Faceți căutări pe acest blog

luni, 31 decembrie 2007

„Handbook of Intelligence Studies” (JOHNSON 2007)

 

 

Loch K. Johnson is Regents Professor of Public and International Affairs at the University of

Georgia. His books include Secret Agencies (1996); Bombs, Bugs, Drugs, and Thugs (2000); Strategic Intelligence (2004, co-edited with James J. Wirtz); Who’s Watching the Spies? (2005, co-authored with Hans Born and Ian Leigh); American Foreign Policy (2005, co-authored with Daniel Papp and John Endicott); and Seven Sins of American Foreign Policy (2007).

 

List of figures and tables viii

Notes on contributors ix

Glossary xiii

 

Introduction 1

Loch K. Johnson.

 

Part 1: The study of intelligence

1 Sources and methods for the study of intelligence 17

Michael Warner

2 The American approach to intelligence studies 28

James J. Wirtz

3 The historiography of the FBI 39

Rhodri Jeffreys-Jones

4 Intelligence ethics: laying a foundation for the second oldest profession 52

Michael Andregg

 

Part 2: The evolution of modern intelligence

5 The accountability of security and intelligence agencies 67

Ian Leigh

6 “Knowing the self, knowing the other”: the comparative analysis of security

intelligence 82

Peter Gill

7 US patronage of German postwar intelligence 91

Wolfgang Krieger

 

Part 3: The intelligence cycle and the search for information: planning,

collecting, and processing

8 The technical collection of intelligence 105

Jeffrey T. Richelson

9 Human source intelligence 118

Frederick P. Hitz

10 Open source intelligence 129

Robert David Steele

11 Adapting intelligence to changing issues 148

Paul R. Pillar

12 The challenges of economic intelligence 163

Minh A. Luong

 

Part 4: The intelligence cycle and the crafting of intelligence reports:

analysis and dissemination

13 Strategic warning: intelligence support in a world of uncertainty and surprise 173

Jack Davis

14 Achieving all-source fusion in the Intelligence Community 189

Richard L. Russell

15 Adding value to the intelligence product 199

Stephen Marrin

16 Analysis for strategic intelligence 211

John Hollister Hedley

 

Part 5: Counterintelligence and covert action

17 Cold War intelligence defectors 229

Nigel West

18 Counterintelligence failures in the United States 237

Stan A. Taylor

19 Émigré intelligence reporting: sifting fact from fiction 253

Mark Stout

20 Linus Pauling: a case study in counterintelligence run amok 269

Kathryn S. Olmsted

21 The role of covert action 279

William J. Daugherty

22 The future of covert action 289

John Prados

 

PART 6: Intelligence accountability

23 Intelligence oversight in the UK: the case of Iraq 301

Mark Phythian

24 Intelligence accountability: challenges for parliaments and intelligence services 315

Hans Born and Thorsten Wetzling

25 Intelligence and the rise of judicial intervention 329

Fred F. Manget

26 A shock theory of congressional accountability for intelligence 343

Loch K. Johnson

 

Appendices 361

A The US Intelligence Community (IC), 2006 363

B Leadership of the US Intelligence Community (IC), 1947–2006 364

C The intelligence cycle 366

Select Bibliography 367

Index 371

 

Figures

10.1 Relationship between open and classified information operations 131

10.2 Information continuum and the Seven Tribes 132

10.3 OSINT relevance to global security threats 134

10.4 OSINT and the four levels of analysis 136

10.5 OSINT as a transformative catalyst for reform 137

10.6 Fundamental functions for online analysis 139

10.7 World Brain operational planning group virtual private network 140

10.8 Standard OSINT cell 144

24.1 Best practice to ensure ownership over parliamentary intelligence oversight

procedures 319

24.2 Best practice aimed at creating “embedded human rights” 322

24.3 Best practice to ensure the political neutrality of the services 324

26.1 The dominant pattern of intelligence oversight by lawmakers, 1975–2006 344

 

Tables

6.1 A map for theorising and researching intelligence 87

18.1 Foreign Intelligence Surveillance Act Court Surveillance Orders issued annually 248

26.1 Type of stimulus and intelligence oversight response by US lawmakers, 1975–2006 347

26.2 The frequency of low- and high-threshold intelligence alarms, 1941–2006 349

 

Michael Andregg is a professor at the University of St Thomas in St Paul, Minnesota.

Hans Born is a Senior Fellow in Democratic Governance of the Security Sector at the

Geneva Centre for Democratic Control of the Armed Forces (DCAF). He holds a Ph.D. and is

a guest lecturer on civil–military relations at the Federal Institute of Technology (ETH) in

Zurich and on governing nuclear weapons at the United Nations Disarmament Fellowship

Programme.

William J. Daugherty holds a Ph.D. in government from the Claremont Graduate School and

is Associate Professor of Government at Armstrong Atlantic State University in Savannah,

Georgia. A retired senior officer in the CIA, he is the author of In the Shadow of the Ayatollah:

A CIA Hostage in Iran (Annapolis, 2001) and Executive Secrets: Covert Action & the Presidency

(Kentucky, 2004).

Jack Davis served in the CIA from 1956 to 1990, as analyst and manager and teacher of

analysts. He now is an Independent Contractor with the Agency, specializing in analytic

methodology. He is a frequent contributor to the journal Studies in Intelligence.

Peter Gill is Professor of Politics and Security, Liverpool John Moores University, Liverpool,

United Kingdom. He is co-author of Introduction to Politics (1988, 2nd ed.) and Intelligence in an Insecure World (2006). He is currently researching into the control and oversight of domestic

security in intelligence agencies.

John Hollister Hedley, during more than thirty years at CIA, edited the President’s Daily Brief,

briefed the PDB at the White House, served as Managing Editor of the National Intelligence

Daily, and was Chairman of CIA’s Publications Review Board. Now retired, Dr Hedley

has taught intelligence at Georgetown University and serves as a consultant to the National

Intelligence Council and the Center for the Study of Intelligence.

Frederick P. Hitz is a Lecturer (Diplomat in Residence) in Public and International Affairs,

Woodrow Wilson School, Princeton University.

Rhodri Jeffreys-Jones is Professor of American History at the University of Edinburgh. The

author of several books on intelligence history, he is currently completing a study of the FBI.

Loch K. Johnson is Regents Professor of Public and International Affairs at the University of

Georgia and author of several books and over 100 articles on US intelligence and national

security. His books include The Making of International Agreements (1984); A Season of Inquiry

(1985); Through the Straits of Armageddon (1987, co-edited with Paul Diehl), Decisions of the Highest Order (1988, co-edited with Karl F. Inderfurth); America’s Secret Power (1989); Runoff Elections in the United States (1993, co-authored with Charles S. Bullock, III); America As a World Power (1995); Secret Agencies (1996); Bombs, Bugs, Drugs, and Thugs (2000); Fateful Decisions (2004, coedited with Karl F. Inderfurth); Strategic Intelligence (2004, co-edited with James J. Wirtz); Who’s Watching the Spies? (2005, co-authored with Hans Born and Ian Leigh); American Foreign Policy (2005, co-authored with Daniel Papp and John Endicott); and Seven Sins of American Foreign Policy (2007). He has served as Special Assistant to the chair of the Senate Select Committee on Intelligence (1975–76), Staff Director of the House Subcommittee on Intelligence Oversight (1977–79), and Special Assistant to the chair of the Aspin-Brown Commission on Intelligence (1995–1996). He is the Senior Editor of the international journal Intelligence and National Security.

Wolfgang Krieger is Professor of History at Philipps University in Marburg, Germany, and

a frequent contributor to the international journal Intelligence and National Security.

Ian Leigh is Professor of Law and the co-director of the Human Rights Centre at the

University of Durham. His books include In From the Cold: National Security and Parliamentary Democracy (1994, with Laurence Lustgarten); Making Intelligence Accountable (2005, with Hans Born); and Who’s Watching the Spies (2005, with Loch K. Johnson and Hans Born).

Minh A. Luong is Assistant Director of International Security Studies at Yale University

where he teaches in the Department of History. He also serves as an adjunct Assistant Professor

of Public Policy at the Taubman Center at Brown University.

Fred Manget is a member of the Senior Intelligence Service and a former Deputy General

Counsel of the CIA.

Stephen Marrin is an Assistant Professor of Intelligence Studies at Mercyhurst College. He

previously served as an analyst in the CIA and the Government Accountability Office.

Kathryn S. Olmsted is Professor of History at the University of California, Davis. She holds a

B.A. degree with Honors and Distinction in History from Stanford University, and a M.A. and

Ph.D. in History from the University of California, Davis. She is author of Challenging the Secret Government: The Post-Watergate Investigations of the CIA and FBI (University of North Carolina Press, 1996) and Red Spy Queen: A Biography of Elizabeth Bentley (University of North Carolina Press, 2002).

Mark Phythian is Professor of International Security and Director of the History and Governance Research Institute at the University of Wolverhampton, United Kingdom. He is the

author of Intelligence in an Insecure World (2006, with Peter Gill), The Politics of British Arms Sales Since 1964 (2000), and Arming Iraq (1997), as well as numerous journal articles on intelligence and security issues.

Paul R. Pillar is on the faculty of the Security Studies Program at Georgetown University.

Concluding a long career in the CIA, he served as National Intelligence Officer for the Near

East and South Asia from 2000 to 2005.

John Prados is an analyst of national security based in Washington, DC. He holds a Ph.D. from

Columbia University and focuses on presidential power, international relations, intelligence and

military affairs. He is a project director with the National Security Archive. Prados is author of

a dozen books, and editor of others, among them titles on World War II, the Vietnam War,

intelligence matters, and military affairs, including Hoodwinked: The Documents That Reveal How Bush Sold Us a War, Inside the Pentagon Papers (edited with Margaret Pratt-Porter), Combined Fleet Decoded: The Secret History of U.S. Intelligence and the Japanese Navy in World War II, Lost Crusader: The Secret Wars of CIA Director William Colby, White House Tapes: Eavesdropping on the President (edited), America Responds to Terrorism (edited), The Hidden History of the Vietnam War, Operation Vulture, The Blood Road: The Ho Chi Minh Trail and the Vietnam War, Presidents’ Secret Wars: CIA and Pentagon Covert Operations from World War II Through the Persian Gulf, Keepers of the Keys: A History of the National Security Council from Truman to Bush, and The Soviet Estimate: U.S.Intelligence and Soviet Strategic Forces, among others. His current book is Safe for Democracy: The Secret Wars of the CIA.

Jeffrey T. Richelson is a Senior Fellow with the National Security Archive in Washington,

DC, and author of The Wizards of Langley, The US Intelligence Community, A Century of Spies, and America’s Eyes in Space, as well as numerous articles on intelligence activities. He received his Ph.D. in political science from the University of Rochester and has taught at the University of

Texas, Austin, and the American University, Washington, DC.

Richard L. Russell is Professor of National Security Studies at the National Defense University.

He is also an adjunct Associate Professor in the Security Studies Program and Research

Associate in the Institute for the Study of Diplomacy at Georgetown University. He previously

served as a CIA political-military analyst. Russell is the author of Weapons Proliferation and War in the Greater Middle East: Strategic Contest (2005).

Robert David Steele (Vivas) is CEO of OSS.Net, Inc., an international open source intelligence

provider. As the son of an oilman, a Marine Corps infantry officer, and a clandestine

intelligence case officer for the Central Intelligence Agency, he has spent over twenty years

abroad, in Asia and Central and South America. As a civilian intelligence officer he spent three

back-to-back tours overseas, including one tour as one of the first officers assigned full time to

terrorism, and three headquarters tours in offensive counterintelligence, advanced information

technology, and satellite program management. He resigned from the CIA in 1988 to be the

senior civilian founder of the Marine Corps Intelligence Command. He resigned from the

Marines in 1993. He is the author of four works on intelligence, as well as the editor of a book

on peacekeeping intelligence. He has earned graduate degrees in International Relations

and Public Administration, is a graduate of the Naval War College, and has a certificate in

Intelligence Policy. He is also a graduate of the Marine Corps Command and Staff Course, and

of the CIA’s Mid-Career Course 101.

Mark Stout is a defense analyst at a think-tank in the Washington DC area. Previously, he

has served in a variety of positions in the Defense Department, the State Department, and the

CIA. He has a bachelor’s degree from Stanford University (1986) in Political Science and

Mathematical and Computational Science, and a master’s degree in Public Policy from the John

F. Kennedy School of Government at Harvard University (1988). He is presently pursuing a

Ph.D. in military history with the University of Leeds.

Stan A. Taylor is an Emeritus Professor of Political Science at Brigham Young University in

Provo, Utah. He has taught in England, Wales, and New Zealand and in 2006 was a visiting

professor at the University of Otago in Dunedin, New Zealand. He is founder of the David M.

Kennedy Center for International Studies at Brigham Young University. He writes frequently

on intelligence, national security, and US foreign policy.

Michael Warner serves as the Historian for the Office of the Director of National

Intelligence.

Nigel West is a military historian specializing in security and intelligence topics. He is the

European Editor of The World Intelligence Review and is on the faculty at the Center for

Counterintelligence and Security Studies in Washington, DC. He is the author of more than

two dozen works of non-fiction and most recently edited The Guy Liddell Diaries.

Thorsten Wetzling is a doctoral candidate at the Geneva Graduate Institute of International

Studies (IUHEI) and is writing his dissertation on international intelligence cooperation

and democratic accountability. He teaches seminars in political science and international

organization at the IUHEI.

James J. Wirtz is a Professor in the Department of National Security Affairs at the Naval

Postgraduate School, Monterey, California. He is the Section Chair of the Intelligence Studies

Section of the International Studies Association, and President of the International Security

and Arms Control Section of the American Political Science Association. Professor Wirtz is the

series editor for Initiatives in Strategic Studies: Issues and Policies, which is published by Palgrave Macmillan.

 

luni, 3 decembrie 2007

Cenzura comunistă în Dobrogea (XI - 1977) (COMAN)

Virgil Coman*, Cenzura în Dobrogea (XI), „Tomis”, Constanța,  XLII, 453, decembrie 2007, p. 91-93.

