Voievozii și regii României se odihnesc în pace într-un oraș care păstrează veche lor glorie.
Curtea de Argeș a fost prima capitală a Valahiei, al cărei teritoriu se întindea de la crestele Carpaților în nord până până jos la Dunăre și Câmpia Bărăganului. Voievozii și-au stabilit reședința într-o "curte" pe râul Argeș în secolul XIV. Multe probleme ale relațiilor internaționale din Europa de Sud-Est din secolul XV au fost negociate aici . Prima și prima mitropolie a țării au fost stabilite aici, în timp ce biserica Mănăstirii, care, de asemenea, a fost construită în această perioadă, este una dintre cele mai valoroase construcții religioase din regiune. Curtea de Argeș și-a pierdut din importanță în Evul Mediu, pe măsură ce domnitorii au mutat capitala la Târgoviște și ulterior la București. La sfârșitul secolului XIX, Carol I a construit Palatul Episcopal, apoi a ales biserica Mănăstirii Argeșului ca loc de înmormântare a Familiei Regale.
Biserica Mănăstirii Argeșului, construită la începutul secolului XVI, în timpul domniei lui Neagoe Basarab, este situată într-un parc în stil francez, în fața Palatului Episcopal. Exteriorul bisericii este decorat în stil oriental. Interiorul este dominat de douăsprezece coloane cu ornamente florale și mormintele a doi conducători medievali și a trei cupluri regale. Conform legendei, în timpul construcției bisericii zidurile ridicate în timpul zilei se prăbușeau inexplicabil în fiecare noapte. Pentru a rupe blestemul, se spune că constructorul Manole a zidit-o pe Ana, soția sa, în pereții bisericii. Apoi, când mănăstirea a fost terminată, Neagoe Basarab a poruncit ca schelăria să fie dărâmată, prinzându-l în capcană pe Manole pe acoperiș, ca să nu mai poată construi o biserică mai frumoasă decât aceasta. Manole a încercat să sară de pe acoperiș, dar a murit în cădere și un izvor cu apă limpede a țâșnit din locul prăbușirii. Izvorul lui Manole poate fi văzut și astăzi. (...)
Spațiul fostei Curți Domești este dominat de unul din cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii medievale românești: Biserică Domnească, construită la mjlocul secolului XIV. În timp ce exteriorul este realizat dintr-o zidărie simplă din pietre de râu și cărămizi, interiorul bizantin are o inestimabilă valoare artistică. Pictura originală este foarte bine conservată, cu mai mult de 300 de fresce reprezentând scene biblice. Biserica Domnească a devenit necropolă regală și biserică mitropolitană, bucurându-se de o poziție respectabilă în viața spirituală a țării, până la începutul secolului XV, când capitala țării a fost mutată la Târgoviște. În ziua Sf. Nicolae, protectorul bisericii, se ține o slujbă religioasă.
Ruinele vechi de 700 de ani ale Biserici Sf. Nicoară pot fi văzute în partea opusă Bisericii Domnești. Înalta sa turlă servea ca turn de observație și alarmâ la incendiu, dar, de asemenea, era folosită pentru comunicarea prin torțe cu cetatea Poienari, castelul lui Vlad Țepeș, situată la 25 de kilometri de Valea Argeșului.
Curtea de Argeș este situată în apropierea Autostrâzii Transfăgărășan, unul din cele mai spectaculoase drumuri din Europa. La 20 kilometri nord de oraș, drumul începe să prin păduri dese, spre barajul și lacul Vidraru, apoi se încolăcește prin curbe în ac de păr spre creasta Făgărașilor. După aceea trece printr-un tunel lung de 1 kilometru, se cațără spre un vârf mai mare de 2000 de metri, apoi coboară abrupt spre celălalt versant al munțilior Carpați, în Transilvania. Autostrada Transfăgărășan a fost deschisă în 1974, cu mari costuri financiare și eforturi umane. Drumul se închide la prima zăpadă, adesea la începutul lui octombrie și poate să rămână închis până în iunie sau iulie.
Ruinele Cetății Poenari sunt așezate sus deasupra Cheilior Argeșului pe un colț de stâncă cu vedere spre Curtea de Argeș la capătul drumului. 1500 de trepte duc printre copaci la acest mic castel, refugiul lui Vlad Țepeș (Dracul), care se adăpoștea aici de otomani. Cetatea era ultumul refugiu al domnitorilor valahi în fața atacatorilor.
Sursa
Miinistry of Reguonal Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 28-29 (Curtea de Argeș - The Royal Necropol).
Se afișează postările cu eticheta Carol I. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Carol I. Afișați toate postările
marți, 12 iunie 2018
duminică, 10 iunie 2018
Sinaia istorică (M. D. R. T. 2011)
Sinaia este o localitate relativ nouă, situată la 100 km nord de București, în Carpați. Prima construcție a fost Mănăstirea Sinaia, ridicată în secolul XVII. O așezare a început să se dezvolte aici atunci când austriecii au început să construiască un drum în valea Prahovei, ca să poată trece munții din Transilvania pentru a-i ataca pe otomani în Valahia. Pe măsură ce căruțele negustorilor soseau aici, au fost deschise hanuri și zona a devenit populată. Interesul pentru Sinaia a crescut în a doua jumătate a secolului XIX, după ce primul rege al României, Carol I, a vizitat micul sat montan și, fermecat de peisaj, a decis să construiască aici o reședință regală. Castelul Peleș a fost terminat în 1883, după 10 ani, și, în consecință, Sinaia a început să crească în popularitate ca un loc de petrecere a verii. Stâna regală, învecinat de Piatra lui Franz Josef, unde se spune că a avut loc o întâlnire secretă între împăratul austriac și regele Ferdinand al României, se află la câțiva kilometri depărtare de Sinaia. Locul în care este așezată Piatra oferă o splendidă priveliște a întregii regiuni.
Regele Carol I a cumpărat domeniul Sinaia cu propriile sale fonduri. Castelul Peleș a fost folosit ca reședință regală de vară și, de asemenea, ca loc de întâlnire pentru mai multe evenimente politice importante, precum Consiliul de Coroană din 1914, care a decis neutralitatea inițială a României în Primul Război Mondial. Familia Regală a primit la Peleș oaspeți importanți, inclusiv împăratul Franz Josef, care ca fost încântat de castel.
Exteriorul castelui este realizat în stil neo-renascentist german, în ce cele aproximativ 160 de camere sunt finisate într-o varietate de stiluri diferite, inclusiv renascentist german, renascentist francez, renascentist englez, baroc german, rococo francez etc. Sala Consiliului, Camera florentină, Salonul maur, Armoariile, Sala de teatru, Sala de concerte, Salonașul turcesc și celelalte camere sunt toate somptuos decorate și sunt printre cele mai impunătoare din castel.
Micul Castel Pelișor, terminat în 1903 ca reședință a moștenitorilor coroanei, este situat la câteva sute de metri de Peleș.
Regimul comunist a confiscat toate proprietățile regale în 1948 și Castelul Peleș a devenit muzeu cinci ani mai târziu. Totuși, în ultimii ani ai regimului, întreaga zonă a fost închisă pentru public și proprietățile rezervate lui Ceaușescu.
După 1990, Peleș și Pelișor au fost redeschise pentru vizitatori.
Stațiunea Sinaia s-a dezvoltat, în cele din urmă, în jurul lăcașului religios construit de un boier după pelerinajul său la muntele Sinai. Inițial, găzduia doisprezece călugări (corespunzând celor doisprezece apostoli ai lui Hristos), dar numărul lor a crescut cu trecerea timpului. La mijlocul secolului XIX, o nouă biserică cu mai multe chilii a fost construită lângă vechea biserică în stil brâncovenesc (un stil caracteristic Valahiei). Clopotul mănăstirii a fost adus din București și cântărește 1700 kilograme. Complexul include și primul muzeu religios din România, inaugurat în 1895, la aniversarea bicentenarului mănăstirii.
Cazinoul*, care este unul din cele mai bine cunoscute repere ale Sinaiei, a fost comandat cu aproape un secol în urmă și construit într-un singur an. Personalități proeminente ale epocii au participat la inagurarea sa, printre care Familia Regală și compozitorul George Enescu. Ulterior, compozitorul a cumpărat în Sinaia o casă, care acum este muzeu. Cazinoul este situat pe locul primei vile din Sinaia, la nord de centrul orașului. Jocurile de noroc și eleganța făceau din Cazino una din irezistibilele atracții ale Sinaiei, cu până la 800 de vizitatori pe zi în epoca de glorie. (...)
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 26-27 (Sinaia - The Pearl of Carpatians).
Notă M. T.
* Cazinoul a fost construit îm
n 1911-1912 pe locul vilei lui Dimitrie Ghica. Acționarii erau baronul francez de Marcay, Eforia Spitalelor Civile și Primăria Sinaia. Jucătorii la Cazino veneau în weekend cu trenul București-Sinaia. (www.casino-sinaia.ro/ro/istoric)
Regele Carol I a cumpărat domeniul Sinaia cu propriile sale fonduri. Castelul Peleș a fost folosit ca reședință regală de vară și, de asemenea, ca loc de întâlnire pentru mai multe evenimente politice importante, precum Consiliul de Coroană din 1914, care a decis neutralitatea inițială a României în Primul Război Mondial. Familia Regală a primit la Peleș oaspeți importanți, inclusiv împăratul Franz Josef, care ca fost încântat de castel.
Exteriorul castelui este realizat în stil neo-renascentist german, în ce cele aproximativ 160 de camere sunt finisate într-o varietate de stiluri diferite, inclusiv renascentist german, renascentist francez, renascentist englez, baroc german, rococo francez etc. Sala Consiliului, Camera florentină, Salonul maur, Armoariile, Sala de teatru, Sala de concerte, Salonașul turcesc și celelalte camere sunt toate somptuos decorate și sunt printre cele mai impunătoare din castel.
Micul Castel Pelișor, terminat în 1903 ca reședință a moștenitorilor coroanei, este situat la câteva sute de metri de Peleș.
Regimul comunist a confiscat toate proprietățile regale în 1948 și Castelul Peleș a devenit muzeu cinci ani mai târziu. Totuși, în ultimii ani ai regimului, întreaga zonă a fost închisă pentru public și proprietățile rezervate lui Ceaușescu.
După 1990, Peleș și Pelișor au fost redeschise pentru vizitatori.
Stațiunea Sinaia s-a dezvoltat, în cele din urmă, în jurul lăcașului religios construit de un boier după pelerinajul său la muntele Sinai. Inițial, găzduia doisprezece călugări (corespunzând celor doisprezece apostoli ai lui Hristos), dar numărul lor a crescut cu trecerea timpului. La mijlocul secolului XIX, o nouă biserică cu mai multe chilii a fost construită lângă vechea biserică în stil brâncovenesc (un stil caracteristic Valahiei). Clopotul mănăstirii a fost adus din București și cântărește 1700 kilograme. Complexul include și primul muzeu religios din România, inaugurat în 1895, la aniversarea bicentenarului mănăstirii.
Cazinoul*, care este unul din cele mai bine cunoscute repere ale Sinaiei, a fost comandat cu aproape un secol în urmă și construit într-un singur an. Personalități proeminente ale epocii au participat la inagurarea sa, printre care Familia Regală și compozitorul George Enescu. Ulterior, compozitorul a cumpărat în Sinaia o casă, care acum este muzeu. Cazinoul este situat pe locul primei vile din Sinaia, la nord de centrul orașului. Jocurile de noroc și eleganța făceau din Cazino una din irezistibilele atracții ale Sinaiei, cu până la 800 de vizitatori pe zi în epoca de glorie. (...)
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 26-27 (Sinaia - The Pearl of Carpatians).
Notă M. T.
* Cazinoul a fost construit îm
n 1911-1912 pe locul vilei lui Dimitrie Ghica. Acționarii erau baronul francez de Marcay, Eforia Spitalelor Civile și Primăria Sinaia. Jucătorii la Cazino veneau în weekend cu trenul București-Sinaia. (www.casino-sinaia.ro/ro/istoric)
joi, 17 martie 2016
Genealogia unei familii nobiliare engleze din secolul XIX (THACKERAY 1848)
<
(...)
Marchiza de Steyne se trăgea din faimoasa și străvechea familie Caerlyon (1), marchiz (2) de Camelot (3), care și-au păstrat credința lor din bătrîni, chiar și după convertirea venerabilului druid (4), primul strămoș, al cărui arbore genealogic se întindea pînă dincolo de data descălecării regelui Brutus Pendragon (5). Pe ceilalți feciori i-a chemat - din vremuri imemoriale - Arthur, Uther și Caradoc. Capetele lor au căzut în nenumărate conspirații leale. Elizabeth (6) retează capul lui Arthur de pe vremea ei, care fusese șambelanul lui Filip (7) și al Mariei (8) și purtase scrisorile dintre regina Scoției (9) și unchii săi, ducii de Guise (10). Unul din cadeții casei fusese aghiotantul marelui duce de Guise și s-a distins în faimoasa conspirație din noaptea Sfîntului Bartolomeu (11). Tot timpul captivității Mariei Stuart, ilustra casă Camelot a uneltit pentru salvarea acesteia. Și a suferit mari pagube de pe urma furniturilor de armament împotriva spaniolilor în timpul Armadei (12), cît și de pe urma amenzilor și confiscărilor impuse de Elizabeth pentru vina de a fi dat azil unor preoți din înverșunata sectă antianglicană (13), și unor eretici papistași (14). Un apostat (15) de pe vremea lui Iacob I (16) fu pentru moment abătut de la religia strămoșilor lui de argumentele acestui mare teolog, iar averile familie se refăcură întrucîtva datorită slăbiciunii așa de oportune a acestuia. Dar contele de Camelot din timpul domniei lui Carol (17) se reîntoarse la vechea credință a familiei, iar el și urmașii lui continuară să lupte pentru credința aceasta și să se ruineze pentru ea atîta timp cît se găsea vreun Stuart care să conducă sau să pună la cale vreo răscoală.
Lady Mary Caerlyon fusese crescută într-o mănăstire pariziană. Nașă îi fusese dauphina (18) Marie-Antoinette (19). În plină strălucire a frumuseții sale, a fost măritată, vîndută- după cum se spunea - lordului (20) Gaunt, pe atunci la Paris și el, care cîștigase niște sume fabuloase de bani de la fratele numitei lady (21) la banchetele lui Philippe d`Orleans (22). Faimosul duel al contelui de Gaunt cu contele de la Marche (23) din „Corpul mușchetarilor cenușii” (24) fu atribuit de către opinia publică pretențiilor acestui ofițer (fost paj și actual favorit al reginei) la mîna frumoasei lady Mary Caerlyon. Ea fu măritată cu lordul Gaunt pe cînd acesta mai zăcea încă din pricina rănilor primite și veni să locuiască și să fiugureze, pentru scurtă vreme, la strălucita curte a prințului de Wales (25). Fox (26) închinase de multe ori paharul în cinstea frumuseții ei. Morris și Sheridan (27) scriseseră nenumărate versuri pentru ea. Malmesbury îi făcuse cele mai înflăcărate complimente; Walpole (28) spusese că e o ființă încîntătoare; chiar și ducesa de Devonshire (29) însăși fusese aproape geloasă pe ea.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor (30), trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. capitolul, București, 1992, pp. 128-129.
NOTE M. T.
(1) Caerleon = Oraș din Țara Galilor, locuit din perioada preromană. (http://www.caerleon.net/history/index.htm)
(2) MARCHÍZ, marchizi, s. m. 1. Titlu purtat, în societatea medievală apuseană, de către conducătorul unui comitat de frontieră; conducător militar al unei mărci3. 2. Titlu de noblețe în unele țări din Europa Apuseană, superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce. 3. Persoană care poartă unul dintre aceste titluri. – Din fr. marquis. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/marchiz)
(3) Camelot a fost castelul legendarului rege Arthur (sec. V-VI) care a condus rezistența britonilor romanizați împotriva invadatorilor anglo-saxoni. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/08/04/in-cautarea-regelui-arthur/)
(4) DRUÍD, druizi, s. m. Preot al vechilor celți din Galia și din insulele britanice. – Din fr. druide, lat. druidae. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/druid)(https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/druizii/)
(5) Brutus Pendragon = Primul rege legendar al Britaniei (sec. XII î. H.), descendent al lui Eneas din Troia, strămoșul romanilor. (https://the-great-pendragon.obsidianportal.com/wikis/logres)
(6) Elisabeta Tudor (1533-1603) = Fiica lui Henric VIII Tudor (1509-1547). Regină a Angliei ca Elisabeta I (1558-1603) (https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/elisabeta-i/)
(7) Filip Habsburg (1527-1598) = Fiul lui Carol I Habsburg (1516-1556). Rege al Spaniei ca Filip II (1556-1598). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/filip-al-ii-lea-al-spaniei-bra-ul-narmat-al-catolicismului-despot-f-r)
(8) Maria Tudor (1516-1558) = Regină a Angliei ca Maria I (1553-1558). Soția lui Filip II al Spaniei (1554-1558). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/mary-cea-sangeroasa-prima-regina-angliei)
(9) Maria Stuart (1542-1587) = Fiica lui Iacob V și a Mariei de Guise. Regină a Scoției ca Maria I (1542-1587) și regină a Franței (1559-1560) ca soție a lui Francisc II Valois. Executată de Elisabeta I pentru conspirație. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5033/33/)
(10) Guise = Importantă familie nobiliară în Franța secolului XVI. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/caterina-medici-drama-unei-femei-ambi-ioase)
(11) Episod din războiului dintre catolici și protestanți din Franța din a doua jumătate a secolului XVI. În noaptea de 23 spre 24 august 1572, protestanții din Paris au fost masacrați la ordinul regelui catolic Carol IX, la presiunile reginei-mame Caterina de Medicis. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/masacrul-noaptea-sf-ntului-bartolomeu)
(12) „Invincibila Armada” = Numele flotei trimise de regele Filip II al Spaniei ca să cucerească Anglia în 1588. A fost distrusă de furtunile Oceanului Atlantic și de tactica de hărțuire a flotei engleze. (http://www.bbc.co.uk/history/british/tudors/armada_gallery_05.shtml)
(13) Biserica Anglicană = Biserica protestantă a Angliei, organizată după ruptura cu biserica catolică a regelui Henric VIII prin Actul de supremație din 1534. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/biserica-anglicana)
(14) PAPISTÁȘ, -Ă, papistași, -e, s. m. și f., adj. (Înv. și reg.) Catolic. – Din magh. pápista.
Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/papistasi)
(15) APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/apostat)
(16) Iacob (James) Stuart (1566-1625) = Fiul Mariei I Stuart. Rege al Scoției ca Iacob VI (1567-1625) și rege al Angliei ca Iacob I (1603-1625), ca succesor al Elisabetei I. (http://documents.tips/documents/iacob-i-al-angliei.html) (https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/09/10/impotriva-carui-rege-englez-s-a-indreptat-conspiratia-prafului-de-pusca-in-cadrul-careia-trebuia-aruncat-in-aer-parlamentul-englez/iacob-i-regele-angliei/) (http://www.adrianpopovici.eu/un-rege-antagonist-si-un-sincer-credincios-iacob-al-vi-lea-si-anastasie-crimca/)
(17) Carol Stuart (1600-1649) = Rege al Angliei ca Carol I (1625-1649). Executat în urma înfrângerii în războiul civil cu parlamentul. (https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/carol-i-stuart/) (http://www.historia.ro/tag/carol-i-stuart) (http://cultural.bzi.ro/cum-a-murit-carol-i-al-angliei-15976)
(18) DELFÍN2, delfini, s. m. 1. Titlu feudal purtat de unii conți din Franța. 2. Titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné). – Din delfin1 (după fr. dauphin). Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/delfin)
(19) Marie-Antoinette de Austria (1755-1793) = Fiica împărătesei Maria-Tereza Habsburg a Sfântului Imperiului Romano-German (1740-1780). Căsătorită în 1770 cu delfinul Franței, viitorul Ludovic XVI Bourbon (1774-1792). Executată de regimul republican, ca și soțul ei. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/maria-antoaneta-regina-exceselor) (http://www.istorie-pe-scurt.ro/executarea-mariei-antoaneta/) (http://www.romlit.ro/nefericirea_unei_regine)
(20) LORD, lorzi, s. m. (în Anglia) 1. (În Evul Mediu) Mare proprietar funciar; (în prezent) titlu nobiliar ereditar sau conferit de monarh; persoană care poartă acest titlu. 2. Membru al Camerei superioare a Parlamentului. Camera Lorzilor. 3. Termen care intră în componența titlului oficial purtat de unii înalți demnitari din Marea Britanie. – Din engl., fr. lord. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lord)
(21) LADY, lady, s. f. Titlu dat în Anglia soției unui lord sau a unui cavaler; p. ext. doamnă nobilă din Anglia. ♦ Epitet dat unei femei distinse, manierate. [Pr.: lédi] – Cuv. engl. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lady)
(22) Louis Philippe d Orleans (1747-1793) = Membru al ramurii d Orleans a casei regale Bourbon a Franței. În pofida faptului că a simpatizat revoluția, fiind supranumit Egalite, a fost executat în timpul regimulu extremist al Marii Terori condus de iacobinul M. Robespierre. (http://www.theguardian.com/books/2008/nov/01/french-revolution-books)
(23) Louis de Bourbon, prince de Conti = Conte de la Marche în perioada 1776-1814. Moare fără urmași și titlul nobiliar al acestei regiuni din sudul Franței se stinge. (http://www.persee.fr/doc/bec_0373-6237_1881_num_42_1_447000)
(24) MUSCHETÁR, muschetari, s. m. Soldat infanterist înarmat cu muschetă în Evul Mediu; nobil care făcea parte din corpul de cavalerie în serviciu la curtea regilor Franței. [Var.: mușchetár s. m.] – Din fr. mousquetaire. Sursa: DEX '09 (2009) (24) (https://dexonline.ro/lexem/mu%C8%99chetar/36085) (http://www.lemondededartagnan.fr/SITE/ENG/mousquetaires_chap06.htm)
(25) Prinț de Wales = Titlul moștenitorului coroanei Angliei începând din 1284. Aici este vorba de George de Hanovra (1762-1820), viitorul rege George IV (1820-1830). (http://ziarullumina.ro/o-boala-regala-14725.html)
(26) Charles Fox (1749-1806) = Politician liberal (whig). De trei ori ministru externe. (https://transildania.wordpress.com/2010/03/22/istoria-partidului-liberal-britanic-i/)
(27) Richard Sheridan (1751 Dublin-1816 Londra) = Poet irlandez. Proprietar al Teatrului Regal din Londra. (http://www.imagi-nation.com/moonstruck/clsc99.html)
(28) Horace Walpole (1717-1797) = Conte de Oxford. Istoric, scriitor și parlamentar liberal englez. (http://www.npg.org.uk/collections/search/person.php?LinkID=mp03378)
(29) Georgiana Spencer (1757-1806) = Prima soție a celui de-al cincilea duce de Devonshire (1774-1806) și mama celui de-al șaselea duce de Devonshire. (http://www.imdb.com/title/tt0864761/)
(30) Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...)
Marchiza de Steyne se trăgea din faimoasa și străvechea familie Caerlyon (1), marchiz (2) de Camelot (3), care și-au păstrat credința lor din bătrîni, chiar și după convertirea venerabilului druid (4), primul strămoș, al cărui arbore genealogic se întindea pînă dincolo de data descălecării regelui Brutus Pendragon (5). Pe ceilalți feciori i-a chemat - din vremuri imemoriale - Arthur, Uther și Caradoc. Capetele lor au căzut în nenumărate conspirații leale. Elizabeth (6) retează capul lui Arthur de pe vremea ei, care fusese șambelanul lui Filip (7) și al Mariei (8) și purtase scrisorile dintre regina Scoției (9) și unchii săi, ducii de Guise (10). Unul din cadeții casei fusese aghiotantul marelui duce de Guise și s-a distins în faimoasa conspirație din noaptea Sfîntului Bartolomeu (11). Tot timpul captivității Mariei Stuart, ilustra casă Camelot a uneltit pentru salvarea acesteia. Și a suferit mari pagube de pe urma furniturilor de armament împotriva spaniolilor în timpul Armadei (12), cît și de pe urma amenzilor și confiscărilor impuse de Elizabeth pentru vina de a fi dat azil unor preoți din înverșunata sectă antianglicană (13), și unor eretici papistași (14). Un apostat (15) de pe vremea lui Iacob I (16) fu pentru moment abătut de la religia strămoșilor lui de argumentele acestui mare teolog, iar averile familie se refăcură întrucîtva datorită slăbiciunii așa de oportune a acestuia. Dar contele de Camelot din timpul domniei lui Carol (17) se reîntoarse la vechea credință a familiei, iar el și urmașii lui continuară să lupte pentru credința aceasta și să se ruineze pentru ea atîta timp cît se găsea vreun Stuart care să conducă sau să pună la cale vreo răscoală.
Lady Mary Caerlyon fusese crescută într-o mănăstire pariziană. Nașă îi fusese dauphina (18) Marie-Antoinette (19). În plină strălucire a frumuseții sale, a fost măritată, vîndută- după cum se spunea - lordului (20) Gaunt, pe atunci la Paris și el, care cîștigase niște sume fabuloase de bani de la fratele numitei lady (21) la banchetele lui Philippe d`Orleans (22). Faimosul duel al contelui de Gaunt cu contele de la Marche (23) din „Corpul mușchetarilor cenușii” (24) fu atribuit de către opinia publică pretențiilor acestui ofițer (fost paj și actual favorit al reginei) la mîna frumoasei lady Mary Caerlyon. Ea fu măritată cu lordul Gaunt pe cînd acesta mai zăcea încă din pricina rănilor primite și veni să locuiască și să fiugureze, pentru scurtă vreme, la strălucita curte a prințului de Wales (25). Fox (26) închinase de multe ori paharul în cinstea frumuseții ei. Morris și Sheridan (27) scriseseră nenumărate versuri pentru ea. Malmesbury îi făcuse cele mai înflăcărate complimente; Walpole (28) spusese că e o ființă încîntătoare; chiar și ducesa de Devonshire (29) însăși fusese aproape geloasă pe ea.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor (30), trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. capitolul, București, 1992, pp. 128-129.
NOTE M. T.
(1) Caerleon = Oraș din Țara Galilor, locuit din perioada preromană. (http://www.caerleon.net/history/index.htm)
(2) MARCHÍZ, marchizi, s. m. 1. Titlu purtat, în societatea medievală apuseană, de către conducătorul unui comitat de frontieră; conducător militar al unei mărci3. 2. Titlu de noblețe în unele țări din Europa Apuseană, superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce. 3. Persoană care poartă unul dintre aceste titluri. – Din fr. marquis. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/marchiz)
(3) Camelot a fost castelul legendarului rege Arthur (sec. V-VI) care a condus rezistența britonilor romanizați împotriva invadatorilor anglo-saxoni. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/08/04/in-cautarea-regelui-arthur/)
(4) DRUÍD, druizi, s. m. Preot al vechilor celți din Galia și din insulele britanice. – Din fr. druide, lat. druidae. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/druid)(https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/druizii/)
(5) Brutus Pendragon = Primul rege legendar al Britaniei (sec. XII î. H.), descendent al lui Eneas din Troia, strămoșul romanilor. (https://the-great-pendragon.obsidianportal.com/wikis/logres)
(6) Elisabeta Tudor (1533-1603) = Fiica lui Henric VIII Tudor (1509-1547). Regină a Angliei ca Elisabeta I (1558-1603) (https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/elisabeta-i/)
(7) Filip Habsburg (1527-1598) = Fiul lui Carol I Habsburg (1516-1556). Rege al Spaniei ca Filip II (1556-1598). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/filip-al-ii-lea-al-spaniei-bra-ul-narmat-al-catolicismului-despot-f-r)
(8) Maria Tudor (1516-1558) = Regină a Angliei ca Maria I (1553-1558). Soția lui Filip II al Spaniei (1554-1558). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/mary-cea-sangeroasa-prima-regina-angliei)
(9) Maria Stuart (1542-1587) = Fiica lui Iacob V și a Mariei de Guise. Regină a Scoției ca Maria I (1542-1587) și regină a Franței (1559-1560) ca soție a lui Francisc II Valois. Executată de Elisabeta I pentru conspirație. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5033/33/)
(10) Guise = Importantă familie nobiliară în Franța secolului XVI. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/caterina-medici-drama-unei-femei-ambi-ioase)
(11) Episod din războiului dintre catolici și protestanți din Franța din a doua jumătate a secolului XVI. În noaptea de 23 spre 24 august 1572, protestanții din Paris au fost masacrați la ordinul regelui catolic Carol IX, la presiunile reginei-mame Caterina de Medicis. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/masacrul-noaptea-sf-ntului-bartolomeu)
(12) „Invincibila Armada” = Numele flotei trimise de regele Filip II al Spaniei ca să cucerească Anglia în 1588. A fost distrusă de furtunile Oceanului Atlantic și de tactica de hărțuire a flotei engleze. (http://www.bbc.co.uk/history/british/tudors/armada_gallery_05.shtml)
(13) Biserica Anglicană = Biserica protestantă a Angliei, organizată după ruptura cu biserica catolică a regelui Henric VIII prin Actul de supremație din 1534. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/biserica-anglicana)
(14) PAPISTÁȘ, -Ă, papistași, -e, s. m. și f., adj. (Înv. și reg.) Catolic. – Din magh. pápista.
Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/papistasi)
(15) APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/apostat)
(16) Iacob (James) Stuart (1566-1625) = Fiul Mariei I Stuart. Rege al Scoției ca Iacob VI (1567-1625) și rege al Angliei ca Iacob I (1603-1625), ca succesor al Elisabetei I. (http://documents.tips/documents/iacob-i-al-angliei.html) (https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/09/10/impotriva-carui-rege-englez-s-a-indreptat-conspiratia-prafului-de-pusca-in-cadrul-careia-trebuia-aruncat-in-aer-parlamentul-englez/iacob-i-regele-angliei/) (http://www.adrianpopovici.eu/un-rege-antagonist-si-un-sincer-credincios-iacob-al-vi-lea-si-anastasie-crimca/)
(17) Carol Stuart (1600-1649) = Rege al Angliei ca Carol I (1625-1649). Executat în urma înfrângerii în războiul civil cu parlamentul. (https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/carol-i-stuart/) (http://www.historia.ro/tag/carol-i-stuart) (http://cultural.bzi.ro/cum-a-murit-carol-i-al-angliei-15976)
(18) DELFÍN2, delfini, s. m. 1. Titlu feudal purtat de unii conți din Franța. 2. Titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné). – Din delfin1 (după fr. dauphin). Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/delfin)
(19) Marie-Antoinette de Austria (1755-1793) = Fiica împărătesei Maria-Tereza Habsburg a Sfântului Imperiului Romano-German (1740-1780). Căsătorită în 1770 cu delfinul Franței, viitorul Ludovic XVI Bourbon (1774-1792). Executată de regimul republican, ca și soțul ei. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/maria-antoaneta-regina-exceselor) (http://www.istorie-pe-scurt.ro/executarea-mariei-antoaneta/) (http://www.romlit.ro/nefericirea_unei_regine)
(20) LORD, lorzi, s. m. (în Anglia) 1. (În Evul Mediu) Mare proprietar funciar; (în prezent) titlu nobiliar ereditar sau conferit de monarh; persoană care poartă acest titlu. 2. Membru al Camerei superioare a Parlamentului. Camera Lorzilor. 3. Termen care intră în componența titlului oficial purtat de unii înalți demnitari din Marea Britanie. – Din engl., fr. lord. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lord)
(21) LADY, lady, s. f. Titlu dat în Anglia soției unui lord sau a unui cavaler; p. ext. doamnă nobilă din Anglia. ♦ Epitet dat unei femei distinse, manierate. [Pr.: lédi] – Cuv. engl. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lady)
(22) Louis Philippe d Orleans (1747-1793) = Membru al ramurii d Orleans a casei regale Bourbon a Franței. În pofida faptului că a simpatizat revoluția, fiind supranumit Egalite, a fost executat în timpul regimulu extremist al Marii Terori condus de iacobinul M. Robespierre. (http://www.theguardian.com/books/2008/nov/01/french-revolution-books)
(23) Louis de Bourbon, prince de Conti = Conte de la Marche în perioada 1776-1814. Moare fără urmași și titlul nobiliar al acestei regiuni din sudul Franței se stinge. (http://www.persee.fr/doc/bec_0373-6237_1881_num_42_1_447000)
(24) MUSCHETÁR, muschetari, s. m. Soldat infanterist înarmat cu muschetă în Evul Mediu; nobil care făcea parte din corpul de cavalerie în serviciu la curtea regilor Franței. [Var.: mușchetár s. m.] – Din fr. mousquetaire. Sursa: DEX '09 (2009) (24) (https://dexonline.ro/lexem/mu%C8%99chetar/36085) (http://www.lemondededartagnan.fr/SITE/ENG/mousquetaires_chap06.htm)
(25) Prinț de Wales = Titlul moștenitorului coroanei Angliei începând din 1284. Aici este vorba de George de Hanovra (1762-1820), viitorul rege George IV (1820-1830). (http://ziarullumina.ro/o-boala-regala-14725.html)
(26) Charles Fox (1749-1806) = Politician liberal (whig). De trei ori ministru externe. (https://transildania.wordpress.com/2010/03/22/istoria-partidului-liberal-britanic-i/)
(27) Richard Sheridan (1751 Dublin-1816 Londra) = Poet irlandez. Proprietar al Teatrului Regal din Londra. (http://www.imagi-nation.com/moonstruck/clsc99.html)
(28) Horace Walpole (1717-1797) = Conte de Oxford. Istoric, scriitor și parlamentar liberal englez. (http://www.npg.org.uk/collections/search/person.php?LinkID=mp03378)
(29) Georgiana Spencer (1757-1806) = Prima soție a celui de-al cincilea duce de Devonshire (1774-1806) și mama celui de-al șaselea duce de Devonshire. (http://www.imdb.com/title/tt0864761/)
(30) Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
joi, 27 noiembrie 2014
Un republican în Anglia monarhică a secolului XIX (THACKERAY 1862)
<
(...)
Pe cînd era la colegiu, Philip s-a preocupat puţin de ciudata ştiinţă a heraldicii şi-i plăcea să cerceteze şi să creadă legendele privitoare la nobila lui obîrşie, pe care i le povestea iubitoarea lui mamă. Avea o planşă mare, special făcută pentru el, cu un număr apreciabil de ecusoane şi putea reproduce alianţele prin care cutare şi cutare ecuson au intrat în blazonul lui. Tatăl confirma aceste povestiri şi vorbea cu mult respect despre ele şi despre nobila familie a soţiei lui; iar Philip, şoptindu-i într-o bună zi unui elev care provenea dintr-o familie modestă că el se trage din regele John (1), s-a pomenit cu o chelfăneală din partea acelui elev din clasele superioare şi cu porecla de ``regele John``, de care nu se putu descotorosi multă vreme. Pot spune că mulţi alţi gentlemeni care se preocupă să-şi stabilească obîrşia din vechii regi nu găsesc, pentru arborele lor genealogic, mai multe sau mai puţine dovezi decît Philip.
Cînd prietenul nostru îi făcu lui sir John a doua vizită, fu poftit în biblioteca rudei sale; un mare arbore genealogic al familiei atîrna deasupra căminului, înconjurat de o întreagă galerie de membri defuncţi ai familei Ringwood, al cărei reprezentant era acum baronetul. Ȋi recită lui Philip versurile răsuflate ale bătrînului Ovidiu (2) (cu mulţi ani în urmă, citatele se foloseau frecvent într-o conversaţie). Ȋn ceea ce priveşte familia şi strămoşii, spunea el, şi ceea ce n-am făcut noi înşine, toate aceste lucruri cu greu le putem considera ale noastre. Sir John îi dădu lui Philip să înţeleagă că era un liberal convins. Era de părere că un om trebuie să meargă în pas cu timpurile. Sir John trăsese un foc de pe baricadele Parisului. Sir John era pentru drepturile omului, valabile în toate colţurile lumii. Avea pe pereţi portretele lui Franklin (3), Lafayette (4), Washington (5) şi al Primului Consul Bonaparte (6), laolaltă cu cele ale strămoşilor săi. Avea litografii după Magna Charta (7), Declaraţia de Independenţă a Americii (8) şi după semnăturile pentru condamnarea la moarte a lui Charles I (9). Nu se ferea să-şi mărturisească preferinţa pentru instituţiile republicane. Dorea să ştie ce drepturi are un om - răposatul lord Ringwood, de pildă - să şadă în Camera ereditară a Lorzilor şi să legifereze pentru el? Acel lord a avut un fiu, Cinqbars, care murise cu mulţi ani în urmă, victimă a nebuniilor şi desfrînărilor sale. Dacă lordul Cinqbars ar fi supravieţuit tatălui său, şi-ar fi ocupat acum locul de conte în Camera Lorzilor - un tînăr dintre cei mai ignoranţi, mai lipsiţi de principii, nechibzuiţi, desfrînaţi, cu o minte slabă şi ar fi moştenit domeniul Ringwood, această făptură ar fi devenit conte, în timp ce el, sir John, superior lui ca morală, caracter, intelect, egalul lui, din punctul de vedere al naşterii (n-au amîndoi acelaşi strămoş?) ar fi rămas sir John. Inegalitatea şanselor oamenilor în viaţă este absurdă şi ridicolă. De aceea, el era hotărît să considere omul numai ca om şi să nu-l preţuiască pentru nici unul din capriciile absurde ale soartei.
În timp ce republicanul vorbea cu ruda lui, un slujitor intră în cameră şi-i şopti stăpînului că venise cu nota de plată, aşa cum rămăsese stabilit; atunci sir John se ridică furios, îl întrebă pe servitor cum de îndrăzneşte să-l tulbure şi-l pofti să-i spună instalatorului să se ducă în fundul iadului. Nimic nu se poate compara cu obrăznicia şi lăcomia negustorilor, spuse el, în afară de insolenţa şi lenevia servitorilor; şi rechemîndu-l pe acesta din urmă, îl întrebă cum de îndrăznise să lase focul în stare aceea? Şi tună şi fulgeră şi se răsti la servitor cu o volubilitate care o uimi pe noua lui cunoştinţă; iar cînd omul părăsi încăperea, reveni la subiectul conversaţiei, egalitatea naturală şi nedreptatea revoltătoare a actualului sistem social. După ce vorbi preţ de o jumătate de oră, timp în care Philip abia găsi un prilej de a scoate o vorbă, sir John îşi scoase ceasul şi se ridică de pe scaun. La acest gest Philip se sculă şi el, bucuros că întrevederea luă sfîrşit. Şi sir John îşi însoţi ruda în hol şi pînă la uşa dinspre stradă, în faţa căreia rîndaşul baronetului călărea calul stăpînului. Iar Philip îl auzi pe baronet folosind cuvinte grele la adresa rîndaşului, aşa cum făcuse şi cu servitorul de mai înainte. Vai, armata din Flandra (10) nu suduia mai îngrozitor decît acest admirator al instituţiilor republicane şi susţinător al drepturilor omului.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 523 .
NOTE M.T.
(1) John Plantagenet = Rege al Angliei in 1199-1216. (http://cultural.bzi.ro/regele-ioan-omul-care-a-saracit-anglia-1651)
(2) Publius Ovidius Naso (43 i.H. Sulmona/Italia-17 d.H.Tomis/Constanta)= Poet roman clasic, exilat de imparatul Augustus la Tomis in anul 8 d.H (http://www.romanialibera.ro/aldine/history/ovidiu--la-tomis-129887)
(3) Benjamin Franklin (1706-1790) = Scriitor, savant si diplomat, unul dintre ``Parintii Fondatori`` ai SUA. (http://www.loc.gov/exhibits/franklin/)
(4) Marie-Joseph du Motier, marchiz de Lafayette (1757-1834) = Nobil francez, voluntar in Razboiul de Independenta al SUA (1774-1783) si politician in Franta republicana, imperiala si regalista (1789-1830) (http://rmc.library.cornell.edu/lafayette/exhibition/english/introduction/index.html)
(5) George Washington (1732-1799) = Comandantul suprem al armatei in timpul Razboiului de Indepndendenta al SUA impotriva Marii Britanii, presedintele Conventiei Constituionale (1787) si primul presedinte al SUA (1789-1793; 1793-1797). (http://adevarul.ro/news/eveniment/video-george-washington-presedintele-american-pierdut-singura-data-1_50aeebde7c42d5a663a1ae85/index.html)
(6) Napoleon Bonaparte (1769-1821) = Prim-Consul al Republicii Franceze in 1799-1804, ca urmare a unei lovituri de stat care a incheiat epoca conducerii colective a Directoratului (1794-1799). (http://adrianavilsan.blogspot.ro/2012/06/consulat-si-primul-imperiu-napoleon.html)
(7) Magna Charta Libertatum = Document semnat in 1215 de regele englez John sub presiunea marilor nobili, prin care acestia isi asigurau drepturi fata de rege (http://www.fordham.edu/halsall/source/magnacarta.asp).
(8) Declaraţia de Independenţă a Americii = Document adoptat la 4 iulie 1776 de Congresul celor 13 colonii britanice de pe tarmul atlantic al Americii de Nord, prin care acestea isi declarau independenta fata de coroana britanica (http://www.ushistory.org/declaration/index.htm).
(9) Charles Stuart (1600-1649) = Rege al Angliei si al Scotiei in 1625-1649, executat in urma infringerii in razboiul civil cu Parlamentul (1640-1649) (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/CharlesI.aspx).
(10) Armata din Flandra = Armata republicana franceza care a cucerit Flandra de la dinastia de Habsburg in razboaiele din 1792-1795.
(...)
Pe cînd era la colegiu, Philip s-a preocupat puţin de ciudata ştiinţă a heraldicii şi-i plăcea să cerceteze şi să creadă legendele privitoare la nobila lui obîrşie, pe care i le povestea iubitoarea lui mamă. Avea o planşă mare, special făcută pentru el, cu un număr apreciabil de ecusoane şi putea reproduce alianţele prin care cutare şi cutare ecuson au intrat în blazonul lui. Tatăl confirma aceste povestiri şi vorbea cu mult respect despre ele şi despre nobila familie a soţiei lui; iar Philip, şoptindu-i într-o bună zi unui elev care provenea dintr-o familie modestă că el se trage din regele John (1), s-a pomenit cu o chelfăneală din partea acelui elev din clasele superioare şi cu porecla de ``regele John``, de care nu se putu descotorosi multă vreme. Pot spune că mulţi alţi gentlemeni care se preocupă să-şi stabilească obîrşia din vechii regi nu găsesc, pentru arborele lor genealogic, mai multe sau mai puţine dovezi decît Philip.
Cînd prietenul nostru îi făcu lui sir John a doua vizită, fu poftit în biblioteca rudei sale; un mare arbore genealogic al familiei atîrna deasupra căminului, înconjurat de o întreagă galerie de membri defuncţi ai familei Ringwood, al cărei reprezentant era acum baronetul. Ȋi recită lui Philip versurile răsuflate ale bătrînului Ovidiu (2) (cu mulţi ani în urmă, citatele se foloseau frecvent într-o conversaţie). Ȋn ceea ce priveşte familia şi strămoşii, spunea el, şi ceea ce n-am făcut noi înşine, toate aceste lucruri cu greu le putem considera ale noastre. Sir John îi dădu lui Philip să înţeleagă că era un liberal convins. Era de părere că un om trebuie să meargă în pas cu timpurile. Sir John trăsese un foc de pe baricadele Parisului. Sir John era pentru drepturile omului, valabile în toate colţurile lumii. Avea pe pereţi portretele lui Franklin (3), Lafayette (4), Washington (5) şi al Primului Consul Bonaparte (6), laolaltă cu cele ale strămoşilor săi. Avea litografii după Magna Charta (7), Declaraţia de Independenţă a Americii (8) şi după semnăturile pentru condamnarea la moarte a lui Charles I (9). Nu se ferea să-şi mărturisească preferinţa pentru instituţiile republicane. Dorea să ştie ce drepturi are un om - răposatul lord Ringwood, de pildă - să şadă în Camera ereditară a Lorzilor şi să legifereze pentru el? Acel lord a avut un fiu, Cinqbars, care murise cu mulţi ani în urmă, victimă a nebuniilor şi desfrînărilor sale. Dacă lordul Cinqbars ar fi supravieţuit tatălui său, şi-ar fi ocupat acum locul de conte în Camera Lorzilor - un tînăr dintre cei mai ignoranţi, mai lipsiţi de principii, nechibzuiţi, desfrînaţi, cu o minte slabă şi ar fi moştenit domeniul Ringwood, această făptură ar fi devenit conte, în timp ce el, sir John, superior lui ca morală, caracter, intelect, egalul lui, din punctul de vedere al naşterii (n-au amîndoi acelaşi strămoş?) ar fi rămas sir John. Inegalitatea şanselor oamenilor în viaţă este absurdă şi ridicolă. De aceea, el era hotărît să considere omul numai ca om şi să nu-l preţuiască pentru nici unul din capriciile absurde ale soartei.
În timp ce republicanul vorbea cu ruda lui, un slujitor intră în cameră şi-i şopti stăpînului că venise cu nota de plată, aşa cum rămăsese stabilit; atunci sir John se ridică furios, îl întrebă pe servitor cum de îndrăzneşte să-l tulbure şi-l pofti să-i spună instalatorului să se ducă în fundul iadului. Nimic nu se poate compara cu obrăznicia şi lăcomia negustorilor, spuse el, în afară de insolenţa şi lenevia servitorilor; şi rechemîndu-l pe acesta din urmă, îl întrebă cum de îndrăznise să lase focul în stare aceea? Şi tună şi fulgeră şi se răsti la servitor cu o volubilitate care o uimi pe noua lui cunoştinţă; iar cînd omul părăsi încăperea, reveni la subiectul conversaţiei, egalitatea naturală şi nedreptatea revoltătoare a actualului sistem social. După ce vorbi preţ de o jumătate de oră, timp în care Philip abia găsi un prilej de a scoate o vorbă, sir John îşi scoase ceasul şi se ridică de pe scaun. La acest gest Philip se sculă şi el, bucuros că întrevederea luă sfîrşit. Şi sir John îşi însoţi ruda în hol şi pînă la uşa dinspre stradă, în faţa căreia rîndaşul baronetului călărea calul stăpînului. Iar Philip îl auzi pe baronet folosind cuvinte grele la adresa rîndaşului, aşa cum făcuse şi cu servitorul de mai înainte. Vai, armata din Flandra (10) nu suduia mai îngrozitor decît acest admirator al instituţiilor republicane şi susţinător al drepturilor omului.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 523 .
NOTE M.T.
(1) John Plantagenet = Rege al Angliei in 1199-1216. (http://cultural.bzi.ro/regele-ioan-omul-care-a-saracit-anglia-1651)
(2) Publius Ovidius Naso (43 i.H. Sulmona/Italia-17 d.H.Tomis/Constanta)= Poet roman clasic, exilat de imparatul Augustus la Tomis in anul 8 d.H (http://www.romanialibera.ro/aldine/history/ovidiu--la-tomis-129887)
(3) Benjamin Franklin (1706-1790) = Scriitor, savant si diplomat, unul dintre ``Parintii Fondatori`` ai SUA. (http://www.loc.gov/exhibits/franklin/)
(4) Marie-Joseph du Motier, marchiz de Lafayette (1757-1834) = Nobil francez, voluntar in Razboiul de Independenta al SUA (1774-1783) si politician in Franta republicana, imperiala si regalista (1789-1830) (http://rmc.library.cornell.edu/lafayette/exhibition/english/introduction/index.html)
(5) George Washington (1732-1799) = Comandantul suprem al armatei in timpul Razboiului de Indepndendenta al SUA impotriva Marii Britanii, presedintele Conventiei Constituionale (1787) si primul presedinte al SUA (1789-1793; 1793-1797). (http://adevarul.ro/news/eveniment/video-george-washington-presedintele-american-pierdut-singura-data-1_50aeebde7c42d5a663a1ae85/index.html)
(6) Napoleon Bonaparte (1769-1821) = Prim-Consul al Republicii Franceze in 1799-1804, ca urmare a unei lovituri de stat care a incheiat epoca conducerii colective a Directoratului (1794-1799). (http://adrianavilsan.blogspot.ro/2012/06/consulat-si-primul-imperiu-napoleon.html)
(7) Magna Charta Libertatum = Document semnat in 1215 de regele englez John sub presiunea marilor nobili, prin care acestia isi asigurau drepturi fata de rege (http://www.fordham.edu/halsall/source/magnacarta.asp).
(8) Declaraţia de Independenţă a Americii = Document adoptat la 4 iulie 1776 de Congresul celor 13 colonii britanice de pe tarmul atlantic al Americii de Nord, prin care acestea isi declarau independenta fata de coroana britanica (http://www.ushistory.org/declaration/index.htm).
(9) Charles Stuart (1600-1649) = Rege al Angliei si al Scotiei in 1625-1649, executat in urma infringerii in razboiul civil cu Parlamentul (1640-1649) (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/CharlesI.aspx).
(10) Armata din Flandra = Armata republicana franceza care a cucerit Flandra de la dinastia de Habsburg in razboaiele din 1792-1795.
sâmbătă, 8 martie 2014
duminică, 1 decembrie 2013
duminică, 24 noiembrie 2013
miercuri, 20 noiembrie 2013
luni, 27 mai 2013
joi, 9 mai 2013
Cum şi-a plătit România independenţa (BUSINESS COVER 09.05.2013)
Răzvan Zamfir, Cum şi-a plătit România independenţa. Asemănările cu prezentul, Businesscover.ro, 9 mai 2013
https://www.businesscover.ro/cum-si-a-platit-romania-independenta-si-asemanarile-cu-prezentul/
marți, 30 aprilie 2013
vineri, 1 iunie 2007
Interviu cu consulul Rusiei la Constanța în 2007 („Tomis” 2007)
„(...)
-În 1947, acum exact 60 de ani, a fost înființat actualul Consulat General al Rusiei la Constanța. (Acesta fusese precedat, în Dobrogea, de viceconsulatul imperial rus din Tulcea, în 1864.) Se va întâmpla ceva anul acesta în cinstea cestei prime cifre rotunde?
- De fapt, baza juridică a înființării Consulatului General a fost acordul bilateral din mai 1946, iar deschiderea Consulatului a avut loc un an mai târziu, în aprilie 1947. deși data reprezintă, într-adevăr, un eveniment foarte important în realizarea practică a cooperării româno-ruse, nu am planificat, anul acesta, manifestări deosebite în acest sens.
-Pe 15 octombrie 1878, baronul D. F. Stuart, numit ministru rezident al Rusiei la București cu o zi înainte, a înmânat scrisorile sale de acreditare M. S. Regelui Carol I. Rusia a fost astfel prima mare putere care a recunoscut oficial independența României. În 2008 se vor împlini 130 de ani (a doua cifră rotundă) de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Rusia și România. Ce va pregăti cu această ocazie Consulatul General al Federației Ruse la Constanța?
- Vă mulțumesc pentru întrebare. Această dată are un sens profund și semnificație politică importantă pentru relațiile actuale dintre România și Rusia. În acei ani soldații și politicienii români și ruși au luptat în comun pentru eliberarea Balcanilor, inclusiv pentru independența și întărirea sistemului de stat al României. Tot ce am obținut în cei 130 de ani merită o atenție sporită și o cercetare atentă: trebuie să tragem o concluzie serioasă asupra istoriei noastre comune și glorioase pentru a consolida în mod eficient viitorul relațiilor româno-ruse.
(...).”
M. ROȘIORU, „Tomis”, Constanța, iunie 2007
-În 1947, acum exact 60 de ani, a fost înființat actualul Consulat General al Rusiei la Constanța. (Acesta fusese precedat, în Dobrogea, de viceconsulatul imperial rus din Tulcea, în 1864.) Se va întâmpla ceva anul acesta în cinstea cestei prime cifre rotunde?
- De fapt, baza juridică a înființării Consulatului General a fost acordul bilateral din mai 1946, iar deschiderea Consulatului a avut loc un an mai târziu, în aprilie 1947. deși data reprezintă, într-adevăr, un eveniment foarte important în realizarea practică a cooperării româno-ruse, nu am planificat, anul acesta, manifestări deosebite în acest sens.
-Pe 15 octombrie 1878, baronul D. F. Stuart, numit ministru rezident al Rusiei la București cu o zi înainte, a înmânat scrisorile sale de acreditare M. S. Regelui Carol I. Rusia a fost astfel prima mare putere care a recunoscut oficial independența României. În 2008 se vor împlini 130 de ani (a doua cifră rotundă) de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Rusia și România. Ce va pregăti cu această ocazie Consulatul General al Federației Ruse la Constanța?
- Vă mulțumesc pentru întrebare. Această dată are un sens profund și semnificație politică importantă pentru relațiile actuale dintre România și Rusia. În acei ani soldații și politicienii români și ruși au luptat în comun pentru eliberarea Balcanilor, inclusiv pentru independența și întărirea sistemului de stat al României. Tot ce am obținut în cei 130 de ani merită o atenție sporită și o cercetare atentă: trebuie să tragem o concluzie serioasă asupra istoriei noastre comune și glorioase pentru a consolida în mod eficient viitorul relațiilor româno-ruse.
(...).”
M. ROȘIORU, „Tomis”, Constanța, iunie 2007
miercuri, 28 aprilie 1971
„Testamentul lui Carol I” (14/26.02.1899 BUCUREȘTI)
https://historia.ro/sectiune/general/testamentul-regelui-carol-i-577625.html
Testamentul meu, scris şi iscălit de propria mea mână, la 14/26 februarie 1899, în capitala mea, Bucureşti.
Testamentul meu, scris de mine, în luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin "Monitor" după moartea mea, cu rugămintea ca ultima mea voinţă şi dorinţă să fie urmate întocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mână, fiind încă voinic şi sănătos.
Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest testament, gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea este aşa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară, că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte, m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene, m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului.
Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit fără frică şi fără şovăire înainte, pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut întotdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele, spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni.
Succesorul meu la tron primeşte, ia dar o moştenire, de care el va fi mândru şi pe care o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind prin deviza: "Totul pentru ţară, nimic pentru mine".
Mulţumesc din suflet tuturor celor care au lucrat cu mine şi care m-au servit cu credinţă. Iert acelora care au scris şi au vorbit în contra mea, căutând a mă calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenţiuni.
Trimiţând tuturor o ultimă salutare, plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească din când în când de acela care s-a închinat cu tot sufletul, iubituluisău popor, în mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit. Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă. Am trăit şi mor cu deviza care străluceşte în armele României: "Nihil sine Deo!"
Doresc să fiu îmbrăcat în uniformă de general (mică ţinută, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraţiile de război şi numai Steaua României şi Crucea de Hohenzollern, pe piept. Am rămas credincios religiunii mele, însă am avut şi o deosebită dragoste pentru biserica răsăriteană, în care scumpa mea fiică, Maria, era botezată. Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însă doresc ca clerul de amândouă bisericile să facă rugăciuni la sicriul meu, care trebuie să fie foarte simplu. (...) Coroana de oţel, făurită dintr-un tun luat pe câmpul de luptă şi stropit cu sângele vitejilor mei ostaşi, trebuie să fie depusă lângă mine, purtată până la cel din urmă locaş al meu şi readusă apoi la palat. Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun, biruit (dacă se poate) la Plevna şi tras de şase cai din grajdurile mele, fără văluri negre.
Toate steagurile care au fâlfâit pe câmpiile de bătaie vor fi purtate înaintea şi în urma sicriului meu, ca semn că scumpa mea armată a jurat credinţă steagului său şi şefului sau suprem,care prin voinţa lui Dumnezeu, nu mai este în mijlocul credincioşilor săi ostaşi. Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucureşti, Focşani şi Galaţi, ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei strămoşeşti, în timpuri de grele încercări, de careCerul să păzească ţara. Trimit armatei mele, pe care am îngrijit-o cu dragoste şi căreia m-am închinat cu toată inima, cea din urmă salutare, rugând-o a-mi păstra o amintire caldă.
(...)
Prin o bună gospodărie şi o severă rânduială în cheltuieli, fără a micşora numeroasele ajutoare cerute din toate părţile, averea mea a crescut din an în an, aşa că pot dispune astăzi de sume însemnate, în folosul scumpei mele Românii şi pentru binefaceri.
Am hotărât dar o sumă de 12 milioane de lei, pentru diferitele aşezăminte, noi fundaţiuni şi ca ajutoare. Această sumă va fi distribuită precum urmează:
1.
La Academia Română, şase sute mii de lei, capital pentru publicaţiuni.
2. La Fundaţiunea mea Universitară, pentru
sporirea capitalului, şase sute mii de lei.
3.
La Orfelinatul "Ferdinand" din Zorleni, lângă Bârlad, pentru sporirea
capitalului, cinci sute mii de lei.
4.
Pentru întemeierea unui internat de fetede ofiţeri în armata mea, cu un
institut de educaţiune, cu un învăţământ practic, la Craiova, două milioane
lei.
5.
Pentru întemeierea unei şcoli industriale la Bucureşti, trei milioane lei.
(Urmează alte 12 legate).
Înălţând rugăciuni
fierbinţi către A-tot-Puternicul, ca să ocrotească de-a pururea România şi să
răspândească toate harurile asupra scumpului meu popor, mă închin cu smerenie
înaintea voinţei lui Dumnezeu şi iscălesc cea din urmă hotărâre a mea. În
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Făcut la Bucureşti, la 14/20 februarie 1899.
//CAROL//
Am scris şi iscălit cu propria mea mână acest testament, pe două coale, formând opt pagini, legate cu fir roşu şi am pus sigiliul meu.
//
CAROL//
Abonați-vă la:
Postări (Atom)