Biografia președintelui ecuadorian J.M. Velasco Ibarra (1893-1979) (AXELROD & PHILLIPS 1995)

<
De cinci ori președinte al Ecuadorului, Velasco Ibarra nu a reușit să mențină o organizație politică permanentă, lucru reprezentativ pentru instabilitatea politicii latino-americane.
Născut într-o familie bogată la 19 martie 1893, J. V. I. a primit o educație serioasă, făcînd și studii postdoctorat la Sorbonna. Liberal convins, el a fost preocupat mai mult de reforma morală și eliminarea fraudelor din politică decît de loialitatea față de partid. În 1933 a obținut un mandat în congres, apoi a devenit președinte al Camerei deputaților. În această calitate a condus lupta împotriva președintelui Juan Mera, care fusese ales în mod fraudulos. Congresul a declarat postul vacant în 1934, iar V. I. , sprijinit de o coaliție formată atît din liberali, cît și din conservatori, a devenit președinte.
Coaliția s-a dizolvat însă repede și V. I. a fost înlăturat din funcție după numai unsprezece luni. El a plecat în exil în Columbia, dar curînd poporul i-a cerut să se întoarcă. Președintele din acel moment, Carlos Aroyo, a încercat să înăbușe în sînge demonstrațiile pro-V., dar a fost înlăturat de la putere. V. I. a redevenit președinte în mai 1944, sprijinit de o coaliție, de astă dată fără liberali. După ce a convocat alegeri generale în 1946, V. I. , ales în mod legal, a fost imediat înlăturat de ministrul Apărării. El aplecat în exil în Argentina.
V. I. s-a întors în 1952 pentru a participa din nou la alegeri, pe care le-a cîștigat cu ajutorul liberalilor și al conservatorilor. El a reușit să-și exercite în întregime mandatul de patru ani pe parcursul cărora a înfăptuit cîteva reforme de durată. A reorganizat corpul diplomatic și a redus aparatul administrativ, a instituit controlul prețurilor pentru a stabiliza economia și a subvenționat agricultura și industria, sperînd să obțină o producție internă mai mare. V. I, a instituit de asemena un modest program de lucrări publice.
Legea ecudoriană interzicea mandate consecutive, dar V. I. s-a întors în 1960, cîștigînd alegerile cu o majoritate covîrșitoare. El și-a menținut sprijinul liberalilor, dar cînd s-a îndepărtat de Castro și de Cuba, liberalii și conservatori s-au aliat împotriva lui. Armata l-a înlăturat, ca de altfel și pe succesorul său, la putere instalîndu-se o juntă militară.
V. I.. a revenit în 1968 pentru mandatul său final de președinte. În 1970, cînd Congresul i s-a opus, el l-a dizolvat și a înlocuit constituția aflată în vigoare cu cea din 1946. Armata l-a susținut timp de opt luni, apoi au devenit tot mai insistente cererile militarilor de a li se face concesii speciale. renunțînd să le slujească drept marionetă militarilor, V. I. a demisionat în februarie 1972, cu șase luni înainte de sfîrșitul mandatului.  A murit la 30 martie 1979.
>


SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, 1995, p. 501/ VELASCO IBARRA, JOSE MARIA (1893-1979).