Târgoviștea istorică (M. D. R. T. 2011)

Fosta reședință voievodală a influențat destinul medieval și modern al României.
La 80 de kilometri nord de București, într-o regiune unde dealurile întâlnesc câmpia, Târgoviște are o moștenire istorică veche de secole. Pentru mai multe de trei secole, orașul a fost principalul centru economic, politic, militar și cultural al Valahiei. Ruinele Curții Domnești reprezintă dovada importanței orașului în acea epocă.
Târgoviște a fost reședință domnească și capitală pentru aproape întreaga perioadă din secolul XV până în secolul XVII. Târgoviște este locul unde domnitorul Mihai Viteazul a gândit și a urmărit prima unire a Principatelor Române.
La sfârșitul secolului XIX, orașul a fost modernizat prin introducerea iluminatului public, construirea căii ferate spre București și înființarea primelor fabrici.

Curtea Domnească a fost reședința din Târgoviște a domnitorilor valahi. Aceasta include un complex de clădiri, în care locuiau familia, suita și slujitorii marilor boieri, care este acum în ruine, cu fundațiile camerelor conservate. Complexul păstrează încă urmele delimitărilor zonelor: zona rezidențială, zona fortificațiilor, zona gărzii domnești etc.

Pe fiecare parte a ruinelor Curții Domnești se află două biserici interesante - Biserica Mare Domnească veche de 400 de ani, cu o lungă galerie de portrete voievodale și Biserica Sfânta Vineri, singurul monument de arhitectură din Valahia care datează de la mijlocul secolului XV și care păstrează forma originală până în zilele noastre.

Curtea este situată în apropierea Turnului Chindiei, construit de Vlad Țepeș (Dracula) la mjlocul secolului XV ca turn de observație, turn de alarmă la incendiu și adăpost al tezaurului. În Turnul Chindiei se află o expoziție de documente, arme și obiecte referitoare la domnitorul Vlad Țepeș.

 Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 30 (Târgoviște - The Historic Capital of Wallachia).

Istoria localității englezești Bisham de pe fluviul Tamisa (JEROME 1889)

< (...) Pe malul drept, exact la o jumătate de milă* depărtare de podul Marlow, treci pe lîngă măreața și vechea abație Bisham**, ale cărei ziduri de piatră au răsunat de chiotele cavalerilor templieri și care, cîndva, a fost reședința Annei de Cleves***, apoi a reginei Elisabeta****. La Bisham Abbey se găsesc nenumărate amintiri melodramatice. Printre altele, un dormitor tapisat și o cameră secretă, ascunsă în dosul unor pereți masivi. Spiritul lady-ei Hoby*****, care și-a omorît bàiatul în bătaie, mai rătăcește pe acolo noaptea, încercînd să-și spele mîinile fantomatice într-un lighean fantomatic. Acolo odihnește Warwick******, făcătorul de regi, căruia nu-i mai pasă acum de lucruri atît de mărunte cum sînt regii și regatele pămîntului; sau Salisbury care a făcut treabă frumoasă la Poitiers*******. Cu puțin înainte de a ajunge la abație, pe malul drept, este biserica de la Bisham; iar dacă existe morminte vrednice de vizitat, sînt mormintele și monumentele de la Bisham. În timp ce se plimba cu barca pe sub fagii de la Bisham, Shelley care pe vremea aceea locuia la Marlow (acum îi puteți vedea casa în West Street), și-a compus "Revolta Islamului"********. (...) >

Sursa
J. K. Jerome, Trei într-o barcă, trad. L. Levițchi, ed. Tineretului, București, 1966, pp. 215-216.

