<
Stațiunea turistică permanentă Păltiniș este situată în Munții Cindrel, la 32 km sud-vest de Municipiul Sibiu, de care aparține administrativ. Localitatea aflată la altitudinea de 1442 m a fost întemeiată de Societatea Carpatină Transilvană (Siebenburgischer Karpaten Verein)* în ultimul deceniu al sec. XIX. (...)
>
Sursa
Autoritatea Județeană de Turism Sibiu, Sibiu - Comoara de la poalele Carpaților, Sibiu, 2007, p. 38.
Notă M. T.
* SKV a construit și Cabana Bâlea Lac în 1904. (AJTS, Sibiu - Comoara de la poalele Carpaților, p. 39).
sâmbătă, 30 iunie 2018
luni, 25 iunie 2018
Sibiul istoric (M. D. R. T. 2011)
Desemnat Capitală Europeană a Culturii în 2007, împreună cu Luxembourg, Sibiul a trecut timp de mai mulți ani printr-un proces extins de restaurare și centrul său istoric este acum un mic, dar încântător oraș medieval, pe care îl puteți traversa pe jos, plimbându-vă pe străzile pietonale și piețele înconjurate de clădiri istorice. Cunoscut, de asemenea, sub numele german de Hermannstadt, Sibiul a fost întotdeauna un important centru al comunității germane din Transilvania. Propriu-zis, orașul a fost întemeiat în secolul XII de coloniști germani, cunoscuți aici ca sași și în secolul XVII era cunoscut ca cel mai estic oraș al Europei. Casă a unei populații mixte românești, germane și maghiare, Sibiul aduce împreună cele trei culturi, care, de asemenea, au influențat stilul arhitectonic al orașului.
Piața Mare a Sibiului, una din cele mai mari din Transilvania, a fost întotdeauna adevăratul simbol al orașului. În cursul secolului XV, a fost principala piață de cereal și, de asemenea, loc pentru adunări publice și execuții. Palatele și clădirile istorice care înconjoară piața prezintă elemente ale arhitecturilor gotică, renascentistă și barocă. Acestea includ Palatul Bruckenthal și, în apropiere, hotelul "Împăratul Roman" și hanul "Steaua Albastră", unde a locuit împăratul austriac Iosif II în 1773.
În decembrie 1989, Piața Mare a fost punctul focal al revoluției din Sibiu, eveniment comemorat printr-o placă memorială așezată în pavajul de granit. (...)
Piața Mică a Sibiului, formată între secolele XIV și XVI, este vechiul centru comercial al orașului și unul din punctele de interes cultural ale Sibiului modern. Situată între Piața Mare și Piața Huet, această zonă este caracterizată prin arcuri și galerii exterioare, acoperite și deschise, pe care vechii negustori le foloseau pentru a-și proteja mărfurile, neobișnuitele ferestre mici de pe acoperișuri, pe care localnicii le numeau "ochii orașului" și lămpi de fier forjat suspendate de variate elemente arhitectonice. (...) Muzeul de Istorie a Farmaciei este găzduit aici în fosta farmacie "La Ursul Negru", unde Samuel Hahnemann, părintele homeopatiei, a lucrat în cea mai mare parte a vieții.
Muzeul de Etnografie, care este parte a Complexului Muzeal Național Astra, este situat într-o clădire în stil neo-gotic din Piața Mică. Expoziția permanentă "Artă și cultură universală" a fost realizată în cursul secolului trecut cu numeroase obiecte de artă provenite din mai multe colecții (originare din Africa de Nord, regiunea izvorului Nilului, China, Japonia, Oceania, Asia Mică, Brazilia, Laponia și Australia). Printre artefacte se numără o mumie egipteană și o colecție de cadouri ale fostului dictator Nicolae Ceaușescu.
Acesta este locul cel mai mitologic din Sibiu. Podul Mincinosului leagă două dintre cartierele medievale ale Sibiului, Orașul de Jos și Orașul de Sus. Mai multe legende sunt adesea povestite în legătură cu acest pod. Una dintre ele spune că podul "simte" fiecare minciună rostită de cei care îl traversează și începe să hârâie și să scârție într-un mod amenințător.
Alte legende menționează minciunile îndrăgostiților sau ale negustorilor care își vând mărfurile în zonă. În realitate, numele podului pare să-și aibe originea în înțelegerea greșită ca pod fără piloni, el era numit Liegenbrucke în germană - "podul mincinos" - un omofon al cuvântului Lugenbrucke - "podul mincinosului".
Una dintre cele mai impresionante clădiri amplasate în centrul istoric al orașului este Catedrala Evanghelică din Piața Huet, care are cea mai înaltă clopotniță din Transilvania, de peste 73 de metri. Aceasta poate fi văzut aproape din orice parte a orașului. Biserica are o orgă barocă realizată de un meșter slovac în 1671, care a înlocuit prima orgă adusă în Sibiu în secolul XVI. În 1914, a fost instalată o imensă orgă bisericească, cea mai mare din Europa de Sud-Est. Aceasta a fost complet renovată în 1997 și acum au loc recitaluri de orgă din iunie până în septembrie. Impresionanta clădire a bisericii, construită în stil gotic cu arce curbate și pietre de mormânt pe peretele nordic, a fost ridicată în secolul XVI pe locul unei biserici în stil romanic datând din secolul XII. Statuia episcopului Georg Daniel Teutsch, înălțată în 1899, poate fi admirată în fața bisericii.
Una din cele mai pitorești părți ale Orașului Vechi este Pasajul Scărilor, cunoscut de asemenea, ca "Zidul cu ace". Acesta leagă Orașul de Sus de Orașul de Jos prin două și care urmează zidurile fortificate de lângă Biserica Evanghelică. Construit în secolul XIII din piatră și cărămidă, pasajul duce la Turnul Porții, una din cele mai vechi secțiuni ale fortificațiilor.
Catedrala Mitropolitană "Sfânta Treime" a fost construită la începutul secolului XX, pe locul unei biserici grecești care fusese folosită ca o catedrală episcopală. Patru icoane pictate pe lemn din vechea biserică, montate în argint și împidobite cu pietre prețioase, au fost păstrate în altar. Clădirea, o replică a Catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol la o scară mai mică, are caracteristicile unei bazilici bizantine. Elementul central este cupila înconjurată de patru mici turnuri. Exteriorul este decorat cu șiruri de cărămizi galbene și roșii, în timp ce arcul de la intrarea intrarea principală este ornamentat cu cinci desene de mozaic, care au fost realizate la Munchen.
(...)
Azi, parcul natural Dumbrava Sibiului cuprinde mai multe lacuri care izvorăsc din pârâul Valea Aurie, și este străbătut de poteci pentru public. Acesta include, de asemenea, excelentul muzeu în aer liber Astra, o grădină zoologică și un număr de hoteluri și zone de distracții. Muzeul Civilizației Populare Tradiționale amplasat în Dumbrava Sibiului este unul dintre cele mai mari și mai impresionante muzee în aer liber din Europa. Cuprinde peste 300 de locuințe rurale, alături de biserici, hanuri și mori de apă și de vânt, reprezentând tehnologia rurală din întreaga România.
Prima grădină zoologică din România a fost înființată în 1929 în Dumbrava Sibiului. Ocupând o suprafață de 6 hectare, are în prezent 47 specii de animale și păsări, incluzând maimuțe, urși, lupi albi, lupi carpatini, vulpi, tigri, lei, jaguari, pume, porci sălbatici, lame, cerbi carpatini, căprioare de câmp, bivoli albi, ponei, un piton, un crocodil (...), fazani, papagali, păuni și porumbei. (...)
Trecând de grădina zoologică, drumul dntre Sibiu și stațiunea montană Păltiniș traversează satul Rășinari, care este legat de oraș printr-o linie de tramvai lungă de 13 kilometri. (...)
Rășinari este satul natal al mai multor importante personalități culturale românești, ca poetul Octavian Goga și faimosul filozof Emil Cioran. Casele în care ei au locuit sunt deschise vizitatorilor. Alte atracții turistice includ Muzeul Etnografic, Biserica Veche Sfânta Paraschiva, Biserica Sfântul Ilie, Biserica din Deal, vechea școală și ruinele unei cetăți de pământ datând din secolul XIII. (...)
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 10-13 (Sibiu - The European Capital of Culture).
Piața Mare a Sibiului, una din cele mai mari din Transilvania, a fost întotdeauna adevăratul simbol al orașului. În cursul secolului XV, a fost principala piață de cereal și, de asemenea, loc pentru adunări publice și execuții. Palatele și clădirile istorice care înconjoară piața prezintă elemente ale arhitecturilor gotică, renascentistă și barocă. Acestea includ Palatul Bruckenthal și, în apropiere, hotelul "Împăratul Roman" și hanul "Steaua Albastră", unde a locuit împăratul austriac Iosif II în 1773.
În decembrie 1989, Piața Mare a fost punctul focal al revoluției din Sibiu, eveniment comemorat printr-o placă memorială așezată în pavajul de granit. (...)
Piața Mică a Sibiului, formată între secolele XIV și XVI, este vechiul centru comercial al orașului și unul din punctele de interes cultural ale Sibiului modern. Situată între Piața Mare și Piața Huet, această zonă este caracterizată prin arcuri și galerii exterioare, acoperite și deschise, pe care vechii negustori le foloseau pentru a-și proteja mărfurile, neobișnuitele ferestre mici de pe acoperișuri, pe care localnicii le numeau "ochii orașului" și lămpi de fier forjat suspendate de variate elemente arhitectonice. (...) Muzeul de Istorie a Farmaciei este găzduit aici în fosta farmacie "La Ursul Negru", unde Samuel Hahnemann, părintele homeopatiei, a lucrat în cea mai mare parte a vieții.
Muzeul de Etnografie, care este parte a Complexului Muzeal Național Astra, este situat într-o clădire în stil neo-gotic din Piața Mică. Expoziția permanentă "Artă și cultură universală" a fost realizată în cursul secolului trecut cu numeroase obiecte de artă provenite din mai multe colecții (originare din Africa de Nord, regiunea izvorului Nilului, China, Japonia, Oceania, Asia Mică, Brazilia, Laponia și Australia). Printre artefacte se numără o mumie egipteană și o colecție de cadouri ale fostului dictator Nicolae Ceaușescu.
Acesta este locul cel mai mitologic din Sibiu. Podul Mincinosului leagă două dintre cartierele medievale ale Sibiului, Orașul de Jos și Orașul de Sus. Mai multe legende sunt adesea povestite în legătură cu acest pod. Una dintre ele spune că podul "simte" fiecare minciună rostită de cei care îl traversează și începe să hârâie și să scârție într-un mod amenințător.
Alte legende menționează minciunile îndrăgostiților sau ale negustorilor care își vând mărfurile în zonă. În realitate, numele podului pare să-și aibe originea în înțelegerea greșită ca pod fără piloni, el era numit Liegenbrucke în germană - "podul mincinos" - un omofon al cuvântului Lugenbrucke - "podul mincinosului".
Una dintre cele mai impresionante clădiri amplasate în centrul istoric al orașului este Catedrala Evanghelică din Piața Huet, care are cea mai înaltă clopotniță din Transilvania, de peste 73 de metri. Aceasta poate fi văzut aproape din orice parte a orașului. Biserica are o orgă barocă realizată de un meșter slovac în 1671, care a înlocuit prima orgă adusă în Sibiu în secolul XVI. În 1914, a fost instalată o imensă orgă bisericească, cea mai mare din Europa de Sud-Est. Aceasta a fost complet renovată în 1997 și acum au loc recitaluri de orgă din iunie până în septembrie. Impresionanta clădire a bisericii, construită în stil gotic cu arce curbate și pietre de mormânt pe peretele nordic, a fost ridicată în secolul XVI pe locul unei biserici în stil romanic datând din secolul XII. Statuia episcopului Georg Daniel Teutsch, înălțată în 1899, poate fi admirată în fața bisericii.
Una din cele mai pitorești părți ale Orașului Vechi este Pasajul Scărilor, cunoscut de asemenea, ca "Zidul cu ace". Acesta leagă Orașul de Sus de Orașul de Jos prin două și care urmează zidurile fortificate de lângă Biserica Evanghelică. Construit în secolul XIII din piatră și cărămidă, pasajul duce la Turnul Porții, una din cele mai vechi secțiuni ale fortificațiilor.
Catedrala Mitropolitană "Sfânta Treime" a fost construită la începutul secolului XX, pe locul unei biserici grecești care fusese folosită ca o catedrală episcopală. Patru icoane pictate pe lemn din vechea biserică, montate în argint și împidobite cu pietre prețioase, au fost păstrate în altar. Clădirea, o replică a Catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol la o scară mai mică, are caracteristicile unei bazilici bizantine. Elementul central este cupila înconjurată de patru mici turnuri. Exteriorul este decorat cu șiruri de cărămizi galbene și roșii, în timp ce arcul de la intrarea intrarea principală este ornamentat cu cinci desene de mozaic, care au fost realizate la Munchen.
(...)
Azi, parcul natural Dumbrava Sibiului cuprinde mai multe lacuri care izvorăsc din pârâul Valea Aurie, și este străbătut de poteci pentru public. Acesta include, de asemenea, excelentul muzeu în aer liber Astra, o grădină zoologică și un număr de hoteluri și zone de distracții. Muzeul Civilizației Populare Tradiționale amplasat în Dumbrava Sibiului este unul dintre cele mai mari și mai impresionante muzee în aer liber din Europa. Cuprinde peste 300 de locuințe rurale, alături de biserici, hanuri și mori de apă și de vânt, reprezentând tehnologia rurală din întreaga România.
Prima grădină zoologică din România a fost înființată în 1929 în Dumbrava Sibiului. Ocupând o suprafață de 6 hectare, are în prezent 47 specii de animale și păsări, incluzând maimuțe, urși, lupi albi, lupi carpatini, vulpi, tigri, lei, jaguari, pume, porci sălbatici, lame, cerbi carpatini, căprioare de câmp, bivoli albi, ponei, un piton, un crocodil (...), fazani, papagali, păuni și porumbei. (...)
Trecând de grădina zoologică, drumul dntre Sibiu și stațiunea montană Păltiniș traversează satul Rășinari, care este legat de oraș printr-o linie de tramvai lungă de 13 kilometri. (...)
Rășinari este satul natal al mai multor importante personalități culturale românești, ca poetul Octavian Goga și faimosul filozof Emil Cioran. Casele în care ei au locuit sunt deschise vizitatorilor. Alte atracții turistice includ Muzeul Etnografic, Biserica Veche Sfânta Paraschiva, Biserica Sfântul Ilie, Biserica din Deal, vechea școală și ruinele unei cetăți de pământ datând din secolul XIII. (...)
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 10-13 (Sibiu - The European Capital of Culture).
duminică, 24 iunie 2018
Constanța istorică (M. D. R. T. 2011)
Unul din cele mai mari orașe ale țării îmbină moștenirea trecutului cu moderne.
Constanța este cel mai mare port românesc la Marea Neagră și unul din porturile de primă importanță ale Europei. Istoria sa începe în secolul VII î. H., când numele să era Tomis, care face din Constanța cel mai vechi oraș atestat pe teritoriul României. Importanța Tomisului a crescut după ce a devenit port al Imperiului Roman*, în special în timpul domniei lui Constantin cel Mare**, de la al cărui nume derivă actualul nume al orașului.
Pe lângă români, populația Constanței include, de asemenea, turci***, tătari, lipoveni, greci și alte minorități. Mixtura stilurilor arhitectonice, datorată lungii conviețuiri cu minoritățile, face din Constanța unul din cele mai încântătoare orașe ale României.
(...)
Imaginea simbolică a Constanței este silueta albă a Casinoului peste albastrul mării. Plasat pe promenadă, impozanta clădire în stil Art Nouveau**** a fost proiectată de un arhitect francez***** și deschisă în 1910, în prezența prințului Ferdinand, viitorul rege al României. În scurt timp, Casinoul a devenit unul din cele mai vizitate din Europa și a atras persoane pasionate de jocurile cu noroc din toată lumea. În timpul războiului, Casinoul a devenit ținta bombardamentelor, dar a suferit doar mici avarii. A fost transformat într-un spital de campanie în perioada războiului, dar a revenit la activitățiel sale și a continuat să ofere pasiuni intense printre iubitorii luxului.
La sfârșitul secolului XIX, lucrările de extindere a orașului au dus la descoperirea unor semnificative arheologice din epoca Tomisului antic. Pentru a le păstra în patrimoniul național, autoritățile timpului au înființat la Constanța Muzeul Național de Istorie și Arheologie, o instituție care găzduiește peste 430.000 de obiecte, printre care o foarte valoroasă colecție de monede. Este expus, de asemenea, un impresionant mozaic roman din secolul IV. Cele trei terase ale edificiului legau orașul și portul antic și o parte importantă din mozaicul policrom original poate fi, de asemenea, văzută.
Istoria Constanței poate fi urmărită până în epoca antică și este strâns legată de activitatea portului. (...)
Complexul de Științe Naturale din partea nordică a orașului, în apropiere de Mamaia, include un Delfinariu, unde delfinii și focile sunt dresate, un planetariu, un observator astronomic și o mini-grădină zoologică. (...) Delfinariul a fost inaugurat în 1972 și este primul din Europa de Sud-Est. Piscina acoperită și cea în aer liber au fost modernizate în ultimii ani și trei delfini au fost aduși aici din China în 2010.
Complexul include și un acvariu public (inaugurat în 1958), situat pe promenada de lângă Casino. Vizitatorii pot vedea aici peste 120 de specii de ființe acvatice în cele 57 de bazine ale sale.
(...)
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 32-33 (Constanța - The Magic of Sea).
Note M. T.
* Stăpânire romană: sec. I î. H. - sec. VII d. H.
** Împăratul Constantin I cel Mare (306-337).
*** Stăpânire otomană: sf. sec. XIV - 1877.
**** Stil artistic în Europa și America la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, care marchează începutul artei moderne. (www.historia.ro - Art Nouveau. Noul romantism în epoca frumoasă)
***** Daniel Renard l-a înlocuit pe Petre Antonescu, după turnarea fundațiilor. (www.historia.ro - Cum arată Casinoul din Constanța pe interior. Mai are vreo șansă?)
Constanța este cel mai mare port românesc la Marea Neagră și unul din porturile de primă importanță ale Europei. Istoria sa începe în secolul VII î. H., când numele să era Tomis, care face din Constanța cel mai vechi oraș atestat pe teritoriul României. Importanța Tomisului a crescut după ce a devenit port al Imperiului Roman*, în special în timpul domniei lui Constantin cel Mare**, de la al cărui nume derivă actualul nume al orașului.
Pe lângă români, populația Constanței include, de asemenea, turci***, tătari, lipoveni, greci și alte minorități. Mixtura stilurilor arhitectonice, datorată lungii conviețuiri cu minoritățile, face din Constanța unul din cele mai încântătoare orașe ale României.
(...)
Imaginea simbolică a Constanței este silueta albă a Casinoului peste albastrul mării. Plasat pe promenadă, impozanta clădire în stil Art Nouveau**** a fost proiectată de un arhitect francez***** și deschisă în 1910, în prezența prințului Ferdinand, viitorul rege al României. În scurt timp, Casinoul a devenit unul din cele mai vizitate din Europa și a atras persoane pasionate de jocurile cu noroc din toată lumea. În timpul războiului, Casinoul a devenit ținta bombardamentelor, dar a suferit doar mici avarii. A fost transformat într-un spital de campanie în perioada războiului, dar a revenit la activitățiel sale și a continuat să ofere pasiuni intense printre iubitorii luxului.
La sfârșitul secolului XIX, lucrările de extindere a orașului au dus la descoperirea unor semnificative arheologice din epoca Tomisului antic. Pentru a le păstra în patrimoniul național, autoritățile timpului au înființat la Constanța Muzeul Național de Istorie și Arheologie, o instituție care găzduiește peste 430.000 de obiecte, printre care o foarte valoroasă colecție de monede. Este expus, de asemenea, un impresionant mozaic roman din secolul IV. Cele trei terase ale edificiului legau orașul și portul antic și o parte importantă din mozaicul policrom original poate fi, de asemenea, văzută.
Istoria Constanței poate fi urmărită până în epoca antică și este strâns legată de activitatea portului. (...)
Complexul de Științe Naturale din partea nordică a orașului, în apropiere de Mamaia, include un Delfinariu, unde delfinii și focile sunt dresate, un planetariu, un observator astronomic și o mini-grădină zoologică. (...) Delfinariul a fost inaugurat în 1972 și este primul din Europa de Sud-Est. Piscina acoperită și cea în aer liber au fost modernizate în ultimii ani și trei delfini au fost aduși aici din China în 2010.
Complexul include și un acvariu public (inaugurat în 1958), situat pe promenada de lângă Casino. Vizitatorii pot vedea aici peste 120 de specii de ființe acvatice în cele 57 de bazine ale sale.
(...)
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 32-33 (Constanța - The Magic of Sea).
Note M. T.
* Stăpânire romană: sec. I î. H. - sec. VII d. H.
** Împăratul Constantin I cel Mare (306-337).
*** Stăpânire otomană: sf. sec. XIV - 1877.
**** Stil artistic în Europa și America la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, care marchează începutul artei moderne. (www.historia.ro - Art Nouveau. Noul romantism în epoca frumoasă)
***** Daniel Renard l-a înlocuit pe Petre Antonescu, după turnarea fundațiilor. (www.historia.ro - Cum arată Casinoul din Constanța pe interior. Mai are vreo șansă?)
joi, 21 iunie 2018
Mangalia istorică (M. D. R. T. 2011)
Cea mai veche stațiune de pe țărmul românesc al Mării Negre își poate urmări istoria înapoi până în secolul VI î. H.
În apropierea graniței bulgărești, Mangalia este situată pe locul vechii cetăți a Callatisului*, o colonie grecească întemeiată pe coasta Mării Negre în secolul VI î. H.
Numele Mangalia vine de la tătarii care au cucerit cetatea în Evul Mediu și care încă formează una din principalele minorități din oraș.
Apele sulfuroase cunoscute încă din Antichitate au făcut din Mangalia prima stațiune balneo-climaterică din România. Temperatura medie anuală este cea mai înaltă din țară și mulți artiști români din secolul trecut obișnuiau să vină aici atrași de clima mediteraneană și nisipul fin al plajelor mari, scăldate de valurile Mării Negre.
După o baie în mare sau ședințele de tratament balnear, puteți trece pe la moscheea "Esmahan Sultan"**, cea mai veche moschee din România, construită în secolul XVI.
Pentru cei interesați de antichități, Muzeul de Arheologie Callatis expune o bogată colecție de obiecte preistorice și greco-romane, în timp ce cei interesați de tehnică pot vizita Muzeul Marinei și colecția sa de artilerie navală și antiaeriană.
(...)
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, p. 34 (Mangalia - The Southern Star).
Note M. T.
* Callatis (www.ziuaconstanta.ro - 6 decembrie 2017)
** moscheea Esmahan Sultan (www.muftiyat.ro/monumente/...)
În apropierea graniței bulgărești, Mangalia este situată pe locul vechii cetăți a Callatisului*, o colonie grecească întemeiată pe coasta Mării Negre în secolul VI î. H.
Numele Mangalia vine de la tătarii care au cucerit cetatea în Evul Mediu și care încă formează una din principalele minorități din oraș.
Apele sulfuroase cunoscute încă din Antichitate au făcut din Mangalia prima stațiune balneo-climaterică din România. Temperatura medie anuală este cea mai înaltă din țară și mulți artiști români din secolul trecut obișnuiau să vină aici atrași de clima mediteraneană și nisipul fin al plajelor mari, scăldate de valurile Mării Negre.
După o baie în mare sau ședințele de tratament balnear, puteți trece pe la moscheea "Esmahan Sultan"**, cea mai veche moschee din România, construită în secolul XVI.
Pentru cei interesați de antichități, Muzeul de Arheologie Callatis expune o bogată colecție de obiecte preistorice și greco-romane, în timp ce cei interesați de tehnică pot vizita Muzeul Marinei și colecția sa de artilerie navală și antiaeriană.
(...)
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, p. 34 (Mangalia - The Southern Star).
Note M. T.
* Callatis (www.ziuaconstanta.ro - 6 decembrie 2017)
** moscheea Esmahan Sultan (www.muftiyat.ro/monumente/...)
miercuri, 20 iunie 2018
Târgu Jiu istoric (M. D. R. T. 2011)
Constantin Brâncuși s-a născut în satul Hobița, în apropiere de Târgu Jiu. Mai multe din cele mai importante lucrăile sale importante, precum Coloana Infinitului și Masa Tăcerii, pot fi văzute într-un parc al orașului.
Târgu Jiu, care se află chiar la sud de Munții Carpați, este construit pe temeliile unui sat dac, înconjurat de păduri sălbatice. Târgu Jiu este situat la intersecția drumurilor dinspre Dunăre, Transilvania și Banat. Armata romană a trecut pe aici în timpul războaielor de cucerire a Daciei. Mai târziu, în timpul Evului Mediu, devine un centru comercial de primă importanță. Orașul și-a luat numele de la râul Jiu care îl străbate între Carpați și Dunăre. Târgu Jiu are un stil arhitectonic românesc cu influențe orientale, franceze și germane.
Constantin Brâncuși a fost unul din cei mai importanți sculptori ai secolului XX. Lucrările sale au modernizat expresia plastică a sculpturii și sunt expuse în muzee din toată lumea. Brâncuși a proiectat și realizat un ansamblu monumental în aer liber în centrul Târgu Jiului în 1938.
Trei sculpturi monumentale - Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului - pe Calea Eroilor, o alee de mai mult de un kilometru. Masa Tăcerii simbolizează întrunirea viitorilor eroi înaintea bătăliei și cele 12 scaune din jurul său sunt în formă de clepsidră. Poarta Sărutului impresionează până la transpunerea într-o altă viață, dar sculptura este, de asemenea, simbolul căsătoriei. Cea mai importantă piesă a ansamblului este Coloana Infinitului, cu o înălțime de aproape 30 de metri, care este un omagiu adus românilor care au murit luptând în Primul Război Mondial și este o reprezentare stâlpilor funerari întâlniți în sudul României. Ansamblul monumental de pe Calea Eroilor din Târgu Jiu a fost inclus în Patrimoniul European în 2003.
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, p. 31 (Târgu Jiu - The City of Brâncuși).
Târgu Jiu, care se află chiar la sud de Munții Carpați, este construit pe temeliile unui sat dac, înconjurat de păduri sălbatice. Târgu Jiu este situat la intersecția drumurilor dinspre Dunăre, Transilvania și Banat. Armata romană a trecut pe aici în timpul războaielor de cucerire a Daciei. Mai târziu, în timpul Evului Mediu, devine un centru comercial de primă importanță. Orașul și-a luat numele de la râul Jiu care îl străbate între Carpați și Dunăre. Târgu Jiu are un stil arhitectonic românesc cu influențe orientale, franceze și germane.
Constantin Brâncuși a fost unul din cei mai importanți sculptori ai secolului XX. Lucrările sale au modernizat expresia plastică a sculpturii și sunt expuse în muzee din toată lumea. Brâncuși a proiectat și realizat un ansamblu monumental în aer liber în centrul Târgu Jiului în 1938.
Trei sculpturi monumentale - Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului - pe Calea Eroilor, o alee de mai mult de un kilometru. Masa Tăcerii simbolizează întrunirea viitorilor eroi înaintea bătăliei și cele 12 scaune din jurul său sunt în formă de clepsidră. Poarta Sărutului impresionează până la transpunerea într-o altă viață, dar sculptura este, de asemenea, simbolul căsătoriei. Cea mai importantă piesă a ansamblului este Coloana Infinitului, cu o înălțime de aproape 30 de metri, care este un omagiu adus românilor care au murit luptând în Primul Război Mondial și este o reprezentare stâlpilor funerari întâlniți în sudul României. Ansamblul monumental de pe Calea Eroilor din Târgu Jiu a fost inclus în Patrimoniul European în 2003.
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, p. 31 (Târgu Jiu - The City of Brâncuși).
marți, 19 iunie 2018
Târgoviștea istorică (M. D. R. T. 2011)
Fosta reședință voievodală a influențat destinul medieval și modern al României.
La 80 de kilometri nord de București, într-o regiune unde dealurile întâlnesc câmpia, Târgoviște are o moștenire istorică veche de secole. Pentru mai multe de trei secole, orașul a fost principalul centru economic, politic, militar și cultural al Valahiei. Ruinele Curții Domnești reprezintă dovada importanței orașului în acea epocă.
Târgoviște a fost reședință domnească și capitală pentru aproape întreaga perioadă din secolul XV până în secolul XVII. Târgoviște este locul unde domnitorul Mihai Viteazul a gândit și a urmărit prima unire a Principatelor Române.
La sfârșitul secolului XIX, orașul a fost modernizat prin introducerea iluminatului public, construirea căii ferate spre București și înființarea primelor fabrici.
Curtea Domnească a fost reședința din Târgoviște a domnitorilor valahi. Aceasta include un complex de clădiri, în care locuiau familia, suita și slujitorii marilor boieri, care este acum în ruine, cu fundațiile camerelor conservate. Complexul păstrează încă urmele delimitărilor zonelor: zona rezidențială, zona fortificațiilor, zona gărzii domnești etc.
Pe fiecare parte a ruinelor Curții Domnești se află două biserici interesante - Biserica Mare Domnească veche de 400 de ani, cu o lungă galerie de portrete voievodale și Biserica Sfânta Vineri, singurul monument de arhitectură din Valahia care datează de la mijlocul secolului XV și care păstrează forma originală până în zilele noastre.
Curtea este situată în apropierea Turnului Chindiei, construit de Vlad Țepeș (Dracula) la mjlocul secolului XV ca turn de observație, turn de alarmă la incendiu și adăpost al tezaurului. În Turnul Chindiei se află o expoziție de documente, arme și obiecte referitoare la domnitorul Vlad Țepeș.
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 30 (Târgoviște - The Historic Capital of Wallachia).
La 80 de kilometri nord de București, într-o regiune unde dealurile întâlnesc câmpia, Târgoviște are o moștenire istorică veche de secole. Pentru mai multe de trei secole, orașul a fost principalul centru economic, politic, militar și cultural al Valahiei. Ruinele Curții Domnești reprezintă dovada importanței orașului în acea epocă.
Târgoviște a fost reședință domnească și capitală pentru aproape întreaga perioadă din secolul XV până în secolul XVII. Târgoviște este locul unde domnitorul Mihai Viteazul a gândit și a urmărit prima unire a Principatelor Române.
La sfârșitul secolului XIX, orașul a fost modernizat prin introducerea iluminatului public, construirea căii ferate spre București și înființarea primelor fabrici.
Curtea Domnească a fost reședința din Târgoviște a domnitorilor valahi. Aceasta include un complex de clădiri, în care locuiau familia, suita și slujitorii marilor boieri, care este acum în ruine, cu fundațiile camerelor conservate. Complexul păstrează încă urmele delimitărilor zonelor: zona rezidențială, zona fortificațiilor, zona gărzii domnești etc.
Pe fiecare parte a ruinelor Curții Domnești se află două biserici interesante - Biserica Mare Domnească veche de 400 de ani, cu o lungă galerie de portrete voievodale și Biserica Sfânta Vineri, singurul monument de arhitectură din Valahia care datează de la mijlocul secolului XV și care păstrează forma originală până în zilele noastre.
Curtea este situată în apropierea Turnului Chindiei, construit de Vlad Țepeș (Dracula) la mjlocul secolului XV ca turn de observație, turn de alarmă la incendiu și adăpost al tezaurului. În Turnul Chindiei se află o expoziție de documente, arme și obiecte referitoare la domnitorul Vlad Țepeș.
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 30 (Târgoviște - The Historic Capital of Wallachia).
marți, 12 iunie 2018
Curtea de Argeș istorică (M. D. R. T. 2011)
Voievozii și regii României se odihnesc în pace într-un oraș care păstrează veche lor glorie.
Curtea de Argeș a fost prima capitală a Valahiei, al cărei teritoriu se întindea de la crestele Carpaților în nord până până jos la Dunăre și Câmpia Bărăganului. Voievozii și-au stabilit reședința într-o "curte" pe râul Argeș în secolul XIV. Multe probleme ale relațiilor internaționale din Europa de Sud-Est din secolul XV au fost negociate aici . Prima și prima mitropolie a țării au fost stabilite aici, în timp ce biserica Mănăstirii, care, de asemenea, a fost construită în această perioadă, este una dintre cele mai valoroase construcții religioase din regiune. Curtea de Argeș și-a pierdut din importanță în Evul Mediu, pe măsură ce domnitorii au mutat capitala la Târgoviște și ulterior la București. La sfârșitul secolului XIX, Carol I a construit Palatul Episcopal, apoi a ales biserica Mănăstirii Argeșului ca loc de înmormântare a Familiei Regale.
Biserica Mănăstirii Argeșului, construită la începutul secolului XVI, în timpul domniei lui Neagoe Basarab, este situată într-un parc în stil francez, în fața Palatului Episcopal. Exteriorul bisericii este decorat în stil oriental. Interiorul este dominat de douăsprezece coloane cu ornamente florale și mormintele a doi conducători medievali și a trei cupluri regale. Conform legendei, în timpul construcției bisericii zidurile ridicate în timpul zilei se prăbușeau inexplicabil în fiecare noapte. Pentru a rupe blestemul, se spune că constructorul Manole a zidit-o pe Ana, soția sa, în pereții bisericii. Apoi, când mănăstirea a fost terminată, Neagoe Basarab a poruncit ca schelăria să fie dărâmată, prinzându-l în capcană pe Manole pe acoperiș, ca să nu mai poată construi o biserică mai frumoasă decât aceasta. Manole a încercat să sară de pe acoperiș, dar a murit în cădere și un izvor cu apă limpede a țâșnit din locul prăbușirii. Izvorul lui Manole poate fi văzut și astăzi. (...)
Spațiul fostei Curți Domești este dominat de unul din cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii medievale românești: Biserică Domnească, construită la mjlocul secolului XIV. În timp ce exteriorul este realizat dintr-o zidărie simplă din pietre de râu și cărămizi, interiorul bizantin are o inestimabilă valoare artistică. Pictura originală este foarte bine conservată, cu mai mult de 300 de fresce reprezentând scene biblice. Biserica Domnească a devenit necropolă regală și biserică mitropolitană, bucurându-se de o poziție respectabilă în viața spirituală a țării, până la începutul secolului XV, când capitala țării a fost mutată la Târgoviște. În ziua Sf. Nicolae, protectorul bisericii, se ține o slujbă religioasă.
Ruinele vechi de 700 de ani ale Biserici Sf. Nicoară pot fi văzute în partea opusă Bisericii Domnești. Înalta sa turlă servea ca turn de observație și alarmâ la incendiu, dar, de asemenea, era folosită pentru comunicarea prin torțe cu cetatea Poienari, castelul lui Vlad Țepeș, situată la 25 de kilometri de Valea Argeșului.
Curtea de Argeș este situată în apropierea Autostrâzii Transfăgărășan, unul din cele mai spectaculoase drumuri din Europa. La 20 kilometri nord de oraș, drumul începe să prin păduri dese, spre barajul și lacul Vidraru, apoi se încolăcește prin curbe în ac de păr spre creasta Făgărașilor. După aceea trece printr-un tunel lung de 1 kilometru, se cațără spre un vârf mai mare de 2000 de metri, apoi coboară abrupt spre celălalt versant al munțilior Carpați, în Transilvania. Autostrada Transfăgărășan a fost deschisă în 1974, cu mari costuri financiare și eforturi umane. Drumul se închide la prima zăpadă, adesea la începutul lui octombrie și poate să rămână închis până în iunie sau iulie.
Ruinele Cetății Poenari sunt așezate sus deasupra Cheilior Argeșului pe un colț de stâncă cu vedere spre Curtea de Argeș la capătul drumului. 1500 de trepte duc printre copaci la acest mic castel, refugiul lui Vlad Țepeș (Dracul), care se adăpoștea aici de otomani. Cetatea era ultumul refugiu al domnitorilor valahi în fața atacatorilor.
Sursa
Miinistry of Reguonal Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 28-29 (Curtea de Argeș - The Royal Necropol).
Curtea de Argeș a fost prima capitală a Valahiei, al cărei teritoriu se întindea de la crestele Carpaților în nord până până jos la Dunăre și Câmpia Bărăganului. Voievozii și-au stabilit reședința într-o "curte" pe râul Argeș în secolul XIV. Multe probleme ale relațiilor internaționale din Europa de Sud-Est din secolul XV au fost negociate aici . Prima și prima mitropolie a țării au fost stabilite aici, în timp ce biserica Mănăstirii, care, de asemenea, a fost construită în această perioadă, este una dintre cele mai valoroase construcții religioase din regiune. Curtea de Argeș și-a pierdut din importanță în Evul Mediu, pe măsură ce domnitorii au mutat capitala la Târgoviște și ulterior la București. La sfârșitul secolului XIX, Carol I a construit Palatul Episcopal, apoi a ales biserica Mănăstirii Argeșului ca loc de înmormântare a Familiei Regale.
Biserica Mănăstirii Argeșului, construită la începutul secolului XVI, în timpul domniei lui Neagoe Basarab, este situată într-un parc în stil francez, în fața Palatului Episcopal. Exteriorul bisericii este decorat în stil oriental. Interiorul este dominat de douăsprezece coloane cu ornamente florale și mormintele a doi conducători medievali și a trei cupluri regale. Conform legendei, în timpul construcției bisericii zidurile ridicate în timpul zilei se prăbușeau inexplicabil în fiecare noapte. Pentru a rupe blestemul, se spune că constructorul Manole a zidit-o pe Ana, soția sa, în pereții bisericii. Apoi, când mănăstirea a fost terminată, Neagoe Basarab a poruncit ca schelăria să fie dărâmată, prinzându-l în capcană pe Manole pe acoperiș, ca să nu mai poată construi o biserică mai frumoasă decât aceasta. Manole a încercat să sară de pe acoperiș, dar a murit în cădere și un izvor cu apă limpede a țâșnit din locul prăbușirii. Izvorul lui Manole poate fi văzut și astăzi. (...)
Spațiul fostei Curți Domești este dominat de unul din cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii medievale românești: Biserică Domnească, construită la mjlocul secolului XIV. În timp ce exteriorul este realizat dintr-o zidărie simplă din pietre de râu și cărămizi, interiorul bizantin are o inestimabilă valoare artistică. Pictura originală este foarte bine conservată, cu mai mult de 300 de fresce reprezentând scene biblice. Biserica Domnească a devenit necropolă regală și biserică mitropolitană, bucurându-se de o poziție respectabilă în viața spirituală a țării, până la începutul secolului XV, când capitala țării a fost mutată la Târgoviște. În ziua Sf. Nicolae, protectorul bisericii, se ține o slujbă religioasă.
Ruinele vechi de 700 de ani ale Biserici Sf. Nicoară pot fi văzute în partea opusă Bisericii Domnești. Înalta sa turlă servea ca turn de observație și alarmâ la incendiu, dar, de asemenea, era folosită pentru comunicarea prin torțe cu cetatea Poienari, castelul lui Vlad Țepeș, situată la 25 de kilometri de Valea Argeșului.
Curtea de Argeș este situată în apropierea Autostrâzii Transfăgărășan, unul din cele mai spectaculoase drumuri din Europa. La 20 kilometri nord de oraș, drumul începe să prin păduri dese, spre barajul și lacul Vidraru, apoi se încolăcește prin curbe în ac de păr spre creasta Făgărașilor. După aceea trece printr-un tunel lung de 1 kilometru, se cațără spre un vârf mai mare de 2000 de metri, apoi coboară abrupt spre celălalt versant al munțilior Carpați, în Transilvania. Autostrada Transfăgărășan a fost deschisă în 1974, cu mari costuri financiare și eforturi umane. Drumul se închide la prima zăpadă, adesea la începutul lui octombrie și poate să rămână închis până în iunie sau iulie.
Ruinele Cetății Poenari sunt așezate sus deasupra Cheilior Argeșului pe un colț de stâncă cu vedere spre Curtea de Argeș la capătul drumului. 1500 de trepte duc printre copaci la acest mic castel, refugiul lui Vlad Țepeș (Dracul), care se adăpoștea aici de otomani. Cetatea era ultumul refugiu al domnitorilor valahi în fața atacatorilor.
Sursa
Miinistry of Reguonal Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 28-29 (Curtea de Argeș - The Royal Necropol).
duminică, 10 iunie 2018
Sinaia istorică (M. D. R. T. 2011)
Sinaia este o localitate relativ nouă, situată la 100 km nord de București, în Carpați. Prima construcție a fost Mănăstirea Sinaia, ridicată în secolul XVII. O așezare a început să se dezvolte aici atunci când austriecii au început să construiască un drum în valea Prahovei, ca să poată trece munții din Transilvania pentru a-i ataca pe otomani în Valahia. Pe măsură ce căruțele negustorilor soseau aici, au fost deschise hanuri și zona a devenit populată. Interesul pentru Sinaia a crescut în a doua jumătate a secolului XIX, după ce primul rege al României, Carol I, a vizitat micul sat montan și, fermecat de peisaj, a decis să construiască aici o reședință regală. Castelul Peleș a fost terminat în 1883, după 10 ani, și, în consecință, Sinaia a început să crească în popularitate ca un loc de petrecere a verii. Stâna regală, învecinat de Piatra lui Franz Josef, unde se spune că a avut loc o întâlnire secretă între împăratul austriac și regele Ferdinand al României, se află la câțiva kilometri depărtare de Sinaia. Locul în care este așezată Piatra oferă o splendidă priveliște a întregii regiuni.
Regele Carol I a cumpărat domeniul Sinaia cu propriile sale fonduri. Castelul Peleș a fost folosit ca reședință regală de vară și, de asemenea, ca loc de întâlnire pentru mai multe evenimente politice importante, precum Consiliul de Coroană din 1914, care a decis neutralitatea inițială a României în Primul Război Mondial. Familia Regală a primit la Peleș oaspeți importanți, inclusiv împăratul Franz Josef, care ca fost încântat de castel.
Exteriorul castelui este realizat în stil neo-renascentist german, în ce cele aproximativ 160 de camere sunt finisate într-o varietate de stiluri diferite, inclusiv renascentist german, renascentist francez, renascentist englez, baroc german, rococo francez etc. Sala Consiliului, Camera florentină, Salonul maur, Armoariile, Sala de teatru, Sala de concerte, Salonașul turcesc și celelalte camere sunt toate somptuos decorate și sunt printre cele mai impunătoare din castel.
Micul Castel Pelișor, terminat în 1903 ca reședință a moștenitorilor coroanei, este situat la câteva sute de metri de Peleș.
Regimul comunist a confiscat toate proprietățile regale în 1948 și Castelul Peleș a devenit muzeu cinci ani mai târziu. Totuși, în ultimii ani ai regimului, întreaga zonă a fost închisă pentru public și proprietățile rezervate lui Ceaușescu.
După 1990, Peleș și Pelișor au fost redeschise pentru vizitatori.
Stațiunea Sinaia s-a dezvoltat, în cele din urmă, în jurul lăcașului religios construit de un boier după pelerinajul său la muntele Sinai. Inițial, găzduia doisprezece călugări (corespunzând celor doisprezece apostoli ai lui Hristos), dar numărul lor a crescut cu trecerea timpului. La mijlocul secolului XIX, o nouă biserică cu mai multe chilii a fost construită lângă vechea biserică în stil brâncovenesc (un stil caracteristic Valahiei). Clopotul mănăstirii a fost adus din București și cântărește 1700 kilograme. Complexul include și primul muzeu religios din România, inaugurat în 1895, la aniversarea bicentenarului mănăstirii.
Cazinoul*, care este unul din cele mai bine cunoscute repere ale Sinaiei, a fost comandat cu aproape un secol în urmă și construit într-un singur an. Personalități proeminente ale epocii au participat la inagurarea sa, printre care Familia Regală și compozitorul George Enescu. Ulterior, compozitorul a cumpărat în Sinaia o casă, care acum este muzeu. Cazinoul este situat pe locul primei vile din Sinaia, la nord de centrul orașului. Jocurile de noroc și eleganța făceau din Cazino una din irezistibilele atracții ale Sinaiei, cu până la 800 de vizitatori pe zi în epoca de glorie. (...)
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 26-27 (Sinaia - The Pearl of Carpatians).
Notă M. T.
* Cazinoul a fost construit îm
n 1911-1912 pe locul vilei lui Dimitrie Ghica. Acționarii erau baronul francez de Marcay, Eforia Spitalelor Civile și Primăria Sinaia. Jucătorii la Cazino veneau în weekend cu trenul București-Sinaia. (www.casino-sinaia.ro/ro/istoric)
Regele Carol I a cumpărat domeniul Sinaia cu propriile sale fonduri. Castelul Peleș a fost folosit ca reședință regală de vară și, de asemenea, ca loc de întâlnire pentru mai multe evenimente politice importante, precum Consiliul de Coroană din 1914, care a decis neutralitatea inițială a României în Primul Război Mondial. Familia Regală a primit la Peleș oaspeți importanți, inclusiv împăratul Franz Josef, care ca fost încântat de castel.
Exteriorul castelui este realizat în stil neo-renascentist german, în ce cele aproximativ 160 de camere sunt finisate într-o varietate de stiluri diferite, inclusiv renascentist german, renascentist francez, renascentist englez, baroc german, rococo francez etc. Sala Consiliului, Camera florentină, Salonul maur, Armoariile, Sala de teatru, Sala de concerte, Salonașul turcesc și celelalte camere sunt toate somptuos decorate și sunt printre cele mai impunătoare din castel.
Micul Castel Pelișor, terminat în 1903 ca reședință a moștenitorilor coroanei, este situat la câteva sute de metri de Peleș.
Regimul comunist a confiscat toate proprietățile regale în 1948 și Castelul Peleș a devenit muzeu cinci ani mai târziu. Totuși, în ultimii ani ai regimului, întreaga zonă a fost închisă pentru public și proprietățile rezervate lui Ceaușescu.
După 1990, Peleș și Pelișor au fost redeschise pentru vizitatori.
Stațiunea Sinaia s-a dezvoltat, în cele din urmă, în jurul lăcașului religios construit de un boier după pelerinajul său la muntele Sinai. Inițial, găzduia doisprezece călugări (corespunzând celor doisprezece apostoli ai lui Hristos), dar numărul lor a crescut cu trecerea timpului. La mijlocul secolului XIX, o nouă biserică cu mai multe chilii a fost construită lângă vechea biserică în stil brâncovenesc (un stil caracteristic Valahiei). Clopotul mănăstirii a fost adus din București și cântărește 1700 kilograme. Complexul include și primul muzeu religios din România, inaugurat în 1895, la aniversarea bicentenarului mănăstirii.
Cazinoul*, care este unul din cele mai bine cunoscute repere ale Sinaiei, a fost comandat cu aproape un secol în urmă și construit într-un singur an. Personalități proeminente ale epocii au participat la inagurarea sa, printre care Familia Regală și compozitorul George Enescu. Ulterior, compozitorul a cumpărat în Sinaia o casă, care acum este muzeu. Cazinoul este situat pe locul primei vile din Sinaia, la nord de centrul orașului. Jocurile de noroc și eleganța făceau din Cazino una din irezistibilele atracții ale Sinaiei, cu până la 800 de vizitatori pe zi în epoca de glorie. (...)
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 26-27 (Sinaia - The Pearl of Carpatians).
Notă M. T.
* Cazinoul a fost construit îm
n 1911-1912 pe locul vilei lui Dimitrie Ghica. Acționarii erau baronul francez de Marcay, Eforia Spitalelor Civile și Primăria Sinaia. Jucătorii la Cazino veneau în weekend cu trenul București-Sinaia. (www.casino-sinaia.ro/ro/istoric)
vineri, 8 iunie 2018
Suceava istorică (M. D. R. T. 2011)
Cea mai înfloritoare perioadă din istoria Moldovei a fost cea în care Suceava a fost capitala sa.
Orașul Suceava este situat în nord-est, la circa 450 kilometri de București, în apropierea graniței cu Ucraina. Istoria sa se întinde până în paleolitic, perioadă în care primii oameni s-au așezat aici. Dacii au lăsat vestigiile culturii lor, ca și influența romană în cursul secolelor II și III, apoi, cu mai mult de 600 de ani în urmă, mica așezare s-a transformat într-un oraș și a devenit capitala Moldovei. Pentru două secole, Suceava a fost principalul centru comercial și politic al provinciei. A atins apogeul în timpul domniei lui Ștefan cel Mare*, un nume strâns legat de perioada de glorie a cetății. După o perioadă de declin și după ocupația austriacă**, orașul devine iar teritoriu românesc în 1918. După al doilea război mondial, orașul a fost puternic industrializat, păstrându-și însă renumele și tradițiile istorice.
Ruinele Curții Domnești, un complex construit în secolele XIV-XV, pot fi văzute în centrul Sucevei. Construcțiile inițiale din lemn au fost înlocuite cu ziduri de piatră cu pivnițe. Săpăturile arheologice au scos la iveală obiecte care sugerează ornamentarea luxoasă a fostului palat domnesc, printre acestea fragmente de sobe în stil gotic.
Cetatea Sucevei a fost construită la sfârșitul secolului XIV și ulterior consolidată pentru a rezista artileriei. Zidurile de 3 metri grosime ale citadelei domnești au fost întărite cu bastioane și adânc care proteja cetatea de atacurile infanteriei. Sfatul Domnesc se întrunea. într-o sală mare, iar celelalte camere erau destinate soldaților. Domnitorul și familia sa locuiau în oraș, la Curtea Domnească și se adăposteau în citadelă doar în caz de pericol. Cetatea a fost distrusă în secolul XVIII și a devenit carieră pentru locuitorii orașului. Cu 100 de ani în urmă, zidurile vechiului monument au fost refăcute în urma unor lucrări de restaurare.
Patrimoniul religios al Sucevei este vizibil pretutindeni datorită bisericilor medievale care împodobesc orașul și a multor mănăstiri din regiunea înconjurătoare. Cea mai veche este Biserica Sf. Gheorghe, care datează din secolul XIV. Biserica situată lângă Curtea Domnească a fost catedrala mitropolitană a Moldovei în care a fost încoronat Ștefan cel Mare. Negustorii și meșteșugarii armeni, care formau o importantă comunitate în oraș, au ridicat Biserica Sf. Cruce cu aproape 600 de ani în urmă. Un secol mai târziu, românii au construit Biserica Sf. Nicolae și Biserica Coconilor.
Istoria Moldovei nordice, din cele mai vechi timpuri până la al doilea război mondial, este expusă în cele 27 săli ale Muzeului de istorie. Ștefan cel Mare și curtenii săi sunt prezentați într-o a Sălii Tronului și cele mai prețioase obiecte descoperite în regiune sunt expuse în Sala Tezaurului, unde se află și monede, bijuterii, medalii și accesorii vestimentare. Muzeul de Istorie face parte din Complexul Muzeal Bucovina, care include și Muzeul de Etnografie Hanul Domnesc, Muzeul Satului Bucovina, Muzeul de Științe Naturale, un planetariu și case memoriale ale personalităților culturale care au locuit în oraș.
O plimbare pe străzile orașului oferă ocazia de a descoperi statui ale domnitorilor moldoveni, parcul central și clădiri istorice. O importanță specială au stația de cale ferată Burdujeni, construită la începutul secolului XX la granița dintre România și Imperiul Austro-Ungar, Liceul de Artă și Liceul "Ștefan cel Mare", ambele în stil baroc, Palatul de Justiție și Casa Polonă, unde a funcționat primul aparat de proiecție cinematografică din oraș.
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 24-25 (Suceava - The Voivodal Capital Fortress of Moldavia).
Note M. T.
* Ștefan III Mușat, domn al Moldovei (1457-1504).
** 1775-1918. Bucovina a fost cedată de Imperiul Otoman în 1775, ca recompensă pentru neutralitatea binevoitoare a Austriei în războiul ruso-otoman din 1768-1774.
Orașul Suceava este situat în nord-est, la circa 450 kilometri de București, în apropierea graniței cu Ucraina. Istoria sa se întinde până în paleolitic, perioadă în care primii oameni s-au așezat aici. Dacii au lăsat vestigiile culturii lor, ca și influența romană în cursul secolelor II și III, apoi, cu mai mult de 600 de ani în urmă, mica așezare s-a transformat într-un oraș și a devenit capitala Moldovei. Pentru două secole, Suceava a fost principalul centru comercial și politic al provinciei. A atins apogeul în timpul domniei lui Ștefan cel Mare*, un nume strâns legat de perioada de glorie a cetății. După o perioadă de declin și după ocupația austriacă**, orașul devine iar teritoriu românesc în 1918. După al doilea război mondial, orașul a fost puternic industrializat, păstrându-și însă renumele și tradițiile istorice.
Ruinele Curții Domnești, un complex construit în secolele XIV-XV, pot fi văzute în centrul Sucevei. Construcțiile inițiale din lemn au fost înlocuite cu ziduri de piatră cu pivnițe. Săpăturile arheologice au scos la iveală obiecte care sugerează ornamentarea luxoasă a fostului palat domnesc, printre acestea fragmente de sobe în stil gotic.
Cetatea Sucevei a fost construită la sfârșitul secolului XIV și ulterior consolidată pentru a rezista artileriei. Zidurile de 3 metri grosime ale citadelei domnești au fost întărite cu bastioane și adânc care proteja cetatea de atacurile infanteriei. Sfatul Domnesc se întrunea. într-o sală mare, iar celelalte camere erau destinate soldaților. Domnitorul și familia sa locuiau în oraș, la Curtea Domnească și se adăposteau în citadelă doar în caz de pericol. Cetatea a fost distrusă în secolul XVIII și a devenit carieră pentru locuitorii orașului. Cu 100 de ani în urmă, zidurile vechiului monument au fost refăcute în urma unor lucrări de restaurare.
Patrimoniul religios al Sucevei este vizibil pretutindeni datorită bisericilor medievale care împodobesc orașul și a multor mănăstiri din regiunea înconjurătoare. Cea mai veche este Biserica Sf. Gheorghe, care datează din secolul XIV. Biserica situată lângă Curtea Domnească a fost catedrala mitropolitană a Moldovei în care a fost încoronat Ștefan cel Mare. Negustorii și meșteșugarii armeni, care formau o importantă comunitate în oraș, au ridicat Biserica Sf. Cruce cu aproape 600 de ani în urmă. Un secol mai târziu, românii au construit Biserica Sf. Nicolae și Biserica Coconilor.
Istoria Moldovei nordice, din cele mai vechi timpuri până la al doilea război mondial, este expusă în cele 27 săli ale Muzeului de istorie. Ștefan cel Mare și curtenii săi sunt prezentați într-o a Sălii Tronului și cele mai prețioase obiecte descoperite în regiune sunt expuse în Sala Tezaurului, unde se află și monede, bijuterii, medalii și accesorii vestimentare. Muzeul de Istorie face parte din Complexul Muzeal Bucovina, care include și Muzeul de Etnografie Hanul Domnesc, Muzeul Satului Bucovina, Muzeul de Științe Naturale, un planetariu și case memoriale ale personalităților culturale care au locuit în oraș.
O plimbare pe străzile orașului oferă ocazia de a descoperi statui ale domnitorilor moldoveni, parcul central și clădiri istorice. O importanță specială au stația de cale ferată Burdujeni, construită la începutul secolului XX la granița dintre România și Imperiul Austro-Ungar, Liceul de Artă și Liceul "Ștefan cel Mare", ambele în stil baroc, Palatul de Justiție și Casa Polonă, unde a funcționat primul aparat de proiecție cinematografică din oraș.
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 24-25 (Suceava - The Voivodal Capital Fortress of Moldavia).
Note M. T.
* Ștefan III Mușat, domn al Moldovei (1457-1504).
** 1775-1918. Bucovina a fost cedată de Imperiul Otoman în 1775, ca recompensă pentru neutralitatea binevoitoare a Austriei în războiul ruso-otoman din 1768-1774.
miercuri, 6 iunie 2018
Iașiul istoric (M. D. R. T. 2011)
Iași este al doilea oraș românesc, după București, din punctul de vedere al populației. Istoria sa începe în antichitate, când a fost un important centru comercial. Totuși, primul document care menționează așezarea a fost scris cu doar 600 de ani în urmă. În cursul secolului XVI, Iași a devenit capitala Moldovei, apoi capitala Principatelor Române Unite (în secolul XIX, împreună cu București) și capitala României pentru doi ani în timpul Primului Război Mondial*. Prima școală în limba română a fost întemeiată aici și prima carte tipărită în Moldova a fost tipărită la Iași. De-a lungul timpului, orașul a fost ars de tătari, otomani și ruși și o mare parte a centrului istoric a fost distrus în 1944, în timpul luptelor de stradă din Al doilea Război Mondial. (...)
Construit pe ruinele Curții Domnești medievale a Moldovei, Palatul Culturii din Iași este considerat ca una din ultimele expresii romantice ale arhitecturii tradiționale. Edificiul monumental a fost construit în stil neo-gotic, inaugurat în 1925 de regele Ferdinand și folosit ca Palat de Justiție. A fost admirat mult de-a lungul timpului pentru stilul arhitectural și utilitățile moderne. În Camera Gotică se află un mozaic reprezentând bestiarul medieval, în timp ce în Camera Voievozilor sunt expuse portrete ale domnitorilor Moldovei și regilor României. Turnul central este cunoscut pentru ceasul cu opt clopote care cântă imnul aniversar al Unirii Principatelor. Timp de mai mult de 50 de ani, clădirea a găzduit câteva din cele mai importante instituții culturale ale Iașiului, care formează în prezent Complexul Național "Moldova". Complexul include Muzeul de Istorie, Muzeul de Etnografie, Muzeul de Artă și Muzeul de Știință și Tehnică.
Biserica Sf. Nicolae, construită de Ștefan cel Mare la sfârșitul secolului XVI, este cea mai veche biserică funcțională din Iași. Situată lângă Curtea Domnească, a avut calitatea de catedrală mitropolitană.
O nouă catedrală cu patru turle a fost ridicată în secolul XIX, într-un stil inspirat de Renaștere italiană. Aceasta a fost sfințită în prezența regelui Carol I și în interior se află sicriul cu moaștele Sf. Parascheva, protectoarea Moldovei.
Magnifica Biserică Trei Ierarhi a fost construită în secolul XVII, în stil bizantin. Arhitectura sa combină elemente tradiționale cu decorațiuni strălucitoare, creând o adevărată broderie în piatră. Moaștele Sf. Parascheva au fost aduse aici din Constantinopol și mai târziu mutate în catedrala mitropolitană.
Marea Sinagogă, construită cu peste 300 de ani, este situată în centrul orașului, fiind cel mai vechi edificiu religios mozaic din România.
