Exploatarea resurselor oceanice în secolul XX (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
Platoul continental poate avea până la 700 de mile (Alaska, Siberia, Argentina) și maximum 5 mile (Peru). Media este de circa 40 mile. În platoul continental se găsesc cca 40% din rezervele mondiale de gaze naturale și petrol.
Pescuitul cel mai eficient se face până la 50 de mile de la țărm și aproape toate speciile de pești se pescuiesc până la 200 mile. Oceanul oferă cca 13% din aportul de proteine animale folosite în alimentația umană. Capturile de pești au scăzut însă dramatic în ultimele decenii. S-au folosit unelte de pescuit din ce în ce mai sofisticate pentru a crește eficiența pescuitului. Efectivele actuale ale multor specii de pești sunt sub capacitatea de refacere a populațiilor.
La adâncimi mai mari de 4 km se află cantități mari de noduli polimetalici, bogați mai ales în magneziu, cupru, cobalt, nichel. Prelevarea acestor noduli s-ar putea dovedi soluția de viitor pentru obținerea acestor metale. Țări precum Japonia, Canada, SUA, Franța, Germania și-au exprimat deja interesul în dezvoltarea unor tehnologii de exploatare eficiente.
Odată cu scăderea resurselor terestre de petrol, gaze, minereuri, multe state și-au îndreptat atenția asupra rezervelor oceanice. Unele națiuni, precum Peru și Ecuador, solicită jurisdicție teritorială (control economic, militar, de navigație, la fel ca în cazul teritoriului național) asupra unei suprafețe de 200 mile de la țărm. Aceasta ar genera însă mari probleme, de exemplu în cazul Spaniei, o astfel de reglementare ar bloca accesul în strâmtoarea Gibraltar*, ca parte a teritoriului național spaniol. Alte țări, precum Filipinele** sau Indonezia***, vor o limită de 12 mile în jurul fiecărei insule, ceea ce le-ar permite să controleze o suprafață imensă din Oceanul Mondial. Burkina Faso, Mali, Botswana, Nepal sunt unele dintre cele mai sărace țări din lume. Ele au în comun faptul că nu au ieșire la mare. Care dintre aceste soluții este mai bună?
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, pp. 127-128.

Notă M. T.
* Gibraltar = Teritoriu britanic de peste mări situat în extremitatea sudică a Peninsulei Iberice. A fost cucerit de Marea Britanie în 1704, în timpul Razboiului de succesiune la tronul Spaniei. Referendumurile din 1967 și 2002 au confirmat apartenența la Marea Britanie. (www.historia.ro - Cum a ajuns Gibraltarul în posesia Marii Britanii?)
** Filipine = Arhipeleag cu peste 7000 de insule, marea majoritate nelocuite, în Asia de Sud Est. (www.historia.ro - Filipinele, țara contrastelor și atracțiilor extreme)
*** Indonezia = Arhipeleag cu peste 17000 de insule, marea majoritate nelocuite, în Asia de Sud Est. (ro.wikipedia.irg)

Poporul amerindian Guarani din Ecuador (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
Ecuador. Este situată în America de Sud, la aceeași latitudine cu Ecuatorul. Are o populație de 10 milioane de oameni, dintre care 200.000 sunt amerindieni. Suprafața este de 283.560 kmp. Țara este străbătută de munții Anzi și o importantă suprafață este alcătuită de pădurea amazoniană. Limba oficială este spaniola, dar 40%  din populație vorbește dialectul quechua*. Aici îl întâlnești pe Kempere, un indian Guarani**, care trăiește în inima pădurii amazoniene. Guarani sunt nomazi și trăiesc în mici clanuri de cinci-șase familii. La fiecare șase luni părăsesc locul în cate se află pentru a se stabili într-o nouă zonă de vânătoare. Aici își construiesc colibe din frunze de palmier, iar femeile și copiii încep să planteze pe mici suprafețe rădăcini de manioc, care constituie baza alimentației lor. În acest timp, bărbații vânează folosind săgeți cu vârful înmuiat în curara (o otravă extrasă din plante tropicale). Încă de la vârsta de zece ani Kempere este un vânător încercat. I-a însoțit pe tatăl său și pe ceilalți bărbați dn clan la vânătoare încă de când a început să meargă. A învățat să pescuiască în râurile din apropiere și să construiască tot felul de obiecte din lemn sau frunze.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, p. 89.