Note M. T.
* 1 milă terestră anglo-saxonă = 1609 metri. (dexonline.ro)
** Inițial, în jurul anului 1260, la Bisham, în comitatul Berkshire, a fost construită o casă comunitară pentru cavalerii călugări catolici templieri. După desființarea ordinului acestora în 1307, clădirea a fost preluată de regalitatea engleză. Mănăstirea a fost construită în 1337 de William de Montagu, primul conte de Salisbury, care a fost înmormântat aici în 1344. Abația a fost desființată în 1538, în timpul Reformei protestante. (eng.wikipedia.org)
*** Anne de Cleves (1515-1557) = Prințesă a dinastiei din principatul Cleves din nordul Germaniei. A patra soție a regelui englez Henric VIII în ianuarie-iulie 1540. La divorț a primit reședința Bisham și a rămas în Anglia până la moarte. (englishhistory.net)
**** Elisabeta Tudor (1533-1603) = Fiica regelui englez Henric VIII (1509-1547) și a Annei Boleyn. Regină a Angliei și Irlandei ca Elisabeta I (1558-1603). (www.historia.ro)
***** Elisabeta Cooke (1528-1609) = Prima căsătorie cu diplomatul Thomas Hoby în 1558-1566. Cumnatul ei,
diplomatul Philip Hoby, a primit în schimb Bisham de la Anna de Cleves și pentru că nu avut urmași a lăsat clădirea fratelui său. (www.britannia.com)
****** Richard Neville (1428 -1471) = Fiul celui de-al cincilea conte de Salisbury. Al 16 lea conte de Warwick. A detronat doi regi în timpul Războiului celor două Roze (1455-1485), război civil între casele York și Lancaster. (www.britannoca.com)
******* William de Montagu (1328-1397) = Al doilea conte de Salisbury (1344-1397). S-a distins în marea victorie de la Poitiers (Franța) din 1356,din timpul Războiului de 100 de ani. (eng.wikipedia.org)
******** Percy Shelley (1792-1822) = Unul din cei mai importanți poeți ai romantismului englez. "Revolta Islamului" a fost scrisă în 1818. (poets.org)

Istoria parcului Oatlands de pe fluviul englez Tamisa (JEROME 1889)

< (...) Pe malul drept, lăsăm în urma noastră parcul Oatlands*, veche și vestită reședință, pe care Henric al VIII lea** a furat-o de la cineva - nu-mi amintesc de la cine anume - și în care a locuit. Parcul are și o grotă, pe care poți s-o vizitezi în schimbul unei taxe de intrare. Se zice că e minunea minunilor, cu toate că, personal, nu găsesc nimic deosebit în ea. Răposata ducesă de York, care a locuit la Oatlands, era moartå după cîini. Avea o mulțime. A pus să i se facă un cimitir anume pentru ei, în care să-i îngroape după moarte, și în care zac și astăzi vreo cincizeci de dulăi. Fiecare cu placa lui de marmură și epitaf propriu. Fie vorba între noi, cred că bieții cîini o merită tot atît de mult ca orice creștin. (...) >

Sursa
J. K. Jerome, Trei într-o barcă, trad. L. Levițchi, ed. Tineretului, București, 1966.


Notă M. T.
* Reședința Oatlands din comitatul. a fost obținută în 1538 de Henric, care a reconstruit-o, fiind folosită de succesorii săi din dinastiile Tudor și Stuart pînă în 1649. (eng.wikipedia.org)
** Henric Tudor (1491-1547) = Fiul regelui Henric VII (1485-1509). Rege al Angliei și Irlandei ca Henric VIII (1509-1547). (www.historia.ro)

Reședințele de țară ale unor vechi familii nobiliare englezești în epoca interbelică (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
Condaford era un loc perfect pentru momentele de după sau de dinainte de criză, dar pentru izbucniri sau pentru acțiuni vitale era mult prea liniștit. În raport cu celelalte reședințe de țară, era într-adevăr demodat, și locuit de unica familie care se afla în district de mai bine de trei sau patru generații. Condaford Grange era aproape o instituție. Oamenii vorbeau despre ”Condaford Grannge” și despre ”Cherrellii de la Condaford” ca despre niște curiozități. Activitățile specifice week-end-ului și, în general, existența de plăceri, caracteristică ”marilor reședințe” le erau străine celor de la Condaford. Numeroasele familii din reședințele mai mici din jur transformaseră viața la țară într-un soi de cult, organizînd partide de tenis și de bridge, distracții campestre și vizite reciproce; ici, colo cîte o participare, ca suporteri, la jocurile de golf din vecinătate, o întrunire, puțină vînătoare și așa mai departe. Dar familia Cherrell, deși cu rădăcini mult mai adînci, se făcea mai puțin văzută decît ceilalți. Dacă ar fi pierit, li s-ar fi simțit în chip ciudat lipsa, dar, cu excepția sătenilor, nimeni nu-i conisdera reali.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 248-249.

NOTA M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Probleme financiare pentru o reședință de țară a unei vechi familii nobiliare din Anglia interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
Generalul o privi drept în ochi.
- Mi-ar fi rușine să iau banii ăștia de la tine! E vina mea că m-am lăsat depășit de cheltuieli.
- Tăticule! N-ai cheltuit o dată un bănuț pentru dumneata!
- Mă rog, dar nu știu cum s-a întîmplat - un mărunțiș aici, altul colo, și se adună.
- O să revedem împreună totul. S-ar putea să existe unele cheltuieli la care putem renunța.
- Partea proastă e că nu am capital rulant. Ori de cîte ori se ivește ceva, trebuie să fac față de-a dreptul din venituri; taxele de asigurare sînt mari, și cu impozitele și taxele mereu în creștere, veniturile se micșorează întruna.
- Știu, trebuie să fie îngrozitor. N-am putea crește niște animale?
- Costă mult ca să te apuci de așa ceva. Desigur că la Londra sau la Cheltenham, ori aiurea, ne-am putea descurca. Întreținerea casei și a personalului ne seacă.
- Să părăsim Condaford? O! Nu! Și-apoi, cine l-ar cumpăra? În pofida a tot ce a-i făcut, tată, nu e o clădire de confort modern.
- Cu siguranță că nu.
- N-am putea insera niciodată într-un anunț: „această reședință atrăgătoare” fără să roșim. Oamenii, de obicei, nu plătesc pentru strămoșii altora.
Generalul rămase cu privirea în gol.
- Îți mărturisesc sincer, Dinny, că mă apasă o colosală răspundere. Detest să mă zbat pentru bani, să strîng cureaua ba ici, ba acolo, să-mi fac întruna calcule de perspectivă ca să văd dacă pot s-o scot la capăt. Dar. așa cum spui și tu, vînzarea e de neconceput. Și cine ar fi dispus s-o ia cu chirie? Ar fi transformată într-o școală, sau în club cîmpenesc, sau într-un azil. Asta pare a fi  unica soartă a reședințelor de țară în zilele noastre. Singurul dintre noi care are ceva bani este e unchiul Lionel, mă întreb dacă ar fi de acord s-o închirieze pentru week-end-uri.
- Nu, tăticule! Nu! Să încercăm s-o ținem cu ghearele și cu dinții. Sînt convinsă că, într-un fel vom reuși. Dă-mi voie mie să mă ocup de problema economiilor. Dar pînă atunci, trebuie să primești banii ăștia. După aceea o vom lua de la capăt.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 98.

NOTĂ M. T.
* Ed. Miron - Clasici vechi si noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol

Rădăcinile și simțul datoriei la o familie englezească din perioadă interbelică (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
- Trebuie să recunosc, începu această femeiușcă rafinată, că reședința de la Condaford e cel mai liniștit loc în care am fost vreodată. Eu aș muri de atîta liniște, Dinny. Ruralitatea de la Lippinghall e nimic pe lângă asta.
- Vechi și fărîmicios, hm?
- Îi spun mereu lui Michael că ramura voastră de familie este unul dintre fenomenele cele mai puțin manifeste, dar cele mai interesante din Anglia. Sînteți cu totul lipsiți de sonoritate și cu desăvîrșire plasați în afara luminii reflectoarelor. Prea lipsiți de senzațional, ca să stîrniți interesul romancierilor, și totuși existați, și vă continuați existența, și pur și simplu nu înțeleg cum. Tot ce-i perisabil vă stă împotrivă, de la taxele de succesiune pînă la gramofoane. dar persistați pînă la sfîrșitul pămîntului, făcînd lucruri de care nimeni nu știe nimic și de care nimeni nu se sinchisește. Cei mai mulți dintre voi n-aveți nici măcar un Condaford în care să veniți acasă și să vă sfîrșiți zilele; și totuși aveți rădăcini, și un simț al datoriei. Eu n-am nici una, nici alta știi, și asta mi se trage de la faptul că sînt pe jumătate franțuzoaică. Familia tatălui meu, familia Forsyte, s-ar putea să aibă rădăcini, dar n-are simțul datoriei - nu în felul vostru; sau poate că mă gîndesc la un simț al utilității. Știi, Dinny, îl admir, dar mă plictisește de moarte. De pildă, pe tine te face să te duci și să-ți irosești viața tînără în povestea asta cu Ferse. Datoria e o boală, Dinny; o minunată boală.
- Și ce gîndești că ar trebui să fac în chestiunea asta?
- Să-ți dai frîu liber pornirilor. Nu-mi pot imagina o treabă care să te îmbătrînescă mai mult decît ce faci tu acum.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 189-190.

Țara Ugogo din Africa centrală în secolul XIX (VERNE 1863)

„(…) bazinul Kanyeme. Doctorul recunoscu vastul ținut desțelenit, întins pe o suprafață de zece mile, cu satele pierdute în mijlocul baobabilor și al arborilor ce dau fructe numite papaia. Aici se află reședința unuia din sultanii țării Ugogo, a cărei civilizație este mai puțin înapoiată, unde omul își vinde mai rar un membru al familiei. Dar oamenii și animalele trăiesc laolaltă, în colibe rotunde, construite fără lemn și care seamănă cu niște claie.” 

(XIV)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

În acest week-end, la Capidava, trăieşte ca un dac!

Cuget Liber 31 august 2013