviciul de
TELEFONIE MOBILĂ CELULARĂ
TELEMOBIL
Cel mai nou, cel mai mic, cel mai ușor, cel mai inteligent telefon de buzunar NMT 450 din lume
la prețul de numai 899 USD
(în LEI la cursul oficial)
ABONAMENTUL LUNAR 25 USD
(în LEI la cursul oficial)
Serviciul oferă:
Legături telefonice naționale și internaționale
Transmisii fax
Se oferă GRATUIT următoarele servicii suplimentare:
* devierea apelurilor
* conferință în trei
* apel în așteptare
* restricționare apelurilor de intrare sau de ieșire
RELAȚII SUPLIMENTARE ȘI ÎNSCRIERI LA TELEFON: 018600091; 018600092. FAX: 638421
Telefonica ROMANIA
AGENȚIA TELEMOBIL - Constanța
>
SURSA
„Telegraf”, Constanța, 4 iulie 1994.
duminică, 1 ianuarie 2006
Bibliotecile publice în Norvegia (AABO 2006)
Svanhild Aabo, Valoarea bibliotecilor publice, „Lectura”, Biblioteca Județeană Cluj, s. n., III, 1, 2006, 25-28
Studiul meu se axează pe două provocări majore adresate bibliotecilor de azi: 1) efectele pe care digitizarea societății le are asupra bibliotecilor și asupra utilizatorilor acestora și 2) presiunea economică continuă asupra bugetelor publice în general și asupra bugetelor bibliotecilor în special. Aceste provocări sunt studiate din diferite perspective biblioteconomice și ale științei informării, atât teoretice, cât și metodologice.
Unele studii explorează impactul diferitelor aspecte ale activităților bibliotecilor publice, cum ar fi impactul lecturii, al accesului la tehnologia informațională și al serviciilor orientate spre utilizatori sau proiectele comunitare. Alte studii investighează impactul serviciilor de bibliotecă asupra unor grupuri speciale, asupra celor marginalizați social, cu venituri mici, copiilor, tinerilor, persoanelor cu dizabilități, vorbitorilor de limbi străine etc. Mai mult, aceste studii explorează impactul social sau global al bibliotecilor publice (Linley și Usherwood, 1998).
Lucrarea mea de doctorat se adaugă acestui din urmă grup de cercetare și face un pas înainte, propunându-și să măsoare valoarea generală a bibliotecilor publice din Norvegia (Aabo, 2005). Situația economică în sectorul public continuă să fie una moderată, iar controversa generată de distribuirea fondurilor publice se intensifică. În această situație, se impune determinarea valorii bibliotecilor publice în termeni monetari. Pentru a putea stabili această valoare, am apelat la metodele utilizate în economie. Punctul de pornire este conceptul economic de valoare.
Valoarea economică
Valoarea economică „(...) nu este sinonimă cu valoarea comercială sau financiară, deși poate fi exprimată în termeni de bunuri cuantificabile sau bani - și înseamnă orice valoare de întrebuințare a bunurilor sau serviciilor culturale în cauză, plus toate celelalte valori care nu pot fi comercializate, dar care pot deriva din aceasta” susține David Thorsby (2003, p. 279), specialist în domeniul cercetării economico-culturale. Teza are ca scop explorarea valorii economice a bibliotecilor publice.
Conceptul economic de valoare derivă din teoria economiei prospere și are la bază alegerea. Constrânsă de situația economică individuală, fiecare persoană poate alege să consume bunuri private, publice sau alte bunuri necomercializabile, inclusiv serviciile de bibliotecă. Compromisurile pe cale le fac oamenii atunci când aleg un bun în detrimentul altuia dezvăluie adevăratele valori p care ei le atribuie acestor bunuri.