Funcționarea Comitetului pentru Presă și Tipărituri avea să fie de scurtă durată încât, după numai doi ani de activitate, noua instituție a cenzurii este desființată, ca urmare a adoptării Hotărârii Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 29 iunie 1977 cu privire la creșterea rolului și răspunderii organizațiilor de partid și de stat, de masă și obștești, a uniunilor de creație, a conducerilor colective ale redacțiilor, Radioteleviziunii, editurilor, caselor de filme, instituțiilor de spectacole, în activitatea de informare și educare a oamenilor muncii, respectiv a Decretului Consiliului de stat nr. 472 din 24 decembrie 1977 cu privire la încetarea activității Comitetului pentru presă și Tipărituri.
Practic, prin reorganizarea din vara lui 1977Comitetul pentru Presă și Tipărituri  era, practic, dizolvat dispărând încă, ca instituție de sine stătătoare, oficial, abia la finele anului. Membrii săi urmau a exercita de acum înainte controlul de stat asupra realizării programului de tipărituri, aplicării legilor din domeniul presei și tipăriturilor, de respectarea condițiilor de apariție și de difuzare a ziarelor și periodicelor. În același timp, ei trebuiau să participe la activitatea de atestare a ziariștilor și să urmărească aplicarea legislației în vigoare privitoare la lucrătorii din presă.
Renunțarea în mod oficial la cenzură nu a însemnat și eliminarea ei ci, mai cu seamă, generalizarea autocenzurii. Edificatoare în acest sens sunt următoarele argumente invocate în sus numita hotărâre: „ținînd seama de amploarea activității politico-ideologice și cultural-educative, de sarcinile tot mai complexe ce se pun în fața instituțiilor și organismelor cu acest profil, se impune ridicarea spiritului de răspundere al comuniștilor, al cadrelor ce lucrează în acest domeniu, iar în conducerea organismelor respective un rol tot mai important trebuie să capete formele de conducere colectivă, colectivele înseși, masele largi de oameni ai muncii, adevărații beneficiari ai artei, științei, culturii, ai activității publicistice. În aceste condiții sunt necesare reorganizarea și modificarea atribuțiilor Comitetului pentru Presă și Tipărituri, care exercită controlul preventiv în aceste domenii, întreaga răspundere a controlului revenind instituțiilor respective, conducerii colective a acestora, organelor însărcinate de partid și de stat să îndrume munca ideologică și cultural-educativă” (Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 57, 1 iulie 1977, p. 2.)
În esență, prin desființarea instituției cenzurii, creștea responsabilitatea individuală și, implicit, coeficientul de autocenzură astfel încât nivelul de creativitate trebuia adaptat condițiilor impuse de instituțiile și organizarea activităților politico-ideologice și cultural-educative.
Încheiem „incursiunea” printre notele/rapoartele de intervenții/sesizări  create de Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor Constanța în 1967-1977, cu un alt extras dintr-un document elaborat cu puțin timp înainte de apariția legislației privind reorganizarea instituției cenzurii.

1977 mai 26, Constanța
Extras din Nota de intervenții a împuterniciților Comitetului pentru Presă și Tipărituri Constanța din perioada  25 aprilie - 25 mai 1977

PONTICA XI - 1977
Revista muzeului de arheologie Constanța

Articolul „Cîteva observații pe marginea unor toponimice din dreapta Dunării de jos” de Petre Diaconu, referindu-se la oiconimele dintre comuna Ostrov și Cochirleni distingea două mari categorii: unele de origine turcă  veche și turcă osmanlîe, iar altele de origine românească, ordine în care de fapt se făcea comentariul respectiv. S-a indicat să se inverseze ordinea prezentării, adică să se înceapă cu prezentare a cuvintelor de origine românească.
S-a atenuat colonizarea satelor (Beilic și Cochirleni) cu populație venită din Buzău, indicându-se să se precizeze că aceștia au venit fără ordin și s-au așezat pe aceste meleaguri.

În articolul „Zeii Sabazios și Zbelsurdos la Drobeta” autorul D. Tudor vorbind de descoperirea unui fragment al unui mare basorelief, denumit „Fragmentul Pârvan”, spunea că această prețioasă piesă a fost furată din muzeul de la T. Severin”. S-a eliminat.

Materialul „Informații engleze” din 1839 despre extremitatea estică a „Valului lui Traian din Dobrogea”, de Sergiu Iosifescu, vorbind de erodare treptată a contururilor „Valului lui Traian” autorul spunea că fenomenul s-a accentuat după 1857, anul acordării de către Poarta Otomană a concesiunii construcției căii ferate Cernavodă-Constanța (Kustendje). Părțile subliniate au fost eliminate.

Articolul „Unele reflecții în legătură cu regatul lui Burebista” - de Al. Suceveanu a fost oprit de la publicare datorită caracterului său polemic.

În materialul „Les roumains et la mer” (Românii și marea) au fost efectuate unele modificări de text. De semnalat că în Dobrogea „elementul românesc a fost sport (sporit - nota n. n. V. C.) prin colonizări” după 1878 fiind „lipsită de locuitori până atunci”.

