<
(...)
- Acesta este un oraș bogat, mult mai bogat decît Lahore*. Ce frumoase trebuie să fie bazarurile! Vizitiu, plimbă-mă puțin prin bazaruri.
- Am primit poruncă să te duc la școală.
Vizitiul îi vorbea cu „tu”, ceea ce este impolitețe, față de un alb. Kim îi răspunse în dialect indigen, cu destulă bogăție de amănunte, și-l făcu să înțeleagă ce greșeală a săvîrșit, apoi se urcă pe capră alături de el și în cea mai bună înțelegere, se plimbă timp două ceasuri, iscodind cu ochii lacomi în toate părțile, cumpănind și prețuind tot ce vedea din ce nu mai văzuse înainte. Nu este nici un oraș (afară de Bombay** care este în fruntea tuturor orașelor), care în extravaganța lui, să fie mai frumos decît Luknow***, fie că te uiți la el de pe podul care traversează fluviul, fie că te urci pe culmile Imambara și privirile lacome coboară asupra umbrarelor cu cupole aurite din Chutter Munzil****, și a copacilor, în frunzarul cărora se ascunde orașul. Regii care au trăit aici, au ridicat clădiri fantastice, l-au înzestrat cu instituții de binefacere, în care au adunat pe toți cei care aveau nevoie de el, și l-au scăldat de multe ori în sînge. Orașul acesta este centrul tuturor posibiltăților, al luxului și al trîndăviei, și rivalizează cu Delhi***** în privința celui mai pur dialect urdu****** pe care îl vorbește populația.
- Frumos oraș... minunat oraș!
Vizitiul care era băștinaș, se simți mîndru de admirația aceasta și începu să povestească o mulțime de lucruri neașteptate, chiar în părțile unde un ghid englez nu ar fi putut să-ți povestească altceva, decît despre răscoală*******. (În 1857, de aici a pornit răscoala și orașule plin de o mulțime de legende și amintiri).
Vechiul institut St. Xavier in partibus********, este la o mică distanță de oraș, și clădirile lui albe, cu un singur etaj, se înșiră pe un teren enorm, care coboară spre rîul Gumti.
- Ce fel de oameni locuiesc în casele acestea? întrebă Kim.
- Sahibi********* tineri... tot unul și unul, dar ca să-ți spun adevărul, eu care am făcut drumul de la gară pînă la școală, cu mulți dintre ei, n-am văzut încă niciunul, care să se poată măsura cu tine.. vreau să spun cu tînărul sahib, pe care-l duc acum.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim**********, vol. I, trad. Jul, Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 184-185.
NOTE M. T.
* Lahore = Oraș important din Colonia Coroanei Britanice India (India, Pakistan, Bangladesh, Nepal, Sri Lanka, Birmania). Azi este al doilea al Pakistanului, la granița cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
** Bombay / Mombay = Important oraș al Indiei coloniale britanice. Azi este cel mai mare oraș al Indiei, port la Ocenul Indian pe coasta de vest. (http://travel.descopera.ro/11262303-Metropola-extremelor-Mumbai)
*** Luknow = Important oraș al Indiei coloniale britanice. Azi capitala statului federal Uttar Pradesh din N Indiei. (http://lucknow.nic.in/history1/histri.html)
**** Chutter Munzil / Chattar Manzil („palatul umbrelă”) = Palatul monarhului (nawab) din Luknow, construit în perioada (1814-1837). (http://www.lucknow.org.uk/tourist-attractions/chattar-manzil.html)
***** Delhi = Străveche localitate hindusă, devenită oraș în secolul XI. Cucerit și extins de musulmani, a fost capitala sultanatului de Delhi (1206-1526) și a Imperiului musulman al Marilor Moguli (1526-1858). Din 1911 a început construcția Orașului Nou, care a devenit reședința Indiei britanice, și, din 1947, capitala Indiei independente. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6411/7/)
****** ÚRDU s. n. Limbă indo-europeană, din ramura indo-iraniană, oficială în Pakistan, răspândită și în nord-vestul Indiei. [Acc. și: urdú] – Din engl., fr. urdu. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/URDU) (http://www.dawn.com/news/681263/urdus-origin-its-not-a-camp-language)
******* În mai 1857 a început revolta șipailor (soldații indigeni din armata colonială britanică), cărora li s-a alăturat și ultimul Mare Mogul, care a fost reprimată în aprilie 1859. (http://www.gatewayforindia.com/history/british_history2.htm)
******** St. Xavier in Partibus = Modelul pentru Kipling a fost Colegiul La Martiniere fondat în 1845 la Luknow. (https://books.google.ro/books?id=1a-gm1iwSDAC&pg=PA133&lpg=PA133&dq=St+Xavier+in+partibus+Lucknow&source=bl&ots=6tGpd2gG1o&sig=AVC0AkadQtE-mdYoosiRL3M7OYk&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwi8yb6x8pbPAhXMAMAKHe_pAsAQ6AEIKjAC#v=onepage&q=St%20Xavier%20in%20partibus%20Lucknow&f=false)
********* SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) Sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
********** Prezentare Editura Adevărul 2012 (http://www.cartile-adevarul.com/80-kim-p-788.html)
Se afișează postările cu eticheta instituție. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta instituție. Afișați toate postările
sâmbătă, 17 septembrie 2016
vineri, 18 decembrie 2015
Domnișoară de pension în Anglia secolului XIX (THACKERAY 1848)
<
(...)
„Mall, Chiswick*, 15 iunie 18...
Doamnă, după o ședere de șase ani la Mall am onoarea și fericirea de a o reda pe miss Amelia Sedley părinților săi, în persoana unei domnișoare întru nimic nevrednică de a ocupa locul ce i se cuvine în cercul lor elegant și cultivat. Acele virtuți care caracterizează pe tînăra femeie de lume din Anglia, acele calități care se potrivesc nașterii și condiției ei sociale, nu vor lipsi nici amabilei domnișoare Sedley, a cărei sîrguință și supunere au făcut să fie îndrăgită de toți profesorii săi și a cărei încîntătoare blîndețe temperamentală a fermecat pe toate tovarășele sale, mari și mici.
La muzică, dans, ortografie, la diferitele soiuri de broderie și lucru de mînă a izbutit să realizeze năzuințele cele mai fierbinți ale prietenelor sale. În ceea ce privește geografia, mai lasă încă mult de dorit; i se recomandă o îngrijită și persistentă folosire a spătarului ortopedic cîte patru ore pe zi în următorilor trei ani, pentru a-și însuși acel mers și acea ținută atît de necesare oricărei domnișoare distinse.
În ceea ce privește cunoștințele religioase și morale, se va vedea că domnișoara Sedley este demnă de o instituție care a fost onorată de prezența marelui lexicograf și de patronajul minunatei doamne Chapone. (...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 6.
NOTĂ M. T.
* Chiswick a fost o localitatea medievală care a devenit un cartier al Londrei moderne. (http://www.british-history.ac.uk/vch/middx/vol7/pp54-68)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...)
„Mall, Chiswick*, 15 iunie 18...
Doamnă, după o ședere de șase ani la Mall am onoarea și fericirea de a o reda pe miss Amelia Sedley părinților săi, în persoana unei domnișoare întru nimic nevrednică de a ocupa locul ce i se cuvine în cercul lor elegant și cultivat. Acele virtuți care caracterizează pe tînăra femeie de lume din Anglia, acele calități care se potrivesc nașterii și condiției ei sociale, nu vor lipsi nici amabilei domnișoare Sedley, a cărei sîrguință și supunere au făcut să fie îndrăgită de toți profesorii săi și a cărei încîntătoare blîndețe temperamentală a fermecat pe toate tovarășele sale, mari și mici.
La muzică, dans, ortografie, la diferitele soiuri de broderie și lucru de mînă a izbutit să realizeze năzuințele cele mai fierbinți ale prietenelor sale. În ceea ce privește geografia, mai lasă încă mult de dorit; i se recomandă o îngrijită și persistentă folosire a spătarului ortopedic cîte patru ore pe zi în următorilor trei ani, pentru a-și însuși acel mers și acea ținută atît de necesare oricărei domnișoare distinse.
În ceea ce privește cunoștințele religioase și morale, se va vedea că domnișoara Sedley este demnă de o instituție care a fost onorată de prezența marelui lexicograf și de patronajul minunatei doamne Chapone. (...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 6.
NOTĂ M. T.
* Chiswick a fost o localitatea medievală care a devenit un cartier al Londrei moderne. (http://www.british-history.ac.uk/vch/middx/vol7/pp54-68)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
sâmbătă, 12 decembrie 2015
Reședințele de țară ale unor vechi familii nobiliare englezești în epoca interbelică (GALSWORTHY 1933)
<
(...)
Condaford era un loc perfect pentru momentele de după sau de dinainte de criză, dar pentru izbucniri sau pentru acțiuni vitale era mult prea liniștit. În raport cu celelalte reședințe de țară, era într-adevăr demodat, și locuit de unica familie care se afla în district de mai bine de trei sau patru generații. Condaford Grange era aproape o instituție. Oamenii vorbeau despre ”Condaford Grannge” și despre ”Cherrellii de la Condaford” ca despre niște curiozități. Activitățile specifice week-end-ului și, în general, existența de plăceri, caracteristică ”marilor reședințe” le erau străine celor de la Condaford. Numeroasele familii din reședințele mai mici din jur transformaseră viața la țară într-un soi de cult, organizînd partide de tenis și de bridge, distracții campestre și vizite reciproce; ici, colo cîte o participare, ca suporteri, la jocurile de golf din vecinătate, o întrunire, puțină vînătoare și așa mai departe. Dar familia Cherrell, deși cu rădăcini mult mai adînci, se făcea mai puțin văzută decît ceilalți. Dacă ar fi pierit, li s-ar fi simțit în chip ciudat lipsa, dar, cu excepția sătenilor, nimeni nu-i conisdera reali.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 248-249.
NOTA M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
(...)
Condaford era un loc perfect pentru momentele de după sau de dinainte de criză, dar pentru izbucniri sau pentru acțiuni vitale era mult prea liniștit. În raport cu celelalte reședințe de țară, era într-adevăr demodat, și locuit de unica familie care se afla în district de mai bine de trei sau patru generații. Condaford Grange era aproape o instituție. Oamenii vorbeau despre ”Condaford Grannge” și despre ”Cherrellii de la Condaford” ca despre niște curiozități. Activitățile specifice week-end-ului și, în general, existența de plăceri, caracteristică ”marilor reședințe” le erau străine celor de la Condaford. Numeroasele familii din reședințele mai mici din jur transformaseră viața la țară într-un soi de cult, organizînd partide de tenis și de bridge, distracții campestre și vizite reciproce; ici, colo cîte o participare, ca suporteri, la jocurile de golf din vecinătate, o întrunire, puțină vînătoare și așa mai departe. Dar familia Cherrell, deși cu rădăcini mult mai adînci, se făcea mai puțin văzută decît ceilalți. Dacă ar fi pierit, li s-ar fi simțit în chip ciudat lipsa, dar, cu excepția sătenilor, nimeni nu-i conisdera reali.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 248-249.
NOTA M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
miercuri, 25 noiembrie 2015
Propagandă electorală la sat în Anglia anului 1931 (GALSWORTHY 1933)
<
(...)
Obiceiul cunoscut sub numele de propagandă electorală, mai ciudat în realitate decît sună propriu-i nume, era în toi în împrejurimile Condafordului. Fiecare sătean fuse invitat să-și dea seama cît ar fi de potrivit să voteze cu Dornford, și cît de la fel de potrivit ar fi să voteze cu Stringer. Fuseseră îndemnați, mod public și zgomotos, de doamne coborîte din mașini, ba chiar de voci țîșnite din megafoane în intimitatea caselor lor. Prin ziare și manifeste fuseseră îmboldiți să înțeleagă că numai ei, sătenii, pot salva țara. Li se ceru să voteze devreme, numai să voteze des nu li se ceru. în centrul atenției lor se ivise o uluitoare dilemă: anume, ori cu cine ar vota, tot ei ar salva patria. Fuseseră sfătuiți de oameni care păreau să cunoască orice, în afară de felul cum ar putea fi salvată patria. Nici candidații, nici doamnele din alaiul lor, nici misterioasele voci fără trup, nici fițuicile nu făcuseră cea mai mică încercare de a le lămuri acest mister. Era mai bine așa pentru că, în primul rînd, nimeni nu avea habar. Și, în al doilea rînd, de ce să intri în amănunte particulare, cînd te poți sluji de generalități? De ce să atragi atenția asupra faptului că generalul e alcătuit din amănunte particulare, sau asupra certitudinii politice că promisiunea nu devine niciodată fapt concret? Mai bine, infinit mai bine, să faci afirmații vagi și vaste, să-i insulți pe adversari și să-i numești pe alegători cei mai teferi la minte și cei mai încredere oameni din lume.
Dinny nu făcea propagandă electorală. Zicea că nu se pricepe, și poate că în sinea ei era conștientă de caracteristicile datinii. Clare, chiar dacă observa ironia acestei trebi, avea grijă să se abțină. O ajuta mult felul în care fiecare privea lucrurile. Oamenii fuseseră dintotdeauna supuși propagandei electorale, și așa vor mai fi. Nu însemna decît un diverstiment inofensiv pentru urechile lor, ceva ca bîzîitul muștelor care nu înțeapă. Cît despre voturi, și le vor da ei din cu totul alte rațiuni, pentru că și părinții lor votaseră înainte cu unul sau cu altul, sau pentru ceva legat de îndeletnicirile lor, de proprietarii pămînturilor, de biserica lor, de sindicatele lor, pentru că doreau o schimbare, deși nu se așteptau la mare lucru; și nu puțini aveau să voteze din rutină.
Clare, temîndu-se de întrebări, turuia cît mai puțin posibil și începea să discute cu oamenii despre copii și despre sănătate. În general, termina prin a întreba la ce oră le-ar conveni să fie transportați la vot. Notîndu-și ora în carnet, pleca fără prea mari realizări. Fiind o Charwell, adică ”cineva din partea locului”, era luată de bună,și cu toate că nu toți o cunoșteau personal, cum era cazul lui Dinny, pentru ei făcea parte dintr-o instituție. Condaford ar fi fost de neconceput fără familia Charwell.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed.Miron, 1992, pp. 120-121.
NOTĂ M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
(...)
Obiceiul cunoscut sub numele de propagandă electorală, mai ciudat în realitate decît sună propriu-i nume, era în toi în împrejurimile Condafordului. Fiecare sătean fuse invitat să-și dea seama cît ar fi de potrivit să voteze cu Dornford, și cît de la fel de potrivit ar fi să voteze cu Stringer. Fuseseră îndemnați, mod public și zgomotos, de doamne coborîte din mașini, ba chiar de voci țîșnite din megafoane în intimitatea caselor lor. Prin ziare și manifeste fuseseră îmboldiți să înțeleagă că numai ei, sătenii, pot salva țara. Li se ceru să voteze devreme, numai să voteze des nu li se ceru. în centrul atenției lor se ivise o uluitoare dilemă: anume, ori cu cine ar vota, tot ei ar salva patria. Fuseseră sfătuiți de oameni care păreau să cunoască orice, în afară de felul cum ar putea fi salvată patria. Nici candidații, nici doamnele din alaiul lor, nici misterioasele voci fără trup, nici fițuicile nu făcuseră cea mai mică încercare de a le lămuri acest mister. Era mai bine așa pentru că, în primul rînd, nimeni nu avea habar. Și, în al doilea rînd, de ce să intri în amănunte particulare, cînd te poți sluji de generalități? De ce să atragi atenția asupra faptului că generalul e alcătuit din amănunte particulare, sau asupra certitudinii politice că promisiunea nu devine niciodată fapt concret? Mai bine, infinit mai bine, să faci afirmații vagi și vaste, să-i insulți pe adversari și să-i numești pe alegători cei mai teferi la minte și cei mai încredere oameni din lume.
Dinny nu făcea propagandă electorală. Zicea că nu se pricepe, și poate că în sinea ei era conștientă de caracteristicile datinii. Clare, chiar dacă observa ironia acestei trebi, avea grijă să se abțină. O ajuta mult felul în care fiecare privea lucrurile. Oamenii fuseseră dintotdeauna supuși propagandei electorale, și așa vor mai fi. Nu însemna decît un diverstiment inofensiv pentru urechile lor, ceva ca bîzîitul muștelor care nu înțeapă. Cît despre voturi, și le vor da ei din cu totul alte rațiuni, pentru că și părinții lor votaseră înainte cu unul sau cu altul, sau pentru ceva legat de îndeletnicirile lor, de proprietarii pămînturilor, de biserica lor, de sindicatele lor, pentru că doreau o schimbare, deși nu se așteptau la mare lucru; și nu puțini aveau să voteze din rutină.
Clare, temîndu-se de întrebări, turuia cît mai puțin posibil și începea să discute cu oamenii despre copii și despre sănătate. În general, termina prin a întreba la ce oră le-ar conveni să fie transportați la vot. Notîndu-și ora în carnet, pleca fără prea mari realizări. Fiind o Charwell, adică ”cineva din partea locului”, era luată de bună,și cu toate că nu toți o cunoșteau personal, cum era cazul lui Dinny, pentru ei făcea parte dintr-o instituție. Condaford ar fi fost de neconceput fără familia Charwell.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed.Miron, 1992, pp. 120-121.
NOTĂ M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
vineri, 12 iunie 2015
Legea societății creditului funciar-rural din România din 1873
<
(...)
12) Crearea unei societăți de credit funciar-rural* era susținută de liberali și de unii conservatori moderați, în frunte cu Vasile Boerescu** (Bacalbașa îi transcrise numele în franceză: Basile Boerescu), din dorința de a demonstra capacitatea românilor de a constitui instituții de credit cu capital național, menite să contribuie, în acest caz, la la dezvoltarea producției agricole. Opinia acestora era combătută de o parte a conservatorilor, care considerau că o asemenea instituție nu putea fi întemeiată decît de străini. Proiectul de lege privind înființarea creditului funciar-rural a fost votat de Cameră la 9/21 martie 1873, iar de Senat la 29 martie/10 aprilie 1873. În puțin timp, Creditul funciar rural a trecut sub controlul efectiv al liberalilor, care au folosit această instituție pentru a atrage în partidul lor unele elemente ale boierimii mici și mijlocii, fideli pînă atunci conservatorilor.
>
NOTE M.T.
* Societatea de credit funciar rural = 1873-1948 / 1873-1923; 1923-1948 (http://cautare-b.arhivelenationale.ro/cautare-b/detail.aspx?ID=136834)
** Vasile Boerescu (1830 București -1883 Paris) (http://biografii.famouswhy.ro/vasile_boerescu/)
(...)
12) Crearea unei societăți de credit funciar-rural* era susținută de liberali și de unii conservatori moderați, în frunte cu Vasile Boerescu** (Bacalbașa îi transcrise numele în franceză: Basile Boerescu), din dorința de a demonstra capacitatea românilor de a constitui instituții de credit cu capital național, menite să contribuie, în acest caz, la la dezvoltarea producției agricole. Opinia acestora era combătută de o parte a conservatorilor, care considerau că o asemenea instituție nu putea fi întemeiată decît de străini. Proiectul de lege privind înființarea creditului funciar-rural a fost votat de Cameră la 9/21 martie 1873, iar de Senat la 29 martie/10 aprilie 1873. În puțin timp, Creditul funciar rural a trecut sub controlul efectiv al liberalilor, care au folosit această instituție pentru a atrage în partidul lor unele elemente ale boierimii mici și mijlocii, fideli pînă atunci conservatorilor.
>
NOTE M.T.
* Societatea de credit funciar rural = 1873-1948 / 1873-1923; 1923-1948 (http://cautare-b.arhivelenationale.ro/cautare-b/detail.aspx?ID=136834)
** Vasile Boerescu (1830 București -1883 Paris) (http://biografii.famouswhy.ro/vasile_boerescu/)
luni, 11 mai 2015
Sat de munte versus sat de cîmpie în Franța în 1829 (BALZAC 1832-1833)
<
(...)
- Mai întîi de toate, spuse Benassis oaspetelui său cînd ieșiră din sufragerie, să vizităm doi morți. Deși medicii rareori acceptă să dea ochii cu pretinsele lor victime, eu vă voi conduce în două case unde veți putea observa un lucru destul de straniu cu privire la natura umană. Veți vedea două scene care vă vor dovedi cît de mult se deosebesc locuitorii de la munte de cei de la cîmp atunci cînd își exprimă sentimentele. O parte a cantonului nostru cuprinde munți înalți; acolo se păstrează niște datini purtînd pecetea unor vremi străvechi și care amintesc de departe de unele scene biblice. De-a lungul munților noștri există o linie pe care natura însăși a trasat-o și care desparte două lumi: mai sus, puterea; mai devale, îndemînarea; mai sus, sentimente largi; mai devale, o neîncetată preocupare pentru interesele vieții materiale. Cu excepția depresiunii d'Ajou care, în partea ei dinspre miazănoapte e populată de imbecili, iar în cea dispre miazăzi de oameni inteligenți. - două neamuri pe care doar un pîrîiaș le desparte, dar sînt asemănătoare în toate privințele: statură, umblet, înfățișare, datini, ocupații - n-am văzut nicăieri deosebiri atît de mari ca la noi. Situația asta ar trebui să-i facă pe conducătorii unei țări să întreprindă vaste cercetări cu caracter local relativ la aplicarea legilor în popor...
(...)
- Vedeți, spuse medicul, aici moartea e văzută ca un accident prevăzut, care nu oprește în loc viața de toate zilele a familiilor; nici nu se va ține doliu. de altă parte, doliul nu este nici datină, nici lege, ci mai mult decît atîta; e o instituție care decurge din toate legile, a căror respectare purcede dintr-un principi unic: morala. Aflați că, în ciuda strădaniilor noastre, nici eu, nici domnul Janvier n-am reușit să-i facem pe țărani să înțeleagă cît de importante sînt ceremoniile publice pentru apărarea ordinii morale. Oamenii noștri, care abia de curînd au obținut drepturi, încît nu-s în stare să priceapă noile relații care trebuie să-i facă a prețui aceste idei generale; pînă acum, ei nu cunosc decît ideea de ordine și de bunăstare fizică; cu vremea, dacă se va găsi cine să-mi continuie opera, vom ajunge la principiile care servesc la conservarea drepturilor publice. În adevăr, nu-i de ajuns să fii om cumsecade, trebuie să și pari. Societatea nu trăiește numai prin idei morale; pentru a dăinui ea are nevoie de fapte corespunzătoare acestor idei. În cele mai multe comune rurale, dintr-o sută de familii cărora moartea le-a răpit șeful, numai cîțiva indivizi, dintre cei înzestrați cu o sensibilitate vie, vor păstra îndelung amintirea defunctului; toți ceilalți, pînă-ntr-un an, îl vor uita cu totul. Această uitare nu este o mare plagă? Credința este sufletul unui popor, prin ea oamenii își exprimă sentimentele și le înalță dîndu-le un țel; dar fără niște ceremonii vizibile în cinstea unui principiu, nu poate fi credință, prin urmare nici legile umane nu au nici o putere. Conștiința aparține numai divinității, dar trupul e supus legii sociale; iată de ce a renunța la manifestarea durerii, a nu-i învăța pe copii, care încă nu gîndesc, și pe toți cei ce au nevoie de exemple bune, necesitatea de a te supune legilor printr-o răbdătoare resemnare la poruncile sorții care lovește și alină, care dă și răpește bunurile lumești, e un început de necredință. Mărturisesc că, după ce am trăit zile de batjocoritoare nepăsare, am înțeles prețul ceremoniilor și al datinilor, acela al sărbătorilor familiale, însemnătatea tradițiilor și a solemnităților domestice. Temelia societății omenești va fi întotdeauna familia. În familie se manifestă puterea și legea; în orice caz, acolo trebuie să se deprindă supunerea. Dacă ne gîndim la toate consecințele lor, spiritul de familie și autoritate pămîntească sînt două principii încă prea puțin dezvoltate în noul nostru sistem legislativ. Familia, comuna, departamentul, toată țara noastră depind totuși de ele. Așadar, legile ar trebui să se întemeieze pe aceste trei mari unități. După opinia mea, căsătoria soților, nașterea copiilor, moartea părinților n-ar trebui să prilejuiască prea multe ceremonii. Creștinismul e atît de influent, e atît de adînc înrădăcinat în moravuri tocmai pentru strălucirea cu care apare în împrejurările grave ale vieții pentru ale însoți cu ceremonialul atît de naiv-înduioșător, atît de pompos atunci cînd preotul se ridică la înălțimea venirii lui și cînd știe să slujească potrivit cu sublimul moralei creștine. Odinioară, îmi ziceam că religia catolică nu e decît o adunătură de prejudecăți și de superstiții abil folosite, cu care orice civilizație inteligentă trebuie să termine o dată pentru totdeauna. Aici însă, mi-am dat seama de necesitatea ei politică și de utilitate ei morală; aici am înțeles cît e de puternică prin chiar prețul cuvîntului care o denumește. Religia înseamnă legătură, iar cultul său, cu alte cuvinte religia exprimată, constituie, fără îndoială, singura forță care ar putea lega între ele păturile sociale pentru a le da o așezare statornică. În sfîrșit, aici am respirat balsamul cu care credința unge rănile vieții; fără a discuta, am simțit că ea se acordă admirabil cu moravurile pasionate ale națiunilor meridionale. (...) De la o înălțime de vreo trei mii de picioare peste nivelul Mediteranei, vom vedea Savoia și Dauphine-ul, munții din regiunea Lyon și Ronul. Vom fi pe teritoriul altei comune, al unui sat de munte; acolo veți afla, într-o fermă a domnului Gravier, spectacolul de care v-am vorbit, acel alai natural care concretizează ideea mea despre marile evenimente ale vieții. În acea comună, doliul se poartă cu evlavie. Cei săraci umblă cu cheta ca să-și poată cumpăra haine negre. Într-o asemenea împrejurare, nimeni nu le refuză obolul. Nu trece nici o zi fără ca văduva să nu vorbească de cel pierdut - și întotdeauna plîngînd.; și, zece ani după ce a lovit-o nenorocirea, la fel ca doua zi, sentimentele ei sînt deopotrivă de adînci. Acolo obiceiurile sînt patriarhale: autoritatea tatălui este fără limite, cuvîntul lui e lege; mănîncă singur, așezat în capul mesei, soția și copii îl servesc; cei din jur nu cutează a-i vorbi fără a folosi anumite formule de respect, în fața lui toți stau în picioare și cu capul descoperit. Astfel crescuți, oamenii au instinctul măreției lor. Aceste datini constituie, după părerea mea, o nobilă educație. Drept pentru care, în comuna asta, cu toții sînt, în general, drepți, strîngători și harnici. Fiecare cap de familie obișnuiește să, de asemenea, să-și împartă averea copiilor, cînd simte că l-a ajuns vîrsta și nu mai poate munci; iar copiii îl hrănesc. În secolul trecut, un bătrîn de nouăzeci de ani, după ce și-a împărțit averea agonisită celor patru copii ai săi, obișnuia să trăiască trei luni pe an la fiecare dintre ei. După ce aplecat de la feciorul cel mai mare cu gîndul să se ducă la cel mic, un prieten de-al său l-a întrebat; „Ei, ce spui, ești mulțumit? - Zău, sînt mulțumit, domnule, îi răspunse moșneagul, m-au ținut ca pe copilul lor”. Vorba asta, domnule, a părut atît de remarcabilă unui ofițer, pe nume Vauvenargues*, vestit moralist, care pe atunci se afla în garnizoană la Grenoble, încît a vînturat-o în mai multe saloane din Paris**, unde a fost culeasă de un scriitor, Chamfort***.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 79, 81-84.
NOTE M.T.
* Luc de Clapiers, marchiz de Vauvenargues (1715-1745) = Scriitor moralist francez. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/624191/Luc-de-Clapiers-marquis-de-Vauvenargues)
** Saloanele pariziene din secolele XVIII și XIX erau găzduite de personalități ale zilei, aici discutîndu-se probele politice, sociale, culturale. (https://www.mtholyoke.edu/courses/rschwart/hist255-s01/paris_homework/welcome_to_salons.html)
*** Nicolas Chamfort (1740-1794) = Scriitor francez critic față de moravurile societății și a Terorii revoluției. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/105063/Sebastien-Roch-Nicolas-Chamfort)
(...)
- Mai întîi de toate, spuse Benassis oaspetelui său cînd ieșiră din sufragerie, să vizităm doi morți. Deși medicii rareori acceptă să dea ochii cu pretinsele lor victime, eu vă voi conduce în două case unde veți putea observa un lucru destul de straniu cu privire la natura umană. Veți vedea două scene care vă vor dovedi cît de mult se deosebesc locuitorii de la munte de cei de la cîmp atunci cînd își exprimă sentimentele. O parte a cantonului nostru cuprinde munți înalți; acolo se păstrează niște datini purtînd pecetea unor vremi străvechi și care amintesc de departe de unele scene biblice. De-a lungul munților noștri există o linie pe care natura însăși a trasat-o și care desparte două lumi: mai sus, puterea; mai devale, îndemînarea; mai sus, sentimente largi; mai devale, o neîncetată preocupare pentru interesele vieții materiale. Cu excepția depresiunii d'Ajou care, în partea ei dinspre miazănoapte e populată de imbecili, iar în cea dispre miazăzi de oameni inteligenți. - două neamuri pe care doar un pîrîiaș le desparte, dar sînt asemănătoare în toate privințele: statură, umblet, înfățișare, datini, ocupații - n-am văzut nicăieri deosebiri atît de mari ca la noi. Situația asta ar trebui să-i facă pe conducătorii unei țări să întreprindă vaste cercetări cu caracter local relativ la aplicarea legilor în popor...
(...)
- Vedeți, spuse medicul, aici moartea e văzută ca un accident prevăzut, care nu oprește în loc viața de toate zilele a familiilor; nici nu se va ține doliu. de altă parte, doliul nu este nici datină, nici lege, ci mai mult decît atîta; e o instituție care decurge din toate legile, a căror respectare purcede dintr-un principi unic: morala. Aflați că, în ciuda strădaniilor noastre, nici eu, nici domnul Janvier n-am reușit să-i facem pe țărani să înțeleagă cît de importante sînt ceremoniile publice pentru apărarea ordinii morale. Oamenii noștri, care abia de curînd au obținut drepturi, încît nu-s în stare să priceapă noile relații care trebuie să-i facă a prețui aceste idei generale; pînă acum, ei nu cunosc decît ideea de ordine și de bunăstare fizică; cu vremea, dacă se va găsi cine să-mi continuie opera, vom ajunge la principiile care servesc la conservarea drepturilor publice. În adevăr, nu-i de ajuns să fii om cumsecade, trebuie să și pari. Societatea nu trăiește numai prin idei morale; pentru a dăinui ea are nevoie de fapte corespunzătoare acestor idei. În cele mai multe comune rurale, dintr-o sută de familii cărora moartea le-a răpit șeful, numai cîțiva indivizi, dintre cei înzestrați cu o sensibilitate vie, vor păstra îndelung amintirea defunctului; toți ceilalți, pînă-ntr-un an, îl vor uita cu totul. Această uitare nu este o mare plagă? Credința este sufletul unui popor, prin ea oamenii își exprimă sentimentele și le înalță dîndu-le un țel; dar fără niște ceremonii vizibile în cinstea unui principiu, nu poate fi credință, prin urmare nici legile umane nu au nici o putere. Conștiința aparține numai divinității, dar trupul e supus legii sociale; iată de ce a renunța la manifestarea durerii, a nu-i învăța pe copii, care încă nu gîndesc, și pe toți cei ce au nevoie de exemple bune, necesitatea de a te supune legilor printr-o răbdătoare resemnare la poruncile sorții care lovește și alină, care dă și răpește bunurile lumești, e un început de necredință. Mărturisesc că, după ce am trăit zile de batjocoritoare nepăsare, am înțeles prețul ceremoniilor și al datinilor, acela al sărbătorilor familiale, însemnătatea tradițiilor și a solemnităților domestice. Temelia societății omenești va fi întotdeauna familia. În familie se manifestă puterea și legea; în orice caz, acolo trebuie să se deprindă supunerea. Dacă ne gîndim la toate consecințele lor, spiritul de familie și autoritate pămîntească sînt două principii încă prea puțin dezvoltate în noul nostru sistem legislativ. Familia, comuna, departamentul, toată țara noastră depind totuși de ele. Așadar, legile ar trebui să se întemeieze pe aceste trei mari unități. După opinia mea, căsătoria soților, nașterea copiilor, moartea părinților n-ar trebui să prilejuiască prea multe ceremonii. Creștinismul e atît de influent, e atît de adînc înrădăcinat în moravuri tocmai pentru strălucirea cu care apare în împrejurările grave ale vieții pentru ale însoți cu ceremonialul atît de naiv-înduioșător, atît de pompos atunci cînd preotul se ridică la înălțimea venirii lui și cînd știe să slujească potrivit cu sublimul moralei creștine. Odinioară, îmi ziceam că religia catolică nu e decît o adunătură de prejudecăți și de superstiții abil folosite, cu care orice civilizație inteligentă trebuie să termine o dată pentru totdeauna. Aici însă, mi-am dat seama de necesitatea ei politică și de utilitate ei morală; aici am înțeles cît e de puternică prin chiar prețul cuvîntului care o denumește. Religia înseamnă legătură, iar cultul său, cu alte cuvinte religia exprimată, constituie, fără îndoială, singura forță care ar putea lega între ele păturile sociale pentru a le da o așezare statornică. În sfîrșit, aici am respirat balsamul cu care credința unge rănile vieții; fără a discuta, am simțit că ea se acordă admirabil cu moravurile pasionate ale națiunilor meridionale. (...) De la o înălțime de vreo trei mii de picioare peste nivelul Mediteranei, vom vedea Savoia și Dauphine-ul, munții din regiunea Lyon și Ronul. Vom fi pe teritoriul altei comune, al unui sat de munte; acolo veți afla, într-o fermă a domnului Gravier, spectacolul de care v-am vorbit, acel alai natural care concretizează ideea mea despre marile evenimente ale vieții. În acea comună, doliul se poartă cu evlavie. Cei săraci umblă cu cheta ca să-și poată cumpăra haine negre. Într-o asemenea împrejurare, nimeni nu le refuză obolul. Nu trece nici o zi fără ca văduva să nu vorbească de cel pierdut - și întotdeauna plîngînd.; și, zece ani după ce a lovit-o nenorocirea, la fel ca doua zi, sentimentele ei sînt deopotrivă de adînci. Acolo obiceiurile sînt patriarhale: autoritatea tatălui este fără limite, cuvîntul lui e lege; mănîncă singur, așezat în capul mesei, soția și copii îl servesc; cei din jur nu cutează a-i vorbi fără a folosi anumite formule de respect, în fața lui toți stau în picioare și cu capul descoperit. Astfel crescuți, oamenii au instinctul măreției lor. Aceste datini constituie, după părerea mea, o nobilă educație. Drept pentru care, în comuna asta, cu toții sînt, în general, drepți, strîngători și harnici. Fiecare cap de familie obișnuiește să, de asemenea, să-și împartă averea copiilor, cînd simte că l-a ajuns vîrsta și nu mai poate munci; iar copiii îl hrănesc. În secolul trecut, un bătrîn de nouăzeci de ani, după ce și-a împărțit averea agonisită celor patru copii ai săi, obișnuia să trăiască trei luni pe an la fiecare dintre ei. După ce aplecat de la feciorul cel mai mare cu gîndul să se ducă la cel mic, un prieten de-al său l-a întrebat; „Ei, ce spui, ești mulțumit? - Zău, sînt mulțumit, domnule, îi răspunse moșneagul, m-au ținut ca pe copilul lor”. Vorba asta, domnule, a părut atît de remarcabilă unui ofițer, pe nume Vauvenargues*, vestit moralist, care pe atunci se afla în garnizoană la Grenoble, încît a vînturat-o în mai multe saloane din Paris**, unde a fost culeasă de un scriitor, Chamfort***.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 79, 81-84.
NOTE M.T.
* Luc de Clapiers, marchiz de Vauvenargues (1715-1745) = Scriitor moralist francez. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/624191/Luc-de-Clapiers-marquis-de-Vauvenargues)
** Saloanele pariziene din secolele XVIII și XIX erau găzduite de personalități ale zilei, aici discutîndu-se probele politice, sociale, culturale. (https://www.mtholyoke.edu/courses/rschwart/hist255-s01/paris_homework/welcome_to_salons.html)
*** Nicolas Chamfort (1740-1794) = Scriitor francez critic față de moravurile societății și a Terorii revoluției. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/105063/Sebastien-Roch-Nicolas-Chamfort)
duminică, 11 ianuarie 2015
Birocrația suedeză în secolul XIX (STRINDBERG 1879)
<
(...)
- Dar spune-mi motivul, continuă el, pentru care vrei să abandonezi o carieră care aduce totodată onoare și putere.
- Onoare celor ce-și arogă puterea și putere celor lipsiți de scrupule.
- Ce tot pălăvrăgești! Nu este chiar atît de rău!
- Nu! Ei, atunci să vorbim despre altceva. Vreau să-ți descriu doar interiorul unei dintre cele șase instituții de care am avut parte. Pe primele cinci le-am părăsit imediat, din simplul motiv că nu mai era nimic de făcut. de fiecare dată cînd mă duceam acolo și întrebam dacă este ceva de făcut, răspunsul era întotdeauna: nu! și n-am văzut niciodată pe nimeni făcînd ceva. Și asta cu toate că erau instituții atît de importante precum Colegiul pentru distilare a rachiului, Cancelaria de impozite și Direcția generală de pensii a funcționarilor. Dar cînd am văzut masele de slujbași care se tîrau unii peste alții, m-am gîndit bine că în instituția care le plătește lefurile tuturor acestora trebuie să fie totuși ceva de făcut. Am cerut deci mutarea la Colegiul pentru plata salariilor funcționarilor.
(...)
>
SURSA
August Strindberg, Salonul roșu*, trad. C. Papdopol, ed. Marc, București, 1991, p. 10.
NOTE M.T.
* Salonul roșu = http://www.cartedebuzunar.ro/salonul-rosu-p20.html
(...)
- Dar spune-mi motivul, continuă el, pentru care vrei să abandonezi o carieră care aduce totodată onoare și putere.
- Onoare celor ce-și arogă puterea și putere celor lipsiți de scrupule.
- Ce tot pălăvrăgești! Nu este chiar atît de rău!
- Nu! Ei, atunci să vorbim despre altceva. Vreau să-ți descriu doar interiorul unei dintre cele șase instituții de care am avut parte. Pe primele cinci le-am părăsit imediat, din simplul motiv că nu mai era nimic de făcut. de fiecare dată cînd mă duceam acolo și întrebam dacă este ceva de făcut, răspunsul era întotdeauna: nu! și n-am văzut niciodată pe nimeni făcînd ceva. Și asta cu toate că erau instituții atît de importante precum Colegiul pentru distilare a rachiului, Cancelaria de impozite și Direcția generală de pensii a funcționarilor. Dar cînd am văzut masele de slujbași care se tîrau unii peste alții, m-am gîndit bine că în instituția care le plătește lefurile tuturor acestora trebuie să fie totuși ceva de făcut. Am cerut deci mutarea la Colegiul pentru plata salariilor funcționarilor.
(...)
>
SURSA
August Strindberg, Salonul roșu*, trad. C. Papdopol, ed. Marc, București, 1991, p. 10.
NOTE M.T.
* Salonul roșu = http://www.cartedebuzunar.ro/salonul-rosu-p20.html
marți, 2 noiembrie 2010
duminică, 1 iulie 2007
Utilizatorul de bibliotecă publică în Republica Moldova (KULIKOVSKI 2007)
Lidia Kulikovski, Exploatarea conceptuală a relației cu utilizatorul: contexte actuale și emergente,„Lectura”, Biblioteca Județeană Cluj, Cluj-Napoca, s. n., IV, 3-4, 2007, 24-28.
„Ce vrea de fapt omul, utilizator al bibliotecii?” Unele încercări de a afla au sintetizat niște răspunsuri: vrea educație, formare, comunicare, divertisment, socializare, întâlnire - întâlnire cu ceilalți ca el. Sun necesități vitale, năzuințele fundamentale și personala înțelegere de sine a omului care-l situează/plasează în centrul circuitului social.
Bibliotecile sunt instituții orientate spre utilizator. Cercetările biblioteconomice confirmă o lungă tradiție de orientare spre utilizator în procesul de justificare și dezvoltare a operațiilor de bibliotecă. Acest curent se cunoaște și se utilizează în științele sociale sub numele userism.
Dar să trecem în revistă evoluția termenului, numit acum utilizator: cititor (de la origini până prin anii 80 ai sec. 20) - beneficiar (se mai utilizează, dar se consideră depășit de la sfârșitul sec. 20) - client (începutul sec. 21, dar nu a rezistat în bibliotecile noastre) - utilizator (aceeași perioadă - curent) - consumator (paralel cu utilizatorul și pentru viitor) - patron (mai rar, dar totdeauna când este vorba de interese). Noul Dicționar Universal al Limbii Române (Chișinău, Litera, 2006, 1676 p.) dă următoarele semnificații pentru categoriile de mai sus: Cititor - persoană care citește (nu este referire la persoana care citește în bibliotecă, însă se dă cititor de stele - astrologii, cititor ca funcționar de contoare); Consumator - 1.persoană care cumpără mărfuri pentru întrebuințare personală, 2.persoană care cumpără alimente; Client - persoană care cumpără regulat de la un magazin sau consumă într-un local public); Utilizator - persoană care utilizează ceva, utilizator de servicii. Alături de acești termeni, se utilizează în ultimii ani și sintagma consumatori de informație, căutători de informație.
Dacă ne referim la ultima decadă a sec. 20, cercetarea semnifică utilizarea noțiunii de utilizator și evidențiază explicit paradigma orientarea spre utilizator. Unii cercetători au criticat această paradigmă. Similar, cercetarea activității de informare și achiziții identifică schimbări spre orientarea către utilizator în aceeași decadă. Acest concept se adâncește cu recunoașterea opțiunilor doctrinare manifestate. La nivel doctrinar putem găsi și evidenția expresii mai clasice de orientare spre utilizator. Cel mai bun și clasic exemplu ni-l oferă Legile lui Ranganathan, cunoscute ca 5 legi ale biblioteconomiei:
1. cărțile sunt pentru cititori
2. fiecărei cărți - cititorul său
3. fiecărui cititor - cartea sa
4. salvează timpul cititorului
5. biblioteca este un organism în creștere
Viziunea lui Ranganathan reflectă excelent paradigma userismului. Conform acestor legi, rațiunea existenței și funcționării, dezvoltării bibliotecii constă în legătura dintre bibliotecă și utilizator, în utilizarea ei. Specialiștii consideră L. R. un exemplu de interpretare desăvârșită a conceptului de orientare spre utilizator, deși elaborate cu 76 de ani în urmă (1931). Deci, putem spune că avem o lungă tradiție a userismului, avem și aproape o tot atât de lungă tradiție de cercetare a percepției acestei paradigme în domeniul biblioteconomie.
Acest concept și percepția lui s-au accentuat în ultimii ani și reflectă o abordare a percepției mai generală - culturală și societală. Această abordare, mult mai largă, scoate conceptul din limitele domeniului biblioteconomic. Creșterea atenției asupra userismului în gândirea biblioteconomică poate fi înțeleasă doar în relație cu prevalența punctelor de vedere realistice asupra societății. Astzăi habitatul uman se reduce la client, cumpărător, tip, individ. Specialiștii societali consideră că, reducând habitatul uman la client, cumpărător, consumator, utilizator - societatea devine piață, magazin.
Sistematizând punctele de vedere ale specialiștilor în teoria societală și pe cele din domeniul biblioteconomic, putem distinge între o orientare valoroasă și relevantă spre utilizator, și alta naivă, ideologică. prima se referă la cea venită mai târziu, când interesele utilizatorilor erau asumat ca unică posibilitate rezonabilă de operare a bibliotecii. Aceasta poate fi ilustrată printr-un exemplu simplu:
1. Bibliotecile există pentru utilizatori. De aceea interesele lor trebuie să fie baza operațiilor bibliotecare.
2. Bibliotecile există pentru autori, scriitori. De aceea interesele lor trebuie să fie incluse, ca centrale, în politicile de bibliotecă. Acest argument se referă alături de altele la poziția libertății cuvântului într-un mediu societal și ideologic în care au fost constituite bibliotecile. Bibliotecile sunt partea componentă a spațiului public, unde cetățeni participă la diverse dispute culturale și politice. Sau mai există un postulat:
3. Bibliotecile există pentru societate și trebuie să servească interesele societății, ale statului.
Suntem de acord că aceste trei aserțiuni nu se exclud reciproc și, cu siguranță, interesele societății, ale statului, sunt aceleași cu ale cetățenilor și, deci, argumentele 1 și 2 sunt incluse în argumentul 3. Mai mult, aceste interese au fost asumate prin tradiție, istorie, origini.
Alte tratări - interesele individuale se reduc la interesele colective prin cultura colectivă, care contribuie la cererea și formarea individuală. Acest tip de asumare este recalcitrantă și se bazează pe o idee irealistă, naivă despre stat. Interesele celor trei argumente nu pot fi discutate fără relația mutuală de reciprocitate, și nu putem să le reducem la una singură fără probleme.
Din punctul de vedere al tendințelor actuale societale, argumentul 3 nu este un concept străin, nici straniu și poate fi justificat în mai multe feluri. În societatea unde tendințele individuale sunt strict asociate cu eficiența economică, educație și cultură, dezvoltare, totuși, nu întotdeauna sunt bazate doar pe interesele individului, cetățeanului sau „utilizatorului”.Cultura și comunitatea au caracter societal și colectiv. Cultura nu poate apărea doar din interese individuale sau ca și manifestare a societății și statului, dacă le înțelegem prin „moralitatea obiectivă” a lui Hegel. Unii specialiști apără punctul de vedere că istoria comună acoperă interesele, dorințele, visurile consumatorilor, utilizatorilor sau individualilor.
O concluzie la cele expuse este că teoria biblioteconomică nu poate exista separat de teoriile culturale și societale. De fapt, ea trebuie văzută ca subordonată esențial ideii culturale și societale. Dacă aceasta este așa, înseamnă că teoria biblioteconomică nu poate să-și asume percepția culturală fictiv, superficial, fără a reflecta. Evident că trebuie să bazăm teoria biblioteconomică pe percepțiile culturale și sociale, evident că trebuie să luăm în calcul disputele despre cultură și societate fără a ne limita la tendințele curente. În consecință, ideile despre societatea informației, adoptate ca manifest politic, nu pot servi ca bază, fundament pentru o serioasă teorie biblioteconomică, dar nici nu pot fi ignorate total, pentru că este fapt social și politic.
Probabil toate conceptele culturii și societății prin esența lor sunt concepte deschise și este natural și justificat pentru domeniul biblioteconomic să aibă punctele de vedere proprii, să vorbească despre aceasta, despre elementele care le leagă mai strâns și care îmbogățesc tabloul general societal.
Conceptul userismului va rămâne vital și în biblioteconomia viitorului. Mai mult - roboții, nanotehnologia, accesul global al rețelei Internet dezvoltă și adâncesc acest concept, iar utilizarea lui va fi un proces mai inteligent și foarte personalizat. Biblioteca, în general, trebuie să analizeze perspectiva utilizatorilor: va mai avea cineva nevoie de serviciile bibliotecii într-o nanolume?
Mutările tectonicii biblioteconomiei se fac mai simțite acum când biblioteca pierde în fața Internetului... Utilizatorul de azi trăiește într-o societate hibridizată. Utilizatorul viitor va trăi în societatea virtuală și, deci, va fi generația digitală. Cyberytilizatorul vrea altceva decât portretul clasic, de templu sacru, al bibliotecii și bibliotecarului, de Giuseppe Archimboldo. Jenny Levine, bazându-se pe Manifestul social al utilizatorului, a elaborat Manifestul utilizatorului on-line, care cuprinde doleanțele utilizatorului de servicii electronice:
„Ce vrea de fapt omul, utilizator al bibliotecii?” Unele încercări de a afla au sintetizat niște răspunsuri: vrea educație, formare, comunicare, divertisment, socializare, întâlnire - întâlnire cu ceilalți ca el. Sun necesități vitale, năzuințele fundamentale și personala înțelegere de sine a omului care-l situează/plasează în centrul circuitului social.
Bibliotecile sunt instituții orientate spre utilizator. Cercetările biblioteconomice confirmă o lungă tradiție de orientare spre utilizator în procesul de justificare și dezvoltare a operațiilor de bibliotecă. Acest curent se cunoaște și se utilizează în științele sociale sub numele userism.
Dar să trecem în revistă evoluția termenului, numit acum utilizator: cititor (de la origini până prin anii 80 ai sec. 20) - beneficiar (se mai utilizează, dar se consideră depășit de la sfârșitul sec. 20) - client (începutul sec. 21, dar nu a rezistat în bibliotecile noastre) - utilizator (aceeași perioadă - curent) - consumator (paralel cu utilizatorul și pentru viitor) - patron (mai rar, dar totdeauna când este vorba de interese). Noul Dicționar Universal al Limbii Române (Chișinău, Litera, 2006, 1676 p.) dă următoarele semnificații pentru categoriile de mai sus: Cititor - persoană care citește (nu este referire la persoana care citește în bibliotecă, însă se dă cititor de stele - astrologii, cititor ca funcționar de contoare); Consumator - 1.persoană care cumpără mărfuri pentru întrebuințare personală, 2.persoană care cumpără alimente; Client - persoană care cumpără regulat de la un magazin sau consumă într-un local public); Utilizator - persoană care utilizează ceva, utilizator de servicii. Alături de acești termeni, se utilizează în ultimii ani și sintagma consumatori de informație, căutători de informație.
Dacă ne referim la ultima decadă a sec. 20, cercetarea semnifică utilizarea noțiunii de utilizator și evidențiază explicit paradigma orientarea spre utilizator. Unii cercetători au criticat această paradigmă. Similar, cercetarea activității de informare și achiziții identifică schimbări spre orientarea către utilizator în aceeași decadă. Acest concept se adâncește cu recunoașterea opțiunilor doctrinare manifestate. La nivel doctrinar putem găsi și evidenția expresii mai clasice de orientare spre utilizator. Cel mai bun și clasic exemplu ni-l oferă Legile lui Ranganathan, cunoscute ca 5 legi ale biblioteconomiei:
1. cărțile sunt pentru cititori
2. fiecărei cărți - cititorul său
3. fiecărui cititor - cartea sa
4. salvează timpul cititorului
5. biblioteca este un organism în creștere
Viziunea lui Ranganathan reflectă excelent paradigma userismului. Conform acestor legi, rațiunea existenței și funcționării, dezvoltării bibliotecii constă în legătura dintre bibliotecă și utilizator, în utilizarea ei. Specialiștii consideră L. R. un exemplu de interpretare desăvârșită a conceptului de orientare spre utilizator, deși elaborate cu 76 de ani în urmă (1931). Deci, putem spune că avem o lungă tradiție a userismului, avem și aproape o tot atât de lungă tradiție de cercetare a percepției acestei paradigme în domeniul biblioteconomie.
Acest concept și percepția lui s-au accentuat în ultimii ani și reflectă o abordare a percepției mai generală - culturală și societală. Această abordare, mult mai largă, scoate conceptul din limitele domeniului biblioteconomic. Creșterea atenției asupra userismului în gândirea biblioteconomică poate fi înțeleasă doar în relație cu prevalența punctelor de vedere realistice asupra societății. Astzăi habitatul uman se reduce la client, cumpărător, tip, individ. Specialiștii societali consideră că, reducând habitatul uman la client, cumpărător, consumator, utilizator - societatea devine piață, magazin.
Sistematizând punctele de vedere ale specialiștilor în teoria societală și pe cele din domeniul biblioteconomic, putem distinge între o orientare valoroasă și relevantă spre utilizator, și alta naivă, ideologică. prima se referă la cea venită mai târziu, când interesele utilizatorilor erau asumat ca unică posibilitate rezonabilă de operare a bibliotecii. Aceasta poate fi ilustrată printr-un exemplu simplu:
1. Bibliotecile există pentru utilizatori. De aceea interesele lor trebuie să fie baza operațiilor bibliotecare.
2. Bibliotecile există pentru autori, scriitori. De aceea interesele lor trebuie să fie incluse, ca centrale, în politicile de bibliotecă. Acest argument se referă alături de altele la poziția libertății cuvântului într-un mediu societal și ideologic în care au fost constituite bibliotecile. Bibliotecile sunt partea componentă a spațiului public, unde cetățeni participă la diverse dispute culturale și politice. Sau mai există un postulat:
3. Bibliotecile există pentru societate și trebuie să servească interesele societății, ale statului.
Suntem de acord că aceste trei aserțiuni nu se exclud reciproc și, cu siguranță, interesele societății, ale statului, sunt aceleași cu ale cetățenilor și, deci, argumentele 1 și 2 sunt incluse în argumentul 3. Mai mult, aceste interese au fost asumate prin tradiție, istorie, origini.
Alte tratări - interesele individuale se reduc la interesele colective prin cultura colectivă, care contribuie la cererea și formarea individuală. Acest tip de asumare este recalcitrantă și se bazează pe o idee irealistă, naivă despre stat. Interesele celor trei argumente nu pot fi discutate fără relația mutuală de reciprocitate, și nu putem să le reducem la una singură fără probleme.
Din punctul de vedere al tendințelor actuale societale, argumentul 3 nu este un concept străin, nici straniu și poate fi justificat în mai multe feluri. În societatea unde tendințele individuale sunt strict asociate cu eficiența economică, educație și cultură, dezvoltare, totuși, nu întotdeauna sunt bazate doar pe interesele individului, cetățeanului sau „utilizatorului”.Cultura și comunitatea au caracter societal și colectiv. Cultura nu poate apărea doar din interese individuale sau ca și manifestare a societății și statului, dacă le înțelegem prin „moralitatea obiectivă” a lui Hegel. Unii specialiști apără punctul de vedere că istoria comună acoperă interesele, dorințele, visurile consumatorilor, utilizatorilor sau individualilor.
O concluzie la cele expuse este că teoria biblioteconomică nu poate exista separat de teoriile culturale și societale. De fapt, ea trebuie văzută ca subordonată esențial ideii culturale și societale. Dacă aceasta este așa, înseamnă că teoria biblioteconomică nu poate să-și asume percepția culturală fictiv, superficial, fără a reflecta. Evident că trebuie să bazăm teoria biblioteconomică pe percepțiile culturale și sociale, evident că trebuie să luăm în calcul disputele despre cultură și societate fără a ne limita la tendințele curente. În consecință, ideile despre societatea informației, adoptate ca manifest politic, nu pot servi ca bază, fundament pentru o serioasă teorie biblioteconomică, dar nici nu pot fi ignorate total, pentru că este fapt social și politic.
Probabil toate conceptele culturii și societății prin esența lor sunt concepte deschise și este natural și justificat pentru domeniul biblioteconomic să aibă punctele de vedere proprii, să vorbească despre aceasta, despre elementele care le leagă mai strâns și care îmbogățesc tabloul general societal.
Conceptul userismului va rămâne vital și în biblioteconomia viitorului. Mai mult - roboții, nanotehnologia, accesul global al rețelei Internet dezvoltă și adâncesc acest concept, iar utilizarea lui va fi un proces mai inteligent și foarte personalizat. Biblioteca, în general, trebuie să analizeze perspectiva utilizatorilor: va mai avea cineva nevoie de serviciile bibliotecii într-o nanolume?
Mutările tectonicii biblioteconomiei se fac mai simțite acum când biblioteca pierde în fața Internetului... Utilizatorul de azi trăiește într-o societate hibridizată. Utilizatorul viitor va trăi în societatea virtuală și, deci, va fi generația digitală. Cyberytilizatorul vrea altceva decât portretul clasic, de templu sacru, al bibliotecii și bibliotecarului, de Giuseppe Archimboldo. Jenny Levine, bazându-se pe Manifestul social al utilizatorului, a elaborat Manifestul utilizatorului on-line, care cuprinde doleanțele utilizatorului de servicii electronice:
- vreau să spun ce am de spus, deci biblioteca trebuie să furnizeze mecanismele pentru ca aceast să se întâmple on-line
- vreau să știu când ceva nu e în regulă și ce face biblioteca ca să fixeze și remedieze aceasta
- vreau să ajut ka formarea, elaborarea, cizelarea, îmbunătățirea și îmbrăcarea serviciilor în haina care să le facă mai utile și mai ușor regăsibile
- vreau să mă conectez cu alții pentru a-mi împărtăși interesele
- vreau să utilizez serviciile bibliotecii în funcție de programul meu, nu al bibliotecii. Nu mă privește că-i noapte, ziuă, duminică, Crăciun ori Anul Nou.
- vreau să știu cum funcționează/activează biblioteca
- vreau să spun bibliotecii când nu pot respira de insatisfacție sau de furie. Voi fi fericit să vă spun care lucruri le faceți bine...
- vreau să interacționez cu instituții care activează într-o manieră transparentă și etică
- vreau să știu ce se va petrece mai departe. Trebuie să fim în parteneriat ... Unde mergem?
Acest manifest este bazat pe punctele de vedere ale masei critice ale utilizatorilor care consideră serviciile on-line ca parte a vieții lor zilnice.
Rapiditatea cu care se modifică necesitățile consumatorilor se reflectă în graba cu care consumatorii se leapădă de fidelitatea față de produse și de mărcile de fabricație, spunea Alvin Toffler la sfârșitul anilor 60. Biblioteca era o preferință durabilă a indivizilor. Preferința durabilă, fidelă pentru serviciile bibliotecii a început să se șubrezească după apariția Internetului, care oferă servicii noi și diverse cu așa rapiditate și frecvență că bibliotecarii amețesc.
Bibliotecile vor rămâne instituții informaționale utile dacă vor fi în stare să producă cel mai tranzient și durabil produs - experiența umană. Futurologii prezic că biblioteca va deveni un site al experienței umane. Sloganul bibliotecii moderne pentru utilizatorul modern este: oricând, oriunde și în formatul pe care-l dorești. Acest slogan cere o rețea socială cu instrumente și practici care facilitează inter-relația cu utilizatorul, impune implicarea utilizatorului, solicită creativitatea lui.
Având și utilizând aceste instrumente și practici, utilizatorii vor fi susținătorii, apărătorii instituției bibliotecare, vor fi oxigenul necesar bibliotecii pentru a asigura sustenabilitatea instituției - doar în colaborare cu utilizatorii biblioteca poate fi puternică, importantă în prezent și pe viitor.
Printr-un management bun al reprezentărilor noastre on-line putem controla identitatea noastră on-line. Aceasta înseamnă că oferind utilizatorilor noștri avantaje de a utiliza intrumente ca Open ID, blogosfera, wikisfera, syndikasfera, putem asigura capabilitatea noastră de a reuși într-o varietate de servicii complementare. S-ar părea că realizarea sloganului poate satisface orice individ. Afirmația aceasta este debatabilă. Nici o instituție informațională, nici chiar net-ul nu poate satisface orice individ.
Conceptul de utilizator în era Net-ului trebuie studiată nu numai sub aspectele evoluției conceptuale, satisfacerii etc. El trebuie studiat în raport cu contextul în care-i plasat. Conceptul de utilizator îl întâlnim în diverse contexte comunicaționale/informaționale. Cercetările actuale biblioteconomice ar trebui să distingă aceste contexte.
Contextele care ar trebui studiate sub aspectul utilizatorului includ:
1. utilizatorul - comunicator- în sensul comunicării dorințelor, necesităților informaționale, serviciilor, schimbărilor pe care le vrea, ideilor, propunerilor - comunicarea utilizatorului cu personalul bibliotecii, participarea utilizatorului la activități ca organizator, coautor etc.
2. utilizatorul - căutător de informații - virtual acest tip acoperă toate contextele, dar uneori este nevoie de obiective separate, aparte de cercetare - ca utilizator de informații genealogice, informații specializate sau noutăți.
3. utilizatorul - recipient al serviciilor de bibliotecă - cercetarea acestui aspect identifică zonele de succes și insucces la serviciilor oferite de bibliotecă, el fiind evaluatorul primar al serviciilor
Având și utilizând aceste instrumente și practici, utilizatorii vor fi susținătorii, apărătorii instituției bibliotecare, vor fi oxigenul necesar bibliotecii pentru a asigura sustenabilitatea instituției - doar în colaborare cu utilizatorii biblioteca poate fi puternică, importantă în prezent și pe viitor.
Printr-un management bun al reprezentărilor noastre on-line putem controla identitatea noastră on-line. Aceasta înseamnă că oferind utilizatorilor noștri avantaje de a utiliza intrumente ca Open ID, blogosfera, wikisfera, syndikasfera, putem asigura capabilitatea noastră de a reuși într-o varietate de servicii complementare. S-ar părea că realizarea sloganului poate satisface orice individ. Afirmația aceasta este debatabilă. Nici o instituție informațională, nici chiar net-ul nu poate satisface orice individ.
Conceptul de utilizator în era Net-ului trebuie studiată nu numai sub aspectele evoluției conceptuale, satisfacerii etc. El trebuie studiat în raport cu contextul în care-i plasat. Conceptul de utilizator îl întâlnim în diverse contexte comunicaționale/informaționale. Cercetările actuale biblioteconomice ar trebui să distingă aceste contexte.
Contextele care ar trebui studiate sub aspectul utilizatorului includ:
1. utilizatorul - comunicator- în sensul comunicării dorințelor, necesităților informaționale, serviciilor, schimbărilor pe care le vrea, ideilor, propunerilor - comunicarea utilizatorului cu personalul bibliotecii, participarea utilizatorului la activități ca organizator, coautor etc.
2. utilizatorul - căutător de informații - virtual acest tip acoperă toate contextele, dar uneori este nevoie de obiective separate, aparte de cercetare - ca utilizator de informații genealogice, informații specializate sau noutăți.
3. utilizatorul - recipient al serviciilor de bibliotecă - cercetarea acestui aspect identifică zonele de succes și insucces la serviciilor oferite de bibliotecă, el fiind evaluatorul primar al serviciilor
4. utilizatorul -utilizator de informație - de cele mai multe ori evaluăm acest aspect. Facem diverse bilanțuri, cât au citit, au împrumutat, au vizitat web-ul utilizatorii noștri. Calculăm per utilizator total, per utilizator activ... Rezultatele acestor cercetări servesc doar la elaborarea politicilor manageriale.
5. utilizatorul - utilizator de sisteme integrate de bibliotecă - interacțiunea utilizatorului de instrumente, produse, sisteme, pentru reprezentări, stocare, conservare, recuperare, conversie și reconversie - aici biblioteca acționează în numele utilizatorului, dar ca oricare altă acțiune de îmbunătățire se face subiectiv (pentru comoditatea bibliotecarului) sau sub influența mijloacelor financiare.
6. biblioteca ca utilizator al Net-ului, bazelor de date și cataloagelor, iar utilizatorii sunt o resursă de dezvoltare a bibliotecii.
Care din aceste aspecte sunt mai aplicabile în studiul utilizatorilor? Este clar că utilizatorul este afectat de toate cele 5 variabile. Schimbările necesităților utilizatorilor cer schimbări în redefinirea sarcinilor, obiectivelor; sau schimbările tehnologice pot oferi servicii informaționale, care mai înainte erau imposibile; schimbarea nevoilor utilizatorilor poate cere personal calificat în diferite domenii; sau creșterea numărului de utilizatori poate dicta noi structuri organizaționale (noi servicii pentru diverse grupuri speciale sau filiale). Exemple sunt foarte multe, iar cercetarea utilizatorilor poate servi pentru a urmări:
O încercare de a cerceta perspectiva utilizatorilor a fost studiul internațional, organizat de OCLC, Percepția bibliotecarilor și a resurselor informaționale, publicat în 2005. Studiul se consideră valoros și relevant - a adunat mai mult de 270 de mii de puncte de vedere ale utilizatorilor, a cuprins 3.300 de persoane - respondenți din 6 țări - Statele Unite, Regatul Unit, Canada, India, Singapore, Elveția. Rezultatele obținute raportează următoarele: astăzi utilizatorul aflat în căutarea informației preferă motoarele de căutare internet; este în general satisfăcut de calitatea și cantitatea informației găsită pe web, preferă self-serve; preferă utilizarea metodelor alternative de căutare, ca de exemplu Google, decât utilizarea serviciilor tradiționale de referință; compară Google cu biblioteca, găsindu-i punctele vulnerabile în promptitudinea, plinătatea, calitatea servirii; utilizează biblioteca doar pentru cărți, pentru că utilizatorii nu sunt întotdeauna satisfăcuți și nici nu știu de serviciile electronice pe care le furnizează biblioteca; preferă biblioteci calde, echipate, mobilate, cu un personal binevoitor, inteligent, capabil să-i consilieze, îndrume, ajute; utilizatorii actuali trăiesc într-o lume mai colaborativă, fără granițe între școală, casă, muncă, joacă și studiu, vor ore de funcționare care să coincidă cu stilul lor de viață - până seara târziu și în week-end-uri.
Importanța acelui studiu rezidă anume în creionarea unui portret colectiv al utilizatorului societății cunoașterii. Rezultatele studiului în mare măsură au răspuns la întrebarea ce vrea utilizatorul? Este și un instrument util bibliotecarilor, ca să cunoască asupra căror elemente și momente să-și focalizeze eforturile viitoare.
Orice pronostic am face astăzi, va fi mult mai mult speculativ decât predictiv. Deci nu facem pronosticuri, tragem concluzii: trebuie să explorăm conceptual relația cu utilizatorul ca element vital pentru dezvoltări bibliotecare viitoare, să furnizăm exact contextul electronic inovativ de care are nevoie utilizatorul modern.
5. utilizatorul - utilizator de sisteme integrate de bibliotecă - interacțiunea utilizatorului de instrumente, produse, sisteme, pentru reprezentări, stocare, conservare, recuperare, conversie și reconversie - aici biblioteca acționează în numele utilizatorului, dar ca oricare altă acțiune de îmbunătățire se face subiectiv (pentru comoditatea bibliotecarului) sau sub influența mijloacelor financiare.
6. biblioteca ca utilizator al Net-ului, bazelor de date și cataloagelor, iar utilizatorii sunt o resursă de dezvoltare a bibliotecii.
Care din aceste aspecte sunt mai aplicabile în studiul utilizatorilor? Este clar că utilizatorul este afectat de toate cele 5 variabile. Schimbările necesităților utilizatorilor cer schimbări în redefinirea sarcinilor, obiectivelor; sau schimbările tehnologice pot oferi servicii informaționale, care mai înainte erau imposibile; schimbarea nevoilor utilizatorilor poate cere personal calificat în diferite domenii; sau creșterea numărului de utilizatori poate dicta noi structuri organizaționale (noi servicii pentru diverse grupuri speciale sau filiale). Exemple sunt foarte multe, iar cercetarea utilizatorilor poate servi pentru a urmări:
- utilizatorii vs structura organizațională
- utilizatorii vs obiectivele de servire performantă
- utilizatorii vs angajații care-i servesc
- utilizatorii vs tehnologia utilizată
- utilizatorii vs ambientul interior, spațiu, condiții
O încercare de a cerceta perspectiva utilizatorilor a fost studiul internațional, organizat de OCLC, Percepția bibliotecarilor și a resurselor informaționale, publicat în 2005. Studiul se consideră valoros și relevant - a adunat mai mult de 270 de mii de puncte de vedere ale utilizatorilor, a cuprins 3.300 de persoane - respondenți din 6 țări - Statele Unite, Regatul Unit, Canada, India, Singapore, Elveția. Rezultatele obținute raportează următoarele: astăzi utilizatorul aflat în căutarea informației preferă motoarele de căutare internet; este în general satisfăcut de calitatea și cantitatea informației găsită pe web, preferă self-serve; preferă utilizarea metodelor alternative de căutare, ca de exemplu Google, decât utilizarea serviciilor tradiționale de referință; compară Google cu biblioteca, găsindu-i punctele vulnerabile în promptitudinea, plinătatea, calitatea servirii; utilizează biblioteca doar pentru cărți, pentru că utilizatorii nu sunt întotdeauna satisfăcuți și nici nu știu de serviciile electronice pe care le furnizează biblioteca; preferă biblioteci calde, echipate, mobilate, cu un personal binevoitor, inteligent, capabil să-i consilieze, îndrume, ajute; utilizatorii actuali trăiesc într-o lume mai colaborativă, fără granițe între școală, casă, muncă, joacă și studiu, vor ore de funcționare care să coincidă cu stilul lor de viață - până seara târziu și în week-end-uri.
Importanța acelui studiu rezidă anume în creionarea unui portret colectiv al utilizatorului societății cunoașterii. Rezultatele studiului în mare măsură au răspuns la întrebarea ce vrea utilizatorul? Este și un instrument util bibliotecarilor, ca să cunoască asupra căror elemente și momente să-și focalizeze eforturile viitoare.
Orice pronostic am face astăzi, va fi mult mai mult speculativ decât predictiv. Deci nu facem pronosticuri, tragem concluzii: trebuie să explorăm conceptual relația cu utilizatorul ca element vital pentru dezvoltări bibliotecare viitoare, să furnizăm exact contextul electronic inovativ de care are nevoie utilizatorul modern.
sâmbătă, 1 decembrie 2001
„Ignorarea sistematică și premeditată a culturii” (DUNĂREANU 2001)
Ovidiu Dunăreanu, Ignorarea sistematică și premeditată a culturii, „Tomis”, Constanța, decembrie 2001
Pentru a deveni un moment de autentică revelație intelectuală, sufletească și estetică, actul de cultură trebuie făcut temeinic și nu lăsat la îndemâna oricui. Ocazionalul, precaritatea, improvizația, amatorismul, lipsa de vocație se abat, încă, asemenea unor boli molipsitoare asupra lui. Iar aceste ... sunt cu asupra de măsură când un asemenea demers se întâmplă în provincie. Multe dintre proiectele, temele și programele realizate în spațiul amintit suferă de „inflație”, sunt lipsite de amplitudine, de miză.
Aruncând o privire în „ograda” noastră euxină, suntem obligați să recunoaștem că nici ea nu face excepție de la regulă. Cu toată țâfna cosmopolită pe care și-o revendica, în momentul de față, în Constanța - al doilea mare oraș al țării, principalul ei port la mare, cu deschidere universală, zonă industrială cu serios potențial economic și financiar, capitala estivală, centru universitar - ignorarea culturii și a instituțiilor care o profesează, este sistematică și premeditată. Puterea locală nu-i consideră pe oamenii din aceste domenii parteneri de dialog. Accesul lor în organismele județene și locale este limitat. Iar dacă au șansa să se strecoare acolo unul sau doi, împinși în față de interesele și anafoarele tulburi ale eșichierului politic, cei în cauză, de regulă, nu provin dintre vârfuri, ci din spatele plutonului, competența și prestația lor fiind, deseori, îndoielnice.
Cu excepția câtorva oameni e bine din comisiile pentru cultură, învățământ și culte, aleșii noștri sunt robii unei mentalități incompatibile cu gândirea acestui început de secol și de mileniu, într-o țară care face disperate eforturi să intre în rândul statelor civilizate. Chiar dacă nu o spun direct, ei lasă să se înțeleagă, o vădită lipsă de responsabilitate, că în cultură se poate construi, evolua și trăi, cu bugete derizorii, altele sunt prioritățile pentru că trebuie alocate miliarde, că de ea nu e nevoie, pentru că nu produce, în schimb mănânc banii contribuabililor degeaba. Nimic mai grav, nimic mai dezarmant, decât o astfel de optică.
Supusă continuu unei asemenea prese demolatoare, lipsită de mijloacele de existență necesare, contaminată de confuzie, de ambiții deșarte, anacronism, fanfaronadă, de pitoresc al nivel de kitsch, căzută într-un locaș meschin, infatuat, în închistare și opacitate, fandoseală vulgară, snobism grețos, lipsit de valori puternice, îndrăznețe, capabile să producă mutații fundamentale în imaginea și substanța ei (cele care există, puține la număr, șicanate, hulite, contestate și alungate, condamnată la uitare, asaltată de conservatorismul pervers al mediocrității, nelăsată și neajutată să se dezvolte normal, să se sedimenteze în straturi rezistente , să creeze tradiție, emulație, identitate incontestabilă pentru siguranța în istoria acestui spațiu și a generațiilor ce vor veni, punând în primejdie însăți existența acestui țărm, veche vatră de civilizație și de sinteză românească.
Numai respectând tradiția, moștenirea lăsată de înaintași în domeniu, evitând ce ține de efemer, de regionalismul ...promovând specificitatea locului, investind teamă, energie, pasiune și... bani, manifestările din sfera culturii o pot apuca pe linia de bătaie lungă, a reușitei, pot căpăta deschis înălțime și anvergură națională.
miercuri, 1 decembrie 1999
„Introducere în sistemul mass-media” (COMAN 1999)
Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Polirom/Media (M. Coman), Iași, 1999
(2) M. C. s- a născut la 26 martie 1953 în Făgăraș. Absolvent al Facultății de Litere, Universitatea București, în 1976. Doctor în filologie (1984). Profesor la școala generală nr. 30 între 1976 și 1983; redactor și secretar responsabil de redacție la Scânteia Tineretului (1983-1989). Director al editurii Ion Creangă (1989-1990), conferențiar și ulterior profesor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București; decan al acestei facultăți (1990-1998); în prezent, este decan al Facultății de Jurnalism al Universității Media; Președinte al Rețelei Școlilor de Jurnalism din Europa Centrală și de Est, consilier al ORBICOM (Rețeaua Catedrelor de Comunicare ale UNESCO), director al revistei științifice The Global Network. Cărți publicate: Izvoare mitice (1980), Sora Soarelui (1983), Mitos și Epos (1985), Mitologia populară românească (I/1986, II/1988), Punctul și spirala (1992), Bestiarul mitologic românesc (1996), Din culisele celei de a patra puteri (1996). Studii și monografii în revistele Reseaux, Gazette, Communication, Cahiers du journalisme și în cărți, precum La transition en Roumanie (1995, Montreal), Valeriana (1996, Cracovia), Medialandschaft im Umbruch (1994, Berlin), Telerevolution culturelles: Russie, Chine, L Europe de l est (Paris, 1998).
7 Cuvânt înainte
13 Sistemul mass-media
Cei trei M: comunicare, societate și cultură de masă
Caracteristicile comunicării de masă
Tipologia instituțiilor de presă
Cei trei M: comunicare, societate și cultură de masă
Caracteristicile comunicării de masă
Tipologia instituțiilor de presă
33 Dimensiunea economică a sistemului mass-media
Caracteristicile produselor mass-media
Investiții, costuri și strategii ale profitului
Trustizarea și asocierea în rețele
Mass-media și piața duală a produselor
Finanțarea alternativă a presei
Caracteristicile produselor mass-media
Investiții, costuri și strategii ale profitului
Trustizarea și asocierea în rețele
Mass-media și piața duală a produselor
Finanțarea alternativă a presei
55 Industriile culturale în lumea modernă
De la dimensiunea politică la dimensiunea economică
Caracteristicile industriilor culturale
Cererea, producția și distribuția mărfurilor culturale
De la dimensiunea politică la dimensiunea economică
Caracteristicile industriilor culturale
Cererea, producția și distribuția mărfurilor culturale
69 Funcțiile socio-culturale ale mass-media
Funcții, roluri și efecte
Tipologii și terminologii
Funcția de informare
Funcția de interpretare
Funcția de „legătură”
Funcția de culturalizare
Funcția de divertisment
Funcții, roluri și efecte
Tipologii și terminologii
Funcția de informare
Funcția de interpretare
Funcția de „legătură”
Funcția de culturalizare
Funcția de divertisment
87 Rolul presei în societate
Libertate sau control
Modelul autoritarist
Modelul comunist
Modelul liberal
Modelul serviciului public
Libertate sau control
Modelul autoritarist
Modelul comunist
Modelul liberal
Modelul serviciului public
105 Efecte ale comunicării de masă
Forme de exercitare a influenței mass-media
Teoriile efectelor puternice
Teoriile efectelor limitate
Teoriile efectelor slabe
Teoriile efectelor puternice
Teoriile efectelor limitate
Teoriile efectelor slabe
133 Mass-media și schimbarea socială
„The media is message”
Comunicare și dezvoltare
Imperialism cultural, globalism și „glocalism”
„The media is message”
Comunicare și dezvoltare
Imperialism cultural, globalism și „glocalism”
145 Mass-media și viața politică
De la spațiul public la opinia publică
Presa ca a patra putere
Un teritoriu al luptelor neîntrerupte: comunicarea politică
Când Puterea ascultă de Presă
De la spațiul public la opinia publică
Presa ca a patra putere
Un teritoriu al luptelor neîntrerupte: comunicarea politică
Când Puterea ascultă de Presă
169 Statutul jurnalismului în ansamblul profesiilor contemporane
Cine este jurnalistul?
Jurnaliști și comunicatori
Jurnaliști, colaboratori și animatori - o conviețuire tensionată
Jurnalistul și nostalgiile sale
Profesie, profesionalism, profesionalizare
Cine este jurnalistul?
Jurnaliști și comunicatori
Jurnaliști, colaboratori și animatori - o conviețuire tensionată
Jurnalistul și nostalgiile sale
Profesie, profesionalism, profesionalizare
Un câmp profesional eclectic
191 Organizarea activității în instituțiile de presă
Presiuni, costuri, norme de comportament
Structura instituției de mass-media
Reporterul
Editorul
Cooperare și conflict
Birocratizarea proceselor de producție
Birocrațiile nebirocratice
Presiuni, costuri, norme de comportament
Structura instituției de mass-media
Reporterul
Editorul
Cooperare și conflict
Birocratizarea proceselor de producție
Birocrațiile nebirocratice
213 Munca jurnalistului - între improvizație și proceduri de rutină
Fabricarea știrilor
Evenimente neașteptate, evenimente banale și pseudo-evenimente
Universurile multiple ale informației
Fabricarea știrilor
Evenimente neașteptate, evenimente banale și pseudo-evenimente
Universurile multiple ale informației
231 Încheiere
233 Bibliografie
coperta 4: Mass-media au devenit, în lumea modernă, un fel de centru gravitațional în raport cu care se poziționează toate celelalte segmente ale societății - sistemul economic, sistemul politic, sistemul ideologic, sistemul cultural, sistemul tehnologic, sistemele și subsistemele sociale. Cartea de față încearcă să dezvăluie modul în care funcționează sistemul mass-media, atât în angrenajele proprii, cât și în interferențele lui cu celelalte sisteme ale societății. - M. Coman
marți, 2 noiembrie 1999
„Educația copy-right-ului” (NOVAC 1999)
Constantin Novac, Educația copy-right-ului, „Tomis”, noi. 1999
Imperativul actual al societății românești, reluat obsesiv în literă și spirit de către politicienii vremii și nu numai de ei, este alinierea la standardele europene. Întârziați cu câteva decenii de socialism multilateral dezvoltat, căruia îi adăugăm fără entuziasm și parte din deceniul aflat pe sfârșit, ne opintim să ne edificăm reperele unui viitor fără viza Schengen. Este cert că, fără reconsiderarea dreptului de proprietate (garantat sau numai protejat), nu putem accede la o societate liberă și prosperă. După cum ne pare la fel de cert că garantarea sau protecția proprietății private presupune o amplă campanie educativă (fără a-i elimina latura coercitivă) în spațiul mentalităților. Există deja semne îmbucurătoare de ordin legislativ, instituțional, organizatoric și moral că, din acest punct de vedere, nu mai suntem cei de ieri. Ciudat mi se pare însă faptul că toate disputele, înverșunările, patimile se învârt în jurul proprietății materiale - pământ, păduri, case, fabrici - acordând un minim interes problemelor legate de proprietatea intelectuală, cu atât mai ciudat și mai păgubitor cu cât civilizația postindustrială către care tindem socotește ideea ca fiind primordială, atâta vreme cât aceasta se pretinde, în ordinea progresului, singura capabilă de a transcende făcutul, oricât de valoros ar fi el.
Există, ce-i drept, o legislație în domeniu care ne instalează în rândul țărilor preocupate de recunoașterea și protejarea operei de creație intelectuală. Au fost inițiate organisme precum Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, cu unitățile sale asociate de gestiune colectivă a acestor drepturi, printre care și Fondul Literar, organisme menite să aplice prevederile legislative în varii domenii de activitatea creatoare spirituală. Afiliată la instituții internaționale de profil, cosemnatară a unor convenții sau documente emanate de uniuni mondiale prestigioase, România dovedește faptul că e capabilă să evalueze consecințele pozitive sau negative ale globalizării informației cu vocație de protecție. Nu sunt de ignorat nici cele câteva tentative românești de a glosa pe marginea subiectului în cauză, cu meritul de a fi demonstrat complexitatea fenomenului. Practic însă, toate aceste demersuri nu sunt dublate de interesul activ pentru edificarea unei mentalități, a unui respect general față de bunul încorporat într-o carte, într-un CD sau într-un proiect științific. În umbra acestui dezinteres, creatorii tratează cu o reticență inexplicabilă oferta de protecție a organismelor internaționale specializate, spațiu în care profitorii își exersează cu folos inteligența nativă, iar beneficiarii actului intelectual-cultural puțin se sinchisesc dacă se apleacă asupra originalului sau a unei copii banale. În concepția celor mai mulți dintre noi, sfera infracționalității se limitează la aspectele concrete de vătămare socială. E un handicap serios pe care îl vom resimți tot mai mult pe măsură ce evoluăm spre o societate complexă, întemeiată pe o tehnologie sofisticată, pe conștiința acută a dreptului individual și pe principiile unei economii de piață care tinde să umbrească acest drept în beneficiul întreprinzătorilor comanditari. mai simplu spus, în țările civilizate extensia copierii aflate în creștere în toate domeniile este însoțită de crearea unei infrastructuri care, fără a ignora legea profitului, ba dimpotrivă, promovează, alături de celelalte tipuri educaționale instituționalizate (estetică, ecologică etc) educația copy-right-ului. Se pornește de la premisa aparent paradoxală că actul de copiere ilegală reprezintă o amenințare a fluxului informațional și nicidecum o optimizare a acestuia prin multiplicarea ofertei. Sigur că pentru orice societate este foarte important accesul rapid, în termeni nebirocratici, la operele literare și științifice. Dar copierea ilegală poate afecta serios aspectul creativ al vieții intelectuale și culturale. Creativitatea intelectuală fiind considerată așadar de o importanță vitală pentru progresul unei națiuni, copy-right-ul îi asigură nu numai conservarea paternității, ci și baza ei financiară. Ceea ce vrea să releve că respectul pentru copy-right, dincolo sau împreună cu aspectul său moral, înseamnă încurajarea creativității. Specialiști într-un domeniu aflat la noi abia în față, inși care au edificat organisme miliardare (în dolari) transnaționale, însărcinate de organismele asociate să vegheze asupra operelor cu vocație de protecție avertizează asupra pericolului de a confunda liberul acces la informație, principiu unanim acceptat de autori, cu ideea „cursului liberei informații”. Deosebirea stă în profit, sâmburele, pentru noi, încă tare al economiei de piață.
Se impune, așadar, o accentuare a interesului pentru dreptul la proprietatea intelectuală, drept pe care, deși îl stăpânim noțional, nu-l conștientizăm pe de-a întregul. Ne lipsesc mentalitatea și, deopotrivă, terminologia accesibilă celor care au idei, dar nu știu să le valorifice cu folos. Regimul juridic confruntat cu asaltul noilor tehnologii apte să afecteze procesul de creație și să submineze astfel structurile tradiționale ale dreptului de autor, o dată devenit mai flexibil, va putea sluji supraviețuirii culturii prin protejarea adevăraților ei promotori. Și, în fine, relevarea sistematică și nuanțată a motivației economice în măsură să nască și la noi capitaliști ai copy-right-ului, cu toate consecințele benefice pentru societate.
duminică, 5 ianuarie 1997
„Riscul în cultură” (BREBAN 1997)
Nicolae Breban, Riscul în cultură, Polirom/Plural, București, 1997, 300 p.
5 Cuvânt înainte
9 Riscul în cultură
17 Necesitatea opoziției
27 Provocarea estetică
51 Din nou despre riscul în cultură
56 Caragiale contra lui Mitică
69 Mediocritatea ca boală
100 O cultură uitată
108 Stafiile și farmecul exilului
155 Exilul intern
163 Exilul (luptele intestine)
178 Resentimentul
209 Fețele autorității
217 Autoritatea maestrului
217 Utopia praxisului
219 Iisus - primul personaj modern
217 Utopia praxisului
219 Iisus - primul personaj modern
235 Forța exemplului
245 Instituțiile
249 Un autor modern: Friedrich Nietzsche
257 Necesitatea opoziției
265 Das eine Europa
270 Cazul Lucian Blaga
245 Instituțiile
249 Un autor modern: Friedrich Nietzsche
257 Necesitatea opoziției
265 Das eine Europa
270 Cazul Lucian Blaga
283 Addenda: Discurs la ținut la redacția revistei „Orizont”, în decembrie 1996.
Cartea IV: Fantasmele sfârșitului de mileniu, poate la fel de terifiante precum ale celui anterior își fac simțită prezența pentru cel care, având drept mod de a fi cultura, meditează asupra semnificațiilor acestora. Valoarea - categorie esențială în orizontul culturii și al creației - nu se supune doar criteriilor utilității și plăcerii, ci stă mai degrabă sub semnul riscului, cu toate ipostazele pe care le poartă cu sine: ratare, boală, ridicol, îndoială, singurătate, suferință, destin. Toate acestea rămân a fi mărci ale autenticității și, de ce nu, ale unui nou umanism.
„Să spunem da vieții, să ne reîntoarcem la valorile prezentului, aici și acum, obosiți de atâtea utopii ce săvârșesc violențe inimaginabile în numele unei vieți de dincolo de moarte sau de dincolo de prezent. Să redescoperim bucuria de a trăi, să redăm individului întreaga sa valoare, scoțându-l din turma aceea indistinctă, din massă, conceput demagogic și comod instrument în mâna oricărui profitor social, a oricărui tiran.” (Nicolae Breban)
sâmbătă, 30 septembrie 1995
„Europa în balanță” (BERTRAM 1995)
Christoph Bertram, Europa în balanță, traducere Ioana Ieronim și Adriana Tudor (Washington 1995), Clavis, 1996
5 Prefață de Lawrence S. Eagleburger
7 Cuvânt înainte
9 Introducere
14 Acționăm acum sau așteptăm să vedem ce se întâmplă?
14 Acționăm acum sau așteptăm să vedem ce se întâmplă?
19 1. Confruntarea cu incertitudinea
19 Pericole și reacții
22 Stabilitate prin stabilizarea instituțiilor
25 Alianța și Uniunea
19 Pericole și reacții
22 Stabilitate prin stabilizarea instituțiilor
25 Alianța și Uniunea
29 2. O Alianță fără fond?
30 Criza existențială NATO
36 Abordarea minimalistă: muniție de rezervă
37 Tensiunile schimbării
41 Noua misiune: asigurarea păcii după războiul rece
30 Criza existențială NATO
36 Abordarea minimalistă: muniție de rezervă
37 Tensiunile schimbării
41 Noua misiune: asigurarea păcii după războiul rece
45 3. Rusia și noul NATO
45 Ce fel de Rusie?
48 Ce loc va ocupa Rusia în Europa?
51 Un Forum NATO-Rusia
55 Și dacă Rusia spune „Niet”?
45 Ce fel de Rusie?
48 Ce loc va ocupa Rusia în Europa?
51 Un Forum NATO-Rusia
55 Și dacă Rusia spune „Niet”?
57 4. Europa de Est și noul NATO
57 De ce este necesară extinderea NATO
58 Limitele Parteneriatului pentru Pace
61 Definirea condiției de membru NATO
62 O chestiune de cronometrare
64 Implicații pentru Alianță
67 Țări care nu sunt încă membre și țări care nu vor fi niciodată
57 De ce este necesară extinderea NATO
58 Limitele Parteneriatului pentru Pace
61 Definirea condiției de membru NATO
62 O chestiune de cronometrare
64 Implicații pentru Alianță
67 Țări care nu sunt încă membre și țări care nu vor fi niciodată
69 5. O Uniune cu probleme
70 Uniune incompletă
72 O comunitate pentru viitor?
74 Imperativul instituțional
79 Conferința interguvernamentală
80 O avangardă care împiedică regresul
81 Cuplul franco-german
84 Un remediu riscant
70 Uniune incompletă
72 O comunitate pentru viitor?
74 Imperativul instituțional
79 Conferința interguvernamentală
80 O avangardă care împiedică regresul
81 Cuplul franco-german
84 Un remediu riscant
85 6. Europa de Est și Uniunea Europeană
86 Parteneriatul pentru prosperitate
87 Piedici
90 Învingerea piedicilor
86 Parteneriatul pentru prosperitate
87 Piedici
90 Învingerea piedicilor
95 7. NATO și Uniunea Europeană
96 Identitatea de apărare a Europei
96 UEO: mai mult o problemă decât o soluție
99 Un NATO europenizat
101 Grupul central de apărare
102 Extinderea spre Est: separată, dar paralelă
104 Instrumente variate pentru variate probleme
96 Identitatea de apărare a Europei
96 UEO: mai mult o problemă decât o soluție
99 Un NATO europenizat
101 Grupul central de apărare
102 Extinderea spre Est: separată, dar paralelă
104 Instrumente variate pentru variate probleme
107 8. Conexiunea atlantică
107 Interese fără structură
110 Numai lipsa conducerii?
111 Proiecte comune sau instituții comune?
113 Nici un test de urgență
114 De ce lipsa instituțiilor?
116 Nu monopol NATO, nu monopol UE
118 Acoperiș pentru mai multe case
107 Interese fără structură
110 Numai lipsa conducerii?
111 Proiecte comune sau instituții comune?
113 Nici un test de urgență
114 De ce lipsa instituțiilor?
116 Nu monopol NATO, nu monopol UE
118 Acoperiș pentru mai multe case
121 Concluzie
124 Kenneth Murphy
coperta IV
Europa în balanță este prima carte analiză care apare în România pe temele, azi fierbinți, NATO și Uniunea Europeană: secretele de funcționare și criza actuală din aceste două mari instituții; șansele țărilor din Europa Centrală și de Est, inclusiv ale României, pentru următorul deceniu; mai este Rusia un pericol pentru vecinii săi, în contextul dat?
Cartea lui C. Bertram este o pledoarie pentru extinderea NATO și lărgirea UE, ca soluție optimă pentru marile probleme ale momentului.
Christoph Bertram
Corespondent de politică externă la prestigiosul săptămânal german „Die Zeite”. A fost, din 1974, până în 1982, directorul Institutului Internațional de Studii Strategice de la Londra. Autorul unor lucrări substanțiale pe teme de securitate europeană și atlantică.
sâmbătă, 25 aprilie 1987
Luna muzicii de operă și balet la Constanța în 1987
A XIII a ediție a „Lunii muzicii de operă și balet” (22 martie - 24 aprilie a. c.) a reafirmat, cu strălucire, valoarea colectivelor Teatrului Liric, a Orchestrei Simfonice conduse de Paul Staicu, a Secției de Balet Clasic și Contemporan „Fantasio”, capacitatea lor de a susține un afiș pe cât de pretențios, pe atât de divers și substanțial și care ar face cinste oricărei instituții profesioniste, sporindu-i prestigiul, recomandându-i competitivitatea. Faptul că, mai mult decât la edițiile precedente, afișul a reunit câteva dintre cele mai reprezentative spectacole de operă și balet, recitaluri și concerte de particulară distincție, impune în chip firesc ideea de sărbătoare în cetate, a unei veritabile primăveri muzicale constănțene.
duminică, 17 ianuarie 1982
Interviu cu Zoe Dumitrescu Bușulenga (ARION 1982)
George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982
Z. D. B-(...) Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha
este unul din acele romane mari pe care oricînd îl poți reciti cu interes, fiind o
operă fundamentală consacrată condiției umane. (...) Aventurile lui Don Q. sînt marile și micile aventuri ale omului, grotești sau
sublime. (...) Don Q., ca și Hamlet, au din plin zguduitoarea valoare a
universalității.
G. A.-Ce părere aveți
despre cartea lui MacLuhan, GALAXIA GUTENBERG? Aderați la ideile
ei?
Z. D. B.-Nu. Sînt un om cu formație de Renaștere.(...) Fără îndoială că această civilizație a vizualului va
influența teribil tipul de receptivitate umană în viitor.
-(...) Pentru mine umanismul are acea veche determinantă, aceea grecească, începutul culturii europene însemnînd armonizarea omului cu
universul, armonizarea omului cu lumea, cu legile omului și cosmosului, prin nemuritoarea instituție paideia,
ce de finește un tip de educație, (...), un tip de structură a ființei omenești care
durează cît existența. (...) Pentru mine Paideia, ca tip de formare intelectuală și
morală, este un superb zbor, dar bine controlat, spre țeluri posibile.
-Pericolul este fascinația tehnicii. (...) Relațiile umane „se taie” în fața tehnicii. Devine mai prețioasă relația omului cu mașina. decît aceea cu ceilalți
semeni ai lui.
-(...) Cultura contemporană s-ar putea defini cu o sintagmă,
organizarea estetică a spațiului. (...) Cultura se construiește în milenii. (...) Chiar și „comanda socială” nu e comandă de moment,
ci vine mai de departe și mai din adîncime. (...) Ceea ce ne interesează sînt direcțiile spirituale unei nații. Experiențele în cultură sînt recomandabile atîta vreme cît nu ating
substanța sacră a acelei necesități istorice și spirituale.
-(...) Măsura pentru noi, românii,
a însemnat supunerea firilor noastre, a însemnat domolirea pasiunilor și egoismelor
noastre, într-un proces foarte lung, care a început fără îndoială în protoistoria noastră, în vremea daco-geților. Ne
amintim cum popoarele de atunci pomeneau cu uimire despre locuitorii din nordul Dunării, despre puterea înțelepților lor. Și ar fi poate suficient să ne amintim rîndurile lui Herodot. Am mai vorbit, cu mulți ani în urmă, cînd termenul de omenie
să devină atît de recurent, despre interesanta și semnificativa potrivire dintre umanitas
latină și omenia românească. Am găsit în acest termen, care e de fapt un
concept moral și spiritual, o consonanță a unor trăsături sufletești definind un popor întreg, am
găsit prezența indubitabilă a unui umanism
românesc la nivel popular și mi se pare că o istorie pașnică, de neagresiune, de
nonviolență la adresa vecinlor noștri, atestă cu prisosință existența unui astfel de umanism
cu răsfrîngeri politice. S-a mai vorbit despre deosebirile funcționale dintre caracterul profund etic al Învățăturilor lui Neagoe
și caracterul indiferent sub raport moral al Principelui lui Machiavelli. Nu mi se pare excesiv să văd în politica noastră de azi o
continuare impresionantă de conținut și formă a unor principii de coexistență mai vechi decît
însăși ființa statului nostru național. (...) Dealtfel, nu întîmplător s-a produs în
dăinuirea culturii românești sinteză rodnică a Răsăritului cu Apusul, a Nordului cu Sudul.
Așezați la răscrucea drumurilor istorice, românii au pus întotdeauna miză viața lor pentru salvarea valorilor Europei.
G. A. -Vorbeam mai
înainte de primordialitatea tehnicizării excesive a vieții noastre. Într-o carte, această situație se
definea foarte plastic cu un raport între „sub-oameni” și „super-mașini”. Această tehnicizare duce la o dereglare a dialogului dintre umaniști și „stăpînii mașinilor”. De obicei sînt învinuiți de această rupere a dialogului cei din urmă.
Z. D. B. -(...) Un savant american,
Ihab Hassan, ne sugera o cale a lui,
de astfel de apropiată între tehnocrați și umaniști: reluarea unor mituri comune,
într-un fel de refăcută gîndire mitică. Firește, o gîndire modernă, ca a noastră, care
refuză mitul, nu se poate plia la o astfel de solicitare extremă, dar unele eforturi în
sensul depășirii acestei formulări metafizice ar trebui poate întreprinse într-un spirit de sinteză.
G. A .-Cum ați concentra
în cîteva fraze sfaturile pa care le dați de la catedră tinerilor cărturari pe care îi
formați?
-Le înfățișez rețeaua mea umanistică în care încerc o sinteză între filozofia umanismului din Grecia antică,
între filozofia umanismului a Renașterii și
acea filozofie care a dat lumii un Eminescu
sau un Brâncuși. Adică le sugerez o
tehnică de cosmicitate, de armonizare a lor cu lumea, pe temeiurile blajinei înțelepciuni a păstorilor și țăranilor români de pe
ritmatele plaiuri care duc din Podișul Transilvaniei pînă la Dunăre și M. Neagră.
Mă străduiesc să le infuzez o conștiință
netă românească.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)