Proiectul meu încearcă să găsească modalități a valorii bibliotecilor publice din perspectiva populației. Scopul acestui studiu este de a măsura, în termeni monetari, valoarea beneficiilor pe care bibliotecile publice norvegiene le oferă cetățenilor și astfel să determine dacă beneficiile depășesc costurile de furnizare. Se va stabili dacă publicul consideră că bibliotecile publice își justifică banii investiți în ele. Mai mult, studiul încearcă să scoată în evidență motivele pentru care norvegienii, atât utilizatori, cât și non-utilizatori, apreciază bibliotecile publice. Scopul este acela de a o feri o mai bună înțelegere a valorii totale a bibliotecilor publice și de a demonstra atât valoarea lor productivă, câț și valoarea democratică și culturală. Nu trebuie să uităm că acest studiu se bazează pe aprecierea cetățenilor. Nu sunt luate în considerare nici părerile experților referitoare la valoarea bibliotecilor publice și nici obiectivele politice formulate de autorități.
În cele mai multe cazuri, analiza economică se realizează pe baza prețurilor de pe piață pentru a aproxima valorile relative. Din moment ce serviciile de bibliotecă nu pot fi transformate în bunuri private și nu au prețuri de piață, acest demers este irealizabil. Informații despre cerere și beneficii pot fi obținute prin metode de evaluare a produselor necomercializabile, metode folosite în cazul sectoarelor: cultural, educațional, de sănătate și de mediu. Demersurile de evaluare a bunurilor necomercializabile duc la estimarea modalităților în care oamenii apreciază aceste bunuri. Beneficiile necomercializabile ale bibliotecilor publice vor primi valoare monetară, prin urmare vor putea fi comparate cu costurile.
Metoda de evaluare relativă
Metoda de evaluare relativă este o metodă directă și explicită de a utiliza sondajele pentru a evalua bunurile publice. Metoda rezolvă problema absenței piețelor pentru bunurile publice, prezentând o piață ipotetică în care subiecții au posibilitatea de „a cumpăra” anumite bunuri sau „a licita” pentru ele. Această metodă se bazează pe evaluarea proprie fiecărui individ. Ea scoate în evidență disponibilitatea oamenilor de a plăti în bani bunuri necomercializabile. Metoda a fost folosită pentru a stabili valoarea diferitelor bunuri culturale (Noona, 2005), cum ar fi muzeele, teatrele și bibliotecile (Harless și Allen,1999; Holt et al., 1999).
Totuși, există dificultăți în implementarea metodelor bazate pe piețe ipotetice tocmai din cauză că nu au o bază reală. Un obiectiv principal este acela de aduce intențiile celor intervievați mai aproape de acțiunile lor probabile. Descrierea scenariului în care va avea loc evaluarea este dificilă. Pentru a imagina un scenariu necesar unui studiu de evaluare relativă, este necesar să se țină cont de anumite aspecte; scenariul trebuie să conțină trei mari componente:
1) Alegerea locului în care vor fi plasați cei intervievați, întrebările care vor scoate în evidență acceptarea plății sau acceptarea compensației pentru bunurile care urmează a fi evaluate.
2) Informații referitoare la modalitățile de plată și la regulile de aprobare a unei modificări propuse.
3) Întrebările legate de cei intervievați, spre exemplu: caracteristicile socio-economice, atitudinile față de bunurile care urmează a fi evaluate.
Studiul norvegian
Scenariul din studiul meu empiric referitor la valoarea bibliotecilor publice norvegiene se bazează pe rezultatele a două studii pilot care i-au testat caracterul verosimil. Scenariul acceptării plății descrie o situație economică ce obligă politicienii locali să propună o alegere între a închide biblioteca sau a mări taxele locale. Scenariul acceptării compensației descrie aceeași situație, dar, în acest caz, politicienii au de ales între a închide biblioteca și a redirija fondurile economisite către educație, sănătate sau alte proiecte locale sau de a păstra atât biblioteca, cât și celelalte proiecte locale, la același nivel de activitate.
Descrierea scenariului începe prin referirea la Legea bibliotecilor publice norvegiene și la declarația acesteia că: „sarcina bibliotecilor publice este de a sprijini instruirea, educarea și alte activități culturale prin punerea cărților sau a altor materiale la dispoziția tuturor cetățenilor Norvegiei în mod gratuit”. Situația aleasă este descrisă astfel:
„Se știe că situația economică se deteriorează în majoritatea localităților. Acest lucru implică reducerea sau chiar desființarea unor servicii publice, dacă nu vor fi mărite veniturilor consiliilor locale.
