Exploatarea resurselor oceanice în secolul XX (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
Platoul continental poate avea până la 700 de mile (Alaska, Siberia, Argentina) și maximum 5 mile (Peru). Media este de circa 40 mile. În platoul continental se găsesc cca 40% din rezervele mondiale de gaze naturale și petrol.
Pescuitul cel mai eficient se face până la 50 de mile de la țărm și aproape toate speciile de pești se pescuiesc până la 200 mile. Oceanul oferă cca 13% din aportul de proteine animale folosite în alimentația umană. Capturile de pești au scăzut însă dramatic în ultimele decenii. S-au folosit unelte de pescuit din ce în ce mai sofisticate pentru a crește eficiența pescuitului. Efectivele actuale ale multor specii de pești sunt sub capacitatea de refacere a populațiilor.
La adâncimi mai mari de 4 km se află cantități mari de noduli polimetalici, bogați mai ales în magneziu, cupru, cobalt, nichel. Prelevarea acestor noduli s-ar putea dovedi soluția de viitor pentru obținerea acestor metale. Țări precum Japonia, Canada, SUA, Franța, Germania și-au exprimat deja interesul în dezvoltarea unor tehnologii de exploatare eficiente.
Odată cu scăderea resurselor terestre de petrol, gaze, minereuri, multe state și-au îndreptat atenția asupra rezervelor oceanice. Unele națiuni, precum Peru și Ecuador, solicită jurisdicție teritorială (control economic, militar, de navigație, la fel ca în cazul teritoriului național) asupra unei suprafețe de 200 mile de la țărm. Aceasta ar genera însă mari probleme, de exemplu în cazul Spaniei, o astfel de reglementare ar bloca accesul în strâmtoarea Gibraltar*, ca parte a teritoriului național spaniol. Alte țări, precum Filipinele** sau Indonezia***, vor o limită de 12 mile în jurul fiecărei insule, ceea ce le-ar permite să controleze o suprafață imensă din Oceanul Mondial. Burkina Faso, Mali, Botswana, Nepal sunt unele dintre cele mai sărace țări din lume. Ele au în comun faptul că nu au ieșire la mare. Care dintre aceste soluții este mai bună?
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, pp. 127-128.

Notă M. T.
* Gibraltar = Teritoriu britanic de peste mări situat în extremitatea sudică a Peninsulei Iberice. A fost cucerit de Marea Britanie în 1704, în timpul Razboiului de succesiune la tronul Spaniei. Referendumurile din 1967 și 2002 au confirmat apartenența la Marea Britanie. (www.historia.ro - Cum a ajuns Gibraltarul în posesia Marii Britanii?)
** Filipine = Arhipeleag cu peste 7000 de insule, marea majoritate nelocuite, în Asia de Sud Est. (www.historia.ro - Filipinele, țara contrastelor și atracțiilor extreme)
*** Indonezia = Arhipeleag cu peste 17000 de insule, marea majoritate nelocuite, în Asia de Sud Est. (ro.wikipedia.irg)

Poporul amerindian Guarani din Ecuador (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
Ecuador. Este situată în America de Sud, la aceeași latitudine cu Ecuatorul. Are o populație de 10 milioane de oameni, dintre care 200.000 sunt amerindieni. Suprafața este de 283.560 kmp. Țara este străbătută de munții Anzi și o importantă suprafață este alcătuită de pădurea amazoniană. Limba oficială este spaniola, dar 40%  din populație vorbește dialectul quechua*. Aici îl întâlnești pe Kempere, un indian Guarani**, care trăiește în inima pădurii amazoniene. Guarani sunt nomazi și trăiesc în mici clanuri de cinci-șase familii. La fiecare șase luni părăsesc locul în cate se află pentru a se stabili într-o nouă zonă de vânătoare. Aici își construiesc colibe din frunze de palmier, iar femeile și copiii încep să planteze pe mici suprafețe rădăcini de manioc, care constituie baza alimentației lor. În acest timp, bărbații vânează folosind săgeți cu vârful înmuiat în curara (o otravă extrasă din plante tropicale). Încă de la vârsta de zece ani Kempere este un vânător încercat. I-a însoțit pe tatăl său și pe ceilalți bărbați dn clan la vânătoare încă de când a început să meargă. A învățat să pescuiască în râurile din apropiere și să construiască tot felul de obiecte din lemn sau frunze.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, p. 89.

Note M. T.
* quechua = "Cei care vorbesc corect". Cel mai mare popor amerindian preincaș, cu 12 milioane de indivizi, răspândiți în Ecuador, Peru, Bolivia, Columbia, Chile, Argentina. www.romlit.ro - Supraviețuirea prin cultură a indienilor quechua - 23/2009)
** guarani = Popor amerindian de 5 milioane de indivizi, răspândiți în Bolivia (limbă oficială), Paraguay (limbă oficială), Argentina (limbă oficială provincială) și Brazilia. (linguistics.byn.edu)

Biografia președintelui ecuadorian J.M. Velasco Ibarra (1893-1979) (AXELROD & PHILLIPS 1995)

<
De cinci ori președinte al Ecuadorului, Velasco Ibarra nu a reușit să mențină o organizație politică permanentă, lucru reprezentativ pentru instabilitatea politicii latino-americane.
Născut într-o familie bogată la 19 martie 1893, J. V. I. a primit o educație serioasă, făcînd și studii postdoctorat la Sorbonna. Liberal convins, el a fost preocupat mai mult de reforma morală și eliminarea fraudelor din politică decît de loialitatea față de partid. În 1933 a obținut un mandat în congres, apoi a devenit președinte al Camerei deputaților. În această calitate a condus lupta împotriva președintelui Juan Mera, care fusese ales în mod fraudulos. Congresul a declarat postul vacant în 1934, iar V. I. , sprijinit de o coaliție formată atît din liberali, cît și din conservatori, a devenit președinte.
Coaliția s-a dizolvat însă repede și V. I. a fost înlăturat din funcție după numai unsprezece luni. El a plecat în exil în Columbia, dar curînd poporul i-a cerut să se întoarcă. Președintele din acel moment, Carlos Aroyo, a încercat să înăbușe în sînge demonstrațiile pro-V., dar a fost înlăturat de la putere. V. I. a redevenit președinte în mai 1944, sprijinit de o coaliție, de astă dată fără liberali. După ce a convocat alegeri generale în 1946, V. I. , ales în mod legal, a fost imediat înlăturat de ministrul Apărării. El aplecat în exil în Argentina.
V. I. s-a întors în 1952 pentru a participa din nou la alegeri, pe care le-a cîștigat cu ajutorul liberalilor și al conservatorilor. El a reușit să-și exercite în întregime mandatul de patru ani pe parcursul cărora a înfăptuit cîteva reforme de durată. A reorganizat corpul diplomatic și a redus aparatul administrativ, a instituit controlul prețurilor pentru a stabiliza economia și a subvenționat agricultura și industria, sperînd să obțină o producție internă mai mare. V. I, a instituit de asemena un modest program de lucrări publice.
Legea ecudoriană interzicea mandate consecutive, dar V. I. s-a întors în 1960, cîștigînd alegerile cu o majoritate covîrșitoare. El și-a menținut sprijinul liberalilor, dar cînd s-a îndepărtat de Castro și de Cuba, liberalii și conservatori s-au aliat împotriva lui. Armata l-a înlăturat, ca de altfel și pe succesorul său, la putere instalîndu-se o juntă militară.
V. I.. a revenit în 1968 pentru mandatul său final de președinte. În 1970, cînd Congresul i s-a opus, el l-a dizolvat și a înlocuit constituția aflată în vigoare cu cea din 1946. Armata l-a susținut timp de opt luni, apoi au devenit tot mai insistente cererile militarilor de a li se face concesii speciale. renunțînd să le slujească drept marionetă militarilor, V. I. a demisionat în februarie 1972, cu șase luni înainte de sfîrșitul mandatului.  A murit la 30 martie 1979.
>


SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, 1995, p. 501/ VELASCO IBARRA, JOSE MARIA (1893-1979).