<
(...)
Unul din marile avantaje ale Serviciului Secret este că oamenii lui nu sînt plictisiți cu nici un fel de conturi ale sumelor cheltuite. Bineînțeles, serviciul este redus la cea mai chinuitoare uniformitate, dar a fondurile sînt administrate de cîțiva oameni, care nu sînt obligați să prezinte ordonanțe de plată, pentru a fi vizate de cineva și nici deconturi ale sumelor întrebuințate. Din cauza asta, lui Mahhub îi străluciră ochii, ca oricărui Sikh* despre care se știe că are cultul banului. Pînă și înfățișarea lui Lurgan se schimbă. Se gîndi la anii ce vor veni cînd Kim va face parte și el din marele lanț al primejdiei, care vîntură toată India, de la miazănoapte la miazăzi, fără să se oprească nici pentru o singură clipă, fie ziua fie noaptea. Prevedea, că de pe urma acestui ucenic al său, se va alege și el cu mare cinste în fața unor anumite persoane cu trecere. Tot Lurgan Sahib** făcuse din E. 23, un simplu băiat de la țară, obraznic, sălbatic și mincinos, venit din partea de apus a acestei provincii din nordul țării, ceea ce E. 23 era acum.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim***, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, p. 47.
NOTE M. T.
* Sikhism = Religie monotesită înființată în secolul XV în regiunea Punjab (N Indiei și N Pakistanului). Cucerirea statului Sikh de către britanici s-a încheiat în 1849. (http://www.bbc.co.uk/religion/religions/sikhism/history/history_1.shtml)
** SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) Sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
*** Descriere Libris.ro / editura All 2012 (http://www.libris.ro/kim-rudyard-kipling-ALL978-973-724-457-4--p602715.html)
Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
Se afișează postările cu eticheta sălbatic. Afișați toate postările

luni, 10 octombrie 2016
Bugetul Servciului Secret din India colonială britanică (KIPLING 1900-1)
Labels:
apus,
ban,
cinste,
cont,
cult,
decont,
India,
miazănoapte,
miazăzi,
Nord,
ordonanță,
sahib,
sălbatic,
serviciu,
Serviciul Secret,
sikh,
sumă,
țară,
ucenic
vineri, 11 septembrie 2015
Omul modern versus omul primitiv (GALSWORTHY 1931)
<
(...) Adrian părăsi maxilarul și luă în mînă un mulaj de Pitecantropus, această curioasă făptură din Trinil, Java*, care vreme atît de îndelungată a divizat părerile învățaților în chestiunea dacă ar trebuie să fie numi om-maimuță sau maimuță-om. Ce distanță de la această viețuitoare și pînă la craniul modern, de englez, aflat pe consola căminului. Dac-ai scutura întreba: „Unde a fost leagănul lui Homo Sapiens, cuibul în care a evoluat Omul de la Trinil, de la Piltdown**, de la Neanderthal***, sau din niște colaterali încă nedescoperiți ai acestor creaturi?” Dacă Adrian avea cu adevărat vreo pasiune, în afară de Diana Ferse, aceasta era dorința sa arzătoare de a delimita locul de baștină a rasei umane. Acum se ventila ideea dezvoltării acesteia din Omul de la Neanderthal, dar Adrian simțea că teoria e nesatisfăcătoare. Cînd acele specimene primare prezentau un stagiu de specializare atît de precis, a le căuta originea la un tip atît de diferit, însemna o deviere. Ca și cum ai afirma că cerbul roșu se trage din elan. Adrian se întoarse către uriașul glob pămîntesc pe care erau însemnate toate descoperirile la zi legate de originea omului modern. însoțite de adnotări, făcute cu scrisul lui îngrijit, asupra schimbărilor geologice, asupra timpului și climatului. Unde - unde să cauți? Era o problemă demnă de un detectiv, o problemă care nu se putea soluționa în manieră franceză, adică printr-o apreciere intuitivă a punctului inerent probabil, confirmată ulterior prin cercetări la fața locului - cel mai adînc mister din lume. Să fi fost colinele de la poalele munților Himalaya, Fayum****, sau vreun alt loc înghițit azi de apele mării? Dacă, într-adevăr, locul fusese înghițit de mare, atunci niciodată nu va putea stabilit cu certitudine. Era o problemă academică, pur teoretică? Nu, căci se conjuga cu însăși problema esenței umane, a adevăratei naturi a ființei omenești, punct asupra căruia s-ar putea fundamenta filozofia socială - o chestiune de curînd readusă pe tapet.Și anume: dacă omul era funciarmente blînd și pașnic, ipoteză pe care părea să o sugereze studiul vieții animalelor și al unor așa-zise popoare sălbatice, sau era funciarmente agresiv și neliniștit, cum părea să afirme această lugubră înregistrare a faptelor, numită Istorie? Găsește cuibul în care s-a dezvoltat Homo Sapiens, și de acolo va ieși poate la iveală o mărturie care să decidă omul e un înger-diavol, sau un diavol-înger. Pentru o persoană cu firea lui Adrian, teza reactualizată a blîndeții inerente omului era deosebit de atrăgătoare, dar sistemul lui de gîndire refuza să subscrie cu ușurință sau fără rezerve orice fel de teză. Pînă și animalele blînde, pînă și păsările trăiesc în virtutea instinctului de conservare; la fel s-a întîmplat și cu omul primitiv; intrigile diabolice ale omului sofisticat au luat naștere, firește, o dată cu extinderea activităților sale și cu apariția competițiilor - cu alte cuvinte, o dată cu ramificarea instinctului de conservare, impusă de viața așa-zis civilizată. Existența elementară a omului necivilizat oferea instinctului de conservare mai puține prilejuri de a se manifesta sub formele sale sinistre; dar o astfel de teorie nu prea putea fi argumentată. Era preferabil să accepți omul modern așa cum se prezintă și să încerci să-i frînezi posibilitățile de a comite răul. Nici pe bunătatea naturală a oamenilor primitivi nu puteai miza prea mult. Numai cu o zi înainte citise despre o vînătoare în Africa centrală, cu prilejuri căreia o serie de băștinași primitivi, femei și băștinași, care patrulau în slujba vînătorilor albi, dăduseră peste hoiturile elefanților omorîți, le despicaseră mădular cu mădular, fîșie cu fîșie, și le mîncaseră crude și șiroind de sînge, apoi dispăruseră în pădure, perechi-perechi pentru a desăvîrși orgia. La urma urmelor, și civilizația era bună la ceva.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, vol. I, trad. A. Ralian, Miron, 1992, p. 27-29.
NOTĂ M.T.
* Homo erectus sau Omul din Java a fost decoperit de medicul E. Dubois în 1891 în localitatea Trinil din insula Java din Indonesia. (http://humanorigins.si.edu/evidence/human-fossils/fossils/trinil-2)
** Descoperirea Omului de la Piltdown (Anglia) anunțată în 1912 de către arheologul amator C. Dawson, a fost infirmată în 1953 de o echipă de cercetători. (http://www.bbc.co.uk/history/ancient/archaeology/piltdown_man_01.shtml)
*** Primele fosile ale Omului de Neanderthal au fost găsite în acest loc de pe valea rîului Dussel din Germania, denumirea fiind introdusă în 1864 de W. King. (http://scinews.ro/disparitia-omului-de-neanderthal/)
**** În 1887 arheologul britanic W. Petrie a descoperit în oaza Fayum din Egipt portrete ale unor mumii din epoca romană. (http://www.smithsonianmag.com/history/the-oldest-modernist-paintings-20169750/?no-ist)

Africa,
civilizație,
Fayum,
filozofie,
Himalaya,
Homo Sapiens,
istorie,
Java,
maimuță,
modern,
Neanderthal,
om,
Piltdown,
Pitecantropus,
popor,
sălbatic,
Trinil,
vânător
sâmbătă, 31 mai 2014
Exploratorul scoțian J. Bruce în Africa în secolul XVIII (VERNE 1863)
„-Da, dar sunt sălbatici și-s obișnuiți să mănânce carne crudă; iată un obicei de
care mi-e silă.
-E într-adevăr dezgustător, vorbi doctorul, și
nimeni n-a crezut povestirile primilor călători
în Africa. Aceștia spuneau că
numeroase triburi se hrăneau cu
carne crudă, dar nimeni nu credea. Referitor la asta, James Bruce a trecut printr-o întâmplare ciudată.
(..)
- James
Bruce e un scoțian din comitatul
Stirling, care, între anii 1768-l772,
a străbătut toată Abisinia până la lacul Tyana căutând izvoarele Nilului. Apoi s-a întors în Anglia, unde a publicat o carte despre călătoriile sale, dar abia
în 1790. Volumul a fost primit cu
multă neîncredere. Obiceiurile
abisinienilor erau așa de diferite de obiceiurile
engleze, că nimeni nu voia să creadă. Printre altele, James Bruce spunea că popoarele
Africii orientale mâncau carne crudă. Acest amănunt a ridicat întreaga lume
împotriva sa. Putea să spună orice, nimeni nu s-a dus să-l controleze! Dar Bruce era un om foarte curajos și
foarte irascibil. Aceste îndoieli asupra celor povestite de el îl iritau la culme.
Într-o zi, într-un salon din Edinburgh, în prezența, un scoțian a făcut
iar gluma pe socoteala cărnii crude și declarat răspicat că așa ceva nu e nici
posibil și nici adevărat. Bruce n-a
spus nimic, a ieșit din salon și s-a întors după câteva clipe cu un biftec
crud, dat cu sare, cu piper, după moda africană. Domnule, a spus scoțianului, îndoindu-vă de un fapt
pe care l-am afirmat mi-ați adus o injurie gravă. Crezând că nu e posibil, v-ați
înșelat. Pentru a o dovedi tuturor, veți mânca imediat acest biftec crud, sau îmi
veți da socoteală de cuvintele rostite. Scoțianului
i-a fost frică și s-a executat cu o strâmbătură. Atunci, cu cel mai desăvârșit
sânge rece, James Bruce a adăugat:
Admițând chiar că faptul nu e adevărat, cel puțin nu veți mai susține că nu e
posibil!”
(XXVIII)
J. VERNE, Cinci
săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3,
București, 1978, 215 p.
marți, 22 aprilie 2014
Uciderea exploratorului francez Maizan în Africa în 1845 (VERNE 1863)
„-(…)
Poate că tocmai aici, sub acest copac, a pierit Maizan în 1845, căci ne
aflăm deasupra satului Deje la Mhora
unde s-a aventurat fără însoțitori. A fost prins de căpetenia acestui ținut, legat de baobab, negrul acesta sălbatic
l-a tăiat încetul cu încetul. Bietul Maizan n-avea decît 25 de ani!
-Și
Franța n-a răzbunat o asemenea crimă? întrebă
Kennedy.
-Franța a reclamat. Saidul din Zanzibar a făcut tot ce i-a stat în putință ca să pună mîna
pe ucigaș, dar n-a izbutit. ”
(XII)
J. VERNE, Cinci
săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3,
București, 1978, 215 p.
miercuri, 11 iulie 2012
Labels:
1904,
Africa,
alb,
America de Sud,
Asia,
competiție,
Daily Mail,
fotografie,
Olimpiadă,
Saint Louis,
sălbatic,
SUA,
Sullivan,
supremație,
trib,
Zilele Antropologiei
Abonați-vă la:
Postări (Atom)