Să presupunem că Legea bibliotecilor publice ar prevedea următoarele: consiliile locale au dreptul de a decide dacă vor biblioteca publică. Să ne imaginăm că acestea ar hotărî închiderea bibliotecii. Opțiunile rămase ar fi: utilizarea unei biblioteci publice dintr-o localitate învecinată sau cumpărarea tuturor cărților, manualelor, surselor de informare etc. de care avem nevoie. Nu vor mai exista nici serviciile de bibliotecă destinate școlilor, nici cele adresate diferitelor grupuri ale comunității locale (serviciul externe destinat persoanelor în vârstă instituționalizate, grădinițelor etc), nici cursurile de pregătire ale adulților.
O altă alternativă ar fi menținerea serviciilor de bibliotecă suplimentându-se veniturile consiliului local prin mărirea taxelor locale.”
Sondajul a fost realizat de o companie profesionistă de sondare a opiniei publice ca parte a sondajului său bilunar de colectare a datelor. Au fost intervievate 999 persoane, cu vârste de peste 15 ani, la domiciliu fiecăreia, ca reprezentanți ai familiei lor.
Prima parte a chestionarului a debutat cu descrierea globală a serviciilor locale, urmând întrebări despre bunurile culturale și apoi despre bibliotecile publice. Scopul a fost acela de a plasa bibliotecile în contextul general al bunurilor publice locale și, indirect, de a le aminti celor intervievați de restricțiile bugetare care determină o competiție între bunuri și servicii pentru resursele publice sau private limitate.
E importantă și problema drepturilor de proprietate asupra unui bun necomercializabil. Pentru a clarifica problema drepturilor de proprietate asupra beneficiilor bibliotecii publice s-a pus următoarea întrebare: „Credeți că aveți dreptul să beneficiați de serviciile bibliotecii orașului în care locuiți?” Răspunsul a fost aproape unanim: 94% au răspuns „da”, un procent mult mai mare decât cei care s-au declarat utilizatori de bibliotecă, aceștia fiind 60%. Acest rezultat clar și importanța chestiunii drepturilor de proprietate în evaluare au implicații majore în estimarea valorii bibliotecilor publice norvegiene.
Tuturor celor intervievați li s-au pus două întrebări de evaluare, jumătate au primit întrebări legate de acceptarea plății, cealaltă jumătate întrebări despre acceptarea compensației. În urma activității de cercetare s-au realizat estimări bazate pe diferite variante-model. Din aceste estimări poate fi dedusă o clasificare a evaluării bibliotecilor publice de către populație. Limita minimă este aproape de media anuală a costurilor pentru bibliotecă per familie, 400 NOK, și limita maximă este de 5 ori mai mare, 2000 NOK. Datorită situației alese în acest caz, „adevărata” valoare atribuită de populație este mai aproape de limita maximă. Estimările sunt extrem de importante pentru bunurile publice asupra cărora cetățenii cred că au drepturi de proprietate (MacDonald și Bowker, 1994).
Concluzia finală este că, în general, norvegienii apreciază beneficiile bibliotecilor publice ca fiind mai valoroase decât costurile de furnizare a serviciilor de bibliotecă, demonstrând un raport cost-beneficiu de 1:4. Cu alte cuvinte, pentru fiecare NOK folosit pentru bibliotecile publice, populația primește beneficii de patru ori mai valoroase. Acest lucru nu înseamnă că toate bibliotecile publice din 433 localități norvegiene au o valoare netă pozitivă. Estimarea este o medie, ceea ce înseamnă că unele biblioteci au o valoare mai mare, altele mai mică, putând fi aduse îmbunătățiri. Totuși, la nivel național, bibliotecile publice norvegiene au, cu siguranță, o valoare netă.
Motive
Studiul urmărește să evidențieze motivele pentru care cei intervievați au dat o anumită valoare bibliotecilor publice. Aproximativ 40% dintre cei care au apreciat biblioteca au făcut-o în calitate de utilizatori ai acesteia (persoana intervievată sau un alt membru al familiei sale frecventând biblioteca), 20% în calitate de viitori utilizatori și 35-40% prin valorificare indirectă ținând cont de părerile altor utilizatori, diseminarea literaturii, a culturii și științei în cadrul bibliotecilor și promovarea democrației și egalității. Astfel, o parte substanțială a valorii bibliotecilor publice este motivată prin beneficiile sale sociale și culturale. Majoritatea celor intervievați sunt motivați atât de interesul personal, cât și de beneficiile obținute de ceilalți și de comunitate în general. Aceste varii motive sunt o descoperire importantă și pot fi interpretate pentru a reflecta starea de fapt a bibliotecii publice de azi ca instituție comunitară.
(...)
Studiul meu se axează pe două provocări majore adresate bibliotecilor de azi: 1) efectele pe care digitizarea societății le are asupra bibliotecilor și asupra utilizatorilor acestora și 2) presiunea economică continuă asupra bugetelor publice în general și asupra bugetelor bibliotecilor în special. Aceste provocări sunt studiate din diferite perspective biblioteconomice și ale științei informării, atât teoretice, cât și metodologice.
Unele studii explorează impactul diferitelor aspecte ale activităților bibliotecilor publice, cum ar fi impactul lecturii, al accesului la tehnologia informațională și al serviciilor orientate spre utilizatori sau proiectele comunitare. Alte studii investighează impactul serviciilor de bibliotecă asupra unor grupuri speciale, asupra celor marginalizați social, cu venituri mici, copiilor, tinerilor, persoanelor cu dizabilități, vorbitorilor de limbi străine etc. Mai mult, aceste studii explorează impactul social sau global al bibliotecilor publice (Linley și Usherwood, 1998).
Lucrarea mea de doctorat se adaugă acestui din urmă grup de cercetare și face un pas înainte, propunându-și să măsoare valoarea generală a bibliotecilor publice din Norvegia (Aabo, 2005). Situația economică în sectorul public continuă să fie una moderată, iar controversa generată de distribuirea fondurilor publice se intensifică. În această situație, se impune determinarea valorii bibliotecilor publice în termeni monetari. Pentru a putea stabili această valoare, am apelat la metodele utilizate în economie. Punctul de pornire este conceptul economic de valoare.
Valoarea economică
Valoarea economică „(...) nu este sinonimă cu valoarea comercială sau financiară, deși poate fi exprimată în termeni de bunuri cuantificabile sau bani - și înseamnă orice valoare de întrebuințare a bunurilor sau serviciilor culturale în cauză, plus toate celelalte valori care nu pot fi comercializate, dar care pot deriva din aceasta” susține David Thorsby (2003, p. 279), specialist în domeniul cercetării economico-culturale. Teza are ca scop explorarea valorii economice a bibliotecilor publice.
Conceptul economic de valoare derivă din teoria economiei prospere și are la bază alegerea. Constrânsă de situația economică individuală, fiecare persoană poate alege să consume bunuri private, publice sau alte bunuri necomercializabile, inclusiv serviciile de bibliotecă. Compromisurile pe cale le fac oamenii atunci când aleg un bun în detrimentul altuia dezvăluie adevăratele valori p care ei le atribuie acestor bunuri.
Proiectul meu încearcă să găsească modalități a valorii bibliotecilor publice din perspectiva populației. Scopul acestui studiu este de a măsura, în termeni monetari, valoarea beneficiilor pe care bibliotecile publice norvegiene le oferă cetățenilor și astfel să determine dacă beneficiile depășesc costurile de furnizare. Se va stabili dacă publicul consideră că bibliotecile publice își justifică banii investiți în ele. Mai mult, studiul încearcă să scoată în evidență motivele pentru care norvegienii, atât utilizatori, cât și non-utilizatori, apreciază bibliotecile publice. Scopul este acela de a o feri o mai bună înțelegere a valorii totale a bibliotecilor publice și de a demonstra atât valoarea lor productivă, câț și valoarea democratică și culturală. Nu trebuie să uităm că acest studiu se bazează pe aprecierea cetățenilor. Nu sunt luate în considerare nici părerile experților referitoare la valoarea bibliotecilor publice și nici obiectivele politice formulate de autorități.
În cele mai multe cazuri, analiza economică se realizează pe baza prețurilor de pe piață pentru a aproxima valorile relative. Din moment ce serviciile de bibliotecă nu pot fi transformate în bunuri private și nu au prețuri de piață, acest demers este irealizabil. Informații despre cerere și beneficii pot fi obținute prin metode de evaluare a produselor necomercializabile, metode folosite în cazul sectoarelor: cultural, educațional, de sănătate și de mediu. Demersurile de evaluare a bunurilor necomercializabile duc la estimarea modalităților în care oamenii apreciază aceste bunuri. Beneficiile necomercializabile ale bibliotecilor publice vor primi valoare monetară, prin urmare vor putea fi comparate cu costurile.
Metoda de evaluare relativă
Metoda de evaluare relativă este o metodă directă și explicită de a utiliza sondajele pentru a evalua bunurile publice. Metoda rezolvă problema absenței piețelor pentru bunurile publice, prezentând o piață ipotetică în care subiecții au posibilitatea de „a cumpăra” anumite bunuri sau „a licita” pentru ele. Această metodă se bazează pe evaluarea proprie fiecărui individ. Ea scoate în evidență disponibilitatea oamenilor de a plăti în bani bunuri necomercializabile. Metoda a fost folosită pentru a stabili valoarea diferitelor bunuri culturale (Noona, 2005), cum ar fi muzeele, teatrele și bibliotecile (Harless și Allen,1999; Holt et al., 1999).
Totuși, există dificultăți în implementarea metodelor bazate pe piețe ipotetice tocmai din cauză că nu au o bază reală. Un obiectiv principal este acela de aduce intențiile celor intervievați mai aproape de acțiunile lor probabile. Descrierea scenariului în care va avea loc evaluarea este dificilă. Pentru a imagina un scenariu necesar unui studiu de evaluare relativă, este necesar să se țină cont de anumite aspecte; scenariul trebuie să conțină trei mari componente:
1) Alegerea locului în care vor fi plasați cei intervievați, întrebările care vor scoate în evidență acceptarea plății sau acceptarea compensației pentru bunurile care urmează a fi evaluate.
2) Informații referitoare la modalitățile de plată și la regulile de aprobare a unei modificări propuse.
3) Întrebările legate de cei intervievați, spre exemplu: caracteristicile socio-economice, atitudinile față de bunurile care urmează a fi evaluate.
Studiul norvegian
Scenariul din studiul meu empiric referitor la valoarea bibliotecilor publice norvegiene se bazează pe rezultatele a două studii pilot care i-au testat caracterul verosimil. Scenariul acceptării plății descrie o situație economică ce obligă politicienii locali să propună o alegere între a închide biblioteca sau a mări taxele locale. Scenariul acceptării compensației descrie aceeași situație, dar, în acest caz, politicienii au de ales între a închide biblioteca și a redirija fondurile economisite către educație, sănătate sau alte proiecte locale sau de a păstra atât biblioteca, cât și celelalte proiecte locale, la același nivel de activitate.
Descrierea scenariului începe prin referirea la Legea bibliotecilor publice norvegiene și la declarația acesteia că: „sarcina bibliotecilor publice este de a sprijini instruirea, educarea și alte activități culturale prin punerea cărților sau a altor materiale la dispoziția tuturor cetățenilor Norvegiei în mod gratuit”. Situația aleasă este descrisă astfel:
„Se știe că situația economică se deteriorează în majoritatea localităților. Acest lucru implică reducerea sau chiar desființarea unor servicii publice, dacă nu vor fi mărite veniturilor consiliilor locale.
Să presupunem că Legea bibliotecilor publice ar prevedea următoarele: consiliile locale au dreptul de a decide dacă vor biblioteca publică. Să ne imaginăm că acestea ar hotărî închiderea bibliotecii. Opțiunile rămase ar fi: utilizarea unei biblioteci publice dintr-o localitate învecinată sau cumpărarea tuturor cărților, manualelor, surselor de informare etc. de care avem nevoie. Nu vor mai exista nici serviciile de bibliotecă destinate școlilor, nici cele adresate diferitelor grupuri ale comunității locale (serviciul externe destinat persoanelor în vârstă instituționalizate, grădinițelor etc), nici cursurile de pregătire ale adulților.
O altă alternativă ar fi menținerea serviciilor de bibliotecă suplimentându-se veniturile consiliului local prin mărirea taxelor locale.”
Sondajul a fost realizat de o companie profesionistă de sondare a opiniei publice ca parte a sondajului său bilunar de colectare a datelor. Au fost intervievate 999 persoane, cu vârste de peste 15 ani, la domiciliu fiecăreia, ca reprezentanți ai familiei lor.
Prima parte a chestionarului a debutat cu descrierea globală a serviciilor locale, urmând întrebări despre bunurile culturale și apoi despre bibliotecile publice. Scopul a fost acela de a plasa bibliotecile în contextul general al bunurilor publice locale și, indirect, de a le aminti celor intervievați de restricțiile bugetare care determină o competiție între bunuri și servicii pentru resursele publice sau private limitate.
E importantă și problema drepturilor de proprietate asupra unui bun necomercializabil. Pentru a clarifica problema drepturilor de proprietate asupra beneficiilor bibliotecii publice s-a pus următoarea întrebare: „Credeți că aveți dreptul să beneficiați de serviciile bibliotecii orașului în care locuiți?” Răspunsul a fost aproape unanim: 94% au răspuns „da”, un procent mult mai mare decât cei care s-au declarat utilizatori de bibliotecă, aceștia fiind 60%. Acest rezultat clar și importanța chestiunii drepturilor de proprietate în evaluare au implicații majore în estimarea valorii bibliotecilor publice norvegiene.
Tuturor celor intervievați li s-au pus două întrebări de evaluare, jumătate au primit întrebări legate de acceptarea plății, cealaltă jumătate întrebări despre acceptarea compensației. În urma activității de cercetare s-au realizat estimări bazate pe diferite variante-model. Din aceste estimări poate fi dedusă o clasificare a evaluării bibliotecilor publice de către populație. Limita minimă este aproape de media anuală a costurilor pentru bibliotecă per familie, 400 NOK, și limita maximă este de 5 ori mai mare, 2000 NOK. Datorită situației alese în acest caz, „adevărata” valoare atribuită de populație este mai aproape de limita maximă. Estimările sunt extrem de importante pentru bunurile publice asupra cărora cetățenii cred că au drepturi de proprietate (MacDonald și Bowker, 1994).
Concluzia finală este că, în general, norvegienii apreciază beneficiile bibliotecilor publice ca fiind mai valoroase decât costurile de furnizare a serviciilor de bibliotecă, demonstrând un raport cost-beneficiu de 1:4. Cu alte cuvinte, pentru fiecare NOK folosit pentru bibliotecile publice, populația primește beneficii de patru ori mai valoroase. Acest lucru nu înseamnă că toate bibliotecile publice din 433 localități norvegiene au o valoare netă pozitivă. Estimarea este o medie, ceea ce înseamnă că unele biblioteci au o valoare mai mare, altele mai mică, putând fi aduse îmbunătățiri. Totuși, la nivel național, bibliotecile publice norvegiene au, cu siguranță, o valoare netă.
Motive
Studiul urmărește să evidențieze motivele pentru care cei intervievați au dat o anumită valoare bibliotecilor publice. Aproximativ 40% dintre cei care au apreciat biblioteca au făcut-o în calitate de utilizatori ai acesteia (persoana intervievată sau un alt membru al familiei sale frecventând biblioteca), 20% în calitate de viitori utilizatori și 35-40% prin valorificare indirectă ținând cont de părerile altor utilizatori, diseminarea literaturii, a culturii și științei în cadrul bibliotecilor și promovarea democrației și egalității. Astfel, o parte substanțială a valorii bibliotecilor publice este motivată prin beneficiile sale sociale și culturale. Majoritatea celor intervievați sunt motivați atât de interesul personal, cât și de beneficiile obținute de ceilalți și de comunitate în general. Aceste varii motive sunt o descoperire importantă și pot fi interpretate pentru a reflecta starea de fapt a bibliotecii publice de azi ca instituție comunitară.
(...)
duminică, 30 ianuarie 1994
MInisterul de Finanțe și exercițiul financiar-contabil pe 1993 („TELEGRAF” 1994)
Dan Nedelcu, Ministerul de Finanțe a modificat precizările 9107/1994 privind măsurile ce trebuie luate pentru închiderea exercițiului financiar-contabil pe 1993, „Telegraf”, Constanța, 30 ianuarie 1994
Pentru că luni, 31 ianuarie, expiră termenul de plată al impozitului pe profit, DGFP Constanța, prin N. Tănase, șef Serviciu Bilanțuri, reamintește agenților economici precizările Ministerului de Finanțe 4174/1/30.06.1993. În conformitate cu aceste precizări, pentru determinarea impozitului lunar se procedează (...).
La precizările MF 9107/1994 se fac următoarele corecturi privind măsurile ce trebuie luate pentru închiderea exercițiului financiar-contabil pe 1993:
*Contul 501 - cheltuieli de circulație la data de 31.12.1993 nu va prezenta. În acest sens, sumele respective vor fi repartizate asupra Contului 530 - cheltuieli anticipate.
*Precizările se referă la Legea 40/1992 și nu la Legea 40/1993
*La punctul 7 din precizări se va elimina paranteza (703-750)
*Cota de constituire a fondului de pensii și asigurările sociale pentru agricultori este de 3,5%.
luni, 24 ianuarie 1994
„Din istoria navigației românești (III)” (BARBĂLATĂ 199?)
Stanciu Barbălată, Din istoria navigației românești (III), „Tomis”, Constanța, 199?
Așa cum se arată în Monitorul Oficial din 9 (21) ian. 1888, legea prevedea ca la Ministerul Lucrărilor Publice să încredințeze conducerea Serviciului de Navigație Direcției Generale a Navigației Române cu reședința la Galați, care urma să fie coordonată de către un Consiliu de administrație cu sediul la București.
De la data votării legii de către parlamentul țării privitor la înființarea Serviciului de Navigație Fluvială și până la preluarea efectivă a atribuțiunilor conferite de lege, din motive organizatorice și financiare, din cauza lipsei de cadre specializate și a necuprinderii în bugetul statului a sumelor pentru plata personalului angajat cât și a celorlalte obligații de natură administrativă, au mai trecut aproape trei ani - iar rezolvarea problemelor legate de personalul de specialitate, asigurarea surselor financiare s-au putut clarifica la începutul anului 1890, an ce reprezintă un eveniment însemnat pentru că Serviciul de Navigație pe Dunăre, denumit Navigația Fluvială Română, având statut de societate de stat în transporturile fluviale cu drept la pavilion național a fost recunoscut în același timp de toate societățile de navigație ale țărilor riverane. Astfel, aspirațiile de veacuri, de „construire a unei marine proprii” se îndeplinesc, unul din domeniile în care românii nu erau recunoscuți și nu se afirmaseră cu toate că dispuneau de condițiile naturale ale Dunării, beneficiind de apele interioare ale acesteia pe o lungime de mai bine de 1075 km.
După publicațiile vremii se evidențiază faptul că înainte de începerea primului război mondial - prima companie de stat în transporturile fluviale aparținând statului român era înzestrată din punct de vedere tehnic pentru activitatea de transport a mărfurilor industriei, agriculturii, petrolului, manufacturilor etc. Având o capacitate fizică de 70.000 tone / an, ?108 șlepuri de capacitate mică 50-150 tone, ?4 nave tip cisternă pentru transportul țițeiului, nave ce erau remorcate de 14 remorchere de 100-200 cai-putere, iar flota fluvială de călători se (...) cu 13 nave cu confort modest
Așa s-a împlinit o „necesitate de mulți și de toți (...)”, după cum spunea primul director al Serviciului de Navigație Fluvială Română, fostul director al Regiei Monopolurilor Statului, Grigore Manu, care, continuându-și meditația, adăuga: „Când vom duce peste hotare produsele muncii și industriei naționale, atunci se va fi împlinit o mare operă, interesele comerțului român vor fi pe deplin asigurate și vom fi reintrat de fapt în exercițiul drepturilor străbune asupra Dunării”.
