Reînființarea monopolului tutunului de către guvernul conservator din România în 1872

<
(1) Pentru îndreptarea situației financiare deficitare a țării guvernul conservator a propus, printre altele, reînființarea monopolului tutunului (desființat în 1867), hotărîre aprobată de Cameră la 7 /19 decembrie 1871 și de către Senat la 27 ianuarie/8 februarie 1872; potrivit noii reglementări, cultivarea tutunului nu se putea face decît pentru Regia tutunului, guvernul fiind autorizat în întreprindere privată acest monopol, pe termen limită, prin licitație publică (Istoria Parlamentului, p. 206-207). Licitația avut loc, într-adevăr, la începutul lunii mai 1872, în localul „Vistieriei” (Ministerul de Finanțe) (v. TRC, an X, nr. 988, 7/19 mai 1872, p. 1, care anunța că licitația s-a ținut „ieri”); monopolul a fost concesionat unui consorțiu susținut de Banca franco-ungară din Budapesta și de Bank of Roumania; în anii 1872-1877 aceasta a obținut beneficii reprezentînd 75% din capitalul social depus.
>

„Europa în balanță” (BERTRAM 1995)

Christoph Bertram, Europa în balanță, traducere Ioana Ieronim și Adriana Tudor (Washington 1995), Clavis, 1996

5 Prefață de Lawrence S. Eagleburger

7 Cuvânt înainte

9 Introducere 
14 Acționăm acum sau așteptăm să vedem ce se întâmplă?

19 1. Confruntarea cu incertitudinea
19 Pericole și reacții
22 Stabilitate prin stabilizarea instituțiilor
25 Alianța și Uniunea

29 2. O Alianță fără fond?
30 Criza existențială NATO
36 Abordarea minimalistă: muniție de rezervă
37 Tensiunile schimbării
41 Noua misiune: asigurarea păcii după războiul rece

45 3. Rusia și noul NATO
45 Ce fel de Rusie?
48 Ce loc va ocupa Rusia în Europa?
51 Un Forum NATO-Rusia
55 Și dacă Rusia spune „Niet”?

57 4. Europa de Est și noul NATO
57 De ce este necesară extinderea NATO
58 Limitele Parteneriatului pentru Pace
61 Definirea condiției de membru NATO
62 O chestiune de cronometrare
64 Implicații pentru Alianță
67 Țări care nu sunt încă membre și țări care nu vor fi niciodată

69 5. O Uniune cu probleme
70 Uniune incompletă
72 O comunitate pentru viitor?
74 Imperativul instituțional
79 Conferința interguvernamentală
80 O avangardă care împiedică regresul
81 Cuplul franco-german 
84 Un remediu riscant

85 6. Europa de Est și Uniunea Europeană
86 Parteneriatul pentru prosperitate
87 Piedici
90 Învingerea piedicilor

95 7. NATO și Uniunea Europeană
96 Identitatea de apărare a Europei
96 UEO: mai mult o problemă decât o soluție
99 Un NATO europenizat
101 Grupul central de apărare
102 Extinderea spre Est: separată, dar paralelă
104 Instrumente variate pentru variate probleme

107 8. Conexiunea atlantică
107 Interese fără structură
110 Numai lipsa conducerii?
111 Proiecte comune sau instituții comune?
113 Nici un test de urgență
114 De ce lipsa instituțiilor?
116 Nu monopol NATO, nu monopol UE
118 Acoperiș pentru mai multe case

121 Concluzie

124 Kenneth Murphy

coperta IV 

Europa în balanță este prima carte analiză care apare în România pe temele, azi fierbinți, NATO și Uniunea Europeană: secretele de funcționare și criza actuală din aceste două mari instituții; șansele țărilor din Europa Centrală și de Est, inclusiv ale României, pentru următorul deceniu; mai este Rusia un pericol pentru vecinii săi, în contextul dat?

Cartea lui C. Bertram este o pledoarie pentru extinderea NATO și lărgirea UE, ca soluție optimă pentru marile probleme ale momentului.

Christoph Bertram

Corespondent de politică externă la prestigiosul săptămânal german „Die Zeite”. A fost, din 1974, până în 1982, directorul Institutului Internațional de Studii Strategice de la Londra. Autorul unor lucrări substanțiale pe teme de securitate europeană și atlantică.

Critica și autocritica comunistă (NOVAC 1994)

Constantin Novac, Stări de spirit, „Tomis”, martie 1994

CRITICA ȘI AUTOCRITICA. Conceptualizate ideologic de către clasicii marxism-leninismului, și traduse în practică de activiști la toate nivelele vieții de partid, critica și autocritica erau socotite instrumentele de bază ale pedagogiei revoluționare. Orice referat, raport, dare de seamă, autobiografie, plan de măsuri etc avea în vedere dozarea judicioasă a celor două atitudini; orice ins chemat să-și dea cu părerea în fața instanței partinice trebuia să dovedească, prin modul în care critica pe alții și se autocritica, nivelul său ideologic. Reprezentantul eșalonului superior, asistent obligatoriu la dezbateri, era cel care, la sfârșit, aprecia calitatea muncii educative a organizației de bază analizată după gradul de combativitate al componenților acesteia. De cele mai multe ori se considera că mai este loc pentru mai bine, se înfiera cocoloșirea lipsurilor, în mod deosebit se constata spiritul călduț, atmosfera de automulțumire, de culcare pe laurii succeselor, de complacere în.

Demontând mecanismul acestor instrumente de edificare a omului nou, se pot desluși două elemente, doi factori cu valoare operațională: obiectiv și subiectiv. Recomandabil era ca în ambele ipostaze, de critic și de autocritic, să treci repede peste evocarea factorului obiectiv, factor care, cu timpul, a devenit monopolul aproape exclusiv al Centrului, singurul socotit capabil să realizeze complexitatea fenomenului social-economic. În fapt, monopolizarea de către eșaloanele superioare a dreptului de interpretare ai factorilor obiectivi ai insucceselor eșecurilor, exprima grija puterii de a nu se lăsa supusă judecății publice. Tendința de monopolizare a dreptului la invocare a factorilor obiectivi de (ne)dezvoltare socială se împletea armonios cu unilateralizarea fluxului critic; statuar, oricine putea critica pe oricine, dar cine era nebun să scuipe-n sus? Astfel încât, pe scara ierarhică a partidului unic, cu cît urcai, cu atât îți sporeau prerogativele critice, jupiteriene, și cu  tot atât îi puteai permite să-ți diminuezi pornirile autocritice. Sigur că erau împrejurări în care, odată devenit incomod, indiferent de poziția în partid, puteai deveni ținta atacurilor demolatoare din orice direcție, numai că regia era dinainte asigurată. O critică dirijată, echivalentă cu o salvă într-un ins deja mort. Spectacole înscenate tot mai rar, de aceeași teamă de a nu stârni apetitul vindicativ al masei, înlocuite cu decizii de cabinet și incriminări postume.

Se făcea așadar că viziunea filozofică atotintegratoare, imună la conjunctural, devenea apanajul vârfurilor, în timp ce viziunea morală, îngustă, cârcotașă, contradictorie ca și viața însăși era lăsată în seama plebei proletare. Acesteia îi rămânea autocritica tip autoflagelare și, eventual, până la un punct, critica în delațiune.

În ce mă privește, chestia cu autocritica m-a preocupat întotdeauna ca o posibilă cale de pătrundere în caracterul individului. Departe de a fi o armă educativă, autocritica - similară, într-o latură a sa, cu spovedania, dar mai complicată pentru că presupunea imperativ aprecierea proprie a păcatelor, integrarea acestora într-o conduită cu care tu însuți te declarai în dezacord - devenea un spectacol public. Cenușă-n cap. Autobiciuire sau autolapidare cu martori. Masochism. Nu prea tare, ca să nu mori, nici prea blând, ca să nu fii acuzat de lipsă de combativitate. Am asistat la autosalvări miraculoase ale unor căuzași care, puși la zid pentru greșeli reale, au executat un dans funambulesc colosal, au cântat cu atâta aplicație aria ipocriziei, încât au ieșit din dandana mai curați decât spectatorii la supliciu. După cum inși onești, acuzați de păcate imaginare, incapabili, vai lor, de temenele și duplicități, au fost aspru sancționați pentru că nu și-au revizuit poziția, fie din miopie politică, fie din lipsă de fermitate revoluționară. Tablele morale deveneau cărți de joc, recuzită ideologică. Ți se oferea posibilitatea de a fi admirat pentru ura pe care ți-o purtai, pentru vehemența cu care te făceai țăndări. Concurență neloială între integri, cinstiți și lichele. Și nici atunci nu era întotdeauna treaba încheiată, nu ieșeai definitiv din clinch. Cu stigmatul pe frunte, o lungă perioadă de penitență te apropia din nou, treptat, de tovarășii de muncă și luptă, gata să te otânjească la prima abatere, cu o mustrare scrisă, un vot de blam cu avertisment sau o excludere cu zurgălăi.

Critica și critica s-au dovedit în fond instrumente educative la fel de absurde pe cât de absurd era conceptul omului nou, pentru a cărui edificare fuseseră inventate.

„O istorie a comunicării moderne” (FLICHY 1991)

Patrice Flichy, O istorie a comunicării moderne. Spațiul public și viață privată, trad. M. Lazăr (fr. 1991), Polirom/Media (M. Coman), Iași, 1999, 254 p.

2 P. F. (n. 1945) este cercetător la Centrul național de studii ale telecomunicațiilor și conduce grupul de cercetare privind comunicarea la CNRS și la revista „Reseaux”. De același autor: Les Radios locales en Europe (cu M. Sauvage și R. Chaniac), La Documentation Francaise, 1978; Comunication et pouvoir (cu J. Barbier-Bovet și P. Beaud), Anthropos, 1979; Les industreris de l imaginaire, PUG, 1980; Images pour la cable (coord.), La Documentation Francaise, 1983

13 Introducere

Prima parte: De la comunicarea publică la comunicarea de piață (1790-1870)

19 Savantul și inginerul

21 1.Comunicarea publică: telegraful optic
22 Comunicarea în secolul luminilor

Convenția trebuie convinsă
Un spațiu nou
Un timp nou
Măsuri noi
O limbă universală
Inovatori multipli

34 Comunicarea publică
Difuzarea inovației
Utilizările telegrafului
Celelalte rețele europene

38 Imposibila comunicare comercială
De la monopolul de fapt la monopolul de drept
Telegraful liberal

45 2. Rețelele și electricitatea
45 Invenția rețelelor
49 Începuturile electricității
Electricitatea de salon
Acțiune electrică și acțiune magnetică
Circulația invenției
Un sistem universal

59 3. Comunicarea de piață: telegraful electric
61 Telegraful electric de stat
Telegraful electric aerian
Deschiderea către comunicarea privată
66 Operatorul de la bursă
70 Economiștii și circulația informației
71 Statul liberal, operatorul telegrafului
Naționalizarea telegrafului britanic

Partea a doua: Comunicarea familială (1870-1930)

79 Tehnician și antreprenor

83 4. Colecții și amintiri: fotografia și fonograful
83 Imaginea revelată
Fotografie unică sau multiplă
Statul promotor al fotografiei
Apăsați pe buton, restul îl facem noi
88 Sunetul conservat
Aparat de birou sau aparat în casă
93 Un nou spațiu familial
Muzica în familie
Fonograful casnic
Suporturi pentru aducere aminte: colecția și fotografia
104 Imaginea prinde viață

109 5. De la comerțul cu bunuri la comerțul cu suflete: telefonul
109 Comunicarea vorbei prin electricitate
114 Apelurile prin telefon
Telefonul de afaceri
Telefonul particular
119 Vizitele prin telefon
Telefonul rural
Telefonul urban
Telefonul în Europa
124 O rețea universală

128 6. Semăn în coama vântului: radioul
129 De la Maxwell la Marconi
133 Comunicarea maritimă
Monopolul natural al radiocomunicației
De la radiotelegrafie la radiotelefonie
140 Un nou mijloc de comunicare în masă
Propag în toate direcțiile
Crearea utilizării comerciale

Partea a treia: Comunicarea globală (1930-1970)

151 Cercetarea și dezvoltarea

153 7. Alegerile tehnice ale inginerilor din telefonie
153 Schimbul
Spre automatizare
O centrală telefonică aproape centenară
Inevitabila ascensiune a tehnicilor numerice
167 Transmisia 
Ghid de undă contra fascicul luminos
Fibra optică

176 8. Triumful electronicii: televiziunea și informatica
176 Tehnicile de bază
178 „Integral electronic” în televiziune și informatică
Televiziunea între două baleiaje
Lenta dezvoltare a paradigmei informatice
187 Telecomunicațiile, informatica, audiovizualul - pe calea unificării
Telecomunicații și informatică
Satelitul
„Integral numeric”

193 9. Comunicarea intimă
193 De la spațiul public la spațiul privat
Individualizarea spațiului public
Cinematograful: ultimul spectacol colectiv
202 „Trăind împreună separat...”
Muzica adolescenților
Adolescență de negăsit
210 Sfera comunicațională
Televiziunea personală
Comunicarea nomadă

217 Reflecții finale

221 Note de referințe bibliografice

244 Bibliografie generală

249 Index

coperta 4: Destinată specialiștilor în Științele comunicării, jurnaliștilor, studenților și profesorilor de la facultățile de jurnalism, cartea lui P. F. este o sinteză utilă a dinamicii profunde a universului comunicațional în care trăim. Parcursul pe care îl propune autorul pleacă de la inventarea telegrafului, a primelor aparate de fotografiat, trece prin istoria fonografului, radioului și cinematografului și ajunge la marile companii de mass-media, transmisia prin satelit și comunicarea interactivă. În epoca videotex-ului, a poștei electronice și internet-ului, cartea ne readuce la momentele cheie ale relațiilor interumane și la cele dintre oameni și guverne: inventarea unor noi forme de comunicare și a mijloacelor prin care aceasta devine posibilă și de neocolit.

Inflație, dezinflație și deflație (BEZBAKH 1988)

 Claude Simon, Inflație, dezinflație și deflație, trad. E. Theodorf și I. Thedorof (Paris 1988), Humanitas / Economie - Repere - 9, București, 1992, 179 p.

5 Introducere

9 Partea Întâi: Evoluția prețurilor în secolele XIX și XX

12 1. Dinamica prețurilor în secolul XIX și în perioada interbelică
1. Evoluția prețurilor în secolul XI
2. Inflația și deflația între cele două războaie mondiale
3. O încercare de interpretare: „reglarea prin concurență”

26 II. Inflația din a doua jumătate a secolului XX
1.Creșterea economică și inflația
2. De la inflație la dezinflație

37 Partea a Doua: Principalele teorii ale inflației

39 I. Inflația prin bani
1. Teoria cantitativă a banilor
2. Milton Friedman și monetariștii
3. Rolul anticipărilor
4. Un „vechi” economist foarte „modern”: Richard Cantillon

50 II. Inflația prin cerere
1. Banii și „surplusul” de cerere
2. Diferite circuite inflaționiste

63 III. Inflația prin costuri
1. Mecanismul
2. Inflația, cheltuielile pentru salarii și șomajul
3. Circuitele inflaționiste pentru costuri

78 IV. Inflația - fenomen structural
1. „Reglarea monopolistă”
2. Rolul statului

91 Partea a Treia: Mizele dezinflației

95 I. Principalele efecte ale inflației
1. Transferurile legate de contractarea de datorii
2. Inflația și rentabilitatea economică a întreprinderilor 
3. „Efectul de pârghie” și rentabilitatea financiară

111 II. Politicile de combatere a inflației
1. Rolul statului în inflație
2. Combaterea inflației în Franța în perioada 1950-1975
3. Politica lui Raymond Barre: 1976-1981
4. Politica stângii aflate la putere: 1981-1986
5. Revenirea „liberalilor”: martie 1986
6. Exemplul unei alte țări: SUA și „economia ofertei”

136 III. Dezinflația din anii 80
1. Ținerea în frâu a cheltuielilor pentru salarii și dezinflația
2. Prețurile materiilor prime și dezinflația
3. Cursul de schimb și dezinflația
4. Obstacolele în calea continuării dezinflației
5. Reacțiile agenților economici față de dezinflație

167 Concluzii

173 Bibliografie

Coperta IV
Parcurgând această remarcabilă sinteză a unor temeinice analize istorice, economice și politice, cititorii află răspunsuri bine argumentate la o serie de întrebări, cum ar fi:
*Cine profită de inflație și cine pierde când prețurile sunt stabile?
*Poate avea loc o creștere economică fără inflație?
*Care sunt mijloacele de care dispun guvernanții pentru combaterea inflației?
*Cum au reușit Japonia și SUA să treacă de la inflație la dezinflație?
*Este dezinflația un fenomen conjunctural independent de politica economică?
Pierre Bezbakh, cadru universitar (Universitatea din Paris IX - Dauphine), specialist în macroeconomie și istorie economică, este autorul cărții La societe feudo-marchand, Paris, Anthropos, 1983.

„Complexul atomic” (GOLDSCHMIDT 1980)

 Bertrand Goldschmidt, Complexul atomic. O istorie politică a energiei nucleare, trad. R. Chiculescu & V. Goian (Paris, 1980), Editura Politică, București, 1985

8 Cuvânt înainte

9 Partea întâi: Explozia

13 Actul întâi: Alianța, 1919-1945
13 1.Decizia supremă
30 2.Pionierii
39 3.O tovărășie ciudată

63 Actul al doilea: Clubul. 1945-1964
63 1.Ultima șansă
75 2.Pierderea monopolului
87 3.Superbomba 

102 4.Franța, Europa și Alianța atlantică

130 5.Experiențele chinezești

131 Actul al treilea: Renunțările. 1963-1981
131 1.Limitarea testelor nucleare
150 2.Abținerea de la armă
179 3.Echilibrul terorii

Partea a doua: Energia

201 Actul întâi: Speranța. 1945-1954

215 Actul doi: Euforia. 1954-1964
217 1.Progresul tehnologic
234 2.Controlul asupra energiei nucleare
244 3.Colaborarea europeană și Euroatomul
256 4.Comerțul cu reactori

266 Actul al treilea: Expansiunea industrială. 1964-1974
268 1.Evoluția tehnologică
276 2.Electricitatea nucleară
300 3.Ciclul combustibilului
316 4.Organizațiile internaționale

327 Actul al patrulea: Confuzia. 1974-1981
329 1.Conflictul plutoniului
354 2.Dezbaterea nucleară
378 3.Anii 80 - perioadă crucială pentru energia nucleară
394 4.Încheiere

„Capitalism și libertate” (FRIEDMAN 1962)

 Milton Friedamn, Capitalism și libertate, trad. D. Rădulescu și G. Potrea, Ed. Enciclopedică/Biblioteca Băncii Naționale, București, 1995 (1962, 1982)

7 Prefață 1982

11 Prefață

15 Introducere

21 I. Relația dintre libertatea economică și libertatea politică

37 II. Rolul guvernului într-o societate liberă
Guvernul - creator de reguli și arbitru
Acțiunea mijlocită de guvern din considerente de monopol tehnic și efecte de vecinătate
Acțiunea mijlocită de guvern din considerente paternaliste
Concluzie

53 III. Controlul monetar
Etalonul - marfă
O autoritate monetară discreționară
Reguli în loc de autorități

73 IV. Aranjamente financiare și comerciale internaționale
Importanța aranjamentelor monetare internaționale pentru libertatea economică
Rolul aurului în sistemul monetar si SUA
Plățile curente și scurgerea de capital
Mecanismele alternative pentru dobândirea echilibrului în plățile externe
Cursul valutar flotant ca soluție a pieței libere
Măsurile politice necesare unei piețe libere a aurului și a schimbului valutar
Eliminarea restricțiilor Statelor Unite în privința comerțului

93 V. Politica fiscală

103 VI. Rolul guvernului în educație
Educația generală  pentru un comportament civic
Învățământul la nivel de colegiu și universitate
Învățământul profesional și de specialitate

127 VII: Capitalism și discriminare
Legislația cu privire la practicile corecte de angajare
Legislația privind dreptul la muncă
Segregația în învățământ

139 VIII. Monopolul și responsabilitatea socială a patronatului și sindicatelor
Extinderea monopolului
Sursele monopolului
O politică guvernamentală corespunzătoare
Responsabilitatea socială a patronatului și sindicatelor

157 IX. Autorizația de profesare
Omniprezența restricțiilor guvernamentale în activitățile economice în care se pot angaja oamenii
Probleme de politică ridicate de autorizare
Autorizarea de practicare a medicinii

181 X. Repartizarea veniturilor
Etica repartiției
Rolul esențial al repartiției în concordanță cu producția
Aspecte ale repartiției veniturilor
Măsuri guvernamentale în vederea modificării repartizării veniturilor

199 XI. Măsuri de protecție socială
Diverse măsuri de protecție socială
Asigurarea de bătrânețe și pentru urmași

213 XII. Alinarea sărăciei
Liberalism și egalitarism

219 XIII. Concluzie

„Politica, o vocație și o profesie” (WEBER 1919)

 Max Weber, Politica, o vocație și o profesie, trad. (germ. 1919) I. Alexandrescu, Anima, 1992

(2)
Autorul
M. W. (1864-1920) a fost unul dintre întemeietorii sociologiei. Economist, sociolog și politician, a predat la universitățile din Freiburg, Heidelberg și Munchen. „De mai bine de o jumătate de secol, moștenirea weberiană continuă să furnizeze repere mereu pertinente cercetătorilor care nu au renunțat să asocieze viziunea amplă a istoriei comparate cu o analiză fină a instituțiilor și implicația personală cu detașarea metodică.” (Dictionnaire critique de la sociologie, PUF. Paris, 1990). Operele fundamentale ale lui M. W. sînt culegerea de studii privind sociologia religiilor - din care face parte și celebrul studiu Etica protestantă și spiritul capitalismului - și cartea Economie și societate. Lucrările sale, și în special cele două discursuri, Politica, o vocație și o profesie și Științei ca vocație și profesie, precum și studiul mai sus amintit, au fost traduse în numeroase limbi. Prima traducere în limba română din opera lui M. W. apare în cartea de față.

Cartea

În perioada tulburărilor revoluționare din Germania de după primul război mondial, cînd socialiștii și viitorii comuniști încercau să pună mîna pe putere prin mijloace politice și militare (ajungînd pînă la a instaura, pentru scurt timp o „republică sovietică” în Bavaria), M. W., cel mai reputat politolog din acea vreme, ține un discurs în fața studenților, foarte activi în acest mișcări sociale. Discursul conține, concis reprezentate, ideile de bază ale operei weberiene - definirea celor trei tipuri „pure” ale conducerii politice, descrierea celor două tipuri de etică politică, cea a convingerilor și cea a responsabilității etc - dar, în același timp, vrînd să servească drept ghid în viață celor care au intenția să de ocupe de politică, discursul conține și analize detaliate și imparțiale ale vieții politice din diferite timpuri și țări. Avînd dubla valoare de îndreptar pentru viitorii politicieni și de introducere în opera weberiană, scrierea de față este prima lucrarea a lui M. W. tradusă în limba română.

(5) Cuvînt înainte
Ideile scrierii de față au fost prezentate sub forma unei comunicări orale, în iarna revoluției din 1919, la inițiativa Uniunii studențești libere din Munchen, și poartă, de aceea, amprenta nemijlocită a cuvîntului rostit. Conferința, semeni Științei ca vocație, face parte din ciclul care a fost continuat de mai mulți oratori și care avea drept scop să slujească ca îndreptar , în diferite domenii de activitate bazate pe munca intelectuală, tinerilor de curînd demobilizați și profund marcați de experiența războiului și perioadei postbelice. Conferențiarul și-a completat expunerea ulterior, în vederea publicării, și ea a apărut în forma de față pentru prima oară în vara lui 1919.
Heidelberg, august 1926
Marianne Weber

coperta 4
„..statul este acea asociere umană care își arogă (cu succes) dreptul de a avea, în granițele unui anumit teritoriu...., monopolul asupra constrîngerii fizice legitime.”
„Instrumentul specific al constrîngerii legitime, aflat ca tare în mîinile grupărilor umane este ceea ce determină particularitățile tuturor problemelor etice ale politicii.”
„.... toate activitățile etic orientate pot fi puse sub semnul a două precepte fundamental diferite din punct de vedere etic și, indiscutabil, contrare: ele pot fi orientate după o <etică a convingerilor> sau după o <etică a responsabilității>.”