Mangalia istorică (M. D. R. T. 2011)

Cea mai veche stațiune de pe țărmul românesc al Mării Negre își poate urmări istoria înapoi până în secolul VI î. H.
În apropierea graniței bulgărești, Mangalia este situată pe locul vechii cetăți a Callatisului*, o colonie grecească întemeiată pe coasta Mării Negre în secolul VI î. H.
Numele Mangalia vine de la tătarii care au cucerit cetatea în Evul Mediu și care încă formează una din principalele minorități din oraș.
Apele sulfuroase cunoscute încă din Antichitate au făcut din Mangalia prima stațiune balneo-climaterică din România. Temperatura medie anuală este cea mai înaltă din țară și mulți artiști români din secolul trecut obișnuiau să vină aici atrași de clima mediteraneană și nisipul fin al plajelor mari, scăldate de valurile Mării Negre.
După o baie în mare sau ședințele de tratament balnear, puteți trece pe la moscheea "Esmahan Sultan"**, cea mai veche moschee din România, construită în secolul XVI.
Pentru cei interesați de antichități, Muzeul de Arheologie Callatis expune o bogată colecție de obiecte preistorice și greco-romane, în timp ce cei interesați de tehnică pot vizita Muzeul Marinei și colecția sa de artilerie navală și antiaeriană.
(...)

Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, p. 34 (Mangalia - The Southern Star).

Note M. T.
* Callatis (www.ziuaconstanta.ro - 6 decembrie 2017)
**  moscheea Esmahan Sultan (www.muftiyat.ro/monumente/...)

Târgu Jiu istoric (M. D. R. T. 2011)

Constantin Brâncuși s-a născut în satul Hobița, în apropiere de Târgu Jiu. Mai multe din cele mai importante lucrăile sale importante, precum Coloana Infinitului și Masa Tăcerii, pot fi văzute într-un parc al orașului.

Târgu Jiu, care se află chiar la sud de Munții Carpați, este construit pe temeliile unui sat dac, înconjurat de păduri sălbatice. Târgu Jiu este situat la intersecția drumurilor dinspre Dunăre, Transilvania și Banat. Armata romană a trecut pe aici în timpul războaielor de cucerire a Daciei. Mai târziu, în timpul Evului Mediu, devine un centru comercial de primă importanță. Orașul și-a luat numele de la râul Jiu care îl străbate între Carpați și Dunăre. Târgu Jiu are un stil arhitectonic românesc cu influențe orientale, franceze și germane.

Constantin Brâncuși a fost unul din cei mai importanți sculptori ai secolului XX. Lucrările sale au modernizat expresia plastică a sculpturii și sunt expuse în muzee din toată lumea. Brâncuși a proiectat și realizat un ansamblu monumental în aer liber în centrul Târgu Jiului în 1938.
Trei sculpturi monumentale - Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului - pe Calea Eroilor, o alee de mai mult de un kilometru. Masa Tăcerii simbolizează întrunirea viitorilor eroi înaintea bătăliei și cele 12 scaune din jurul său sunt în formă de clepsidră. Poarta Sărutului impresionează până la transpunerea într-o altă viață, dar sculptura este, de asemenea, simbolul căsătoriei. Cea mai importantă piesă a ansamblului este Coloana Infinitului, cu o înălțime de aproape 30 de metri, care este un omagiu adus românilor care au murit luptând în Primul Război Mondial și este o reprezentare stâlpilor funerari întâlniți în sudul României. Ansamblul monumental de pe Calea Eroilor din Târgu Jiu a fost inclus în Patrimoniul European în 2003.


Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, p. 31 (Târgu Jiu - The City of Brâncuși).

Meseria de "calculator" în Antichitate și Evul Mediu (MILOȘESCU 2000)

Din cele mai vechi timpuri, de la primele animale vânate și de la primele unelte confecționate, omul a fost nevoit să numere și să calculeze. Numărul a fost prima noțiune care, pornind de la înțelesul real (2 vânători, 50 de războinici, 25 de capre), a căpătat un înțeles abstract (2, 50, 25). Odată cu dezvoltarea societății, numerele au devenit din ce mai mari, iar calculele din ce în ce mai complexe. Studiul lor a devenit obiectul unei științe numite matematica. (...)
În antichitate, omul s-a confruntat cu multe probleme practice pe care numai matematica a putut să le rezolve: construirea fortificațiilor militare, a drumurilor, a podurilor, a canalelor, a barajelor și a marilor temple, inventarea calendarului pentru măsurarea timpului și stabilirea datei, practicarea negoțului, parcelarea terenurilor, stabilirea taxelor și impozitelor, stabilirea valorii unei moșteniri.  Mai târziu, în Evul Mediu, au apărut băncile și problemele legate de calcularea dobânzilor, problemele de contabilitate. Pentru a realiza aceste operații de calcul complicate existau oameni învățați, specializați, care cunoșteau toate metodele și tehnicile de calcul. Așa a apărut meseria de "calculator".
(...)

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, p. 274.

„Călători și călătorii” (UNIVERSITATEA BUCUREȘTI 2015)

Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, Universitatea București

Conferință internațională de Științe ale Comunicării și Studii Culturale, 23-24 oct. 2015

Călători și călătorii. A privi, a descoperi

A călători, călătorie, călător - o familie de cuvinte care surprinde, așa cum scria Franck Michel, „dorul de ducă”, stârnit de contactul cu alte persoane, cu o carte sau, în universul contemporan, cu mijloacele de comunicare în masă. A călători înseamnă a te desprinde de locul căruia îi aparții și a te îndrepta spre teritorii ispititoare, fascinante sau, dimpotrivă, terifiante. Un verb care te proiectează în proximitatea străinului, pe care visezi să-l descoperi și să ți-l faci prieten la el acasă.

Vorbind de impulsurile nomadului, Michel Maffesoli amintește de o tradiție a budismului zen, potrivit căreia „non-apartenența la un loc” este un imperativ pentru realizarea de sine. De la a te aventura în lumea largă pe propriile picioare, până la a te urca în șeaua calului, de la te lăsa purtat de litiere, căruțe, trăsuri, corăbii sau feribot, de la a te așeza în vagonul confortabil al trenului sau pe banchet automobilului, până la a te ridica de la pământ grație avionului, de-a lungul istoriei deplasarea a ajutat ființa umană să se deschidă către ce e diferit, să întâlnească oameni noi și moravuri pe măsură, să confrunte peisajul de acasă cu arhitectura naturală și urbană a unui altundeva.

Viața de-a lungul drumului s-a dovedit adesea provocatoare și, nu de puține ori, periculoasă în parcurgerea diverselor forme de relief, a căilor, a trecătorilor sau în căutarea popasurilor la hanuri, taverne și alte adăposturi temporare. Au existat zei, eroi sau sfinți invocați pentru a-i proteja pe călători în trecerile și în petrecerile lor de la anticul Hermes, la Hristofor, patronul călătorilor din Evul Mediu încoace și, mai recent, al automobiliștilor.

Spre deosebire de omul medieval, care nu cunoaște călătoria ca divertisment (Jean Verdon), individul contemporan est antrenat la drum frecvent din rațiunea respectivă. Această irepresibilă nevoie de a rătăci prin locuri necunoscute pentru a-ți dobândi liniștea, limpezi mintea sau cunoaște alte teritorii, alte culturi, această sete de a înghiți mii de kilometri este alimentată astăzi de industria turistică, ale cărei strategii de convingere sunt din ce în ce mai rafinate. Întregul demers de persuadare a unui public tot mai pretențios pare să stea sub semnul unui proverb care circula cândva în spațiul public american: „Fii sigur că-ți alegi ruta cu grijă! Vei fi pe ea multă vreme”. Instrucțiunile de călătorie semnate de „experții” plimbărilor îndepărtate, care învață ochiul cum să privească, sunt tot mai numeroase, atât în formatul clasic, cât și în cadrul platformelor online. În ciuda popularității de care se bucură acum, ele constituie un tip de literatură cu o lungă tradiție culturală.

Conferința își propune să reunească specialiști din arii profesionale diverse, care să abordeze din multiple perspective tema călătoriei și a călătorului. Direcțiile de studiu și dezbatere academică vizează dimensiunea culturală a temei, în sincronie și diacronie, cu reflecții asupra finalității, mijloacelor, instrumentelor, agenților și temelor aferente călătoriei, dar intenționează să surprindă și modalităților actuale de cercetare a unui asemenea subiect, de la strategii de marketing, relații publice, branding și advertising la surse de documentare și informare de ultimă oră.

Axe tematice

1. Dimensiuni culturale ale călătoriei
1.1. Călătoria în arte și patrimoniu
- Călătorii reale, fantastice, onirice, virtuale în text și imagine
- Scrierile de călătorie ca gen: jurnale, memorii, scrisori, ghiduri etc
- Călătorii fondatoare și traseele obiectelor
- De la cabinetele de curiozități la muzeele lumii
- Călătorii de cercetare: experiența terenului etnografic și antropologic
1.2. Călătoria: comportamente, rituri, practici și sensibilități
- Transhumanță, nomadism, peregrinare
- Pelerinaje, procesiuni, călătorii spirituale și inițiatice
- Experiențe ale voiajului și tipologii ale călătorilor: hedoniștii, turiștii, intelectualii, îndrăgostiții de exotic etc.
- Diferențe culturale, diferențe geografice: exotismul
- Rituri liminare, tranziții, mutații culturale
- Zei, eroi, sfinți ai călătoriei
- Călătorie ca formă a întâlnirii cu Celălalt
1.3. Istorii ale călătoriei: cauze, scopuri, roluri, mijloace
- Călătorii temporare versus deplasări definitive
- Imaginarul profesional al călătoriei: marinari, negustori, diplomați, curieri, exploratori, misionari etc
- A te deplasa: microistorii culturale ale mijloacelor de transport
- Artefacte ale călătorului: echipamente (vestimentație, accesorii), instrumente (hărți, compasuri, aparate foto, video), suveniruri.
1.4 Spațiul călătoriei
- Spațiul și călătoria: drumuri pe apă, pe uscat și în aer
- Dificultățile călătoriei: natura și oamenii
1.5. Panel tematic - Centrul de excelență în studiul imaginii

2. Branding, advertising, marketing și relații publice
2.1. Branding și branduri turistice
- Călătoria spre Celălalt: branduri ale glocalizării
- Identitate, alteritate, stereotip în construcția brandului de țară
- Good Country Index - mitologii publicitare pentru proiectarea spațiului perfect
- Brandingul locurilor: aplicații și strategii de comunicare, advertising și relații publice
- Diplomația publică, lobby-ul național și imaginea de țară
- Made în România: promovarea brandurilor românești
2.2.  Marketing și advertising pentru turism
- Timbre și ilustrate: între propagandă și marketingul destinațiilor
- Voiajori și consumatori: trend-uri și obiceiuri de consum în turism
- Marketingul călătoriei: târgurile de turism naționale și internaționale
- Călătorii digitale și marketing experiențial sau despre virtualizarea călătoriilor prin intermediul noilor tehnologii
- Agenții de turism și strategii specifice de promovare
- „Consumer Journey” - tendințe contemporane în construcția strategiilor de promovare și PR, cu aplicații în domeniul turismului
- Piața  internațională / piața românească de turism: perspectivă comparatistă
2.3 Etică și politică - riscuri actuale pentru industria turismului
- Risc, etică și responsabilitate socială în domeniul turistic
- Crizele internaționale și turismul

3. Itinerarii prin lumea informației
3.1. Bibliotecile și călătoria informației
- Biblioteca: un spațiu al călătoriei
- Biblioteci tradiționale versus biblioteci virtuale
- Biblioteci-voiajoare: călătorii livrești, itinerariile cărților
- Bibliotecari-călători și aventurile lor
3.2. Călătoria și informația digitală
- Surse de documentare pentru călătorii
- Tehnologii multimedia pentru călătorii
- Forme și imagini ale călătoriei în noile media
- Marketingul centrelor info-documentare
3.3. Excurs prin lumea muzeelor și arhivelor
- Organizarea memoriei materiale a călătoriei în muzee, expoziții, arhive
- Vizitatorul în muzeu - o țintă în marketing și un beneficiar de informație
- Colecții și colecționari / ctitori de muzee
- Muzeul real - muzeul virtual - muzeul itinerant

Comitet științific
prof. univ. dr. Ioan Pânzaru, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, UB, director al CEREFREA
prof. univ. dr. Liviu Papadima, Facultatea de Litere, UB, prorector al UB
prof. univ. dr. Sorin Alexandrescu, director al Centrului de excelență în studiul imaginii, UB
prof. univ. dr. Monica Spiridon, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Mihai Dinu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB

Consultanți științifici
prof. univ. dr. Carmen Mușat, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Iuliana Botezan, Universitatea Complutense, Madrid
prof. univ. dr. Ionel Enache, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
prof. univ. dr. Adina Berciu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
CP 1 dr. Adi Mihalache, Institutul de Istorie A. D. Xenopol al Academiei Române, Iași

Comitet organizatoric
conf. univ. dr. Cristina Popescu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
conf. univ. dr. Alexandru Crăciun, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Silvia Barucieff, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Cristina Bogdan, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
lect. univ. dr. Ana Maria Teodorescu, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. dr. Gabriela Băran, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. dr. Gabriela Jurubiță, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
asist. univ. drd. Simona Fortin, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB
conf. univ. dr. Laura Mesina, Departamentul de Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, UB (panel CESI)

Religie și societate în civilizația arabă musulmană la confluența secolelor XIX și XX (PASEK 1958)

< (...) 
Nachuda*  ridică mîinile spre cer:
-Prost am brodit-o, oameni buni. Inșallah. Din voia lui Allah.
Serindj**-ul se scărpina cu răzuitoarea, avînd pe față o expresie de adîncă durere.
-Said n-a găsit că perla-i frumoasă. Ne-a dat numai douăsprezece libre, spuse el mîhnit.
Atunci se sculă Saffar, împins parcă de un val puternic de curaj. Nici el nu înțelegea cum, dar simțea valul acela care sălta în inima lui, în lăuntrul lui, plin de spuma unei mari indignări.
-Mințiți! V-a dat mai mult!
-O, barkale***! răcni serindj-ul, negăsind în furia lui decît acest vechi cuvînt folosit de saladini.Se apropie cu un pas de Saffar.
Saffar îngenunche.
-Recitați „fatha”****, strigă el.
Serindj-ul se opri, pur și simplu uluit.
-Spuneți „fatha”, repetă Saffar.
-Așa e, spuneți „fatha”! se entuziasmă și Șoa, țîșnind de la locul lui.
-Spuneți „fatha”! strigară și oamenii. Rîdeau. Le plăcea ideea că nachuda cu serindj-ul trebuiau să jure pe vorbele sfinte pentru cinstea lor.
-Rostiți „fatha”!
Hagiul***** Șere și Ben Abdi stăteau muți. Se uitau unul la altul. Se întîmplase un lucru nemaiauzit... Dar nu puteau refuza , alminteri ar fi dat de bănuit.
-Hai, spuneți „fatha”! murmurau oamenii. Se maimuțăreau. Capetele lor mari, negre, se legăneau nebunește.
Saffar începu, domol, să recite cuvintele sfinte, punînd în ele întregul său suflet.
Atunci îngenuncheară hagiul Șere cu Ben Abdi, alăturîndu-i-se cu glasuri întărîtate.
Ochii lui Saffar se holbară, urmărind mișcarea gurii  lor, în timp ce propriul său glas scădea, ca și cum s-ar fi stins...
Ceva se frînse într-adevăr în Saffar: ceva foarte important din ființa lui. Credința lui naivă, oarbă, se clătina. Era îngrozitor. Avea senzația că privise deodată undeva unde nu trebuia  niciodată să se uite, era ca și cum văzuse partea din spate a unui lucru mare, misterios, solemn... Căci serindj-ul și nachuda spuneau „fatha”, și totuși furaseră. Și uite că nu se întîmpla nimic, din cer nu pogorîse nici un înger, nu căzuse nici un fulger, nu se auziseră glasuri cumplite, suprapămîntești, nimic, absolut nimic... Nachuda și serindj-ul nici nu se temeaude asemenea lucruri. Spuneau „fatha” nu din teamă, ci din mînie. Furia îi cutremura. Apoi rugăciunea se sfîrși.
Se ridicară.
Se ridică și Saffar. Fruntea sa înaltă era încrețită precum lutul.
-Ați jurat strîmb! Și l-ați hulit pe Allah! strigă Saffar. V-am văzut la Said. Hoților! Fakich!
Ben Abdi se aruncă asupra lui. Saffar îi scăpă, sărind peste bordul vasului. Mai ridică o dată capul, repetînd de jos:
-Fakich! Fakich!
Ceva îl lovi puternic în frunte - era un cuțit pe care serindj-ul îl aruncase după el, în oarba sa furie.
Nici nu se sinchisi.
-Fakich! strigă cu puteri sporite. Hoți blestemați! Mincinoși!
Apoi plecă.
(...)
Oamenii însă tot nu înțelegeau și începu o mare gălăgie, cu strigăte care încetară abia cînd glasul lui Ben Abdi tună asurzind totul:
-Tăcere, turmă de berbeci! ”Un ban la doi oameni”, așa a zis nachuda! N-auziți, mărginiților, mocofanilor, oare marea v-a sfredelit urechile?! Și mulțumiți lui Allah, și fiți fericiți că aveți măca ceva! Ce am eu, ce are nachuda? Numai cele douăsprezece guri ale voastre nesătule, alminteri nimic...
-Spuneți „fatha”! strigă atunci cineva.
Era Șoa, care îndrăznise să strige, ghemuit după trupurile celorlalți.
-Nachuda și serindj-ul, furioși, se uitară în jur. Dar la acel strigăt se alăturară toți oamenii, și nu cu veselie, nici jumătate în glumă ca odinioară, atunci cînd Saffar le dăduse exemplul, ci amenințător, stăruitor, cu o insistență suspicioasă:
-Spuneți „fatha”! Da, jurați!
-Mincinoșilor! strigă în mijlocul larmei Șoa, ascunzîndu-și  mereu capul.
Furtuna de glasuri creștea, iar ochii lui nachuda țopăiau, împungînd ici și colo, dar găsind numai mînie pretutindeni...
Atunci îngenunche - a doua oară în viața lui - pentru ca, împreună cu serindj-ul, să jure în fața scufundătorilor sărmani că nu furase. Și recitînd cu voce tare cuvintele sfinte, revărsa în sinea lui blesteme infernale asupra primulu pescuitor căruia îi venise în minte să fie puși să jure și superiorii, asupra lui Saffar, asupra netrebnicului căruia, din păcate, cuțitul aruncat neîndemînatic de Ben Abdi îi atinsese numai fruntea.
Păru că „fatha” acționa precum uleiul turnat pe o rană sau pe marea cuprinsă de furtună; oamenii tăcură, rugîndu-se de asemenea.
(...)
-Pescuitori de perle, v-am adus fericirea! strigă, și glasul lui răsună ca un metal strălucitor, căci era plin de entuziasm și de încredere. V-am adus libertatea. Sînteți stăpînii acestui vas!
-Ali Said e stăpînul lui! izbucni nachuda, uitînd în tulburarea lui că Ali Said murise.
-Ali Said s-a dus, îi aminti El Seif. Nu mai e nici Abdallah. A murit și Aziz. Vasul e al vostru, oameni buni!
Ben Abdi rîse silit; nu avea cu sine răzuitoarea și parcă îi lipseau mîinile.
-Luați vasul și o să fie un furt întreit!
-L-ați plătit de-o sută de ori! strigă El Seif oamenilor, care se holbau unul la altul. Așadar, de-o sută de ori e al vostru. Toți cărora le-a aparținut sînt morți. E al vostru, vă spun! Aveți nevoie de el mai mult decît oricine, aveți nevoie de el spre a putea trăi omenește. Vasul e al vostru! Ați fost sclavi, dar nu mai sînteți și nu veți mai fi niciodată, dacă nu vreți. V-ați scufundat în adîncurile mării, dar perlele le-a adunat Said...
-Le-a plătit! țipă nachuda.
-Da. Dar ție. De ce coboară oamenii ăștia în mare? Și de ce nu au și ei perle?
-Inșallah, zise Ben Abdi  simplu. Așa e voia lui Allah.
-Nu-i așa voia lui Allah! strigă El Seif. Nu este și niciodată n-a fost!...
-Ha, îl auziți! Renegatul, cîinele necredincios! izbucni nachuda. Hulește pe Atotputernicul!
-Taci! îl întrerupse El Seif, dar glasul îi tremura. Cuvintele lui nachuda atinseseră crud lucrul cel mai adînc înrădăcinat în el, ceea ce moștenise de la generații de strămoși, ceea ce pînă nu demult fusese singurul conținut al vieții sale sufletești, unica explicație a lumii și a orînduielilor sale, singura învățătură, tot ce era frumos și înspăimîntător, toată știința, toată poezia, credința lui. Acea credință medievală trăia în el și nu putea scăpa de ea. Dealtfel nici nu dorea, fiindcă se temea, fiindcă era un om legat de pămîntul pe care se născuse, de atmosfera pe care o respirase, de epoca în care crescuse și care aici, pe aceste meleaguri sălbatice, îndepărtate, avea încă un caracter de ev mediu.
De aceea se clătină sub lovitura nemiloasă a vorbelor lui nachuda, care știa unde țintește.
-Taci! zise iar. Între timp își revenise. Știa că merge pe calea dreptății, iar frica îl părăsise. Minți! Sînt credincios! adăugă el pătimaș. Cred atît de adînc, încît niciodată n-am pîngărit sfînta „fatha”, ca tine, oh, blestematule! Știu, de asemenea, că v-am adus adevărul. Ascultați-l. Ridică amîndouă brațele. Ochii îi aruncau flăcări. Avea să rostească acum cele la care atît de temeinic cugetase. Allah are o singură dorință: să trăim. Pentru asta ne-a creat. Și să fim fericiți. Și pentru aceasta ne-a creat. A sădit în noi foamea, dar nu e voința lui să murim de foame; de aceea ne-a dăruit peștii, ca să-i pescuim și să-i mîncăm. Am fost în închisoare, dar n-a fost voința lui Allah să pier acolo; mi-a dat mîini și m-am eliberat - este și asta o împlinire a voinței lui Allah.
El Seif întinse mîinile spre oameni:
-Orice lucru bun ați îndeplini e voința lui Allah, se cheamă voința lui! Numai de fapte se ține seama...
(...)
.>

SURSA
Mirko Pasek, Pescuitorii de perle, trad. M. Ionescu-Nișkov, edit. Ion Creangă, București, 1983, p. 41-42, 64,  107-109.

Note M. T.
*nachuda=Căpitanul arab  al unui vas cu pânze de 20 tone, folosit în Marea Roșie ca navă-bază pentru bărcile pescuitorilor de perle.
**serindj=Secundul lui nachuda
***barkale=„Fără perne”, terrmen peiorativ echivalent cu vagabond sau cerșetor, cu care saladinii, negustorii arabi din regiunea Mării Roșii, îi denumeau pe ceilalți oameni.
****fatha=Rugăciune sfântă care precede începerea oricărei activități.
*****hagi=Termen cu  care erau denumiți credincioșii musulmani care efectuaseră pelerinajul la orașul sfint Mecca, azi partea a regatului Arabia Saudită.

Ziua Bibliotecarului („Lectura” 2004)

Adriana Kiraly, Ziua Bibliotecarului în România, Biblioteca Județeană Cluj, I, 2004, nr. 2, 15-16.

Argument
Evoluția profesiei
I.Bibliotecarii înaintea apariției profesiei
Bibliotecarul medieval
Bibliotecarul renascentist
Bibliotecarul bibliotecilor moderne
II.Apariția meseriei de bibliotecar în cadru legal
Bibliotecarul secolului XIX
Bibliotecarul secolului XX
Bibliotecarul secolului XXI
Bibliografie
Pallier D, Istoria și evoluția meseriei de bibliotecar, „Biblioteconomie: Culegeri de traduceri prelucrate, București, Biblioteca Națională, 1995, 4, 51-63.
Iliș Florina, A fi bibliotecar? Trecut, prezent și viitor în meseria de bibliotecar, „Hermeneutica Bibliothecaria”, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, Biblioteca Central Universitară „L. Blaga”, 1998, 17-24.
Durno John, Lloyd Simon, Maclean Elaine, Singh Sandra, Profesia de bibliotecar în 2010: O trecere în revistă a primei decade a secolului XXI, „Biblioteconomie: Culegeri de traduceri prelucrate, București, Biblioteca Națională, 2002, 35-38.

„Universitatea Mării Negre” (ȘLAPAC & MIHALACHE 1993)

 Florin Șlapac & Adrian Mihalache, Universitatea Mării Negre. „Să realizăm o sinteză între abordarea europeană și cea japoneză”, „Tomis”, Constanța, noi. 1993

F.Ș. - Ce rol au aceste cursuri și care sunt speranțele legate de ele?

A.M. - Universitatea Mării Negre reprezintă o modalitate de legitimare în plan cultural a unui demrs politic privind integrarea zonei de cooperarea din arealul Mării Negre, integrare în plan economic și politic. În acest demers de anvergură de integrare regională, Universitatea Mării Negre joacă un rol cultural, de legitimator. Nu se pare că, în situația când, în jurul Mării Negre, ne privim unii pe alții cu suspiciune, latini, slavi, musulmani și creștini, având în vedere și războaiele din regiune, ni se pare că integrarea nu este posibilă decât într-un demers civilizator. O universitate, spațiu al dezbaterii libere, care să abordeze acele problem actuale care nu pot fi gestionate decât în comun. Suntem siliți să cooperăm în trei domenii principale: prezervarea mediului ambiant și al exploatării resurselor Mării Negre, managementul gestionării problemelor industriei moderne și politicul, integrarea regional în plan european. Aceste țări din zona Mării Negre își dau seama că un pas spre integrarea generală europeană trebuie să fie constituit de realizarea unei zone de cooperare. Iar în această zonă de  cooperare, universalitatea reprezintă un factor civilizator. O colaborare în planul ideilor. Deci ea se prezintă cu un sistem de programe care acționează pe aceste direcții, are 32 de cursuri, fiecare curs fiind constituit ca un proiect unidisciplinar. Cursul la care sunteți astăzi se intitulează „Managementul comparativ, european și japonez”. Ca și celelalte cursuri, el este organizat cu reprezentanți din Europa și America, în acest caz din Japonia; cursanții sunt din Turcia, Republica Moldova și România, lectorii fiind parte români, parte străini. Cursurile se desfășoară în limba engleză. Ne-am bucurat de prezența a doi profesori din Japonia: Rei Shiratori și Nobiniko Suto (Universitatea Tokay), apoi Allen Cutword din Anglia și profesorul Gubers din Olanda. Aceste contribuții nu au fost întâmplătoare, ele au fost armonizate conform unei viziuni asupra acestui proiect, o viziune care precizează locul României în înfruntarea și sinteza dintre concepțiile venite din Extremul Orient, în special cele japoneze.

F. Ș. - Ce impact credeți că o să aibă aceste cursuri?

A.M. - Aceste cursuri de vară, spre deosebire de cele organizate în timp parțial, adică opt ore de program, ne-ai obligat, lectori și studenți, să fim împreună, să realizăm o interrelație interesantă. Cursurile nu au fost constituite numai din orele de predare,ci am fost tot timpul împreună cu studenții, la masă, la plajă, s-a reușit, pe de o parte, un transfer de experiență (pentru că lecțiile au avut un caracter practic și cursanții au cele mai diverse pregătiri - economiști, ingineri, tineri care au absolvit facultatea sau oameni cu funcții de răspundere în industrie - au putut dobândi multe instrumente de lucru în domeniul de activitate), pe de altă parte s-a reușit crearea unor legături care au mari șanse de a fi finalizate  prin contacte de cercetare,pri noi proiecte care se vor face în comun, chiar de anvergură internațională.

F. Ș. - Ne puteți da exemplul unui astfel de proiect?

A. M. - Avem de gând să inițiem un proiect de amenajare ecologică a Deltei Dunării, proiect la care vor colabora Ministerul Mediului și Romsilva. Un astfel de proiect a fost discutat la prezentul curs și, probabil, că va fi, dacă nu finalizat, instituționalizat în septembrie, urmând să se desfășoare până în vara următoare

F. Ș. - În afară de Constanța, există asemenea manifestări și altundeva în țară, în altă perioadă a anului?

A. M. - Universitatea Mării Negre și-a început existența pe 15 mai cu un curs de răsunet privind integrarea europeană. Am avut în septembrie un curs extrem de interesant privind geopolitica Mării Negre (încheiat la 1 octombrie). În august au fost trei cursuri simultane - management comparativ, inteligență artificială și organizații interguvernamentale - ori o anumită interacțiune a existat între aceste cursuri și tocmai aceste interacțiuni sunt interesante. Ele nu se pot realiza decât într-un astfel de mediu, cum este Costineștiul, într-o perioadă în care fiecare se degrevează de alte preocupări, în afară de aceea de a comunica.

F. Ș. - Vi se pare deci benefică această universitate între ghilimele?

A. M. - Ghilimelele nu sunt neapărat potrivite. Ea este o universitate între ghilimele dacă o raportăm la mijloacele tradiționale puțin înguste în care înțelegem transferul de cunoștințe. dar, față de ceea ce ar trebui să fie o universitate în sensul conceptual al cuvântului, ceea ce a fost universitatea în Evul Mediu, adică o grupare de oameni care se hotărau să trăiască împreună în numele unor idei - noi suntem o universitate poate mai tradițională decât Universitatea din București.

F. Ș. - Impactul nu vi se pare totuși mic față de numărul de oameni care ar trebui să fie informați? 

A. M. - Noi avem cam 30-40 de oameni în medie pe curs. Acești oameni reprezintă, la rândul lor, o elită, ei au fost trimiși printr-un procedeu de selecție. Nu primi pe oricine. Avem 7 oameni din Chișinău care au fost selecționați în urma unui concurs sever. Nou ă ni se pare că numărul audienței nu este atât de important, cât calitatea acestui auditoriu. Fiecare dintre ei se va transforma, în zona lui de preocupări, într-un factor radiant de cunoștințe și mai ales de stil. De stil, de comportament și de abordare a problemelor.

F. Ș. - Cursul se numește management comparativ, european și japonez. Dv. credeți că modelul japonez se poate aplica și la noi?

A. M. - Nu vrea să iau modelul japonez în sensul mecanic al unui model  care trebuie neapărat urmat. Mie mi se pare că nu este neapărat necesar ca noi să adoptăm modelul japonez, ci că trebuie să realizăm în plan conceptual și chiar în plan practic, o sinteză între abordarea europeană și cea japoneză, deci o sumă de proceduri care să îmbine calitățile și ale unora și ale altora.

F. Ș. - Puteți numi câteva?

A. M - Interesantă este problema optimizării proceselor tehnologice și conceptul de calitatea totală. A intra în detalii - problema optimizării proceselor tehnologice într-o manieră vest-europeană presupune întâi un studiu teoretic, apoi experimentare în laborator și apoi transferarea rezultatelor în industrie. În faza tehnologică înseamnă o durată lungă și aplicarea riscă să se facă când rezultatele sunt demodate. Abordarea japoneză reprezintă o integrare a compartimentului de cercetare-dezvoltare în compartimentul productiv, astfel încât experimentarea este realizată „in vivo” în cadrul procesului tehnologic. Noi, care avem prin educație o orientare vest-europeană, adică întâi bazele unei discipline, pe rură experimentarea în laborator și apoi transferul de cunoștințe, dar, pe de altă parte, deschidere și receptivitate față de orientarea orientală, am putea face eventual o selecție de proceduri dintr-un loc și celălalt și o adaptare la condițiile noastre. Studiind comparativ cele două abordări manageriale, am putea da chiar ceva nou, nu printr-o simplă sinteză, ci printr-o formă în car  originalul să-și spună cuvântul.

Fragmentarium (ELIADE 1939)

 Mircea Eliade, Fragmentarium, Destin/Restituiri, Deva, 1990, 199 p.

5 Către cititor
8 Despre un anumit „sacrificiu”
13 Notă despre geniu
17 Notă despre „bolnavi”
22 Despre misterele degradate
28 Notă despre patriotism
33 Asceză
38 Notă despre conversație
42 Protoistorie sau Ev Mediu
49 Teama de necunoscut
53 Valorificări ale Evului Mediu
59 Dintr-o antropologie 
64 Lucruri de taină
68 Speologie, istorie, folclor
73 Jad
79 „Sfat celui care merge la război”
83 Plantele lui Jagadish Bose
89 Navigare necesse est
94 Cărți pascale
97 „Nu mă interesează”
101 Despre destinul neamului românesc
105 Profani
109 Superstiții
111 Vesmânt și simbol
113 Clipa din urmă
116 „Mort în viață”
118 Aur
120 Drumul spre centru
123 Vacuitate
124 Somn 
127 Două tipuri de creatori
130 O anumită libertate
132 Secolul istoriei
134 Analogii
135 Solidarizare
137 Critică și rasiologie
138 Teorie și roman
140 Dostoievski și tradiția europeană
142 Solidarizarea prin eroare
145 Orgie
148 Ideile în epică
151 Vitalitatea ereziilor
153 O anumită incapacitate
155 Eterna dispută
156 Cunoaștere gordiancă
159 Amănunt
160 Fidelitate
161 Amănunt
161 Eterna omologare
163 Mistici inferioare
165 Analogii și simboluri
167 Tehnica disprețului
172 Faptul
174 Câțiva modești
177 Melancolie
179 Dreptul de a spune banalități
179 Dilige...
181 Singuraticii
183 Creionul lui Unamuno
184 Autenticitate
186 Oroarea de angelic
186 Autenticitate
188 Dincolo de etimolologii
189 Rezistența la geniu
191 Un înțeles al semnelor

196 Nota editorului

197 Cuprins

coperta IV
Sub semnul culturii celei mai vii a creat și a visat Eliade. Iar dacă este așa, să încercăm a vedea în el ne pe el care s-a stins în viață și pe care trebuie să-l comemorăm, ci pe cel viu prin opera sa și ctitoriile visate. Căci, altminteri, s-ar putea ca nu el, ci noi să fim stinși din viață.

Legenda lui Roman și Vlahata

 (134) (...) Singurul izvor literar care ne-o transmite este Cronica anonimă, dar nu și tradiția orală, așa cum se întîmplă cu legendele despre descălecat (vînătoarea zimbrului)  sau despre Ștefan cel Mare, izvorîte din aceeași conștiință etnică specifică Evului Mediu. Înșiși cronicarii, începînd cu Grigore Ureche, au lăsat la o  parte istoria lui Roman și Vlahata, punînd accent pe a doua parte a legendei, mai credibilă și oarecum modernizată, referitoare la descălecatul lui Dragoș. Din prima parte a legendei a rămas doar ideea că noi „ de la Rîm” ne tragem, devenind astfel unul din principiile călăuzitoare ale întregii noastre istorii naționale.
Legenda reprezintă și un interes de ordin lingvistic. Este vorba de grafia eponimul cu O, ceea ce confirmă părerea că aceasta ar fi o formă moldovenească. Se pare că în vreme numele romanus era foarte răspîndit la români, cum era obișnuit și „latinul Romanus la Roma și Apulia” (7). Dacă dăm creare părerii exprimate de Bogdan, se naște o întrebare de mare însemnătate lingvistică vizînd existența neîntreruptă  formei cu O; este posibil ca eponimul romanus, dat fiind prestigiul latinei, să fi cunoscut forma dublet o (român) / u (rumân), prima în vorbirea aulică, a doua în cea populară? În acest caz înseamnă că varianta cu o nu se află sub influență slavă și este pur latină. Problemă este de competență strict lingvistică. Unul din primii domnitori moldoveni, cel care își zicea pentru prima oară „Domn de la munte pînă la mare” (8) era Roman Vodă Mușatin (1391-1394). Lui i se datorează și dezvoltarea orașului moldovenesc cu același nume, „oraș care este însă mult mai veche, preced înt întemeierea statului, ca și Siretul, Baia, Hotinul etc” (9). De reținut că în toate cronicile moldovenești pînă la Ureche și, se înțelege, după acesta, numele domnitorului amintit apare cu forma O. Să spunem că în primul text de acest gen, Analele putnene, situația se explică, întrucît limba slavă în care apare cronica era oficială, iar copistul, familiarizat cu legenda, a ținut să măgulească orgoliul mușatinilor. Dar forma cu O revine, în mod consecvent, și în Cronica moldo-polonă și în Cronica anonimă. (...)

(136) Originea populară a lui O din Roman și Vlahata, a numelui domnului mușatin, a orașului moldovenesc, ca și a variantelor lor existente în vreme, pare a fi confirmată de balada Copilașul lui Roman. De data aceasta nu mai avem de a face cu un caz „izolat”, de circulație restrînsă, ca în Roman și Vlahata, ci de o familie numeroasă de variante, răspîndită pe toată întinderea spațiului romanic, din nordul ori din sudul Dunării
Protagoniștii cîntecului în discuție sînt trei frați: Din, Constandin și Roman, „trei voinici români”, cum se precizează într-un vers retoric propriu acestei specii, din varianta bănățeană a lui Gh. Catană. În variantele moldovenești, ei trebuie să înfrunte o oaste tătară, acțiunea fiind localizată în Basarabia. În variantele de „margine dunăreană”, adversarii sînt turcii.
Analiza stilistică ne face să credem că balada a luat naștere în Moldova și de aici s-a extins în celelalte provincii. Fără a intra în amănunte, descrierea corturilor este identică. Ea amintește de modul de cantonare a tătarilor, șablon imagistic frecvent în baladele moldovenești cu tematică anti-tătărească.
Întrebarea se pune dacă balada Copilașul lui Roman se înscrie în același tip istoric cu Roman și Vlahata ori cu domnia Mușatinului de la 1391-1394. La aceasta răspundem afirmativ din capul locului. (...) Balada dezvoltă tema copilului voinic. El este cel de al treilea dintre frați și suportă „încercările grele”  asemenea eroului din basm. După confruntarea cu vrăjmașii, Roman are un comportament ciudat la prima vedere. Nerecunoscîndu-și frații veniți să-l ajute în luptă, îi ucide. Acest fapt amintește de educația străveche a tinerilor din fratrii războinice. Lupul, Zimbrul, Vulturul de la care se revendicau (vezi legenda despre Remus și Romulus la latini, cultul lupului la daci, al zimbrului la moldoveni, al vulturului la munteni), erau modele de comportament în luptele sîngeroase. Fratriile (12) îi educau pe tineri să mimeze caracterele fiarelor, considerate ființe totemice sau forme emblematice, ceea ce sporea spiritul de aventură războinică. (...)

(139) Cele două forme se regăsesc și în Țara Loviștei. Într-o colecție mai nouă, riguroasă din punctul de vedere al notației, întîlnim: Rumânie (p. 349), Românie (p. 331, 351), românesc (p. 165), Roman (toponimic, vîrf de munte, p. 325). Ultimul exemplu amintește și de ceea ce spunea Al. Viciu într-o notă de subsol, la Colinde din Ardeal (15), că onomasticul Roman/Romana este frecvent în Transilvania. O formă toponimică Rumana a fost înregistrată și de N. Drăganu în lucrarea citată (p. 396).
Și astăzi locuitorii de pe Valea Bistriței, din zona Broștenilor, spun Romania (lingviștii vorbesc de aria fonetică a lui „padure”) și nu România. Forma diminutivală apare, de asemenea, la V. Alecsandri, în colecția din 1866: „- Cale bună, Românaș” (p. 24). În Iurceni era cunoscută pînă la ultimul război cîntăreața Profira Roman, „invitată pe la toate cumpăniile cumetriile”. La Jarnik-Bârseanu întîlnim forme cu O. Și la Viciu, unde, categoric, nu putem bănui influențe latinești. Situația este aceeași și la Nicușor Pauletti, a cărui colecție de pe Secaș datează din 1838. Două colecții din Maramureș descoperă din nou forme duble. Este vorba de Poezii populare din Maramureș (Alexandru Șiplea) și de Cîntece populare din Maramureș (I. Bîrlea).
Începînd cu Banatul, Crișana, Maramureș și mergînd din nordul spre sudul Moldovei, predomină evident forma cu O. Excepțiile sînt rare. Prezența lor în colecția de la Tătăruși-Pașcani, a lui Alexandru Vasiliu, se explică prin influențe ardelenești, dat fiind că tătărușenii au venit în Moldova de peste munți, fapt atestat pe bază de documente. Evident, la Alecsandri apar numai forme cu O.
La răsărit de Carpați, alături de cuvîntul român circulă și moldovean, așa cum relevă o anchetă dialectală efectuată de Victor Pop, materialul aflîndu-se în arhiva Institutului de lingvistică din Cluj. Există trei tipuri de termeni în acest sens.  În primul rînd, cuvîntul moldovean are sensul de locuitor al regiunii, ca ardelean, oltean, argeșean, tutovean, cojan și nu prezintă alt interes. (...)

„Drama și teatrul religios în evul mediu” (SADOVEANU 1942)

Ion Marin Sadoveanu, Drama și teatrul religios în evul mediu, Editura Enciclopedică Română, București, 1972 (1942), 143 p.

5 George Banu, Prefață: Misterul medieval - un precursor neașteptat

31 Nota editorului

35 Drama și teatrul religios în evul mediu
37 Zarea
43 Trecutul și noile împrejurări
51 Începuturile
59 Dezvoltarea celulei dramatice
75 În drum spre marile mistere
93 Apele mari: misterele
110 Poeții
119 Teatrul
123 Locul
125 Scena
128 Costumele
129 Actorii

137 Bibliografie

139 Indice de autori, actori, regizori și lucrări anonime