De la data atestării ca societate de navigație pe Dunăre și recunoscută de celelalte societăți ale țărilor riverane - anul 1890 - sub denumirea de „Navigația Fluvială Română”, aceasta s-a dezvoltat dotându-se cu noi șlepuri, ceamuri, remorchere, pentru a prelua toate transporturile în cabotaj (intern). Marinarii flotei, întregul personal navigant s-au alăturat aspirațiilor întregii națiuni și au luat parte cu arma în mână împotriva Austro-Ungariei. La începutul secolului XX, întreaga societate românească era pătrunsă de imperativul unui străvechi deziderat: „Unirea cea mare a tuturor românilor”.
La intrarea României în primul război mondial, Serviciul „Navigația Fluvială Română” și Serviciul Hidraulic, ca instituții ale statului, dispuneau de 35 de remorchere de putere mică și mijlocie, 130 nave de marfă (șlepuri și tancuri), pilotine, drăgi, șalande, macarale plutitoare și 18 vapoare de pasageri și marfă.
În luptele de la Turtucaia din 1916, marinarii sau ofițerii răniți de la armele de uscat erau internați și operați pe nava spital NFR „Principele Carol” și pe șlepurile sanitare NFR 10 și 630. Pentru transporturile de muniție și materiale au fost folosite pe distanța Silistra-Călărași, pe lângă navele fluviale militare, și șase șlepuri NFR și un remorcher.
De la Galați, în luna decembrie a anului 1916 a fost evacuat spre Chilia „Arsenalul Marinei” cu un convoi de 32 de șlepuri remorcate de navele NFR „Despina Doamna”, „Severin”, „Caraiman”, „Alice”, „Dragoș” și „Domnul Tudor”.
Intențiile și preocupările continue ale personalităților vremii de a face cunoscută dezvoltarea flotei naționale sunt concretizate și pe 15 septembrie 1936, la București, în parcul Oteteleșeanu, când în centrul capitalei se organizează prima expoziție marinărească din România.
Scopul acestei manifestări, după cum rezultă dintr-o publicație a timpului, era de a dovedi în primul rând capacitatea marinarilor români și necesitatea mării parcului de vase, insuficiente față de posibilitățile de care se dispunea pentru export și față de situația geografică prielnică pentru tranzitul de mărfuri spre Europa Centrală. Din capacitatea flotei și a posibilităților de efectuare a tranzitului, numai 14-15 la sută se transporta cu mijloacele flotei naționale, restul îmbogățind diverse companii de navigație și armatori străini. Prin această expoziție se urmărea de asemenea să se demonstreze posibilitățile autohtone în domeniul construcției de ambarcațiuni de mare tonaj pentru transportul mărfurilor, cât și a unor ambarcațiuni pescărești și sportive.
Având în vedere statisticile vremii, perioada 1890-1938 este considerată ca una din cele mai înfloritoare perioade pentru Navigația Fluvială Română, dispunând în anul 1938 de un parc de nave superior tuturor societăților de navigație pe Dunăre, fiind în măsură să transporte în condiții de siguranță un volum între 400-800 tone mărfuri / an, o capacitate care s-a menținut până în anii 1940-1941. A urmat apoi o stagnare cauzată de distrugerile provocate de conflagrația mondială. La începutul anului 1944, capacitatea utilă a flotei fluviale de transport marfă era doar de (...) mii tone fizice, cu 3,7 mii cai putere, iar porturile dunărene dispuneau doar de o capacitate de 1,4 milioane tone trafic / an.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)