Târgoviștea istorică (M. D. R. T. 2011)

Fosta reședință voievodală a influențat destinul medieval și modern al României.
La 80 de kilometri nord de București, într-o regiune unde dealurile întâlnesc câmpia, Târgoviște are o moștenire istorică veche de secole. Pentru mai multe de trei secole, orașul a fost principalul centru economic, politic, militar și cultural al Valahiei. Ruinele Curții Domnești reprezintă dovada importanței orașului în acea epocă.
Târgoviște a fost reședință domnească și capitală pentru aproape întreaga perioadă din secolul XV până în secolul XVII. Târgoviște este locul unde domnitorul Mihai Viteazul a gândit și a urmărit prima unire a Principatelor Române.
La sfârșitul secolului XIX, orașul a fost modernizat prin introducerea iluminatului public, construirea căii ferate spre București și înființarea primelor fabrici.

Curtea Domnească a fost reședința din Târgoviște a domnitorilor valahi. Aceasta include un complex de clădiri, în care locuiau familia, suita și slujitorii marilor boieri, care este acum în ruine, cu fundațiile camerelor conservate. Complexul păstrează încă urmele delimitărilor zonelor: zona rezidențială, zona fortificațiilor, zona gărzii domnești etc.

Pe fiecare parte a ruinelor Curții Domnești se află două biserici interesante - Biserica Mare Domnească veche de 400 de ani, cu o lungă galerie de portrete voievodale și Biserica Sfânta Vineri, singurul monument de arhitectură din Valahia care datează de la mijlocul secolului XV și care păstrează forma originală până în zilele noastre.

Curtea este situată în apropierea Turnului Chindiei, construit de Vlad Țepeș (Dracula) la mjlocul secolului XV ca turn de observație, turn de alarmă la incendiu și adăpost al tezaurului. În Turnul Chindiei se află o expoziție de documente, arme și obiecte referitoare la domnitorul Vlad Țepeș.

 Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 30 (Târgoviște - The Historic Capital of Wallachia).

Curtea de Argeș istorică (M. D. R. T. 2011)

Voievozii și regii României se odihnesc în pace într-un oraș care păstrează veche lor glorie.
Curtea de Argeș a fost prima capitală a Valahiei, al cărei teritoriu se întindea de la crestele Carpaților în nord până până jos la Dunăre și Câmpia Bărăganului. Voievozii și-au stabilit reședința într-o "curte" pe râul Argeș în secolul XIV. Multe probleme ale relațiilor internaționale din Europa de Sud-Est din secolul XV au fost negociate aici . Prima și prima mitropolie a țării au fost stabilite aici, în timp ce biserica Mănăstirii, care, de asemenea, a fost construită în această perioadă, este una dintre cele mai valoroase construcții religioase din regiune. Curtea de Argeș și-a pierdut din importanță în Evul Mediu, pe măsură ce domnitorii au mutat capitala la Târgoviște și ulterior la București. La sfârșitul secolului XIX, Carol I a construit Palatul Episcopal, apoi a ales biserica Mănăstirii Argeșului ca loc de înmormântare a Familiei Regale.

Biserica Mănăstirii Argeșului, construită la începutul secolului XVI, în timpul domniei lui Neagoe Basarab, este situată într-un parc în stil francez, în fața Palatului Episcopal. Exteriorul bisericii este decorat în stil oriental. Interiorul este dominat de douăsprezece coloane cu ornamente florale și mormintele a doi conducători medievali și a trei cupluri regale. Conform legendei, în timpul construcției bisericii zidurile ridicate în timpul zilei se prăbușeau inexplicabil în fiecare noapte. Pentru a rupe blestemul, se spune că constructorul Manole a zidit-o pe Ana, soția sa, în pereții bisericii. Apoi, când mănăstirea a fost terminată, Neagoe Basarab a poruncit ca schelăria să fie dărâmată, prinzându-l în capcană pe Manole pe acoperiș, ca să nu mai poată construi o biserică mai frumoasă decât aceasta. Manole a încercat să sară de pe acoperiș, dar a murit în cădere și un izvor cu apă limpede a țâșnit din locul prăbușirii. Izvorul lui Manole poate fi văzut și astăzi. (...)

Spațiul fostei Curți Domești este dominat de unul din cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii medievale românești: Biserică Domnească, construită la mjlocul secolului XIV. În timp ce exteriorul este realizat dintr-o zidărie simplă din pietre de râu și cărămizi, interiorul bizantin are o inestimabilă valoare artistică. Pictura originală este foarte bine conservată, cu mai mult de 300 de fresce reprezentând scene biblice. Biserica Domnească a devenit necropolă regală și biserică mitropolitană, bucurându-se de o poziție respectabilă în viața spirituală a țării, până la începutul secolului XV, când capitala țării a fost mutată la Târgoviște. În ziua Sf. Nicolae, protectorul bisericii, se ține o slujbă religioasă.
Ruinele vechi de 700 de ani ale Biserici Sf. Nicoară pot fi văzute în partea opusă Bisericii Domnești. Înalta sa turlă servea ca turn de observație și alarmâ la incendiu, dar, de asemenea, era folosită pentru comunicarea prin torțe cu cetatea Poienari, castelul lui Vlad Țepeș, situată la 25 de kilometri de Valea Argeșului.

Curtea de Argeș este situată în apropierea Autostrâzii Transfăgărășan,  unul din cele mai spectaculoase drumuri din Europa. La 20 kilometri nord de oraș, drumul începe să prin păduri dese, spre barajul și lacul Vidraru, apoi se încolăcește prin curbe în ac de păr spre creasta Făgărașilor. După aceea trece printr-un tunel lung de 1 kilometru, se cațără spre un vârf mai mare de 2000 de metri, apoi coboară abrupt spre celălalt versant al munțilior Carpați, în Transilvania. Autostrada Transfăgărășan a fost deschisă în 1974, cu mari costuri financiare și eforturi umane. Drumul se închide la prima zăpadă, adesea la începutul lui octombrie și poate să rămână închis până în iunie sau iulie.

Ruinele Cetății Poenari sunt așezate sus deasupra Cheilior Argeșului pe un colț de stâncă cu vedere spre Curtea de Argeș la capătul drumului. 1500 de trepte duc printre copaci la acest mic castel, refugiul lui Vlad Țepeș (Dracul), care se adăpoștea aici de otomani. Cetatea era ultumul refugiu al domnitorilor valahi în fața atacatorilor.

Sursa
Miinistry of Reguonal Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 28-29 (Curtea de Argeș - The Royal Necropol).

Les Princes de ce monde entre la joie de la vie et le don de l immortalite (EMILIAN DE LOVIȘTEA 2016)

 Emilian de Loviștea, Eveque auxiliaire de l Archeveche de Râmnic, Les Princes de ce monde entre la joie de la vie et le don de l immortalite, Apostolia, Paris, 2016, 203

Table des matieres

9 1.Introduction

14 II. La famille du saint voivode martyr Constantin Brâncoveanu

29 III. L immolation des enfants et le sacrifice des parents pour la vie en Dieu

58 IV. Oeuvres chretiennes de la famille du saint voivode Brâncoveanu (en Valachia, Transylvanie, dans le sud-est de l Europe et l Orient orthodoxe)

79 V. Les relations du saint voivode martyr Constantin Brâncoveanu avec les hierarques de son temps 

97 VI. Le saint voivode Constantin Brâncoveanu et la Valachie dans le contexte international

127 VII. Le martyre des saints Brâncoveanu et leur cannonisation en tant que saints de Dieu

138 VIII. Les monasteres fondes par le saint voivode Constantin Brâncoveanu: art et transfiguration pour l amour du pays 

169 IX. La nostalgie du pays exaucee: voler avec les Saints 

193 X. La ballade du saint voivode Constantin Brâncoveanu

199 XI. Le tropaire des saints martyrs Brâncoveanu 

200 XII. Bibliographie selective

couverture IV: Dans ce livre, nou avons arrete notre choix, parmi les Princes chretiens de notre histoire, au voivode martyr Constantin Brâncoveanu et a sa famille, qui ont oeuvre pour le peuple roumain et pour l Europe de leur epoque, en se sacrificant pour la foi chretienne et pour la confession de la verite de l Evangelie.

Le but du present recueil est donc de faire connaître plus largement leur vie et leur sacrifice dans un espace culturel habite par les Roumains de France, d Europe Occidentale et d ailleurs, en insistant sur la question de la famille chretienne et sur le contexte historique international qui fuit celui de martyre du saint voivode, de ses quatre fils et de son conseiler.

Nous esperons que ce travail contribuera a une meilleure conniassance de la spiritualite et de la culture roumaine, et qu il permettra de construire de nouveaux ponts au sein de la grande famille chretienne, latine et francophone.   

Profesori la Facultatea de Istorie și Științe Politice a Universității „Ovidius” Constanța (LĂPUȘAN & CIUPINĂ 2011)

 Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011

(....)

De-a lungul anilor au mai ținut cursuri [domeniul Istorie]: prof. univ. dr. Virgil Ciocîltan, prof. univ. dr. Petre Alexandrescu, prof. univ dr. Petre Diaconu, prof. univ. dr. Tudor Teuteoi,  prof. univ. dr. Petre Roman,  prof. univ. dr. Vasile Lica, cercetător științific II Anca Popescu.

Pentru domeniul de licență Științe Politice colaborează ca profesori asociați: prof. univ. dr. Maria Alexandrescu Vianu de la Institutul de Arheologie „V. Pârvan” din București; conf. dr. Cristian Pârvulescu, decan al Facultății de Științe Politice din Școala Națională de Științe Politice și Administrative din București; conf. dr. Ion Sbuceri, decan al Facultății de Științe Umaniste a Universtății „Valahia” din Târgoviște; conf. dr. Nicolae Frigioriu, decan al Facultății de Relații Publice și Comunicare din Școala Națională de Științe Politice și Administrative din București; conf. dr. Valentin Stan de la Facultatea de Istorie a Universității București.

(...)