prof. Catalin Ghituleasa, Liga Natiunilor si aliantele regionale, Liceul Teoretic ,,C- tin Brancoveanu", Dabuleni
Dupa
Primul Razboi Mondial, Marile Puteri invingatoare intrunite in cadrul
Conferintei de Pace de la Paris au decis, printre altele, infiintarea unei
Societati (Ligi) a Natiunilor, in vederea crearii unui climat de pace si
securitate in Europa si in lume.
Initiatorul acestui proiect cu radacini mai vechi a fost presedintele american
Woodrow Wilson, acesta punand in practica ideile altor doi presedinti americani, intre care se remarca cele ale lui Theodore Roosevelt.
Constituit in mod oficial la Geneva, la 20 noiembrie 1919, acest organism
international - la care au aderat in prima instanta 42 de state - avea ca
principal obiectiv mentinerea statu- quo-ului teritorial in Europa si in lume,
asa cum fusese el stabilit prin Tratatele de Pace de la Paris- Versailles din
1919- 1920. Mijloacele propuse in vederea actionarii in acest sens erau
exclusiv cele diplomatice( cele coercitive nefiind accepate, acesta
reprezentand de altfel si punctul slab al Ligii , a carei ineficienta se va
regasi in izbucnirea celui de- Al Doilea Razboi Mondial)avand la baza
cooperarea si incheierea intre natiuni a unor tratate sub egida Societatii
Natiunilor.
Din multitudinea de tratate inregistrate in cadrul Secretariatului Ligii
Natiunilor - toate incheiate in spiritul dreptului international - mi- am oprit
atentia asupra aliantelor regionale initiate de Romania in deceniile trei si
patru ale secolului XX, tara noastra fiind timp de un deceniu si jumatate o
voce auzita si respectata la Liga Natiunilor, gratie unor personalitati
diplomatice de exceptie precum Nicolae Titulescu sau Take Ionescu.
Recunoasterea in cadrul Sistemului Versailles a statului national unitar
a determinat Romania sa actioneze permanent in perioada interbelica -
indiferent de guvernele sau de regimul politic - pentru respectarea Tratatelor
de Pace incheiate in 1919- 1920. Combaterea revizionismului si revansismului -
manifestate in special de catre Ungaria - s-a concretizat prin infiintarea, in
1921, a primei aliante regionale cu caracter defensiv din Europa - Mica
Intelegere (sau Mica Antanta, cum a mai fost denumita).
Un rol major in constituirea acestui pact regional i- a revenit
stralucitului diplomat, orator si om politic - Take Ionescu. Ministru de
Externe al Romaniei intre 1920- 1921 si prim - ministru intre 1921- 1922, Take
Ionescu a militat si a reusit sa puna bazele unui sistem de aliante mutuale
intre cei trei membri( Romania, Cehoslovacia si Iugoslavia) care va combate
pana la destramarea sa in 1938 orice tendinta de revizuire a Tratatelor de la
Paris in centrul si sud- estul Europei.
A doua alianta regionala incheiata in spiritul Ligii Natiunilor a
luat fiinta la mijlocul deceniului al patrulea, pe fondul ascensiunii
regimurilor revizioniste si revansarde, in special Germaniei naziste ( la 30
ianuarie 1933 Hitler devine cancelar al Germaniei). In urma demersurilor
intreprinse in mod stralucit de catre Nicolae Titulescu, titanul diplomatiei
internationale, se constituia la Atena, la 9 februarie 1934, Intelegerea
Balcanica. Forul balcanic, cuprinzand Romania, Grecia, Cehoslovacia si
Iugoslavia (invitand si Bulgaria sa adere, conditionand insa renuntarea
din partea acesteia a oricarei amenintari revizioniste in regiune, fapt ce a
facut imposibila cooptarea acesteia in alianta) a reprezentat una din ultimele
tentative de combatere a presiunilor si amenintarilor statelor ce doreau
revizuirea Tratatelor de la Paris- Versailles.
Indepartat de catre Carol al II- lea la 29 august 1936 din functia de
Ministru de Externe al Romaniei (la presiunile lui Hitler), Nicolae Titulescu
isi va vedea naruite eforturile depuse in cadrul Ligii Natiunilor - al carei
Presedinte a fost ales de doua ori consecutiv (1930 si 1931), fapt unic in
istoria Ligii! - in crearea unei lumi a pacii, cooperarii si triumfului
dreptului international.
Desi s- au destramat la sfarsitul deceniului al patrulea, in zorii declansarii
celui de- Al Doilea Razboi Mondial - interesele contradictorii ale Marilor
Puteri triumfand inca o data- cele doua aliante au meritul de a fi
actionat pana la sfarsit in total acord cu prevederile forului sub a carei
egida se infiintasera.
Mai mult,
concluzia care se desprinde rezida in faptul ca statele mici si
mijlocii (printre care si Romania)- DACA ACTIONEAZA CONCERTAT- pot sa determine
Marile Puteri sa tina cont de interesele lor.
Invatamintele sunt multiple, situatia internationala de la inceputul secolului
al XXI- lea facand trimitere la rolul diplomatiei si colaborarii regionale,
continentale si mondiale in crearea unei lumi a pacii si a securitatii .
Bibliografie
BACON, Walter, M., Jr, ,,
Nicolae Titulescu si politica externa a Romaniei ( 1933- 1934)",
Institutul European, Iasi, 1999
IDEM, ,,Nicolae
Titulescu", Institutul European, Iasi, 1999
BUZATU, Gheorghe, CIRSTEA,
Marusia, ,, Europa in balanta fortelor( 1919- 1939)", vol I, Editura Mica
Valahie, Bucuresti, 2007
NANU C. , Frederic, ,,
Politica externa a Romaniei(1918 -1933)", Iasi, Institutul European, 1993
VLAD, Constantin, ,,
Diplomatia secolului XX", Fundatia Europeana Titulescu, Bucuresti, 2006
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu