Voievozii și regii României se odihnesc în pace într-un oraș care păstrează veche lor glorie.
Curtea de Argeș a fost prima capitală a Valahiei, al cărei teritoriu se întindea de la crestele Carpaților în nord până până jos la Dunăre și Câmpia Bărăganului. Voievozii și-au stabilit reședința într-o "curte" pe râul Argeș în secolul XIV. Multe probleme ale relațiilor internaționale din Europa de Sud-Est din secolul XV au fost negociate aici . Prima și prima mitropolie a țării au fost stabilite aici, în timp ce biserica Mănăstirii, care, de asemenea, a fost construită în această perioadă, este una dintre cele mai valoroase construcții religioase din regiune. Curtea de Argeș și-a pierdut din importanță în Evul Mediu, pe măsură ce domnitorii au mutat capitala la Târgoviște și ulterior la București. La sfârșitul secolului XIX, Carol I a construit Palatul Episcopal, apoi a ales biserica Mănăstirii Argeșului ca loc de înmormântare a Familiei Regale.
Biserica Mănăstirii Argeșului, construită la începutul secolului XVI, în timpul domniei lui Neagoe Basarab, este situată într-un parc în stil francez, în fața Palatului Episcopal. Exteriorul bisericii este decorat în stil oriental. Interiorul este dominat de douăsprezece coloane cu ornamente florale și mormintele a doi conducători medievali și a trei cupluri regale. Conform legendei, în timpul construcției bisericii zidurile ridicate în timpul zilei se prăbușeau inexplicabil în fiecare noapte. Pentru a rupe blestemul, se spune că constructorul Manole a zidit-o pe Ana, soția sa, în pereții bisericii. Apoi, când mănăstirea a fost terminată, Neagoe Basarab a poruncit ca schelăria să fie dărâmată, prinzându-l în capcană pe Manole pe acoperiș, ca să nu mai poată construi o biserică mai frumoasă decât aceasta. Manole a încercat să sară de pe acoperiș, dar a murit în cădere și un izvor cu apă limpede a țâșnit din locul prăbușirii. Izvorul lui Manole poate fi văzut și astăzi. (...)
Spațiul fostei Curți Domești este dominat de unul din cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii medievale românești: Biserică Domnească, construită la mjlocul secolului XIV. În timp ce exteriorul este realizat dintr-o zidărie simplă din pietre de râu și cărămizi, interiorul bizantin are o inestimabilă valoare artistică. Pictura originală este foarte bine conservată, cu mai mult de 300 de fresce reprezentând scene biblice. Biserica Domnească a devenit necropolă regală și biserică mitropolitană, bucurându-se de o poziție respectabilă în viața spirituală a țării, până la începutul secolului XV, când capitala țării a fost mutată la Târgoviște. În ziua Sf. Nicolae, protectorul bisericii, se ține o slujbă religioasă.
Ruinele vechi de 700 de ani ale Biserici Sf. Nicoară pot fi văzute în partea opusă Bisericii Domnești. Înalta sa turlă servea ca turn de observație și alarmâ la incendiu, dar, de asemenea, era folosită pentru comunicarea prin torțe cu cetatea Poienari, castelul lui Vlad Țepeș, situată la 25 de kilometri de Valea Argeșului.
Curtea de Argeș este situată în apropierea Autostrâzii Transfăgărășan, unul din cele mai spectaculoase drumuri din Europa. La 20 kilometri nord de oraș, drumul începe să prin păduri dese, spre barajul și lacul Vidraru, apoi se încolăcește prin curbe în ac de păr spre creasta Făgărașilor. După aceea trece printr-un tunel lung de 1 kilometru, se cațără spre un vârf mai mare de 2000 de metri, apoi coboară abrupt spre celălalt versant al munțilior Carpați, în Transilvania. Autostrada Transfăgărășan a fost deschisă în 1974, cu mari costuri financiare și eforturi umane. Drumul se închide la prima zăpadă, adesea la începutul lui octombrie și poate să rămână închis până în iunie sau iulie.
Ruinele Cetății Poenari sunt așezate sus deasupra Cheilior Argeșului pe un colț de stâncă cu vedere spre Curtea de Argeș la capătul drumului. 1500 de trepte duc printre copaci la acest mic castel, refugiul lui Vlad Țepeș (Dracul), care se adăpoștea aici de otomani. Cetatea era ultumul refugiu al domnitorilor valahi în fața atacatorilor.
Sursa
Miinistry of Reguonal Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 28-29 (Curtea de Argeș - The Royal Necropol).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu