Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 31 decembrie 1988

„Cabinetul de stampe” (PREUTU 1988)

 Mariana Preutu, Cabinetul de stampe, „Almanah Scânteia 1988”

(...) 

Ele „au precizat noțiunea de artist, au înnobilat-o oarecum, i-au fixat locul în ierarhia ocupațiilor utile”. Aman va găsi astfel un spațiu în care să poată evolua în voie, încurajat, apreciat, înconjurat de atenția tuturor.

Theodor Aman a trăit în mijlocul unei epoci frământate, al unei epoci în care idealurile patriotice ale revoluției de la 1848 coincideau cu freamătul înnoitor al unei dezvoltări economice, al unei epoci în care, referitor la domeniul artistic, apariția picturii realiste laice marchează ruptura față de tradiția picturii murale, ducând la apariția așa numiților „zugravi de subțire”. Martor al progresului înregistrat în toate domeniile, odată cu unirea principatelor, T. A, a știut să se impună nu numai în conștiința generațiilor contemporane, ci și în aceea a urmașilor, tocmai prin ardenta participare la evenimentele epocii, prin caracterul patriotic al creației lui. Circumscrisă tendințelor generale ale academismului practicat în epocă, arta lui s-a detașat însă prin puterea talentului și a entuziasmului de vechile formule, a afirmat, cu personalitate, ideile cele mai înaintate ale vremii lui, a sensibilizat conștiința contemporanilor față de creația plastică, contribuind substanțial la pregătirea înțelegerii și receptării saltului cu adevărat înnoitor pe planul limbajului pe care-l va aduce plein-airism-ul lui Nicolae Grigorescu.

Artist care nu și-a pierdut niciodată interesul pentru oameni, îndrăgind mai presus de orice istoria românească și dorind, asemenea lui Bălcescu, să-și mobilizeze compatrioții în vederea obținerii libertății și unității naționale, T. A. se apropie foarte mult, nu numai în pictură, dar și în grafica sa de evocarea istorică, de elementele artei romantice. Și nu este lipsit de interes faptul că, asemenea popoarelor mici din centrul și răsăritul Europei care luptau pentru independență națională, A. vedea în această afirmare patetică a idealurilor de libertate cu mijloacele artei o forță capabilă, după expresia lui, „să pună istoria în acțiune”. Bazându-se pe deosebitele resurse tehnice pe care gravura i le oferea, dar și pe un remarcabil talent de desenator, el a lucrat intens în acest domeniu în anii 1872-1881, interesat  de continuarea luptei cu caracter social pe această cale. Posibilitatea multiplicării rapide asigura o largă răspândire a acestor gravuri în cele mai variate medii. Este și motivul care l-a făcut să lucreze intens, astfel încât prin calitatea și bogăția producției din acest domeniu (circa 100 de gravuri), are o substanțială contribuție la dezvoltarea și răspândirea acestui gen în țara noastră. Tematic, aceste lucrări sunt predilect orientate, pe de o parte, spre figurile de seamă ale istoriei și culturii noastre, iar pe de altă parte, spre tipuri și aspecte din mediul rural. Realismul observației și precizia execuției se îmbină la multe din aceste lucrări remarcabile prin sensibila gradare a tonurilor, prin deplina stăpânire a meșteșugului pe care le dovedesc.

„Artistul, ca și literatul, scria A. în carnetele sale de însemnări, trebuie să aparțină timpului său: numai cu această condiție operele lui se vor transmite posterității. El trebuie să aparțină țării sale, numai astfel va fi umanitar. El trebuie să-i exprime opiniile, dacă ține să fie cu adevărat și admirat de gânditori. El trebuie să se arate concret în cugetările lui, numai astfel va avea un ideal”. Crezând cu pasiune în aceste afirmații, A., întemeietorul învățământului artistic românesc, a contribuit prin întreaga activitate la dezvoltarea desenului și gravurii, astfel încât acestea să ajungă ramuri importante ale artelor plastice, pe același plan cu pictura și sculptura, prezente în saloane oficiale și expoziții, în importante colecții particulare.

(...)

vineri, 30 decembrie 1988

„Carmen Enea-Biji” (MARTOIU 1988)

 Georgeta Martoiu, Debut pe scena constănțeană: Carmen Enea-Biji, „Tomis”, Constanța, 198?

C. E. B. - o voce! O voce ca o „strună de argint”, cum ar fi spus M. Sadoveanu. O voce gravă, plină, vibrantă, cu zvonuri de tragedie antică, în care actorul - se știe - poate ajunge să sensibilizeze o sută de mii de auzuri dintr-odată (fără aparatură de niciun fel, firește!). O voce atât de puternică și penetrantă încât, uneori, mă încearcă gândul ghiduș că, dacă actrița și-ar pune mintea să strige zdravăn aici, glasul i s-ar putea auzi pe celălalt țărm al mării...  Și asta fără să-și utilizeze întregul potențial! Ce  mai, o voce dintre acelea predestinate scenei și care, spre cinstea școlii românești de teatru, prin supunerea la infernalul program al orelor de dicție, respirație și tehnică a vorbirii, a fost adusă la un asemenea grad de șlefuire, încât poate „sări” ușor  de la tulburătoarea șoaptă catifelată, perfect audibilă, la strigătul înfricoșător care îngheață inima spectatorului, sau la stranietatea unei inflexiuni, parcă astrale, care polarizează interesul, stârnindu-i disponibilități meditative.

Talentul și puternica personalitate ale acestei actrițe stau sub semnul glasului său particular, care o și recomandă unui repertoriu de mari și variate valori dramaturgice (și epice), naționale și universale, de la Antigona și Hecuba la Vitoria Lipan și Doamna Clara sau la lady Macbeth și Heda Gabier... Asta doar pentru a vorbi doar de registrul dramatic. Dar, lucru rar și prețios, actrița are umor - și încă unul rafinat - cenzurat cu luciditate de un admirabil simț al măsurii, provenit din neobositele acumulări de cultură generală și de specialitate. Ceea ce o recomandă pentru un mare repertoriu de comedie, din care, la Constanța, a creat doar două admirabile mostre: o femeie-bărbată, în persoana directoarei de șantier Constantina din Orice naș își are nașa, și o impetuoasă italiancă din toate timpurile, Rosaura din Mincinosul de Goldoni.

În rest, despre deținătoare acestui glas fermecător, căreia îi prezic un viitor mare, nu se pot spune decât lucruri frumoase: se poartă cu o simplitate și modestie exemplare; e veselă și comunicativă; nu se plânge, niciodată, de oboseală. Discretă, onestă și harnică, talentată și devotată, C. E. B. promite să devină o mare actriță a țării!

„Musical: Liviu Manolache” („TOMIS” 1988)

Georgeta Martoiu, Musical: Liviu Manolache, „Tomis”, Constanța, 1988

Actor talentat, cu glas frumos și dicție ireproșabilă, iradiind o permanentă bună dispoziție juvenilă, Liviu Manolache este ceea ce se cheamă un actor cu șarm. Din ce imponderabile se va fi compunând șarmul acesta căruia nu-i rezistă niciun spectator (de orice vârstă, pregătire sau gusturi ar fi), este greu de spus. Cert este că Livache îi supune rapid, cu degajare și aplomb, pe toți cei cu care vine în contact, prin intermediul scenei constănțene.

Privindu-l cu câtă dezinvoltură face tot ceea ce face pe scenă (și câte nu face: spune tirade, cântă cu voce plăcută, dar și din câteva instrumente, dansează cu grație etc), ești tentat să spui că a fost hăruit de natură cu o imensă dotare de acest fel, care dotare nu așteaptă decât contactul cu publicul pentru a se declanșa. Nimic mai fals. În spatele acestei evoluții, cuceritoare mai ales prin firesc, se află secretul unei tenacități a muncii, căreia actorul i se supune - nesilit de nimeni - până la istovire, pentru a o lua, cu nobilă încăpățânare, din nou și din nou, de la capăt.

L. M. este și compozitor. Și încă unul neobosit, ca și actorul L.M. Și-a risipit, până acum, talentul de compozitor în partiturile multor spectacole, dar, iată, anul 1988 i-a adus, pentru compoziție, bucuria unui premiu. Și asta unde? La Gala „Arta comediei” pentru muzica unui spectacol plin de umor, de voie bună și de inedit, musicalul „Sânziana și Pepelea”, într-o viziune regizorală care îl aduce pe Alecsandri mult spre zilele noastre și care ne prezintă, în persoana lui L. M., un model (poate nu desăvârșit, dar tinzând, viguros, către asta) de ceea ce se numește „actor total”.

miercuri, 28 decembrie 1988

„Vasile Donose: Sinteze estetice” (STORIN 1988)

 Aurel Storin, Vasile Donose: Sinteze estetice, „Tomis”, Constanța, 1988

Să scrii o carte pe care s-o intitulezi „Sinteze estetice” mi se pare, înainte de toate, un gest temerar. Lumea contemporană, atât de preocupată de destinul său, de atâtea răspunsuri care pot fi date unei întrebări formate dintr-un singur cuvânt, „încotro?”, a cam pierdut gustul pentru sinteză. Lumea de astăzi se specializează. Fenomenele, activitățile, planurile, prețuirile, produsele, cărțile, spectacolele, războaiele și chiar bolile - toate sunt supuse astăzi analizei. Secolul XX nu s-a prea dovedit dispus pentru sinteze.

Din fericire însă, autorul care a cutezat aceste „Sinteze estetice” - compozitorul și muzicologul Vasile Donose - și-a intitulat astfel lucrarea în spiritul definiției conform căreia o sinteză este „o lucrare care abordează datele esențiale ale unei probleme sau ale unei discipline” (DEX, Editura Academiei, 1975, p. 866). Astfel că „sintezele” lui V. D. sunt orgolioase, dar nu trufașe. Ele sunt premise, dar nu concluzii. Ele răspund unor întrebări punând alte întrebări. Ele nu pun punct, cu puncte, puncte... Autorul propune cititorului un mod de abordare a unor probleme esențiale ale muzicii care este evident al său, dar el nu spune nicăieri că acesta este singurul posibil. Cartea nu pare polemică, dar, într-un fel, ea este. V. D. parcă ar polemiza continuu cu spiritul pornit spre aventură al condeiului său. El se temperează permanent, impunându-și o linie sobră, cât mai ferită de metafore și înflorituri stilistice, atât a raționamentului estetic, cât și a scriiturii propriu-zise. Demnitatea sa intelectuală, claritatea și sobrietatea modului său de a gândi și a se comporta, se reflectă deplin în modul de a scrie. pe unii, stilul îi trădează. Pe V. D. îl apără. El este un degustător al ideii, al asocierii - niciodată bizară sau forțată - al cuvântului exact. El nu scrie ca un literat, ci ca un om de știință: nu forța imaginii îl interesează, ci claritatea și, uneori, tensiunea argumentării.

Sigur că, în zilele noastre, o carte de estetică nu mai poate conține referiri exclusiv estetice. Disciplinele nu mai sunt disciplinate ca altădată, când se încolonau una lângă alta la apel. Există o stare de întrepătrundere, de condiționare, de „fâșie arată”, pe care disciplinele vecine o trec într-o direcție și cealaltă fără formalități de graniță. Ba chiar, uneori, discipline foarte îndepărtate își fac un fel de „vizită la rude” și abia atunci îți dai seama cât de mult a evoluat estetica în ultimele decenii. Estetica de astăzi cere de la cei care o produc un orizont de cultură care, ca orice orizont, se îndepărtează pe măsură ce te apropii de el. Esteticianul fără cunoștințe solide în mai multe domenii nu mai poate face față esteticii contemporane.

Aș îndrăzni să scriu aici că „Sinteze estetice” nu este o carte de strictă specialitate. Sigur că referirile sale în domeniul fără sfârșit al muzicii sunt preponderente. Dar cartea poate fi citită cu un deosebit interes și pentru deschiderea sa generală de cultură, pentru punțile pe care le aruncă spre cetățile celorlalte arte, mai ales spre arta cuvântului. Un capitol întreg, al cincilea, dedicat evoluției limbajului muzical și care mi se pare a fi cel mai bun din carte, aduce un bogat și înmiresmat buchet de argumente, ale autorului și ale altora, privind întrepătrunderea celor două arte, modul lor, uneori inseparabil, de a coexista.

Sigur, ne este reamintită și aserțiunea lui Wagner că „muzica începe acolo unde sfârșește puterea cuvântului”. 

Dar unde sfârșește oare puterea cuvântului?  Și cine ne-ar putea comunica și în ce mod locul exact locul exact în care începe muzica? Poate că fiecare mare compozitor ne transmite, în felul său și prin chiar conținutul operei sale, această comunicare. Și noi îi ascultăm pe toți, cu urechea mereu atentă la muzica cuvântului, cât și la cuvântul muzicii. Și iar ne întoarcem cu gândul la Wagner și pentru că el nu se putea să nu știe unde începe muzica, îl credem pe puterea cuvântului...

Aceste note nu sunt decât o invitație: vă invită să citiți cartea lui V. D. și veți observa, desigur - printre atâtea altele - cât de bine și cu câtă demnitate și credință artistică pot cuvintele acestei cărți să slujească muzica.

marți, 27 decembrie 1988

„Economia mixtă” (DOGAN & PELASSY 1988)

 Mattei Dogan & Dominique Pelassy, Economia mixtă, jumătate capitalistă, jumătate socialistă, trad. N. Lotreanu (1988 franceză), Alternative, București, 232 p.

5 Introducere: A compara pentru a înțelege


Prima parte: Etatizarea societății

11 I. Economii mixte: jumătate capitaliste, jumătate socialiste
12 Dezvoltarea economiei mixte: etape și cauze
Presiunea maselor populare
Interesele organizate
17 Mijloacele intervenției statului
Întreprinderile publice
Sectoare interesate
Autonomia față de stat
Filosofii diferite
Prelevarea publică
Puterea reglementară
Căile cooperării
32 Impactului economiei mixte
O varietate de configurații
Întrebări în toată Europa
42 Note bibliografice

47 II. Statul protector: providența organizată
48 Dezvoltarea statului-providență
Statul-spectator
Statul-tutore
Statul-providență
56 Fizionomie comparată a statului-providență
Servicii sociale și transferuri sociale
Profilul de excepție al Europei occidentale
Între asistență și asigurare: convergență și sincronism
65 Note bibliografice


69 III. Securitatea socială: un colos cu picioare de lut
Ajutorul de șomaj
Factorii de scumpire a medicinei
Povara pensiilor
86 Note bibliografice

89 IV. Procesul statului-providență
Libertatea în pericol
Eficacitatea frântă
O justiție îndoielnică
Spre un recul al statului tentacular
110 Note bibliografice

Partea a doua: Corporatizarea statului

117 V. Articularea intereselor: proliferarea 
118 Proliferarea cerințelor
Cereri de tip nou
124Un peisaj european plin de contraste
Medierea notabililor
Partide și sindicate
Articularea sălbatică
140 Note bibliografice


143 VI: Agregarea intereselor: gâtuirea
Umflarea apelor
Gâtuirea structurilor de agregare 
153 Note bibliografice


155 VII. Gestația compromisului: actori și poziții
155 Pluralitatea actorilor
Electoratul
Grupurile de presiune
Sindicatele
Oamenii politici
Înalții funcționari
168 Poziții privilegiate
Epicentrul puterii
Axa concertării
176 Note bibliografice

179 VIII. Sisteme politice și tipuri de arbitraj 
Patru tipuri de arbitraj
Modelul neo-corporatist la încercare 
Extensia democrației neo-corporatiste?
205 Note bibliografice


209 Concluzii: Mâine ce fel de societate: hiperetatizată sau civilă?
211 Societatea hiperetatizată: statul controlează 75% din PNB
Extrapolarea unei tendințe vechi
Ubicuitatea social-democrației în Europa
Noua clasă mandarinală
Îmbătrânirea populației
218 Societatea civilă: statul administrează 25% din PNB
Capitalizarea pensiilor: socializare fără etatizare
Acționariatul popular ca alternativă la capitalismul de stat
Participarea salariaților la capitalul întreprinderii
Dispariția statului ca proprietar de apartamente
227 Note bibliografice


229 Cuvântul editorului

vineri, 2 decembrie 1988

„Ce-ar mai fi de spus” (PETRESCU & CANGIOPOL 1988)

Dan Petrescu & Liviu Cangiopol, Ce-ar mai fi de spus. Convorbiri libere într-o țară ocupată, pref. V. Tismăneanu, postfață Mariana Marin, Minerva, București, 1990, 248 p.


Cuprins 

V Vladimir Tismăneanu - Refuzul prizonieratului
IX Notă explicativă
XIII Cuvînt înainte

1 Ieșirea din muțenie
2 Normalitate în anormalitate
5 Democratizarea responsabilității
6 Psiheea planetară
11 Regimul nostru este o ancilocrație
13 Victime și persecutori
15 De la Hitler la Stalin
17 Nazism și comunism - Reformele lui Gorbaciov
19 Schimbările „de sus” și sensul istoriei
21 Riscurile statu quo-ului
23 Degradarea simbolurilor se răzbună
32 În contra teleologiei în politică
34 Utopia parantezei
35 „...În prezent le avem pe toate”
36 Demolări și reacții
38 Intelectuali, agenți de influență, specialiști, colaboratori
40 „Numărătoarea inversă” a început!
41 Marea subversiune românească: riscurile ei
42 A sistematiza, a înțelege, a demasca
43 O altfel de sistematizare
47 O nouă coeziune socială
50 Autoreglarea sistemelor totalitare
62 Din nou despre „sistematizare”
64 „Sistematizarea” ca demonstrație de forță
68 România se află acum la o răspîntie - Complexul nostru de inferioritate și exacerbarea lui sub Ceaușescu
70 Condițiile unei beligeranțe deviate
72 În loc de tancuri, buldozere
74 Ipoteza maladiei psihice la vârf și efectele ei
80 Terapia: redresarea morală a națiunii
82 Despre religie și ritul ortodox în special
85 O pildă despre influența Occidentului la noi
91 Democrație curată sau dictator luminat mai întîi?
103 Teoria „țapului ispășitor”
104 Dar expulzarea trebuie să fie conștientă
107 Și diminuările cantitative provoacă salturi calitative
108 Exemplul polonez pro și contra
109 Prestigiul României în străinătate
111 Neorasism
112 Avantajele și dezavantajele ignoranței
124 Abdicarea imaginară
129 Schimbarea din exterior sau dinăuntru?
130 Posibilitățile ieșirii din criză
135 Societate civilă vs. opinie publică
136 Două erori simetrice: acolo e tot un fel de aici; acolo e un antiaici
140 O ipoteză
148 România ideală
149 O mentalitate de lumea a treia
151 Gulag și Romlag
156 Ieșim din istorie sub un maldăr de declarații semnate de toți conducătorii lumii
158 ROMLAG: Structura penitenciară a României de astăzi
165 Iadul e pardosit cu bune intenții
181 Adîncindu-se decalajul, zăgazurile se vor rupe, dar nu prisosul se va revărsa spre pagubă, ci aceasta se va buluci să se adape din prisos
182 Din nou despre interviul lui Silviu Brucan
183 Noua generație post-totalitară
185 Orice schimbare reală în România nu poate fi concepută decît după îndepărtarea lui N. Ceaușescu
186 Înainte de computere, hrană, căldură: libertate!
187 Avantajul de a te putea contrazice
190 Pro și contra organizării opoziției
192 Despre inteligența conducătorului
195 Enigma pasivității românești
204 Ultima oară despre intelectuali
207 Schimbarea „de sus în jos”
211 Iluzia lucrului bine făcut
218 Despre „victoria opoziției”

239 Mariana Marin - În loc de încheiere

joi, 1 decembrie 1988

„Din istoria Transilvaniei” (LUPAȘ 1988 )

I. Severin, Din istoria Transilvaniei, „Tomis”, Constanța, 1988

La Editura Eminescu, în prestigioasa colecție Biblioteca de filosofie a culturii românești, editată de Valeriu Râpeanu, a apărut nu demult, un volum antologic din scrierile eminentului istoric și cărturar-patriot Ioan Lupaș, cu titlul cuprinzător DIN ISTORIA TRANSILVANIEI. Îngrijit de Marina Vlasiu, cu un cuvînt introductiv de Florin Constantiniu, volumul prilejuiește cititorilor atît cunoașterea datelor caracteristice ale personalități și operei lui Ioan Lupaș, cît și aprofundare aspectelor majore ale mișcării de emancipare socială și națională  din Transilvania, în contextul luptei pentru unitate națională și statală a poporului român. Născut la Săliște, în 1880, în acea Mărginime a Sibiului care a dat culturii românești pe O. Goga, D. D. Roșca, A. Oțetea, O. Ghibu sau A. Decei, vatră multimilenară de istorie, în comuniune cu întreg spațiul daco-român, Lupaș s-a afirmat timpuriu ca un istoric și publicist înzestrat, fiind remarcat încă din 1901 de N. Iorga. Alături de Goga, Al. Ciura, C. Tăslăoanu, S. Pușcariu, Ghibu și alții, Lupaș s- a numărat printre fondatorii și colaboratorii apropiați ai revistei „Luceafărul”, ca și printre „tinerii oțeliți” din cadrul Partidului Național Român, adepții energici ai unui nou activism în lupta pentru apărarea drepturilor grav încălcate ale populației românești autohtone și covîrșitor majoritare din Transilvania. Specialist aplicat cu osîrdie și rigoare științifică cercetării istorice, dascăl de vocație, publicist afirmat cu hotărîre și ardență împotriva măsurilor de maghiarizare forțată aplicate de autoritățile de la Budapesta, Lupaș, ca atîți alți militanți pentru drepturile popoarelor asuprite de dualismul austro-ungar, a suferit privațiuni, fiind exclus de la catedra de istorie a Seminarului din Sibiu, împiedicat să-și publice studiile, amendat, întemnițat la Seghedin etc. Condamnarea sa de către regimul represiv, cauzată de tipărirea unor scrieri de răspuns și protest față đe afirmațiile injurioase la adresa poporului român făcute de istoricul Benedict Jancso, se înscrie într-un lung șir de silnicii: numai între aprilie 1906 și august 1908 au fost pronunțate condamnări contra publiciștilor români însumînd 125 de ani și amenzi cumulate la 200.000 coroane aur. Silniciile nu l-au oprit în slujirea cauzei drepte a românilor și celorlalte naționalități oprimate din Austro-Ungaria, dimpotrivă, măsurile represive l-au oțelit. A condamnat legea școlară reacționară a contelui Apponyi adoptată în 1907, ca pe un „monument inegalabil de ipocrizie politică și juridică” și ca pe o samavolnicie. Aceasta, sub un înveliș demagogic, tindea expres la absolutizarea limbii maghiare pentru toate etniile. Peste ani, va duce un elogiu marelui scriitor norvegian B. Bjornson, care a demascat conținutul reacționar al acestei legi în fața opiniei publice internaționale. A făcut parte din conducerea „Asociațiunii pentru literatura și cultura poporului român” (Astra, societate transilvană care a avut contribuție remarcabilă la popularizare a culturii românești, militînd pentru idealul comun al unității naționale). În timpul primului război mondial, fiind considerat primejdios de autoritățile ungare, Lupaș a fost internat într-o regiune mlăștinoasă din vestul Ungariei. Făurirea statului național unitar român, încheiată prin Marea Unire de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, a marcat începutul unei activități nestînjenite, fertile, și pentru Lupaș. Secretar general al resortului Cultelor și Instrucțiunii Publice în Consiliul Dirigent de la Sibiu, membru titular al Academiei Române  (ales încă din 1918, la recomandarea lui N. Iorga), codirector (împreună cu Al. Lapedatu) al Institutului Național de Istorie din Cluj, profesor universitar la Cluj și Sibiu, Lupaș a desfășurat o amplă activitate științifică și publică.

Semnificațiile vastei sale opere ( între 1901 și 1962 a publicat 848 de cărți, studii și articole) converg întru aprofundarea istoriei adevărate, „de adîncime”, a poporului român, eforturile sale de o viață fiind polarizate asupra istoriei Transilvaniei natale, văzută ca o parte Daciei străbune, ca provincie istorică legată indisolubil, în pofida vitregiilor vremelnice, prin populația românească autohtonă și, evident, majoritară, de-a lungul timpului, de întreg spațiul românesc. Respingînd metoda „istoriei de suprafață”, a afirmațiilor goale de conținut, Lupaș a pus la temelia cercetărilor respectul pentru adevărul istoric, temeinicia argumentării. „Păstrînd proporțiile propriei noastre personalități etnice, culturale și politice - afirma el - e bine să întemeiem pe cunoașterea și prețuirea adevărului toate aspirațiile noastre de progers - Veritas vincit”. Studiile pertinente consacrate de el vechimii alcătuirii statale românești din Transilvania, statutul autonom al Transilvaniei în diferitele ei faze de evoluției, relațiile multiple și neîntrerupte între Transilvania și Țara Românească, primei Uniri a țărilor române înfăptuită de Mihai Viteazul, caracteristicilor sociale și naționale, cît și semnificațiilor internaționale ale Revoluției lui Horea, convergențelor Revoluției Române de la 1848 în Moldova, Muntenia și Transilvania, se remarcă prin probitatea și soliditate argumentației, prin claritatea ideilor, prin sobrietate și adevăr. Documentația largă, riguros urmărită, duce cu o logică strictă și expresivitate științifică la semnificații și încheieri elocvente. Analize și sinteze deopotrivă, întrunind datele condițiilor istorice, tendințelor oprimante și restrictive instituie prin Unio trio natiorum, prin legile Dietrei Transilvaniei ce au urmat, cît și prin măsurile tot mai opresive din timpul coaliției austro-ungare, studiile și articolele lui Lupaș realizează cu pregnanță evoluția și rezistența românilor transilvăneni, conștiința origini comune  și a unității, a aspirațiilor lor legitime de a se uni cu Țara, încununate la 1 Decembrie 1918. Unirea Transilvaniei cu România este considerată pe drept de istoricul și omul de cultură Ioan Lupaș ca un rezultat legic și logic al eforturilor întreprinse de generații succesive: „Unirea românilor trebuie înfățișată totdeauna - potrivit adevărului - ca urmare firească a unei îndelungatei pregătiri istorice, în cursul căreia poporul acesta de eroi și de mucenici a trebuit să-și apere cu uimitoare stăruință <sărăcia și nevoile și neamul>, rămînînd împotriva tuturor năvălirilor barbare și tuturor vremelnicelor stăpîniri străine, în cea mai  mare legătură cu pămîntul strămoșesc”. Articole și eseuri sînt consacrate unor figuri de seamă ale culturii, cît și ale luptei de emancipare din Transilvania. Chiar dacă, de la apariția lucrărilor lui Lupaș pînă azi, istoriografia românească a înregistrat memorabile succese, multe aspecte fiind luminate acum de mărturii și dovezi de o mare varietate și bogăție, opiniile despre individualitatea politică a Transilvaniei și legăturile ei necurmate cu celelalte țări române, despre forța creatoare a românilor transilvăneni și asimilarea eventualelor influențe, despre trăinicia conștiinței naționale și caracterul ei constructiv, rămîn valoroase, păstrîndu-și actualitatea.

joi, 20 octombrie 1988

„În vâltoarea vremurilor” (MUSTAȚĂ 1988)

 Constantin Mustață, În vâltoarea vremurilor. Rememorări, confesiuni, atitudini, Ed. Militară, București, 1988

5 Constantin Mustață, Confesiune

15 acad. Ștefan Pascu, Românii au rămas ce au fost

53 dr. Gheorghe Mureșan, Rememorări din anii unui secol trăit la cea mai mare intensitate

69 dr. Ioan Quai, Și eu am fost în Sala Unirii...

76 dr. Eugen Cucerzan, Atunci, la 1848, în Transilvania

81 Radu Nicodim, Târnăveni, noiembrie 1918: un episod premergător Unirii

86 Romulus Stanca, Primul și ultimul interviu 

91 prof. univ. emerit ing. Alexandru Domșa, Îndrumătorul Politehnicii din Cluj

104 prof. dr. docent Crișan Mircioiu, Culegând viață din viață...

129 Aurel Ciupe, Un iederman care a nemurit

155 dr. Dumitru Braharu, Inscripții pentru Templul Istoriei

168 prof. emerit dr. Tiberiu Morariu, Din Salva la Strasbourg, via Sorbona!

179 Ion Vlaicu, Vremea când zbura „Vulturul Ardealului”...

202 Vasile Petean, Tulburătoarea lecție a Moiseiului

209 Bat inimi la Șutu, în Transilvania

224 prof. univ. dr. Raoul Șorban, Adevăruri ce trebuie știute!

264 acad. D. D. Roșca, În căsuța mea de la Săliște mă simt fericit!

282 acad. Virgil Vătășianu, O viață în slujba artei românești

293 prof. dr. docent Ioan Goia, Am încercat și eu să-mi fac datoria de român, așa cum m-a îndemnat 

conștiința

299 dr. Dominic Stanca, Drumuri spre legendă

marți, 4 octombrie 1988

„Probleme globale ale omenirii” (BROWN 1988)

 Lester Brown (coord.), Probleme globale ale omenirii, texte selectate de Ion Iliescu, Adrian Gheorghe, Serghei Celac, traducere Serghei Celac, Editura Tehnică, București, 1988


6 Cuvânt înainte - Adrian Gheorghe

9 Probleme globale și Worldwatch Institute - Ion Iliescu


35 1. Pragurile schimbării - Lester Brown și Sandra Postel

54 2. Analiza capcanei demografice - Lester Brown

72 3. Reducerea dependenței de petrol - Lester Brown

113 4. Valorificarea energiei regenerabile -
I. Chr. Flavin și Cynthia Pollock 
II. Chr. Flavin și Sandra Postel

132 5. Creșterea eficienței energetice - William Chandler

158 6. Conservarea solului - Lester Brown

181 7. Conservarea diversității biologice - Edward Wolf

208 8. Gospodărirea surselor de apă - Sandra Postel

242 9. Evaluarea declinului ecologic - Lester Brown și Edward Wolf

259 10. Susținerea unui curs viabil - Lester Brown


279 Note

marți, 28 iunie 1988

„Dialogul omului cu marea” (CRĂCIUNOIU & NEAGU 1988)

Cristian Crăciunoiu & Alfred Neagu, Dialogul omului cu marea, Albatros, București, 1988, 253 p.


5 Repere pentru o mitologie a apei

33 O mitologie a navei?

87 Un mijloc de a domina marea: navele

95 „Panglica albastră”

102 Nave celebre
Bucintoro - Lighting: făuritorul de recorduri - Ariel contra Taeping: cea mai mare cursăa timpurilor - Great Estearn - Mitul Titanic - Cele două nave Mircea: 1882-1988

169 Evoluția propulsiei navale
Un rebus cu. zbaturi - Un pariu contra... teoriilor științifice - Paradoxul lui Gray și frumoasele vise ale inginerilor navali - „Călare” pe curenții de apă - Magnus, Fltener și adepții vîntului etern - Un motor gratuit: gravitația -Propulsia cu valuri, navele tăvălug și perspective de viitor - 

189 Lemnul fantomelor tulbură Atlanticul

Superstarul navelor fantomă: Mary Celeste - ... Alte dispariții de nave și echipaje mai puțin celebre _ Navele de cristal - 

203 Cîntece, proverbe, zicători și superstiții marinărești

211 De la alcool la mesaje și nave în... sticlă!

216 Pirați comori și recuperări din adîncuri
Ce este pirateia? - Joly Roger: emblema terorii pe mare - Prin Biblie și sabie - O rețetă neobișnuită - Un supliciu ziaristic: trambulina - Hărțile cu comori ale căpitanului Kidd - Comoara lui Morgan - Comoara lui Barbă-Neagră - O recuperare între pirați - Comoara celui mai eficient pirat - O treime din comoară, plus taxele inițiale - Există însă și fericiți profesioniști sau amatori - Laurentic, o recuperare guvernamentală - Cacealmaua de pe Andrea Doria


249 Bibliografie

duminică, 13 martie 1988

Computere și trandafiri (DOBRESCU 1988)

 Paul Dobrescu, Computere și trandafiri sau paradoxurile progresului, Editura Politică, București, 1988


11 De ce „Computere și trandafiri”?

21 I. Columb n-a descoperit ... California
În clipa aceea m-am mândrit că sunt european
Veverițe printre mașini
Megastatul de pe coasta de vest

46 II. Silicon Valley - Meccă a Tehnologiei moderne
De la prune la...electronică
Fiecare creier era o întreprindere
Nori și dileme pe cerul „paradisului californian”
Nimic nu e mai constant decât schimbare
Ideea a izbândit

77 III. Războiul economic din Pacific
A. Sfidarea japoneză
Incubatoare de inovație a viitorului
Cursa memoriilor
„Lecția Pittsburghului”
B. Politica științei în fața asaltului științei
Promisiunile tehnologiei informatice
Avantajele viziunii coerente
Primele „flori” din primăvara cercetării asociative
C. Înțelepciunea tradițională și spirala dezvoltării
Bătălia fără arme și armuri
Capcanele statisticii
„Întreprindere vidată”
Noua vârstă a protecționismului
Șase mituri despre „războiul comercial” din Pacific
Vor ajunge computerele japoneze la paritate cu cele americane?
D. Japonia este în America
Șperaclul financiar nipon
Un fenomen nu neapărat nefavorabil 
„Amintiți-vă de Pearl Harbour!”
Spre o nouă entitate economică?
E. „Atenție la I. B. M.!”
„Schimbarea gărzilor”
Gigantismul care conservă mobilitatea
A acapara viitorul economic al viitoarelor produse
Comerțul cu soft - comerțul secolului XXI
Guliverul informaticii confruntat cu dificultăți
Previziuni și dileme

190 IV. Megatendințe, megatraume
Seismograf al priorităților sociale
Informația - noua resursă energetică
„Oamenii vor să fie alături de oameni”
A gândi global, a acționa local
Războaiele automobilului
Internaționalizarea și specializarea producției
Imperativul perspectivei
Restructurarea Americii de la nord la sud
O manieră americană de a fi optimist
„Ce alegem între faptul dezagreabil și fantezia agreabilă?”
Ideile noi sunt astăzi substanța bunăstării
Coșmarul inegalității se prelungește
Un cumplit paradox: „să alegem între copii și bunici”
„Bomba socială” gata să explodeze
Prisonia, ca simbol

229 V. Valul educațional al viitorului?
Limbajul computerelor - a doua limbă maternă
Cu fața la cerințele zilei de mâine
Dileme și interogații
Folclorul calculatoarelor și arta gândirii

257 VI. Împrumuturi de la viitor
Dimensiuni ecologice ale dezvoltării contemporane
Decizii clădite pe erori
Un posibil scenariu: Europa centrală fără păduri
Eroziunea solului - pericolul cel mai îngrijorător
Este apa o resursă inepuizabilă?
Controlul poluării -scump. Costul depoluării - înzecit!
„Generația deficitelor”
O problemă în suspensie
Sensuri false, sensuri autentice ale securității naționale
Viitorul politicii: alianța cu știința

277 Trandafirii și ghimpii unui sfârșit de mileniu

vineri, 1 ianuarie 1988

„Investițiile și dinamica dezvoltării” (LUNGU 1988)

 prof. univ. dr. Ion Lungu, Investițiile și dinamica dezvoltării, „Tomis”, Constanța, 1988

Volumul „Fondurile fixe industriale, structură și utilizare”, al doctorului în economie Nicolae Niculescu, apărut recent la Editura Politică, abordează una din problemele importante și de actualitate ale dezvoltării industriei din țara noastră.

Plecând de la tezele fundamentale cuprinse în documentele Partidului Comunist Român, bazată pe o documentare bogată, lucrarea economistului constănțean reușește să răspundă, pe baze științifice și la un nivel teoretic ridicat, celor mai reprezentative probleme ale temei propuse.

Reținem, în acest sens, contribuția autorului la definirea și stabilirea tipologiei fondurilor fixe industriale, într-o viziune multidimensională, problemă de mare însemnătate teoretică și practică pentru procesul decizional al creșterii și folosirii eficiente a fondurilor fixe industriale. Pe această bază sunt analizate critic unele tendințe „cantitativiste” și de gigantism, manifestate în dezvoltarea în profil teritorial a industriei, cu deosebire în ramurile industriei ușoare, alimentară, material de construcții și, uneori, în industria constructoare de mașini, care duc la diminuarea eficienței utilizării fondurilor fixe.

O contribuție notabilă aduce autorul în cercetarea categoriilor de fonduri fixe ca factor al ciclicității în economia socialistă, pe baza căruia desprinde concluzia că, în etapa revoluției tehnico-științifice, fondurile participă, în totalitate, la desfășurarea normală și eficientă a proceselor de producție. Propunerea privind optimizarea raportului dintre cele două categorii de fonduri și adoptarea unei noi terminologii sunt demne de reținut.

Cercetarea procesului de uzură a fondurilor fixe conduce autorul la constatarea că aceasta se produce pe întreaga perioadă a existenței lor, indiferent dacă sunt sau nu folosite. De aici, concluzia că, în condițiile accentuării limitelor resurselor și ale creșterii cheltuielilor pentru cercetare îndeosebi, uzura morală generează situații noi, între care tendința de reducere a duratei de serviciu a mijloacelor fixe, ceea ce face ca recuperarea valorii să nu mai coincidă în timp cu menținerea valorii de întrebuințare. 

În ceea ce privește efortul de diminuare a pierderilor cauzate de uzura morală, subliniem valoarea ideilor susținute de autor privind modularea pieselor și subansamblurilor, accentuarea procesului de îmbunătățire a caracteristicilor tehnico-productive ale mașinilor și utilajelor aflate în funcțiune, crearea unui sistem informațional adecvat pentru cunoașterea disponibilului de utilaje și a îmbunătățirilor funcționale aduse unor mașini și instalații în vederea generalizării lor.

Volumul cuprinde concluzii originale privind legătura intrinsecă dintre eficiența fondurilor fixe, consumul de materii prime, tehnologiile adoptate, organizarea producției și a muncii, calitatea factorului uman. Modelul de analiză a fondurilor fixe constituie o contribuție valoroasă la conturarea modelării analizei folosirii fondurilor fixe într-o arie mai cuprinzătoare. Stadiul  procesului de industrializare a programului de investiții, evoluția structurii lor funcționale, a dinamicii creșterii fondurilor fixe pe ramuri ale industriei, a mutațiilor în structura lor tehnologică, a proceselor de înnoire, mișcare și uzură, oferă concluzii de certă utilitate pentru fundamentarea strategiei dezvoltării și folosirii fondurilor fixe în întreprinderi, pe ramuri și în profil teritorial.

Autorul relevă faptul că, pe măsură creșterii investițiilor, a îmbunătățirii structurii lor funcționale, apare și tendința de creștere a stocului de utilaje determinat de nerespectarea termenelor de execuție a lucrărilor de construcții-montaj, de uzura și înlocuirea mijloacelor de muncă.

Analiza acordă un spațiu larg și investigării unor fenomene negative ce se manifestă în sfera construcțiilor industriale, a structurii tehnologice a fondurilor fixe, atingerea parametrilor proiectați ai noilor capacități de producție, diminuarea ritmului de înnoire a fondurilor fixe, creșterea ponderii transferului de mijloace fixe, uzura avansată a acestora în unele ramuri ale industriei.

Pentru atenuarea acestor fenomene sunt formulate propuneri privind îmbunătățirea activității de construcții, dotare și modernizare a întreprinderilor industriale pentru perioada următorilor 5-10 ani, ca să faciliteze producerea lor de către industria națională și reducerea importului.

Cercetarea tendințelor dezvoltării și utilizării fondurilor fixe industriale în deceniul actual relevă accentuarea procesului și fenomenelor caracteristice dezvoltării intensive a industriei ușoare, ale trecerii la nouă calitate în utilizarea fondurilor fixe condițiile aplicării noului mecanism economico-financiar. În această direcție, sunt semnificative analizele autorului după care în actualul cincinal și în perspectivă vor avea loc schimbări esențiale în structura pe ramuri a fondurilor fixe, în principal ca urmare a intrării în funcțiune a noi capacități de producție, marcată de dezvoltarea cu prioritate a unor ramuri în care eficiența netă a fondurilor fixe este, în prezent, mai scăzută decât media pe industrie.

În lucrare sunt identificate o serie de măsuri ce trebuie întreprinse în planul deciziei și al practicii economice pentru ridicarea calității resurselor implicate în procesul de producție, accelerarea progresului tehnic, adâncirea procesului de specializare și cooperare bazat pe criterii economice, creșterea capacității industriei de a se adapta operativ la orice cerințe ale pieței interne și externe, ridicarea nivelului tehnic și calitativ al producției.

Abordând unele probleme discutate în literatura economică, autorul reușește cu competență să-și susțină punctul de vedere, aducând în sprijinul propunerilor avansate situații concrete, a căror eficiență este, cel mai adesea, verificată de practica întreprinderilor industriale. 

Orientarea politico-economică în cele mai esențiale probleme ale eficienței utilizării fondurilor fixe, stabilirea tendințelor generale ale acestui efort, soluțiile propuse în vederea îmbunătățirii situației existente constituie, fără îndoială, un merit însemnat al lucrării.