Note M. T.
* quechua = "Cei care vorbesc corect". Cel mai mare popor amerindian preincaș, cu 12 milioane de indivizi, răspândiți în Ecuador, Peru, Bolivia, Columbia, Chile, Argentina. www.romlit.ro - Supraviețuirea prin cultură a indienilor quechua - 23/2009)
** guarani = Popor amerindian de 5 milioane de indivizi, răspândiți în Bolivia (limbă oficială), Paraguay (limbă oficială), Argentina (limbă oficială provincială) și Brazilia. (linguistics.byn.edu)

Vânătoarea de balene în Marea Ohotsk în 1863 (VERNE 1901)

<
(...)
De obicei, pescuitul în Marea Ohotsk* se desfășoară într-un  mod deosebit. Bărcile trimise departe de navă rămîn adesea cinci sau șase zile fără să se întoarcă la bord. Asta nu înseamnă că stau pe mare în tot acest timp. Seara, întoarse pe coastă, sînt trase pe uscat și culcate pe un bord, ca să nu le ia mareea. Apoi oamenii construiesc colibe de crengi, iau masa, se odihnesc pînă dimineața, păzîndu-se împotriva atacurile urșilor, și reiau vînătoarea.
(...)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare**, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, pp. 112-113.

NOTE M. T.
* Marea Ohotsk = Mare care aparține de Oceanul Pacific și delimitată de Asia de E (V), de peninsula Kamceatka (NE), arhipeleagul Kurile (SE) și insula Sahalin (SV). (http://www.historia.ro/sites/default/files/japan_ussr_rel88_1.jpg)
** Șarpele de mare - Jules Verne,, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)

Insulele americane Aleutine în 1863 (VERNE 1901)

<
(...)
Aceste insule, care aparțin astăzi Americii de Nord*, făceau parte în acea epocă din Imperiul rus, care poseda toată imensa provincie Alaska**, din care Aleutinele nu sînt în realitate decât o prelungire naturală. Acest lung șirag, care se întinde pe aproape 10 grade***, numără nu mai puțin de cincizeci și una de mărgele. E divizat în trei grupuri: Aleutinele propriu-zise, Andreanov**** și Lisi. Acolo trăiesc câteva mii de locuitori, strânși pe cele mai importante insule din arhipeleag, care se ocupă cu vânătoarea, cu pescuitul și comerțul cu blănuri.
(...)
>

SURSA
Jules Verne*****, Șarpele de mare, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, p. 95.

NOTE M. T.
* Aici SUA.
** Alaska = Peninsulă în NV Americii. Teritoriu rus din 1741 până în 1867, când a fost cumpărată de SUA pentru 7,2 milioane de dolari. Din 1959 a devenit al 49 lea stat al SUA. (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/alaska-din-partea-rusiei-pentru-statele-unite-cu-drag-2949620/)
*** 10 grade latitudine.
**** Insule descoperite în 1761 de navigatorul rus Andreian Tolstih. (https://rd.springer.com/referenceworkentry/10.1007/978-3-319-24237-8_436)(https://www.britannica.com/place/Andreanof-Islands)
***** Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)

Povestea hoţilor de căciuli de la Cimitirul Bellu: talciocul din Parcul Tineretului, locul în care se făcea „trafic“

Adevărul 1 februarie 2014

„Unde sunt pescăriile de odinioară? (II)” (ANTIM)

 I. T. Antim, Unde sunt pescăriile de odinioară? (II)

Paginile scrise de un cercetător, A. Daia [1928], trezește în sufletele bătrânilor din Dobrogea umbra unei nostalgii. Călătorii, notează cercetătorul, vorbeau cu mult entuziasm de pescării, îndeosebi de cele de la Gurile Dunării. Pescăriile au mai trecut, să reținem și asta, prin anii vitregiți, ele fiind „aproape părăsite”. Pe vremea aceea erau socotite doar veniturile, producția pescăriilor nu era consemnată, dar veniturile din arendări, cum spuneam, la 400.000 lei aur. Abia între 1895 și 1927 a început să fie evidențiată „producția bălților din Dobrogea”. Să nu vă mirați, dar evidența era atât de strictă încât, de exemplu, scrumbiile erau consemnate până la ultima! Ca și azi, scrumbiile se aflau și atunci la mare căutare. După 1906 s-a început înzestrarea bălților și tot atunci au părut primele cherhanale, „încăpătoare și higienice”, după cum consemnează documentele. Șalăul, în treacăt fie spus, era considerat pește de lux. Domnul profesor Ioan Popișteanu, care a avut amabilitatea să ne pună la dispoziție materialele necesare acestei documentări, deși nu este pescar pătimaș, poartă cu el nostalgia după pescăriilor de odinioară. Pentru curioși am reținut o informație: în 1926 s-au făcut primele studii asupra pescuitului în Marea Neagră, iar un an mai târziu, iar un an mai târziu a fost înființată prima societate  de pescuit la mare. Ne oprim aici pentru că nu vrem să ne reproșeze careva că am căzut în patima poveștilor.

Firul unei întrebări rămâne întins cum rămâne pentru unii firul de la undiță: unde sunt pescăriile de odinioară? Nu cumva tradiția a eșuat ? Anii s-au scurs, timpul a trecut peste noi și acum, iată, în anul de grație 2009 suntem ispitiți tot mai mult să ne apropiem de mama natură, nu e rău, dar natura are nevoie de proiecte și de specialiști care să trezească noi inițiative, nu doar nostalgia după pescăriile de odinioară. Zona Metropolitană, zona cu cel mai mare vad de turiști pe timpul verii, ar trebui să fie privită cu alți ochi, iar pescăriile de la malul mării ar trebui să redevină acel rai de pe pământ unde turiștii să descopere farmecul unei cherhanale, nu cum se întâmplă acum când se întâmplă acum când se satură ascultând povești despre ce a fost odinioară.

„Tomis Yacht 2000”

Manifestare estivală unică pe plan național, târgul „Tomis Yacht”, specializat în ambarcațiuni de agrement, sportive și de pescuit, motoare și accesorii, echipamente și accesorii de scufundare, mobilier de grădină, terase și camping, articole diverse destinate petrecerii timpului liber, a ajuns în acest an la cea de a VI a ediție. Având ca organizatori Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, Compania Națională a Administrația Porturilor Maritime, în colaborare cu Yachting Club Constanța și Televiziunea MTC, în pitorescul port turistic Tomis au fost prezente 30 de firme din întreaga țară, care au expus o mare varietate de produse specifice.

Cu acest prilej a fost organizată regata Tomis Yacht 2000 pentru ambarcațiuni cu vele și simpozionul național cu tema „Construcția de ambarcațiuni de agrement în perspectiva relansării și sprijinirii activității turistice pe litoral și a turismului maritim”, găzduit de hotelul Palace.

Succesul acestei ediții s-a datorat firmelor participante și organizatorilor, eforturilor și inițiativelor domnilor Cornel Florea, președintele CCINAC, Ioan Popișteanu, vicepreședinte al YCC, și conducerii CNAPM, domnului director Laurențiu Mironescu în special.

„Un crez de-o viață” (MOCANU 1996)

 Virgil Mocanu, Cartea de reportaj. Un crez de-o viață, „Tomis”, Constanța, aprilie 1996

Din câte cunosc, nici un condeier de la Pontul Euxin nu a tratat vreodată un subiect de o asemenea factură - original, incitant și unic - viața unei femei a cărei devoratoare pasiune a reprezentat-o marinăria.

Rodica Simionescu a descoperit, grație flerului de gazetar cu experiență, un filon rar, o pepită cu un număr greu de carate, pe care a exploatat-o cu meticulozitate și pricepere, în cartea de reportaj intitulată Angela Lefterescu, un căpitan de cursă lungă (Călărași, Editura Alas, 1995). Cu un an în urmă, autoarea a avut șansa de a o cunoaște pe Angela Lefterescu, căpitan de remorcher maritim, de supertraulere și a altor nave de pescuit oceanic, îmbarcată la 6 februarie 1982, în calitate de comandant pe nava „TW Ceahlău”. De la această ființă sensibilă, delicată, de o probitate morală și o competență profesionale incontestabile, Rodica Simionescu a aflat că „viața ei, casa ei, a fost Marea... Tot ce a trăit, ce s-a petrecut până în ziua când a urcat pe vapor, a rămas în urmă, de parcă ar fi fost vorba de o altă persoană”. Magia mării s-a exercitat asupră-i încă din copilărie, când petrecându-și verile la Eforie, a fost cucerită de farmecul peisajului și fascinată, la Balcic, de plimbările în larg cu barca, ale cărei pânze o fac să vibreze sincer.

Pe vasul „Steaua Română” a comandantului Nicolae Diaconescu îi este stârnit interesul pentru alcătuirea și modul de propulsie al unei nave, ceea ce o determină să înceapă a citi cărți despre vapoare și a învăța limbi străine. 

Renunțând la examenul de admitere la Facultatea de Medicină, după promovarea cu brio (a III a din 540 de candidați), la Suceava, a bacalaureatului, Demonul Mării o îndreaptă către Direcția Marinei Comerciale, unde e angajată ca ofițer-asistent pe una din navele acestei flote.

A trecut la comandă învățând timona, iar în 1946 a ajuns șef de echipaj pe nava „Filimon Sârbu”, unde, dându-și examenul de ofițer III maritim, devine căpitan secund. Pe o altă navă, „Octombrie Roșu”, îl cunoaște pe Mihai Lefterescu, inginer specialist în pescuit oceanic. După o scurtă idilă, se căsătorește cu acesta, abstrăgându-se o vreme chemării tainice a mării. Revelându-i-se infidelitatea tovarășului de viață, îl părăsește, revenind, ca urmare a insistențelor căpitanului de cursă lungă Petre Mureșan, la dragostea dintâia. La Întreprinderea de Pescuit Oceanic Tulcea își susține examenul pentru brevetul de căpitan de remorcher maritim, moment echivalent - cum afirmă R. S. - cu „o pagină unică în istoria navigației românești”. De ce? Pentru că nici o femeie nu mai realizase o asemenea performanță. Predecesoarea ei, Irina Constantin Vlassopol fusese doar ofițer-asistent pe vasul soțului ei, comandantul Spiridon Vlassopol. Visul devine realitate la 21 iulie 1971, când, după două voiaje întinse (Cap May - SUA și Africa de Sud) la bordul unei nave de pescuit maritim, intră în posesia brevetului de comandant de navă, fiind prima femeie comandant de navă în Marina Română.

R. S. impresionează prin documentarea minuțioasă pe care o întreprinde cu răbdarea și tactul unui orfevrier. Ea izbutește să refacă în pagini relevante traiectul luminos, pilduitor al destinului unui personaj de excepție.

Carte are valențele unui bildungsroman și trăsăturile unui memorial de călătorie pe mările și oceanele lumii. Spiritul de observați al eroinei, dublat de o prodigioasă memorie afectivă, proiectează în ochii cititorului peisaje terestre și peisaje marine notabile prin prospețimea și vigoarea percepției, dar și prin savoarea inefabilă a înregistrării și redării lor de către autoare. Ne referim la țărmul sud-african, la tabloul vast al joncțiunii Oceanelor Atlantic și Indian, detectabil la Cape Town, ca și la imaginea muntelui Masă retezat parcă de o mână hărăzită să făptuiască lucruri nemaivăzute și nemaiauzite. Pe fondul străbaterii spațiile marine și oceanice, sunt brodate descrieri de obiceiuri și tradiții cum este botezul la trecerea Ecuatorului ori relatarea unor întâmplări senzaționale, de felul aceleia ce nuanțează inteligența unor mamifere marine precum delfinii, care, pentru a salva o femeie prăbușită peste bord de sălbăticia devoratoare a rechinilor, fac un adevărat „scut” în jurul unui confrate pe spinarea căruia tronează triumfător imprudenta Afrodită.

„Prof. dr. Nicolae Panin: Oferim specialiștilor ultimele cunoștințe asupra domeniului marin” (ȘLAPAC 1993)

 Florin Șlapac, Prof. dr. Nicolae Panin: Oferim specialiștilor ultimele cunoștințe asupra domeniului marin, „Tomis”, Constanța, aug. 1993

- Universitatea Mării Negre a organizat în primul ei an de activitate aproximativ 30 de școli de vară, urmărind diverse domenii de mare interes științific, cultural, social, economic etc.

Fiind vorba de o efervescență intelectuală  cu totul inedită pentru acest colț de țară, benefică fără doar și poate, am încercat să aflăm amănunte, discutând cu o serie de personalități prezente la Costinești.

+ Universitatea Mării Negre a fost creată ca o inițiativă a României în cadrul convenției economice pentru Marea Neagră. Este o propunere care a fost acceptată în convenție, emanată de la profesorul Malița și acceptată de autoritățile române și apoi acceptată de statele riverane Mării Negre. Universitatea Mării Negre este deci o instituție neguvernamentală și non-profit care își propune ca obiectiv o legătură mai strânsă între culturile, economiile și știința țărilor riverane, în general o legătură internațională științifică și culturală cât mai largă.

Sunt patru cursuri de orientare științifică marină și anume: cursul de resurse marine, cursul de biologie marină, ecologie și dezvoltare a societății și cursul referitor la Delta Dunării. Primul curs, referitor la resursele marine, a avut loc între 13 și 26 iunie, fiind primul din această serie marină, celelalte urmând să se desfășoare la sfârșitul lui august - septembrie. În încheierea cursurilor de vară mai există planificat un curs, care se numește „Proiecte majore pentru Marea Neagră”, care va avea loc în ultima serie a școlii de vară.

Fiecare curs are un director de curs și un număr de lectori, dintre specialiștii cei mai calificați în domeniile respective, proveniți din țară sau străinătate. Din păcate, condițiile au fost de așa natură încât primul curs despre resursele marine, care a fost un curs de mare interes, a fost plasat prea devreme și prin asta s-a exclus participarea tineretului, o categorie foarte dorită. Studenții erau în sesiune. Totuși, la acest curs participă specialiști din cadrul institutelor de profil (Institutul de Cercetări Marine, Institutul de Geologie și Geofizică - laboratorul de geologie marină, Direcția hidrografică a marinei și alte câteva instituții cu preocupări marine). Cursul urmărește să facă în timp record cunoscute informațiile actuale, cele mai moderne, despre resurse minerale, resurse vii, resurse energetice și ecologice. Se are în vedere ca aceste cunoștințe să ajungă la oameni care se formează în domeniul cercetării marine, la specialiști, la oameni care sunt abilitați să ia decizii la nivel guvernamental sau neguvernamental, lărgind sfera de cunoștințe pentru ca aceste decizii, activitatea acestor categorii, să fie la nivel profesional cât mai ridicat. Programul este structurat pe 12 cursuri, a fost o prelegere la început privind geneza și evoluția Mării Negre și influențelor acestor condiții asupra productivității biologice; o altă prelegere despre pescuitul în Marea Neagră, evoluția productivității în decursul timpului, tehnologiile de pescuit și repercusiunile crizei ecologice prin care trece Marea Neagră asupra productivității piscicole. Un curs se referă la substanțele chimice active, principiile active din organismele marine. Câteva aplicații pe teren vizează cunoașterea mai în detaliu a platformelor de foraj marin, a situației litoralului românesc, în zona de la nord de Capul Midia, de la Chituc și Istria.

O serie de cursuri sunt consacrate prezentării platoului continental românesc d. p. v. morfologic, al constituției geologice, al proceselor de sedimentare și al substanțelor minerale solide care există pe platoul continental românesc; zăcămintele de hidrocarburi în domeniul marin, o privire de ansamblu asupra oceanului mondial, cu rezerve, cu perspective de valorificare a acestor rezerve, tehnologii de exploatare, apoi zăcămintele de hidrocarburi existente pe platoul continental românesc și activitatea dusă de întreprinderile românești în acest domeniu; avem și un curs rezervat substanțelor minerale solide în domeniul marin, mai ales în oceanul mondial, cu referiri și la zona românească a Mării Negre și aici se vor aborda în mod special problemele nodulilor metalici cu conținut exploatabil de nichel, cobalt, cupru, mangan. Apoi depozitele hidrotermale de adâncime cu conținut foarte ridicat de zinc, plumb, cupru, argint și încă foarte multe metale - în genere toate obiectivele de interes economic care au rezultat de pe urma unei îndelungate cercetări internaționale în domeniul marin. Ca încheiere, se vor trece în revistă toate aspectele juridice, ale dreptului mării, privind accesul la substanțele minerale utile, la resursele vii, în ocean și în zonele de jurisdicție națională. După cum se vede, este sunt probleme de interes general foarte acut în momentul de față.

- Bănuiesc că participarea este internațională?

+ Din păcate, trebuiau să participe lectori din Suedia, Statele Unite și Franța, dar s-au decomandat în ultima clipă, din motive obiective. La anul, însă, vor fi contacte mult mai strânse cu lectori din Franța, care s-au angajat să vină chiar cu studenți, cu niște cursuri foarte precise și de mare interes.

- Perspectivele?

+ Sun încurajatoare. Pe lângă această acțiune generoasă de punere la dispoziția specialiștilor a ultimelor cunoștințe a domeniului marin, din toate punctele de vedere, se va organiza în cadrul universității un centru de studii marine care va exista ca structură de bază cele două instituții de cercetare majore (IRCM și IGG) și deja se conturează un program al acestui centru, prin care sperăm, începând din toamnă, să aducem o contribuție importantă în elucidarea unor probleme. În noiembrie, probabil, sub egida celor trei instituții (UMN, IRCM și IGG) se va organiza o masă rotundă cu specialiști în domeniul eroziunii litorale și probabil că această chestiune va putea oferi celor care iau decizii niște soluții pentru limitarea distrugerilor litoralului românesc, niște soluții tehnice pentru limitarea acestor procese de eroziune.