În articolul „Dobrogea lui Burebista”, dr. A. Rădulescu prezintă acțiunea regelui Burebista de „închegare pentru prima oară a unui mare și puternic stat geto-dac”. În incursiunea sa în Dobrogea, Burebista este prezentat ca un mare războinic, care „a declanșat între anii 55-48 î. H. un năpraznic atac asupra orașelor pontice, în urma căruia o întreagă suită de orașe sînt integrate cu forța sau în chip pașnic protectoratului său”. Acțiunea lui Burebista este dominată de caracterul distrugător „orașele sînt crunt lovite și distruse, ca în cazul Histriei de pe malul lacului Sinoe”. Se relatează „starea de jale a locuitorilor, cruntele realități al evenimentului de la mijlocul sec. I î. e. n.”, precum „și eforturile pentru refacerea orașului distrus din temelii”.
Justificînd incursiunea lui Burebista în Dobrogea, autorul afirma: „Se știe că între anii 71-61 î. e. n., orașele vest-pontice au încercat opresiunea romană; la acea vreme însă, o vor încerca și pe cea dacică...” „Pe de altă parte, suveranul geto-dac pentru a-și consolida puterea la țărmul mării și rîvnind la bogățiile orașelor grecești procedează la cucerirea lor”. Articolul se încheia cu precizarea că la „data cînd s-a produs bătălia de lîngă Histria din 62-61 î. e. n., întregul teritoriu al Dobrogei făcea deja parte din regatul geto-dac, cu excepția litoralului...”. În încheiere, autorul concluzionează: „Iată d ce se cuvine reconsideră mai atent politica lui Burebista în această parte a țării - acum în curînd, cu prilejul împlinirii a 2500 de ani de la întemeierea sa, se conturează mai precis locul Dobrogei în cadrul hotarelor regatului daco-get de la mijlocul sec. I. î. e.n.”

În articolul „Unele reflecții în legătură cu regatul lui Burebista” - de Al. Suceveanu pune în discuție pe un ton polemic localizarea Arcidavei. După unii arheologi, printre care și Hadrian Daicoviciu, Arcidava s-ar fi aflat pe Argeși (sic!) sau în zona Histriei, după părerea acad. Emil Condurachi. Pentru caracterul său polemic articolul a fost eliminat.

Materialele au fost rezolvate împreună cu direcția de specialitate de la CPT București.

Tov. Clara G.
DJAN Constanța, fond Comitetului pentru presă și Tipărituri Constanța, dosar 12/1973-1977, f. 3-4

*Virgil Coman (1973-2016 Constanța) = Absolvent al Facultății de Istorie a Universității Ovidius Constanța. Director al Direcției Județene Constanța al Arhivelor Naționale.

duminică, 2 decembrie 2007

Irina Constantziu-Vlassopol (1900 Iași - 1979 București) („TOMIS” 2007)

?, ?, „Tomis”, Constanța, XLII, 453, decembrie 2007, 89-90

(...)
Studiile ei s-au axat pe însușire noțiunilor de contabilitate, administrarea bunurilor materiale și finanțe. După ce a terminat, a lucrat la o întreprindere forestieră și apoi la sucursala Băncii Marmorosch Blank et Co din Cernăuți, unde și-a definitivat experiența de contabilitate, care i-a fost atât de utilă mai târziu, ca ofițer III de marină. la 18 februarie 1930, I. C. i s-a eliberat Livretul de marinar nr. 270 de către Căpitănia portului Brăila, devenind astfel, prima femeie ofițer din marina comercială română. În același an, se căsătorește cu Spiridon Vlassopol, retras din marina militară, pe care îl va încuraja să închirieze de la Serviciul Maritim Român cargoul „Oituz ” (5.400 t, construit la Rostock în 1905). Comandantul S. V. a fost deplin conștient că reușita companiei sale depindea de buna pregătire a echipajului și a angajat de la SMR 3 ofițeri  capabili, posesori de brevete internaționale, care au asigurat funcțiile de secund, ofițer II și pe cea de șef mecanic, iar postul de ofițer III a fost încredințat soției sale.
În registrele personalului navigant al Căpităniei portului Brăila apare înmatriculată mai întâi pe nava „Oituz”. apoi ca ofițer asistent  pe pasagerul „Dacia”, la 20 februarie 1930, și din nou ofițer asistent pe „Oituz ” în 1 octombrie 1930 -  1 aprilie 1932. Din iunie 1932 până în ianuarie 1936 a fost îmbarcată ca ofițer asistent  pe cargoul „Inginer N. Vlassopol”, acesta fiind noul nume al navei „Oituz”, rebotezată în memoria tatălui lui S. V. Navigând mulți ani împreună cu soțul său, I. C. și-a îmbogățit cunoștințele de navigație, astronomie și conducere a navei, deși îndatoririle sale erau specifice funcției: aprovizionarea cu hrană, evidența cheltuielilor și a conturilor cu agențiile din afară și străinătate, precum și navlosirile.
În 1936 cei doi divorțează, I. C. se debarcă pe motivând probleme de sănătate, iar S. V. pleacă cu cargourile companiei în străinătate, unde le-a înregistrat sub pavilion panamez. Meritele marinarului I. C. - V. au fost recunoscute prin Înalt Decret nr. 3117 din 4 septembrie 1937, când i s-a conferit „Medalia Maritimă clasa III Navigator”. Medalia și brevetul i-au fost înmânate de regele Carol II, cu prilejul Zilei Marinei, în august 1938, la Constanța. Acesta a fost ultimul moment strălucit din viața Irinei.
După cel de-al doilea război mondial, odată cu cu instaurarea regimului comunist, I. C. a suferit privațiunile celor supuși toți cei socotiți a avea „origine nesănătoasă”. Și-a câștigat o vreme existența ca femeie de serviciu la un bloc în București și a murit la sfârșitul anilor 70 în sărăcie și uitare.

sâmbătă, 1 decembrie 2007

Principesa Ileana a României (1909-1991) („TOMIS” 2007)

?, Alteța Sa Regală Principesa Ileana, „Tomis”, Constanța, XLII, 453, decembrie 2007, 90.

De mare au fost îndrăgostite și principesele Casei Regale, dar nici una atât de puternic ca A. S. R. Ileana. Ea s-a născut la Palatul Cotroceni în 1909, fiind al cincilea copil al Reginei Maria. De mică s-a simțit atrasă de mare, ea scriind în 1928: „Constanța evocă pentru mine multe amintiri... aceste amintiri îmi sunt cele mai dragi și despre ele țin să vorbesc. Mi-aduc aminte cum în clipa când ne deșteptam fugeam la fereastră, să privim jos... portul cu vapoarele străine sau cunoscute, ... iar pe valurile venite din larg, ce păreau că mă cheamă în veșnica lor neliniște, ușor legănată, geamandura mugind.” Ileana descrie chiar primele lecții pe care le luase în copilărie de la mateloți încercați: „eu eram cea mai curioasă, încât cuvintele: babord, tribord, pupa, prora ș. a. ajunseseră să nu-mi fie străine. Îmi plăcea să privesc în sus la catargele cu velele strânse, cu parâmele ce făceau pe cer un motiv minunat și care îmi păreau atât de sus!” Și câteva rânduri mai jos spune Principesa: „Din clipa aceea nu m-am mai putut sătura de valuri și Mare!” Astfel, la 19 ani, Ileana și-a susținut examenul pentru obținerea brevetului de ofițer de bord clasa I (secund).
Trei ani mai târziu, în 1931, principesa Ileana s-a căsătorit, la Sinaia, cu Principele Anton de Habsburg, Prinț al Toscanei, cu care a avut 6 copii. După ce a fost Arhiducesă de Habsburg, s-a căsătorit a doua oară cu dr. Ștefan Isărescu. În 1967, odată cu inaugurarea mănăstirii ortodoxe cu hramul Schimbarea la Față, din Ellwood City, Pennsylvania, Statele Unite (a cărei construcție o inițiase în 1960) și-a luat numele ecleziastic Maica Alexandra, devenind stareța mănăstiri. Principesa Ileana a murit în 1991, după ce a vizitat România proaspăt eliberată de comunism.