Parcul Copou. Iașiul este situat pe șapte coline. În cursul primei părți a secolului XIX, primul parc din oraș a fost amenajat pe una din aceste coline. Cel mai vechi monument românesc, Obeliscul Leilor, care este așezat în mijlocul parcului, a fost ridicat ca un omagiu adus puterilor europene care au recunoscut independența României. Mihai Eminescu, cel mai faimos poet român, își găsea inspirația plimbându-se prin acest parc sau așezându-se sub un bătrân lămâi, care există și azi, lângă muzeul dedicat lui.
La începutul secolului XIX, Iașiul era martorul prima reprezentație teatrală în limba română. Clădirea Teatrului Național din Iași a fost proiectată de arhitecți vienezi și construită cu peste 100 de ani în urmă. Sala mare de spectacole are 750 de locuri și ornamente în stil baroc și rococo. Teatrul este iluminat cu peste 1400 de lămpi electrice și de un candelabru cu 109 becuri din cristal venețian. Centrala electrică a teatrului a furnizat energia pentru începutul iluminării publice a orașului.
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 22-23 (Iași - The city on Seven Hills).
Notă M. T.
* noiembrie 1916 - noiembrie 1918 = Familia Regală, Guvernul, Parlamentul, BNR etc s-au refugiat la Iași, după înfrângerile suferite de armata română în fața armatelor germane, austro-ungare și bulgare.
Construit pe ruinele Curții Domnești medievale a Moldovei, Palatul Culturii din Iași este considerat ca una din ultimele expresii romantice ale arhitecturii tradiționale. Edificiul monumental a fost construit în stil neo-gotic, inaugurat în 1925 de regele Ferdinand și folosit ca Palat de Justiție. A fost admirat mult de-a lungul timpului pentru stilul arhitectural și utilitățile moderne. În Camera Gotică se află un mozaic reprezentând bestiarul medieval, în timp ce în Camera Voievozilor sunt expuse portrete ale domnitorilor Moldovei și regilor României. Turnul central este cunoscut pentru ceasul cu opt clopote care cântă imnul aniversar al Unirii Principatelor. Timp de mai mult de 50 de ani, clădirea a găzduit câteva din cele mai importante instituții culturale ale Iașiului, care formează în prezent Complexul Național "Moldova". Complexul include Muzeul de Istorie, Muzeul de Etnografie, Muzeul de Artă și Muzeul de Știință și Tehnică.
Biserica Sf. Nicolae, construită de Ștefan cel Mare la sfârșitul secolului XVI, este cea mai veche biserică funcțională din Iași. Situată lângă Curtea Domnească, a avut calitatea de catedrală mitropolitană.
O nouă catedrală cu patru turle a fost ridicată în secolul XIX, într-un stil inspirat de Renaștere italiană. Aceasta a fost sfințită în prezența regelui Carol I și în interior se află sicriul cu moaștele Sf. Parascheva, protectoarea Moldovei.
Magnifica Biserică Trei Ierarhi a fost construită în secolul XVII, în stil bizantin. Arhitectura sa combină elemente tradiționale cu decorațiuni strălucitoare, creând o adevărată broderie în piatră. Moaștele Sf. Parascheva au fost aduse aici din Constantinopol și mai târziu mutate în catedrala mitropolitană.
Marea Sinagogă, construită cu peste 300 de ani, este situată în centrul orașului, fiind cel mai vechi edificiu religios mozaic din România.
Parcul Copou. Iașiul este situat pe șapte coline. În cursul primei părți a secolului XIX, primul parc din oraș a fost amenajat pe una din aceste coline. Cel mai vechi monument românesc, Obeliscul Leilor, care este așezat în mijlocul parcului, a fost ridicat ca un omagiu adus puterilor europene care au recunoscut independența României. Mihai Eminescu, cel mai faimos poet român, își găsea inspirația plimbându-se prin acest parc sau așezându-se sub un bătrân lămâi, care există și azi, lângă muzeul dedicat lui.
La începutul secolului XIX, Iașiul era martorul prima reprezentație teatrală în limba română. Clădirea Teatrului Național din Iași a fost proiectată de arhitecți vienezi și construită cu peste 100 de ani în urmă. Sala mare de spectacole are 750 de locuri și ornamente în stil baroc și rococo. Teatrul este iluminat cu peste 1400 de lămpi electrice și de un candelabru cu 109 becuri din cristal venețian. Centrala electrică a teatrului a furnizat energia pentru începutul iluminării publice a orașului.
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 22-23 (Iași - The city on Seven Hills).
Notă M. T.
* noiembrie 1916 - noiembrie 1918 = Familia Regală, Guvernul, Parlamentul, BNR etc s-au refugiat la Iași, după înfrângerile suferite de armata română în fața armatelor germane, austro-ungare și bulgare.
duminică, 3 iunie 2018
Sighișoara istorică (M. D. R. T. 2011)
Sighișoara - citadela medievală
Singura citadelă medievală locuită din Europa de Est este considerată locul de naștere al domnitorului care a inspirat personajul literar fictiv contele Dracula.
Citadela Sighișoarei a fost construită de coloniști germani în secolul al XII lea. Teritoriul orașului a fost locuit continuu din antichitate, vestigii ale cetății dacice Sandava și ale castrului roman Stenarum fiind descoperite în zonă. Construcția zidului fortăreței, destinat apărării împotriva raidurilor tătarilor și otomanilor, a început în 1380 și a durat până în secolul XVII. Cei 950 metri de zid au avut inițial o înălțime de 4 metri, dar ulterior aceasta a fost mărită cu încă 3-4 metri. Citadela avea 14 turnuri (fiecare fiind în responsabilitatea uneia dintre bresle) și 4 bastioane, dintre care mai există 9 turnuri și 3 bastioane. În 1999, citadela a fost înregistrată de UNESCO în patrimoniul cultural mondial. Se consideră că Vlad Țepeș, domnitorul român care a inspirat infamul conte Dracula al scriitorului Bram Stoker, s-ar fi născut la Sighișoara în 1438.
Principala întrare în citadelă este pe sub Turnul Ceasului, cel mai important reper al Sighișoarei, care datează din 1280 și care a fost cândva sediul Primăriei. Turnul are înălțimea de 64 metri și zidurile sale solide au o grosime de peste 2 metri. Acoperișul a fost distrus de mai multe ori și aspectul actual datează din 1894, când vechiul acoperiș a fost înlocuit cu țigle ceramice colorate. La începutul secolului XVII, un ceas cu două fațete a fost instalat în vârful turnului, cu un cadran orientată spre citadelă și celălalt spre Orașul de Jos. Ceasul are un set de șapte figurine din lemn, care sunt orientate spre Orașul de Jos. Fiecare din ele reprezintă un zeu păgân și înfățișează zilele corespunzătoare ale săptămânii - Diana, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn și Soarele. Figurinele orientate spre citadelă sunt Pacea ținând o ramură de măslin, Dreptatea cu o balanță și apoi înarmată cu o sabie și doi îngeri reprezentând ziua și noaptea.
Turnul Ceasului este și sediul Muzeului de Istorie, în care sunt expuse colecții de arhelogie, folclor, farmacie și instrumente medicale, ceramică transilvăneană și ceasuri. Există și o cameră a torturii și un arsenal.
Cele 19 bresle meșteșugărești din Sighișoara aveau statute bine definite încă din secolul XVI, care, de exemplu interziceau creșterea numărului angajaților și planificau procurarea materiilor prime. Competiția între bresle era puternică, iar competiția între breslele din orașe diferite era și mai puternică. De. exemplu, dacă lăcătușii din Brașov aduceau la Târgul din Sighișoara lacăte de slabă calitate, lăcătușii din Sighișoara aveau dreptul să le confiște. După înființarea breslelor, meșteșugarii au devenit din ce în ce mai bogați și au avut chiar reprezentanți în consiliul citadelei. Fiecare turn găzduia sediul unei bresle în Evul Mediu. Unele turnuri există și astăzi: Turnul Funarilor - acum clădirea paznicului cimitirului, Turnul Croitorilor, care datează din secolul XIV și care era folosit pentru depozitarea prafului de pușcă până când a explodat în timpul incendiului din 1676, fiind distrus aproape în totalitate, și Turnul Aurarilor, care era cheia apărării orașului și a fost transformat în capelă mortuară în 1935.
Una din cele mai vechi școli din Transilvania, Școala de pe deal din Sighișoara a fost întemeiată la începutul secolului XVII. Un liceu funcționează și astăzi în clădirea medievală. Scara acoperită, numită și Scara elevilor, a fost construit în 1662 pentru a facilita elevilor accesul școală în timpul iernilor aspre. Cea mai lungă din Transilvania, clădirea avea inițial 300 de trepte și a fost protejată de un acoperiș. Doar 175 de trepte au rămas după modificările făcute în 1849.
În fiecare an, în ultima săptămână a lunii iulie, citadela găzduiește Festivalul Medieval Sighișoara. Atmosfera de Ev Mediu este reînviată cu cavaleri și regine, prinți, prințese îmbrăcați în costume medievale dn mătase și dantelă sau cu armuri și săbii. În fiecare an spectacolul de lumină și muzică este reinventat de organizatorii care încearcă să aducă ceva nou pentru turiștii entuziaști.
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 20-21 (Sighișoara - Citadela Medievală).
Singura citadelă medievală locuită din Europa de Est este considerată locul de naștere al domnitorului care a inspirat personajul literar fictiv contele Dracula.
Citadela Sighișoarei a fost construită de coloniști germani în secolul al XII lea. Teritoriul orașului a fost locuit continuu din antichitate, vestigii ale cetății dacice Sandava și ale castrului roman Stenarum fiind descoperite în zonă. Construcția zidului fortăreței, destinat apărării împotriva raidurilor tătarilor și otomanilor, a început în 1380 și a durat până în secolul XVII. Cei 950 metri de zid au avut inițial o înălțime de 4 metri, dar ulterior aceasta a fost mărită cu încă 3-4 metri. Citadela avea 14 turnuri (fiecare fiind în responsabilitatea uneia dintre bresle) și 4 bastioane, dintre care mai există 9 turnuri și 3 bastioane. În 1999, citadela a fost înregistrată de UNESCO în patrimoniul cultural mondial. Se consideră că Vlad Țepeș, domnitorul român care a inspirat infamul conte Dracula al scriitorului Bram Stoker, s-ar fi născut la Sighișoara în 1438.
Principala întrare în citadelă este pe sub Turnul Ceasului, cel mai important reper al Sighișoarei, care datează din 1280 și care a fost cândva sediul Primăriei. Turnul are înălțimea de 64 metri și zidurile sale solide au o grosime de peste 2 metri. Acoperișul a fost distrus de mai multe ori și aspectul actual datează din 1894, când vechiul acoperiș a fost înlocuit cu țigle ceramice colorate. La începutul secolului XVII, un ceas cu două fațete a fost instalat în vârful turnului, cu un cadran orientată spre citadelă și celălalt spre Orașul de Jos. Ceasul are un set de șapte figurine din lemn, care sunt orientate spre Orașul de Jos. Fiecare din ele reprezintă un zeu păgân și înfățișează zilele corespunzătoare ale săptămânii - Diana, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn și Soarele. Figurinele orientate spre citadelă sunt Pacea ținând o ramură de măslin, Dreptatea cu o balanță și apoi înarmată cu o sabie și doi îngeri reprezentând ziua și noaptea.
Turnul Ceasului este și sediul Muzeului de Istorie, în care sunt expuse colecții de arhelogie, folclor, farmacie și instrumente medicale, ceramică transilvăneană și ceasuri. Există și o cameră a torturii și un arsenal.
Cele 19 bresle meșteșugărești din Sighișoara aveau statute bine definite încă din secolul XVI, care, de exemplu interziceau creșterea numărului angajaților și planificau procurarea materiilor prime. Competiția între bresle era puternică, iar competiția între breslele din orașe diferite era și mai puternică. De. exemplu, dacă lăcătușii din Brașov aduceau la Târgul din Sighișoara lacăte de slabă calitate, lăcătușii din Sighișoara aveau dreptul să le confiște. După înființarea breslelor, meșteșugarii au devenit din ce în ce mai bogați și au avut chiar reprezentanți în consiliul citadelei. Fiecare turn găzduia sediul unei bresle în Evul Mediu. Unele turnuri există și astăzi: Turnul Funarilor - acum clădirea paznicului cimitirului, Turnul Croitorilor, care datează din secolul XIV și care era folosit pentru depozitarea prafului de pușcă până când a explodat în timpul incendiului din 1676, fiind distrus aproape în totalitate, și Turnul Aurarilor, care era cheia apărării orașului și a fost transformat în capelă mortuară în 1935.
Una din cele mai vechi școli din Transilvania, Școala de pe deal din Sighișoara a fost întemeiată la începutul secolului XVII. Un liceu funcționează și astăzi în clădirea medievală. Scara acoperită, numită și Scara elevilor, a fost construit în 1662 pentru a facilita elevilor accesul școală în timpul iernilor aspre. Cea mai lungă din Transilvania, clădirea avea inițial 300 de trepte și a fost protejată de un acoperiș. Doar 175 de trepte au rămas după modificările făcute în 1849.
În fiecare an, în ultima săptămână a lunii iulie, citadela găzduiește Festivalul Medieval Sighișoara. Atmosfera de Ev Mediu este reînviată cu cavaleri și regine, prinți, prințese îmbrăcați în costume medievale dn mătase și dantelă sau cu armuri și săbii. În fiecare an spectacolul de lumină și muzică este reinventat de organizatorii care încearcă să aducă ceva nou pentru turiștii entuziaști.
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 20-21 (Sighișoara - Citadela Medievală).
Examenul de intrare în breasla măcelarilor din Lipova în secolul XIX (SLAVICI 1894)
<
(...)
Hubăr nu era orișicine, și în timp de trei săptămîni, de cînd feciorul lui se întorsese, unii își dăduseră seamă, iar alții aflaseră din zvon că i s-au împlinit cei doi ani de călătorie și că în curînd avea să facă tăietura de măiestru.
Iar ăsta era un lucru care numai rar de tot se poate vedea, un fel de sărbătoare pentru lipoveni.
După rînduiala breslelor, calfa de măcelar, care avea să treacă în rîndul măiestrilor, trebuia să facă în fața starostelui și a oamenilor de încredere ai breslei tăietura de măiestru.
Însoțit de un zăvod*** și ajutat nmai de un ucenic, el trebuia să ducă la tăiere un juncan de trei ani, frumos împodobit cu flori, cu panglici și cu cîrpe, pe care, după tăiere, starostele și oamenii de încredere le luau drept semne de aducere aminte.
După ce starostele se încredința că juncanul nu e amețit cu spirt, ucenicul îi dedea lovitura în frunte, iar viitorul măiestru trebuia să-l înjunghie așa, ca pînă ce numeri la zece să nu mai miște, și să-l jupoaie iute și curat, apoi să-i scoată măruntaiele încă calde, toate aceste fără ca panglicile și cîrpele să se păteze de sînge.
Urmează apoi prețuirea și măcelărirea.
Viitorul măiestru trebuia, înainte de toate, să-și dea părerea cît cîntărește carnea și cît îndeosebi seul pe care-l scoate, apoi să facă măcelărirea în șaisprezece feluri de cărnuri, fără ca să-și păteze mîinile și șorțul alb și fără ca să lase fărămături pe butuc.
Drept încheiere se făcea cîntărirea.
Cel dintîi starostele lua mușchiul din spinare și măiestrul trebuia să-l cîntărească din ochi. Apoi urmau oamenii de încredere, care cereau fiecare cît îi venea la socoteală, și măiestrul avea să măsoare cu ochii și să-i taie fiecăruia cît a cerut.
Nu-i vorba, nu se nimerea totdeauna ca bucata să fie tocmai pe tocmai: o dată ea ieșea prea mică, și atunci cumpărătorul se plîngea c-a fost înșelat la cîntar; altă dată ea ieșea prea mare, și toți rîdeau în hohote. Cu alte cuvinte, lucrul se sfîrșea cu veselie.
Veselia cea mare era însă la ospeția dată de noul măiestru, masă întinsă și încărcată, la care se știau de mai înainte poftiți oamenii de casă, rude și prieteni, fruntași și tovarăși de meserie.
Era lucru mare, despre care vorbeau și copiii pe ulițe și pentru care se pregăteau toți cei mai de aproape.
(...)
Vedea parcă în fața lui lumea adunată, căci nu numai starostele cu oamenii lui de încredere aveau intrare la tăietura de măiestru: putea să vină orișicine și să intre pe poarta deschisă pentru toți, și mîna parcă-i tremura că ar putea să vie și dînsa.
(...)
>
Sursa
Ioan Slavici, Mara, ed. II, edit. Albatros/col. Lyceum nr. 75, București, 1977, pp. 135-137.
(...)
Hubăr nu era orișicine, și în timp de trei săptămîni, de cînd feciorul lui se întorsese, unii își dăduseră seamă, iar alții aflaseră din zvon că i s-au împlinit cei doi ani de călătorie și că în curînd avea să facă tăietura de măiestru.
Iar ăsta era un lucru care numai rar de tot se poate vedea, un fel de sărbătoare pentru lipoveni.
După rînduiala breslelor, calfa de măcelar, care avea să treacă în rîndul măiestrilor, trebuia să facă în fața starostelui și a oamenilor de încredere ai breslei tăietura de măiestru.
Însoțit de un zăvod*** și ajutat nmai de un ucenic, el trebuia să ducă la tăiere un juncan de trei ani, frumos împodobit cu flori, cu panglici și cu cîrpe, pe care, după tăiere, starostele și oamenii de încredere le luau drept semne de aducere aminte.
După ce starostele se încredința că juncanul nu e amețit cu spirt, ucenicul îi dedea lovitura în frunte, iar viitorul măiestru trebuia să-l înjunghie așa, ca pînă ce numeri la zece să nu mai miște, și să-l jupoaie iute și curat, apoi să-i scoată măruntaiele încă calde, toate aceste fără ca panglicile și cîrpele să se păteze de sînge.
Urmează apoi prețuirea și măcelărirea.
Viitorul măiestru trebuia, înainte de toate, să-și dea părerea cît cîntărește carnea și cît îndeosebi seul pe care-l scoate, apoi să facă măcelărirea în șaisprezece feluri de cărnuri, fără ca să-și păteze mîinile și șorțul alb și fără ca să lase fărămături pe butuc.
Drept încheiere se făcea cîntărirea.
Cel dintîi starostele lua mușchiul din spinare și măiestrul trebuia să-l cîntărească din ochi. Apoi urmau oamenii de încredere, care cereau fiecare cît îi venea la socoteală, și măiestrul avea să măsoare cu ochii și să-i taie fiecăruia cît a cerut.
Nu-i vorba, nu se nimerea totdeauna ca bucata să fie tocmai pe tocmai: o dată ea ieșea prea mică, și atunci cumpărătorul se plîngea c-a fost înșelat la cîntar; altă dată ea ieșea prea mare, și toți rîdeau în hohote. Cu alte cuvinte, lucrul se sfîrșea cu veselie.
Veselia cea mare era însă la ospeția dată de noul măiestru, masă întinsă și încărcată, la care se știau de mai înainte poftiți oamenii de casă, rude și prieteni, fruntași și tovarăși de meserie.
Era lucru mare, despre care vorbeau și copiii pe ulițe și pentru care se pregăteau toți cei mai de aproape.
(...)
Vedea parcă în fața lui lumea adunată, căci nu numai starostele cu oamenii lui de încredere aveau intrare la tăietura de măiestru: putea să vină orișicine și să intre pe poarta deschisă pentru toți, și mîna parcă-i tremura că ar putea să vie și dînsa.
(...)
>
Sursa
Ioan Slavici, Mara, ed. II, edit. Albatros/col. Lyceum nr. 75, București, 1977, pp. 135-137.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)