Faceți căutări pe acest blog

duminică, 15 februarie 2015

POEZII CU TEMĂ ISTORICĂ ALE LUI VASILE ALECSANDRI


În volumul ’’Legende şi pasteluri’’ de Vasile Alecsandri (1821-1890) editat de ’’Ion Creangă’’ în 1982 sunt incluse la capitolul ’’Legende’’ şi următoarele creaţii în versuri cu temă istorică ale marelui poet romantic: ’’Dragoş’’, ’’Ştefan Vodă şi codrul’’, ’’Altarul mînăstirii Putna’’, ’’Dan, căpitan de plai’’, ’’Visul lui Petru Rareş’’, ’’Plugul blestemat’’, ’’Cuza Vodă’’ şi ’’Fraţii Jderi’’.
În comparaţie cu înaintaşii săi a fost un culegător de folclor metodic, fiind încurajat de M. Eminescu, T. Maiorescu, B.P. Hasdeu şi Elena Negri. El considera că prin contaminarea cu folclor literatura naţională s-ar regenera, neezitând să intervină în textul creaţiilor folcorice şi fiind conştient de sensul politic naţional al acţiunii sale. Nu întâmplător, D. Bolintineanu considera că prin publicarea culegerilor lui Alecsandri poezia noastră cultă ’’se români’’. În introducerea la ’’Poesii poporale. Balade (Cîntice bătrâneşti)’’ tipărită la Iaşi în 1852 şi preluată în ediţia din 1866 din Bucureşti, poetul defineşte baladele ca fiind ’’mici poemuri asupra întemplărilor istorice şi faptelor măreţe’’.
Inspirat de istoria naţională şi de folclor şi avându-l ca model pe contemporanul Victor Hugo, pionierul romantismului francez şi european, Alecsandri a scris numeroasele sale legende în perioada 1864-1875, având intenţia de a realiza o epopee naţională. Critica literară românească consideră că ’’Poema noastră istorică începe cu Alecsandri. Subiectele sunt desprinse dintr-un ev mediu legendar, cu eroi de mit, aşa cu apar ei în închipuirea rapsodului popular. Punerea în scenă e solemnă, maiestuoasă, gesticulaţia-grandilocventă. Un retorism amplu, dar monocord, susţine pe mari întinderi discursul liric. Tehnica e romantică şi vine, în cea mai mare parte de la Hugo.’’ (Dicţionarul....)
Creaţia lirică a lui Alecsandri a fost publicată în patru volume (unul de ’’Legende nouă’’), în cadrul ’’Operelor complete’’ de către editura Socec în timpul vieţii sale, în anii 1875-1880.
A. ’’Dragoş’’ a fost publicată în volumul ’’Poesii poporale ale românilor’’ în 1866, la poziţia XLII din capitolul ’’Balade-Cîntece bătrîneşti’’ (pp.164-167). Subiectul baladei se referă la întemeierea Moldovei medievale. Împărţită în 5 părţi, poezia începe prin plecarea lui Dragoş la vânătoare, unde urmăreşte o zi întreagă o căprioară ’’cu steluţă albă-n frunte’’. Animalul ajunge într-o poiană unde ’’cântă o albă copiliţă’’, care-l face pe erou să uite de vânătoare. Fecioara îi spune că se numeşte Moldova şi că ’’De Domnul sînt menită/Să fiu a ta ursită!’’. Fata îi arată moşia care îi va constitui zestrea pentru nuntă, dacă o va scăpa de un zimbru ’’fioros’’. Eroul ucide ’’zimbrul aprig ca un zmeu’’, lovindu-l cu ghioaga în frunte ’’Şi pleca în veselie/Pe frumoasa lui moşie/De păgâni să o ferească/Şi ca domn să o domnească!’’
La ediţia din 1866 la această legendă sunt ataşate următoarele încă trei note la versurile la care fac trimitere, pe lângă prima notă care apare în ediţia ’’Ion Creangă’’ :
’’Acestă baladă, deşi compusă de mine în stilul cînticelor bătrâneşci, am găsit de cuviinţă a o coprinde în colecţia poesiilor poporale, fiindcă ea amintesce una din legendele cele mai interesante ale Moldovii.
1)*Dragoş mîndru ca un sore*: După tradiţia poporală Dragoş a venit din Ardeal şi a poposit într’o vale numită cîmpul lui Dragoş între Bacău şi Petra. Descălecarea lui a fost pe la începutul vecului XIII.
2)*Eată-mi arcu vitejesc/Lîngă tine’l resădesc.*: În munţii Moldovei despre Ardeal am vedut un stejar bătrîn de mai multe sute de ani, pe care locuitorii îl numia: Arcul lui Dragoş. El era cu trunciul îndoit ca un arc.
3)*De-un rîu limped recorită*: Rîul Moldova.
4)*De un zimbru fioros*: Tradiţia veche pretinde că bourul Moldovii represintă capul zimbrului ucis de Dragoş cînd a descălecat în ţeră;Istoria însă susţine că acel bour vine de la cetatea Caput Bovis redicată de imperatul Traian în Dacia.’’
Poezia ’’Dragoş’’ este o variantă originală a autorului pentru legenda descălecatului lui Dragoş pe teritoriul viitoarei Moldove, în care eroul îşi cucereşte dreptul la domnie printr-o faptă vitejească, respectiv uciderea unui animal sălbatic foarte puternic.Spre deosebire de tradiţie, unde numele ţării Moldova este preluat de la numele căţelei de vânătoare a lui Dragoş, Molda, în poezie Moldova este chiar numele viitoarei doamne, simbolizând astfel unirea cu autohtonii.Contextul politico-militar al întemeierii Moldovei, adică războiul cu tătarii al regatului maghiar suzeran lui Dragoş, este evidenţiat de versul ’’De păgâni să o ferească’’. În ceea ce priveşte notele, poetul plasează greşit descălecatul la începutul secolului XIII, evenimentul având loc la mijlocul secolului XIV. De asemenea, originea ardeleană este o problemă, Dragoş fiind un voievod al Maramureşului.Autorul face o distincţie terminologică între zimbru şi bour ca stemă a principatului Moldovei, DEX 98 indicând că primul este Bison bonasus, iar ultimul Bos primigenus. Alecsandri nu citează însă nici o sursă istorică pentru cetatea Caput Bovis construită de Traian în Dacia, mai ales că provincia romană Dacia nu a cuprins teritoriul Moldovei, dar numele cetăţii arată că poetul încerca să afirme o origine latină a principatului moldovean.
B. ’’Ştefan Vodă şi codrul’’ este clasificată cu subtitlul ’’baladă’’ şi datată în 1875 pe saitul Aboutromania. Subiectul poeziei face referire la domnia lui Ştefan cel Mare, moment de apogeu al Moldovei medievale, care revine mereu în opera lui Alecsandri, poate şi datorită originii sale moldoveneşti. Domnitorul învins în luptă îşi plânge oştenii morţi şi este ajutat de codru, care-şi transformă brazii şi stejarii în soldaţi pentru armata lui Ştefan. Există o asemănare frapantă cu versurile romanticului Eminescu din ’’Scrisoarea a III a’’, prin care Mircea cel Bătrân îi transmite sultanului Baiazid I înainte de bătălia de la Rovine (1394): ’’Şi de aceea tot ce mişcă-n ţara asta rîul, ramul/Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este/Duşmănit vei fi de toate fără a prinde chiar de veste’’. Având în vedere că se face referire la ’’păgâni’’, probabil că poezia face trimitere la înfrângerea lui Ştefan de la Războieni (1476) în faţa sultanului otoman Mahomed II, după care domnul îşi va mobiliza soldaţii şi va reveni la luptă alungându-i pe duşmani din ţară.
C.’’Altarul mînăstirii Putna’’ este inclusă în categoria doinelor în Enciclopedia virtuală Wikipedia, subiectul său ţinând tot de Moldova medievală. După ce ’’au dat groaza printre păgâni’’, Ştefan cel Mare doreşte să facă creştinătăţii un dar, construind o mînăstire pe malurile Putnei. Poemul modern al lui Alecsandri exemplifică tradiţia despre politica cultural-religioasă a lui Ştefan cel Mare, conform căreia domnul construia câte un lăcaş de cult după fiecare victorie în război. Pentru a stabili locul lăcaşului sfânt, vodă se întrece cu doi dintre arcaşii săi cei mai buni. Săgeata sa bate cel mai departe, frângându-se într-un paltin, iar Ştefan decide că acolo va fi locul altarului. Autorul precizează într-o notă că ’’subiectul acestei balade l-am cules în Bucovina, şi chiar în mînăstirea Putna, unde se află mormântul eroului care a zidit-o.’’ Varianta poeziei de pe Encilopedia virtuală Wikipedia menţionează şi data ’’1843, Bucovina’’. Saitul Internetus menţionează că locul din care Ştefan a tras cu arcul era la poalele Dealului Crucii sau Crucişor era un izvor din care domnul bea când trecea pe acolo,al cărui nume a şi rămas ’’Izvorul lui Ştefan’’; dar după instalarea fabricii de ciment, dealul a fost transformat în carieră de piatră, izvorul şi crucea de piatră ce-l străjuia dispărând pe la 1928,fiind luată de un sătean; locuitorii Putnei au instalat o cruce mai mică pe dealul din apropiere,iar mânăstirea una mai mare pe dealul cel mai înalt.
D. ’’Dan, căpitan de plai’’ este o naraţiune vitejească a cărei temă se înscrie tot în istoria Moldovei medievale. Pe saitul Romanian Voice apare ca prolog un ’’Fragm. de cîntec poporal’’ din ’’XV secol’’: ’’Frunză verde de mălai/Cine merge sus la rai?/Merge Dan, şoiman de plai/C-a ucis el mulţi duşmani/Un vizir şi patru hani./Frunză verde lemn de brad/Cine merge jos în iad?/Merg tătarii lui Murad/C-au ucis în zi de mai/Pe Dan, căpitan de plai!’’. Două observaţii trebuie făcute: dacă ţinem seamă de faptul că acţiunea se petrece după moartea lui Ştefan cel Mare, care a avut loc în 1504, atunci datarea cîntecului poporal ar trebui să fie în secolul XVI; în Evul Mediu plaiul era o diviziune administrativă a judeţului, în zonele montane, condusă de un căpitan.
Poezia este divizată în şapte părţi, începând cu imaginea bătrânului Dan, care locuieşte singuratic pe munte şi îşi aminteşte de vremurile sale de glorie, când călare pe murgul său zdrobea duşmanii ce atacau ţara. În acest peisaj, Dan ascultă dialogul dintre doi copaci care vorbesc despre invazia tătarilor, după care-şi pregăteşte paloşul pentru luptă. Apoi merge acasă la camaradul său, puternicul Ursan, pribeag ’’de peste Milcov’’ (Ţara Românească), care în timpul domniei lui Ştefan cel Mare se distinsese într-o luptă cu tătarii şi fusese răsplătit de vodă cu moşie şi herghelie la câmpie. Aici intră în scenă Fulga, tânăra fiică a lui Ursan, care, ca o amazoană, domesticeşte un cal pentru tatăl ei. Cei doi pleacă în căutarea tătarilor, care ard sate, urmăresc pe locuitorii acestora şi înfrâng rezistenţe izolate. Dan şi Ursan atacă separat pe duşmani, lăsând în urma lor grămezi de cadavre.Dar o săgeată îl loveşte în piept pe Ursan, care este imediat apărat de camaradul său, până când apare Fulga şi-l scoate din luptă, iar arcaşii din Orhei (Basarabia) intervin, înfrângându-i pe tătari. Dan este însă rănit şi luat prizonier de Ghirai han, care îi propune să-l lase în viaţă cu condiţia să treacă la religia islamică. Eroul refuză ’’pentru că aşa m-au deprins Ştefan, uşoară ţărna-i fie!’’. El cere ca înainte de a muri să fie lăsat să mai vadă o dată pământul ţării sale, iar la întoarcere cade mort în faţa cortului hanului. ’’Iar hanul, lung privindu-l, rosteşte cu durere/O!Dan viteaz, ferice ca tine care piere/Având o viaţă verde în timpul tinereţii/Şi albă ca zăpada în iarna bătrâneţii!’’
E. ’’Visul lui Petru Rareş’’ este inclus în  mărgăritare şi are un subiect din istoria medievală a Moldovei şi anume suirea pe tron  a lui Petru Rareş, fiu natural al ţărăncii Răreşoaia cu marele Ştefan. În subtitlu se menţionează că această creaţie în versuri este o legendă, editorul precizând într-o notă că subiectul legendei se găseşte în lucrarea *O samă de cuvinte* a cronicarului moldovean Ion Neculce.
 În prima parte într-o tabără de pescari se discută despre moartea lui Ştefăniţă vodă (1512-1527), nepotul lui Ştefan cel Mare. Petru Rareş, numit în poezie Petrea Măjalui, le spune tovarăşilor săi pescari despre competiţia pentru tron ce va urma:’’Aşa-i rândul pe pământ!Cine-i slab, vrea a fi tare/Cine-i mic, vrea a fi mare/Căci domnia-i dulce pom/Care farmecă pe om’’.
În partea a doua Petru o visează pe mama sa care-i vorbeşte numindu-l domn. Dimineaţa sosesc în tabără soldaţi de la cetatea de scaun Suceava, care-l anunţă că demnitarii ţării l-au ales domn.’’Apoi mândru-nveşmântat/Pe un cal şarg încălecat/Pleacă vesel la domnie.../Fericită-i calea-i fie/Căci pe dânsul Dumnezeu/L-a pus drept la locul său!’’.
F. ’’Plugul blestemat’’ este una din ultimele sale poezii, apărând postum. Acţiunea se petrece într-un sat de răzeşi (ţărani liberi din Moldova), al căror pământ domnul vrea să-l confişte. O ţărancă curajoasă se opune trasării de către soldaţii lui vodă a noului hotar cu plugul, aşezând în faţa acestuia copilul său nou-născut. Boii de la plug se opresc în faţa copilului, în pofida faptului că sunt biciuiţi de însuşi vodă, moment în care toţi răzeşii se mobilizează alungându-i pe cei care vor să le acapareze pământurile.
Autorul precizează într-o notă că vodă este Mihail Sturza. El a fost prinţ al Moldovei între 1834 şi 1849, domnind în baza Regulamentului Organic, care era o constituţie modernizatoare a principatului. A fost promotor al unei politici conservatoare, reprimând încă din faza incipientă revoluţia din 1848 din   Moldova. Editorul notează că poezia a fost scrisă în 1888, an în care în România au avut loc răscoale ţărăneşti reprimate în mod sângeros, fapt ce l-a determinat pe poet să protesteze. În acest context poezia se deosebeşte de celelalte prin puternica sa tentă socială.
G. ’’Cuza Vodă’’ este datată 3/15 mai 1873, ziua în care a murit în exil în Germania primul domn al României, Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Poetul îl numeşte ’’scump amic, domn mare’’, recunoscând strânsa sa legătură de prietenie cu fostul domn, care îi încredinţase importante misiuni diplomatice. Alecsandri nominalizează principalele realizări politice ale lui Cuza: ’’magica Unire şi sacra Libertate’’, precum şi reforma agrară din 1864. De aceea socoteşte îndreptăţită ca lumea ’’a ta legendă Cuza cu fală s-o rostească’’.
H. ’’Fraţii Jderi’’ nu are legătură cu romanul omonim al lui M. Sadoveanu dedicat epocii Moldovei lui Ştefan cel Mare, subiectul poeziei fiind plasat în istoria modernă a românilor, cu care Alecsandri este contemporan. În poemul  de război publicat în 1878 în revista ’’Convorbiri literare’’, este vorba de doi soldaţi fraţii, dorobanţul Jder Neagu şi vânătorul Jder Nistor, aflaţi pe câmpul de bătălie din Bulgaria, în timpul Războiului de Independenţă al tânărului stat român (1877-1878). În prima parte a poeziei, Neagu se pregăteşte pentru luptă, moment în care un proiectil turcesc îl ucide în tranşee. Camarazii lui conchid simplu: ’’He!...Dumnezeu să-l ierte! Ce vreţi? n-au avut zile.’’ şi decid să nu-i spună trista veste fratelui său mezin. În partea a doua a poeziei, Nistor este santinelă, gândind la mama şi mireasa sa. Vremea proastă aproape că-l adoarme, dar imaginea mamei îl trezeşte la timp pentru a face faţă atacului a doi turci. Pe unul îl ucide,iar pe al doilea îl răneşte, fiind rănit la rându-l său. În momentul în care vrea să-idea lovitura de graţie celui de-al doilea, acesta îl opreşte: ’’Nu-i drept să dai lovire vrăjmaşului rănit’’. Atunci vânătorul Jder îi leagă rana şi-l duce la ambulanţă spunând simplu: ’’Poftim vânat!’’
O caracterizare concluzivă a poeziei istorice a lui Alecsandri o face marele său contemporan romantic Mihai Eminescu în fragmentul din ’’Epigonii’’ plasat pe coperta volumului ’’Legende şi pasteluri’’, cu trimitere la epoca de refrinţă a lui Ştefan cel Mare: ’’El deşteaptă-n sînul nostru dorul ţării cei străbune/El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune/Vremea lui Ştefan cel Mare, zimbrul sombru şi regal’’.


SURSE
Vasile Alecsandri, Legende şi pasteluri, ediţia II, Ed. Ion Creangă, colecţia Biblioteca şcolarului, Bucureşti, 1982, pp. 6-48.
Vasile Alecsandri, Poesii poporale ale românilor, Tipografia Lucrătorilor Asociaţi, Bucureşti, 1866, http://books.google.com/books?id=QYpiAAAAMAAJ&printsec=frontcover&hl=ro#v=onepage&q&f=false
Ştefan Ştefănescu, Istoria medie a României, partea a II a, Principatele Române, secolele XIV-XVI, Universitatea Bucureşti, Bucureşti, 1992
Institutul de lingvistică, istorie literară şi folclor al Universităţii ’’Al. I. Cuza’’ din Iaşi, Dicţionarul literarurii române de la origini până la 1900, Bucureşti, 1979, pp.15-24


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu