Asociație secretă în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...) Eu sînt un om fricos... foarte fricos, dar cu toate acestea am fost la strîmtoare mai de multe ori decît am păr în cap; și începi să-ți spui: Eu sînt fiu al vrăjilor. Foarte bine.
- Nu prea înțeleg, dar ascultă, pe aici nu e bine să vorbești cu glas tare în limba engleză.
- Nu face nimic; eu nu sînt decît un Babu, care încearcă să-ți arate că știe și el englezește. Toți Babuji fac paradă de cunoștințele lor în limba engleză, răspunse Hurree, ferindu-și mantua, care îi flutura pe umeri. Cum ți-am spus: Fiu al vrăjilor... ceea ce înseamnă că ești membru al asociației Sat Bhai, adică cei Șapte Frați, care este nu numai în Hindustan* ci și în Tantric**. Toată lumea cred că această asociație s-a dizolvat, dar eu am dovedit în notele mele că ea mai există și acum. (...) Sat Bhai este o asociație care numără foarte mulți membri, și s-ar putea ca înainte de ce ți-ar tăia cu blîndețe beregata, aceasta să-și dea o slabă speranță să mai trăiești. Afară de asta, tîmpiții de indigeni, de cumva nu se întîmplă să fie prea înfuriați, ezită întotdeauna cîteva clipe înainte de a ucide un om, cînd acesta afirmă că face parte dintr-o organizație specială. Prin urmare, cînd vei fi la mare strîmtoare, vei spune: Eu sînt fiu al vrăjilor, și s-ar putea să mai o fărîmă de noroc. Dar asta numai în cazuri extreme, și în scop de te pune în legătură cu un străin. (...) Acum închipuie-ți că eu sau oricare altul din Departamentul nostru, s-ar apropia de tine, deghizat cu totul altfel decît ești obișnuit să-l vezi. Nu mă vei putea recunoaște înainte de ce mă voi putea descoperi singur. (...) Voi veni la tine travestit în haine de negustor ladaki și-ți voi oferi să cumperi pietre prețioase. (...)
Kim repetă fraza principală.
- Foarte bine. Pe urmă îți voi arăta turcoazul meu, dacă mai rămîne timp și pentru asta, și-ți vei putea da seama cine sînt eu, așa că ne putem spune ce avem de spus și putem schimba scrisorile și documentele pe care le avem asupra noastră. Același lucru pentru fiecare dintre membrii grupării noastre. (...) Înainte de toate: Fiu al vrăjilor, în cazul cînd ești la strîmtoare. (...) Pe urmă vine ceea ce ți-am spus despre tarkeean, în cazul cînd vei avea de tratat chestiuni oficiale cu un străin. Ce e drept, deocamdată nu ai nici o însărcinare oficială. Tu ești numai un supliment... pus la încercare. Ce e drept, un specimen unic. Dacă ai fi de naștere asiatic, ai putea fi angajat numaidecît; această jumătate de an, însă, este destinată să te dezbare de obiceiurile englezești, înțelegi? Lama*** te așteaptă, din cauză că l-am informat în mod neoficial că ți-ai trecut toate examenele și în curînd vei intra în slujba guvernului. Oho, cred că știi că lucrezi contra unei alocații: dacă va fi cazul să dai o mînă de ajutor unui fiu al vrăjilor, nu ezita, ci încearcă. Acum dragă tovarășe, eu îți voi spune rămas bun și sper că vei fi la înălțimea misiunii ce ți s-a încredințat.
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim****, vol. II, tad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 58-60.

NOTE M. T.
* Hindustan („Țara hindușilor” în persană) = Regiune din N Indiei istorice. (https://www.britannica.com/place/Hindustan-historical-area-India)
** Tantra = Texte referitoarela practici ezoterice ale unor curente hinduse, budiste și jainiste. (https://www.britannica.com/topic/Tantra-religious-texts)
*** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.

Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)

**** Raluca Nicula, Rudyard Kipling - „Kim”, „Idei și stropi de suflet”, 8 februarie 2016 (http://ralucanicula.blogspot.ro/2016/02/rudyard-kipling-kim.html)

America şi Anglia, la un pas de a duce OMENIREA într-un RĂZBOI nuclear. Totul a fost ţinut SECRET până acum

Antena 3 4 noiembrie 2013

Anglia aproape a renuntat la figura lui Churchill de pe o bancnota, ca sa nu-i enerveze pe nemti

PROTV 13 octombrie 2013

SUA, aproape de o catastrofă. O bombă atomică a fost la un pas să explodeze

Cuget Liber 23 septembrie 2013

Banca Angliei, complice cu naziştii în furtul aurului din Cehoslovacia
Adevărul 31 iulie 2013

Act semnat de regele Richard al III-lea, licitat

Business 24 28 martie 2013 

Cel mai vechi abonament din fotbal

Antena1 28 martie 2013

A fost descoperită identitatea sculptorului care a realizat ”Gioconda Egiptului antic”
Gândul 26 ianuarie 2013

Eurovoc, tezaur multilingv la Biblioteca Parlamentului European („Lectura” 2006)

<
PREZENTARE EUROVOC

Geneză și dezvoltare
Realizat în 1984, tezaurul EUROVOC este fructul unei inițiative comune a Parlamentului European și a Oficiului pentru Publicații Oficiale al Comunităților Europene (OPOCE). pentru Parlamentul European se punea problema indexării documentelor parlamentare și documentelor din bibliotecă, iar pentru OPOCE era nevoie de indexarea textelor publicate în Jurnalul Oficial. Eurovoc răspunde nevoii constante a unui instrument multidisciplinar care, fiind general, poate, în același timp, să acopere toate domeniile tratate de Uniunea Europeană. Accentul este pus pe activitățile parlamentare, ceea ce permite utilizarea sa de către parlamentele naționale. Acest instrument documentar este multilingv de la crearea sa. El includea la început șapte limbi: germană, engleză, daneză, franceză, italiană, greacă și olandeză. Limba folosită pentru conceperea sa e franceza, iar celelalte limbi sunt traduceri. Transformările Uniunii Europene implică noii ediții și noi versiuni lingvistice; în 1987 apare a doua ediție care cuprinde două limbi suplimentare: spaniola și portugheza. A treia ediție, versiunea 3.0, datează din 1995. Acest ediții apar pe suport de hârtie. Din 1999, gestiunea tezaurului este modificată. Două comisii, una de conducere și una tehnică, sunt constituite. O decizie interinstituțională hotărăște o actualizare a tezaurului, fapt ce duce la versiunea 3.1. Ea cuprinde două limbi suplimentare: suedeza și finlandeza. Noua versiune Eurovoc dispune, pentru prima dată, de un site pe Internet și este accesibilă online. Între timp, se decide o modificare totală a tezaurului, care ajunge la varianta 4.0, apărută în noiembrie 2002. Ediția următoare, versiunea 4.1, este online la începutul lui 2004. Numeroase parlamente naționale sunt interesate de Eurovoc prin intermediul CERDP (Centrul European de Cercetare și Documentare Parlamentară). Pentru a-și pregăti integrarea în Uniunea Europeană, mai multe parlamente au tradus tezaurul: Lituania, Slovenia, Polonia, România, Cehia. Alte parlamente au decis să traducă tezaurul în cadrul unei cooperări cu Uniunea: Albania, Croația și Rusia. Din 1995, tezaurul nu mai fost editat în versiunea pe hârtie. Numeroși utilizatori ne-au împărtășit utilitatea sa, astfel încât versiunea 4.1 a fost publicată în două volume: un volum prezentând alfabetică versiunea permutată, iar al doilea versiunea tematică. Această ediție este disponibilă în unsprezece limbi: engleză, germană, daneză, spaniolă, finlandeză, franceză, greacă, italiană, olandeză, portugheză, suedeză. Noile versiuni lingvistice în limbile oficiale ale Uniunii Europene vor fi publicate în același timp cu versiunile următoare ale tezaurului.

Versiunea actuală 4.2
Din august 2005, versiunea 4.2 apare online și limbile noilor țări membre sunt integrate pe măsura traducerii lor. Tezaurul online cuprinde mai multe părți. Pe prima pagină, rubricile principale permit accesul la:
- prezentarea tezaurului;
- navigarea (pe domeniu);
- căutarea unui termen (termen întreg);
- fișa de întreținere (pentru a trimite noi propuneri de descriptori sau modificări ale descriptorilor existenți);
- descărcarea tezaurului în format pdf (versiunea tematică sau alfabetică permutată);
- tranziția între cele două versiuni (modificările și noutățile integrate);
(...)
>


SURSA
Isabelle Gautier, Eurovoc, tezaur multilingv: funcționare și aspecte practice, cu un exemplu concret: Biblioteca Parlamentului European, trad. M. Moldovan, Revista Lectura, Cluj-Napoca, serie nouă, an III, nr. 1, 2006, p. 2?.

„Unde sunt pescăriile de odinioară? (II)” (ANTIM)

 I. T. Antim, Unde sunt pescăriile de odinioară? (II)

Paginile scrise de un cercetător, A. Daia [1928], trezește în sufletele bătrânilor din Dobrogea umbra unei nostalgii. Călătorii, notează cercetătorul, vorbeau cu mult entuziasm de pescării, îndeosebi de cele de la Gurile Dunării. Pescăriile au mai trecut, să reținem și asta, prin anii vitregiți, ele fiind „aproape părăsite”. Pe vremea aceea erau socotite doar veniturile, producția pescăriilor nu era consemnată, dar veniturile din arendări, cum spuneam, la 400.000 lei aur. Abia între 1895 și 1927 a început să fie evidențiată „producția bălților din Dobrogea”. Să nu vă mirați, dar evidența era atât de strictă încât, de exemplu, scrumbiile erau consemnate până la ultima! Ca și azi, scrumbiile se aflau și atunci la mare căutare. După 1906 s-a început înzestrarea bălților și tot atunci au părut primele cherhanale, „încăpătoare și higienice”, după cum consemnează documentele. Șalăul, în treacăt fie spus, era considerat pește de lux. Domnul profesor Ioan Popișteanu, care a avut amabilitatea să ne pună la dispoziție materialele necesare acestei documentări, deși nu este pescar pătimaș, poartă cu el nostalgia după pescăriilor de odinioară. Pentru curioși am reținut o informație: în 1926 s-au făcut primele studii asupra pescuitului în Marea Neagră, iar un an mai târziu, iar un an mai târziu a fost înființată prima societate  de pescuit la mare. Ne oprim aici pentru că nu vrem să ne reproșeze careva că am căzut în patima poveștilor.

Firul unei întrebări rămâne întins cum rămâne pentru unii firul de la undiță: unde sunt pescăriile de odinioară? Nu cumva tradiția a eșuat ? Anii s-au scurs, timpul a trecut peste noi și acum, iată, în anul de grație 2009 suntem ispitiți tot mai mult să ne apropiem de mama natură, nu e rău, dar natura are nevoie de proiecte și de specialiști care să trezească noi inițiative, nu doar nostalgia după pescăriile de odinioară. Zona Metropolitană, zona cu cel mai mare vad de turiști pe timpul verii, ar trebui să fie privită cu alți ochi, iar pescăriile de la malul mării ar trebui să redevină acel rai de pe pământ unde turiștii să descopere farmecul unei cherhanale, nu cum se întâmplă acum când se întâmplă acum când se satură ascultând povești despre ce a fost odinioară.

Sistemul info-documentar la Biblioteca Județeană Constanța (BJC 2006)

 Biblioteca Județeană Constanța, Cartea și lectura la Pontul Euxin, Constanța, 2006, p. 40-41

40 (...) catalogul presei dobrogene, catalogul Personalități dobrogene; fișierele tematice: Istoria Dobrogei, Istoria învățământului în Dobrogea, Portul Constanța; Lucrări bibliografice: Cărți (Comunicări și referate de bibliologie 1984, seria Contribuții la bibliografia Dobrogei; Seriale (anuarul Bibliografia Dobrogei, buletinul metodic și bibliografic trimestrial Cartea, buletinul metodic și bibliografic semestrial Mlădițe dobrogene); Alte modalități de informare bibliografică (bibliografii diverse la cerere pe teme de interes dobrogean, bibliografiile expozițiilor cu tematică dobrogeană, articolele publicate și comunicările bibliografilor constănțeni la diverse manifestări locale și naționale, articolele, prezentările cu tematică dobrogeană în presă și la radio).    

Paralel cu prelucrarea fondului documentar propriu s-a extins aria de investigație pentru identificarea, consemnarea și stocarea referințelor despre spațiul dobrogean.

Componenta informativă a manifestărilor culturale

Variatele manifestări culturale desfășurate de bibliotecă în această perioadă, ca principală inițiatoare sau în colaborare cu alte instituții culturale, de învățământ, unități economice se pot înscrie în sistemul informațional al bibliotecii, prin componenta lor informativă și documentară, detectabilă în informațiile transmise prin conținutul comunicărilor, bibliografiile și documentațiile însoțitoare, documentele din cadrul expozițiilor. Cu privirea critică necesară privind barierele și interdicțiile informaționale, balastul ideologic, putem detecta efortul, bibliotecii de a da sistemului info-documentar o dimensiune și o direcție compatibile cu tendința accentuării funcției informaționale a bibliotecii în societatea contemporană, de a se integra cu potențialul său informațional în sistemul național de informare și documentare. 

După 1990, sistemul info-documentar modernizat și diversificat în deceniul anterior a fost în continuare funcțional. În mod necesar s-au operat intervenții structurale la nivelul subsistemelor și componentelor acestora, determinate de noile realități: desființarea cataloagelor cu acces limitat pentru Fondul special și transferarea fișelor în cataloagele generale pentru public, desființarea fișierelor tematice pentru formele de învățământ politic, dezactivarea instrumentelor de informare și documentare tehnică prin diminuarea solicitărilor, determinată de efectele tranziției economice, aplicarea strictă a normelor biblioteconomice pentru materialele de partid, excesiv reprezentate anterior, prin retragerea fișelor suplimentare din toate tipurile de cataloage, evidențierea prin divizionare a noilor solicitări informaționale: istorie cenzurată, scriitori din diaspora, memorii politice, religie, management, marketing, informatică.

41 Instrumente noi de informare: elaborarea unor fișiere tematice noi, de interes: noua legislație, protecția mediului, bibliografie școlară, abordarea unor direcții de cercetare bibliografică: Viața religioasă în Dobrogea, Cultura minorităților dobrogene, Aromânii în Dobrogene (fișiere tematice) 

Automatizarea sistemului info-documentar

Informatizarea unei biblioteci este un proces de mare complexitate și performanță pentru specialiști, întrucât biblioteca este o instituție a informației, cu documente, procese specifice de prelucrare complicate și activități variate a căror formalizare și transpunere în programe specifice au un grad ridicat de dificultate. Biblioteca este prin excelență o structură sistemică complexă, flexibilă și deschisă, autonomă, care se dezvoltă din interior cu noi componente conexe, necesare și în același timp un subsistem al vieții sociale, care receptează cerințele și mutațiile din exterior și răspunde adecvat laa acestea prin modalități specifice care-l îmbogățesc.   

Anul 1990 a găsit bibliotecile românești cu un bilanț modest în privința informatizării: câteva experimente la nivelul marilor biblioteci românești (BCS, actuala Bibliotecă Națională a României; bibliografia națională - cărți, albume, hărți, teze de doctorat din 1982, extrasele privind cartea tehnică destinată INID din 1983, indexurile catalogului colectiv - cărți străine și articole din 1987; BCU; baza de date BUINFOMAT pentru informarea documentară în matematică, o bază de date pentru psihologie).

În Biblioteca Județeană Constanța, problema informatizării s-a pus practic în 1991. Ceea ce părea un vis înainte de 1989 pentru bibliotecarii acestei instituții, acum se profila ca o posibilitate reală, mai mult chiar, ca o necesitate pentru o bibliotecă modernă. Interesul conducerii pentru problematica modernizării prin informatizare s-a concretizat printr-o succesiune de acțiuni, care se constituie în faza inițială, pregătitoare a procesului de informatizare: cunoașterea demersurilor altor biblioteci, participarea sau informarea asupra dezbaterilor din întâlnirile la nivel național pe această temă, informarea teoretică și practică în strategia de abordare a unui asemenea proces dificil sub toate aspectele (financiar, profesional, uman), contactarea unor specialiști de la Centrul de Calcul Constanța pentru testarea formatului de înregistrare, obținut ca model de la (...).

Ziua Bibliotecarului („Lectura” 2004)

Adriana Kiraly, Ziua Bibliotecarului în România, Biblioteca Județeană Cluj, I, 2004, nr. 2, 15-16.

Argument
Evoluția profesiei
I.Bibliotecarii înaintea apariției profesiei
Bibliotecarul medieval
Bibliotecarul renascentist
Bibliotecarul bibliotecilor moderne
II.Apariția meseriei de bibliotecar în cadru legal
Bibliotecarul secolului XIX
Bibliotecarul secolului XX
Bibliotecarul secolului XXI
Bibliografie
Pallier D, Istoria și evoluția meseriei de bibliotecar, „Biblioteconomie: Culegeri de traduceri prelucrate, București, Biblioteca Națională, 1995, 4, 51-63.
Iliș Florina, A fi bibliotecar? Trecut, prezent și viitor în meseria de bibliotecar, „Hermeneutica Bibliothecaria”, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, Biblioteca Central Universitară „L. Blaga”, 1998, 17-24.
Durno John, Lloyd Simon, Maclean Elaine, Singh Sandra, Profesia de bibliotecar în 2010: O trecere în revistă a primei decade a secolului XXI, „Biblioteconomie: Culegeri de traduceri prelucrate, București, Biblioteca Națională, 2002, 35-38.

„Un om, o carte” (PĂVĂLOIU 1996)

 Mariana Păvăloiu, Istoria marinei române. Un om, o carte, „Tomis”, Constanța, 1997

Scrisa și rescrisa istorie a marinei române ni-l prezintă pe locotenent-colonelul Mihail Drăghicescu (1848-1896) drept un deschizător de drumuri: primul comandant al primei canoniere românești „Fulgerul”, primul comandant al unei subunități cu misiune specială în Războiul de Independență, anume plantarea unui baraj de mine la fluviu, primul comandant al Școlii copiilor de marină acum 114 ani, la Galați, coautor al primului „Manual al gabierului” în 1881 și exemplele ar putea continua.

Dar, astăzi, la un veac de la trecerea sa în neființă, îl aflăm în actualitate mai ales prin enciclopedica sa lucrare „Istoricul principalelor puncte pe Dunăre de la gura Tisei până la Mare și pe coastele Mării de la Varna la Odessa”. Prima ediție a apărut în decembrie 1885, în patru fascicule sub titlul „Note pentru a servi la istoricul principalelor puncte de pe Dunăre și Marea Neagră”. „A urmat peste câțiva ani - scrie în prefața ediției complete din 1943 viceamiralul Mihail Gavrilescu, fostul său elev - o altă ediție, în două volume. După aceea, până la sfârșitul vieții lui, a completat lucrarea, adăugând și revizuind-o”. Nu a avut bucuria de a-și vedea opera completă publicată la aproape jumătate de veac de la moartea sa. A iubit și a slujit Dunărea și Marea cu ardoare, dar și cu convingerea unui marinar adevărat, prețuitor al rolului strategic deținut de ele în viața tânărului stat român.

Drept motto, autorul a ales un citat ce aparține lui Talleyrand: „Le centre de gravite du monde n-est mi sur Elba, ni sur l-Adige, il est la-bas, sur frontieres de l-Europe, sur le Danube”. Sub semnul marelui fluviu, a adunat cu sârguință documente, lucrări, hărți, elaborând o lucrare ce impresionează și astăzi prin bogata și exacta informație condensată în cele cinci sute de pagini. Bibliografia autohtonă și străină cu privire la fluviu, dar și la Mare se constituie și în vremea noastră în instrument de lucru necesar oricărui cercetător scrupulos dornic a cunoaște istoricul punctelor românești riverane. Lucrarea este un sumum de date de primă mână, rodul unei munci titanice. „Nu cunoștea decât drumul de acasă la școală, nota fostul lui elev sus-citat. Tot timpul liber îl întrebuința pentru cercetări de care ne vorbea deseori. Așa am reușit să ne îndrăgostim de astronomie, calcule astronomice și meseria de marinar, făcea apostolat în toată accepția cuvântului”.

Numai o personalitate complexă ca acea a ofițerului de marină Mihail Drăghicescu a fost capabilă să cunoască unul din cele mai importante fluvii din Europa stăruind „din toate puterile și pe toate căile ca să se creeze o marină, atât la Dunăre, cât și la Mare, unde tot exportul și importul nostru se făceau numai de către nave sub pavilion străin”. Și ne permitem a continua, citându-l pe viceamiralul M. Gavrilescu, un îndemn cu profunde reverberații contemporane: „Și acum, scump profesor și înflăcărat marinar, de acolo de unde ești, privește în urma ta, tu care ai visat și propovăduit, prin grai și prin scris, o mare flotă națională, care să apere interesele neamului nostru pe aceste meleaguri, la Dunăre și la Mare, privește la urmașii tăi, cari, prin muncă și stăruință istovitoare, învingând toate rezistențele și vitregiile oamenilor, au înjghebat cu trudă o flotă (...) de război la Dunăre și alta (...) la Mare, cu oameni luați de la coarnele plugului, iar cu elementele marinei de război s-a creat o marină comercială, care ne face cinste pe toate mările și nouă marinarilor și neamului românesc (...)”.

Mihail Drăghicescu a văzut prima dată Dunărea în orașul natal, Brăila, și valul vieții l-a purtat pe unda ei în aval până la Sulina, unde, exilat, și-a petrecut ultimii ani. Adeseori, silueta lui masivă era văzută plimbându-se cu pașii încărcați de tristeți pe limba dinspre mare, iar odihna și-a aflat-o în cimitirul europolitan, unde, printre însemnele funerare ale atâtor seminții, marinarii i-au ridicat un monument modest, compus din elemente ce-i evocă personalitatea și-i străjuiesc amintirea. În fiecare an, la 13 martie, marinari și grăniceri îl pomenesc, la jubileul centenarului morții sale, la mormântul-simbol, aflat unde Dunărea trece-n Mare și de acolo-n lumea cea largă, dorim a considera aceste rânduri evocatoare un modest omagiu adus marinarului MIHAIL DRĂGHICESCU.

„Agresiunile Uniunii Sovietice împotriva lumii 1919-1989” (SARIN & DVORETSKY 1996)

gen. Oleg Sarin & col. Lev Dvoretsky, Război împotriva speciei umane. Agresiunile Uniunii Sovietice împotriva lumii 1919-1989, Antet, București, 1997, 307 p.

3 Cuvînt înainte

14 I.Război în Pirinei, dirijat de la Kremlin

38 II.Umbra sovietică peste Suomi

61 III.Legea junglei, în documente oficiale

79 IV.Ultima aventură militară a lui Stalin

119 V.Terenul de probă din Vietnam

152 VI.Orientul Mijlociu și Africa

181 VII. Criza din Caraibe

213 VIII.Europa de Est în termeni sovietici

245 IX.Sindromul afghan

271 X.Exportul armelor - un factor exploziv

281 Încheiere

290 Note

301 Index

coperta 4: Titlul original, în engleză, este Alien Wars. Am dorit să păstrăm nealterat sensul cuvântului alien, acela consacrat în conștiința colectivă, de ființă străină și ostilă speciei umane. Ne-am hotărât să traducem această sintagmă care te duce cu gândul la science-fiction, prin Război contra speciei umane.
Invazii inumane fățișe, bine organizate, asta au reprezentat acțiunile militare, intervențiile armate sau politice ale URSS, atât în interiorul său, unde a distrus etnii întregi, cât și în țări străine, unde a dori (și de multe ori a reușit) să impună o ideologie, un conducător, o formă de organizare străine speciei umane, specifice alien-ului comunist.
Este monumentul ca ceastă monstruozitate străină și ostilă omenirii să fie dezvăluită, iar modul în care proliferează, distrus.
Alien Wars prezintă materiale incendiare - despre care până nu demult circulau doar presupuneri sau aluzii, în presa străină, precum și în guvernele lumii libere - scrise de doi cunoscători din interior.
Generalul Oleg Sarin, retras din Armata Roșie, a fost redactor șef adjunct al ”Stelei roșii” (Krasnaya Zvezda), cotidianul forțelor armate ale URSS. S-a înrolat în 1958, ca absolvent al Academiei Militare Sovietice și al Școlii de Artilerie, deținând și un doctorat în istorie. Cea mai recentă apariție pe lista operelor sale este Sindromul afghan: Vietnamul Uniunii Sovietice, lucrare scrisă în colaborare cu reputatul autor L. Dvoretsky.
Colonelul Lev Dvoretsky a intrat în armată în 1948, servind până la retragere, în 1982. A urmat Colegiul Militar și Școala Militară de Aviație și a primit un doctorat în ziaristică de la Universitate din Moscova. În prezent, este directorul publicațiilor militar-istorice și militar-economice ale firmei ruso-americane Amscort International.
Editorul

Vechiul Testament (JACOB 1991)

Edmond Jacob, Vechiul Testament, trad. C. Preda (Paris, ed. VI, 1991), București, Humanitas / Ce știu?, 1993, 191 p.

2 Teologul protestant Edmond Jacob (născut în 1909) a predat la Facultatea de Teologie protestantă din Montpellier și la cea din Strasbourg. Colaborator la traducerea ecumenică a Bibliei, el este, de asemenea, autor a 10 cărți și studii în anii 1946, 1955, 1955 (ed. II 1968), 1960, 1965 (ed. II 1982), 1968, 1968, 1971, 1979 și 1987.

5 Cuvânt înainte către cititorul român 

9 I. Aspectul exterior al Vechiului Testament
I. Limba Vechiului Testament
II. Textul Vechiului Testament
III. Principalele manuscrise ebraice
IV. Edițiile tipărite 
V. Vechile versiuni

29 II. La originea Vechiului Testament: tradiția vie a unui popor
I. Tradiția orală
II. Tradiție și scriere: primele documente scrise 

43 III. Tora, Pentateucul - un ansamblu de documente diferite
I. Prezentarea problemei
II. Un autor original: Iahvistul
III. Prelucrările lucrării iahviste
IV. Deuteronomul
V. Un nou autor: lucrarea sacerdotală
VI. Redactarea finală
VII. Concluzii

69 IV. Marile opere istorice: de la cucerire la întoarcere
I. Un istoric profetic: lucrarea deuteronomistă
II. Opera istorică a Cronistului: Cronici, Ezdra, Neemia

95 V. Profeții
I. Profeții din secolul VIII și apogeul Imperiului Asirian
II. Profeții de la sfârșitul regatului lui IUda
III. Profeții din timpul exilului
IV. Profeții de după exil
V. O apocalipsă profetică: Daniel

129 VI. Poezia
I. Psalmii
II. Cartea lui Iov
III. Plângerile
IV. Cântarea Cântărilor

147 VII. Literatura sapiențială
I. Pildele lui Solomon
II. Eclesiastul
III. Un roman istoric: Estera
IV. O nuvelă istorico-politică: Rut

159 VIII. Apocrifele

165 IX. De la cărți la canon

177 Concluzii: Cum trebuie citit Vechiul Testament?

181 Bibliografie

„Investițiile și dinamica dezvoltării” (LUNGU 1988)

 prof. univ. dr. Ion Lungu, Investițiile și dinamica dezvoltării, „Tomis”, Constanța, 1988

Volumul „Fondurile fixe industriale, structură și utilizare”, al doctorului în economie Nicolae Niculescu, apărut recent la Editura Politică, abordează una din problemele importante și de actualitate ale dezvoltării industriei din țara noastră.

Plecând de la tezele fundamentale cuprinse în documentele Partidului Comunist Român, bazată pe o documentare bogată, lucrarea economistului constănțean reușește să răspundă, pe baze științifice și la un nivel teoretic ridicat, celor mai reprezentative probleme ale temei propuse.

Reținem, în acest sens, contribuția autorului la definirea și stabilirea tipologiei fondurilor fixe industriale, într-o viziune multidimensională, problemă de mare însemnătate teoretică și practică pentru procesul decizional al creșterii și folosirii eficiente a fondurilor fixe industriale. Pe această bază sunt analizate critic unele tendințe „cantitativiste” și de gigantism, manifestate în dezvoltarea în profil teritorial a industriei, cu deosebire în ramurile industriei ușoare, alimentară, material de construcții și, uneori, în industria constructoare de mașini, care duc la diminuarea eficienței utilizării fondurilor fixe.

O contribuție notabilă aduce autorul în cercetarea categoriilor de fonduri fixe ca factor al ciclicității în economia socialistă, pe baza căruia desprinde concluzia că, în etapa revoluției tehnico-științifice, fondurile participă, în totalitate, la desfășurarea normală și eficientă a proceselor de producție. Propunerea privind optimizarea raportului dintre cele două categorii de fonduri și adoptarea unei noi terminologii sunt demne de reținut.

Cercetarea procesului de uzură a fondurilor fixe conduce autorul la constatarea că aceasta se produce pe întreaga perioadă a existenței lor, indiferent dacă sunt sau nu folosite. De aici, concluzia că, în condițiile accentuării limitelor resurselor și ale creșterii cheltuielilor pentru cercetare îndeosebi, uzura morală generează situații noi, între care tendința de reducere a duratei de serviciu a mijloacelor fixe, ceea ce face ca recuperarea valorii să nu mai coincidă în timp cu menținerea valorii de întrebuințare. 

În ceea ce privește efortul de diminuare a pierderilor cauzate de uzura morală, subliniem valoarea ideilor susținute de autor privind modularea pieselor și subansamblurilor, accentuarea procesului de îmbunătățire a caracteristicilor tehnico-productive ale mașinilor și utilajelor aflate în funcțiune, crearea unui sistem informațional adecvat pentru cunoașterea disponibilului de utilaje și a îmbunătățirilor funcționale aduse unor mașini și instalații în vederea generalizării lor.

Volumul cuprinde concluzii originale privind legătura intrinsecă dintre eficiența fondurilor fixe, consumul de materii prime, tehnologiile adoptate, organizarea producției și a muncii, calitatea factorului uman. Modelul de analiză a fondurilor fixe constituie o contribuție valoroasă la conturarea modelării analizei folosirii fondurilor fixe într-o arie mai cuprinzătoare. Stadiul  procesului de industrializare a programului de investiții, evoluția structurii lor funcționale, a dinamicii creșterii fondurilor fixe pe ramuri ale industriei, a mutațiilor în structura lor tehnologică, a proceselor de înnoire, mișcare și uzură, oferă concluzii de certă utilitate pentru fundamentarea strategiei dezvoltării și folosirii fondurilor fixe în întreprinderi, pe ramuri și în profil teritorial.

Autorul relevă faptul că, pe măsură creșterii investițiilor, a îmbunătățirii structurii lor funcționale, apare și tendința de creștere a stocului de utilaje determinat de nerespectarea termenelor de execuție a lucrărilor de construcții-montaj, de uzura și înlocuirea mijloacelor de muncă.

Analiza acordă un spațiu larg și investigării unor fenomene negative ce se manifestă în sfera construcțiilor industriale, a structurii tehnologice a fondurilor fixe, atingerea parametrilor proiectați ai noilor capacități de producție, diminuarea ritmului de înnoire a fondurilor fixe, creșterea ponderii transferului de mijloace fixe, uzura avansată a acestora în unele ramuri ale industriei.

Pentru atenuarea acestor fenomene sunt formulate propuneri privind îmbunătățirea activității de construcții, dotare și modernizare a întreprinderilor industriale pentru perioada următorilor 5-10 ani, ca să faciliteze producerea lor de către industria națională și reducerea importului.

Cercetarea tendințelor dezvoltării și utilizării fondurilor fixe industriale în deceniul actual relevă accentuarea procesului și fenomenelor caracteristice dezvoltării intensive a industriei ușoare, ale trecerii la nouă calitate în utilizarea fondurilor fixe condițiile aplicării noului mecanism economico-financiar. În această direcție, sunt semnificative analizele autorului după care în actualul cincinal și în perspectivă vor avea loc schimbări esențiale în structura pe ramuri a fondurilor fixe, în principal ca urmare a intrării în funcțiune a noi capacități de producție, marcată de dezvoltarea cu prioritate a unor ramuri în care eficiența netă a fondurilor fixe este, în prezent, mai scăzută decât media pe industrie.

În lucrare sunt identificate o serie de măsuri ce trebuie întreprinse în planul deciziei și al practicii economice pentru ridicarea calității resurselor implicate în procesul de producție, accelerarea progresului tehnic, adâncirea procesului de specializare și cooperare bazat pe criterii economice, creșterea capacității industriei de a se adapta operativ la orice cerințe ale pieței interne și externe, ridicarea nivelului tehnic și calitativ al producției.

Abordând unele probleme discutate în literatura economică, autorul reușește cu competență să-și susțină punctul de vedere, aducând în sprijinul propunerilor avansate situații concrete, a căror eficiență este, cel mai adesea, verificată de practica întreprinderilor industriale. 

Orientarea politico-economică în cele mai esențiale probleme ale eficienței utilizării fondurilor fixe, stabilirea tendințelor generale ale acestui efort, soluțiile propuse în vederea îmbunătățirii situației existente constituie, fără îndoială, un merit însemnat al lucrării.

Interviu cu Aurel Baranga (ARION 1979)

George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1979

A. B. - (...) Ipocriții care simulează smerenia sînt mai periculoși decît vanitoșii. Îmi privesc deci trecutul cu obiectivitate și ca atare pot spune ca Pascal: `Dacă mă judec absolut, sufăr, dacă mă judec  prin comparație, sînt mulțumit`.
(...)
- Am să vă citesc un text scris de Ilf și Petrov:`Spuneți-mi, vă rog, - ne-a întrebat într-o zi un cetățean grav, dintre aceia care au recunoscu puterea sovietică ceva mai tîrziu decît Anglia și cu puțin înaintea Greciei – spuneți-mi, vă rog, de ce vă dedați la haz? Ce-i cu rîsetele astea acum, în perioada de reconstrucție? Ce, ați înnebunit? Și cetățeanul, furios, a căuta să ne demonstreze pe larg că în per. aceasta rîsul e dăunător`. (...)
- (...) Omul e singura ființă care știe să rîdă. Cu alte cuvinte singura ființă care știe să-și judece obiectiv păcatele. (...)
- (...) Viața unei femei demască abaterile de le legalitatea socialistă comise între 1950 și 1952. Din 1965 asemenea abateri n-au mai fost cu putință și a constituit o mîndrie a întregului partid și popor documentul istoric prezentat de tov. N. Ceaușescu în fața întregii țări, în care a condamnat cu asprime asemenea încălcări grave ale legii și justiției. În piesa mea se spune: `Fiecare care se culcă seara știe că se trezește dimineața. în patul său` și `Temnițele politice sînt transformate în muzee`. (...)
- Și astăzi sînt tineri care îmi scriu și mă întreabă dacă faptele relatate de mine sînt adevărate. (...) Și totuși, acești tineri spectatori sînt emoționați la spectacol, fiindcă dincolo de fapte îi impresionează mesajul piesei care este deopotrivă și un act de condamnare a unor practici detestabile, și un imn adus prezentului nostru care a stîrpit din viața noastră soc. asemenea metode nefericite, cum sînt proces  inventate, persecutarea unor oameni cinstiți, întreținerea unui climat de frică și suspiciune.
- (...) Cu condiția să trăiești trecutul, să înțelegi trecutul nu ca pe un imens raft de bibliotecă – metafora aparține prof. N. Iorga – ci ca pe un imens flux vital ce vine, necontenit, din vremuri străvechi pînă la clipa ta de astăzi, ca s-o fertilizeze și s-o îmbogățească. La lampa unei asemenea înțelegeri, piesa istorică devine o piesă actuală.
(...)
- O scrisoare pierdută este una dintre cel 5 opere satirice ale lumii. Ea este egala operei eminesciene.
(...)
G. A. - În același timp, vă mărturisesc că nu m-au interesat  încercările unor dramaturgi de la noi de a importa forme străine de spiritului nostru, izvorîte din disperarea unor societăți însingurate, care își contemplă rănile fără a încerca să le vindece.
A. B. - În 1956, cînd, sub influența teatrului absurdului, se dădea,  de fapt, un asalt asupra teatrului realist, unii critici – nomina odiosa, fiindcă au trecut de atunci prin cîteva convertiri succesive. – au declarat construcția, logica realizării caracterului – în fond, a eroilor – categorii estetice perimate. Era suficient ca o piesă să se desfășoare logic, să se bazeze pe o structură bine articulată, ca să fie declarată piesă de bulevard. Înțelegi, la modă erau urletul, scrâșnetul, acțiunile crepusculare și migrenice, stările de stupoare și somnambulism, dialoguri fără noimă și fără nici un sens. (...)
- (...) Mă consoleză însă gîndul că orice scriitor nu poate fi decît un om trist. (...) Trist nu înseamnă dezamăgit. (...) Entuziasmul necontrolat conduce la confecționarea unor povestioare idilice, decepția la confabularea unor istorisiri lugubre. (...)
G. A. - (...) Umoriștii au susținut întotdeauna că sînt firi extrem de grave. (...)
A. B. - Judecata contemporanilor și a posterității nu coincid întotdeauna. Aș putea da mii de exemple de scriitori care în viață au cucerit toți laurii, însă posteritatea a aruncat o lespede de indiferență și uitare asupra lor, și de scriitori care au trecut prin viață ignorați, dar cărora posteritatea le-a acordat nemurirea.

„Consiliul Național Român din Blaj. 1918-1919” (LASCU & ȘTIRBAN 1978)

 Viorica Lascu & Marcel Știrban (ed.), Consiliul Național Român din Blaj. noiembrie 1918-ianuarie 1919. Protocoale și acte, vol. I. , Dacia/Testimonia, Cluj-Napoca, 1978, 

5 Introducere - M. Ș.

41 Notă asupra ediției - V. L. & M. Ș.

43 1.Protocol ședințelor plenare

149 2.Protocolul agendelor CNR din Blaj. Volumele I și II („Cronica revoluției din Blaj”)

193 3.Documente

214 Glosar

217 Localități cu nume schimbate

218 Indice de persoane

Fotografii

CNR Blaj s-a constituit la 4 noi. 1918, a doua zi după ce Austro-Ungaria a semnat armistițiul cu Antanta, linia de demarcație stabilită între armata română și cea maghiară lăsând Blajul în zona maghiară. Cele cinci ședințe plenare s-au desfășurat în zilele de 4 noi., 11 noi. 23 noi., 12 dec și 26 dec. 1918, procesele verbale fiind semnate de notarul Al. Borza.

Procesul verbal din 24 noi. a fost redactat de Al. Borza la ședința filialei din Blaj a Partidului Național Român, care a a avut ca scop desemnarea candidaților pentru Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie.

La ședința de constituire din piața orașului a participat și căpitanul I. Munteanu, delegat al Consiliului Militar Român din Arad. După cântarea imnului „Deșteaptă-te române”, se formează un comitet ad-hoc și se citește o Proclamație.

CNR Blaj, în calitate de CNR al comitatului Alba, se subordona Consiliului Național Român Central de la Arad, format din șase membri ai Partidului Social Democrat și șase membri ai PNR, și care se formase la 31 octombrie.

La ședința din 11 noiembrie, cei peste 50 de membri ai CNR Blaj aleg un Comitet Executiv: dr. V. Suciu, prezident, dr. D. Sabo, dr. Al. Nicolescu, G. Precup, dr. a. Chețianu, dr. V. Macavei, dr. I. Pop, Ș. Roșianu. Căpitanul V. Pop devine șeful Gărzii Naționale Române din Blaj.

La ședința din 23 noi. sunt numiți trei secretari executivi: notarul Al. Borza. dr. I. Pop și dr. Z. Pâclișanu. 

Agendele CNR Blaj acoperă perioada 6 noiembrie 1918 - 17 ianuarie 1919 și prezintă cronologic, pe ore și minute, activitatea Consiliului și Comitetului Executiv. Alături se secretarii executivi aleși, mai semnează agendele și alți secretari care lucrează câte doi în ture de șase ore: Flaviu Domșa, Al. Lupeanu, I. Pop, Al. Rusu, Iuliu Maior, Iuniu Micu, Șt. Pop, O. Hulea, Aurel Domșa, George Borșan, Ioan Fodor, Grigore Pădurean, Augustin Popa. De remarcat folosirea în câteva rânduri a termenului „revoluție” pentru mișcarea națională unionistă română.

În etapa  se raportează la sate unele jafuri asupra fostelor oficialități ale regatului maghiar, indiferent de naționalitate, și asupra proprietarilor, în primul rând maghiari (lemne din pădure și animale). În mare parte, bunurile sunt înapoiate la cererea CNR Blaj.

În satele din comitat se înființează sfaturi (consilii) și gărzi naționale românești, unele din inițiativă locală, altele la inițiativa delegaților CNR Blaj. Membrii acestor organisme purtau tricolorul românesc la butonieră sau pălărie, gărzile depunând și un jurământ de credință stabilit de CNR Blaj.

După formarea la 2 decembrie a Consiliului Dirigent, CNR se subordonează acestui organism cu rol de guvern provizoriu. Printre probleme gestionate sunt retragerea armatei germane, care a încheiat armistițiul cu Antanta la 11 noiembrie, dotarea și soldele gărzilor românești, relațiile cu consiliile din localitățile maghiare și săsești, preluarea armelor  jandarmilor maghiari de către gărzile românești, aprovizionarea populației cu alimente.

Documentele militare includ un ordin de zi al Sfatului Militar Român din Blaj (14 noi.) și 4 ale Batalionului Blaj al Legiunii Române din Alba Iulia (18 noi., 27 noi., 4 dec., 31 dec.), legiunile (regimentele) românești fiind înființate la 18 noiembrie. Gărzile naționale române s-au desființat la 31 decembrie 1918, ca urmare a înființării jandarmeriei

Cele 10 documente civile: 
Chemarea CNR Blaj,  text bazat pe principiul „libertății popoarelor”(4 noi. 1918); 
Ordinul CNR Blaj dat delegaților pentru organizarea consiliilor locale (5 noi.); 
Adresa CNR Blaj către preoți din 23 de comune pentru organizarea consiliilor locale (7 noi.); 
Circulara vicarului capitular V. Suciu către preoții greco-catolici pentru constituirea consiliilor locale (19 noi.); 
Scrisoarea din Iași a lui N. Bălan către V. Suciu (20 noi.); 
Apelul CNR Blaj adresat românilor de a participa la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, text încheiat cu urarea „Trăiască România Mare!” (24 noi.); 
Raport de activitate al CNR Blaj către Consiliul Dirigent (9 feb. 1919); 
Situația consiliilor locale organizate de CNR Blaj, în număr de 67 (9 feb.); 
Conspectul gărzilor din 32 de comune din comitatele Alba, Târnava Mare și Târnava Mică (noi. 1918); Anunțul Prefectului Comitatului Alba privind încetarea activității consiliilor naționale de la 2/15 feb. (1 feb.), ca urmare a instalării administrației românești.

Sisteme de informare științifică (ATANASIU 1976)

Pia Atanasiu, Metode și tehnici de lucru pentru sisteme de informare științifică, Editura didactică și pedagogică, București, 1976, 171 p.

Prezentare
1. Informarea științifică: originea, conținutul și locul ei în cadrula activității științifice
2. Nevoi și cerințe de informare - condiții de stasifacere a lor
2.1. Relații sistem de informare - beneficiari
2.2. Condiții de diferențiere și de satisfacere  a nevoilor și a cerințelor specifice de informare
a. Activitatea desfășurată de beneficiari
b. Scopul în care se folosesc informațiile
c. Domeniul de specialitate
d. Mediul de informare
e. Factori personali
2.3. Aspecte de calitate ale serviciilor de informare
2.4. Conlucrarea beneficiar - sistem de informare
3. Surse de informare
3.1. Documente primare
3.2. Documente secundare și terțiare
4. Sisteme de informare
4.1. Colectarea documentelor 
4.2. Selectarea informațiilor
4.3. Prelucrarea informațiilor cuprinse în documente
4.3.1. Condensarea informațiilor
a. Forme de condensare a unor lucrări individuale
b. Forme de condensare a ma multor documente
4.3.2. Sistematizarea informațiilor
a. Clasificare
b. Indexare pe subiecte
c. Indexare coordonată
5.
5.1.
5.2.
6.
Bibliografie
Tabele și figuri
Anexa 1
Anexa 2
Anexa 3
Index de subiecte
Cuprins

Pensionarea profesorul Vasile I. Cotovu din Hârșova în 1928 (DUMITRAȘCU)

 Gheorghe Dumitrașcu, Două documente inedite, „Tomis”, Constanța

În arhiva Liceului din Hîrșova am descoperit un mănunchi de interesante documente privind istoricul școlii din localitate. Prezentăm două documente - copii - originalele fiind în arhiva Ministerului Instrucțiuni Publice și în arhivele familiei.
Ne-a îndemnat la acest gest, al publicării lor, pe de o parte respectul pentru înaintașii școlii, apostoli ai satelor și tîrgurilor în care au trăit, iar pe de alta natura deosebită a documnentelor și, de ce nu, parfumul pe care îl degajă, venind din vremuri ce nu mai sînt.

COPIE DE PE CEREREA DEMISIUNII D-LUI DIRECTOR AL ȘCOLII PRIMARE DE BĂIEȚI DIN HÎRȘOVA, JUDEȚUL CONSTANȚA, ȘI REZOLVAȚIUNEA D-LUI MINISTRU AL INSTRUCȚIUNII PUBLICE

Domnule Ministru, 

L a 1 noiembrie 1928 s-au împlinit 40 de ani decînd subsemnatul a intrat pentru prima oară înslujba Ministerului Instrucțiunii Publice și al Cultelor, ca funcționar la serviciul contabilității cum se numea atunci.

După o lună, în urma intervenirii Primului Revizor Școlar al Dobrogei, am fost numit institutor la școala primară urbană de băieți din Hîrșova, jud. Constanța, iar de la 1 octombrie 1892 mi s-a încredințat și direcțiunea școli, prin trecerea la pensie a întemeeitorului școlii românești de stat din acest oraș, la 1 ianuarie 1879, Ioan Cotovu, părintele meu.

Activitatea mea atît didactică cît și cea în afară de școală în acest curs de ani a fost binevoitor apreciată și recompensată prin distincțiuni de către Minister.

A sosit timpul cînd trebuința și dreptul de a mă odihni după o muncă de 40 de ani, adusă învățămîntului în genere și în special celui dobrogean cu mîngîiere că în acest interval am dat societății din numeroșii mei elevi, elemente vrednice, cetățeni harnici și patrioți din care unii ocupă situații sociale remarcabile.

Mai am satisfacția sufletească și împlinirea celor 40 de ani de activitate a mea școlară în serviciul public coincide cu 50 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria mamă și că mi s-a rezervat cinstea de colaborator ca membru al Comitetului de organizare a Serbărilor Semicentenarului dobrogean de la Constanța, în ziua de 29 octombrie 1928 și că am putut contribui - în parte - la luminarea trecutului istoric al Dobrogei prin participarea la expoziția retrospectivă a Provinciei Sărbătorite prin muzeul regional al Dobrogei, întemeiat de mine în Hîrșova acum 30 de ani și dezvoltat sub fericite auspicii.

Am onoare, Domnule Ministru, a depune în mîinile Domniei Voastre demisia din postul de institutor-director al școalei primare de băieți din Hîrșova pe ziua de 1 ianaurie 1929, după un serviciu de 40 de ani și 2 luni neîntrerupt și la aceeași școală, spre a-mi regla drepturile la pensie pe ziua demiterii mele din serviciu.

Domnule Ministru, nu voi pregeta - în viitor- a depune toată energia în afară de școală - de a veghea și contribui la propășirea învățămîntului în genere din Dobrogea și în special din Hîrșova, unde am închinat toate forțele tinereții pentru realizarea pe deplin a Culturii Naționale în această parte a țării.

Am onoarea, D-le Ministru, a vă ruga să binevoiți a primi asigurarea celui mai profund respect și devotament ce vă păstrez.

Domniei Sale

Domnului Ministru al Instrucțiunii 

Institutor-director al Școlii primare de băieți din Hîrșova, județul Constanța (Vasile I. Cotovu)

Ministrul Instrucțiunii Publice

Nr. 146739  - 5 Nov. 1928

Registratura Generală

Nr. 1688 - 5 Nov. 1928

Registratura Biroului personalului

3 Novembrie 1928

Cu părere de rău Ministrul primește demisiunea d-lui Cotovu pe ziua de 1 ianuarie 1929 și ține a-i exprima adînca sa mulțumire pentru marile servicii aduse învățămîntului și pentru activitatea extraordinară atît de folositoare culturii românești.

Exemplul său trebuie să servească drept pildă de dascăl care-și face din învățătură un apostolat.

Se aduc aceste mulțumiri în scris.

(Semnat) Dl. Angelescu

În același dosar, între alte documente, unul cu antetul „Direcția școlii primare de băieți din Hîrșova, jud. Constanța, nr. 69 din 1928, luna dec., ziua 19”, există copia unei adrese a lui Vasile I. Cotovu către revizorul școlar al județului Constanța. După ce-i spune motivul scrisorii, autorul „ține a exprima adînca mea recunoștință colegilor mei, prețioșii mei din trecut și celor de astăzi, concetățenilor mei pentru sprijinul moral și material, precum și autorităților școlare care au binevoit de a aproba și bine aprecia toate inițiativele luate într-acest scop”.

După alte cîteva rînduri scrie: „sub imboldul dragostei pentru lumina poporului și ca un semn material acestuia, am de exprimat cîteva propuneri imediate de a se înfăptui, cu toată speranța că ele vor fi aprobate în total”.

Propune ca direcțiunea școlii să fie încredințată fostului său elev și coleg, institutorul Stan I. Frățilă, care a desfășurat și o bună activitate extrașcolară prin conducerea băncii populare „Carsium”. Propune de a i se da ordinul „Coroana României” în grad de cavaler.

Cere pentru colegul săi cu care iese în același an la pensie, învățătorul Sterea Xenofon, fost 20 de ani director al școlii din comuna Saraiu, o recompensă sub forma medaliei „Răsplata muncii pentru învățămînt cls. a I a”.

Aceeași recompensă o cere pentru soția sa, Aspasia Cotovu, care a fost alături de el 30 de ani. Face această propunere gîndindu-se la meritele școlare ale acesteia și activitățile extrașcolare în societățile corale, de Cruce Roșie, în contribuția la ridicarea culturală a orașului.

Cum din această școală ies în același timp 2 învățători la pensie, directorul Cotovu cere să fie aduși foștii elevi ai școlii din Hîrșova, învățătorii Ioan I. Ionescu de la Vadu Oii și Radu Fătu de la Gîrliciu. „Aceste două propuneri fiind bine socotite în interesul școlii am onoarea a vă ruga a le aproba, ca și celelalte propuneri de emulațiune și atenție față de colegii mei”.

Documentele prezentate, integral, prin citate sau parafrazări, deși deosebit de grăitoare au nevoie de cîteva lămuriri. Vasile I. Cotovu este fiul lui Ioan Cotovu (1835-1897), profesor de limbă latină în Ismail, care, stabilindu-se la Hîrșova în 1878, a rămas aici pînă la sfîrșitul vieții. Traducerile sale din Cezar, Ovidiu, Tit Liviu îi aduc premiul Academiei Române și recunoașterea latiniștilor din Statele Unite și Italia.V. Cotovu, dincolo de ceea ce a scris în autobiografie, se caracterizează printr-o dăruire foarte rar întîlnită față de urbea în care și-a trăit viața, înzestrînd-o cu Muzeul Regional al Dobrogei, care, în ciuda vicisitudinilor, a trăit pînă după cel de-al doilea război mondial. În 1906, meritele sale au fost recunoscute print-o medalie jubiliară.

Documentele amintite de noi îl arată ca pe un cetățean al urbei, un om între oameni, conștient că opera pe care a înfăptuit-o, apreciată de toate forurile, îi dă autoritatea morală de a cere forurilor superioare măsuri bine gîndite pentru prosperarea învățămîntului din localitate. Documentele de mai sus sînt de natură a ne face să intuim un profil moral de excepție și poate, nu în ultimul rînd, acesta este mobilul publicării lor.

Pentru că este frumos și tonic să crezi că la sfîrșitul unei vieți de muncă ești apreciat, ți se recunosc meritele și cuvîntul tău are greutate.

Cun alt prilej poate ne vom opri asupra familiei Cotovu din Hîrșova, una din „dinastiile” de învățători și profesori din Dobrogea timp de mai bine de jumătate de veac.